miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1943

EUropa sau EuroPA?

Astăzi, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor, Știința Bacău dispută returul cu Dresdner SC din „optimile” Cupei Challenge. Învinse cu 3-0 în Germania, studentele trebuie să se impună la scor de trei puncte, astfel încât calificarea să se tranșeze în „setul de aur”.
Se începe de la 0-3.

Rezultat indigest, dar just. Și e nevoie de un succes cu 3-0 sau 3-1. Misiune grea, dar nu imposibilă. În această seară, Știința Bacău va cunoaște primul verdict stagional: se califică în sferturile de finală ale Cupei Challenge sau pune punct aventurii europene. Pentru a trece de nemțoaicele de la Dresdner SC, băcăuancele trebuie să câștige returul la scor de trei puncte, după care să-și adjudece „setul de aur”.

„Așa cum spuneam și după prima manșă, întâlnim o echipă foarte bună, care se prezintă ca o candidată autorizată la cucerirea trofeului”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, despre gruparea care include opt straniere, majoritatea titulare: sârboaicele Milica Kubura și Ivana Mrdak, slovaca Nikola Radosova, finlandeza Piia Korhonen, croata Lucija Mlinar, americanca Kadie Rolfzen, canadianca Brie King și olandeza Laura de Zwart. „Suntem conștienți că ne așteaptă un retur dificil, dar ne vom bate pentru șansele noastre. Am încredere în fete și sunt convins că vor face un joc bun.

Venim după o pauză de zece zile în care eu zic că am reușit să punem la punct unele lucruri”, a completat Grapă. Tehnicianul băcăuan a atras atenția asupra principelei arme a Dresdei: „Sunt foarte bune în atac, unde au o varietate de soluții”. Pe ce ar trebui să mizeze Știința în mod special pentru a-și surprinde adversara?

„Trebuie să servim foarte bine. E esențial”, a punctat antrenorul Științei, care nu era încă decis ieri dacă să joace cu Carla Rueda și Slavina Koleva pe extreme și cu Denisa Rogojinaru „fals” sau să conserve perechea Rogojinaru- Koleva în diagonală, cu peruanca Rueda ca „universal”. Având în vedere că accesul publicului este gratuit, Știința speră să aibă de partea sa căldura și entuziasmul suporterilor care, nu o dată, au făcut diferența. Va fi la fel și azi, în bătălia pentru Europa? Adică…EUropa!

Celelalte meciuri din returul „optimilor”: HY Istanbul – CSM Lugoj (în tur 3-0), Thiras Santorini – Kanti Schaffhausen (2-3), Sm’AESCH Pfeffingen- Ladies in Black Aachen (1-3), Polkky Kuusamo – Beziers (0-3), Olympiacos Pireu – Yenisei Krasnoyarsk (3-1), Swietelsky Bekescsaba – Calcit Kamnik (3-0). Echipa austriacă ASKO Linz Steg s-a calificat la masa verde în dauna turcoaicelor de la Beylikduzu Voleybol Istanbul.

Dictatură sau democraţie?

Cine a trăit înainte de 1990, ştie că toate hotărârile care priveau statul le lua partidul, prin acel faimos Comitet Politic Executiv al PCR, după care deveneau obligatorii. Dictatură curată.

În opinia mea, ce se întâmplă acum, cum procedează partidul aflat la putere prin asumarea răspunderii repetată, se cheamă tot dictatură, deoarece se ocolesc procedurile democratice, atunci când este vorba de legi organice, cum a fost Legea Bugetului de Stat, sau alte legi care, obligatoriu, ar trebui dezbătute în comisii şi apoi în Parlament.

Ce rol mai are Parlamentul? A devenit o anexă a Guvernului, un decor la o imagine proastă! Nu este o scuză că este guvern minoritar, DEMOCRAŢIA are principiile şi regulile ei într-un stat democratic, aşa cum este România, membră a UE. Şi sarabanda „asumării răspunderii” continuă, alegerea primarilor în două tururi, apoi, cred, alegeri anticipate. Ar mai putea urma, ca în Anglia, suspendarea Parlamentului şi avem semnele unei dictaturi mascate.

Un partid care se declară democratic (cel puţin la nivel de statut) a recidivat în decizii unilaterale, atunci când a ajuns la putere. Culmea este că partidul este încurajat, sprijinit şi îndemnat să ia asemenea decizii şi de preşedintele ţării, garantul respectării democraţiei. Dacă Opoziţia nu reuşeşte să se… opună, apelează la Curtea Constituţională, care, la noi, a devenit organism legislativ, ceea ce înseamnă un nou atac la democraţie, eludându-se principiul separării puterilor în stat.

Este oare acest partid unul democratic? Este democraţie în România?

Iarna-i ca… primăvara!

Devansat cu trei luni, „Trofeul Vrsac” le-a adus „CSMeilor” antrenați de Dorin Cruceanu patru medalii de bronz
Începutul de februarie a adus temperaturi de luna mai. Iar pentru judoka pregătiți de Dorin Cruceanu la CSM Bacău a adus…obiceiuri primăvăratice.

Obiceiul „CSMeilor” este să urce pe podium. Fac asta an de an. Și, în cazul „Trofeului Vrsac”, primăvară de primăvară. 2020 a programat o schimbare în ceea ce privește datele desfășurării turneului internațional de la Vrsac (Serbia), care a reunit și în acest an peste 500 de sportivi din 14 țări.

Astfel, în loc să se deruleze la mijloc de mai, ca de obicei, competiția a avut loc la finalul săptămânii trecute, în primele zile ale lui februarie. Schimbarea de program nu a afectat însă prestațiile „CSMeilor”, chiar dacă aceștia veneau după o lună de vacanță. Mobilizându-se ca de obicei, băcăuanii au cucerit în Serbia patru medalii de bronz prin Giulia Mihai, Răzvan Moisei, Alexandru Zaharia și Rebeca Bejan. Cele patru medalii puteau fi cinci dacă Ana Patea nu ar fi pierdut finala mică.

„Este al patrulea an când suntem prezenți la acest turneu, iar numărul mare de medalii arată că ne simțim ca acasă, chiar dacă, de această dată, ne-am prezentat venind direct din vacanță. Important este că am ținut ștacheta sus, cu atât mai mult cu cât fetele au avut de disputat, fiecare, cel puțin patru meciuri, o parte dintre acestea fiind cu adversari din țări precum Ungaria, Macedonia, Grecia, Bulgaria, Rusia sau Muntenegru”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Dorin Cruceanu.

Fotbal/ Liga a III-a: Un nou amical

Lidera Seriei I din Liga a III-a, Aerostar Bacău se pregătește de un nou amical. Al patrulea al iernii. După o victorie (7-1 cu CSM Bacău) și două înfrângeri (3-4 cu Sporting Juniorul Vaslui și 3-4 cu Hușana Huși), „aviatorii” vor întâlni astăzi, de la ora 15.00, vice-lidera Ligii a IV-a din Botoșani, Inter Dorohoi.

Ca și precedentele teste, și acesta va avea loc la Roman, pe un teren sintetic. Pentru jocul de azi, antrenorii Daniel Munteanu, Andrei Vatra și Florin Anton nu pot dispune de Mihălăchioae, C. Ardei, Chelaru și Nemțanu, toți cu probleme medicale.

La sfârșitul săptămânii, Aerostar urma să susțină o nouă partidă de verificare contra Hușanei Huși, însă meciul a fost contramandat din cauza faptului că hușenii vor pleca într-un stagiu de pregătire în Serbia.

În aceste condiții, Aerostar va acoperi acest gol cu un joc-școală, care va preceda plecarea în cantonamentul de la Târlungeni (10-21 februarie).

Interdicţia de a conduce nu echivalează cu suspendarea dreptului de a conduce

Pe 30 ianuarie a.c. s-a publicat o decizie a ICCJ asupra unei chestiuni de drept şi anume dacă obligaţia inculpatului de a nu conduce vehiculele stabilite, pe timpul măsurii preventive a controlului judiciar (conform Codului de procedură penală), constituie o suspendare a exercitării dreptului de a conduce. Şi încălcarea acestei interdicţii ce tip de sancţiune atrage? Dilema e dată de faptul că „suspendarea exercitării dreptului de a conduce” nu este definită în vreun act normativ. Astfel, în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, este definită, la art. 6 pct. 291, noţiunea de „suspendarea înmatriculării”, însă nu şi suspendarea dreptului de a conduce.

Textele avute în vedere de ICCJ au următorul conţinut; art. 215 alin. (2) lit. i) CPP „Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar.” Potrivit Cod penal art. 335, pct.1 „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”. Iar pct. 2 sancţionează „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător… ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată …… se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.” Cu alte cuvinte, în limbaj profan, se pune problema sancţiunii ce se aplică atunci când s-a încălcat interdicţia de a conduce, stabilită de organele penale? Una din cele prevăzute de art. 335 C.P., ori o alta?

Conform opiniilor exprimate, prin luarea măsurii controlului judiciar şi impunerea obligaţiei de a nu conduce vehicule anume stabilite de organul judiciar, prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură penală, nu operează suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Instituie doar o obligaţie procesuală în scopul bunei desfăşurări a procesului penal, ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Obligaţia astfel instituită nu are un rol sancţionator, ci are un caracter preventiv. Motiv pentru care organul judiciar îi atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

În opinia contrară s-a apreciat că obligaţia inculpatului de a nu conduce vehicule anume stabilite, impusă de organul judiciar pe timpul măsurii preventive a controlului judiciar, conform art. 215 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură penală, constituie o suspendare a exercitării dreptului de a conduce şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal. În acest sens a comunicat un punct de vedere şi Curtea de Apel Bacău.

Centrul de cercetări în ştiinţe penale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a opinat pe fondul chestiunii de drept că „Obligaţia de a nu conduce, instituită ca obligaţie negativă facultativă în câmpul procesual al măsurii preventive a controlului judiciar, are întotdeauna un obiect individualizat de organul judiciar care a dispus-o – un vehicul anume stabilit de organul judiciar. Această obligaţie nu vizează dreptul de a conduce, care, din punct de vedere juridic, nu este afectat. Prin urmare, în toată perioada pentru care a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, dreptul inculpatului de a conduce nu este suspendat, acesta având doar obligaţia de a nu conduce vehiculul anume stabilit de organul judiciar.

Suspendarea exerciţiului dreptului de a conduce este, de regulă, o sancţiune administrativă … Astfel, deşi dreptul de a conduce nu a fost abolit din punct de vedere juridic, posibilitatea lui de manifestare este suspendată pentru o anumită perioadă de timp.” Analizând toate punctele de vedere exprimate, ICCJ a stabilit că: „Obligaţia inculpatului de a nu conduce vehicule anume stabilite, impusă de organul judiciar pe timpul măsurii preventive a controlului judiciar conform art. 215 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură penală, nu constituie o suspendare a exercitării dreptului de a conduce, iar încălcarea acesteia nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.”

Jr. Adrian M. Ionescu

Se caută proprietarii unor mașini abandonate pe domeniul public al municipiului Bacău

    În conformitate cu art.6 din Legea Nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, Poliția Locală Bacău aduce la cunoștinta publică faptul că se caută proprietarii și deținătorii legali a următoarelor vehicule:

    • DACIA de culoare gri depistată în Bacău, str. Ștefan cel Mare, nr. 13;

    • FIAT-STILO de culoare albastru depistată în Bacău, pe str. Primăverii, nr.3;

    • RENAULT de culoare albastru depistată în Bacău, str.Nordului (Banca Transilvaniei);

    • FORD de culoare albastru depistată în Bacău, str.Șerbănești, nr.24;

    • DACIA de culoare alb depistată în Bacău, str. Bicaz, nr. 9;

    • FORD de culoare alb depistată în Bacău, str. Aviatori, nr. 11;

    • DAEWOO de culoare gri depistată în Bacău, str. Spiru Haret, nr. 2;

    • DAEWOO de culoare gri depistată în Bacău, str. Aprodu Purice, nr.13.

    Din verificările efectuate de polițiștii locali, nu sunt alte date cu privire la caracteristicile tehnice ale acestor autovehicule. Proprietarii și detinătorii legali sunt rugați să se prezinte cu actele de proprietate la Politia Locală Bacău, cu sediul în Bacău, str. I.L.Caragiale nr. 2.

    Ioana Bălaşa revine pe scena Ateneului

    Primul concert din această lună, de joi, ora 18.30, de la Sala ATENEU, îl are la pupitru pe reputatul dirijor Adrian Petrescu. Programul serii va cuprinde Preludiu la opera Lohengrin, de Richard Wagner, Concertul pentru flaut şi orchestră, de Carl Nielsen, şi Poemul simfonic „Cavalerul rozelor”, autor Richard Strauss.

    Solistă Ioana Bălaşa (foto), flautistă din 2014 a Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, a debutat la 15 ani pe scena Ateneului din Bacău, cu concertul pentru flaut, harpă şi orchestră de W.A. Mozart, iar după finalizarea Universităţii de Muzică Bucureşti (în cel de-al treilea an de studii a beneficiat de o bursă Erasmus, fiind admisă la Conservatorul din Strasbourg), în 2011 câştigă postul de flautistă a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău.

    În cei trei ani petrecuţi aici a avut o intensă activitate orchestrală, participând la concerte atât în ţară, cât şi în turneele din afara României. Tot în această perioadă devine membră a trio-ului de suflători „Echo”, alături de care îşi îmbogăţeşte experienţa camerală. A avut şansa de a cânta sub bagheta unor dirijori renumiţi, precum Cristian Măcelaru sau Leo Hussein. Debutul în calitate de solistă pe scena Ateneului Român a fost în cadrul stagiunii muzicale educative „Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica”.

    Ioana Balaşa colaborează în diverse proiecte artistice şi alături de alte orchestre importante – Virtuozii din Bucureşti, dirijată de maestrul Horia Andreescu, Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal – şi este implicată frecvent în stagiunile Cameratei Regale.

    În calitate de solistă, susține concerte cu orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” și cu Orchestra de Barockeri a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

    Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache: „PNL s-a opus din nou dublării alocațiilor copiilor”

    Plenul Senatului a votat luni, cu 94 de voturi pentru și 14 împotrivă, propunerea legislativă de respingere a Ordonanței de Urgență nr. 2/2020, care amână dublarea alocațiilor copiilor până în luna august a.c.. Este a doua oară când senatorii liberali se opun creșterii alocațiilor copiilor, după ce Guvernul a amânat în mod nejustificat aplicarea acestei legi votate corect și responsabil de parlamentarii PSD pentru viitorul tinerei generații.

    Personal, am votat pentru dublarea imediată a alocațiilor și respingerea Ordonanței de Urgență de amânare, deoarece este anormal să se găsească noi justificări de tergiversare a acordării banilor pentru copii, în condițiile în care săptămâna trecută a fost votată și eliminarea pensiilor speciale.

    Așa cum am mai afirmat, liberalii se comportă cinic și revoltător față de copiii României și părinții acestora, refuzând să pună în aplicare legea de majorare a alocațiilor, care trebuia să intre în vigoare de la 1 ianuarie a.c.. Este inadmisibil cum PNL fuge de răspundere și de promisiunile făcute românilor.

    Sper ca cetățenii județului Bacău să penalizeze corespunzător la alegerile locale și parlamentare din acest an inconsecvențele liberalilor, mai exact această infinită bătaie de joc la adresa familiilor cu copii, care sunt îndreptățiți să primească alocațiile dublate.

    Senator PSD Bacău,
    Miron Smarandache

    Provocarea…sângelui continuă!

      Salariații Aeroportului Internațional „George Enescu” din Bacău s-au alăturat instituțiilor publice și nu numai care au subscris campaniei de donare de sânge, inițiată, anul trecut, de Direcția de Sănătate Publică (DSP). Derulată sub sloganul „Dăruieşte timp! Donează sânge!”, campania i-a avut, în debut, pe angajații DSP și pe cei de la Serviciul de Ambulanță Bacău. „Colegii noștri au înțeles pe deplin responsabilitatea și importanța actului de donație de sânge.

      Puțină lume știe că, în activitatea operațională de la aeroport, întâlnim aproape zilnic situații de transfer cu elicopterele și avioanele tip SMURD a unor pacienți aflați în momente foarte dificile.

      În astfel de cazuri, orice picătură de sânge poate însemna, de fapt, picătura de viață”, explică inginerul Radu Cojocariu, cunoscut drept unul dintre donatorii care ajung periodic la Centru de Transfuzii. Partea bună este și faptul că reprezentanții Aeroportului Internațional „George Enescu” au decis să continue acțiunea demarată de DSP, transmițând provocarea Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont.

      „Am fost anunțat. Evident că acceptăm această provocare, pentru că ne dăm seama de importanța unui astfel de gest, pe lângă faptul că noi reprezentăm o instituție care este dedicată salvării vieților”, a declarat Horia Olinic, directorul adjunct al Serviciului Public Salvamont. În acest context, următoarea instituție spre care se îndreaptă provocarea de a intra în campanie este Consiliul Județean Bacău.

      Corectitudine politică până la capăt!

      La începutul anului 2220, o imensă epidemie de gripă s-a declanșat în Lumea Occidentală. Pe vremea aceea, Occident însemna SUA și Uniunea Europeană, de vreme ce Africa se afiliase Uniunii Asiatice și formase Alianța Wu, la care se alăturase și Australia.

      După câteva luni de luptă neputincioasă cu virusul, care dobora în fiecare zi câteva mii de cetățeni, SUA cer ajutorul șamanilor chinezi din Ordinul Dragonului de Apă, ceea ce în limba veche s-ar fi tradus prin Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

      Varianta americană a Centrului, celebrul CDC fusese închis puțin după anul 2035 pe motive de corectitudine politică. Șamanul a trebuit să suporte cele patru ore ale zborului supersonic dintre China și America deși ar fi putut ajunge mult mai repede prin sistemul de transport DEZIREM – dezintegrare și reintegrare moleculară – însă nici SUA și nici o altă țară din Lumea Occidentală nu avea așa ceva deoarece refuzaseră să accepte tehnologia produsă de concernul XiaWei, concern deținut de Alianța Wu.

      După ce a sosit în San Angeles, uriașa metropolă de pe coasta de Vest, formată prin unirea zonelor Los Angeles și San Andreas, șamanul a început să pună întrebări.

      Ce caracteristici au cetățenii cei mai afectați? Sunt bătrâni, tineri, unde locuiesc? Americanii l-au privit ciudat. Și i-au explicat că de 200 de ani există Regulamentul privind Protecția Datelor Personale, adoptat inițial în UE și extins la nivelul întregii Lumi Occidentale, care interzice colectarea de astfel de informații.

      Bine, dar au fost vaccinați în vreun fel, întrebă șamanul chinez. Dacă americanii ar mai fi fost membri ai religiei creștine și-ar fi făcut cruce. Dar creștinismul fusese interzis în urmă cu peste un secol deoarece se ajunsese la concluzia că pune în pericol dezvoltarea spirituală a cetățenilor și, în plus, era o religie incorectă politic, proslăvind un Dumnezeu alb.

      Așa că s-au mulțumit să-i explice că vaccinurile fuseseră interzise de mai multe generații din motive etice: un amendament al Constituției adoptat în 2057 interzicea cetățenilor să ucidă orice ființă vie, fie ea animal, bacterie sau virus.

      Șamanul chinez nu se dădu bătut. I-a întrebat pe americani ce medicamente au la dispoziție și cu ce au tratat pacienții bolnavi. Medicamente?! Americanii s-au mirat.

      Sistemul medical colapsase în 2105, când majoritatea cetățenilor nu și-a mai permis să plătească asigurările de sănătate iar firmele din domeniu s-au reorientat spre alte zone ale economiei. Spitale au mai rămas puține, plătite, în general, de familiile bogate, dar la ele nu au acces decât 1-2 la sută dintre cetățeni.

      „Și atunci, cu ce tratați oamenii?”, a întrebat samanul. Răspunsul l-a cam demolat puțin: homeopatie, ședințe publice de mindfulness, transmise la televizor și, în cazuri extreme, împachetări cu nămol.

      „Și ce așteptări aveți de la Alianța Wu?”, i-a întrebat chinezul. „Păi, speram să aveți vreun decoct mai bun ori să aveți o mantra mai potrivită care să fie recitată în direct pe toate canalele TV din țară, pentru a readuce pacea și sănătatea concetățenilor noștri în cadrul unei ședințe gigant de mindfulness”, i-a răspuns liderul grupului american.

      Șamanul i-a asigurat de toată bunăvoința sa și a spus că trebuie să se întoarcă de urgență in China pentru a se sfătui cu Guvernul ce măsuri să se ia. Nici nu a apucat nava să decoleze, că șamanul a transmis un mesaj Alianței Wu prin care solicita că nici o nava occidentală să nu fie lăsată să se apropie la mai puțin de 1000 de mile de graniță.

      PS: Pare SF? Cursul de istoria artei de la Universitatea Yale, unul dintre cele mai bune și mai căutate cursuri de acest gen, va fi desființat și înlocuit cu alte cursuri deoarece s-a constatat că e „problematic” întrucât ar fi dat o atenție prea mare artei europene în detrimentul altor tradiții artistice. Da Vinci, Michelangelo, Brueghel, Albrecht Dürer, El Greco sunt vinovați că au fost bărbați și albi, caracterisici care încep să devină, în ziua de azi, un handicap.

      Trei laboratoare moderne la Colegiul „Asachi”

        La Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, din Onești, au fost inaugurate trei noi spații de învățământ dedicate activităților practice ale elevilor. Dotările noilor laboratoare au fost făcute cu sprijinul societății Chimcomplex Borzești. Inaugurarea a avut loc în prezența primarului municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, iar laboratoarele au fost sfințite printr-o slujbă condusă de protopopul Ioan Bârgăoanu.

        Dotările au fost făcute pentru Laboratorul de analize fizico-chimice, destinat activităților practice din specializarea elevilor în domeniul protecției mediului, Laboratorul de electronică și Cabinet de protecția mediului. Colegiul are, de câțiva ani, un parteneriat cu societatea Chimcomplex, pentru cursuri de chimie industrială (operatori chimiști) și de mecanică (sudori).

        Combinatul din Borzești a resimțit, în ultimii circa 20 de ani lipsa de muncitori specializați în meserii legate de industria chimică, după ce fostul complex de învățământ tehnic din Onești, acum Colegiul „Petru Poni” și-a restructurat sensibil structura cursurilor oferite elevilor.
        Colegiul „Asachi” are, de altfel, mai multe clase profesionale, în domenii precum chimie industrială, electronică și automatizări, mecanică, instalații și lucrări publice, construcții, dar și protecția mediului, turism, alimentație și clase cu profil economic.

        „Este un exemplu de bune practici în colaborarea dintre o societatea comercială și o instituție de învățământ. Datorită implicării Chimcomplex, a bunei gestionări a bugetului școlii și a implicării elevilor, la Colegiul Tehnic «Gheorghe Asachi» au fost inaugurate trei noi spații de învățământ dedicate activităților practice ale elevilor.”
        Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești

        Cine a produs, de fapt, accidentul în care a murit preotul din Parava

          Deși, inițial, autoritățile au afirmat că accidentul din august 2019, în care a decedat preotul Marius Gabriel Bărăscu de la Parohia Parava, ar fi fost produs din vina șoferului unui Duster, ancheta Poliției Rutiere a scos la iveală faptul că de vină pentru tragedie ar fi alt șofer.

          Este vorba despre un bărbat aflat la volanul unui Opel, care a lovit Dacia Duster, autoturism care a fost proiectat, la rândul său, în mașina preotului din Parava.

          Contract de un milion de euro pentru Spitalul Județean

          rujeolă în judeţul Bacău

          Vineri, 7 februarie, Spitalul Județean de Urgență Bacău va semna contractul “Lucrări de extindere și dotare buncăr nou-compartiment radioterapie”, în valoare de aproximativ 1 milion de euro.

          Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Dragoș Benea, care reamintește, totodată, Guvernului că trebuie să furnizeze al doilea accelerator de particule la secția Radioterapie.

          „Prefectul apolitic de la PNL să ceară bani de la Guvern pentru cumpărarea, cât mai rapidă, a echipamentului medical, esențial pentru salvarea de vieți omenești!”, notează Dragoș Benea pe Facebook.

          La rândul său, fostul ministru Lucian Șova spune că a cerut liberalilor aflați la guvernare să livreze al doilea accelerator de particule pentru secția Radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, așa cum s-a angajat Guvernul încă din 2019.

          „Suntem pregătiți să mergem în audiență la ministrul Sănătății pentru asta, până când va înțelege și PNL că investițiile publice, nu privatizarea Sănătății, sunt soluția pentru sistemul medical”, a spus Lucian Șova.

          România 2019: cel mai mic număr de insolvențe din istorie

          România se apropie de finalul ciclului de creștere post criză, potrivit ultimelor date primite de la Registrul Comerțului și interpretate de analiștii KeysFin în studiul Trending Business. Astfel, în 2019, România a ajuns la performanța de a avea cel mai mic număr de insolvențe din istorie (6,5 mii), respectiv cu 27% mai mic față de 2018 și cu 67% față de 2009. De asemenea, o altă cifră record este și cea a entităților economice active (companii și PFA-uri) care a însumat 1,36 milioane de entități în România, în 2019.

           Economia românească dă semne clare că se apropie de finalul ciclului de creștere post criză. De la maximul istoric, de 29,6 mii de insolvențe atins în 2013 scăderea din 2019 este de 78% și estimăm că o dată cu decelerarea economiei ar putea reprezenta minimul ciclului, urmând să se stabilizeze în jurul pragului de 6 mii în 2020.”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

          EVOLUȚIA NUMĂRULUI DE COMPANII NOU-CREATE ȘI A CELOR ÎNCHISE ÎN 2019

          În 2019, în România au fost înființate 134,2 mii de entități economice, pe când numărul afacerilor care s-au închis (dizolvări plus radieri) este de 135,7 mii, sporul natural fiind așadar unul ușor negativ.

           Ca dinamică  a ultimilor 10 ani, numărul companiilor deschise a crescut cu 16%, în timp ce numărul celor închise a crescut cu 117,5%. Decalajul dintre cei 2 indicatori poate fi explicat și prin faptul că numărul radierilor și dizolvărilor este puternic influențat de măsurile administrative (spre exemplu în 2010 au fost cuprinse aproximativ 127.294 radieri pentru neexercitarea dreptului de opțiune în una din formele prevăzute de OUG 44/2008 – sancționată cu radierea din Registrul Comerțului). Cu toate acestea, tendința de consolidare, poate chiar de curățare a economiei este evidentă după avansul de peste 117,5% față de 2009, la 135,7 de mii de afaceri închise în 2019.

           Ca pondere din total entități active, rata companiilor închise a fost de 9,9% și este aproape egală cu cea a celor nou înființate în 2019 și reprezintă un semnal clar al apropierii de finalul de creștere post-criză.

           NUMĂRUL ENTITĂȚILOR ACTIVE, LA MAXIM ISTORIC

          Numărul entităților economice active*  din România a crescut cu 3% față de 2018, cu 16,5% față de 2015 și a fost cu 32% peste nivelul din 2009, la 1,36 milioane de profesioniști la sfârșitul lui decembrie 2019, maximul ultimilor 10 ani.

          Pe segmente, la sfârșitul lui 2019 existau 378,7 mii de PFA-uri active (28% din total) versus 985 mii de companii (72% din total). Ca dinamică în ultimii 5 ani se observă o preferință în creștere pentru companii (avans de 27%) în detrimentul PFA-urilor (scădere de 4%).

           CELE MAI POPULARE DOMENII DIN ROMÂNIA ÎN 2019

          Pe segmente economice, în ultimii 5 ani sectoarele de Construcții, Transport & depozitare și Industria prelucrătoare au atras cel mai mult investitorii, fiind create cu 5,4 mii, respectiv cu câte 3,4 mii de entități economice fiecare mai multe în 2019 decât în 2015.

           Cea mai mare creștere procentuală în ultimii 5 ani, de peste 88% o înregistrează Sănătatea și serviciile sociale. Dacă în 2015 existau  aproximativ 1.800 afaceri  nou înființate în acest sector, în 2019 au fost înființate peste 3.300.

           Pe de altă parte, raportat la numărul de înmatriculări de companii și PFA, cele mai populare domenii din România din 2019 sunt cele aferente Comerțului – cu 29,3 mii de entități economice înființate în 2019, Construcțiilor – 14,8 mii și Activităților profesionale – cu 12,9 mii de entități economice.

            GEOGRAFIA DE BUSINESS

          În ultimii 10 ani, cel mai dinamic județ din punctul de vedere al numărului de entități economice active a fost Ilfov, care a înregistrat o creștere de 138%, astfel că în 2019 existau aici aproximativ 50 de mii de afaceri. În topul creșterilor procentuale se regăsesc și Dâmbovița, care are cu 57% mai multe entități active decât în 2009 și Giurgiu cu 56%.

          La polul opus, cele mai mici creșteri în ceea ce privește firmele înființate s-au înregistrat în Harghita, cu o creștere de doar 2,1% în ultimii 10 ani, precum și în Botoșani – 4,8% și Bacău – 5%. La nivel nominal însă, Bucureștiul rămâne lider cu peste 247 de mii de entități (18% din total), urmat de Cluj și Timiș, cu 73 de mii (5,3% din total), respectiv 58,5 mii (4,3% din total). Podiumul este completat de Constanța  – 50,3 mii afaceri nou înființate și Bihor -50,2 mii. 

           CE INFLUENȚEAZĂ NOII NĂSCUȚI AI MEDIULUI DE BUSINESS ROMÂNESC

          Programul Start-Up Nation a devenit un fenomen în rândul antreprenorilor locali, datorită facilităților acordate, astfel că acesta a contribuit nu doar la creșterea numărul firmelor înființate, cât și la obiectul de activitate al acestora, precum și la județul de proveniență.

          Potrivit datelor oferite de Ministerul pentru Comerț, Antreprenoriat și Mediul de Afaceri, la programul Start-Up Nation 2018-2019 s-au înscris 33.514 planuri de afaceri, cele mai multe dintre acestea în domeniul producției, comerțului și serviciilor.

           *Sunt considerați activi, din punct de vedere juridic, profesioniștii înregistrați în Registrul Comerțului care nu și-au declarat suspendarea activității și nu se află în nici una din stările ce pot duce la pierderea personalității juridice. Din numărul total de profesioniști înregistrați în Registrul Comerțului, au fost excluși profesioniștii cu suspendare temporară a activității, sucursalele, profesioniștii radiați, profesioniștii aflați în dizolvare, lichidare, reorganizare judiciară, faliment, insolvență, etc.

           DESPRE KEYSFIN

          KeysFin oferă informații despre firmele din România și din străinătate prin intermediul unor instrumente dedicate. Cu un portofoliu de peste 500 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

          KeysFin deţine şi aplicaţia KeysFin Mobile, prin intermediul căreia utilizatorul poate accesa usor şi rapid informaţii de contact, situaţii financiare, indicatori şi informaţii juridice de la peste un milion de companii active din România. Informaţiile pot fi salvate şi vizualizate în format PDF şi trimise via e-mail sau SMS oricărui contact din agendă.

          “Tu n-ai suflet”, este piesa momentului în online-ul românesc

          Pepe a lansat un nou single cu care va frânge inimile şi sufletele multora dintre cei care au sau au avut de suferit în relaţiile de cuplu. “Tu n-ai suflet!” este răspunsul artistului la toate întrebările din trecut rămase în aer dar mai ales la acel “De ce?” dureros ce defineşte tot tabloul de pe “Îmi pasă”, melodia lansată de artist în urmă cu un an.

          Se pare că “Tu n-ai suflet” este piesa momentului în online pentru că extrem de multe persoane o adaugă pe profilele personale pe toate platformele, versurile melodiei devenind totodată postări în sine. Pentru o anumită categorie de ascultători şi anume, acel public matur, de peste 18 ani, trecuţi prin relaţii mai mult sau mai puţin nefericite, “Tu n-ai suflet” este, de departe, cea mai ascultată melodie în acest moment.

          Ia acest lucru îl confirmă şi statistica celor de la YouTube în al căror clasament al celor mai ascultate piese în general, “Tu n-ai suflet” a intrat deja în Top 10 la numai 3 zile de la lansare. Şi sunt şanse foarte mari să crească desi nu are nici o legătură cu denumirea în sine a playlistului, “Trending”.

          “Eu ştiam că piesa o să fie ascultată şi apreciată de cei care mă cunosc, îmi urmăresc constant activitatea şi apreciază ceea ce fac. Ştiam că foarte multi dintre cei maturi se vor regăsi în mesaj. Dar de aici şi pănă la a ajunge prin topuri este o cale foarte lungă mai ales că cei mici, cei care conduc şi dictează practic tot acest trend al lucrurilor fie că vorbim de online, de TV, de radio sau de mai ştiu eu ce … toţi copiii nu vor înţelege absolut nimic din piesa aceasta. Dar se pare că pe undeva m-am înselat. “Tu n-ai suflet” este dovada vie a faptului (recidivă dacă mă gândesc şi la “Imi pasă”), că poţi cânta fix cum vrei tu şi nu neapărat pentru toată lumea şi cu toate acestea să nu te asculţi doar tu şi prietenii tăi fiindcă nu ştiu ce algoritm analizează el într-un fel şi dacă vrei să fii sus ori faci altceva ori dai bani.” a spus Pepe referindu-se la faptul că piesa este în TOP 10 Videoclipuri pe YouTube şi a concluzionat sec: “Mult mai important este să te simţi tu bine cu ceea ce faci şi ceea ce cânţi şi cu siguranţă sunt mulţi oameni care vor aprecia aceasta.”

          Artistul deţine reteta pentru ceea ce înseamnă astfel de piese cu mesaj profund.

          Aşa cum ne-a obişnuit deja, Pepe reuşeşte să îşi asume personal o stare şi un cumul de sentimente Şi poate că de aceea putem vorbi că a găsit o reţetă, poate că de aceea este atât de apreciat când lansează astfel de piese şi cu siguranţa de aceea este considerat un artist matur care atunci când vorbeşte despre lucruri profunde este şi credibil în această ipostază.
          “Tu n-ai suflet!” este exact acea piesă cu mesaj, acea piesă care am ştiut că este făcută pentru mine şi exact aceasta i-am zis lui George (Hora) când mi-a aratat-o prima oară. Nu am avut nevoie decât de o singură audiţie a schiţei (linie melodică cu pian şi versuri) şi am ştiut că este scrisă pentru mine. Gândiţi-vă că am tras vocile cu George având ghid doar un pian. El a construit ulterior tot şi sunt convins că aşa ar trebui să decurgă lucrurile în mod normal. Pentru că dacă totul pleacă de la mesaj şi interpretare absolut orice altceva devine detaliu. Iar George a excelat şi la detalii făcând din “Tu n-ai suflet!” acea piesă pe care nu prea ai cum să o încadrezi într-un gen anume ceea ce nu poate decât să mă bucure.” – a spus Pepe referindu-se la partea muzicală a lucrurilor în ceea ce priveşte “Tu n-ai suflet!”

          Oricât de ciudat ar părea fiindcă amândoi sunt în această industrie muzicală de foarte mult timp este prima colaborare a lui Pepe cu George Hora dar se pare că lucrurile nu se vor opri aici fiindcă este clar că există o chimie. Cei doi au colaborat deja într-o echipa lărgită pentru un alt single dar aceasta este o cu totul altă poveste.

          Pe partea video a lucrurilor, pentru “Tu n-ai suflet” Pepe a ales să meargă alături de Dan Petcan, acelaşi regizor care este vinovat şi de “Îmi pasă”. Dan a dus ceea ce au făcut băieţii în studio la un alt nivel transformând totul într-un tablou complet care, ca şi exerciţiu de imaginaţie, poate funcţiona de sine stătător, mut, fără să aibe nevoie de nimic, nici măcar de sunet.

          “Nu că ar fi fost lucruri de spus şi înainte de “Îmi pasă” sau de “Tu n-ai suflet!” dar pe Dan dacă îl laşi în pace şi mai ales dacă simte piesa din prima, cum mi s-a întâmplat şi mie în studio, devine ireproşabil. Iar acest lucru, eu zic că este mult mai important decât orice caracterizare care i s-ar putea face. Recunosc, pe partea video am mers la sigur sunând-l şi trimiţându-i piesa lui Dan din prima şi doar lui. Şi deşi ştiam ce şi cum s-a filmat, la prima vizionare mi s-a ridicat părul pe mână.” a adăugat Pepe.

          Românii care muncesc “afară” pot să își recupereze mii de euro din taxe

          Este posibil să începi demersurile imediat după 1 Ianuarie pentru recuperarea taxelor plătite în străinătate. Cu toate acestea, compania RT TAX spune că mulți români care au lucrat peste hotare, datorită lipsei de informare sau a unor mituri derutante, amână recuperarea legală a acestor sume.

          Odată cu începerea noului an calendaristic, în multe țări începe și anul fiscal. Asta înseamnă că începând cu 1 Ianuarie este posibil să vă completați cererile pentru recuperarea taxelor plătite în plus în țara în care ați lucrat. Veniturile realizate într-o țară străină sunt supuse taxării, aceste taxe depinzând de mai mulți factori, cum ar fi sumele câștigate, perioada muncită, sistemul de impozitare din țara respectivă sau alți factori. “Potrivit calculelor noastre, din totalul sumei generate de un muncitor, aproximativ 42% sunt reținute sub forma diferitelor taxe. Este posibil să recuperăm integral sau parțial sumele plătite în plus” – a afirmat Zsoldos Szabolcs, Manager RT TAX România.

          Cu toate acestea, specialiștii spun că, fie din cauza lipsei de informare, fie din cauza unor informații greșite care îi sperie, un număr mare de români care a lucrat în străinătate nu își folosește dreptul legal de a recupera sumele plătite în plus în țările unde au lucrat, sume care uneori pot fi chiar de ordinul miilor de euro. Problema cea mai mare este că cei în cauză sunt îngrijorați de o informație eronată potrivit căreia după rambursarea acestor taxe nu vor mai putea lucra în țara respectivă, ori nu vor beneficia de pensie sau alte beneficii sociale. Însă, ca și în cazul altor mituri, și acesta este complet neadevărat. “Oricine a lucrat în străinătate trebuie să înțeleagă că rambursarea taxelor este un pas normal în procesul de declarare a veniturilor, și nu afectează în nici un fel asigurările sociale, pentru că doar impozitul se rambursează, nu și asigurările sociale. În cazul în care se rambursează integral sau parțial impozitul pe venit, aceasta nu va afecta în nici un fel pensia, asigurările sociale, sau viitoarele angajări în țara respectivă. Este o procedură legală de returnare a banilor plătiți în plus de către angajat” a mai spus Szabolcs Zsoldos

          Conform calculelor companiei RT TAX, mai mult de 50% din românii plecați în străinătate nu își recuperează taxele plătite acolo, ceea ce reprezintă pentru anul 2019 peste 20 milioane de euro.

          Chiar dacă orice cetățean român poate contacta personal autoritățile din țara în care a lucrat, experiența arată că mulți se încurcă în documentație sau, din lipsa unor documente, renunță. De aceea este recomandat să apelați la un specialist în recuperarea taxelor.

          6 din 10 oameni au mobil. Cât de nocive sunt acestea?

          Peste 61% dintre locuitorii planetei, adică 4,78 miliarde de persoane, dețin un telefon mobil, iar 45,12% (3,5 miliarde) au un smartphone, cu peste 1 miliard mai multe persoane decât în anul 2016, potrivit Statista.com.

          Cu toate acestea, cunoscutul psiholog Alexandru Pleșea afirmă că radiațiile electromagnetice pe care telefonul le primește de la aceste antene sub formă de radiofrecvențe neionizate afectează în timp țesutul pe lângă care stă; este ca și cum am scurtcircuita la frecvența mică un grup de celule umane.

          “Cu iubirea de viață pe care încă o mai avem (sper), stăm și ne gândim în tihna momentului prezent – oare acele celule cât pot rezistă în mine? De departe copiii sunt mai afectați decât adulții în folosirea excesivă. Sistemul lor nervos în creștere continuă este faultat de aceste radiații și țesutul lor celular sau osos nu se dezvoltă în parametri normali de creștere. Acest lucru se observă, din păcate, cu ochiul liber: vedem tot mai mulți copii care nu reușesc să adoarmă nici după miezul nopții, mereu obosiți, care nu reușesc să se concentreze și care preferă să își petreacă foarte mult timp cu telefonul în mână”, explică psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

           

          Radiațiile emise de telefon sunt cu “posibil risc cancerigen”

          În 2011 Agenția Internațională de depistare și rezolvare a Cancerului a făcut public un studiu făcut pe un larg eșantion și a rezultat că radiațiile emise de telefon sunt un „posibil risc cancerigen”, fără să dea timp de folosire a telefonului și ce înseamnă „posibil”. De atunci aceste feluri de studii au fost oprite aparițiilor mass-media din cauza modului în care oamenii vor interpreta aceste lucruri.

          “Totuși, unii mai nerăbdători cu inima dintre noi, au început să vadă că telefonul mobil care stă lângă stimulatoare cardiace, defibrilatoarele implantabile și aparatele auditive cauzează interferențe și modificări ale acestora. Astfel, acestor aparate medicale scăzându-le puterea sau eficiența. Un exemplu foarte des întâlnit este la avioanele care decolează și aterizează, unde o adunare mare de frecvente emise de telefoanele noastre mobile pot afecta sistemul de recepție – transmisie a avionului, iar acesta nu va ști când să decoleze și pe ce pistă să aterizeze. Un alt exemplu care ne face să scoatem capul pe fereastră când auzim, sunt accidentele rutiere, care conform ultimelor evidențe publice, s-au mărit în număr de 3-4 ori de când telefoanele mobile sunt folosite în mășină”, declară psihologul Alexandru Pleșea.

           

          Uităm că noi suntem stăpânii telefonului și nu invers

          Pe lângă „posibilele” efecte adverse ale acestuia, partea bună a telefonului este că stă unde îl punem noi, nu vine după noi, nu ne strigă. Noi alegem frecvența și durata folosirii acestora, iar efectele au puterea să schimbe la nivel celular, psihologic și evolutiv, mai multe aspecte de care nu suntem cunoscători…încă. Măcar o dată pe an, timp de câteva zile, să ne deconectăm total de tehnologie, să petrecem timp de calitate în natură, alături de cei dragi, cu care să comunicăm verbal și emoțional, iar mai apoi putem să cântărim starea noastră psihică și mentală „post-cură”, conchide psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

          Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

          S-a deschis parcarea din Oborul săptămânal Onești

            Parcarea pentru camioane grele (TIR-uri) din arealul Oborului săptămânal Onești a fost dată în folosință marți, 4 februarie. Parcarea și oborul se află la șoseaua care leagă Oneștiul de Bacău (DN 11), imediat după trecerea de cale ferată.

            Amenajarea parcării a fost impusă de aglomerarea municipiului Onești de autovehicule, între care multe camioane care trec prin oraș, Oneștiul fiind așezat la intersecția unor șosele care fac legătura spre București, spre Brașov, spre Bacău și spre Miercurea Ciuc.

            Parcarea este semnalizată pe toate aceste drumuri prin panouri informative de presemnalizare și de identificare a locației parcării publice de pe Calea Bacăului – DN 11 (Oborul Săptămânal), precum și cu indicatoare rutiere care interzic staționarea autovehiculelor de mare tonaj.

            „Nerespectarea noilor restricții și reglementări instituite în municipiul Onești cu privire la oprirea, staționarea și parcarea autotrenurilor pe anumite sectoare de drum – spune primarul Nicolae Gnatiuc – va fi sancționată conform legislației în vigoare.

            Inaugurarea noii parcări de pe DN 11 Onești – Bacău va avea un impact pozitiv pentru confortul oneștenilor și al conducătorilor de autotrenuri”.

            În același areal al oborului sunt amenajate și zone pentru târgurile de mașini la mâna a doua și de mașini abandonate. „Vrem astfel să degajăm străzile și parcările din municipiu și rezolvăm și o problemă de imagine a orașului, dar și una de confort pentru

            S-a găsit un cadavru în canalul de fugă. Este criminalul!

            Pompierii au anunțat că, în canalul de fugă al râului Bistrița, a fost descoperit cadavrul unei persoane de sex masculin.

            Lucrătorii ISU Bacău au ieșit, astăzi, din nou, să caute corpul bărbatului care și-a ucis soția și care a anunțat că se aruncă în canalul de fugă.

            După mai multe zile de căutări, se pare că s-a găsit, în final, corpul căutat. Surse apropiate anchetei susțin că s-a realizat identificarea oficială a cadavrului și acesta ar fi, într-adevăr al bărbatului bănuit că și-a ucis soția.

            Reamintim că pe 21 ianuarie, un bărbat a ucis o femeie într-o mașină parcată lângă Podul Șerbănești, după care a anunțat că se va sinucide.

            Deputatul USR de Bacău, Lucian Viziteu, ales vicepreședinte al Camerei Deputaților

              Lucian Viziteu a fost votat luni, 3 februarie, vicepreședinte al Camerei Deputaților pentru următoarele 6 luni. „Am fost votat astăzi (luni, 3 februarie, n.r.) vicepreședinte al Camerei Deputaților pentru următoarele 6 luni. Le mulțumesc colegilor mei din USR pentru susținere și pentru încredere.

              Sunt sigur că și în perioada următoare îi vom reprezenta împreună pe români la fel de bine precum am făcut-o și până acum. Urmează o perioadă complicată, cu moțiuni de cenzură, cu alegeri locale și chiar cu posibile alegeri anticipate.

              Tocmai de aceea, trebuie să strângem rândurile și să luptăm împreună pentru a deveni o forță politică majoră, care să ne permită să acționăm și mai puternic în direcția reformării și liberalizării României”, a postat Lucian Viziteu, pe pagina sa de facebook.

              Viziteu ocupă această funcție alături de alti trei vicepreședinți ai Camerei Deputaților, resprectiv Florin Iordache – PSD, Carmen Mihăilescu – PSD și Gabriel Pintea – PNL.

              Lucian Viziteu a fost desemnat candidat la Primăria Bacău, din partea USR Bacău. Acesta este deputat din 2016 și președinte USR Bacău.