La data de 10 ianuarie, credinciosii ortodocsi il praznuiesc pe Sfântul Antipa de la Calapodesti, nascut in 1816 in satul Calapodesti, din comuna Dealu Morii, judetul Bacau. Sf. Antipa este mai putin cunoscut de români, dar foarte cinstit de rusi si de greci. Biserica Ortodoxa Româna l-a trecut in rândul sfintilor in 1992.

Cuviosul Antipa a intrat in monahism la Manastirea Calapodesti, la vârsta de 20 de ani. Dupa doi ani a plecat la Muntele Athos si s-a stabilit la un schit românesc, unde a stat 15 ani si mai apoi inca patru ani la Manastirea Esfigmen unde a fost calugarit cu numele de Antipa si hirotonit diacon. A revenit apoi la manastirile din tara, dar si din Rusia. La 10 ianuarie 1882 a trecut la cele vesnice, fiind inmormântat in gropnita Manastirii Valaam, din Sankt Petersburg. Vineri este hramul Manastirii Sf Antipa de la Calapodesti iar un sobor de preoti va oficia o slujba.

Cu aceasta ocazie, credinciosii se pot inchina la crucea primita de Sf. Antipa in momentul in care a fost calugarit dar si o icoana. Se spune ca il chilia sa nu exista pat si tinea un post extrem de aspru, de aceea la 10 ianuarie se tine post. Tot astazi se face si pomenirea Sfântului Ierarh Dometian, episcopul Meletinei si a Sfântului Marchian.

Vineri:
Amatorii de Karaoke sunt asteptati la „Maya Caffe”, de la ora 21.00, alaturi de Dj Cip.
„YouthBank” Bacau si „The Stage” sustin visele tinerilor bacauani, care sunt asteptati la petrecerea „The All White Affair”, de la ora 20.00. Recomandabil pentru paticipanti este sa vina imbracati in alb. Un bilet costa 10 lei.
La „Bourbon” ii puteti asculta, de la ora 22.00, pe Luca M, Just2, Bvaltik si Ludvan Allan. Intrarea costa 10 lei.
Domnisoarelor si doamnelor li se pregatesc cocktail-uri din partea casei, la „Club Khemia”.
In „Pub S4”, tinerii sunt invitati la show-ul „Bass Academy” sustinut de „Threepex & Friends”, de la ora 22.00. Intrarea este libera.
De la ora 23.00, la „White Caffe”, se organizeaza „American Party”.

Sâmbata:
„Club Kremlin” continua seria petrecerilor „Free Party”. Intrarea este libera, iar pe participanti ii asteapta oferte la bar si cele mai noi melodii mixate de Dj Ciupi.
Dj Elchinsoul ii asteapta pe bacauani, la „Coco Caffe & Lounge”, sa se distreze, impreuna, la petrecerea „Back in Business”. Intrarea este libera.
Masked Toys si Driftwood vor concerta, in aceasta seara, de la ora 20.00, in „Pub S4”. Un bilet costa 10 lei, iar banii adunati vor fi folositi in scopuri caritabile.
„Club Khemia” dedica aceasta seara doamnelor si domnisoarelor. Petrecerea „Ladies Night Only” incepe de la ora 23:00.
„Club LM” organizeaza „Saturday Night Party”, de la ora 22.00. De atmosfera se vor ocupa Mc Myreel si DJ Robin. Intrarea costa cinci lei pentru domnisoare si zece lei pentru domni.

Duminica:
Pe scena „Teatrului Bacovia”, de la ora 18.00, se joaca piesa „Maria Stuart”, dupa Friedrich Schiller, in regia lui Inna Sokolova- Gordon.

Cinefilii pot viziona, in acest sfârsit de saptamâna, la „Cinema City”, in premiera, urmatoarele productii:
Lupul de pe Wall Street
Regia: Martin Scorsese Gen: Biografic, Comedie, Crima
Cu: Leonardo DiCaprio, Matthew McConaughey, Margot Robbie, Jonah Hill
Bazat pe romanul autobiografic al lui Jordan Belfort, filmul spune povestea unui broker care a trait visul american pâna când acesta s-a transformat în cosmar. A început de jos si a avut o ascensiune fulgeratoare, iar lacomia corporatista, succesul în exces si puterea dobândita l-au transformat din broker onest în infractor implicat în scandaluri de coruptie, înselaciune si crima.

Saving Mr. Banks: În cautarea povestii
Regia: John Lee Hancock Gen: Biografic, Comedie, Drama
Cu: Emma Thompson, Tom Hanks
Când fiicele sale l-au pus sa promita ca va ecraniza cartea lor favorita, „Mary Poppins” a lui P.L. Travers, Walt Disney nu s-ar fi gândit ca va avea nevoie de doua decenii ca sa-si îndeplineasca promisiunea. În eforturile sale de a obtine drepturile, Disney se va lovi de încapatânarea autoarei, deloc dispusa sa-si predea iubita dadaca magica Hollywood-ului. Dar la un moment dat situatia financiara o face sa vina în vizita la Los Angeles, pentru a vedea planurile de ecranizare ale lui Walt Disney. Pentru doua scurte doua saptamâni din 1961, legendarul regizor si producator se va chinui s-o convinga pe autoare ca viziunea sa este cea mai buna pentru aducerea lui Mary Poppins pe marele ecran.

Madalina Gheta

Recent, editorii Clubului de Carte din Norvegia şi Institutul Nobel au analizat operele a 100 de autori din 54 de ţări şi au emis o listă cu ceea ce ei au considerat a fi „cele mai bune şi esenţiale lucrări ale literaturii mondiale”.

Deşi cele 100 de opere nu au fost ierarhizate, editorii au dezvăluit că Don Quijote a primit cu 50 la suta mai multe voturi decât orice altă carte. Faptul că nu a fost realizat un clasament evidenţiază că mai există încă resurse de bun simţ, dar alegerea îmi aminteşte despre o dezbatere al cărei conţinut a fost publicat de Karl Popper şi Konrad Lorentz în „Viitorul este deschis…”(Editura Trei, Bucureşti, 1997, pag 50). Între altele, citim: „Potrivit lui Kuhn (Thomas, n.n., I.F.), ştiinţa este o convenţie aparţinând, succesiv, unor mafii ale ştiinţei, care se înlocuiesc una pe alta (…) Ştiinţa este ceva convenit între oamenii de ştiinţă. Acest lucru este hotărât între diferite grupuri de oameni de ştiinţă; cine câştigă are premiul Nobel”.

În literatură, credem noi, inclusiv în orizontul naţional şi local, nu altfel stau lucrurile…

Lista amintită cuprinde 87 de autori, unii fiind nominalizaţi cu mai multe creaţii. Prima constatare: nu există niciun scriitor român nominalizat. Nici măcar Eugen Ionescu, omul care este considerat întemeietorul teatrului absurdului. Institutul Nobel îşi continuă, şi în acest demers, de-a toarta cu editorii Clubului de Carte din Norvegia discursul clasic, relativ bâlbâit, criteriile geografice şi politice fiind uneori evidente în alegerile sale.

De pe această listă lipsesc repere importante ale literaturii, precum Voltaire, Jules Verne, Baudelaire, Ungaretti, Swift, Zola, Umberto Eco, Bernard Shaw, Hemingway, Celine, Lampedusa, Coelho, Asimov, Wang Men, Apollinaire, Bulgakov, Iris Murdoch, Michaux, e.e. Cummings… Nu este prezent măcar unul dintre Eschil, Euripide sau Aristofan, întemeietorii teatrului. E drept că este prezent Sofocle. De gustibus non est disputandum, veţi zice. Nu există, în acest domeniu, alegeri care să nu poarte pecetea subiectivităţii.

Ceea ce mi se pare important este însă altceva: Institutul Nobel recunoaşte, şi prin această selecţie, că s-a născut bâlbâit şi nu s-a lecuit încă de această „boală”. S-a născut bâlbâit? Desigur, dacă ne aducem aminte că primul laureat Nobel pentru literatură, în 1901, este Sully Prudhomme, un relativ anonim astăzi, deşi Tolstoi, Cehov şi Ibsen, de exemplu, erau creatori în viaţă ai acelui timp… N-au primit premiul Nobel, dar acum sunt pe amintita listă a Institutului Nobel scriitori precum Kafka, Proust, Ibsen, Lev Tolstoi, Cehov, Marguerite Yourcenar… Măcar acum, în aceste cazuri, Institutul Nobel se bâlbâie… bine.

Lipsesc de pe listă laureaţi Nobel precum Bunin, Pirandello, Galsworthy, Bergson, Herman Hesse, Eugen O’Neill, Jose Echegaray, Rudolf Eucken, Paul Heyse, Verner von Heidenstam, Karl Gyellerup, Carl Spittler, Jacinto Benavente, Erik Karlfeldt, Pearl Buck, Johannes Jensen. Unii dintre ei sunt astăzi aproape uitaţi. Când s-au înşelat reprezentanţii Institutului Nobel: atunci sau acum? Tertium non datur…Uneori, în alegerea creaţiilor lipseşte curajul. Salman Rushdie este prezent, de pildă, cu romanul „Copii în miez de noapte”, dar despre „Versetele satanice”, roman care a făcut vâlvă şi prin valoare, nu se spune nimic…

Deghizată într-o carte pentru copii, nuvela Micul Print a lui Antoine de Saint-Exupéry oferă mai multă înţelepciune în cele câteva pagini ale sale, decât unii autori pot spera să ofere într-o viaţă întreagă. Faptul că a fost tradusă în mai mult de 230 de limbi reprezintă dovada că mesajele nuvelei rezonează cu lumea întreagă. Oare de ce nu se află pe listă? Răspunsul ni-l oferă poate chiar Micul Prinţ: „Mi-am arătat capodopera adulţilor şi i-am întrebat dacă desenul îi înspăimântă. Mi-au răspuns: «De ce s-ar înspăimânta cineva de o pălarie?» Desenul meu nu era o înfăţişare a unei pălării.

Era desenul unui şarpe boa ce digera un elefant. Apoi, am desenat interiorul şarpelui boa, pentru ca adulţii să poată vedea clar. Au nevoie mereu să li se explice lucrurile.” Dar britanica J. K. Rowling, cu Harry Potter, cea care a cucerit nu doar inima copiiilor din lumea întreagă, oare de ce nu se află printre preferinţe? Răspunsul îl aflăm de la Micul Prinţ: „Iată secretul meu. Este foarte simplu: Numai cu inima, cineva poate vedea aşa cum se cuvine; ceea ce e esenţial este invizibil pentru ochi”…

La începutul acestei saptamâni, am avut marea bucurie de a revedea pe micul ecran un actor fabulos, recent disparut dintre noi. E vorba despre Peter O’ Toole, marele meu preferat, dintotdeauna. Iar exclamatia de mai sus, de o sincera si totala admiratie, îi apartine unui modest personaj, o chelnerita, din filmul „Venus”. Programat pe TVR1 marti seara, desigur, ca un omagiu adus magnificului actor.

Peter O’Toole era unic, de un talent special si un farmec magnetic, nebun! Dupa ce l-ai vazut o data, era cu neputinta sa-l uiti. Înalt si foarte subtire, avea o eleganta aristocratica, iar în albastrul ochilor lui era ba o nota de nostima uimire, ironie fina, ba o umbra de melancolie, ba sclipiri dure si taioase. Privirea aceea stralucitoare, febrila, halucinanta din „Noaptea generalilor” sau cea bântuita de himere din „Don Quijote”, personaj cu care s-a contopit total. Pe buna dreptate, un critic de cinema avea sa spuna ca O’Toole avea „darul de a pune putin din Don Quijote în tot ce face”. De aceea era fascinant în toate rolurile sale, în Lawrence al Arabiei, în Henric al II-lea din „Beckett” si „Leul în iarna”, în Mr. Chips si câte altele.

Dar Peter O’Toole a fost, în primul rând, un mare îndragostit de teatru, jucând o multime de personaje celebre din piesele lui Shakespeare, începând cu Hamlet. Îsi motiva astfel aceasta iubire pentru scena: „Îmi place efemerul si urasc definitivul. Îmi place actoria clasica deoarece ai nevoie de un registru vocal precum un cântaret de opera, de miscare precum un balerin, plus de abilitatea de a juca si a-ti transforma întregul corp într-un instrument muzical la care poti cânta”. Dar sa revin la „Venus”, un film aproape testamentar, facut când avea 75 de ani, în 2006. Interpreteaza aici personajul unui actor, Maurice, care-si petrece mult timp în compania unui fost coleg, Ian, amuzându-se, facând glume, printre altele, despre starea lor precara de sanatate, mizeriile senectutii, amintindu-si lucruri dintr-o vreme apusa.

Sunt doi batrânei simpatici, care-si condimenteaza conversatiile cu câte un paharel de whisky si care, câteodata, schiteaza chiar niste pasi de dans împreuna, cum se întâmpla într-o savuroasa scena petrecuta într-o biserica. Dar viata lor tihnita si tabietoasa este tulburata de aparitia fetei nepoatei lui Ian, trimisa spre a-l îngriji pe batrânul unchi chinuit de sâcâitoare boli, cu neputintele aferente. Venita de la tara, fata, pe nume Jessie, este rurala rau de tot, vulgara, marginita, vesnic îmbufnata si mereu cu câte o sticla în mâna, caci e mare tragatoare la masea (aidoma, de altfel, multor surate de-ale ei, englezoaice).

Ian e distrus de imixtiunea acestei creaturi necioplite în viata lui, dar Maurice se arata cât se poate de încântat. Seducatorul de altadata („savantul în sufletul femeilor”, dupa cum îl ironizau prietenii), începe sa o curteze pe „obraznicatura”, o duce sa-i arate frumusetile Londrei, la muzee, la teatru, apoi într-un atelier de pictura, ca sa pozeze. Pentru ca tarancutei prostute si vulgare îi umbla prin cap sa faca modelling, nici mai mult nici mai putin. Si frumusetea este ca, dupa un sir de peripetii, unele total dezagreabile, penibile (implicat fiind si un amorez de-al fetei), Maurice, ca un adevarat Pygmalion, reuseste sa o transforme pe Jessie, sa o sensibilizeze, sa-i scoata la iveala feminitatea, duiosia, compasiunea. Pentru ca fata îi va sta alaturi când el se îmbolnaveste grav, pâna în clipa când va muri.

Fericit, având-o alaturi pe Venus. Asa îi spunea el tinerei, dupa ce-i aratase, la muzeu, celebrul tablou cu „Venus în oglinda”. Dupa moartea lui Maurice, Ian si cu înca un prieten, într-o cafenea, citesc ziarul unde aparuse un articol despre fostul lor coleg, numarând rândurile care-i fusesera dedicate la necrolog. Si vine chelnerita, vede în ziar poza din tinerete a actorului, si zice, topita de emotie: „Vai, Doamne, cât era de frumos! ” Iar Ian încuviinteaza scurt, „da, era gorgeous”.

„Venus”, un film despre o ultima iubire, slefuit ca o bijuterie, un film de o miscatoare umanitate, tandru, tragic, tulburator. Cu un Petre O’Toole de neuitat.

INTERNETUL – INFERN ŞI PARADIS DEOPOTRIVĂ. Da, de vreme ce aici se află „mai toate splendorile limbii române”, dar şi „toate (fără mai, n.ns.) mizeriile limbii, de obicei ascunse după anonimat, în comentarii veninoase”. Prin aceasta, internetul este „cea mai mare provocare la adresa limbii române”. Sfatul Profesorului: să ieşim în întâmpinarea bijuteriilor lingvistice, nu a opusului lor!
LIMBA ROMÂNĂ, ÎN SĂRBĂTOARE. Viteza cu care se primeneşte vocabularul românesc este uluitoare, generând „tentaţii şi capcane”, în care se ascund „mierea şi otrava”. Să căutăm – ne sfătuieşte înţelept Solomon Marcus – comorile stabile, „hrană pentru minte şi pentru suflet”, şi astfel „limba română ne rămâne în primul rând ca sărbătoare”. Splendidă lecţie!

Că academicianul Solomon Marcus are dreptate în privinţa stării limbii române nu mai trebuie demonstrat. Şi totuşi două evenimente publicistice venite după articolul din „Viaţa românească“ întăresc această remarcă. Primul s-a petrecut într-o duminică seară, la o oră de maximă audienţă, când PRO TV a pus faţă în faţă şcoala românească cu cea din Finlanda – desigur, în detrimentul nostru. Dacă în ţara nordică accentul cade nu pe volumul de informaţie, ci pe utilitatea ei, la noi încă trăieşte principiul cantităţii. Unele propoziţii sau fraze puse în circulaţie de producătorul emisiunii semănau atât de mult cu argumentele din conferinţa lui S. Marcus din ziua de 2 decembrie, încât se putea crede că realizatorii TV au fost prezenţi în Aula „Vasile Alecsandri“ a Universităţii băcăuane… Al doilea eveniment a avut loc pe 5 ianuarie şi a însemnat, de data aceasta, prezenţa în studio (al Realităţii TV) a academicianului, care a descris câteva răni deschise din educaţia de la noi: „Şcoala nu cultivă dreptul la întrebare, la dezbaterea autentică, la creativitate“; „Am simţul proporţiilor când spun că astfel se petrec adevărate crime educaţionale“; „Tranziţia culturii pe suport electronic poate crea semianalfabetisme pentru cei ce nu au deprinderea de a utiliza internetul“ etc.

Cei ce au urmărit atent prestaţia academicianului au înţeles corect pledoaria sa în favoarea dezbaterii cu argumente şi cu o bună platformă informativă. Altfel se ajunge la acceptarea tendinţelor aproape generale la români – negativismul, cârteala, refuzul căilor constructive (Andrei Pleşu, „Din vorbă în vorbă“).

Ar mai fi un argument pentru a legitima intervenţiile profesorului Solomon Marcus: prezenţa lor în paginile săptămânalului „Tribuna învăţământului“, ceea ce ne face să credem că vorbele sale vor ajunge acolo unde trebuie.

Cu sute de ani înainte să se nască Mântuitorul, Profetul Isaia trăind într-un timp întunecat de tiranie şi cruzime, a proorocit venirea unei mari lumini: “Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura si-n umbra morţii, lumină va străluci peste voi” (Isaia 9,1). “Lumina mare” prevestită de Isaia cu secole înainte nu a fost alta decât Domnul nostru Iisus. El a venit ca lumină într-o lume întunecată. Apostolul Ioan scrie: “Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,5). Când Dumnezeu a creat lumea, a spus: “Să fie lumină”. Şi a fost lumină. Întunericul a venit din cauza păcatului omului. Totuşi în întuneric Dumnezeu a ţinut aprinsă lampa prezenţei Sale şi a harului Său. În întreg Vechiul Testament, Dumnezeu a promis că într-o zi legătura întunericului va fi ruptă. Profetul Isaia a spus: “Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit!… Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta” (Isaia 60,1-3).

Pericopa Evangheliei din această duminică semnalează momentul trecerii de la activitatea Înaintemergătorului , la cea a lui Mesia, iesirea din întuneric si descoperirea Luminii. După retragerea în deşert pentru rugăciune şi după arestarea lui Ioan, Iisus se reîntoarce în Galileia, nu în ţinutul său, ci la Capernaum unde începutul propovăduirii Sale este văzut ca răsăritul soarelui, aurora unei zile noi. Iisus este lumina promisă lui Israel şi prin Israel tuturor oamenilor .

Prin Iisus se realizează trecerea noastră de la noapte la zi- la ziua Domnului, de la moarte la viaţă, de la diferitele împărăţii lumeşti care ucid, la unica Împărăţie a Cerurilor care ne face să fim vii. Amăgitoare și înselatoare e calea vieții pămantești: pentru cei care o încep, ea pare o arenă fără sfarșit plină de adevăruri, iar celui ce o termină îi pare calea cea mai scurtă cu putință, plină de vise deșarte.

Propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu în lume aduce adevărata lumină în inimile oamenilor credincioşi care nu numai că aud cuvîntul, ci îl şi împlinesc cu fapta, după spusele Mîntuitorului, care zice: ” Fericiţi cei ce aud cuvîntul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe dînsul” (Luca 11, 28). Cuvîntul lui Dumnezeu aduce mare fericire celor ce îl ascultă şi îl pun în practică. După Înălţarea la Cer de-a dreapta Tatălui, Domnul Iisus nu a lăsat neamul omenesc în întuneric; a încredinţat datoria propovăduirii Cuvîntului lui Dumnezeu celor doisprezece Apostoli şi celor şaptezeci de ucenici, cărora le-a poruncit, zicînd:” Mergand, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfantului Duh, învăţîndu-le să păzească toate cîte v-am poruncit vouă…” (Matei 28, 19-20).

În mod negreșit Lumina lui Hristos-Cuvantul Domnului, este răspandită pană la sfarșitul veacurilor de urmașii Apostolilor spre a ne lumina și arata drumul spre mantuire și fericire veșnică.

Toate acestea ne-au fost revelate și lăsate cu poruncă de către Hristos care este Lumina lumii. Dumnezeu “a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos” (II Corinteni 4,6).

Pr. Liviu Burlacu
Fundaţia “Episcop Melchisedec”-Bacău

În duminica de astăzi, prin botezul său, Isus se prezintă lumii. El părăseşte liniştea Nazaretului, pentru ca în numele Sfintei Treimi să-şi înceapă activitatea publică. Cu învăţătura sa, Isus spulberă imaginile greşite formate despre Dumnezeu şi depăşeşte barierele ridicate de intelectul uman. Dumnezeu nu este numai al unui singur popor, nu este numai al unei singure generaţii; el este Dumnezeul tuturor. El nu este preferenţial, iar înaintea sa cad acele ziduri despărţitoare pe care le ridică oamenii între ei. Trebuie să înţelegem, mai întâi noi, creştinii, că în braţele deschise ale lui Dumnezeu încape întreaga omenire. Din păcate, şi în noi există înclinaţia de a-1 monopoliza pe Dumnezeu. De această credinţă greşită vrea să ne scape învăţătura sfântului Petru, proclamată în solemnitatea Botezului Domnului: mântuirea nu aparţine în mod exclusiv evreilor; prin credinţă şi botez, oricine se poate alătura poporului lui Dumnezeu.

Sfântul Petru îl numeşte pe Cristos Stăpânul universului. Iar prin aceasta accentuează acel adevăr des amintit că în Isus aflăm mântuirea. Tatăl nostru ceresc ar micşora rolul Fiului său sau ar recunoaşte zădărnicia mântuirii, dacă am putea fi fericiţi şi fără el. Însă nu s-a dat un alt nume în care să se poată ajunge la fericire, să ne putem mântui. Acest adevăr îl ilustrează cartea unei scriitoare moderne, cu titlul Scrisori din iad. În ea este vorba despre un călător care, în deşert, întâlneşte nişte oameni cu feţele chinuite. El vede că, încordaţi, se gândesc la ceva. „Cu ce vă sfărâmaţi capul?”, îi întrebă călătorul. „Cu un nume pe care l-am uitat”, răspund ei. Aceasta este tragedia noastră. Dacă am putea chema în ajutor acest nume, dacă l-am putea rosti, am putea scăpa de chinurile iadului. „În viaţa noastră pământească, am auzit de mai multe ori acest nume, dar nu ne-a interesat numai decât; ai putea tu, eventual, să ni-1 spui?”. Când călătorul a înclinat afirmativ din cap, toată mulţimea osândiţilor s-a adunat în jurul său şi aşteptau rostirea numelui salvator. Iar el le-a împlinit dorinţa şi, cu mult respect, a pronunţat numele sfânt al lui Isus. Dar osândiţii se uitau la el nedumeriţi, căci n-au auzit nimic. În zadar le-a repetat de mai multe ori şi mai tare, ei nu puteau înţelege, nu puteau auzi numele lui Isus, deoarece îşi pierduseră simţul auzului.

Această întâmplare este numai o creaţie imaginară, dar ea ne ilustrează un adevăr serios; anume acela că, pentru noi şi pentru întreaga omenire, Isus este cale, adevăr şi viaţă. Dar pentru a putea fi cale, adevăr şi viaţă pentru întreaga omenire, trebuie să contribuim şi noi, ucenicii săi. În Biserica sa, deci în noi, vrea el să-şi continue munca de Mântuitor al omenirii. Din păcate, şi lumea de azi are „urechea surdă”, şi în zadar tot pronunţăm numele şi cuvintele lui Isus. Acestei lumi surde îi putem veni în ajutor numai dacă, în locul cuvintelor, încercăm să ne facem înţeleşi prin semne. Ce fel de semne? Ei bine, răspunsul este foarte simplu. Cu semnul iubirii, cu practica bunătăţii. Despre Isus, sfântul Petru spunea că, pe oriunde trecea, făcea bine oamenilor. Şi noi în aceasta trebuie să-l imităm pe Isus, dacă vrem ca omenirea să înţeleagă şi să primească mesajul evangheliei. Sfântul apostol Ioan scrie: „Noi am crezut în iubire”. Tot omul numai în aceasta crede cu adevărat.
Pr. Lucian Adam, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău