Direcţii la un centenar
Aducându-l în amintire pe istoricul literar Ion Rotaru (11 sept. 1924, Valea lui Ion, com Blăgeşti, jud. Bacău – 18 dec. 2006, Bucureşti), ne apar pregnante două sensuri ale preocupărilor sale. Primul, mai puţin cunoscut, este pledoaria pentru începuturile reale ale scrisului de la noi, care poartă numele de literatură străromână, cu un Niceta de Remesiana sau cu Ioan Hrisostom, scriitori tomitani, din urmă cu două milenii. Al doilea priveşte legătura strânsă dintre limbă şi literatură, exprimată adesea în cărţile sale: pentru a comenta un text literar – ne atenţionează profesorul Ion Rotaru –, „întâi şi întâi este necesar să ne cunoaştem bine limba, să ne deprindem a o vorbi şi scrie cât mai corect, mai frumos şi mai nuanţat, după modelele lăsate de clasici” („Comentarii şi analize literare”, Buc., Ed. Prometeu, 1994). El însuşi şi-a impus să realizeze „comentariul cât mai substanţial şi mai cuprinzător, cu tendinţa permanantă, expresă a încadrării scrisului românesc în legătură cu dezvoltarea vie a limbii” („Literatura română veche”, Buc., Editura Didactică şi Pedagogică, 1981). Opţiunea este motivată istoric: „Limba, în primul rând, dar şi «sufletul latin», altoit pe tulpini thraco-getice, au dus la o poezie şi o artă populară românească esenţial clasice” („Forme ale clasicismului în poezia românească până la Vasile Alecsandri”, Buc., Ed. Minerva, 1979).
Comentariul literar porneşte de la formă
Într-o mult apreciată lucrare alcătuită cu Sorin Alexandrescu, „Analize literare şi stilistice” (Buc., Editura Didactică şi Pedagogică, 1967), sunt aduse în discuţie cinci niveluri de expresivitate ale unui text: stratul sonor („frecvenţa şi distribuţia sunetelor” şi prozodia), cel gramatical (morfosintactic), urmate de cel lexico-semantic şi de cel stilistic şi încheiate cu cel al autorului comentat.
Alte exemplificări
„În psalmul 54 apare pentru prima dată în limba română motivul liric De-aş avea al lui Alecsandri din simili-folclorica Doină: Zâs-am în mine: «De-ar fi cu putinţă, / De-aş avea aripi de porumbiţă»” („Valori expresive în literatura română veche”, Buc., Ed. Minerva, 1983). Şi o linie de portret: „Eminescu nu este unul dintre acei romantici cărora le place să scrie «pronumele eu cu majusculă»” („Eminescu şi poezia populară”, Buc., Editura pentru Literatură, 1965.
Dragostea dintâi…
„Să înţelegem şi să iubim textul” este primul îndemn pe care învăţătorul Ion Rotaru (a fost elev al Şcolii Normale din Bacău) îl aşază la începutul fiecărei analize dintr-o antologie de texte literare pentru clasele II-IV (Buc., Ed. Ulpia Traiana, 1995).
… şi ultima dorinţă
Cartea de căpătâi a lui Ion Rotaru e „O istorie a literaturii române”, în şase volume (primul, din 1971, de la Ed. Minerva, are o dedicaţie filială: „Închin această carte tatălui meu, în semn de respect pentru munca producătoare de bunuri materiale”). În finalul unui interviu aflat pe internet, istoricul literar mărturiseşte: „Visul meu din toate mai frumos este să-mi văd lucrarea întrunită într-un singur volum, in folio, fără greşeli, text ne varietur”. Editura Dacoromână TDC pregăteşte o ediţie revizuită a lucrării lui Ion Rotaru „O istorie a literaturii române de la origini până în prezent”, tipărită, în mare grabă, în anul 2006.
