luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2306

Duminica 31-a de peste an

Textul scripturistic din evanghelia acestei duminici (Mc 12,28-34), propus spre meditație îl știm cu siguranță foarte bine. El ne prezintă cuvinte care angajează întreaga viață pentru că trebuie puse în practică. Este vorba despre porunca iubirii lui Dumnezeu din toată inima și a iubirii aproapelui ca pe noi înșine. Ceea ce ne atinge la prima vedere este chiar faptul că Dumnezeu ne cere și ne poruncește să-l iubim și nu oricum ci din toată inima. În decursul istoriei omenirii, oamenii și-au imaginat în foarte multe feluri exigențele lui Dumnezeu cu privire la ei, în mod deosebit teama de Dumnezeu, slujirea și urmarea sa (uneori chiar și cu prețul vieții). Însă nu și-au imaginat că Dumnezeu le-ar putea cere fiecăruia dintre ei să-l iubească din toată inima. Este minunat! Este incredibil! Dumnezeu infinitul, care nu are nevoie de nimeni, în fața creaturii umane, adoptă o atitudine de sărăcie absolută și îi spune: iubește-mă din toată inima! Este adevărat că Sfânta Scriptură folosește și un alt verb: teme-te de Domnul! Însă nu este vorba de frică, ci despre o uimire care trebuie să ne determine să-l ascultăm și să împlinim legile sale, știind că în joc este fericirea noastră. Această dorință a lui Dumnezeu de a fi iubit, pentru noi este un mister, întrucît vine de la El. Există o singură explicație – „Dumnezeu este iubire”. Iată de ce El ne iubește mai întâi, fără niciun merit al nostru chiar și atunci când noi nu-l iubim. Nu ar trebui niciodată să încetăm să ne exprimăm fericirea noastră și să-i adresăm lui Dumnezeu mulțumirea noastră pentru aceste cuvinte pe care El nu contenește să ni le adreseze fiecăruia dintre noi, oricine am fi și oricare ar fi istoria noastră: Iubește-mă din toată inima!

Pr. drd. Marius Sabău, Paroh de Bârzulești

Hublou / Forța fragilității

Eram în București, după vreo două săptămâni cu zile extrem de încărcate (simpozioane, colocvii, conferințe, lansări de carte, vernisaje etc.), și mai cu seamă cu seri lungi de stat la teatru, unde vedeam câte trei spectacole unul după celălalt, fiind și în juriul unui festival internațional (Festin pe Bulevard, de la Nottara), când am primit un telefon de la scriitorul Eugen Uricaru. Îmi spunea că, luni, pe 29 octombrie, Lemonade, filmul Ioanei, fiica lui, va fi prezentat în Bacău. Îmi făcusem planuri că, de cum am să ajung acasă, am să recuperez orele de somn și n-am să mai ies după-amiezile, fiindcă acumulasem o teribilă oboseală, dar n-am rezistat curiozității de a vedea filmul atât de bine primit, de multipremiat al Ioanei Uricaru. Ba chiar am avut energia de a mai da și sfoară în țară pe la câțiva prieteni și cunoscuți, anunțându-le evenimentul. Eugen îmi spusese că proiecția va fi la 18h, așa că am pornit, din timp, spre teatru, unde am văzut doar un afiș al filmului pe un geam, de la intrare, fără alte date, așa că aveam să aflu, de la agenția de bilete, că ora de începere era de fapt 19.00. Aș fi putut să mă mai odihnesc puțin, îmi zic, dar îmi trece instantaneu regretul, fiindcă îmi găsesc imediat o ocupație, după o tură prin centru cu un vechi amic, discutând despre excelenta ediție a Simpozionului Național de Estetică organizat de Centrul de Cultură „George Apostu”, la care eu nu am avut cum să particip. Am dat o raită prin luminosul și cochetul magazin dm, inaugurat chiar în acea seară în centrul Bacăului, mi-am făcut o idee, și am luat o conservă pentru drăgălașul meu mops și un suc vegan pentru mine, intrând apoi la film. Care nu s-a bucurat deloc de o bună mediatizare, eu nevăzând decât pe Facebook un scurt anunț. În fine, sala a fost cam golașă, erau, totuși, câțiva spectatori adulți, niște doamne și domni de la teatru, și un mic grup de liceeni cu profesoarele lor.
„Lemonade” m-a prins repede, și m-a derutat, la un moment dat. Filmul, care nu degeaba a luat Premiul pentru Cea mai bună regie la Sarajevo, dar și alte distincții importante, fiind invitat la festivaluri de pe trei continente, este bine făcut, strâns ținut în mână de către tânăra regizoare, co-autoare, totodată, a scenariului. Nu are o temă nouă, fiind vorba despre drama imigrării, dar și despre condiția femeii, are câteva accente teziste și unele scene lungite, cam exagerate (cum e cea a abuzului sexual din mașină), dar, în totalitate, este expresiv, direct ca un pumn în plex, și cu o tensiune remarcabilă. Aproape insuportabilă, de fapt, de unde și aprecierea lui drept un „thriller captivant”. Titlul, Lemonade (Luna de miere), care te duce cu gândul la albumul omonim lansat de Beyoncé, trimite, de fapt, la o cunoscută zicere: „Dacă viața îți dă lămâi, de ce nu faci din ele limonadă?” Dar îți amintește și de un proverb chinez, care aruncă această provocare: de ce să nu vezi o criză ca pe o nouă oportunitate? Din care poți, fiind curajos, asumându-ți riscuri, să câștigi și să mergi mai departe. Așa cum face personajul principal din film, Mara, o asistentă medicală plecată din România spre țara tuturor posibilităților, sedusă de visul american. Mara (interpretată admirabil de actrița Mălina Manovici, cu puține gesturi, în stil minimalist, dar cu multă sensibilitate, cu o combustie interioară puternică) traversează situații și stări aflate la limita suportabilității, făcându-te să crezi că va renunța și se va întoarce în țară. Dar nu, ea își dorește o viață mai bună pentru ea și, mai ales, pentru fiul ei, micuțul Dragoș (remarcabilă figură face băiatul Milan Hurduc, credibil în toate scenele). Așa că nu se va întoarce, înfrântă, în România, unde, se înțelege – din disperarea ei, din felul dârz în care înfruntă, într-o lume ostilă, spaime, umilințe, dezamăgiri, ținând cu dinții la demnitatea ei- totul e sumbru și fără perspectivă. Forța acestei femei plăcute la înfățișare, cu ochi mari și frumoși, în care se păstrează o expresie inocentă, curată, sinceră, stă tocmai în vulnerabilitatea, în fragilitatea ei. Spuneam că filmul m-a derutat un pic, l-am simțit cumva prea apăsat, prea întunecat, și mi s-a părut că finalul cade brusc, și că nu e clar, dar aici era schepsis-ul. E un final deschis (în apartamentul în care Mara face curat, la rugămintea unui avocat care o ajută să iasă din impas, există un balcon descoperit, care-l încântă pe Dragoș) luminos, încrezător. În mod cert, Ioana Uricaru este o regizoare de forță, cu o personalitate puternică, despre care vom mai auzi.

Pachețel, ore de pian, hăinuțe personalizate! „Uniformizarea” copiilor ocrotiți, interzisă prin lege!

    Standardele de calitate pentru asistații din centrele de îngrijire și recuperare vor fi modificate prin ordin de ministru. Actul normativ, care se află în dezbatere publică, se adresează tuturor categoriilor de persoane aflate în dificultate – copii, vârstnici, persoane cu handicap -, dar, în mod special, minorilor. Prima noutate vizează alimentația.

    Astfel, centrele rezidențiale trebuie să asigure accesul copiilor la hrană și în perioadele dintre mesele obligatorii. În fiecare unitate vor exista frigidere care să conțină „fructe și legume proaspete, alimente neprocesate și desert, la care beneficiarii să aibă acces oricând și dacă doresc”. Minorilor care merg la grădiniță/școală li se va oferi o gustare consistentă, între micul dejun și prânz, sub formă de pachet.

    De asemenea, vor fi majorate sumele destinate copiilor instituționalizați pentru achiziționarea de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte obiecte, sume care vor fi acordate direct beneficiarilor, astfel încât aceștia, sub îndrumarea „persoanei de referință”, să-și poată cumpăra ce doresc.

    Fără ghete și jachete comandate!

    Ce înseamnă asta? Că nu vor mai fi achiziționate centralizat bunuri, prin decizia DGASPC, ci „se vor atribui sume de bani fiecărui copil, pentru a evita eventuala discriminare a acestora în societate, pe motiv că poartă haine identice și de aceleași culori”, arată Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Copiii trebuie să dețină obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte curate, decente și neuzate, ținute variate, colorate și vesele, adaptate vârstei și potrivite pentru fiecare anotimp.

    „Sunt interzise orice fel de practici de «uniformizare» a copiilor, prin cumpărarea de produse identice pentru toți copiii din centru sau dintr-o grupă/modul”, ceea ce este o noutate pentru multe unități de ocrotire.

    Le vor fi respectate aspirațiile

    Actul normativ mai prevede organizarea de petreceri la zilele de naștere ale copiilor instituționalizați, de excursii, tabere, activități sportive, culturale, de recreere. La capitolul „Sănătate” se stipulează că va fi promovat un stil de viață sănătos și va fi asigurat accesul la toată gama de servicii medicale, în concordanță cu nevoile fiecăruia. De asemenea, va fi respectat dreptul la educație al copilului, „dorințele și aspirațiile fiecăruia”.

    Teoretic, asta înseamnă că un copil cu înclinații spre pictură, balet sau pian va putea urma cursuri cu un profesor specializat, în afara programei. Standardele de calitate reprezintă „cerințele minimale” privind eficiența activităților desfășurate în raport cu nevoile beneficiarilor, obiectivele asumate, rezultatele așteptate.

    Atenție, licențierea serviciilor sociale va depinde de îndeplinirea acestor condiții! De noile standarde de calitate va depinde și nivelul standardelor de cost, mai exact al sumelor alocate de la bugetul de stat pentru finanțarea centrelor și serviciilor sociale.

    Spectacolul cărţii. Varujan Vosganian: „Statuia comandorului”

    Poate că titlul care ar exprima cel mai bine esenţa cărţii lui Varujan Vosganian ar fi „Noi nu am fost învăţaţi cu libertatea”. Vineri, 2 noiembrie, de la ora 18.00, la Centrul de Cultură „George Apostu” a fost într-adevăr un spectacol, dar nu numai al cărţii, ci şi al muzicii, al ideilor, şi, trebuie spus, un Spectacol al Lumii. Spectacolul cărţii a avut drept suport lansarea volumului „Statuia comandorului” (Editura Polirom, 2018), autor poetul, romancierul, omul politic, prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Varujan Vosganian. Cartea este o reeditare a celei apărută în 1994, recitită şi revăzută, după cum a mărturisit autorul. Au fost prezenţi colegi de partid ai autorului, scriitori băcăuani, membri ai Uniunii Armenilor din România, Filiala Bacău, uniune care a fost parteneră, împreună cu Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” la acest proiect.

    Cartea cuprinde patru nuvele, toate cu titluri parobole: Statuia comandorului, Cercul de aramă, Surâsul Giocondei şi Cercul lui Arhimede. Manuscrisul a fost refuzat la tipar înainte de 1989, fiind tipărit după 30 de ani. De ce? E limpede, fiecare nuvelă este o experienţă cumplită a unor oameni obişnuiţi, muncitori, ţărani, intelectuali, comercianţi, care au în comun viaţa din spaţiul concentraţionar, fiind povestite critic de profesorul universitar Vasile Spiridon şi răstălmăcite de criticul Adrian Jicu, iar în opinia secretaruluii de stat Gheorghe Popa, cartea este o poveste a supravieţuirii în regimul comunist.

    S-au spus şi s-au afirmat idei interesante, care au încercat să aducă cartea cât mai aproape de cititor, lucrurile fiind, în final, lămurite de însuşi autorul, Varujan Vosganian: „Cartea are un merit: este autentică, este aşa cum am trăit-o şi am scris-o atunci. Este o carte sinceră, scrisă cu mijloacele literare. Noi am fost învăţaţi cu comunismul. Nu luptam decât izolat împotriva acelui regim, neluptând împoptriva lui, nu meritam să se schimbe, dar dacă tot s-a schimbat, noi nu am fost pregătiţi să fim liberi, nu am fost educaţi să fim liberi şi ce este mai grav este că am uitat să ne educăm copiii, care sunt acum vulnerabili. Despre aceste lucruri este vorba în «Statuia comandorului», care foarte bine se putea chema Statuia dictatorului, Statuia revoltatului etc.”, a spus Varujan Vosganian.

    Am afirmat la început că a fost şi un Spectacol al muzicii. Au încântat publicul micii şi talentaţii pianişti Maria Sailă (cls. a III-a), Darius Zorilă (cls. a IV-a), Mihnea Berilă (cls. a V-a), elevi ai Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”, îndrumaţi de prof. Cornelia Zurita Villafranca, care, în finalul manifestării, a interpretat „Preludiu”, de George Enescu.

    Alte consideraţii, declaraţii şi opinii, în ediţia de luni, 5 noiembrie a ziarului „Deşteptarea”.

    Bărbat de 33 de ani, mort într-un incendiu la Răchitoasa

      Un bărbat de 33 de ani a fost descoperit carbonizat într-o casa care a luat foc, în această seară, în comuna băcăuană Răchitoasa.

      Incendiul s-a produs în satul Dănăila.

      Au intervenit pompierii de la Podu Turcului și serviciul de voluntari din Răchitoasa.

      UPDATE:

      Conform ISU Bacău, incendiul a fost produs de efectul termic al unui sistem de încălzire nesupravegheat.

      Persoana carbonizată a fost preluată de un echipaj IML.

      Incendiul a fost lichidat în jurul orei 11.30.

      Flăcarile au distrus o suprafața de circa 130 mp din casă și bunurile din patru camere.

      Municipiul Onești a rămas fără apă după ce conducta de alimentare a cedat

        În data de 02.11.2018, în jurul orei 17.00 s-a produs o avarie pe conducta de aducțiune apă potabilă Dărmănesti – Târgu Ocna – Onești.

        Ca urmare, s-a întrerupt furnizarea cu apă potabilă la următorii beneficiari: com. Cașin, Mun. Onești, Chimcomplex Borzești, com. Tîrgu Trotuș, com. Pârgărești și SNAP Tîrgu Ocna.

        Reprezentanții RAJA SA s-au deplasat pe traseul conductei de aducțiune și au depistat avaria, între localitățile Onești și Tuta.

        Apa potabilă va fi furnizată în Municipiul Onești în seara aceasta, între orele 18,00 – 20,00 și după un program riguros stabilit, care va fi făcut public imediat ce reprezentanții CRAB vor comunica durata întreruperii furnizării apei potabile.

        Prefectul inspectează zona de supraveghere a pestei porcine

          La această oră prefectul județului Bacău, doamna Maricica-Luminița Coșa, însoțită de reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului Județean de Jandarmi efectuează o deplasare în teren în zona de sud a județului, la granița cu județul Vrancea, acolo unde sunt amplasate filtre rutiere de control, în contextul aplicării la nivel naţional a măsurilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane.

          Cristina Ciobanu ne invită la un ospăţ pentru ochi şi suflet, la Galeriile ALFA

          Cristina Ciobanu uimeşte din nou publicul băcăuan. După aproape cinci ani de absenţă, pictoriţa, scenografa, designerul vestimentar, graficiana Cristina Ciobanu a produs un eveniment cultural, aşa cum numai ea ştie: o expoziţie fenomenală de pictură, grafică, în care a dăruit privirii peste 80 de tablouri, adevărate opere de artă, în care domină peisajul, extraordinare peisaje de la Tescani, unde Cristina a fost invitată la mai multe tabere de creaţie. Sunt pe simeze picturi realizate începând cu anul 1998 şi până în 2018, Tescani primăvară, Tescani toamna, Tescani vara, peisaje de o frumuseţe ce rivalizează cu natura însăşi. Domină verdele, acel verde răpitor „verdele Cristinei Ciobanu”, îngemănat cu albastrul diafan al cerului de dimineaţă, dar şi cu cafeniul scoarţei de copac. În tablourile expuse, grupate pe ani şi anotimpuri, descoperim un artist care iubeşte culoarea, care ştie să folosească lumina şi umbrele, pregătind pentru spectator – privitor şi surprize: contactul cu acelaşi peisaj însă redat cu duritatea negrului. Efectul este extraordinar.

          Polivalentă, ca viaţa, după cum afirmă, în expoziţia de la ALFA Cristina Ciobanu a adus şi violetul abstractului, în tablouri de mari dimnesiuni, unde imaginaţia şi mesajul sunt lăsate să delecteze ochiul şi să izvorască întrebările, nedumeririle şi suspansul. Este la Cristina Ciobanu plăcerea picturii pure, pe care o găsim şi în natura statică, o infinitate de jocuri şi combinaţii picturale de o rară frumuseţe. Expoziţia de la ALFA oferă publicului creaţiile unui mare artist, un artist matur, care îşi trăieşte viaţa şi arta în conexiune privată cu geniul, libertatea gândului şi scânteia talentului asigurând traseul unui mare artist.

          Despre arta Cristinei Ciobanu a vorbit aplecat la teme şi mesaje alt artist plastic, Mariana Popa, gazda evenimentului de joi, 1 noiembrie, seara, când, Galeriile Alfa au devenit loc de ospăţ pentru ochi, inimă şi suflet. Intraţi la ALFA, rezervaţi-vă timp de privit şi meditaţie în compania operelor Cristinei Ciobanu.

          „Școala altfel” la „Henri Coandă”

            Liceul Teoretic „Henri Coandă” a fost, în această săptămâna, în „Școala Altfel”. S-au organizat diferite activități cu și pentru elevi, alături de profesorii lor, dar și de invitați. Una dintre acestea a fost despre Marea Unire, iar în acest sens, în anul Centenarului, elevii au ales stejarul ca simbol al nemuririi, forței și trăiniciei pământului românesc, pe care l-au plantat în curtea liceului.

            Totodată au învățat să recicleze și să valorifice ceea ce societatea modernă le oferă din plin și au ecologizat zona, dar au fost participanți activi și într-o activitate cu un subiect tabu, desfășurată pe parcursul a două ore de educație sexuală cu psiholog-sexolog Mioara Iacob, pe subiectul „Erotismul și viața sexuală la pubertate și adolescență; primele experiențe sexuale”.

            „Amfiteatrul liceului a fost arhiplin. Parte din elevi au stat timp de 2 ore în picioare sau așezați pe jos. A fost alegerea lor să rămână la întâlnire. Aceasta este dovada clară că este nevoie de educație sexuală în școli și licee. Tinerii sunt în căutare de informații care să îi ajute să se înțeleagă, să se cunoască, să găsească răspunsuri la întrebările vârstei adolescenței. Felicitări profesorilor care au creat această punte de comunicare. Concluzia: tinerii sunt deschiși și sinceri, important este să aibă cu cine comunica și să li se creeze un mediu confortabil de a se deschide și interacționa fără jenă și inhibiții. Reiterăm, cu siguranță, întâlnirea noastră”, a declarat, la final, Mioara Iacob.

            Expoziţie documentară emoţionantă: “Zborul Marii Uniri”

            În seria de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, sub egida şi cu sprijinul Consiliului Judeţean, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, a fost vernisată, vineri 2 noiembrie, ora 12.30, expoziţia „Zborul Marii Uniri”, eveniment crucial în realizarea Unirii de la 1918.

            Locotenentul aviator Vasile Niculescu a efectuat, în data de 23 noiembrie 1918, un zbor de o însemnatate uriaşă, pentru România. Însoţit de capitanul Victor Precup, s-a deplasat, pe calea aerului, în condiţii foarte grele, cu un avion fragil, de la Bacău până la Blaj. Misiunea ce li se încredinţase era să transporte documente necesare pentru convocarea Marii Adunări Naţionale, la Alba Iulia. În contextul în care românii din Transilvania pregăteau Marea Adunare de la Alba Iulia, a fost necesar contactul între oficialităţile române de la Iaşi – Regele Ferdinand, Guvernul I.I.C. Brătianu şi Parlamentul român (aflaţi în refugiu la Iaşi) cu patrioţii transilvăneni. În condiţiile unei ierni foarte grele, soluţia adoptată a fost cea a unui zbor peste munţi cu un avion Farman 40, pilotat de eroul aviator Vasile Niculescu. Importanţa zborului a fost deosebită pentru transilvăneni şi pentru reuşita Marii Adunări de la 1 Decembrie 1918. În cadrul expoziţiei sunt prezentate documente referitoare la cariera pilotului Vasile Niculescu şi zborul realizat, fotografii document, dar şi fotografii de familie, elemente de armament, de ţinută militară, medalii şi decoraţii, alte piese tridimensionale şi fotodocumentare menite să redea atmosfera perioadei luptei pentru unitate naţională.

            În deschidere, Mariana Popa, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, a citit câteva pasaje dintr-un interviu acordat de eroul Vasile Niculescu, în care povesteşte istoria acelui zbor, pregătirea şi zborul propriu-zis, în condiţiile extrem de dificile ale iernii din anul 1918, îndeplinirea misiunii şi întoarcerea în Bacău. Evocări emoţionante au prezentat şi general Fl. Aer (r) Nicolae Petrescu, preşedinte al ARPIA – Filiala Bacău, cât şi prof. Dan Ramf, de la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, ale cărui cuvinte au făcut aproape reale evenimentele din noiembrie 1918, aşa cum numai un ardelean o poate face atunci când este vorba de istoria naţională. Despre eroul acelui zbor, a cărui carieră şi viaţă nu au fost lipsite de tragism, fiind trecut pe nedrept în uitare, chiar imediat după zbor, a vorbit şi prof. Mihaela Băiţan, director al Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, filiala Bacău, de unde provin marea majoritate a exponatelor. Foarte puţin s-a vorbit şi se vorbeşte, în context, despre copilotul acelui avion, Victor Precup. Cred că publicul ar trebui să ştie, totuşi, ce s-a întâmplat cu Victor Precup!

            La vernisaj au mai participat Silviu Botez, din partea Consiliului Judeţean, Constantin Scripăţ, viceprimar al Bacăului, Vilică Munteanu, din a cărui colecţie de medalii au fost expuse câteva exemplare rare, un public tânăr, elevi de la diferite colegii din Bacău.

            Expoziţia este un discurs istoric, începând tinereţea aviatorului Vasile Niculescu şi încheiată, cum era normal, cu finalul zborului, cu întoarcerea pe aerodromul de la Mărgineni, aducând cu ei românilor de peste munţi şi Guvernului de la Iaşi vestea mult aşteptată: hotărârea entuziastă de unire a Transilvaniei cu România. Pentru totdeauna!

            Poliția în acțiune

              Controale efectuate de poliţişti pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

              La data de 31 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică Bacău, împreună cu reprezentant al Gărzii Forestiere au efectuat controale pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice şi a altor încălcări ale legislaţiei privind circulaţia şi comercializarea materialului lemnos pe raza de competenţă.
              În urma neregulilor constatate au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 90,82 m.c. material lemnos în valoare de 12.395 de lei.
              Exemple:
              Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din comuna Brusturoasa, poliţiştii au constatat că, în urma comparării stocurilor scriptice cu cele faptice, a fost identificată o diferenţă de 9,57 m.c. lemn de foc, motiv pentru care s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos şi sancţionarea contravenţională conform Legii 171/2010.

              Totodată, în urma controlului efectuat la o societate comercială din Comăneşti, poliţiştii au identificat o diferenţă de stoc de 76,75 m.c. material lemnos. Poliţiştii au dispus confiscarea valorică a cantităţii de material lemnos şi sancţionarea contravenţională conform Legii 171/2010.

              Ţigări confiscate de poliţişti

              La data de 01 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei 2 au oprit pentru control, pe strada Vadu Bistriţei din municipiul Bacău, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din judeţul Vaslui.
              În urma controlului autoturismului, în interior a fost găsită o sacoşă în care au fost depistate 200 de pachete de ţigări, netimbrate şi fără documente de provenienţă.
              Țigaretele au fost ridicate în vederea înaintării acestora către Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava, conform prevederilor legale.

              Depistaţi de poliţişti la volan, fără permis de conducere

              La data de 01 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00 poliţiştii din Buhuşi au depistat un bărbat, de 57 ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere retras.
              Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

              La aceeaşi dată, poliţiştii rutieri au depistat un bărbat, de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, în localitatea Cleja, fără a deţine permis de conducere.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

              Urmăriţi naţional, depistaţi de poliţişti

              La data de 31 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au depistat un tânăr de 22 de ani, din comuna Tamaşi, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Bacău.
              Tânărul în cauză a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

              La aceeaşi dată, polițiștii au depistat un tânăr de 19 de ani, din comuna Tamaşi, faţă de care prin sentinţă penală pronunţată de Judecătoria Bacău s-a dispus măsura internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
              Tânărul în cauză a fost internat în Centrul de Detenţie Tichileşti.

              Cercetat penal pentru refuz de recoltare a mostrelor biologice de sânge

              La data de 01 noiembrie a.c., o patrulă de poliție din Comăneşti, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant pe raza comunei Asău, un conducător auto în vârstă de 51 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare a mostrelor biologice de sânge.

              Autori de furt prinşi de polițiștii din Filipeşti

              La data de 01 noiembrie a.c., polițiștii din Filipeşti au identificat şi depistat doi tineri, de 18 şi 21 de ani, din localitate, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.
              Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, în noaptea de 29/30 octombrie a.c., bănuiţii ar fi sustras din dependinţa proprietăţii unui localnic, un ham, în valoare de circa 1400 de lei, pe care poliţiştii l-au identificat pe o cabalină ce tracta pe drumul sătesc un atelaj hipo.
              Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti şi predat păgubitului.
              În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

              A fost asfaltată strada Ion Luca. Încep lucrările pe străzile Nicu Enea, Cronicar Neculce și 1 Mai

                În zilele de 1 și 2 noiembrie, Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. a finalizat lucrările de asfaltare a străzii Ion Luca, de la intersecția cu strada George Bacovia, până la intersecția cu strada Mioriței.

                În cele două zile, traficul rutier a fost restricționat pe această porțiune. Strada a fost frezată și curățată, după care a fost amorsată cu emulsie cationică, peste care a fost așternut geocompozitul și covorul asfaltic. Strada Ion Luca are 3072 de metri pătrați, pe o lungime totală de 401 metri.

                Începând de luni, 5 noiembrie, Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. va începe lucrările de frezare pe străzile Nicu Enea, Cronicar Neculce și 1 Mai, care vor fi asfaltate cu covor asfaltic.

                PNL se mută din sediul de pe strada Vasile Alecsandri

                  Filiala județeană Bacău a PNL a părăsit, astăzi, sediul din strada Vasile Alecsandri, după ce municipalitatea a decis să nu mai prelungească contractul de închiriere pentru vila respectivă.

                  PNL se mutase în acest sediu după fuziunea cu PDL, care era chiriașul originar al clădirii, fostul sediu al liberalilor, Casă Cancicov, fiind retrocedată.

                  PNL era ultimul partid care avea sediul într-o clădire a municipalității, pentru care plătea o sumă modică, valoarea lunară a chiriei pentru casa din zona central a orașului, cu tot cu curte, fiind sub valoarea chiriei unui apartament cu două camere de la periferia Bacăului.

                  Noul sediu al PNL este în blocul de peste drum de Colegiul Economic, deasupra magazinului MotoVelo. Acolo vor funcționa și cabinetele parlamentare.

                  Primarul Cosmin Necula a declarat pentru Deșteptarea că în fostul sediu al PNL municipalitatea intenționează să facă un centru pentru tineret și va propune Consiliului local să adopte o decizie în acest sens.

                  Festivalul de Muzică „Așchiuță” este în plină desfășurare la Teatrul Bacovia

                    Astăzi, la ora 11.00, a început la Teatrul Municipal „Bacovia”, cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară pentru Copii „Așchiuță”, singurul festival din țară care se adresează copiilor de vârstă între 4 și 10 ani.

                    Evenimentul, organizat de Palatul Copiilor Bacău în parteneriat cu Asociația „Așchiuță”, este susținut de către Municipiul Bacău prin finanțare nerambursabilă pe Legea 350/2005. În concurs se întrec pe categorii de vârstă 60 de copii din toată țara, prestația lor fiind evaluată de un juriu profesionist format din: compozitorul Viorel Gavrilă – președinte și George Vanvu – muzician, redactor Radio România-Iași; Camelia Popa – inspector școlar pentru activități extraşcolare; Mihaela Ojog – profesor de muzică, cântăreață de muzică ușoară; – Ionuț Gheorgheș – profesor de jazz și muzică ușoară la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău. Secretar juriu – prof. Brândușa Paraschiv.

                    Galele finale vor avea loc de la ora 17.30.

                    10 mesaje preventive pentru un elev de nota 10

                      Ultima temă legată de protecţia minorilor în mediul online pe care o vom aborda va fi cea a comerţului online. Trebuie să ştiţi că puteţi achiziţiona produse în online sau prin utilizarea unui telefon mobil.

                      Achiziţiile pot fi făcute prin card de credit sau, în cazul telefoanelor mobile, prin debitarea de credit pe abonamentul telefonului. Există, de asemenea, spaţii online dedicate schimburilor şi achiziţiilor de tot felul de produse la preţuri foarte competitive. Una dintre diferenţele fundamentale dintre comerţul online şi cel tradiţional o reprezintă dificultatea în identificarea celui de la capătul celălalt al schimbului şi riscul de fraudă care poate fi chiar „după colţ”.

                      Astfel, ţineţi cont de:

                      – Unul dintre riscurile cele mai răspândite este acela de „phishing”; acest lucru se întâmplă atunci când oamenii răspund la e-mailuri false, spam-uri care de obicei vin de la o sursă respectabilă, ca de exemplu, o bancă sau companie de carduri de credit; acestea vă vor solicita să introduceţi o mulţime de informţii personale, de exemplu detaliile contului bancar, parole, data de naştere şi altele, pe care apoi le vor întrebuinţa în mod greşit;

                      – O complicaţie suplimentară referitoare la comerţul online se referă la vânzarea de produse sau servicii care sunt într-un fel restricţionate de vârstă; de exemplu, în multe ţări este ilegal pentru furnizori să vândă sau să ofere alcool sau tutun minorilor; jocurile de noroc sunt de asemenea limitate la oamenii peste o anumită vârstă;
                      Totuşi, în mediul online este foarte greu pentru furnizor să determine vârsta persoanei care face cumpărături sau achiziţionează serviciul; cumpărând astfel de produse şi publicarea de minciuni referitoare la vârstă, cu acest scop, poate însemna comiterea unei infracţiuni;

                      – Aveţi mare grijă în alegerea site-urilor de pe care doriţi să faceţi achiziţii şi asiguraţi-vă de credibilitatea lor; adunaţi cât de multe informaţii puteţi despre site-ul respectiv, citiţi despre protecţia şi gestionarea datelor personale şi plata garanţiei, comparaţi preţurile, căutând aceleaşi elemente şi pe alte site-uri;
                      Cardurile de credit preplătite sau cele de debit, care au o limită pentru cheltuieli, vă pot ajuta la evitarea surprizelor neplăcute;

                      – Înainte de a cumpăra ceva online, asiguraţi-vă că site-ul utilizează un sistem securizat pentru tranzacţii pentru a preveni de exemplu „sniffing”, care este un mijloc de capturare a datelor în timpul transmisiei;

                      – Chiar dacă multe site-uri încorporează sisteme care contrează interceptarea datelor în tranzit, detaliile voastre stochează detaliile cardului de credit; în mod clar, prin alegerea altor modalităţi de plată puteţi evita posibilitatea ca cineva să vă fure numărul cardului de credit;

                      – Dacă primiţi un email nesolicitat, care vă prezintă o ofertă incredibilă, este foarte posibil ca aceasta să fie necinstită;

                      – Dacă ceva pare prea bun pentru a fi adevărat, cel mai probabil că este şi ar fi bine să uitaţi de el;

                      – În cazul cumpărăturilor făcute de pe telefoanele mobile, pentru care un card de credit nu este necesar, verificaţi care sunt costurile serviciilor de fapt, condiţiile serviciului din contract şi cum vă puteţi retrage;

                      Ţinând cont de toate aceste reguli de bază, veţi putea să evitaţi majoritatea capcanelor şi pericolelor pe care le puteţi întâlni online. Atunci când întâmpinaţi experienţe neplăcute sau tulburătoare, asiguraţi-vă că discutaţi cu o sursă de încredere despre acestea. Nu uitaţi că aveţi dreptul de a fi protejaţi, dar şi responsabilitatea de a acţiona în mod corespunzător, atât offline precum şi online.

                      BCR în Cartea Recordurilor prin cea mai mare lecție de educație financiară din lume

                        Românii au reușit să doboare un nou titlu GUINNESS WORLD RECORDS, după ce miercuri, 31 octombrie, 13.230 de persoane din 25 de orașe din țară, între care Bacău și Târgu Ocna, au participat la „Cea mai mare lecție de educație financiară”.

                        Recordul a fost stabilit în urma unei inițiative a Băncii Comerciale Române, prin programul de educație financiară „Școala de Bani”. Recordul a fost omologat joi, 1 noiembrie, de reprezentanții GUINNESS WORLD RECORDS (Cartea Recordurilor).
                        Cu sprijinul profesorilor de educație financiară din programul „Școala de Bani” și a partenerilor din 59 de locații, 13.230 de români din toate colțurile țării au participat chiar de Ziua Internațională a Economisirii, la cea mai mare lecție de educație financiară din lume.

                        Pentru ca recordul să fie validat era necesară participarea simultană a cel puțin 5.624 de persoane, acesta fiind numărul de participanți înregistrat în 2013 de o inițiativă similară în Statele Unite.
                        Parteneri în depășirea recordului mondial pentru cea mai mare oră de educație financiară au fost, din județul Bacău, Universitatea „George Bacovia”, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) și Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare, din Târgu Ocna.

                        „România are nevoie de încredere, iar această încrederea se naște din realizări, vine atunci când demonstrăm că putem să ne mobilizăm împreună pentru o cauză importantă, care ține de viitorul fiecăruia dintre noi. Responsabilitatea noastră este să punem la dispoziție resursele, inclusiv și mai ales educaționale, pentru a contribui la crearea de prosperitate în România.”
                        Sergiu Manea, CEO al BCR

                        „Universitatea George Bacovia susţine, printre altele, şi antreprenoriatul. Suntem mândri că putem sprijini, alături de alte organizaţii de prestigiu, iniţiativa BCR în a organiza cea mai mare lecţie de educaţie financiară din lume. De peste 25 de ani suntem parteneri de încredere pentru cei care vor să obţină performanţă, să schimbe ceva în bine şi să ajute comunitatea din care facem parte să se dezvolte şi să facă faţă cerinţelor mediului socio-economic actual.”
                        Lect. univ. Dr. Violeta Urban, Universitatea „George Bacovia”

                        „Programul «Școala de Bani», inițiat și susținut de BCR, își confirmă eficiența prin provocările pe care le presupune abordarea unui domeniu concret, de interes actual. În acest sens, organizarea celei mai mari ore de educație financiară constituie o reală oportunitate pentru elevi, aceștia putând ajunge, printr-o informare pertinentă, la a înțelege mecanismele prin care să fie capabili în a lua decizii financiare corecte, eficiente.”
                        Conducerea ISJ Bacău

                        Campanie de screening împotriva Hepatitei C în județul Bacău

                          Într-o emisiune televizată, dr. Luminița Popovici, medic primar șef secție Gastroenterologie la Spitalul Judetean de Urgență Bacău, a făcut precizări importante pentru locuitorii din județ care vor să se testeze pentru virusul hepatitic de tip C:

                          “În județul Bacău a început o campanie de screening, niște teste rapide care se dau la nivelul medicului de familie, iar dacă pacientul este pozitiv, este îndrumat ulterior către medicul specialist gastroenterolog sau infecționist, care continuă investigațiile pentru ca pacientul să ajungă la tratament. Pentru că există tratament pentru Hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză, este important să se înceapă chiar de la cabinetul medicului de familie.
                          Nu întotdeauna pacientul cu Hepatita C identifică un factor de risc. De multe ori, sursa virusului C poate fi un vaccin sau o injecție făcută în urmă cu 30-40 de ani, poate in copilărie. Poate omul nici nu poate identifica acel moment. Si atunci este foarte importantă problema screening-ului, si nu neaparat a căuta un factor de risc.
                          Avem nevoie de interacțiune cu medicul de familie, care să stipuleze ce afecțiuni cronice are pacientul, ce tratamente urmează acesta, tocmai pentru a stabili cea mai bună opțiune terapeutică pentru pacient.
                          Pacientul cu virus C nu trebuie izolat nici de către familie, nici de către societate. Virusul se transmite doar în anumite circumstanțe. Dacă se respectă reguli minime de igienă, nu există niciun risc. Dar totuși este bine, dacă descoperim anticorpii pentru virusul C la unul dintre membrii familiei, e bine să-i sfătuim si pe ceilalți din familie să se testeze pentru virusul hepatitic C.
                          Regimul unui pacient cu virus C este fără excese. Regim alimentar cat mai aproape de natural, exclus conserve, exclus fast-food, exclus alcool, de evitat eforturile fizice foarte mari.”

                          Rost de puncte

                          A doua partidă a Aerostarului cu Florin Bratu pe bancă. Și a doua victorie consecutivă? „Aviatorii” așa speră. Revigorați sub bagheta noului tehnician, băcăuanii vizează primul succes extern. Premise există. Pe lângă faptul că vin după un entuziasmant 2-0 contra Ripensiei, Vraciu și compania vor întâlni sâmbătă o formație în derivă: penultima clasată ACS Poli Timișoara.

                          Pentru a pregăti cât mai bine acest joc, Aerostarul s-a deplasat pe Bega încă de joi. „Vrem să legăm victoriile. Am vizionat mai multe jocuri ale timișorenilor, însă nu mi-am putut face o idee foarte exactă în condițiile în care ei au schimbat des jucătorii și formulele. Oricum, cel mai important este ce facem noi.

                          Consider că dacă vom arăta aceeași determinare din partida cu Ripensia, ne putem întoarce cu un rezultat favorabil de la Timișoara”, a declarat Florin Bratu, care contează pe lotul complet. De notat și faptul că în această săptămână ACS Poli și-a completat staff-ul tehnic cu Călin Cojocaru, care va fi al doilea „secund” al lui Ștefan Nanu, alături de Adrian Săvoiu. Conform site-ului liga2.ro, deși antrenor secund în acte, Cojocaru conduce de fapt destinele timișorenilor.

                          Clasament

                          1. Chindia 14 10 2 2 30-15 32p.
                          2. Acad. Clinceni 14 10 0 4 31-8 30p.
                          3. Sportul Snagov 14 9 3 2 24-12 30p.
                          4. Petrolul Ploiești 14 9 2 3 29-12 29p.
                          5. FC Argeș 14 8 4 2 24-11 28p.
                          6. „U” Cluj 14 8 3 3 31-13 27p.
                          7. CS Mioveni 14 8 2 4 22-11 26p.
                          8. UTA Arad 14 7 2 5 25-18 23p.
                          9. Pandurii Tg. Jiu 14 6 3 5 27-20 21p.
                          10. Energeticianul 14 6 3 5 22-17 21p.
                          11. ASU Politehnica 14 6 2 6 14-15 20p.
                          12. Metaloglobus 14 5 2 7 12-26 17p.
                          13. Daco-Getica 14 3 6 5 20-24 15p.
                          14. Luceafărul 14 4 3 7 17-2715p.
                          15. Farul Constanța 14 4 1 9 21-31 13p.
                          16. Ripensia Timiș. 14 3 4 7 17-27 13p.
                          17. Aerostar Bacău 14 3 3 8 18-30 12p.
                          18. CS Balotești 14 3 2 9 13-28 11p.
                          19. ACS Poli Timiș. 14 1 2 11 12-34 5p.
                          20. Dacia Unirea 14 0 5 9 12-42 5p.

                          Programul etapei a 15-a:

                          Vineri, ora 18.00: Ripensia- FC Argeș
                          Sâmbătă, ora 11.00: Daco-Getica- Luceafărul Oradea, ACS Poli Timișoara- Aerostar, Academica Clinceni- ASU Politehnica Timișoara, Sportul Snagov- Energeticianul, CS Balotești- Chindia, Pandurii Târgu-Jiu- Metaloglobus. Ora 12.00: Dacia Unirea Brăila- Petrolul Ploiești. Ora 14.00: Farul Constanța- CS Mioveni.
                          Duminică, ora 12.00: UTA Arad- „U” Cluj.

                          Înot / Cupa Bacăului, la start

                          Bazinul de Înot din Bacău devine în acest sfârșit de săptămână cel mai atractiv punct pentru iubitorii de înot. Asociația Județeană de Natație și Pentatlon Modern, împreună cu Direcția Județenă pentru Sport și Tineret și Primăria Municipiului Bacău organizează cea de-a XI-a ediție a Cupei Bacăului la Înot, la care s-au înscris 444 de sportivi de la 22 de cluburi din țară și unul din Republica Moldova. Invitatul special al acestui eveniment va fi dublul vice-campion olimpic de tineret Dani Martin, care în deschiderea evenimentului, sâmbătă de la ora 16.20, va înota într-o probă demonstrativă.

                          Sportivii de la CS Nautica și CSM Bacău participanți la această ediție a Cupei Bacăului și-au făcut încălzirea pentru acest eveniment încă de săptămâna trecută când au participat la Cupa „Andrei Nicolescu” la București, unde au obținut următoarele rezultate:

                          CS Nautica Bacău

                          Robert Borcea: aur 100m Spate, aur la 50m Liber și argint 100m Liber; Robert Banu: bronz la 100m Fluture; Flavius
                          Cojocaru: bronz la 100m Bras; Carol Cojocaru: argint la 100m Spate și bronz la 200m spate; Melissa Brănișteanu: bronz la 100m Bras; Ingrid Ștefură: argint 100m Spate, bronz la 100m Liber și bronz la 50m Liber.

                          CSM Bacău

                          Ștefan Cozma: aur la 50m Liber, aur la 100m Fluture, aur la 100m Spate și aur la 200m Mixt; Dragoș Bălăiță: bronz la 100m Spate și bronz la 200m Spate.