– sustine cdor. Valerica Vrajescu, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacau.
Semnalizatoare de sens in intersectia Mioritei-Energiei
Soferii care tranziteaza intersectia strazilor Mioritei si Energiei, la intrarea pe noul pasaj Margineni, vor intâlni, in premiera pentru peisajul rutier bacauan, separatoare de sens.
Este vorba despre asa-numitele popice, „plantate” in asfalt, care au menirea fluidizarii traficului in acea zona, de altfel destul de aglomerata, in mijlocul careia se afla si un sens giratoriu.
De asemenea, trecerile de pietoni sunt marcate cu semnalizatoare luminoase montate in asfalt.
Introducerea separatoarelor de sens face parte din proiectul general de amenajare a Pasajului Margineni, care a presupus modernizarea podului si a drumurilor adiacente.
Esecul votului liber
Indiferent cine va câstiga aceasta cursa electorala, un lucru este cert: noi, alegatorii, suntem vinovati, fiindca nici acum, la 25 de ani dupa evenimentele din decembrie ’89, nu am reusit sa impunem rotirea cadrelor, ca sa nu mai vedem aceleasi figuri buhaite de politicieni pusi pe japca. Si asta, fiindca ori nu am vrut sa iesim la vot, fiindca ne-au pacalit cu promisiuni, fiindca am fost ignoranti in privinta variantelor mai bune.
Absolut ori de câte ori au fost alegeri, am auzit aceeasi placa, despre necesitatea schimbarii, despre nevoia de aer proaspat in politica, despre faptul ca suntem in momentul zero si de acum va incepe adevarata viata politica a României. Pe naiba! Am bagat votul in urna si apoi politicianul ne-a buzunarit in continuare.
S-au facut si desfacut aliante, s-au certat la televizor, dar au coabitat perfect pe ascuns, si-au impartit padurile, si-au impartit spagile, au dat si au modificat legi doar in folosul gastilor lor. Nu am reusit in 25 de ani sa facem nici macar o autostrada de la un cap la altul, fiindca unii porci s-au certat de la spagi. In acest rastimp, noi, vulgul, am primit tot mai multe ajutoare sociale, dupa cum tot mai mult a crescut si saracia.
Acum 25 de ani, aveam mari sperante, azi avem gânduri de emigrare si ignoranta. Iar, politicienii sunt constienti de asta, stiu ca lumea ii uraste. Dar, ii doare la basca, fiindca asa le sta scris in fisa postului. Apropo de posturi, probabil stiti ca sunt oameni care, la ora asta, isi freaca mâinile de bucurie, ca isi vor pastra sau vor câstiga functii publice, dar nu prin merite profesionale, ci doar fiindca sunt membri de partid si vor lucra in folosul partidului, nu al prostimii.
Se va schimba ceva in politica noastra? Vom avea profesionisti in posturile cheile, in locul habarnistilor cocotati pâna pe scaunul de prim-ministru? Nici DNA-ul, care face o treaba foarte buna si pe care unul ca Mazare si colegii sai doresc sa il desfiinteze, nu reuseste sa ii rareasca prea mult pe banditi.
Acum trei sute de ani, Cantemir zugravea imaginea românului ca fiind lenes, lacom, vicios, ignorant. Acum o suta de ani, Caragiale intruchipa in scrierile sale naravuri asisderea. Azi, avem pretentia sa se schimbe ceva. Ne comparam tot timpul cu tari precum Suedia, Franta, Germania, ne place sa credem ca suntem „poporul ales”. As! Mai bine ne-am gândi ca, zilele acestea, Guvernul nostru profesionist imparte ajutoarele sociale – conserve, macaroane, ulei si zahar – trimise de Europa civilizata, pentru jumatate din populatia tarii. Cam asta-i consecinta celor 25 de ani de vot liber de pâna acum, bai, politicienilor… Va meritam…
Tenis/ ITF G4 Alfa TS Cup: Matei Avram, invingator la Budapesta
Toamna foarte rodnica pentru Matei Avram. Tenismenul bacauan antrenat de Eugen Lupes si-a trecut in cont un nou titlu ITF.
Dupa victoria la dublu din septembrie la turneul ITF G5 de la Bucuresti si bronzul cu SCM Bacau la Nationalele pe Echipe U18, Avram a incheiat luna octombrie cu un succes la turneul ITF G4 ALfa TS Cupa desfasurat la Budapesta, unde s-a impus in proba de dublu alaturi de Alexandru Grigorescu.
In primul tur al competitiei din capitala Ungariei, perechea Avram/ Grigorescu a trecut cu 6-1, 6-2 de reprezentantii gazdelor, Fabian Maroszan si Olver Varga Toth, pentru ca in „sferturi” sa-i elimine pe bulgarii Martin Atanasov si Alexandr Lazarov cu scorul de 6-3, 6-0.
In semifinale, perechea Matei Avram/ Alexandru Grigorescu a avut o revenire notabila in meciul disputat contra compatriotilor Calin Manda si Cristian Stefan Moldova, impunându-se cu 1-6, 7-5 si 10-3. In ultimul act al competitiei, Avram si Grogorescu i-au avut ca adversari pe polonezii Piotr Matuszewski si Michal Sikorski, pe care i-au invins cu 6-1, 7-5.
Pornografia la scoala
In anii trecuti, au aparut niste cazuri in Bacau cu fotografii si filme explicite cu minori care erau imprastiate pe telefoanele mobile de colegii lor. Unele filme au fost furate din telefoanele victimelor de prieteni si distribuite din telefon in telefon, pâna a aflat toata scoala, altele au fost impartite chiar de catre unul dintre protagonisti.
Masurile luate in aceste cazuri au fost aproape inexistente, desi, conform legii, faptele se incadreaza la „pornografie infantila” si sunt pedepsite cu inchisoarea. Profesorii, directorii de unitati de invatamânt, parintii au zis, insa, ca e doar o joaca a copiilor si au trecut cu vederea. Unele dintre protagonistele filmelor s-au transferat la alte licee, altele au ramas sa infrunte situatia. Exista si locuri in care legea se aplica.
Este vorba de judetul Olt, unde un tânar de 21 de ani a amenintat o eleva de 16 ani, cu care era prieten pe Facebook, ca daca nu-i trimite imagini explicite cu ea o va bate si o va viola. Fata a cedat amenintarilor si i-a trimis doua fotografii facute cu mobilul.
Tânarul a dat pozele mai departe, unor colegi de-ai fetei care au inceput s-o santajeze ca le vor publica pe reteaua de socializare. Mama fetei a anuntat conducerea liceului si pe dirigintele elevei. Fara nici un rezultat.
Ca si in cazurile din Bacau s-a pus, probabil, problema „prestigiului” liceului, ca „sunt copii” si alte porcarii din astea, fara sa se tina cont de presiunea psihologica exercitata asupra adolescentei. Asa ca, neavând alta solutie, mama fetei a apelat la DIICOT. In cazul a sapte persoane, s-a pus in miscare actiunea penala in acest caz, procurorii incepând urmarirea si impotriva a doi minori. Din pacate, asta este solutia.
Nu putem scuza la nesfârsit comportamentul unor adolescenti cu ideea ca „sunt copii, nu stiu ce fac”. Nu e o farsa nevinovata, nu i se arunca victimei o cana de apa in cap, nu e tavalita prin zapada. Este vorba de actiuni cu profunde implicatii psihologice. Astfel de actiuni pot afecta psihicul unei persoane si-i pot schimba comportamentul pentru zeci de ani, daca nu chiar pentru toata viata.
Prezenta mai buna in mediul rural
La ora 21, când s-au inchis sectiile de votare, prezenta medie, la nivel national, era de 52,31 la suta. Judetul Ilfov, cu 65,38 la suta, era primul in clasamentul BEC, urmatoarele fiind Sibiu, Olt, Teleorman si Prahova.
Codasele erau aceleasi de la ora 19. Judetul Bacau a mai urcat doua procente si avut, in final, o prezenta de 49,38 la suta, ceea ce inseamna ca din 602.155 de alegatori inscrisI pe listele permanente sau speciale s-au prezentat la urne 297.337.
Acest rezultat l-a situat pe locul 30 pe tara. Dintre bacauanii din mediul urban s-au prezentat la urne 47,96 la suta, iar dintre cei din mediul rural, 50,72 la suta.
Doar trei sesizari privind desfasurarea alegerilor
Biroul Electoral Judetean (BEJ) Bacau a primit duminica, 2 noiembrie, trei sesizari privind nereguli aparute in desfasurarea alegerilor.
Astfel, Alianta Crestin Liberala PDL-PNL a reclamat faptul ca primarul din Lipova imparte tichete sociale pentru alimente subventionate de Uniunea Europeana, sesizare care nu s-a confirmat.
Alianta PSD-UNPR-PC a semnalat faptul ca alegatorii din Cartierul Tache, municipiul Bacau, sunt dusi cu un mijloc de transport la sectiile de votare nr. 57, 58, 59, 60 si 61, reclamatie care a fost transmisa spre verificare Inspectoratului de Politie al Judetului.
A treia sesizare a venit tot din municipiul Bacau: o femeie care este arondata la Sectia nr. 99 a sesizat BEJ ca un membru al biroului electoral al sectiei de votare a trecut pe lânga cabina in timp ce ea vota si, astfel, ar fi fost incalcat dreptul la confidentialitate privind optiunea sa.
Buletinul de vot a fost anulat, iar femeia a votat din nou. De asemenea, BEJ a cerut biroului municipal sa repozitioneze cabinele de vot, astfel incât sa nu mai apara suspiciuni.
Exit-poll-uri: Ponta și Iohannis se vor confrunta în turul doi al prezidențialelor
Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, și cel al ACL, Klaus Iohannis, se vor confrunta în turul doi al alegerilor prezidențiale, conform exit-poll-urilor prezentate, duminică seara, de posturile de televiziune.
* Potrivit exit-poll-ului realizat de IRES, prezentat de Digi 24, candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obținut 41,5% la alegerile prezidențiale de duminică, iar reprezentantul ACL, Klaus Iohannis, 31,2%.
* Exit-poll-ul realizat de SOCIOPOL, prezentat de Antena 3, a indicat că Victor Ponta (PSD-UNPR-PC) a obținut 40% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, iar reprezentantul ACL, Klaus Iohannis, 31%.
* Conform exit-poll-ului realizat de CSCI, prezentat de România TV, candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obținut 40% la alegerile prezidențiale de duminică iar reprezentantul ACL, Klaus Iohannis, 31%.
* Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obținut 38,2% la alegerile prezidențiale, iar reprezentantul ACL, Klaus Iohannis, 32,1 %, conform exit-poll-ului realizat de Agenția de Rating Politic prezentat de Realitatea TV.
AGERPRES
20.30: Aproape jumatate din bacauani au votat
Datele comunicate de BEC la ora 20,30 aratau ca Bacaul a coborât foarte mult in clasament la ora 19, fiind sub media nationala (48,89 la suta), dar avea, totusi, o prezenta buna la vot (47,41 la suta).
Primul in top, la nivel national, era Ilfov, cu 59,13 la suta, urmat de judetele Olt, Sibiu, Teleorman si Dâmbovita, iar codasele, in ordine descrescatoare, Vaslui, Harghita, Maramures, Satu Mare, pe ultimul loc fiind Covasna, cu 40,01 la suta.
Ora 17.30: Prezenta de 37,27% in judetul Bacau
Conform procentelor raportate la ora 17,30, judetul Bacau, având o prezenta la vot de 37,27 la suta, a ajuns pe locul 13.
Salvarea la sectia de votare de la Scoala „G.M.Cancicov”
Ziua votarii a fost una cu ghinion pentru un membru din comisia de votare a uneia dintre sectiile organizate la Scoala „G.M.Cancicov”, din partea de nord a orasului.
Cunoscuta cu antecedente cardiace, persoanei in cauza i s-a facut rau si, in jurul orei 13.00, s-a chemat Salvarea in zona, pentru a interveni imediat.
„S-a deplasat o ambulanta de tip B, cu asistent medical. Nu au fost probleme majore. Persoana a fost transportanta imediat la spital”, ne-a precizat dr. Adrian Colibaba, medicul sef al Serviciului de Ambulanta Bacau.
Conform legii, membrul comisiei a fost inlocuit cu un alt reprezentant alaceluiasi partid. (R.N.)
Ora 14.30: 22,55% prezenta la vot in judetul Bacau
La ora 13, conform datelor prezentate de BEC la ora 14,30, prezenta in jude]ul Bacau era 22,55 la suta, ceea ce il urca in clasament pe locul 12.
Mai harnici fusesera cetatenii din mediul urban, dintre care votasera deja 23,20 la suta, in timp ce in mediul rural doar 21,93 la suta dintre alegatori trecusera pe la urne.
Bacauanii au iesit la vot
Peste 600.000 de bacauani din tot judetul sunt asteptati sa ajunga la urnele de vot.
Deja, la primele ore ale zilei, la unele sectii de votare, prezenta la vot a fost destul de insemnata, atingând chiar procentul de 10 la suta din numarul de alegatori.
La sate, oamenii au iesit devreme din case, in special, cei de vârsta a treia. Se estimeaza, insa, ca dupa slujba de duminica, numarul votantilor sa creasca.
Vom reveni cu amanunte pe parcursul intregii zile. Detalii si reportaje, in editia de luni a cotidianului Desteparea.
ORA 10: Judetul Bacau, locul 14 pe tara la prezenta
La prima raportare pe care au facut-o sectiile de votare catre Biroul Electoral Central, cea care reflecta situatia de la ora 10, in judetul Bacau prezenta la vot era de 7,13 la suta, cu peste 2 procente mai mult decât la europarlamentarele din primavara si peste media nationala care a fost de 6,55 la suta.
Cu 7,13 la suta, Bacaul se claseaza pe locul 14 intre judetele tarii.
Dansatori bacauani, medaliati cu argint la Campionatele Mondiale
România a obținut o medalie de argint, prin perechea Mihai Paraschiv-Diandra Illes, la Campionatele Mondiale de 10 Dansuri pentru Tineret și Adulți, organizate vineri în capitala Letoniei, Riga, potrivit unui comunicat al Federației Române de Dans Sportiv.
România a fost reprezentată la secțiunea tineret de perechea Mihai Paraschiv-Diandra Illes, legitimată la clubul Authentic Dance Sport 2007 Bacău, antrenorul lor fiind Valentin Illes. Pe primul loc s-a clasat perechea rusă Serghei Rojkov-Veronika Dicika, iar bronzul a revenit polonezilor Mateusz Brzozowski-Justyna Mozdzonek.
La categoria Adulți, România a fost reprezentată de frații Bogdan și Maria Tălpigă, legitimați la clubul Phoenix din București, unde sunt antrenați de Gheorghe Răducan. Frații Tălpigă s-au clasat pe locul 19 în capitala Letoniei.
La această competiție au participat campionii naționali din fiecare țară, la eveniment fiind înscrise 30 de perechi din 30 de țări, la tineret, și 33 de perechi din 33 de țări, la categoria adulți, precizează Federația Română de Dans Sportiv.
Datorită creșterii nivelului de performanță din ultimii 10 ani, Federația Română de Dans Sportiv se situează pe poziția a patra în lume ca rezultate în acest moment.
AGERPRES
Fotbal / Liga a II-a: O noua infrangere
Sport Club Bacau a incheiat turul de campionat al Ligii secunde cu o noua infrangere.
Sambata, bacauanii au cedat cu scorul de 2-1 meciul sustinut pe teren propriu in compania celei mai bune formatii din serie, FC Voluntari.
Oaspetii au condus cu scorul de 2-0 prin golurile inscrise de Vodut (min 37) si Calintaru (min 58), Sport Club reducand din diferenta in minutul 87 prin Bogdan Rusu.
In ciuda superioritatii categorice a Voluntariului, bacauanii puteau, totusi, incheia meciul la egalitate.
Din pacate pentru ei, in minutul 90, cel mai slab jucator de pe teren, Bogdan Rusu, care in prima repriza a ratat doua ocazii imense singur cu portarul, a gafat din nou in pozitie de unu la unu cu Botas, alegand o solutie neisnspirata, o combinatie intre jumatate de sut si jumatate de pasa.
Merita notata si imensa ocazie irosita in minutul 62 de Bogdan Ungureanu, care, din cinci metri si cu portarul Botas batut, a sutat paralel cu poarta.
„Ocazia lui Ungureanu a fost, probabil, ratarea anului. Scartaim din toate incheieturile iar obiectivul nostru este sa adunam cat mai multe puncte pana la iarna, cand, fara nici un fel de indoiala, vom remania lotul de jucatori”, a declarat antrenorul SC Bacau, Cristi Popovici.
Traversarea neregulamentară, cauza unui accident rutier cu victimă
Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe strada 22 Decembrie din municipiul Bacău.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că la data de 31.10.2014, în jurul orei 15.00, un bărbat de 57 de ani care conducea un autoturism a surprins și accidentat un minor de 8 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa.
Conducătoarul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Conducere sub influența alcoolului
La data 31.10.2014, în jurul orei ora 19:30, polițiștii au depistat în flagrant, în comuna Măgirești, un bărbat de 43 de ani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
I-a furat bicicleta din curte
La data de 31.10.2014, in jurul orei 18:30, polițiștii din comuna Parincea au fost sesizați de către un bărbat de 59 de ani, despre faptul că în aceeași zi persoane necunoscute i-au sustras o bicicletă, din curtea locuinței.
În urma cercetărilor efectuate polițiștii au depistat în flagrant pe DJ 243 B, din comună un localnic de 57 de ani care se deplasa pe jos pe lângă bicicleta sustrasă.
Bunul în cauză a fost restituit părții vătămate.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.































