Tinerii din ziua de astăzi…De câte ori nu ați auzit această expresie, pe stradă, la televizor etc. Acum trebuie să recunoaștem că și noi am mai folosit-o când am fost supărați sau am vrut să fim ironici atunci când nu ne-a convenit un gest, un anume comportament al tinerilor de lângă noi. Am fost nedrepți, am judecat superficial, făcând apel la timpurile când și noi am fost tineri: era altfel, nu ridicam privirea în fața bunicilor, a celor în vârstă, le sărutam mâna și le dădeam binețe cu respect. Timpurile sunt altele, lumea s-a schimbat, ne consolăm.
Dacă suntem atenți – și suntem – observăm și remarcăm că acei tineri pe care-i ironizăm parcă au mai crescut, au devenit oameni adevărați, responsabili, care știu să răspundă unor comandamente majore. M-a impresionat altruismul lor, solidaritatea și chiar sacrificiul în fața pericolului.
Încă de la începutul declanșării epidemiei cu Covid 19, s-au organizat, au pus în mișcare asociații care lâncezeau, s-au înscris ca voluntari pentru a veni în sprijinul celor nevoiași, bolnavi, bătrâni, nedeplasabili, ajutându-i cu ce au nevoie, la cumpărături, la împărțirea ajutoarelor stabilite de instituțiile statului, fie că a fost vorba de cei din orașe sau din satele județului. Nu le-a fost teamă? Ba cred că fiecăruia i-a trecut prin minte pericolul, însă, echipați corespunzător, respectând regulile stabilite de medici, au bătut la ușile celor care-i așteptau. Au adăugat de fiecare dată și un zâmbet, o vorbă bună, o încurajare, gândindu-se că cei de după ușă ar putea fi bunicii, unchii sau vecinii lor.
Dacă medicii și asistenții se ocupă, acolo, în linia întâi, de trupul bolnavilor, pentru a-i ține în viață, pentru a-i vindeca, ei, tinerii, voluntarii, și-au asumat rolul de „medici” ai sufletelor chinuite de singurătate, aducând în fiecare casă, odată cu un pachețel cu alimente și un strop de iubire, picurat acolo unde este mare mare nevoie în aceste zile.
