În anii ’90, pe scena Teatrului Municipal „Bacovia“ din Bacău, Ioana Postelnicu, celebrată de noua sa familie spirituală – scriitori şi cititori băcăuani –, ne atenţiona că un om trebuie răsplătit pentru meritele lui cât timp este în viaţă, şi nu după aceea. (Prozatoarea născută în Mărginimea Sibiului la 18 martie 1910 trecuse de 80 de ani…) Da, dar ce ne facem cu cei ce se grăbesc să plece de lângă noi înainte de a ne spune tot ce au de spus?

Dintre atâţia creatori de spiritualitate, amatorii de cuvinte încrucişate sau de enigmistică minoră par a nu cunoaşte crispările apropierii sfârşitului, mai ales dacă Dumnezeu i-a mai înzestrat cu o fire robustă şi un tonus optimist chiar fără de moarte.

Mihai Creţu a ilustrat paradoxul amintit: rebusist de frunte al României (premiat la prestigioase concursuri naţionale de profil), conducător de cerc, creator de definiţii intrate în antologia de gen, autor de rebusuri criptografice record (ca lungime şi strategii combinatorii), a plecat dincolo lăsând totuşi o sumă impresionantă de lucrări. Nici nu s-a obişnuit lumea cu ideea dispariţiei sale, că prietenii i-au şi scos o carte. Se intitulează simplu „Mihai“ şi îi aparţine celui mai apropiat dintre aceştia, Nelu Dumbravă.

Cine se aşteaptă să dea de o tratare documentară, bi(bl)iografică, informativă se înşală. Cititorul are în faţă o descriere… narativă aşa cum sigur i-ar fi plăcut şi lui Mihai. (Am urmărit la televiziune o întreagă emisiune dedicată lui, în care s-au evocat momente agreabile din viaţa unui rebusist.)

Cartea lui Nelu Dumbravă, de exact 100 de pagini, este a unui talentat portretist. Într-„un septembrie cald prin care curgea o lumină de miere“, a intrat în lumea rebusistă „omul care iubea literatura, istoria, fotbalul, muzica, litera şi cuvântul, spaţiul şi timpul“. Mihai Creţu avea tot ce i se cere unui autor de definiţie rebusistă, despre care Tudor Muşatescu spunea că „trebuie să întrunească un paradox: să fie în acelaşi timp clară în ceea ce priveşte înţelesul cuvântului şi neprecisă în ceea ce priveşte uşurinţa de a-l găsi“.

Am notat câte ceva din numeroasele episoade compunând o viaţă scurtă, dar densă: „Plătiţi un acatist pentru sănătatea cuvintelor, doamnă!“ (răspuns adresat unei beneficiare a generozităţii omului Mihai Creţu); „zămârdoaga“, creaţie lexicală semnată de el, a fost apreciată de însuşi Fănuş Neagu; „Melodia italiană Picollo amore îşi are sorgintea în dulcele târg al Ieşilor. Autorul, aflându-se întâmplător în holul Universităţii, a ciupit ideea de la cei câţiva studenţi ce-şi notau zeloşi programul cursurilor, îngânând: Pi colo amore, pi colo am ore…“ (Să râdem cu… Mihau Creţu, rubrică în revista „Ariadna“); „E mamă mândră şi soţie,/Nu-i trebuie brăţări, cercei,/Că este, prin farmecul ei,/Ea însăşi o bijuterie“ (catren dedicat femeii); Bădia „a găsit mereu vorba potrivită care, rostită sau scrisă meşteşugit, a încuiat minţi şi a deschis suflete“ (Theodor Dumbravă, despre Mihai Creţu).

Cartea de la „Papirus Media“ (Roman) este unul dintre cele mai înduioşătoare gesturi ale unui camarad de spirit şi suflet, care-şi deleagă acum companionul spre a fi „responsabil cu buna dispoziţie a raiului“. Sau, constatativ: „A murit Enghidu, prietenul meu, care ucise cu mine lei“ (Nichita Stănescu, în faţa poemului „Enghidu“).

Anul liturgic se apropie de sfârşit şi, în acelaşi timp, chiar şi anualul nostru itinerar prin istoria mântuirii se apropie de punctul de sosire. De aceea, aici nu este de mirare ca atenţia noastră să se îndrepte în aceste ultime duminici spre cele din urmă lucruri ale omului. Lecturile duminicii a XXXII-a ne invită să aprofundăm credinţa noastră în învierea morţilor, unul dintre adevărurile fundamentale pe care îl pronunţăm şi în Crez prin cuvintele: „Aştept învierea morţilor”.

Sunt mulţi oameni care cred că a fi creştin astăzi înseamnă a lăsa în urmă credinţa în spirite. Dar ceea ce nu înţeleg oamenii este că acest mod de gândire nu este câtuşi de puţin modern. Chiar şi pe vremea lui Isus erau unii care nu credeau în spirite, în îngeri şi în învierea morţilor. Aceşti oameni aparţineau unei grupări religioase şi politice, fiind cunoscuţi sub numele de saducei. În Evanghelia de astăzi se vorbeşte despre nişte saducei care au venit la Isus şi voiau să-i dovedească absurditatea credinţei în înviere. Au inventat o poveste cu şapte fraţi care pe rând s-au căsătorit cu aceeaşi femeie, întrebându-l apoi pe Isus: „Aşadar, la înviere, cui îi va fi femeia soţie? Pentru că toţi şapte au avut-o de soţie” (Lc 20,33). Isus a răspuns că este imposibil să înţelegi viaţa după înviere în termenii vieţii actuale, din moment ce în viaţa viitoare nu va fi nevoie de căsătorie.

Să observăm că problema saduceilor are de-a face cu modul în care stau lucrurile în viaţa viitoare, pe când răspunsul lui Isus este despre motivul învierii. Există înviere pentru că Dumnezeu este Dumnezeul celor vii. Dumnezeu ne-a creat pentru viaţă şi nu pentru dispariţia totală. Dumnezeu nu ne creează cum suflăm noi balonaşe de săpun, care acum sunt, iar după câteva clipe nu mai sunt. Nu, Dumnezeu ne dă viaţă, care nu se încheie odată cu existenţa pământească. Dacă este vreo credinţă de care oamenii de astăzi au nevoie, aceasta este în înviere. De ce? Deoarece este antidotul eficient la boala infecţioasă a materialismului. Se spune că un turist american i-a făcut o vizită rabinului polonez Hofetz Chaim. Uimit că în toată camera rabinului nu erau decât cărţi, o masă şi o banchetă, turistul l-a întrebat: „Rabinule, unde este mobila dumneavoastră?” „Dar a ta unde este?”, i-a replicat rabinul. „A mea?”, l-a întrebat turistul uimit. „Eu sunt doar un vizitator, sunt în trecere pe aici”. „La fel şi eu”, i-a răspuns Hofetz Chaim.

Îmi amintesc că, odată, la ştiri, am văzut relatată una dintre cele mai stupide morţi de care am auzit vreodată. Un bărbat circula noaptea pe autostrada Bucureşti-Piteşti. La un moment dat a oprit pe dreapta. Reporterul nu a precizat motivul, dar noi, putem să deduce pentru ce s-a oprit. Din spate a venit un camion care a lovit maşina sa parcată pe dreapta, iar aceasta a căzut peste el, care stătea pe marginea şanţului, iar omul a murit. Nimeni nu s-ar fi gândit că avea să moară în felul acesta. Morala este exprimată în binecunoscuta noastră vorbă: „Astăzi eşti, mâine nu mai eşti”.

Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a revelat misterul învierii. Să reafirmăm cu convingere credinţa în viaţa viitoare, aceasta fiind cea mai bună cale pentru a ne curăţa vieţile de materialism. Oare înţelegem exact cum va fi viaţa după înviere?

Pr. Gabriel Bacoşcă-Ţernă, vicar la Parohia Romano-Catolică „Fericitul Ieremia” Bacău

Sfânta Biserică Ortodoxă cinsteşte în fiecare an pe data de 8 noiembrie, Soborul Sfinţilor Mihail si Gavriil şi a tuturor Puterilor cereşti celor fără de trup. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, la început fiind o simplă aniversare a sfinţirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, acest praznic a ajuns să se adreseze şi Sfântului Arhanghel Gavriil, ca apoi să devină sărbătoarea închinată tuturor Sfinţilor Îngeri, astfel că astăzi nu îi prăznuim doar pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci pe toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu.

Sfânta Scriptură ne spune că mai înainte de a crea lumea aceasta văzută, Dumnezeu a creat lumea cea nevăzută a Sfinţilor Îngeri, a acelor fiinţe cereşti ce sunt numai duhuri, care vieţuiesc în împărăţia de lumină a Dumnezeirii şi slava Lui îi acoperă cu strălucire şi pe ei. În ceea ce priveşte organizarea acestei lumi nevăzute, ierarhia îngerească, Dionisie Areopagitul vede cetele îngereşti în număr de nouă, aşezate în câte trei grupuri suprapuse: Serafimii, Heruvimii şi Tronurile, care sunt numai în slujba lui Dumnezeu; Domniile, Puterile şi Stăpâniile, care sunt în slujba întregii creaţii; Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii, care slujesc oamenilor. Biserica şi-a dat consimţământul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei în pictura bisericească.

Numele Sfântului Arhanghel Mihail înseamnă în limba ebraică „Cine este ca Dumnezeu?”. Acest voievod al arhanghelilor este cel care, pe când mândria îl împingea pe Lucifer către răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, a scos sabia sa de foc şi a strigat „cu glas de flăcări şi cu buze de văpăi” în faţa adunării şi unirii tuturor îngerilor, a soborului îngeresc ce azi îl prăznuim: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu?”. Tot Sfântul Arhanghel Mihail este cel ce l-a călăuzit pe Lot şi familia acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi cel ce a avut ca misiune protecţia specială a poporului lui Israel. El îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toţi morţii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail.

Semnificativ pentru rolul său în iconomia mântuirii este şi numele Sfântului Arhanghel Gavriil, care în limba ebraica înseamnă „bărbat-Dumnezeu”. Numele său conţine aşadar în mod concentrat vestea că Dumnezeu Se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Tocmai de aceea el este vestitorul tuturor evenimentelor semnificative legate de Întruparea Mântuitorului: vesteşte Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana naşterea Maicii Domnului, îi descoperă lui Zaharia naşterea Înaintemergătorului, vesteşte pe Fecioara că de la Duhul Sfânt ea va naşte pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, păstorilor le arată că li S-a născut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întăreşte ca să nu se îndoiască de nimic, călăuzeşte Sfânta Familie în Egipt şi aduce femeilor mironosiţe vestea Învierii Domnului. Şi aşa cum în multe rânduri în trecut, desigur că şi în viitor, acest înger al darului va veni să aducă oamenilor pe pământ toate veştile despre evenimentele mântuitoare ce sunt rânduite de Dumnezeu.

De aceea noi, creştinii, dar şi toţi ceilalţi oameni, suntem chemaţi „să luăm aminte” permanent la glasul Sfinţilor Arhangheli, care ne îndeamnă să cinstim şi să slujim Ziditorului a toate, să ne îndepărtăm de mândria ce l-a pierdut pe Lucifer, să ne adunăm în soborul sfintelor mărturisiri şi a dreptei credinţe la Sfânta Biserică, unindu-ne cu cetele îngereşti ce cu credinţă slujesc lui Dumnezeu, astfel încât în cer şi pe pământ să domnească slava şi pacea lui Dumnezeu!

Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

Duminică, 10 noiembrie, Teatrul Municipal “Bacovia”, din Bacău, va prezenta de la ora 18.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, din Bucureşti, spectacolul “Angajare de clovn”, de Matei Vişniec. Reprezentaţia va avea loc în Camera de Oaspeţi a expoziţiei „Q.E.D.” a artistului Mircea Cantor.

Camera de Oaspeţi este un spaţiu integrat expoziţiei, ce găzduieşte în fiecare lună lucrarea unui artist, prieten sau artizan care împărtăşeşte aceleaşi afinităţi cu Mircea Cantor. Piesa de teatru “Angajare de clovn”, scrisă de Matei Vişniec, a fost montată în regia lui Gheorghe Balint la Teatrul Municipal “Bacovia” din Bacău în stagiunea 2012-2013 şi va fi jucată în premieră la Bucureşti în sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă Contemporană. Din distribuţie fac parte actriţele Eliza Noemi Judeu, Nina Ionescu şi Adelaida Perjoiu.

Începând de duminică, 10 noiembrie, în Camera de Oaspeţi a artistului Mircea Cantor va expune, timp de o lună, artistul visual Ciprian Mureşan, care îşi prezintă cel mai nou film al său: Untitled 2012.

“Mircea Cantor: Q.E.D.” este prima expoziţie personală în România a unuia dintre cei mai importanţi tineri artişti, activi pe scena internaţională în ultimii zece ani, cu expoziţii personale în unele dintre cele mai importante instituţii de artă din lume (Centre Pompidou – Paris, MACRO – Roma). Expoziţia este deschisă la MNAC până în 10 aprilie 2014.

Evenimentul se desfăşoară cu sprijin oferit de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Asociaţia Amicii MNAC, Galeria Plan B (Cluj/Berlin) şi Galeria Yvon Lambert.

Duminică, 10 noiembrie, Teatrul Municipal “Bacovia” va juca pentru publicul din Bacău spectacolele “Neghiniţă”, după Barbu Ştefănescu Delavrancea, de la ora 11.00, şi Hotel “Far East”, de Viorel Savin, de la ora 18.00.

Teatrul Municipal „Bacovia” vine, in noiembrie, cu un program bogat. Sectia „Drama” le daruieste bacauanilor patru piese, dintre care una in premiera.

Hotel „Far East”, de Viorel Savin, in regia Doinei Zotinca, se va juca duminica, 10 noiembrie, de la ora 18, marti, 12 noiembrie, de la ora 16, si pe 27 noiembrie, ora 18. „Nora” de Henrik Ibsen, regizata de Lazar Fulga, va fi prezentata miercuri, 13 noiembrie, de la ora 16,30, iar „Maria Stuart”, regia Inna Sokolova-Gordon (Rusia), pe 17 noiembrie, de la ora 18.

Duminica de 24 noiembrie va fi rezervata premierei: „Opt femei sublime”, autor Robert Thomas, in regia lui Lazar Fulga. Spectacolul va incepe la ora 18.

Sectia „Animatie” va prezenta piesele „Neghinita”, regia Gh. Balint, pe 7 si 10 noiembrie, de la ora 11. Piesa „Aladin”, regizata de acelasi Gh. Balint, se va juca pe 15 noiembrie, de la ora 10,30, apoi pe 26 si 27 noiembrie, de la ora 10. „Florin Florica” de Vasile Alecsandri, regia Constantin Dinischiotu, va fi prezentata pe 17 noiembrie, ora 11, iar „Frumoasa si Bestia”, regia Valentin Dobrescu, pe 24 noiembrie, ora 11.