Povestea poate incepe in mai multe feluri. Cu nemuritorul „A fost odata…”. Dar si cu mai putin obisnuitul „Asa este acum…”. Indiferent cum te decizi sa o incepi, povestea curge, amestecând trecutul cu prezentul. Firele se impletesc, se despart, se aduna din nou si apoi se rup asa cum se rup muschii inghinali atunci când sutezi nesabuit in minge desi te afli la peste 40 de metri distanta de poarta adversa. Din fericire, de data aceasta fiind vorba doar de un „interviu de poveste”, nu trebuie sa astepti opt luni pentru ca muschiul sa se refaca si apoi sa iei una dintre cele mai inspirate decizii din intreaga viata. O decizie care va face ca intr-o buna zi povestea ta sa bata la copertile „Cartii Recordului”! Pe bune! Aceasta este povestea lui Sorin Ghius, cvadruplu campion european la minifotbal cu nationala României. O poveste cu „a fost odata, la 21 de ani” si cu „asa este acum, la 27”, o poveste cu un gol fabulos, o zi de glorie si mai multe luni de chin. O poveste cu patru titluri continentale, o poveste buna de spus la gura sobei, dar si mai buna de trait acolo jos, in mijlocul gazonului de fotbal si al sinteticului de minifotbal.
-Lumea te stie ca fost fotbalist al FCM Bacau si ca actual component al nationalei României la minifotbal, cu care ai cucerit patru titluri de campion european. Cine este insa Sorin Ghius in afara terenului de joc? Incepem cu serviciul?
-Pe scurt, sa spunem ca lucrez in domeniul radioactiv, la o sucursala a unei firme din Bucuresti si il am ca sef pe…tatal meu.
-Un domeniu de activitate mai putin obisnuit…
– Intr-adevar. Imi amintesc ca, la un moment dat, când am facut deplasarea la un meci de liga a patra cu masina de serviciu pe care era inscriptionat termenul „radioactiv”, unul dintre localnici m-a intrebat de la ce…post de radio sunt!
-Cât de periculoasa este ocupatia ta?
-Destul de periculoasa, mai ales in conditiile unei expuneri repetate. Programul este destul de flexibil, dar când e de munca, tragem din greu: 16, 18 sau chiar 24 de ore.
-Cât de mult ti-a schimbat viata faptul ca ai devenit anul acesta pentru a patra oara campion european la minifotbal?
-In general, viata mea nu s-a schimbat cu nimic. Intotdeauna am fost un tip modest, poate ca din acest motiv nici nu am „crescut” ca jucator de fotbal. De altfel, cred ca nici nu sunt foarte multi cei care cunosc faptul ca sunt cvadruplu campion european. (Zâmbeste). Doar familia, prietenii si cu tine. La minifotbal, cam toate sunt la nivel…mini! Altfel ar fi stat lucrurile la fotbal pe teren mare. Alta notorietate, ce sa mai vorbim!
Fotbalist pentru o zi
-Aminteai ca modestia te-a impiedicat sa „cresti” ca jucator de fotbal. Doar modestia sa fie de vina? Uite, o persoana importanta din fotbalul bacauan, numele are mai putina importanta, aflând ca urma sa te intervievez, a spus textual: „Când vad ce jucatori evolueaza acum in liga secunda, nu-mi vine sa cred ca nu exista loc si pentru un fotbalist ca Sorin Ghius”.
-De data aceasta voi lasa modestia deoparte si iti vor raspunde ca e foarte posibil ca respectivul om de fotbal sa aiba dreptate in privinta mea. Ca sa revin la intrebarea initiala, cred ca m-am ratat ca jucator de fotbal si din cauza mea deoarece n-am tras mai mult de mine, dar si din cauza altora care mi-au bagat in cap ca sunt un jucator caruia ii lipseste viteza si ca fara viteza nu poti face nimic. Aveam calitati, dar nu am stiut sa mi le pun cu adevarat in valoare. Daca as fi avut mintea de acum…
-Ce ai fi facut?
-As fi strâns din dinti si as fi trecut peste toate. La inceputul carierei joci din talent. Ulterior, intervine experienta care te ajuta sa-ti schimbi gândirea in mod pozitiv, sa privesti altfel lucrurile, intr-un mod mai matur si chiar mai profesionist.
-Dam putin timpul inapoi? In toamna lui 2007, tânarul mijlocas al FCM Bacau, Sorin Ghius marca, la meciul sau de debut in B, un gol de generic in poarta Brasovului antrenat de Razvan Lucescu. Imi amintesc ca Dumitru Sechelariu a declarat despre acea reusita a ta ca „exact asa arata un gol la paianjen”.
-A fost cu adevarat un gol foarte frumos. Regret ca nu mi-am procurat atunci inregistrarea meciului. Recent, fratele meu a gasit golul pe youtube si a ramas si el impresionat de frumusetea executiei. Jocul cu Brasovul a fost momentul meu de glorie. Tin minte ca Desteptarea a publicat un reportaj de o pagina, iar eu m-am simtit cu adevarat fotbalist. Din pacate, totul a durat putin, prea putin. Dar stii ce este cu adevarat interesant? Când eram doar un pusti de 14-15 ani si ii vedeam pe Cursaru, Ciocoiu si pe ceilalti jucatori importanti de la FCM Bacau mereu in lumina reflectoarelor, ma rugam sa ajung si eu fotbalist pentru o zi. Atentie, pentru o singura zi! Atât am cerut, atât mi-a dat Dumnezeu! Am fost cu adevarat fotbalist doar o zi, la acel meci cu Brasovul! Ulterior, m-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute sa realizez ceva mai mult cu mingea de fotbal. Si m-a ajutat sa devin campion european la mini fotbal. Nu o data, ci de patru ori! Nu e interesant?
– E foarte interesant. Apropo: mai exista vreun alt component al nationalei României care sa aiba la activ patru titluri continentale la minifotbal?
-Suntem doi: eu si un timisorean, Miroslav Nicodim.
Nicio recompensa materiala
-Sa revenim la perioada FCM Bacau. A urmat accidentarea ta la inceputul lui 2009, la un meci cu Suceava.
-A fost primul meci din retur si…sfârsitul carierei mele de jucator in liga secunda. In acea iarna m-am pregatit foarte bine, iar nea’ Ghita Poenaru s-a declarat multumit de mine. La meciul cu Suceava am fost rezerva, dar nu m-am suparat. Dimpotriva, asta m-a motivat si mai mult pentru a da totul atunci când voi fi introdus pe teren. La câteva minute de la intrarea mea in joc, am avut o lovitura libera din dreptul bancii de rezerva. De pe banca mi s-a strigat: „Ia lasa-te pe ea!”. Si m-am lasat, desi erau mai bine de 40 de metri pâna la poarta. Probabil ca nici nu eram foarte bine incalzit. Am facut ruptura inghinala de trei centimetri! Partea mai proasta e ca a trebuit sa ramân in teren pâna la final deoarece fusesera epuizate schimbarile. Am stat apoi opt luni pe bara. Nu m-a ajutat nici psihicul si am facut pasul inapoi. Acum regret. Nu stiam ce pierd.
-Ai continuat totusi sa joci la nivelul ligii a patra. Iar apoi ai facut pasul catre minifotbal.
-Când am inceput sa practic minifotbalul, nu m-am gândit nicio clipa ce avânt va lua intr-o perioada de timp relativ scurta. Si la nivel national, dar si european. Fara indoiala ca principalul merit in dezvoltarea minifotbalului il are un alt bacauan, Razvan Burleanu, presedintele Federatiei Române de Minifotbal, presedintele Federatiei Europene de Minifotbal si, dupa cum deja se cunoaste, viitor candidat la presedentia Federatiei Române de Fotbal. Reusitele din minifotbal il crediteaza pe Razvan cu sanse la presedentia FRF. Cât or fi acestea de mari, nu stiu sa spun. Important este ca mesajul sau sa se faca auzit.
-Trecem in revista cele patru titluri europene?
-Le trecem, cum sa nu? Primul Mini-Euro a fost in ton cu denumirea, adica a fost la nivel mini. S-a tinut in Slovacia si a avut mai degraba un caracter de mediatizare a minifotbalului. Apoi a urmat turneul final din 2010 gazduit de România, la Tulcea. Atunci au fost 7 echipe, dar tot vorbeam de un nivel scazut ca grad de participare. Boom-ul l-au reprezentat Europenele de anul trecut, de la Chisinau. Ca valoare a participantelor, au fost mai tari chiar si decât Campionatul European de anul acesta, din Grecia, care a reunit, in premiera un numar de 24 de echipe.
-Cu ce sume ati fost recompensati pentru aceste titluri?
-N-am primit nicio recompensa financiara si e bine ca lumea sa stie asta. Mai mult, ar fi bine sa se cunoasca si faptul ca noi facem toate deplasarile pe banii nostri. La prima editie a Europenelor, cea din Slovacia am stat opt in camera. Nu ma plâng, Doamne fereste, mai ales ca atmosfera de la lotul national e una extraordinara! Cu atât mai mult cu cât avem pentru ce ne bucura!
-Si cât de mare a fost bucuria de anul acesta, de la Mini-Euro Greece?
-Mare de tot pentru ca am putut demonstra ca victoriile noastre din anii precedenti n-au fost intâmplatoare. Tin sa precizez insa ca la Mini Euro din Grecia, accentul s-a pus mai mult pe forta fizica decât pe tehnica. Sincer, m-a surprins acest lucru si cred ca meritul nostru este cu atât mai mare cu cât am reusit sa ne adaptam foarte bine acestui aspect mai putin intâlnit la editiile precedente. Deloc intâmplator, a curs cu scoruri de 1-0…
„Probabil ca autoritatile nici nu stiu de noi”
-Imi aduc aminte ca dupa acel gol marcat contra Brasovului, in 2007, ai declarat ca-l dedici mamei tale pentru ca ea te-a sprijinit mult in cariera. Banuiesc ca acum e foarte mândra: are un fiu care e multiplu campion european.
-Intr-adevar, mama m-a incurajat sa merg la fotbal. Tin minte ca jucam tenis cu piciorul in fata blocului când m-a vazut pentru prima oara antrenorul Vasile Moraru. El m-a descoperit. In mod curios, tata nu prea era de acord cu fotbalul, insa mama s-a facut luntre si punte pentru ca eu sa practic acest sport. Iti dai seama cât de mult au bucurat-o pe mama aceste titluri europene cucerite la minifotbal! Mai ales ca turneul final din Grecia a fost transmis si la TV. Ca parinte, aceste momente sunt de neegalat. Si ea, si bunica mea, care, din nefericire, s-a stins in urma cu o luna, au fost foarte mândre de realizarile mele.
-Anul acesta ai mai avut o realizare: ai cucerit titlul de vice-campion national cu echipa de club Oz-Er Golden Boys Bacau.
-A fost un succes la care nici noi nu ne asteptam deoarece la turneul final de la Hunedoara s-au prezentat echipe foarte bune, asa cum s-a vazut si la TV.
-Echipe precum ABC Bucuresti, unde evoluau, printre altii, Rica Neaga, Petre Marin, Ciprian Mozacu.
-Si pe care am invins-o la penalty-uri! Daca ar fi sa caut vreun secret al reusitei noastre cred ca l-as gasi in ceea ce am facut noi la AS Negri, in Liga a IV, sub comanda lui nea’ Costel Solomon. Scheletul vice-campioanei nationale la minifotbal, Oz-Er Golden Boys a fost asigurat de AS Negri, echipa cu care am reusit vara trecuta promovarea in C. Suntem un grup foarte unit si asta se vede si pe teren, dar si in afara lui. Interesant este ca vice-campioana Bacaului este sustinuta nu de potenti oameni de afaceri locali, ci de un finantator turc stabilit la Roman, caruia ii datoram foarte mult pentru reusita de la turneul final.
-Chiar, ce obiectiv ati avut la turneul final de la Hunedoara?
-Iesirea din grupe. Eram constienti ca veneam dintr-un campionat judetean relativ modest in comparatie cu altele si ca vom intâlni adversari foarte puternici. Aveam, in schimb, ca atuuri faptul ca jucam demult in aceeasi formula si ca eram la cel de-al treilea turneu final consecutiv. Am avut mare incredere in noi si n-am simtit niciun fel de presiune.
-Credeti ca daca finala cu Sibiul nu ar fi fost intrerupta din cauza ploii ati fi putut câstiga titlul?
-Nu, sincer, nu! Oricum, nu s-ar fi putut mai mult. Ridicam si acum mâna si recunoastem ca Sibiul a fost mai buna ca noi.
-Sorine, tu si cu Gabi Cosa sunteti vice-campioni nationali si campioni europeni la zi. Spune-mi, de curiozitate: a existat vreun telefon de felicitare din partea autoritatilor locale?
-Niciun telefon, nicio felicitare, nicio strângere de mâna, nimic. Probabil ca autoritatile nici nu stiu ca existam.
-Normal ar fi ca la Gala Sportului Bacauan sa fie invitata si, evident, premiata, intreaga echipa a Oz-Er Golden Boys.
-Pentru noi ar fi, intr-adevar, o satisfactie. Nu ma refer neaparat la bani, pentru ca acestia se duc la urma urmei, desi au si ei importanta lor, mai ales pentru unii componenti ai echipei care nu au venituri foarte mari. Inainte de toate, insa, mi-as dori ca lumea sa ne cunoasca mai bine, cu atât mai mult cu cât ca am reprezentat cu bine Bacaul. Nu depinde insa de noi, ci de autoritatile locale. Nu ne putem auto-invita la o astfel de manifestare.
-Nu putem incheia interviul fara sa vorbim si despre familie.
-Cu mare placere, mai ales ca familia inseamna totul pentru mine. Ii datorez enorm sotiei mele, Orsolya. Practic, mi-a schimbat viata. Suntem fericitii parinti ai unui baietel de cinci luni, David, caruia i-am dat numele in cinstea nasului Alex David, fostul fundas al FCM Bacau, care este stabilit actualmente in Statele Unite. La cinci zile dupa nasterea lui David, trebuia sa plecam la Hunedoara, la turneul final al Campionatului National de minifotbal. Sotia mea m-a incurajat sa plec. Putea sa se opuna si sa-mi reproseze: „Pai ce faci, prietene? De-abia s-a nascut asta micul si tu iti pui geanta de echipament in spate si ne lasi singuri? Ce tata esti?”. N-a facut-o, dimpotriva, a inteles perfect situatia. La Hunedoara am jucat cu gândul la ei doi si se pare ca mi-a purtat noroc.
-Crezi ca in viitor vom putea vorbi despre un fotbalist cu numele David Ghius?
-Va fi optiunea sa, iar daca ii va place, bineinteles ca-l voi incuraja. Daca va alege insa sa practice fotbalul, voi avea si eu o dorinta: sa nu devina fotbalist doar pentru o zi, cum a fost tatal sau!
