duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3594

Comanesti: O batrana de 74 de ani a murit intr-un incendiu

    Marți, 09 decembrie 2014, la ora 00.14, Garda de Intervenție Comănești a fost solicitată să intervină în oraşul Comăneşti, strada Pârâul Sec, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la casa de locuit a unei femei, în vârstă de 74 ani. Construcţia avea pereţii din BCA şi acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă.

    Pentru lichidarea incendiului la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti. În urma incendiului, într-una din camerele imobilului, a fost găsită decedată proprietara. Cauza probabilă a producerii incendiului a constituit-o utilizarea focului deschis în spaţii închise.

    Incendiul a fost lichidat la ora 02.00, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Comăneşti.

    După stingerea incendiului au fost întreprinse măsuri complementare pentru lichidarea focarelor ascunse, din cauza unei cantităţi mari de textile depozitate în interiorul casei.

    A inceput votarea „Celui mai Activ Cetatean Bacauan”. Ioan Danila si Lucian Lazar, intre nominalizati

      Asociatiile „Romanian Youth Movement for Democracy” (RYMD) si „Un Zâmbet” au demarat o campanie care are drept scop sa-i promoveze pe „Bacauanii Activi” si sa incurajeze implicarea. Intre 2 si 7 decembrie, s-au facut nominalizari, pe site-ul www.bacaulactiv.ro, pentru „Cel mai Activ Cetatean al Anului 2014”.

      Vizitatorii site-ului au propus noua persoane. Pe 17 decembrie, in cadrul conferintei „Alesii Bacauani la Raport”, va fi decernat trofeul simbolic pentru „Cel mai Activ Cetatean Bacauan al Anului 2014”. Cei noua nominalizati sunt: Ioan Danila, Ilie Birzu, Madalina Rotaru, Cristian Ghinghes, Valentin Coca, Lucian Lazar, Vasile Spataru, Mioara Iacob, Narcis Dominteanu. Ei pot fi votati pâna pe 16 decembrie pe site-ul www.bacaulactiv.ro.

      Ioan Danila – propus pentru ca „lupta de ani de zile pentru restaurarea unuia dintre cele mai importante monumente culturale ale orasului nostru, Casa Vasile Alecsandri. Ioan Danila este cel care a facut numeroase campanii si demersuri catre autoritatile locale, ramase insa fara raspuns din partea celor carora nu le pasa de cultura bacauana.”
      Lucian Lazar – propus pentru ca „este un dascal dedicat, un profesor extraordinar care se implica maxim in educatia elevilor, obtinând numeroase rezultate de talie nationala si internationala.”

      Madalina Rotaru – propusa pentru ca „scrie cu sufletul. Pentru ca se implica in acte de caritate, pentru ca strânge fonduri pentru diverse proiecte. Pentru ca face stiri la Dream FM. Pentru ca s-a gândit ca pasajul CFR are nevoie de un facelift. Pentru ca inca mai crede in bunatatea oamenilor. Pentru ca e cea mai vesela si optimista fiinta. Pentru ca e un om extraordinar.”

      Coca Valentin Aurelian – propus pentru ca „este un tânar de perspectiva, un familist convins fiind tata a 3 copii, un business-man in formare, un cetatean activ politic care promoveaza meritocratia si idealurile nationale. Este un formator de opinie in mediul in care activeaza si mereu informat despre tot ce se intâmpla in spatiul public.”

      Vasile Spatariu – propus pentru ca „este un tânar care trebuie dat exemplu intregii tari, prin implicarea de care da dovada atât local, judetean cât si national.”

      Cristian Ghinghes – propus ca „este un model pentru generatia sa si un om care a inspirat si inca inspira multi tineri din Bacau si nu numai. Spiritul sau de initiativa si felul in care lupta pentru anumite cauze denota ca este un cetatean in sensul adevarat al cuvâtului.”

      Mioara Iacob – propusa „pentru ca vrea, stie si face mici diamante din oamenii de mâine.”
      Narcis Dominteanu – propus pentru ca „a infiintat un ONG, Asociatia Persoanelor Fizice Autorizate in Regim de Taxi si se lupta cu Primaria Bacau pentru respectarea hotarârilor CL si a drepturilor taximetristilor independenti.”

      Ilie Birzu – propus pentru „Activitatea depusa in sprijinul cetatenilor municipiului Bacau in relatia cu Primaria si alte institutii, sprijinirea unitatilor de invatamânt in realizarea de proiecte si programe si ajutoarele pentru persoanele nevoiase in perioada sarbatorilor de iarna si pascale.”

      Percheziții de amploare la contrabandiști cu țigări; au introdus în țară peste 2 milioane de pachete

        Procurorii DIICOT Brașov efectuează 245 de percheziții în județele Brașov, Covasna, Maramureș, Bacău, Neamț, Suceava, Vaslui, Iași și Buzău în vederea destructurării a trei grupuri infracționale organizate care ar fi introdus în țară și comercializat peste 2 milioane de pachete de țigări de contrabandă.

        „În perioada 2013-2014, membrii acestor grupuri infracționale au introdus pe teritoriul României, pe raza județelor Brașov, Covasna, Maramureș, Bacău, Neamț, Suceava, Vaslui, Iași și Buzău, țigarete de diferite mărci (Viceroy, Plugarul, Monte Carlo, Doina), provenind din Republica Moldova și Ucraina, distribuite ulterior pe piața neagră în sistem en-gros sau en-detail, prin sustragere de la controalele vamale și fără achitarea sumelor datorate bugetului consolidat al statului cu titlu de accize sau TVA”, informează un comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) remis marți AGERPRES.

        Potrivit anchetatorilor, membrii acestor grupuri au creat rețele de colectare, preluare, transport și depozitare a țigaretelor provenite din contrabandă, acestea fiind structurate pe paliere în funcție de rolurile îndeplinite în cadrul grupului infracțional.

        La sediile serviciilor teritoriale vor fi conduse un număr de 110 persoane, în vederea audierii.

        Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei și Brigăzii Speciale de Intervenții „Vlad Țepeș”.

        Suportul tehnic și informativ al operațiunii a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații, Direcția Operațiuni Speciale și Departamentul de Informații și Protecție Internă.

        AGERPRES

        Pagina 1

          pagina1

          Sute de datornici ramân fara apa potabila

            Sute de bacauani vor ramâne de mâine, 10 decembrie, fara apa potabila la robinete fiindca nu si-au achitat datoriile la intretinere, in care sunt incluse si platile catre Compania de Apa.

            In sprijinul sau, furnizorul de apa are legislatia care permite sistarea serviciului de furnizare a apei si a serviciului de canalizare, in cazul in care asociatiile de proprietari datoare nu achita nimic in termen de 30 de zile de la data scadenta a facturilor si intr-un termen de cinci zile de la primirea somatiilor de plata. Astfel de somatii au fost trimise catre zece asociatii de proprietari si lipsa lor de reactie a dus la masura extrema a sistarii, incepând din 10 decembrie.

            Cele zece asociatii datoreaza, impreuna, peste 29.000 de lei. Acestea sunt: Asociatia de chiriasi „Letea 46 A” (strada Republicii, datoare cu 1.642 lei), Asociatia de locatari 127 (Primaverii – 858 lei), Asociatia de proprietari 104 (Erou C.M.Hasan – 4.241 lei), Asociatia de proprietari „Bucegi 140” (Bucegi – 1.409 lei), Asociatia de proprietari „Bucegi 163” (Republicii – 5.627 lei), Asociatia de proprietari „Milcov 64” (Republicii – 7.449 lei), Asociatia de proprietari ”Milcov 8” (Milcov – 2.107 lei), Asociatia de proprietari „Narciselor 12” (Narciselor – 1.857 lei), Asociatia de proprietari „Vadul Bistritei 29/B/AFI” (V. Bistritei – 1.913 lei), Asociatia de proprietari „Condorilor 2” (Condorilor – 2.075 lei).

            Ce impozite si taxe locale vor plati bacauanii in 2015

              * impozitele si taxele locale au fost puse in dezbatere publica * acestea sunt la acelasi nivel ca in 2013 si 2014 * cine plateste integral impozitul pe cladiri pâna la data de 31 martie 2015, primeste o bonificatie de 10%

              Primaria Bacau a pus in dezbatere publica hotarârea prin care se stabilesc impozitele si taxele locale, precum si taxa de salubrizare in municipiul Bacau, pentru anul 2015. De mentionat ca impozitele si taxele ce ar urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie sunt la acelasi nivel cu cele din anii 2013 si 2014 si nu au fost indexate nici macar cu indicele de inflatie, dupa cum a declarat purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau, Ionut Tomescu.

              Banii adunati din colectarea darilor de la cetateni se constituie in venituri la bugetul local. In afara de taxele cele mai comune, pe locuinte, masini sau terenuri, mai constituie venituri proprii ale bugetelor locale, urmatoarele resurse financiare: taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hoteliera, taxele speciale, alte taxe locale, amenzile si penalitatile aferente impozitelor si taxelor locale, taxele judiciare de timbru, taxele de timbru pentru activitatea notariala, taxele extrajudiciare de timbru.

              «Proiectul de hotarâre privind stabilirea impozitelor si taxelor locale, precum si taxa de salubrizare pentru anul 2015 în municipiul Bacau poate fi consultat si la sediul Primariei Municipiului Bacau, unde a fost afisat. În legatura cu acesta, locuitorii si asociatiile legal constituite vor putea trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii la Primaria Municipiului Bacau”, precizeaza Vasile Tescaru, primarul interimar al municipiului Bacau.

              Impozitul pe locuinte si taxa de salubritate

              Impozitul pe cladirile situate în municipiul Bacau, apartinând contribuabililor persoane fizice, se calculeaza prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabila a cladirii. Apoi, rezultatul se inmulteste cu coeficientul de corectie, stabilit in functie de zona in care se afla locuinta, adica 2,5 in zona A, respectiv 2,4 (zona B), 2,3 (zona C) si 2,2 (zona D).

              Pentru cel mai comun tip de locuinte din Bacau, adica apartamentele de bloc si majoritatea caselor, valoarea impozabila este de 935 lei/mp. De exemplu, impozitul pe un apartament de 70 mp situat in zona A a municipiului Bacau se calculeaza astfel: 935 lei x 0,1% x 70 mp x 2,5. Rezulta un impozit de 163,62 lei.

              Locuitorii municipiului Bacau au si obligatia achitarii taxei de salubritate. In 2015, aceasta este in cuantum de 12 lei / luna / locuinta, in cazul persoanelor fizice; persoanele juridice si institutiile publice platesc 10 lei / salariat / luna.

              În cazul cladirii utilizate ca locuinta, a carei suprafata construita depaseste 150 de metri patrati, valoarea impozabila a acesteia se majoreaza cu câte 5% pentru fiecare 50 metri patrati sau fractiune din acestia.

              Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe cladiri, datorat pentru întregul an de catre persoanele fizice, pâna la data de 31 martie a anului respectiv, se acorda o bonificatie de 10%.

              Impozite pe masini

              În cazul mijloacelor de transport cu tractiune mecanica, impozitul asupra mijlocului de transport se calculeaza in functie de capacitatea cilindrica a acestuia, prin înmultirea fiecarei grupe de 200 cm3 sau fractiune din aceasta cu suma corespunzatoare fiecarui tip de autovehicul. Astfel, de exemplu, suma pentru motorete sau masini cu capacitate pâna la 1600 cm este de 8 lei/200 cm. Pentru masinile cu capacitate cilindrica intre 1601 si 2000 cm, suma de plata este de 18 lei/200 cm. Cel mai mare impozit se plateste pentru masinile cu capacitatea peste 3001 cm cubi, adica 290 lei/200 cm.

              Alte taxe

              Proiectul de hotarâre prin care se stabilesc impozitele si taxele locale pe 2015 sunt numeroase si pot fi consultate in documentele mentionate. Sunt stabilite impozitele pe terenuri, in functie de amplasare si destinatie, tarifele din piete si oboare, tarifele de intrare la strand sau la Bazinul de inot, tarifele de la evidenta populatiei, de eliberare a diverselor documente de urbanism si multe altele.

              Sesizarile si propunerile pe tema taxelor si impozitelor se trimit pe adresa de e-mail diana.ilie@primariabacau.ro, pâna la data de 14.12.2014. Persoanele interesate sa studieze proiectul si întreaga documentatie, pot accesa site-ul www.primariabacau.ro, sectiunea Legea nr. 52/ 2003.

              Un fenomen care creste alarmant: „Copii cu copii”

                Abia au intrat in adolescenta – unele fiind, si ca vârsta, si ca infatisare, niste fetite – si tin in brate un bebelus. „Copii cu copii”, cum le spune Marilena Mocanu, directorul Complexului de servicii specializate in protectia familiei si copilului, privindu-le cu ingrijorare. Complexul a fost infiintat in locul Centrului Maternal tocmai din pricina faptului ca s-au diversificat si s-au inmultit cazurile.

                Aici, sunt ocrotite, acum, zece mame, unsprezece copii si o tânara insarcinata. 22 de suflete. Sapte dintre ele au ajuns aici din cauza ca nu au conditii sa-si creasca bebelusul, iar patru din cauza violentei domestice. Dintre primele sapte, sase sunt minore. In aceeasi zi, urmau sa mai vina doua mame de la Pediatrie, o mama cu patru copii de la Sanduleni si una cu un copil de la Caiuti. Doua sunt aspectele care ii ingrijoreaza pe specialisti: numarul mare de cazuri si numarul mare de mame-fete.

                „Exista o degradare a familiei”

                Fata de anii trecuti, când centrul adapostea sase-sapte mame simultan, numarul celor care au nevoie de sprijin aproape s-a dublat acum. „Inregistram o cazuistica complexa, intr-o crestere rapida, chiar alarmanta, dar nu putem identifica solutii la nivel comunitar”, declara Marilena Mocanu. Cauzele sunt de natura morala si economica. Familia, ca institutie, e in declin, iar comunitatea nu face nimic ca sa o salveze.

                „Exista o delasare, o degradare a familiei. Pe de alta parte, nici primariile nu fac nimic. Se multumesc sa dea ajutoare sociale familiilor sarace, dar nu le fac un plan, nu le monitorizeaza pentru ca ajutoarele sa nu ajunga la birt”, afirma sefa complexului. In lipsa educatiei, saracia duce la resemnare si alcoolism, iar consumul de alcool accentueaza saracia si duce la neglijare, violenta sau abandon. Din cauza saraciei, parintii pleaca la munca in strainatate, iar copiii cresc lipsiti de iubire si supraveghere. Din cauza saraciei si a modelelor pe care le ofera România secolului XXI, multe tinere renunta la scoala si, visând sa ajunga, pe o cale cât mai scurta, VIP-uri, ajung, de fapt, in centrul de servicii sociale.

                Amalia are doar 14 ani si vine dintr-un sat din zona Onestiului. In urma cu trei ani, mama a murit, iar fetita a fost crescuta de tatal sau, alcoolic si bolnav de TBC. Din cauza lipsurilor, a fugit de acasa, apoi a ramas insarcinata si a fost preluata de serviciile sociale. Amalia are, acum, o fetita de doua luni, pe care o ingrijeste cu sprijinul asistentilor sociali ai complexului. „Va merge, impreuna cu bebelusul, la un asistent maternal. Nu se poate intoarce acasa, intr-un mediu cu TBC”, explica Marilena Mocanu, sef complex.

                Oana, 16 ani, are un baietel de doua luni si este eleva la un liceu din Bacau. Si ea a crescut fara mama, aceasta plecând in Italia in urma cu vreo cinci ani si uitând de cei ramasi acasa. Pe Oana si pe fratiorul ei i-a crescut tatal lor, un barbat responsabil, angajat intr-o companie nationala de transport. In clasa a IX-a, Oana s-a indragostit de un baiat, au fost prieteni aproape un an, „apoi a aparut bebe-ul”. Iubitul nu a recunoscut copilul, dar specialistii au ajutat-o sa depaseasca momentul si au invatat-o cum se ingrijeste un nou-nascut. Peste câteva luni se va intoarce acasa, iar in toamna isi va relua cursurile.

                Danuta, 14 ani, s-a nascut si a crescut intr-un sat de lânga Bacau. Mama fiind foarte bolnava, fetita a fost data in grija bunicii. Batrâna nu a avut suficienta autoritate, iar fetita, foarte frumusica si cu personalitate, a facut ce-a vrut. I-a placut mai mult la discoteca sau in parc decât la ore, asa ca a abandonat scoala. Sedusa de un tânar cu zece ani mai mare, Dana a adus pe lume o fetita. Din fericire, acum „e o mamica foarte constiincioasa, asculta si face tot ce-i spunem”, sustin asistentii sociali. „O cheama Betty”, spune Dana, privindu-si fetita, apoi adauga: “O tin, n-o dau! Pentru ca are un tata si pentru ca pot sa o cresc . Pot sa fiu o mama buna.”

                Doi artisti bacauani expun in Iasi

                Un eveniment de exceptie va fi organizat de Ateneul Tatarasi Iasi, in colaborare cu Universitatea “George Enescu”, Facultatea de Arte Vizuale si Asociatia Artistilor Naivi din România, la care invitati vor fi pictorii bacauani de arta naiva Ioan Maric si Dorina Blanaru.

                Vernisajul va avea loc miercuri, 10 decembrie, ora 17, in sala Galeriile de Arta. Totodata va fi lansat si albumul “De la lume adunate…” a artistului Ioan Maric, prezentat de prof. univ. dr. Constantin Tofan. Vor mai participa prof. univ. dr. Maria Urma, decan al Facultatii de arte vizuale si design, Lacramioara Stratulat, director al Complexului Muzeal Moldova, dar si Olguta Pâtu, director al Scolii de Arta si Meserii Bacau.

                Momentele artistice ale serii vor fi sustinute de Ansamblul de dansuri experimentale COCONITE, corurile „Speranta” si cel al Centrului de Plasament “Ion Holban” Iasi, cât si de studentul Tudor Andrei Ostafie, de la Facultatea de Teatru.

                Asa nume, asa rezultate!

                Karate/ CS „Dan Botezatu” a incheiat anul in forta

                Final de an cu straluciri de aur, argint si bronz pentru karateka de la CS „Dan Botezatu” Bacau. La ultimele doua competitii din 2014, elevii lui Ionut Caseru au reusit rezultate meritorii, in ton cu asteptarile, dar si cu eforturile depuse la antrenamente de-a lungul intregului sezon.

                In fapt, la Campionatul National SKDUN pe echipe, desfasurat la jumatatea lunii trecute, la Bucuresti, „soriceii”, asa cum isi alinta Caseru sportivii, au reusit chiar sa depaseasca asteptarile. Astfel, singura echipa feminina cu care clubul a participat la Nationale, alcatuita din Ana-Maria Rusu, Serena Ciobanu si Miruna Radu, a cucerit argintul probei de kumite minicadete- 34 kg (12-13 ani).

                Reusita trio-ului bacauan este una speciala, in conditiile in care cele trei fete luptasera in primavara, atât la Campionatul National SKDUN, individual, cât si la Cupa României la o alta categorie de vârsta, cea rezervata copiilor 2 (8-9 ani).

                „Fetele au luptat foarte bine, ajungând in finala unei categorii dificile prin mai multe meciuri câstigate cu lovituri de picioare la capul adversarelor”, a declarat antrenorul Ionut Caseru. Dupa reusita de la Nationalele pe echipe, CS „Dan Botezatu” s-a remarcat si la traditionala „Cupa 1 Decembrie”, organizata anual in Bacau de Clubul Sportiv Kanku Dai condus de prof. Octavian Adam. La aceasta competitie, discipolii regretatului Dan Botezatu au obtinut urmatoarele rezultate:

                Aur: Ana-Maria Rusu, la kata copii 2 si la kumite, la copii 2 A30 kg; Darius Robu Lungu, la kumite copii 3, -38 kg.

                Argint: Darius Robu Lungu, la kata copii 3.

                Bronz: Miruna Radu, la kumite copii 2, -30 kg, Razvan Baisan, la kumite copii 2, -32 kg; Razvan Cioltan, la kumite copii 3, -38 kg.

                „Suntem multumiti de rezultatele obtinute in acest an si speram ca Dan Botezatu sa fie mândru, acolo sus, unde se afla, de ceea ce facem pe tatami in amintirea si numele sau”, a concluzionat Ionut Caseru.

                3 din 5 pentru Stiinta

                Badminton/ Gruparea pregatita de Bogdan Milon a luat din nou caimacul la Nationalele Individuale de Seniori

                Concert de muzica folk pentru copiii din Colonesti

                  La sfârsitul saptamânii trecute, Asociatia “Totul pentru un surâs” din Bacau, in colaborare cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, a organizat o interesanta actiune caritabila de strângere de fonduri.

                  Intr-o locatie din Cartierul Nord, invitatii, in majoritate tineri si familii tinere, au participat la un concert de muzica folk sustinut de formatia Joi, din Bucuresti, fiecare donând sume de bani, in functie de posibilitati, contributiile fiind destinate ajutorarii copiilor cu nevoi speciale din Centrul de Zi pentru Familie si Copil de la Colonesti.

                  Prezent la actiune, primarul comunei Colonesti, Valentin Mârzac, a multumit conducerii asociatiei, participantilor pentru gestul lor, care va fi apreciat de copiii din centru, beneficiari ai unui program de asistenta sociala.

                  “Cei 25 de copii din centru, infiintat in 2007, printr-un program Phare, au parte de o masa calda, dupa care, sub supravegherea cadrelor de specialitate isi pregatesc temele pentru a doua zi. Permanent este nevoie de bani, iar cei care vor veni de la Asociatia «Totul pentru un surâs», de la dumneavoastra, ne vor ajuta foarte mult”, a spus primarul Mârzac. Cu ajutorul unor sponsori generosi si ai invitatilor, asociatia a adunat o suma importanta: aproape 2000 de lei.

                  “Voluntarii si prietenii asociatiei au daruit o suma de bani, din care vom achizitiona incaltaminte din piele pentru totii copiii din Centrul de Zi de la Colonesti, dulciuri si alte lucruri de imbracaminte. Speram sa aducem acestora un zâmbet, un surâs din inimile noastre, din putinul nostru, iar impreuna am reusit sa le oferim un dar de sarbatori, pe care le dorim fericite pentru toti copiii”, a spus Tania Diaconu, presedintele Asociatiei “Totul pentru un surâs”.

                  Curtea de Apel a redus pedepsele fratilor judecati pentru dubla crima

                    In primavara acestui an, in satul Turluianu, comuna Beresti-Tazlau, a avut loc o dubla crima care a socat intreaga localitate.

                    Doi cumnati, unul de 35 si celalalt de 24 de ani, au fost gasiti plini de sânge si cu capetele strivite in urma loviturilor multiple incasate. Anchetatorii au stabilit ca autorii sunt doi frati, O.C.F. (20 ani) si O.M.I., minor la momentul savârsirii faptei.

                    Au fost incatusati si trimisi in judecata, iar in septembrie Tribunalul Bacau i-a condamnat la pedepse maxime, respecitv 25 de ani de detentie pentru suspectul major si 15 ani internare intr-un centru pentru cel minor.

                    Nemultumiti de sentinta primita, cei doi frati au facut recurs la Curtea de Apel Bacau si au câstigat. „Admite apelurile declarate de inculpatii O.C.F si O.M.I. împotriva sentintei penale (…) a Tribunalului Bacau (…) sub aspectul cuatumurilor pedepselor principale aplicate. Reduce pedeapsa aplicata inculpatului O.C.F. de la 25 de ani închisoare la 22 de ani închisoare. (…)

                    Reduce perioada internarii într-un centru de detentie dispusa fata de inculpatul O.M.I. de la 15 ani la 12 ani. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate”, se arata in sentinta Curtii de Apel Bacau. Anchetatorii au stabilit ca cei doi frati si-au lovit victimele cu o furca metalica si un par.

                    Dupa ce i-au ucis, suspectii au mers acasa, s-au dezbracat de hainele pline de sânge si le-au pus pe foc impreuna cu partea de lemn a furcii, au ascuns parul in spatele wc-ului si s-au culcat. Dupa o zi de cercetari au fost prinsi.

                    Darmanesti si Slanic Moldova, cele mai sigure localitati din judet

                      Bilantul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, pentru primele noua luni ale acestui an, arata ca infractionalitatea stradala a scazut cu circa 21 de procente fata de perioada similara a anului trecut.

                      Mai exact s-au inregistrat 455 de fapte savârsite pe strazi, respectiv, crime, agresiuni, tâlharii, furturi din auto, fata de 578 câte au fost in intervalul ianuarie – septembrie 2013. Intr-o reprezentare grafica se pot distinge si insa si localitati fara criminalitate stradala. Orasul Darmanesti, spre exemplu, nu a avut nicio fapta comisa pe strada, in statiunea Slanic Moldova au fost doar 2, iar la Tâgu Ocna 4 infractiuni.

                      Pe primul loc se afla Bacaul, cu cele 46 de comune arondate, cu un total de 356 de fapte savârsite pe strada, pe locul doi este Onestiul, care are de zece ori mai putine, iar pe trei Moinestiul. Toate aceste rezultate au fost analizate de catre Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica care a prezentat un raport in ultima sedinta de Consiliu Judetean.

                      „Infrationalitatea stradala a inregistrat o scadere semnificativa, insa cea privind traficul rutier, din pacate, nu. Nu am reusit sa scadem numarul evenimentelor rutiere”, a declarat, in cadrul sedintei, chestorul Vasile Oprisan, seful Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Bacau, adaugând ca a crescut numarul mortilor. El a mai precizat ca reprezentantii IPJ impreuna cu membrii ATOP s-au deplasat in judet si au aflat cu ce probleme se confrunta cetatenii si politistii, dupa care s-au luat masuri pentru remedierea neajunsurilor depistate in teren.

                      „Cheia e preventia”

                      Spiridon Constantin, primarul orasului Darmanesti, afirma ca numarul mic al infractiunilor stradale se datoreaza mai ales politistilor: „Colaboram foarte bine cu Politia Locala, la fel si cu Politia Orasului Darmanesti, la care se adauga ajutorul dat de grupul de jandarmi care isi desfasoara activitatea in oras. Actionam si nu avem infractiuni stradale, avem insa altele, spargeri de locuinte si furturi din gospodarii, de care nu am reusit sa scapam. Nu sunt extraordinar de multe, dar exista.”

                      Andrei Serban, primarul statiunii Slanic Moldova, afirma ca a lucrat foarte mult la preventie.

                      primari infractiuni slanic moldova

                      „La intrarea in statiune am montat panouri cu mesajul «Localitate fara criminalitate» si am anuntat ca orasul este monitorizat video. Avem o buna colaborare cu Politia Slanic Moldova, mai nou avem si Politie Locala si chiar nu avem probleme. Va spun, cheia este preventia. Cei care vin in Slanic Moldova stiu ca orice infractiune ar savârsi s-ar afla.”
                      – Andrei Serban, primar statiune Slanic Moldova

                      Exista insa o problema care il deranjeaza foarte tare pe primar: „Sunt indivizi care aduc câini cu masina si ii abandoneaza in Sl. Moldova, iar eu trebuie sa apelez la o firma specializata ca sa-i strânga. Desi sunt iubitor de animale sunt obligat sa iau masuri pentru ca reprezinta un pericol si pentru turisti, si pentru localnici.”

                      Silvia P.
                      Geta P.

                      Scoala all-inclusive

                        Nu exagerez cu nimic titlul. Cred ca ati fost macar o data intr-un concediu all-inclusive, unde ati vazut intrarile in resorturi, cu alei cu indicatoare si asa mai departe. E adevarat, trebuie sa pastram proportiile si sa ne gândim ca este o institutie de invatamânt.

                        La intrarea in campusul Colegiului National „N.V. Karpen” exista o poarta mare, pe care nu intra nimeni la intâmplare. Domnul de la paza ma intreaba de „sanatate” si imi explica faptul ca nu intra nimeni fara sa se legitimeze si sa precizeze in ce scop ajunge in incinta unitatii. Apreciez rigorile si ma conformez. Intru in corpul principal si, la fiecare „intersectie” de holuri, observ indicatoare spre diferite sali.

                        Pentru ca mai e putin pâna la pauza, am timp sa privesc spre celelalte cladiri si alei din campus. Caminul, unde am inteles ca sunt cele mai bune conditii, cu televizoare si internet in camere si cu multe alte utilitati. Cantina, peste care se construieste o sala, ce va fi un fel de laborator in care vor face practica cei de la profilul economic. Sala de sport, mini-gradina zoologica, muzeul de telecomunicatii, foisor pentru elevi, aparate de fitness si mese de tenis in aer liber. Vremea e câinoasa, rece, umeda si chiar da sa ninga. Asta nu-i impiedica pe doi elevi sa ocupe una dintre mesele de tenis si sa faca un set. E clar. A inceput pauza mare. Scopul vizitei? Sa aflam cum isi petrec elevii timpul din pauze, si nu numai.

                        „In pauza, când e vreme frumoasa, mergem in foisor, unde discutam cu colegii si ne mai povestim…de-ale noastre. Mai facem exercitii de fitness, vizitam animalutele din gradina noastra zoologica, ne jucam cu ele, avem grija de ele. Imi place colectivul din colegiul nostru si suntem uniti.”
                        Cristina Plescan, eleva clasa a XII-a

                        „Avem mese de tenis si fac antrenament de cel putin doua ori pe saptamâna. Avem chiar si un campionat de tenis de masa. Pentru mine, tenisul de masa e mai mult decât un hobby, am participat la câteva competitii si chiar am câstigat o data o cupa mica-mica. Anul asta, avem bac, asa ca mai toata atentia se indreapta spre aceasta problema. In rest, doar in week-end ne intâlnim la un suc, la o plimbare in parc, iar in cluburi mergem foarte rar. Mai nou, vorbim si de politica, iar anul acesta am votat pentru prima data, pentru ca o parte dintre noi am devenit majori.”
                        Adrian Alexandrescu, elev clasa a XII-a

                        „Este o scoala performanta, cu profesori interesati. S-a creat un mediu adecvat pentru elevi: avem muzeu (antichitati tehnologice), tehnologie, avem statie meteorologica la care informatiile se actualizeaza la fiecare jumatate de ora. Avem, in liceul nostru, si cluburi – de teatru, de fizica, de geografie, dar si activitati sportive.”
                        Andrei Vlasie, elev clasa a XII-a

                        Am cunosct-o si pe Diana Ceausu. Este eleva in clasa a X-a si face handbal de performanta. Moinesteanca, Diana locuieste in camin si ne marturiseste: „Viata este buna in camin. Conditiile sunt foarte bune, iar pedagogii sunt ok. In afara orelor, viata mea se imparte intre meditatii si antrenamente. Vreau sa merg mai departe, la educatie fizica si sport, pentru a deveni profesoara de sport sau antrenoare.”

                        Un punct forte al celor de la „N.V.Karpen” este Radio Adolescenta, asa ca n-am pierdut ocazia sa facem o vizita la acest obiectiv. La radio, am intâlnit-o pe Evelina pe care am si auzit-o citind horoscopul. Evelina este abia in clasa a IX-a, dar are gânduri foarte mai.

                        scoala all inclusive N V KARPEN Evelina Chirica
                        „Sunt pasionata de teatru si film si, de aceea, vreau sa fiu regizor. In timpul liber, citesc foarte mult si chiar scriu scenarii. Imi place sa merg la teatru, joc tenis de câmp, chiar am facut tenis de performanta. As vrea sa fac o emisiune la televiziunea noastra, pentru ca avem si «Tv ABC», o emisiune despre lumea filmului. Aici, la radio, pun muzica, citesc informatii, horoscop si dedicatii.”
                        Evelina Chirica, eleva in clasa a IX-a

                        Timpul nemilos a trecut pe nesimtite si a strâns toti elevii in clase.
                        Nici vremea nu tine cu noi. Se simte in aer simbolismul lui Bacovia.

                        „Conventia Primarilor” si sursele regenerabile de energie

                          Universitatea „Vasile Alecsandri”, Primaria Bacau si Agentia pentru Eficienta Energetica si Protectia Mediului Bucuresti au organizat coferinta „Conventia Primarilor – initiativa europeana pentru energie durabila”, un eveniment ce reprezinta principala miscare europeana in care sunt implicate autoritatile locale si regionale ce se angajeaza in mod voluntar pentru cresterea eficientei energetice si utilizarea surselor de energie regenerabila in teritoriile lor.

                          Semnatarii Conventiei isi propun atingerea si depasirea obiectivului de reducere cu 20% a emisiilor de CO2 pâna in 2020. La conferinta au participat reprezentanti ai Primariei si Prefecturii Bacau, ai Consiliului Judetean Bacau, Agentiei de Mediu, Camerei de Comert si Industrie, dar si ai principalelor societati comerciale de pe aria municipiului si judetului Bacau, studenti si public interesat de tematica propusa.

                          A fost prezentat rolul miscarii europene Conventia Primarilor pentru atragerea comunitatilor locale in efortul de combatere a schimbarilor climatice, s-au expus etapele realizarii Planurilor de Actiune pentru Energie Durabila si s-au prezentat exemple concrete din proiectele derulate in cadrul programului Intelligent Energy Europe. Universitatea „Vasile Alecsandri” a rezumat in fata asistentei rezultatele obtinute in cadrul proiectului „Towards 100 % RES rural communities”, cel mai important fiind Planul de Actiune pentru Energie Durabila, dezvoltat pentru un grup de 12 comunitati rurale din judetul Bacau, comunitati ce au aderat la Conventia Primarilor in cadrul acestui proiect.

                          De cealalta parte, Agentia pentru Eficienta Energetica si Protectia Mediului Bucuresti, prin persoana directorului executiv Ion Dogeanu, si Agentia Locala a Energiei Alba, reprezentata de Florin Andronescu – director, au vorbit despre modalitatile de colectare a datelor energetice ale comunitatilor si au exemplificat, prin scurte prezentari, proiectele in care sunt implicate cele doua agentii: Covenant capaCITY, Meshartility, Data4Action.

                          La rândul sau, Agentia de Dezvoltare Locala Bacau a supus atentiei publicului Planul de Actiune pentru Energie Durabila al municipiului Bacau. In incheierea evenimentului, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau, gazda intâlnirii, a acordat diplome câstigatorilor competitiei Liga Campionilor Surselor de Energie Regenerabila, editia 2014.

                          Aceasta competitie este deschisa tuturor comunitatilor, mari sau mici, fiind organizata in patru divizii, in functie de numarul de locuitori: pâna la 5.000 de locuitori, intre 5.000 si 20.000 de locuitori, intre 20.000 si 100.000 de locuitori si, ultima divizie, peste 100.000 de locuitori. Localitatile care au fost premiate sunt, in ordinea crescatoare a numarului de locuitori, comuna Ciugud, orasul Zlatna, municipiul Alba Iulia si sectorul 1, Bucuresti.

                          Chimistii „vranceni”, pe locul IV la Concursul National „C.D.Nenitescu”

                            Trei elevi de la Colegiul National „Gh.Vranceanu” si inca un elev, de la Colegiul Tehnic Darmanesti, au venit acasa cu premii onorabile de la editia din acest an a Concursului National de Chimie „C.D.Nenitescu, care a avut loc zilele trecute la Bucuresti.

                            Organizat de Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor din cadrul Universitatii Politehnice din Capitala, Concursul de Chimie „C.D.Nenitescu” este una dintre cele mai puternice si dificile competitii, la care participa doar „vârfurile” acestei discipline, din intreaga tara. La aceasta editie, lotul din Bacau, format din patru elevi, a obtinut locul IV (prima mentiune) pe chimie anorganica prin elevul Andrei Tanasov (CN „Gh.Vranceanu”), pregatit de prof. Mariana Rosenschein.

                            Mai mult, la sectiunea chimie organica, alti trei elevi – Raluca Darauta (CN „Gh.Vranceanu” – prof. Mariana Rosenschein), George Umbrarescu (CN „Gh.Vranceanu” – prof. Stela Onica) si Eduard Belchim (Colegiul Tehnic Darmanesti – prof. Liliana Bulubasa) au primit diplome de participare, care se acorda doar acelor participanti ce realizeaza cel putin 30 la suta din punctajul de pe locul I.

                            In plus, elevul Eduard Belchim a fost calificat si in primii 10 concurenti de la proba practica, obtinând un punctaj bun. In total, in editia din acest an, au participat 74 de elevi, pe toate cele trei sectiuni: chimie anorganica (15 elevi), chimie organica (49) si chimie – fizica (10) si s-au acordat 7 premii si 6 mentiuni.

                            Concursul s-a organizat sub egida egida Fundatiei „Prof. C.D.Nenitescu” si cu sprijinul Societatii de Chimie din România. Subiectele sunt stabilite, in fiecare editie, de profesori universitari de la Universitatea Politehnica din Bucuresti, iar nivelul lor este de olimpiada nationala si chiar internationala. Aici se urmaresc doar elitele din domeniu, care, ulterior, sunt pregatite pentru viitorul chimiei tarii noastre.

                            Preturile brazilor de Craciun, la Directia Silvica Bacau

                            Anul acesta, Directia Silvica Bacau a anuntat ca va recolta un numar de 4.000 de pomi de Craciun, toti din categoria brazi. Cea mai mare parte a pomilor de Craciun provin din culturile specializate – 3.000, iar diferenta din regenerarile naturale. Pomii de Craciun provin de la culturile si regenerarile aflate pe raza ocolului silvic Fântânele, dar si de la cele de la Tg. Ocna, Ciobanus si Darmanesti. Prin urmare, asa cum se întâmpla cam in fiecare an, oferta este depasita de cerere cu mult înainte de Sarbatori.

                            „Nu putem onora cererea, tocmai pentru ca noi nu mai avem de unde recolta atât de mult. Dupa cum se stie, nu mai avem suprafetele de dinainte, intrucât au fost retrocedate vechilor proprietari. De aceea, suntem nevoiti sa refuzam cererile si sa-i indrumam pe clienti catre colegii din alte judete, cum ar fi Neamt sau Suceava, care au suprafete mult mai mari pentru recoltat.”
                            ing. Neculai Arsinte, seful Serviciului productie din cadrul Directiei Silvice Bacau

                            Preturile din acest an, valabile de la 1 decembrie, vor fi aceleasi cu cele care practicate si anul trecut de Directia Silvica Bacau. Astfel, pentru brazii cu dimensiuni de la 0,7 la 1,3 metri, pretul va fi de 20 de lei bucata, cei de 1,3 – 2 metri vor costa 25 de lei bucata, iar pomii de la 2,01 la 3 metri se vor vinde cu 30 de lei bucata. Preturile nu includ TVA.

                            Potrivit legislatiei in domeniu, incepând din acest an, nu se mai folosesc crotalii la brazii recoltati, acestea fiind înlocuite cu marcarea cu ciocanul dreptunghiular. HG 470/2014, art 14, prevede ca „Pe sectiunea de taiere a pomilor de Craciun recoltati de pe teritoriul national, care se transporta de la locul de recoltare, se aplica dispozitivul special de marcat cu amprenta dreptunghiulara specific emitentului din cadrul caruia face parte personalul împuternicit sa elibereze avizul de însotire primar”.

                            „Transportul brazilor de la locul de taiere în depozite sau în punctele de comercializare se va face in baza avizelor de însotire primare si implicit aplicatia SUMAL.”, a completat Neculai Arsinte.

                            “La multi ani si la cât mai multe articole care sa ne destepte!”

                              Din anul 2006, judecatoarea Maria Oborocianu, de la Tribunalul Bacau, are cea mai dificila “misiune”. Nu are legatura cu activitatea efectiva din instanta, ci mai curând cu modul in care este reflectata ea in presa. Cu bune si cu rele. Din 2006, Maria Oborocianu a primit atributii suplimentare, si anume sa se ocupe de relatia cu presa.

                              “La inceput, trebuie sa recunosc ca a fost greu, pâna ne-am acomodat unii cu altii. Ziaristii voiau informatia rapid, si eu intelegeam lucrul acesta, dar nu acceptau ca un dosar are un anumit curs in instanta. Cu timpul, colaborarea a inceput sa fie foarte buna.

                              Am apreciat mereu ca in «Desteptarea» se vede, in articole, o atitudine echidistanta, ca nu se scrie fara se ia un punct de vedere de la institutia Tribunalului. Secretul unei bune colaborari cu ziaristii este acela de a gasi o solutie ca sa furnizezi rapid informatia, pentru ca opinia publica sa fie la timp informata, dar si sa respecti anumiti pasi, anumite reguli”, explica Maria Oborocianu.

                              Anul trecut, judecatoarea de la Tribunal a demonstrat (si nu prima data) ca nu este un simplu purtator de cuvânt care si-a inchis telefonul la ora 16.00, ci ca isi respecta colaboratorii-ziaristi si mai ales opinia publica si intelege ca informatia trebuie transmisa la timp, inclusiv in week-end.

                              “Anul trecut, la un moment dat, a avut loc o arestare de rasunet. Eu eram in Bulgaria când au inceput sa sune telefoanele. I-am rugat pe toti sa ma lase jumatate de ora ca sa intru in tara. Am trecut granita, am dat telefoanele necesare, am facut rost de informatiile cerute si le-am transmis jurnalistilor.” De voie, de nevoie, purtatorul de cuvânt de la Tribunal este zi de zi unul dintre cei mai fideli cititori ai Desteptarii:

                              “Eu va urmaresc activitatea permanent. Dimineata, inainte sa ies din casa, am deschis telefonul si vad pe Facebook ce ati scris. Apreciez faptul ca gasesc informatii din toate domeniile, articole ample in care se prezinta o anumita personalitate a judetului. Singura recomandare pe care o pot face este sa se renunte la paginile nationale si monden si sa se scrie mai multe informatii locale. Si un banc ar mai trebui, ca sa descretiti fruntile bacauanilor. La multi ani si la cât mai multe articole care sa ne destepte!”

                              Termen pentru agricultori

                              Data de 15 decembrie este termenul limita pâna când fermierii pot face plata celei de-a doua transe din impozitul pe veniturile din activitati agricole. În judet, sunt circa 60 de primarii care încaseaza sumele datorate prin compartimentele de specialitate, nemaifiind nevoie deplasarea contribuabililor la ghiseele din orase ale Fiscului.

                              Au aceasta obligatie agricultorii care au realizat venituri din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea pepinierelor viticole, pomicole si altele asemenea, cresterea si exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animala, in stare naturala. Data platii obligatiilor fiscale este cea înscrisa în documentul de plata eliberat de compartimentul de specialitate.

                              Anul trecut,1.110 fermieri din tot judetul si-au declarat afacerile la Fisc, depunând formularul 221 „Declaratie privind veniturile din activitati agricole impuse pe norme de venit”. Acestia au contribuit la bugetul de stat prin impozitele achitate cu 1.389.540 lei (peste13 miliarde de lei vechi). Nedepunerea acestor declaratii atrage amenzi intre 50 si 500 de lei.

                              Declaratii

                              Sorin Ovidiu Vântu. Ultima sa declaratie este de-a dreptul halucinanta; declaratia ultimului sfert de veac: ,,Daca statul român m-ar fi prins cu ce am facut, faceam puscarie pe viata. Habar n-au ce-am facut si pentru ce as fi meritat sa fac inchisoare. A inventat niste cauze in schimb si cu aceste cauze m-a arestat, nu cu ce am facut cu adevarat. Eu nu reclam faptul ca am facut inchisoare, meritam sa fac inchisoare. Oho, si inca multumesc lui Dumnezeu ca am scapat ieftin!”.

                              Declaratia este un bobârnac sfidator la adresa Justitiei si politicienilor. Subtilul infractor stie ca toate matrapazlâcurile sale gogonate au fost prescrise, altfel nu se aventura intr-o asemenea declaratie care ne spune ca marile matrapazlâcuri ale României ramân nepedepsite, ca tot ceea ce ni se ofera cotidian nu reprezinta decât plevusca infractionala.

                              Victor Ponta. Jenant, este al treilea candidat al P.S.D. care pierde alegerile prezidentiale. Ca un fraier, de vreme ce reprezinta partidul cel mai numeros, cu majoritate parlamentara, care a gestionat alegerile cu ordonante ciudate si cu toate mijloacele specifice puterii mioritice. Victor Ponta declara ca nu va demisiona decât daca va fi cercetat penal. Intr-o democratie normala, seful unui partid demisioneaza imediat, daca a pierdut alegerile. Fiind si cel care a candidat, trebuia sa demisioneze ca lider de partid si de guvern. Intentia sa de a demisiona doar daca penalul il va curta este o sfidare la adresa democratiei.

                              Klaus Johannis intreprinde vizite externe ca presedinte ales, dar se comporta ca lider de partid, atunci când declara ca dreapta va prelua puterea. Deja, cu atitudinea aceasta, este pe toboganul democratiei. Apucaturile specifice lui Basescu nu par a fi in suferinta.

                              Jose Mujica, presedintele Uruguayului, isi doneaza 97 la suta din salariu. ,,Nu am nevoie de multe, declara el. Traiesc exact cum traiam si când nu eram presedinte – in acelasi cartier, am aceeasi casa…” Basescu se da de ceasul mortii ca sa ramâna in somptuoasa vila pe care o ocupa, Klaus Iohannis are doua oferte superluxoase si n-a zis ba…