Acasă Blog Pagina 4228

Handbal masculin/ Liga Nationala: Stiinta MD- mica la Baia Mare!

Esec rusinos pentru Stiinta MD Bacau in epilogul etapei a patra a Ligii Nationale. Luni seara, vice-campioana României a fost invinsa, in deplasare, de nou promovata Minaur Baia Mare cu 21-19 (11-9). Fara coordonatorul Rotaru, accidentat („Ionut ne-a lipsit foarte mult”, a declarat antrenorul Eliodor Voica), inlocuit de un Fenici opac („Nu este ceea ce ne-am dorit”, conform aceluiasi Voica), dar si lipsita total de concentrare si precizie in faza de atac, Stiinta a fost victima sigura la Baia Mare.

Pe fondul ratarilor in serie ale studentilor , care au irosit trei lovituri de la 7 metri si mai multe situatii de „unu la unu” cu portarul, gazdele au condus si cu sapte goluri diferenta. Pe final, oaspetii au „strâns” scorul de la 16-21 la 19-21, dar n-au putut evita infrângerea. Una de tot râsul, care ar trebui sa-i faca pe unii dintre componentii Stiintei sa-si plânga in pumni.

Stiinta: Tamas, Tevzadze- Ghit (6 goluri), Bondar 94), Rusia (3), Da Silva (1), Iancu (1), Fenici (1), Ramba (1), M. Bujor (1), Johansson, Celestin, Tarâta, Dospinescu.

Celelalte rezultate ale etapei a patra: Energia Lignitul Tg. Jiu – Dinamo Bucuresti 24-25, Steaua – CS Caras Severin 28-26, CSU Bucovina Suceava – Poli Timisoara 27-31, CSM Bucuresti – Potaissa Turda 19-27, HCM Constanta – HC Odorhei 38-30.

Programul etapei viitoare (6 octombrie): Stiinta MD – Energia Lignitul Tg. Jiu (se joaca pe 5 octombrie, ora 12.30/ Digi2), HC Odorhei – Minaur Baia Mare, Potaissa Turda – HCM Constanta, Poli Timisoara – CSM Bucuresti, CS Caras Severin – CSU Bucovina Suceava, Dinamo – Steaua.

Clasament

1 HCM Constanta 4 3 1 0 136-102 10p.
2 Potaissa Turda 4 3 1 0 122-98 10p.
3 HC Odorhei 4 3 0 1 129-117 9p.
4 Dinamo Bucuresti 4 2 2 0 114-107 8p.
5 Stiinta MD Bacau 4 2 1 1 105-91 7p.
6 Poli Timisoara 4 2 0 2 109-110 6p.
7 Minaur Baia Mare 4 2 0 2 88-95 6p.
8 Energia Lignitul 4 2 0 2 92-100 6p.
9 CS Caras Severin 4 1 1 2 100-106 4p.
10 Steaua 4 1 0 3 111-121 3p.
11 CSU Suceava 4 0 0 4 95-124 0p.
12 CSM Bucuresti 4 0 0 4 87-117 0p.

Box/ „Cupa Zarnesti”: Vointa Onesti, pe podium

Rezultate notabile pentru pugilistii Vointei Onesti la prima editie a „Cupei Zarnesti”. Boxerii pregatiti de antrenorul Constantin Gherasim au sustinut meciuri spectaculoase în urma carora au reusit numeroase clasari pe podium.

La cadeti, la cat. 45 kg George Tiron, de la Vointa Onesti l-a învins la puncte pe Catalin Cotinghiu, de la Torpedo Zarnesti iar la 56 kg, onesteanul Stefan Oprea a facut unul din cele mai frumoase meciuri ale categoriei sale. El l-a învins la puncte pe boxerul Alin Bodea, de la Box Club Gilau, care a fost numarat la podea în prima repriza.

La cat. 54 kg, Liviu Bratu (Vointa Onesti), a pierdut la puncte în fata unui boxer cu experienta de la Gilau, Alin Lingurar. La cat. 81 kg cadeti, onesteanul Emanuel Mican a câstigat la puncte în fata lui George Pârloiu, de la Torpedo Zarnesti, iar la juniori, la cat. 36 kg, Alexandru Nedelcu a obtinut argintul, fiind învins prin knock-out tehnic.

La cat. 45 kg, Andrei Ciubotaru a pierdut în fata lui Dorin Doghi (vicecampion european, de la Box Club Gilau), ins i-a pus numeroase probleme adversarului sau.

La tineret, la categoria 60 kg, Alexandru Tiron a pierdut la puncte în fata clujeanului Raul Bodrea, in timp ce la cat. 63 kg boxerul Andrian Barbieru l-a învins clar pe Alexandru Albu, de la Torpedo Zarnesti.Confruntarea categoriei 91 kg i-a adus fata în fata pe Marius Anton (Vointa Onesti) si Teodor Oros la categoria 91 kg, onesteanul învingând prin KO tehnic. Ion Moraru

Fotbal, Liga a IV-a / Gârleniul schimba lidera

Etapa a saptea a Ligii a IV-a a adus prima infrângere pentru AS Siretu, care a pierdut atât meciul de la Gârleni, cu Vointa, cât si fotoliul de lidera.

Pe primul loc al clasamentului a urcat Sport Club II, care a profitat de esecul Siretului, dar si de faptul ca FCM Dinamo Onesti nu a jucat in week-end. Surprinzator galopul de sanatate al Sascutului (7-0 cu AS Târgu-Ocna), in conditiile in care „lanterna rosie” nu obtinuse niciun punct in precedentele sase runde.

Rezultatele inregistrate: AS N. Balcescu – Soimii Helegiu 2-1, AS Magura Casin – Sport Club II 1-2, AS Condorii – Vointa Oituz 0-0, Athletic Comanesti – UZU Darmanesti 1-1, AS Filipesti – Gloria Zemes, 3-3, AS Fl. Rosie Sascut – AS Tg. Ocna 7-0, Vointa Gârleni – AS Siretu 1-0. CS Dofteana a stat, iar meciul AS Negri – FCM Dinamo Onesti a fost amânat.

Programul etapei viitoare (5 octombrie): Vointa Oituz – Athletic Comanesti, UZU Darmanesti – AS Filipesti, AS Siretu – AS Condorii, CS Dofteana – AS Nicolae Balcescu, Sport Club II – Fl. Rosie Sascut, Soimii Helegiu – AS Magura Casin, AS Târgu-Ocna – AS Negri, FCM Dinamo Onesti – Vointa Gârleni. Gloria Zemes sta.

Clasament

1 Sport Club II 6 6 0 0 23-7 18p.
2 AS Siretu 7 5 1 1 19-6 16p.
3 FCM Din. Onesti 5 5 0 0 55-4 15p.
4 AS N. Balcescu 7 5 0 2 16-17 15p.
5 AS Filipesti 7 4 1 2 21-16 13p.
6 AS Condorii 7 4 1 2 15-17 13p.
7 Vointa Gârleni 6 4 0 2 12-8 12p.
8 UZU Darmanesti 7 3 1 3 13-11 10p.
9 Gloria Zemes 7 3 1 2 16-15 10p.
10 Vointa Oituz 7 2 2 3 13-11 8p.
11 Soimii Helegiu 6 2 0 4 13-18 6p.
12 AS Tg. Ocna 6 2 0 4 15-22 6p.
13 AS M. Casin 7 2 0 5 15-25 6p.
14 Athl. Comanesti 7 1 1 5 9-30 4p.
15 AS Negri 5 1 0 4 11-20 3p.
16 CS Dofteana 6 1 0 5 7-20 3p.
17 Fl. Rosie Sascut 7 1 0 6 15-41 3p.

Ministrul Energiei, in vizita la Margineni!

    Constantin Nita, ministrul delegat pentru Energie, va fi prezent, miercuri, la ora 11.30, la sediul Primariei Margineni.

    Vizita sa este prilejuita de semnarea contractului de finantare a proiectului privind realizarea unui sistemul de iluminare stradal cu panouri solare.

    La eveniment vor participa Claudiu Serban, prefectul judetului, si Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau.

    Proiectul a obtinut finantare europeana, dar este sustinut si de CJ Bacau, acesta acoperind cheltuielile neeligibile in cadrul unui contract de asociere incheiat in primavara.

    SAH: Campion la 10 ani

    Ionut Marian Stancila. Elev al Scolii „Nicolae Iorga”, in clasa a IV-a C. Premiant, olimpic, câstigator al multor concursuri scolare de matematica, limba româna, engleza, religie.

    „Sofi Roz” a marcat „Ziua luptei impotriva cancerului la sân”

      In fiecare an, la 1 octombrie, se sarbatoreste „Ziua mondiala a luptei impotriva cancerului la sân”.

      In Bacau, Asociatia „Sofi Roz”, membra a Feneratiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), a organizat, marti dupa amiaza, o activitate in Parcul Catedralei acolo unde au impartit trecatoarelor materiale informative despre aceasta boala si garoafe roz, culoare ce simbolizeaza speranta.

      „Nu conteaza cum este vremea. Noi vrem sa marcam aceasta zi si sa transmitem mesajul nostru direct femeilor. Sa stie ca daca au o gândire pozitiva si sunt optimiste pot invinge aceasta boala.

      De obicei nu se moare de cancer ci de teama”, a spus Dorica Platon, vicepresedinte al Asociatiei „Sofi Roz” Bacau.

      Potrivit Directiei de Sanatate Publica Bacau, numai anul trecut, au fost diagnosticate cu cancere la sân 134 de femei, dintre care 62 erau in stadii curabile.

      Noutati la Simpozionul National „Vasile Pârvan”

      Simpozionul National „Vasile Pârvan”, organizat de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” in perioada 3-4 octombrie, aduce anul acesta o serie de noutati.

      „In primul rând, Revista «Carpica», ajunsa la numarul 42, va fi lansata in plenul simpozionului, si nu dupa simpozion, ca pâna acum”, explica Mariana Popa, director. O alta noutate e faptul ca vor veni si istorici din Ardeal, nu doar din judetele vecine, precum si din Chisinau.

      Evenimentul e organizat in colaborare cu Centrul de Cultura „G. Apostu”, care va gazdui doua sectiuni: „Personalitati si muzeografie” si „Etnografie”. „In sala 13, vom avea o expozitie inedita – «Telefonul de-a lungul timpului» -, adusa de la Muzeul Judetean Buzau”, promite Mariana Popa.

      Mai exista o surpriza: cea care va interpreta imnul de stat in deschiderea Simpozionului National „Vasile Pârvan” va fi Doris Iorga, elava la Colegiul de Arta „G. Apostu”.

      Au început înscrierile pentru competiția națională de mountain biking Moinești-Zemeș

        Asociația Activ Moinești, în parteneriat cu Primăria Moinești și în colaborare cu Primăria Zemeș, cu sprijinul voluntarilor Petrom organizează în data de 6 octombrie 2013, competiția națională de mountain biking Moinești-Zemeș, județul Bacău.

        Aflată la a doua ediție, organizatorii propun pentru anul acesta două trasee de deplasare: unul de 40 km (dificultate medie), altul de 75 km (dificultate medie sporită). Iubitorii de biciclete și natură vor descoperi peisaje aparte, care îmbină dealurile Moineștiului și ale Zemeșului, cu potecile pădurilor de foioase și conifere. Concurenții experimentați își pot testa aptitudinile în zonele mai abrupte și în același timp își pot potoli setea de adrenalină.

        Înscrierea se poate face pentru șapte categorii de vârstă: 14-18 ani, 19-29 ani, 30-39 ani și 40+ masculin si feminin – pentru primul traseu, respectiv 19-29 ani, 30-39 ani și 40+ masculin si feminin – pentru cel de-al doilea traseu, în limita a 250 de locuri.

        Valoarea totală a premiilor este de 22.400 lei. Cei care doresc să participe se pot înscrie până la data de 2 octombrie, completând un formular de concurs pe www.activmoinesti.ro sau pe pagina de Facebook, event Competiția Națională de mountain biking Moinești-Zemeș. Suma obținută va fi folosită pentru un proiect viitor de dezvoltare zonală – înființarea unui punct de informare turistică, indentificarea și marcarea unor trasee de trekking și biking.

        Paralel cu această competiție se va desfășura un Târg de Toamnă, care îşi propune să stimuleze comunitatea locală în cunoaşterea şi promovarea specificului autentic din zonă și să ajute la păstrarea identităţii locale. În centrul atenţiei vom situa acele aspecte care pot constitui o motivaţie suficientă de a reactualiza tradiţiile autentice legate de produse specifice zonei (meşteşugărit, prepararea produselor alimentare locale, promovarea datinilor şi a obiceiurilor).

        Implicarea celor peste 150 de voluntari și susținerea din partea autorităților locale la acest eveniment contribuie la promovarea zonei și la dezvoltarea comunităților din care fac parte.

        Mai multe informații despre eveniment puteți găsi pe pagina de Facebook a Asociației Activ Moinești sau pe site-ul www.activmoinesti.ro.

        Condusul mașinii poate crea probleme de sănătate femeilor, susține un cleric saudit

        Femeile care se urcă la volan riscă să sufere de probleme cu ovarele și să aibă copii cu afecțiuni clinice, a avertizat un cleric conservator saudit, citat de duminică de Reuters și BBC. Remarcile acestuia vin în contextul în care militanții din Arabia Saudită și-au întețit campania care vizează să le permită femeilor să conducă autoturisme.

        În regatul saudit femeile nu sunt lăsate să obțină permisul de conducere și să urce singure la volan și, deși nu este vorba de o interdicție oficială, poliția aplică amenzi și chiar operează arestări.

        Șeicul Saleh bin Saad al-Lohaidan a declarat că, ‘atunci când o femeie conduce o mașină, nu din absolută necesitate, acest lucru poate avea un impact fiziologic negativ’. Există ‘studii medicale care arată că acest lucru afectează automat ovarele și împinge pelvisul în sus’, susține clericul, citat vineri de portalul de știri Sabq.org.

        ‘De aceea constatăm că acele femei care conduc frecvent au copii cu probleme clinice cu diferite grade de gravitate’, a insistat acesta.

        Militanții în favoarea dreptului femeilor de a conduce mașina au programat pentru 26 octombrie o zi de sfidare a interdicției. Campania lor, lansată pe Twitter, a colectat până acum peste 11.000 de semnături.

        În Arabia Saudită s-au desfășurat în ultimele două decenii o întreagă serie de campanii menite să li se permită femeilor să urce la volan, ceea ce, potrivit oponenților, încalcă tradițiile.

        La rândul lor, militanții atrag atenția că interdicția impusă femeilor de a conduce mașina creează la rândul ei alte contradicții, cum ar fi necesitatea de a angaja un șofer de sex masculin din afara familiei.

        Șeic Abdulatif al-Sheikh, comandantul poliției de moravuri din regat, a precizat pentru Reuters că în legea islamică Sharia nu există de facto un text care să le interzică femeilor să conducă. Regele Abdullah a lansat unele reforme prudente care vizează extinderea libertăților pentru femei, între care creșterea oportunităților de angajare, dar nu a abordat și problema șofatului. AGERPRES

        VIDEO: Trei bacauani au prins un hot. Dupa ce l-au imobilizat, au aflat ca era o simulare

          Poliţişti din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, Compartimentului de Relaţii Publice şi Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au organizat, astazi, o simulare de tâlhărie în Piaţa Sud din municipiul Bacău.

          Exercițiul a urmărit să testeze reacția martorilor la săvârșirea unei astfel de infracțiuni și măsura în carea aceștia pot furniza polițiștilor date legate de făptuitor, care să conducă la identificarea acestuia.

          Din mulţimea de persoane prezente trei bărbaţi au intervenit în sprijinul tinerei „tâlhărite”, încercând să imobilizeze autorul.

          După ce “tâlharul” a fost prins iar bunul sustras recuperat, polițiștii au intervievat 20 de cetățeni cu privire la evenimentul la care au asistat.

          Toți cei chestionați au afirmat că a fost sustrasă poșeta unei femei, însă doar câțiva dintre ei au fost în măsură să comunice date reale referitoare la vestimentația și semnalmentele făptuitorului.

          În cadrul activității desfășurate cei prezenți au fost sfătuiţi de polițiști ca în situații de acest fel să reţină cât mai multe semnalmente ale autorului şi să apeleze numărul de urgenţă 112.

          Cetăţenii prezenţi au fost informaţi şi despre faptul că că au fost martorii unui exerciţiu realizat de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi că în acest exerciţiu nu au fost victime.

          Urmarit international, depistat de jandarmii bacauani

            În dimineaţa zilei de 01 octombrie 2013, în jurul orei 05.00, jandarmii din cadrul unui echipaj de ordine şi siguranţă publică din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au observat o persoană care avea un comportament suspect şi care la vederea jandarmilor a încercat să plece.

            Persoana a fost oprită şi legitimată de către jandarmi, constatându-se că este vorba despre Gabriel D. de 22 de ani din municipiul Bacău.

            Pe timpul verificărilor operative s-a constatat faptul că acesta era dat în urmărire internaţională deoarece se sustrăgea de la executarea unui mandat cu pedeapsa închisorii pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

            În urma celor constatate jandarmii l-au condus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău unde i-au fost întocmite actele necesare pentru introducerea sa în penitenciar.

            2 oct

              p1

              Se poate slăbi cu un mic dejun consistent

                Constatarea că se poate slăbi cu un mic dejun consistent este foarte interesantă. S-a demonstrat că este importantă nu numai mărimea aportului caloric, ci și – sau mai ales – momentul zilei în care intervine acesta, relatează passionsante.be.

                O echipă de cercetători israelieni a alcătuit un grup de circa o sută de femei cu vârsta medie de 46 de ani, supraponderale sau obeze, care prezentau un sindrom metabolic. Acesta se caracterizează printr-o asociere de parametri (hipertensiune, exces de colesterol, nivel ridicat de insulină, hiperglicemie, etc.), cu riscul unor probleme ca diabetul de tip 2, tulburări cardiovasculare și accident vascular cerebral (AVC).

                Femeile au fost ținute sub observație trei luni, după ce au fost împărțite în două grupe, în funcție de momentul zilei în care consumau cea mai copioasă masă—dimineața sau seara. Aportul total de calorii a fost fixat la 1.400 kcal, iar cercetătorii au măsurat evoluția greutății, a circumferinței taliei și a sindromului metabolic.

                Rezultatele au fost spectaculoase. Pierderea medie în greutate a fost de 8,7 kg la femeile care mâncau copios dimineața, față de 3,6 kg la cele care mâncau mult seara. Diferența a fost astfel de 5,1 kg. Circumferința taliei a scăzut cu 8,5 cm la femeile care mâncau bine dimineața și doar cu 3,9 cm la cele care consumau multe calorii seara (diferență de 4,6 cm).

                În cele două grupe s-a înregistrat o îmbunătățire netă a sindromului metabolic, ceva mai pronunțată la femeile care au mâncat bine la micul dejun. Și nivelurile de sațietate au fost mai bune la cele care au mâncat copios dimineață.

                Cu alte cuvinte, la un aport caloric echivalent, balanța înclină evident spre un mic dejun copios, lucru care poate fi de folos celor care vor să slăbească, încheie passionsante.be.AGERPRES

                Bucureștenii cumpără cea mai scumpă benzină; cea mai ieftină se găsește în Moldova

                Cea mai scumpă benzină din România se găsește în București și județul Ilfov, în timp ce locuitorii din zona Moldovei beneficiază de cele mai mici prețuri la carburanți, potrivit unei analize realizate de AGERPRES pe baza tarifelor practicate în benzinăriile Petrom, Rompetrol și Lukoil, principalele companii petroliere din România.

                Analiza ia în calcul prețurile pentru sortimentele standard de benzină și motorină, care sunt cele mai populare.

                Astfel, în stațiile Petrom din București, prețul benzinei pleacă de la 5,65 lei pe litru la benzinăria de pe b-dul Mihail Kogălniceanu și ajunge la 5,68 lei pe litru în stația Băneasa, la ieșirea spre DN1, și la 5,71 lei pe litru pe b-dul Iuliu Maniu, spre Autostrada București-Pitești.

                Prețul unui litru de motorină este de 5,96 lei în stația Băneasa și urcă la 6 lei în Kogălniceanu și la 6,04 lei la benzinăria din cartierul Militari.

                În benzinăria Rompetrol din Bucureștii Noi, benzina costă 5,72 lei pe litru, iar motorina—6,02, iar în stația din Ghencea, ambele tipuri de carburanți sunt cu un ban mai scumpe.

                La benzinăria Lukoil din Șoseaua Orhideelor, litrul de benzină este vândut cu 5,71 lei, iar motorina, cu 5,97 lei, în timp ce, în partea cealaltă a orașului, în Pantelimon, benzina costă 5,66 lei, iar motorina—5,93 lei pe litru.

                Dacă ne mutăm în județele din Moldova, observăm că benzina și motorina au prețuri mai mici cu câteva zeci de bani. În județele Neamț și Suceava, spre exemplu, benzina costă în jur de 5,55 lei, iar în Iași poate fi găsită chiar și la un preț de 5,54 lei pe litru. Motorina, de asemenea, costă 5,72-5,73 lei pe litru în Botoșani, Suceava și Iași și 5,79 în județul Neamț.

                Restul marilor orașe din țară au prețuri medii: Brașov (5,63 lei la benzină și 5,93 lei la motorină), Cluj-Napoca (5,64 lei la benzină și 5,89 lei la motorină), Craiova (5,69 lei la benzină și 5,95 lei la motorină), Constanța (5,60 lei la benzină și 5,83 lei la motorină), Timișoara (5,61 la benzină și 5,94 la motorină).

                Prețurile ridicate la carburanți din București și din zonele limitrofe sunt justificate prin cererea mai mare venită din partea șoferilor. Aceste valori sunt proporționale, de altfel, cu alți indicatori care arată un nivel superior de trai în această regiune: salarii, rata șomajului, consumul privat.

                Spre exemplu, un studiu dat publicității săptămâna trecută de Consiliul Concurenței arată că 20% din mașinile care rulează pe șoselele țării sunt concentrate în București. Urmează regiunile centru (12%), sud-Muntenia (12%), sud-est (11%), nord-est (11%), vest (10%), sud-vest Oltenia (9%) și Ilfov (2%).

                În total, în România există 4,48 de milioane de mașini. În Capitală sunt 471 de mașini la mia de locuitori, ceea ce înseamnă, practic, că unul din doi bucureșteni deține un autovehicul.

                Pe de altă parte, prețul carburanților diferă cu plus/minus 5% față de prețul de referință stabilit de compania petrolieră, în funcție de costurile fiecărei benzinării.

                Astfel, din tariful pe care îl plătim la pompă, aproape jumătate înseamnă taxe și accize, iar restul reprezintă prețul propriu-zis al carburanților. Mai departe, prețul benzinei și motorinei depinde în principal de cotațiile petroliere, de costurile de rafinare, de cele de transport și depozitare și, în final, de cheltuielile cu distribuția (unde intră gestionarea rețelei de benzinării: chirie, utilități, salarii) și de marja de profit pe care și-o alocă fiecare companie în parte.

                Dacă ne comparăm cu restul europenilor, stăm destul de bine. Benzina de la noi este cea mai ieftină din Uniunea Europeană, după cum arată datele Oil Bulletin, centralizate de Comisia Europeană. Ultimul raport, cel din 23 septembrie, arată că prețul benzinei în România este de 1,25 euro pe litru, iar media europeană ajunge la 1,57 euro pe litru. Și la motorină suntem sub media europeană: la noi costă 1,33 euro pe litru, iar media UE 28 este de 1,45 euro pe litru.

                Pe piața din România există cinci lanțuri importante de distribuție a carburanților: OMV Petrom (550 de stații), Rompetrol (450), Lukoil (301), MOL (141) și Agip (40), deci în jur de 1.500 de benzinării în total. La acestea se mai adaugă încă aproximativ 700 de benzinării independente.

                Însă peisajul s-ar putea modifica radical în următorii trei-cinci ani, când mai multe companii petroliere și-au anunțat intenția de a deveni jucători importanți la noi în țară. Este vorba în special de rușii de la Gazprom Neft, care vor să ajungă la un lanț de 120 de stații, dar și de azerii de la SOCAR, care au cumpărat deja 15 benzinării în zona Moldovei și își doresc să dețină 300 de stații în România. AGERPRES

                Pachete cu alimente de la Crucea Rosie pentru batrani

                  Crucea Roșie Română, filiala Bacău, a marcat astăzi, 1 octombrie, Ziua Internațională a persoanelor în vârstă.

                  Astfel, pe lângă distribuția obișnuită de pachete alimentare, au fost invitate la sediul nostru persoanele în vârstă pe care le avem în evidență și care se pot deplasa, pentru a sărbători împreună această zi specială.

                  Acești bătrâni, aflați de cele mai multe ori în situații de sărăcie extremă, primesc de la Crucea Roșie Bacău pachete alimentare ce cuprind carne, zahăr, ulei, mălai, orez, conserve, dulceață, paste, dulciuri, etc.

                  „Am dorit prin această acțiune să aducem puțină bucurie pentru persoanele vârstnice cu care viața nu a fost atât de generoasă” – se arata intr-un comunicat al Crucii Rosii.

                  Cod galben de ploi si ninsori in judetul Bacau

                    Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis astazi o atentionare nowcasting de cod galben pentru ploi, lapovita si ninsoare in judetul Bacau, valabil intre orele 13.30 si 16.00.

                    Codul este valabil pentru judetele Suceava, Bacău, Vrancea şi Neamţ.

                    Conform ANM, se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie în zonele joase de relief şi sub formă de lapoviţă şi ninsori în zona Subcarpatică şi de munte; intensificări ale vântului care pe crestele montane pot depăşi 100 km/h, viscolind zăpada.

                    Dușa: Începe programul de modernizare al avioanelor F16 pe care România urmează să le achiziționeze

                      Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat, marți, că programul de înzestrare cu avioane multirol va începe în această toamnă prin modernizarea aparatelor de zbor pe care România urmează să le achiziționeze din Portugalia, primul avion de tip F16 ajungând în țară după anul 2015, conform protocolului.

                      „Am perfectat toate formalitățile vizavi de începerea programului de înzestrare al Forțelor Aeriene cu avioane de vânătoare, avioane multirol, iar programul va începe în această toamnă prin modernizarea avioanelor pe care urmează să le achiziționăm și prin plecarea în Portugalia pentru pregătire a circa 80 de persoane: piloți, ingineri, personal tehnic. În ceea ce privește sosirea avioanelor în țară, acest lucru se va face conform protocolului, după anul 2015 și întreaga escadrilă cu capabilitatea de a executa misiuni aeriene până în 2017, când expiră resursa de zbor a avioanelor MIG 21 Lancer”, a declarat ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Academia Tehnică Militară.

                      România urmează să achiziționeze o escadrilă de 12 avioane F 16 la mâna a doua, din Portugalia.

                      Președintele Traian Băsescu a promulgat la jumătatea lunii iulie legea care prevede achiziția de avioane multirol, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

                      Astfel, șeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru realizarea capabilității operaționale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului ”Avion multirol al Forțelor Aeriene”.

                      Pe 19 iunie, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziționarea de avioane multirol, act normativ care a fost la sfârșitul lunii iunie adoptat și de Camera Deputaților. AGERPRES

                      Trei persoane ranite intr-un accident la Bogdanesti

                        Poliţiştii au fost sesizaţi la 30.09.2013, în jurul orei 19.30, despre faptul că pe DN 11, în comuna Bogdăneşti, s-a produs un accident de circulaţie cu victime.

                        Din cercetarea efectuată la faţa locului, poliţiştii au constatat că N. Iancu, de 51 de ani, din Zărneşti, în timp ce conducea o autocisternă, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabil umed şi alunecos, a derapat, a pătruns pe contrasens şi a acroşat cu semiremorca un autoturism, condus regulamentar de A. Claudia, de 29 de ani, din Oneşti.

                        În urma evenimentului, trei pasageri din autoturism, I. Fănica, de 57 de ani, I. Angelica, de 55 de ani şi un minor de 5 ani, au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Oneşti pentru îngijiri medicale.

                        În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative.

                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                        Accident rutier la Faraoani

                          La data de 30.09.2013, în jurul orei 17.00, C. Mihai, de 64 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DC 166, în afara localităţii Faraoani, nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului la stanga şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar de D. Alexandru, de 36 de ani, din Suceava.

                          În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea unei pasagere din autoturism, C. Maria, de 61 de ani, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

                          Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru bărbatul de 36 de ani şi de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul autoturismului.

                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                          Tanar din Bacau, arestat pentru 16 furturi in Italia

                            La data de 30 septembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat o descindere domiciliară în comuna Sascut şi l-au depistat pe B. Dragoş, de 23 de ani, împotriva căruia a fost instituită măsura urmăririi la nivel internaţional.

                            Acesta se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de asutorităţile italiene, pentru săvârşirea a 16 infracţiuni de furt calificat.

                            Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Bacău iar în continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile italiene.

                            ULTIMELE ȘTIRI