joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 428

Marea Britanie: Conservatorii au fost măturați de pe scena politică

    Rezultatele exitpoll-urilor, publicate imediat după închiderea secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare anticipate din Marea Britanie, au înregistrat un eșec zdrobitor pentru conservatori. Pentru prima dată într-un sfert de secol, laburiștii vor reveni la putere, obținând o majoritate covârșitoare de locuri în Parlament – 410 din 650. Această victorie le va permite să-l aleagă pe liderul partidului, Keir Starmer, în calitate de șef al guvernului.

    Keir Starmer, în vârstă de 61 de ani, este avocat de profesie și este cunoscut pentru abordarea sa calmă și rațională. De obicei, evită declarațiile dure, preferând un discurs echilibrat și bine fundamentat. În timpul campaniei electorale, el a promis să consolideze securitatea la frontieră, să reducă taxele și să îmbunătățească relațiile cu Uniunea Europeană.

    Aceasta victorie reprezintă o schimbare semnificativă în peisajul politic al Marii Britanii. După mai bine de două decenii de dominație conservatoare, laburiștii se întorc la putere cu un mandat clar din partea alegătorilor. Rezultatele alegerilor reflectă nemulțumirea tot mai mare a publicului față de guvernarea conservatoare și dorința de schimbare.

    Starmer și-a concentrat campania pe promisiuni concrete și pe un program politic orientat spre soluții practice. Printre prioritățile sale se numără îmbunătățirea serviciilor publice, abordarea crizei locuințelor și stimularea economiei. El a subliniat necesitatea unei politici externe mai colaborative, în special în contextul relațiilor cu Uniunea Europeană, pledând pentru un dialog deschis și constructiv.

    Un alt punct central al platformei sale electorale a fost securitatea națională. Starmer a promis măsuri ferme pentru a întări securitatea la granițe și pentru a combate amenințările teroriste. De asemenea, a evidențiat importanța cooperării internaționale în domeniul securității și al apărării.

    Pe plan economic, noul prim-ministru a anunțat reduceri de taxe menite să sprijine atât cetățenii, cât și afacerile mici și mijlocii. Starmer și echipa sa au elaborat un plan de redresare economică post-pandemie, axat pe investiții în infrastructură, educație și sănătate. Promisiunile sale de reducere a taxelor au fost bine primite de alegători, contribuind la victoria decisivă a laburiștilor.

    În ceea ce privește relațiile cu Uniunea Europeană, Starmer a pledat pentru un parteneriat mai strâns și pentru renegocierea unor aspecte ale acordului post-Brexit. El a subliniat importanța menținerii unor legături economice și comerciale solide cu UE, subliniind că o colaborare eficientă este esențială pentru prosperitatea Marii Britanii.

    Victoria laburiștilor și ascensiunea lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru marchează un nou capitol în istoria politică a Marii Britanii. Alegătorii au transmis un mesaj clar de schimbare, iar Starmer are acum responsabilitatea de a îndeplini așteptările lor și de a implementa reformele promise. Cu o majoritate solidă în Parlament, noul guvern are oportunitatea de a aduce transformări semnificative și de a redefini direcția țării în anii ce vor urma.

    Concurs de legendă, la Slănic-Moldova!

    În Parcul ,,Central” din stațiunea Slănic-Moldova, se va da startul, sâmbătă, 6 iulie, în probele din cadrul Concursului de alergare montană ,,Legendele Nemirei”, aflat la ediția a șaptea.

    În programul ediției din acest an sunt cuprinse trei probe de alergare, respectiv SemiMaraton, Cros și Cursa Copiilor.

    Proba de SemiMaraton se va desfășura pe o lungime de aprox. 25 km, cu o diferență pozitivă de nivel de 1.100 metri. Startul se va da din Parcul ,,Central”, pe următorul traseu: Valea Pufului, drum forestier, Valea Slănicelului, Popas turistic ,,Camping”, Muntele ,,Dobru”, Valea ,,Dobru”, Muntele ,,Cerbu”, Pârtia de schi ,,Nemira”, Parc ,,Central”.
    Proba de Cros se va derula pe o lungime de aprox. 14 km cu o diferență pozitivă de nivel de 700 m. Startul se va da tot din parcul stațiunii, pe traseul: Parc ,,Central”, Valea Slănicului, Muntele ,,Dobru”, Valea ,,Dobru”, Muntele ,,Cerbu”, Pârtia de schi ,,Nemira”, Parc ,,Central”.

    Cele două probe vor începe sâmbătă, la ora 9.00, urmate de proba Cursa Copiilor (de la ora 13.00) și festivitatea de premiere (ora 15.30).

    ,,Este o sărbătoare a poveștilor frumoase, a stării de bine și a camaraderiei alergătorilor. Și anul acesta, vrem să facem o ediție și mai specială, în primul rând pentru concurenți. Pregătim cu drag premii fabuloase pentru câștigători, dar și concursuri diverse pentru toți participanții, tombole si surprize. Pe 6 iulie 2024, toți alergătorii montani sunt așteptați la startul competiției `Legendele Nemirei`”, a spus Elena-Mihaela Anton, președinta Asociației ,,Prietenii Slănicului” și inițiatoarea acestui proiect, care nu este doar un eveniment sportiv, ci și unul cu un puternic mesaj ecologic și social​​.

    Evenimentul de la Slănic-Moldova este și unul caritabil, desfășurat în beneficiul Centrului pentru Servicii Sociale ,,Sf. Luigi Scrosoppi” din Slănic-Moldova, cartier Cireșoaia.
    Concursul poartă numele și este inspirat de ,,Legenda Nemirei”, considerată de către criticul și istoricul literar, Alex Ștefănescu, ,,o adevărată perlă a eposului popular românesc”, descoperită și culeasă de către regretatul medic specialist balneolog și publicist, dr. Romulus C. Busnea.

    Evenimentul este organizat de Asociația ,,Prietenii Slănicului”, în parteneriat cu Primaria Slănic-Moldova, ,,CAS Cultural Artistic and Sport”, ,,Smart Wood” și Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.

    Romulus-Dan BUSNEA

    Propagandă si anti-propagandă

    Ni se face capul calendar cu tot felul de programe și idei menite să ne apere de propaganda „unor state străine”, se interzic posturi TV, site-uri ca să nu cumva să aflăm lucruri care ne-ar deranja încrederea în aliații strategici, se fac tot felul de bazaconii de genul cum să ne ferim de știrile false și așa mai departe.

    Problema este că nu doar aia fac propagandă. Problema este că toți fac propagandă, dar de propaganda altora nu ne spune nimeni cum să ne ferim.

    Ba nu, mai este o problemă. Noi nu facem niciun fel de propagandă. Noi, adică România.

    În timp ce alte țări își promovează cu mândrie valorile și identitatea națională, România pare să fie prinsă într-un haos comunicațional. În loc să cultive patriotismul și încrederea în instituții, discursul public și mass-media din România par să submineze constant aceste valori.

    Aș spune că, din contră, se face o anti-propagandă, în sensul că poporul este învățat să-și urască țara, să nu aibă încredere în stat și-n instituții, să calce în picioare valorile general acceptate și, pe românește, să se urască și să se înjure non-stop.

    Dacă pe vremea vechiului regim propaganda patriotică era din plin, ba chiar puțin cam prea multă, în vremurile noastre nu se mai găsește nici de leac. Am putea să ne întrebăm de ce. Și am putea să ne mai întrebăm de ce ni se împuiează capul numai cu mesaje anti-propagandă „celorlalți”?

    Ne concentrăm atât de mult pe apărarea împotriva presupuselor influențelor externe, încât nu mai vedem nevoia de a construi un fundament solid de valori și încredere în propria noastră țară.

    Această situație ridică întrebări importante: De ce nu promovăm valori pozitive și un sentiment sănătos de mândrie națională? De ce ne concentrăm doar pe apărarea împotriva propagandei externe, ignorând nevoia de a consolida identitatea și unitatea națională?

    Ei bine, aici pare să fie problema, cuvântul-cheie fiind „unitatea națională”. Unitatea națională este fundamentul pe care se construiește o societate puternică și coezivă. În lipsa acesteia, un stat devine vulnerabil la diviziuni interne și influențe externe.

    Cine are interesul ca în România să nu existe unitate națională? Urmăriți banii și veți afla. Fragmentarea unei națiuni aduce beneficii multiple anumitor grupuri de interese, atât interne, cât și externe. Companiile multinaționale, de exemplu, pot profita de pe urma unei societăți dezbinate, deoarece aceasta este mai ușor de manipulat și exploatat. O populație lipsită de unitate și coeziune are o capacitate redusă de a se organiza și de a rezista împotriva abuzurilor economice sau sociale.

     

    Bărbat sancționat de polițiști după ce ar fi abandonat 2 câini

      Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bacău au fost sesizați de către o asociație de profil din județ despre faptul că, o persoană necunoscută ar fi abandonat în afara municipiului Onești două exemplare canine.

      În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 66 de ani, din comuna Pârgărești, care la data de 15 iunie a.c., ar fi introdus două exemplare canine de rasă comună în doi saci și i-ar fi abandonat pe marginea drumului, la periferia municipiului Onești.

      În urma scanării microcipurilor celor doi câini a rezultat faptul că unul dintre aceștia figura înregistrat în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân, pe numele bărbatului.

      Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 205/2004 privind protecția animalelor.

      Exemplarele canine au rămas în grija unei asociații de profil, din municipiul Onești.

      Polițiștii acționează permanent și intervin cu celeritate pentru salvarea vieții animalelor și tragerea la răspundere a cetățenilor care aleg să nu respecte prevederile legale privind protecția animalelor.

      Acțiune în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale

        Miercuri, 3 iulie a.c, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bacău, în colaborare cu polițiști ai Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău și ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului Bacău, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, Direcţiei de Sănătate Publică Bacău şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Maior Constantin Ene” Bacău au desfășurat activități de verificare și control a respectării legislației în vigoare de către reprezentanții unor societăți comerciale din județ, beneficiare de forță de muncă străină.

        Au fost verificați 119 cetățeni străini din punct de vedere al valabilităţii documentelor de şedere.

        5 persoane străine au fost depistate cu ședere ilegală pe teritoriul României. Astfel, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău au luat măsura îndepărtării acestora de pe teritoriul țării noastre prin decizie de returnare valabilă 15 zile.

        În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 77.600 de lei, din care 3 conform Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, 2 în baza H.G 984/2005 privind normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, 2 la H.G 857/2011 privind normele din domeniul sănătăţii publice, 5 conform O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România.

        Scopul activităților a fost acela de a preveni și de a combate migrația ilegală, prin descurajarea comiterii de fapte ilegale asociate acestui fenomen, verificarea respectării legislației privind șederea și încadrarea în muncă a străinilor în România, precum și pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și alte încălcări ale legislației pe linie economică.

        Restricții de circulație la Insula de Agrement pentru „Gala Internațională de Box Bacău 2024”

        În vederea desfășurării evenimentului „Gala Internațională de Box Bacău 2024”, autoritățile locale au anunțat o serie de măsuri de ordine publică și restricții de circulație care vor fi implementate în zona Insulei de Agrement.

        Măsuri de ordine publică:

        Poliția Locală a Municipiului Bacău va lua măsuri pentru eliberarea parcării publice de pe str. I.L. Caragiale nr. 2, la intrarea pe Insula de Agrement, începând de vineri, 5 iulie 2024, orele 16:00. Accesul autovehiculelor va fi restricționat, cu excepția organizatorilor și forțelor de ordine.

        În ziua de sâmbătă, 6 iulie 2024, între orele 09:00 și 22:00, accesul auto pe aleea de acces dinspre str. I.L. Caragiale până la intrarea pe Insula de Agrement va fi interzis, fiind permis doar organizatorilor, forțelor de ordine și reprezentanților loturilor naționale de box.

        Programul evenimentului:

        • Vineri, 5 iulie, între orele 17:00 – 20:00: demonstrație și antrenament comun al sportivilor din loturile naționale ale României, Italiei și Egiptului.
          • Locație: Piața Tricolorului.
        • Sâmbătă, 6 iulie, între orele 16:00 – 21:00: Gala Internațională de Box Bacău 2024.
          • Locație: Insula de Agrement, zona ponton.

        Evenimentul va fi deschis de Ansamblul folcloric „Busuiocul” Bacău, care va prezenta un program artistic de excepție.

        Participarea loturilor naționale de box din România, Italia și Egipt va aduce un plus de spectaculozitate acestui eveniment sportiv internațional, care promite să fie unul memorabil pentru toți cei prezenți. Autoritățile locale îndeamnă cetățenii să respecte restricțiile impuse pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului și siguranța tuturor participanților.

        Top 20 cele mai bune seriale din ultimii 10 ani

        Image by freepik

        Industria televiziunii a evoluat semnificativ în ultimii 10 ani, oferind publicului o varietate de seriale de înaltă calitate, care au redefinit standardele de producție și povestire. De la drame captivante la comedii inteligente și documentare fascinante, iată un top 20 al celor mai bune seriale din ultimul deceniu.

        1. Game of Thrones (2011-2019)

        Nimeni nu poate nega impactul uriaș al acestui fenomen cultural. Cu o poveste complexă, personaje memorabile și o producție grandioasă, „Game of Thrones” a redefinit televiziunea de fantezie.

        2. Breaking Bad (2008-2013)

        Chiar dacă a început înainte de 2010, majoritatea episoadelor au fost difuzate în ultimul deceniu. Povestea profesorului de chimie devenit lord al drogurilor este un clasic modern.

        3. Stranger Things (2016-prezent)

        Acest omagiu adus anilor ’80 a captivat publicul cu misterele supranaturale din orașul Hawkins și cu grupul de copii care se confruntă cu forțe întunecate.

        4. The Crown (2016-prezent)

        O privire fascinantă în viața Reginei Elisabeta a II-a și a familiei regale britanice, „The Crown” este apreciat pentru interpretările actorilor și atenția la detalii istorice.

        5. Fleabag (2016-2019)

        Phoebe Waller-Bridge a creat și interpretat unul dintre cele mai inovatoare și amuzante personaje ale deceniului. Serialul este o combinație de comedie neagră și dramă personală profundă.

        6. Chernobyl (2019)

        Această miniserie documentează dezastrul nuclear de la Cernobîl cu o precizie istorică și o intensitate emoțională care au șocat și educat publicul global.

        7. The Mandalorian (2019-prezent)

        Primul serial live-action din universul „Star Wars”, „The Mandalorian” a reînnoit interesul pentru franciză și a introdus personaje iconice precum Baby Yoda (Grogu).

        8. Black Mirror (2011-prezent)

        Fiecare episod este o poveste autonomă care explorează efectele întunecate ale tehnologiei asupra societății. Seria a devenit un punct de referință pentru satira tehnologică.

        9. Succession (2018-prezent)

        Dramă despre lupta pentru putere într-o familie disfuncțională care controlează un imperiu media global. Serialul este cunoscut pentru dialogurile sale tăioase și personajele complexe.

        10. Mindhunter (2017-2019)

        David Fincher ne duce în mintea criminalilor în serie prin ochii agenților FBI care îi studiază. Seria este apreciată pentru realismul său și tensiunea psihologică.

        11. The Handmaid’s Tale (2017-prezent)

        Adaptarea romanului lui Margaret Atwood prezintă o societate distopică în care femeile sunt reduse la roluri reproductive. Serialul a devenit un simbol al mișcărilor pentru drepturile femeilor.

        12. Better Call Saul (2015-prezent)

        Prequelul „Breaking Bad” explorează transformarea avocatului Jimmy McGill în sleaziosul Saul Goodman, oferind o poveste la fel de captivantă și bine scrisă.

        13. Ozark (2017-2022)

        Familia Byrde se mută în Ozarks pentru a spăla bani pentru un cartel mexican, ceea ce duce la o serie de conflicte periculoase. Serialul este lăudat pentru scenariul său și interpretările actorilor.

        14. The Queen’s Gambit (2020)

        Miniseria despre o tânără orfană genială la șah a devenit un hit global, revitalizând interesul pentru jocul de șah și câștigând numeroase premii.

        15. Westworld (2016-prezent)

        Un parc tematic populat de androizi conștienți de sine devine scena unei revoluții. Serialul este apreciat pentru complexitatea sa narativă și teme filozofice.

        16. Big Little Lies (2017-2019)

        Drama despre un grup de femei dintr-un oraș bogat din California explorează teme de violență domestică, prietenie și minciuni. Distribuția de excepție include actrițe precum Reese Witherspoon și Nicole Kidman.

        17. The Witcher (2019-prezent)

        Bazat pe seria de cărți populare, „The Witcher” combină fantezia întunecată cu acțiunea și umorul, avându-l pe Henry Cavill în rolul principal.

        18. BoJack Horseman (2014-2020)

        O animație pentru adulți care explorează viața unui star TV decăzut, „BoJack Horseman” este lăudat pentru abordarea sa sinceră și adesea dureroasă a temelor precum depresia și faima.

        19. Narcos (2015-2017)

        Povestea ascensiunii și căderii lordului drogurilor Pablo Escobar și a cartelului Medellín este plină de acțiune și dramatism, bazată pe evenimente reale.

        20. The Boys (2019-prezent)

        O reinterpretare cinică a genului supereroic, „The Boys” prezintă o lume în care supereroii sunt corupți și adesea periculoși, iar un grup de oameni obișnuiți încearcă să îi țină sub control.

        Aceste seriale au captivat publicul global și au demonstrat că televiziunea poate fi la fel de artistică și influentă ca cinemaul. Fiecare dintre ele a adus ceva unic și inovator, contribuind la diversitatea și calitatea producțiilor TV din ultimul deceniu.

        Principalele modificări ale Codului Rutier

          Pagina „Atenție Poliția Bacău” a anunțat o serie de modificări importante ale Codului Rutier. Aceste schimbări au fost implementate pentru a îmbunătăți siguranța rutieră și pentru a responsabiliza toți participanții la trafic. Iată principalele modificări:

          1. Eliminarea avertismentului în cazul reținerii permisului de conducere

          Una dintre modificările semnificative este eliminarea posibilității de a primi un avertisment în situațiile în care legislația prevede și reținerea permisului de conducere. Aceasta înseamnă că, în cazurile grave, conducătorii auto nu vor mai putea primi doar un avertisment, ci vor fi direct sancționați cu reținerea permisului.

          2. Retragerea permisului pentru refuzul testului de alcool sau droguri

          Refuzul de a efectua testul pentru alcool sau droguri va avea drept consecință retragerea permisului de conducere. Permisul va fi suspendat fără drept de circulație până la obținerea rezultatelor probelor de sânge. Această măsură vizează descurajarea șoferilor de a evita testarea și de a circula sub influența substanțelor interzise.

          3. Obligativitatea testării căruțașilor, bicicliștilor și trotinetiștilor

          O noutate majoră este obligativitatea căruțașilor, bicicliștilor și trotinetiștilor de a se supune testării pentru alcool sau droguri. Anterior, aceste categorii de participanți la trafic nu erau sancționate în mod explicit pentru refuzul testării.

          4. Modificări privind suspendarea permisului în cazul accidentelor cu victime

          În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, dacă dosarul penal este clasat, permisul de conducere nu va mai fi suspendat pentru o perioadă standard de 180 de zile. În schimb, suspendarea va fi prelungită cu 30 de zile peste durata abaterii de bază, adăugând un element de corectitudine în funcție de gravitatea fiecărui caz.

          5. Sancțiuni pentru medicii care nu raportează afectiunile incompatibile cu condusul

          Sunt introduse sancțiuni noi pentru medicii care nu iau măsuri corespunzătoare în cazul persoanelor despre care știu că suferă de afecțiuni ce afectează capacitatea de a conduce. Aceasta vizează responsabilizarea medicilor în raportarea acestor cazuri pentru a preveni posibile incidente rutiere.

          6. Considerarea rezultatelor testului de alcool sau droguri în cazul neprezentării la Poliție

          În cazul unui accident rutier soldat cu pagube materiale, dacă unul dintre conducătorii auto nu se prezintă în termenul legal la unitatea de poliție, rezultatul testului de alcool sau droguri de la momentul depistării va fi considerat ca reflectând starea conducătorului auto din momentul accidentului. Această modificare elimină ambiguitățile legate de starea conducătorului auto la momentul accidentului.

          7. Relocarea vehiculelor în cazul evenimentelor locale

          Se introduce posibilitatea „relocării vehiculelor” în timpul unor evenimente de interes local. Aceasta presupune mutarea temporară a vehiculelor parcate regulamentar, pe cheltuiala autorităților, pentru a facilita desfășurarea evenimentelor. Este o măsură menită să asigure un echilibru între organizarea de evenimente și respectarea drepturilor proprietarilor de vehicule.

          Aceste modificări ale Codului Rutier au fost adoptate pentru a spori siguranța pe drumurile publice și pentru a responsabiliza toți participanții la trafic. Ele reflectă o abordare mai strictă și mai atentă în gestionarea situațiilor care pot pune în pericol viața și siguranța cetățenilor.

          Lucrările la noul Stadion Municipal din Moinești au fost finalizate

          Astăzi a avut loc recepția lucrărilor la noul Stadion Municipal din Moinești, un proiect important pentru comunitatea locală. Investiția, în valoare de 6,4 milioane de lei, a fost realizată de Compania Națională de Investiții și a fost dusă la bun sfârșit conform standardelor europene.

          Stadionul, situat pe o suprafață totală de 33.267 metri pătrați, include următoarele facilități:

          • Un teren de gazon artificial de 8.833 metri pătrați.
          • Un teren multifuncțional cu suprafață de tartan de 1.100 metri pătrați.
          • Parcări pe o suprafață de 1.350 metri pătrați.
          • Vestiare și spații tehnice pe o suprafață desfășurată de 520 metri pătrați.
          • O tribună cu circa 500 de locuri.
          • Peste 23.700 metri pătrați de spații verzi.

          Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești, a declarat: „Constructorul este unul foarte serios, am avut o foarte bună colaborare atât cu el cât și cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții. S-a lucrat într-un ritm susținut – avem certitudinea că acest obiectiv este unul de calitate și contribuie în mod esențial la derularea în condiții excelente a viitorului program de pregătire pentru sportivii celor opt secții sportive de la CSM Moinești. Cetățenii municipiului și toți copiii moineșteni vor avea acces la o bază sportivă modernă, elegantă, cu toate dotările necesare – un motiv în plus pentru a face sport și a avea o viață echilibrată! Este o realizare minunată pentru comunitatea noastră!”

          Finalizarea acestui proiect aduce un plus de valoare infrastructurii sportive din Moinești și oferă condiții excelente pentru antrenamentele sportivilor și activitățile recreative ale locuitorilor.

          Progres de 21% la Autostrada A7 Focșani – Bacău, Lot 1, Filmare Integrală

            Autostrada A7, segmentul Focșani – Bacău, Lot 1, ce leagă Focșani (Vrancea) de Domnești-Târg (Vrancea), a înregistrat un progres de 21%, conform raportării Cestrin. Filmarea integrală a lucrărilor, realizată de UMB, arată avansul construcției gestionate de asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL.

            Sursa video

            Soldatul Andreea Pîșcu din cadrul Batalionului 631 Tancuri „Oituz” din garnizoana Bacău a obținut locul al treilea la „Lavaredo Ultra Trail by UTMB” în Italia

            În cadrul Batalionului 631 Tancuri „Oituz” din garnizoana Bacău, soldat Andreea Pîșcu ne împărtășește cum a transformat o joacă în cea mai mare victorie realizată până în acest moment. La doar 28 de ani, Andreea a intrat în sistemul militar de un an și este, de asemenea, sportiv de performanță la CS Știința Bacău și CSM Constanța.

            Pe data de 28 iunie, Andreea a reușit o performanță remarcabilă, ocupând locul al treilea la competiția de alergare din Italia, intitulată „Lavaredo Ultra Trail by UTMB”. Aceasta a fost o cursă de 50 de kilometri, cu o diferență de nivel de 2.600 de metri, desfășurată în munți, o provocare pe care puțini ar îndrăzni să o înfrunte.

            Sportul de performanță nu este o noutate pentru Andreea. De la vârsta de 14 ani, tânăra s-a dedicat acestui domeniu, transformând în timp pasiunea pentru sport într-un mod de viață. „Urcarea pe podium a fost unul dintre obiectivele acestui an și am reușit să îl îndeplinesc. În continuare am să mă pregătesc pentru următoarele competiții și bineînțeles obiectivele propuse”, a declarat Andreea cu emoție și determinare.

            Felicitări, Andreea, pentru această realizare extraordinară și îți dorim mult succes în continuare în competițiile viitoare! România este mândră de tine și de toate reușitele tale!

            Trio de medaliați la SCM Bacău

            Plopeniul a găzduit, zilele trecute, Campionatul Național de Kick Box- Low Kick, care a reunit 250 de sportivi de la 22 de cluburi din țară. SCM Bacău a participat cu trei sportivi, toți trei urcând pe podium la juniori.

            Astfel, Marian Denis Roșu s-a laureat campion național la categoria de greutate 81 kg, în timp ce Denis Diaconu și Radu Bobârnac s-au laureat vice-campioni la 67 kg, respectiv 81 kg, juniori mari.

            „Sunt rezultate foarte bune, care arată dăruirea, pasiunea și ambiția sportivilor atât la antrenamente, cât și la competiții”, a subliniat antrenorul SCM Bacău, Gabriel Muntenașu.

            Vulturul Măgirești, în grupă cu Voința Ion Creangă și Pro Sport Vârful Câmpului

            La mijlocul acestei săptămâni, Federația Română de Fotbal a organizat tragerea la sorți a meciurilor din cadrul fazei regionale a Cupei României.

            Cele 42 de învingătoare ale Cupei din fiecare județ, respectiv București au fost repartizate în grupe de câte trei echipe, fiecare din cele șapte Regiuni însumând câte două grupe.

            Astfel, câștigătoarea Cupei României a județului Bacău, Vulturul Măgirești va evolua în Grupa 2 a Regiunii 1 și le va avea ca adversare pe Voința Ion Creangă (Neamț) și Pro Sport Vârful Câmpului (Botoșani).

            Se va juca fiecare cu fiecare, după următorul program: Pro Sport Vârful Câmpului- Vulturul Măgirești (10 iulie, ora 18.00), Voința Ion Creangă- Pro Sport Vârful Câmpului (13 iulie, ora 18.00) și Vulturul Măgirești- Voința Ion Creangă (17 iulie, ora 18.00).

            Câștigătoarea Grupei 2 va disputa finala Regiunii 1 în compania câștigătoarei Grupei 1, care este compusă din Sporting Club Comstar Vaslui, Viitorul Liteni și CSM Pașcani. Finala Regiunii 1 dintre Grupa 1 și Grupa 2 se va disputa într-o singură manșă, pe terenul câștigătoarei Grupei 1, pe data de 20 iulie, cu începere de la ora 17.30.

            Cele șapte echipe ce vor triumfa în finala regională vor fi declarate câștigătoare a Cupei României pe Regiunea respectivă și vor accede în următoarea etapă a competiției, și anume Turul 1. Turul 1 al Cupei României este programat pe data de 31 iulie.

            Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: „CSMeii”, gata de treabă

            Luni, 8 iulie, de la ora 17.00, CSM Bacău, ocupantă a locului șase în ediția precedentă de campionat, își va relua pregătirile în vederea noului sezon competițional. Portarul Florin Sârghie și interii Bogdan Mănescu și Maxim Oancea completează lotul din care nu mai fac parte Richie Freiwald, Ionuț Stănescu, Eduard Belchite și Oleksii Ganchev. Pe 31 august, în prima etapă de campionat, echipa antrenată de Leonard Bibirig o va întâlni pe Minaur Baia Mare, în deplasare

            Pentru prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău vacanța de vară este pe sfârșite. Gruparea antrenată de Leonard Bibirig și Ionuț Rotaru își va relua pregătirile luni, 8 iulie, de la ora 17.00, mizând, în linii mari, pe același lot cu care a obținut, sezonul trecut, cea mai bună clasare de la promovarea în Liga Zimbrilor: locul 6. „CSMeii” s-au despărțit în această pauză competițională de portarul Richie Freiwald și de interii Ionuț Stănescu (plecat în Polonia), Eduard Belchite (care a semnat cu Politehnica Timișoara) și Oleksii Ganhcev, a cărui stare de sănătate nu dădea suficiente garanții în vederea prelungirea contractului. Noutățile poartă numele portarului romașcan de 20 de ani Florin Sârghie, a interului dreapta Bogdan Mănescu (ex- CSU din Suceava) și a interului stânga Maxim Oancea, care revine la Bacău după parantezele CSM Alexandria, CSU din Suceava și CSM Vaslui.

            În funcție de rectificarea bugetară din această vară, CSM Bacău va ști dacă va putea să mai opereze vreun transfer, asta în condițiile în care, la începutul lui 2024, Primăria Bacău a redus la jumătate suma alocată clubului pe care îl are în subordine. Tot în funcție de buget, echipa antrenată de Leonard Bibirig va decide la care turnee de pregătire va lua parte în luna august. „CSMeii” au fost invitați la mai multe turnee (Suceava, în zilele de 3 și 4 august, Vaslui, 15-16 și Buzău, 23-24), însă, la momentul actual, singura competiție la care băcăuanii vor fi sută la sută prezenți este turneul de casă, Cupa Municipiului Bacău.

            Ediția din acest an a Cupei Municipiului Bacău se va derula pe 9 și 10 august și va propune aceleași participante ca în urmă cu doi ani: CSM Bacău, Steaua București, HC Buzău 2012 și CSM Vaslui. În ceea ce privește campionatul, acesta va începe pe data de 31 august și aliniază la start, deocamdată, doar 13 echipe.

            Nou promovata CSM Alexandria a renunțat la participarea în primul eșalon, motiv pentru care FRH a trimis invitații de participare echipelor clasate pe locurile 3-4 la barajul de promovare. CSM Oradea a declinat invitația, în timp ce Făgărașul nu a oferit încă un răspuns, termenul limită fiind jumătatea lunii iulie. În cazul în care nici făgărășenii nu vor accepta, e foarte probabil ca Liga Zimbrilor să numere în sezonul ce va debuta la finalul verii doar 13 echipe. În prima etapă de campionat, CSM Bacău se va deplasa pe terenul Minaurului Baia Mare.

            Programul turului din Liga Zimbrilor, ediția 2024-25

            Etapa 1 (31 august): ?- HC Buzău 2012, CSM Vaslui- CSM București, CSU din Suceava- Steaua București, Potaissa Turda- CSM Odorheiul Secuiesc, Minaur Baia Mare- CSM Bacău, CSM Constanța- Dinamo București, SCM Politehnica Timișoara- CSM Focșani 2007.

            Etapa 2 (7 septembrie): HC Buzău 2012- CSM Focșani 2007, Dinamo București- SCM Politehnica Timișoara, CSM Bacău- CSM Constanța, CSM Odorheiul Secuiesc- Minaur Baia Mare, Steaua București- Potaissa Turda, CSM București- CSU din Suceava, ?- CSM Vaslui.

            Etapa 3 (14 septembrie): CSM Vaslui- HC Buzău 2012- CSU din Suceava- ?, Potaissa Turda- CSM București, Minaur Baia Mare- Steaua București, CSM Constanța- CSM Odorheiul Secuiesc, SCM Poltehnica Timișoara- CSM Bacău, CSM Focșani 2007- Dinamo București.

            Etapa 4 (21 septembrie): HC Buzău 2012- Dinamo București, CSM Bacău- CSM Focșani 2007, CSM Odorheiul Secuiesc- SCM Politehnica Timișoara, Steaua București- CSM Constanța, CSM București- Minaur Baia Mare, ? – Potaissa Turda, CSM Vaslui- CSU din Suceava.

            Etapa 5 (28 septembrie): CSU din Suceava- HC Buzău 2012, PotaissaTiurda- CSM Vaslui, Minaur Baia Mare- ?-, CSM Constanța- CSM București, SCM Politehnica Timișoara- Steaua București, CSM Focșani 2007- CSM Odorheiu Secuiesc, Dinamo București- CSM Bacău.

            Etapa 6 (5 octombrie): HC Buzău 2012- CSM Bacău, CSM Odorheiul Secuiesc- Dinamo București, Steaua București- CSM Focșani 2007, CSM București- SCM Politehnica Timișoara, ? –CSM Constanța, CSM Vaslui- Minaur Baia Mare, CSU din Suceava- Potaissa Turda.

            Etapa 7 (12 octombrie): Potaissa Turda- HC Buzău 2012,  Minaur Baia Mare- CSU din Suceava, CSM Constanța- CSM Vaslui, SCM Politehnica Timișoara- ?, CSM Focșani 2007- CSM București, Dinamo București- Steaua București, CSM Bacău- CSM Odorheiu Secuiesc.

            Etapa 8 (19 octombrie): HC Buzău 2012- CSM Odorheiu Secuiesc, Steaua București- CSM Bacău, CSM București- Dinamo București, ? – CSM Focșani 2007, CSM Vaslui- SCM Politehnica Timișoara, CSU din Suceava- CSM Constanța, Potaissa Turda- Minaur Baia Mare.

            Etapa 9 (26 octombrie): Minaur Baia Mare- HC Buzău 2012, CSM Constanța- Potaissa Turda, SCM Politehnica Timișoara- CSU din Suceava, CSM Focșani 2007- CSM Vaslui, Dinamo București-?, CSM Bacău- CSM București, CSM Odorehiul Secuiesc- Steaua București.

            Etapa 10 (16 noiembrie): HC Buzău 2012- Steaua București, CSM București- CSM Odorheiul Secuiesc, ?- CSM Bacău, CSM Vaslui- Dinamo București, CSU din Suceava- CSM Focșani 2007, Potaissa Turda- SCM Politehnica Timișoara, Minaur Baia Mare- CSM Constanța.

            Etapa 11 (23 noiembrie): CSM Constanța- HC Buzău 2012, SCM Politehnica Timișoara- Minaur Baia Mare, CSM Focșani 2007- Potaissa Turda, Dinamo București- CSU din Suceava, CSM Bacău- CSM Vaslui, CSM Odorheiul Secuiesc-?, Steaua București- CSM București.

            Etapa 12 (30 noiembrie): HC Buzău 2012- CSM București, ? –Steaua București, CSM Vaslui- CSM Odorheiul Secuiesc, CSU din Suceava- CSM Bacău, Potaissa Turda- Dinamo București, Minaur Baia Mare- CSM Focșani 2007, CSM Constanța- SCM Politehnica Timișoara.

            Etapa 13 (7 decembrie): SCM Politehnica Timișoara- HC Buzău 2012, CSM Focșani 2007- CSM Constanța, Dinamo București- Minaur Baia Mare, CSM Bacău- Potaissa Turda, CSM Odorheiul Secuiesc- CSU din Suceava, Steaua București- CSM Vaslui, CSM București- ?.

            Dan Sion

             

            Trei braconieri surprinși în flagrant pe râul Siret

              Poliția din Gioseni a surprins în flagrant trei braconieri pe râul Siret, în aval de barajul Galbeni, în dreptul balastierei. Aceștia utilizau plase monofilament, interzise prin lege, pentru a pescui ilegal.

              În urma intervenției, au fost confiscate șase plase monofilament cu o lungime totală de 400 de metri, o ambarcațiune utilizată de braconieri și a fost întocmit un dosar penal pe numele celor implicați.

              Conform noii legi a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii Nr. 176/2024, art. 57, punctul „d)”, deținerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă tip monofilament se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 3 și 5 ani.

              Reprezentanții Centrului Regional de Ecologie Bacău au mulțumit lucrătorilor de poliție din Gioseni pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă în această acțiune, subliniind importanța respectării legislației pentru protecția resurselor acvatice.

              Alegeri pe 24 noiembrie, 1 și 8 decembrie

                Coaliţia de guvernare a finalizat discuţiile referitoare la calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an. Conform anunţului oficial făcut de Partidul Naţional Liberal (PNL), primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 24 noiembrie, iar cel de-al doilea tur pe 8 decembrie. Alegerile parlamentare vor fi organizate pe 1 decembrie.

                „Astfel, ţinând cont şi de opiniile exprimate de celelalte formaţiuni politice, reprezentanţii Coaliţiei au fost în consens în ceea ce priveşte organizarea alegerilor prezidenţiale, după cum urmează: primul tur în data de 24 noiembrie, al doilea tur în data de 8 decembrie. De asemenea, s-a ajuns la un numitor comun pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie”, a declarat un purtător de cuvânt al PNL.

                Această decizie vine în urma unor consultări intense între partidele din Coaliţie şi celelalte formaţiuni politice, care au subliniat importanţa stabilirii unui calendar electoral clar şi transparent pentru a asigura desfăşurarea corectă şi democratică a procesului electoral.

                În acest context, liderii Coaliţiei au subliniat necesitatea unei campanii electorale civilizate, axată pe soluţii concrete pentru provocările cu care se confruntă ţara. Priorităţile anunţate includ reformele în domeniul justiţiei, educaţiei şi sănătăţii, precum şi măsuri economice menite să stimuleze creşterea şi dezvoltarea durabilă.

                520 de ani ştefanieni

                REAMINTIRE. Sunt cunoscuţi anii de domnie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt: 47, adică de la 1457 (12 aprilie) până la 1504 (2 iulie; mormântul, se ştie, îi este la Mănăstirea Putna). Tradiţia orală ne obligă să luăm în seamă satul Borzeşti (azi, suburbie a Oneştiului) ca loc de naştere şi de copilărie pentru temerarul voievod, localitate în care în anii 1493-1494 acesta a ridicat o biserică „pentru amintirea sfânt răposaţilor moşi şi părinţi”. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, s-a conturat o puternică mişcare proştefaniană, culminând cu canonizarea domnitorului, în 1992.

                ARTĂ ŞI MESAJ. Despre astfel de date am vorbit în deschiderea Şcolii de vară, ediţia 2024, organizată de Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ion Ghelu-Destelnica” Bacău. Elevii şi profesorii de aici au găsit formule potrivite pentru a sublinia forţa tradiţiei multiseculare, regăsită azi în motive ale cusut-ţesutului ori ale altor meşteşuguri, în paşii de dans popular, în culoare şi formă. Maria Şalaru ne-a dat tonul, iar cei de faţă au cântat entuziast pe versurile lui Carol Scrob închinate bardului de la Mirceşti, cel care a primit în 1878 cupa de la Montpellier, „în admirarea / Ţării sale româneşti”. Ştefan cel Mare este eroul multor scrieri ale lui Vasile Alecsandri.

                SUB ICOANA ŞTEFANIANĂ. Şcoala de vară de la Biserica „Precista” din Bacău este rodul colaborării cu Asociaţia Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” din judeţul Bacău. Teodora Plăeşu, preşedinta organizaţiei, a ţinut să includă în program un exerciţiu de lectură publică, iar preotul paroh Mihail Tomozei, împreună cu pr. Adrian-Constantin Bârdan, a prezentat icoana lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, precum şi un detaliu semnificativ din istoricul aşezământului ecleziastic: la Biserica „Precista” a fost botezat, la 22 iunie 1818, poetul Vasile Alecsandri. „Noi suntem copiii acestui popor / Statornic, viteaz, curajos, rugător. / Dorim să petrecem vacanţa frumos, / Uniţi în credinţă, iubind pe Hristos” este refrenul imnului copiilor participanţi la şcolile de vară din această eparhie, compus de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

                DIN ROMÂNIA LITERARĂNumărul 27 (din 28 iunie a.c.) al revistei Uniunii Scriitorilor din România publică, conform tradiţiei de decenii, data reală a naşterii lui Vasile Alecsandri: 14 iunie 1818.

                …ŞI DIN 1934. În acest an, Cezar Uncescu, din Berbinceni, comuna Secuieni, a tipărit lucrarea „Regiunea cobâlelor de la Bacău”, pentru obţinerea titlului de învăţător superior, aflată în fondul de carte al Bibliotecii Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău. Am cercetat-o chiar de 2 iulie, fiind, după subtitlu, o „monografie istorică după documentele dinainte şi din vremea lui Ştefan cel Mare”.

                SUVENIR. Toţi cei prezenţi la deschiderea celor două tabere de vară au primit un calendar tipărit de Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău şi Gruparea Alumni, cu înscrisul „Vasile Alecsandri (14 iunie 1818, Bacău – 22 august 1890, Mirceşti)”, sub portretul scriitorului, realizat de Editura Academiei R.S.R. şi aflat la Biblioteca Academiei Române (Cabinetul de stampe). Menţiune marginală: „520 de ani de la înveşnicirea lui Ştefan cel Mare”.

                 

                Configurarea Panelului de Investiții din cadrul Forumului Economic Regional Moldova, Vatra Dornei, 2024

                  Obiectivul central al Forumului îl constituie asigurarea condițiilor necesare de “Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“.
                  “FERM crează condițiile necesare conlucrării în vederea dezvoltării strategice a Regiunii Extinse a MOLDOVEI pe baza pregătirii până în 2030 a unei Platforme Comune de Colaborare construită între mediul institutional și cel privat de pe ambele maluri ale Prutului cu o implicare unitară, proportionată și egală a administrației publice, mediului privat, mediului institutional din educație și sănătate, respectiv a societății civile din întreaga Moldovă de la munții din Vatra Dornei până la Cetatea Soroca de pe râul Nistru, avându-i desigur în vedere și pe frații nostri din Ucraina” transmite Ion ȘTEFANOVICI, Președintele Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (C.A.P.D.R.), organizatorul evenimentului.

                  FORUMUL ECONOMIC REGIONAL MOLDOVA
                  4 – 6 IULIE, 2024
                  Centrul Muzeal Cazinoul Băilor, VATRA DORNEI
                  TEMA: „Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“

                  Joi, 04 iulie 2024
                  14.00-16.00: Sosirea invitaților. Cazare
                  18.00-20.00: Turul ghidat al Stațiunii Vatra Dornei
                  20.00-22.00: Cină la Salon du Parc
                  Vineri, 05 iulie 2024
                  08.00-09.00: Inregistrarea participantilor
                  09.00-09.50: Deschiderea Forumului (Alocuțiuni)
                  10.00-14.30: Paneluri de discuție centrate pe domeniile: investiții / sănătate / turism
                  14.30-15.30: Pauză de masă
                  15.30-18.00: Paneluri de discuție centrate pe domeniile: investiții / sănătate / turism
                  20.00-22.00: Cină la Salon du Parc
                  Sâmbătă, 06 iulie 2024
                  07.30-08.00: Mic dejun
                  08.00-09.00: Deplasare
                  09.00-13.00: Vizită la obiective de investiții
                  13.00-14.30: Prânz
                  14.30: Închiderea evenimentului

                  Primele echipamente medicale de ultimă generație au sosit la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși

                    Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși a primit primele echipamente medicale aferente proiectului de dotare cu aparatură și echipamente medicale de ultimă generație. Acestea sunt unice în județul Bacău și regiunea Nord-Est.

                    Proiectul, inițiat în urmă cu peste doi ani, are o valoare totală de 5,130 milioane lei, incluzând o cofinanțare de 9% din partea Consiliului Județean Bacău și 1% din partea Consiliului Local Buhuși.

                    Echipamentele achiziționate includ:

                    • Sistem robotizat pentru redobândirea mersului
                    • Exoschelet pentru redobândirea mersului
                    • Aparat de terapie laser de înaltă intensitate tip scanner
                    • Două aparate de terapie cu vacuum
                    • Aparat de electroterapie, ultrasunete și laser
                    • Aparat de terapie cu microunde

                    În prezent, spitalul are trei medici specializați în medicină fizică și de reabilitare (MFR). În perioada următoare, spitalul intenționează să înființeze structuri de recuperare care să deservească mai multe secții și compartimente ale spitalului.

                    Odată cu încheierea noului contract cu Casa de Asigurări, pacienții vor putea beneficia de aceste servicii medicale pe baza unui bilet de trimitere. Spitalul mulțumește tuturor celor implicați în derularea acestui proiect important pentru încrederea acordată.

                    „Zilele Ștefaniene”, ediția a III-a la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

                    La împlinirea a 520 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt, în preajma zilei sale de pomenire, 2 iulie, dorim să subliniem importanța și contribuția moștenirii istorice, culturale și spirituale, ce poartă pecetea marelui voievod născut la Borzești, județul Bacău.

                    Iată de ce, în perioada 1-3 iulie a.c., în vechile târguri medievale și reședințe voievodale Bacău și Roman, s-au desfășurat o serie de activități cultural-științifice și religioase, sub genericul „Zilele Ștefaniene”, ediția a III-a, prin care istoricii și cercetătorii, clerici și mireni, au pus încă o dată în lumină personalitatea și realizările singurului domnitor al Moldovei trecut în rândul sfinților.

                    S-au alăturat acestui onorant demers cu scop omagial importante instituții din județele Bacău și Neamț, dar și parteneri veniți din spații istorice care aduc aminte și reconfigurează în plan simbolic vechea Moldovă ștefaniană: Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mitropolia Basarabiei, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Protopopiatul Roman, Protopopiatul Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul de Istorie Roman, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești, Parohia „Ștefan cel Mare și Sfânt” Roman, Parohia Precista Bacău.

                    Primele două zile de activități s-au derulat la Roman, pentru ca în cea de-a III-a zi, gazdă să fie Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău. Cuvântul de deschidere l-a avut dr. Alin Sebastian Popa, după care a urmat salutul organizatorilor – pr.dr. Aurel-Florin Țușcanu. A fost prezentat și mesajul autorităților locale, binecuvântarea și mesajul Î.P.S. Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

                    Evenimentul a continuat cu o sesiune de comunicări științifice care l-a avut ca moderator pe dr. Anton Coșa și pr.dr. Aurel-Florin Țușcanu.

                    • Dr. Alin Sebastian Popa, Bacău, Arhitectura seculară ștefaniană;
                    • Lector univ. dr. Bogdan Constantin Neculau, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași –  Viața culturală și știința de carte în Moldova ștefaniană;
                    • Dr. Anton Coșa, Bacău, Ctitoriile ștefaniene din județul Bacău;
                    • Pr. Dr. Aurel Florin Țușcanu, Protopopiatul Roman, Episcopia Romanului (Mitropolia Țării de Jos) în documentele de cancelarie domnească din vremea lui Ștefan cel Mare. Jurisdicție și titulatură
                    • Pr. Andrei Crețu, Episcopia Hușilor – Ctitorii ștefaniene din județul Vaslui

                    Proiecție film documentar în premieră – Graiul Odobeștilor, scurtmetraj, 16 minute; Regia și scenariul – Matei Elesei

                    În rolurile principale: Anamaria Vrîncianu, Tudor Bondoc

                    Cu participarea generalului de flotilă aeriană dr. Vasile Florea

                    Prezentare de carte

                    „Cel Mare și Sfânt – 2024, la 520 de ani de la Apus de soare”, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2024. Autori: Ing. Viorel Nicolau, Ing. Constantin Pațilea.

                    Cu acest prilej a avut loc și un pelerinaj la ctitoriile Ștefaniene din județul Bacău, Biserica Precista din Bacău și Biserica din Borzești, iar la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești s-a derulat expoziția de medalistică „Documente în metal. Ștefan cel Mare în medalistica românească”, expusă și prezentată de colecționarul băcăuan  prof. Vilică Munteanu.

                     

                    „Graiul Odobeștilor”

                    Matei Elisei

                    În cadrul manifestărilor s-a remarcat și lansarea unui film documentar „Graiul Odobeștilor”, ce poartă semnătura unui student băcăuan, Matei Elesei, despre care noi am mai scris în urmă cu doi ani, pe când era elev la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” pe când a realizat împreună cu niște colegi un film de scurt metraj cu care voia să participle la un festival de gen. Timpul a trecut iar acum Matei este student la Universitatea „Hyperion”, secția regie de film și tv, anul I.

                    „Cu ocazia examenului de sesiune din anul I, sesiunea a II-a, am realizat un film de docu-dramă, despre satul Odobești, intitulat „Graiul Odobeștilor”, care este despre satul copilăriei mele, satul unde am copilărit alături de bunicii mei, care mi-au oferit practice cunoștințele acestea față de istorie, tradiții și obiceiuri și mi-au arătat meleagurile acestea ale satului de care m-am îndrăgostit”, ne-a povestit Matei, care atunci când s-a plimbat cu bicicleta prin zonă a descoperit ruinele mănăstirii construite de Ștefan cel Mare după bătălia de la Vaslui.

                    Apoi a aflat că există și un document pe care marele domnitor l-a realizat după bătălia de la Vaslui și pe care l-a dat unui localnic de pe vremea respectivă, localnic pe care îl chema Ion Odoabă, cel după care a luat numele satul – Odobești. Fascinat de această poveste, Matei a început să străngă resurse, dar fără sponsorizări, pentru a investi în acest film. Ba chiar și-a vândut o parte din colecția de decorații și de săbii.

                    „Filmul este despre Odobești, are 16 minute și din punct de vedere al compoziției este împărțit în 3 acte. Prima parte este de ficțiune și care prezintă faptele, o anumită bătălie, o casă care arde, ca să introducă practic spectatorii în lumea Evului Mediu, și care prezintă particularități ale acestui sat. Apoi începe partea de documentar prin care domnul general Vasile Florea ne vorbește despre istoria satului, domnia sa fiind și autorul monografiei satului Odobești”, a explicat autorul documentarului „Graiul Odobeștilor” după care ne-a vorbit și despre realizarea acestei pelicule:

                    „A fost foarte greu, cu atât mai mult cu cât filmările cu bătălia s-au desfășurat în București, lucru care m-a complicat și mai tare. A trebuit să fac rost de recuzită, de armament, de armuri, pe care le-am închiriat de la Stdiourile Buftea, și mare mi-a fost surprinderea că Studiourile încă mai păstrează aceste obiecte de recuzită, de butaforie, încă de la Sergiu Nicolaescu și de la filme celbre cum ar fi „Mihai Viteazu”, „Mircea” și multe altele. A fost greu să realizez așa ceva și mă pun și în pielea figuranților, pentru că și eu am fost figurant în anumite scene de luptă în care armurile erau grele, săbiile erau grele, ne-am și lovit…”.

                    Apoi Matei ne-a povestit că realizarea filmului s-a realizat în zile multe. „Tot ce s-a tras s-a realizat în doar 8 zile de filmare, dar cu o muncă în spate de aproape 4 luni, de la scrierea scenariului până la regie. Eu am scris scenariul și eu semnez și regia. Iar finalul filmului este filmat în Muzeul Satului, unde am făcut rost chiar și de un bebeluș prin care să arătăm practic pacea de după război. Momentan filmul nu poate fi vizionat decât în astfel de evenimente pentru că urmează să particip cu el câteva festivaluri iar din toamnă – iarnă poate să apară pe rețelele de socializare.”

                    Acest material este ce-a de-a șaptea peliculă a lui Matei Elesei, iar ca participant în festival cu producție a sa, ultima data a fost la CineCopilăria, festivalul organizat la Buhuși în numele marii regizoare de filme pentru copii, Elisabeta Bostan. Cât despre proiectele viitoare, Matei ne-a dezvăluit: „probabil o perioadă o să mă mai limitez din a face film istoric pentru că au fost foarte multe dificultăți în realizarea acestuia, și resurse financiare pe care momentan nu pot să le obțin. Următorul film o să fie, sper și cred, o drama romantică, poveste ce se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, doar că nu are conotații istorice.”

                    Matei s-a bucurat la această lansare și de prezența dar și de sprijinul profesoarei din liceu, directoarea Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, prof. Adriana Măcincă.

                     

                    „Eu am făcut un rol micuț în acest film. A trebuit să filmez la o mănăstire construită de Ștefan cel Mare, ca să arătăm durerea pe care o simțeau femeile lăsate acasă pe timpul războiului. Am filmat o scenă în care mă rugam la o sfântă icoană, pentru binele soțului meu, și am captat lacrimile pe care le aveam în timpul acela și durerea pe care o aveam în suflet. A fost o experiență frumoasă. Am mai filmat și în alte filme de ale lui Matei și îmi doresc să colaborăm și mai departe”

                    Mirabela Porondi, actriță în „Graiul Odobeștilor”

                     

                    „Am participat la realizarea acestui film din postura de cetățean al comunei Odobești, din postura de autor al monografiei comunei Odobești pe care am scris-o în anul 2015, și reușind să studiez în arhive aproape doi ani de zile am reușit să cunosc atât de multe informații despre comuna mea, pe care cred că nimeni din comună nu le știa până la mine. Și le-am dat publicității, lansând această monografie în toate satele comunei. Și acum am ajuns, ca printr-un student de la facultatea de regie film din București, care are bunicii în comuna Odobești, să facem și un documentar. Este un material bun, folositor, deja am făcut o programare a prezentării lui în fața elevilor și părinților din toată comuna Odobești, și, de asemenea, o să îi fac o prezentare în fața elevilor de liceu și în fața cadrelor militare în rezervă, acțiuni ce vor avea loc în toamnă, la Cercul Militar din Bacău.”

                    Conf. Univ. Dr. Vasile Florea,General de Flotilă Aeriană