vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 448

Baza 95 Aeriană – 104 ani în slujba aripilor românești

    La aniversarea celor 104 ani de activitate, Baza 95 Aeriană a organizat o ceremonie militară și religioasă pentru a marca acest moment important. Evenimentul a avut loc în prezența personalului unității și a invitaților speciali.

    În cadrul ceremoniei, invitatul de onoare din partea Fundației „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, plutonierul adjutant principal (r.) Sorin Grumuș, a prezentat pe scurt istoricul bazei aeriene, evidențiind momentele cheie din cei 104 ani de activitate.

    În semn de apreciere pentru profesionalismul manifestat în îndeplinirea misiunilor specifice și pentru rezultatele remarcabile obținute în procesul de instruire și pregătire profesională, comandorul Ciprian Marin, comandantul Bazei 95 Aeriană, a înmânat diplome de mulțumire personalului unității.

    „Cu fiecare an pe care îl adăugăm misiunii noastre de suflet, consolidăm ceea ce reprezintă Baza 95 Aeriană, ghidați de perseverență și profesionalism. Și pentru că dincolo de toate, valoarea omului este dată de faptele sale, de la pasiune la profesie, pe aripile zborului modern, rămânem în continuare uniți, profesioniști și dedicați, bucurându-ne împreună de misiunile îndeplinite”, a declarat comandorul Ciprian Marin în cadrul ceremoniei.

    Ceremonia a fost un prilej de reflecție asupra istoriei bogate a bazei și de recunoaștere a dedicării și efortului personalului său.

    Elevii Școlii Gimnaziale „Ion Borcea” Racova au sărbătorit Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor

      Elevii Școlii Gimnaziale „Ion Borcea” din Racova au celebrat atât Înălțarea Domnului, cât și Ziua Eroilor. Ziua Eroilor este comemorată anual, la 40 de zile de la Înviere, coincizând cu sărbătoarea religioasă a Înălțării Domnului.

      Evenimentul a fost organizat în semn de recunoștință față de eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.

      Activitățile comemorative au inclus mai multe momente semnificative și s-au desfășurat atât în școlile din comună, cât și la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Racova și la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Văii.

      Guvernul României pregătește o ordonanță de urgență privind instruirea personalului ucrainean pentru operarea aeronavelor F-16

        Guvernul României pregătește o ordonanță de urgență pentru finanțarea instruirii personalului ucrainean în operarea aeronavelor de luptă F-16, în cadrul facilităților de instruire de la Baza 86 Aeriană Fetești.

        Conform ordonanței, cheltuielile necesare pentru instruirea personalului ucrainean, inclusiv cele legate de cazare, hrană, transport și echipamente speciale, vor fi suportate din bugetul de stat al României, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale.


        De asemenea, Ministerul Apărării Naționale a fost autorizat să încheie contractele necesare pentru acest proces, prin derogare de la legislația națională în domeniul achizițiilor publice.
        Adoptarea acestei ordonanțe de urgență a fost justificată de urgența reglementării, derivată din calendarul activităților de pregătire a personalului ucrainean și necesitatea respectării angajamentelor internaționale ale României.

        Alecsandri – 206

        Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău a organizat vineri, 14 iunie 2024, la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” (în hol, în faţa bustului scriitorului), un moment de 15 minute dedicat zilei de naştere a poetului.

        Cei ce au fost prezenţi la sfertul academic cultural au fost răsplătiţi cu o carte şi/sau o publicaţie, oferite de Revista „Ateneu”. Oaspete a fost… poetul, înfăţişat de Nicholas Costache, elev al Colegiului Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, prezentat de profesoara sa, dr. Laura Gavriliu. Dna decan, conf. univ. dr. Brînduşa-Mariana Amălăncei, a primit medalia „Marie G. Bogdan, fiica lui Vasile Alecsandri”, în calitate de vicepreşedintă a asociaţiei, iar Magdalena Chitic, masterandă, a prezentat un „Ştiaţi că…?” alecsandrian.

        S-a observat că pe internet sunt multe fake news-uri, între care acela că poetul nu a avut copii, „informaţie” contrazisă de chiar conţinutul medaliei prezentate. Au fost anunţate, ca şi până acum, rezultatele parţiale ale Campionatului de ortografie, ediţia 2023-2024.

         

        Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru finanţarea Autostrăzii A7

        Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea contractului de finanţare în valoare de 600 de milioane de euro, destinat construcţiei Autostrăzii A7 din România, cunoscută şi sub numele de Autostrada Moldova. Finanţarea este asigurată prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă B, în colaborare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI).

        Autostrada A7 va traversa localităţile Ploieşti, Buzău, Focşani, Bacău, Paşcani, Suceava şi Siret, având un rol crucial în îmbunătăţirea infrastructurii de transport din regiunea Moldovei.

        Conform actului normativ, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii îi revine întreaga autoritate şi responsabilitate pentru realizarea acestui proiect. În acest sens, Ministerul Finanţelor va încheia un acord subsidiar cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. (CNAIR), pentru a stabili drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi în implementarea proiectului şi execuţia contractului de finanţare.

        Cheltuielile aferente proiectului, incluzând echivalentul în lei al valorii împrumutului şi al celorlalte fonduri publice necesare, vor fi incluse în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual prin legile bugetare.

        Guvernul României este autorizat, prin Ministerul Finanţelor, să negocieze cu BEI amendamente la contractul de finanţare, cu condiţia ca acestea să nu implice majorarea obligaţiilor financiare asumate de România faţă de bancă.

        Inginerie socială. Cuvântul magic: „rasism”

        În lumea modernă, cuvântul „rasism” a devenit unul dintre cele mai puternice și controversate instrumente de manipulare a opiniei publice. Dublul concert al trupei Coldplay din București poate fi văzut ca un exemplu emblematic al modului în care noțiunea de rasism poate fi folosită pentru a influența comportamentul colectiv.

        În prima seară, trupa britanică a fost huiduită pentru că a invitat un manelist să cânte alături de ei, dar a doua zi, după o campanie intensă pe rețelele sociale care a invocat „shame”-ul și stigmatizarea rasismului, aceleași huiduieli s-au transformat în aplauze. Acest eveniment ridică întrebări fundamentale despre manipularea socială și despre cum stigmatizarea rasismului poate fi folosită pentru a schimba opinia publicului.

        Folosirea termenului de „rasism” ca o modalitate de a controla și manipula opinia publică nu este un fenomen nou. În multe dezbateri publice, criticii unor idei sau fenomene au fost etichetați rapid drept „rasiști”, „homofobi” sau „teroriști”, reducând complexitatea discuțiilor la simpla denigrare a oponenților. Acest tip de inginerie socială se bazează pe frica de stigmatizare, care determină indivizii să-și ajusteze comportamentul pentru a evita ostracizarea socială. În cazul concertului Coldplay, stigmatizarea a fost folosită pentru a schimba atitudinea publicului față de manele și pentru a transforma huiduielile în aplauze.

        Reacțiile negative față de manele nu sunt neapărat motivate de rasism. O mare parte a publicului respinge manelele nu din ură rasială, ci din cauza mesajelor pe care acest gen muzical le promovează. Manelele sunt adesea criticate pentru că glorifică o societate decrepită, în care individul este îndemnat să încalce legea pentru a obține bani, faimă și femei, și în care violența este văzută ca o soluție legitimă pentru a-ți elimina dușmanii. Așadar, critica adusă manelelor se bazează mai degrabă pe respingerea valorilor pe care acestea le propagă decât pe motive rasiste.

        Ironia situației constă în faptul că aceleași grupuri progresiste care militează pentru emanciparea femeii și egalitatea de gen au fost „îmblânzite” și manipulate să aplaude un gen de muzică ce contravine direct acestor valori. Campania de stigmatizare a rasismului a reușit să îi facă pe acești indivizi să-și reprime criticile și să aplaude ceva ce în mod normal ar fi respins. Acesta este un exemplu clar de cum frica de a fi etichetat drept rasist poate duce la o conformare socială, chiar și atunci când aceasta contrazice convingerile personale ale indivizilor.

        Evenimentul de la București ne arată puterea manipulativă a stigmatizării rasismului și cum aceasta poate fi folosită pentru a influența comportamentul colectiv. Critica manelelor nu este neapărat o expresie a rasismului, ci o reacție la valorile pe care acest gen muzical le promovează. Totuși, frica de stigmatizare a făcut ca publicul să își ajusteze comportamentul, transformând huiduielile în aplauze. Acest caz ilustrează perfect modul în care ingineria socială poate transforma opiniile și comportamentele publice, ridicând întrebări fundamentale despre libertatea de exprimare și despre puterea stigmatizării în societatea contemporană.

        O echipă de studenți de la Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost premiată la Concursul Național „ECOTROPHELIA” România

          Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a participat la faza națională a competiției europene ECOTROPHELIA” 2024. În perioada 12 – 14 iunie, la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, sub egida Asociației Specialiștilor de Industrie Alimentară din România (ASIAR), s-a desfățurat ediția a X-a a Concursului Național „Ecotrophelia” România 2024. Competiţia are drept scop încurajarea creativităţii studenţilor din facultăţile cu profil de industrie alimentară pentru dezvoltarea unor produse alimentare eco-inovative şi formarea de viitori specialişti pentru industria alimentară europeană.

          Echipa NutriLand formată din cinci studenți ai Facultății de Inginerie a participat, în premieră, la acest concurs, reprezentând cu mândrie Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Cei cinci studenți temerari și pasionați sunt: Camelia Barnă, anul IV, programul de studii Ingineria produselor alimentare, Mihnea-Ștefan Popa, anul II, programul de studii Inginerie Biochimică, Ioana-Petronela Tănasă și Lavinia-Alexandra Pitic, ambele anul II, programul de studii Ingineria produselor alimentare și Alexandru Caleap, masterand anul I, programul de studii Chimia moleculelor bioactive.

          Produsul lor, PomInno Fruit Rolls, este un produs deshidratat pe bază de fructe ce conține doar ingrediente naturale: mere, banane, miere de albine, suc de lămâie și pudră obținută din tescovina liofilizată din struguri sau cătină.

          Ideea produsului lor a pornit de la preocuparea permanentă de a reduce deșeurile și a valorifica subprodusele rezultate din tehnologia vinului (tescovina din struguri), cât și a celor din tehnologia de obținere a sucului de cătină (tescovina de cătină), știindu-se faptul că aceste subproduse conțin o cantitate importantă de fibre, vitamine, compuși cu proprietăți antioxidante etc.

          Ideea acestui proiect a început acum un an și jumătate și s-a concretizat prin multiple încercări pentru găsirea și stabilirea rețetei. Echipa NutriLand a beneficiat de îndrumarea mentorilor în ceea ce privește tehnologia de obținere și ecoinovație, cât și din punct de vedere antreprenorial din partea Societății Antreprenorială Studențească SAS-UBc. Suportul financiar a fost susținut prin proiectul „Ecosistem antreprenorial competitiv, incluziv și sustenabil la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău” (acronim iEntreprise@UBc, cod proiect: CNFIS-FDI-2024-F-0556).

          În urma deliberării, juriul Concursului Național „Ecotrophelia” România 2024 a acordat echipei NutriLand de la Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Premiul special pentru Ecoinovație acordat de Boromir.

          1814 absolvenți la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

          Vineri, 14 iunie, a avut loc Cursul festiv al absolvenților Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, promoția 2024. Defilarea absolvenților a început cu ora 10:00, iar de la ora 11:00 a început spectacolul la Teatrul de Vară „Radu Beligan” Bacău, care a durat aproximativ 2 ore. Au fost prezenți la eveniment reprezentanți ai oficialităților, mediului socio-economic și cultural, parteneri și colaboratori ai Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

          Au transmit felicitări absolvenților Subprefectul Narcis JITARU, Primarul Municipiului Bacău Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU și Inspector Școlar General Prof. Anca EGARMIN.

          „Anul acesta au finalizat studiile la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău un număr total de 1814 absolvenți, din care 1278 la studii universitare de licență și conversie profesională, 512 la studii universitare de master, 5 la studii universitare de doctorat și 19 la an pregătitor de la cele 5 facultăți din cadrul Universității: Facultatea de Inginerie, Litere, Științe, Științe Economice și Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății. Este cea de-a 61-a promoție și le doresc mult succes absolvenților în viitoarea lor carieră”, a precizat Prof. univ. dr. ing. Carol SCHNAKOVSZKY, Rectorul Universității.

          „Avem astăzi o nouă generație de absolvenți de studii universitare de licență, master și doctorat. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a împlinit 63 de ani de activitate în învățământul superior de stat, în care a scos promoții. Le doresc mult succes în viață și să își continue studiile tot la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, la master sau doctorat. Vă mulțumim că ne-ați ales și vă doresc mult succes în activitatea profesională”, Prof. univ. dr. ing. Dr. h. c. Valentin NEDEFF, Președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

          Reprezentanții celor 5 facultăți au adresat felicitări absolvenților pentru finalizarea cu succes a studiilor: Conf.univ.dr.ing. Mirela PANAINTE-LEHĂDUȘ – Decanul Facultății de Inginerie, Conf.univ.dr. Brînduşa-Mariana AMĂLĂNCEI- Decanul Facultăţii de Litere, Conf. univ. dr. Cerasela-Gloria CRIȘAN- Decanul Facultăţii de Ştiinţe, Prof. univ. dr. Ovidiu-Leonard TURCU- Decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice și Conf.univ.dr. Adrian SAVA– Prodecan Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii.

          Programul artistic a inclus: Echipa de majorete a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Trupa de Teatru „Dezartiștii” a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Andrea Condurache, Crina Tamba – momente muzicale și Formația de dansuri populare „Pasteluri băcăuane” a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

          Din partea absolvenților au luat cuvântul Gabriela Turtureanu de la programul de studii Comunicare și relații publice:

          „Dragi absolvenți, vreau să vă urez mult succes la examenul de licență și în tot ceea ce vă veți propune să faceți. Să pășiți cu încredere, curaj și entuziasm în această nouă etapă a vieții și să nu uitați să luptați pentru visele voastre și că porțile Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău vor fi mereu larg deschise pentru voi!”.

          Cuceritorii Cerului: AstroCrew în frunte la Olimpiada Națională

          Pasiune, entuziasm, efort susținut, echipa! AstroCrew, clubul de astronomie și astrofizică al orașului Bacău, a obținut rezultate uimitoare la faza națională a Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică. Elevii AstroCrew Excel au reușit să aducă orașul nostru în clasamentul național.

          În perioada 24-29 mai, cei mai buni tineri astronomi din întreaga țară s-au întrunit la Iași pentru a se întrece în cea mai complexă competiție de astronomie și astrofizică. Zeci de elevi, care s-au remarcat la nivelul fiecărui județ, s-au calificat la etapa națională datorită talentului, muncii și dăruirii lor. Printre aceștia, elevii clubului AstroCrew, Darius Roca și Miruna Jechel, ambii din clasa a X-a, au reușit să strălucească prin perseverența și munca lor, obținând mențiuni de onoare la nivel național. De asemenea, mezina clubului, eleva Andrei Mira, clasa a VI-a, reprezentat clubul nostru în cadrul olimpiadei naționale.

          Etapa națională a Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică a constat în două probe de foc: proba teoretică și proba practică. Pentru secțiunea Juniori 1, proba practică a inclus două probe: harta mută și proba observațională. Pentru secțiunile Juniori 2, Seniori 1 și Sseniori 2, proba practică a constat în analiză de date, hartă mută și probă observațională:

          În cadrul probei teoretice, concurenții rezolvat trei subiecte: primul, alcătuit din probleme de tip grilă, al doilea, alcătuit din două probleme de dificultate medie, și al treilea, alcătuit din trei probleme complexe. Pentru proba specifică analizei de date, elevii au analizat tabele de date și de realizat grafice reprezentative. Harta mută a constat în identificarea de constelații, numirea stelelor principale din anumite constelații, trasarea de linii și cercuri importante pe cer.

          La proba observațională, concurenții au identificat, cu ajutorul telescopului, diferite constelații și obiecte importante din univers folosind telescopul. Datorită condițiilor de vreme, proba s-a desfășurat în sala de sport a Colegiului Național “Costache Negruzzi” Iași, fiind plasate fișe cu litere și cuvinte pe pereții frontali ai sălii.

          Roca Darius, elev al AstroCrew Excel, împărtășește: “Pentru mine, etapa națională a Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică a fost o experiență minunată. Atât stresul, cât și nerăbdarea simțită înainte și după probe au fost sentimente pe care nu le voi uita. Noile prietenii pe care le-am format acolo și locurile pe care le-am văzut au fost incredibile. Participarea la această olimpiadă mi-a stârnit și mai mult pasiunea față de astronomie și dorința de a participa și în anii viitori la această competiție. Îi încurajez pe toți cei care împărtășesc această pasiune să participe și ei.”

          Miruna Jechel afirmă despre experiența sa: “Participarea la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică a fost o experiență inestimabilă, oferindu-mi ocazia de a interacționa cu tineri pasionați și de a aprofunda cunoștințele în domeniul astrelor. Competiția a fost provocatoare și mi-a dezvoltat abilitățile analitice, contribuind semnificativ la formarea mea academică.”

          Andrei Mira, de asemenea, dezvăluie: “Am avut multe emoții, fiind prima mea participare la o etapă națională, și am fost mândră că am ajuns până la acest nivel. Am fost înconjurată de prieteni și persoane care m-au încurajat și care m-au motivat să lucrez în continuare. Am fost îngrijorată de dificultatea problemelor, care nu s-au dovedit așa complicate. Am așteptat primirea rezultatului cu multă nerăbdare.”

          Succesul remarcabil al elevilor nu ar fi fost posibil fără îndrumarea și susținerea Emei Popa, olimpică națională, și a lui Teodor Grosu, dublu olimpic internațional. În cadrul secțiunii Excel, aceștia au fost mentori esențiali, ghidând micii olimpici în parcursul lor de învățare și contribuind semnificativ la formarea și dezvoltarea acestora.

          AstroCrew, fondat de tineri pasionați pentru alți tineri în 2021, a devenit rapid un punct de referință pentru elevii din Bacău interesați de studiul cerului și al spațiului cosmic. Clubul desfășoară activități semnificative în comunitatea locală, având ca scop dezvoltarea unui ecosistem educațional orientat spre astronomie. Pe lângă secțiunea Excel, clubul include și un departament numit Community Local Taskforce, care organizează diverse evenimente pentru comunitatea locală. De exemplu, pentru a celebra Ziua Copilului, membrii clubului au organizat „Treasure Hunt Spațial”, o vânătoare de comori distractivă, în cadrul căreia participanții au rezolvat ghicitori și au căutat indicii prin Bacău.

          Evenimentul „Treasure Hunt Spațial”, desfășurat pe 31 mai, a început în Parcul Catedralei și a reunit peste douăzeci de participanți, care s-au întrecut în diverse probe pentru a ajunge primii la final. Participanții au trecut prin diverse locații din oraș, unde au trebuit să-și testeze cunoștințele despre spațiu, agilitatea și abilitățile de colaborare.

          Aducem mulțumiri călduroase patenerilor noștri, fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil: Cedratour, Cryptex Escape Room, Euphoria Roller Skate, Five To Go, Liviu Rabac Photography. De asemenea, le mulțumim ONG-ului național “Romanian Space Initiative (ROSPIN)” și Consiliului Școlar al Elevilor Colegiului Național “Ferdinand I”, care au sprijinit echipa de voluntari în organizarea concursului.

          În organizarea evenimentelor precum observațiile astronomice, cursurile introductive în astronomie, activitățile destinate copiilor și inclusiv evenimentul “Treasure Hunt”, AstroCrew a avut ca partener principal organizația Romanian Space Initiative (ROSPIN), un ONG național ce își propune să introducă ingineria aerospațială în cât mai multe comunități din România. În realizarea acestui scop, ONG-ul a înființat ROSPIN Local TaskForce, o comunitate alcătuită din voluntari ce organizează lunar evenimente care să stârnească interesul tinerilor asupra astronomiei și ingineriei aerospațiale. De asemenea, organizația găzduiește diferite competiții deschise tuturor elevilor: ROSPIN School, Romanian Cansat / Rocketry Championship (RCRC) și ROSPIN Academy și construiește primul satelit open source cu scop educațional din România.

          Alexandrescu Ana-Elena, clasa a X-a, Colegiul Național Gh. Vrănceanu Bacău, voluntar AstroCrew

          Burlacu Bianca-Elena, clasa a X-a, Colegiul Național Gh. Vrănceanu Bacău, voluntar AstroCrew

          Constanța: După ce s-au numărat de mai multe ori voturile, s-a descoperit că au votat fără drept doi ucraineni

          Alegerile locale din comuna Costinești, județul Constanța, par să nu se încheie prea curând, după ce au fost descoperite nereguli majore în procesul de votare. Dumitru Jeanu, inițial declarat primar cu o marjă de un singur vot, a fost provocat de contracandidatul său, Gheorghe Mechenici.

          Prima renumărare a adus un rezultat spectaculos: un buletin de vot suplimentar a fost descoperit în favoarea lui Mechenici, egalând scorul la 770 de voturi pentru fiecare candidat. Nemulțumit, Mechenici a solicitat o a doua renumărare, care i-a adus un alt buletin în favoarea sa, fiind astfel declarat primar.

          Nu s-a terminat aici. Dumitru Jeanu a cerut, la rândul său, o nouă renumărare și, într-un alt miracol electoral, un alt buletin de vot a apărut în favoarea sa, readucând scorul la egalitate.

          Procesul electoral a devenit un adevărat maraton, buletinele de vot fiind renumărate de cinci ori. Comisia Electorală Județeană și-a pierdut răbdarea și a decis să trimită un reprezentant pentru a supraveghea renumărarea finală. Prefectul județului a reacționat vehement, acuzând comisia de interferență în treburile locale.

          În mijlocul acestui haos electoral, s-a descoperit o nouă problemă. Doi cetățeni ucraineni au votat fără drept în alegerile din Costinești. Această neregulă a fost identificată de un „auditor” trimis să investigheze situația.

          Conform ultimului rezultat, care rămâne neoficial, Gheorghe Mekenić, candidatul liberal, conduce cu 774 de voturi, în timp ce actualul primar, social-democratul Dumitru Jeanu, are 772 de voturi. Jeanu a depus deja o cerere de anulare a alegerilor și organizarea unui nou scrutin.

          Poliția Locală educă tinerii: Activități de siguranță rutieră la Colegiul „N.V. Karpen

            Poliția Locală a Municipiului Bacău a desfășurat astăzi activități informativ-preventive în cadrul Colegiului „N.V. Karpen” din Bacău, adresate elevilor din clasele primare. Sub coordonarea Biroului Siguranță Rutieră, polițiștii locali au interacționat cu două clase de elevi pentru a discuta despre siguranța în trafic și respectarea regulilor rutiere.

            În timpul întâlnirii, elevilor li s-au prezentat materiale informative menite să-i conștientizeze cu privire la pericolele la care se expun în cazul nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice. Prin intermediul unui dialog interactiv, elevilor li s-au explicat drepturile și obligațiile legale în diferite situații, fie că sunt pietoni, bicicliști sau pasageri în autovehicule.

            De asemenea, elevilor le-au fost prezentate semnificațiile principalelor indicatoare rutiere, pentru a-i ajuta să înțeleagă importanța acestora în asigurarea siguranței pe drumurile publice. Activitatea s-a încheiat cu o recompensă specială pentru elevi: insigne și legitimații de „Polițist local pentru o zi”, recunoscând astfel participarea lor activă și interesul pentru temele abordate în cadrul programului educativ.

            Astfel de inițiative reprezintă un efort continuu al autorităților locale în educarea și sensibilizarea tinerelor generații cu privire la importanța respectării normelor de circulație și asigurarea unei conduite responsabile în trafic.

            Avem o bucată de autostradă. Nu avem, însă, bun simț

              DRDP Iași a anunțat oficial că au demarat intervenții pentru desfundarea gurilor de scurgere ale rigolei mediane de pe sectorul în regim de autostradă al Variantei Ocolitoare Bacău (A7).

              Lucrările au fost necesare în contextul în care imagini recente au arătat că rigolele și gurile de scurgere ale podurilor erau blocate de zeci de PET-uri și alte ambalaje aruncate la întâmplare.

              Aceste obiecte contribuie la colmatarea sistemului de drenaj, ceea ce poate duce la probleme de inundații și deteriorare a infrastructurii rutiere.

              Intervenția, coordonată de Secția Drumuri Naționale Bacău, este menită să asigure funcționarea corectă a sistemului de drenaj și să prevină eventualele probleme care pot apărea din cauza blocării acestuia.

              Autoritățile încurajează respectarea normelor de mediu și utilizarea corespunzătoare a infrastructurii publice pentru a asigura siguranța și buna funcționare a rețelei de drumuri naționale.

              Moda masculină de vară: 12 piese care să nu îţi lipsească din dressing

              Vara este anotimpul distracţiei, vacantelor, plimbărilor în aer liber şi al festivalurilor, aşa că este important să îţi adaptezi garderoba la sezonul estival. În timpul sezonului cald, materialele lejere, ce permit pielii să respire se număra printre cele mai populare alegeri. De asemenea, culorile neutre te vor scoate deseori din impas, în special vară, când îţi doreşti să creezi ţinuta perfectă în doi timp şi trei mişcări, ca să te poţi bucura de toate activităţile preferate.

              Iată ce piese să incluzi în dressing în sezonul cald:

              Sneakers casual

              O pereche de sneakers în stil casual este un must pentru ţinute de vară reuşite. Poţi să optezi pentru adidaşi de bărbaţi de la Puma în stil casual, dacă îţi doreşti un model de la un brand de renume, pe care să-l porţi în zeci de combinaţii. Adidaşii de bărbaţi de la Puma în culori precum alb, bej sau negru se vor asorta uşor cu o mulţime de haine, de la tricouri şi până la seturi din în.

              Tricouri albe

              Tricoul alb este o piesă ce nu trebuie să îţi lipsească din dulap, indiferent de stilul vestimentar sau de anotimp. Vara este cel mai bun moment să incluzi tricourile albe în ţinute de zi, fie alături de jeanşi, fie alături de pantaloni casual sau pantaloni scurţi. Alege întotdeauna tricouri din bumbac, pentru un confort sporit în sezonul cald.

              Jeanşi în nuanţe deschise

              Vara este anotimpul perfect pentru jeanşi în nuanţe deschise, precum bleu şi alb. Optează pentru modele clasice, precum blugii straight leg sau cei skinny. Jeanşii în culori deschise se asortează uşor cu tricouri din bumbac sau in ori cămăşi, în funcţie de ocazie. Combina-i cu sneakers coloraţi dacă vrei un look fresh sau cu mocasini pentru un look elegant.

              Cămaşa din bumbac

              Cămaşa din bumbac, o piesă ce completează orice tip de garderoba masculină, se poate integra în zeci de ţinute de vară. Achiziţionează un model într-o culoare uşor de asortat, precum alb, negru, olibe, bej sau gri. Poţi combina cămaşa regular fit sau slim fit din bumbac cu pantaloni de stofă sau casual, blugi ori pantaloni din in.

              Pantalonii scurţi

              Vara aceasta achiziţionează cel puţin o pereche de pantaloni scurţi pentru garderoba ta, fie din stofa ori in, fie din denim. Pantalonii scurţi se pot purta într-o mulţime de combinaţii: cu cămăşi, maiouri sau tricouri, dar şi cu mocasini sau sneakers. Dacă vrei o ţinută sport cu pantaloni scurţi, alege adidaşi Puma pentru bărbaţi în culori tari. Mai poţi alege şi adidaşi Nike pentru bărbaţi, cu talpa de spumă sau cauciuc, pentru un look sport reuşit.

              Cămaşa din in

              Inul se număra printre cele mai bune materiale pentru vara. Este răcoros şi permite pielii să respire, iar bonus, arata şi super bine. Include în dressing şi o cămaşă din in, în nuanţe deschise sau de culoare neagră, pe care să o asortezi cu pantaloni din acelaşi material, blugi sau pantaloni scurţi.

              Pantofii sport

              Când mergi în vacanţă, la plimbare, în drumeţii sau chiar la sală, ai nevoie de pantofi comozi, mai ales pe timpul verii. Alege cel puţin o pereche de pantofi sport cu talpa special realizată pentru mişcare, din material subţire, numai bun pentru vara. Adidaşii Puma pentru bărbaţi reprezintă o alegere inspirată. De asemenea, mai poţi opta pentru pantofi New Balance de bărbaţi sau modele de la Adidas ori Under Armour.

              Pantalonii lejeri

              O pereche de pantaloni lungi, cu croi lejer, te va scoate din impas când ai nevoie de o ţinută de vară casual, pentru plimbări, vacanţe sau ieşiri în oraş. Optează pentru pantaloni lejeri din bumbac sau in, materiale prietenoase cu pielea, perfecte pentru vara. Dacă vrei modele care se asortează uşor, mergi pe culori precum alb, crem, negru sau bleumarin.

              Mocasinii

              Pentru ţinute smart casual sau elegante, o pereche de mocasini e alegerea vedetă a verii. Mocasinii din piele întoarsă, piele ecologică sau chiar modelele din material textil, se asortează cu pantaloni din în, blugi, cămăşi sau chiar pantaloni de stofă. Aceştia merg de minune în ţinute de zi, dar şi în ţinute de seară.

              Jacheta din denim

              Nu toate zilele de vară sunt extra călduroase, aşa că ai nevoie şi de o jachetă în garderoba, chiar şi-n sezonul cald. Jacheta din denim reprezintă cea mai bună alegere. Se combină cu zeci de piese fără probleme, de la tricouri şi până la cămăşi, pantaloni de stofă sau pantaloni scurţi. În plus, rezista foarte bine în timp şi nu se va demoda prea curând, deoarece se număra printre piesele vestimentare timeless.

              Este o idee bună să incluzi în garderoba de vară piese uşor de integrat în ţinute precum tricourile albe, pantalonii lejeri, jacheta din denim sau camasina din în. Cauta modele clasice, materiale prietenoase cu pielea şi culori pe care să le asortezi uşor, fără efort.

               

              Dărmănești: Din 500 de voturi, peste 100 au fost anulate

                În Darmanesti, la alegerile recente, s-a înregistrat un record de voturi anulate la secția de vot 213. Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral de Circumscripție, aproximativ 20% din totalul voturilor exprimate pentru alegerea primarului și a consiliului local au fost declarate nule.

                La o prezență de 505 persoane, au fost anulate 111 voturi pentru alegerea primarului, 98 pentru consiliul local, 122 pentru Consiliul Județean și 102 pentru președintele Consiliului Județean. De asemenea, la alegerile europarlamentare desfășurate simultan, s-au înregistrat 117 voturi nule la aceeași secție.

                În contrast, la secția de vot 212, situată în aceeași clădire din Darmanesti, situația a fost mai puțin severă. Cu o prezență de 277 de alegători, au fost anulate 18 voturi pentru alegerea primarului, 15 pentru consiliul local și Consiliul Județean, respectiv 24 pentru președintele Consiliului Județean. La alegerile europarlamentare, secția a înregistrat doar 32 de voturi anulate.

                 

                Trupa băcăuană „X-Dance” premiată la Festivalul internațional „Prietenia

                Trupa de dans „X-Dance” a Școlii Gimnaziale „Miron Costin”, din Bacău, coordonată de profesoara Alina-Elena Ciorcilă, a obținut locul al doilea la Festivalul Internațional de Gimnastică și Dans „Prietenia” de la Vaslui.

                „Suntem mândri de ambasadoarele noastre, Sofia Boboc, Georgiana Mâță, Alessia Mocanu-Sava, Bianca Livescu, Sonia Fînaru, Sofia Anei, Vanessa Țîmpu, Nikole Gălățanu, Daniela Boca, Anastasia Prisacariu, Andreea Cheptea, Ariana Bărbuță, Daria Martin, Erica Mateeș. Felicitări pentru această victorie remarcabilă! Suntem onorați de elevii și profesorii noștri care ne reprezintă și la nivel internațional!”.

                Festivalul „Prietenia” a ajuns la ediția cu numărul 40, iar pe scena lui au urcat peste 1.000 de copii și adolescenți din România, Republica Moldova și Ucraina. Este cel mai longeviv festival de gen din România, fondat de prof. Elena-Anuşca Doglan.

                Începe barajul pentru promovarea în Liga a III-a!

                Duminică, de la ora 18.00, Sportul Onești va întâlni pe Ceahlăul II, în prima manșă programată la Piatra Neamț. Returul va avea loc pe 23 iunie, de la ora 17.30, la Onești

                Campioana județului Bacău, Sportul Onești atacă accederea în Liga a III-a. Este pentru a doua oară când gruparea fondată de Daniel Munteanu participă la barajul de promovare în eșalonul al treilea. În 2022, oneștenii au clacat în fața vasluienilor de la Rapid Brodoc. Acum, ei speră să aibă câștig de cauză în confruntarea programată în dublă manșă contra campioanei din Neamț, CSM Ceahlăul II Piatra Neamț.

                ocul tur va avea loc la finalul acestei săptămâni, duminică, 16 iunie, de la ora 18.00, pe stadionul „Ceahlăul” din Piatra Neamț, returul fiind programat pe 23 iunie, la Onești. Așadar, Sportul Onești, care va avea avantajul de a juca returul în fața propriilor suporteri, speră să fie cea de-a cincea divizionară C băcăuană, după Aerostar, CSM Bacău, FC Bacău și Viitorul Curița. De partea cealaltă, oricât ar suna de ciudat, Neamțul nu are nicio reprezentantă în Liga a III-a.

                Interesant este că, în virtutea statutului de divizionară secundă, CSM Ceahlăul Piatra Neamț putea să-și înscrie „satelitul” Ceahlăul II în eșalonul trei în baza unei simple cereri către Federația Română de Fotbal, conform regulamentelor în vigoare. Pietrenii au dorit însă să-și câștige acest drept pe teren. Cu un mix între „veterani” exprimentați precum antrenorul- jucător Andrei Vițelaru și Angelo Alistar (48 de ani bătuți pe muchie), jucători proveniți de la prima echipă  (Barna, Copoț-Barb, Forisz, Moraru sau Anton) și tineri de la echipele de juniori, Ceahlăul II și-a adjudecat titlul județean în ultima etapă, atunci când a surclasat-o cu 5-0 pe CSM Roman, iar contracandidata Speranța Răucești a remizat acasă. Parcursul Sportului Onești în Liga a IV-a a fost mult mai autoritar, formația antrenată de Costel Munteanu adjudecându-și play-off-ul băcăuan cu două etape mai devreme grație avansului de nouă puncte față de ACS Gauss. Cu un atac-mitralieră condus de Tudor Tudorache, oneștenii au defilat în județ și speră să confirme și la „barajul” al cărei manșă tur se va consuma duminică, 16 iunie.

                Pe lângă confruntarea dintre CSM Ceahlăul II Piatra Neamț- Sportul Onești, barajul de promovare în Liga a III-a programează alte 20 de dueluri, toate fiind configurate pe criterii geografice și repartizate pe șapte regiuni.

                Manșa tur a barajului de promovare în Liga a III-a (16 iunie, ora 18.00).

                Regiunea 1

                Pro Sport Vârfu Câmpului (Botoșani)- ACS USV Iași (Iași)

                Șoimii Gura Humorului (Suceava)- Sporting Club Comstar Vaslui (Vaslui)

                ACSM Ceahlăul II Piatra Neamț- Sportuol Onești (Bacău)

                Regiunea 2

                CS Diosig Bihardioszeg (Bihor)- CS Academica Recea (Maramureș)

                CS Silvicultorul Maieru (Bistrița-Năsăud)-  Oașul Negrești Oaș (Satu Mare)

                Vulturul Mintiu Gherlii (Cluj)- CS Barcău Nușfalău (Sălaj)

                Regiunea 3

                ACSM Codlea (Brașov)- CIL Blaj (Alba)

                ACS Păltiniș Rășinari (Sibiu) CS Gheorghieni (Harghita)

                CS Iernut (Mureș)- CSAS Prima Brăduț (Covasna)

                Regiunea 4

                Viitorul Severin (Mehedinți)- Vulturii Fărcășești (Gorj)

                Magica Balta Caransebeș (Caraș Severin)- CS Timișul Șag (Timiș)

                Viitorul Arad (Arad)- Minerul Lupeni (Hunedoara)

                Regiunea 5

                Iris Titulescu (Olt)- Sparta Râmnicu-Vâlcea (Vâlcea)

                ACS Speed Academy Pitești (Argeș)- CSL Nanov (Teleorman)

                ACS Urban Titu (Dâmbovița)- Metropolitan Ișalnița (Dolj)

                Regiunea 6

                CSL Ștefănești (Ilfov)- ACS FC Dinamo București (București)

                Venus Independența (Călărași)- CSM Fetești (Ialomița)

                FC Bolintin Malu Spart (Giurgiu)- CSO Băicoi (Prahova)

                Regiunea 7

                CSM Adjud (Vrancea)- Voința Lanurile (Buzău)

                Viitorul Cireșu (Brăila)- Pescărușul Sarichioi (Tulcea)

                Voința Cudalbi (Galați)- CS Medgidia (Constanța).

                Returul celor 21 de confruntări va avea loc duminică, 23 iunie, de la ora 17.30. În caz de egalitate la general după cele două jocuri, se va recurge la două reprize de prelungire, iar dacă echilibrul se va menține și în acest caz, departajarea o vor face loviturile de la 11 metri.

                Aproape jumătate din voturi, anulate la o secție din comuna Berzunți

                  La secția de votare 274 din satul Dragomir, comuna Berzunți, s-a înregistrat un procent record de voturi nule în județ, 42%, în cadrul alegerilor europene. Din totalul de 218 voturi exprimate, 92 au fost declarate nule. Prezența la vot a fost de doar 29,41%.

                  La alegerile locale, aceeași secție a raportat un număr semnificativ de voturi nule: 35 la votul pentru primar, 63 pentru consiliul local, 88 pentru consiliul județean și 50 pentru președintele consiliului județean.

                  În contrast, la cealaltă secție din sat, numărul 273, din 521 de voturi exprimate, doar 30 au fost declarate nule, iar prezența la vot a fost considerabil mai mare, de 55,66%.

                  La secția 272 din Buda, din 221 de voturi exprimate, 26 au fost anulate. La Berzunți, la secția 271, din 373 de voturi, 52 au fost declarate nule, iar la secția 270, din 789 de voturi, 82 au fost anulate.

                  La alegerile europene, Secția 274 se clasează pe locul șase în țară în ceea ce privește procentul de voturi anulate. Înaintea sa se află următoarele secții:

                  • Secția 102 – Belin, județul Covasna, cu 65% voturi anulate din totalul de 511 voturi.
                  • Secția 167 – Oraș Șomcuta Mare, județul Maramureș, cu 62% voturi anulate din totalul de 528 voturi.
                  • Secția 403 – Racoș, județul Brașov, cu 50% voturi anulate din totalul de 669 voturi.
                  • Secția 380 – Băneasa, județul Constanța, cu 45% voturi anulate din totalul de 582 voturi.
                  • Secția 328 – Râmnicelu, județul Buzău, cu 44% voturi anulate din totalul de 1061 voturi.

                   

                  Noile semafoare din zona Orizont, Bacău, puse în funcțiune

                  Municipiul Bacău a anunțat astăzi că noile semafoare din zona Orizont au fost puse în funcțiune, marcând astfel începutul implementării proiectului de management al traficului în oraș. Aceste semafoare sunt dotate cu tehnologii moderne, inclusiv un buton cu senzor pentru traversarea pietonilor.

                  Deoarece vechile semafoare din această zonă nu mai funcționau de ceva timp, instalarea și conectarea noilor semafoare reprezintă un pas important în îmbunătățirea siguranței și fluidizării traficului. O inovație adusă de noile dispozitive este prezența unui semafor suplimentar, mai mic, montat la nivelul mașinilor, care îmbunătățește vizibilitatea pentru șoferi.

                  Municipalitatea îndeamnă pietonii să utilizeze senzorul galben situat pe stâlpul semaforului atunci când doresc să traverseze strada. Acest sistem modern de semnalizare va ajuta la reducerea riscului de accidente și la creșterea eficienței traficului în zona Orizont.

                  Proiectul de management al traficului continuă să fie implementat în Bacău, urmând ca și alte zone să beneficieze de aceste îmbunătățiri tehnologice în viitorul apropiat.

                  Calea Regele Ferdinand în Bacăul interbelic: O privire nostalgică

                  Imaginea de mai sus ne transportă înapoi în perioada interbelică, pe Calea Regele Ferdinand din Bacău, oferindu-ne o fereastră în timp către viața de zi cu zi a orașului din acea epocă. Strada principală, cu fațadele clădirilor sale elegante și magazinele sale variate, pulsând de activitate, este un simbol al unui Bacău prosper și plin de viață.

                  În prim-planul imaginii, putem observa magazinul de postăvărie și croitorie Guttman, alături de frizeria și alte mici afaceri locale care își așteptau clienții. Acești comercianți, cu anunțurile lor scrise cu litere mari, sunt martori ai unui timp în care afacerile mici erau coloana vertebrală a economiei locale. Oameni de toate vârstele, de la copii la bărbați îmbrăcați în costume, stau pe trotuar, adăugând o notă de viață și comunitate.

                  Această scenă de pe Calea Regele Ferdinand este dominată de o arhitectură care emană eleganță și rafinament. Clădirile cu balcoane delicate și detalii arhitectonice elaborate reflectă mândria și grija cu care erau construite spațiile publice și comerciale. Printre aceste clădiri se află și cea care astăzi adăpostește Teatrul Bacovia, un reper cultural esențial pentru băcăuani.

                  Deși imaginea nu surprinde aglomerația modernă de mașini și tehnologie, în colțul din dreapta putem vedea un automobil de epocă, o raritate la vremea respectivă și un simbol al progresului tehnologic al acelor ani. Prezența acestuia sugerează o tranziție către modernitate, dar și respectul pentru tradiție.

                  Pe fundal, pomii proaspăt plantați și lipsa trotuarelor betonate ne reamintesc de un oraș în dezvoltare, unde natura și urbanizarea coexistau armonios. Această scenă liniștită și ordonată contrastează puternic cu agitația cotidiană a zilelor noastre.

                  Privind această fotografie, ne putem imagina sunetele și mirosurile de atunci – conversațiile animante ale trecătorilor, clinchetul clopoțeilor de la biciclete, poate chiar și sunetul tăcut al unui trăsură trecând pe stradă. Este un tablou plin de nostalgie, care ne invită să reflectăm asupra trecutului și să apreciem moștenirea istorică a orașului nostru.

                  Calea Regele Ferdinand din Bacău, în perioada interbelică, nu este doar o stradă; este o bucată de istorie care ne povestește despre tradițiile, valorile și ritmul vieții de atunci. În timp ce orașul s-a schimbat și modernizat, această fotografie rămâne un testament vizual al unei epoci de demult, o amintire vie a unui Bacău elegant și vibrant.

                  Prima Dacie pe circuitul de la Nürburgring – VIDEO

                  O Dacie 1300, model clasic al industriei auto românești, a reușit să ajungă pe cel mai vechi circuit din Europa, Nürburgring, într-o încercare de a demonstra că vechiul nu trebuie neapărat înlocuit, iar noul nu este întotdeauna superior. Această inițiativă subliniază faptul că mașinile vechi pot fi reintegrate în utilizare, oferind o experiență unică și nostalgică.

                  După patru zile de călătorie, Dacia 1300 a ajuns pe circuitul Nürburgring și a parcurs cu succes un tur complet. Pentru mulți, Nürburgring este considerat un sanctuar al pasionaților de mașini, iar echipa care a condus Dacia 1300 a găsit liniștea în mijlocul zgomotului asurzitor al motoarelor turate.

                  Circuitul Nürburgring este renumit pentru complexitatea sa, așa cum a explicat și un pilot de performanță într-un interviu recent, menționând că a fost nevoie de aproximativ 1000 de ture pentru a-l învăța. Fiecare tur are 20,8 kilometri, ceea ce subliniază provocarea pe care o reprezintă.

                  Deși Dacia 1300 are doar 54 de cai putere, echipa a simțit o senzație de viteză și adrenalină pe curbele circuitului, deși totul s-a terminat mult prea repede. Dacia a alergat alături de mașini de performanță de top, precum Porsche GT3 RS și BMW M2 și M3, demonstrând că, chiar și în compania unor vehicule moderne și puternice, mașinile clasice își păstrează farmecul și capacitatea de a oferi o experiență memorabilă.

                  Această realizare simbolică evidențiază frumusețea și valoarea mașinilor vechi, subliniind că ele pot fi reintroduse în ciclul auto cu avantaje și dezavantaje, dar cu o estetică și o valoare nostalgică unică.

                  Nürburgring este un celebru circuit de curse auto situat în regiunea Eifel din Germania, cunoscut pentru complexitatea și dificultatea sa. Inaugurat în 1927, Nürburgring este cel mai vechi circuit de acest tip din Europa și este adesea considerat un sanctuar al pasionaților de motorsport. Circuitul are o lungime totală de 20,8 kilometri și include o varietate de curbe tehnice și sectoare rapide, fiind renumit pentru provocările pe care le oferă atât piloților profesioniști, cât și amatorilor. Nürburgring este adesea utilizat pentru testarea vehiculelor de performanță și găzduiește numeroase competiții auto prestigioase, consolidându-și reputația ca unul dintre cele mai iconice circuite de curse din lume.

                  Sursa video