Acasă Blog Pagina 4111

Crima la Parincea

    Teribila fapta s-a petrecut pe drumul public, acolo unde victima, in vârsta de 33 de ani, s-a intâlnit cu agresorul. Acesta din urma si-a amintit ca are de recuperat o datorie si s-au luat la cearta.

    De la vorbe la pumni nu a mai fost decât un pas. Barbatul a cazut la pamânt sub ploaia de lovituri si acolo a ramas. Vecinii au auzit scandal si au iesit sa vada ce se intâmpla, ba chiar au sarit si in ajutorul barbatului lovit, dar nu l-au putut salva. Au sunat la Ambulanta insa nici medicii ajunsi la fata locului nu au mai putut face altceva decât sa constate decesul.

    „I-am facut resuscitare dar nu si-a mai revenit. Imi pare rau ca nu am putut sa-l salvez”, spune Ioan Bucur, localnic. Oamenii povestesc ca agresorul era extrem de violent si ca i-a amenintat ca ii taie cu drujba. Imediat localitatea s-a umplut de politisti, care au facut cercetare la fata locului si au cerut transportarea cadavrului la morga pentru ca medicii legisti sa stabileasca care a fost cauza exacta a mortii.

    Dupa comiterea faptei, suspectul a fugit la domiciliu dar nu s-a impotrivit in momentul in care politistii i-au batut la poarta. El va fi cercetat pentru omor calificat si daca va fi gasit vinovat risca sa petreaca ani buni in spatele gratiilor.

    Ziua Mondiala a Diabetului

      Ziua Mondiala a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la initiativa Federatiei Internationale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Aceasta zi este marcata la nivel international de catre toate asociatiile membre ale IDF, de furnizorii de servicii de sanatate, cât si de persoanele afectate de diabet, fiind cea mai mare campanie mondiala de informare asupra diabetului. În fiecare an, Ziua Mondiala a Diabetului se concentreaza pe o tema aparte. Din 2009 încoace, tema este prevenirea diabetului si educarea cu privire la acesta, in 2013, actiunile se desasoara sub genericul “Intelege Diabetul, preia controlul”.

      In Bacau, din 2006, Lyons Club Moldova, in colaborare cu Directia de Sanatate Publica, a organizat, la “Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” o actiune de informare si educare a cetatenilor cu privire la pericolul si implicatiile acestei afectiuni, concretizata si in recoltarea, gratuita, de analize.

      “Lyons Club Moldova, in colaborare cu Directia de Sanatate Publica, organizeaza astazi o actiune de recoltare, gratuita, a analizelor pentru determinarea glicemiei, a trigliceridelor, colesterolului, cât si a tensiunii, pentru toate persoanele care doresc sa-si cunoasca starea de sanatate. Suportul material este asigurat din contributiile membrilor clubului nostru, suma ridicându-se, anul acesta, la peste 1000 de lei.”
      Ion Mocanu, pas prezident Lyons Club Bacau

      Aceasta actiune a Lyons Club Moldova nu este singulara, in fiecare an organizeza si finateaza o tabara de 10 zile pentru copii insulino-dependenti, care are ca scop informarea si educarea acestora, impreuna cu specialisti diabetologi, privind alimentatia, tratamentul si monitorizarea indicilor specifici. Joi, 14 noiembrie 2013, tot de la ora 9,30, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, contiuna activitatea de recoltare de analize, iar de la 11,30, la Casa de Cultura, membrii ai clubului vor distribui materiale informative si vor lansa baloane albastre.

      “Directia de Sanatate Publica Bacau desfasoara permanent actiuni de informare, de educatie, de prevenire a imbolnavirii cetatenilor, un accent deosebit acordând persoanelor predispuse la diabet sau insulino-dependente, o boala cu implicatii extrem de grave asupra sanatatii oamenilor. Si in acest an, organizam asemenea activitati, sub genericul “Intelege diabetul, preia controlul”, in colaborare cu Lyons Club Moldova din Bacau, care asigura suportul material, iar noi pe cel de specialitate.”
      Ada Dumitrescu, purtator de cuvânt al DSP Bacau

      “Am probleme cu diabetul si trebuie sa-l tin sub control. Imi fac periodic analizele, insa sunt destul de scumpe, de aceea am venit aici, este gratis, iar pentru noi, pensionarii, conteaza foarte mult”
      Dorina Vieru

      Locurile de parcare pentru persoanele cu handicap sunt inutile la supermarket-uri

        Mai multe persoane cu dizabilitati, care conduc insa o masina adaptata nevoilor personale, reclama faptul ca locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap sunt de cele mai multe ori, inutile.

        Oamenii spun ca in majoritatea cazurilor, locurile de parcare sunt amenajate necorespunzator, fiind amplasate la mare distanta fata de intrarea in supermarket-uri, spatiul dintre masini este foarte mic, nelasând loc suficient coborârii si manevrarii unui scaun cu roti, iar locurile respective sunt facute in panta, punând in pericol atât siguranta persoanei din carucior, cât si a cosului de cumparaturi, care o ia la vale.

        „Mi s-a intâmplat de câteva ori sa-mi plece caruciorul in care se aflau cumparaturile, pentru ca locul de parcare era construit in panta. Eu una, ma misc asa cum pot si imi conduc singura masina, insa, sunt destule persoane imobilizate in scaunul cu rotile, care nu pot face fata acestor incercari.

        Locul fiind inclinat, fie le fuge fotoliul rulant, fie le scapa de sub control cosul cu alimente. Din cauza acestor inconveniente, eu una am renuntat sa mai merg la supermarket pentru a-mi face cumparaturile”, a declarat Doina Poenaru, presedinta Societatii Handicapatilor Fizic din judetul Bacau.

        Ea precizeaza ca persoanele cu handicap fizic vor demara in perioada urmatoare o noua campanie de sensibilizare a autoritatilor in ceea ce priveste accesul persoanelor imobilizate in scaunul rulant, in institutii sau magazine.

        Munca la „negru” a explodat

          Administratorul uneia dintre intreprinderile mici din judet risca sa fie sanctionat cu amenda penala ori chiar sa fie condamnat la inchisoare pentru ca a folosit la lucru un numar mai mare de 5 persoane carora nu le-a incheiat contract individual de munca. Faptul a fost depistat luna trecuta de catre inspectorii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Bacau, in urma unui control de rutina.

          „In octombrie, inspectorii de munca au descoperit la Intreprinderea Individuala Puiu Ancuta Elena nu mai putin de opt persoane care lucrau fara forme legale, ne-a spus Dan Buftea, purtatorul de cuvânt al ITM Bacau. Tot luna trecuta alti 22 agenti economici au fost identificati ca practica munca la «negru», unii având, de asemenea, multe cazuri.

          La Coteanu Eusebiu au fost gasite cinci persoane care desfasurau activitate fara contract de munca, la Stoica Marian Ionut, trei, iar la SC Magdei Trans SRL, patru. In total, in octombrie, 43 de persoane au fost depistate lucrând la «negru».” Comparativ cu lunile anterioare, in octombrie s-a inregistrat un adevarat record in ceea ce priveste munca la „negru”. In septembrie, de exemplu, numai 11 angajatori au fost surprinsi ca practica ilegal munca, in aceasta situatie fiind identificate doar 14 persoane. Asadar, in octombrie fenomenul a avut o evolutie de-a dreptul alarmanta.

          Aceasta concluzie se bazeaza si pe faptul ca din luna mai 2011, de când s-au introdus amenzi drastice, inclusiv pedeapsa cu inchisoarea pentru mai mult de cinci persoane folosite in activitate fara forme legale, nu s-a atins un asemenea record. Lunar, in medie, intre 15 si 20 de angajatori au fost gasiti ca utilizeaza forta de munca fara a-i fi incheiat contract iar numarul persoanelor aflate in aceasta situatie nu a depasit cifra de 25.

          ITM Bacau i-a inaintat Parchetului propunerea de incepere a cercetarii penale impotriva firmei care are 8 cazuri de munca la „negru”. Fata de ceilalti 22 angajatori a dispus sanctionarea lor contraventionala, pentru fiecare caz aplicând o amenda de 10.000 lei. Asadar, in octombrie valoarea amenzilor date numai pentru desfasurarea activitatii fara intocmirea contractulu individual de munca se ridica la 350.000 lei.

          Dar luna trecuta si alti 24 agenti economici au fost amendati pentru incalcarea legislatiei referitoare la relatiile de munca. Ei nu au respectat reglementarile privind munca suplimentara, repausul saptamânal sau registrul general de evidenta a salariatilor ori i-au impiedicat pe inspectorii ITM sa efectueze control la societatea pe care o detin. In consecinta, cei 24 agenti economici au fost nevoiti sa cotizeze la bugetul statului cu peste 64.000 lei, aceasta fiind valoarea totala a amenzilor pe care ei le-au suportat.

          Ignoranta englezului si capra românului

          Am prieteni care au fost ca turisti in sudul Frantei, in celebrele statiuni de pe Coasta de Azur. Oameni civilizati, cu o oarecare bunastare, lipsita de stridenta, au vrut doar sa vada locurile acelea. Dar nu le-a priit vacanta, fiindca localnicii care au aflat despre ei ca sunt români i-au tratat cu raceala si chiar cu repulsie.

          Povestea nu e o noutate, românii au devenit sperietorile Europei civilizate, fiindca asa au inteles unii de-ai lor, sa ne bage in aceeasi oala pe toti, pe cei decenti, pe mâncatorii de lebede, pe hoti, pe devalizatorii de bancomate, pe analfabeti si toti descreieratii. E frustrant sa stii ca aproape pretutindeni mergi ai deja eticheta lipita pe frunte. Nu ne scot din “tigani” nici polonezii, nici francezii, nici elvetienii.

          Ca tot am pomenit de tigani, francezii au tot incercat sa-i trimita acasa, sa le desfiinteze taberele mizerabile amplasate chiar si in centrul oraselor, dar s-au lamurit ca se zbat degeaba. Asa ca au lasat-o mai moale si acum incearca sa investeasca aici in scoli si alte facilitati care sa-i tina pe tigani in România. Tot degeaba; civilizatia nomadului e o enigma pentru francez. Ignoranta, raspândita ca molima indiferent cât de civilizata se pretinde o natie, le dicteaza insa sa ne bage in aceeasi oala pe toti.

          Ziarele britanice abunda zilele acestea in reportaje despre români si despre ceea ce se spune ca va fi o adevarata invazie in arhipeleag, odata cu deschiderea pietei muncii, la 1 ianuarie. “Din ianuarie, numai capra va ramâne in satul românesc”, scrie jurnalistul britanic, ignorant si el ca tot neamul lui.

          Insa cei care au vrut sa ajunga in Marea Britanie au facut deja pasul peste Canalul Mânecii. Acelasi ziar britanic face si un reportaj in satul Sacosu Turcesc, unde lumea cica abia asteapta sa invadeze arhipeleagul si sa le sufle locurile de munca bastinasilor, care astfel vor ajunge muritori de foame.

          Povesti asemanatoare s-au mai spus despre Bacaul care se scalda intr-o bunastare poleita la propriu cu aur, procurat cu banii furati de pe cardurile englezilor. Analizele serioase, facute de economistii lor, arata insa ca invazia este doar o poveste de tabloid, ca vor fi destul de putini cei care vor cauta de munca in Marea Britanie. Iar piata oricum va face selectia.

          Vor femeile sa scape de barbatii violenti?

          O vorba româneasca spune ca daca femeia nu e batuta de barbat, se cheama ca nu e iubita. Vorba e proasta, cel putin din punctul meu de vedere.

          Realitatea, insa, e putin mai complicata. Si nu ma refer aici la faptul ca, traditional si statistic, judetul Bacau este pe primul loc in privinta cazurilor barbatilor batuti de femei, ci la cazul punctual al femeilor care sunt lovite de soti sau concubini si care indura acest tratament fara sa reactioneze.

          Sau, dupa câteva zile de parasire a ringului conjugal, se intorc la barbatul care le-a invinetit si isi cer iertare ca au indraznit sa plece.

          Un astfel de caz s-a petrecut in vara, in Bacau. O femeie careia barbatul ii bea putinii bani câstigati cu mare greutate a intrat in panica in momentul in care concubinul sau a lovit cu o secure in mobilierul din casa si, negasind nici o cale de scapare, s-a aruncat pe geamul de la bucatarie.

          Norocul femeii a fost ca a cazut pe acoperisul unui balcon, de unde a fost recuperata de pompieri. Dupa ce a iesit din spital, femeia a aflat ca este data afara din apartamentul in care traia cu barbatul si lasata pe drumuri, impreuna cu copilul grav bolnav. S-au implicat niste oameni si au ajutat-o pe femeie sa-si gaseasca o camera in care sa stea temporar, a fost ajutata si financiar, tot ce trebuia femeia era sa uite de barbatul bataus si sa-si reia viata.

          Dupa câteva zile, insa, femeia decide sa se intoarca la barbatul care o lasa fara bani si care o batea. Il iertase.

          Poate nu e bine sa generalizam, insa toate eforturile unor oameni si institutii care se ocupa cu protectia femeilor abuzate se duc pe apa sâmbetei. Si nimic nu se schimba câta vreme batausii stiu ca femeile lor se vor intoarce intotdeauna la ei, orice le-ar face…

          Din trei nu faci una

          Volei f, Div. A1/ Dupa ce le-a invins la pas pe Unic si Rapid, Stiinta se pregateste de un alt joc facil, cu codasa Tomis

          Ani la rând, Unic Piatra Neamt, Rapid Bucuresti si Tomis Constanta au constituit pentru Stiinta Bacau repere ale rivalitatii. In acest sezon, din pacate, cele trei foste mari nu figureaza decât ca sparring-partners in agenda si calenadrul voleibalistelor bacauane. Altadata derby de Moldova si chiar de „sferturile” Challenge Cup, Stiinta-Unic varianta 2013 e redus la un amarât joc de campionat pe care bacauancele il câstiga la pas, dupa un ultim set adjudecat cu un neverosimil 25-3. In urma cu un deceniu si ceva, Stiinta – Rapid nu era un meci, ci meciul.

          Meciul care ii tinea pe toti cu sufletul la gura si care decidea campioana. Acum, Rapidul de-abia aduna noua voleibaliste cu vârste si talie liliput pentru a veni la Bacau intr-o seara de luni si pentru a pierde cu 3-0 (15, 15, 12) o partida in devans din ultima etapa a turului. Cât despre Tomis- Stiinta stim cu totii ce a fost, nu? Ce a fost si ce n-o sa mai fie. Nici azi, in etapa a saptea a Diviziei A1, si, mai mult ca sigur, nici pe viitor.

          „In felul acesta, nivelul campionatului scade foarte mult, dar nu avem ce face. Trebuie sa ne vedem de drumul nostru”, a admis antrenorul campioanei, Florin Grapa, dupa victoriile cu 3-0 contra Unicului si a Rapidului.

          „Macar noi am facut aici, in Bacau, mai multe puncte decât a reusit Unicul sâmbata”, si-a manifestat satisfactia antrenorul Rapidului, Nicusor Armeanu la finalul partidei de luni seara, una care a iesit in evidenta doar prin exuberanta copilareasca a oaspetelor la câte un punct luat Stiintei.

          „Astfel de meciuri mai mult te incurca. De exemplu, ne dau peste cap blocajul, pentru ca, de regula, eu le cer fetelor noastre sa sara cât mai sus. Ce sa le spun atunci când adversarul ataca la nivelul benzii? Sa nu sara? Din pacate, miercuri, ne asteapta un alt joc din categoria celor care se anunta fara probleme”, a declarat Grapa, prefatând confruntarea de azi, de la ora 14.00, cu Tomis Constanta, in deplasare. Odinioara era un derby. Asa cum era si cu Unicul, si cu Rapidul. Acum, din toate cele trei, nu faci una buna.

          Programul complet al etapei a saptea: CSM Lugoj – Dinamo Bucuresti, Medicina Tg. Mures – Alba Blaj, CSM Bucuresti – CSM Târgoviste, Unic – Rapid, Tomis – Stiinta, SCM U Craiova – Penicilina.

          Clasament Divizia A1

          1 Stiinta Bacau 7 6 1 20-6 18p.
          2 Dinamo 6 6 0 18-2 17p.
          3 Alba Blaj 6 5 1 17-6 15p.
          4 Medicina 6 4 2 17-6 15p.
          5 CSM Bucuresti 6 4 2 14-7 13p.
          6 SCM U Craiova 6 3 3 11-11 9p.
          7Unic P. Neamt 6 3 3 9-10 9p.
          8 CSM Târgoviste 6 3 3 11-11 8p.
          9 CSM Lugoj 6 2 4 9-13 7p.
          10 Penicilina Iasi 6 2 4 6-13 6p.
          11 Rapid 7 0 7 1-21 0p.
          12 Tomis 6 0 6 0-18 0p.
          Dan Sion

          Natatie/ CN copii 10-11 ani: Sub ochii Cameliei Potec

          La sfârsitul saptamânii trecute, Bazinul Olimpic din Bacau a gazduit Campionatul National de Natatie rezervat copiilor de 10-11 ani. Nationalele au reunit la start 320 de copii legitimati la 49 de cluburi si a fost monitorizata de Camelia Potec, aflata la prima sa competitie din postura de presedinte al FR Natatie.

          Remarcatul Nationalelor de la Bacau a fost Leon Stan, de la Aqua Team Bucuresti, care s-a impus in nu mai putin de opt probe individuale, cucerind o medalie de aur si cu stafeta clubului de 4×50 m mixt, cu cae a stabilit un nou record national. Totodata, inotatorul bucurestean a doborât un record national vechi de 16 ani: 00:31:45.

          „Din pacate, dupa 11-12 ani, numarul celor care isi doresc performanta in natatie se injumatateste. Copiii au nenoie de modele. Am venit in Bacau in mod special pentru a le da o motivatie in plus sa continue munca”, a declarat Camelia Potec.

          Competitia de la Bacau a avut urmatorii câstigatori: Leon Stan (50 m spate, 50 m bras, 50 m liber, 50 m fluture, 100 m liber, 100 m spate, 100 m bras, 200 m liber/ 11 ani), Mihai Gergely (50 m fluture, 50 m spate, 100 m liber/ 10 ani), Laurentiu Dragota (50 m liber/ 10 ani), Stefan Avram (50 m bras/ 10 ani), Andreea Chita (50 m librer, 50 m spate, 100 m liber), Ingrid Huszar (50 m bras), Maria Nahed (50 m fluture), Aqua Team (stafeta 4X50 m liber feminin, stafeta 4×50 m liber masculin/ 11 ani, stafeta 4×50 m mixt feminin, stafeta 4×50 m mixt masculin/ 11 ani), SS1 (stafeta 4X50 m liber masculin/ 11 ani si stafeta 4 X50 m mixt masculin/ 10 ani). Cel mai bun rezultat al gazdelor a fost stabilit in proba de stafeta 4×50 m liber feminin/ 10 ani, acolo unde reprezentantele SCM Bacau (Tepes, Sicoe, Andrei si Munteanu) au cucerit bronzul.

          Volei masculin/ Divizia A2 Est: Inca un esec in tie-break

          Voleibalistii Stiintei Bacau aduna seturi si puncte. Din pacate, nu si victorii. Studentii au ramas cu un singur succes la activ dupa ce in runda a sasea a Diviziei A1 au pierdut al treilea joc stagional in tie-break.

          Sâmbata, bacauanii au cedat cu 2-3 (15, -20, 24, -17, 10) partida de la Bucuresti sustinuta in compania celeilalte Stiinte din Seria de Est a campionatului cadet. „Cu siguranta ca am fi putut scoate mai mult din acest meci. La 1-1 am avut minge de set, dar am cedat cu 24-26. Aceasta noua infrângere cu 3-2 a subliniat, o data in plus, inconstanta pe care o manifestam de la o faza la alta, nu doar de la un joc la altul”, a declarat antrenorul Stiintei, Cornel Paduraru, care a utilizat urmatoarea garnitura: D. Florea, Marciu, Cernov, Gal, Saracutu, R. Lazar, Ursache (libero).

          Au mai jucat: M. Snel, V. Lazar, Farcas, Matei si Bitere. Bacauanii ocupa locul 6, cu o zestre de sase puncte si se pregatesc de meciul de acasa cu Rapid, de sâmbata, 16 noiembrie. „I-am vazut pe rapidisti, pret de un set, cu Tomis Constanta. Au echipa buna, matura, dar formatia Constantei este o adevarata incântare”, a subliniat Paduraru.

          Rezultatele complete inregistrate in etapa a sasea: Bravol Brasov – Dacia Buzau 0-3, Tricolorul Ploiesti – CSM Suceava 3-0, CSU Stiinta Bucuresti – Stiinta Bacau 3-2, Rapid Bucuresti – Tomis Constanta 1-3. Steaua a stat.

          Programul etapei viitoare (16 noiembrie): Stiinta Bacau – Rapid, Dacia Buzau – Tricolorul Ploiesti, Steaua – Bravol Brasov. Partida CSM Suceava – Stiinta Bucuresti a fost amânata pentru data de 8 februarie. Tomis sta.

          Avionul vandut de Fiscul bacauan apartine unui politician aflat in inchisoare

          Avionul BAE 146 care va fi vandut la licitatie de Fiscul bacauan apartine unei companii aeriene detinute de un politician aflat in arest preventiv in India. Compania MDLR Airlines este detinuta de Gopal Goyal, parlamentar independent al statului indian Haryana. In 2009 a fost desemnat ministru, dupa ce l-a sustinut pe Bhupinder Hooda ca premier.

          Compania aeriana a fost lansata in 2007, si era detinuta initial de tatal politicianului, Murli Dhar si de fiul acestuia, Lakh Ram. De la initialele celor doi vine, dealtfel, si numele firmei: MDLR.

          Lansarea companiei aeriene venea intr-o epoca in care in India inflorea traficul aerian, insa, dupa ce preturile la petrol au inceput sa creasca, firma nu a mai putut plati ratele pentru cele trei avioane BAE detinute. In 2009, compania si-a incetat operatiunile iar in 2010 a fost preluata de Emirates Airlines.

          india

          O fosta stewardesa de la MLDR s-a sinucis in august 2012, lasand un bilet in care-l acuza pe patronul companiei, Gopal Goyal Kanda, ca a hartuit-o. Ca urmare, el demisioneaza din postul de ministru.

          La doua zile dupa sinucidere, India TV publica biletul de adio al stewardesei in care aceasta il acuza, pe langa hartuire, ca a trimis la Emirates un email in care era descrisa in termeni prea putin favorabili.

          Pe 23 august, politicianul este arestat si acuzat de complicitate la sinucidere, conspiratie, intimidare si trimitere de mesaje electronice false.

          india-2

          Pe 15 februarie, anul acesta, mama stewardesei se sinucide si lasa un mesaj de adio in acelasi loc in care l-a lasat si fiica ei.

          1951: Muncitori arestati de Securitatea bacauana si trimisi la Canal

          muncitoriUn raport realizat la 19 iunie 1951 de corespondentii Radio Europa Libera preciza ca un mare numar de muncitori din Bacau fusesera arestati in timpul festivitatilor prilejuite de ziua de 1 Mai, fiind acuzati de „acte de sabotaj”.

          Ei ar fi fost adusi in timpul noptii in cladirea Securitatii, unde ar fi fost torturati dupa care au fost trimisi in taberele de munca fortata de la Canalul Dunare – Marea Neagra.

          Fisa raportului

          Romanian Secret Police Arresting Workers in Bacau
          Description: Item based on interviews conducted with defectors and immigrants in Western refugee camps and immigration offices, or Western travelers returning from stays in East European communist countries, supplemented with information collected through Radio Free Europe (RFE) correspondence with anonymous sources from behind the Iron Curtain.; This field report was assigned the following topical and geographical subject headings by the RFE/RL: Romania; Labor – Arrest of Workers
          Creator:
          Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute (RFE/RL Research Institute)
          Geographic coverage: Romania
          Date of creation: 1951-06-19T00:00:00Z-1951-06-19T23:59:59Z
          Type: item; Field Reports
          Format: 1 document (1 Page)
          Subject: Radio Free Europe. News and Information Service; Radio Free Europe
          Identifier: http://hdl.handle.net/10891/osa:ddfb04d4-9f33-49ef-a7ae-e8d7154a0320
          Relation: http://www.peoplesheritage.eu
          Language: eng
          Provenance: Open Society Archives at Central European University
          Data provider: Open Society Archives at Central European University
          Provider: HOPE – Heritage of the People’s Europe
          Providing country: Hungary

          În prima parte a lunii noiembrie preţul petrolului a scăzut, insa Leul s-a depreciat faţă de USD

          Preţul petrolului a scăzut în prima decadă a lunii noiembrie, pe fondul întăririi Dolarului american.

          „Rezultatele nefavorabile raportate de Zona Euro în ceea ce priveşte şomajul şi inflaţia, faptul că Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referinţă, plus evoluţia recentă peste aşteptări în ceea ce priveşte piaţa americană a muncii au fost factorii care au condus în ultima perioadă la deprecierea Euro şi, respectiv, la întărirea consistentă a Dolarului american.

          În contextul aprecierii monedei americane, asistăm, în general, la scăderea cotaţiilor mărfurilor şi deci şi a petrolului”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding.
          În prima decadă a lunii noiembrie, preţul petrolului Brent (relevant pentru Europa) a scăzut cu cca 3,7%; Leul s-a depreciat însă în aceeași perioadă cu cca 1,9% faţă de Dolarul american, astfel încât cei doi factori de influenţă asupra preţurilor carburanţilor din România au acţionat în direcţii opuse.

          Astfel, în deschiderea lunii curente, preţul petrolului Brent oscila în jurul a 108,8-109 USD/baril, iar perechea USDRON avea valori în jur de 3,2540. La sfârşitul săptămânii trecute, cotaţia petrolului Brent scăzuse uşor sub 105 USD/baril, iar Leul se depreciase până la valoarea de cca 3,3160 Lei pentru 1 USD.

          „Preţurile carburanţilor se construiesc, desigur, într-un mod mai complex decât „aritmetica” simplă „preţ petrol- cotaţie USDRON”. În mod normal, ar fi puţin probabil să putem asista în România la schimbări majore ale preţurilor carburanţilor în intervalul de timp imediat următor, dar suntem într-o perioadă de volatilitate ridicată în pieţe, cu efecte atât asupra Leului, cât şi în ceea ce priveşte petrolul, cu mulţi factori care pot acţiona oricând semnificativ în ambele direcţii”, a precizat Silviu Pojar.

          La nivelul anului 2013, Leul a înregistrat o apreciere de cca 1,2% în faţa USD la sfârşitul săptămânii trecute, comparativ cu cotaţia sa faţă de Dolarul american de la începutul anului; preţul petrolului a marcat, în aceeaşi perioadă, o scădere de cca 5,7%.

          Rezultatele bune recente privind piaţa americană a muncii relansează speculaţiile privind posibilitatea reducerii stimulentelor de către FED, fapt care ar trebui să susțină aprecierea USD (inclusiv faţă de Leu) şi – într-o primă etapă cel puțin- să conducă la scăderea preţurilor mărfurilor (deci şi a cotaţiei petrolului).

          „În cele din urmă însă, evoluţiile economice bune (ale SUA și- să sperăm- și cele ale UE) vor duce în viitor în mod firesc la creşterea cererii de petrol, iar astfel va spori inclusiv greutatea mecansimelor clasice de acţiune asupra preţului, respectiv raportul cerere-ofertă.

          În acelaşi timp, faptul că cele trei zile de negocieri între Iran şi şase puteri mondiale s-au încheiat duminică fără a se ajunge la un acord final privind programul nuclear iranian a lăsat deschisă o altă „pârghie” de influenţă a preţului petrolului, până la rezolvarea completă a situației”, a arătat Silviu Pojar

          Conducea un autoturism deși avea permisul anulat

            Polițiștii din Tg. Ocna l-au depistat, la data de 11.11.2013, pe strada Gălean din localitate, pe C. Daniel, de 30 de ani, din comuna Bîrsăneşti, care conducea un autoturism în timp ce avea permisul de conducere anulat.

            Din verificări polițiștii au stabilit că celui în cauză i-a fost anulat permisul de conducere în anul 2008 pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are permisul de conducere anulat.

            Depistată în timp ce transporta țigări de contrabandă

              Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău în colaborare cu lucrători din cadrul Poliției Locale au depistat-o ladata de 11.11.2013, pe strada Vadu Bistriței din Bacău, pe M. Andreea, de 24 de ani care transporta cu un autoturism țigarete cu marcaje fiscale de Republica Moldova, pentru care nu deținea documente legale de proveniență.

              În autoturismul respectiv polițiștii au găsit 60 de astfel de pachete de țigări, care urmau să fie comercializate în Piața Centrală din municipiul Bacău.

              Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării și au fost predate lucrătorilor vamali, urmând ca față de M. Andreea să fie luată măsura sancționării contravenționale conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal.

              Bacau: Femeie de 84 de ani, ucisa de tren

                La data de 12.11.2013, în jurul orei 02:15, Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Bacău a fost sesizat de către impegatul de mișcare din Staţia CFR Bacău, despre faptul că în municipiul Bacău, locomotiva trenului IR 1653, care circulă pe relaţia Bucureşti N- Vatra Dornei, a surprins şi accidentat mortal o persoană de sex feminin.

                În baza sesizării, o echipă operativă s-a deplasat la faţa locului și din cercetări s-a stabilit că victima, o femeie de 84 de ani din Bacău, s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și prin loc nepermis și a fost surprinsă și accidentată de locomotiva trenului IR 1653.

                S-a luat măsura transportării cadarului la morga Spitalului Județean Bacău, în vederea efectuarii necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

                Elevii intră în grevă japoneză

                  Consiliul Național al Elevilor anunță desfășurarea unei greve japoneze în rândul elevilor, în data de 13 noiembrie 2013. Elevii vor purta asupra lor banderole albe, în semn de protest pentru subfinațarea sistemului educațional, iar în unele județe vor lua parte chiar la marșuri și acțiuni de protest, alături de studenți, după orele de curs.

                  Educația reprezintă o investiție, nu un cost, fiind cea mai importantă resursă pentru societate. Criza economică, nivelul scăzut de trai, creșterea ratei șomajului în rândul tinerilor, situația clasei politice la nivelul țării reprezintă doar o parte dintre consecințele neadaptării sistemului educațional la nevoile socio-economice actuale. Consiliul Național al Elevilor(CNE), structura reprezentativă a elevilor la nivel național, trage un semnal de alarmă în privința subfinanțării învățământului românesc și solicită Guvernului alocarea a 6% din PIB pentru educație.

                  Principalele revendicări ale elevilor sunt:

                  Dotarea corespunzătoare a unităților de învățământ

                  Există numeroase cazuri în care școlile nu au autorizație sanitară de funcționare și nu au beneficiat de fonduri pentru reabilitarea bazei materiale. În mediul rural, există încă școli cu toalete în curte și fară apă potabilă. De asemenea, în unele situații, condițiile termice în cadrul unităților de învățământ sunt asigurate de sobe vechi și degradate. Potrivit standardelor europene, pentru a asigura un mediu de învățare adecvat, unitățile de învățământ trebuie să aibă în dotare laboratoare, biblioteci, baze sportive, săli de clasă dotate corespunzător, dar și spații destinate activităților extra-curriculare. În România însă, investiția în dotarea și baza materială a școlilor, care să asigure un proces de predare și învățare modern, atractiv pentru elevi, reprezintă un deziderat mult prea greu de atins.
                  Decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru elevii navetiști
                  Consiliul Naţional al Elevilor consideră dezavantajoasă ordonanţa guvernului privind decontarea transportului elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu și solicită acoperirea totală a cheltuielilor de transport conform Art.84, alin.(3) din Legea Educaţiei Naţionale. Suma maximă decontată pentru un abonament lunar emis pentru distanţa de 50 km valorează 120 lei. În multe cazuri, abonamentul elevilor nu va fi decontat integral, ceea ce determină, în continuare, o creştere a ratei abandonului şcolar, în condiţiile în care există familii cu venituri mici care nu pot cofinanţa cheltuielile de transport.

                  Adaptarea învățământului tehnologic la cerințele agenților economici

                  Școlile tehnologice nu pregătesc elevii pentru piața muncii și nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învățământului teoretic. . În învăţământul tehnologic, datorită schimbărilor frecvente a modulelor şi a programei şcolare, elevii şi profesorii solicită ca această filieră să se axeze pe o formarea de competenţe vizibilă ulterior pe piaţa muncii.

                  Creșterea alocațiilor

                  Valoarea cuantumului alocației pentru elevi nu a mai crescut din anul 2009, chiar dacă au crescut atât cheltuielile legate de prețul biletelor de transport de exemplu, cât și cheltuielile legate de rechizite și materiale de studiu. Deși au existat mai multe propuneri legislative în acest sens în ultimii ani, acestea nu au fost adoptate. În prezent valoarea alocației este de 42 de lei (aproape 10 euro), valoare de 35 de ori mai mică decât în statele Uniunii Europene (care este în medie de 210 euro), conform expunerii de motive a uneia din aceste propuneri legislative.

                  Manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a

                  Învățământul de stat este gratuit, așa spune Constituția dar și Legea Educației Naționale. Conform legii, elevii din învățământul de stat beneficiază de manuale gratuite, însă, acest lucru nu se întâmplă. Datorită faptului că elevii nu au manuale gratuite, există o presiune imensă pe părinți pentru a procura manuale și culegeri.

                  Revizuirea curriculumului școlar și a conținuturilor manualelor școlare

                  Actuala programă școlară este învechită, ineficientă și neatractivă. Din acest motiv, majoritatea elevilor tratează cu superficialitate procesul educațional deoarece nu corespunde intereselor lor. Prin actualizarea programei școlare la noile nevoi socio-economice, prin schimbarea paradigmei de predare, elevii vor fi mult mai interesați de actul de predare-învățare.

                  Taxele și impozitele nu se majorează în municipiul Bacău, în 2014

                    Nivelul taxelor și impozitelor locale rămâne același în municipiul Bacău și pentru anul 2014, în ciuda hotărârii Guvernului României care permite autorităților locale să majoreze cuantumul acestora, cu până la 20 de procente. Decizia nu va fi aplicată și în Bacău.

                    ”Rămân consecvent ideii că taxele și impozitele nu trebuie majorate, nici pentru populație, nici pentru firmele care activează pe teritoriul orașului Bacău. Consider că aceasta este o decizie liberală, ce poate încuraja mediul de afaceri local, este o hotărâre ce ține de noi și pe care o luăm în sprijinul tuturor băcăuanilor”, a declarat Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.

                    Ca urmare a unei decizii a administrației Stavarache, persoanele juridice din municipiul Bacău beneficiază de o reducere cu 25 % a impozitului pe mijloacele fixe.

                    13 11

                      p1

                      Avem poarta împărătească a lui Alecsandri… S-o deschidem!

                      Am promis – şi ne ţinem de cuvânt – ca în fiecare lună să ne întâlnim la, poate, cel mai vitregit monument istoric băcăuan, despre care ştie toată lumea (da, da, de la Carpaţi până în Japonia), dar care pare a-şi trăi ultimele zile. Societatea Cultural-Ştiinţifică purtând numele poetului născut aici, la 14 iunie 1818, îşi face datoria aducând de fiecare dată câte ceva inedit. Reamintim: pe 8 august, am făcut curăţenia de vară în jurul casei, pe 20 septembrie numeroşii scriitori prezenţi la „Toamna bacoviană“ au ţinut să vadă cum plânge casa regelui poeziei, iar pe 31 octombrie, am primit oficial un obiect de excepţională valoare patrimonială şi artistică.

                      În prezenţa studenţilor Facultăţii de Litere a Universităţii având pe frontispiciu numele scriitorului, Costin Ţinteanu, colecţionar de antichităţi, le-a predat în custodie vechea poartă/uşă a casei de la Mirceşti. „Este o operă de artă pentru care s-ar bate Muzeul Ţăranului Român să o aibă! V-o împrumut pentru nouă luni, cât să renască această casă“, a spus oaspetele nostru. „Obiectul este mai mult decât o simplă poartă sau uşă“, le-a precizat studenţilor Aurel Stanciu, doctor în istoria artei cu o teză despre porţile tradiţionale româneşti. Avem în faţă o lucrare artizanală, cu ornamente simple, dar care trădează o simbolistică extrem de interesantă. Bănuiesc că a avut funcţia de uşă împărătească în curtea conacului scriitorului, în legătură cu mormântul provizoriu, în curte, al lui Alecsandri, înainte ca Ghica-Budeşti să-i construiască mausoleul de azi“.

                      Ba mai e o noutate: ca să nu-i mai ispitească pe amatorii de fier vechi, acum o săptămână, am ridicat cele două uşi metalice de la Casa „Alecsandri“ şi le-am pus la adăpost. În mai multe rânduri, aceştia s-au înfăţişat la ore… potrivite, pentru a le lua. I-au împiedicat lacătul şi lanţul cu care le-am legat de gărduţul de alături, iar acum voiau să fure tot metalul: uşile, gardul (tot din fier), lanţul şi lacătul…
                      Ne vedem acuşi (facem ce facem şi dăm mereu de uşi, ca în acest adverb popular), adică în această lună, şi tot aşa…

                      Petrecere pentru „cuplurile de aur” din comuna Oituz

                        La implinirea a 50 de ani de casatorie, Ion Osolos, primarul comunei Oituz, a dat o petrecere pentru „cuplurile de aur”.

                        Anul acesta, in aceasta categorie au intrat 24 de perechi. Petrecerea a avut loc la Hanul Codreanu, iar invitatii au avut parte de un meniu special si de momente artistice adecvate vârstei.

                        „Cele 24 de cupluri identificate de noi, s-au bucurat de câteva ore de relaxare, de o masa buna si de o petrecere pe cinste”, a declarat primarul Ion Osolos.

                        Fiecare cuplu, a primit la plecare o diploma care atesta ca au participat la nunta de aur. La eveniment a fost invitata sa cânte si Corala din Oituz, ai caror membri au sarbatorit anul acesta 110 ani de la infiintare.

                        ULTIMELE ȘTIRI