marți, 10 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 3590

Un sofer beat, ramas fara permis, a furat o masina si a facut accident

    Polițiștii au fost sesizați la data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 00.10, despre faptul că pe strada Bucegi din municipiul Bacău s-a produs un eveniment rutier cu pagube materiale.

    Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că un tânăr de 29 de ani, din comuna Măgirești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bucegi, pe fondul conducerii sub influența băuturilor alcoolice a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu porțile de acces în curțile a două imobile.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că tânărul în cauză are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul în cauză a fost sustras de catre acesta.

    În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis, conucere sub influența alcoolului și distrugere din culpă.

    A ars acoperisul unei case la Darmanesti

      Miercuri, 07 ianuarie a.c., la ora 03.07, Garda de Intervenţie Comăneşti a intervenit în oraşul Dărmăneşti, strada Brătuleşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la casa unui bărbat, în vârstă de 71 ani.

      La locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrată cu cinci subofițeri, care au constatat că incendiul se manifesta la o construcţie cu pereţii din zidărie şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă.

      Incendiul a fost lichidat la ora 04.35, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Dărmăneşti.

      În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă neprotejarea termică a coşului de fum faţă de materialele combustibile, au ars aproximativ 120 mp din acoperişul casei.

      Incendiu în comuna Mărgineni

        Miercuri, 07 ianuarie 2015, la ora 00.47, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în comuna Mărgineni, sat Luncani, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 42 de ani.

        În cel mai scurt timp, din momentul anunțării, la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de intervenție cu apă și spumă, încadrate cu 12 subofițeri.

        La sosirea pompierilor militari băcăuani la locul intervenției s-a constatat că incendiul se manifesta la casa de locuit, care avea pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă.

        Intervenția echipajelor de pompieri a fost una deosebit de dificilă din cauza vântului foarte puternic, a temperaturii extrem de scăzute și a drumului greu accesibil.

        Prin efortul depus, de către echipajele de intervenție incendiul a fost lichidat, în limitele găsite, la ora 02.43, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Mărgineni.

        În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă neprotejarea termică a coşului de fum faţă de materialele combustibile, au ars aproximativ 50 mp din acoperişul casei, bunuri textile, de mobilier şi uz casnic din 2 camere.

        Elevi jandarmi in practica in Bacau

          Începând cu această săptămână, până pe 13 februarie a.c., 7 elevi aflaţi în anul II de studiu la şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, vor desfăşura în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ.

          Aceştia au fost repartizaţi, pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, în subunităţile de pază şi protecţie instituţională ale unităţii din oraşele Bacău, Oneşti şi Buhuşi, urmând ca la terminare să fie apreciaţi în funcţie de modul în care au executat misiunile încredinţate.

          Elevii vor fi planificaţi în misiuni specifice şi vor fi însoţiţi şi îndrumaţi tot timpul de tutori-jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.

          Ioan Claudiu Stan, la Stiinta MD

          Handbal masculin/ Vicecampioana României si-a adus un inter dreapta de la HC Vaslui

          Stiinta Municipal Dedeman Bacau misca. De luni, pe teren, iar de miercuri, si pe piata transferurilor. Vicecampioana României si-a asigurat serviciile interului dreapta Ioan Claudiu Stan.

          Fost component al nationalei României, Stan (25 de ani si 1, 95 m) a evoluat in turul campionatului la HC Vaslui, unde ajunsese, vara trecuta, de la Poli Timisoara. Handbalistul s-a alaturat gruparii bacauane marti seara, iar astazi a efectuat vizita medicala.

          „Am ajuns la un acord cu Claudiu Stan, insa nu am semnat, deocamdata, si un contract. Speram sa mai avem si alte noutati pâna la reluarea campionatului”, a declarat managerul Stiintei MD, Ioan Ciobanu, care si-a aniversat astaziziua de nume oferind câte o bere studentilor si oamenilor din staff.

          Aducerea lui Claudiu Stan ar rezolva problema interului dreapta, post problematic pentru echipa bacauana dupa ce antrenorul Mateo Garralda a renuntat, vara trecuta, in mod inexplicabil la croatul Goran Gorenac, pentru a-l aduce ulterior pe spaniolul Victor Alonso, o extrema dreapta prezentata drept inter.

          Accidentat inca din luna octombrie, Alonso s-a intors in Spania, iar conducerea Stiintei Municipal Dedeman intentioneaza sa-i rezilieze contractul. Dupa venirea lui Stan, bacauanii intentioneaza sa aduca si un inter stânga.

          Pagina 1

            pagina1

            Bani publici aruncati pe proiecte utopice

              Santierul parasit al Salii Polivalente

              O privire aruncata pe planurile de investitii din acest an, aprobate in ultima sedinta a Consiliului Local, l-ar putea face pe un strain de oras sa creada ca municipiul Bacau se va dezvolta intr-un an cât altele in sapte.

              Se vor aloca bani pentru reabilitarea termica a zeci de scari de bloc, se vor moderniza o multime de strazi, se vor imbunatati servicii, se va realiza infrastructura noua pentru termoficare, alimentare cu apa, etc. Cireasa de pe tort este alocarea de fonduri pentru proiecte de care s-au plictisit sa auda si cei mai inflacarati fani ai actualei administratii.

              In fapt, este vorba despre alocarea de fonduri pentru o serie de proiecte mult trâmbitate, pâna când se vor aproba investitiile si bugetul pe anul 2015 si se vor da alti bani in plus.

              Spitalul Municipal

              Un proiect plimbat “ca ursul”, prin toate campaniile electorale locale si chiar prezidentiale (vezi vizita lui Victor Ponta la Bacau, plina de promisiuni, din octombrie 2014), este Spitalul Municipal, aflat intr-o eterna faza de constructie. Firmele care il construiau au dat faliment, aparatura medicala deja achizitionata imbatrâneste nefolosita, la Primarie s-au adunat munti de cereri de angajare, iar pentru medici s-a ridicat chiar si un bloc cu 45 de apartamente, doar-doar vor lasa medicina din Marea Britanie pentru cea din Bacau.

              Initial, lucrarile ar fi costat 160 de milioane de lei, suma a fost actualizata la 218 milioane lei, iar pentru anul in curs s-au alocat 32 de milioane de lei, bani care aproape ca ar fi gata pentru finalizare. Insa pâna când vom avea spital municipal va mai curge multa apa pe Bistrita, dupa cum lasau sa se inteleaga si declaratiile viceprimarului Vasile Tescaru, la preluarea atributiilor de primar.

              “Consortiul de firme ICCO (care a realizat lucrarile, dar a falimentat – n.a.) pierde garantia de cinci milioane de lei. Din acest fond de garantare, aflat la dispozitia Primariei Bacau, se va realiza un nou caiet de sarcini, inclusiv studii privind stadiul lucrarilor si tot ce mai este de facut. In final, se va organiza o alta licitatie, pentru atribuirea lucrarilor, probabil in primavara anului 2015”, a spus Vasile Tescaru, viceprimarul cu atributii de primar al municipiului Bacau.

              Insula de Agrement

              Tot un proiect foarte asteptat de bacauani este reabilitarea si modernizarea Insulei de Agrement, proiect ingropat in primul rând de bâlbâielile de la Ministerul Mediului, de unde s-au promis 14 milioane de lei pentru decolmatarea lacului si nu s-a alocat nimic. Fara asta nu poate urma nici restul.

              Intregul proiectul este estimat la 50,4 milioane de lei, din care pentru anul acesta, pâna la aprobarea altor bani, se aloca 32,4 milioane lei. Practic, acesti bani stau in asteptare pâna când toti cei implicati in proiect vor trage caruta in aceeasi directie. Când va fi aceasta? Nimeni nu stie.

              Sala Polivalenta

              Un alt proiect controversat, care inghite bani publici ca o gaura neagra, este cel al Salii Polivalente. Si chiar daca fundatia de la marginea orasului arata ca abandonata, proiectul este inca “in carti”, cum se spune.

              Dovada: acum circa o saptamâna, consilierii locali au votat sa aloce alte patru milioane de lei acestui proiect, ca sa fie anul acesta in continuarea celui trecut. O suma provizorie, fiindca cel mai probabil vor urma noi alocari, odata cu votarea bugetului de investitii pe 2015. Singurul care a avut ceva de obiectat a fost consilierul local Cristi Manolache: “Observ ca iar dam bani pentru acest obiectiv.

              Pâna când vom ingropa bani acolo”, a intrebat Manolache, in plenul sedintei, fara sa primeasca, insa, nici un raspuns. Cert este ca, pâna acum, opt milioane de lei din banii publici au fost ingropati in proiecte si in fundatia plina cu betoane si fieraraie ruginita. Intregul proiect este estimat la 93 de milioane de lei, din care 70% ar trebui sa vina la Compania de Investitii, fara insa nici un rezultat.

              Nu in ultimul rând, bani s-au alocat cu generozitate si pentru reabilitarea terenului de fotbal de pe Stadionul Municipal, un alt obiectiv parasit. Intregul proiect costa 3,76 milioane lei, iar deocamdata, pentru anul 2015, s-au alocat 1,08 milioane lei.

              Pe lânga toate acestea, planurile mai includ o multime de alte intentii bune, si poate nu la fel de greu de realizat. Proiectele prezentate retin insa atentia prin banii alocati aparent inutil, platiti cu greu de cetatenii orasului sub forma de taxe si impozite locale. Si care in schimb au asteptari.

              Probleme „pe contre” la Consiliul Local Onesti

                Anul 2015 incepe cu o organigrama „mai stufoasa” la Primaria municipiului Onesti, acest fapt stârnind o dezbatere aprinsa in Consiliul Local, precum si rumoarea alesilor locali onesteni. Primul care „a amendat dur” noua organigrama a Primariei Onesti a fost consilierul local Mihai Sova, el reclamând ca „scoaterea Departamentului Juridic din subordinea secretarului Daniel Spânu in subordinea primarului Laurentiu Neghina reclama o relatie de subordonare directa acestuia, fapt care nu este normal nici prin prisma eficientei.

                De asemenea, trecerea Serviciului Tehnologia Informatiei in subordinea arhitectului – sef al Onestiului este o alta anomalie la fel cum acest oras este singurul din România in care viceprimarul municipiului are ca sef pe administratorul public!” Aceasta problema a fost semnalata si de Emil Lemnaru, fostul primar al municipiului Onesti.

                „Ati reusit sa faceti «o revolutie» in modernizarea organigramei Primariei Onesti, domnule Laurentiu Neghina! De ce doriti trecerea Departamentului Juridic in aparatul propriu al primarului? S-a constatat vreo disfunctionalitate, au fost obtinute rezultate negative sau exista o «razmerita» a juristilor fata de secretarul municipiului? Ori primarul doreste sa obtina puteri si mai mari? Juristii «vorbesc aceeasi limba» cu secretarul, care nu este numit politic si nu este nici un fel de risc sa intervina in anumite situatii…

                De ce sa stricam ceva daca merge bine? Este in «meteahna» românilor acest lucru!”, i-a reprosat consilierul local Gheorghe Ene primarului Onestiului, Laurentiu Neghina. Acesta a mentionat ca „doresc sa fie doua puncte de vedere si consider ca e motivata trecerea subordonarii Departamentului Juridic. Nu vreau ca nici un act sa ajunga la mine fara semnatura secretarului municipiului iar juristii ce reprezinta Consiliul Local ramân in subordinea Consiliului Local!”.

                Mai mult, primarul Neghina nu a raspuns intrebarilor consilierului Ene, dar a replicat: „sunt primar in functie, care e problema?” Disputa s-a stins cu raspunsul secretarului municipiului Onesti, Daniel Spânu: „Este decizia primarului. Va asigur de tot sprijinul si de loialitate atâta timp cât functia de secretar este respectata ca atare.”

                Târgu Ocna s-a infratit cu Cetatea Alba

                  Dorian Pocovnicu, prefectul judetului Bacau, a primit vizita unei delegatii ucrainene din orasul Bilgorod-Dnistrovskz (Cetatea Alba), condusa de Nanovskiy Iorem Nicolaevici, primarul orasului. La intâlnire au fost prezenti si Toma Constantin, subprefect, Stefan Silochi, primarul orasului Tg. Ocna, consilieri locali ai orasului ucrainean si reprezentanti ai mediului de afaceri din judetul Bacau.

                  Dupa ce le-a urat bun venit oaspetilor, Dorian Pocovnicu a apreciat faptul ca „dorinta de colaborare intre orase si institutii si-a gasit aplicabilitatea in practica si reprezinta un bun prilej pentru cele doua parti pentru o dezvoltare durabila.”

                  Prefectul a adaugat ca pretuieste modul in care comunitatea româneasca „este reprezentata si sprijinita de catre autoritatile din Ucraina”. Statiunea Tg. Ocna este infratita cu orasul ucrainean, colaborarea vizând trei domenii: turismul (ecumenic, istoric si balnear), administratia publica si schimburile economice.

                  „Suntem infratiti cu Cetatea Alba din septembrie 2014. Acum au ratificat protocolul in Consiliul Raional si ni l-au adus. Din 50 de consilieri, 38 au votat pentru”, a explicat Stefan Silochi, primarul orasului Tg. Ocna. Oaspetii din Ucraina vor mai ramâne in România trei zile, timp in care vor vizita mânastirile din Neamt si Bacau, precum si zona Brasovului.

                  Inculpatii din dosarul “Coruptie la E.ON Moldova”, revoltati ca au fost concediati

                    Mai multi angajati ai E.ON Moldova, inculpati in dosarul furtului de energie electrica, au dat in judecata societatea dupa ce au fost concediati ca urmare a anchetarii lor. Salariatii cercetati pentru furt de energie, abuz in serviciu sau trafic de influenta au reclamat in instanta ca decizia concedierii lor a fost abuziva.

                    Marius Bogdan C., fost director la Departamentul Investigatii din cadrul E.ON, este unul dintre cei care au contestat in instanta decizia de concediere. „La data de 6.05.2014, Judecatoria Bacau a admis propunerea de arestare preventiva in cazul meu si al celorlalti inculpati. La 31.05.2014, Judecatoria Bacau a respins propunerea Parchetului de prelungire a arestului preventiv, inlocuind masura cu arestul la domiciliu.

                    In urma acestor cercetari efectuate de organele de urmarire penala si luarea masurii preventive, E.ON Moldova a dispus, in 7.05.2014, suspendarea contractului individual de munca. In 6.06.2014, a fost dispusa concedierea mea din functia detinuta”, arata Marius Bogdan C. El acuza ca decizia conducerii E.ON incalca prevederile legale si cere instantei sa dispuna reangajarea lui in cadrul societatii.

                    “Conform Codului Muncii, consider ca, in cauza de fata, societatea era obligata sa dispuna suspendarea mea din functie si nu desfacerea contractului individual de munca. Mai mult, potrivit prevederilor contractului de management, societatea avea obligatia sa-mi acorde un termen de preaviz de 60 de zile, aducându-mi la cunostinta ca urmeaza sa fiu concediat si oferindu-mi astfel posibilitatea de a-mi cauta un alt loc de munca”, explica angajatul.

                    In decizia de concediere, E.ON justifica masura prin art. 61, lit. b din Codul Muncii, conform caruia angajatorul poate dispune concedierea in cazul in care salariatul este arestat preventiv sau la domiciliu pentru o perioada mai mare de 30 de zile.

                    „Plecam de la prezumtia de nevinovatie, nimeni nu este considerat vinovat pâna când o decizie a justitiei nu stabileste acest fapt. Suntem convinsi ca majoritatea colegilor sunt onesti, dar si ca unii dintre ei au ales cai nelegale, prejudiciabile pentru companie. Suntem hotarâti sa luam masurile necesare pentru a stopa orice comportament fraudulos din partea salariatilor. În cazul persoanelor care au primit mandate de arestare, acestea au fost concediate în conformitate cu prevederile Codului Muncii. Celelalte persoane implicate în acest dosar fie si-au dat demisia, fie sunt suspendate din activitate sau au primit alte sanctiuni administrative.”
                    comunicat E.ON

                    Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau a finalizat cercetarile in acest dosar la mijlocul lunii decembrie 2014. Anchetatorii au trimis in judecata 22 de persoane, dintre care 12 angajati ai companiei furnizoare si 5 societati comerciale. Printre cei trimisi in judecata se afla si primarul comunei Sascut. Acesta este acuzat de furt de energie electrica, executarea sau folosirea de instalatii clandestine în scopul racordarii directe la retea sau pentru ocolirea echipamentelor de masurare si cumparare de influenta.

                    Cardurile returnate sunt la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau

                      La Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Bacau au fost returnate, pe motiv de lipsa domiciliu, 37.297 de carduri nationale de sanatate, din cele 407.831 câte au fost emise in total pentru judetul nostru. Pentru a intra in posesia lor, asiguratii care nu au primit aceste carduri trebuie sa se adreseze CJAS, de unde pot fi ridicate in fiecare zi lucratoare, in timpul programului de lucru cu publicul.

                      „La nivel local nu sunt probleme cu aceste distribuiri de carduri, iar un procent de nici 10 la suta de retururi nu este foarte mult. Daca va fi nevoie, vom lucra si cu medicii de familie in aceste cazuri. Noi, oricum, le vom transmite medicilor de familie tabelele cu asiguratii care au cardurile la noi si sunt de pe listele lor. Vorbim de un contract intre cele doua institutii, noi si reteaua medicinii primare, prin care toate serviciile oferite trebuie sa fie spre binele pacientului.

                      Asa ca acolo unde se poate si se doreste, in virtutea acestei colaborari, aceste carduri pot fi ridicate si de la medicul de familie”, a declarat Dan Stoica, director executiv CJAS Bacau. In acest moment, majoritatea medicilor de familie au si cititoarele de carduri, necesare activarii lor. Practic, de la inceputul lunii viitoare cardurile nationale de sanatate trebuie sa functioneze efectiv. Adica fara ele, nu mai putem accesa servicii medicale in sistemul sanitar de stat.

                      Bacauani trimisi in judecata pentru obtinere frauduloasa de fonduri europene

                        Procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie- Serviciul Teritorial Bacau au trimis in judecata trei persoane, o femeie si doi barbati, reprezentanti ai unor societati comerciale, deferite si acestea justitiei, care au solicitat fonduri europene.

                        Femeia este acuzata de infractiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, iar barbatii pentru complicitate la aceasta fapta.

                        Potrivit procurorilor, in iunie 2010, inculpata, beneficiara a proiectului finantat din fonduri europene „Construire fabrica de lapte” în valoare de circa 15,7 mil. lei, cu ajutorul celorlalti inculpati „a depus la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit un dosar intitulat „Achizitii constructii/ Procedura selectie de oferte” cunoscând ca acesta cuprinde atât documente false cât si documente inexacte”, se arata in comunicatul DNA.

                        Licitatia a fost câstigata de firma unuia dintre complici, iar prin folosirea actelor false aceasta ar fi obtinut pe nedrept peste 7,5 mil. de lei. Pentru recuperarea banilor, anchetatorii au pus sechestru pe mai multe bunuri ale inculpatilor. Dosarul se va judeca la Tribunalul Bacau.

                        Serveste pentru Top 50 ITF!

                        Tenis/ In 2015, Alex Manole (SCM Bacau) si-a propus sa ajunga printre cei mai buni juniori din lume

                        E „ready”. Si poate da „play”. Chiar de sâmbata, când va pleca in Cehia unde va participa la primul turneu de Gradul 1 al anului. Alexandru Manole nu are nici vreme si nici turnee de pierdut; in 2015 vrea sa ajunga printre cei mai buni tenismeni juniori ai lumii: „Obiectivul meu este ca in acest an sa acced in Top 50 ITF. Cel putin”. Ce inseamna „cel putin”? Juniorul in vârsta de 16 ani legitimat la SCM Bacau si pozitionat actualmente pe locul 199 mondial nu are doar un serviciu puternic, ci si un retur rapid si precis: „Inseamna ca pot ajunge si in primii 20. Ii cunosc pe cei dinaintea mea si cred ca nu exista o diferenta mare intre jocul lor si al meu. Totul depinde doar de mine”.

                        – Alex, sa ne intoarcem putin si asupra lui 2014. Cum ti s-a parut?

                        -Pentru mine, a fost un an bun deoarece am invatat foarte multe din turneele ITF la care am participat. Am crescut in joc si, implicit, mi-a crescut si increderea.

                        -Cea mai mare satisfactie?

                        -Nu exista dubii: turneul G4 de la Mostar, din Bosnia. Atunci s-a vazut faptul ca am muncit nu doar mult, dar am muncit si bine. Succesul din Bosnia este cel mai important din cariera, cel putin pâna acum.

                        -Atunci, la Mostar, ai avut parte, probabil, si de cel mai nebun meci al carierei tale.

                        -Asa este: semifinala cu italianul Grisson. Am condus cu 6-0, dupa care am pierdut al doilea set tot cu 6-0, pentru ca in decisiv sa câstig cu 6-1. Sincer, nu stiu exact ce s-a intâmplat in acel set al doilea, dar stiu foarte bine ca, la 1-1, mi-am zis ca, pentru a câstiga, trebuie sa ma intorc la tactica de la inceputul meciului si anume sa fac doar lucrurile simple.

                        -O alta amintire speciala din 2014?

                        -Dupa ce in Croatia am pierdut contra unui bulgar mai mic ca vârsta decât mine, am plecat la turneul din Bosnia. Sincer, nu traversam un moment fast din punct de vedere psihic; infrângerea inca ma apasa. In Bosnia m-am trezit cu tatal meu, care venise, fara sa ma anunte, special pentru a ma incuraja. A fost o surpriza frumoasa si de bun augur, mai ales ca s-a schimbat mult si atmosfera.

                        -2015 se anunta un an foarte intens.

                        -Intr-adevar, voi juca multe turnee si, pe lânga obiectivul legat de ranking, vreau sa ajung si la cel putin doua turnee de Grand Slam. Pentru asta, trebuie sa cresc nivelul jocului meu. Totodata, trebuie sa-mi sporesc concentrarea si dorinta de victorie. Mentalul are un rol decisiv.

                        -Cu siguranta ca ai un tenismen favorit. El este…

                        -Rafael Nadal. Imi place foarte mult forta si ambitia cu care se lupta la fiecare meci pentru a-si depasi limitele. E un adevarat model pentru mine.

                        -Ai avut prilejul de a-l vedea jucând pe viu?

                        -Da, l-am putut urmari acum câtiva ani, la un meci de Cupa Davis, in Spania. Am mers atunci impreuna cu tatal meu special pentru a-l vedea pe Nadal si trebuie sa marturisesc ca a fost impresionant.

                        -Cu scoala cum stai?

                        – Bine. Sunt in clasa a X-a D la Colegiul National „Vasile Alecsandri” si, cu toate ca participarea la turnee nu-mi permite o frecventa constanta la cursuri, fac tot posibilul pentru a tine pasul. Ma bucur ca profesorii mei m-au inteles din acest punct de vedere si chiar vreau sa le multumesc pe aceasta cale si lor, si domnului diriginte Badiu. M-au ajutat si ma ajuta mult.

                        -O materie preferata?

                        -Engleza. Imi place mult si imi este de folos.

                        -Hobby-uri?

                        – Programul incarcat nu-mi permite prea multe hobby-uri, dar baschetul este unul dintre ele. Imi place sa-l joc, dar si sa-l urmaresc la televizor. Ador NBA-ul, unde tin pumnii celor de la Cleveland si, in special, lui LeBron James.

                        -O intrebare de final la care poti sa nu raspunzi: ai o prietena?

                        -Pai, de ce sa nu raspund? Am o prietena, se numeste Iasmina si e colega de an cu mine, la „Alecsandri”. Numai sa nu ma intrebati daca ii place tenisul pentru ca, oricât ar suna de ciudat, pur si simplu nu stiu. N-am avut curiozitatea sa o intreb.

                        Crima la Sascut: Si-a injunghiat concubinul

                          – femeia mai are antecedente penale, dupa ce in urma cu zece ani si-a injunghiat sotul

                          Un barbat de 40 de ani, din comuna Sascut, a fost ucis de concubina. Tragedia s-a petrecut la locuinta celor doi, in urma unui conflict spontan.

                          Intre ei certurile erau frecvente, doar ca de aceasta data femeia, de 34 de ani, a pus mâna pe un cutit si si-a injunghiat barbatul.

                          In incercarea de a scapa, el a fugit pe strada, dar a cazut intr-o balta de sânge. Vecinii au chemat o ambulanta, insa medicii ajunsi la fata locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viata si s-a declarat decesul.

                          In comuna s-au deplasat apoi mai multe echipaje de politie, dar si un procuror criminalist de la Parchetul Tribunalului Bacau care a retinut-o pe agresoare.

                          Aceasta este acuzata de infractiunea de omor si daca va fi gasita vinovata risca sa stea mai multa vreme in spatele gratiilor.

                          Femeia nu este la prima fapta de acest gen. In urma cu mai multi ani si-a injunghiat sotul. Omul a scapat cu viata, dar ea a fost judecata si inchisa pentru patru ani pentru tentativa de omor. Suspecta are trei copii si au ramas in grija bunicilor materni.

                          Gabi Ciuntea: „Obiectiv realizabil”

                          Antrenorul lui Alex Manole, Gabriel Ciuntea considera obiectivul elevului sau de a urca in primele 50 de locuri ITF drept unul perfect realizabil: „Alex poate ajunge si in primii 20 pâna la finalul anului. Conditia e sa joace turnee tari si sa le câstige. E timpul sa-si adjudece turnee G2 sau G1 pentru a face acest pas inainte in ierarhia ITF. Realizarea obiectivului la nivel de ranking ii poate asigura lui Alex calificarea automata la toate turneele de Grand Slam”.

                          Antrenorul SCM Bacau a dezvaluit si strategia competitionala din 2015: „Pâna pe 1 mai vom avea noua turnee internationale din care trebuie sa punctam ca lumea la cel putin cinci. Daca reusim, asta inseamna ca Alex va intra in Top 50 si va putea merge la Wimbledon, Roland Garros sau US Open.

                          Daca nu, din mai pâna in septembrie vom disputa turnee de 10.000 de dolari, dupa care, din toamna, vom reveni in circuitul ITF. Oricum, pe termen lung, obiectivul lui Alexandru Manole este de a deveni jucator profesionist”.

                          Director nou la APIA Bacau

                          Din aceasta luna, Centrul Judetean al Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (CJAPIA) Bacau are, in sfârsit, conducere executiva. Astfel, frâiele institutiei bacauane au fost preluate de Ghita Burlui, care a fost, pâna acum, directorul Directiei pentru Agricultura Bacau. Decizia a fost emisa de Ministerul Agriculturii inca din 15 decembrie, anul trecut, insa documentul a fost comunicat in teritoriu abia zilele acestea.

                          „Pentru aceasta functie, chiar nu am emotii, in primul rând, pentru ca 60 – 65 la suta dintre angajatii APIA Bacau provin din structura Directiei Agricole, pe care-i cunosc foarte bine, iar cei despre cei care au fost angajati ulterior aici stiu ca sunt bine pregatiti. In al doilea rând, am incredere ca tot colectivul este unul profesionist, care lucreaza cu simt de raspundere. Fiecare, la locul de munca, isi face datoria si, ca atare, nu am emotii ca personalul nu ma va ajuta sa-mi indeplinesc cu brio aceasta sarcina.”
                          Ghita Burlui, nou director executiv al CJAPIA Bacau

                          Noul director executiv al APIA Bacau va indeplini aceasta functie pe o perioada de sase luni, la finalul careia fie se poate prelungi detasarea, cu acordul functionarului public, fie va face transfer definitiv pe aceasta functie, dat fiind faptul ca ambele institutii – APIA si Directia Agricola – sunt subordonate aceluiasi minister. In acest context, urmeaza ca, zilele acestea, Ministerul Agriculturii sa desemneze persoana – functionar public, din cadrul Directiei Agricole care sa preia atributiile de conducere ale acestei institutii.

                          Postul de director executiv al CJAPIA Bacau a devenit vacant la 1 noiembrie anul trecut, când fostul director, Gabriela Mazilu, a solicitat, in scris, incetarea raporturilor de serviciu, cu acordul ambelor parti, motivând anumite proiecte personale. Pâna la preluarea acestei functii de catre directorul Burlui, interimatul a fost asigurat de adjunctul institutiei, in speta Maria Albisteanu.

                          APIA este institutia prin care, in principal, se fac platile subventiilor destinate producatorilor agricoli, din 2011, fiind preluata si activitatea desfasurata de Biroul de Renta Viagera Agricola, prin care sunt platite drepturile banesti proprietarilor care si-au vândut sau arendat terenurile agricole.

                          Ghita Burlui a absolvit Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” Iasi, Facultatea de Zootehnie, promotia 1978, dupa care a urmat stagiul la IAS Bacau, iar, din 1980 si pâna in prezent, a indeplinit, pe rând, diverse functii la Directia Generala pentru Agricultura si Industrie Alimentara, respectiv de inspector de specialitate, din 1990, sef serviciu, in 1994 preia functia de director adjunct, pentru ca, din 2013, sa fie numit director executiv, pe baza de concurs.

                          Ce iese de sub zapada?

                            Ieri, la orele prânzului, cele mai importante artere de circulatie din oras erau practicabile suta la suta. Reversul medaliei il constituie, insa, majoritatea stradutelor si aleilor din mai toate cartierele.

                            Fie ca vorbim de cartierul Aviatori, unde drumurile dintre blocuri erau pline de gheata, fie ca vorbim de zona Dr. Aroneanu, Aleea Visinului, prin spatele hipermarket-ului de la Insula, unde atât pietonii, cât si autoturismele erau supuse unui adevarat test de anduranta din pricina cailor de acces blocate de mormane de zapada si cu denivelari, bacauanii s-au aratat ingrijorati de aceasta situatie.

                            Sub soarele cu dinti si vântul rece din ziua de Boboteaza, aceeasi situatie am gasit-o si pe tronsoanele adiacente strazii Energiei, si in zona Miorita. Iar lista ar putea continua. Dar cireasa de pe tort vine din alta zona a orasului.

                            Este vorba de Pasarela Orizont, acolo unde au si aparut primele gropi in asfalt (foto). Nimic nou sub soare in România, numai ca, asa cum am aflat de la domnul Nicu Constantin, asfatul respectiv abia a fost turnat in toamna lui 2014.

                            „Eu locuiesc la blocurile de vis-a-vis. Asfaltul asta a fost turnat asta-toamna, pe ploaie. Priveam din balcon cum iesea aburul din el. Si ne mai intrebam unde sunt banii nostri? Aici sunt banii dumneavoastra”, spune domnul Nicu, vizibil suparat. Am facut o poza si am plecat ingândurat. Am vrut sa vedem cum stam cu gheata si-am dat de gauri. Treaba românesca. Unde dai, si unde crapa!

                            Caruselul lui Adrian Jicu

                            Pentru ca tine la scrisul artist, la expresivitatea stilistica, si pentru ca are ironie si un umor sevos, criticul literar Adrian Jicu nu putea sa-si aleaga un titlu de carte anodin. Asa ca si-a adunat cronicile din revista „Ateneu” (unde este titular de rubrica), dar si din alte câteva reviste importante, sub titlul de „Caruselul cu hamsteri.

                            Decupaje din literatura postdecembrista”. Îsi motiveaza alegerea astfel: „Goana dupa nimic (aidoma hamsterului care alearga instinctiv într-un carusel s.m.) este un echivalent nimerit pentru statutul cronicarului cultural de astazi”. Recunoaste însa ca, în pofida acestei inutilitati si pure gratuitati, a devenit dependent de scris, de îndeletnicirea de a citi si comenta cartile altora. E lucid si ironic, dupa cum am spus, carevasazica, dar si utopist, totodata, deoarece îl invoca pe Don Quijote.

                            Din aceasta armonie a contrariilor ies de multe ori lucruri bune, expresive, iesite din comun. Cum e si volumul de critica literara, foiletonistica si de întâmpinare, a lui Adrian Jicu. Un volum care se citeste cu interes si placere, pentru ca autorul este prompt în reactii, transant în judecati, având o admirabila sprinteneala de condei. Stie sa analizeze fara sa plictiseasca, sa argumenteze convingator, si îsi pune în scena demonstratia de idei într-un fel atragator, cu o anumita doza de seductie intelectuala.

                            Dezinvoltura stilistica, expresivitatea limbajului critic, portretizarile reusite de scriitori arata si un bun cititor de critica literara si eseistica, unul care a asimilat în profunzime lectiile lui G. Calinescu, E. Lovinescu, cât si a altor critici si eseisti de prima marime, ca Al. Paleologu, de pilda.

                            De altfel, cultura aceasta de specialitate, strict necesara, este mereu updatata, Adrian Jicu citindu-si atent, cu mare patrundere, confratii. Apreciabile la tânarul critic sunt fermitatea convingerilor, precizia diagnosticelor, siguranta gustului, exigenta, curajul de a-si formula punctul de vedere chiar când este vorba despre personalitati redutabile, de nume grele ale literaturii. Pentru ca un critic veritabil asta este, un creator de puncte de vedere, un scriitor de literatura a ideilor.

                            Neîndoielnic, Adrian Jicu are înzestrarea, talentul si determinarea unui critic literar de cursa lunga. Gratie lui, dar si lui Vasile Spiridon si Marius Manta, critica literara la revista „Ateneu” este pe mâini bune. Pentru ca asta e si rolul unei reviste de cultura, ca cultive, în primul rând, spiritul critic, si de aceea criticii sunt coloana vertebrala a unei astfel de publicatii.

                            „Odihna si hidratarea sunt cheia vindecarii afectiunilor respiratorii”

                              Sunt putini cei care se pot lauda ca iarna trece peste ei fara sa se aleaga macar cu o banala raceala. In sezonul rece, numarul afectiunilor respiratorii creste si este un lucru normal, spun specialistii, care impart pacientii in doua categorii. „Sunt pacientii sanatosi, care sufera de afectiuni acute, de la banale traheo-bronsite la bronsite si chiar pneumonii. Sunt afectiuni acute, cu debut brusc, cu simptomatologie care de multe ori sperie pacientul si-l aduc spre medicul de familie sau medicul specialist si dupa un tratament de scurta durata, mergând pâna la doua saptamâni, de obicei boala se vindeca complet”, explica dr. Ioana Raluca Dinu, medic specialist pneumologie, din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau.

                              Unele persoane ramân cu o tuse reziduala, cauzata, cel mai probabil, de o inflamatie care ramâne la nivelul cailor respiratorii dupa infectie. Pe lânga tuse se manifesta si prin dificultate in respiratie, suieraieturi, dar in cel mult doua luni dispar. Daca simptomele persista si mai mult timp atunci se poate vorbi de un astm.

                              Atentie la imunitate!

                              „In a doua categorie intra pacientii care au patologie cronica respiratorie si ma refer la un astm vechi, bronsectazii, la care un episod infectios agraveaza boala de baza. La pacientul cu insuficienta cardiaca, o banala raceala agraveaza boala de inima. Acestia sunt pacienti, de obicei, in vârsta, cu multe comorbiditati”, a mai spus dr. Dinu. Medicii bacauani au observat in ultima perioada o crestere a procentului de infectii respiratorii cu evolutie rapida si nefavorabila spre septicemie, care au un debut brusc, iar acest lucru s-a observat si la tineri.

                              Aceste forme fulminante de boala sunt favorizate, in special, de imunitatea scazuta a organismului, un aspect ignorat de cei mai multi dintre noi, dar care ne poate feri de multe boli. In aceste zile geroase, adresabilitatea la cabinetele de specialitate este redusa pentru ca oamenii se imbraca gros ori se feresc sa iasa din casa. Perioadele cele mai propice infectiilor respiratorii ramân cele cu temperaturi blânde, iernile usoare, când vremea este inselatoare.

                              „Suntem expusi mult mai mult la factori nocivi, care ne scad imunitatea. Alimentatia nu mai este corecta, ritmul de lucru, stresul, toate contribuie, iar un episod viral, o bacterie, vin pe o imunitate deja scazuta iar organismul nu reuseste, cel mai probabil, nu sa se apere, sa recunoasca la timp virusul. Eu le recomand pacientilor mei sa se odihneasca. Odihna si hidratarea sunt cheia vindecarii afectiunilor respiratorii, nu mâncarea.”
                              dr. Ioana Raluca Dinu – medic specialist pneumologie

                              Recomandarile specialistului

                              -indiferent ca vorbim de o simpla gripa sau o bronho-pneumonie severa, pacientul trebuie sa se odihneasca
                              -cel mai bun expectorant este hidratarea corecta cu 2,5 litri de apa, suc sau limonada pe zi
                              -persoanele cu vârste de peste 65 de ani, care sufera si de alte afectiuni, trebuie sa se vaccineze antigripal. Vaccinul ii feresc de formele fulminante de boala.[/lock_content]

                              Fotbal / Consfatuirea anuala a antrenorilor din Moldova, in Bacau

                              Desi a iesit de aproape un deceniu din circuitul primei ligi, Bacaul fotbalistic continua sa reprezinte un pol de interes la nivel zonal si chiar national.

                              Dupa ce, in urma cu doar o luna, la hotelul EMD s-a desfasurat intâlnirea dintre conducerea Federatiei Române de Fotbal si membrii afiliati din Moldova, Bacaul se pregateste sa organizeze, la inceput de an, un alt eveniment de prim interes. Astfel, saptamâna viitoare, pe data de 15 ianuarie, de la ora 8.30, la Sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora” va avea loc Consfatuirea Anuala a Antrenorilor de fotbal din zona Moldovei.

                              Organizata de AJF Bacau, manifestarea derulata sub egida Scolii Federale de Antrenori va reuni aproximativ 200 de tehnicieni din intreaga Moldova. Alaturi de presedintele Scolii Federale de Antrenori, Dan Apolzan, la actiune vor participa inca trei lectori, iar tematica de baza va fi innoirea licentelor A si B. „Este o premiera pentru Bacau si, totodata, o onoare pentru Asociatia pe care o conduc. Ca sa glumim putin, ma bucur ca antrenorii bacauani vor fi scutiti de un drum, având in vedere ca actiunea se va desfasura chiar la ei acasa”, a declarat presedintele AJF Bacau, Cristi Sava.

                              Daca interesul Federatiei pentru Bacau ramâne unul viu (lucru firesc având in vedere ca la conducerea FRF se afla doi bacauani, presedintele Razvan Burleanu si secretarul generalGheorghe Chivorchian), nu acelasi lucru se poate spune, in schimb, despre interesul factorilor locali pentru fotbalul din orasul nostru. Cu toate ca FRF a deschis un cap de pod in Bacau in ceea ce priveste infiintarea unuia dintre cele opt Centre Regionale de Excelenta ale tarii, ideea nu pare sa fi gasit un ecou favorabil in interiorul Primariei si al Consiliului Local.

                              „Un Centru Regional se face in baza unui parteneriat cu municipalitatea si vizeaza un program unitar de pregatire atât din punct de vedere fotbalistic, cât si scolar. Factorii locali trebuie sa asigure, pe lânga infrastructura, conditii optime de cazare, alimentatie si scolarizare, iar Federatia va veni cu restul, de la modernizarea infrastructurii si logistica la cheltuielile pe care le impune procesul de pregatire fotbalistica”, declara, in decembrie, presedintele FRF Razvan Burleanu.

                              „Daca Bacaul vrea sa intre in aceasta competitie, trebuie ca autoritatile locale sa-si arate deschiderea intr-un timp cât mai scurt. Pâna cel târziu in februarie” preciza, tot la acea data si Gheorghe Chivorchian, care estima o adevarata competitie intre autoritatile locale. O competitie pe care, din pacate, autoritatile bacauane par sa o ignore. Ne inselam au ba?

                              ULTIMELE ȘTIRI