joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 4376

Mos Craciun pe vechi pentru CSM 2010

Insistenta „Desteptarii” a facut ca sportivii prezenti in TOP 10 al clubului detinut de Primarie sa fie, in sfârsit, premiati

18 decembrie 2012, ora 12.00. La Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”, CSM 2010 Bacau, clubul Primariei, isi premiaza cei mai buni sportivi. Rând pe rând, in fata directorului Gabriel Stanica Lupu se prezinta cei care compun asa-zisul „Top 10” al clubului: Norbert Trandafir, Mihai Nistor, Lavinia Scurtu, Maria Vlad, Stefania Dospin, Valeriu Erhan, Mihai Bujor, Dragos Hantaru, Stefan Bogdan Cernat si Razvan Prutianu. Laureatii primesc felicitari, diplome, strângeri de mâna. Plus o promisiune cu funda rosie: „In câteva zile veti primi banii in cont. Sa va verificati cardurile!”.

Neseriozitate, adica nesi…

9 ianuarie 2013, ora 12.00. De la Gala Top 10 a CSM 2010 Bacau au trecut mai bine de 20 de zile. S-a dus si Craciunul, a zburat si Revelionul. Chestia cu „sa va verificati cardurile” a ramas insa de actualitate. Si asta pentru ca banii nu au intrat inca in conturile sportivilor. „Neseriozitate”, spune unul dintre laureatii Top 10. OK, termenul folosit e altul, mai dur, dar ideea este aceeasi. „Normal era ca premierea in bani sa se faca pe loc, la Gala, asa cum am auzit ca s-a procedat la SCM Bacau, pentru ca sportivii sa poata beneficia de aceste sume cu ocazia Sarbatorilor de iarna. Sau nu?” rabufneste mama uneia dintre laureate.

Cardul bate plicu’

Directorul CSM 2010, Gabriel Lupu respinge vehement orice operatiune de plata facuta altfel decât prin transfer bancar: „Sa fie clar: noi nu vom face niciodata premieri in plic”. Admite, in schimb, cu un glas ceva mai trandafiriu, ca exista „unele intârzieri in ceea ce priveste premierea de la Top 10”. Tonalitatea vocii redevine ferma: „Dar nu sunt intârzieri mari! Sportivii trebuie sa inteleaga; clubul are si alte cheltuieli de facut, iar de la Primarie ne-au intrat ceva bani abia pe 27 sau 28 decembrie. Vom onora acele premieri, oamenii nu trebuie sa-si faca probleme”.

In loc de update

Pâna sa-si faca probleme, oamenii si-au facut calcule. Iar conducerea clubului putea face, la rândul sau, un calcul simplu: „Organizam gala când vom avea si banii”. Chiar, când vor veni banii? „Dupa 15 ianuarie. Intre 15 si 20. Sau chiar mai repede”, pune Gabriel Lupu capat discutiei. Discutie pe care directorul CSM 2010 o reia dupa câteva ceasuri cu un anunt triumfator facut prin telefon: „Gata, s-a rezolvat, chiar acum am semnat ordinul de plata!”. In loc de final, inca un telefon. De data aceasta, de multumire. Din partea unui antrenor: „Noroc cu «Desteptarea»! Daca nu scormoneati voi subiectul, vedeam noi banii la anu’!”. Pe vechi?

33 de medalii = zero lei pentru campionii si vicecampionii nationali de tir cu arcul

CSM 2010 are si alte „cozi” financiare ramase din 2012. Clubul Primariei nu si-a onorat in totalitate premierile catre sportivii care au cucerit titluri nationale anul trecut. „Exista doar doua cazuri in acest sens: o sportiva careia trebuie sa-i mai achitam o suma de bani si un antrenor”, a declarat directorul CSM 2010, Gabriel Lupu. Evidenta il contrazice insa pe Lupu. Astfel, niciunul din medaliatii la Campionatele Nationale de tir arcul legitimat la CSM 2010 nu a vazut vreun ban pentru rezultatele de anul trecut. Nici Maria Vlad (dubla campioana nationala indoor si outdoor), nici Ilinca Litcanu (aur la Nationalele 3D) si nici Adina Mihalache (vice-campioana nationala outdoor). „In 2012, arcasii bacauani au participat la 12 competitii, cucerind nu mai putin de 33 de medalii: 12 de aur, tot atâtea de argint si noua de bronz. Suma primita pentru aceste rezultate? Zero lei. Avem promisiunea ca pâna la finalul acestei luni, vom primi banii ce ni se cuvin. Sa speram ca nu e o promisiune desarta”, a declarat antrenoarea de tir cu arcul Geanina Ivu-Vlad.

Patru copii au ars de vii la Magura

    Nenorocirea s-a petrecut in jurul orei 17.00. Micutii erau singuri când casa a fost cuprinsa de flacari. Tatal era plecat la magazin ca sa cumpere de mâncare. Pompierii cred ca focul a pornit de la soba supraincalzita. Politia a deschis o ancheta.

    Tragedie in satul Dealu Mare, comuna Magura. Aseara, patru copii, doi gemeni, in vârsta de un an si opt luni, o fetita de trei ani si zece luni si un alt baiat de sase ani, au murit arsi de vii intr-un incendiu care a cuprins locuinta. Acestia au fost lasati singuri in casa de tatal lor, cel care le purta de grija de când mama acestora a plecat sa munceasca in Cipru. Tocmai le trimisese suma de 50 de euro si barbatul a mers la magazin sa cumpere ceva de mâncare. In urma sa locuinta a luat foc si, din pacate, incendiul a fost observat mult prea târziu. Pompierii, Politia si Ambulanta au fost alarmate de un apel la 112. La fata locului au ajuns mai multe echipaje de interventie dar, din pacate, cele patru suflete nu au mai putut fi salvate. Tatal lor si o matusa au suferit atac de panica in momentul in care au vazut ca micutii sunt scosi fara viata din capcana de foc si au necesitat ingrijiri medicale din partea paramedicilor. Oamenii legii au deschis o ancheta si fac cercetari pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii incendiului. (Geta Panaite, Doina Mincu)

    incendiu-magura„Noi doar ce intrasem in casa si am auzit tipete. Când am iesit casa era toata in flacari. Au sarit ei sa-i scoata nu au mai avut ce sa le faca. Fereasca Dumnezeu de asa un necaz. Pacat de copii ca erau asa de mici.”, a declarat o vecina.

    „Cei patru au fost scosi de catre echipele noastre de interventie din bucataria de vara in care se aflau si care a fost cuprinsa de flacari. O cauza probabila ar fi de la sistemul de incalzire lasat nesupravegheat care prin efectul sau termic a dus la incendierea bunurilor combustibile din jurul acesteia.”
    Lt. Andrei Grecu, purt.cuv. ISUJ Bacau

    „Am fost solicitati sa oferim asistenta medicala victimelor din incendiu. S-au deplasat atât echipaje de la Serviciul Judetean de Ambulanta, cât si de la SMURD. S-a constatat ca victimele aveau leziuni incompatibile cu viata.”
    Dr. Adrian Colibaba, director medical Serviciul Judetean de Ambulanta Bacau

    Traim pentru a mânca si a plati facturi

      Institutul National de Statistica a publicat datele privind veniturile si cheltuielile gospodariilor populatiei in trimestrul al treilea 2012. Veniturile totale ale populatiei au fost in medie de 2.457 de lei. Cheltuielile au fost, in schimb, de 2.214 lei lunar pe gospodarie. Veniturile banesti au fost in fiecare familie 2.080 lei, iar in natura de 377 de lei pe gospodarie. Pentru a suplimenta bugetul familial, unii au scos bani din agricultura, activitati neagricole independente si vânzari din patrimoniul gospodariei, iar altii de la stat, din prestatiile sociale. In mediul urban veniturile au fost mai mari cu 23 la suta fata de cele din mediul rural. Pentru alte categorii de cheltuieli, cei care locuiesc in mediul urban platesc din plin costul vietii „la oras”, mai exact cu 312 in plus fata de sateni.

      Din bugetul unei familii, 42 la suta se duce pe alimente, 15 la suta pe facturile la utilitati, 7 la suta pe bautura si tutun, 6 la suta pentru transport, câte 5 la suta pe comunicatii, imbracaminte si incaltaminte, recreere si cultura, 4 la suta pe mobilier si sanatate si aproape nici 1 la suta pentru educatie sau iesiri in oras.

      In Bacau, potrivit datelor din buletinul statistic in luna octombrie salariul bacauanului de rând a fost in medie de 1252 de lei. Cel mai bine se câstiga in sectorul agricol, 1319 lei fiind salariul incasat de cei care activeaza in acest domeniu. Urmeaza bacauanii care lucreaza in industrie cu 1285 de lei salariu net si cei din sectorul serviciilor, cu 1230 de lei, net.

      O bucata de beton a avariat o masina pe strada 9 Mai

        „Accidentat” de autoritati

        Un accident stupid il va costa financiar destul de mult pe un sofer din municipiul Bacau. Marti seara, in drum spre casa, si-a accidentat masina dupa ce o bucata de beton de pe strada 9 Mai s-a spart, iar omul a luat-o din plin sub autoturism. Nu se stie inca a cui e vina, dar omul este hotarât sa dea in judecata Primaria Bacau.

        Ovidiu Manta a avut parte de o surpriza extrem de neplacuta marti seara. Se indrepta spre casa, când la intersectia strazii 9 Mai cu Ana Ipatescu a lovit din plin o portiune de beton crapata. In jurul unei aerisiri de gaz asfaltul turnat s-a crapat, iar omul nu a avut nici o sansa in momentul in care bucatile au intrat pe dedesubtul masinii. Barbatul a formulat o plângere la sediul Politiei Rutiere care i-a eliberat o autorizatie de reparatie. Soferul nu era asigurat Casco, asadar se intreaba acum cine il poate despagubi pentru un accident care a avut loc pe strazile municipiului Bacau.
        Reprezentantii Primariei Bacau dau de inteles ca numai in urma unei actiuni in instanta ar putea soferul sa traga la raspundere municipalitatea si eventual sa obtina o despagubire. Pe de alta parte, sustin ca lucrarile acolo au fost executate de compania de gaze. Reprezentantii acesteia au refuzat sa comenteze incidentul, desi marti seara la fata locului imediat dupa accident au sosit angajatii E.ON. Politistii sositi la fata locului au improvizat un sistem de atentionare insa nu se stie deocamdata cum se va remedia situatia. In anul 2006, angajatii companiei de gaze au ridicat la nivel cu strada aerisirile de gaz si le-au marcat corespunzator. La acel moment, reprezentantii Primariei Bacau au semnat procesul verbal de receptie a lucrarii, asadar, si-au dat girul cu privire la calitatea lucrarilor.

        „Am lovit frontal bucatile de asfalt. Mi-a stricat toata masina. A curs ulei, antigel, radiatorul s-a stricat. Pentru ce platim impozitele astea? Acum le maresc! Am sunat la politie, ei au spus ca nu depinde de ei, am sunat la Politia Locala au spus ca nu depind de ei. Cei de la E.ON care au venit la fata locului au spus ca nu depinde de ei. Cine va plati reparatiile? Eu eram pe strazile municipiului Bacau?”
        Ovidiu Manta, sofer pagubit

        „Este necesara o expertiza autorizata si o decizie a unei instante de judecata impotriva Primariei Bacau. Operatorul de gaz care a lucrat in zona a avut obligatia de a readuce starea carosabilului la starea initiala.”
        Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau

        Primaria Bacau a incheiat anul 2012 cu nu mai putin de 107 procese pe rol. O mare parte dintre acestea au fost deschise de societatile de asigurari. SC Asirom, Omniasig Vienna Insurance Group SA, SC Euroins, BRC Asigurari sunt societatile care au deschis actiuni in instanta impotriva municipalitatii pentru a-si recupera bani in urma reparatiilor pe care le-au facut pentru clientii lor. Este vorba de acele accidente care s-au petrecut din vina administratorului drumului public. Sumele pe care incearca asiguratorii sa le recupereze sunt de ordinul zecilor de mii de lei.

        Societatile care vor face de acum reparatii pe spatiul public trebuie sa asigure o garantie de buna executie de doi ani. Acestea trebuie sa detina un certificat eliberat de Asociatia Profesionala de Drumuri si Poduri din România si numai respectând fisele tehnologice intocmite de primarie. Asadar, nu toate firmele care fac reparatii la retele, vor face si reasfaltarea, cum s-a intâmplat pâna acum. Este decizia consilierilor. Pe finalul anului 2012 au aprobat un Regulament privind conditiile de executie a lucrarilor pe suprafata municipiului Bacau.

        Polita Casco este plasa de siguranta in aceste conditii, spun asiguratorii: reparatia se face pe asigurarea clientului, cât mai repede, iar asiguratorii se indreapta cu ajutorul avocatilor impotriva Primariei pentru a-si recupera sumele.

        Fiecare licean a primit câte o carte

          Liceenii buhuseni pot organiza deja festivitatea de premiere pentru acest an scolar, daca avem in vedere doar asigurarea premiilor necesare. Senatorul Damian Draghici le-a daruit, la inceput de an, 400 de volume pentru aceasta festivitate. In editii de lux, cartile au si autori pe masura: Carl Bernstein & Bob Woodward, Agatha Christie, Stephen King, I.S. Turgheniev, Ilf si Petrov, Georges Simenon, Arthur C. Clarke, Isaac Asimov, Herman Hesse, Herbert George Wells. Deja ati si ghicit unele titluri: Toti oamenii presedintelui, Zece negri mititei, Shining, Un cuib de nobili, Douasprezece scaune, Prima ancheta a lui Maigret, O odisee spatiala , Fundatia si imperiul, Lupul de stepa, Omul invizibil. La sfârsitul anului trecut, Damian Draghici le mai oferise liceenilor alte 400 de carti pentru biblioteca scolii. Practic, fiecare licean buhusean a primit câte o carte. Pâna acum, promisiunile electorale ale lui Damian Draghici par a deveni realitate. Dar cum memoria politicienilor nu este atuul lor principal, noi vom monitoriza atent si celelalte intentii electorale ale sale.

          Tragedie la Agas. O batrâna oarba a ars de vie

            O femeie de 83 de ani, din satul Cotumba, comuna Agas, si-a pierdut viata intr-un incendiu care i-a cuprins locuinta. Tragedia s-a petrecut ieri dimineata. Militarii de la Comanesti si Moinesti au mers la fata locului iar când au ajuns acolo au gasit acoperisul bucatariei de vara, dar si bunurile din interior, cuprinse de flacari. „Pe timpul operatiunilor de interventie, proprietara a fost descoperita decedata. Victima locuia împreuna cu fiul si familia acestuia, în aceeasi gospodarie si era nevazatoare de aproximativ 12 ani. În momentul producerii incendiului, victima era nesupravegheata, ceilalti membri ai familiei fiind plecati pentru a procura lemne de foc”, a spus lt. Andrei Grecu, purtatorul de cuvânt al ISUJ Bacau. Pompierii cred ca incendiul s-a iscat din cauza neprotejarii termice a cosului de fum fata de materialele combustibile.

            Pompierii au mers pe jos sa stinga un incendiu

              Interventie dificila pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau. Marti dupa amiaza, in satul Taula, din comuna Oncesti, s-a aprins un depozit de furaje. La fata locului s-a deplasat un echipaj de la Detasamentul Bacau care, din cauza drumului impracticabil, acoperit cu gheata si zapada, a fost nevoit sa mearga pe jos doi kilometri jumatate ca sa ajunga la gospodaria cuprinsa de foc. In urma incendiului, care a avut drept cauza probabila jocul copiilor cu focul, au ars aproape 5 tone de plante furajere. In sprijinul militarilor au venit si pompierii voluntari din comuna.

              Taxe mai mari, parcari blocate de zapada

                Din acest an bacauanii care isi vor lasa masinile in parcarile cu plata vor plati taxe mai mari cu 50%. Astfel, pentru o ora de parcare vor scoate din buzunar 1 leu si 50 de bani in loc de 1 leu, cum era pâna acum. Tarife mai mari sunt si la abonamentele zilnice si lunare.

                Daca tot sunt scumpiri atunci sa fie pe toate liniile. In municipiul Bacau alesii locali au decis la ultima sedinta de Consiliu Local sa majoreze tarifele din parcarile cu plata de la 1 leu la 1,5 lei pentru o ora de parcare. Consilierii au fost de acord sa se majoreze si tarifele abonamentelor pentru aceste locatii. Majorarea de taxe ar trebui sa aduca mai multi bani la bugetul local. Anul trecut, din cele zece parcari cu plata din municipiul Bacau s-au incasat peste 230.000 de lei, iar cei mai multi bani au venit de la parcarea din Piata Centrala, acolo unde cine intra obligatoriu trebuie sa plateasca la iesire, altfel bariera nu este ridicata. Si pentru ca au vazut ca se pot face bani frumosi dintr-o astfel de parcare, una identica va aparea si la Piata Sud, aflata inca in lucru. Potrivit celor de la Politia Locala Bacau, anul trecut cele mai bune incasari au fost in luna august, atunci când bacauanii aflati la munca in strainatate au fost acasa in concediu si cele mai slabe in luna februarie. Bacauanii cred ca nu era momentul acum sa se mareasca si aceste taxe, mai ales ca parcarile lasa de dorit la capitolul deszapezire. (Geta P.)

                „Au fost modificate tarifele incepând cu luna ianuarie a acestui an si vorbim despre o taxa de 1,5 lei pe ora pentru primele doua ore in parcarea rapida de la Piata Centrala, iar dupa acest termen taxa este de 13 lei. In acelasi timp, s-a modificat si regimul aparatelor de autotaxare.”
                Florin Podoleanu – purt.cuv. Politia Locala Bacau

                „Nu cred ca era necesara acum o majorare de tarif. Dupa cum arata parcarile nu ar merita nici cele care sunt. Unde parchez masina? Este numai gheata. Nu s-a dat cu antiderapant, cu nimic.”
                Constantin Olaru

                „Si asa era mult si pâna acum. Numai sa fie ordine si sa gasesti loc de parcare.  Uneori vin si gasesc masini care stau cu zilele aici. Nu este justificata o marire si asa s-au marit toate taxele. Au promis multe in campania electorala si nu au facut nimic.”
                Ion Serghiuta

                Noile tarife de parcare

                – parcare autoturisme (1 h) – 1,5 lei fata de 1 leu si 0,75 lei pentru 30 de minute, fata de 0,5 lei
                – parcare microbuze (1 h) – 7 lei fata de 6 lei si 3,5 lei pentru 30 de minute fata de 3 lei
                – abonament zilnic – parcare (12 h) – 7 lei fata de 6 lei
                – abonament lunar 48 de lei fata de 41 de lei
                – parcare rapida mai mult de 2 h – 13 lei fata de 11 lei

                Incasari pe tipuri de parcare

                – total incasari din parcari in anul 2012 – 233.916 lei
                – incasari luna august – 16.246 lei
                – feburarie – 4.059 lei
                – incasari abonamente – 12.833 lei
                – incasari parcare rapida Piata Centrala – 119.241 lei
                – incasari apartamente autotaxare – 66.312 lei

                Promisiuni de parcari subterane

                In ultimii ani, municipalitatea a avansat doua proiecte de realizare a unor parcari supraetajate. Una ar fi trebuit sa fie construita in fata Hotelului Moldova. A scos la licitatie concesionarea unui lot de peste 2.000 de metri patrati, pe o perioada de 49 de ani si ar fi trebuit sa se amenajeze acolo circa 200 de locuri de parcare, o investitie utila pentru zona centrala, atât de aglomerata. Ulterior s-a dorit realizarea uneia si pe strada Iernii, in spatele Teatrului Municipal Bacovia. In ambele situatii s-a dorit un parteneriat public privat insa niciun afacerist nu s-a grabit sa investeasca milioane de euro, asa cum erau costurile estimate in proiecte.

                Amenintari cu moartea in policlinica Spitalului Judetean de Urgenta

                  Asediati de boschetari

                  Mai multi vagabonzi au luat cu asalt marti seara holurile policlinicii Spitalului Judetean de Urgenta. Indivizii incercau sa se adaposteasca peste noapte, dar când li s-a cerut sa plece, au spart geamuri si au atacat personalul. Ca in fiecare iarna, Spitalul Judetean de Urgenta este sub asediul persoanelor fara adapost. Mai mult, autoritatile sanitare centrale impun spitalelor sa-i gazduiasca pe realcintranti.

                  Asistentele si infirmierele care au fost de serviciu in policlinica Spitalului Judetean de Urgenta marti dupa-amiaza au trait clipe de groaza. Mai multi vagabonzi au incercat sa ramâna peste noapte pe holuri, iar când li s-a cerut sa plece din cladire au devenit violenti. Au spart geamuri de la intrarea in policlinica si au atacat o asistenta care chemase politia. Celor opt barbati violenti li s-au opus patru asistente si doua infirmiere. Din fericire pentru ele, un echipaj de jandarmi, aflat in intersectia de la Tic-Tac, a intervenit rapid si i-a linistit pe scandalagii. Persoanele fara adapost sunt o problema veche pentru Spitalul Judetean de Urgenta. Tot felul de indivizi, majoritatea violenti, se aciueaza in fiecare noapte pe holurile unitatii sanitare pentru a se feri de ger. Unii merg pâna acolo incât intra in saloane si fura mâncarea pacientilor. Masurile luate de conducerea spitalului pentru a le limita accesul sunt zadarnicite chiar de ordinele care vin de la Ministerul Sanatatii. Astfel, in fiecare iarna, spitalelor li se impune sa gazduiasca persoanele fara adapost, considerate vulnerabile la temperaturile scazute. Pentru a nu inregistra decese in rândul acestei categorii sociale, ministerul transforma spitalele in azil de noapte. Vagabonzii nu se multumesc sa stea pe holuri, ci iau pur si simplu in stapânire saloanele de la Urgente, provoaca scandaluri si fac mizerie. In lipsa unui azil de noapte corespunzator necesarului in municipiul Bacau, aceasta problema se acutizeaza. Cei care suporta costurile cu reparatiile si curatenia de pe urma vagabonzilor sunt contribuabilii bacauani, cei care platesc luna de luna asigurarea de sanatate.

                  „Aceste persoane fara adapost au devenit extrem de agresive. Aproape ca nu mai avem control. Se aduna tot mai multi. Ei incearca sa se ascunda pâna se inchide policlinica si, de acolo, se raspândesc in tot spitalul. Fura mâncare, paturi. Personalul medical nu le poate face fata si nu se poate pune paza la fiecare usa de cabinet medical.”
                  Mirela Romanet, purtator de cuvânt SJU Bacau

                  Spitalul Judetean de Urgenta a facut plângere penala impotriva a doua dintre persoanele care au provocat scandal in policlinica: Alexandru Ionel si Randu Marian Helitanu.

                  Paza in Spitalul Judetean de Urgenta este asigurata de paznici angajati, unitatea sanitara având contract cu o firma specializata numai pentru zona Urgente.

                  In municipiul Bacau exista un singur adapost de noapte, in cartierul Gheraiesti. Acesta este improvizat in containere si este ocolit de oamenii strazii. Unul dintre motive este acela ca acestia sunt obligati sa paraseasca locatia dimineata si le este dificil sa ajunga in zona centrala si in piete, unde cersesc. Primaria Bacau anunta de câtiva ani ca va amenaja adaposturi de noapte in diferite locatii, printre care si puncte termice dezafectate, insa niciun proiect nu s-a concretizat.

                  Bacaul, pe lista neagra a impozitelor si taxelor marite

                    Guvernul testeaza barbatia primarilor

                    Guvernul a adoptat ieri ordonanta care stabileste ca indexarea taxelor este la latitudinea autoritatilor locale. Acestea pot majora birurile cu maximum 36 la suta. Pe de alta parte, premierul Victor Ponta a declarat ca autoritatile locale care nu indexeaza taxele cu 16 la suta nu primesc sumele respective de la buget. „Mi se pare corect ca cei care nu se conformeaza deciziei Guvernului, care este obligatorie, sa nu primesca sume de la bugetul de stat”, declara Viorel Ilie, primarul din Moinesti. „Un primar care iese si spune ca nu mareste taxele are sustinere de la Guvern, este clar. Un primar corect respecta decizia executivului”. In alte orase din judetul Bacau primarii au luat decizia indexarii tocmai pentru ca s-au gândit la un astfel de „santaj” din partea Guvernului. „Noi avem proiecte europene pentru care avem nevoie de cofinantare de la bugetul de stat, asadar chiar luni am indexat taxele si impozitele locale”, a declarat Viorel Miron, primarul Comanesti-ului.
                    Purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau anunta in decembrie, imediat dupa hotarârea de Guvern ca „din dispozitia primarului, in municipiul Bacau taxele si impozitele locale vor fi mentinute la nivelul din 2012”. Intre timp, s-a invocat obligativitatea de a aplica majorarea, dar purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau, Ionut Tomescu, a precizat dupa hotarârea de ieri a Guvernului ca „pentru 2013 impozitele si taxele locale sunt la minimum prevazut de lege. Majorarea taxelor cu 20 la suta, cum de altfel este posibil, este un lucru pe care Primaria Bacau nu-l va face”.
                    Dar, legea permitea primariilor sa nu aplice hotarârea executivului 45 de zile, timp in care ar fi aparut ordonanta care sa lamureasca in sfârsit aceasta chestiune controversata.

                    Primaria Bacau face parte dintre cele 20 de primarii din tara care au majorat taxele si impozitele locale cu 16 la suta. In Moldova, au mai crescut taxele in Focsani, Piatra Neamt, Roman, Iasi. 11 primarii au majorat taxele cu mai putin de 16 la suta, dar cea mai mare parte, respectiv 34 de autoritati locale au decis sa mentina taxele la nivelul perceput in 2012. In sase orase nu s-a luat inca nici o decizie.

                    „Noi doar luam act la aceasta decizie a Guvernului care a devenit lege, prin publicarea ei in Monitorul Oficial, si pe care trebuie sa o respectam. Este vorba de Hotarârea Guvernului 1309/27 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial din 28 decembrie 2012 ce informeaza cetatenii ca incepând cu 1 ianuarie 2013 taxele si impozitele locale se majoreaza si devin unice la nivelul intregii tari. Initial am propus sa pastram taxele si impozitele locale la nivelul de acum (2012, n.r.), din 2011, chiar si din 2010, dar ordonata aceasta ne obliga sa ne aliniem cerintelor Guvernului”, a declarat primarul Romeo Stavarache la sedinta din 4 ianuarie, la care s-a aprobat indexarea.

                    Pericolul vine din asfalt

                    Un fapt banal, daca nu ar fi avut consecinte destul de neplacute asupra unui cetatean al orasului. Un fapt banal, insa, din pacate, nu este singular. Am scris in acest spatiu de nenumarate ori despre brambureala in procesul de executie a unor lucrari edilitare in municipiul Bacau, lucrari aprobate si finantate de Primaria Bacau, iar altele executate cu viza aceleiasi institutii, care gestioneaza banii nostri, achitati cu mari eforturi la Administratia financiara sub forma de taxe si impozite. S-au reparat mai multe strazi in municipiu, s-au turnat covoare asfaltice pe Bancii, V. Alecsandri, pe 9 Mai etc. Dupa luni bune de la finalizarea lor, invariabil, intervin alte societati cu lucrari, cum sunt E.On Gaz, Compania de Apa, Canalizare, care rup, sparg asfaltul, descopera tot felul de tevi, capace de aerisire, ridica la nivel bazinele de evacuare a apei pluviale sau de la canalizare, unul a uitat sa bage un cablu, altul o teava, dupa care mai toarna o lopata de asfalt. Orice cetatean, chiar nespecialist, stie ca nu se mai face priza in veci, iar strazile ramân ciuruite, asfaltul turnat se disloca, iar operatiunile se reiau in acelasi ritm si cu aceeasi tehnologie la urmatoarea asfaltare-reparare. Inevitabilul s-a produs: pe strada 9 Mai, dupa trecerea unui autobuz, placuta de asfalt a iesit din locas, a urmat un vehicul cu garda jos si i s-a spart baia de ulei. Din nefericire, masina nu era asigurata CASCO si se pune intrebarea cine plateste daunele. O simpla asigurare RCA nu este suficienta, iar Primaria se spala pe mâini si trimite cetateanul catre E.On, companie care, din câte am auzit, nu este dispusa sa plateasca. Urmeaza luni si ani de tergiversari, de procese prin instante, cu apeluri si recursuri, ale caror finalitate inca nu poate fi prevazuta, si toate acestea din cauza unor “defectiuni” de strategie, de proiectare, de executie, care, normal, cad in raspunderea Primariei Bacau. O intrebare vine de la sine, cum a pus-o si cetateanul ghinionist: de ce toate utilitatile (gaze, apa, canal) sunt amenajate, ingropate numai pe carosabil? De ce nu pe trotuare, care nu suporta un trafic greu, de ce nu pe alte spatii adiacente? Un fapt banal s-ar putea spune, insa “faptul banal” face parte, se vede, din viata noastra, pusa in pericol la tot pasul, din cauza neglijentei si proastei gospodariri a celor care conduc Primaria din Bacau. Pe 9 Mai se putea intâmpla o tragedie.

                    Cinci moinesteni, prinsi in flagrant cu fier sustras

                      Marti, 8 ianuarie, in jurul orei 14:30, o patrula de siguranta publica din cadrul Politiei Municipiului Moinesti, in timp ce executa serviciul de patrulare pe strada Schelei din municipiu, i-a depistat in flagrant pe Ioan P., de 43 de ani, Razvan C., de 26 de ani, Sandel A., de 45 de ani, N.G., de 14 ani, si Z.C., de 15 ani, toti din municipiul Moinesti, care transportau cu un atelaj hipo material feros a carui provenienta nu au putut-o justifica. In urma cercetarilor efectuate politistii au stabilit ca haba metalica, in valoare de aproximativ 150 lei, a fost sustrasa din zona Schelei Moinesti. Bunul sustras a fost predat partii vatamate, iar in cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de furt calificat.

                      “APA”, cea mai difuzata piesa in prima saptamâna din 2013

                      “APA”, cel mai nou single semnat Loredana (feat. Cabron), este pe locul intâi in topul celor mai difuzate piese pe posturile de radio, in prima saptamâna a anului. Melodia ocupa pozitia fruntasa in clasament a doua oara consecutiv, fiind difuzata de 557 de ori in perioada 31 decembrie 2012 – 6 ianuarie 2013. In plus, videoclipul piesei s-a situat, de asemenea, pe primul loc in top. Colaborarea dintre Loredana si Cabron s-a dovedit a fi una de mare succes, “APA” fiind difuzata in heavy rotation de toate posturile radio mainstream, aflându-se acum printre piesele preferate ale românilor. “APA” ocupa locul I pe iTunes România in topul celor mai descarcate piese, top in cadrul caruia Loredana a devansat artisti precum Rihanna, Adele sau Maroon 5. Mai mult decât atât, in nici doua luni de la lansare, videoclipui melodiei a inregistrat aproape 3 milioane de vizualizari pe contul oficial de YouTube MediaPro Music. Piesa face parte de pe albumul “Dragoste”, lansat impreuna cu MediaPro Music. Noul material discografic al Loredanei contine 18 piese de exceptie, precum “Ochii din Vis”, “Automatic Love”, “Sexting”, “Shukar”, “Coborâta din Rai”, “El Dorado” sau “Smile” si un bonus track. Albumul poate fi gasit in toate magazinele de specialitate din tara.

                      Bilete de tratament, peste vreo doua luni

                        Pensionarii si asiguratii care vor sa mearga la tratament intr-o statiune balneara in viitorul apropiat pot depune deja cerere pentru obtinerea unui bilet de la Casa Judeteana de Pensii (CJP) Bacau. Aceasta a inceput sa primeasca in scris solicitarile venite din partea pensionarilor si a asiguratilor inca din data de 3 ianuarie 2013. Dar pâna vor vedea in mâna biletul la o baza de tratament care apartine unei firme private va mai trece multa vreme. „Nu au aparut inca normele privind bugetul alocat, numarul de bilete si alte noutati pentru acest an. Ca urmare, nu putem da niciun detaliu referitor la câte bilete vom avea si când vom primi prima serie” ne-a spus Iuliana Croitor, director adjunct al CJP Bacau. Fata de anul trecut, este cert ca in 2013 procedurile sunt cu mult intârziate. Pentru anul trecut, normele au fost aprobate la sfârsitul anului 2011. Dar chiar si asa, prima serie de bilete i-a fost repartizata CJP Bacau pe la sfârsitul lunii februarie si numai la bazele de tratament ale Casei Nationale de Pensii Publice (CNPP). Si anul trecut negocierile cu firmele private care au baze de tratament balnear au durat peste doua luni. Au tinut atâta in fiecare an, astfel ca este de asteptat ca si in 2013 sa se intâmple la fel. Dar, de aceasta data se adauga un alt impediment si anume cel legat de aprobarea si publicarea normelor, fara de care nu pot incepe negocierile cu firmele private. Asadar, vreo trei luni judetului Bacau i se vor repartiza bilete doar in bazele de tratament care apartin Casei Nationale de Pensii. Solicitarile vor putea fi depuse cu maximum 40 de zile inainte de data plecarii in statiune. Si anul acesta, pensionarii si asiguratii vor trebui sa dea o importanta mai mare biletului de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, pentru a nu fi pusi in situatia de a nu beneficia de tratament balnear. Din pacate, in câteva cazuri, si anul trecut, la prezentarea in statiune, desi pe biletul de trimitere era trecuta recomandarea pentru tratament in unitatea respectiva, medicul acesteia, in urma investigatiilor, a constatat ca este contraindicat si a dat verdict de respingere. Asadar, pensionarii si asiguratii trebuie sa stie ca medicul de familie sau medicul specialist trebuie sa faca recomandare pentru tratament balnear adecvat afectiunii. Cât despre criteriile de acordare a biletelor de tratament, ele se mentin si in acest an. Se va tine cont in continuare daca solicitantul a beneficiat de un bilet in ultimii doi ani si se au in vedere categoria lui de pensie si cuantumul acesteia. Toate acestea sunt notate cu un anumit punctaj. Persoana care nu a mers niciodata in statiune in ultimii doi ani, este pensionara de limita de vârsta si are o pensie mai mica de 400 lei va avea punctajul maxim si, astfel, cele mai mari sanse de a obtine un bilet. Pensionarul trebuie sa achite 50 la suta din cuantumul venitului total net din luna anterioara. Asiguratii vor plati 50 la suta din pretul biletului, daca au un venit salarial mai mic sau egal cu salariul mediu brut pe economie. Cei care obtin venituri salariale care depasesc salariul mediu brut pe economie vor suporta integral costul sejurului.

                        Modificari pentru unele societati comerciale

                          De la 1 februarie 2013, potrivit Legii 76/2012, firmele care au in denumire sintagma „societate comerciala” sunt obligate sa-si schimbe denumirea. Acestea isi pot pastra numai denumirea „societate”. Inregistrarea in registrul comertului a mentiunii privind modificarea actului constitutiv ca urmare a schimbarii denumirii societatii e scutita de taxele de inregistrare, dupa cum prevede aceeasi lege. „In judetul Bacau nu avem situatii de firme care sa contina in denumire sintagma societate. Exista in schimb sucursale de societati care vor trebui sa se ralieze normelor”, a explicat Gheorghita Patrichi, directorul Oficiului Registrului Comertului Bacau. Schimbari sunt si in ceea ce priveste sucursalele societatilor, in acest caz, modificarile privind denumirea trebuind inregistrate la oficiul registrului comertului de la sediul persoanei juridice care a infiintat sucursala, din oficiu, in baza notificarii si inscrisurilor doveditoare. Toate documentele trebuie transmise pe cale electronica catre Oficiul Registrului Comertului la care s-a inmatriculat sucursala. Firmele au la dispozitie doi ani de la data intrarii in vigoare a noilor norme pentru a le duce la indeplinire. In Bacau sunt patru sucursale ale unor societati care se incadreaza in a doua categorie. Una este sucursala unei societati de asigurare, iar celelalte trei sunt din domeniul furnizarii de utilitati.

                          Exceptii de la declararea si plata impozitului pe profit

                            In aceasta perioada, contribuabililor au obligatia de a declara si plati impozitului pe profit, dar si a definitivarii acestuia pâna la data de 25 martie, pentru anul fiscal anterior (2012). Fac exceptie de la aceasta regula:
                            a) contribuabilii societati comerciale bancare – persoane juridice române si sucursalele din România ale bancilor – persoane juridice straine ce au obligatia de a declara si plati impozit pe profit anual, cu plati anticipate efectuate trimestrial.
                            b) contribuabilii care au obligatia declararii si platii impozitului pe profit anual, pâna la 25 februarie a anului urmator, si anume:
                            – organizatiile nonprofit,
                            – contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice si a cartofului, pomicultura si viticultura.
                            In plus, incepând cu data de 1 ianuarie 2013, contribuabilii care aplicau regula generala de declarare si plata a impozitului pe profit au posibilitatea sa opteze intre doua sisteme:
                            a) sistemul de declarare si plata trimestriala a impozitului pe profit, si
                            b) sistemul de declarare si plata anuala a impozitului pe profit, cu plati anticipate trimestriale.
                            Contribuabilii care opteaza pentru aplicarea sistemului de declarare si plata anuala a impozitului pe profit au obligatia de a comunica organului fiscal competent aceasta optiune, pâna la data de 31 ianuarie a anului pentru care se solicita aplicarea sistemului. Optiunea efectuata este obligatorie pentru cel putin 2 ani fiscali consecutivi. De asemenea, renuntarea la optiune si trecerea la aplicarea sistemului de declarare si plata trimestriala a impozitului pe profit trebuie comunicate organului fiscal competent pâna la data de 31 ianuarie a anului pentru care se solicita aplicarea sistemului.

                            Bugetul ANL Bacau pe 2013 este in ceata

                              Pentru anul acesta bugetul alocat constructiei de noi locuinte de catre stat este o nebuloasa. Motivul principal este ca nici bugetul de stat pe 2013 nu este gata, asadar nu se cunosc cu exactitate alocarile la acest capitol. „Pentru judetul Bacau nu s-a comunicat nici o suma pentru anul 2013, asadar nu se stie cu ce buget vom lucra. Probabil, este vorba si de faptul ca nici bugetul de stat pentru acest an nu a fost aprobat, asadar nu stim daca vor exista fonduri pentru vreo constructie”, a declarat Constantin Strugariu, directorul ANL Bacau.
                              Directorul agentiei locale a confirmat si faptul ca ar exista o cerere pentru ridicarea unor locuinte ANL in zona Centrului de Afaceri de catre Primaria Bacau, pentru care a fost alocata suprafata de peste 9.000 de metri patrati, dar „Ministerul Dezvoltarii nu a cerut alte documente de la Primaria Bacau, sa execute studiul de fezabilitate sau alte documente”.
                              Solicitari ar fi destule, pe masa executivului Primariei Bacau fiind câteva mii de dosare. La ultima sedinta de Consiliu Local din anul 2012, consilierii au aprobat o ultima lista nominala a solicitantilor de locuinte pentru tineri. Daca unele dintre cereri si dosare au fost inregistrate in anul 2012, unele dintre dosare dateaza din anul 2004. Chiar daca astfel de liste de actualizeaza periodic, asta nu inseamna ca persoanele sau familiile care au depus dosarul si indeplinesc punctajul vor primi imediat si repartitia. Anul trecut in municipiul Bacau nu s-a dat in folosinta nici o locuinta ANL. 36 de apartamente au fost finalizate in Târgu Ocna si 48 in Buhusi. In timp ce in Bacau lucrarile au batut pasul pe loc in ultimii ani, numai in septembrie 2012, circa 190 de apartamente au fost receptionate in Maramures, Slatina, Câmpina si Vaslui.

                              Timbru de mediu lipit de masini?

                              „Unii bacauani platesc de bunavoie taxa auto”

                              Noua taxa auto de prima inmatriculare va fi schimbata in asa numitul timbru de mediu. Pe de alta parte, suspendarea privind plata taxei de prima inmatriculare la transcrierea dreptului de proprietate a incetat. In paralel, in continuare, Fiscul inregistreaza solicitari privind plata taxei de poluare venite din partea celor care abia acum isi inscriu masina in circulatie. Vorbim de trei taxe diferite, care pur si simplu au bulversat total proprietarii de autovehicule.

                              Taxa de prima inmatriculare auto va fi inlocuita cu un timbru de mediu pentru care proprietarii de vehicule vechi si poluante vor plati mai mult, iar detinatorii de vehicule noi vor plati mai putin sau chiar deloc in cazul masinilor hibride electrice. Pâna in acest moment insa, desi discutiile sunt avansate, se stie doar ca suspendarea privind plata taxei de transcriere a incetat si ca, din acest an, cei care isi cumpara masini neimatriculate vor fi obligati sa plateasca o taxa de prima inmatriculare auto, fara a fi avansata insa o data certa. „In acest moment se aplica acea legislatie care a fost suspendata. Formula de calcul a taxei auto se gaseste in continuare pe site-ul Ministerului Finantelor Publice”, a explicat Adrian Anghel, purtator de cuvânt la Directia Generala a Finantelor Publice Bacau. Pe acel site, orice contribuabil poate sa-si introduca datele si sa isi calculeze singur care este taxa de inmatriculare ce trebuie sa o plateasca. Elementul de noutate care a aparut in acest an este doar faptul ca a incetat suspendarea platii acestei taxe pentru autovehiculele mai vechi. Si atât. „De exemplu, un autoturism din 2002 adus din Uniunea Europeana care este acum vândut catre alta persoana, aceasta din urma trebuie sa plateasca taxa de poluare sau de prima inmatriculare intrucât la momentul in care a fost achizionata nu a fost platita taxa, pentru ca legistatia din acea vreme nu preciza acest lucru”, a mai precizat reprezentantul DGFP Bacau.

                              Guvernul Boc vs. Guvernul Ponta

                              Taxa de prima vânzare auto, introdusa de Guvernul Boc la sfârsitul anului 2011, trebuia perceputa cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate in România asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa de poluare. In ianuarie 2012, pe fondul unor proteste organizate in capitala, dar si in alte orase ale tarii s-a a decis suspendarea pentru un an a acestei taxe, pâna la 1 ianuarie 2013. In octombrie 2012, premierul Victor Ponta a anuntat ca sistemul de taxare a proprietarilor de autovehicule va fi modificat incepând cu 2013, prin inlocuirea actualei taxe de prima inmatriculare cu o taxa de mediu, calculata in functie de nivelul de poluare, dar care sa nu fie mai mare decât pretul autoturismului. Si ministrul Mediului, Rovana Plumb a spus ca taxa auto este o problema sensibila asupra careia se vor aduce precizari noi dupa finalizarea bugetului, sustinând ca aceasta sa fie o taxa de mediu, stabilita in functie de nivelul de poluare.

                              Taxa de transcriere – taxa ce se plateste in procesul de vânzare/cumparare a autovehiculului ce presupune transferul dreptului de proprietate.
                              Taxa auto – taxa ce trebuie platita la prima inmatriculare in România a unui autovehicul in functie de caracteristicile tehnice ale masinii.
                              Timbru de mediu – taxa ce, se pare, va inlocui taxa auto si va fi calculata in functie de emisia de noxe si capacitatea cilindrica a autovehiculului.

                              Taxa poluare incasata de DGFP Bacau (pe toate categoriile de taxe auto):
                              – in anul 2010 – 20.638.471 lei
                              – in anul 2011 – 8.897.158 lei
                              – in anul 2012 – 17.151.270 lei

                              „Si in acest an, din primele zile ale lui 2013 sunt inregistrare 70 de solicitari pentru plata taxei auto. Sunt persoane care doresc sa efectueze aceste plati indiferent daca vor fi sau nu modificarile legislative.”
                              Adrian Anghel, purtator de cuvânt DGFP Bacau

                              Handbal masculin / Primul amical al anului

                              România va intâlni in aceasta seara reprezentativa Germaniei, intr-un joc de verificare la Stuttgart

                              Echipa nationala de handbal masculin a României va sustine in aceasta seara, de la ora 21.15, primul meci-test din 2013. Adversara „tricolorilor”? Reprezentativa Germaniei, care se pregateste pentru participarea la Campionatul Mondial ce va avea loc intre 11 si 27 ianuarie, in Spania. Partida Germania – România se va derula la Stuttgart, pe „Porsche Arena”, iar in lotul „tricolorilor”, condus de antrenorul Stiintei MD Bacau, Eliodor Voica se regasesc nu mai putin de sase handbalisti legitimati la gruparea bacauana: Florin Dospinescu, Ionut Ramba, Cristian Ghita, Ionut Rotaru, Dragos Iancu si Marius Novanc.

                              Din turneu in turneu

                              A doua zi dupa meciul de la Stuttgart, România va reveni pe terenul de joc. O va face cu prilejul unei noi partide de verificare, programata la Kontal, de la ora 20.30, in compania formatiei germane de club SG BBM Bietigheim. Mini-turneul de pregatire din Germania este al doilea pe care „tricolorii” il efectueaza in aceasta iarna, dupa ce la finalul lunii decembrie s-au deplasat in Ungaria, unde au intâlnit alte doua formatii calificate la Mondiale. Elevii lui „Colin” Voica au cedat cu 29-23 amicalul cu Serbia, fiind invinsi apoi, tot la sase goluri diferenta (scor 33-27), de Ungaria.

                              Debutul oficial, in aprilie

                              „Acest nou turneu de jocuri ne va prinde foarte bine in perspectiva preliminariilor Campionatului European. Dupa meciurile cu Serbia si Ungaria, avem posibilitatea de a ne masura fortele cu o alta echipa de top, precum Germania”, a declarat antrenorul nationalei României, Eliodor Voica. „Tricolorii” isi vor relua campania de calificare pentru Euro pe data de 4 aprilie, atunci când vor intâlni, pe teren propriu, selectionata Bealrusului. România a pierdut primele doua jocuri din preliminariile CE: 26-34 cu Slovenia, in deplasare si 30-37 cu Islanda, la Piatra Neamt.

                              ULTIMELE ȘTIRI