Acasă Blog Pagina 4010

Disputa pentru apa potabila la Tg. Ocna

    Dupa ce a respins proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea politicii de tarifare practicata de Compania Regionala de Apa Bacau anul trecut, Consiliul Local Târgu Ocna nu a aprobat nici tariful unic pentru serviciul public de alimentare cu apa potabila si de canalizare si pretul pentru apa potabila furnizata de la Statia de tratare Caraboaia.

    Mai mult, consilierii locali l-au mandatat pe primarul orasului Târgu Ocna, Stefan Silochi sa prezinte in Adunarea Generala a Actionarilor a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara aceasta hotarâre, adoptata in luna ianuarie.

    La cele doua proiecte de hotarâre mentionate (cel privind aprobarea politicii de tarifare si cel privind stabilirea tarifului unic), toti cei 13 consilieri locali târg-ocneni au votat impotriva. Astfel ca la Târgu Ocna modificarea tarifului la apa potabila se face pe raspunderea directa a Companiei Regionale de Apa Bacau.

    Aceasta a trimis o instiintare consumatorilor din orasul de la poalele Magurii prin care informeaza ca pretul pentru apa potabila este de 3,07 lei / metru cub, iar pentru canalizare de 2,27 lei / metru cub (ambele preturi fiind fara TVA). De cealalta parte, Consiliul Local Târgu Ocna a anuntat ca va intreprinde toate demersurile legale pentru mentinerea pretului la apa potabila.

    Bulibaseala – marca inregistrata

    Suntem mai putini. De vreo 7-8 ani se tot intâmpla asta. Au cam disparut oamenii, mai ales de pe la tara. In mare parte, sunt plecati la munca, in strainatate, dupa ce, democratia instalata in decembrie ’89 i-a lasat fara un loc de munca, fara nicio sursa de finantare. Statisticile spun asta.

    In plus, nici tinerilor nu le-a prea ars sa devina familisti, cu copii si restul obligatiilor pe care ar fi trebuit sa si le asume orice om ce a pasit pragul maturitatii. Si primarii stiu asta. Mai ales ei. Cei care, teoretic, ar fi trebuit sa stie tot ce misca prin ograzile de pe oriunde. Acum, primarii se vaita ca, scazându-le populatia, localitatile peste care si-au asternul priceperea de edili primesc mai putini bani de la Centru, conform cu numarul rezidentilor. Tot ce au de zis acum e sa blameze recensamântul, numindu-l un esec total. Aceiasi primari care, la momentul recensamântului, s-au impaunat cu inca o titulatura, de sef ai comisiilor, fara sa faca, insa, prea mare lucru.

    V-amintiti, cred, de bulibaseala de acum trei ani, când, la recensamânt, ba era obligatorie inregistrarea CNP-ului, ba nu era, v-amintiti de teama paranoica stârnita de “te intrebi cine” in rândul populatiei, de climatul de suspiciune generalizata, in fine, o intreaga teorie a conspiratiei.

    Or, era datoria primarilor, ca sefi de comisii, dar si ca edili ai locurilor, sa aplice legea, amintindu-le localnicilor de importanta si mai ales de seriozitatea unei astfel de actiuni, pâna la urma, utila si conforma cu vremurile civilizate in care pretindem ca ne aflam si noi. Au preferat sa lase greul in spinarile bietilor recenzori care au batut din nou la pas ulitele, strigând la portile inchise ale gospodariilor; dar si ale statisticienilor care au fost nevoiti ca, luni de zile dupa, coreleze si sa prelucreze stiintific datele.

    Mai mult, edilii amesteca situatiile oficiale, cele rezultate din recensamânt, cu altele de prin registrele agricole, de pe listele electorale, daor-doar o iesi socoteala. Cea care sa le convina, desigur. Acum stau si se plâng de bani, de lipsa lor, scâncete ce se vor tot auzi zece ani de-acum incolo, pâna la urmatoarea numaratoare generala, când cel mai probabil nu-i vom mai avea pe aceiasi primari afundati in fotoliile comode de piele. Macar o data la zece ani sa fim si noi un pic mai seriosi. Altfel, se repeta bulibaseala.

    Bacaul intra la apa!

    Inot/ In aprilie, Bazinul Olimpic va gazdui atât Nationalele de Inot, cât si cele de Sarituri

    S-au grabit sa organizeze o conferinta de presa in februarie referitoare la o competitie ce va avea loc de-abia in aprilie; fie! Dar nu au reusit sa ajunga la timp la conferinta; asta sa nu mai fie!

    Presedintele Federatiei Române de Natatie si Pentatlon Modern, Camelia Potec, secretarul general al FRNPM, Viorel Bitang si Gabriel Stanica Lupu, directorul Directiei Sport din Primaria Bacau s-au prezentat cu o intârziere de peste 20 de minute la intâlnirea de ieri cu jurnalistii bacauani.

    „Regretam intârzierea, insa programul incarcat de la Primarie, unde ne-am intâlnit cu domnul primar pentru a discuta detalii referitoare la Nationale, ne-a impiedicat sa fim punctuali”, s-a scuzat trio-ul Potec- Bitang- Lupu.

    Camelia Potec a confirmat ca, in interval de numai o saptamâna, Bacaul va organiza Nationalele de Inot pentru Seniori si Juniori (2-6 aprilie) si Nationalele de Sarituri in Apa rezervate Seniorilor (10-13 aprilie). Mai ramâne ca si site-ul FRNPM sa dea dreptate doamnei presedinte, in conditiile in care, pâna ieri dupa-amiaza, cel putin, cele doua competitii se suprapuneau ca date de desfasurare!

    „Nationalele de Inot vor fi televizate de Digi, iar Federatia va acoperi marea parte a cheltuielilor (parte electronica, arbitraj, premii), Consiliul Local Bacau urmând sa puna la dispozitie doar Bazinul si, eventual, sa asigure un fond de premiere. Ne dorim ca acest campionat sa fie unul dintre cele mai bine organizate”, a spus Potec.

    Vestea buna (pentru saritorii bacauani) este ca organizatorii au anuntat ca Nationalele de Inot nu vor fractura programul sportivilor de la sectia de sarituri in apa a SCM Bacau. „Ei se vor putea antrena intre reuniuni, mai exact intre orele 11.00 si 15.30 si seara, dupa ora 19.00”, a precizat Camelia Potec. De asemenea, organizatorii au renuntat la accesorii care ar fi impiedicat antrenamentele saritorilor.

    „Spre binele sectiei de sarituri, careia i-am oferit incepând de anul trecut, jumatate de ora in plus de antrenament, am renuntat la podium si la perdeaua care erau pregatite pentru Nationalele de Inot”, a subliniat Gabriel Stanica Lupu. Sa tot fie!

    Curtea Constitutionala: cetatenii români NU se nasc liberi

    Curtea Constitutionala a decis ca o formulare propusa a fi introdusa in noua Constitutie nu este legala si a respins-o. Fraza suna in felul urmator: „Cetatenii români se nasc si traiesc liberi”. Respingând aceasta formulare, Curtea Constitutionala da de inteles contrariul: „cetatenii români NU se nasc si NU traiesc liberi”.

    Presupun, ca, totusi, nu acesta a fost intentia judecatorilor, desi rezultatul este, sa recunoastem, hilar. Este interesant, insa, ca o formulare aproape identica este prezenta in Constitutia statului Massachusetts, scrisa de John Adams, cu sapte ani inainte de cea a SUA: „All men are born free and equal”. Adica, toti oamenii se nasc liberi si egali.

    De la 1870 pâna astazi, americanii nu s-au gândit ca o astfel de formulare ar fi neconstitutionala, nelegala ori imorala; mai mult ideea ca oamenii se nasc liberi a fost folosita pentru a denunta sclavia.

    Dar, sunt, oare, românii liberi? Se nasc si traiesc liberi? Daca e sa ne luam dupa sistemul nostru economic si dupa modul in care e construita societatea, am avea o mare problema. Pentru ca nu, românii nu se nasc liberi si nici nu traiesc cu adevarat liberi. Si nici egali.

    Pentru ca societatea ne transforma in sclavi. Ne nastem doar pentru a plati toata viata datoriile facute de altii, muncim doar pentru a supravietui, fara sa ne putem bucura de viata iar cât despre drepturi, acestea se restrâng an de an sub diferite pretexte.

    Pâna la urma, decizia Curtii Constitutionale, chiar daca a fost luata sub alte motivatii, vine doar sa consfinteasca o realitate.

    Handbal/ Divizia A: Fara probleme

    Stiinta MD II – CSM Ploiesti 41-28 (21-11)

    Stiinta MD II Bacau a dat uitarii infrângerea suferita in urma cu o saptamâna, pe terenul Calarasiului si s-a impus duminica in fata celor de la CSM Ploiesti cu scorul de 41-28 (21-11). Partida, disputata in cadrul etapei a 17-a a Diviziei A la handbal masculin, a inceput intr-o nota de relativ echilibru, insa dupa primul sfert de ceas, „satelitul” bacauan s-a dustantat de formatia ploiesteana, incheiind repriza cu un avans de zece goluri.

    Partea secunda a confirmat plusul de valoare al echipei antrenate de Bogdan Voica si a evidentiat pofta de joc a lui Victor Vartic, „nealterata” de debutul en-fanfare la prima echipa a Stiintei, cu ocazia victoriei de la Odorhei. De remarcat si faptul ca in partida de duminica, portarul gazdelor, Valeriu Erhan si-a trecut numele pe lista marcatorilor. Pentru Erhan este al doilea gol marcat in campionatul cadet, dupa cel reusit in editia trecuta, in deplasarea de la Piatra Neamt.

    Joi, Stiinta MD II va reveni pe teren, deplasându-se la Câmpina, pentru jocul cu gazdele de la HCM, din etapa a 18-a a campionatului cadet.

    Stiinta MD II: Erhan (1 gol marcat), Bobeica- M. Bujor (10), Vartic (8), Zacaciurin (6), Rata (4), G. Bujor (4), Bulov (3), Carali (2), Lita (1), Cotinghiu (1), Butnaru (1), Beleav, Stoian.
    D.S.

    De ce membrii grupului ABBA aveau haine atât de țipătoare

    Un membru al legendarului grup suedez ABBA a făcut dezvăluiri neașteptate în privința hainelor purtate de cei patru cântăreți pe scenă. În afară de piese de neuitat ca ‘Waterloo’, ‘Mamma Mia’, ‘Dancing Queen’ sau ‘Money, Money, Money’, membrii grupului ABBA s-au remarcat și prin ținute de scenă îndoielnice: rochii cu paiete, încălțăminte cu platformă înaltă, culori țipătoare, relatează The Guardian.

    Cu fiecare apariție pe scenă, cei patru reinventau moda. În ‘The Official Photo Book’, carte publicată la 40 de ani de la apariția televizată a grupului, la Eurovision, cu ‘Waterloo’, Bjorn Ulvaeus face dezvăluiri în privința alegerilor vestimentare ale formației. ‘După umila mea părere, arătam ca niște clovni atunci. Nimeni nu era mai prost îmbrăcat ca noi pe scenă’, scrie cântărețul-chitarist. Suedezul mărturisește apoi că, dacă ABBA împingea atât de departe limita kitsch-ului, o făcea din motive fiscale.

    Legea suedeză stipulează că prețul costumelor poate fi dedus din impozit, cu condiția însă ca ținutele să fie destul de excentrice ca să nu poată fi purtate în viața de zi cu zi. Este o lege pe care ABBA a știut să o folosească din plin în avantajul ei, încheie The Guardian.

    AGERPRES

    Gheorghe Chivorchian și-a depus dosarul de candidat pentru funcția de președinte al FRF

    Gheorghe Chivorchian și-a depus luni dosarul de candidat pentru funcția de președinte al FRF, la alegerile care vor avea loc pe 5 martie, după care a prezentat în fața ziariștilor programul său, intitulat ”Strategia de redresare și relansare a fotbalului românesc”.

    Gheorghe Chivorchian a subliniat că ”fotbalul a ajuns să fie o poveste tristă, zugrăvită în culori cenușii de prea multă vreme. Fotbalul din România are nevoie urgentă de strategie, finanțare și viziune, de un manager puternic”.

    El a menționat că dorește să fie, în acest context, pentru viitorul fotbalului din țara noastră, ”un lider și o călăuză, nu un șef”.

    Gheorghe Chivorchian a amintit că s-a născut la Roznov, în județul Neamț, unde a început fotbalul, la echipa locală Bradu, când avea 11 ani. A jucat pentru formațiile Letea Bacău, Steaua București, Sportul Studențesc, Metalul Plopeni și Ceahlăul Piatra Neamț.

    A început ca antrenor la Textila Buhuși, în Liga a IV-a, cu care a promovat în Liga a III-a. A fost numit la conducerea clubului Ceahlăul Piatra Neamț. A mai activat la Foresta Fălticeni, FCM Bacău, Poli Timișoara. Gheorghe Chivorchian a amintit apoi câteva din performanțele acestor grupări, precum și jucătorii promovați la echipele naționale ale României.

    Vorbitorul a menționat că strategia sa de redresare și relansare a fotbalului românesc va avea succes deoarece se bazează pe ”competența echipei manageriale, hotărârea cu care va acționa, inițiativa personalului din cadrul FRF, dar și oportunitatea obiectivelor stabilite”.

    Gheorghe Chivorchian propune ca președintele FRF să aibă posibilitatea de a conduce federația cel mult două mandate. În viziunea sa, Liga I va avea 16 echipe, cu 4 care retrogradează și 4 care promovează din Liga a II-a. La rândul său, Liga a II-a va avea o singură serie de 20 de echipe.

    Gheorghe Chivorchian a fost susținut la conferința de presă de actorul Mitică Popescu.

    Întrebat cine o sa facă parte din echipa sa, în cazul în care câștigă alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, Gheorghe Chivorchian a spus că îi are în vedere pe câțiva din candidații la acest post, în primul rând pe Gică Popescu și colegii săi din ”generația de aur”. Apoi, el dorește să păstreze din actualii angajați al FRF oamenii care dau dovadă de profesionalism.

    Gheorghe Chivorchian a mai menționat că pentru alegerile de la începutul lunii martie nu are un sprijin politic, dar speră ca oamenii de decizie să susțină apoi fenomenul fotbalistic pentru ca acesta să se dezvolte la toate categoriile de vârstă, iar echipa națională să se califice iar la turneele finale ale competițiilor europene și mondiale.

    AGERPRES

    Ar putea fi doua zile libere pentru elevii claselor 0 – IV

      Elevii claselor I – IV dar si ai clasei 0 ar putea ramane acasa in zilele de 18 si 19 februarie.

      Masura a fost decisa deoarece marti 18 februarie are loc simularea examenului de evaluare nationala la Limba si literatura romana iar miercuri, simularea la matematica.

      Cursurile din cele doua zile vor fi recuperate in zilele de sambata – pe 22 februarie si pe 1 martie.

      Masura se aplica doar in acele unitati scolare care nu au spatii suficiente pentru sustinerea in conditii bune a simularilor nationale. Decizia este luata de directorul unitatii de invatamant.

      Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului

        La data de 15.02.2014, în jurul orei 20.30, poliţiştii l-au depistat în trafic, pe DC 87, în localitatea Parincea, pe Iulian P., de 51 ani, din Oneşti.

        Întrucat conducatorul auto emena halena alcoolica, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        Bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcolemiei.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

        • La data de 16.02.2014, în jurul orei 16.00, poliţiştii Biroului Rutier Bacău, în timp ce desfăşurau activităţi de îndrumare şi control trafic rutier pe strada Ştefan cel Mare din municipiu, l-au depistat pe T. Dănuţ, de 48 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

        Pe numnele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

        Bacau: Accident pe strada Infratirii

          La data de 15.02.2014, în jurul orei 14.00, pe strada Înfrăţirii din Bacău s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

          Din primele cercetări poliţiştii au constatat că în timp ce un bărbat de 34 ani, din Bacău, conducea un autoturism pe strada Înfrăţirii, având direcţia de deplasare către strada Izvoare, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, iar într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Letea Veche, după care a intrat în gardul unui imobil.

          În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unei minore de un an şi trei luni, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea.

          Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto de 34 de ani.

          În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

          Depistat și cercetat pentru contrabandă cu țigări

            Peste 34000 de țigarete de contrabandă au fost confiscate de polițiști de la un bărbat de 37 de ani din județul Iași.

            La data de 17.02.2014, în jurul orei 03.30, o patrulă mixtă de siguranță publică, formată din polițișt și jandarm, aflată în exerciatrea atribuțiilor de servicu pe strada Milcov din Bacău, a oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un constănțean de 24 de ani.

            În autoturism se mai afla, în calitate de pasager, un bărbat de 37 de ani din județul Iași. De asemenea, poliţiştii au descoperit în interiorul vehiculului 1701 pachete de ţigări de contrabandă, cu timbre de Republica Moldova.

            Din verificări s-a stabilit că cele 34020 de țigarete îi aparțin ieșeanului de 37 de ani.

            Ţigaretele au fost ridicate și predate lucrătorilor vamali.

            Polițiștii de investigarea fraudelor, care au preluat cercetările, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de produse accizabile supuse marcării în afara antrepozitului fiscal, marcate necorespunzător sau fără marcaje, peste limita a 10.000 ţigarete.

            Țigări de contrabandă, ridicate de polițiști

              33820 de țigarete de contranbandă, ascunse într-un autoturism, au fost ridicate de polițiștii băcăuani de la un sucevean de 26 de ani. Bărbatul a fost reținut și este cercetat pentru contrabandă cu țigări.

              La data de 15 februarie a.c., poliţiştii rutieri au depistat în trafic, pe DN 2, în localitatea Sascut, un sucevean de 26 de ani, care transporta cu un autoturism 1691 de pachete de ţigări cu timbre fiscale de Rusia și Ucraina.

              Cele 33820 de țigarete erau disimulate în portierele autoturismului, sub bancheta din spate şi în roata de rezervă și au fost ridicate în vederea cercetărilor.

              S-a luat măsura indisponibilizării autoturismului folosit la comiterea faptei.

              Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 21.000 de lei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de deţinere de produse accizabile supuse marcării în afara antrepozitului fiscal, marcate necorespunzător sau fără marcaje, peste limita a 10.000 de ţigarete.

              Faţă de bărbatul de 26 de ani s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore iar ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de acesta, pentru o perioadă de 60 zile.

              Sapte barbati prinsi la braconaj de urs, cerb si mistret

                Poliţiştii au prins în flagrant șapte bărbați, care au organizat ilegal o vânătoare la speciile cervide, mistreţ şi urs, pe fondul de vânătoare din comuna Agăş.

                La data de 16.02.2014, în intervalul orar 03.00-18.00, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase și din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au acţionat pe fondul de vânătoare 4 Sulţa, din comuna Agăş, pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic.

                În cadrul acțiunii au fost depistați în flagrant 7 bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, din comunele Asău și Agăș, în timp ce efectuau o vânătoare în punctul Cărunta, la speciile cervide, mistreţ şi urs, fără a poseda o autorizaţie în acest sens şi unde au tras mai multe focuri de armă.

                Polițiștii i-au identificat pe cei şapte bărbaţi și au ridicat de la aceştia, în vederea continuării cercetărilor, trei arme de vânătoare şi 19 cartuşe, deţinute de trei dintre ei.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept şi braconaj la vânătoare.

                La volan deşi avea permisul suspendat

                  Poliţiştii rutieri l-au depistat în trafic, la data de 15 februarie a.c., în jurul orei 23.30, pe strada Republici din Bacău, pe Gheorghe P., de 23 de ani, din municipiu.

                  Întrucât conducătorul auto nu avea asupra sa nici un document, poliţiştii l-au verificat în baza de date şi au constatat că acesta are dreptul de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice suspendat.

                  În cauza s-a întocmit dosar penal.

                  Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu, premiati in cadrul Galei Campionilor

                  Sambata, 15 februarie 2014, Federatia Romana de Automobilism Sportiv a organizat Gala Campionilor pentru sezonul 2013, un eveniment anual in care cei mai buni sportivi al sezonului care s-a incheiat, sunt premiati intr-un cadru festiv.

                  Astfel, cel mai bun echipaj al Bacaului a fost medaliat si a primit trofeele pentru activitatea lor in sezonul 2013, unde au obtinut titlul de vice-campioni nationali la categoria doua roti motrice.

                  Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu au fost prezenti la acest eveniment, unde au promis ca pentru sezonul din acest an vor merge la modul „maxim atac inca de la prima proba speciala” si altceva decat titlul de campioni la 2WD pentru ei nu exista.

                  In acest moment echipajul bacauan se afla pe ultima suta de metri cu pregatirile pentru acest sezon, ce va incepe pe data de 20 martie cu raliul de la Brasov.

                  Tot in acelasi cadru, organizatorul Raliului Moldovei 2013 a primit un premiu special pentru felul in care Adrian Raspopa si echipa sa au realizat cea de a 3-a editie a acestui raliu, unde s-au facut progrese simtitoare pe toate planurile.

                  In 2014 Raliul Moldovei este programat sa se desfasoare in perioada 25-26 iulie.

                  18 02

                    p1

                    Weekend de vis pentru viitorii miri

                      Duminica, s-a incheiat si cea de-a doua editie a expozitiei „Nunta de Vis”, organizata pe parcursul intregului weekend la Centrul de Afaceri si Expozitii (CAEx) „Mircea Cancicov” Bacau.

                      Astfel, dupa trei zile pline, putem spune ca evenimentul expozitional si-a atins scopul, numerosi aspiranti la titlul de miri trecând pragul CAEx. Cei interesati si nu numai au avut la dispozitie o oferta extrem de bogata etalata de cei 52 de expozanti veniti din diferite localitati din tara.

                      Expozitia a inclus de la rochii de mireasa si costume de miri, demonstratii de machiaj si coafura, pâna la formatii si orchestre pentru nunta, nelipsitii specialisti in efecte special sau masinile de epoca si limuzinele destinate unor astfel de evenimente unice in viata oricarui tânar.

                      cronica nunti Cornel Pricopie

                      „Am incercat sa organizam si acest târg cât mai bine cu putinta, astfel incât sa fie cât mai placut ochiului, dar si in avantajul clientului, adica a bacauanilor, a tuturor celor care se gândesc sa-si uneasca destinele si sa se casatoreasca. Mult profesionalism am remarcat la acest tâg si de aceea ii felicit pe expozanti pentru ca au venit cu tehnica destul de superioara, cu inovatii chiar in materie”
                      Cornel Pricope, director CaEx Bacau

                      Cea de-a doua zi de desfasurare a expozitiei a fost plina de momente unice, organizatorii pregatind pe lânga recitaluri ale formatiilor Playlist Band si Artizan, o defilare a rochiilor de mireasa care a atras curiozitatea si admiratia tinerelor bacauance.

                      Un alt element de atractie l-a consituit seria de tombole la care participantii au putut câstiga o rochie de mireasa marca Agnes Toma, un foc de artificii profesional sau un pachet de fum greu si gheata carbonica pentru dansul mirilor, oferite de specialisti in efecte speciale de la DirectSound, precum si invitatii pentru un cuplu la unul dintre viitoarele spectacole ale Teatrului Bacovia.

                      drona

                      In plus, un alt premiu inedit l-a constituit sI filmarea aeriana cu drona, un serviciu adus in premiera in cadrul expozitiei de catre Filmari Aeriene Bacau.

                      „Filmarea cu drona este un unghi de vedere al unei pasari si, bunaoara, la nunti, le ofera doritorilor posibilitatea de a observa grandoarea unui astfel de eveniment. Insa, oferta mea nu este neaparat doar pentru nuntii, ci poate fi extinsa si domeniului imobiliar, de exemplu, putând fi facute fotografii sau filmari aeriene in care sa poti distinge in detaliu orice vecinatate. La fel de indicat este in cazul promovarii turistice si asa mai departe”, a precizat Marius Fundulea, reprezentantul firmei.

                      Volei feminin/ Divizia A1: Sa vina Dinamo!

                      SCM U Craiova – Stiinta Bacau 1-3 (25-23, 11-25, 11-25, 9-25)

                      Uneori, ce incepe prost, se termina bine. Mai ales atunci când este vorba de Stiinta Bacau. Campioana României la volei feminin a obtinut, sâmbata, cea de-a 18-a a victorie a sezonului, impunându-se cu 3-1 pe terenul oltencelor de la SCM U Craiova. Primul set a fost câstigat la limita de gazde, care au reusit sa basculeze in favoarea lor situatia de pe tabela de marcaj. Setul doi a fost, la rândul sau, unul al schimbarilor de macaz.

                      Antrenorul Stiintei, Florin Grapa a introdus-o pe Katya Zakreuskaya in locul Monikai Potokar, iar atacurile bielorusei au facut casa buna cu inspiratia olandezei Staelens si, in special, cu siguranta centrilor Alexandra Sobo si Mimi Sosa. Stiinta a preluat frâiele jocului si si-a adjudecat o victorie de trei puncte dupa ce a câstigat urmatoarele doua seturi la scor identic, 25-11 si a marit la 16 puncte diferenta din partialul al patrulea.

                      Considerat de Florin Grapa drept ultimul „hop” dinaintea confruntarii cu Dinamo Bucuresti, de la finalul acestei saptamâni, victoria din meciul de la Craiova permite Stiintei sa pregateasca asa cum se cuvine derby-ul campionatului. Cu precizarea ca miercuri, bacauancele isi vor putea exersa mâna in „sparring”-ul cu Penicilina, echipa invinsa week-end-ul trecut de Dinamo, cu 3-0, la Iasi.

                      SCM U Craiova: Ilina, Buz, Ariton, Chirilov, Badea, Smultea, Duta (libero).
                      Stiinta: Staelens, Potokar, Rogojinaru, Sosa, Sobo, Bacsis, Vujovic (libero). Au mai evoluat: Zakreuskaya, Miclea si Herlea.

                      Rezultatele complete ale etapei a 19-a: Penicilina Iasi – Dinamo Bucuresti 0-3, SCM U Craiova – Stiinta 1-3, Unic Piatra Neamt – CSM Târgoviste 0-3, CSM Bucuresti – Volei Alba Blaj 3-1, Medicina Târgu-Mures – CSM Lugoj 3-0. Tomis – Rapid s-a jucat ieri.

                      Programul etapei viitoare (miercuri 19 februarie): Dinamo – Medicina, CSM Lugoj – CSM Bucuresti, Alba Blaj – Unic, CSM Târgoviste – Tomis, Rapid – SCM U Craiova, Stiinta – Penicilina.

                      Clasament
                      1 Stiinta Bacau 19 18 1 56-8 54p.
                      2 Dinamo Bucuresti 17 16 1 48-7 46p.
                      3 Volei Alba Blaj 19 15 4 50-19 45p.
                      4 Medicina 19 13 6 47-26 38p.
                      5 CSM Târgoviste 19 10 9 36-33 30p.
                      6 CSM Bucuresti 18 9 9 33-31 27p.
                      7 Unic P. Neamt 18 7 11 25-32 23p.
                      8 SCM U Craiova 18 7 11 28-37 22p.
                      9 CSM Lugoj 18 7 11 27-36 21p.
                      11 Penicilina Iasi 18 6 11 20-38 18p.
                      11 Rapid Bucuresti 18 1 17 5-52 3p.
                      12 Tomis Constanta 17 0 17 1-51 0p.

                      Fotbal, Liga a II-a. Bilant negativ pentru Sport Club

                      Divizionara B Sport Club Bacau s-a intors vineri din turneul de jocuri efectuat in Vestul tarii si in Ungaria. In planul rezultatelor, bilantul turneului este unul negativ, bacauanii nereusind sa câstige niciunul din cele sase meciuri de verificare disputate pe parcursul cantonamentului de la Baile Felix.

                      Echipa antrenata de Viorel Tanase a pierdut trei partide (0-1 cu Honved Budapesta, 0-1 cu divizionara C National Sebis si 1-3 cu Gloria Bistrita) si a remizat in alte trei rânduri: 1-1 cu Olimpia satu-Mare, 0-0, cu echipa de liga a treia, Soimii Pâncota si 1-1 cu Mezokovesd Zsory, formatie clasata pe locul 12 in prima liga maghiara.

                      Ultimul amical disputat de Sport Club a fost cel pierdut vineri, la Bistrita, cu 3-1 in fata Gloriei din localitate, echipa situata pe pozitia a sasea in Seria a II-a a campionatului cadet. Curtuius a reusit o „dubla” in minutele 8 si 35, Hurdubei a redus din handicap in min. 63, pentru ca trei minute mai târziu, Gloria sa refaca diferenta de doua goluri, ca urmare a reusitei lui Colta. In testul de la Bistrita, Tanase a utilizat urmatorul „11” de start: Petrariu- Luncanu, Lozneanu, Burca, Miron- Dumitriu, Taban- Schiopu, Cl. Tudor, Hurdubei- B. Ungureanu.

                      Au mai evoluat: Oltean, Sascau, Cainari, Strugariu, Beleccciu, Tutu, Adascalitei, Husein, Rusu si Predoiu.

                      Sâmbata, 22 februarie, Sport Club Bacau va sustine ultimul joc de pregatire al iernii, contra divizionarei C Petrotub Roman, pe teren propriu. O saptamâna mai târziu, pe 1 martie, bacauanii vor primi vizita Rapidului Bucuresti, in etapa a 17-a a Ligii a II-a. Amenintata cu falimentul, gruparea giulesteana isi va afla viitorul pe 28 martie, data la care Tribunalul Bucuresti va decide daca va aproba sau nu planul de reorganizare al Rapidului.

                      Vor merge la Bruxelles uniti! Fermierii, adusi cu forta in Consortiu

                      Producatorii agricoli sunt obligati, pâna in vara, sa formeze o organizatie care sa-i reprezinte la Bruxelles, in discutiile privind Politica Agricola Comuna.

                      Aceasta este cerinta Comisiei Europene (CE), sustin guvernantii, prin urmare e obligatoriu. Ministerul Agriculturii a decis ca structura sa se numeasca Consortiu National AgroAliment, iar ministrul Daniel Constantin a elaborat un ordin in acest sens.

                      In draftul documentului se arata ca „ministrul decide componenta Consortiului” si ca acesta va fi format din „organizatii neguvernamentale reprezentative la nivel national si membre in organizatiile europene reprezentate in grupurile consultative ale Comisiei conform Deciziei 2004/391/CE”, prin urmare nu orice asociatie agricola poate dialoga cu expertii de la Bruxelles si face propuneri privind directive, norme, alocari de fonduri etc., care vor influenta soarta fermierilor.

                      „Eu, Baciu, platesc!”

                      Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din România (LAPAR) este reprezentativa, de fapt „singura reprezentativa din sectorul vegetal”, sustine presedintele Laurentiu Baciu, „dar uitata des” de minister. Concret, la intâlnirea in care s-a anuntat infiintarea Consortiului, LAPAR nu a fost invitata.

                      „E o smecherie! Totul a plecat de la Pro Agro, care a intrat in organizatia europeana COPA-COGECA si nu are bani sa plateasca cotizatia de 500.000 de euro/an. Pro Agro nu are membri, are doar hârtii, deci nu are cine sa cotizeze. Baietii destepti s-au gândit sa puna de-o afacere si au promis bani de la stat pentru interese private”
                      Laurentiu Baciu

                      LAPAR a aflat si a anuntat ca face un scandal public („strig, urlu, chem presa”) pe tema asta. „Atunci MADR a gasit alta solutie, sa faca un consortiu ca sa dea acesti bani”, afirma Baciu. Si LAPAR e membra a unei organizatii europene, ELO (European Landowners Organisation), dar nu cere sprijinul MADR.

                      Consortiul, afirma presedintele, nu este infiintat pentru a apara interesele fermierilor, ale celor care produc, ci ale „baietilor destepti” din agricultura. Nici nu e nevoie de Consortiu: „Eu, Baciu, daca vreau sa stau la masa cu cei de la Bruxelles când se imparte malaiul platesc, ca doar e business-ul meu. De ce sa plateasca toata tara?”

                      ULTIMELE ȘTIRI