Pentru că există o întreagă isterie cu privire la încălzirea globală, determinată de așa-zisa creștere a cantității bioxidului de carbon din atmosferă, se impune să precizăm mai întâi câteva lucruri mai puțin cunoscute sau ignorate, care pot conduce într-o apreciere și direcție greșite, ce nu vor putea fi controlate ușor. De la început trebuie să clarificăm o neînțelegere, necunoaștere, ignoranță, rea-voință: creșterea bioxidului de carbon în exces din atmosferă conduce la încălzirea globală sau încălzirea globală conduce la creșterea bioxidului de carbon (CO2) din atmosferă, pe care unii îl consideră şi poluant?
Încălzirea globală, opusă glaciațiunii, este dată de acel fenomen cosmic numit mișcarea de precesie a Pământului, ce reprezintă mișcarea conică lentă realizată de axa de rotire a planetei, axă înclinată la 23 grade față de planul orbitei sale în jurul Soarelui. Această mișcare ciclică durează cca 25.920 de ani, care încheie un ciclu complet, numit și Precesia echinocțiilor, cu impact asupra Pământului. În prezent abia au trecut cca o mie de ani de la ultima glaciațiune, care va veni din nou peste cca 25.000 de ani. Aceasta nu presupune totuși că Pământul se va încălzi continuu în această perioadă, nu există nicio dovadă evidențiată științific. Mișcarea de precesie a Pământului este cea care determină încălzirea apei mărilor și oceanelor, cel mai mare și constant rezervor de dioxid de carbon (CO2), cu degajare în atmosferă, benefic în primul rând pentru flora și fauna Pământului, deci și pentru ființele vii, respectiv oamenii, pentru care reprezintă condiția esențială a existenței și perpetuării vieții pe Pământ. Dioxidul de carbon (CO2) este esențial pentru supraviețuirea noastră, deoarece este asimilat de plante în procesul de fotosinteză, care la rândul lor produc oxigenul (O2), care întreține viața pentru regnul animal.
Aerul din atmosfera terestră, cel pe care îl inspirăm și ne asigură existența, are un conținut de oxigen de cca 21%, azotul reprezintă cca 78%, gazele nobile: argon, xenon, neon, kripton reprezintă cam 1%, iar bioxidul de carbon (CO2), celebrul poluant, care a creat atâtea dezbateri și agitație, reprezintă doar 0,038%, până la 0,040%, sau 380-400 ppm (părți pe milion).
Aerul expirat de regnul animal, deci și de noi, oamenii, este compus în principal tot de azot, care își păstrează ponderea de 78%. Oxigenul scade la cca 15-16%, iar bioxidul de carbon (CO2), după ce curăță interiorul aparatului respirator al întregului organism, reprezintă 5-6%. Deci atât noi, oamenii, cât şi animalele, suntem producătorii importanți ai dioxidului de carbon (CO2) din atmosferă. Natura produce din acest dioxid de carbon (CO2) necesar cca 96%, iar restul de 4% îl producem noi, ființa umană, prin existența noastră și diverse activități, adică 0,00152%, din total aer atmosferic. Ponderea Germaniei industrializate, spre exemplu, aceea care funcționează cu minele de cărbune și centralele electrice la capacitate maximă, produce cca 3,1% din acel 4%, produs de ființa umană, adică 0,0004712% din bioxidul de carbon (CO2) din aerul atmosferic.
Mai întâi să clarificăm cât reprezintă dioxidul de carbon (CO2) din atmosfera terestră, adică acel 0,038%-0,040 (389-400) ppm, din aerul respirabil necesar vieții. Pe baze experimental științifice, s-a stabilit că limita maxim admisibilă în condiții normale pentru concentrația de bioxid de carbon (CO2), din aerul respirabil, ar putea fi de până la 1500 ppm (părți per milion), cam 0,15% din total aer. Nivelul optim ar fi între 1000 şi 1500 ppm (părți per milion), deci 0,10-0;15%. Nivelul actual al CO2 este de aproximativ 400 ppm, 0.040% în aerul respirabil. Limita minimum-minimorum de bioxid de carbon (CO2) din atmosferă ar putea fi de cca 150 ppm, 0,015%, însă mai jos de atât viața dispare. Dispar plantele mai întâi, cele care folosesc CO2 pentru fotosinteză și care produc oxigenul (O2), cca 21% din total, apoi toate ființele, inclusiv noi, oamenii. Iată ce propovăduiesc unii deștepți, de prin diverse locuri, să eliminăm dioxidul de carbon din atmosferă.
Dioxidul de carbon (CO2) are densitatea 1,87 kg/mc şi este de aproximativ 1,5 ori mai greu decât aerul. Acesta se plasează în partea de jos a atmosferei terestre, acolo unde este mai mult nevoie de el și nu susține arderea. Concentrația de dioxid de carbon în aerul atmosferic (existent între nivelul mării şi aproximativ 30 km altitudine, limita stratosferei) variază între 0.036% (360 ppm) şi 0.039% (390 ppm), în funcție de locație.
Dioxidul de carbon (CO2), în anumite concentrații crescute, poate fi relativ toxic uman, pentru inimă, diminuând capacitatea de contracție. Toxicitatea şi efectele adverse, deși se întâlnesc cu totul accidental și foarte rar, cresc odată cu modificarea concentrației în aer a dioxidului de carbon (CO2) astfel:
– la 1% poate provoca somnolenţa, prin expunere prelungită;
– la 2% devine ușor narcotic. Cresc tensiunea arterială şi pulsul şi se poate instala o scădere a auzului;
– la aproximativ 5% provoacă stimularea centrului respirator, cu manifestări de amețeală, confuzie şi dificultate în respirație, însoțite de dureri de cap. La această concentrație pot apărea şi atacurile de panică. În anumite locuri de muncă, în spații închise mai mult sau mai puțin, expunerea pentru adulții sănătoși, pe parcursul unei zile de lucru de opt ore, nu trebuie să depășească 5000 ppm (0,5%) bioxid de carbon (CO2). Deci până la anumite concentrații bioxidul de carbon (CO2) nu este toxic, cum încearcă să acrediteze ideea unii ecologiști; în schimb scăderea sub 0,015% este fatală.
Să încercăm să depistăm totuși cei mai mari producători ai dioxidului de carbon (CO2), din cei 4% din totalul aerului respirabil, care nu sunt luați în seamă de marii specialiști în domeniul încălzirii globale din lume, printre care și de cei de la Centrul Europei, care ne sperie și ne impun tot felul de inepții, gen eliminarea vitelor mari, eliminarea centralelor pe gaze și cărbuni, pentru producția de energie, etc., fără a cunoaște exact adevăratele cauze, în prezent necontrolate, ale creșterii bioxidului de carbon (CO2), respectiv acel 4% din totalul de 100%.
Aproximativ 2% din emisiile globale de carbon, adică cca 50% din cei 4%, provin din transportul aerian. Calcularea acestor emisii presupune luarea în considerare a mai multor variabile, inclusiv tipul de aeronavă, numărul decolărilor și aterizărilor și distanța parcursă. Pentru un avion care efectuează o călătorie dus-întors între New York și Madrid, emisiile de CO2 sunt între 900 și 1.350 de tone de dioxid de carbon. În prezent s-au înregistrat peste 134 de mii de zboruri operate într-o singură zi și peste 20.000 de aeronave care au zburat simultan. Numărătoarea nu include zborurile militare și private cu avioane și elicoptere, neevidențiate centralizat. Acest volum nemăsurat de zboruri poate ajunge până la 85.000 pe zi în întreaga lume. Deci s-au depășit cu mult 200.000 de zboruri, dintre care numai în SUA se înregistrează peste 48.000 zboruri zilnic.
Având în vedere acest număr mare de zboruri, dintre care unele cu avioane de mare putere și capacitate, îndrăznesc să emit o ipoteză, în urma unor observații personale, pe o mai lungă perioadă, că numărul mare și amploarea unor fenomene și evenimente meteorologice, cum ar fi și tornadele și alte fenomene, sunt și efectul acestor elemente perturbatoare din troposferă în special, create de avioane. Se pune întrebarea: de ce în Statele Unite au loc atât de des și de o amploare așa de mare aceste evenimente meteorologice, care nu existau la acest nivel, cu 80-100 și chiar mai mulți ani înainte? Această ipoteză este concretizată și de unele evenimente meteo deosebite din România, care nu au existat până de curând, cum sunt tornadele care au avut loc, relativ recent, în zona Aeroportului Mihail Kogalniceanu (zonă militară NATO) și împrejurimile din judeţul Constanţa, cu ocazia unor vizite cu avioane de mare capacitate din SUA. Evenimentele s-au repetat în Oltenia, în zona Deveselu, și în Transilvania, în zona Aeroportului Câmpia Turzii, unde este o bază aeropurtată a NATO, zone survoloate intens în anumite perioade de avioane militare de mare capacitate și putere.
Să continuăm cu evidențierea și a altor poluatori, cum sunt vapoarele. Se apreciază că cca cincisprezece vapoare mari poluează cât toate autoturismele din lume. Un studiu britanic a dezvăluit că un singur vas transatlantic, care transportă containere, poluează cât 50 de milioane de mașini auto la un loc. Un cargobot de dimensiuni mari poate să genereze 5.000 de tone de oxid de sulf pe an. Vasele comerciale sunt responsabile pentru 18-30% din întreaga poluare cu oxizi de azot ai Pământului şi cu 9% din poluarea cu oxizi cu sulf a globului. Și cele 90.000 de vapoare comerciale din lume poluează mult: peste 70% din emisiile acestora sunt eliberate în atmosferă la mai puţin de 400 de kilometri de țărm. Circa 85% din totalul global al emisiilor de noxe ale vapoarelor sunt eliberate în emisfera nordică a globului, acolo unde a apărut mai pregnant problema poluării.
Încălzirea globală va determina, așa cum se apreciază științific, și creșterea nivelului mărilor și oceanelor cu 10-20 m, prin dezghețarea calotelor glaciare. În unele zone din Africa de Sud deja populația a părăsit zonele din apropierea coastelor apelor și s-a retras pe terase sigure, în interior. Va trebui să se ia în considerare acest fenomen și în Europa, care nu va putea fi dat pe seama creșterii dioxidului de carbon (CO2), ci a încălzirii globale, care nu ține de concentraţia de CO2 de pe Terra, ci de acel fenomen cosmic numit mișcarea de precesie a Pământului, reprezentată de mișcarea conică lenta, realizată de axa de rotire a Pământului, asupra căreia deocamdată nu se poate acționa. Din date nu prea îndepărtate s-au mai evidențiat fenomene de caniculă și secetă excesivă și în perioada de sfârșit de glaciațiune, în mileniile I și II, care au afectat populația Europei, dacă ne referim numai la continentul nostru. Astfel, în anii 1303-1304, Sena, Loara, Rinul și Dunărea puteau fi traversate pe jos. În perioada 1538-1541, râurile europene erau literalmente secate; în 1718 nu a existat nici o ploaie între aprilie și octombrie; canicula din anul 1718 a ucis peste 700.000 de oameni.
Suntem la un alt nivel de cunoaștere și intervenție și pot fi contracarate aceste fenomene și influențele lor asupra omenirii, prin acțiuni la îndemâna științei. La ce sunt folosite avioanele și vapoarele, în genere, cei mai mari poluatori și producători de CO2? La transport persoane și mărfuri. Din fericire, știința are la îndemână soluții noi, mai puțin cunoscute, care asigură o mai mare siguranță și cu costuri mai mici a transporturilor de mărfuri și oameni. Marele nostru compatriot, omul de știință român Henri Coandă, a brevetat în diverse colțuri din lume peste 200 de invenții, dintre cele peste 700 soluții gândite și propuse. El spunea: ,,Viitorul este suma pașilor pe care îi facem, inclusiv a celor mici, ignorați sau luați în râs”. Inventatorul Henri Coandă, prin proiectul AEROTUBEXPRES, intenționa să revoluționeze transportul pentru oameni și mărfuri prin rețele de tuburi numite autostrăzi. Tuburile de diametre prestabilite urmau (și urmează, sper, cât mai repede) să funcționeze pe baza Efectului Coandă pentru transportul de oameni și mărfuri cu viteze de 500-1000 km/h și în deplină siguranță, pe baza diferenței de presiune atmosferică, creată artificial în aceste rețele de către compresoare și ventilatoare, care asigură și eliminarea frecării cu pereții printr-o pernă de aer. Marelui savant, venit în țară în 1967, i s-au asigurat condiții materiale și umane și a început experimentările cu succes, cu echipe complexe de specialiști, însă timpul pentru el s-a comprimat în anul 1972, când ne-a părăsit, lăsându-ne ideile și soluțiile lui pentru viitor, dar și îndemnul pentru a continua. Cercetările au continuat cu succes până la lovitura de stat din 1989, după care s-au oprit, din lipsă de interes și de patriotism. Invenția s-a aplicat totuși cu succes în primă fază în industria minieră, la Baia Mare și Caraorman, pentru transportul materiilor prime de la cariere spre uzine, sistem ce a funcționat până prin anii ′90.
Unii dintre tinerii cercetători români, cu experiența și cunoștințele căpătate în timpul scurt, au fost cooptați într-o echipă internațională, la solicitarea omului de afaceri ELON MUSK, pentru găsirea unei alternative de transport pentru viitor, folosindu-se cercetările și experimentările lui Henri Coandă. Deja se aplică cu succes în Statele Unite, pentru transportul persoanelor între diverse localități mai apropiate, cu viteze de până la 1000 km/h. Astfel, transportul local, între localități și în cadrul țărilor, dar și interțări și intercontinental, poate fi preluat cu succes, diminuând astfel emisiile de CO2 și alte gaze nocive de la transportul cu avionul și vaporul. Sistemul poate fi preluat cu succes și pentru traversarea sau subtraversarea apelor prin tuburi vidate. Experiența conductelor de transport subacvatic a diferite produse fluide și gazoase poate fi folosită cu succes, cu măsurile de securitate adecvate ce se impun, pentru transportul de persoane și mărfuri.
În concluzie, România, care a început experimentările cu succes dar a pierdut primul tren, dacă se mai consideră suverană, deşi are toate elementele de colonie, poate să treacă totuși de urgență la continuarea experimentelor și implementarea rezultatelor, cel puțin pentru memoria marelui savant român Henri Coandă, cel care a pus bazele acestui sistem modern de transport pentru oameni și mărfuri, în condiții de securitate maximă, impus și de noile condiții. De asemenea, trebuie să se treacă, chiar fără aprobarea de la Bruxelles și a unor grupuri de interese externe, la amenajarea potențialului hidroenergetic amenajabil al României, pentru a asigura energia necesară dezvoltării țării, dacă se mai are în vedere acest lucru și de noile cercuri conducătoare, dirijate din afară. De asemenea, este necesar să se treacă de urgenţă la exploatarea minelor de cărbuni și a zăcămintelor de petrol și gaze (o spun și ca inginer petrolist) și punerea în funcțiune a tuturor centralelor termice, pentru asigurarea de locuri de muncă pentru români, acasă la ei, și obținerea energiei necesare dezvoltării economiei, așa cum o face Germania, care probabil a studiat mai bine fenomenul încălzirii globale, ce nu poate fi combătut cu paliative. Celor care fără argumente strict științifice critică și cer închiderea centralelor termice și de producție a energiei electrice, pe motiv de poluare prin eliminarea în atmosferă a dioxidului de carbon CO2, le opun propunerea de găsire a unor soluții de captarea acestuia cu ajutorul apei, elementul primordial al existenței vieții în univers, și producerea acidului carbonic, sarcină pentru chimiștii și tehnologii în domeniu, pentru viitor.
Au mai apărut unele idei, unele comandate chiar de la Casa Albă. Este un studiu comandat care ia în calcul posibile scenarii, eventual chiar scenarii SF, prin care s-ar putea realiza diminuarea încălzirii globale prin reflectarea înapoi a luminii solare. Dar ce facem cu fotosinteza? Sau o altă variantă are în vedere folosirea aerosolilor, particule mici care vor reflecta lumina Soarelui, care va fi împrăștiată în spațiu. Cea de-a doua este creșterea reflectivității norilor: lumina se va împrăștia puțin înapoi. Ar mai fi opțiunea plasării de oglinzi în spațiu, care să reflecte lumina Soarelui înapoi. Bineînțeles că ne putem întreba cât de realist este așa ceva, pentru că am avea nevoie de niște oglinzi foarte mari, iar noi abia reușim să trimitem niște sateliți în spațiu. Dacă avem la dispoziție soluții viabile, experimentate cu succes, planeta nu mai poate aștepta fără repercusiuni grave. Există deja intenția americanilor de a construi un sistem de transport pe care unii l-ar putea considera de domeniul fantasticului. E vorba de o conductă, cum a experimentat cu succes și savantul român Henri Coandă, între Los Angeles și New York, prin care ar putea să circule niște capsule cu viteze de până la 6.500 de kilometri pe oră. Apar tot mai multe preocupări pentru preluarea ideilor și experimentelor savantului român, care par a fi printre cele mai viabile pentru aplicarea unor soluții acceptabile în condiții de securitate și fără a afecta fenomenele cosmice în derulare.
Ing. Corneliu Bălan,
www.corneliubalan.ro
președintele
Forumului Organizațiilor Cultural-Științifice şi Sociale Românești (FOR)
