joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1870

Președintele Klaus Iohannis a emis decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență

Pericolul nu a trecut iar o relaxare a restricțiilor cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni ar duce la o creștere vertiginoasă a cazurilor de infectare, spune președintele Iohannis.

Școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice ce presupun prezența fizică în unitățile de învățământ.

Pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu se pot lua măsuri de urgență, până la demitere în spitale, DSP, case de asigurări sănătate, servicii ambulanță, instituții publice centrale și locale.

Decretul menționează explicit posibilitatea ca managementul unităților sanitare publice să poată fi asigurat de personal din instituții cu atribuții în apărarea și securitatea națională.

Pacienții infectați cu noul coronavirus COVID-19, care au simptome ușoare și niciun factor de risc, pot fi tratați la domiciliu!

Recomandarea este cu atât mai fundamentată în cazul în care spitalele sunt aglomerate cu pacienți bolnavi cu noul coronavirus, unii în stare gravă, pe ATI!

Pacienților aflați la domiciliu li se recomandă să fie plasați de familii într-o încăpere bine aerisită, în care să stea singuri.

Pentru a se evita alte infectări printre membrii familiei se recomandă ca spațiile comune să nu fie folosite de cei bolnavi sau dacă sunt să fie permanent aerisite.

În cazul în care necesită îngrijire, trebuie limitat numărul acestora la o singură persoană, care are o stare de sănătate bună și nu are alți factori de risc. Nu se va permite accesul vizitatorilor!

Pacientului trebuie să i se pună la dispoziție măști medicale pe care să le poarte pe cât se poate de mult, și să le schimbe zilnic. Persoanele care nu pot tolera masca medicală trebuie să aibă o igienă respiratorie riguroasă: gura și nasul trebuie acoperite cu un șervețel de hârtie de unică folosință atunci când tușesc sau strănută. Materialele utilizate pentru acoperirea gurii și nasului trebuie aruncate sau curățate în mod corespunzător după utilizare.

Îngrijitorii trebuie să poarte o mască medicală, care să le acopere gura și nasul atunci când se află în aceeași cameră cu pacientul.

Folosiți lenjerie și veselă dedicate pentru pacient; aceste obiecte trebuie curățate după utilizare și pot fi reutilizate, în loc să fie aruncate.

Curățați și dezinfectați suprafețele obișnuite care sunt frecvent atinse în camera în care este îngrijit pacientul, cum ar fi noptierele, cadrul patului și alte piese de mobilier. Mai întâi trebuie utilizat săpun sau detergent obișnuit și apoi, după clătire, trebuie aplicat un dezinfectant obișnuit care conține 0,1% hipoclorit de sodiu (echivalentul a 1000 ppm).

Curățați și dezinfectați suprafețele băilor și a toaletelor cel puțin o dată pe zi. Trebuie utilizat mai întâi săpun sau detergent obișnuit pentru curățare și apoi, după clătire, trebuie aplicat un dezinfectant obișnuit care conține 0,1% hipoclorit de sodiu.

Spălați hainele, lenjeria de pat și prosoapele de baie și de mâini ale pacientului folosind detergent obișnuit și spălați-le cu mâna sau la mașină, la 60 – 90° C, apoi uscați-le bine. Puneți lenjeria contaminată într-o pungă pentru rufe. Nu scuturați rufele murdare și evitați contactul dintre materialele contaminate și pielea sau alte haine.

Când personalul medical furnizează îngrijiri la domiciliu, acesta trebuie să efectueze o evaluare a riscurilor pentru a alege echipamentul de protecție personală adecvat și pentru a aplica recomandările privind măsurile de precauție pentru transmiterea prin picături de secreție sau prin contact direct.
Aceste recomandări se găsesc și în ghidul referitor la utilizarea corectă a echipamentului de protecție pentru personalul medical.

Pentru pacienții confirmați de laborator drept cazuri ușoare, care sunt îngrijiți la domiciliu, și care urmează să fie eliberați din izolarea la domiciliu, cazurile trebuie să aibă rezultat negativ la testarea PCR de două ori pentru probe colectate la interval de cel puțin 24 de ore. Dacă testarea nu este posibilă, OMS recomandă ca pacienții confirmați să rămână izolați timp de încă două săptămâni după ce simptomele dispar.

Dr. Ioana Dinu

Peste 40 de intervenții gestionate de pompieri, în ultimele 24 de ore, la nivel județean

    44 de misiuni au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 de ore, la nivel județean. Majoritatea dintre acestea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență, pompierii-paramedici acționând în 26 de misiuni.
    În afara acestor situații, pompierii militari au acționat pentru stingerea a cinci incendii (trei incendii la case de locuit, două incendii de vegetație uscată), trei misiuni asigurare / supraveghere, trei misiuni acordare asistență persoane, două misiuni de asanare, precum și în alte cinci misiuni, în sprijinul comunităților.

    Una dintre intervențiile relevante gestionate în cursul zilei trecute (13.04.2020), la ora 14:10, în comuna Poduri, sat Rusăiești, când militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.

    Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD, încadrate cu 11 pompieri. De asemenea, a fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Poduri.

    La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifesta la o casă de locuit. După aproximativ două ore de luptă cu flăcările incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

    În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații închise, au ars aproximativ 70 metri pătrați din suprafața casei de locuit.

    Numărul incendiilor produse la vegetația uscată continuă să se mențină la un nivel ridicat. Numai în această lună pompierii băcăuani au intervenit la 50 astfel de incendii. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, cetățenii trebuie să conștientizeze riscurile la care se supun atunci când efectuează igienizarea terenurilor fără respectarea condițiilor prevăzute de lege.

    În anul 2019, pe teritoriul judeţului s-au înregistrat 395 de incendii de vegetaţie uscată și arderi necontrolate. De la începutul anului 2020, până în prezent au fost înregistrate 317 de incendii de vegetație uscată și arderi necontrolate. Principala cauză probabilă a acestor incendii o constituie utilizarea focului deschis.

    Echipaje de pompieri împreună cu alți reprezentanți ai autorităților locale au acționat unitar pentru evitarea propagării flăcărilor la locuințele aflate în proximitatea zonelor de manifestare a incendiilor, precum și pentru limitarea potențialelor efecte. Prin efort susținut, nu au fost înregistrate victime în niciunul dintre aceste cazuri.

    Nu uitați!

    Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente care pot avea consecinţe grave, este necesar respectarea următoarele prevederi generale:

    • condiţii meteorologice fără vânt;
    • colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
    • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
    • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
    • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
    • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
    • supravegherea permanentă a arderii;
    • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

    Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul MAI nr. 163/2007. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (S.V.S.U.) sau persoana desemnată în acest sens.

    Pe timpul arderii resturilor vegetale, cetăţenii sunt obligaţi:

    • să menţină focul în perimetrul aprobat şi asigurat;
    • să supravegheze permanent zona în care efectuează arderea resturilor vegetale;
    • să asigure dotarea minimă cu mijloace de primă intervenţie;
    • să anunţe imediat S.V.S.U. al localităţii, primăria şi pompierii militari, în situaţia în care există pericolul extinderii focului în afara perimetrului aprobat.

    Se exceptează de la obţinerea permisului de lucru cu focul numai executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti.
    În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.

    Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

    Nerespectarea acestor prevederi legale atrage sancţiuni contravenţionale asupra persoanelor găsite vinovate.
    Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 – 50.000 pentru persoane juridice! De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

    Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă acționați la timp și știți cum să interveniți corect. De aceea, este bine să vă informați dinainte asupra pericolelor cu care vă puteți confrunta și să vă însușiți măsurile și regulile de prevenire a eventualelor situații de urgență.

    Nici un caz nou de îmbolnăvire în județul Bacău

      Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că numărul cazurilor oficiale de îmbolnăvire cu COVID 19 a rămas același ca la precedenta raportare, de luni: 76.

      Până astăzi, 14 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.879 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.051 au fost declarate vindecate și externate.

      La nivel național, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.041 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 100 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

      Totodată, până acum, 332 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Ilfov, au decedat.

      Tunel de dezinfectare donat de Crucea Roșie

        Crucea Rosie Bacau a donat astazi catre Spitalul Judetean de Urgenta Bacau un tunel de dezinfectare, destinat personalului medical.

        Acesta a fost achizitionat de Crucea Rosie Bacau din surse proprii, de la firma Dypety SRL din Moinesti, iar valoarea investitiei a fost de 5 600 de lei.

        VIDEO: Continuă reabilitarea podului peste râul Trotuş

        În această perioadă constructorul execută lucrări de regularizare albie râu Trotuș, consolidare și îndiguire maluri, lucrări de hidroizolație, demontare și înlocuire grinzi.

        VIDEO: Sens unic de circulație în Piața Centrală

          Intrarea și circulația clienților în Piața Centrală din Bacău este reglementată, de marți, 14 aprilie, prin marcarea unor sensuri unice. Măsura este aplicată numai în perimetrul tarabelor pentru legume și fructe, dar și în hala unde se vând lactate și, în aceste zile, mieii de Paște.

          În piață se intră numai prin două porți și se poate ieși tot prin două porți, la care stau permanent echipaje de polițiști și de jandarmi.

          Marți, piața era arhiplină de vânzători și de cumpărători, aglomerația fiind normală în aceste zile premergătoare Paștelui ortodox. Aglomerație era și la intrarea în hala pentru lactate și produse din carne, unde cumpărătorii stăteau buluc, cu măștile de protecție pe față, dar fără să respecte distanța socială, cum se impune prin regulamentele de prevenire a infectării cu noul coronavirus.

          La una dintre porțile de intrare, unde accesul se face numai în grupuri de circa 10-20 de persoane, lumea vocifera nemulțumită. Tot în acea zonă, un tânăr tocmai îl filam cu telefonul pe unul dintre polițiști, care stătea într-o mașină de serviciu, și îi cerea socoteală „de ce l-ar fi înjurat și repezit numai pe el din grupul de protestatari”.
          În rest, era liniște și pace, oamenii fiind disciplinați și înțelegători.

          Și marfa de pe tarabe era abundentă și arăta foarte bine, doar unele prețuri se ițeau cu frunte mai sus decât nivelul etalat acum două-trei săptămâni.

          Au sosit echipamentele laboratorului de testare COVID 19 de la Onești

            Astăzi a sosit cea mai mare parte a echipamentelor ce compun Laboratorul de Biologie Moleculară pentru testare COVID-19, achiziţionat din donaţiile făcute de oneşteni, oameni de afaceri și Primăria Municipiului Oneşti.

            În prima fază au sosit extractorul, amplificatorul, hota PCR şi vortexul, urmând ca joi să sosească de la Cluj hota cu flux laminar. Dacă formalităţile vamale pentru centrifugile achiziționate vor fi finalizate la timp, marţea viitoare va sosi şi echipa de tehnicieni care va asambla laboratorul , după care va fi instruit personalul medical şi se vor putea face recoltări de probe în vederea depistării posibilelor infectări cu COVID-19.

            Până la acea dată continuă lucrările de amenajare a spaţiului în care va fi montat acest laborator molecular, Primăria Municipiului Oneşti alocând deja fondurile necesare în acest sens.

            Mulţumesc tuturor celor implicaţi în acesta acţiune, demonstrăm încă odată că împreună suntem mai puternici!

            Nicolae Gnatiuc
            primarul municipiului Onești

            Flori pentru o jandarmeriță băcăuană

              O tânără jandarmeriță din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău a ieșit cu zâmbetul pe buze din serviciu, în această dimineață, după o tură de 12 ore.

              Motivul: un superb buchet de lalele primit din partea doamnei Maria, care în urmă cu câteva minute fusese oprită de Andreea, la un filtru din județul Suceava.

              „Mulțumim, doamna Maria, pentru că ați completat corect declarația, dar și pentru minunatul gest de apreciere!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române.

              Tineri și frumoși – voluntarii

              Tinerii din ziua de astăzi…De câte ori nu ați auzit această expresie, pe stradă, la televizor etc. Acum trebuie să recunoaștem că și noi am mai folosit-o când am fost supărați sau am vrut să fim ironici atunci când nu ne-a convenit un gest, un anume comportament al tinerilor de lângă noi. Am fost nedrepți, am judecat superficial, făcând apel la timpurile când și noi am fost tineri: era altfel, nu ridicam privirea în fața bunicilor, a celor în vârstă, le sărutam mâna și le dădeam binețe cu respect. Timpurile sunt altele, lumea s-a schimbat, ne consolăm.

              Dacă suntem atenți – și suntem – observăm și remarcăm că acei tineri pe care-i ironizăm parcă au mai crescut, au devenit oameni adevărați, responsabili, care știu să răspundă unor comandamente majore. M-a impresionat altruismul lor, solidaritatea și chiar sacrificiul în fața pericolului.

              Încă de la începutul declanșării epidemiei cu Covid 19, s-au organizat, au pus în mișcare asociații care lâncezeau, s-au înscris ca voluntari pentru a veni în sprijinul celor nevoiași, bolnavi, bătrâni, nedeplasabili, ajutându-i cu ce au nevoie, la cumpărături, la împărțirea ajutoarelor stabilite de instituțiile statului, fie că a fost vorba de cei din orașe sau din satele județului. Nu le-a fost teamă? Ba cred că fiecăruia i-a trecut prin minte pericolul, însă, echipați corespunzător, respectând regulile stabilite de medici, au bătut la ușile celor care-i așteptau. Au adăugat de fiecare dată și un zâmbet, o vorbă bună, o încurajare, gândindu-se că cei de după ușă ar putea fi bunicii, unchii sau vecinii lor.

              Dacă medicii și asistenții se ocupă, acolo, în linia întâi, de trupul bolnavilor, pentru a-i ține în viață, pentru a-i vindeca, ei, tinerii, voluntarii, și-au asumat rolul de „medici” ai sufletelor chinuite de singurătate, aducând în fiecare casă, odată cu un pachețel cu alimente și un strop de iubire, picurat acolo unde este mare mare nevoie în aceste zile.

              Numai tu poți

              Pe înserate, pretențiile mele se înmulțesc, nemulțumirile clocotesc în sufletul meu și dintr-odată mă transform…nu mai sunt eu! Inegalitățile dintre fericirea avută și starea actuală de neputință se adâncesc și mai mult. Nimănui nu-i arde de glume într-un asemenea moment. Ce se întâmplă? În mod direct, fără expresii evazive sau formale, întotdeauna primesc un răspuns care pătrunde în adâncul conștiinței mele, de cele mai multe ori susținându-i logica și raționamentul. Replica primită este mereu aceeași: nu te abate de la omul bun și înțelept oricât de mâhnit ai fi! Ce mai pot să fac? Nu prea multe…”O să fie bine!”, aud din nou. Apoi îmi spun: cât de simplu este de fapt! Cât de familiar sună totul! Vezi tu, pentru a fi fericit trebuie să ai viziune, să crezi în viitor. Dar dacă există teama de viitor, ce mă fac? Având în vedere că nu am un glob de cristal cu ajutorul căruia să îmi văd viitorul, cum să fac să-mi prevăd următoarea mișcare? Mă refer la teama de viitor, născută din faptul că nu știu ce va fi. Din nou, ce mă fac? Răspunsul nu întârzie să apară: N-o să-ți pierzi niciodată speranța! Ochii îmi sclipesc din nou, inima începe să îmi bată cu putere și prind curaj. Speranța este acordată de Dumnezeu celui care are credință. Nimic nu se poate face fără credință, nici măcar cel mai banal lucru…Credința nu ne dă dreptul de a face ceea ce vrem, ci puterea de a face ceea ce trebuie.

                            Vedeți cum stau lucrurile în această lume? Nu trebuie să îmi spună nimeni nimic, știu…înțeleg și singur! Ar trebui să nu mă preocupe astfel de probleme, nici măcar nu ar trebui să discut despre ele…Da, dar atunci când îți spune cineva Cum, de ce nu deschizi ochii să vezi ce se întâmplă în jurul tău? Atâta nedreptate… Uff, iarăși mă cuprinde panica! Îmi aduc repede aminte de imaginea din dreapta umărului meu. Se întâmplă mereu atunci când alerg. După o căzătură zdravănă (știți, de felul meu sunt un împiedicat), am început să mă rog cerând ajutor. Ce-i drept, drumul era accidental și riscul unei căzături era iminent…Doamne, ajută-mă să nu mă accidentez, spuneam. Apără-mă de tot ce-i rău și iartă-mă Doamne!”Cum, îl simți pe Dumnezeu? Unde îl vezi? Asta voiai să mă întrebi, nu-i așa? Da, îl văd pe Dumnezeu în zâmbetul tău, în bunătatea ta, în albastrul cerului și în iubire. Îi simt prezența în tot ce-i frumos. Stai o clipă și privește miracolul unui copac care înfrunzește într-o zi și înflorește rapid în următoarea…Nu-i așa că-i frumoasă primăvara? Îmi plac toate florile, îmi place chiar și păpădia! Ce răsărit de soare am văzut astăzi! M-am jucat cu un cățel, ba chiar l-am hrănit din palma mea. A fost foarte prietenos și la final m-a răsplătit cu o privire atât de caldă! Trebuie să fii orb să nu vezi toate aceste lucruri minunate! Atunci când te gândești la ce e mai rău, îți faci singur rău…

              Parcă mi-am revenit, ce mă bucur! Chiar sunt optimist: echilibru, am echilibru, ce fericire! Cum îmi spuneai, îți aduci aminte? Fii sănătos! Odihnește-te! Fii disciplinat! Fii generos, să faci numai bine! Gândește de bine! Eu mănânc sănătos și consum întotdeauna alimente naturale și proaspete. Încearcă și tu să nu mai fumezi, fă mișcare fizică în mod controlat, consumă apă proaspătă și suc făcut din fructe și legume, aranjează locul în care trăiești, astfel încât să fie curat, reconfortant, așa… pe sufletul tău. Odihnește-te suficient pentru că deciziile cele mai bune sunt luate atunci când ai mintea clară. Sunt absolut convins că dacă îți imaginezi lucruri bune, pure, curate, pozitive, vei reuși mult mai repede. „Și dacă fac toate aceste lucruri, viitorul meu sună mai bine, sunt mai fericit? Nu trebuie să-mi mai fie teamă? Uneori se întâmplă ceva și ne oprim din ceea ce credem că este viața noastră. Dar dacă Dumnezeu permite să se întâmple aceasta, înseamnă că așa a fost să fie. Am observat că de multe ori ne grăbim și ne impacientăm atunci când Dumnezeu nu răspunde rugăminților noastre. Ține minte, rugămintea funcționează chiar dacă trec ani de zile…Deseori aud oameni spunând:“Ne-a pedepsit Dumnezeu, căci suntem foarte răi!” Nu-i adevărat, Dumnezeu face doar bine! El zâmbește tuturor, tu să ai încredere! De câte ori nu te-a ajutat, câte minuni nu ți s-au întâmplat? Am putea vorbi toată viața despre infinita lui bunătate. Dar facem noi oamenii ceea ce trebuie? Ți s-a oprit respirația, nu-i așa? Inima aproape că dă să-ți sară din piept, un sentiment pe care nu l-ai mai trăit vreodată…

              Nimic nu se poate face fără credință, căci ea ne dă puterea de a face ceea ce trebuie. O bucurie imensă trăim acum: suntem împreună cu toții și vocea noastră este mult mai puternică! Să mulțumim din toată inima și să spunem: “Binecuvântează-ne Doamne cu sănătate și dă-ne o fărâmă din bunătatea ta! Numai TU poți!”

               

               

                Carmen Barcan, terapeut

               

               

               

              APIA plătește ajutorul de stat pentru ameliorarea animalelor

              Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Judeţene, efectuează, începând de luni, plăţile aferente ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, respectiv plata diferenţelor aferente lunii septembrie şi trimestrului III 2019/plata diferenţelor aferente lunii decembrie şi trimestrului IV 2019, conform unui comunicat remis AGERPRES.

              Pentru diferenţele aferente lunii septembrie şi trimestrului III 2019, suma totală autorizată la plată este de 123.985,57 lei pentru un număr de 51 de solicitanţi, iar pentru diferenţele lunii decembrie şi trimestrului IV 2019 suma totală autorizată la plată depăşeşte 1,441 milioane lei lei, pentru 18 de solicitanţi.

              Sprijinul este acordat fermierilor care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

              De asemenea, tot de luni, se va efectua plata pentru cererile aferente serviciilor prestate în luna ianuarie 2020. Suma totală autorizată la plată este de aproape 3,859 milioane lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 29 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

              Închişi temporar pentru public, deschişi permanent pentru cunoaştere!

              Din dorința de a fi împreună și în această perioadă, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea, prin Subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestin” organizează concursul de desene cu tema „Universul văzut prin ochii tăi”, care apelează la imaginția și creativitatea copiilor.

              Dacă ești elev în clasele I-VIII, pentru a participa la concurs, trimite desenul tău până la data de 30 aprilie 2020, pe Messenger (Pagina de Facebook a Observatorului Astronomic „Victor Anestin”), sau pe adresa de e-mail: planetariu_bacau@yahoo.com, pentru muzeograf Bogdan Mihăilă!

              Cele mai inspirate lucrări vor face parte din expoziția care va fi organizată, cu desenele originale, la sediul Observatorului Astronomic, în spațiul dedicat proiectelor educaționale.

              Din juriu, alături de muzeografii Observatorului Astronomic, va face parte și tânărul Mihail Tudor, care s-a dovedit a fi un fan activ al paginii și al expozițiilor de la Observator.

              Rețetă de la străbunici

              Rătăcită prin bibliotecă, o carte îmbrăcată în coperți negre, fără început și cuprins, stărnește curiozitatea. A fost scrisă la începutul secolului trecut, sfătuind gospodinele ce să gătească în vremuri de bucurie sau restriște. Paginile îngălbenite au rezistat celor două războaie mondiale, tifosului, secetei.

              A sfidat până și raționalizarea alimentelor, împusă în perioada comunistă. Acum, cănd mulți stau izolați în casă, iată câteva rețete, de acum mai bine de un secol.

              Le-am fotocopiat, pentru a le păstra originalitatea și ortografia de atunci.

              Aproape 2.000 locuri de muncă vacante

              În timp ce numeroase firme i-au trimis în șomaj tehnic ori i-au concediat pe salariații lor din cauza pandemiei de coronavirus, surprinzător, altele oferă locuri de muncă, și destul de multe.

              Astfel, în momentul de față, în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău sunt 1.834 posturi vacante (aproximativ aceeași ofertă ca în urmă cu o lună sau două), care i-au fost comunicate de către mai mulți angajatori. Numai în municipiul Bacău sunt disponibile 1.320 locuri de muncă în nu mai puțin de 164 ocupații. Cele mai multe posturi, ca de obicei, sunt în sfera serviciilor. Aici se găsesc 30 de joburi de agent servicii client, 22-agent vânzări, 15-agent curățenie, 45-agent securitate, 15-barman, 13-îngrijitor clădiri, 39-lucrător comercial, 37-manipulant mărfuri, 24-mecanic auto, 20-șofer autocamion/mașini de mare tonaj, 12-șofer autocamionete, 27-vânzător etc.

              La rândul lor, firme din domeniul construcțiilor caută spre angajare 17 fierari betoniști, 4 faianțari, 3 maiștri constructori, 40 electricieni întreținere în construcții, 10 dulgheri, 10 constructori structuri, 19 zugravi și 30 zidari tencuitori.

              În alte meserii sunt libere 204 locuri de confecționer îmbrăcăminte, 10-confecționer încălțăminte, 10-confecționer asamblor articole din lemn, 45-cusător încălțăminte, 28-lăcătuș mecanic, 23-electrician întreținere și reparații, 30-electrician protecție relee, automatizări și măsurători electrice, 18-montator subansamble, 56-muncitor necalificat la ambalare, 15-operator CNC, 30-operator producție, 10-operator telefonie, 11-reprezentant tehnic (comercial), 13-strungar universal, 11-tehnician rețele telecomunicații, 50-ucenic (aeronautică) și în multe altele. Și oferta pentru șomerii cu studii superioare este atractivă.

              În această săptămână sunt disponibile 2 locuri de inginer energetic, 1-inginer în industria alimentară, 11-inginer electronist, 1-inginer producție, 4-inginer tricotaje confecții, 1-inginer tehnobiolog, 1-inginer electrician, 1-inginer rețele electrice, 1-inginer sistem informatic, 1-inginer de cercetare în proiectarea mobilei, 1-biolog, 1-contabil șef, 1-director tehnic, 1-expert jurist, 5-kinetoterapeut, 1-profesor de limba engleză, 1-psihopedagog și 1-psiholog specialitatea psihologie clinică. Cât despre municipiul Onești, în acest oraș și localitățile limitrofe se găsesc 432 de posturi vacante, din care 16 de tâmplar universal, 14-sudor, 10-sortatoare, 14-șofer camion, 12-muncitor necalificat în brutărie, 60-muncitor necalificat în confecții, 19-muncitor necalificat în agricultură, 34-muncitor necalificat în construcții, 15-mecanic utilaj, 10-manipulant, 18-lăcătuș mecanic, 70 confecționer îmbrăcăminte, 21-brutar, 20-ambalator etc. Cei care vor să acceseze unul din posturile vacante se pot adresa AJOFM Bacău, str.I.S.Sturza, nr.63, telefon 0234576736.

              21.000 de salariați, în șomaj tehnic

                De la o săptămână la alta numărul angajaților care intră în șomaj tehnic, din cauza pandemiei provocată de coronavirus, crește considerabil.

                Astfel, dacă luni, 6 aprilie, din județul Bacău aveau suspendat contractul de muncă 18.900 salariați, ieri, 13 aprilie, numărul lor a ajuns la 21.135. Pe de altă parte, din 16 martie, de când a fost instituită starea de urgență, și până ieri, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău au fost depuse 1.300 de cereri, adresate de către tot atâția angajatori, de alocare a fondurilor necesare plății indemnizației pentru șomajul tehnic în care au fost nevoiți să-i trimită pe salariații lor. Mai exact, de la cei 1.300 de agenți economici au intrat în acest tip de șomaj 7.300 salariați, dar, evident, urmează ca și mulți alți angajatori să-i înainteze AJOFM-ului documentația pentru obținerea fondurilor. Salariații în cauză au contractul de muncă suspendat, în conformitate cu articolul 52, alineatul 1, litera c, din Codul Muncii.

                Potrivit articolului menționat, angajatorul poate să suspende contractele cu salariații ”în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raporturilor de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare”. Aceste situații sunt generate, în prezent, de pandemie și sunt asimilate șomajului tehnic. Amintim că salariații în cauză vor primi 75 la sută din salariul brut de bază, corespunzător locului de muncă ocupat. Dar suma acordată nu va putea fi mai mare de 75 la sută din salariul mediu brut pe economie, adică de 4.072 lei. Din suma reprezentând 75 la sută din salariu vor fi reținute contribuțiile sociale (pensii, sănătate), iar din ceea ce rămâne se va plăti impozitul de 10 la sută.

                Pentru obținerea fondurilor necesare plății salariaților aflați în șomaj tehnic, angajatorii trebuie să transmită on-line documentația la AJOFM Bacău. Plățile se vor face după rectificarea bugetară. Cei interesați pot suna la numerele de telefon: 0234314546 (Punct de lucru Onești-Mihaela Nicolcea), 0234576737 (Agenția Locală a Forței de Muncă Bacău-Ioan Silitră), 0787840926 (AJOFM Bacău-Ionela Busuioc) sau 0787725547 (AJOFM Bacău-Ionel Pavel). Documentele necesare acordării sprijinului financiar pentru șomaj tehnic pot fi înaintate AJOFM Bacău prin poșta electronică, la adresa de e-mail bacau@anofm.gov.ro.

                Ajutoare pentru patrupede

                  Criza creată de coronavirus se răsfrânge și asupra necuvântătoarelor. Astfel, unii stăpâni de animăluțe nu mai au posibilitatea să achiziționeze hrană, iar alții, uneori dezinformați, chiar ajung să le abandoneaze. Pentru a încerca să limiteze acest fenomen, doi antreprenori din Bacău, intrați pe piața de pet food de doi ani și creatori ai conceptului „Gift for pet” în România-cadouri pentru animăluțe, doresc ca în această perioadă grea să doneze o tonă (1000 kg) de hrană pentru câini pentru persoanele care nu mai au posibilitatea să își hrănească prietenii necuvântători.

                  „Știm că în această perioadă tot mai multe personae dezinformate își părăsesc animăluțele din diverse motive – fie pentru că acestea ar putea prelua și transmite virusul – lucru fals, sau din imposibilitatea de a mai procura hrană. Donația va fi de tip leapșa – cei care știu persoane vârstnice sau în incapabilitate de a procura hrană pentru animăluțe trebuie să intre pe pagina de facebook/ Instagram Aviagro Co. sau Agora Pet Food că ne dea share/ comentariu cu numele persoanelor care au nevoie de această donație”, susțin cei doi într-un comunicat precizând că hrana va fi trimisă în decursul acestei perioade de urgență prin curier sau prin distribuitorii lor naționali.

                  „Dorim în special atenția doctorilor veterinari din toată țara care au baze de date complete a clienților care au nevoie de această donație. Livrarea se poate face și prin trimiterea la cabinetele acestora. Dacă mai sunt doritori care vor să facă donații de hrană pentru câini în această perioadă, către persoane fizice sau adăposturi, ne pot contacta la numărul de telefon 0770 664 968”, se mai arată în comunicat.

                  Amendați, amendat și iar amendați!

                  Ziarul britanic Telegraph scria, zilele trecute, că avocații din Anglia sunt îngrijorați de numărul mare de amenzi date pentru nerespectarea restricțiilor de circulație. Spun avocații că se așteaptă la un val de procese civile pentru contestarea acestor amenzi, procese care ar putea bloca tribunalele. Poate vă gândiți că în Marea Britanie a plouat cu amenzi.

                  Nu, această temere s-a abătut asupra apărătorilor după ce s-au dat doar circa 1.000 de sancțiuni, valoarea minimă fiind de 60 de lire. Echivalentul a 330 de lei. Nici nu vreți să știți câte amenzi s-au dat în România! Numai în primele 12 zile din luna aceasta s-au dat amenzi în valoare de 40 de milioane de euro! În ultimele zile valoarea zilnică a amenzilor este de 3,5 – 4 milioane de euro! Peste 90.000 de amenzi au încasat românii în această perioadă! Valoarea medie este undeva la 420 de euro – 2.000 de lei.

                  Vi se pare o discrepanță? Vi se pare că la noi plouă cu sancțiuni de parcă ar fi dat Guvernul normă de amenzi? Să nu vi se pară! Nu are cum să vi se pară! Realitatea românească e desprinsă din romanele SF ale unor autori specializați în distopii. În fiecare zi sunt amendați 8-9.000 de cetățeni pe motiv că nu au completat cum trebuie declarația pe propria răspundere sau că nu o au la ei. În unele cazuri sunt amendați chiar dacă o au și au completat-o corect. Pe 6 aprilie s-au dat aproape 9.500 de amenzi în valoare totală de 21,7 milioane de lei.

                  Pentru cei care încă socotesc în moneda nedenominalizata asta înseamnă 217 miliarde de lei vechi. O adevărată nebunie! Parcă autoritățile s-ar război cu oamenii nu cu coronavirusul! Și în vreme ce autoritățile își umflă mușchii pe lângă babuțele care întârzie la coadă la pâine după ora 13.00, când a fost vorba să aplice legea, s-au făcut că plouă. Nu mai știu care ordonanță militară spunea că sunt interzise adunările a mai mult de trei persoane.

                  Câți au fost pe Aeroportul din Cluj? 1500? 2000? Câte amenzi s-au dat atunci, acolo, pe loc? Zero! Nici una. Acolo nu s-a intervenit pentru că erau interesele Germaniei și la colonie la noi nu e voie să se atingă nici măcar cu un șparanghel interesul economic al celor care ne-au câștigat la zaruri.

                  Revenind la amenzi, credeți că le vor plăti mulți? Să reformulez: credeți că mulți vor putea să le plătească? O să-i executați pe bătrânii știrbi și săraci, o să-i târâți prin tribunale să-și scoată bănuțul înnodat în batistă ca să vă plătească vouă taxa de șmecheri? Și dacă ați dat atâtea amenzi, ați rezolvat ceva? Știți cum se numește atunci când faci acelaşi lucru în mod repetat dar te aştepţi să obţii rezultate diferite? Asta e definiția nebuniei!

                  S-a stins din viață la 84 de ani Judith Darmady, fondatoarea Asociației “Trust Orfelinat Ungureni”!

                    După Revoluție, în 1990, a luat ființă ONG-ul Ungureni Orphanage Trust, înregistrat în Marea Britanie cu scopul de a ajuta copiii cu nevoi speciale din Căminul Spital Ungureni, din satul Ungureni, judeţul Bacău.

                    Situația orfelinatelor și a centrelor dedicate copiilor cu nevoi speciale din România, de la acea vreme, nu era deloc una bună.

                    Judith Darmady, medic pediatru, a urmărit reportajele care prezentau orfelinatele- lagăr de la acea vreme din România. A venit și s-a implicat, pentru a schimba mentalități, pentru a ajuta!

                    Sufletul mare al lui Judith Darmady a mișcat lucrurile în Marea Britanie, a mobilizat voluntari să sprijine personalul de la Căminul Spital Ungureni. Aceștia și-au oferit expertiza pentru îmbunătățirea vieții beneficiarilor, prin meloterapie, terapie prin joc, logopedie, kinetoterapie, formarea deprinderilor de autoservire, ș.a.

                    În 1990, The Ungureni Orphanage Trust, construieşte pentru Căminul Spital Ungureni o alimentare cu apă , finanţată prin campania: “ O milă de alimentare cu apă în România”, un teren de joacă și donează un generator electric.
                    Un an mai tarziu, în 1991 Judith Darmady înființează Asociaţia Trust Orfelinat Ungureni.

                    An de an, asociația se implică prin proiecte pentru îmbunătățirea vieți copiilor cu probleme speciale.
                    Asociația Trust Orfelinat Ungureni (ATOU) construiește o spălătorie, o stație de epurare la Caminul de la Ungureni, sunt renovate grupurile sanitare, este introdusă apă curentă. Este înființat Centrul de Informare Pediatrică în Spitalul de Pediatrie Bacău.

                    Prin intermediul asociației au loc mai multe schimburi de experienţă în Marea Britanie.

                    În 1997 este inițiat programul “Blizzard” care constă în sponsorizări individuale pentru copiii din familii sărace din mediul rural ce doresc să îşi continuie studiile liceale la oraş.

                    În același an, în 1997, Asociatia Trust Orfelinat Ungureni este acreditată de către Direcţia pentru Protecţia Copilului Bacău .

                    Un an mai târziu, ATOU deschide o cameră de joc în cadrul secţiei pentru copii a Spitalului ”TBC” Bacău, renovează și dotează bucătăria Căminului Spital Ungureni.

                    Casa pentru Activităţi a Căminului Spital Ungureni este dotată cu o microferma pentru un program de ergoterapie, adresat copiilor cu dizabilităţi, ce cuprinde îngrijirea animalelor şi grădinărit.
                    În anul 2000, cu sprijinul Asociaţiei Betania şi al organizaţiei Hope and Home for Children, începe construcţia Centrului Pilot “ Mioriţa” – Cămin şi fermă pentru tineri cu nevoi speciale- în baza convenţiei încheiate cu Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap.

                    Astfel, au fost realizate 3 case, gospodărie anexă, grădina şi livada, pentru 36 de tineri cu nevoi speciale .
                    În 2002-2004 asociația înființează Centrul Rezidenţial “Minerva”.
                    ATOU donează un ecograf color portabil Ambulatoriului de Specialitate Copii şi finanțează cursurile de competenţă pentru toţi medicii ce vor lucra cu el.

                    „Pentru mine, care mi-am început activitatea în domeniul protecției copilului în 1990, Judith Darmady a fost un exemplu, care m-a motivat să fac mai mult! Am implementat mai multe proiecte împreună, am colaborat și am avut de învățat de la ea”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.

                    Lucian Șova: „Spitalele județene, lăsate de Guvern să se concureze pentru materiale de protecție!”

                    Guvernul improvizează de sus până jos în combaterea Covid19: în loc să facă achiziții centralizate la nivelul Ministerului Sănătății (MS), în vederea asigurării materialelor de protecție necesare spitalelor, Guvernul lasă unitățile medicale să se concureze pe SICAP, pe materiale și-așa insuficiente dar ajunse la prețuri astronomice, afirma fostul ministru al transporturilor, Lucian Șova.

                    Acesta spune că SJU Bacău a solicitat achiziții centralizate la MS încă din 28 februarie, fără ca autoritățile de resort să facă ceva în această privință.

                    „E drept, la acel moment PNL și Guvernul său se pregăteau de anticipate, nu de epidemia care deja făcea ravagii prin Europa. PNL ne arată, tuturor, că nici nu poate, nici nu știe, mizând totul pe vizitele de imagine ale ministrului Tătaru de la Sănătate, care închide sau deschide carantine după cum îi dictează epidemia în voia căreia e lăsat sistemul nostru sanitar”,a spus Lucian Șova.

                    „Nu mai aduc în discuție ipoteticele măsuri pentru susținerea economiei, a mediului privat și eficientizarea aparatului bugetar umplut de PNL, în ultima jumătate de an, de sinecuriști și nepricepuți. Guvernanții n-au nicio idee cu privire la cum va arăta ziua de mâine și ce se va întâmpla cu economia noastră care, la fel ca sistemul medical, va trebui să se descurce fără sprijin guvernamental. Asta din cauză că Guvernul României arată că nu conduce România astăzi, totul derulându-se la întâmplare”, a încheiat Lucian Șova.