Utopica nu a fost numai arhitectura, mai bine zis proiectele prezentate de elevii clasei a XI-a C de la Colegiul National “George Apostu”, o utopie a fost si ora la care am fost invitati sa venim: 17. Dupa o foiala inutila de mai bine de 30 de minute, de la parter la etaj, de pe balcon in sala in care s-au asezat cuminti parintii si invitatii, dupa ce, in sfârsit, a sosit si invitatul de onoare, profesoara Iuliana Geliman a reusit sa transforme UTOPIA in… realitate.

Locul unde s-a desfasurat “activitatea culturala” a surprins pe toata lumea: Casa dr. Patrascanu, de pe str. Vasile Alecsandri, opera arhitectului Richard Bordeanache, construita in 1932 (astazi cladire de patrimoniu, monument istoric). Arhitectul Bordenache s-a nascut la Botosani, a studiat in Bucuresti si Italia, fiind adeptul stilului functionalist, autorul mai multor cladiri celebre din România., dar si a satului Antonesti – Arges, distrus de inundatiile din 1941, un proiect comandat de Ion Antonescu, insa abandonat dupa arestarea si executarea generalului, originar din Pitesti. Sa revenim la “utopia” noastra. Casa dr. Patrascanu a fost nationalizata, devenind, in timp, rezidenta demnitarilor comunisti, acolo au locuit prim secretarii Rosu, Gainuse, Baluta, Tanase, iar dupa 1990 a fost sediul revistei Ateneu. In 1992 este preluata de S.O. Vântu, o transforma in banca, apoi intervine sechestrul din 2011, parasirea si degradarea.

Pentru 700.000 de euro, Primaria Bacau ar fi putut-o prelua, cu intentia de a o transforma in Casa Casatoriilor. N-a fost sa fie. In prezent, casa apartine Camerei de Comert si Industrie Bilaterala România – Columbia. Am ramas surprins sa o vad deschisa, chiar daca nu are lumina electrica sau apa.

Prin amabilitatea presedintelui acestei Camere, dl. Ovidiu Stanica, ni s-a spus, trei camere au fost puse la dispozitia elevilor de la Colegiul “George Apostu”, pentru diverse activitati. Intr-o camera au fost expuse lucrarile de atestat ale elevilor din clasa a XII-a Arhitectura, pe hol pot fi vizionate lucrarile elevilor de la Cercul de Fotografie. Mare animatie, asadar, miercuri, 28 mai: Arhitectura Utopica. 29 de elevi, dupa ce au studiat arhitectura taraneasca si moderna, acum au ajuns la cea utopica.

„Deschideti ochii si urechile la timp”

Fiecare elev si-a ales o cladire celebra din lume, a studiat-o pe internet si a prezentat-o powerpoint. De exemplu, Rares Scurtu s-a oprit la impunatoarea Kingdom Tower din Emiratele Arabe, un alt elev a ales o cladire din Abu Dhaby, alti colegi s-au orientat catre China sau Taiwan.

Arhitectul Gelu Tudorache, presedintele Filialei Bacau-Neamt a Uniunii Arhitectilor din România le-a taiat un pic din elan viitorilor arhitecti (toti se pregatesc pentru facultatea de Arhitectura) “Arhitectura este profesia, meseria cel mai mult influentata de politic, economic si social. Se vede, se stie.

Priviti constructiile de la 1900 pâna in 1950 si cele de la 1950 pâna in 1990. Una la mâna, a doua este ca, surprinzator, nici dupa 1990 lucrurile nu stau prea bine. Mai sunt inca neaveniti care proiecteaza, construiesc tot felul de urâtenii, fara stil, fara orizont. Apreciez insa ceea ce faceti astazi, ma bucur ca lasati gândurile, imaginatia sa zboare. Va apreciez efortul, cheltuiala de timp. Deschideti ochii si urechile la… timp, sunt acceptate, construite doar proiectele mai pamântene, agreate de comunitati. Proiectele utopice sunt pentru sertar.”

Un alt invitat a fost Eugen Sendrea, scriitor, cu multi ani de stagiu la Patrimoniul National: “Bacaul are, mai are inca, multe cladiri de patrimoniu, cum la fel de multe au ajuns intr-o stare deplorabila. Mai sunt urme pe care le puteti vedea. Nu ar strica. Datoria noastra este sa le pastram, sa le valorificam, insa banul, inertia, indiferenta au primat. Mergeti la arhive, consultati ce a mai ramas, dupa care va puteti juca si cu… arhitectura utopica.”

S-a lasat seara, intunericul. Scarile erau luminate doar de lumânari. A urmat demonstratia: a fost minunat, fiecare proiect fiind rasplatit cu aplauze, din partea parintilor, a colegilor.

Nu am inteles de ce viitorii arhitecti nu sunt incurajati (am vazut si la lucrarile de atestat) sa “utopiseze” cu lucrari proprii, de ce sunt incurajati sa “plagieze”? Eu, de exemplu, as fi vrut sa vad niste “towere” si “kingdomuri” originale, românesti. O a doua nedumerire…nelamurita a fost: de ce este arhitectura utopica, in conditiile in care cladirile alese si prezentate sunt construite deja sau se afla in faza finala de strapungere a norilor!

Vineri:
Daca vrei sa te bucuri de venirea verii la „Iguazu Terrace” e „Summer Drinks Time”, de la ora 20.00.
In „Pub S” se petrece la un „Party cu de toate”, de la ora 22.00.

Duo Diamonds si Dj Yoshi te asteapta la „Summer Prelude”, de la ora 23.00, in „Club Marinarul”.
Daca vreti sa petreceti pe muzica româneasca, formatia Relevance va asteapta, de la ora 23.00, la „Police Pub”. Intrarea este libera.

Sâmbata:
De la ora 21.00, la „Matteo Caffe” se danseaza la petrecerea „I Bowtie”. Mozaic, Dj Eskat si Edward Raenbow vor intretine atmosfera. In cadrul aceluiasi eveniment va avea loc lansarea magazinului online „I Bowtie” si o expozitie de papioane. Profitul obtinut in urma vânzarii accesoriilor vor fi folositi in scopuri caritabile.

„Pub S” iti propune sa-ti faci incalzirea pentru serile de vara la „Heat up Party”, de la ora 22.00.
„Club LM” va asteapta la petrecerea „Skittles Vodka”, de la ora 22.00. MC Myreel si Dj Robyn se vor ocupa cu buna dispozitie. Intrarea este libera pâna la ora 23.00.

La „Sif Moldova”, de la ora 22.00, continua seria petrecerilor „Natural Rhythm” cu partea a unsprezecea. Ada Kaleh si Subansamble, Emi Mateis, si LVD vor mixa pentru cei prezenti. Pretul unei bratari de acces este 20 de lei.

Duminica:

„Pub S” va invita la Stand-up Comedy cu Natanticu si Raul, de la ora 21.00. Un bilet cumparat in avans costa 20 de lei, iar unul cumparat in seara evenimentului costa 25 de lei.

De ziua copilului, pe scena „Teatrului Bacovia”, de la ora 11.00, se va juca piesa „Aladin”, o adaptare dupa basmul arab „O mie si una de nopti”. Regia poarta semnatura lui Gheorghe Balint.

Cinefilii pot urmari in acest final de saptamâna, la „Cinema City”, in premiera, urmatoarele productii cinematografice:

Edge of Tomorrow: Prizonier în timp
Regia: Doug Liman Gen: Actiune, SF
Cu: Tom Cruise, Emily Blunt, Brendan Gleeson, Bill Paxton
Actiunea filmului este plasata într-un viitor apropiat, în care Pamântul este invadat de o rasa extraterestra extrem de ostila. Ofiterul William Cage nu a calcat niciodata pe câmpul de lupta, dar se vede prins subit într-o misiune sinucigasa. Desi este ucis în doar câteva minute, Cage se trezeste în mod inexplicabil la începutul zilei fatidice, retraind în mod repetat aceleasi experiente care s-au încheiat cu moartea sa.

Triunghiul dragostei si al mortii
Regia: Hossein Amini Gen: Thriller
Cu: Kirsten Dunst, Oscar Isaac, Viggo Mortensen
1962. Un cuplu American fancy, format din carismaticul Chester si atragatoarea lui sotie, Colette se afla în vacanta în Atena, Grecia. În timp ce se plimba printre ruinele celebrei Acropole, cei doi îl cunosc pe Rydal, un tânar american, vorbitor de limba greaca care îsi petrece timpul lucrând ca ghid turistic si îmbrobodind turistele naive. Atras de frumusetea lui Colette si impresionat de bunastarea si rafinamentul degajate de Chester, Rydal accepta imediat invitatia acestora la cina.

Maleficent
Regia: Robert Stromberg Gen: Aventuri, Drama, Fantastic, Mister
Cu: Angelina Jolie, Elle Fanning
Frumoasa si tânara Maleficent traieste o viata idilica în pasnicul ei regat acoperit de paduri, visând ca va deveni o puternica zâna facatoare de bine. Asta pâna într-o zi când armata unui rege invadator îi ataca semenii si o extraordinara tradare face inima zânei sa se transforme în piatra.

Madalina Gheta

Tânc fiind, marturisesc faptul ca eram fascinat de expresia ,,Pastele cailor”. Adoram perioada zilelor pascale ale… oamenilor, mai ales datorita oualor rosii, deniilor, slujbei de Inviere si evenimentelor de tot soiul (hore, scrâncioburi, intreceri sportive, hainele pe care le daruiau parintii) organizate de comunitatea sateasca. Cândva, am prins din zbor vorbele unui hâtru: ,,Sa vezi ce frumos o sa fie la Pastele cailor!”. Inflacarându-se, imaginatia mea fabula in fel si chip, brodând fara frontiere pe tema oualor pe care le-ar ciocni caii, a scrancioburilor in care s-ar delecta acestia sau a horelor in care s-ar avânta. Si-am tot asteptat, ca un inocent ce eram, ziua aceea care n-a mai venit…

Apoi, când, din pacate, a fugit inocenta din mine, am aflat adevarul… Pastele cailor este o sarbatoare care coincide cu Inaltarea Domnului, Ispasul, la 40 de zile dupa Paste (joia din saptamâna a sasea de dupa Paste). Mai este cunoscuta si ca Joia iepelor. Se crede, indeobste, ca expresia ,,La pastele cailor” este regasita doar in spatiul cultural românesc, dar Teodor Danalache argumenteaza ca o varianta a Pastelui cailor o gasim si la bulgari. Zona ei de provenienta este spatiul cultural transilvanean. Legenda spune ca, atunci când Fecioara Maria il nastea pe Hristos, caii faceau mare galagie. Din acest motiv, Fecioara Maria i-ar fi blestemat sa fie mereu animale flamânde, cu exceptia unei singure zile pe an: Pastele cailor. De ce Ispas? Cercetatorii cred ca, potrivit unei alte legende, Ispas a participat, alaturi de cei trei Apostoli, la Inaltarea Domnului. Fire vesela, Ispas a dat tonul, oamenii molipsindu-se, macar pentru aceasta zi, de la felul de a fi al acestuia. In credinta populara se spune ca oricine moare de Ispas ajunge in Rai.

De Pastele cailor, pe alocuri se tin Mosii de Ispas, casele si mormintele fiind impodobite cu niste crengi de pom tânar (nuc, paltin), in vreme ce la ferestre sunt puse frunze de leustean (despre care se crede ca ar fi crescut la Piciorul Crucii lui Hristos). Acum se fac si pomeni pentru morti. In aceasta zi, caii nu sunt inhamati. Doar e sarbatoarea lor… In alte zone se organizau târguri speciale de cai, unde se realizau afaceri bune. Tot in aceasta zi trebuiau achitate datoriile vechi. Mai exista putine zone in care sunt oficiate slujbe speciale pentru sanatatea cailor. In ultimul timp, ,,Festivalul Cailor” de la Risnov reprezinta o adevarata sarbatoare pentru localnici. Manifestarea, care cuprinde curse de cai, defilari ale acestora, are loc in duminica de dinaintea ,,Pastelui cailor”. Risnovul a devenit si un veritabil centru de asigurare a cailor pentru producatorii unor filme de epoca.

Prin expresia ,,Pastele cailor”, unii inteleg ,,niciodata”, intelesul fiind confundat cu sensul expresiei ,,Sfântul Asteapta”. Altii, mai sofisticati, in felul lor, incearca sa ne explice faptul ca ,,Pastele cailor” are aceeasi semnificatie cu Ad calendas graecas (,,La calendele grecesti”). Expresia, se stie, este atribuita de Sueton imparatului Augustus. Acesta ar fi spus ca toti cei rai-platnici isi achita datoriile la calendele grecesti, facând o referire ironica la faptul ca grecii, spre deosebire de romani, nu aveau prima zi a lunii din calendar (numita calende), zi in care trebuiau platite datoriile. Calendele grecesti reprezinta o sarbatoare care nu va avea loc niciodata, pe când Pastele cailor….

Tot aud deplângându-se faptul că nu mai avem modele pe care să le urmăm, ceea ce nu-i câtuşi de puţin adevărat. Cei care sunt interesaţi de asta, de cunoaşterea unor vieţi, a unor destine exemplare, ştiu şi unde să le găsească. Poţi găsi exemple edificatoare în orice domeniu al activităţilor umane, numai să ai mintea deschisă, să vrei să înveţi ceva.

Şi atunci, oricând este posibil să descoperi lucruri de mirare, care te scot din amorţeală, din obişnuit, rutină, stimulându-ţi energii creatoare. Când vezi, de pildă, că la venerabila vârstă de 90 de ani, o mare doamnă a literelor, o traducătoare de excepţie, cum este Antoaneta Ralian, vorbeşte despre pofta de viaţă şi de lucru, asta te reconfortează, îţi sporeşte încrederea în forţele proprii.

Da, Antoaneta Ralian tocmai şi-a scos la iveală o nouă carte, intitulată „Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei”. Înainte de lansarea volumului, ea a oferit câteva interviuri unor reviste de cultură. Le-am citit cu mare plăcere şi cu un viu interes, pentru că m-au cucerit, pur şi simplu, inteligenţa, farmecul şi umorul venerabilei doamne.

Care vorbeşte cu nostalgie despre copilăria ei de fetiţă prea iubită de către părinţi, cu o dragoste sufocantă, Visează mereu că îl caută, dar nu-l găseşte, ocrotită excesiv, ceea ce a făcut din ea o tânără temătoare, timidă. O tânără căreia îi va surâde însă norocul în dragoste. Ea se va căsători cu un bărbat deosebit, fin, cultivat, sensibil, protector, un suflet-pereche alături de care va trăi fericită timp de 60 de ani.

Sunt extraordinare mărturisirile Antoanetei Ralian despre împlinirea în cuplu, fericirea conjugală. Ea spune că atât de strânsă a fost legătura cu soţul ei, încât s-a gândit la sinucidere după moartea acestuia, dar că i-a lipsit curajul. Iar acum visează mereu că îl caută, însă nu-l găseşte. „Dar, foarte des, noaptea, mi s-a întâmplat să am impresia că-i aud respiraţia. Îmi dau seama că există o explicaţie: 60 de ani am dormit cu el alături şi mi s-a imprimat undeva în creier zgomotul respiraţiei sale.

Am deseori impresia că-l aud respirând alături. Eu mai ţin în pat perna lui. Cred că doi oameni trebuie să doarmă împreună până la bătrâneţe. Dormeam împreună, gemeam împreună, că mă doare una şi alta, râdeam împreună”. Este de-a dreptul înduioşătoare mărturisirea acestui rarisim tip de fidelitate, de comunicare-comuniune spirituală, savuroasă complicitate şi intimitate desăvârşită. Astăzi, când căsătoria nu mai este la modă, când oamenii nu mai au încredere în această instituţie, divorţurile fiind un fapt banal, la ordinea zilei.

Cu totul şi cu totul captivante în recent apăruta carte a Antoanetei Ralian sunt descrierile călătoriilor făcute de-a lungul unei vieţi lungi şi bogate în întâmplări deosebite. În cursul cărora a întâlnit mari personalităţi, scriitori importanţi, nume răsunătoare ale literaturiii universale. Cu unii dintre aceştia, pe care îi şi tradusese în româneşte, a rămas într-o relaţie îndelungată, într-o prietenie literară, făcând un schimb intens de scrisori.

M-a amuzat ce spune, la un moment dat, despre corespondenţa cu marea scriitoare engleză Iris Murdoch, pe care o numeşte prietena ei, şi din care a tradus romanele „Vlăstarul iubirii”, „Marea, marea”, „Discipolul”. Povesteşte cum s-au cunoscut, la Londra, cum s-a creat între ele o veritabilă empatie, dar cum ea căuta să o epateze pe marea scriitoare, aceasta fiind şi profesoară de filosofie, autoare de importante tratate de specialitate.

Voia să-i arate, în scrisorile ei, cât era de cultivată, câtă filosofie citise, cât de mult ştia despre literatura engleză, pe când Iris Murdoch îi scria numai despre lucruri foarte simple, despre aspectele obişnuite ale vieţii, cum că a avut, de pildă, un guturai, că i-a cumpărat soţului un costum, etc. Drept pentru care, Antoaneta Ralian afirmă că de la ea (Iris Murdoch) „am învăţat că măreţia se învecinează cu simplitatea”. Lucru adevărat şi perfect potrivit şi minunatei noastre traducătoare de elită. Care a tradus peste 400 de mari lucrări ale unor scriitori de faimă universală (să-i amintesc numai pe J. Joyce, Virginia Woolf, Henry Miller, Saul Below, etc.), dar care recunoaşte, tot cu nelipsitul său umor, că s-a şi prostituat uneori, traducând literatură siropoasă, romane de consum (ca „Iubire otrăvită”, „Păcatul”) imediat după 1989, când a fost un boom al acestui gen cerut pe piaţă. O admirabilă mare doamnă Antoaneta Ralian, plină de vitalitate, iubind noul, frumosul, oamenii, lucrurile interesante.

Un exemplu despre cum se poate trăi, nerenunţând la visare, la lucrurile care te pasionează, la frumuseţe, în ciuda vârstei înaintate şi a neajunsurilor acesteia. Pentru că are tot felul de artroze şi de dureri cumplite la cei 90 de ani, din care vreo 60 i-a petrecut la masa de lucru, cam 10 ore pe zi. „Încerc să-mi controlez toată suferinţa, toate durerile, prin muncă. Pentru mine, în momentul în care lucrez, în care traduc, în momentul în care mă transpun în vieţile altora, în altă lume, uit că mă dor picioarele, uit că mă doare spatele, uit de toate”. Un exemplu luminos de demnitate şi de curaj.

A fost primul vers dintr-un slogan alcătuit pe loc de filologii băcăuani la cursul festiv (20 mai) al celor cinci facultăţi pe care le are Universitatea „Vasile Alecsandri“. În Sala Sporturilor, ca de obicei, s-a reunit promoţia 2014, care a dorit să fie auzită cu ceva numai al lor. Al doilea vers – şi ultimul – venea ca o motivare a imperativului negativ („Că suntem la Litere“), adresată direct noii generaţii de profesori şi indirect oricărui autor de mesaj scris. Şi pentru a nu se crede că doar virgulele sunt unitatea de măsură a performanţei lingvistice, s-a strigat aproape imediat: „Româna corectă!“

Mai e nevoie să ţinem seama de normele limbii naţionale? Ultimele numere ale revistei „Tribuna învăţământului“, care din 1949 apără cauza şcolii, analizează rezultatele de la simularea examenului de bacalaureat şi a evaluării naţionale, sub titluri neliniştitoare.

Cel mai neobişnuit pare un joc de cuvinte dacă nu ar ascunde o realitate tristă: „Simularea simulării“, reluat în două ediţii (31 mart. şi 7 apr.), după ce s-a apelat la DEX: „a simula = a da, în mod intenţionat, o impresie falsă“; „simulare = prefăcătorie, falsificare“. Un aspect contestat de toată lumea este decizia de a nu fi trecute în catalog rezultatele, ceea ce se traduce prin lipsa motivaţiei în învăţare. (E cunoscută povestea cu şoricelul care e pus să străbată trei tuneluri, la capătul cărora se află, pe rând, o bucată de brânză – întărire pozitivă –, un curent de mică tensiune, doar pentru a-l scutura puţin – întărire negativă – şi… nimic. Cobaiul nostru evita al treilea tunel, preferând chiar şi o mică zgâlţâială.) De aici şi până la persiflarea lucrării scrise, elaborată fără răspundere măcar pentru calitatea exprimării, nu e decât un pas.

După trei zile, am asistat la cursul festiv al filologilor, în Amfiteatrul „Dumitru Alistar“. Am notat câte ceva care ar putea reconstitui o atmosferă, dar şi un legământ cu viaţa: * „Să fim tandri, nedecepţionaţi!“ (Simina Mastacan, decana Facultăţii); * „Să iubim, să sperăm, să iertăm“ (vers dintr-un cântec interpretat de un absolvent); * „Visurile se schimbă: în copilărie, viaţa e tărâmul unei prinţese şi al feţilor-frumoşi. Acelea sunt visele. Acum e altceva“ (şefa de promoţie); * „Vrem să fim oameni de valoare, nu de succes“; * „Cuvinte-cheie pe care ni le-au transmis profesorii: comunicare, curaj, putere, gândire liberă, demnitate, ambiţie, respect“. Cel mai aşteptat moment, al mimării dascălilor, a avut ceea ce îi trebuia: decenţă, simţul măsurii, dar mai ales dovada studiului temeinic. Când o studentă, deghizată în profesor participant la o şedinţă de catedră, îl pune la punct pe un coleg mai mult decât vorbăreţ („Ştii ceva? Hai să nu mai discutăm discuţii!“), acesta îi răspunde prompt: „Şi ce, crezi că mă impresionezi cu complementul intern?“

Dar cea mai interesantă noutate a cursului festiv 2014 a fost chiar tema acestuia: Vasile Alecsandri. A propus-o cineva de la Comunicare şi relaţii publice – asist.univ.dr. Florinela Floria –, iar studenţii au reacţionat imediat. L-au solicitat pe lect.univ.dr. Adrian Jicu, care predă literatura paşoptistă, să ţină cursul final, iar acesta a făcut o demonstraţie de felul cum se poate transmite acelaşi adevăr într-o formă mai mult decât agreabilă. A imaginat o corespondenţă primită de la poet (ne-a şi arătat un plic masiv, vechi, cu marcă poştală) şi a făurit sub ochii noştri răspunsul. Nu putea lipsi referirea la oful etern al Bacăului: „Să-ţi iei gândul de la casa ta! Degeaba te-ai născut în Bacău“. I-am dat dreptate lui Ioan-Lucian Popa, unul dintre „boierii” cărora cu plecăciune se adresa redactorul de la „Ateneu“: „Ar trebui să fie în fiecare an această temă, căci căile de a o aborda sunt infinite“. Are dreptate Adrian Jicu: „Alecsandri e o poveste fără sfârşit“.