sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3723

Contrabanda cu țigarete, în creștere accelerată. Statul incaseaza mai putin dupa ce a marit accizele

Piața neagră a țigaretelor a crescut accelerat în iulie 2014, situându-se la 17%, față de 16,1 %, în luna mai și circa 14% la finele anului trecut, conform datelor companiei de cercetare Novel Research. Este cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.

„Regiunea Nord-Est continuă să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete, cu toate că această zonă a țării este singura în care piața neagră s-a aflat în scădere în luna iulie (cu 7,8 p.p., până la 34%).

Creșteri semnificative se înregistrează în București (plus 3,1 p.p., până la 15,8%) și în Vest (plus 3 p.p. până la 26,1%). Din punct de vedere al provenienței, conform timbrului aplicat pe pachet, produsele “Cheap Whites” continuă să dețină cea mai mare pondere din piața neagră, aflându-se în creștere față de luna mai (plus 11,2 p.p. până la 50,6%.).

Produsele cu timbru de Ucraina și Moldova continuă să dețină ponderi importante (16,4%, respectiv 20,8%), deși se află în scădere față de luna mai”, a declarat Marian Marcu, Directorul Companiei de Cercetare Novel Research.

„Rezultatele studiului Novel confirmă avertismentele noastre de la finele anului trecut. Astfel, ignorarea prevederilor directivei privind taxarea la tutun, prin indexarea arbitrară a cursului de schimb la care se plătește acciza, nu a adus bani mai mulți, ci pierderi la bugetul de stat. Și aceasta, într-un an electoral.

Dat fiind ritmul accelerat de creștere a pieței negre, autoritățile competente în combaterea contrabandei sunt nevoite să depuna eforturi suplimentare, pentru reducerea comerțului ilegal cu țigarete, eforturi sprijinite și de companiile de tutun.

În perioada mai –iulie, s-a desfășurat în nord-estul țării, regiunea cea mai afectată de piața neagră, o campanie publică susținută de Direcția Generală a Vămilor și Poliția de Frontieră, cu sprijinul JTI. Mesajul campaniei a fost transmis în șase județe din nord-est prin media și materiale informative, iar în cele mai aglomerate piețe din Suceava și Piatra-Neamț au fost organizate acțiuni de conștientizare, cu implicarea directă a cetățenilor.

În același timp, autoritățile vamale din România și Moldova au declanșat operațiuni speciale comune pe frontieră. Ca urmare, regiunea nord-est a fost singura în care s-a înregistrat o scădere importantă a pieței negre în această perioadă, comparativ cu restul regiunilor țării, unde au fost notate creșteri”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

„Este vorba despre o creștere a contrabandei cu țigarete în luna iulie de aproape un punct procentual, comparativ cu luna mai, cea mai importantă inregistrata în perioada ianuarie –iulie 2014.

Datele companiei de cercetare Novel arată de altfel și alte recorduri în ce privește piața neagră: cel mai ridicat nivel din martie 2011 și o creștere continuă timp de mai mult de o jumătate de an. Toate acestea în condițiile în care autoritățile competente au depus eforturi susținute pentru combaterea comerțului ilegal cu țigarete.

Este evident, așadar, că pentru reducerea pieței negre instituțiile statului trebuie să acționeze concertat și coerent, iar factorii de decizie să ia în calcul consecințele pe termen mediu și lung ale unor politici fiscale gândite pe termen scurt.

Indexarea artificială a cursului de schimb stabilit pentru plata accizei, la care s-a adăugat majorarea anuală din aprilie, au determinat creșterea diferenței de preț dintre produsele legale și cele de pe piața neagră.

Această majorare de aproape un punct procentual înseamnă circa 30 milioane de euro pierderi anualizate la bugetul de stat, sumă la care se adaugă resursele suplimentare pe care autoritățile trebuie să le aloce pentru combaterea contrabandei”, a declarat Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Romania.

“Piața neagră se amplifică într-un ritm nemaîntâlnit în ultimii ani. Impactul ni se pare cu atât mai semnificativ cu cât de la începutul anului și până acum veniturile la bugetul de stat provenite din acciza la produsele din tutun s-au erodat constant.

Accizele plătite de industria tutunului reprezentau peste 40% din totalul veniturilor din acccize la buget în 2013. Considerăm că este momentul ca eforturile autorităților de până acum să fie încadrate într-o strategie pe termen mediu armonizată cu prevederi fiscale corespunzatoare, precum și cu obiective clare pentru reducerea comerțului ilicit cu țigarete.

Ne declarăm deschiderea pentru a colabora cu autoritățile în vederea identificării celor mai eficiente soluții pentru securizarea veniturilor bugetare și menținerea unui climat de afaceri predictibil ”, a declarat Sorana Mantho, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania și Bulgaria.

În opinia celor trei producători de tutun, în vederea reducerii pieței negre este necesară, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunilor de evaziune fiscală și de contrabandă cu țigarete, clarificarea situției la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria și Bulgaria, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară în zona de competență a acestora (piețe, oboare, stații de metrou etc.).

Marii producători de tutun au semnat acorduri de cooperare cu Comisia Europeană pentru combaterea comerțului ilegal cu produse din tutun și susțin instituirea, din sumele alocate României ca urmare a acestor acorduri, a unui fond de premiere pentru cei care s-au remarcat prin rezultate deosebite în lupta împotriva contrabandei cu țigarete.

Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2013, industria tutunului a virat la buget peste 2,6 miliarde euro, reprezentând accize, TVA, taxe și contribuții.

Sotia primarului Stavarache neaga zvonurile cum ca acesta ar fi incercat sa se sinucida

    Intr-un comunicat primit la redactie, sotia lui Romeo Stavarache neaga informatiile aparute in presa cum ca primarul Bacaului ar fi incercat sa se sinucida in inchisoare.

    „Astăzi, când eu și familia mea trecem prin momente dificile, îndemn în mod public la respect și echilibru, din postura de soție a unui om care a crezut toată viața în aceste valori” – se arata in comunicatul semnat de Ana – Maria Stavarache.

    „Este regretabil că instituții media prestigioase au decis să difuzeze materiale în care s-a vorbit despre o presupusă încercare de sinucidere a soțului meu, citând surse ‘de încredere, dar care au dorit să-și păstreze anonimatul’.

    Nimic mai neadevărat! Soțul meu a avut și are un comportament demn și cu încredere că justiția își va face datoria. Nu a încercat nicio clipă să recurgă la un act extrem ci, dimpotrivă, se pregătește pentru următorul termen de judecată, din data de 22 august. Cei care au avut ocazia să îl cunoască cu adevărat, știu că soțul meu este un om care crede în Dumnezeu și care, ca orice bun creștin, nu s-ar gândi nicio secundă la o astfel de soluție.

    Nu doresc ca soțul meu să fie privit cu compasiune, dar nici nu doresc ca persoana sa să devină obiectul unor știri de presă nefondate, bazate pe zvonuri inexplicabile și neverificate.

    Mulțumesc tuturor celor care au ales în această perioadă să fie alături de familia noastră și le mulțumesc jurnaliștilor care au relatat despre cazul soțului meu cu profesionalism și echilibru” – se specifica in comunicat.

    Tratament cu avionul impotriva tantarilor

      Primăria municipiului Bacău a desfășurat, în dimineața zilei de 19 august, o nou tratament avio pentru combaterea țânțarilor și căpușelor.

      Substanța a fost împrăștiată pe o suprafață de circa 500 de hectare, în special în zonele cu vegetație abundentă: parcurile Gherăiești, Catedralei, Cancicov, Olimpic, la Insula de Agrement și în cartierele Șerbănești și Gherăiești.

      Un nou tratament avio va fi efectuat la începutul lunii septembrie, pe toată suprafața orașului.

      Acţiunea are drept scop reducerea densităţii insectelor în municipiul Bacău şi se desfăsoară respectând normele sanitare specifice.

      Substanţa folosită la dezinsecţie este omologată şi nu este dăunătoare oamenilor şi animalelor.

      A murit Dinu Patriciu

        Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit la Londra, transmit marți televiziunile de știri.

        ‘În această dimineață la Londra a murit Dinu Patriciu. Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, scrie marți jurnalistul Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.

        AGERPRES

        Bacau: Accident pe Calea Romanului

          Poliţiştii de la Biroul Rutier Bacău au fost sesizaţi la data de 18.08.2014, despre faptul că pe Calea Romanului din municipiu s-a produs un accident de circulaţie.

          La faţa locului poliţiştii au constatat că în timp ce un bărbat de 56 de ani, din Bacău, conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Mureș, intrând în coliziune cu acesta.

          În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 6 ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 45 de ani, care a fost transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău.

          Rezultatele testărilor conducătorilor auto cu aparatul etilotest au fost negative.

          În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

          Biciclista de 19 ani, accidentata dupa ce a intrat pe contrasens

            La data de 18.08.2014, în jurul orei 17.30, pe Calea Moldovei din municipiul Bacău, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

            Din primele cercetări poliţiştii au constatat că în timp ce o tânără de 19 ani, din comuna Parincea, se deplasa pe o bicicletă, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 59 de ani, din județul Neamț.

            În urma impactului, tânăra de 19 ani a fost transportată la Spitalul Județean de Urgențe Bacău pentru îngrijiri medicale.

            Ambele părți au fost testate cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative.

            În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

            Barbat de 64 de ani, retinut dupa ce a dat foc la o butelie care a explodat

              Un bărbat de 64 de ani, din comuna Sascut, a fost reținut de polițiști și este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și distrugere.

              În urma sesizărilor primite și a cercetărilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Sascut au reținut pentru o perioadă de 24 de ore un bărbat de 64 de ani, din localitate, care în luna iunie, respectiv luna iulie a.c., pe fondul unor conflicte mai vechi, a pătruns fără drept în locuințele a doi vecini și având în mână un topor, i-a amenințat pe aceștia.

              De asemenea, în urma unor neînțelegeri în familie, în cursul lunii iulie a.c., în timp ce se afla în locuința sa, bărbatul și-a amenințat soția și a distrus mai multe bunuri prin incendierea unei butelii de gaz, care a explodat.

              Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău și urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

              p1

                p1

                Soferul care a provocat accidentul de la Magura a murit

                  In urma accidentului de duminica dimineata, produs in afara localitatii Magura, soferul autoturismului, in vârsta de 39 de ani, a murit la spital din cauza leziunilor grave suferite.

                  Potrivit politistilor de la Rutiera, care au fost la fata locului, acesta ar fi intrat intr-o depasire neregulamentara iar pe contrasens s-a izbit violent de o autoutilitara, condusa regulamentar de un barbat de 36 de ani, din Vaslui.

                  Acesta din urma, dar si doi pasageri, au avut nevoie de ingrijiri medicale la spital. Oamenii legii fac cercetari acum pentru infractiunile de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa.

                  „Italieni” de succes.”Arta are nevoie de timp si rabdare”

                  Interviu cu Ema Cadar, creator de bijuterii, nascuta in Bacau si formata la Accademia di Belle Arti di Bologna

                  Total Post este noul partener E.ON pentru expedierea facturilor

                  * Posta Româna pierde un contract „gras” in favoarea firmei Total Post, care va imparti facturile catre cei aproximativ trei milioane de clienti E.ON

                  Facturile de gaze naturale si electricitate emise de E.ON Energie România vor ajunge din aceasta luna la clientii companiei prin intermediul serviciilor postale oferite de Total Post, cea mai importanta companie privata de pe piata corespondentei adresate.

                  Parteneriatul dintre E.ON Energie România si Total Post are la baza preocuparea companiei noastre de îmbunatatire a serviciilor, urmarindu-se pe termen scurt fluidizarea procesului de transmitere si o reducere a timpului de livrare a corespondentei catre clienti.

                  Contractul încheiat recent între cele doua parti este valabil pentru 2 ani si are ca obiect distributia corespondentei companiei (facturi, înstiintari, notificari etc.).

                  Odata cu intrarea în vigoare a noului parteneriat cu Total Post, facturile E.ON Energie România nu vor mai fi expediate prin intermediul Postei Române.

                  E.ON Energie România emite lunar circa doua milioane de facturi de gaze naturale si electricitate catre clientii din 20 judete din partea de nord a României.

                  Comerciantii de racoritoare si proprietarii de piscine, calcati de Protectia Consumatorilor

                  Zeci de firme din tot judetul care desfasoara activitati economice estivale au fost controlati, in aceasta vara, de angajatii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Bacau. Au fost verificati, in special, proprietarii de piscine, stranduri sau bazine de inot, precum si chioscurile din interiorul acestora, dar si comerciantii de bauturi racoritoare si sucuri.

                  Bilantul a fost unul nefavorabil: 18 astfel de proprietari au fost amendati pentru neregulile gasite. In total, acestia au „cotizat” la bugetul de stat cu 20.000 de lei. Amenzile au fost primite fie pentru ca adâncimea bazinelor era marcata ilizibil ori ca scarile de acces în bazin nu aveau bordura rotunjita (putând exista riscul producerii accidentelor), fie pentru ca nu erau montate de jur împrejur, la nivelul apei, bare de sustinere. In plus, unii dintre ei nu au afisat la un loc usor vizibil numarul maxim de persoane care pot folosi simultan bazinele sau nu au completat, la zi, registrele de evidenta a buletinelor de analiza a apei de îmbaiere.

                  Verificarile inspectorilor au ajuns si la agentii economici care desfasurau activitati de comert in incintele piscinelor sau ale strandurilor. Au intrat in hora controalelor, deocamdata, doar 7 astfel de unitati, unii dintre ei tragând obloanele la vederea comisarilor Protectiei Consumatorilor. Chiar si asa, au fost aplicate 4 amenzi in valoare totala de 7.000 de lei, precum si 3 avertismente. Amenzile au fost incasate pentru valorificare de produse alimentare fara a detine documente de provenienta, preturi neafisate la loc vizibil, chiar si lipsa de autorizatie.

                  „Surpriza cea mare a fost când s-a descoperit ca unele firme valorificau catre populatie produse alimentare expirate, lucru extrem de grav, mai ales in contextul canicular al acestei perioade. In plus, au mai fost gasite produse de pe etichetele carora lipseau informatii legate de producator, importator, ingrediente etc. Cred ca nu mai este o scuza pentru comercianti faptul ca producatorul a etichetat incorect, pentru ca, de atâtia ani de când le facem controale, ar trebui sa stie ca ei sunt responsabili pentru ceea ce scot la raft.”
                  Alin Nastasa, comisar sef adjunct CJPC Bacau

                  Nu au scapat de controale nici comerciantii care vindeau racoritoare si sucuri. Au fost verificati 15 dintre ei, unde comisarii CJPC au fost nevoiti sa aplice si sanctiuni – 12 comercianti au fost amendati, in total, cu 22.000 de lei si 3 au primit avertismente. Sanctiunile au fost aplicate mai ales pentru ca bauturile racoritoare (multe dintre ele cu un continut aproape integral de chimicale) erau depozitate necorespunzator (direct sub razele soarelui), transformând produsele in adevarate bombe alimentare.

                  Creierul de peste hotare

                  I-am vazut la televizor sau pe internet pe cocalarii români care exulta atunci când trimit in tara poze cu ei având in fundal London Bridge si alaturi o decapotabila, ori pe cei care se tolanesc pe asternuturi de bancnote cu chipul reginei. Si nu sunt deloc putini cei care le apreciaza „reusitele”, care crapa de invidie ca nu i-a lovit si pe ei norocul porcesc. „Uite, ba, ca românii se descurca! Bravo lor!”, spun cocalarii autohtoni.

                  Deunazi, un post de televiziune ne prezenta povestea „de succes” a unui alt român, cel mai priceput hot din masini din Anglia. Si uite asa, englezii ne-au pus eticheta de „vagabonzi si hoti”, asa am ajuns cea mai injurata si urâta natiune a Europei, fiindca i-am intrecut la asta si pe bulgari. Si n-o sa ne mai spele fluvii intregi.

                  Din pacate, cei despre care am pomenit sunt multi, pe cât de mare e si gradul lipsei de educatie in tara. Adica, majoritar. Ceilalti, cei educati, au de tras si ei din cauza etichetelor. Plecati la studii sau la munca cinstita, ei nu fac parada de bibliotecile in care invata, fac cercetare sau de pe santierele pe care isi rup oasele. Sunt discreti chiar si atunci când obtin recunoasterea natiunilor care ii adopta, când obtin premii dintre cele mai importante. Dar care, din pacate, atrag prea putin interesul televiziunilor tabloid, pentru care doar cocalarii conteaza.

                  Când pleci la studii sau la munca in strainatate ai speranta, iar daca ai rezultate ai si incredere justificata ca lumea va fi mai buna in ceea ce te priveste. Insa de multe ori se gaseste prin preajma vreun golan de-al nostru care sterge cu buretele toata stima pe care ai capatat-o. Daca mai adaugi in ciorba asta si ignoranta multor dintre cetatenii tarii de adoptie, ai sanse mari sa nu mai scapi niciodata de etichete nefavorabile, oricâte eforturi laudabile ai face.

                  Din fericire, mai exista toleranta in lumea asta si capacitate de discernamânt. Astfel ca oamenii educati de la ei ii recunosc pe ai nostri si le ofera stima cuvenita, mai mult chiar decât ar obtine in tara, aici. Fiindca in buna noastra traditie milenara le dam in cap celor care se ridica prea mult din mediocritate, este bine sa ii lasam pe cei realizati in strainatate sa isi vada de calea aleasa si de succesele lor, in loc sa ii boscorodim ca nu vor sa se mai intoarca aici. Ei stiu cel mai bine ce au de facut. Când vom avea ce sa le oferim, iar tara va intelege sa aiba o relatie corespunzatoare cu ale sale creiere de peste hotare, vom putea emite si pretentii.

                  Fara alternativa

                  Problema principala a tarii este ca, astazi, nu exista o alternativa viabila la guvernare. Desigur, aparent, avem stânga si dreapta, avem o galagioasa miscare doctrinara, sunt câtiva lideri care sar unul la gâtul altuia, dar, daca ne uitam mai bine, totul este doar de fatada.

                  De 20 de ani, orice guvern a fost la Putere, fie de stânga, fie de dreapta, a actionat la fel: privatizare cu orice pret, alocarea de bani cât mai putini educatiei si sanatatii, crearea de inginerii financiare care sa le permita sa se conecteze la circuitele de bani publici, restrictionarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, pentru a-si consolida pozitiile.

                  La acestea sa mai adaugam obedienta fata de solicitarile externe: schimbarea legislatiei pentru a avantaja companiile straine, cedarea resurselor minerale, apararea intereselor companiilor multinationale, chiar in detrimentul propriului popor.

                  Aceasta ultima problema este cea mai dureroasa pentru ca ne arata ca niciuna din fortele politice majore nu intentioneaza sa sprijine capitalul autohton si, mai mult, toate fortele sunt de acord cu exploatarea resurselor in orice conditii, inclusiv cu riscul unor catastrofe ecologice sau cu riscul de a distruge economia rurala.

                  Evident, aici fac referinta la cele doua mari probleme: Rosia Montana si exploatarea gazelor de sist. Dezastrul ecologic produs in Canada acum câteva saptamâni ne arata ca argumentele ecologistilor nu sunt simple speculatii. Un baraj poate ceda iar deversarea milioanelor de metri cubi de cianuri este posibila.

                  Bineinteles, presa româneasca aproape ca nici nu a pomenit de intâmplarea din Canada, cu atât mai putin vreun politician. In ceea ce priveste gazele de sist, evenimentele din ultima perioada ne-au demonstrat ca exploatarea lor nu are nicio legatura cu independenta energetica a tarii, ci doar cu faptul ca SUA vor sa ia locul Rusiei in Europa ca principal furnizor de energie.

                  Program prelungit la Serviciul de Pasapoarte

                    Programul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenţa Pasapoartelor Simple Bacau a fost prelungit cu doua ore.

                    Este urmarea masurilor de organizare destinate sa imbunatateasca activitatea serviciului in deservirea cetatenilor, precum si o continuare a Planului de masuri speciale pentru luna august, aprobat de prefectul judetului Bacau.

                    Astfel, in perioada 18 – 29 august, datorita numarului crescut al solicitarilor de pasapoarte, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau va avea program de lucru cu publicul de luni pâna vineri, intre orele 8.30 si 18.30.

                    Klaus Iohannis, in vizita in Bacau

                      Klaus Iohannis, co-presedinte al Aliantei Crestin-Liberale si candidat la alegerile prezidentiale din noiembrie, se va afla in vizita in judetul Bacau saptamâna aceasta, cel mai probabil in ziua de joi.

                      Ionel Palar, liderul interimar al liberalilor bacauani, ne-a declarat ca vizita este „o actiune cu activul de partid al PNL si PDL, pentru lansarea in judetul Bacau a campaniei prezidentiale”.

                      Programul vizitei inca nu a fost stabilit, dar este posibil sa includa si un drum in zona Comanesti, unde exista o importanta organizatie liberala condusa de primarul Viorel Miron, unul dintre fruntasii partidului.

                      Pelerinaj in trei locuri sfinte ale armenilor

                      Pelerini spre Hagigadar

                      Când Vasile Agop, presedintele Filialei Bacau a Uniunii Armenilor din România (UAR), m-a invitat sa mergem impreuna la trei lacasuri de cult sfinte ale armenilor din România, am crezut ca va fi o excursie ca oricare alta.

                      Aveam sa constat, insa, in cele trei zile (15-16-17 august) ca acele locuri, acele lacasuri de la Dumbraveni – Sibiu, Botosani si Suceava sunt Inceputul, sunt leaganele spiritualitatii armenesti din România, unde orice armean trebuie sa mearga macar o data in viata.

                      “Armenii, in Moldova, nu sunt veniti, ci sunt intemeitori”
                      Nicoale Iorga

                      La ora patru dimineata am pornit spre Dumbraveni, 14 persoane, din Bacau, Tg. Ocna si Roman. Armeni si prieteni români trebuia sa ajungem la ora 11, atunci când incepeau manifestarile religioase si laice la Biserica Sf. Elisabeta, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului. Ne-a trezit de-a binelea in autocar poetul Mircea Bostan, din Roman, un om deosebit, prima victima a “raului de masina” prin serpentinele de la Bretcu, motiv de oprire, dar si de trecere pe scaunul copilotului. De altfel, Mircea Bostan, pâna la Dumbraveni a fost deja rebotezat, el se va numi de acum Bostangian.

                      Armeni si romani impreuna cu varujan vosganian
                      Armeni si romani impreuna cu Varujan Vosganian

                      Oraselul Dumbraveni de lânga Sibiu, la fel ca si Gherla, a fost infiintat si ridicat in timp de armenii stabiliti aici de-a lungul secolelor. Din 1714, imparatul Carol al V-lea atribuie Dumbraveniul armenilor, care devine “oras privilegiat”, si se va numi Elisabetopolis. In aceasta perioada se construieste Catedrala armeneasca, una dintre cele mai frumoase din tara, care a ramas doar cu un singur turn. In aceste zile au loc si serbarile orasului, ziua de 15 august fiind dedicata armenilor, prin organizarea de expozitii, lansari de carte, conferinte.

                      Biserica hagigadar-biserica dorintelor- Suceava
                      Biserica Hagigadar-biserica dorintelor- Suceava

                      “Adormirea Maicii Domnului este unul dintre cele doua hramuri ale bisericii, noi asa le-am mostenit, practic biserica se numeste «Sfânta Elisabeta», care, in calendarul catolic, se sarbatoreste pe 17 noiembrie. Astazi se oficiaza o slujba religioasa, poate unic in tara, in patru limbi, maghiara, româna, germana (predica) si armeana (cântecele corului si Tatal Nostru). Vin aici armeni din toata tara, dar si din Ungaria, Austria si Germania”
                      Ioan Calinescu, presedinte al Filialei Dumbraveni a UAR

                      A fost o zi plina, armenii s-au intâlnit si cu Varujan Vosganian, presedintele UAR, care a asistat, alaturi de primarita orasului, la slujba, a vizitat Muzeul Armenilor din Transilvania si o expozite de carte.

                      Peripetii prin Botosani

                      A doua zi, tot la patru dimineata, pornim spre Botosani. Ne-am bucurat de un mic dejun undeva prin Cheile Bicazului. Si, cum se intâmpla când sunt multi cunoscatori, am nimerit cu greu Biserica armeneasca, cu Hramul “Sfânta Maria”, ridicata la 1350, unde deja incepuse Slujba de resfintire a bisericii, care a implinit 664 de ani de la construire, cel mai vechi lacas de cult, pe care comunitatile armene din Europa l-au construit vreodata. Slujba este oficita de un sobor de preoti, in frunte cu Sfintia Sa Datev Hagopian, arhiepiscopul Bisericii Armene din România.

                      Catedrala din Dumbraveni
                      Catedrala din Dumbraveni

                      “Acest scurt pelerinaj prin Dumbraveni, Botosani si Suceava arata, in mic, ce contributie extraordinara au avut armenii in civilizatia acestui pamânt românesc. La Dumbraveni si la Gherla armenii au construit cele mai mari biserici armenesti de pâna la a doua jumatate a secolului XX. Suceava este unul dintre locurile sfinte ale armenilor de pretutindeni. La Botosani, unde ne aflam acum, este cea mai veche biserica, ea a fost construita inaintea Descalecatului, ceea ce l-a facut pe Nicolae Iorga sa afirme ca «armenii, in Moldova, nu sunt veniti, ci sunt fondatori»”.
                      Varujan Vosganian, presedinte al Uniunii Armenilor din România

                      Vizitam in mare graba si Biserica armeneasca “Sfânta Treime”, din pacate nefunctionala, si o “intindem” spre Suceava, nu inainte de a sta de vorba cu al cincilea primar armean al Botosaniului, domnul Florin Egner, care ne spune istoria armenilor din aceasta parte de tara, cât si istoria celei mai vechi biserici armenesti si nu uita sa ne spuna ca orasul a avut si 10 viceprimari armeni.

                      “Ortodocsi, catolici, armenii o venereaza pe Sfânta Maria, ocrotitoarea noastra. Este nu numai o sarbatoare religioasa, este si o sarbatoare a sufletelor noastre. Aceste zile sunt pentru noi foarte importante, ne incarcam sufletele si inimile pentru inca un an, când, cu voia Domnului, vom reveni in aceste locuri sacre pentru noi. Multumesc ziarului DESTEPTAREA ca a fost alaturi de noi, este pentru prima data când se consemneaza despre aceste evenimente, foarte importante pentru armeni.”
                      Vasile Agop, presedinte al Filialei Bacau a UAR

                      Urechiusele – traditie gastronomica a armenilor

                      La Suceava ne asteapta o surpriza. Suntem invitati la Biserica “Sfânta Cruce”, pentru a participa la slujba de sfintire a “urechiuselor”, apoi sa vizitam Muzeul de carti si manuscrise vechi armenesti si germane. Aici, armenii se intâlnesc si cu Varujan Pambuccian, reprezentantul armenilor in Parlament. “Pelerinele” din toate localitatile participa la pregatirea urechiuselor, ingredientul principal al supei cu acelasi nume (nu va dezvaluim reteta), care va fi servita duminica pelerinilor.

                      Prepararea urechiuselor - Botosani
                      Prepararea urechiuselor – Botosani

                      (Am remarcat, peste tot, modul civilizat in care pelerinii au primit pomana bisericilor, nu pe strada, ci in restaurante, civilizat si igienic). Este un bun priliej de socializare, de schimburi de impresii, o intâlnire de suflet cu armeni din Pitesti, Constanta, Braila, Bucuresti, Iasi, Botosani, Bacau, Neamt, Sibiu, Paris, Canada, SUA.

                      “Nu sunt armean, insa ma bucur de prietenia lui Vali Agop, iar prietenia noastra se bazeaza pe lucruri nemercantile, pe relatii de suflet. Am fost invitat la diferite manifestari culturale, in fiecare an, la Gherla, de Sfântul Grigore Iliminatorul, iar de ziua lor nationala religioasa, de Sfânta Maria, mergem la Hagigadar, lucru care imi face o deosebita placere, care ma incarca pozitiv spiritual si ma transpune intr-o zona de bunatate, de frumusete, de etica si estetica”, ne-a declarat Mircea Bostan, poet, membru al USR.

                      Hagigadar. Hagigadar

                      Duminica, 17 august. Suceava. La 9.30 incepe procesiunea de urcare pe dealul unde se afla Hagigadar – Biserica Dorintelor. Preoti, pelerini, localnici, oameni din toata lumea, tineri, multi tineri, vin la micuta biserica construita in 1512, reparata in intregime in 2012, cu sprijinul statului român si al comunitatii.

                      De remarcat, peste tot, armenii arboreaza, pe lânga steagul Armeniei si pe cel al României, inclusiv in biserici, si nu uita sa mentioneze, sa multumeasca Statului român pentru sprijinul acordat acestei minoritati. Multi crestini, armenii, in general, sunt crestini de rit armean, impreuna cu români din toata zona Moldovei (aici “delegatia” din Bacau se intregeste cu alti armeni veniti cu trenul sau cu masinile proprii) participa la slujba, multi inconjoara in genunchi de trei ori biserica sau urca, tot in genunchi, dealul pâna la biserica, ca multumire adusa Fecioarei Maria pentru indeplinirea dorintelor, dar si pentru cele care le vor fi indeplinite.

                      Slujba laCatedrala Sf. Elisabeta Dumbraveni
                      Slujba laCatedrala Sf. Elisabeta Dumbraveni

                      “Pelerinajul nostru este un semn al recunostintei fata de Fecioara Maria pentru ca l-a adus pe Hristos pe pamânt. Urcatul in genunchi pâna la Biserica Hagigadar este o multumire adusa Maicii Domnului pentru indeplinirea dorintelor prezente si viitoare. Noi venim aici si cu copiii nostri deoarece vrem ca simbolurile noastre, credinta si mostenirile sa fie duse mai departe”, ne spune Ecaterina Rusu, din grupul bacauan.

                      Spatiul este prea mic pentru a consemna tot ceea ce am vazut, ce am auzit si ce am simtit in cele trei zile. Daca aveti drum spre Sibiu, nu ocoliti Dumbraveniul, iar la Suceava merita sa mergeti la Biserica Hagigadar, monument istoric, monument al spiritualitatii armene.

                      Jandarmii au intocmit dosar penal unui suporter

                        Jandarmii de la Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau au asigurat masuri de ordine la meciul de fotbal disputat duminica intre FC „Ceahlaul” Piatra Neamt si FC „Dinamo” Bucuresti.

                        In repriza a doua, jandarmii din dispozitivul care supraveghea galeria echipei Dinamo au observat un sporter care a aruncat o petarda spre terenul de joc.

                        „Jandarmii au interceptat si identificat persoana respectiva, ca fiind un tânar de 22 de ani, din municipiul Bucuresti, fara antecedente penale, care a fost condus la sediul Inspectoratului de Politie al Judetului Neamt pentru continuarea cercetarilor”, a declarat mr. Marius Taranu, ofiter de relatii publice la GJM Bacau.

                        Individul a fost surprins de camerele de supraveghere video ale stadionului dar si de cele ale jandarmilor. În cauza s-a întocmit dosar pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.

                        Pericole publice pe patru roti

                          Controalele in trafic efectuate de Registrul Auto Român au aratat ca mai mult de jumatate dintre masinile care circula pe drumurile publice nu prezinta siguranta corespunzatoare

                          Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) împreuna cu reprezentantii Politiei Române au controlat în trafic, la nivelul judetului Bacau, 1.421 vehicule, numai in acest an. Dintre acestea, la 70,44% au fost constatate diferite neconformitati de natura tehnica sau legate de acte. Din totalul vehiculelor cu probleme, 54,96% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securitatii rutiere (proasta functionare a dispozitivelor de iluminare si semnalizare, starea necorespunzatoare a sasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la directie, defectiuni ale sistemului de frânare).

                          Din procentul de 54,96 de vehicule cu probleme, inspectorii RAR au considerat ca 5,63% prezinta pericol iminent de accident. În aceste situatii, una dintre masurile luate a fost retinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai dupa efectuarea unei inspectii tehnice la reprezentantele Registrului Auto Român.

                          Alte probleme constatate în trafic de inspectorii RAR au fost depasirea nivelului maxim admis de poluare (10,08%), probleme legate de identificare (1,78%), neconformitati din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspectiei tehnice periodice (3,38%) – ITP expirat sau fals.

                          „Rezultatele controalelor desfasurate in trafic nu reflecta starea generala a parcului auto, deoarece echipajele mixte RAR-Politie opresc in trafic pentru verificare doar acele vehicule susceptibile de a prezenta defectiuni. Parcul national are in prezent aproximativ 5.700.000 vehicule, din care 4.485.000 sunt autoturisme.”
                          George-Adrian Dinca, directorul general al RAR

                          Fapt divers

                            Razbunare la jocurile de noroc

                            Suparat ca a pierdut toti banii pe care-i avea la un aparat de jocuri electronice, un individ de 39 de ani s-a enervat si i-a spart geamul. Peste 1.200 de lei bagase in acest aparat si a vrut sa se razbune. Administratorul a solicitat insa interventia politistilor care il vor cerceta pentru distrugere si va trebui sa achite si paguba.

                            Cartuse gasite in autoturismul unui „stranier”

                            Un tânar de 26 de ani, care conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, din Bacau, le-a atras atentia agentilor de politie dupa ce a intrat intr-o bordura. Masina era inmatriculata in Italia, iar când i s-a solicitat permisul de conducere s-a constatat ca nu avea asa ceva. Avea in schimb alcool in sânge, iar etilotestul a indicat o valoare de 0,39 mg/l în aerul expirat. La perchezitia autoturismului s-au gasit si 12 cartuse cu gaz, 8 articole pirotehnice, 14 telefoane mobile de diferite marci, 4 tablete, o consola jocuri si alte accesorii pentru telefoane mobile despre care a spus ca le-a adus din Italia si ca nu are acte pentru ele. Toate au fost confiscate si se fac cercetari pentru conducere fara permis, nerespecatrea regimului armelor si munitiilor, desfasurarea de operatiuni cu articole pirotehnice fara drept si contrabanda calificata.

                            Moinesti: Batrân calcat de tren

                            Politistii de la Transporturi Feroviare Comanesti au fost anuntati de mecanicul de locomotiva al unui tren care trecea prin halta comerciala din Moinesti despre faptul ca a accidentat mortal un barbat. Când au ajuns la fata locului, in urma verificarilor si a pozitiei cadavrului pe sine, s-a stabilit ca cel mai probabil este vorba despre o sinucidere. Omul, in vârsta de 79 de ani, din Moinesti, era deja dat disparut pentru ca nu mai revenise la domiciliu.

                            Salvat din streang in ultima clipa

                            Un barbat de 46 de ani, din comuna Margineni, a incercat sa-si puna capat zilelor prin spânzurare. Rudele l-au gasit in ultima clipa, i-au taiat funia si au chemat o ambulanta care l-a transportat la urgenta la spital. A fost internat in Sectia ATI in stare de coma gradul III, iar medicii fac eforturi pentru a-i salva viata. Se pare ca acesta a avut mai multe tentative de suicid.

                            Tânar in stare grava dupa ce a fost impuns de taur

                            Barbatul, in vârsta de 35 de ani, din Hemeius, a fost adus la camera de garda a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau cu multiple rani. Le-a spus medicilor de aici ca a fost impuns si târât de un taur. Diagnoscticat cu politraumatism prin agresiune animale, traumatism toracic cu fracturi costale si plagi, acesta a primit ingrijiri medicale in Unitatea de Primiri Urgente dupa care a fost internat in Sectia de Chirurgie pentru supraveghere.