24 mai 2024
SportSAH: Campion la 10 ani

SAH: Campion la 10 ani

Ionut Marian Stancila. Elev al Scolii “Nicolae Iorga”, in clasa a IV-a C. Premiant, olimpic, câstigator al multor concursuri scolare de matematica, limba româna, engleza, religie.

Dar pasiunea lui cea mai mare este sahul, caruia il aloca tot timpul liber. A inceput acest sport din curiozitate, a invatat primele mutari de piese de la bunicul sau, la vreo 4 anisori. Si i-a placut.

Atât de mult, incât s-a apucat serios de treaba. Pregatit de prof. Silviu Ifrim (cadru didactic pe istorie la Colegiul National Pedagogic Bacau) de la 7 ani, Ionut a raspuns imediat altor provocari – competitiile sportive pe sah. Unde mereu a fost la inaltime. Nu s-a mai putut lasa, mai ales dupa ce au inceput sa vina si rezultatele.



Are acasa “o sacosa de diplome”, dupa cum spune mama lui, si numai in acest an a completat colectia cu 13 cupe si 21 de medalii la concursurile de sah. Se vede un campion mondial. Pentru asta lupta. Chiar daca pe primul loc este totusi scoala. “Vreau sa dau tot ce-i mai bun din mine, sa fiu cel mai bun in orice concurs. Este un sport al mintii care ma ajuta foarte mult in tot ceea ce fac. Te invata sa gândesti, sa anticipezi, sa fii rabdator”, ne-a spus micul nostru campion. Nu are idoli in acest sport. Vrea sa fie asa cum e. Usor timid, modest, dar sigur pe el in tot ceea ce face. Viitorul suna bine, nu?

“In cunosc pe Ionut de trei ani. In prezent este cel mai bun junior pe acest sport, iar rezultatele lui confirma acest lucru. A avut o participare buna si anul trecut la Campionatul Mondial de Sah, dar si pe finala tarii. Este singurul junior de perspectiva al Bacaului. Are o inteligenta majora, este singurul care la antrenamente imi rezolva problemele, vede imediat solutia, e muncitor, ambitios. Daca joaca si va munci il vad in viitor un mare maestru in sah, bineinteles” – spune
prof. Silviu Ifrim.

Cele mai importante premii din aceasta vara:
– locul III si calificarea pentru judeteana la Concursul National Scolar de Sah “Elisabeta Polihroniade”
– locul II – la Concursul de sah “Memorialul Mihai Molodoi” de la Piatra Neamt (omologat de Federatia Internationala de Sah)
– locul I – categoria de vârsta 10 ani (150 participanti) la Concursul de Sah de la Basesti – Moinesti
– locul I – “Trofeul Comanesti”
– locul I – categoria 10-12 ani la Concursul National de Sah “Elisabeta Polihroniade” Tg. Ocna

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri