Acasă Blog Pagina 4430

Record de aglomeratie, dar si permise

    A fost record de aglomeratie, dar si record de cereri pentru preschimbarea permiselor de la inceputul anului si pâna pe 19 ianuarie 2013. Ofiterii Serviciului de Permise Auto au tras linie si au concluzionat ca numarul de dosare procesate in aceste câteva zile din 2013 aproape ca ajunge la numarul total eliberat anul trecut. „In anul 2012, serviciul nostru a editat 19.200 permise de conducere, in astea intrând si cele obtinute la primul examen. Din aceste 19.200 permise, 9.571 au fost cu examen, restul de circa 9.600 fiind preschimbate. In perioada de la inceputul anului si pâna pe 19 ianuarie, când au aparut noile reglementari, am editat in jur de 6.500 de permise de conducere, apropiat de cifra inregistrata anul trecut pentru preschimbari, per total”, a explicat cms.sef Constantin Mihaiescu, seful serviciului.
    Ritmul de lucru a revenit la normal de luni, media zilnica de cereri fiind 100. Din 19 ianuarie 2013, cei care obtin carnetul de sofer sau il preschimba pe cel vechi vor primi un model nou care va contine informatii cu privire la eventuale restrictii. Vor trebui sa obtina permis si mopedistii. In plus, noile carnete de sofer vor fi valabile zece ani de la emitere in cazul soferilor amatori si cinci ani pentru soferii profesionisti.

    Fotbal / Liga a III-a: „Dubla” CSM Moinesti – Aerostar

      Inversare de program

      Divizionarele C bacauane CSM Moinesti si Aerostar vor fi adversare in doua rânduri in cursul acestei saptamâni, cu prilejul unei „duble” tur-retur. Spre deosebire de programarea initiala, primul joc va avea loc astazi, la ora 12.00, la Moinesti, mansa retur urmând sa se dispute sâmbata, in Bacau, cel mai probabil pe terenul „Stiinta”. Ambele confruntari vor avea reprize de câte 60 de minute.

      Probleme cu portarii

      Moinestenii si-au incalzit motoarele sâmbata trecuta, atunci când au facut scor cu echipe de liga a cincea, Vulturul Magiresti, pe care au intrecut-o cu 16-2. Antrenorul CSM-ului, Sorin Trofin este in cautarea unui portar, in conditiile in care Petrariu si Ciuclea au ales alte destinatii in aceasta iarna. In cazul in care nu vor aparea noutati, Trofin va miza si la testul de azi pe un portar de la centrul de copii si juniori al clubului.

      „Aviatorii”, in aceeasi formula

      In ceea ce priveste Aerostarul, antrenorul Stefan Apostol va deplasa azi la Moinesti acelasi lot utilizat la remiza de sâmbata trecuta (2-2) cu Sport Club. „S-a vehiculat posibilitatea unor veniri pe filiera Sport Club, insa, pentru moment, nu s-a concretizat nimic in acest sens. Mizez pe aceeasi garnitura”, a declarat Apostol.

      Revin gerul si ninsorile

        Prognoza pentru urmatoarele zile arata fapul ca nu ne vom bucura prea mult de aceste temperaturi pozitive. Intre 23 si 30 ianuarie vremea se va raci, iar temperaturile vor cobori din nou la -12, -14 grade Celsius. Abia dupa 30 ianuarie temperaturile vor fi in media acestei perioade. Ne putem astepta si la precipitatii mixte, iar intre 25 si 27 ianuarie vor fi ninsori.

        Shakira si Pique au devenit parinti. Baietelul lor se numeste Milan

        Marţi seara, cântăreaţa Shakira a născut un băieţel sănătos căruia i-a ales deja numele. Milan este primul copil pe care vedeta îl are cu fotbalistul Gerard Pique. Cântăreaţa şi iubitul ei au întâmpinat cu bucurie venirea pe lume a fiului lor într-un spital din Barcelona, scrie US Weekly. Shakira a anunţat pe site-ul personal naşterea lui Milan Pique Mebarak, născut pe 22 ianuarie la ora 21:26, în Barcelona. Vedeta a explicat şi cum a ales numele fiului ei: „numele Milan vine din slavă şi înseamnă drag, iubitor şi graţios; în Roma Antică însemna productiv, ambiţios, iar în sanscrită înseamnă uniune“.

        Sursa: Adevarul

        Bani UE pentru locuri de facut dragoste si crescatorii de melci

          Câteva sute de mii de euro ar putea ajunge la fermierii din judetul Bacau dupa data de 1 februarie, de la Uniunea Europeana, sub forma de fonduri nerambursabile pentru imbunatatirea exploatatiilor agricole. Ziua scadenta pentru depunerea cererilor de finantare este 1 februarie, iar banii vor ajunge la fermierii ale caror proiecte vor fi declarate eligibile. Eficienta cheltuirii acestor fonduri europene, fie pe masurile cuprinse in actuala sesiune de depunere de proiecte, fie in alte scopuri agricole, este insa problematica, dupa cum a aratat experienta anilor din urma. “Gestionam foarte prost putini bani de care dispunem, pe proiecte care nu produc plus valoare. Un exemplu de risipa este agroturismul de pe Valea Prahovei, unde toata lumea si-a facut pe bani europeni pensiuni care stau inchise 300 de zile pe an. Iar in rest sunt ocupate de tineri care fac dragoste acolo”, a spus Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din România.
          Cauzele pentru aceasta situatie sunt, in opinia lui Baciu, birocratia excesiva, dar si calitatea slaba a managerilor. Iar exemple de “gauri negre” in care se duc fondurile europene sunt numeroase. “Am risipit bani pe ferme de melci, de struti, de broaste, care pâna la urma au dat faliment. In plus, avem conditii aberante pentru obtinerea banilor, piedici pentru cei care intr-adevar ar putea face lucruri bune in agricultura. De pilda, daca vrei tractor, trebuie sa cumperi si instalatii pentru irigatii. Iar unii nu au ce face cu instalatiile, fiindca nu au la ce sa le racordeze, asa ca stau cu ele in curte, sa rugineasca. Un alt agricultor a fost nevoit sa isi faca nu mai putin de 17 firme ca sa indeplineasca punctajele pentru accesarea de fonduri”, a mai spus Baciu. El a mai dat propiul sau exemplu, o situatie in care a dorit accesarea unor fonduri nerambursabile, dar achizitionarea unor silozuri i-a fost conditionata de cumpararea unor panouri solare de care nu avea nevoie.

          Cursuri gratuite de formare profesionala

            Aproape 100 de someri vor incepe in februarie sa invete o alta meserie, fara a plati pentru aceasta niciun leu. La mijlocul lunii viitoare, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), prin Centrul de formare profesionala Bacau, va demara 4 cursuri de calificare destinate, prioritar, somerilor. Peste 20 de persoane vor invata meseria de bucatar iar alte câte 25 se vor pregati pentru a deveni instalator in instalatii tehnico-sanitare si de gaze, contabil sau dulgher-tâmplar-parchetar. Luna trecuta AJOFM a inceput alte 4 cursuri, majoritatea, in ocupatii specifice sferei serviciilor. Mentionam ca prin AJOFM, formarea profesionala este gratuita nu numai pentru somerii aflati in evidenta acestei institutii. La aceasta facilitate au dreptul si persoanele care desfasoara activitati in mediul rural si nu realizeaza venituri lunare sau obtin sume de bani mai mici decât valoarea indicatorului social de referinta (500 lei) si sunt inregistrate la agentiile de somaj, cele care si-au reluat serviciul dupa incetarea concediului pentru cresterea copilului, precum si cele care s-au intors la lucru dupa recuperarea capacitatii de munca ulterior pensionarii de invaliditate.

            Plafon de 400 milioane de euro pentru “Prima Casa”

              Programul “Prima Casa” continua si in 2013 având alocat un plafon de garantii de 200 milioane de euro. La aceasta valoare se adauga sumele neutilizate din plafoanele alocate programului in anul 2012, respectiv 97.723.926 euro din plafonul initial al Programului “Prima Casa 4″, precum si suma de 98.680.533 euro din plafonul suplimentar alocat anului 2012. Plafonul total de garantare pentru anul 2013 este in suma totala de 396.404.459 euro. Participa la acest program 9 finantatori – BCR, BRD, CEC, Banca Transilvania, OTP Bank, Unicredit, Raiffeisen, Credit Agricole si Leumi Bank.

              ADIO, ajutoare de caldura

                Bacauanii fac tot mai greu fata cheltuielilor

                In blocurile din Bacau s-au afisat in aceste zile tabelele de intretinere pentru luna decembrie. Pentru caldura, locatarii din apartamentele bransate la sistemul de termoficare vor plati cam cu 20% mai mult decât pentru noiembrie. Bacauanii se plâng din cauza facturilor, iar unele asociatii ca nu s-au primit inca ajutoarele de caldura pentru primele doua luni din sezonul rece.

                Cu 20% mai mult vor plati pentru caldura primita in luna decembrie bacauanii din locuintele bransate la sistemul centralizat de incalzire. Facturile sunt foarte diferite de la bloc la bloc si chiar intre apartamentele din acelasi imobil. Aceasta, deoarece costurile de incalzire sunt influentate de o multime de factori, printre care: situarea apartamentului, gradul de incalzire din locuintele vecine, pierderile de caldura, randamentul instalatiei, modul in care sunt exploatate repartitoarele de costuri. Mai exista si situatia apartamentelor care nu au fost contorizate individual si pentru care consumul este stabilit prin formule de calcul, in functie de suprafata radianta. Potrivit reprezentantului SC Elsaco, firma care a montat repartitoare in cele mai multe apartamente din municipiul Bacau, costurile se situeaza intrre 250 si 400 de lei/apartament si sunt considerate „medii”. Chiar si asa, moderata, pentru multi bacauani plata intretinerii, mai ales in lunile de iarna, reprezinta un efort care le destabilizeaza bugetul familial. In plus, la unele asociatii au aparut probleme cu ajutorul de caldura primit de la bugetul de stat si cel local. Reprezentantii asociatiilor se plâng ca nu s-au dat aceste ajutoare de când a inceput sezonul rece. Din acest motiv, administratorii nu stiu ce sume trebuie sa mai incaseze de la locatarii care nu beneficiaza de subventionarea integrala a caldurii. Acestia vor figura, fara nicio vina, ca datornici la intretinere. In timp ce reprezentantii asociatiilor se plâng din aceasta cauza, de la CET li se imputa faptul ca nu au trimis la timp consumul individual de caldura, asa cum rezulta de pe repartitoare sau din calculele aplicate acolo unde nu exista contorizare.

                „Sunt si niste vârfuri de costuri. Acolo unde au ramas pe o scara de bloc foarte putine apartamente bransate la sistemul centralizat, 2-3 de exemplu, s-a ajuns si la 600 de lei pentru caldura pe decembrie.”
                Irinel Savin, sef punct de lucru SC Elsaco

                „Oamenilor le vine greu sa plateasca intretinerea pe perioada iernii. Vin si intreaba daca s-au dat ajutoarele si cât trebuie sa mai plateasca ei. Numai ca nu s-au primit pâna acum subventiile nici pentru luna noiembrie, nici pentru decembrie, asa ca nu le pot face calculele.”
                Viorica Gavrilut, administrator Asociatia de proprietari 89

                „Tabele cu beneficiarii ajutorului de caldura de la Primaria Bacau au fost transmise din luna decembrie asociatiilor de proprietari. Pentru cei care primesc ajutor de la bugetul de stat, formularele trebuie introduse manual de catre angajatii CET si aici ar putea fi niste probleme.”
                Ionut Tomescu, purtator de cuvânt Primaria Bacau

                „Vina este a celor care reclama. Asociatiile ar fi trebuit sa ne trimita datele despre consumul individual pâna pe 17 ale lunii, pentru a putea factura. Fara aceste date nu s-au putut trece pe factura ajutoarele de caldura. Noi le calculam, dar nu apar pe factura. Se vor evidentia pe factura viitoare.”
                Elena Cârnu, purtator de cuvânt CET Bacau

                VOX POPULI: Cum faceti fata cheltuielilor cu intretinerea apartamentului pe perioada iernii?

                Petru Ploscariu:
                „E greu, dar ce sa facem? Trebuie sa suportam. Daca vrem sa stam la oras, platim si stam la oras. Daca vrem sa traim in coliba, traim in coliba.”

                Maria Iosif:
                „Foarte greu. Totul este foarte scump, dar pensiile si salariile nu tin ritmul cu cheltuielile. Incercam sa facem eonomii la altele pentru a plati, dar se intâmpla sa mai ramânem in urma la asociatie.”

                Dorel Agache:
                „Eu am centrala, dar si gazul e scump. Am facut ce am putut pentru a reduce cheltuielile. Mi-am izolat apartamentul cât de bine s-a putut, ca sa nu piarda caldura. Pierde caldura, pierd bani.”

                A inceput razboiul!

                  Parlamentarii au adoptat ieri cu 309 voturi pentru, 56 impotriva si 2 abtineri modificarile la Statutul deputatilor si senatorilor. Parlamentarii PPDD au parasit sedinta, motivând ca unele modificari au fost stabilite peste noapte, iar ei nu au primit la timp raportul. In schimb, parlamentarii PDL au votat impotriva proiectului, argumentând ca schimbarile sunt doar „un strat de spoiala”. Majoritatea parlamentarilor a votat ca prevederea prin care mandatul inceta la data ramânerii definitive a raportului ANI privind incompatibilitatea sa fie eliminata, la fel si cea privind incetarea unui mandat prin decizia judecatoreasca prin care se constata existenta unei averi nejustificate. Parlamentarii nu mai au voie sa-si angajeze la cabinetele parlamentare rudele, cei care renunta la autoturismul propriu pot beneficia de o suma forfetara pentru acoperire cheltuielilor de transport din circumscriptie si tot demnitarii pot cumula functia cu posturi didactice. Cea mai controversata modificare este insa cea care tine de solicitarile de arestare, retinere sau perchezitie, procurorii trebuind de acum sa faca referire la „motivele concrete si temeice” ale cererii lor de ridicare a imunitatii parlamentare.

                  „Modificarile sunt de forma, iar aceasta discutie cu justitia este o tâmpenie. Nu s-a modificat nimic de natura sa creeze situatii conflictuale. Presa discuta numai despre superimunitate, dar nu se vorbeste de taierea altor cheltuieli cu hotelul, masinile.”
                  Gabriel Vlase, deputat USL

                  „Exista o tema falsa legata de cazarea deputatilor. Adevarata tema este intarirea imunitatii parlamentarilor si eu cred ca este un pas inapoi. In plus, vorbim despre o dictatura a votului, care nu cred ca era de dorit mai ales acum ca reflectoarele europene sunt asupra noastra.”
                  Valerian Vreme, deputat PDL

                  „USL mimeaza democratia!”

                  Deputatul Ion Melinte, PPDD, reprezentant al cetatenilor din Colegiul 5 Bacau, a parasit, ieri, sala, refuzând sa voteze modificarile aduse statutului parlamentarilor: “Nu am votat pentru schimbarea statutului deoarece nu am citit raportul. Nu am l-am primit cu trei zile inainte, asadar nu stiam ce urma sa votam. E prima data când se sparge gheata si ajung in Parlament niste oameni care nu voteaza la comanda!” Ion Melinte invoca art. 69, alineatul 2, din legea de organizare, conform caruia orice proiect trebuie remis alesilor cu cel putin trei zile inainte de ziua votarii, acuzând USL ca “mimeaza democratia”. (Silvia Patrascanu)

                  Gropile + sarea si nisipul = masini distruse in Bacau

                    Problemele soferilor bacauani se multiplica de la o zi la alta. Daca dupa primele ninsori s-au plâns in special de strazile nedeszapezite, acum problema cea mai mare sunt gropile imense si materialul antiderapant care le afecteaza masinile. Combinatia de nisip si sare dauneaza in special jantelor si apoi caroseriei. Supararea lor devine profitul mecanicilor auto. Reparatiile masinilor pot ajunge de la 100 la 1000 de euro, in functie de probleme si marca si aproape ca nu trece o zi fara ca macar doua autoturisme sa intre in reparatii. „Au ajuns in service masini cu parbrizele sparte din cauza nisipului aruncat pe strazi, mult prea mare. Sarea afecteaza in special jantele de aliaj. Norocul este ca tabla de pe masini este mai bine tratata in aceste zile. Nu mai avem tabla care se utiliza pe Daciile vechi”, explica reprezentantul unui service auto din Bacau. S-a observat si ca din ce in ce mai multe masini ajung in service din cauza gropilor de pe strazi. „Jantele strâmbe sunt la ordinea zilei. In medie, cel putin doua masini ajung la reparatii pentru probleme la suspensie si directie. Este un dezastru pe strazi”, mai spune reprezentantul service-ului auto.

                    „Sunt incomparabili cei din strainatate la capitolul deszapezire. Nu se foloseste in nici un caz nisip cu sare. Sigur au fost interese la mijloc când s-a contractat deszapezirea.”
                    Valentin, sofer

                    „Stiu toti ca exista substante care pot sa deszapezeasca fara sa existe daunele acestea. Poate sunt prea scumpe, nu au de unde sa le ia, nu stiu sa le foloseasca – desi astea nu ar trebui sa fie un motiv. Si gropile imi afecteaza masina. Au ramas foarte multe gropi dupa ce s-a topit zapada.”
                    Adrian Gavrilas, sofer

                    „Trebuia facut din timp planul. O data nu este curatat orasul. Caldura nu este suficienta pentru deszapezire. Exista solutie de calciu. Probabil e vorba si de costuri. Poate ca banii din majorarea impozitelor se vor duce in acest sens.”
                    Costel Condurache, sofer

                    Sarea (1700 tone) pentru deszapezire in aceasta iarna a fost achizitionata contra sumei de 343.000 lei, de la Roman Impex SRL, in timp ce nisipul (2500 metri cubi) este furnizat de MUV SRL, pentru 100.000 lei. In total, Primaria a cheltuit peste 440.000 lei cu achizitia de material antiderapant. Din pacate, in urma imprastierii acestui amestec, pe strazi a ramas un strat de nisip si s-au format numai gauri in asfalt.

                    O alternativa ieftina pe termen lung

                    Primaria Bacau ar putea renunta la amestecul de sare si nisip in favoarea clorurii de calciu sau magneziu care are acelasi efect. Chiar daca este mai costisitoare folosirea acestor substante, pe termen lung investitia este una mai buna. „Daca se iau in calcul cheltuielile generate de reparatiile ulterioare la strazi si cele cu actiunea de curatare, este mai rentabila utilizarea clorurii de calciu. In plus, sarea nu mai este eficienta de la -8 grade. Aceasta sfârseste pe marginea drumului, fara nici un efect. Nici nisipul nu este mai eficient, are doar rol antiderapant. Clorura de calciu, in combinatie cu sarea are un efect mai rapid, iar clorura de magneziu nici nu are efectul de albire a soselelor. Substantele se pot folosi si preventiv, iar ulterior se aplica pentru intretinere”, explica Carmen Balasoiu, reprezentantul unei societati care comercializeaza aceste produse. Firma a avut si are in continuare contracte cu primarii din România. Un contract de lunga durata a fost incheiat cu Primaria Ploiesti, pentru servicii pentru o durata de trei ani. Tona de clorura de calciu costa 365 de euro, fara TVA. Daca amestecul obisnuit trebuie imprastiat de 3-4 ori pe noapte pentru ca sa aiba efect, in cazul clorurii interventiile sunt la jumatate.

                    Bacauani inselati cu 5000 de euro prin telefon

                      Ancheta a fost declansata de politistii din Moinesti. Acestia fac cercetari fata de 20 de persoane acuzate de savârsirea infractiunii de inselaciune. Victime le-au cazut si bacauani. Potrivit anchetatorilor acestia sunau la partile vatamare, se dadeau drept copiii, fratii sau alte rude apropiate si le spuneau ca au fost implicati in accidente grave de circulatie si ca au nevoie de o suma de bani ca sa scape de consecinte. Este vorba de sume cuprinse intre 2.000 si 5.000 de euro. Pentru a aduna cât mai multe probe, oamenii legii au organizat in aceasta saptamâna o perchezitie domiciliara la locuinta sotiei unuia dintre suspecti, unde au identificat si ridicat sume de bani si aparatura electronica, în valoare totala de aproape 20.000 de lei, bunuri ce se pare ca provin din infractiunile comise. Polititii bacauani spun ca nu pot spune cu exactitate care este numarul pagubitilor din judetul nostru si asta pentru ca cercetarile sunt in toi si nu este exclus sa apara si alte victime.

                      „Ca urmare a investigatiilor desfasurate, politistii au identificat 20 de persoane suspectate de savârsirea acestor fapte. Pentru probarea activitatii infractionale acestia au efectuat perchezitii într-un penitenciar din tara, în care se aflau în detentie doua dintre persoanele suspectate de savârsirea acestor infractiuni. Au fost identificate si ridicate în vederea cercetarilor 8 telefoane mobile si cartele reîncarcabile, achizitionate ilicit si detinute fara drept.”
                      insp. Narcisa Butnaru, purt.cuv. IPJ Bacau

                      Speriati de indivizi care se dadeau fii implicati in accidente

                      O femeie din municipiul Bacau a fost contactata recent de un individ care i-a spus ca este fiul sau si ca a fost implicat intr-un accident rutier. I-a cerut sa-i trimita o suma de bani pentru a rezolva rapid cu victimele si sa nu i se intocmeasca dosar penal. „Am raspuns si cu o voce grava mi-a spus „mama eu sunt. Am avut accident si trebuie sa-mi trimiti bani. Altfel intru la puscarie. Nu semana cu vocea baiatului meu si am inchis. Mi-am sunat copilul si el era bine sanatos”, povestea femeia. Au fost insa si persoane care nu au reusit sa ia legatura in timp scurt cu cei din familie si erau cât pe ce sa mearga la banca pentru a depune banii.

                      Sfaturi de la Politie

                      Politistii revin cu sfaturi pentru bacauani care sa-i ajute sa se freasca de astfel de situatii:
                      – verificati daca ruda în cauza a fost implicata într-un eveniment rutier, cereti date despre unitatea medicala, de politie sau parchet unde s-ar afla aceasta si sunati pentru confirmare.
                      – daca sunteti contactat de un „binevoitor”, care va apeleaza în numele unei rude apropiate, si nu ati putut verifica veridicitatea informatiilor, solicitati-i acestuia o întâlnire directa si anuntati Politia la numarul de urgenta 112 pentru a va acorda sprijin;
                      – fiti atenti la persoanele cu care intrati în contact, pe strada, în jurul blocului, aparent întâmplator. Este posibil ca acestea sa va urmareasca, sa încerce sa se împrieteneasca cu dumnea¬voastra si sa afle detalii despre familie sau vecini;
                      – nu trimiteti bani, solicitati în scopul de a va ajuta rudele, pâna nu luati legatura personal cu membrii familiei dumneavoastra!
                      – nu dati curs cererilor formulate de a vira sume de bani sau de a încarca cartele telefonice, pentru ca riscati sa va creati, în mod constient, un prejudiciu banesc a carui recuperare nu este întotdeauna certa!
                      – nu trimiteti date personale sau copii dupa cartea de identitate, carti credit/debit prin e-mail/fax!

                      Mamele si copiii maltratati, lasati in strada

                        Reabilitarea imobilului de pe strada Milcov care va avea astfel destinatia de centru de cazare temporara a persoanelor fara adapost a fost din nou pe lista proiectelor inaintate consilierilor locali. La ultima sedinta, consilierii au aprobat documentatia de avizare a lucrarilor de interventii, principalii indicatori tehnico-economici, bugetul proiectului si sursele de finantare. Dar, dupa cum se arata in expunerea de motive atasata la proiect, timp de doi ani, municipalitatea a tras pe linie moarta acest proiect, motivând ca nu a mai putut obtine finantarea europeana pentru ca au fost prea multe cereri pe POR 2007-2013. Din anul 2010, când s-a aprobat prima hotarâre de consiliu pe aceasta tema si pâna in 2012 nu s-a mai facut niciun pas pentru a identifica o alta sursa de finantare. In tot acest timp, „am identificat in rândul persoanelor fara adapost mame si copii care au nevoie de servicii de cazare, igienizare si masa in regim de urgenta. La nivelul municipiului nu functioneaza un adapost temporar pentru persoanele victime ale violentei domestice”, recunosc chiar autoritatile locale in acelasi document.
                        Dar, despre acest centru se vorbeste inca din campania electorala din 2008, iar primele demersuri s-au facut din 2009. Mai aproape de campania electorala, la sfârsitul anului 2011, proiectul a fost scos din nou din sertare si la acel moment, executivul Primariei Bacau sugera ca un contract de finantare ar urma sa fie semnat pâna la inceputul anului 2012. Mai mult, se dorea si modernizarea mai multor puncte termice care sa fie la dispozitia municipalitatii ca si locuinte de interventie. Lesne de inteles, niciuna din aceste promisiuni nu a fost respectata. Nici acum, doar pentru ca s-a depus documentatia la ADR N-E, nu inseamna ca ar putea incepe constructia centrului in acest an.

                        1,8 milioane de lei va costa amenajarea acestui centru, potrivit indicatorilor tehnico-economici, insa contributia municipalitatii va fi doar de 225 de mii de lei. Restul reprezinta fonduri europene. Aici, beneficiarii nu vor primi doar cazare si masa, ci si asistenta medicala si consiliere. Centrul va avea o capacitate de 20 de locuri.

                        Potrivit raportului de activitate pe 2011, Serviciul Public de Asistenta Sociala Bacau a realizat pe parcursul unui an nu mai putin de 2.288 anchete sociale in familiile aflate in dificultate din municipiul Bacau.

                        Nevoile sunt mari

                        Si datele Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau arata ca la acest capitol autoritatile sunt repetente. „In judetul Bacau nu exista un centru specializat pe acest segment, un adapost destinat persoanelor victime ale violentei in familie”, declara Alina Iftode, purtator de cuvânt al DGASPC Bacau. Institutia judeteana ofera ca alternativa Centrul Maternal, dar acesta a fost creat pentru a impiedica separarea mamei de copil, iar accesul in aceasta instiutie se face dupa reguli stricte, nu pentru toate cazurile de violenta sau abandon. In 2012, in Centrul Maternal au fost ocrotiti 64 de copii si 45 de mame. 23 dintre acestea proveneau din mediul urban.Tot in municipiu functioneaza Adapostul de zi si de noapte pentru copiii strazii Morcoveata. Aici, in special pe timpul iernii, vin numerosi copii sau tineri care nu au un acoperis deasupra capului si nici macar o masa calda pe zi. Aici au fost ocrotiti in 2012 105 copii, din care 30 din mediul urban. Existenta unui alt centru in municipiu ar insemna si mai multe persoane care ar putea beneficia de sprijinul psihologilor.

                        Ziua si bataia in familie

                        Potrivit celor de la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau, numai anul trecut in Bacau s-au inregistrat in jur de 350 de fapte cu violenta in familie. Majoritatea faptelor se petrec pe fondul consumului de alcool si s-a demonstrat de-a lungul timpului ca acolo unde o femeie este agresata frecvent de sotul betiv de la o bataie pâna la crima nu mai este decât un pas. (Geta Panaite)

                        Super-cetateni cu super-drepturi

                        Gura bate fundul si nemasura obrazul. Bacauanii care au dreptul sa beneficieze de ajutorul de caldura de la Primarie se crucesc când se uita in facturi, deoarece primarul, notarul, trezorierul nu au alocat banii. Avem 18 parlamentari, senatori si deputati, sute de consilieri, au auzit, stiu, au tipat, au dat cu barda in Soare pentru drepturile celor care i-au votat? Nexam! Sunt ocupati cu spectacolul rusinii, al neinfrânarii, imbuibarii si imbogatirii, aruncând la gunoi si ultima institutie care ii mai tragea de urechi: ANI.
                        Actualul Parlament, jumatate nou, jumatate vechi, a tinut neaparat sa calce strâmb, ca fata mare la primul bal când a mers singura, mama fiind rupta de sale, dupa trei zile de prasila. Sunt prin sertarele vechiului Legislativ sute de proiecte de legi peste care nu s-a uitat nimeni, cum alte obiective importante, asumate la alegeri, ar avea prioritate, daca ar fi sa amintesc aici Legea organizarii administrative si teritoriale, Legea alegerilor legislative, Legea Sanatatii etc. Nici nu si-au incalzit fotoliile, cu gândul doar la propriul statut, la propriile avantaje, pe care le-ar putea obtine din functia pe care au capatat-o cu votul nostru, senatorii si deputatii au modificat rapid Statutul parlamentarilor, insa din cele peste 200 de articole s-au concentrat, pe nebagare de seama, asupra celor care privesc imunitatea, devenind, prin votul lor, super-imunitate. M-am jenat si am refuzat sa scriu pâna astazi despre cersetoria la care au apelat parlamentarii când a fost vorba sa mai renunte la unele drepturi capatate in timp, tot prin auto-vot. Am spus ca mi-a fost jena, deoarece i-am vazut in campania electorala pe multi dintre ei cum plângeau pe umarul obosit al cetateanului cu drept de vot: voi face si voi drege, sunt nascut din tarâna ca si ca voi, sunt taran… muncitor din tata in fiu, acolo, in Parlament, va voi sluji cu credinta. Pe naiba! Au uitat de toate promisiunile când a fost vorba sa se culce la „trei-patru stele”, sa strânga punga când calatoresc in strainatate, dar cel mai tare m-a infuriat când au cerut si mai cer bani de cazare, de diurna, in conditiile in care locuiesc in Bucuresti, au case prin tara, prin strainatate. Se tot invoca statutul, prestanta parlamentarului, culoarea mapei si a masinii, de parca l-a facut mamitica lui direct in Clasa business din Airbus 380, nu in ograda plina de oratanii de la Cucuietii din vale. Atât se poate, omenetul muncitor a strâns de muschii stomacului când i s-a taiat din salariu sau din pensie, nu a scos pusca, a inteles ca este criza, dar, oameni buni, criza este pentru toata lumea, fie esti Voda sau cu opincar. Scrie la Constitutie. Poate parlamentarii de Bacau, când se urca la clasa de lux a avionului, se uita pe stirile de acasa si vad ca factura la caldura a concetatenilor lor nu este acoperita de subventia cuvenita prin lege.

                        Fotbal / Liga a IV-a: Promovate cu personalitate. Juridica!

                        Sursa foto: IonutBranzei.ro

                        Cerinta FRF

                        Nu ai personalitate juridica? Nu promovezi in Liga a III-a! Acesta este avertismentul pe care Federatia Româna de Fotbal il da echipelor din esalonul patru care vor sa faca pasul catre esalonul trei la finalul actualei editii de campionat. „Echipele ce trag la promovare trebuie sa depuna intr-un timp cât mai scurt documentele necesare pentru a dobândi personalitate juridica. Chiar daca nu obtin acest statut pâna in vara, gruparile in cauza vor fi pasuite in cazul in care fac dovada ca au depus actele respective”, a precizat presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal Bacau, Cristi Sava.

                        Prinse in ofsaid

                        Cerinta FRF a prins in ofsaid doua din fruntasele Ligii a IV-a bacauane. Este vorba de echipele de pe locurile doi si trei, Sportul Racaciuni, respectiv AS Negri. In conditiile in care lidera autoritara a clasamentului, Sport Club II nu are drept de promovare din ratiuni regulamentare, batalia pentru a ajunge la barajul pentru accederea in C (programat pe 19 iunie, pe teren neutru) se va da intre Racaciuni si Negri. Asta in cazul in care Sportul Racaciuni si AS Negri (echipe despartite de un singur punct in clasament) vor face in timp util demersurile necesare pentru a dobândi personalitatea juridica.

                        Probleme financiare

                        Si daca nici Racaciuni, nici Negri nu depun actele necesare pentru a avea personalitate juridica? „E putin probabil sa se intâmple acest lucru, dar, daca, prin absurd, se intâmpla, atunci va merge la baraj echipa de pe locul 4. Bineinteles, cu conditia ca aceasta sa indeplineasca cerinta amintita anterior”, a declarat presedintele AJF Bacau, Cristi Sava. Interesant este ca chipa de pe locul 4, CS Caiuti are personalitate juridica, dar nu are ca obiectiv promovarea. In urma cu un sezon si jumatate, Caiutiul a ajuns la barajul de promovare, l-a si câstigat, insa nu s-a prezentat in campionatul Ligii a III-a din ratiuni financiare.

                        Principiul dominoului

                        Colac peste pupaza, nici ocupanta locului 5 in campionatul judetean, FCM Dinamo Onesti nu este o echipa care sa-si fi propus promovarea in acest an. In plus, in urma cu nici doi ani, Onestiul fotbalistic a spus, la rândul sau, pas Ligii a III-a din ratiuni sportive si financiare. „Cu probleme financiare se vor confrunta si echipele care trag acum la promovare deoarece este o mare diferenta intre un buget de judet si unul de C. Nu cred ca vor fi in schimb probleme cu dobândirea personalitatii juridice”, a dat asigurari Cristi Sava. De urmarit.

                        Baschet / CN juniori: Infrângere acasa

                        Sursa foto: Sport.Bacaul.ro

                        Primul meci din grupa valorica A a Campionatului National a adus si prima infrângere baschetbalistilor juniori Under 14 de la CSS Bacau. Echipa antrenata de Sorin Butnaru a cedat cu scorul de 78-110 (28-20, 14-26, 13-30, 23-34), intâlnirea disputata in weekend, pe teren propriu, contra celor de la Cuza Sport Braila. In ciuda unui start pozitiv, bacauanii au pierdut teren in urmatoarele trei sferturi, atunci când l-au pierdut, din cauza unei accidentari, si pe principalul lor marcator de pâna atunci, Alexandru Lupu. In ceea ce priveste Cuza Sport Braila, aceasta a avut ca principal punct de forta eficacitatea lui Alex Stanculea, autor a 37 de puncte.

                        CSS Bacau: Stefan Gârtu (19 puncte), George Visan (15), Alexandru Lupu (14), Emanuel Aionesei (14), Victor Olaru (10), Rares Pahontu (6), Alexandru Solomon, Teodor Mezat, Marcu Gheghici, Andrei Nistor, Eduard Paun, Egidiu Tancau.
                        In runda a doua a grupei valorice, CSS Bacau va evolua in deplasare, contra echipei CSS Craiova.

                        500.000 de euro paguba. Cine a dat informatii spargatorilor de la Luceafarul?

                          Patronii bijuteriilor „pradate” de hoti in noaptea de sâmbata spre duminica, din centrul comercial Luceafarul au iesit cu declaratii. Acestia spun ca afacerea le-a fost ruinata si isi pun toate sperantele in politistii care ancheteaza cazul.

                          Administratorii celor doua firme ale caror bijuterii din aur au fost sustrase in noaptea de sâmbata spre duminica, din magazinul Luceafarul, din centrul orasului, au iesit cu declaratii. Acestia au dezmintit faptul ca ar avea vreo legatura cu jaful si spun ca nu sunt decât niste oameni ruinati. Nu aveau asigurare pe marfa sustrasa si prin urmare nu pot fi invinuiti ca ar fi avut ceva de câstigat. Au intrat in afacerea cu aur in urma cu 20 de ani, insa acum spun ca nu mai au nimic. Cantitatea sustrasa din cele doua vitrine se ridica la 10 kilograme de aur, valoarea prejudiciului fiind estimata de ei la circa 500.000 de euro. Pagubitii cred totusi ca s-a actionat la pont. Si firma care asigura securitatea magazinului vine cu explicatii in acest caz. Reprezentantii acestora spun ca cei din conducerea magazinului ar fi trebuit sa-i instiinteze cu privire la modificarile pe care le-au facut la parterul centrului comercial. Am incercat sa obtinem un punct de vedere si de la administratorul magazinului in care functionau cele doua bijuterii insa acesta nu a fost de gasit.

                          „Nu este vorba de nicio inscenare, asa cum s-a spus. Nu avem asigurare pentru marfa si nu aveam ce sa recuperam sau sa câstigam. Am pierdut totul. Aveam un contract pe timp de zi cu o firma de paza si consta in activarea butonului de panica in caz de nevoie. Nu s-a intâmplat nimic pâna acum. Bijuteriile nu au fost furate din vitrine. Ele erau asigurate in cutii, inchise. Nu erau in seif, dar erau asigurate. Am mizat pe siguranta centrului comercial care avea sistem de securitate. Si noi când ieseam din magazin la terminarea programului ieseam pe o anumita usa. Nu am crezut ca se va intâmpla asa ceva intr-un centru asigurat. Credem ca cei care au intrat au stiut exact pe unde sa intre si ca in acea zona senzorii nu functionau. Avem mare incredere in organele de ancheta ca isi fac treaba asa cum trebuie si ca ii vor prinde repede. Nu este normal sa se intâmple asa ceva in centrul orasului, la o ora la care inca este circulatie prin oras. S-a actionat inainte de miezul noptii.”
                          Emanuela Simion, pagubita

                          „Magazinul de bijiuterii de unde se presupune ca s-ar fi sustras 10-15 kilograme de aur nu a avut si nu are contract de paza, monitorizare a sistemului de alarma si interventie cu societatea noastra. Societatea noastra asigura monitorizarea sistemului de alarma la SC Luceafarul care detine magazinul Luceafarul. Sistemul de alarma era prevazut cu senzori de miscare la intrarile principale in incinta magazinului. La parter, la sfârsitul anului au fost efectuate anumite lucrari de compartimentare. Astfel, la intrarea pe unde au patruns autorii furtului s-a creat un hol intre filiala bancara nou infiintata si farmacie. Pe tavanul holului au fost instalati doi detectori de miscare, instalare ce a avut loc inainte de modificarile survenite. Cei doi senzori au fost pozitionati initial unul catre usa de la intrarea celalalt catre ferestrele din partea stânga a magazinului. Inainte de a avea loc evenimentul pozitia detectorilor de miscare a fost schimbata de catre persoane neautorizate fara a fi instiintata societatea noastra iar in fata acestora la o distanta de 50 de centimetri a fost instalata o reclama publicitara care a obturat senzorii. Se pare ca autorii furtului aveau cunostinta de acest lucru. Cei doi senzori au fost ridicati de politie si s-a constatat ca functionau perfect. In locul lor s-au montat altii si functioneaza perfect. In prezenta directorului de magazin s-a pus panoul publicitar pe pozitia initiala iar in urma simularii s-a demonstrat ca acesta obtura in totalitate detectorul de miscare.”
                          Jan Croitoru, administrator Azia Security Systems

                          Revin gerul si ninsorile

                            Prognoza pentru urmatoarele zile arata fapul ca nu ne vom bucura prea mult de aceste temperaturi pozitive. Intre 23 si 30 ianuarie vremea se va raci, iar temperaturile vor cobori din nou la -12, -14 grade Celsius. Abia dupa 30 ianuarie temperaturile vor fi in media acestei perioade. Ne putem astepta si la precipitatii mixte, iar intre 25 si 27 ianuarie vor fi ninsori.

                            Fotbal, Liga a III-a: SC a renuntat la Remus Cojocaru

                              Lidera Seriei I din Liga a III-a, Sport Club Bacau, s-a despartit in cursul zilei de ieri de mijlocasul Remus Cojocaru, care nu mai intra in vizorul antrenorului Marius Baciu. Cojocaru si-a reziliat contractul cu gruparea prezidata de Liviu Goian, urmând sa-si caute o noua echipa. O alta plecare este cea a lui Lazar, care a fost cedat, sub forma de imprumut, la Râmnicu-Sarat. Ramân, in schimb, la Sport Club, Luncanu si Pintea, o decizie in privinta viitorului lor urmând sa fie luata dupa cantonamentul de la Slanic Moldova.

                              Cursuri gratuite de formare profesionala

                                Aproape 100 de someri vor incepe in februarie sa invete o alta meserie, fara a plati pentru aceasta niciun leu. La mijlocul lunii viitoare, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), prin Centrul de formare profesionala Bacau, va demara 4 cursuri de calificare destinate, prioritar, somerilor. Peste 20 de persoane vor invata meseria de bucatar iar alte câte 25 se vor pregati pentru a deveni instalator in instalatii tehnico-sanitare si de gaze, contabil sau dulgher-tâmplar-parchetar. Luna trecuta AJOFM a inceput alte 4 cursuri, majoritatea, in ocupatii specifice sferei serviciilor. Mentionam ca prin AJOFM, formarea profesionala este gratuita nu numai pentru somerii aflati in evidenta acestei institutii. La aceasta facilitate au dreptul si persoanele care desfasoara activitati in mediul rural si nu realizeaza venituri lunare sau obtin sume de bani mai mici decât valoarea indicatorului social de referinta (500 lei) si sunt inregistrate la agentiile de somaj, cele care si-au reluat serviciul dupa incetarea concediului pentru cresterea copilului, precum si cele care s-au intors la lucru dupa recuperarea capacitatii de munca ulterior pensionarii de invaliditate.

                                Plafon de 400 milioane de euro pentru „Prima Casa”

                                  Programul „Prima Casa” continua si in 2013 având alocat un plafon de garantii de 200 milioane de euro. La aceasta valoare se adauga sumele neutilizate din plafoanele alocate programului in anul 2012, respectiv 97.723.926 euro din plafonul initial al Programului „Prima Casa 4”, precum si suma de 98.680.533 euro din plafonul suplimentar alocat anului 2012. Plafonul total de garantare pentru anul 2013 este in suma totala de 396.404. 459 euro. Participa la acest program 9 finantatori – BCR, BRD, CEC, Banca Transilvania, OTP Bank, Unicredit, Raiffeisen, Credit Agricole si Leumi Bank.

                                  ULTIMELE ȘTIRI