Acasă Blog Pagina 1938

Viceprimarul Dragoș Ștefan: Stimulentele pentru personalul medical din subordinea Consiliului local trebuie acordate urgent

    Viceprimarul Dragoș Ștefan, spune că personalul medical din subordinea Consiliului local Bacău va trebui să primeasca stimulente.

    „În prima ședință de Consiliu local voi propune acordarea de urgență a stimulentelor pentru cele 82 de cadre medicale aflate în subordinea Consiliului local. Este vorba despre asistentele medicale din medicina școlară și cele de la Centrul Bugetar Creșe”, a declarat viceprimarul Dragoș Ștefan.

    Voi iniția și susține un amendament la proiectul de rectificare bugetară, prin care să acordăm 410.000 lei, sumă necesară pentru aceste stimulente,urmând ca ulterior această sumă să fie recuperată de la Ministerul Sănătății”, a mai afirmat viceprimarul.

    „Zilele prostiei”

    Gafa Guvernului de a lăsa timp de trei zile fără nicio prevedere legală comportamentul românilor la vreme de pandemie nu putea trece necomentată mai ales de „opoziția” politică. Așa cum mai tot ce am trăit timp de circa două luni de când ne confruntăm cu pandemia a fost temă de scandal politic, uneori violent în plan verbal, dizgrațios.

    De vineri până luni, trecem de la ceea ce am numit „starea de urgență” la ceea ce se va chema „starea de alertă”. Trei zile în care nimic din ce a instituit prima dintre aceste „stări” nu mai are temei legal (unii spun că nici așa nu prea aveau), adică trai nineacă, pentru că nimic nu ne mai stă în cale.

    Cum s-a ajuns la acest hiatus explică numai juriștii. Poporul nu prea își dă seama la cum stau lucrurile, dar dacă specialiștii spun că nu mai e îngrădire, atunci mulți vor proceda ca atare.

    Pentru că onor guvernanții nu au prevăzut un asemenea hiatus legislativ, opoziția a numit perioada de vineri până luni „Zilele prostiei”. Zilele în care adio mască de protecție, adio reguli de protejare în zonele publice.

    Poate nu va fi chiar așa. Oamenii se mai gândesc, totuși, și la sănătatea lor și, cum se spune, decât bolnav, mai bine sănătos, dar ferit de orice posibilă infectare. Paștele și zilele începutului de mai, de regulă zile de mare sărbătoare, au dovedit, sud amenințarea pedepselor publice, desigur, că lumea nu a înnebunit de tot. Izolarea s-a respectat!

    Dar acum mă înfiorează ceea ce văd deja pe stradă, prin locurile publice: tot mai mulți concitadini fără masca de protecție, de parcă ne și sfidează și ne arată cât de fraieri suntem noi, „mascații”, dacă purtăm cârpele față.
    „Zilele prostiei” pot fi contagioase și la propriu și la figurativ!

    Lucrările la etajele 4 și 5 de la Spitalul Municipal Bacău sunt în grafic!

      Președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, a verificat, împreună cu Silviu Ionel Pravăț, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău dar și cu Valentin Palea, administratorul public al județului Bacău, stadiul lucrărilor la etajele 4 și 5 ale Spitalul Municipal Bacău.

      Lucrările au început, în regim de urgență, acum trei săptămâni și sunt într-un stadiu avansat.

      „Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. dar și subcontractorii acesteia au lucrat în ritm susținut, așa cum și-au asumat în contract”, spune președintele CJ Bacău.

      Prin hotărârea Consiliului Județean 78 din 1 aprilie 2020 s-a aprobat asocierea între județul Bacău, Municipiul Bacău și Direcția de Sănătate Publică Bacău pentru realizarea cât mai urgentă a acestei investiții.

      Județul Bacău și Municipiul Bacău suportă în mod egal costurile pentru construcții-montaj, care sunt estimate la 10,3 milioane de lei.

      Ultrascurte

      * România nu suferă nici de crize economice, nici de criză sanitară, socială, a locurilor de muncă, nici măcar de vreo criză politică. România suferă de prostie. Iar prostia netratată cauzează probleme pe care nouă ne place să le numim «crize».

      * Dionisie și-a pus ca rington la telefon o succesiune de strănuturi și tuse cu horcăieli. Cică face un experiment social…

      * Trăim cele mai perfecte vremuri în cea mai perfectă țară. E singura țară din lume în care se împlinesc dorințele strigate pe străzi. Pas cu pas. Singura țară din lume în care populația a decis că are prea multe drepturi, că democrația pute și că, în general, e mai bine să fii sclav decât om liber. Toate aceste vise sunt pe cale să se împlinească. Iar lumea este tot mai fericită. Cu excepția cârcotașilor de serviciu, care se știe că sunt plătiți de Rusia și China ca să denigreze Partidul și conducătorii săi sublimi. Închisoarea e libertate! Trăiască Victoria!

      * Ca să nu se interpreteze că ar vorbi de rău Germania, politicienii români s-au făcut că uită de Ziua Victoriei. Iar ca să nu se lase cu dosare penale, au făcut uitată și Ziua Independenței…

      * Guvernul a decis: pentru a se asigura cei 2 metri dintre călători, rândul de scaune de la geam va fi mutat în afara avionului.

      * Politicienii care susțin actualul Guvern au o mare problemă încercând să convingă feisbuciștii că există un virus extrem de primejdios, după ce ani la rând tot ei le-au spus să nu creadă nimic din ceea ce le spune Guvernul…

      * 23 iunie 2027: starea de alertă se prelungește încă o lună iar Guvernul dă asigurări că alegerile care trebuiau să aibă loc în 2020 vor avea loc cât de curând. Deocamdată e prematur, nu putem risca să imbolnăvim populația. Cetățenii sunt sfătuiți să-și schimbe masca la fiecare oră de la distribuitoarele instalate în fiecare intersecție. Cine nu cumpără măcar zece măști pe zi este amendat. Amenzile sunt reținute automat din salariu.

      * – Bunelule, și, atunci, în ’20 nu și-au dat seama că totul e doar o mare țeapă?
      – Nepoate, la cum s-a votat în alegerile din ’19, ai impresia că avea cine să-și dea seama?!…

      Răzvan Bibire

      Teleşcoala noastră (IX)

      Au cuvântul cititorii

      Nu vorbim doar de băcăuanii noştri, ci de cititori (români, desigur) aflaţi peste mări şi ţări, care au răspuns provocării derivate dintr-o ediţie recentă a emisiunii Teleşcoala de la TVR 2. Din Irlanda, de pildă, M. D., dăscăliţă de română acolo, ne face o listă de nedumeriri iscate de prezentarea semnelor ortografice şi de punctuaţie.

       

      Mereu provocatoare, pauza

      Suntem întrebaţi dacă se înfiripă o campanie de oficializare a hashtagului fără ca noi să observăm: „Se creează terenul unor confuzii dăunătoare pentru deprinderile noastre de scriere. Vom ajunge să punem acest semn în locul virgulei, al punctului şi virgulei sau chiar în locul punctului”. Un cititor mai aproape de noi, E. B., ne scrie că de fapt hashtagul are alt rost: să grupeze toate mesajele de pe un anumit subiect într-o singură căutare, asemenea unei categorii. Universitarul V. S. ne scrie pe un ton glumeţ: „Eu # acum # citeam # chiar # romanul # Ion”.

       

      Dacă ar fi numai asta…

      Suntem atenţionaţi că au fost şi alte păcate ale lecţiei despre semnele ortografice şi de punctuaţie. De exemplu, discutând despre cratimă, profesoara exemplifică situaţia când acest semn se foloseşte dacă vrem să stabilim măsura unui vers, ceea ce ne obligă la despărţirea în silabe: [peo-stra-chi-nă-un-cerb-a-tre-să-rit] = 10 silabe; [po-e-ţii-ies-sas-cul-te-li-niş-tit] = idem, pentru enunţurile „Pe-o strachină un cerb a tresărit”, respectiv „Poeţii ies s-asculte liniştit”. Când versul cuprinde o ortogramă, aceasta rămâne întreagă şi la despărţirea în silabe. Ne învaţă DOOM2: „cratima este utilizată şi în analiza metrică (Ne-n-ţe-les ră-mâ-ne gân-dul…)” (p. XL, nota 37). Deci corect ar fi fost „Pe-o stra-chi-nă…” şi „s-as-cul-te”. Partiturile muzicale folosesc această notaţie, dar nu pun cratimă după fiecare cuvânt, ca în situaţia ilustrată aici. O rezolvare ar aduce-o ascocierea cratimei cu linia de pauză (Pe-o stra chi nă un cerb a tre rit), însă sunt greu de diferenţiat cele două semne.

       

      Gingaş domeniu, ortografia

      Ni se pare lipsit de importanţă dacă o carte este scrisă cu cratimă în loc de linie de dialog (tot mai multe tipărituri apar aşa, din comoditatea de a selecta din simboluri un alt semn), dar elevilor trebuie să le prezentăm două semne diferite: cratima (-) şi linia de dialog (–). În şirul descris de la TVR 2, aceasta ocupa fără drept locul unei linii mai lungi, numită linie de dialog.

       

      Terminologie suferindă

      Mai ales la capitolul denumiri – ne scrie E. S., dintr-un judeţ vecin – nu ne putem juca: „linia oblică” nu există, ci bara oblică; cratima are caracter „permanent” în „s-au dus” şi „accidental” în „de-acasă” (opusul lui „permanent” este „temporar” sau „ocazional”); şi tot cratima nu marchează „omiterea” unei vocale, ci căderea acesteia.

      Când se reiau examenele pentru permisul auto

        O informație apărută pe fluxurile naționale și oficiale de știri precizează că Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează populația că examenele pentru obținerea permisului auto vor fi reluate la începutul lunii iunie, în două etape. Prima etapă – examinarea la proba practică, pentru cei declarați „admis” la proba teoretică și programați la proba practică pe durata instituirii stării de urgență (cu prioritate pentru candidații afectați de măsurile restrictive, respectiv cei cărora le-au expirat documentele aflate la dosarul de examinare sau le expiră în perioada imediat următoare). În a doua etapă – reluarea activității de examinare – proba teoretică la aproximativ două săptămâni, în funcție de volumul solicitărilor pentru proba practică.

        În vederea desfășurării activității de examinare vor fi respectate, cu strictețe, următoarele măsuri de protecție în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului:

        – Utilizarea măștilor de protecție atât pentru candidați cât și pentru examinatori;
        – Dezinfectarea interiorului autovehiculelor folosite la desfășurarea probei practice, înainte de începerea fiecărei probe;
        – Respectarea distanțării persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere, cel puțin 1,5 m;
        – Evitarea prezentării la locul de întâlnire al candidaților cu însoțitori (prieteni, rude, susținători). Accesul va fi permis doar candidatul și reprezentanții scolilor de conducători auto;
        – Desfășurarea activității de instruire numai în spații deschise, cu respectarea regulilor de distanțare socială.

        Totuși, acest lucru se va organiza în funcție de ce va hotărî fiecare prefectură în parte.
        Pentru a înțelege cum stau lucrurile, băcăuanul Petru Bordeianu, președintele Federației Naționale a Formatorilor Auto a precizat pentru Deșteptarea:

        „Înainte de COVID, programarea la traseu era la maxim trei săptămâni. La noi, în Bacău, cam la o lună și jumătate, iar în alte reședințe, cum ar fi Iașul, la trei luni.” Bordeianu nu a confirmat o dată anume pentru reluarea acestora, însă a precizat că instructorii de luni vor reîncepe cursurile.

        „În ceea ce privește reluarea examinărilor, aici în Bacău, am aștepta să mă sune domnul prefect… Sunt alți prefecți din țară care mi-au cerut părerea, dar la noi, nu a zis nimeni nimic. Totul ține de organizarea prefecturilor”, a mai declarat Petru Bordeianu. Președintele Federației Naționale a Formatorilor Auto a subliniat că pe perioada de stare de urgență instructorii auto nu au fost opriți să lucreze și chiar au fost unii, foarte puțini, în alte localități, care au continuat activitatea. „În Bacău nu s-a întâmplat acest lucru pentru că fiecare instructor a încercat să se protejeze pe el și familia lui. Și ar mai fi un aspect. Noi facem orele cursantului, dar dacă nu poate susține examenul…”, a mai spus Bordeianu.
        Contactat telefonic, prefectul județului Bacău, Liviu Miroșeanu ne-a explicat: „Astăzi (joi, 14 mai –n.r.) este ședință de guvern și se stabilesc măsurile pentru aceste trei zile (15, 16 și 17 mai – n.r.). De luni intră în vigoare legea și vom vedea ce precizări vom avea în acest sens, care vor fi măsurile în stare de alertă. Lucrurile se pot schimba peste noapte, deci este prematur să vorbim. De luni, când lucrurile vor fi clare, vom putea vorbi pe orice subiect. Nu știu ce se întâmplă în alte județe din acest punct de vedere, dar cu siguranță săptămâna viitoare totul va fi limpede.”

        Enigma Otiliei Văduva: Fata cu suflet mare… din „linia întâi”

        Otilia Văduva este una dintre sutele de fețe, adeseori, acoperite cu măști de protecție, care veghează permanent la sănătatea noastră. A urmat cursurile Liceului teoretic „Cuza Vodă” din Huși, profilul chimie-biologie, ulterior absolvind Școala Postliceală Sanitară „Mihai Eminescu” din Bacău. În prezent, este asistent medical la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Bacău, dar face și gărzi SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare). De mai bine de două decenii, Otilia se află în slujba celor suferinzi, străduindu-se să arate că niciun efort de a ajuta nu este prea mare. Ca toți profesioniștii din Sănătate, și ea are o poveste în spate cu care a pornit la drum.

        Mentor i-a fost… mama

        – Cum era viața dumneavoastră înainte de a alege să lucrați în Sănătate?
        – Aș începe cu mama mea, care, la fel, a fost asistent medical, ea fiind, de altfel, mentorul meu, omul care m-a îndrumat să îmbrățișez această carieră. Mama a fost un om extraordinar, întotdeauna ne povestea din experiențele ei, trăiam cu ea bucuriile pe care le împărtășea cu oamenii. Pe când aveam vreo 14 ani, mi-a explicat despre această meserie. O observam mereu cum, în acea perioadă, steriliza acasă, prin fierbere, seringile pe care le folosea la diverși pacienți. Nu existau seringi de unică folosință, mult mai târziu au fost introduse și la noi. La vremea aceea, se foloseau tot felul de seringi, mai mari sau mai mici, care, efectiv, mă fascinau, mai ales că aveau corpul din sticlă, aveau și acele pistoane, ace de diferite mărimi… Pentru o fetiță care, în anii din urmă, se juca cu păpușile, făcând pe asistenta, dorința cea mare era să vadă pe viu cum decurg lucrurile. Și, atunci, am rugat-o pe mama să mă învețe să fac injecții de-adevăratelea, folosindu-l ca suport pe tata. În mod evident, acest lucru nu a fost posibil, mama zicându-mi că mai am de așteptat până voi putea face asta. În schimb, mi-a permis să merg după ea la serviciu. Veneam cu cel puțin jumătate de oră mai devreme, doar ca să mai pot vedea câte ceva pe acolo, pe la spital, mai spionam, mai observam, mai ascultam discuțiile profesioniștilor. Însă, ceea ce mi-a plăcut foarte mult la mama a fost faptul că era un adevărat pedagog, se pricepea și-i plăcea să-i învețe pe alții. Mi-aduc aminte că erau colege de-ale ei, dintre cele foarte tinere, care, mereu, vorbeau despre mama, Tamara, că le-a pus seringa în mână, așa cum învățătorul îți pune stiloul, în primii ani de școală. Ea le-a învățat meseria în care, mai târziu, aveau să devină profesioniste desăvârșite.

        Mama Otiliei, la spitalul din Huși, locul în care a copilărit…

        – Când s-a produs acel declic, momentul decisiv, când v-ați hotărât să vă îndreptați către această meserie? Pentru că, la 14 ani, un copil nu putea decide cariera pe care o va urma la debutul maturității.
        – Cred că… adică nu doar cred, cu siguranță acel moment a fost când s-a îmbolnăvit bunica mea. Suferea de o boală incurabilă și devenise dependentă de un anumit tratament. Iar, eu, împreună cu surorile mele – una este biolog și cealaltă, asistent veterinar -, am fost nevoite să-i administrăm acea medicație, mama fiind mai tot timpul la serviciul de la spital.

        A doua familie…

        – Trăim într-o lume zbuciumată, în care se întâmplă lucruri, interacționăm cu fel de fel de oameni, mai ales dumneavoastră. Or, meseria dumneavoastră, în principiu, presupune să faci bine omului. Cât de complicat este să faci bine?
        – Nu este deloc complicat. Dacă empatizezi cu acea persoană, binele vine foarte ușor. De multe ori, binele pe care-l faci unui om aflat în suferință este să-i dai un simplu sfat sau să-i „furi” un zâmbet. Chiar dacă, medical, se poate întâmpla să nu-l poți ajuta, este la îndemâna oricui să dea un sfat, să spună o vorbă bună, să-i acorde o alinare. Bunăoară, la debutul carierei, când lucram în Iași, la secția de dializă, pacienții care urmau periodic același program, aceleași proceduri, deveneau, după un timp, a doua noastră familie. Te atașezi de sufletele lor, practic, cu ei „crești”. Ne știam poveștile de viață, înțelegeau mereu când aveam o problemă, știau când eram triste. La fel și noi, le simțeam mereu îngrijorările, fricile, suferințele, nevoile. După ce m-am mutat în Bacău, la Policlinică, am găsit altceva, mi-au fost oferite cu totul alte experiențe. Însă, de departe, cea mai efervescentă experiență am căpătat-o de când sunt la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău, este exact locul pe care mă pliez cel mai bine, eu fiind o fire mai energică. În copilărie, eram, cumva, „băiatul lui tata”, pentru că eram mereu pe garduri, în natură, făceam aproape ce făceau băieții. Or, UPU/SMURD, pot spune, este viața mea, acum. Nu mă văd lucrând în altă parte.

        Începutul …. la Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon Iași, secția de dializă

        – Deși este un sector care, să zicem, uzează foarte tare omul.
        – Foarte, dar, îmi place extrem de mult. SMURD-ul ne oferă adrenalină, ai parte de o cu totul altă experiență, față de Policlinică, de exemplu. Echipa este formată din medic, asistent și paramedici, iar la locul unde ești trimis să intervii găsești mereu un puzzle pe care trebuie să-l așezi piesă cu piesă, spre deosebire de Policlinică, unde jocul ăsta este rezolvat, cât de cât. E drept că și aici vin cazuri foarte grave, vin oamenii pe picioarele lor, iar, la un moment dat, se decompensează și trebuie să acționezi. La UPU, foarte important este minutul, secunda, de care contează dacă acel om va supraviețui sau nu.

        Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă

        – Există vreun caz sau mai multe, la care ați fost chemată să interveniți, care să vă fi rămas în memoria afectivă?
        – Sunt foarte multe cazuri, dar cel care te marchează e cel în care este implicat un copil. Am avut un astfel de caz, cu ani în urmă, când întreaga echipă s-a străduit din răsputeri să salveze o fetiță, dar, din păcate, nu am reușit. Atunci, cred că mai mult de două ore, toată echipa nu s-a putut privi în ochi unul pe altul, plângeam cu toții încontinuu. Se suprapun foarte multe lucruri: copilul, care este copil și atât, familia, noi, cu trăirile noastre…
        Un alt caz, nu la fel de tragic, dar drag sufletului meu, s-a petrecut, cu ani în urmă, într-un concediu în străinătate, când, la masă fiind, soțul mi-a arătat spre mulțimea din spatele meu care dansa, și unde părea că se întâmplă ceva neobișnuit. M-am repezit imediat acolo și, într-adevăr, un turist mai în vârstă, venit din Rusia, făcuse infarct. Am început imediat resuscitarea. Norocul lui a fost că localul era foarte aproape de cabinetul medical. A sosit doctorul și, prin limbajul gesturilor, ne-am înțeles ce trebuie să facă fiecare. Doamna doctor l-a intubat, eu i-am prins o linie venoasă și… pacientul a supraviețuit.
        În fine, un caz deosebit este și cel al unei doamne în vârstă care suferea de o boală incurabilă și de care am avut grijă de la momentul zero până în prezent. Bucuria este că, mulțumită lui Dumnezeu, a supraviețuit bolii, chiar și după, iată!, șase ani. Și asta deși cazuistica indică cel mai redus procent al celor care rămân în viață după o așa suferință. În povestea asta am să-l implic și pe copilul meu Ștefan, de 16 ani, sportiv de performanță – practică volei, pentru că am avut o experiență foarte plăcută. În cei doi ani cât a durat până am reușit să o punem pe picioare, băiatul meu care, vrând-nevrând, a tot auzit vorbindu-se despre caz, m-a rugat într-o zi să-l iau cu mine la doamna bolnavă, fiind curios să vadă ce tot fac la ea. Plus că voia să o și cunoască. Or, tocmai acest lucru m-a marcat, ei doi rămânând buni prieteni, își vorbesc mereu, se vizitează… Bucuria mea asta este, și anume că fiul meu a învățat să empatizeze cu oamenii, în special cei aflați în suferință, știe să fie bun, să-și ofere din timpul lui liber celor care au nevoie, indiferent ce meserie va îmbrățișa. Căci, nu-i așa?, în viață contează ca, atunci când un om are nevoie, să știi să-i fii suport.

        – V-a încercat, vreodată, acel sentiment de neputință, când, realmente, nu mai puteați face nimic pentru a salva un om?
        – Da, din păcate, cu mama mea, atunci când am descoperit-o cu multiple metastaze și am aflat că, din punct de vedere medical, nu se mai putea face absolut nimic. Cu toate acestea, i-am fost un suport fizic, psihic ș.a.m.d., astfel încât, până în ultima clipă, a dus cu demnitate acest
        diagnostic.

        – Mereu m-am întrebat dacă teama este o noțiune care există în vocabularul dumneavoastră, al celor din Sănătate? Mă gândesc aici la cazurile în care sunt implicate persoane antisociale sau aflate sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise. Dar și la lupta cu un inamic invizibil, cum ar fi acest nou virus care a dat lumea peste cap.
        – În ce mă privește, nu, pentru că majoritatea dintre noi avem o experiență în spate, iar când sunt cazuri extreme, despre care ați vorbit mai devreme, alături de medic, intervine asistentul cel mai experimentat. Nici măcar când vorbim despre microorganisme nu există teamă, pentru că și atunci se găsește un remediu, există vaccinuri și altele. Pe de altă parte, suntem antrenați, învățați, astfel încât știm că, înainte de toate, trebuie să interoghezi pacientul, ca să afli, cât de cât, din istoricul lui. Acum, oamenii sunt ceva mai educați și știu că e bine să ne vorbească despre afecțiunile pe care le-au avut. Plus că suntem tot timpul protejați, asta am învățat, poate, cel mai bine. Umblăm numai cu mănuși, mai ales în perioada aceasta, a pandemiei, ne spălăm pe mâini de 20 de ori pe zi, dacă este nevoie. Nu-ți spune nimeni că risipești săpunul. Așa, știm că suntem protejați.

        În fața…. necunoscutului

        – Cât de greu s-a lucrat sau se lucrează în contextul pandemiei COVID – 19? Este vreo diferență față de perioada de dinainte?
        – Absolut, pentru că, de la început, ne-am confruntat cu un necunoscut, despre care nici acum nu știm foarte multe. Cu timpul, însă, îți învingi teama, mai ales dacă ești tot timpul precaut, îți iei măsurile de siguranță. E greu, ar fi incorect să nu recunosc. Mai ales psihic, pentru că există riscul de a duce acasă virusul sau să-l transmiți unor oameni care au respectat regulile, au stat în izolare, au purtat măști… Dar, când lucrăm cu pacienți cu COVID – 19, suntem foarte bine echipați. Cred că lumea este cumva alta, după pandemia asta, pentru că am fost obligați să ne schimbăm comportamentul, modul de viață, nu și principiile de bază. O să reușim să trecem și de această criză, o să învățăm s-o facem, așa cum, de-a lungul existenței noastre, am trecut peste toate perioadele de boală. Teama este lucrul cel mai greu de gestionat, dar, respectând normele, se poate trece și peste ea.

        – Există ceva care v-ar determina să renunțați la meseria pe care o aveți acum?
        – Nu, absolut nimic. Dacă ar fi, oricând aș lua-o de la capăt. Nimic nu mă poate îndepărta de meseria asta, nici măcar un câștig material. Cred că nimic nu poate să acopere satisfacția mea profesională. Nici nu m-aș vedea făcând altceva. Suntem toate trei surorile crescute în spiritul acestei meserii, drept dovadă că toate activăm, oarecum, cam în același domeniu.

        – V-a atras, vreodată, străinătatea, unde, știm cu toții, se câștigă mai bine, iar dotările sunt superioare celor de la noi?
        – Am avut ocazia să fac un schimb de experiență în străinătate, am văzut ce e acolo, dar nu m-a atras niciodată. Îmi place aici, în țara mea, cu prietenii mei, cu oamenii mei dragi. E drept că meseria mea o poți face oriunde în lume, dar prefer să o prestez aici, unde m-am născut.

        – Ați încuraja pe cineva să îmbrățișeze această meserie, în condițiile în care, se știe, de cele mai multe ori, este epuizant să lucrezi cu oamenii, într-un ritm susținut, cum este la SMURD?
        – Am un caz în care o amică de-a mea, văzând ce fac, a ajuns să profeseze meseria de asistent medical. Mă bucur că aleg asta, îi admir și voi fi oricând în sprijinul celor care se vor apleca spre acest domeniu. Pentru că este foarte important ca, la început, să știi că ai pe cineva dispus să te ajute să «simți» seringa pe care o ții în mână.

        Echipa de la UPU Bacău, cu care colaborează – de la dreapta spre stânga as. Mariana Ciocan, as. Mihaela Dobrea, dr. Camelia Ștefan, as. Otilia Văduva și as. Paula Heisu.

        – Ce mesaj le transmiteți băcăuanilor, inclusiv colegilor, cu ocazia recentei zile, 12 mai, când a fost sărbătorită tocmai meseria de asistent medical?
        – Băcăuanilor le doresc, cum altfel decât sănătate, să-i păzească Dumnezeu, dar să fie și precauți, respectând întocmai normele care se impun, mai ales după „marea relaxare”, care va începe de pe 15 mai. Numai astfel vom reuși să depășim această perioadă. Colegilor mei le doresc foarte multă sănătate, este mai bună decât toate. Întotdeauna să-și aleagă echipa potrivită, cea de care au nevoie, pentru că absolut totul se poate realiza numai în echipă, indiferent cât de bun crezi că ești. Să aibă putere de muncă astfel încât să-și ducă la îndeplinire visele. Iar Dumnezeu să le poarte de grijă, permanent, pentru că și eu am avut foarte multe evenimente în viață și doar credința în Divinitate m-a ajutat să trec mai departe. Nu în ultimul rând, le mulțumesc soțului și copiilor pentru susținere, atunci când simt că-mi este greu îmi oferă înțelegere și încurajare.

        Tunurile de dezinfecție vor fi în acest weekend pe străzile din oraș

          S-a tot vorbit de tunurile de dezinfecție achiziționate de Primăria Municipiului Bacău, tunuri care au fost văzute în operațiunile de dezinfectare din Wuhan, în China. Ieri ar fi trebuit să se încheie contractul cu firma care aduce dezinfectantul iar de sâmbătă tunurile ar trebui să fie prezente pe străzile orașului.

          „Totul depinde și de condițiile meteorologice, să nu plouă sau să bată vântul. Intenționăm să mergem pe fiecare stradă, dus-întors, 20 de metri de la asfalt în stânga și în dreapta”, a delclarat Marcelin Șolot, directorul Direcției Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, care a precizat că principalele artere ale municipiului pot fi pulverizate cu dezinfectant în 8 ore.

          Direcția dispune de două tunuri, unul mai mare care va opera pe arterele principale, mai largi, și unul mai mic, care va intra pe străzi mai înguste. Sunt luate în considerare și variantele de operare în orele nopții, Marceli Șolot specificând că aparatele nu sunt zgomotoase. Pentru a fi eficient, tratamentul va fi reluat după zece zile.

          Începe și dezinsecția

          Așa cum ne-am obișnuit, în fiecare primăvară, și în acest an ne vom trezi dimineața cu avionul glaben care stropește cu substanțe de dezinsecție. Avionul este pregătit iar contractul este semnat de anul trecut. „Normal tratamentul se face pe la sfârșitul lunii mai, apoi mai avem unul la sfârșitul lunii iunie și unul în august-septembrie. Substanțele sunt împotriva țânțarilor, muștelor, a căpușelor și a altor insecte”, a dat asigurări Marcelin Șolot.

          Ce se mai lucrează

          Directorul Direcției de Servicii Publice Bacău a reamintit și faptul că echipele de la „Spații Verzi” sunt prezente zilnic în oraș și desfășoară diverse lucrări. „Avem echipe la tuns gazon, la tuns garduri, în parcuri…sunt diverse activități. De luni începem să reparăm și să modernizăm 42 de platforme de colectare a deșeurilor. Am avut o licitație pentru 70 de bănci și le așteptăm săptămâna viitoare, bănci pe care le vom instala acolo unde avem cerințe de la cetățeni”, a precizat Marcelin Șolot care a mai spus și faptul că echipele direcției lucrează la amenajarea unei locații unde vor fi duse mașinile abandonate din oraș, locație care este situată în parcul Gherăiești, în zona serelor.

          De la lalele la petunii și begonii

          Nu putem să remarcăm faptul că a fost o primăvară frumoasă și că orașul a arătat bine. Mulți băcăuani au admirat lalele din oraș, le-au imortalizat în poze și le-au postat pe site-urile de socializare. Cum vremea acestora a cam trecut, am fost curioși să aflăm cu ce alte flori vom fi „răsfățați” în continuare. Marcelin Șolot a explicat că deja a fost dată comanda de la mijlocul acestei săptămâni și că sâmbătă ar trebui să ajungă peste 60.000 de flori, portolac, gazania, petunii, dalii, salvia, gura leului, crăițe și begonii, toate urmând a fi amplasate în spațiile verzi din oraș începând de săptămâna viitoare.

          Reguli de fier, în frizerii

            De joi, băcăuanii care vor să-și aranjeze freza în frizerii sau în saloanele de înfrumusețare vor putea ajunge în aceste unități doar în baza unei programări. În plus, înainte de intrarea în spațiul de lucru, clientul va fi informat că accesul în salon se va realiza doar după dezinfecția mâinilor (cu substanțele puse la dispoziție de operatorul economic) și verificarea temperaturii corporale.

            Aceasta nu trebuie să depășească 37 de grade. Recomandările, propuse de Institutul de Sănătate Publică, prevăd că, la intrare, și clienţii trebuie să primească măşti, în cazul în care aceștia nu au.

            „O să avem măști și noi, precum și viziere, care vor fi schimbate la cel mult 4 ore, iar după fiecare client trebuie dezinfectate instrumentarul și suprafețele de lucru. Cred că probleme vor fi după ce va veni căldura aia mare, când măștile trebuie purtate, ca și acum, tot timpul cât clientul se află în salon, iar pornirea aerului condiționat va fi interzisă. Tot cu masca pe figură va trebui să stera clientul pe tot parcisrul tunsului sau al aranjatul părului. Ce să mai vorbim, noaptea minții! ”, ne-a declarat o frizeriță din Bacău.

            Aceleași reguli valabile de joi impun asigurarea unei suprafațe minime de 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 m, între oricare 2 persoane apropiate, aşteptarea în salon fiind interzisă. Mai mult, în saloanele de înfrumusețare, de pe 15 mai, sunt obligatorii dezinfecția și aerisirea la intervale regulate de timp. În categoria unităților de îngrijire personală sunt invluse spațiile special destinate pentru frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică.

            Drumul de la Godovana prinde contur

              Veste bună pentru miile de băcăuani care tranzitează zilnic DJ 241 B, între localitățile Pădureni – Filipeni – Godovana. Consiliul Județean anunță că jumătate din această șosea – 7,5 kilometri – pe sectorul dintre Godovana și Filipeni, a fost deja asfaltată.

              „Este unul dintre drumurile județene care nu au avut niciodată asfalt, un drum de coșmar pentru locuitorii din zonă, plin de gropi și noroi. Cei care trec prin această zonă vor beneficia de o șosea modernă, asfaltată la standarde înalte de calitate. O felicit pe doamna primar Rodica Ambrozie pentru implicarea deosebită și remarc buna mobilizare a antreprenorului”, a arătat președintele CJ, Sorin Brașoveanu.

              Investiția totală se va ridica la 31 de milioane de lei, finanțare asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, inițiat de Guvernul PSD, și va presupune o serie întreagă de lucrări: fundație de balast și piatră spartă, două straturi de asfalt, 7 poduri și 92 de podețe modernizate și reabilitate, șanțuri, rigole și într-o porțiune, un zid de sprijin de 250 de metri etc.

              Deputaţii PNL Bacău nu-s fraţi cu codrul, ci amicii haiducilor cu drujbe

              Împreună cu toţi colegii mei băcăuani, miercuri am aprobat în Camera Deputaţilor proiectul de lege care va duce la apariţia unui „DNA al Pădurilor” – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu. Instituţia va cerceta tăierile ilegale şi va trimite în judecată jefuitorii. Dovedind încă o dată că nu le pasă de ce vor oamenii, deputaţii PNL Bacău s-au abţinut de la vot pentru că aşa au primit ordin de la partid. Oare de ce n-au avut curajul să fie alături de cei ce apără natura? Sunt aşa de mari interesele liberale în afacerile care lasă România fără păduri încât pun profitul mai presus de onoare? Deşi vorbesc mult şi degeaba de sănătatea băcăuanilor, reprezentanţii PNL tac laş atunci când e vorba de fapte, de măsuri concrete care să ne protejeze pe noi, pe copiii şi nepoţii noştri.

              Mă şi mir că parlamentarii liberali au avut voie să voteze legea iniţiată de PSD care interzice pe 10 ani exportul de buşteni în spaţiul extracomunitar UE. Probabil, ruşinea lor ar fi fost prea mare şi oamenii ar fi văzut clar de partea cui sunt, de fapt! Incapabili să gestioneze bine şi la timp criza provocată de COVID, cei din PNL se dovedesc şi complici (chiar dacă tăcuţi) ai celor care se îmbogăţesc hoţeşte cu lemnul din păduri. Aceasta este guvernarea de dreapta, nepricepută, ahtiată după funcţii şi aservită altor interese decât ale românilor.

              După şase luni de dezastru, oamenii au înţeles că liberalilor nu le pasă de soarta lor şi, la următoarele alegeri, îi vor trimite să cânte-n frunză prin codrii pe care n-au vrut să-i salveze. Iar acolo nu vor mai auzi drujbele care le sunt atât de dragi!

              Ionel Floroiu, deputat PSD Bacău

              “Palăr și Lungu, deputații PNL Bacău, s-au abținut la votul din Cameră pentru înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu. Asta e dovada incontestabilă că liberalilor nu le pasă nici de păduri, nici de protecția mediului. Nici de sănătatea românilor. Ei doar vorbesc, iar când au ocazia să și facă ceva fug de vot! Înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu a fost aprobată astăzi de Camera Deputaților, mulțumită și votului „pentru” dat de parlamentarii social-democrați. În timp ce unii de la PNL, în Bacău, l-au făcut cetățean de onoare pe întâiul tăietor de păduri al țării, noi vrem ca pădurile României să fie protejate, iar cei vinovați de tăieri ilegale să plătească!”

              Dragoș Benea, europarlamentar

              Guvernul instituie Starea de Alertă

                Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seară, instituirea stării de alertă la nivel naţional pentru o perioadă de 30 de zile, în urma hotărârii Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

                Din 15 mai, în spațiile comerciale, mijloace de transport , locul de muncă și alte spații închise e obligatorie purtarea măștii.

                Instituțiile care lucrează cu publicul iau măsuri pentru organizarea activității: suprafață minim de 4 mp pentru fiecare persoană, să nu permită accesul persoanelor cu temperatura de peste 37,3 grade și să asigure dezinfectarea.

                E suspendată activitatea restaurantelor, motelurilor, pensiunilor, cât și a teraselor.

                Se suspendă transportul rutier internațional de persoane pentru toate cursele spre Italia, Franța, Germania, Spania, Turcia până în 1 iunie.

                Se reia acttivitatea cabinetelor stomatologice.

                Se reia activitatea în ambulatorii – consultații doar cu programare prelabilă.

                Se instituie pentru toate persoanele care vin din străinătate carantinarea sau izolarea la domiciliu.

                Din 15 mai e permisă circulația persoanelor cu evitarea grupurilor mai mare de 3 persoane – nu mai trebuie declarație.

                Se deschid parcurile, cu excepția locurilor de joacă.

                Interdicția deplasării în afara localității, cu excepțiii: activități agricole, scop profesional, îngrijirea unei alte proprietăți, tratament, îngrijire copii/ rude, asistență persoane vîrstnice, deces membru de familie.

                Numărul bolnavilor de COVID 19 de la Centrul din Dărmănești a ajuns la 85

                  Numărul persoanelor infectate cu virusul SARS Cov 2 la Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești a ajuns la 85, potrivit Direcției de Sănătate Publică Bacău. Bolnavii sunt atât din rândul beneficiarilor cât și din rândul personalului de îngrijire.

                  Reamintim că, din cauza testării tardive a personalului, la Centrul de la Dărmănești a izbucnit un focar de COVID 19, circa 65 de persoane fiind declarate infectate într-o primă fază.

                  Situația de la Dărmănești, ca dealtfel, în toate focarele de COVID a fost ținută secretă de autoritățile sanitare, fiind dezvăluită de președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, care a spus că focarul a izbucnit deoarece DSP nu a testat la timp personalul, deși DGASPC, în subordinea căreia se află Centrul de la Dărmănești, solicitase acest lucru.

                  După ce a fost acuzată că ar fi recoltat probe numai de la personalul de serviciu, DSP a anunțat că a extins procedurile și la beneficiari dar și la personalul care se afla în izolare la domiciliu, nefiind de serviciu.

                  DSP a mai decis carantinarea beneficiarilor pozitivi si a personalului cu rezultat pozitiv (toti asimptomatici) timp de 14 zile, asigurarea asistentei de specialitate de catre un pneumolog/infectionist.

                  Testarile ulterioare ale persoanelor pozitive COVID asimptomatice vor fi efectuate in functie de recomandarile medicului infectionist. Astfel, sambata, 16.05.2020, echipe de specialisti din cadrul DSPJ Bacau, se vor deplasa la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica Darmanesti, in vederea retestarii persoanelor confirmate COVID-19, conform protocolului terapeutic instituit de medicul infectionist in acest sens.

                  S-a mai decis plasarea beneficiarilor negativ COVID intr- o cladire separata și plasarea in izolare la domiciliu a membrilor de familie ai personalului depistat pozitiv pana la implinirea celor 14 zile.

                  Zi de naștere inedită cu ajutorul Poliției Locale a Municipiului Bacău!

                    Ziua de naștere a fiecărui copil trebuie să fie veselă, colorată și magică. Sergiu Andrei în vârstă de 11 ani și-a dorit ca de ziua lui să –i aibă în calitate de invitați pe oamenii legii.

                    Dorința copilului s-a îndeplinit. Polițiștii locali au fost complici în a transforma o zi de naștere obișnuită într-o experiență unică.

                    Aceștia au ieșit pentru câteva minute din tiparul acțiunilor obișnuite, deplasându-se la locuința sărbătoritului și urându-i ”La mulți ani !” prin portavocea autospecialelor.

                    Vizibil fericit și emoționat, băiețelul le-a mulțumit polițiștilor locali pentru surpriză.

                    Misiunea de suflet, aceea de a face un copil fericit, a fost îndeplinită cu succes de polițiștii locali.

                    Primarul Bacăului anunță deschiderea parcurilor – VIDEO

                      Cosmin Necula, primarul Bacăului, a anunțat, astăzi, că, de mâine, parcurile din oraș vor fi deschise publicului, dar cu anumite recomandări: purtarea măștilor, eventual și a mănușilor, păstrarea distanței sociale și formarea unor grupuri de cel mult trei persoane.

                      Primarul Bacăului spune că această decizie a fost luată, astăzi, în cadrul Comitetului local pentru situații de urgență.

                      În același timp, având în vedere vidul legislativ și că pericolul epidemiei nu a trecut, Comitetul a decis să se păstreze anumite restricții până la clarificarea situației de către autoritățile centrale:

                      * creșele rămân închise
                      * ramân închise centrele pentru copiii cu nevoi speciale, Club 60, centrele pentru vârstnici
                      * spectacolele de teatru rămân suspendate
                      * rămân închise spațiile de joacă pentru copii, Bazarul și Târgul Auto.

                      Activitatea în piețe rămâne aceeași ca până acum.

                      Căminul pentru persoane vârstnice rămâne închis vizitatorilor.

                      Companiile de transport public vor trebui să respecte recomandările Institutului pentru Sănătate Publică: accesul călătoprilor se va face doar cu mască, va fi permis un număr de călători egal cu cel mult jumătate din locuri iar distanța dintre pasageri va fi de un metru. Autobuzele se vor dezinfecta la intrarea în cursă și la intervale de patru ore.

                      Liga Studențească a organizat o sesiune de întrebări în direct cu Rectorul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

                        Miercuri, 13 mai 2020, la inițiativa Ligii Studențești din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc o sesiune Live de Q&A (întrebări și răspunsuri) între Prof.univ.dr.ing. Carol SCHNAKOVSZKY, Rectorul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și Ștefănuț-Iulian BUHUȘ, Președintele Ligii studențești. Cei peste 400 de participanți conectați la evenimentul realizat pe Facebook au postat întrebări în direct cu privire la subiecte care au vizat: desfășurarea activității didactice, activitatea de finalizare a semestrului II, finalizarea anului universitar 2019-2020 și anilor anteriori, activitatea de finalizare a studiilor pentru anul 2020, modul de desfășurare a admiterii, precizări cu privire la activitatea administrativă din cămine, bibliotecă, secretariate, aspectele financiare etc.

                        Prof. univ. dr.ing. Carol SCHNAKOVSZKY, Rectorul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a precizat că „pentru a veni în sprijinul studenților, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a implementat și o platformă unică la nivelul Universității pentru desfășurarea învățământului online. Studenții noștri au acces și pot utiliza gratuit un număr mare de aplicații Microsoft care ajută la realizarea temelor, referatelor și prezentărilor necesare finalizării activității didactice. Fiecare student beneficiează în Cloud de un spațiu de stocare de 1000 GB. Vreau să mulțumesc, în special, studenților, dar și cadrelor didactice pentru rapiditatea de care au dat dovadă privind adaptarea la învățământul online, asigurându-i totodată că pentru toate activitățile didactice se vor găsi soluții pentru a fi finalizate. Prin acest demers s-a realizat un mare pas spre digitalizarea universității, respectiv implementarea unui sistem integrat educațional online, care reunește toate facultățile și departamentele din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău”.

                        „Liga Studențească din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău este într-o dezvoltare continuă și în această perioadă a făcut un sondaj cu privire la situația pe care o trăim pentru a găsi soluții care vizează derularea procesului didactic având în vedere instaurarea situației de urgență în România.
                        Totodată, apreciem efortul depus de către conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău pentru ca anul universitar 2019-2020 să nu fie înghețat, iar toate examenele de finalizare să fie susținute online, conform structurii anului universitar.

                        În același timp, felicităm Universitatea pentru efortul depus, astfel încât, studenții să-și poată continua activitatea didactică în mediul online. Propunerile colectate de la studenți au fost implementate și îi mulțumim domnului rector pentru participarea la această sesiune de Q&A.

                        În final, vreau să urez tuturor studenților multă baftă în sesiune, iar studenților din an terminal să se pregătească cu seriozitate și îi asigur că vor avea toată susținerea din partea cadrelor didactice. Îmi rămâne să vă spun doar că Liga Studenților a fost, este și va fi mereu alături de studenții Universității și să nu uitați că Oamenii atrag Oameni”, a declarat Ștefănuț-Iulian BUHUȘ, Președintele Ligii Studențești din cadrul UBc și Vicepreședinte UNSR privind Asigurarea Calității în Învățământul Superior.

                        Bonusul de 500 de euro n-a ajuns la medicii băcăuani. Guvernul spune că n-a primit lista, spitalul demonstrează că a trimis-o

                        335 de medici, asistente și infirmieri de la SJU Bacău așteaptă să primească bonusul de 500 de euro promis de Guvern pentru cadrele medicale aflate în prima linia a luptei cu virusul. Deși SJU Bacău a transmis Direcției de Sănătate Publică, încă din 21 și 24 aprilie, listele cu personalul medical aflat în prima linie a combaterii pandemiei, în loc de bonusul promis, ministrul Nelu Tătaru susține că „niciun spital nu a trimis lista cu personalul”.

                        „Insulta pe care ministrul o oferă personalului medical este nedreaptă și nemeritată, cu atât mai mult cu cât spitalele au fost lăsate să se descurce singure în lupta cu virusul Covid19! 335 de persoane – personalul medical aflat în prima linie la SJU Bacău (medici, asistenți, infirmieri etc) – sunt umilite de un guvern care e – în continuare – cu mintea la alegerile din septembrie, nu la sănătatea populației și protejarea personalului medical!”, declară europarlamentarul Dragoș Benea.

                        Acesta spune că spre deosebire de guvern, Consiliul Județean Bacău a luat din timp măsuri pentru susținerea personalului din prima linie: CJ a aprobat stimulente financiare, a oferit cazare pentru medici și asistenți medicali în perioada de vârf a pandemiei; Spitalul Județean de Urgență a asigurat echipamentele și materialele de protecție.

                        Personalul medical din prima linie merită respect, nu umilința oferită de peneliști. În loc să se joace gratuit cu epitetele – numindu-i pe acești oameni „eroi” – liberalii ar fi bine să treacă de la vorbe, la fapte și să le ofere bonusul de 500 euro promis.

                        Dragoș Benea, europarlamentar

                        Producătorii și comercianții din piețe, verificați la calitatea mărfii

                          Angajații Direcției pentru Agricultură Județeană Bacău, în echipă cu specialiștii Oficiului Județean Fitosanitar, au demarat, de azi, controale în piețele agroalimentare din județ. Acțiunea are drept scop atât verificarea documentelor de proveniență a mărfii, cât și determinarea cantităților de reziduuri de pesticide conținute de produsele agricole aflate în circuitul comercial.

                          Astfel, vor fi prelevate probe care vor fi analizate în cadrul laboratorului Oficiului Județean Fitosanitar.

                          „Avem tematică pentru determinarea reziduurilor de pesticide și verificarea conformității produselor cu datele declarate în documentele de însoțire a mărfii. Sunt 6 angajați de la departamentul nostru de control, împreună cu colegii de la Fitosanitar, care verifică atât legumele și fructele produse local sau în țară, cât și cele provenite de la import”, a precizat Adrian Solomon, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Bacău.

                          Așadar, pe lângă verificarea etichetelor produselor comercializate în piețe, acțiunile vor urmări inclusiv calitatea și conformitatea cu standardele de comercializare prevăzute de legislația comunitară și națională din sectorul legume-fructe. În funcție de gravitatea faptei, cei care vor găsiți în culpă riscă fie avertisment, fie amendă contravențională de 500 până la 5.000 de lei.

                          Cum se vor desfășura ședințele la Tribunalul Bacău

                            Biroul de relaţii şi comunicare cu publicul aduce la cunoştinţa publicului Planul de reluare graduală a activităţii la nivelul Tribunalului Bacău, adoptat prin hotărârea Colegiului de Conducere nr.3/12.05.2020 a Tribunalului Bacău, ce cuprinde următoarele măsuri:

                            1. Şedinţele de judecată vor avea o durată de maximum 3 ore, cu excepţia Secţiei penale unde, în cazuri excepţionale, preşedintele completului de judecată va putea hotărî prelungirea duratei şedinţei de judecată peste cele 3 ore, cu respectarea tuturor normelor sanitare care se impun pentru combaterea răspândirii virusului COVID -19.

                            2. Pentru fiecare şedinţă de judecată, cauzele vor fi programate pe intervale orare, citaţiile urmând a fi emise cu această menţiune.

                            3. Pe toată perioada de valabilitate a acestor măsuri, nu se vor mai striga cu prioritate amânările fără dezbateri, dosarele se vor lua doar la ordine, în intervalul de timp stabilit.

                            4. Pe citaţie se va trece ora de începere a intervalului orar alocat cauzei, iar accesul părţii în incinta instanţei va fi permis cu 10/15 minute înainte de începerea şedinţei de judecată pe fiecare interval orar pentru care s-au emis citaţiile.

                            5. Pe întreaga perioadă în care se află în incinta instanței, justițiabilii, alți participanți la procesele civile și penale, precum și publicul sunt obligați să poate măști de protecție facială pentru evitarea și prevenirea infectării cu COVID 19.

                            6. Grefierul va fi prezent în sala de ședință cu 15 minute înainte de începerea ședinței de judecată. Anterior începerii şedinţei de judecată, dosarele nu vor mai fi puse la dispoziţia părţilor de către grefier, iar pe parcursul desfăşurării şedinţei rămâne la aprecierea completului de judecată punerea la dispoziție a dosarelor, spre consultare, procurorului, părților, reprezentanților sau avocaților acestora, în intervalele orare alocate cauzelor respective, după o prealabilă verificare a identității și calității.

                            7. În lunile iunie şi iulie 2020 vor primi termen, cu prioritate, dosarele suspendate ca urmare a declarării stării de urgenţă, urmând ca dosarele aflate în procedură prealabilă şi cele care vor fi înregistrate, pe rolul Tribunalului Bacău, începând cu data de 15.05.2020, să primească termen de judecată cel mai devreme în luna septembrie 2020, cu excepţia cauzelor cu caracter urgent.

                            8. Procedura de regularizare a cauzelor se va relua începând cu data de 15 mai 2020. Se vor regulariza, cu prioritate, dosarele aflate deja în procedura de regularizare, urmând ca dosarele ce vor fi înregistrate pe rolul instanţei începând cu data de 15 mai 2020 să fie regularizate cu respectarea regulilor privind procedura de regularizare în vigoare, stabilite prin Hotărârea Colegiului de conducere nr.10/2017.

                            9. În cauzele în care s-a stabilit deja termen de judecată în şedinţele ce urmează a avea loc începând cu data de 15 mai 2020, completul de judecată va hotărî modalitatea în care urmează a se desfăşura şedinţa de judecată, cu respectarea dispoziţiilor hotărârii Colegiului de Conducere al Tribunalului Bacău, urmând ca lista de şedinţă, cu intervalele orale respective, să fie afișată pe portalul instanţei cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată.

                            10. Fiecare complet de judecată va lua orice alte măsuri pe care le apreciază necesare pentru evitarea şi prevenirea răspândirii COVID-19.

                            11. Programul ședințelor de judecată, programul de lucru cu publicul și informațiile necesare programării prealabile pentru accesul în compartimentele care desfășoară activități cu publicul vor fi aduse la cunoștință prin afișare la loc vizibil şi prin publicare pe pagina de internet a instanței.

                            12. În cauzele penale, desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință se va face în condițiile Codului de procedură penală sau ale legilor speciale, cu respectarea principiilor care guvernează procesul penal.

                            Laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Onești a fost acreditat

                              Ministerul Sănătății a acreditat, vineri, 14 mai, laboratorul de biologie moleculară al Spitalului municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca”, din Onești. Spitalul poate intra. Astfel, în programul național de boli transmisibile și testarea RT-PCR pentru identificarea noului coronavirus SARS-COV-2, test decontat de stat cu 200 de lei.

                              Realizarea acestui laborator RT-PCR va permite testarea personalului propriu, a pacienților spitalului din Onești, dar și din alte spitale, a angajaților agenților economici și ai instituțiilor publice din oraș, precum și a altor persoane care doresc să fie testate pentru COVID-19, contribuind astfel la limitarea răspândirii comunitare a virusului.

                              Achiziționarea aparatului PCR are o poveste aparte, cu momente semnalate și de ziarul nostru.

                              În realizarea tehnică a laboratorului de biologie moleculară a fost implicată direct dr. Alina Nicolae. Pentru realizarea proiectului, primarul Nicolae Gnatiuc a propus un parteneriat public-privat, cu organizații non profit, idee la care s-au alăturat Edi Tărcuță, Mihai Zarzu și Asociația „Septembrie Medical”, condusă de dr. Coman Raluca. Finanțarea a venit, astfel, di multe surse și s-au strâns peste 330.000 de lei, din care Primăria și Consiliul Local Onești au contribuit cu 100.000 de lei.

                              Anterior acestei campanii, Primăria a mai alocat Spitalului Municipal 300.000 de lei, din care a fost achiziționată aparatura de strictă necesitate în lupta pentru combaterea COVID-19.

                              ULTIMELE ȘTIRI