În ultimii ani, tranziția către energia verde a devenit o prioritate pentru multe țări, inclusiv România. Conduși de idealuri ecologiste și presiuni internaționale, guvernanții au luat decizia de a închide centralele pe cărbune, mizând pe surse de energie regenerabilă precum soarele și vântul. Realitatea a demonstrat, însă, altceva.
România, o țară cu un potențial considerabil în ceea ce privește resursele regenerabile, s-a lovit de o serie de probleme atunci când a încercat să se bazeze aproape exclusiv pe acestea. Una dintre cele mai mari provocări a fost lipsa de producție energetică pe timpul nopții. Fotovoltaicele, care funcționează doar în prezența soarelui, nu pot acoperi necesarul energetic al țării în timpul nopții. Astfel, România a ajuns să importe curent electric la prețuri ridicate de la vecinii săi, compromițând securitatea energetică națională.
Această dependență de importuri a pus în lumină fragilitatea unui sistem energetic bazat în mare parte pe surse regenerabile fără o infrastructură de stocare adecvată și fără alternative de rezervă. Închiderea centralelor pe cărbune, pe motiv că poluau, s-a dovedit a fi prematură și nerealistă în absența unei strategii de tranziție bine planificate.
Complexitatea sistemului energetic a crescut semnificativ odată cu tranziția de la câțiva mari producători tradiționali de energie la mii de mici furnizori de energie regenerabilă. Această diversificare a surselor de energie și a producătorilor aduce cu sine o serie de provocări care nu pot fi ignorate.
În primul rând, gestionarea unui număr mare de mici producători presupune o coordonare mult mai complexă. Fiecare furnizor de energie regenerabilă are caracteristici diferite în ceea ce privește capacitatea de producție, fiabilitatea și predictibilitatea. De exemplu, producția de energie solară depinde de condițiile meteorologice și variază semnificativ pe parcursul zilei și al anotimpurilor. Producția de energie eoliană este, de asemenea, intermitentă și imprevizibilă, depinzând de vânturile locale. Această variabilitate impune operatorilor de rețea să ajusteze constant echilibrul dintre cererea și oferta de energie, ceea ce crește complexitatea operațională.
În al doilea rând, integrarea unui număr mare de surse de energie regenerabilă în rețeaua națională necesită investiții semnificative în infrastructura de rețea și în tehnologiile de stocare a energiei. Rețeaua electrică trebuie să fie capabilă să preia și să distribuie energie din surse dispersate geografic, ceea ce implică modernizarea și extinderea rețelelor de transport și distribuție. În plus, pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu energie în perioadele de producție scăzută (cum ar fi noaptea sau în zilele fără vânt), este necesară dezvoltarea unor soluții eficiente de stocare a energiei, cum ar fi bateriile de mare capacitate sau alte tehnologii avansate de stocare.
Creșterea numărului de mici furnizori de energie implică și riscuri sistemice sporite. Într-un sistem cu câțiva mari producători, monitorizarea și controlul sunt relativ simple și centralizate. În schimb, într-un sistem cu mii de mici producători, riscul unor defecțiuni locale sau al unor perturbări neprevăzute crește exponențial. Aceste perturbări pot duce la fluctuații în alimentarea cu energie, care, la rândul lor, pot provoca instabilitate în rețea. Gestionarea acestor riscuri necesită sisteme avansate de monitorizare și control, precum și algoritmi sofisticați pentru gestionarea fluxurilor de energie.
Costurile de administrare cresc, de asemenea, în mod semnificativ. Coordonarea unui număr mare de entități diverse necesită un aparat birocratic și tehnic extins. Fiecare mic producător trebuie să fie conectat și integrat în sistemul național, iar fluxurile de date trebuie gestionate în timp real pentru a asigura echilibrul energetic. Acest lucru presupune investiții în tehnologie, personal specializat și procese administrative complexe. De asemenea, costurile de întreținere și reparații ale unei rețele extinse și diversificate sunt mult mai mari decât în cazul unei rețele centralizate, cu puțini mari producători.
România, în această cursă către verde, a subestimat complexitatea tehnică și logistică a unei astfel de tranziții.
Pe de altă parte, există și un substrat economic și politic în această mișcare către energie verde. Criticii sugerează că presiunile de la Bruxelles nu sunt motivate doar de preocupările ecologice, ci și de interese economice. Închiderea centralelor pe cărbune a creat oportunități de afaceri pentru anumiți „băieți deștepți” care au profitat de pe urma trecerii forțate la „energia verde”. Astfel, povara financiară a fost transferată asupra consumatorilor români, care plătesc prețuri mai mari pentru energie.
