sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4105

Volei feminin/ Stiinta isi incepe seria testelor de verificare la Blaj si le continua in Serbia

Gata cu antrenamentele! Pentru campioana României la volei feminin, Stiinta Bacau a venit timpul meciurilor de verificare. Cu o luna inainte de startul Diviziei A1, studentele vor sustine primele jocuri-test din inter-sezon. Astfel, de vineri si pâna duminica, Stiinta va participa la „Cupa Blajului”, care le va mai reuni pe gazdele de la Volei Alba Blaj, Unic Piatra Neamt si Medicina Târgu-Mures.

„Cupa Blajului” se va desfasura in sistem campionat, câstigatoare urmând sa fie desemnata echipa cu cel mai bun punctaj. In prima zi a turneului, de la ora 19.00, bacauancele isi vor masura fortele cu Unicul, sâmbata, de la ora 17.00, o vor intâlni pe Medicina, pentru ca duminica, de la ora 11.00, sa joace contra Blajului.

Fara Sosa si Gaido

„Este un turneu de pregatire care reuneste practic o treime din Divizia A1. Avem prilejul de a vedea in ce punct ne aflam cu pregatirile si, totodata, cum se prezinta adversarele noastre din campionat”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, care va deplasa la Blaj un lot din care fac parte noile achizitii Aylin Pereyra, Monika Potokar si Marina Vujovic, dar din care lipsesc, in schimb, argentiniencele Mimi Sosa si Lucia Gaido.

Sosa si Gaido vor reveni in Bacau tocmai pe 21 octombrie, dupa ultimul turneu de calificare la Mondiale cu nationala tarii lor. „Practic, Sosa si Gaido vor rata primele doua meciuri din Liga Campionilor, insa nu avem ce face”, a precizat Florin Grapa.

O dau pe sârba

Pentru a pregati cât mai bine parcursul din Liga Campionilor, unde va fi colega de grupa cu campioana Rusiei, Dinamo Kazan, vice-campioana Poloniei, Tauron MKS Dabrowa Gornicza si câstigatoarea titlului din Elvetia, Volero Zurich, echipa bacauana va „servi” un aperitiv international intre 21 si 24 septembrie. In aceasta perioada, Stiinta se va deplasa la Belgrad, unde va evolua la un turneu la care participa primele trei clasate din campionatul Serbiei: Steaua Rosie, Partizan Vizura si Subotica.

O saptamâna mai târziu, Stiinta va organiza, la rândul sau un turneu, la care au fost invitate CSM Bucuresti, Unic Piatra Neamt, Volei Alba Blaj si Vizura, noua echipa a lui Darko Zakoc, fostul antrenor al Tomisului.

Fotbal, Liga a ll-a/ Conducerea Sport Clubului spera intr-un numar cât mai mare de spectatori la meciul cu Clinceniul

Numai mâine nu-i poimâine! Conducerea Sport Clubului se pregateste intens pentru debutul in liga secunda. Printre preocuparile „matricolei” bacauane figureaza si prezenta unui numar cât mai mare de spectatori la meciul cu FC Clinceni, programat sâmbata, de la ora 11.00, pe stadionul „Aerostar”.

Din acest motiv, accesul la jocul cu echipa pregatita de Vali Badoi va fi liber. Presedintele SC-ului, Liviu Goian si-a facut public si modelul pe care-l are in materie de galerie: „Imi plac fanii Petrolului Ploiesti! I-am admirat cum si-au incurajat favoritii si in finala Cupei României si in jocul- retur din play-off-ul Europa League, cu Swansea. Asemenea suporteri ne-am dori si noi lânga echipa”. Goian nu se multumeste doar cu o prezenta numeroasa in tribune; vrea fani educati in spiritul fair-play-ului! „Imi doresc mai multa civilizatie din partea publicului bacauan. Sa nu mai existe huiduieli si injuraturi si sa predomine fair-play-ul”, a punctat conducatorul Sport Clubului.

Unul dintre cei mai reprezentativi lideri de galerie bacauani, Robert Olandezul a replicat: „Echipa aceasta, care este finantata din bani publici, trebuie sa faca in asa fel incât sa-si merite suporterii. Mai ales ca, atunci când a fost infiintata, acest lucru s-a facut impotriva vointei generale! Noi suntem iubitori de fotbal, intelegem ca aceasta echipa a ramas singura din Bacau care evolueaza intr-o liga superioara, dar daca tot au nevoie de public, cum se face ca atâta amar de vreme nu au organizat nicio intâlnire cu suporterii? Si daca tot au adus jucatori de la FCM Bacau, lucru pe care-l salutam, trebuia luat si palmaresul FCM-ului. Traditia trebuie respectata, asta daca tot s-a vorbit despre galeria Petrolului, care este una dintre gruparile de traditie din fotbalul românesc”.

In alta ordine de idei, cei care nu iau drumul stadionului „Aerostar” pot vedea Sport Clubul la TV. Insa doar de la urmatorul meci de acasa al bacauanilor, programat pe 18 septembrie, contra Farului. Pe lânga jocul cu Farul, TVR va transmite alte noua partide ale SC-ului, televiziunea publica urmând sa plateasca pentru asta bacauanilor, conform ofsaid.ro, suma de 30.000 euro.

Handbal feminin / Doua victorii intr-una

O partida de verificare, doua victorii. Se poate? Ba bine ca nu! Miercuri, handbalistele Stiintei Bacau s-au deplasat la Galati, unde au intâlnit echipa gazda, Danubius, recent retrogradata din Liga Nationala. Bacauancele pregatite de Costel Oprea si Giani Hornea s-au impus la limita, cu 31-30, dupa ce gazdele au condus la un moment dat si cu sapte goluri dfiferenta.

La finalul partidei, cele doua formatii au jucat inca o repriza de 20 de minute, câstigata tot de Stiinta, cu 11-10. „Am convenit sa jucam si a treia repriza pentru ca fetele care au evoluat mai putin sa bifeze, la rândul lor, un numar acceptabil de minute”, a declarat antrenorul Stiintei, Costel Oprea, care s-a declarat multumit de prestatia echipei sale. Saptamâna viitoare, Stiinta va sustine inca o „dubla” de pregatire, cel mai probabil contra colegei de serie, HM Buzau.

Tot miercuri, bacauancele si-au aflat si ordinea adversarelor din campionat. Astfel, studentele vor incepe turul Diviziei A pe 21 septembrie, cu un meci pe teren propriu contra Universitatii Târgoviste, pentru ca in runda a doua sa se deplaseze la Piatra Neamt. De remarcat si „duma” data de site-ul FRH, care a „botezat-o” pe CS Handbal Municipal Buzau cu denumirea de CS Handbal Municipal….Bacau!

Unde se transmite meciul de fotbal Romania – Ungaria

Reprezentativa României a intrat in linia dreapta a pregatirilor pentru „dubla” cu Ungaria si Turcia din preliminariile Campionatului Mondial 2014.

Vineri, de la ora 21.00 (in direct pe Antena1) „tricolorii” primesc vizita Ungariei in „meciul anului” programat pe „National Arena”.

Pe lânga cele trei puncte, vitale in ecuatia calificarii, elevii lui Victor Piturca trebuie sa fie atenti si la un alt gen de calcul in jocul cu selectionata maghiara: orice cartonas galben luat de Rat, Chiriches, Bourceanu si Marica inseamna suspendarea jucatorului respectiv la partida urmatoare, cea de luni, cu Turcia.

Cei patru „tricolori” au câte un avertisment la activ in aceste preliminarii, iar un nou „galben” atrage in mod automat suspendarea pentru urmatorul joc.

Tenis/ Instirig Cup U18: Diaconu da, Manole nu

Tudor Diaconu (SCM Bacau) s-a calificat in turul secund al turneului international de la Bals, Instirig Cup, dupa ce l-a invins ieri cu 6-1, 7-5 pe favoritul nr. 7, britanicul Troy Dixon.

Pentru accederea in „sferturi”, Diaconu se va bate cu invingatorul dintre Vasile si Maru.

Celalalt bacauan prezent pe tabloul principal al Instirig Cup, Alexandru Manole a cedat cu 6-4, 6-0 confruntarea din turul inaugural cu favoritul nr. 5, Marius Frosa.

Tenis / Cupa DSJ-SCM Bacau, la final

A cazut cortina peste cea de-a patra editie a Cupei DSJ- SCM Bacau la tenis. Categoria 16 ani fete a fost câstigata de pietreanca Theona Hanu (Kym Star), care a fost urmata in clasament de Miruna Cartas (Micul As Iasi) si de Teodora Munteanu (SCM Bacau).

La 16 ani baieti, clasamentul final a fost urmatorul: 1) Marian Prajescu (Atletic Roman), 2) Cosmin Dragan (Coreco Iasi), 3) Petru Berdila (SCM Bacau), 4) Andrei Serbanescu (SCM Bacau). In ceea ce priveste turneele de dublu, ambele au avut câstigatori din rândul gazdelor.

Astfel, la 12 ani, locul intâi a revenit cuplului de la SCM Bacau, Gabriel Ungureanu/ Dan Marinescu, cu trei victorii din tot atâtea jocuri, in timp ce la 14 ani, s-a impus perechea Rares Serban (SCM Bacau)/ Dan Nanu (Atletic Roman), secondata de Serbanescu/ Balint (ambii SCM Bacau).

Cautau o suspecta si au dat peste trei

    Politistii de la Investigatii Criminale au mers in localitatea Hemeius pentru a incatusa o tânara, de 23 de ani, ce se sustragea de la executarea unei pedepse cu inchisoarea.

    Fata primise o condamnare de 8 luni, de la Judecatoria Bacau, pentru infractiunea de furt. In locuinta unde au gasit-o, politistii au dat si peste mai multe telefoane mobile si cartele SIM care apartinea unei alte tinere, de 21 de ani si concubinului acestuia si, cred acestia, le foloseau pentru inselaciuni prin telefon.

    Cercetarile in aceasta speta sunt in curs.

    Primaria Corbasca ii ajuta pe „copiii invizibili”

      Primaria Corbasca a infiintat un centru multifunctional in care copiii defavorizati, precum si cei care au parintii plecati in strainatate, la munca, vor desfasura activitati educationale si de divertisment. Proiectul este posibil gratie unui microgrant de 10.000 de lei câstigat de autoritatile locale in cadrul programului „Sprijinirea copiilor invizibili”, realizat in colaborare cu Prefectura, CJ Bacau, DGASPC si UNICEF România. Contributia primariei este de 2.010 de lei.

      Micrograntul are ca tema crearea „Compartimentului de Consiliere si Sprijin pentru Copii si Parinti”, coordonat de Constantin Tabacaru, asistent social al UNICEF. Activitatile au inceput in aceasta luna, la Centrul Multifunctional din Scarisoara, si vor dura pâna pe 31 decembrie.

      Deocamdata, centrul este frecventat de 20 de copii si 10 parinti. Sub indrumarea a trei cadre didactice, a unui psiholog si unui mediator scolar au loc activitati de socializare, educatie nonformala si recreative, precum si o „Scoala a Parintilor.

      Si-a inghitit proteza

        Un barbat, in vârsta de 59 de ani, din Bacau, a ajuns la Spitalul Judetean in stare destul de grava, cu hemoragie digestiva, dupa ce, in urma cu o saptamâna, isi inghitise proteza dentara.

        I s-au facut radiografii si s-a constatat ca este localizata in colon.

        Pacientul a fost internat in Sectia de Chirurgie si cel mai probabil va fi suspus unei interventii pentru ca lucrarea dentara sa fie scoasa.

        L-a lovit cu piatra in cap si i-a furat camasa

          S-a intâmplat in comuna Helegiu iar victima a fost un barbat, in vârsta de 36 de ani, din localitate.

          Dupa ce a iesit din bar sa se duca acasa, acesta a fost lovit cu o piatra in cap si dezbracat de camasa in care avea 200 de lei.

          Omul a depus plângere la Politie si, in urma verificarilor, s-a stabilit ca autorul este un tânar, de 19 ani, din localitate, care a si fost retinut pentru 24 de ore, pentru infractiunea de tâlharie.

          El va fi prezentat si instantei cu propunere de arestare preventiva.

          S-a spânzurat in grajd

            O femeie, de 61 de ani, din comuna Bârsanesti, a ales sa-si incheie socotelile cu viata. Aceasta a fost gasita spânzurata in grajdul de animale.

            Potrivit rudelor, ea a mai avut o tentativa de suicid in urma cu ceva timp. Atunci a inghitit mai multe somnifere, dar a fost gasita la timp, transportata la spital si salvata.

            Din pacate, de aceasta data, nu s-a mai putut face nimic.

            S-a inchis Scoala de Arta din Stanisesti

              La Stanisesti a avut loc festivitatea de inchidere a Scolii de Vara de Arta Plastica „Impreuna cu George Apostu, la el acasa”. Proiectul este initiat de Asociatia de Prietenie Româna-Franceza Bacau si finantat de Consiliul Judetean (CJ).

              Au participat, la eveniment, Ionel Floroiu, vicepresedintele CJ, primarii Bogdan Popa si Valentin Mârzac, sculptorul George Zarnescu, pictorita Daniela Zarnescu, Petrica Vlase, directorul Ansamblului „Busuiocul”, sculptorul Simion Asandi, locuitori din Stanisesti, care au avut sansa sa admire lucrarile studentilor din Iasi si Bucuresti, realizate din stejar de Rachitoasa, sub indrumarea dr. Ilie Bostan.

              In deschidere Dinu Apostu, nepotul sculptorului bacauan, a explicat ce s-a intâmplat in cele 10 zile in Scoala de Vara si a multumit participantilor. Ionel Floroiu a apreciat pasiunea celor implicati in proiect si a promis ca va sprijini amenajarea acestui spatiu, implicându-l si pe primarul comunei.

              Prof. Cristian Ungureanu, Universitatea „George Enescu”, a prezentat lucrarile celor trei artisti participanti: „Calea lui George”, autor Ana Maria Negara, „Sufletul locului” – Antal – Jozsef Kolumban si „Cocos” – Valeriu Lucian Stancescu. Festivitatea s-a incheiat cu un program folcloric sustinut de Ansamblul „Busuiocul” si artista Georgiana Ionica.

              Adeverintele medicale pentru inscrierea copiilor la scoala se elibereaza gratuit

                Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a transmis ieri, printr-un comunicat, ca eliberarea documentelor medicale pentru copii se face gratuit de catre medicii de familie, în conformitate cu prevederile legale ale contractului-cadru si normelor de aplicare a acestuia, indiferent daca parintii lor sunt sau nu asigurati.

                „Chiar daca parintii nu sunt asigurati, copiii pâna la 18 ani beneficiaza în mod gratuit de documentele mentionate. Si tinerii cu vârste între 18 ani si 26 de ani, care sunt elevi sau absolventi de liceu, pâna la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti si nu realizeaza venituri din munca au dreptul la aceste analize gratuite”, se arata în comunicatul de presa remis de CNAS.

                Tot gratuit se vor elibera si scutirile si actele medicale copiilor aflati in plasament. De asemenea, analizele necesare pentru inscrierea copiilor la gradinita sau scoala pot fi efectuate gratuit cu trimitere de la medicul de familie.

                Asta numai la un laborator aflat in relatii contractuale cu Casa de Sanatate si care sa aibe si plafon pentru analize.

                Limita la vânzarea terenurilor agricole: 100 de hectare

                  Proiectul de lege privind vânzarea si cumpararea terenurilor situate in extravilan stabileste ca persoanele fizice vor putea cumpara teren numai daca au desfasurat activitati agricole minimum 5 ani si daca au pregatire in domeniu.

                  Saptamâna viitoare, legea va ajunge la Guvern. Actul mai stabileste ca arendasii pot cumpara numai daca au contract de arenda pe 5 ani si daca sunt inregistrati.

                  Suprafata detinuta de persoanele fizice nu poate depasi 100 ha.

                  Cine va dori mai mult va infiinta o firma. La cumparare, au drept de preemptiune coproprietarii, vecinii, arendasii si persoanele care au activitati in comuna respectiva si nu au implinit 40 de ani.

                  Pompierii se intrec in indemanare

                    Astăzi, 04 septembrie 2013, începând cu ora 09.00, în fața Primăriei Municipiului Onești s-a dat startul etapei finale a Concursului Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă. În acest an, etapa naţională se desfăşoară în judeţul Bacău, fiind organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Maior Constantin Ene” al județului Bacău.

                    La deschiderea festivă a competiţiei, domnul colonel dr. Ion Burlui – inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a declarat: “Sub egida Zilei Pompierilor din România pe care o sărbătorim la 13 Septembrie, desfășurăm astăzi, faza finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă. Nu este o întâmplare că această etapă se desfășoară în Bacău, deoarece locația este legată de performața lotului din județul respectiv. După cum cunoașteți, nu este primul an când la Bacău se desfășoară această etapă. Acest lucru înseamnă, fără a fi părtinitor înainte de începerea concursului, că lotul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău s-a situat permanent pe locuri fruntașe.

                    De altfel, toate loturile prezente la această etapă finală au tradiție în a obține rezultate bune și foarte bune la aceste concursuri. Apreciez modul în care este organizată activitatea aici la Onești, în primul rând din perspectiva instituţiilor publice care sunt apropiate faţă de ISU Bacău, lucru pe care îl consider firesc […]în ajutorul celor mulţi, al cetăţenilor, care nu aşteaptă de la noi decât un singur lucru, şi anume să putem să răspundem prezent atunci când ei au nevoie de noi. Urez succes tuturor concurenţilor!”

                    Tensiunea acumulată de echipele concurente ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă participante s-a descătuşat astăzi, în Poligonul de instrucție al Detașamentului de Pompieri Onești. Prima “bătălie din marea confruntare”, în care sunt implicate 12 loturi sportive, a constituit-o proba „Scara de fereastră”.

                    Motivarea de care au dat dovadă pompierii băcăuani le-a adus un binemeritat loc întâi la această probă, timpul total realizat de echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău fiind 93,66 de secunde.

                    Strategiile aplicate de fiecare echipă în parte s-au concretizat în clasamentul rezultat la finalul probei. Pe loc secund al podiumului la proba „Scara de fereastră” s-a clasat echipa ISU Călăraşi, cu un timp total de 94,86 secunde, iar pe a treia treaptă a podiumului s-a situat echipa ISU Suceava, cu un timp total de 95,92 secunde.

                    Clasametul individual la această probă este următorul:
                    – locul I – plt. maj. Pavel Cezar Bogdan din cadrul ISU Iași – 14,51 secunde;
                    – locul II – plt. maj. Cîrnu Radu Iulian din cadrul ISU Suceava – 14,67 secunde;
                    – locul III – plt. adj. Stoiciu Ionuț din cadrul ISU Călărași – 14,68 secunde.

                    Cea de-a doua zi a competiţiei se va desfăşura pe stadionul din orașul Comăneşti. Aici, concurenţii celor 12 echipe aliniate la start îşi vor demonstra abilitățile pe parcursul a două probe, respectiv „Pista cu obstacole pe 100 de metri” şi „Ştafeta 4X100 de metri”. Aceaste probe spectaculoase vor aduce noi puncte echipelor, răsturnând sau întărind poziţia fiecăruia în clasamentul final.

                    Galerie FOTO: Circulatie blocata in Bacau

                      Circulatia in zona centrala a municipiului Bacau s-a desfasurat cu foarte mare dificultate, miercuri, 4 septembrie, din cauza lucrarilor la infrastructura rutiera.

                      In zona sensului giratoriu de la Colegiul Economic, circulatia fost data peste cap deoarece s-a lucrat la aducerea la nivel a gurilor de gaz metan.

                      Prima banda de circulatie de pe Bulevardul Unirii a fost blocata de lucrari iar traficul rutier in zona s-a desfasurat cu foarte mare dificultate. Mai multi politisti de la Circulatie au dirijat traficul in zona, insa acest lucru nu prea a ajutat la fluidicarea traficului din cauza aglomeratiei foarte mari.

                      La aglomeratie a contrinuit si faptul ca circulatia pe strada IL Caragiale, intre sensul giratoriu de la Autogara si prima intersectie a fost blocat din cauza unor lucrari.

                      Galerie FOTO: Carambol la Izvoru Berheciului

                        Evenimentul rutier, in care au fost implicate patru autoturisme, s-a petrecut, astazi, pe drumul judetean 241A, in localitatea Izvoru Berheciului.

                        Vinovat este un sofer care nu a adaptat viteza la carosabilul umed, nu a pastrat distanta regulamentara fata de autoturismul din fata sa si a intrat in coliziune cu acesta.

                        In urma impactului, masina a fost proiectata in autospecializata din fata si apoi pe contrasens intr-o alta masina.

                        Un pasager dar si trei conducatori auto au ajuns la spital pentru a primi ingrijiri medicale, ranile fiind usoare. Politistii de la Rutiera au deschis o ancheta pentru vatamate corporala din culpa.

                        Galerie FOTO: Simfonie de toamna

                          Incet, incet, Toamna se infiripa printre noi si ne ameninta ba cu cate o frunza galbena, ba cu cate o strop de ploiae. Vara nu se incumeta sa ne paraseasca dar nici mult nu mai poate rezista. Iar noi? Noi asteptam sa apara mustul dulce ca sa-l acompaniem cu o pastrama de berbecut…

                          Cutremur in judetul Covasna, la mica distanta de granita cu judetul Bacau

                            Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade a avut loc azi-noapte, la ora 3.18, la adancimea de 88 de kilometri, in apropiere de localitatea Bretcu, din judetul Covasna, la mica distanta de granita cu judetul Bacau.

                            Conform earthquake-report.com, este primul cutremur inregistrat in zona, la o distanta relativ mare de traditionalul perimetru din Vrancea. Epicentrul cutremurului de azi-noapte se afla in munti, in apropierea drumului european E 574, care leaga Bacaul de Brasov.

                            Recent, o serie de cutremure de mica intensitate au fost inregistrate in zona cuprinsa intre Sascut si Adjud, de-a lungul drumului european E85, care leaga Bacaul de Bucuresti.

                            Mama si fiica, absolvente in aceeasi promotie

                              S-au inscris in acelasi timp la cursuri, iar acum sunt asistente cu patalama. A fost visul lor sa profeseze in aceasta breasla si le-a placut atât de mult ce au avut de invatat ca au fost si premiate. Mama a luat premiul I, iar fata a fost a treia pe clasa.

                              Asistentii medicali care au absolvit anul acesta cursurile postliceale de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacau au depus, marti, juramântul profesional. Emotionati, slujitorii halatelor albe au promis sa-si faca meseria cu drag si sa-si respecte pacientii.

                              Mai tineri sau trecuti demult de prima tinerete, absolventii s-au asezat in banci pentru ultima data pentru a lua parte la premierea celor mai buni dintre ei. Printre premiante s-au numarat si Rodica si Ofelia Tomosaschi, mama si fiica.

                              Amândoua indragesc aceasta meserie iar când fiica sa a ales sa urmeze cursurile de asistenta, mama a decis ca este un bun prilej sa-si implineasca si ea visul. Acum, la sfârsitul scolii, fata recunoaste ca i-a fost greu sa tina pasul cu ea, fiind mult mai constiincioasa. I s-a propus chiar sa devina instructor la clasa si sa revina la scoala, de aceasta data ca dascal.

                              Examen de admitere

                              Din acest moment, absolventii au drept de practica si isi pot cauta serviciu atât in tara cât si in strainatate, diploma fiind recunoscuta si in alte tari.

                              Pentru anul scolar 2013 – 2014, Colegiul „Mihai Eminescu” are bugetate 5 clase de asistenti medicali generalisti iar examenul de admitere va avea loc joi, 5 septembrie, de la ora 8.00. S-au inscris 218 candidati, iar nota minima de promovare este 5. Pentru cei care nu vor prinde un loc bugetat se vor infiinta clase cu taxa.

                              „Demult imi doream sa fac aceasta scoala sanitara. Când am terminat liceul copiii erau mici, apoi ei au crescut si m-am gândit sa fiu colega cu fiica mea cea mai mica. Nu a fost greu pentru ca mi-a placut sa invat” – spune – Rodica Tomosaschi – absolventa (mama).

                              „Mama a fost cea mai buna la scoala si a invatat mai bine decât mine. Ea a fost constiincioasa. Si mie mi-a placut pentru ca de mica am vrut sa devin asistenta” – a declarat Ofelia Tomosaschi – absolventa (fiica).

                              „In aceasta meserie trebuie, inainte de toate, sa fii om. Nici voi sa nu uitati sa fiti oameni si sa va tratati pacientii asa cum trebuie. Sa va imaginati ca in locul bolnavilor pe care-i ingrijiti pot fi parintii vostri, copiii vostri sau chiar voi. Omul bolnav poate fi dificil, dar sa stiti ca boala il face asa. Un zâmbet este un fleac, pentru cel care sufera inseamna enorm. Nu uitati sa le zâmbiti” – le-a spus Minodora Chicea – presedinte Ordinul Asistentilor Medicali Bacau.

                              „Anul acesta au absolvit 107 cursanti. Din acest an o sa facem o triere a candidatilor prin sustinerea unui examen de admitere. La postliceala se pot inscrie si cei care nu au luat Bac-ul si s-a dovedit faptul ca ei nu fac fata si renunta. Dar la colegiul nostru vin sa urmeze cursuri postliceale si multi absolventi de facultate pentru ca asa pot dobândi o meserie” – a declarat – prof. Constantina Hulea – director Colegiul „Mihai Eminescu” Bacau.