Acasă Blog Pagina 4353

Aveau o sansa la 70 de milioane sa se nasca. Ce surpriza a avut o femeie, cand si-a vazut bebelusii

    Shaton Turner, de 38 de ani, a fost uimita cand a aflat de la medici ca va avea cvadrupleti. Cea mai mare surprinza a venit insa dupa nasterea micutilor.

    Sharon a nascut doua perechi de gemeni identici. Micutii James, Joshua, Lauren si Emily s-au nascut cu 7 saptamani mai devreme decat era termenul, pe 30 martie.

    “Prietenii ma intreaba cum o sa ne descurcam. Nu este o povara, ci o binecuvantare”, declara Sharon.

    Iubitul ei, Julian, care are la randul sau doi frati gemeni, se plange insa ca nu a invatat pana acum sa-i deosebeasca pe copii.

    O asemenea nastere se intampla o data la 70 de milioane, iar sansele erau si mai mici, pentru ca femeia incercase de multe ori sa ramana insarcinata, fara sa reuseasca.

    Mai mult, in timpul nasterii a facut o complicatie care ii putea fi fatala: pre-eclampsie.

    Micutii ocupa acum toate cele patru incubatoare din spitalul Royal Berkshire, iar medici spun ca este uimtior ca au supravietuit toti.

    Sursa: www.stirileprotv.ro

    HARTA armelor nucleare in lume: Liderul topului a facut 1.054 de teste nucleare. Pe ce loc se afla Coreea de Nord

      Mai mult de 24 de tari din intreaga lume au energie nucleara, dar doar câteva dispun de arme nucleare sau se banuieste ca fac demersuri pentru a achizitiona astfel de arme, topul tarilor in functie de testele nucleare efectuate fiind condus de Statele Unite ale Americii.

      HARTA armelor nucleare in lume: Liderul topului a facut 1.054 de teste nucleare. Pe ce loc se afla Coreea de Nord (Imagine: edition.cnn.com)

      Potrivit clasamentului realizat de CNN, Statele Unite au la activ cele mai multe teste nucleare efectuate, 1054, cel mai recent datând din 1992, iar primul fiind in 1945.

      Pe locul al doilea se afla Rusia, cu 715 teste nucleare, urmata de Franta (210), Regatul Unit (45) si China (45).

      De asemenea, Statele Unite sunt singurele care au folosit o arma nucleara in lupta, fiind si singura putere nucleara cu arme instalate pe teritoriul altor tari, potrivit CNN. Exista bombe din Statele Unite in Belgia, Germania, Italia, Olanda si Turcia.

      Prin diverse tratate, SUA si Rusia, fostul lor adversar din Razboiul Rece, au colaborat pentru a-si reduce arsenalele nucleare, cele mai vaste din toata lumea. Ambele tari au posibilitatea de a lansa arme nucleare pe cale terestra, aeriana sau maritima.

      Din decembrie 2012, s-a estimat ca Statele Unite au avut aproximativ 2.150 de focoase – arme care sunt sau care ar putea fi dispuse in formatie de lupta. Un numar aditional de 2.500 de focoase sunt considerate a fi in stadiu de rezerva, iar alte 3.000 sunt retrase si asteapta sa fie demontate, potrivit Federatiei Oameniilor de Stiinta Americani.

      Pe de alta parte, Coreea de Nord apare pe locul 8 in acest clasament, apartinând categoriei tarilor care fac demersuri pentru a achizitiona arme nucleare.

      Coreea de Nord a efectuat in total trei teste nucleare subterane, cel mai recent fiind in februarie, iar primul, in 2006. A realizat si teste cu rachete balistice, dar nu exista nicio informatie ca cele doua tehnologii ar fi fost pâna acum combinate.

      Expertii spun ca tara a separat deja destul plutoniu pentru circa 10 focoase, dar ca nu a dezvoltat o modalitate de a obtine arme.

      Programul nuclear al Coreei de Nord a inceput cu instalarea unui reactor sovietic in Yongbyon. Intr-o intelegere din 1994 cu Statele Unite, Coreea de Nord a promis sa suspende programul de arme in schimbul asistentei la construirea reactoarelor pentru a genera putere. Opt ani mai târziu, Phenianul a admis existenta unui program secret de arme nucleare si a retras inspectori din Agentia Internationala de Energie Atomica, institutia „de paza nucleara a Organizatiei Natiunilor Unite.

      Consiliul de Securitate al ONU a aprobat de atunci noi sanctiuni impotriva Coreei de Nord dupa fiecare din testele ei nucleare.

      Coreea de Nord a anuntat marti ca intentioneaza sa reporneasca un reactor nuclear oprit in 2007 si a sugerat ca va putea sa reia imbogatirea uraniului in scopuri militare, intr-un context extrem de tensionat cu Coreea de Sud si Statele Unite.

      Coreea de Nord a precizat ca „va reamenaja si va reporni” toate instalatiile complexului sau nuclear de la Yongbyon, intre care o instalatie de imbogatire a uraniului si un reactor de cinci megawati.

      Acest reactor este singura sursa de plutoniu pentru programul nuclear militar al Phenianului, care dispune de o cantitate suficienta pentru producerea a patru pâna la opt bombe.

      Aceasta decizie este conforma cu intentia Coreei de Nord de a-si „consolida arsenalul nuclear atât in ceea ce priveste calitatea, cât si cantitatea” si este necesara rezolvarii penuriei „grave” de electricitate, potrivit unui purtator de cuvânt al programului de energie nucleara nord-coreean, citat de agentia de presa oficiala a regimului comunist KCNA.

      Sursa:www.mediafax.ro

      Kate Middleton si-a aratat burtica de gravida! Ducesa nu s-a ingrasat deloc si arata mai bine ca niciodata

      Kate Middleton si-a „expus” burtica la un eveniment din Londra.

      Sarcina Ducesei de Cabridge a fost pâna acum invizibila, existând chiar speculatii, la un moment dat, ca aceasta nu ar astepta un copil.

      Ultima aparitie publica a sotiei printului William a pus capat tuturor acestor rautati.

      Imbracata intr-un palton de lâna si cu o atitudine foarte relaxata, Kate a lasat sa i se vada burtica de gravida. Trupul ei a ramas insa la fel de firav, Kate având o greutate de putin peste 50 de kilograme.

      Ducesa va da nastere primului ei copil peste doua luni, evenimentul fiind unul foarte asteptat de britanici.

      Sursa: www.cancan.ro

      Bucurestiul va avea telegondola. Investitiile de sute de milioane de euro in urmatorii doi ani

        Bucurestiul va primi investitii de sute de milioane de euro, votate sambata de consilierii generali ai Primariei. In urmatorii doi ani, Capitala noastra ar putea avea o sala polivalenta moderna, un patinoar si o academie de tenis cu sase terenuri.
        Edilii vor sa construiasca sala polivalenta pe un teren de langa Arena Nationala. Va avea o suprafata de 40.000 de mp si o capacitate de 12.000 de persoane.
        Este vorba despre o sala multifunctionala in adevaratul sens al cuvantului, avand in vedere ca se va transforma cu usurinta din arena sportiva in spatiu pentru concerte sau congrese.
        Constructia ar putea fi gata in 2015. Are trei etaje si costa Primaria 65 de milioane de euro.
        Tot la capitolul sport, consilierii Primariei au aprobat sambata si constructia unei academii de tenis, dar si refacerea Patinoarului Flamaropol. Si acest proiect este unul impresionant. Se vorbeste despre patinoarul propriu-zis, dar si despre un bazin de inot, sala de sport, spa, cafenele si magazine.
        In plus, pe acoperis edilii vor sa amenajeze un parc.
        Cheltuielile se ridica la 25 de milioane de euro, insa ne poate aduce si castiguri frumusele, daca ne gandim ca aici s-ar putea tine competitii de hochei cu spectatori straini.
        Si daca tot vin turistii, ar fi bine sa avem si cu ce sa ii plimbam. In cativa ani, Bucurestiul ar putea avea propria linie de transport suspendat.
        Un proiect cu finantare europeana, despre care nu se stie daca va fi implementat la noi. In joc se mai afla si Budapesta, Clujul si Chisinaul, iar Comisia Europeana este cea care va hotara unde va amplasa in cele din urma telegondolele.
        „Ramane sa le prezentam un traseu probabil, ca o sa prezentam mai multe variante. Sa-l studieze, sa vada care este eficienta lui”, spune Sorin Oprescu, primarul Capitalei.
        Telecabinele vor circula la o inaltime de 15 metri fata de sol si vor completa liniile de transport in comun. Interesant este ca prin aer vom circula cu 50 de km pe ora.
        Nu ca ne-ar fi invadat masinile electrice, insa e vorba despre o tendinta de viitor, cred cei de la Primaria Capitalei, care vor sa amplaseze pe Bulevardul Unirii sase module de statii de alimentare pentru masini. Un proiect pilot in care singurul aport al edililor este terenul.
        In Bucuresti a fost inaugurat primul si singurul dispozitiv public de incarcare in urma cu doi ani.
        Sursa: www.stirileprotv.ro

        Apple va lansa noul sistem de operare iOS in luna iulie a acestui an

          Apple a anuntat miercuri dimineata ca va lansa noul sistem de operare iOS intr-un eveniment special care va avea loc in luna iulie.

          Evenimentul, care va avea loc la Moscone West in San Francisco, va dura 5 zile, intre 10 si 14 iunie, iar Apple a scos deja bilete la vanzare.

          Alaturi de lansarea noului sistem de operare, in cadrul evenimentului vor veni si inginerii de la Apple care vor explica noutatile aduse de companie pentru iOS si OS X.

          Tinta acestor discursuri vor fi in pricipal dezvoltatorii de aplicatii, obligati sa-si schimbe codurile de programare pentru a mai putea aduce „jucarii noi” in App Store.

          Sursa: www.stirileprotv.ro

          Tiki-taka liberala PNL din organizatia municipala

            Organizatia municipala Bacau a PNL si-a ales conducerea pentru urmatorii patru ani. Corneliu Pricope a fost reales presedinte in unanimitate, iar cei noua vicepresedinti sunt Ilie Birzu, Viorel Cojocaru, Liviu Goian, Gabriel Gritcu, Otilia Gabriela Iftimescu, Razvan Cezar Raduinea, Liviu Costel Scarlat, Iulian Vasile Stoican si Vasile Sorinel Tescaru.

            Asa cum sta bine unei echipe care a câstigat tot ce se putea in competitiile electorale din ultimii ani, organizatia municipala Bacau a PNL si-a ales conducerea pentru urmatorii patru ani intr-o atmosfera relaxata si plina de incredere. Au fost chiar luari de cuvânt care au stârnit zâmbete largi delegatilor adunati la Centrul de Afaceri si Expozitii. Cel mai plastic in exprimare a fost deputatul Lucian Ciubotaru, care l-a comparat pe Romeo Stavarache, presedintele PNL Bacau, cu fotbalistul Lionel Messi, vedeta Barcelonei. Parlamentarul si-a indemnat colegii sa-i fie alaturi liderului lor si, eventual, sa-l suplineasca in echipa daca acesta “nu este suficient refacut”. Asta cu toate ca, dupa prestatiile politice din ultima perioada, nu s-ar spune ca seful PNL Bacau ar fi suferit vreo contractura… electorala. Parlamentarii liberali alesi in judet au luat si ei cuvântul, transmitându-le colegilor lor sa tina ridicata stacheta impusa in anii trecuti. Cel mai important mesaj a fost transmis de Romeo Stavarache, care a tras un semnal de alarma in legatura cu posibilitatea ruperii aliantei cu PSD. “Oricând este posibil sa plecam de la guvernare”, a spus presedintele PNL, accentuând importanta alegerilor europarlamentare de anul viitor, “când trebuie obligatoriu sa avem un scor mai mare de 20 la suta, altfel cei din PSD vor spune ca nu suntem semnificativi, iar domnul Crin Antonescu nu va mai fi si candidatul lor la presedentie.” O alta punctare foarte importanta a lui Romeo Stavarache a fost cea legata de viitorul sau: “Eu pot fi presedintele PNL Bacau si daca voi fi presedinte de regiune, si de la Bruxelles, si daca ramân primar al Bacaului.” Liderul liberal a prezentat si proiectele politice si administrative pentru urmatorii ani, crearea locurilor de munca pentru tineri fiind prioritara. Realegerea lui Corneliu Pricope in functia de presedinte a organizatiei municipale a fost fireasca, mai ales ca nu a avut niciun contracandidat. Competitie a existat pentru cele 20 de locuri din Biroul Politic Municipal, din care s-au atribuit (in ordinea numarului de voturi) functiile pentru cei 9 vicepresedinti.

            “Dezlegare” la peste finantata cu bani europeni

              Sâmbata, la Centrul de Afaceri si Expozitii, s-a deschis Târgul de promovare a sectorului piscicol, manifestare care face parte din proiectul “Promovarea produselor piscicole si de avacultura, finantat din fonduri europene si implementat de Consiliul Judetean Bacau. Sumele alocate acestui proiect se ridica la peste un milion si sase sute de mii de euro, scopul sau fiind stimularea consumului de peste si de produse din peste in Regiunea Nord-Est. La deschiderea oficiala au participat subprefectul judetului, Dorian Pocovnicu, vicepresedintele Consiliului Judetean, Ionel Floroiu, managerii de proiect, specialisti din domeniul acvaculturii, firme specializate si ONG-uri cu activitate in domeniul ecologiei. In Moldova, cantitatea de peste produsa in amenajari piscicole depaseste 3.500 de tone annual, pe primul loc situându-se judetul Iasi, cu peste 1,100 de tone. Bacaul ocupa penultimul loc, cu doar 47 de tone, crapul, carasul, pastravul si somnul fiind principalele specii crescute si comercializate.

              Manifestari dedicate Zilei Veteranilor

                La Bacau au loc, zilele acestea, activitati menite sa marcheze Ziua Nationala a Veteranului. Vineri, la Cercul Militar a avut loc un simpozion dedicat aniversarii celor 111 ani care au trecut de la instituirea titlului de veteran de razboi, manifestare coordonata de g-ral (r) Alexandru Leonov, presedintele Filialei judetene Bacau ANVR. Un al eveniment are loc luni, 29 mai, când la Cimitirul Central are loc un ceremonial de depunere de coroane si defilarea garzii de onoare, in cinstea veteranilor de razboi.

                Catedre libere in scolile din mediul rural

                  Pentru cadrele didactice care nu au fost inca repartizate pe post, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau va organiza o noua sedinta publica, de ocupare a acestor locuri ramase vacante. In prezent, la Scoala Gimnaziala 1 Blagesti este vacant postul de profesor pentru biologie (norma intreaga de 18 ore) pe invatamânt gimnazial, iar la Scoala Filipeni, un post de profesor de matematica, tot pe norma intreaga. Pe limba maghiara, la Liceul Tehnologic Faget, este scoasa la concurs o catedra de matematica-fizica, iar la Scoala Sascut – pe invatamânt primar si gimnazial, o catedra de Religie. Toate vor fi distribuite si in sedinta de la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, ce va avea loc luni, 29 aprilie.

                  Avertizare de la Ministerul Sanatatii: Atentie la capuse când iesiti la iarba verde!

                    Specialistii in sanatate publica de la Ministerul Sanatatii atentioneaza cu privire la cresterea numarului de persoane care se adreseaza serviciilor medicale dupa ce au fost intepate de capuse. Din acest motiv se recomanda evitarea zonelor infestate cu capuse. De asemenea, pentru evitarea intepaturilor, este bine sa fie purtate haine in culori deschise care sa protejeze bratele si picioarele. Culoarea deschisa ajuta, prin contrast, la identificarea usoara a capuselor. Se recomanda, de asemenea, aplicarea repetata la 1-3 ore a unui spray repelent pentru insecte pe pielea expusă sau a unui insecticid pe pantaloni, mansete, ciorapi si pe mâneci. Pentru îndepartarea capuselor care au intrat deja in piele este recomandat sa va prezentati la un cabinet medical. In cazul in care corpul insectei nu este extras la timp si intreg exista riscul aparitiei bolii Lyme.

                    Bacauanii pot dona pentru „Caravana Iepurasului”

                      Si in aceasta primavara, asa cum face din 2006, Crucea Rosie Bacau va derula campania „Caravana Iepurasului”, incercând sa ajute persoanele defavorizate sa aiba o masa mai bogata de Paste. Proiectul debuteaza vineri si se va desfasura pâna pe 3 mai. In cadrul campaniei, cu sprijinul unor hypermarket-uri si unitati scolare din Bacau, se vor colecta alimente greu perisabile si jucarii pentru „Banca de alimente” a Crucii Rosii. „Facem apel la populatie sa ne fie alaturi, ca de fiecare data, pentru a aduce câteva clipe de bucurie in sufletele celor aflati in nevoi”, a declarat Dan Marcel Babliuc, director al filialei bacauane a Crucii Rosii.

                      Bacauanii interesati sa participe cu donatii in campanie pot cumpara din magazinele partenere produse pe care sa le depuna in cosurile speciale amplasate la iesire. Alimentele si jucariile vor ajunge la 150 elevi si 500 persoane defavorizate (vârstnici ingrijiti la domiciliu, familii cu multi copii) din localitatile Onesti, Comanesti, Moinesti, Secuieni, Traian, Colonesti, Izvorul Berheciului, Rachitoasa.

                      PS Ioachim va celebra Floriile la Biserica de la Pompieri

                        De Florii, credinciosii ortodocsi sunt asteptati sa participe la slujba oficiata de PS Ioachim Bacauanul. Acesta se va afla la Biserica Ortodoxa „Intrarea Domnului in Ierusalim”, de la pompieri. In acest an, inaltul prelat va oficia litughia direct pe temelia noii biserici, a carei constructie va continua imediat dupa sarbatorile pascale. Slujba de Florii va incepe la ora 8.30. PS Ioachim se va afla pentru al treilea an consecutiv, de Florii, in aceasta comunitate.

                         

                        In preajma Pastelui, donatorii de sânge se lasa asteptati

                          Contrar asteptarilor, in aceasta perioada Centrul Judetean de Transfuzie Sanguina (CJTS) nu a fost luat cu asalt, asa cum s-a intâmplat altadata, in preajma Sarbatorilor Pascale. „Nu sunt mai multi donatori acum, când se apropie Pastele, ne-a spus Maria Avram, asistent-sef al centrului. Numarul lor nu a mai crescut, dar nici nu a scazut. In medie, vin la noi in jur de 40 de persoane pe zi. Intr-o luna se aduna intre 700 si 800 de donatori. Nu cred ca depasim aceasta cifra nici luna aceasta. Dar anul acesta am avut si perioade in care au fost mai mult de atât. In februarie, luna mai scurta, au fost 900 de donatori.” Totusi, personalul medico-sanitar de la CJTS nu-si face griji ca nu va fi suficient sânge, mai ales pentru rezolvarea cazurilor urgente, dar numai daca numarul acestora va fi rezonabil. „Noi avem o rezerva de sânge pentru a raspunde urgentelor, dar niciodata nu poti fi sigur, pentru ca oricând este posibil sa apara altele si altele, incât sa nu mai fie. De aceea este nevoie tot timpul de cât mai multi donatori”, mai spune Maria Avram. Niciodata numarul donarilor nu este prea mare, mai ales pentru grupele rare de sânge. Permanent, ca si in prezent, este o cantitate mica din grupele cu RH negativ. Deficitara este asigurarea sângelui mai ales din grupele A2 negativ si AB 4 negativ, deoarece foarte putine persoane le au. De aceea este foarte important sa creasca numarul donatorilor si, in mod deosebit, al celor care au RH negativ. Pe lânga satisfactia morala de a fi salvat vietile semenilor, donatorii se bucura si de multe avantaje. Beneficiaza, pentru fiecare donare, de sapte tichete de masa (fiecare in valoare de 9 lei, deci 63 lei, in total), de scutirea de la locul de munca, de la scoala sau facultate, dupa caz, si de decontarea cheltuielilor de transport in comun din ziua donarii intre localitatea de domiciliu si centrul de transfuzie. Daca locuiesc in orasul unde se afla centrul de transfuzie, atunci au dreptul la abonament cu reducere de 50 la suta pentru transportul in comun.

                          Batrânete, haine grele

                          Zi dupa zi, vietile noastre curg, cu mai multe rele si cu din ce mai rare bune, inspre un asfintit pe care il vrem cât mai indepartat. Nu avem cum opri legea firii, insa ne dorim macar ca apropierea de capatul drumului sa fie senina, fara umilinte si suferinta. Si fara singuratatea care sapa in suflet si pe obraji brazdele deznadejdii. Mai greu, daca nu imposibil de implinit asemenea vis daca esti pensionar in Bacau, ca de altfel oriunde in România. Da, traim intr-un loc unde este un blestem sa-ti vezi copiii la casele lor si nepotii crescând. Blestemul de a le plânge lor de mila vazând cât le e de greu in fiecare zi si de a nu mai avea lacrimi pentru durerile tale din fiecare noapte. Blestemul de a uita intr-un sertar reteta care sa-ti aline macar una dintre multele boli pentru ca fiica sau fiul nu au cu ce-si plati intretinerea. Blestemul de a mânca numai spinari de pui si cartofi inca o luna pentru ca vine scoala si nepoteii nu au nici uniforme, nici rechizite. Bunicile si bunicii sunt tot mai multi, au reusit (prin ce minune?) sa supravietuiasca si comunismului barbar din anii ’80, si capitalismului nesimtit ce i-au urmat. Uneori ne enerveaza prin autobuze, pentru ca “se plimba”, când, de fapt, alearga spre un loc unde uleiul e mai ieftin cu 50 de bani. Nu pierdem rabdarea cu ei la câte un ghiseu in fata caruia se pierd, uita de ce-au venit si ne rapesc pretiosul timp. Ii irita si pe alesii nostri, carora le aduc aminte prea des ca si ei i-au votat. Nici de la unii nu primesc mare lucru! Noi avem dreptul sa asteptam ceva mai mult? De la cine? Si de ce?

                          In teatru, fiecare clipa este traita

                          Zilele trecute, chiar dupa funeraliile „doamnei de fier”, mi-a picat in mâna o mica insemnare pe care o facusem pe un biletel ratacit intr-un sertar. Imi notasem acolo spusele lui Mitterand, fostul presedinte al Frantei, despre Margaret Theatcher: ”are gura lui Marilyn Monroe si ochii lui Caligula”. Strasnic portret, de o expresivitate frapanta, creionat cu acida ironie galica.

                          Si cum Galigula este si personajul unei celebre piese a lui Camus, gândul mi-a zburat, inevitabil, la teatru. Teatru care-mi umple de multa vreme viata, si care, sper, imi va darui si de asta data, la Gala STAR, clipe de bucurie. Astazi e deschiderea acestui festival foarte special, dedicat artei actorului, „copil fugit din jocuri”, cum frumos zicea Nichita Stanescu. Actorul, cronica vie si prescurtata a vremurilor sale, mim al perisabilului, traind mai multe vieti prin personajele intruchipate. Actorii, autentici si adevarati in fictiune, intretinând astfel magia teatrului. O arta efemera, a clipei care trece. Dar tocmai de aceea, atât de sensibila, de frumoasa. In teatru, clipele nu se repeta, sunt unice. Poti sa asculti aceeasi piesa muzicala de zeci de ori, sa revezi filme, scene din ele, dar cu teatrul e alta poveste. Trebuie sa fii acolo, in sala sau unde se joaca piesa, monodrama, recitalul, etc., sa participi ca spectator la un schimb de energii, de trairi, de emotii. Totul pe viu. Pai, ce poate fi mai interesant, mai captivant decât asta? Si apoi, sa fii un bun spectator e si asta o arta de care nu oricine este in stare. Sa stii sa asculti si cuvintele, si tacerile (in teatru, si ele comunica, „vorbesc”), sa intri in relatie, sa creezi raporturi. Sa-ti pui la lucru inteligenta, imaginatia, sa descifrezi metafore, simboluri, sa iesi din lumea ta, sa visezi. In teatru, fiecare moment este acum, fiecare clipa este traita, totul este in prezent, este actiune. Si mai este un lucru important legat de teatru, acela ca el poate sa-ti creeze probleme, sa te puna pe gânduri, deschizându-ti calea spre marile intrebari: „De ce suntem aici?, De unde venim?, „Unde ne ducem?” Am citat câteva din admirabilele cuvinte ale lui Andrei Serban, rostite cu prilejul primirii titlului de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iasi, pentru ca ele ne amintesc de faptul ca „trebuie sa ramânem deschisi, curiosi in fata unei experiente care pare sa indice o existenta, alta, un ecou al unei prezente, al unei alte realitati”.

                          Luati tot ce am scris ca o invitatie la teatru, veniti la Gala STAR, sunteti asteptati!

                          Incendiu la Insula

                            Un fum negru care s-a ridicat deasupra orasului in urma cu o ora a creat panica printre bacauani. Chiar daca nimeni nu a sunat la 112, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a intervenit imediat la locul cu pricina – Insula de Agrement. S-a constatat ca ardea stufaris si paura, intre insula si canalul de fuga si s-a actionat cu autospecialele din dotare. Focul a fost lichidat in limitele gasite. S-a facut scrum peste 1 ha de vegetatie uscata. Cel mai probabil, cauza a fost folosirea focului in spatii deschise fara supraveghere de catre un cetatean. Se fac cercetari. Nu au fost victime umane.

                             

                            Unde evadam in weekend?

                            Chiar daca vremea frumoasa imbie la iesiri in natura, pentru weeck-end avem ca de fiecare data sI alte variante de petrecere a timpului liber. Pentru petrecaretI trecem in revista serile de vineri sI sâmbata când Pub S4 organizeaza Open Season Party incepând cu orele 20.00(vineri) respectiv lansare de album “De la zei la cimpanzei” semnat Chimie aka Misu Foarfeca(sâmbata) de la orele 22.00

                            Iubitorii de teatru au si ei parte de reprezentatii pe masura. Intâi cei mici sunt invitatI duminica de la ora 11.00 la spectacolul „Neghiniþã” dupã Barbu ªtefãnescu Delavrancea regia artisticã:Gheorghe Balint; iar cei mari pot viziona piesele din cadrul Galei Star 2013.

                            Pentru cinefili, Cinema City aduce in acest weeck-end premiera filmului Omul de otel 3( Iron Man 3 )3D Gen: Actiune Regia:Shane Black In rolurile principale:Robert Downey Jr., Guy Pearce, Gwyneth Paltrow, Jon Favreau, Don Cheadle, Ben Kingsley

                            Tony Stark, omul din spatele costumului Iron Man, miliardar de succes si supererou ori de câte ori are ocazia, este pus in situatia de a-si folosi inteligenta si inventivitatea pentru a redeveni Iron Man cel binecunoscut dar fara a avea la dispoziþie tehnologia si resursele financiare care erau o obisnuinta pentru el. Atunci când universul sau este distrus de puternicul terorist (Mandarinul), iar cei dragi lui sunt pusi in pericol, Tony Stark este nevoit sa faca fata amenintarii si sa isi salveze atât familia cât si concetatenii.

                             

                            Unii idoli au fost monstrii umanitatii

                            Exista in istoria lumii personaje care, pentru multi, au avut statut de idoli, dar, in realitate au fost niste criminali de o cruzime de neimaginat. De regula, ne gândim la Hitler si Stalin, dar in afara de acestia multi altii s-au comportat ca niste dusmani ai speciei umane.

                            Va amintiti de Wu Zetian, imparateasa Chinei (690 – 705), cea care si-a executat rivalii, si-a ucis nepoata, nepotii si chiar fiica nou-nascuta? Wu a omorât prin intoxicare sau sugrumare mii de oameni, altii fiind arsi sau fierti de vii. Mii de oameni au fost mutilati, taindu-li-se nasul, urechile, picioarele sau mâinile.

                            Dar de regele Ioan, al Angliei, va mai amintiti? A domnit intre 1199 si 1216, a saracit tara, si-a tradat familia, prietenii, a jefuit Biserica, a torturat, spânzurat, decapitat, injunghiat, orbit si infometat mii de oameni; a dus o campanie impotriva evreilor, pentru a le lua toti banii, aruncându-i in inchisori, torturându-i.

                            Tamerlan cel Mare (Timur), fondator al Imperiului Timurid si al dinastiei Timurid, in secolul al XIV-lea, a fost un cuceritor crud, nemilos, fara inima si insetat de sânge. In unele locuri, mii de oameni au fost fortati sa sara de la inaltimi foarte mari. 200.000 de soldati capturati si civili au fost ucisi in India. Au fost decapitati 20.000 de cetateni de la Alep, 70.000 in Ifshan, inca 70.000 in Tikrit si 90.000 in Bagdad. In unele ocazii, el a ordonat ca mii de oameni sa fie omorâti lent, prin sufocare. A construit turnuri uriase din craniile dusmanilor sai, pentru a le admira cu satisfactie. Oamenii au fost de multe ori decapitati, arsi, injunghiati, dezmembrati si ingropati de vii. A ucis intre 15 si 20 de milioane de oameni.

                            Cum sa-l uitam pe Nero, imparatul Romei ( 54 – 68)? El a dus la ruina Imperiului Roman, arzând orase intregi. A ucis mii de oameni. Matusa, sora vitrega, ex-sotia, mama, sotia si fratele vitreg s-au numarat printre acestia. Unii au fost ucisi in mistuitoare bai fierbinti. A otravit, decapitat, injunghiat, ars, a fiert oamenii, i-a crucificat si i-a tras in teapa. Viola femei si apoi le taia venele si organele sexuale. Mii de crestini au fost infometati pâna la moarte, arsi, sfâsiati de câini, dati hrana la lei, crucificati, folositi ca torte umane si batuti in cuie pe cruce. A fost atât de rau. incât multi dintre crestini au crezut ca era insusi Antihristul. A dat foc Romei.

                            Nici imparatul Caligula ( 37- 41) nu poate fi uitat. Nu si-a ucis doar adeversarii. A decapitat si strangulat copii. Multor oameni li s-au taiat limbile, prizonierii erau dati ca hrana la lei, pantere si ursi .Ordona, uneori, ca oamenii sa fie ucisi de elefanti. Cruzimea sa i-a facut pe multi oameni sa se sinucida. Facea sex cu o multime de femei, inclusiv cu cele trei surori. Si-a exilat apoi surorile, omorându-le sotii. Distractia sa preferata era taierea oamenilor de vii, despicându-i de la scrot pâna la gât sau scotându-le maduva. Ii placea sa manance testiculele victimelor. Si-a ucis cei mai multi prieteni si socrul .La un moment dat, Caligula a declarat: „As dori ca Roma sa fi avut un gât, ca sa pot taia toate capetele lor, cu o singura lovitura!”

                            Attila Hun, conducatorul hunilor ( 434- 453), a distrus zeci de orase romane si e posibil sa fi ucis pâna la sute de mii de oameni. La un moment dat, Attila a intâlnit-o pe Saint Ursula, cea numita Fecioara perpetua, si a dorit sa se casatoreasca cu ea. Ea a refuzat, fapt care l-a infuriat pe Attila. A omorât-o impreuna cu 11.000 dintre tovarasii ei. Se spune despre el ca ar fi baut sângele femeilor, ca si-ar fi mâncat doi dintre fii si si-a ucis fratele.
                            Genghis Khan, lider al Imperiului Mongol (1206 – 1227) cel care a cucerit cea mai mare parte din China si toata coasta Marii Caspice, a distrus nenumarate orase, a omorât sute de mii de soldati, civili si copii. Multe persoane au fost ucise prin turnarea de metal topit in ochi sau urechi. Intr-un singur masacru, 700.000 de oameni au fost ucisi. Genghis si armata sa au ucis de la 20 la 60 de milioane de oameni. L-a ucis si pe fratele sau in vârsta de 13 ani, doar pentru ca acesta a furat un peste de la el. Genghis Khan ar fi a spus: “Cea mai mare fericire este sa-ti risipesti dusmanul in vânt, sa-i vezi orasele sale reduse la cenusa, sa-i vada pe cei pe care-i iubeste invaluiti in lacrimi si sa strânga la piept cadavrele fiilor si fiicelor sale.” Când te gândesti ca in ochii unora acesti monstri inca mai pastreaza statutul de idoli….

                            Daca doriti sa aflati mai multe si despre criminalii Hitler si Stalin, cititi si Tarâmurile mortii, cartea lui Timothy Sneyder, si Europa barbara, volumul semnat de Keith Lowe.

                            Carnet plastic: Dincolo de negru se afla lumina interioara

                            Cu modestie, si cu zâmbetul ei fin, abia schitat, Dany-Madlen Zarnescu imi marturisea odata, intr-o convorbire purtata in atelierul ei: „Eu pot sa traiesc cu foarte putin, pentru ca important mi se pare doar drumul intru devenire spirituala”. Pe care ea l-a urmat mereu, cu daruire, cu devotament. Fire profunda, reflexiva, cu aplecare spre meditatie, artista e mereu atrasa de orizonturi inalte, de secrete alchimii si sensuri metafizice. Discreta sa afectivitate se regaseste in opera ei, compusa ca un nesfârsit poem in negru (negru inteles ca mediu germinativ, din care irump formele, viata) orchestrat cu rafinament. Un negru luminos, cu irizari aurii, argintii, cu strafulgerari de culoare. De rosu, albastru, violet si verde, culorile ei preferate, cu nuante si luminozitati diferite. Cine-i vede recenta expozitie de la Muzeul de Arta Contemporana al Centrului de Cultura „George Apostu” ramâne intr-o stare de uimire si admiratie. E atâta bogatie de imagini acolo, atâtea sensuri si taine, frumusete grava, cu sunet de violoncel, atâtea corole de fragile minuni ti se deschid in fata ochilor, incât pasesti usor, cu teama de a nu tulbura linistea ce izvoraste din misterioasele lucrari cuminte insiruite pe simeze. Aceasta noua si ampla expozitie a lui Dany-Madlen Zarnescu este un regal. Nicicând negrul (in toate nuantele lui) nu a fost mai luminos si mai seducator, nicicând rosul mai viu, albastrul mai intens, violetul mai profund, verdele mai proaspat! Din foarte putin, Dany Madlen izvodeste o intreaga lume de semne cu matasoasa fosnire. Mai multe lucrari se numesc „Loc de taina”, si acolo poti sa te refugiezi, visând in voie. Poti sa te bucuri de splendorile din „Gradinile mânastirii”, sa te simti inaripat in fata „Formelor in zbor” sau sa te reculegi cu piosenie in fata acelor lucrari care configureaza crucea crestina. „Negrul imi arata calea spre locul de taina, unde se dezvolta lumina interioara, care salasluieste in fiecare din noi”, asa suna profesiunea de credinta a artistei.zarnescu tablouri

                            De multa vreme, cautându-se pe sine si incercând sa patrunda cât mai mult din sensurile si rosturile vietii si ale lumii, Dany-Madlen Zarnescu si-a creat un stil al ei, unic, inconfundabil. Despre acest lucru, despre originalitatea artistei au scris importanti oameni de cultura, critici de arta, artisti plastici. Spusele unora dintre acestia sunt reproduse in elegantul album Dany Madlen Zarnescu editat de Centrul de Cultura „George Apostu”. Al carui concept grafic ii apartine artistei insesi, tehnoredactarea e realizata de Anca N. Mihaila si Gheorghe Zarnescu, iar traducerea textelor poarta semnaturile Laurei Milon, Ancai Milu-Vaidesegan si a lui Arghir Dani Zarnescu. O epozitie si un album de arta de exceptie, pe care le semnalam si le salutam cu pretuire si bucurie.

                            Catinca Popescu – Premiul I la “Saloanele Moldovei”

                            Cea de-a 22-a editie a “Saloanelor Moldovei” de la Iasi, organizate de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Iasi, a fost dominata de artisti bacauani. Participanta inca de la prima editie, pictorul naiv Catinca Popescu a fost rasplatita cu Diploma si Premiul I, pentru lucrarea “Sarbatoare”, dupa ce in 2012 a primit Premiul Juriului. Membra a UAP Alba Iulia (!), Catinca Popescu a absolvit cursurile Scolii Populare de Arta din Bacau, mentori fiindu-i Letitia Oprisan si Ilie Boca, debutul fiind consemnat in anul 979, la Muzeul de Arta. Au urmat alte importante participari la expozitii si saloane nationale si internationale. Catinca, dupa cum isi semneaza lucrarile, a primit, in 1980, Premiul Tonitza, iar in 1982 Premiul Uniunii Artistilor Plastici. Zilele Acestea, mai multe lucrari ale artistei din Bacau sunt la o expozitie in Franta, dupa ce s-au intors din Italia. Putini stiu insa Catinca Popescu preda arta naiva copiilor la Muzeul Satului din Bucuresti si conduce la Suhulet, satul natal, Tabara anuala de creatie, destinata copiilor. Acum lucreaza intens la o expozitia persoanla, care va fi deschisa in luna iulie, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” din Bacau.

                            ULTIMELE ȘTIRI