Duminica, 23 martie 2014, de la ora 18, pe scena Teatrului Municipal “Bacovia” se joaca piesa “Procesul” de Franz Kafka.

In distributie, Matei Bogdan (K), Florina Gazdaru (ANA), Firuta Apetrei (Doamna Grubach, Stefan Ionescu (Franz), Bogdan Buzdugan (Willem), Viorel Baltag (Inspectorul, Pictorul Titorelli, Preotul), Dumitru Rusu (Kulich),Valentin Braniste (Kaminer). Regia: Tino Geirun.

Vineri:

De la ora 19.00, la Teatrul de Vara „Radu Beligan”, Smiley si Sore va asteapta la concert. Pretul unui bilet pleaca de la 49 de lei, dar poate creste in functie de locul ales. Acestea pot fi cumparate de la casieria teatrului sau de la sediul agentiei EBC Group Travel.

Daca te simti talentat, „Pub S4” iti ofera ocazia sa te faci remarcat la „Open Mic”, de la ora 20.00. Cei inscrisi vor putea interpreta câte trei piese sub supravegherea gazdelor Tengu si Johhny K.

Cei cu spirit de aventura sunt asteptati la „Bears Night/Animal Dance Party”, in „The Stage”, de la ora 21.00.

„Matteo Cafe” organizeaza cea de a doua editie „Glow in the dark”, de la ora 22.00, alaturi de Dj Klauss. Fiecare participant va primi la intrare câte o bratara fosforescenta si câte un talon pentru tombola care va avea ca premiu doua abonamente la sala. Pe parcursul petrecerii, se vor acorda tricouri cu sigla clubului si a celor de la Damean Events urmând ca detinatorii acestora sa aiba intrare gratuia la „Summer Waves”. Pretul unei bratari pentru fete costa 5 lei cumparata in avans, pentru un baiat 10 lei, iar daca sunt cumparate de la intrare costa 15 lei.

„White Caffe” le propune tinerilor sa se distreze la „Swag Party” alaturi de cele doua animatoare, Elena si Flori, care vor incinge atmosfera.

Sâmbata:

„Coco Caffe & Lounge” le propune domnisoarelor sa se dueleze pe ringul de dans la petrecerea „Blondes vs. Brunettes”, de la ora 22.00. Elchinsoul va fi arbitrul de la pupitru.

Fanii serilor „Discoteque” sunt invitati, de la ora 21.00, in „The Stage”. Intrarea este libera.
Cei de la „The Amsterdams” vor concerta de la ora 22.00, in „Pub-S”. Acestia isi vor lansa si primul album acustic „Winds Apart”.

„Sara Luxury Lounge” va invita sa straluciti la „Luxury Glam Night”, pe ritmurile lui Dj Matteo. Usile se deschid la ora 22.30.

Duminica:

In „Pub S” va puteti bucura de muzica live a celor de la „Blue Velvet”, de la ora 22.00.
„Cristian Dumitru” isi propune sa va distreze cu un spectacol de Stand-Up-Comedy, care va fi sustinut, de la ora 20.00, la „Business Time Coffe”. Intrarea costa 20 de lei.

De la ora 18.00, pe scena teatrului „Bacovia”, bacauanii pot urmari interpretarea piesei „Procesul”, de Kafka, in regia lui Tino Geirun.

Copiii, se pot bucura, de la ora 11.00, de punerea in scena a spectacolului „Oblio”, dupa Harry Nilsson si regia lui Gheorghe Balint, la Teatru „Bacovia”.

Cinefilii pot viziona, in acest weekend, la „Cinema City”, in premiera, urmatoarele productii:

Need for Speed: Începuturi
Regia: Scott Waugh Gen: Actiune, Crima, Drama
Cu: Imogen Poots, Dominic Cooper, Aaron Paul
Tobey Marshall, un mecanic dependent de masini si curse ilegale, face tot posibilul sa tina deschisa afacerea familiei. Astfel, se parteneriaza cu Dino Brewster, un fost pilot NASCAR, pe cât de bogat pe atât de arogant. În urma unei curse care îl putea salva de la faliment, Tobey este trimis la închisoare dupa ce partenerul sau îl tradeaza. Odata eliberat, el este hotarât sa se razbune, iar singura modalitate de a reusi este aceea de a-l învinge pe Dino într-o cursa underground cu miza imensa.

Divergent
Regia: Neil Burger Gen: Actiune, Aventuri, Romantic, SF
Cu: Shailene Woodley, Kate Winslet, Theo James
Într-un viitor nu foarte îndepartat, societatea este împartita în categorii clar delimitate în functie de personalitatea dominanta a fiecarui individ. Desi pare o fata obisnuita, Tris Prior afla ca nu îi poate fi definita o singura calitate, drept urmare nu va putea apartine niciodata vreunui grup. Razboiul începe atunci când Tris deconspira faptul ca se urmareste distrugerea tuturor „divergentilor” si trebuie sa înteleaga de ce sunt periculosi înainte de a fi prea târziu.

Madalina Gheta

Cand eram copil, Iosip Broz Tito ma fermecase. Avea alura unui star de cinema, circulau pe seama sa tot felul de legende legate de razboiul de rezistenta, dar cireasa de pe tort era faptul ca-l sfida fatis pe Stalin. Nimeni nu indraznea asta. Mai tarziu, intelegand ca si prin Iugoslavia tot un fel de comunism bantuia, admiratia mi s-a mai topit…

Interesant este faptul ca m-a suparat mai intai faptul ca amantul Tito, un Casanova incurabil, era un las in relatia cu femeile… A avut cel putin 16 amante „oficiale”. Se zice ca s-a bucurat chiar de simpatia speciala a unor staruri precum Josepine Barker, Gina Lollobrigida, Sofia Loren, care erau mari admiratoare ale piesajelor din jurul resedintei sale de pe insula Brijuni…

Selectand informatii din revistele Magazin, Magazin istoric, Historia, dar si de pe varii site-uri, aflam ca prin 1912 s-a indragostit de cehoiaca Marusa Novakova. O desparte de logodnic, ii promite inel de nunta, o lasa insarcinata si fuge in ziua nuntii. Nu l-a vazut niciodata pe Leopold Novakov, fiul.

Pe cand lucra la uzinele Skoda din Plzen, la 21 de ani, i s-a pus pata pe Liza Spuner, o aristocrata care era sa-l stranguleze, dupa ce l-a educat pentru a-l putea prezenta societatii alese. Lui Tito ii cade cu tronc si menajera aristocratei, dar, cand aude ca Liza urmeaza sa-i nasca un copil, spala din nou putina. Hans Spuner, fiul, va muri in 1943, ca soldat in armata germana care lupta impotriva partizanilor lui… Tito. Prin 1913 a intalnit-o, la Viena, pe Tereza Stacner, o croata. Este trimis pe front, dupa ce se preface ca este surdo-mut, si nu mai apuca sa-i vada pe gemenii Paul si Gabriela, nascuti de Tereza in 1915. Pe frontul rusesc se amorezeaza de Liusa Sedlovska, sotia unui mosier, vreme in care nu rata aventurile cu alte rusoaice. Mosierul isi da seama ca i-au fost puse coarne , incearca sa-l impuste mortal, dar medicii ii salveaza viata.

Mai tarziu, Tito a aflat ca fiul Liusei, Kiril, rodul amorului lor, va deveni un renumit medic. La spital nu pierde vremea. O intalneste pe Ira Gligorieva, se casatoreste cu aceasta, dar simultan se intalneste cu Daria Andirelova, o doctorita nimfomana. Ira ii naste un fiu, pe Serghei Gligorov, dar moare imediat dupa ce a nascut. Serghei va face politica in U.R.S.S. Vaduvul ii promite Dariei rochie de mireasa, ii toarna un plod care va muri ca ofiter sovietic de aviatie, dar uita de casatorie.

Pleaca la Sankt Petersburg, unde le cunoaste pe gemenele Nina si Svetlana Bazan. Nu se poate hotari care este mai frumoasa, motiv pentru care devine amantul amandurora. Ambele raman insarcinate, urmeaza un scandal, izbucneste revolutia, Tito este trimis in Siberia, acuzat de spionaj, sare din tren in drumul catre exil, e gazduit de un chirchiz milostiv si se indragosteste de fiica acestuia, Zuhra Badahur, ii promite ca-i va deveni sot, o lasa insarcinata si, ati ghicit, fuge din nou. Fiul, Kadi Badahur, va deveni inginer chimist. Arestat din nou, este salvat de o iubire mai veche, Pelaghia Belousova, pe care o ia in casatorie, in 1919, au impreuna un copil, Zarko Vroz, viitor erou rus. Este arestat din nou si eliberat. Ajunge in casa unui episcop, o cunoaste aici pe Vida Kogej, o urmeaza la Viena, ii daruieste un fiu, pe Dimitri, care va deveni muzician, si pleaca. In 1936 il gasim la Moscova, lucrand pentru Comintern. O cunoaste pe Elsa Gerlach, o activista, o lasa insarcinata si fuge. Fiul: Viktor Gerlach.

Tito pleaca la Paris, unde ii mai daruieste un fiu lui Janne Coitier, o vaduva. Oliver Coitier, fiul, va deveni fizician. O paraseste pe Jeanne si se casstore;te cu bogata turcoaica Zuhra Reuf. Pleaca in Turcia, sotia il naste pe Izet Reuf, Tito pleaca la Paris, o intalneste pe Herta Haas, care-l mai imbogateste cu un fiu: Aleksander Misa Broz. In 1940, in Iugoslavia, este lider al partizanilor, o gaseste pe Davorjanka Paunovici, o angajeaza secretara, o lasa insarcinata, e acuzat de imoralitate de catre comunistii sai, el zice ca nu poate trai fara ea, jura ca o va lua in casatorie, dar dupa razboi. Fiul lor, Slavisa Paunovici, traieste la Belgrad. Davorjanka a murit inainte de terminarea razboiului.

El este deprimat. O cunoaste insa pe Iovanka, mai tanara cu 25 de ani, care-i devine sotie. O va avea mereu langa el, ca lider al Iugoslaviei. Ii lasa Iovankai multe responsabilitati, economia tarii o cam ia la vale, iar prietenii lui pun la cale o strategie pentru a scapa de aceasta. Ii soptesc lui Tito faptul ca Iovanka pregateste, impreuna cu generalul Djoko Iovanovici, o lovitura de stat. Iovanka este arestata la domiciliu. Tito ii va trimite, anual, de ziua ei, cate un buchet de flori. Ea mai apare in public doar in 1980, la funeraliile lui Tito, dupa care este iar arestata la domiciliu. Si-a trait ultimii ani in Belgrad, rememorand, in marea singuratate, anii traiti alaturi de acest Casanova ciudat.

În vremurile noastre, intelectualii nu mai sunt la modă (a se vedea hăhăiala grobiană de pe forumuri când este vorba despre unii dintre aceştia, imensul dispreţ cu care sunt trataţi telectualii).

Ei erau figuri centrale în anii ’60 -’70, când pe scena lumii occidentale evoluau Sartre, Camus, ca să amintesc doar doi faimoşi „directori de conştiinţă”, intelectuali-rebeli, prezenţi în viaţa publică, influenţând-o prin vehemente luări de poziţie, prin discursuri incendiare. Din păcate, nici „şcoala nu mai e la modă”, aşa după cum am auzit spunându-se după publicarea rezultatelor dezastruoase de la simulările de examene.

Dar nu am să abordez subiectul cu învăţământul, cu abandonul şcolar, cu lipsa de motivaţie a tinerilor, pentru că e unul mult prea grav şi complex pentru un singur articol. Ci am să mă refer la ceea ce se numeşte „intelectualul mediatic”, analistul, formatorul de opinie, moderatorii de emisiuni, ei fiind cei care i-au înlocuit pe intelectualii de modă veche (oameni înţelepţi, profesori, consilieri morali, guru).

Cei care apar la televizor trebuie să fie telegenici, în primul rând, „să dea bine pe sticlă” şi să dea bine din gură. Adică să emită nişte păreri, pe care se presupune că le aşteaptă publicul, că doar el face mult-doritul rating.

Rolul acestor personaje publice de pe la diverse televiziuni este unul foarte important, pentru că ei pot manipula de minune opinia ascultătorilor. În mod normal, oamenii aceştia care judecă evenimente, personalităţi, ar trebui să aibă, dincolo de cultură generală, cunoştinţe de specialitate în diverse domenii şi o educaţie corespunzătoare funcţiei lor publice. Care presupune un limbaj cel puţin adecvat, dacă nu unul elevat.

Că doar vorbesc în faţa naţiei, nu în cine ştie ce bătătură sau la ei în bucătărie. Astfel că n-am cum să trec sub tăcere limbajul grobian al unui individ care nici nu merită a i se pomeni numele, insul cu pricina prestând pe la un post de televiziune care se laudă cu cele mai mari audienţe. Cu atât mai rău, zic eu, că aude atâta lume cum este terfelit în direct un intelectual de primă mărime, cum este Andrei Pleşu.

Nu am să insist asupra cazului, s-au emis destule păreri despre urâta întâmplare, dar nici nu pot să rămân indiferentă la atâta degradare a comportamentului în spaţiul public. Pentru că sunt lucruri revoltătoare, inacceptabile. E nevoie, cred, în viaţă, dar mai ales în spaţiul public, de o necesară şi imperioasă minima moralia (expresie care nu a fost inventată, ci folosită de Adorno, şi poate fi întrebuinţată de oricine îi cunoaşte sensul). Şi e nevoie să ne respectăm valorile, elitele, fără de care nicio societate nu progresează. Atfel mergem aiurea (în turmă), către nicăieri.

Timizi, dar pentru noi încurajatori sunt paşii pe care-i fac profesorii pentru a şterge ruşinea de a fi la coada Europei când se vorbeşte despre înţelegerea de către elevi a celor predate în şcoală. Ne bucură că româniştii – cum frumos îi numea Eugen Budău pe dascălii de limba şi literatura română – se menţin în prima linie în această campanie. (Să ne amintim că în anii ’80 Constanţa Bărboi, din ministerul de resort, era mândră că, dintre toate disciplinele, cea care a dat tonul în proiectarea didactică modernă a fost limba şi literatura română.)

Se prefigurează trei ipostaze ale celui ce se achită de datoria alcătuirii proiectelor de lecţie: formal (proiecte „pentru director“, de regulă listate de pe internet), parţial (proiecte realizate corect, dar neaplicate în lecţii, care se derulează „ca pe vremea străbunicii“, cu verificarea lecţiei anterioare, predarea temei noi şi fixarea cunoştinţelor abia însuşite) sau total (cu proiecte aplicate integral la clasă, în numele eficienţei maxime). În plus, cele mai multe dintre evenimentele unei lecţii (zece, după R. Gagné şi alţii) pot fi comunicate elevilor, înlăturând pudoarea didactică, falsă, conform căreia elevul nu are voie să ştie în ce moment al lecţiei se află.

Am urmărit o astfel de demonstraţie la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Ghika“ din Comăneşti pe 13 martie 2014, în cuprinsul unei inspecţii pentru obţinerea gradului didactic I. Teofana-Lavinia Vărăreanu, candidata, a acceptat propunerea de a comunica total cu elevii, într-un limbaj comun cu profesorul: „Am încheiat Prezentarea conţinutului noii învăţări şi ne pregătim pentru Dirijarea învăţării“ sau „Să transferăm în afara sălii de clasă cele învăţate azi: la ce ne-ar folosi acestea?“ Lucia Botezatu şi Adrian Jicu, membri în aceeaşi comisie, au trăit bucuria spectacolului variantelor de răspuns oferite de elevi. (La sfârşit, cei 20-25 de profesori prezenţi la dezbatere, au fost de acord că ERR-ul – evocarea, realizarea sensului şi reflecţia – e valabil doar pentru disciplinele opţionale din CDŞ sau la şedinţele de cenaclu…)

De altfel totul a purtat marca specialului: Teofana-Lavinia Vărăreanu şi-a susţinut licenţa în filologie cu o temă de interes local: „Toponimia bazinului superior al Trotuşului“, coordonată de Nicolae Saramandu; a publicat poezie apreciată de mari nume (Tudor Opriş, de exemplu) şi cultivă tinerele talente literare din şcoala comăneşteană (este produsul Cenaclului „Mugurii“, condus de Leonid Iacob); a tradus în engleză volume de versuri ale altor cenaclişti locali; coordonează revista „Phoenix“ şi cenaclul literar, cu care a repurtat succese importante (la concursul „Cronicii“ ieşene „Autori: copiii!“ ori la concursul naţional „4 de 10“).

La Liceul Teoretic din Comăneşti i-a fost profesor de română şi diriginte Gheorghe Movilă, el însuşi prozator („Băieţii de la apa Moldovei“, 1982 ş.a.) şi pedagog (coautor la volumul „Diriginţii despre educaţie, 1978). Împreună cu alte persoane din oraş, recent… gradate (Daniela Unguraşu, Luminiţa Roşu ş.a.), reuşeşte să menţină aprinsă flacăra pasiunii pentru meseria de dascăl. „Cu astfel de oameni Comăneştiul rămâne un punct luminos pe harta spirituală a ţării“, am îndrăznit să spunem la despărţire.

“Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34), sunt cuvinte pe care le găsim în evanghelia acestei duminici, evanghelie care ne vorbeşte despre purtarea crucii. Această Evanghelie este una pe care noi o cunoaştem destul de bine. “În momentele de încercare, mai ales, auzim pe semenii noştri vorbind despre povara grea a crucii care le apasă umerii. Adevărul este că fiecare dintre noi trebuie să-şi poarte crucea vieţii. Dar evanghelia ne vorbeşte despre cruce ca şi posibilitatea mântuirii. Prin Jertfa Mântuitorului, Sfânta Cruce a devenit pentru noi scară pe care acum, ca fii ai lui Dumnezeu, putem ajunge în ceruri.”(Sf.Ioan Gură de Aur)

Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfint a arătat că Sfânta Cruce este semnul de biruinţă al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creştinilor ca pe o puternică armă prin care creştinii vor birui pe nevăzuţii vrăjmaşi. Iată ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din faţa arcului (Psalm 59, 4).

În vechime şi mai ales în vremea stăpânirii romane,crucea era asimilată cu locul de tortura cel mai cumplit pe care sfârşeau cei pedepsiti pentru cele mai rele nelegiuiri . Mântuitorul a fost răstignit pe cruce –răbdând moartea cea mai cumplită ,omorând păcatele lumii iar cu Învierea Sa dăruind lumii viaţă.

Pentru noi creştinii, Crucea este puterea lui Dumnezeu prin care ne mântuim (I Cor. 1, 18). Crucea este altarul pe care s-a adus jertfă Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Valoarea crucii izvorăşte din valoarea jertfei adusă pe ea. Iar jertfa adusă pe cruce este o jertfă nouă, săvârşită de Arhiereul Noului Testament, Domnul nostru Isus Hristos, care a înlocuit toate jertfele vechi şi ne-a adus împăcarea reală cu Dumnezeu.

Evanghelia ne spune că cel care vrea să meargă pe calea lui Hristos trebuie să-şi ridice propria cruce, după exemplul Mântuitorului, care şi-a purtat crucea pe dealul Golgotei. Dacă prin moartea Sa pe cruce Isus a ridicat toate păcatele omenirii, nouă ni se cere să ne ridicăm propriile noastre păcate şi să ne asumăm propria noastră viaţă în Hristos. “De cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru mărirea Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Marcu VIII,38).

Există o singură cale spre mântuire și esența acestui drum o descoperim în cântarea troparului Sfintei Cruci : ” Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă
binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău. Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule”.

Pr. Liviu Burlacu
Fundația ”Episcop Melchisedec”-Bacău

Poate că nimeni dintre noi sau foarte puţini ştiu literalmente ce înseamnă „a suferi de sete”. Poate că niciodată n-am experimentat cu adevărat setea: acea nevoie vitală a organismului care cere apă. Şi poate că nici nu ştim să apreciem suficient apa, acest simplu şi minunat element al naturii, sinonim cu viaţa pe pământ. De acest lucru era convins şi poporul ales, care odinioară călătorea prin pustiu. Cartea Exodului ne spune că, în acele zile, poporul suferea din cauza lipsei de apă, motiv pentru care au ajuns chiar să-l pună la încercare pe Dumnezeu.

Drumul, pustiul, setea… şi acea întrebare între rugăciune şi blasfemie („Este oare Domnul cu adevărat în mijlocul nostru, sau nu este?”), iată câteva imagini sugestive care privesc şi viaţa noastră: pustiul suprapopulat al oraşelor noastre, drumul inexorabil al zilelor şi al anilor noştri, setea nestinsă a dorinţelor noastre mereu noi… Şi acea întrebare între credinţă şi necredinţă, între încredere şi scepticism: oare Dumnezeu este prezent în mijlocul nostru?
În Evanghelie remarcăm ceea ce Isus îi spune femeii samaritene: „Dacă ai cunoaşte darul lui Dumnezeu şi ai şti cine este cel care îţi zice: «Dă-mi să beau!”, tu poate ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie»” (In 4,10). Sunt cuvinte pe care Mântuitorul ni le adresează astăzi şi nouă.

În noi toţi există o „sete” profundă şi ascunsă, pe care nici o realitate din această lume nu reuşeşte să o potolească cu adevărat. Întâlnirea cu Cristos este cea care ne face să descoperim această sete şi, în acelaşi timp, reuşeşte să o potolească.

În viaţa noastră de credinţă, trebuie să se întâmple ceva similar cu ceea ce i s-a întâmplat samaritenei, un personaj cu care cred că ne asemănăm întrucâtva în multe privinţe. Samariteana este o femeie care simte povoara activităţilor şi a preocupărilor zilnice; este mereu neliniştită, mereu deziluzionată de anumite experienţe din trecut, mereu în căutarea a ceva nou. Şi iată că acel „ceva” este descoperit de femeia samariteană în persoana lui Isus; o persoană care „citeşte înăuntru”, chiar şi ceea ce s-ar dori să rămână ascuns, şi care totuşi nu judecă şi nici nu condamnă; o persoană care propune un mod diferit de a vedea viaţa şi problemele ei; o persoană care oferă un răspuns diferit la întrebările care există.

În faţa lui Isus, femeia samariteană uită de setea ei, îşi lasă vasul la fântână şi aleargă în cetate, ca să le comunice şi celorlalţi descoperirea sa.
Descoperirea lui Isus-Mesia devine mai importantă decât orice altceva. Întâlnirea personală cu Cristos, prin credinţă, schimbă totul.

Isus poate să ne schimbe pe noi dinăuntru, iar datorită acestei schimbări, totul apare diferit. A-l întâlni pe Cristos şi a recunoaşte în el pe „Mântuitorul” înseamnă a descoperi că „Domnul este cu adevărat în mijlocul nostru”.

Să reţinem cuvintele lui Cristos: „Dacă ai cunoaşte darul lui Dumnezeu…, tu poate ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie»” (In 4,10). Această apă vie pentru setea noastră este cuvântul lui Cristos; această apă vie este el însuşi, întrucât Isus ne descoperă iubirea lui Dumnezeu; şi este darul Duhului Sfânt, ca principiu activ de comuniune cu Dumnezeu.

Pr. Emanuel Imbrea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău