Suntem mai putini. De vreo 7-8 ani se tot intâmpla asta. Au cam disparut oamenii, mai ales de pe la tara. In mare parte, sunt plecati la munca, in strainatate, dupa ce, democratia instalata in decembrie ’89 i-a lasat fara un loc de munca, fara nicio sursa de finantare. Statisticile spun asta.
In plus, nici tinerilor nu le-a prea ars sa devina familisti, cu copii si restul obligatiilor pe care ar fi trebuit sa si le asume orice om ce a pasit pragul maturitatii. Si primarii stiu asta. Mai ales ei. Cei care, teoretic, ar fi trebuit sa stie tot ce misca prin ograzile de pe oriunde. Acum, primarii se vaita ca, scazându-le populatia, localitatile peste care si-au asternul priceperea de edili primesc mai putini bani de la Centru, conform cu numarul rezidentilor. Tot ce au de zis acum e sa blameze recensamântul, numindu-l un esec total. Aceiasi primari care, la momentul recensamântului, s-au impaunat cu inca o titulatura, de sef ai comisiilor, fara sa faca, insa, prea mare lucru.
V-amintiti, cred, de bulibaseala de acum trei ani, când, la recensamânt, ba era obligatorie inregistrarea CNP-ului, ba nu era, v-amintiti de teama paranoica stârnita de “te intrebi cine” in rândul populatiei, de climatul de suspiciune generalizata, in fine, o intreaga teorie a conspiratiei.
Or, era datoria primarilor, ca sefi de comisii, dar si ca edili ai locurilor, sa aplice legea, amintindu-le localnicilor de importanta si mai ales de seriozitatea unei astfel de actiuni, pâna la urma, utila si conforma cu vremurile civilizate in care pretindem ca ne aflam si noi. Au preferat sa lase greul in spinarile bietilor recenzori care au batut din nou la pas ulitele, strigând la portile inchise ale gospodariilor; dar si ale statisticienilor care au fost nevoiti ca, luni de zile dupa, coreleze si sa prelucreze stiintific datele.
Mai mult, edilii amesteca situatiile oficiale, cele rezultate din recensamânt, cu altele de prin registrele agricole, de pe listele electorale, daor-doar o iesi socoteala. Cea care sa le convina, desigur. Acum stau si se plâng de bani, de lipsa lor, scâncete ce se vor tot auzi zece ani de-acum incolo, pâna la urmatoarea numaratoare generala, când cel mai probabil nu-i vom mai avea pe aceiasi primari afundati in fotoliile comode de piele. Macar o data la zece ani sa fim si noi un pic mai seriosi. Altfel, se repeta bulibaseala.
