Acasă Blog Pagina 4442

Unii liberi, altii la munca pentru sfarsitul anului

    La Tamponari este program

    Si la sfarsitul acestui an si inceputul anului viitor, politistii de la Biroul de Tamponari, din cadrul Biroului Rutier Bacau vor fi la datorie. „In zilele de 31 decembrie, 1 si 2 ianuarie, programul la acest birou va fi intre orele 8.00 – 16.00”, spune agentul Raluca Ciobanu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Dupa aceste ore, activitatea politistilor de aici va fi acoperita de catre agentii aflati in trafic si care se vor deplasa la accidentele soldate doar cu pagube materiale dar soferii implicati nu se inteleg asupra vinovatiei. (G. Panaite)

    Pregatiti pentru urgente de Revelion

    Pe 1 si 2 ianuarie, cele mai multe unitati sanitare vor fi inchise. In spitale se va lucra dupa programul specific zilelor de sambata si duminica. Astfel, in timp de cabinetele din ambulatoriile de specialitate (policlinicile) spitalelor vor fi inchise, pe sectii se vor asigura garzile. In compartimentele si unitatile de primiri urgente, angajatii se vor afla la post ca intr-o zi obisnuita. Cabinetele medicilor de familie vor fi inchise. Vor functiona, in schimb, cele doua centre de permanenta din judetul Bacau, situate in comunele Stanisesti si Ghimes Faget. Serviciul Judetean de Ambulanta lucreaza dupa program normal, iar in caz de necesitate este pregatit sa suplimenteze turele. In institutiile din sistemul sanitar, mai exact Directia de Sanatate Publica si Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, nu se va lucra pe 1 si 2 ianuarie. (D. Mincu)

    Doua farmacii non-stop in judet

    In zilele de 1 si 2 ianuarie, in municipiul Bacau va fi deschisa non-stop o singura farmacie. Este vorba despre Farmacia 1 Ropharma, de pe str. Nicolae Balcescu 1, telefon 0234/512646. Vor avea program prelungit farmaciile: Diana Bo-Farm, str. Stefan cel Mare (orele 7.00-22.30), telefon 0234/577611; Garii Bo-farm, strada Garii 58 (intre orele 8.00 si 22.00), telefon 0234/542060; Salofarm Clinica, strada Erou Ciprian Pintea nr.21 (8.00-22.00), telefon 0234/520051; Salofarm Orizont, str. Calea Marasesti169 (8.00-22.00), telefon 0334/418908. In Onesti, farmacia Sensiblu Kaufland va avea program intre orele 8.00 si 22.00, iar in Comanesti, farmacia Vasiliada, de pe strada Republicii 11, telefon 0234/374297, va fi deschisa non-stop. Celelalte farmacii din judet lucreaza conform programului afisat. (D. Mincu)

    La Finante, liber pana pe 3 ianuarie

    Ghiseele Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) vor fi inchise din nou. Daca vineri se lucreaza normal, in zilele de luni 31 decembrie, marti si miercuri, 1 si 2 ianuarie, finantistii sunt liberi, conform legii. Abia de pe 3 ianuarie, programul de lucru cu publicul va reveni la normal, intre 08.00 si 16.00. „Toate aceste date sunt valabile si in toate cele cinci administratii financiare din judet, respectiv cele din Bacau, Onesti, Moinesti, Podu Turcului si Buhusi”, a explicat Adrian Anghel, purtator de cuvant DGFP. (R. Neagu)

    200.000 lei pentru „Revelionul impreuna – 2013”

      Consilierii locali au mai aprobat si alocarea de la bugetul local a sumei de 200.000 lei pentru organizarea si desfasurarea actiunii intitulate „Revelionul impreuna – 2013” din seara de 31 decembrie in Piata Tricolorului. Pe langa artisti renumiti romani, inviatul special este Francesco Napoli, cantaret italian. Nu vor lipsi artificiile si spectacolul de lasere. 75.000 lei vor fi onorariile artistilor, 10.000 lei – transportul artistilor, 10.000 – cazare, 20.000 – scenotehnica etc.

      Fara datorii, dar cu artificii

        La primaria buhuseana se lucreaza cu febrilitate la incheierea socotelilor cu actual an. „Speram, ne-a spus primarul Ionel Turcea, in ultima zi de achitare a eventualelor debite la Trezorerie, la diferiti agenti economici, ca vom incheia anul fara datorii”. La cumpana dintre ani, conform traditiei, administratia locala va oferi buhusenilor, in centrul orasului, un spectacol de artificii la care sunt asteptati toti cetatenii.

        Alaiul datinilor si obiceiurilor de iarna

          In fiecare an, pe 27 decembrie, Ursii din Dofteana si Darmanesti, Caprele din Parjol si Lipova, Bicerii din Margineni si alte zeci de cete de pe Valea Trotusului si din estul judetului vin in Bacau sa le aminteasca orasenilor traditii ale caror origini se pierd in negura vremurilor. Din pacate, „Alaiul datinilor si obiceiurilor de iarna” din acest an ar putea fi ultimul.
          Mii de bacauani au iesit, ieri, din casa pentru a-si bucura privirile si auzul la „Alaiul datinilor si obiceiurilor de iarna”, manifestare ajunsa la a 47-a editie. In fruntea tuturor, s-au aflat „Ursii” din Dofteana, anuntati de „Bicerii” din Margineni. „Suntem 31 de flacai care pocnim din bice dar azi, aici, am venit doar 12”, marturiseste Daniel Sociu, aflat „in asteptare” la Parcul Trandafirilor, locul in care grupurile folclorice s-au adunat inca de la ora 9. La ora 10, toate cetele erau sosite. Si cum tot de atunci i-au inconjurat spectatorii, sositi valuri-valuri, sarbatoarea, programata de Petre Vlase, directorul Ansamblului „Busuiocul” pentru ora 11, a inceput cu un ceas mai devreme. Ursii au prins a-si scutura canafii rosii, irozii a striga si tobele a rapai, facand sa vibreze timpanele celor din jurul lor. Fluiere si chiuituri, tobe si alamuri s-au impletit, pentru scurt timp, cu dangatul clopotelor Catedralei, asa cum obiceiurile vechi, pagane, se infratesc cu sarbatorile crestine.

          „Arabi” in opinci si irozi cu cizme

          Cel mai mic dintre „Ursii” de la Dofteana se numeste Roxana Hanganu si are sase ani, iar cel mai batran e chiar tatal ei, Constantin Hanganu. Grupul lor format din 68 de artisti a pornit primul spre Prefectura, unde autoritatile au montat o scena imbracata in covoare moldovenesti. Tobosarii cu jachete rosii, irozii si ursii au fost fost urmati de capre, caluti, cavaleri si badanari. Capra din Parjol, cu 27 de flacai frumosi, care vine de trei decenii sa-i bucure pe bacauani, capra din Bahnaseni, insotita de caluti, si cea din Lipova au tropait pe rand pe bulevardul central spre incantarea privitorilor. „Turcii” si „arabii” din Lipova sunt incaltati cu opinci, dar au veste din piele cu bumbi de alama si sabii de lemn, iar calutii din Bahnaseni poarta, peste covetile de la brau, fuste din prosoape aspre, cu puisori, si pe cap, chipie de postav rosu impodobite cu oglinzi si margele: „Am chipiul asta de sase ani si sper sa mai tina patru, daca nu-l uda vreo ploaie”, spune Marian Ardeleanu. Capra, cavalerii si tiganii din Tarata au ajuns, ieri, in Moinesti, iar duminica vor juca in fata Primariei Comanesti. Peste treizeci de cete, insemnand cateva sute de artisit, au urcat, ieri, pe scena din fata Palatului Administrativ si au readus in sufletele bacauanilor lumina obiceiurilor de iarna, incarcate de vraja.

          Asociatiile nu pot scapa de chiriasii Primariei

            O lupta fara speranta

            Asociatiile de proprietari din Bacau nu stau prea bine la capitolul incasari la intretinere. Fiecare are membri cu fise incarcate de restante, insa cele in care se afla si chiriasi ai Primariei Bacau se confrunta cu cele mai mari probleme. Au ajuns de nenumarate ori in instanta cu datornicii, dar au pierdut aproape de fiecare data procesul. Din cand in cand, primaria mai evacueaza cate un rau-platnic, dar datoria ramane sa greveze asociatia.

            Unii chiriasi care locuiesc in garsoniere sau apartamente ce apartin Primariei Bacau sunt un cosmar pentru asociatiile de proprietari. Acestia au datorii enorme la intretinere, din cauza lor asociatiile fiind penalizate de furnizorii de utilitati. Nu o data s-a ajuns si la masura extrema de sistare a furnizarii de apa rece, apa calda sau caldura. Din cauza rau-platnicilor au suferit si proprietarii de apartamente care isi platesc regulat intretinerea. Cele mai afectate de aceasta situatie sunt asociatiile de proprietari in care se afla blocuri sociale. In unele cazuri, o singura scara a ajuns sa detina mai bine de jumatate din datoria totala a asociatiei catre CET, adica peste 1 miliard de lei vechi.

            „A ramas ca-n tren”

            Este cazul scarii A a blocului 162 de pe strada Bucegi. „Un singur chirias de pe aceasta scara are o datorie de 200 de milioane de lei vechi, ne-a declarat Sandu Sargu, presedintele Asociatiei de proprietari 65. Ne-am plans la primarie, ca doar este bloc social. Primarul a spus ca nu are ce le face. Am primit adresa sa-i debransam noi de la apa si caldura, sa nu mai acumuleze datorii.” CET-ul s-a oferit sa ajute asociatia cu o echipa tehnica pentru debransare, dar Compania de Apa i-a transmis presedintelui sa-si angajeze o firma privata.

            „Am cerut primariei sa vina cu Politia Locala ca sa intre in locuinte, dar mi s-a spus ca nu se poate lua nicio masura. A ramas ca-n tren.”
            Sandu Sargu, presedintele Asociatiei de proprietari 65

            S-au trezit cam tarziu

            Ani de zile, nici asociatiile, nici primaria nu au facut nimic in privinta datornicilor. S-au acumulat sume atat de mari pe fisele de intretinere incat nu vor putea fi niciodata achitate de chiriasi. La un moment dat, asociatiile au inceput sa-i dea pe chiriasi in instanta. Rand pe rand, actiunile au fost respinse, fiindca nu acestia erau proprietarii locuintelor, ci Primaria Bacau. Cum au inceput sa se indrepte impotriva primariei, asociatiile au dat de tot felul de piedici. Cea mai frecventa este stabilirea de catre instanta a unor termene indeparate.

            Chiriasii pleaca, datoria ramane

            Anul acesta, primaria i-a evacuat pe unii datornici. In urma lor au ramas datoriile pe care, potrivit legii, ar trebui sa le achite primaria, urmand ca institutia sa-si recupereze banii pe cale legala de la fostii sai chiriasi. „Un chirias care ne datora 550 de milioane de lei vechi s-a mutat si nu platit niciun leu, a declarat administratorul Asociatiei 86. Acum ne judecam cu primaria pentru bani.” Sandu Sargu, presedintele Asociatiei 65, nu este de acord cu aceasta situatie. „Daca plateste primaria pentru fostii ei chiriasi, tot din banii nostri o face.” Lupta continua cu acesti chiriasi este costisitoae pentru asociatii. Administratorul Adriana Coman ne-a declarat ca pentru fiecare dosar inaintat in instanta asociatia cheltuieste 350 de lei. „Dam atatia bani si nu cred ca sunt sanse sa vedem vreun ban de la primarie desi o dam in judecata in solidar cu chiriasii. E o lupta fara speranta.”

            „Ne judecam pentru datoria de la trei apartamente, iar instanta a stabilit urmatorul termen pe 17 iunie. Este incredibil! Avem un chirias care are acum o datorie de peste 500 de milioane de lei vechi. Pentru datoriile lor imi pune CET-ul penalitati in fiecare luna. Nu stim ce sa mai facem.”
            Corneliu Codreanu, administratorul Asociatiei de proprietari 86

            Sarbatori cu masa goala pentru o familie cu sase copii

              O farfurie de branza cu smantana, primita de la o vecina, atat au au avut pe masa de Craciun sase frati din Damienesti. Parintii nu au avut bani sa cumpere de mancare, iar de cadouri nici nu poate fi vorba in aceasta familie. Copiii au auzit ca la trecerea dintre ani se poate implini o dorinta. Cei mari viseaza sa nu mai citeasca la lumanare, dar cei mici nu-si doresc decat sarmale.

              Gheorghe Curcan are 32 de ani si locuieste impreuna cu sotia, Cristina, si cu cei sase copii intr-o casuta neterminata din satul Dragesti, comuna Damienesti. Sunt, asadar, 8 la masa, toti au nevoie de haine si incaltari, dar singurii bani care le vin lunar sunt cei 240 de lei, alocatia copiilor. „Din banii astia nu iei mare lucru la atatia, ne-a spus trist barbatul. Muncim prin sat si eu, si sotia, dar mai mult pentru ceva de mancare. Ma credeti ca de Craciun am plans amandoi? Ne-a dat o vecina o farfurie de branza cu smantana. Altceva n-am avut. Cei mici au intrebat de sarmale. Cum sa nu plangi?” Porcul din care ar fi trebuit sa le faca mancare copiilor de sarbatori a murit in vara. Alte animale nu au. Putinul pamant l-au dat la asociatie si au primit grau pe el. Macar au avut de paine.

              Dorinte pentru ultima noapte a anului

              Sarbatorile nu le-au petrecut doar cu masa goala, ci si in intuneric. „Noi ne-am ridicat o casuta muncind asa, prin sat, pe ceva bani sau materiale de costructie, povesteste barbatul. O camera e gata si stam in ea, dar n-am mai avut bani pentru curentul electric. Ne-ar trebui cam 2000 de lei, pe care nu-i putem strange.” Din cei sase copii, trei sunt scolari. Se intorc acasa dupa-amiaza, iar iarna nu mai prind lumina zilei pentru a-si face temele. Scriu la lumanare sau prin vecini. Tot in prizele altora incarca si telefonul mobil pe care il tin numai pentru urgente, daca se imbolnaveste vreun copil. „Caldura le fac, asa, carand lemnele cu spatele din padure, dar curent de unde sa le aduc?” Au solicitat ajutor social de la primarie. „Poate din 2013”, spera barbatul. Pana atunci au alta grija: copiii se pregatesc sa-si puna o dorinta in noaptea dinspre ani. „Cei mari vor lumina la bec, dar inteleg ca-i greu. Ce ma fac eu cu cei mici? Cer tot sarmale.” Sarac dar cu rusine, Gheorghe Curcan si-a calcat pe suflet si ne-a cerut ajutorul. Cine vrea sa-i usureze povara macar acum, de sarbatori, il poate contacta la numarul de telefon 0748844268.

              Proiecte aprobate la foc automat in ultima sedinta a Consiliului Local Bacau

                Consiliul Local al Municipiului Bacau a fost convocat pe 27 decembrie intr-o sedinta ordinara care a avut pe ordinea de zi nu mai putin de 38 de proiecte. Doua dintre ele, respectiv stabilirea taxelor si impozitelor locale, precum si a taxei de salubrizare pentru anul 2013 au fost retrase de la aprobare. Motivul? Acestea s-au postat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, pentru transparenta, dar si pentru aprobarea normelor de aplicare. Ele urmeaza sa fie discutate intr-o sedinta extraordinara a CL Bacau, in prima saptamana a anului viitor, pentru ca de pe 7 ianuarie 2013 sa inceapa colectarea de venituri din aceste taxe si impozite. „Asteptam hotararea de guvern. Vom face o sedinta de aprobare pentru a putea da drumul la colectare luni, 7 ianuarie 2013. Vechea lege impunea autoritatilor locale ca o data la trei ani de zile sa fie actualizate aceste taxe si impozite in functie de rata inflatiei. Vom vedea cum va aparea noua hotarare”, a explicat Romeo Stavarache, primarul municipiul Bacau.

                Sala de sport la Colegiul Economic

                Alte proiecte de HCL aprobate in sedinta din 27 decembrie au vizat, printre altele, rectificarea Bugetului de Venituri si Cheltuieli si a programului de investitii ale CL Bacau pentru anul in curs, aprobarea contului de executie al Bugetului Local Bacau pe 2012, a Programului obiectivelor de investitii in continuare pana la aprobarea bugetului pe 2013, aprobarea propunerilor Comisiei de analiza pentru solicitarile de locuinte pentru tineri, dar si de locuinte sociale, aprobarea de inchiriere a unui spatiu de depozitare in Piata Centrala sau schimburi de terenuri. Un punct important pe ordinea de zi a fost si aprobarea unui teren de 900 mp pentru construirea unei sali de sport in incinta Colegiul Economic „Ion Ghica”, la care consilierul local Radu Ababei a avut si completari. „As solicita Consiliului local sa incerce realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unei sali de sport si la Colegiul «Mihai Eminescu». E adevarat ca acolo nu exista spatiul necesar pentru o astfel de constructie, dar ne putem orienta spre o sala de sport atipica, mai mica. Macar sa vedem ce se poate face si acolo”, a spus consilierul Ababei.

                Centru judetean SMURD si reabilitari de strazi

                Consilierii locali au mai aprobat si reabilitarea unui imobil de pe strada Milcov, pentru a fi amenajat un „Centru de cazare temporara a persoanelor fara adapost din municipiul Bacau”, dar si alocarea unei suprafete de aproximativ 9.000 mp, din domeniul public al municipiului Bacau, situat pe strada Milcov 49, pentru construirea spatiilor necesare functionarii Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare – SMURD, impreuna cu Serviciul de Ambulanta Judetean Bacau, Dispeceratul Unic Integrat si Centrul Judetean de coordonare si conducere a interventiei pe judetul Bacau. Alte proiecte vizeaza reabilitari de strazi din cartierele Gheraiesti si CFR, precum si modernizarea strazii Stefan cel Mare.

                Copil ranit la ochi de o petarda

                  Un copil din Racaciuni a fost la un pas de a-si pierde un ochi de Craciun. Fara sa realizeze pericolul, a aprins o petarda care i-a explodat in fata. In loc sa se joace langa bradul impodobit, baiatul a ajuns pe patul de spital. Politistii atrag atentia ca si in acest an sunt interzise comercializarea si folosirea folosirea pirotehnice tocmai pentru a se evita astfel de accidente.
                  Un copil in varsta de 8 ani, din comuna Racaciuni, a ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta dupa ce a fost ranit de o petarda. Dupa examinarea preliminara din sectia Pediatrie, a fost transferat pentru investigatii de specialitate la Oftalmologie. „Pacientul prezenta un traumatism la nivelul ochiului drept, ne-a declarat dr. Oana Chelaru Postolache, medic oftalmolog. Traumatismul era insotit de o eroziune corneana si de hemoftalmus prin inundarea globului ocular cu sange datorita afectarii circulatiei oculare.” Baiatul a fost internat si primeste tratament de specialitate, iar medicii asteapta sa se resoarba sangele pentru a evalua mai bine situatia ochiului ranit. „Din fericire pentru acest caz, prognosticul este favorabil dar putea sa se soldeze cu o plaga penetranta a globului ocular.” Politistii reamintesc faptul ca si in acest an vanzarea si folosirea obiectelor pirotehnice sunt interzise. Artificiile din categoria obiectelor zburatoare luminoase dar si petardele din clasa I nu ar trebui sa mai ajunga in mainile bacauanilor. Persoanele care se autorizeaza din timp la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau pot folosi astfel de amestecuri periculoase, dar numai in locuri special amenajate. Ceilalti se pot bucura doar de obiectele mai putin periculoase. Cu toate acestea, numai in ultimele zile, oamenii legii au confiscat peste 150.000 de petarde din categoria celor interzise.
                  Doina Mincu
                  Geta Panaite

                  Cu sufletul cocotat pe aripele emotiilor sublime

                  Acest sfarsit de an ma emotioneaza profund. Aflu mereu vesti atat de inaltatoare, de tulburatoare, incat ma simt implinit ca fiinta umana. Nu pot accesa niciun canal de televiziune fara sa vad cum simpatica figura a Presedintelui, catre care ma poarta un dor nebun, clipa de clipa, imi zambeste dragastos din hartopomobilul national. Dau pe un alt canal si ma cutremura fericit stirea ca e posibil ca Zavoranca, alt virtuos si intelept model al natiei, sa dea la pace de suflet cu inegalabilul si galantul mascul mioritic, Pepe. Doamne, ce emotii! si cum mi-a mai tresaltat sufletul, de Craciun, atunci cand Cristian si Cristiana, prietenii mei, mi-au spus ca marele orator semi-expirat, Crin Antonescu, in marea sa inocenta, i-a felicitat, crezand ca este ziua lor onomastica. A fost frumos de Craciun! si inca mai e frumos. Uite, de pilda, imi place sa urmaresc atent clasamentele anului! si ce clasamente, ce titluri poarta!… „Marii infractori ai anului 2012”, „Marile dezamagiri ale lui 2012”, „Masculii preferati ai anului”… Ce lume gravida de apetitul cunoasterii autentice! Aveam emotii din cauza faptului ca n-o s-o mai revad pe Elena Udrea! As! Am revazut-o! A implinit niste ani vechisori, e optimista, stie ca e iubita de romanii pe care i-a belit de pensii si salarii, ca e inteleapta si ma bucur s-o stiu mereu ingrijorata de posibilele mele necazuri. Nici nu stiti cat de mult sufera acest om pentru neimplinirile noastre. Traiesc, si in aceste zile, alaturi de Adrian Nastase si prietenul sau Victor Ponta, bucuria faptului ca, in sfarsit, prin februarie, primul dintre cei doi va iesi de dupa gratiile care i-au consfintit faima de blogger-ist. Nu se putea ca acest virtuos al natiunii sa poata cuvanta cu noi doar pe net, fara sa ne puna, parinteste, si mana pe crestet, asa cum a fost povatuit de matusa Tamara. Sunt insa suparat pe Petre tutea, cel care a indraznit, din cate recitesc in aceste zile, sa scrie randuri precum: „in celebra Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen a Revolutiei franceze, prima propozitie e o idiotie absoluta sau in cel mai bun caz un sofism: „Oamenii sunt egali de la natura. Asta e ca si cum Kant ar fi egal cu Iliescu”. Ce indrazneala, ce blasfemie! Daca apuca zilele de glorie ale lui Traian Basescu, omul cu hartopomobilul zapezilor, va imaginati ca-l putea introduce in infama ecuatie si pe acesta? Acum abia astept vorbele intelepte ale hartopistului sef al natiei, vorbe din lemn de prora rau prafuita, adunate intru-un minunat mesaj de Anul Nou, vorbe care vor incerca sa-mi spuna, aidoma lui Creanga, faptul ca „mai sarac ca anul acesta, ca anul trecut si de cand ma stiu nu am fost niciodata”. si, mai ales, astept sa-mi spuna ca el, care tot sta la carma de vreo 23 de ani, aidoma intregii noi clase politice, n-are nicio vina. Din acest motiv e vesel sa traiesti, si de Sarbatori, in Romania: ai sufletul cocotat mereu pe aripile emotiilor sublime…

                  Top 10 CSS Onesti

                  La inceputul acestei saptamani, Clubul Sportiv Scolar Onesti a dat publicitatii clasamentul celor mai buni sportivi in 2012. Topul este dominat de badmintonisti, clubul onestean confirmand ca ramane o pepiniera fructuoasa in ceea ce ce priveste aceasta ramura sportiva.
                  Iata ierarhia primilor zece sportivi legitimati la CSS Onesti:
                  Locul 1: Alexandru Blanita (badminton/ argint la Campionatul Balcanic pe echipe, bronz la Campionatul Balcanic la individual, dublu campion national la tineret si juniori 1)
                  Locul 2: Tania Rusu (badminton/ argint la Campionatul Balcanic pe echipe, bronz la CN tineret si juniori1)
                  Locul 3: Mihai Primicheriu (lupte libere/ argint la Campionatul National juniori 1) si Catalina Lazar (lupte libere/ argint la Campionatul National juniori 1)
                  Locul 4: Andrei Tanasa (badminton/ argint la Campionatul National pe echipe, bronz la Campionatul National juniori 2)
                  Locul 5: Emilian Bucur (lupte libere/ bronz la Campionatul National cadeti)
                  Locul 6: Claudia Tanasa (badminton/ argint la Campionatul Balcanic – echipe, juniori 1) si Mihai Dascalescu (badminton/ argint la Campionatul National – echipe juniori 1)
                  Locul 7: Victor Zarzu (badminton/ aur la Campionatul National juniori 3) si Andrei Badea (badminton/ bronz la Campionatul National cadeti)
                  Locul 8: Razvan Mihaila (judo/ bronz la Campionatul National juniori 2, echipe), Vlad Dragomirescu (judo/ bronz la Campionatul National juniori 2, echipe)
                  Locul 9: Razvan Covaci (fotbal/ lot. republican, Juniori D) si George Catalin Ursu (fotbal/ lot. republican. Juniori C)
                  Locul 10: Andra Nistor (judo/ bronz la Campionatul National juniori 2, echipe).

                  Un barbat din Berzunti si-a ucis concubina

                    Un barbat de 44 de ani, din comuna Berzunti, risca sa petreaca urmatorii douazeci de ani dupa gratii. In noaptea de miercuri spre joi, acesta si-a ucis concubina, o femeie alaturi de care traia de zece ani. In urma unei altercatii care s-a iscat intre ei, omul a pus mana pe un cutit si a injunghiat-o in picior. Se pare ca lama cutitului i-a atins artera femurala si victima a pierdut mult sange. Abia pe la ora 4.00 dimineata, cand a vazut ca se simte tot mai rau, a chemat salvarea, dar din pacate nu s-a mai putut face nimic pentru tanara de 33 de ani. Cadavrul ei a fost transportat la morga pentru efectuarea necropsiei, iar suspectul a fost dus la audieri, la parchet. Cei doi nu aveau copii impreuna, insa victima avea unul dintr-o relatie anterioara.

                    Retinut pentru patru furturi

                      Un tanar de 18 ani, din comuna Blagesti, a fost retinut pentru 24 de ore, de politisti dupa ce a fost prins in flagrant in timp ce spargea o firma din localitate. In urma cercetarilor efectuate, oamenii legii au stabilit ca acesta este autorul si a altor trei furturi din locuinta, prejudiciul cauzat fiind de 1.800 de lei. Tanarul este acuzat de furt calificat si va fi prezentat procurorilorde la Parchetul de pe langa Judecatoria Buhusi cu propunere de arestare preventiva.

                      In dulcele stil mocirlan

                        In zona fostului restaurant buhusean „Pescarusul” Buhusi, S.S. si-a amenajat o gospodarie interesanta. In prag de Craciun, cativa infractori au fost atrasi ca de un magnet de harmalaia frumoasa a orataniilor din aceasta curte. Cum paznicul era la datorie, pofticiosii l-au legat fedeles pe acesta si i-au aplicat mai multe lovituri care au inceput sa fie tratate la spitalul bacauan. Se crede ca paznicul a fost batut in „dulcele stil mocirlan”, zice un politist. Au fost deplasate in zona efective sporite de jandarmi, dar curcanii si celelalte pasari domestice furate n-au lasat nicio urma. Probabil ca fusesera materia prima pentru un ospat „la foc-automat”. Politistii buhuseni „discuta” in aceste zile cu doi banuiti din cartierul Mocirla – Orbic, dar pana acum marturisirile n-au fost de natura sa conduca la arestarea vreunui infractor. Ancheta continua.

                        Tanarul-infractiune a fost retinut

                          A fost retinut tanarul-infractiune din Blagesti, Sion Marius Gabriel. Politistii il cautau de mai mult timp, dar, povesteste comisarul Mihai Tanase, tanarul Sion „ataca aidoma unei fiare, la vreme de noapte, apoi, ziua se ascunde”. A fost retinut de politistii buhuseni chiar de Craciun, poate si pentru faptul ca „Dumnezeu lucreaza pentru politisti si in aceasta zi”, spune acelasi interlocutor. Sion Marius Gabriel a avut recent doua tentative de furt. La ultima, la un magazin al intreprinzatorului Resteu, din satul Buda, a dat de belea. A fost prins de catre mai multi oameni si, „certat” binisor de catre acestia, a fost dat in grija politistilor care lucrau ieri cu febrilitate la definitivarea voluminosului dosar al acestuia, pentru a-l prezenta Parchetului de pe langa Judecatoria Buhusi cu propunerea de arestare pentru 29 de zile.

                          Daruri la Biserica „Sf. Treime” din Bacau

                            Mosul nu vine doar acasa sau la scoala. Daca micutii sunt cuminti el trece si pe la biserica. Zeci de prichindei care au participat in prima zi de Craciun la slujba de la biserica „Sfanta Treime” din Cimitirul Central au avut surpriza ca dupa ce preotul a terminat de slujit sa fie vizitati de Mos Craciun. Batranul mos a venit cu un sac plin de daruri. Pachetele au ajuns la copii iar o mana de ajutor la impartirea lor a dat si preotul Vasile Sova. „Astfel, cand sunt momente mai importante in an, venim in sprijinul nevoilor credinciosilor nostri, indulcindu-le viata si imbarbatandu-i in a-si pastra credinta si ca fara Dumnezeu nu exista nimic. Anul acesta Mos Craciun a venit plin de daruri pentru copii, pentru cei in varsta, aducand bucurie si multumire in suflet”, a spus preotul Sova. Dupa ce au participat la slujba, enoriasii si copilasii lor au plecat spre case multumiti ca nu au fost uitati. Si pentru anul care vine, preotii indeamna la bunatate si credinta in Dumnezeu.

                            Facilitati promise agricultorilor

                              Un program pentru “marii producatori”

                              Agricultura si dezvoltarea satului românesc vor fi prioritare in urmatorii patru ani, cel putin asa reiese din programul Guvernului Ponta pentru 2013-2016, publicat la sfârsitul saptamânii trecute. Specialistii din MADR considera ca divizarea proprietatilor, lipsa utilajelor, distrugerea sistemelor de irigatii, desfiintarea retelelor de aprovizionare si distributie, precum si a depozitelor au facut mult rau agriculturii si, implicit, economiei. „Ne propunem ca sectorul agricol sa devina un motor de crestere economica si o sursa de locuri de munca pentru populatia din mediul rural, odata cu garantarea veniturilor agricultorilor”, se precizeaza in program. Reducerea decalajelor dintre satul românesc si localitatile rurale din Occident, bunastarea fermierilor, modernizarea agriculturii, cresterea exporturilor si incurajarea productiei autohtone, implicarea patronatelor sunt câteva dintre prioritatile Guvernului. „Se va redefini rolul turistic, dar nu numai, al satului românesc” se mai arata in program, dar nu se arata cum se va realiza asta. Alte directii de actiune sunt revizuirea sistemului de impozitare si combaterea evaziunii, reducerea TVA la produsele agroalimentare de baza, cu conditia asigurarii spatiului fiscal necesar, incurajarea agriculturii de nisa, cum este cea ecologica sau cea axata pe produse traditionale, crearea platformelor de preluare, sortare, pastrare si ambalare a legumelor si fructelor, functionarea corecta a pietelor, stabilirea fondului de creditare agricola si a celui mutual.

                              Credite si legi pentru achizitia terenurilor

                              Se va urmari, intre altele, identificarea unor masuri care „sa duca la cresterea rolului organizatiilor asociative” si la „comasarea terenurilor”, ceea ce inseamna ca se doreste aparitia de mari fermierii si mari domenii agricole. Tot in acest scop, probabil, vor fi create „scheme de creditare pentru achizitia de terenuri”. Guvernul isi propune sa negocieze atent bugetul european si Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, astfel incât sa se asigure identificarea prioritatilor reale ale mediului rural românesc si concentrarea fondurilor pe proiectele prioritare. Se doreste, de asemenea, reformarea institutiilor din subordinea Ministerului Agriculturii, introducerea unui management modern, o mai buna informare a fermierilor, realizarea proiectiilor bugetare pe cel putin trei ani, comasarea „Agentiilor” si implicarea organizatiilor profesionale in derularea platilor. Camerele Agricole vor deveni furnizori de consultanta pentru fermieri si intreprinzatorii din mediul rural, astfel incât sa se poata autofinanta. Conform programului, asociatiile, patronatele, fermierii, intreprinzatorii nonagricoli din mediul rural, toti vor juca un rol important, mai putin MADR, care va fi „o structura administrativa functionala si depolitizata”, dar careia nu-i sunt rezervate, se pare, prea multe sarcini.
                              silvia Patrascanu

                              Anti-discriminare: Legea pacientului aduce modificari la completarea adeverintelor medicale

                                Medicii nu mai au voie sa treaca diagnosticul „infectie cu HIV” pe adeverintele medicale pentru institutiile non-medicale care solicita acest documente pentru inscrierea la scoala sau la cursuri de formare profesionala, pentru angajare, somaj, scutirea de la orele de educatie fizica sau in alte situatii. In perioada urmatoare, Ministerul Sanatatii va trimite medicilor o circulara cu aceste instructiuni. Decizia vine dupa de ministerul a fost sanctionat cu avertisment de catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) pentru tratament diferentiat, discriminatoriu, la adresa persoanelor infectate cu HIV, fapt ce determina încalcari grave ale dreptului la sanatate, la îngrijire medicala, la securitate sociala si la servicii sociale, precum si dreptul la demnitatea personala. Medicii erau siliti de formatul adeverintei sa completeze toate rubricile, printre care si cea cu referinta la infectia HIV, fapt ce venea in contradictie cu Legea pacientului, conform careia corpul medical are datoria lor de a pastra secretul profesional. Organizatiile anti-SIDA si de aparare a drepturilor pacientilor cu HIV/SIDA sunt cele care au sesizat CNCD despre aceasta situatie.

                                2012 – anul cu sute de misiuni pentru jandarmi

                                  Misiune indeplinita pentru jandarmii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau, acum la final de an. Militarii au realizat bilantul activitatii desfasurate in anul 2012 si chiar daca a fost un an greu, cu trei campanii electorale, oamenii in uniforma albastra au reusit sa-si indeplineasca toate atributiile. Pe unele segmente, misiunile lor s-au dublat, dar acest lucru nu i-a impiedicat sa-si faca datoria. „A fost un an greu sub aspectul misiunilor de asigurare a ordinii publice. Suntem la peste suta la suta mai multe decât in 2011 urmare, indeosebi, a celor trei campanii electorale si alegeri. Am asigurat masurile de ordine publica la adunarile publice si urmare a manifestarilor de protest din centrul orasului, din perioada ianuarie – aprilie”, a declarat col. Vasile Enache, comandant IJJ Bacau. In campania electorala, jandarmii au actionat alaturi de politisti, cazurile inregistrate fiind solutionate tot de catre acestia din urma.

                                  Se pregatesc de noi misiuni

                                  Potrivit oficialilor de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau, in anul 2012 numarul misiunilor de asigurare a ordinii publice a crescut de la peste 570, in 2011 la 920 anul acesta. si numarul actiunilor de patrulare in zona scolilor, piete, târguri si alte zone aglomerate a crescut. La Slanic Moldova, in schimb, numarul patrulelor au crescut de patru ori fata de anul precedent. In aceste zile, jandarmii participa la misiuni de asigurare a ordinii si linistii publice si se pregatesc de activitatile de amploare care se vor organiza cu ocazia sarbatorilor de iarna in mai multe localitati din judet. „Pâna la aceasta ora avem 48 de misiuni in 21 de localitati din judet si vorbim de municipii, orase si comune. Sunt localitati in care avem si câte trei patru misiuni de asigurare in zile diferite”, a conchis comandantul de la IJJ.

                                  Festivaluri de datini si obiceiuri in judet

                                  In municipiul Bacau, in data de 27 decembrie, intre orele 10.00 – 17.00, are loc cea de a 47-a editie a „Alaiului datinilor si obiceiurilor de iarna”. Jandarmii vor asigura masuri de ordine la acest eveniment, dar si la revelionul care se va organiza in strada, in centrul Bacaului. Tot pe data de 31 decembrie vor fi la Onesti unde intre orele 8.00 – 13.00, in fata sediului Primariei, are loc Parada datinilor si obiceiurilor stramosesti, iar de la ora 23.00, in Piata Casei de Cultura, Revelionul in aer liber. La Moinesti, pe 27 decembrie, incepând cu ora 14.00, in fata sediului Primariei, are loc parada datinilor si obiceiurilor stramosesti. In orasul Comanesti, in data de 30 decembrie, de la ora 10.00, in Parcul Central, se desfasoara „Festivalul de datini si obiceiuri stramasesti, iar a doua zi, de la ora 22.00 in aceeasi locatie, va incepe Revelionul Tineretului. La Târgu Ocna, in ultima zi din an, intre orele 8.00 si 13.00, in piateta din fata primariei are loc parada datinilor si obiceiurilor stramosesti, iar un specacol similar se va derula joi, in centrul localitatii Agas, iar pe data de 31 vor fi astfel de evenimente si la Racaciuni, Beresti Tazlau, Dofteana, Palanca, Magiresti, Bogdanesti si Berzunti. Pentru turistii care aleg sa-si petreaca aceasta perioada in statiunea Slanic Moldova, autoritatile au pregatit pentru data de 29 decembrie, de la ora 10.00, in parcul din statiune, a 5-a editie a Festivalului de datini si obiceiuri, iar in ultima zi din an un foc de artificii in fata primariei.

                                  Doar firmele de confectii mai fac angajari la sfârsit de an

                                    La sfârsit de an, asa cum se intâmpla de mult timp incoace, oferta de locuri de munca din judetul Bacau a scazut si mai dramatic decât la inceputul acestei ierni. Daca anterior in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau erau peste 150 de posturi vacante, acum sunt numai 97. si dintre acestea, majoritatea o reprezinta cele care nu sunt ocupate de foarte multa vreme, deoarece somerii nu le considera atractive. In continuare sunt disponibile 45 de locuri de confectioner imbracaminte, 2-controlor de calitate, 1-mecanic industria confectiilor, 15-muncitor necalificat in confectii, 2-confectioner incaltaminte si 2-tricoter. In sfera serviciilor se cauta numai 2 controlori de bilete, 1 fochist, 1 electrician intretinere, 2 instalatori apa canal, 3 mecanici auto, 10 operatori vânzari prin telefon si 1 spalator vehicule. In alte domenii de activitate se gasesc 2 locuri de tâmplar universal, 1-mecanic utilaj, 1-motostivuitorist, 4-muncitor necalificat, 1-sudor si 1-tehnician proiectant textile pielarie. Asadar, in momentul de fata nu exista decât acest loc pentru somerii cu studii superioare iar in constructii nu se mai face nicio angajare. Dimpotriva, vremea friguroasa a determinat reducerea semnificativa a activitatii in acest domeniu si, implicit, disponibilizarea marii parti a salariatilor.

                                    Eleva lui Horia Brenciu, Julie Mayaya, este VOCEA Romaniei

                                    Concurenta lui Horia Brenciu, Julie Mayaya, a câştigat sezonul doi al show-ului VOCEA ROMÂNIEI şi marele premiu de 100.000 de euro. Pe locul secund s-a clasat Vizi Imre, Cristi Nistor a terminat pe locul trei, iar Tibi Scobiola pe locul patru. Horia Brenciu a comentat cu ochii în lacrimi reuşita elevei sale: „Anul acesta mi s-au îndeplinit două vise. Alice mi-a dăruit un copil minunat, iar în această seară am primit un cadou de la telespectatori. Au fost cele mai bune voci pe scenă, toţi merită aplauzele noastre”. În cadrul marii finale a show-ului VOCEA ROMÂNIEI, care a durat circa patru ore, Julie Mayaya a încântat juriul şi publicul cu trei piese. Julie Mayaya a interpretat singură piesa „Je t’aime” de Lara Fabian. Totodată, Julie Mayaya a cântat împreună cu Andi Moisescu un colaj de piese româneşti („Fetiţele din Bucureşti”, „Sanie cu zurgălăi”, „Strada Speranţei”, „O lume minunată”) şi împreună cu antrenorul ei, Horia Brenciu, melodia „Cose della vita” a lui Eros Ramazzotti.

                                    Sursa: Gandul.info

                                    ULTIMELE ȘTIRI