6 mai 2024
OpiniiEditorialDictatură sau democraţie?

Dictatură sau democraţie?

Cine a trăit înainte de 1990, ştie că toate hotărârile care priveau statul le lua partidul, prin acel faimos Comitet Politic Executiv al PCR, după care deveneau obligatorii. Dictatură curată.

În opinia mea, ce se întâmplă acum, cum procedează partidul aflat la putere prin asumarea răspunderii repetată, se cheamă tot dictatură, deoarece se ocolesc procedurile democratice, atunci când este vorba de legi organice, cum a fost Legea Bugetului de Stat, sau alte legi care, obligatoriu, ar trebui dezbătute în comisii şi apoi în Parlament.

Ce rol mai are Parlamentul? A devenit o anexă a Guvernului, un decor la o imagine proastă! Nu este o scuză că este guvern minoritar, DEMOCRAŢIA are principiile şi regulile ei într-un stat democratic, aşa cum este România, membră a UE. Şi sarabanda „asumării răspunderii” continuă, alegerea primarilor în două tururi, apoi, cred, alegeri anticipate. Ar mai putea urma, ca în Anglia, suspendarea Parlamentului şi avem semnele unei dictaturi mascate.

Un partid care se declară democratic (cel puţin la nivel de statut) a recidivat în decizii unilaterale, atunci când a ajuns la putere. Culmea este că partidul este încurajat, sprijinit şi îndemnat să ia asemenea decizii şi de preşedintele ţării, garantul respectării democraţiei. Dacă Opoziţia nu reuşeşte să se… opună, apelează la Curtea Constituţională, care, la noi, a devenit organism legislativ, ceea ce înseamnă un nou atac la democraţie, eludându-se principiul separării puterilor în stat.

Este oare acest partid unul democratic? Este democraţie în România?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri