Instrucțiune: rândurile de față vor fi parcurse având ca fundal sonor albumul „Q: Are We Not Men? A: We Are Devo!” al celor de la Devo. Pentru o mai bună înțelegere a textului. Dar și ca un mic omagiu adus trupei (post)punk care a anticipat o societate robotizată, super-religioasă și sever instituționalizată. Și ai cărei membri au fost atrași încă de pe băncile Universității Kent de teoria de-evoluției, care vede specia umană supusă unei regresii progresive și totale către un stadiu primitiv. Îi avem pe Devo. Dar și pe Simpsoni care l-au uns președinte pe Trump cu mult înainte ca acesta să ajungă la Casa Albă. Avem literatură science-fiction și filme de gen, după cum avem literatură sci-fi numai bună ca subiect de film, așa cum s-a întâmplat cu Hot Zone transpus pe ecrane drept Outbreak (Alerta). Și-l mai avem pe Oscar Wilde, care ne avertiza că „viața imită arta mult mai mult decât arta imită viața”. Așadar, îi ascultăm pe Devo, îl citim pe Wilde și-l vedem pe Dustin Hoffman într-un echipament care nu-i nici de apicultor, nici de cosmonaut, iar când un virus precum COVID-19 vine pe bune, pătrunzându-ne în case și în viață nu din paginile unei cărți sau de pe un ecran, ci dintr-o piață (laborator?!) din îndepărtatul Wuhan, cădem în cur. Ca și cum nimeni, niciodată, nu și-ar fi imaginat nimic din toate acestea. Pe bune?! Cu toată această bază experimentală, fie și la nivel artistic, bașca întregile cohorte de experți în virusologie și bio-terorism, m-aș fi așteptat ca la nivel planetar să existe un plan. Sau chiar mai multe. OK, nu neapărat un vaccin, dar milioane, poate chiar miliarde de costume de protecție și seturi de măsuri de combatere a virusului și a efectelor sale social-economice. Și, în schimb, ce descoperim? Că virusul se abate asupra noastră cu forța implacabilă cu care un plici strivește o muscă. Gerald Casale, basistul celor de la Devo, își amintea că, atunci când, din rațiuni legate de copyright, l-au făcut pe Mick Jagger să asculte „Satisfaction” în varianta lor alienată, „Mick a rămas tăcut cu un pahar de vin în mână, după care a spus «Îmi place» și a ieșit din peisaj”. Îmi imaginez tot felul de mahări cu putere de decizie de la diferite organisme reprezentate de inițiale urmărind în tăcere, cu un pahar de vin în mână, „Alerta”, „Contaminarea” sau „Apocalipsa: Ziua Z” și spunând „Îmi place” înainte ca totul să se întâmple cu adevărat. Cu ei în peisaj.
Al 34-lea deces COVID în județul Bacău
Femeie, 46 ani, județul Bacău.
Dată confirmare: 29.04.2020.
Dată deces: 09.05.2020.
Comorbidități: sdr. mielodisplazic, trombocitopenie secundară.
Cu distanță critică
De când cu Facebook-ul ăsta, lumea a uitat să mai aibă un gram de modestie. De parcă totul trebuie să se petreacă la vedere, să fie afișat, răspândit, mă rog, „șeruit”. Nici vorbă despre lucruri care ar trebui să rămână personale, discrete, nici pomeneală de vreo urmă de decență, aș! Și, printre cele mai caraghioase, mai stupide, de-a dreptul, chestii, mi se par declarațiile de dragoste, amănuntele care țin de viața de familie, confesiunile, mărturisirile devenite astfel publice, bun al tuturor. Le bănuiesc de falsitate și cred că urmăresc clar și niște scopuri. Se dau astfel mari unii indivizi și individe, își fac iluzia că-s interesanți, că au succes și niște relații de invidiat, în fine, că viața lor nu este una ștearsă, banală, ci una deosebită de a celor mulți și anonimi.
Pe Facebook, vezi și cele mai tari, mai încrâncenate afirmații, or, eu sunt alergică la polarități dramatice, la reacții extreme, isterice, la catastrofisme, în general. Sunt, de aceea, foarte economicoasă cu folosirea contului meu și îl deschid rar, doar pentru informație, nefiind interesată de legături, de prietenii, în care, sincer, nu cred. Mie îmi plac lucrurile asumate, atitudinile personale, nu cele adoptate prin imitație, părerile specialiștilor consacrați și nu a oricărui ins care se amestecă și el unde nu-i fierbe oala, fiind în plus, foarte „vocal”. Pe rețele, toată lumea e teribil de „curajoasă”, mult prea vorbăreață și radicală în păreri. Cam totul acolo e perceput la un mod simplist, doar în alb și negru, fără nicio nuanță. Nu suport apoi stâlcirea limbii, abrevierile și nici emoticoanele. Greșelile de limbă sunt îngrozitoare, o adevărată plagă pentru toată presa online. Apoi, pe Facebook, mă deranjează narcisismul utilizatorilor, a compulsivilor care postezează o grămadă de nimicuri strict personale, fără nicio semnificație pentru ceilalți. Care nu comunică nimic deosebit sau comunică neantul, vidul interior. Și atunci, ce rost are să te dai în spectacol? Desigur, numai credința ineptă că e important ce faci și ce spui tu. Adică un mod de a te băga singur în seamă, de a-ți umfla eul, ceea ce e ridicol cu desăvârșire. Dar pe Facebook, ridicolul nu ucide. Nici în viața reală, de altfel. Propoziția „ridicolul ucide” a rămas valabilă numai pentru niște personaje dostoievskiene.
Apropo de personaje, eu am câteva la care țin foarte mult, la prinții Mîșkin, Miatlev (al lui Bulat Okudjava), apoi Prințul fericit al lui Oscar Wilde, în viața reală plăcându-mi oamenii originali, talentați, cu personalități puternice, sensibili și generoși, pe care vreau să-i cunosc direct, să pot vorbi cu ei, să mă bucur de prezența lor. Pe Facebook, nu știu cum se face, dar oamenii ajung să semene între ei, pentru că se iau unii după ceilalți, într-un spirit care-mi amintește de cel de turmă. Iar narcisismul frustraților și anonimilor de pe Facebook, găunoșenia lor, mi se par lucruri deplorabile.
Ceea ce nu înseamnă că această formidablă tehnologie, acest miracol al conectivității universale nu are și multe părți bune, pe Facebook fiind și multe realități, lucruri interesante privind mecanismele psiho- sociale ale lumii în care trăim. Dar totul trebuie selectat cu grijă, cu discernământ, cu luciditate, cu o autoimpusă distanță critică.
Cum ne păstrăm imunitatea în pandemie
Orice kilogram în plus adăugat greutății noastre afectează imunitatea organismului, avertizează prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, medic nutriționist. Pe de altă parte, nu este cazul nici să ținem cure de slăbire în această perioadă. Important este și somnul, care contribuie la combaterea fricii. Frica înseamnă adrenalină, iar adrenalina duce, de asemenea, la scăderea imunității. În al doilea rând, compoziția alimentelor trebuie să fie una corespunzătoare, conform normelor ce se inspiră din alimentația mediteraneană: să mâncăm în fiecare zi preparate cerealiere integrale cât se poate de mult, cât de mult să fie nerafinate, apoi să mâncăm fructe, să mâncăm legume, câte un pumn de nuci, să mâncăm albuș de ouă, să bem iaurt, două porții pe zi, și să consumăm cantități moderate de leguminoase, de fasole boabe, mazăre, linte și să fim foarte atenți ca fructele să le mâncăm, și să nu le bem sub formă de fresh-uri – recomandă profesorul Hâncu. Să recurgem la aparatele de „tortură” din casă: bicicleta de cameră, benzile de alergare, să ne așezăm pe ele de două-trei ori pe zi sau dacă nu le avem, să facem pur și simplu gimnastică de cameră, să antrenăm și copiii în această acțiune, să organizăm jocuri, care sunt extrem de atractive, înseamnă medicul nutriționist. Și, nu uitați! Somnul combate frica. Somnul trebuie să fie foarte regulat, e bine să avem 7-8 ore de somn pe zi. „Să nu uităm că somnul ne ajută foarte mult la combaterea fricii. Frică înseamnă adrenalină, iar adrenalina înseamnă scăderea imunității”, subliniază prof. Nicolae Hâncu.
(sursa: digi24.ro)
Ce să faci cu timpul tău liber
Mulți copii de vârsta mea au descoperit în această perioadă de carantină că a avea foarte mult timp liber poate fi foarte plictisitor. Ce să facă toată ziua în casă un copil de clasa a VII-a, plin de energie? Totuși, dacă ești și puțin explorator și ai și puțină imaginație, poți găsi ușor soluții la această „problemă”.
Eu vă recomand să încercați următoarele metode de a scăpa de plictiseală: puteți citi suplimentar, cărțile voastre preferate, sau puteți exersa la discipline la care nu vă descurcați foarte bine la școală; puteți privi cerul sau împrejurimile cu binoclul (Este mult mai bine decât să stai toata ziua pe telefon!); puteți dansa ori puteți face sport, în timp ce ascultați muzică (Este uimitor!); puteți descoperi pasiuni la care nu v-ați așteptat niciodată că sunteți talentați (Încearcă să cânți și să desenezi, este minunat!); puteți învăța să faceți mâncăruri dulci, cu ajutorul unor cărți pentru copii sau puteți vedea diferite filme, alături de familie.
Dacă nu aveți frați, sau nu sunt lângă voi, probabil că vă plictisiți fără să vorbiți cu cineva de vârsta voastră. Dar puteți vorbi zilnic cu prietenii. Copiilor iubitori de tehnologie și dornici să descopere lucruri noi le recomand să învețe să programeze pe Scratch. Este o aplicație foarte drăguță, cu o pisicuță, care se poate mișca cu ajutorul vostru. Dacă vă place să desenați, puteți încerca să faceți asta în Paint, un program destul de simplu, în care aveți șansa de a desena orice, cu ajutorul unor forme și cu o găletușă. Sper că v-am fost de folos și că veți încerca ce v-am recomandat.
Cu siguranță, fiecare dintre voi are suficientă imaginație și curiozitate pentru a descoperi multe alte activități interesante. Uneori, poți pleca de la un singur cuvânt, cum ar fi „plictiseală”, și să scrii un text care să-i ajute pe alți copii să înțeleagă cum să își folosească în mod util timpul liber.
Ștefana – Victoria Nica, clasa a VII-a, elevă la Școala „Al.I.Cuza” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Ionuț Rotaru, handbal_acasă.BC
E neplăcut în auto-izolare? Trece timpul greu? Sunați-l pe Ionuț Rotaru! O discuție cu el de două ore se scurge în două minute. Și ai și ce vorbi. De la efectele pe care le poate produce pandemia asupra omenirii la micile bucurii care fac de fapt diferența în viață și de la parenting până la bricolaj. Evident, și despre handbal. Și despre Bacău. Și asta deoarece handbalul și Bacăul sunt același lucru pentru John. Analizați „(S)portretul” fostului și, totodată, viitorului handbalist de la CSM Bacău pentru a vă convinge.
Data și locul nașterii: 31 ianuarie 1986, Adjud.
Stare civilă: Căsătorit cu Alina, doi băieți: Ayan, în vârstă de patru ani, și Patrick de șapte. Doi viitori handbaliști? „Nu știu, e posibil. Deocamdată, Patrick are la activ patru antrenamente la CSM Bacău. Doar patru pentru că noul Coronavirus a oprit totul. În privința lui Ayan, medicul a spus atunci când i-a examinat șoldul la naștere «Se vede că-i din neam de sportivi»”.
Principala realizare profesională: „Mă opresc la două. Și le așez în ordine cronologică. Prima e calificarea cu Știința Municipal Dedeman în grupele EHF: o satisfacție extraordinară. Mi-aduc aminte și acum sala arhiplină la jocul cu Nantes. Cealaltă mare realizare este câștigarea Cupei Challenge cu Potaissa Turda. Deși a trecut ceva timp, mă simt și astăzi mândru de cucerirea trofeului”.
Principalul regret profesional: „Că la un moment a trebuit să părăsesc Bacăul. Mi-a fost greu, foarte greu, dar nu aveam încotro la momentul respectiv. Pentru mine, Bacăul înseamnă ACASĂ, drept dovadă că m-am și întors ACASĂ. Și am făcut-o și din dorința de a întoarce ceva din tot ce am primit bun aici”.
Sportivul preferat: „Mă voi îndepărta nițel de noțiunea strictă de sportiv și voi opta pentru numele unui antrenor: Mateo Garralda. Am avut mulți antrenori care și-au pus amprenta pe cariera mea handbalistică – nu aș putea să-l uit niciodată pe regretatul Marcel Păunică, ca să dau doar un nume – dar întâlnirea cu Mateo Garralda a fost exponențială pentru mine. Și asta cu toate că nu a stat la Bacău decât opt sau nouă luni și că, paradoxal, la început nu am fost deloc pe aceeași lungime de undă. Dar deloc. Prin octombrie chiar mă gândeam să plec de la Bacău. După care s-a produs o chimie și am realizat câtă dreptate avea Mateo. Pentru mine, rămâne un etalon handbalistic”.
Hobby: „Exceptând handbalul, care reprezintă o profesie…de credință, îmi plac foarte mult pescuitul și bricolajul. În ceea ce privește pescuitul, «vinovat» e fostul meu coleg de echipă Dospinescu. Referitor la bricolaj, am foarte multe proiecte legate de casă. De câte ori îmi permite timpul și, bineînțeles, familia, dau cu bucurie o mână de ajutor celor care au nevoie: mai o ușă, mai niște pavele… Prietenii și coechipierii chiar au o vorbă, pe care o iau cu titlu de compliment: «Dacă nu ai au John, trebuie să-ți faci rost de unul». Mulțumesc, băieți!”.
Mâncarea preferată: Salatele.
Muzica preferată: „House. Romantic FM și Dance FM”.
Actori favoriți: „Îmi place mult Morgan Freeman. În special în serialul Povestea lui Dumnezeu”.
Nu poate trăi fără…: „familie și handbal”.
Vacanța perfectă: „Am petrecut-o de multe ori, cu familia și cu prietenii dragi, pe litoralul nostru. Nu sunt adeptul vacanțelor exotice”.
Oraș de suflet: „Poftim întrebare! Bacăul, nici nu se poate altfel”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Obiecte? Oho, trebuie să supraviețuim, așa că voi lua o undiță și un cort. Și, neapărat un album foto cu familia” .
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Să ne imaginăm că suntem încă pe insula pustie. Prima dorință ar fi să revin cât mai rapid lângă familie, în Bacău. A doua: sănătate. Și a treia: să fac handbal în continuare. Pentru că îmi doresc să mai joc handbal și știu bine că mai pot”.
Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Hai să facem o aroganță aici: cu Chuck Norris. Și mi-ar plăcea să servesc o cafea și cu maestrul Florin Piersic”.
O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar fi dispus să o facă: „Cea mai mare nebunie a fost după Supercupa pierdută în fața Constanței, la Ploiești, în martie 2013. În autocar, la întoarcere toată lumea era foarte tristă. Și era și normal având în vedere că pierdusem trofeul cu scorul de…45-44 la capătul unui meci-maraton, cu prelungiri și lovituri de la șapte metri. Și în acea atmosferă apăsătoare eu m-am apucat să sărbătoresc de parcă am fi cucerit și nu pierdut Supercupa. Părea și chiar era o nebunie, dar a avut efectul scontat și toți băieții au început să scandeze și ei. Un astfel de meci merita așa ceva, mărturie stând faptul că și astăzi, la atâția ani distanță, multă lume revede cu plăcere înregistrarea acelei finale inedite”.
Cum își petrece timpul în perioada noului coronavirus: „Nu mă plâng: familie, bricolaj, citit. Ultima carte citită se numește «Părinți liniștiți, frați fericiți» și are ca tematică parenting-ul. În fața casei am niște brazi pe care-i îngrijesc pentru a crește cum trebuie. La fel vreau să crească și feciorii mei. Iar pentru aceasta, eu, ca tată, trebuie să-mi dau tot concursul”.
Sfaturi pe timp de coronavirus: „Să fim cât mai responsabili”.
Ascultă sau spune bancuri? „Nu-mi place nici să spun bancuri și nici măcar să le citesc. Am alte subiecte de lectură”.
Cum se vede la 70 de ani: „Sănătos fizic și mental, alături de familie și mulțumit cu ceea ce am realizat în handbal. Sper ca în viitorul nu foarte îndepărtat, bazându-ne în primul rând pe răbdare, să readucem echipa de handbal a Bacăului la nivelul așteptărilor publicului nostru care este unul pretențios, cunoscător și, lucru esențial, foarte- foarte pasionat”.
† DUMINICA a V-a a Paştelui
„Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine!” (In 14,1). Încredeţi-vă în dezvăluirea mea, mai mult decât în reprezentările voastre. Credinţa ne permite să săvârşim aceleaşi fapte pe care le săvârşeşte Cristos. Nu trebuie uitat, însă, că persoana lui Isus este „locul” şi instrumentul revelaţiei. Deci, nu numai cuvintele sale, ci şi gesturile sale, alegerile sale, acţiunile sale, devin semn, parabolă, indiciu, transparenţa lui „Dumnezeu invizibil”. Viaţa arată atât faptul că prin Isus toate s-au făcut (cf. In 1,3), cât şi faptul că viaţa lui a fost, este şi va fi lumina lumii până la sfârşitul veacurilor (cf. In 1,5).
După cum nu putem renega legătura de sânge cu părinţii, tot astfel nu putem renega renaşterea noastră spirituală prin Isus care a spus adevărul: Credeţi în mine! Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Numai Dumnezeu este acela care rămâne veşnic, unica realitate stabilă, acela care clădeşte întreaga creaţie, care înalţă pe tot cel care se apropie de el (cf. Ps 102,27-28; Is 46,4).
Întâlnirea personală cu Cristos, pe baza adevărului învierii, o putem realiza conform lecturii a doua: „Iată, pun în Sion o piatră unghiulară, aleasă şi preţioasă, şi cine crede în ea nu va fi făcut de ruşine!” Dar voi sunteţi un neam ales, o „descendenţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu ca să vestiţi faptele măreţe” ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină.
Când Isus ne spune: „Eu sunt calea”, în mod automat ne spune că noi suntem călători, ne dă garanţia că pe această „cale” nu ne putem rătăci şi că vom ajunge cu siguranţă la ţintă. Isus, fiind lumina fără de apus, iubirea sa ne va conduce la viaţa cea veşnică prin Duhul Sfânt. Isus este izvorul dătător de viaţă, iar Biserica este rădăcina care-şi trage seva din Cristos.
Şi astăzi suntem chemaţi să-i oferim lui Dumnezeu decizia noastră de credinţă: Doamne, când adevărul devine minciună şi nu se deosebeşte de eroare, când viaţa noastră se apropie de apus, fii tu cel care ne conduce la Tatăl, fii tu însoţitorul nostru, căci fără tine ne vom rătăci.
„Credeţi în mine! Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Viorel Irașcu, profesorul care predă Geografia dincolo de coperțile manualului
Are un mod inedit de a preda la clasă. Iese din tiparele „imobilismului didactic”, provoacă elevii să interacționeze, să gândească, să învețe o altfel de materie, prin cultură generală, prin istorie și strategie, prin prezentări de filme și organizări de excursii tematice. Este un altfel de cadru didactic, cu viziuni altfel despre tot ce înseamnă școală, cu idei altfel și practici educaționale altfel.
Un profesor care reușește să capteze atenția, care îndeamnă copiii să țintească mai sus, să iasă din anonimat, din normalul cotidian. Chiar și acum, în plină pandemie, când școala s-a mutat în online, zilnic își incită elevii cu nenumărate postări pe Facebook și Youtube din care ei pot învăța mai mult, mult mai mult decât ce scrie în manual.
Vorbim despre profesorul Viorel Irașcu, de la catedra de Geografie a Școlii Gimnaziale „Al.I.Cuza” Bacău, pe care l-am (re)descoperit… altfel, într-un interviu… altfel. Așa cum îi place: dincolo de tipare, dincolo de coperțile manualului, fie el de clasa a V-a, a VI-a, a VII-a sau a VIII-a. Am călătorit împreună, chiar și în situație de urgență națională. Virtual, dar real!
– Sunteți profesor de geografie cu o experiență la catedră de peste 24 de ani, la Școala „Al. I. Cuza” Bacău. Un cadru didactic, „care reușește să iasă din capcana imobilismului didactic prin apelul la cultura generală, pe care înțelege să o predea altfel, cu cartea și cu harta, cu istoria și cu geografia locurilor, cu strategia și politica țărilor lumii”. Am citit această caracterizare pe coperta a doua a cărții dumneavoastră, „Dicționarul conflictelor lumii, 1945-2019”. Această tehnică didactică, dacă putem să o numim astfel, este caracteristică dumneavoastră. De ce ați ales un astfel de mod de a preda? Cum percep elevii dumneavoastră ora de geografie?
– Nu am ales eu un mod de a preda, mai degrabă el m-a ales pe mine. Asta ca să intru în paradigma vocației de profesor. Meseria de profesor este un har, pe care nu-l cumperi de la magazin, îl ai sau nu îl ai. Cum îl valorizezi, cum faci să șlefuiești sau să potențezi talanții pe care i-ai primit, ține de personalitatea ta, de educație, de numărul lecturilor și de caracter în cele din urmă. Despre cum percep elevii orele mele, nu știu să vă spun, dar ce pot să afirm este că histrionul, care se numește profesor, trebuie să transmită emoție, să ofere necondiționat cunoaștere, cheia fiind sinceritatea, curățenia sufletească cu care o face și care trebuie neapărat dublată de entuziasm.
Dascălul și discipolii săi
– Mai sunt elevii din ziua de azi curioși, consumatori de informație, implicați în actul didactic, activi?
– Elevii sunt atât de activi pe cât îți dorești să fie. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care s-au plâns că generațiile de azi nu mai răspund la învățare așa cum era odată. Astfel, ora devine un timp de interacțiune, într-un spațiu pe care tu îl definești didactic. Elevii se schimbă, pentru că părinții se schimbă, vremurile vin peste noi, iar noi, profesorii, nu putem rămâne imobili, acuzând permanent pe unii sau pe alții. Eu sunt activ din punct de vedere social, cetățenesc, sunt dur uneori, am așteptări, dar de elevii nu m-am plâns. Dacă știu să-i pun să învețe, învață, dacă vreau să râd cu ei, râdem împreună, dacă trebuie să fiu ferm, sunt. Totul se reduce la ce propui în clasă. Dacă propui ceva! Dacă nu, elevii se vor scurge, de pe scaune, de plictiseală. Sunt prea superficiali, în mod natural aș spune, nu au răbdare, deci provocarea noastră este uriașă. Să răspundem acestei provocări nu este o alegere, ci o obligație.
– Trecem acum printr-o perioadă în care școala s-a mutat în mediul online. În care, poate, studiul individual trebuie mult mai bine dozat, asumat, conștientizat. Elevul nu mai este fizic în fața profesorului, dar cu toate acestea trebuie să-și continue învățarea. Cum ați reușit să duceți acea predare a dumneavoastră, către cultura generală, în aceste clase virtuale?
– Din păcate noi, ca societate, nu avem o cultură a online-ului, nu suntem educați în acest sens, sau dacă avem skill-uri pe această zonă, ele sunt asimilate insular, urban, mai ales. Așadar, a te descurca cu tehnologia ține de evoluția societății, de cât s-a investit în resursa umană pentru pregătirea elevilor în IT. Ei, acum când a venit această provocare, aproape nimeni nu este pregătit. Nici noi, și nici elevii. Încă bâjbâim în… viitor. În aceste condiții, eficiența unor asemenea măsuri, acțiuni sau investiții nu poate fi cuantificată de nimeni. Trebuie studii, strict pe domeniul educației virtuale, să știi și să ți se spună, care metode sunt eficiente sau sunt de preferat. Eu nu m-am complicat, pentru că am toate clasele din școală, am creat pe Facebook patru grupuri, „Geogra 5, 6, 7 și 8”, unde am invitat elevii să se înscrie, am oferit consultanță, fișe, aplicații și filmulețe. Am cerut feed-back, sub forma fișelor completate, trimise pe messenger, în privat. Eu sunt mulțumit, dar este evident că nu formăm nimic ca și competențe, pentru că nu ai practic control asupra a ceea ce face elevul. În plus, sunt mult mai multitasking, decât noi. Nu știi niciodată ce fac. Repet, bâjbâim. Predarea online vis a vis de cea fizică, la clasă, este precum cititul unei cărți, față de lectura ei pe un e-reader, sau, dacă vreți, răsfoirea unui ziar, față de citirea știrilor pe un telefon.
Am deschis, împreună, harta României. Să călătorim… măcar virtual
– Am urmărit pagina dumneavoastră de Facebook. Administrați și bloguri, urcați și filmări pe YouTube. Promovați România, în marea majoritate a articolelor și fotografiilor pe care le postați. Sunteți profesor de geografie. Haideți să călătorim. Să pornim într-o excursie prin țară, mai ales că acum vacanța elevilor s-a prelungit, școala va reîncepe la toamnă, planuri de concedii ne facem toții…. Ne puteți deschide harta?
– Să deschidem harta… Hm. Frumos spus. Să deschidem orizonturile cunoașterii pornind de la natură, de la drumețiile în Călimani, un munte pe care îl ador, ușor accesibil și necunoscut de marea masă a turiștilor. Aș merge pe la toate lacurile glaciare, relativ accesibile, pentru vârstele noastre, sunt ochiuri de mare pe vârf de munte, sunt insule de liniște brodate cu bujor de munte (rhododendron). Peșterile din Apuseni le-aș recomanda oricând, cu cea a Urșilor în coadă, mult prea exploatată comercial. Aș menționa Meziadul, recent amenajat, Cetățile Ponorului, cu aventuri unice, și Scărișoara, cu al său ghețar, dar fără ghizi multilingvi, din păcate. Îmi place zona de sud a Transilvaniei, Siebenburgen-ul cu cele 7 biserici fortificate din patrimoniul mondial UNESCO, unde sașii și-au lăsat amprenta culturală și arhitectonică unică, cu celebrele lor Turnuri ale Slănănilor. Aș mai recomanda circuitul Defileului sau al Clisurii Dunării, cu drumurile desfundate de acolo, dar cu obiective unice, legate de moștenirea noastră daco-romană, sau mi-ar plăcea să revăd toate bisericile din lemn din Marmureșul istoric, aflate în patrimoniul mondial, tot în număr de 7. Sigur, mai sunt de recomandat Bucovina, Delta, cetățile dacice din Munții Orăștiei, Retezatul, Oltenia de sub munte, Măcinul, Făgărașul…
– Să revenim în Bacău. Să călătorim și aici. Avem ce vizita? Ce recomandă profesorul Viorel Irașcu turistului care vrea să viziteze Bacăul, împrejurimile, județul? Ce repere îi indică pe hartă?
– Bacăul turistic este mai mult o minciună bună să aline orgoliul de răzeș și patriotismul local, natural de altfel. Când vine vorba despre turismul în oraș, am un nod în gât, pentru că nu reprezentăm mare lucru pe planșa turismului de mare anvergură din țara noastră. Glumesc cu elevii, spunându-le că atunci când vor vedea primul turist venit în city-break, la noi în oraș, să mă cheme și pe mine, să-l cinstesc pe acela. Singurele două șanse ale noastre, ca municipiu, sunt turismul de afaceri și cel legat de noua arhitectură urbană modernă care se prefigurează în niște proiecte futuriste. Poate și cel medical, dar atât, să avem rezon. Să spunem că am avut o șansă cu marele aqua parc de la insulă, dar am ratat glorios, în două administrații. Iar acum trebuie să dăm și banii înapoi.
Cu județul este cumva, altceva. Regiunea subcarpatică și cea din proximitate, până la Slănic Moldova are potențial, dar să nu uităm că și Slănic Moldova, și Tg. Ocna, sunt fundături turistice, ca poziționare, oarecum excentric față de axele de transport europene, naționale sau transcontinentale. Aș pune în valoare conacele și castelele aristocrației moldovenești din perioadele trecute de care este plin județul, cu circuite presărate cu turism ecvestru sau degustări de vinuri, aș valorifica parcul dendrologic de la Hemeiuș și turismul de tip birdwatching de pe lacurile din jurul Bacăului sau din pădurile Nemirei.
Extensia invizibilă a propriei persoane
– Geografie, călătorie și fotografie. Cum s-a întâmplat? Ce înseamnă călătoria și fotografia pentru dumneavoastră? Ce trebuie să observăm într-o fotografie realizată de profesorul Irașcu, într-un filmuleț de pe YouTube sau într-o postare pe Facebook? Sunt toate acestea o extensie a propriei persoane?
– Geografia s-a întâmplat pe negândite, prin achiziționarea unei hărți a Europei, în întunecații, la propriu, ani ’80, când un copil complexat de situația materială a vrut mai mult. Am învățat harta aceea pe de rost, apoi pe cea a lumii, cu toate țările lumii, apoi capitalele acestora, și, mai târziu, chiar dacă empiric, am reușit să le leg denumirile și informațiile între ele, să-mi pun întrebări și să-mi ofer răspunsuri. Așa că Geografia este parte din mine, este ceea ce mă definește profesional și structural, aș zice. Călătoriile au venit natural, odată cu nevoia de a evada din umorile junglei urbane , în care ne cufundăm fără să realizăm. Și odată cu acestea a venit și fotografia. Nu sunt un pasionat, pentru că fotografia nu este la îndemâna oricui are un aparat în mână, indiferent de tipul lui. Un artist fotograf spunea că este sătul de „pășunismele” care inundă toate paginile web. Or, asta suntem, mulți dintre noi, cei ce iubim natura și călătoriile, niște pășuniști. Eu cred că viziunea, unghiul și perspectiva cu care privim lumea, peisajele și realitățile, ne diferențiază ca oameni, așa că da, și Geografia, împletită armonios cu călătoria și, la final, fotografia, ca o nostalgie a momentului trăit, reprezintă extensia propriei persoane.
– Cât de mult influențează Geografia fotografia/postarea/filmul create de dumneavoastră?
– Cât de mult influențează Geografia ce fac în mediul virtual? Enorm! Blogul este urmarea dorinței de a împărtăși cu alții natura văzută prin ochii geografului. Postările de pe Facebook despre conflicte sau geopolitică reprezintă preocupări ale iubitorului de istorie a locurilor, ale geografului ancorat în spațiul geostrategic al statului respectiv și ale profesorului care-și urmează menirea, aceea de a oferi cunoaștere. Filmulețele de pe canalul meu de YouTube aduc în discuție ori zone turistice ori sunt monologuri despre obiective turistice sau conflicte, ghidate de dorința de a demonta uriașa conspirație de fake-uri care ne inundă mințile și casele.
– „If there are no photographs, there is no history”. Sunteți de acord cu această replică? Dar dacă ar fi să spunem: Dacă nu sunt fotografi, ar mai exista Geografie?
– Este adevărat că fotografiile spun povești adevărate, sunt istorii trăite de cineva, care devoalează timpuri și momente care altfel ar fi uitate. Însă Istoria, ca și Geografia sunt mai profunde, ele pot inspira oameni doar prin simpla atingere a unui artefact, a unui zid, a unei hărți sau a unei pietre. Fiecare din aceste elemente spune o poveste, depinde de „meseriaș” să-i dea acelui lucru calitatea de a deschide lumi și minți. Și revin la perspectivă. Cu cât este mai profundă, cu atât este mai iluminatoare pentru cei cărora ne adresăm. Deci, ca să concluzionez, fotografia, Istoria, Geografia, depind în primul rând de oameni, de harul lor de a revela altora orizonturi noi, realități și alternative. Acestea sunt lucrurile care ne eliberează cu adevărat ca indivizi.
– Revenim la școală. Fie ea și virtuală. Cum vedeți că se va încheia acest an școlar, cum credeți că va continua actul didactic după această criză provocată de pandemia de coronavirus?
– Foarte simplu, se va încheia acest an școlar. Toată lumea va trece clasa, cei mai mulți cu medii decente, iar cei care susțin examene, au motive de bucurie, întrucât vor fi evaluați din jumătate din materie. Să vă amintesc că semestrul I a avut doar 15 săptămâni? Recuperările se vor face, pe parcurs, în anul școlar viitor. Discuțiile de dincolo de aceste lucruri se rezumă la un singur cuvânt, zgomot! Singurul lucru pe care riscăm să-l pierdem în această perioadă tulbure este sănătatea. Restul, ori cumpărăm, cum spune medicul meu de familie, ori, ca profesori, ne adaptăm. Ei, aici este provocarea. Și acum vor vedea părinții cât suntem de capabili să o facem, cât de mult va influența această capacitate de adaptare, calitatea actului didactic și, în cele din urmă, cum se va regăsi asta în caracterul și formarea elevilor noștri. Eu cred că vom demonstra cine suntem ca și corp profesional din societate. Unul de calitate, în pofida valului de neîncredere și de ură care bântuie mințile unora din spațiul public. Este adevărat că, prin unele decizii politice, conducătorii învătământului au adus multe deservicii corpului profesoral, aruncând profesia noastră în derizoriu și bășcălie. Mai ales că am devenit extrem de invidiați pentru că nu mergem la școală, pentru că suntem un fel de paraziți ai națiunii, de parcă noi am comandat apocalipsa aceasta virală.
Același călător
– Va mai fi profesorul Viorel Irașcu același călător cu harta lumii într-o mână, cu istoria și geografia locurilor, în cealaltă mână, pentru elevii săi? Sau vremurile ne obligă să ne schimbăm strategiile?
– Fără îndoială că voi rămâne același călător pasionat de istoriile locurilor și de geografiile momentului, încercând să-i inspir pe copiii care vremelnic îmi trec prin mână. Ba, aș putea spune că strategiile bune trebuie să rămână așa, iar ceea ce avem de schimbat, să schimbăm prin ceea ce ne inspiră elevii să facem. Am mai spus-o, dacă nu ascultăm ce vor, ce-și doresc de la noi, vom rămâne la fel de imobili profesional, la fel de anchilozați ca sistem. Și mă refer aici la fiecare profesor în parte. Din păcate, mulți actori din domeniu apar în media și vorbesc despre învățământ fără să spună nimic. Parcă este un concurs de bancuri proaste despre noi, care nu se mai termină. Din zona acesta de vârf nu am multe așteptări, cel puțin nu de la aceste doamne și domni care ocupă nemeritat, zic eu, fotoliile acelea. Însă nevoia de reformă este fundamentală, indiferent cât de mult ne va afecta. Ea, reforma, trebuie să fie atât de profundă, precum o transfuzie generală de sânge, care să reseteze și să reașeze întregul sistem pe baze valorice noi. Tare mi-e teamă însă că nimeni nu-și va asuma această luptă în anii ce vor urma.
Românii trebuie să fie toleranți și solidari, în spiritul Europei unite
Aniversăm astăzi pentru a 14-a oară Ziua Europei, după înălțătorul moment al aderării României în marea familie a țărilor membre ale Uniunii Europene. Este o zi de referință pentru întreaga națiune, integrarea noastră în Uniunea Europeană fiind un prilej extraordinar de a ne valorifica șansele și de a demonstra că suntem un partener egal în eșafodajul european actual.
România militează pentru respectarea drepturilor cetățenilor români la nivelul celorlalți cetățeni europeni, deoarece încă mai există decalaje, atât între țări cât și între oameni, mai ales din punctul de vedere al percepției. Trebuie să ne impunem statutul de țară europeană egală în drepturi cu toate statele occidentale, iar românii trebuie să fie considerați cetățeni europeni de prim rang!
Celebrarea de astăzi a Zilei Europei este un moment de unitate și solidaritate pentru toți românii, dar și de apreciere pentru generațiile care au făcut posibil ca România europeană să se bucure de toate privilegiile din prezent: democrație, libertate, dreptul la liberă circulație și la expresie, dreptul de a fi noi înșine, fără restricții și opreliști, în ciuda acestei perioade dificile pentru toată lumea! Într-un cuvânt, avem dreptul la fericire, deoarece a fi liber înseamnă a fi fericit!
Îndemn toți românii să fie toleranți și solidari în tot ceea ce fac, pentru că o viață mai bună înseamnă ca fiecare dintre noi să dea dovadă că suntem europeni și aici în țară, nu doar când suntem printre străini!
La Mulți Ani, Europa Unită!
La Mulți Ani, România!
Deputat PNL Bacău,
Elena HĂRĂTĂU
Încă un deces COVID Bacău, 33 în total, de la începutul pandemiei
– Femeie, 70 ani, județ Bacău.
Dată confirmare: 05.05.2020.
Dată deces: 09.05.2020.
Comorbiditati: AVC hemoragic. Diabet zaharat. Fibrilatie atriala cr. HTA st.III. Insuficienta cardiaca cronica
Vindecarea slăbănogului de la Vitezda
În partea de răsărit a Ierusalimului lângă Poarta Oilor, se găsea o scăldătoare în care mulţime de bolnavi se făceau sănătoşi, căci „un înger al Domnului se cobora în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, ori de ce boală era ţinut” (Ioan 1, 4). Apa aceasta primise puteri tămăduitoare; de minunea vindecării însă, nu se putea împărtăşi decât acela care intra primul după tulburarea ei. Aici zăcea de 38 de ani un slăbănog ce aştepta să se vindece… dar mereu altcineva i-o lua înainte… dar el nu-şi pierdea răbdarea. Minunată răbdarea sa! Răbdarea adevărată nu e o virtute pasivă, o capitulare, ci aşteptarea unei rezolvări, a unei izbăviri venite de undeva. Binecuvântat este omul care nu cleveteşte când se află în suferinţă ci cercetează cauzele suferinţei cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu. Acest paralitic a petrecut ceea ce ar însemna un veac întreg pentru omul sănătos, zăcând în patul său şi împingând mai degrabă timpul înaintea lui decât să fie el împins de timp. Ce răbdare biruitoare avea acest om! Ce osteneli peste puterile omului ca să se târască până la scăldătoare atunci când îngerul Domnului tulbura apa! Ce nădejde neclintită în tămăduirea lui – de la zi la zi, de la an la an; dar şi de la deceniu la deceniu! Acest slăbănog, pe care ni-l înfăţişează Sf. Evanghelie de astăzi, ne pune în faţă suferinţa, păcatul şi singurătatea. Şi iată că răbdarea lui a fost răsplătită când, într-o zi, venind Mântuitorul şi văzându-l, I se făcu milă de el şi apropiindu-se, îi zise: „Vrei să fii sănătos?” Răspunsul veni clar şi convingător: „Doamne, n-am om să mă arunce în scăldătoare. Căci până să mă duc eu, altul se coboară”. Şi atunci Mântuitorul, nu i-a spus că nu e nevoie să-l mai arunce cineva în scăldătoare, ci i-a spus: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi”. Şi în clipa aceea, bolnavul s-a ridicat, şi-a luat patul şi a plecat. Precum boala grăbeşte moartea trupului, tot astfel păcatul grăbeşte moartea sufletului, moarte manifestată prin ură faţă de oameni şi necredinţă faţă de Dumnezeu. Să nu uităm că lumea de azi este asemenea unui mare spital, plin de bolnavi de tot felul: orbi, şchiopi, paralitici etc. Ceea ce este boala pentru trup, este păcatul pentru suflet…
Tulburarea mistică a apei se permanentizează în mod tainic, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, pe altarele Bisericii în clipa solemnă şi sfântă a prefacerii elementelor euharistice de la Sf. Liturghie. Toţi slăbănogii trupeşti şi sufleteşti au astfel posibilitatea să se arunce în această Vitezda a Harului în care Duhul Sfânt se coboară, în chip tainic spre a-i vindeca. Aceasta să învăţăm din Sf. Evanghelie de astăzi şi să punem în practică această chemare sfântă făcută nouă de Domnul nostru Iisus Hristos prin Biserica Sa.
Din clipa aceea, probabil pentru totdeauna, îngerul lui Dumnezeu a încetat să coboare în Scăldătoarea Oilor şi să tulbure apa; că iată, Mesia se arătase, Domnul Îngerilor, care tămăduieşte fără nici un mijlocitor. În vreme ce oamenii se aflau sub Lege, fiind slujitori ai Legii, Domnul S-a folosit de slujitorii Lui. Dar acum că Harul s-a pogorât şi Legea a fost dată la o parte, atunci Domnul Însuşi se apropie de oameni, precum tatăl de fiii săi, si chiar El, cu mâinile Sale, le dăruieşte lor daruri în chip nemijlocit.
„Binecuvântat este omul care nu cleveteşte…”
Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
Măsuri relaxare 15 mai. DOCUMENT cu prevederile pentru școli, mers la serviciu, la doctor, biserică și transport în comun
Autoritățile au lansat propuneri de relaxare care ar urma să intre în vigoare după 15 mai și așteaptă recomandări de la populație pe site-ul Ministerului Sănătății
Documentul are 13 pagini și reglementează, la nivel de propunere, cum ar urma să se relaxeze restricțiile impuse de pandemie.
Cei care vor să-și exprime punctul de vedere despre proiect trebuie să acceseze adresa de email propuneri.relaxare@ms.ro
Copiii care trebuie să meargă la școală pentru a da examene vor fi în clase câte zece. Este vorba despre cei care dau admitere la liceu și cei care vor susține examenul de bacalaureat.
Transporturile în comun vor permite accesul doar cu purtarea măștilor de protecție
Hotelurile se deschid, însă nu vor funcționa într-o primă etapă restaurantele; barurile; cafenelele și cofetăriile din incinta hotelului. Servirea mesei se va face în regim room service, cu tacâmuri de unică folosință.
La biserici este permis accesul unui grup restrâns de persoane în interiorul lăcașului de cult, însă nu va fi permisă sărutarea icoanelor.
Sursa: romania.europalibera.org
Citiți proiectul supus dezbaterii publice: măsuri 15 mai 2020
România va continua progresele înregistrate până acum pe calea europeană
România aniversează astăzi pentru a 14-a oară Ziua Europei după integrarea în marea familie europeană. Ziua de 9 mai este nu doar Ziua Europei, ci reprezintă și alte două momente emblematice pentru naţiunea noastră: Ziua Independenţei, proclamată în 1877, şi Ziua victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945. Sunt trei evenimente reprezentative din istoria României, iar prezentul ne găseşte pe făgaşul european ireversibil, unde ne este şi ne-a fost dintotdeauna locul.
Uniunea Europeană s-a consolidat pe principiile unităţii, diversităţii, culturii, solidarităţii, dialogului şi civilizaţiei. Ziua Europei, cunoscută şi ca Ziua Uniunii Europene sau Ziua Schuman, a fost proclamată după declaraţia istorică din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman. Acesta a propus un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor istorice dintre cele două ţări, care s-a transformat într-o cooperare politică ce a stat la baza înființării Uniunii Europene.
În ultima perioadă, România și-a consolidat statutul de țară respectată în spațiul european, fapt demonstrat prin reușitele obținute în ultima perioadă, inclusiv prin deținerea de anul trecut a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Strategia României în acest mandat, realizată exemplar de guvernarea PSD, a fost axată pe refacerea coeziunii dintre ţările Uniunii sub aspect economic, social şi politic, precum şi pe reducerea decalajelor existente între statele şi cetăţenii UE, prin promovarea unor standarde egale de tratament.
9 mai este o zi a spiritului european și a unităţii noastre ca naţiune! Sunt convins că în viitor vom continua progresele înregistrate pe calea europeană, astfel încât să avem o țară ca afară, așa cum ne dorim cu toții!
La Mulţi Ani, România!
La Mulţi Ani, Europa!
Senator PSD Bacău,
MIRON SMARANDACHE
Autori de furt depistaţi de poliţişti
La data de 07 mai a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ardeoani au fost sesizaţi despre faptul că în perioada 20.04-06.05 a.c., persoane necunsocute ar fi sustras bunuri din magazia unui localnic de 60 de ani.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, un tânăr de 19 ani, din comuna Ardeoani ar fi pătruns fără drept, în magazia păgubitului de unde ar fi sustras un motofierăstrău şi o motocoasă.
Prejudiciul în valoare de 700 de lei a fost recuperat de poliţişti şi restituit păgubitului.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
…
La data de 8 mai a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Sascut au desfăşurat activităţi de investigare în cazul unui furt în care persoane necunoscute ar fi sustrs bunuri din garajul unui localnic de 80 de ani.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, un bărbat de 45 de ani, împreună cu fiul său de 11 ani, în noaptea de 07/08 mai a.c., ar fi pătruns, fără drept, în garajul bătrânului, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de 2.300 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti în totalitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Luni aflăm dacă Rafo are șanse să fie cumpărată
Lichidatorul judiciar al societății Rafo Onești, Casa de Insolvență Transilvania, a convocat Adunarea Generală a Creditorilor (AGC) rafinăriei, în care va fi prezentată oferta acceptată pentru cumpărarea activelor rafinăriei, după negocierile directe începute la data de 4 mai. Până la acea dată au fost așteptate ofertele de cumpărare. Conform anunțului de convocare a AGC publicat în „Buletinul procedurilor de insolvență” editat de Oficiul Național al Registrului Comerțului,Adunarea va avea loc luni, 11 mai.
Dacă după negocierile directe nu a fost acceptată nicio ofertă de cumpărare, AGC va stabili, luni, un preț minim la care activele Rafo vor putea fi valorificate în continuare. Pentru prețul de plecare a licitației se au în vedere condițiile aprobate în adunarea creditorilor din 12 noiembrie 2019.
Rezultatele depunerii de oferte nu au fost făcute publice, dar în cazul în care până la termenul din 4 mai nu a fost depusă nicio documentație de participare și ofertă angajantă însoțită de garanția de participare, sau ofertele finale depuse de participanți sunt peste pragul în care comisia de negociere poate declara un câștigător al procedurii de negociere,ședința de luni a adunării creditorilor va rămâne fără obiect și va fi anulată de lichidatorul judiciar.
În condițiile stabilite de Starea urgență pe timpul pandemiei de Covid-19, pentru protejarea sănătății celor implicați în acest eveniment, voturile pentru AGC vor fi transmise exclusiv în format electronic.
PSD propune reducerea impozitelor pe clădiri și vouchere pentru teste COVID
Grupul consilierilor locali PSD lucrează la un proiect ce are ca obiectiv diminuarea cu până la 50 la sută a impozitului anual pe clădiri, în conformitate cu actul normativ adoptat de Guvern, în data de 7 mai.
„Proiectul are în vedere susținerea mediului antreprenorial băcăuan, grav afectat de pandemie, din impozitele și taxele căruia se susține bugetul local al Municipiului Bacău”, afirm consilierul Cristina Pravăț.
„Reiterăm că grupul consilierilor locali social-democrați va susține orice inițiativă care vine în sprijinul populației active a orașului și a întreprinzătorilor băcăuani – pilonii oricărei comunități”, ami spune aceasta.
De asemenea, consilierii vor propune, în cel mai scurt timp – tot în baza unui proiect de hotărâre a Consiliului Local – acordarea de vouchere, în valoare de 150 lei, pentru decontarea de teste RT-PCR pentru anumite categorii sociale din Municipiul Bacău (mame, elevi ai claselor a VIII-a și a XII-a, care vor reveni în bănci și cadre didactice implicate in pregătirea și evaluarea acestora, pensionari cu vârsta peste 60 de ani, alte categorii cu grad mare de expunere etc).
Mai aproape de Europa
La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, declara că „Europa nu va fi construită dintr-odată, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de fapt”.
După 70 de ani de la această declarație – piatra de temelie a Uniunii Europene – cuvintele lui Schuman răsună mai actuale ca oricând. La fel, nevoia de solidaritate și coeziune europene.
„Centura și aeroportul sunt două realizări concrete, care ne aduc pe noi băcăuanii un pic mai aproape de Europa la care aspirăm cu toții”, spune europarlamentarul Dragoș Benea.
Acesta spune că Aeroportul e poarta prin care plecăm spre principalele destinații ale Europei, iar prin șoseaua de centură avem primii kilometri de autostradă construiți în Moldova.
„Ambele proiecte sunt finanțate, în proporție de peste 80 la sută, cu fonduri europene și reprezintă realizări incontestabile ale guvernării social-democrate. Noi le-am pornit, noi am identificat sursa de finanțare – noi am știut și am putut să așezăm dezvoltarea Bacăului, cu sprijinul fondurilor nerambursabile, pe un curs european”, a mai spus Dragoș Benea.
„De aceea, astăzi, când sărbătorim Ziua Europei și celebrăm cei 70 de ani trecuți de la Declarația Schuman, să ne gândim că prin centură și aeroport suntem mai aproape de Europa”, precizează europarlamentarul băcăuan.
Centura și aeroportul sunt realizări concrete ce poartă în ele ADN-ul viziunii noastre privind dezvoltarea europeană a Bacăului.
Dragoș Benea, europarlamentar
Pregătiți pentru 15 mai! Stomatologii se uită din nou în gura noastră!
După două luni crâncene de austeritate, economică, financiară, socială, dar mai ales medicală, impusă de atacul fără precedent a unui nou coronavirus, denumit drăgălaș COVID-19, nu numai în România, ci în toată lumea, cu sacrificii imense, începând cu 15 mai, începe, treptat, un proces de relaxare a măsurilor draconice impuse, pentru a preveni îmbolnăvirea în masă. Pe lângă închiderea unităților economice, a celor din sistemul HoReCa, a unor magazine, reducerea programului de lucru sau introducerea activității de la domiciliu etc., una dintre măsuri a fost și închiderea tuturor cabinetelor medicale stomatologice. De pe 15 mai însă, stomatologii se vor conforma după noi reguli.
Redeschiderea cabinetelor stomatologice, anunțată deja de o săptămână, oferă posibilitatea medicilor, patronilor de clinici, să pregătească spațiile și să se aprovizioneze cu toate materialele necesare, inclusiv cu cele de protecție a personalului și pacienților, în conformitate cu normele stabilite de Ministerul Sănătății, cât și de Colegiul Național al Medicilor Stomatologi. De pe 15 mai, nimic nu va mai fi ca înainte în cabinetele stomatologice. Cele mai importante măsuri privesc planificarea riguroasă din partea medicilor a pacienților, dar mai ales triajul acestora. Siguranța cabinetelor, a medicilor și pacienților va depinde și de sinceritatea pacienților, de conștiința lor civică, morală și socială, atunci când s-au hotărât să apeleze la serviciile unui medic stomatolog.
Pentru a afla mai multe informații, am stat de vorbă cu un medic stomatolog de la un cabinet individual și cu un medic de la o clinică stomatologică, de implantologie și chirurgie dentară.
Programare strictă și sinceritate
Dr. Eugenia Gora, medic stomatolog, cabinet individual (str. Mioriței)
„Sunt două componente la fel de importante în activitatea din cabinetele stomatologice: protecția medicului și protecția pacientului. Este adevărat că și până acum, medicii stomatologi trebuiau să respecte anumite reguli și norme specifice, însă de acum trebuie să acordăm o mai mare atenție pe întreg fluxul, de la programare, planificare, triaj, execuție a lucrărilor. Este obligatoriu să știm anamneza pacientului, astfel ca nici el să nu vină cu viruși, nici noi să nu dăm mai departe. Va trebui să-i educăm pe pacienți cum să se ferească, să se protejeze, până la noi și de la noi acasă.
Voi specifica doar câteva: pacientul trebuie să completeze un chestionar, unde i se cer câteva informații, și aici trebuie să facem apel la sinceritatea lor. Este benefic pentru el, dar și pentru noi, pentru ceilalți pacienți, ca răspunsurile să fie sincere – am sau nu am. Înainte însă este vorba de programare, la telefon, ocazie de a purta și o discuție despre starea fiecăruia. Pentru ca pacienții să nu se întâlnească, să nu aștepte pe holuri (de altfel este interzis), ambele părți trebuie să respecte ora și minutul programării. Insistăm asupra acestui aspect, deoarece este vital în desfășurarea activității în condiții de siguranță sanitară. Pacientului i se ia obligatoriu temperatura, dacă are peste 37,2, este reprogramat. Toate lucrurile cu care vine pacientul vor fi lăsate la intrare într-un spațiu amenajat special, dacă se poate, în afara cabinetului (haine, plase, genți, telefoane, mască etc.), pe care le recuperează la plecare, inclusiv o mască nouă, dacă pacientul nu are. La intrare primește botoșei, capelină, halat de unică folosință, dacă nu are mănuși, se spală bine pe mâini, i se igienizează cavitatea bucală, și ne apucăm de lucru. De regulă, procedăm mai întâi la urgențe, rezolvăm, temporizăm și replanificăm. Când pleacă din cabinet, nu ia nimic cu el, renunță la tot ce a primit (care vor fi depozitate în siguranță), iar noi aerisim, dezinfectăm timp de cel puțin 20 de minute, ne schimbăm (suntem obligați ca după fiecare pacient să schimbăm întregul echipament de protecție), după care chemăm următorul pacient. Așa se va lucra.”
Toate cheltuielile suplimentare vor fi suportate de pacienți
Dr. Cristian Iovan, medic specialist, implantologie și chirurgie dentară.
„Eu fac parte și din Consiliul Teritorial al Colegiului Județean al Medicilor Stomatologi din Bacău, unde se cunosc toate aceste norme și reglementări ale Colegiului Național, stabilite prin Decizia nr. 26/5 mai 2020. Ea a fost comunicată tuturor medicilor, este publicată și pe site-ul nostru. Față de cele amintite de colega noastră în intervenția de mai sus, cred că ar trebui să mai precizez câteva care-i privesc pe medici. Ei vor fi protejați de costume de unică folosință, autoclavabile, mască profesională, ochelari, botoșei, capelină. La intrare va fi un covor special, îmbibat cu substanțe virucide, apoi avem aspiratoare speciale, care se montează deasupra pacientului, ultraviolete pentru decontaminare etc. Ca recomandare mai trebuie și un nebulizator, medicii știu despre ce este vorba. La noi, pacientului, fiindcă suntem un cabinet de implantologie și chirurgie dentară, i se va face un test COVID rapid, care costă 100 de lei, care se face la orice laborator de analize, iar răspunsul, atenție!, îl primim prin e-mail. Nu-l poate aduce pacientul, deoarece dacă vine cu POZITIV, intrăm în carantină, în secunda zero. Insist și eu pe o bună programare și respectarea ei de către medic și pacient. Orice abatere de la norme, poate conduce, inevitabil la anularea deciziei de redeschidere a cabinetelor stomatologice și nimeni nu dorește acest lucru. Și, o chestiune independentă de noi: toate cheltuielile pe care le face orice cabinet, clinică, medic, investițiile, din păcate, se vor răsfrânge, cel puțin în prima parte, în tarifele practicate de medici. Ele vor fi suportate de pacienți, deoarece medicii stomatologi nu primesc, acum, niciun fel de sprijin de la guvern. Spuneam că nimic nu va mai fi ca înainte, și o mare responsabilitate o vor avea pacienții: seriozitate, conștiință socială, disciplină, răbdare și înțelegere.”
Narayama noastră (II)
Ați auzit de ,,Balada de la Narayama”, plăsmuirea literară a japonezului Shichiro Fukazawa? (Editura Univers, 2009, 240 pagini). Există și ecranizarea romanului, în regia lui Shôhei Imamura. Scriitorul imaginează o comunitate fictivă, un sat izolat de lume, de prin Japonia, în care există o tradiție crudă: cei care împlinesc 70 de ani, întrucât ar deveni o povară pentru semenii lor, sunt duși și părăsiți pe vârful muntelui Nara… Conform tradiției, fiul cel mai mare trebuie să-și ducă părinții spre infernul Nara. Copleșit de durere, fiul, Tatsuhei, îl duce în cârcă pe bătrânul Orin, cel care nu este doar resemnat, ci-și privește și cu seninătate sfârșitul apropiat. În drum către moarte sunt escortați, cu pofte croncănitoare, de mii și mii de corbi. Hitchcock ar fi invidios pe acest decor. În vârful muntelui, cimitirul cu schelete și cadavre în putrefacție; toate aflate la vedere… Fiul, asediat de lacrimi, aruncă în corbi cu pietre – gest inutil, ca și cum ar vrea să sfideze soarta -, și tot merge, merge, merge… Simți că n-ar vrea să se mai oprească. E ca și cum ar dori să dea cu tifla tradiției, morții. Orin îl zgâlțâie repetat și-l obligă să oprească. Relativ sprinten, coboară din cârcă, își așterne un tatami printre schelete și corbii hulpavi, se așază pentru a aștepta moartea… Fiul, după ce-i oferă o desagă cu alimente și apă, refuzată categoric, îl cuprinde într-o îmbrățișare pe care o vrea eternă. Și tatăl își lipește sufletul de el. E un fel de simfonie nemaivăzută, nemaiauzită, zămislită din viațămoarte. Deodată, simțind slăbiciunea fiului, osânditul se desprinde și-l pălmuiește. Îl trezește, cu dragoste, la realitatea tradiției… Și corbii croncăne, croncăne, croncăne…. Și scheletele, mii și mii, parcă spun: ,,Bun venit!”…
Decizia guvernaților noștri de a-i arunca în carcera ființării pe cei eufemistic numiți +65 mi se pare a fi inspirată din spiritul fictivei societăți care a fost plăsmuită de scriitorul japonez. Am rugat câteva spirite de referință să-mi spună dacă-n percepția mea locuiește și ceva adevăr…
Prof. Ion Dinvale, scriitor
Ultima ascensiune
Bolnavi de suspiciune, obișnuiți să sufle și în iaurt, flecari și cârcotași, mulți s-au precipitat să taxeze măsurile prevăzute în ordonanțele militare referitoare la programul restricțional impus persoanelor în vârstă, ca măsuri discriminatorii, „inumane”, fascistoide („Doctorul Mengele se întoarce”) etc. Și cum eu sunt „suflet în sufletul neamului meu”, vorba poetului, având un borcan cu iaurt (de la Supermarket!) dinainte, mi-am zis: dar dacă se întoarce?!… Dureroase sunt indiferența, cruzimea și cinismul vârstelor imature, cu lipsa lor, inconștientă, de empatie, însă cele ale adulților, ale factorilor de decizie, sunt înspăimântătoare, prin raționalitatea glacială, prin detașarea grea, prin încordarea lucidă, nevrotică, ce pot prefigura pericolul unei lumi zidite pe indiferență și neomenie, în care moartea ar putea fi judecată, exclusiv, după criterii statistice, probabilistice, tehnice, „curățată” de toată încărcătura tradițională: psihologică, morală, metafizică, religioasă, într-un cuvânt, umană. Când s-a vehiculat ideea selecției, a priorităților, inevitabile in condițiile de penurie a mijloacelor tehnice, a spațiilor de spitalizare, a medicamentelor și echipamentelor de protecție, ,,părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă”, lăsând să se întrezărească, o clipă, și de departe, culorile și contururile unei realități stranii, cu trista revelație a unor cutume – intransigente, inflexibile, metalice – pe care le credeam apuse pentru totdeauna. M-am gândit, cât de ușor și grabnic s-ar trece în condițiile unei pandemii, cu milioane de victime, de la bătrâni și bolnavi cronici, la cei cu dizabilități, la cei fără asigurare (și fără apărare!), la cei de altă rasă, neam, religie, cetățenie etc. În societățile primitive, caracterizate printr-o mare precaritate a resurselor, abandonul sau uciderea celor vârstnici era o cutumă – nici vorbă de legendă! – acceptată ca fatalitate, aidoma legilor firii, fără dramatismul indus de sentimentalismul umanismelor târzii. Sfârșitul –previzibil, sigur, inexorabil – excludea deliberarea, răspunderea, dramaticele probleme de conștiință. Prin urmare, rațional, moral și uman, ar fi ca bătrânii să urce singuri – cât timp îi mai țin picioarele – muntele Narayama, pentru a-i scuti pe fiii sau pe nepoții lor de această dureroasă ascensiune, cu ei în spate. Mai mult decât un sacrificiu, ar fi o eliberare de cea mai grea povară, de cea mai mare umilință care este bătrânețea; amurg al sufletului, sumbra răcoare a sfârșitului de toamnă. Cât de deșarte sunt speranțele și toate proiectele de fericire, amânate toată viața pentru ,,când vom ieși la pensie”?!… Și cât de indecentă, ridicolă și penibilă, prelungirea peste marginile firești, a cochetăriei, flirtului și a comportamentului pueril al celor pentru care vârsta „e doar un număr”!… „Să nu ieșiți din casă!”, „Aveți grijă de voi!” erau cuvintele cu care începeau și se sfârșeau toate convorbirile telefonice pe care le-am avut, lunile acestea, cu copiii noștri. Înduioșătoare, până la lacrimi, această afecțiune!… Albiți de ani, noi suntem acum copiii – mici, fragili, vulnerabili – iar ei își întind, deasupra noastră, aripa lor ocrotitoare. Numai pentru atât, și merită să trăiești: „Cu șah etern, cu mat, în ultimele runde,/ De-o resemnare blândă, ființa-mi se pătrunde/ Și sub a ei povară, conced să mă înclin:/ A dăinui ca tremur, ca freamăt, ca suspin!…”
Lucrările avansează la Spitalul Municipal.
Echipele continuă munca în ritm alert, pe toate cele trei paliere care trebuie să devină funcționale într-un timp cât mai scurt.
Lucrările sunt complexe la întreaga infrastructură, circuitele de fluide medicale fiind, poate, cel mai important aspect al lucrărilor.
„Pe lângă cele două circuite inițial proiectate, oxigen și vacuum, vom asigura spitalului și o sursă independentă de aer comprimat. Aceasta este vitală pentru funcționarea spitalului, cu o varietate de utilizări, printre care și ventilarea pacienților critici”, a declarat primarul Cosmin Necula.
