Dumitru Cosa s-a nascut lânga apa, in Galbeni. A invatat sa se inteleaga cu ea si când i-a intrat in casa, si cand i-a asigurat traiul de zi cu zi.
Sotia, Ana Cosa a implinit 70 de ani pe 11 iulie. Nu stie de zodii. Tot pe 11, dar septembrie, e nascut si el, in 1936. Un rac cu o fecioara. Am zis sa sedem oleaca, la o vorba. „Aici ne-am nascut si traim. Ne-am casatorit in ’54”.
O sa va cheme primarul sa va dea diploma de 50! „Eiii… cum o fi”. Adunati pe scaunele parca suntem la o sedinta de partid. Dumitru stie multe. Se uita la mine. Nu prea impun respect. Râd prea mult. In armata a fost bucatar opt luni, când se construia barajul de la Bicaz. Cât peste a „prajit” atunci! Apoi a fost maistru. Incet, discutia se leaga. Au venit si feciorii.
Calatorie in timp. „Aveam barca facuta din scânduri si unsa cu smoala si o cotiga din aia improvizata, din doua roti de la plug. Puneam barca pe ea si cu aia mergeam la Siret. Erau de-a insule! Ce pasari, cât peste: chiscari, scobari, zvârluga. Dormeam noaptea pe insula. Dupa ce puneam pripoane ne incalzeam la foc, facut cu poronndi fani, (bradut de prundis), seamana cu coada calului”.”Da’ zi-i tata de bureti, de pitoan!”
Secrete de bucatarie
„Pentru iarna, acuma c-o venit timpul, buretii i-am pus, opariti oleaca, la congelator. Daca-i prepari nu mai au acelasi gust. Aia la borcan i-am pus spalati, opariti, strecurati si fara zeama, cu putina sare si ulei. Si am tinut borcanele la fiert o ora. S-au facut ghebele anu’ asta. Scoti afara si poti sa manânci. Altii le pun si pe astea la congelat.” Am ramas dezumflat. Stiam si eu. „Si melcii la fel”.
„Care melci?” „De gradina… de pe câmp. Intâi ii curatam, apoi ii spalam si-i punem la oparit”. „Ca sa iasa afara animalu’ de acolo”, intervine unul din baieti. „Si dupa aia tre’ sa-i freci, cum sa spun… cu malai, sa se duca pielita aia. Dai cu sare si-i prajesti sau ii faci tocanita.” Feciorii, opriti din munca de sederea mea, o fac pe chibitii.
„Padre… dar cum spui matale ca sunt melcii?!!”. „Da… is bun melcii. Cum sa nu. Satiosi. Da’ parca manânci talasul, geluitul.” Cum??? „Când geluiestiii… scândura… cam asa-i gustu. Ei… in fine…. cam asa gust are. Ca si paii cu cartofi. Cum sa dai la vite numai paie? Paii astia… ca la astia de tin cura de slabire. Nici nu mai zic. Si mai vrei si lapte? Mâncare pentru domni. Manânci cartofi pai, pleci la munca si când ai ajuns la bucata, nu mai trage sapa cum trebuie. Iar ti-e foame.”
„Tata… de câte ori manânci mata cartofi pe saptamâna?!” Glumeste el … „Alaltaieri am facut urzici.” Ana ii sare in aparare. „A venit baietul si i-au placut”. „Si urzicile nu sunt frate cu cartoful? N-am vazut sa aduni acolo, in congelator, toate verdeturile toamna. Manânci tu in februarie de Craciun urzici? Asta numa’ diarie face.”
Râdem toti. Ma dezbrac de haina. Gust din pestele, facut la ceaun, cu ceapa si mamaliga. „Nu mai tii minte mama când era sa ne ia apa. L-am dus pe parintele Rota, sa iasa la drumul spre gara, cu covata. Aveam o covata din aia mare, pentru porc, de-aici pâna-n usa. Si-l impingeam noi, copiii.” „Tata… da’ cum prindeai mata peste?” Ma bag si eu in seama. Cu undita? „Cu undita… rar. Mai degraba luam crâsnicul, plasa, pripoanele.”
Matusa Ana il justifica: „undita face rau la nervi”. Cum sa nu râzi. Au crescut patru feciori si doua fete , „asa a fost sa fie din ce a lasat Domnul”, sunt cea mai mare bucurie a lor. „Am vazut la televizor oameni bucatari, adunati din toata lumea, si n-o facut mâncare ca mine. Stiu ei ce-i ala Pitan sau Chiscoar.”
Pitan sau pitoan
Tine de pronuntie, in functie de zona.
Reteta este „importata” din zona Tg. Mures, si are ca ingrediente faina de porumb si grâu.
„Malaiul se da prin sita deasa… sa-i scoti puful ala. Pui apa la fiert sa clocoteasca . Rastorni faina intr-un lighean si torni apa peste faina. Amesteci pâna se face pasta si apoi lasi sa se raceasca. Abia atunci adaugi faina alba de grâu.

Cam o strachina la un lighean. Le amesteci. Pui si o lecutica de sare. Altii pun acum si un pumn de zahar, sa fie mai dulce. Inainte, in loc de zahar fierbeam sfecla de zahar si cu zeama aia opaream. Ba mai scapam si câteva bucatele in ea. Dupa ce se framânta bine, se pune in tava unsa cu ulei, nu mai inalt de 5 cm, ca aluatul nu creste, si se da la cuptor. Cuptorul la tara trebuie sa fie fierbinte, bagi un brat bun de lemne acolo, sa se incinga. Mai tare ca la pâine sau la cozonaci.
Scoti carbunele afara si arunci faina. Daca ia foc cand ajunge pe vatra atunci e bun pentru pitoan. Acu poti sa faci si la aragaz, dar tre sa-l tii la 200 grade, N-are acelasi gust! Pitanul era la noi ca checul. Se facea la nunti dar si la inmormântare. Merge tare bine cu bureti, varza calita si sarmale de post.”
Reteta cu dovleag e buna si dupa sarbatori.