marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1760

Hat-trick: beat, fără permis și mașina cu numere false

    Poliția în acțiune

    A condus sub influenţa alcoolului un autoturism cu numere false şi fără a deţine permis de conducere

     La data de 30 august a.c., în jurul orei 13.00, poliţiştii din Moineşti au oprit, pentru control, un tânăr de 24 ani, din oraşul Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Moineşti.

    Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    Totodată poliţiştii au stabilit că tânărul de 24 ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus avea plăcuţele cu numărul de înmatriculare aparţinând unui alt autoturism.

           Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fără permis de conducere şi cu număr fals de înmatriculare.

    PREMIERĂ: Asigurații pot obține informații referitoare la serviciile de care au beneficiat în sistemul public de sănătate

      Conform unui ordinului comun al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, persoanele care dețin calitatea de asigurat au dreptul de a fi informate, la cerere, de către casele de asigurări de sănătate, cu privire la serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale decontate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) de care au beneficiat în anul precedent.

      Pentru obținerea acestor informații, persoana asigurată va transmite o cerere tip, care poate fi solicitată la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) sau poate fi descarcată de pe site-ul instituției în evidența căreia se află, din secțiunea „Informații pentru asigurați”, subsecțiunea „Cetățeni asigurați”. Cererea, completată şi semnată de către persoana asigurată sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, se depune apoi la sediul CJAS sau se transmite prin e-mail cu semnătură electronică calificată şi este însoţită, după caz, de copia actului de împuternicire. În cazul în care asiguratul depune cererea la sediul instituției, se verifică și identitatea solicitantului.

      În situaţia în care solicitantul optează pentru transmiterea solicitării prin intermediul poştei electronice, acesta va completa în cerere o parolă din 8 caractere, necesară accesării răspunsului.

      În termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la CJAS, asiguratul va primi o listă cu serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale, tehnologiile și dispozitivele asistive prevăzute în pachetul de bază, precum și serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare specifice, dispozitivele medicale şi altele asemenea acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative decontate din bugetul FNUASS, întocmită în ordine cronologică, cu precizarea furnizorului care le-a efectuat/eliberat, a datei efectuării/eliberării, precum şi a contravalorii acestora. Informațiile furnizate vor fi extrase din platforma informatică privind asigurările de sănătate.

      Un șofer de 79 de ani a lovit un pieton de 75 de ani

         La data de 30 august a.c., în jurul orei 07.00, poliţiştii Serviciului Rutier au efecctuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

         Din primele verificări s-a stabilit că un bătrân de 79 ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, în interiorul localităţii Măgura, pe direcţia Bacău-Oneşti, a surprins şi accidentat un bătrân de 75 ani, din comuna Măgura, care traversa regulamentar pe marcajul pietonal.

         În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bătrânului de 75 ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri.

         Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vedere stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

        L-ați zărit cumva pe Gongo?

        În comparație cu el, Dorel e un dulce. Dorel măcar încearcă, trudește, se străduiește, este de bună credință, deși ne supără atunci când confundă gresia cu faianța sau instalațiile sanitare din baie cu instalațiile din bucătărie. Îi mai iertăm din păcate, întrucât, fiind personaj de bancuri, se amuză de-a toarta cu noi.

        Gongo, în schimb, e vai de mama lui. Dac-ar încerca să trudească pe undeva, Dorel i-ar fi șef. Are oarece patalama de studii, dar nu se pricepe la nimic. Patalamaua e doar așa, un decor de mucava pentru viață. Motiv pentru care vrea mereu să fie șef. Și nu oriunde, ci la stat, căci panarama asta necesară este ideală pentru a găzdui asemenea specimene care imită truda. Dar Gongo nu vrea să fie șef ales prin concurs, ci doar ales prin vot sau numit de partid.

        Gongo scrie greu. Se poticnește, transpiră ca un milițian dejist care compune, ca pe o operă literară a vieții, un proces-verbal de amendă. De aceea iubește el să fie angajat la stat, fie și cu o sinecură amărâtă, dacă nu prinde osul de primar, care l-ar putea potența precum un afrodiziac ecologic.

        L-ați zărit cumva pe Gongo? Firește că l-ați zărit. Chiar mai repede decât mine, căci eu cred că toți cititorii sunt niște detectivi cel puțin la fel de isteți ca jurnaliștii. Gongo a stat pitit o vreme (după ce a candidat, a tot recandidat). Acum l-am zărit călărind un banner. Ba, să-mi fie scuzată zisa, l-am văzut călărind și un stâlp, cu fotografia sa electorală, deși nici măcar neamului hahham nu-i mai sunt îngăduite, fără mustrări, asemenea extravaganțe pipicești.

        Gongo, măcar de nu ți-ai fi photoshopat imaginea, dragule! Ce mama naibii, doar noi știm ce javră ești!

        Sergiu Sechelariu: Apa, blestemul celor 4 ani!

        Având în vedere evenimentele din ultimele zile în ceea ce privește problema apei, în orașul Bacău, mă simt oarecum obligat să revin asupra  acestui lucru și să asigur cetățenii că o rezolvare există și poate fi pusă în aplicare într-un timp foarte scurt.

        Problema instalațiilor vechi de apă a fost întâmpinată în toate orașele țării dar majoritatea primariilor au găsit soluții. De 10 ani Primăria Bacău caută soluții fără a oferi o rezolvare concretă.

        Problema apei pentru mine nu este un subiect străin, deoarece m-am confruntat cu acest lucru în peste 350 localități din țară  inclusiv municipiul Roman și Moinești, unde am oferit o rezolvare.

        Experiența acumulată o voi pune la dispoziția băcăuanilor pentru a rezolva și acum această situație repetitivă și deranjantă.

        Îmi permit expunerea soluțiilor văzute de mine pentru rezolvarea definitivă a problemei apei potabile în Bacău:

        1) Demararea urgentă a investițiilor de înlocuire a conductelor vechi cu o vârstă de aproximativ 50 ani, pe  o distanță de circa 18 km. Acțiune ce a fost întreruptă de 10 ani, în care nu s-a mai făcut nimic. De asemenea se vor schimba și instalațiile uzate din interiorul orașului. În ultimii 10 ani s-a încercat o remediere prin înlocuirea acestora, dar au fost folosite materiale foarte ieftine și slabe calitativ. Materiale ce nu fac față pretențiilor actuale. Un alt aspect de avut în seamă îl reprezintă recepția lucrărilor, cărora trebuie acordată mai multă responsabilitate, pentru a evita situațiile penibile în care au apărut avarii imediat după finalizarea lucrării. Această investiție se va derula printr-un program POIM, care este special conceput pentru astfel de situații.

        2) Reactivarea tuturor puțurilor din vecinătate și crearea soluțiilor alternative.În preajma Bacăului există mai multe surse de apă și anume puțuri forate, ce nu sunt întreținute și necesită reactivarea lor imediată, eventual putem adăuga forarea de noi puțuri pentru un surplus de apă. Aici amintesc localitățile Mărgineni, Hemeiuș și Gherăiești care împreună ar rezolva necesarul de apă din Bacău, deoarece pânza freatică este foarte aproape de nivelul solului.

        3) Organizare CRAB

        Conducerea C.R.A.B. va fi organizată pe principiul competenței, prin scoaterea la concurs a posturilor de conducere și ocuparea lor de personalul provenit din interiorul companiei, deoarece avem nevoie de specialiști și nu de neprofesioniști impuși politic pe linie de partid. De asemenea se vor echilibra diferențele salariale ce nu sunt legate de indicii de performanță ai conducerii și se va merge pe principiul cine are rezultate va fi recompensat.

        O atenție deosebită o voi acorda echipei de implementare proiecte care nu au rezultate în acest moment și trebuie activată la maxim pentru a “vâna” orice fond de finanțare. Altfel spus, să atragă banii necesari îmbunătățirii sistemului comun de apă potabilă.

        – Plan de investiții pe termen lung;

        – Plan de investiții pe termen scurt;

        – Plan de mentenanță;

        – Plan de reducere a pierderilor;

        – Găsirea de soluții alternative noi de furnizare a apei, prin filtrarea 100% cu stații speciale din râurile apropiate.

        Soluțiile referitoare la alternativa de furnizare a apei din râurile din apropiere au fost prezentate de firme de specialitate din Belgia și Olanda.

        4) Monitorizarea prin scanare 3D și contorizări pe sectoare, din aprope în aproape. Astfel se pot depista și localiza pierderile și remedierea lor. Acest aspect necesită o implementare imediată deoarece pierderile C.R.A.B. se apropie la aproximativ 60% din volumul de apă contorizat. Lucru reflectat și în prețul ridicat plătit de fiecare băcăuan.

         

        5)Presiunea apei în zonele mai înalte ale orașului.

        Cetățenii ar trebui să fie informați că presiunea a fost redusă în mod deliberat pentru a micșora riscul apariției unor avarii. Această situație defavorizând pe cei care locuiesc la etajele superioare sau în blocurile din zonele înalte. Soluția acestui disconfort ar fi mărirea presiunii apei în instalații.

        Cetățenii nu ar trebui să suporte pierderile de apă datorate incapabilității personalului din conducerea CRAB. Și tot odată prețul pe metrul cub de apă să fie la un nivel redus, asemănător cu cel al Municipiului Onești.
        Este inadmisibil să nu avem apă în locuințele noastre când orașul este inconjurat de astfel de resurse care pot asigura necesarul zilnic al cetățenilor.

        Îmi doresc câștigarea încrederii cetățenilor, în ceea ce privește profesionalismul și experienta mea, în soluționarea problemelor existente în orașul nostru!

        AVEȚI ÎNCREDERE ÎNTR-UN PROFESIONIST ȘI DOAR EXPERIENȚA FACE DIFERENȚA!!!

        Publicat de SC Deșteptarea SA la comanda lui Sergiu Sechelariu CMF: 24200381

        O obligație legală

        Medicii și cadrele medicale primesc măști gratis, pentru că sunt în prima linie. Polițiștii și forțele de ordine, în general, primesc măști de la Guvern pentru că și ei sunt în prima linie. Profesorii care vor veni la lucru din toamnă NU vor primi măști de la Guvern pentru că… nu sunt bani. Avem aici două probleme.

        Poate chiar și trei, dacă ne mai gândim că, totuși, nici un ministru nu a luat taurul de coarne și să oprească odată comerțul cu măști neconforme. Nu că alea conforme ar ajută la ceva. Dar să zicem că ajută. Nu sunt bani? Putem să ne amintim pentru dumneavoastră de miliardele cheltuite aiurea pe plata anticipată a unor rate la achiziția de armament. De plata unor miliarde pentru niște negustori de chimicale care, ulterior, au fost înștiințați că au de plătit bani statului. De plata unor ajutoare enorme unor companii de reasigurare străine care nu mai făceau profit cât estimaseră și au cerut ajutorul Guvernului. De împrumurile săptămânale de sute de milioane de euro care nu știm nici acum unde ajung. Dar să lăsăm povestea cu banii. Să ne uităm în Codul Muncii.

        Care spune clar: „Angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă. Obligațiile salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă nu pot aduce atingere responsabilității angajatorului. Măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligații financiare pentru salariați”. Mai este și Legea 319/2006 privind Securitatea și Sănătatea în muncă a angajaților care spune la articolul 13: „În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații: r) să asigure echipamente individuale de protecție”.

        Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoană care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă. Legislația pare destul de clară: angajatorii, în speță Ministerul Educației, trebuie să asigure măști în mod gratuit cadrelor didactice. Că nu vrea sau că nu poate, este deja altceva.

        Se repun în circulație trenurile pentru transportul elevilor

        Odată cu deschiderea școlilor, compania de cale ferată anunță reintroducerea în circulație a unor trenuri de navetă destinate elevilor. La nivel de județ, sunt anunțate trenurile interregio IR 1851 Bacău – Iași și IR 1852 Iași – Bacău, garnituri care vor facilita transportul spre/dinspre centrele de învățământ.

        CFR Călători atenționează, însă, că masca de protecţie la bordul trenurilor este obligatorie pe toată durata călătoriei, dar şi în zonele de aşteptare a trenurilor (staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare).

        „Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente şi autorizaţii şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noştri procurarea biletelor din timp”, transmit reprezentanții companiei de cale ferată. În plus, CFR Călători anunță și repunerea în circulație a unei serii de trenuri utile pentru cei care își reiau activitatea după perioada concediilor de vară.

        Biletele pot fi achiziţionate online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de vânzare bilete din gări, iar dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism), unde este recomandată păstrarea distanţei faţă de celelalte persoane.

        Pasiune, visuri și … multă muncă

          Cel mai nou proiect al Asociației BronxPeople, care a fost, încă de la înființare, alături de categoriile sociale vulnerabile și a luptat pentru creșterea șanselor de integrare socio-profesională a copiilor și a tinerilor ce provin din sistemul de stat, constă în amenajarea unui spațiu de gătit profesional, care va deveni un centru de formare pentru bucătari profesioniști.

          Aici se vor ține cursuri de antreprenoriat culinar, de gătit, de igienă, de economie, sesiuni de informare cu privire la accesarea de finanțări nerambursabile și de înființare și manageriere a unui start-up pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat, precum și ateliere de brutărie artizanală. Ideea a pornit de la 2 adolescente care locuiesc la Centrul Familial Maria Bronx; una dintre ele coace cea mai bună pâine din casă, iar cealaltă prepară cele mai delicioase tarte, deși au 12-13 ani.

          În prezent, Asociația BronxPeople are nevoie urgentă de fonduri pentru reamenajarea bucătăriei de la centru, după ultimele norme DSV, și pentru documentația aferentă obținerii avizului ISU, fără de care se va ridica licența de funcționare a Centrului Familial Maria Bronx, iar cei 12 copii pe care centrul îi găzduiește își vor pierde noua familie, fiind redistribuiți în centrele de stat.

          Amenajarea unei bucătării profesionale este, așadar, un necesar al Centrului Familial Maria Bronx, însă transformarea ei într-un centru de formare culinară pentru tinerii din sistemul de stat va aduce beneficii întregii comunități. Mai mult, asociația încearcă popularizarea conceptului de cultură culinară, propunându-și chiar organizarea unor concursuri de gătit în aer liber pentru copiii și tinerii din sistem.

          Epidemia de SARS-CoV-2 a reprezentat o încercare grea pentru Asociația BronxPeople, care a trebuit să se mobilizeze să susțină atât Centrul Familial Maria Bronx, care duce lipsă de fonduri din cauza reducerii finanțării de la stat, cât și comunitatea locală, familiile vulnerabile și autoritățile locale. În acest context, a început colaborarea dintre Asociația BronxPeople și Banca Locală pentru Alimente Roman, prin care se asigură, lunar, produse alimentare atât Centrului Familial Maria Bronx, cât și altor numeroase centre din Bacău, Onești și Oituz, precum și unor familii cu situații financiare dificile. De fiecare dată, asociația a luptat pentru a-i sprijini pe cei din jur, în ciuda resurselor puține, însă acum are nevoie de ajutor.

          Pentru a susține existența Centrului Familial Maria Bronx și ca cei 12 copii de aici să nu își piardă familia, asociația are nevoie de ajutorul vostru! Donațiile se pot face în contul: Asociația Bronx People CUI 39102367, cont RO87CARP004001243861RO02, iar detalii suplimentare se pot afla telefonic, la numărul 0749336424 sau pe pagina de Facebook a centrului, https://www.facebook.com/bronxmaria.

          De fiecare dată, implicarea face diferența. Atât pentru noi înșine, cât și pentru cei din jurul nostru!

          Unde se găsește wireless gratuit în Bacău?

            Primăria Bacău a obținut finanțare pentru proiect de Internet gratuit prin intermediul programului #WiFi4EU al Comisiei Europene, inițiativă ce promovează accesul gratuit la Wi-Fi în spații publice, peste tot în Uniunea Europeană.

            Cele 20 de echipamente pentru hotspot sunt instalate în următoarele locații:

            ✔️ Piaţa Tricolorului

            ✔️ Parcul Cancicov (locul de joacă)

            ✔️ Parcul Cancicov (centru)

            ✔️ Parcul Vasile Alecsandri

            ✔️ Parcul Divertis

            ✔️ Bazinul de înot – interior

            ✔️ Parcul Sud

            ✔️ Parcul Trandafirilor

            ✔️ Piaţa Sud

            ✔️ Piaţa Centrală

            ✔️ Parcul Nord

            ✔️ Parcul Catedralei

            ✔️ Centrul de Tineret al Municipiului Bacău

            ✔️ Centrul de Informare pentru Cetățeni al Municipiului Bacău.

            VIDEO: Start în Turul Colinelor

            Ieri s-a dat startul în Turul colinelor”, proiect sportiv de interes național ai cărui promotori sunt Federația Română de Ciclism și Consiliul Județean Bacău.

            „S-a dat startul pe primii kilometri reali de autostradă din Moldova, vorbim despre primii 5 km folosiți de noi, cu turul ciclistic, în total fiind în jur de 16 km, aflați între Săucești și Letea Veche. Lucrurile se întâmplă în mod real, în Bacău, și ne bucurăm că turul ciclistic stradal Turul Colinelor a putut lua startul pe autostrada Moldovei” – ne declară, la finalul primei zile de concurs, Adrian Răspopa, organizatorul etapei Turul Colinelor.

            Care sunt diferențele dintre drujbele electrice și cele pe benzină?

            Drujbele erau cândva uneltele fermierilor şi tăietorilor de lemne, dar în ziua de azi oricine stă la curte are tendinţa să utilizeze o drujbă pentru numeroase activităţi – de la tăiatul lemnelor de foc la toaletarea copacilor şi construcţia gardurilor. Gama de produse disponibilă a urmat aceeaşi tendinţă, aşa că, în prezent este destul de dificil să decizi ce drujbă trebuie să cumperi.

            Piese drujbă – oferte (LINK)

            Există două categorii mari de drujbe, electrice și pe benzină. Când luăm decizia de cumpărare a unui motofierăstrău, trebuie să ținem cont de niște criterii care merg de la propriile caracteristici ale drujbei până la tipul de folosire a acesteia, tipul de lemn pe care vrem să-l tăiem și așa mai departe. Important este ca drujba pe care o alegem să răspundă nevoilor noastre și frecvenței de folosire.

            Atât drujba electrică, cât și cea pe benzină, are avantaje și dezavantaje.

            Piese drujbă – oferte (LINK)

            Drujba electrică funcționează, logic, cu energie electrică, drept pentru care trebuie să fie conectată la o priză pe durata funcționării sau să aibă o baterie. Pe de-o parte, acestă caracteristică poate presupune un dezavantaj de mobilitate, dar pe de altă parte, folosind o drujbă electrică suntem feriți de inhalarea fumului produs de combustibilul drujbei pe benzină.

            Unul din avantajele drujbei electrice este că aceasta este mai silențioasă. Alt avantaj este că nu emite gaze contaminante și, în general, drujbele electrice sunt mai economice, dat fiind că atât prețul inițial, cât și costul combustibilului, sunt mai mici decât în cazul drujbelor pe benzină. Pe de altă parte, acest tip de drujbe sunt caracterizate de o greutate redusă, deci pot fi folosite timp mai îndelungat fără a provoca oboseală și dureri de brațe.

            Pe de altă parte, aceste drujbe sunt și mai puțin puternice decât cele pe benzină, astfel că sunt mai potrivite pentru uzul hobby decât pentru cel profesional. Drujba electrică are, însă, un timp de recuperare mai scurt și pornește mai ușor, la o simplă apăsare de buton.

            Piese drujbă – oferte (LINK)

            Drujbele pe benzină sunt cele mai populare și mai utilizate, grație, în bună parte, puterii lor mai mari și durabilității pentru munci intense și grele. În general, cele mai bune drujbe pe benzină se folosesc în mod profesional pentru munca la pădure, asta pentru că sunt mașini robuste și rezistente, capabile să taie inclusiv arbori de mari dimensiuni.

            Acest design robust ne poate duce cu gândul la mașinării dificil de utilizat. Totuși, în actualitate, pe piață, sunt disponibile modele foarte ergonomice și ușoare, potrivite pentru a fi utilizate ca motofierăstraie profesionale pentru o perioadă lungă de timp și la operațiuni intense.

            Piese drujbă – oferte (LINK)

            Această mare varietate de modele face să existe și o gamă de prețuri destul de vastă în rândul motofierăstraiele pe benzină. Chiar dacă drujbele pe benzină sunt mai scumpe decât cele electrice, în funcție de necesitățile pe care le avem putem găsi și modele economice de mare calitate.

            Pe de altă parte, acest tip de drujbe sunt capabile de operațiuni de mare precizie, datorită puterii sporite, dar și faptului că, spre deosebire de drujbele electrice, nu avem limitări de utilizare.

            Drujbele pe benzină au și dezavantaje, e adevărat. În primul rând, au nevoie de mai multă mentenanță decât cele electrice. Asta din cauză că au un motor mai complex, care e mai predispus la posibile avarii.

            În plus, acest tip de scule au un nivel mai ridicat al zgomotului, ceea ce poate fi contraproductiv pentru utilizator, dacă nu chiar dăunător, dacă acesta nu utilizează căști de protecție acustică. Totodată, zgomotul este deranjant nu doar pentru utilizator, ci și pentru vecini. În fine, întrucât sunt mai puternice, aceste mașini sunt și mai periculoase decât cele electrice, deci utilizatorii de drujbe pe benzină sunt mai predispuși la accidente.

            O altă problemă importantă este mărimea drujbei. Dimensiunile motofierăstrăului depind de capacitatea cilindrică și de puterea motorului. La alegerea mărimii drujbei trebuie să ții cont de următoarele aspecte:

            – dacă ești începător, trebuie să alegi o drujbă mai mică, mai ușor de manevrat. Dacă motofierăstrăul este prea greu, vei experimenta durerea și oboseala mâinilor și a brațelor, din cauza lipsei de experiență, fapt ce reprezintă un risc pe termen lung

            – dacă ai de tăiat arbori mai mari și/sau lemn de esență mai tare, trebuie să alegi o drujbă mai puternică, cu capacitate cilindrică mai mare și cu o putere a motorului corespunzătoare. Dacă drujba este prea mică pentru ceea ce vrei tu să tai, aceasta va fi suprasolicitată și se va uza mai repede.

            Piese drujbă – oferte (LINK)

            Până la urmă, alegerea unei anumite drujbe depinde de felul în care o utilizăm și de frecvența cu care e folosită. Ambele variante au o serie de caracteristici particulare de care trebuie să ținem cont pentru lua o decizie corectă.

            Dragostea, cea mai importantă ficţiune a vieţii

            În zilele de vacanţă, când am colindat prin câteva frumoase locuri din Ardeal, am auzit des, seara, cântat la terase, „Bella ciao” pe care, în anii din urmă, l-a făcut celebru Goran Bregoviċ şi formaţia sa. Bucuria acestui minunat compozitor, chitarist şi interpret de a face muzică e absolut electrizantă, mi-a plăcut întotdeauna să-l văd şi să-l ascult în concerte. Şi îmi amintesc de fericitele vremuri când era prieten cu regizorul Emir Kusturica, din colaborarea lor ieşind câteva creaţii de mare forţă şi frumuseţe, mă gândesc la filmele „Vremea ţiganilor”, „Underground”, „Arizona Dream”, ,,Pisica neagră, pisica albă”.

            De Kusturica mi-e dor cu adevărat, mai ales că el scoate acum la intervale lungi un nou film. A avut o perioadă când a preferat să cânte în multe locuri din lume cu orchestra sa cu nume hazliu ,,No smoking”, el pozând cu un trabuc în gură. Artistul are o imaginaţie flamboiantă şi mult umor, aşa că spectacolele sale muzicale sunt extrem de pitoreşti, colorate, pestriţe, cu elemente carnavaleşti. Balcanice, policrome, vitaliste. Dar Kusturica este un tip profund şi incomod, cu atitudini şi opinii tranşante, pentru care a fost pus la zid în repetate rânduri. Îşi spune părerile în gura mare, are categorice simpatii şi antipatii politice, fiind marcat de destinul tragic al ţării sale. Aşa că nu-i suportă pe americani, care i-au bombardat ţara.

            Acuzat că este pro-sârb, răspunde apăsat că asta e firesc, din moment ce e sârb. Cât timp nu a lucrat pe un platou de filmare, a publicat două cărţi, a cântat cu orchestra sa şi a investit în construcţia a două sate în Serbia, unde organizează seminarii şi diferite evenimente culturale. Face sport, şi-a schimbat look-ul, s-a tuns, şi-a dat jos barba (a arătat, mult timp, ca un sălbatic, un fel de căpcăun) a slăbit şi îşi cultivă singur grădina (precum Candide al lui Voltaire), având propriile legume şi fructe bio. De când a trecut de 60 de ani, e mult mai relaxat, mai paşnic, apropiat de natură, de bucuriile simple. Şi pledează (cu nelipsitul său umor ,,vinovat de umanism”. Considerat genial, a cîştigat de două ori Palme d`or la Cannes (cu ,,Tata e plecat în călătorie de afaceri” şi ,,Underground”), Kusturica crede în cinemaul de artă, pentru el creaţia fiind masochistă, în sensul în care conţine multă suferinţă în încercarea de a surprinde cât mai veridic şi mişcător o imagine a lumii.

            Se declară romantic şi realist, totodată, şi un om care ţine cel mai mult la independenţa sa, neacceptând să fie controlat în niciun fel şi să i se spună ce să facă. Bărbatul acesta, cu înfăţişarea sa hirsută, are o privire tandră şi jucăuşă şi atunci când spune chestii dure. Îşi joacă propriul personaj cu mult farmec, joacă şi în filmele sale, jonglând abil cu o gamă diversă de emoţii şi imagini care-ţi captează atenţia.

            În cel mai nou film al său, cu titlul românesc de ,,Calea lactee”, Emir Kusturica îşi arată din plin sensibila latură romantică, spunându-ne povestea dragostei dintâi, cea care nu se uită niciodată. De altfel, regizorul (un familist convins, având aceeaşi soţie din tinereţe şi doi copii reuşiţi, fiul fiind şi el actor, muzician, cineast) are credinţa fermă că dragostea este cea mai importantă ficţiune a vieţii. Chiar n-aş putea să-l contrazic.

            #BookClub: ,,Charlie și fabrica de ciocolată” – Lecția modestiei

            Îmi place foarte mult să citesc! Înveți, citind, foarte multe lecții de viață. Una dintre cărțile mele preferate se numește ”Charlie și fabrica de ciocolată”, scrisă de Roald Dahl, pe care am citit-o în limba engleză. Are 180 de pagini și este ilustrată de Quentin Blake.

            Această carte mă reprezintă într-un mod anume. Povestea se referă la cum modestia și simplitatea înving aproape mereu. Personajul principal se numește Charlie Bucket, un băiețel de 12 ani, care era foarte modest. Willy Wonka, deținătorul unei fabrici de ciocolată, trimite într-o zi cinci bilete aurii în jurul lumii sub ambalajele de ciocolată cu lapte.

            Aceste bilete le-ar fi asigurat norocoșilor care le găseau accesul liber în fascinanta lume a fabricii de ciocolată. Charlie trăia într-o familie numeroasă și sărăcăcioasă. Singurul baton de ciocolată pe care și-l permiteau îl dădeau lui Charlie, de ziua lui.

            Dar, pentru că familia îl iubea foarte mult, după două încercări nereușite, i-au mai cumpărat o ciocolată și a avut noroc să găsească ultimul bilet auriu, care îl trimitea într-un tur de o zi la fabrica de ciocolată a lui Willy Wonka. Toți ceilalți patru copii care au găsit biletul erau foarte alintați sau bogați. Din cauza tentațiilor, ei nu au rezistat până la sfârșit, ci au plecat rând pe rând. Singurul care a rămas după turul fabricii a fost Charlie, deoarece el fusese obișnuit să fie potolit și cuminte, spre deosebire de ceilalți, care s-au dat mari cu ce pot face și au cedat ,,provocării”.

            ,,Charlie și fabrica de ciocolată” mi-a dat o lecție importantă de viață: bogăția și răsfățul nu te ajută în viață, cele mai mari avuții sunt familia și iubirea, indiferent de câți bani ai. În opinia mea, această carte trebuie citită de toți copiii, deoarece îți arată cum ar trebui să te comporți. O recomand pentru că a avut foarte multe momente de tensiune. Mie mi-a plăcut, de exemplu, momentul în care am aflat că Charlie a fost singurul care a rămas în fabrică la sfârșitul turului Părțile amuzante sau interesante sunt cele în care cei patru copii fac ceva neobișnuit din cauza alintăturii și pleaca acasă.
            În concluzie, această carte mi-a plăcut foarte mult, prin simplitatea ei, și sper că v-am făcut o impresie suficient de bună, încât să vreți să o citiți.

            Roald Dahl a mai scris sute de cărți pentru copii, deoarece îi plăceau animațiile și poveștiile ireale. Pe lângă poveștile pentru copii, el a scris și cărți destinate adulților sau adolescenților.

            Ioana Sophia Prihoancă, clasa a VI-a, elevă la Școala Gimnazială ,,Mihai Drăgan” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

            Bâtlanul, leul, lupul și iepurele

            Un domn s-a supărat pe mine. Mulțumiri. Domnul e candidat. Zice că eu aș fi scris undeva că numele candidatului este pe toate gardurile. Am în mine oarece urme de civilizație. N-am spus asta. Banner-ui banner, gardul e gard. Știu care e diferența. Pe banner nu pot exersa câinii; nu ajung. Mai zice domnia sa că am ambiționat, tot în scris, într-o revistă, că ar trebui dat un test, o dictare, unor candidați. Asta chiar am zis. Acum adaug: și un test psihologic; pentru „etaj”. Domnul, care mi-a fost elev și știe cum cocheta și pe-atunci cu limba cea dulce ca un fagure neelectoral de miere, adaugă că, în loc să-i trag de urechi pe candidați, ar trebui să-i ajut să priceapă, dacă tot mă… pricep, cum ar trebui să-și adjudece laurii, în această dispută democratică.

            Bravo!, i-am zis. Uite, o să rog gazeta să te consilieze, pe tine și pe alții ca tine, (și) prin zisele mele. Care zise, nu te speria, sunt de obârșie indiană antică, vía Heinrich Zimmer. („Filosofiile Indiei”, București, Editura Humanitas, 1997, pp. 78-101) Între altele, anticii indieni ne trimit către cele șapte moduri de abordare a unui adversar. Iată-le, draguță…
            Sāman, „conciliere sau negociere”. E strategia măgulirii, a împăciuirii, a fermecării. Este discursul strategic al îmblânzitorului de șerpi care, interpretând o melodie dintr-un fluier, îl liniștește pe primejdiosul/ vicleanul animal. Te-ai prins? Danda, strategia opusă („varga de pedeapsă”), îți sugerează recursul la agresiunea de orice fel. Fii bărbat! Dāna („dar, cadou, plocon”) este o strategie care se adaptează perfect orizontului electoral mioritic. Dacă te ține punga, aruncă-te pe caii cei mari și înaripați ai urnelor! Bheda („despicare, divizare, spargere, rupere, tulburare, învrăjbire a taberei dușmanului, perfidie, trădare”). E o pleașcă. Veche: „Divide et impera”.

            (Dacă n-ai dicționar latino-român, nu uita că au fost inventate bibliotecile și bibliotecarii care te pot reșcoli). Varsă iute otrava din călimările electorale! Māyā („înșelare, truc, crearea unei iluzii”). Încearcă și scamatoria asta. Ți-a ieșit figura pe când ți-eram profesor. Încearc-o și acum, dacă nu vrei să accepți testele pentru ortografie și „etaj”. Upeșkā („a trece cu vederea, a nu băga de seamă, a nu lua notă, a neglija, a ignora”). Iar zic: mereu ai procedat așa. Dacă nu ți-au fost afectate interesele personale, ai trecut mereu cu vederea matrapazlâcurile din jur. Fii consecvent! Indrajāla, „plasa (jāla) lui Indra”, înseamnă „vrăjitorie, scamatorie, truc magic; stratagemă înșelătoare în război”. Aceasta presupune crearea unei aparențe, precum construirea unei linii de fortificații doar din elemente fictive.

            Și, ca să închei cu ajutorul pe care ți-l ofer pentru campania electorală, mai trimit către un gând din Mahābhārata (12, 140, 25, ca să nu fii nevoit să citești toată capodopera): „Fii bâtlan când îți calculezi avantajul, leu când ataci, lup când prazi, iepure când o iei la fugă”. Mahābhārata, să nu uit, este o carte rară, doldora de înțelepciune. Îți zic asta doar așa, ca nu cumva să pierzi timpul căutând tot felul de sfaturi de acest gen prin arhiva ta de suflet cu filme pentru adulți.
            Firește, ți-aș fi putut oferi sfaturi rupte dintr-un manual de etică electorală, în care virtuți creștine precum credința, smerenia, cinstea, onoarea, sinceritatea, prietenia, mila, dreptatea, adevărul, hărnicia sunt vedetele, dar, cunoscându-te, știu că acestea nu pot locui în tine. Succes! Ai grijă să nu cazi de pe banner! Spre toamnă, zice Oracolul de la Meteo, bat niște vânticele cu scârț, cu misiuni de igienizare!

            Duminica a XII a după Rusalii

            În duminica aceasta ne întâlnim la Sf. Liturghie cu un tânăr bogat ce este preocupat de dobândirea Raiului. “Ce să fac”pentru aceasta? Enumeră apoi Domnului toate poruncile pe care le cunoştea şi le respectase din tinereţe. Urmează răspunsul Mântuitorului care-l pune pe gânduri şi-l întristează în acelaşi timp : “Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor !”

            Din acest îndemn al Domnului de astăzi învăţăm un adevăr fundamental: că nu este suficient să fii evlavios şi credincios, nu e suficient să fii corect în comportamentul tău moral faţă de oameni, nu e suficient să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu minţi sau să nu înşeli, să nu mărturiseşti strâmb. Nu este suficient să te abţii de la rău, ci trebuie să faci şi mult bine ca să fii desăvârşit. Iar cel mai mare bine pe care-l putea săvârşi acest tânăr bogat faţă de aproapele său era ajutorarea săracilor, milostenia faţă de ei.Tânărul bogat era un om moral şi evlavios, dar zgârcit . Bogatul evlavios şi corect din punct de vedere moral era totuşi în adâncul inimii un om zgârcit, prea mult înrobit de avuţie şi prea puţin darnic. Iar Mântuitorul Iisus Hristos vrea să îi spună tânărului bogat că va fi desăvârşit numai când va fi şi milostiv sau darnic.

            Din Evanghelie se constată dificultatea omului de a se dezlipi de avuţiile sale limitate şi trecătoare, pentru a dobândi daruri cereşti netrecătoare, de a renunţa la ceva material şi trecător, pentru a se uni cu Cineva netrecător, cu Dumnezeu Însuşi. Deci, Hristos Domnul ne arată că nu ne putem mântui numai prin evlavie dacă nu suntem şi milostivi, mai ales dacă avem multe bunuri materiale. Când nu posedăm bunuri materiale sau bani, milostenia noastră se poate arăta prin cuvântul bun, prin fapta bună, prin sfătuirea bună şi mai ales prin rugăciunea pentru altul. Însă, când avem bogăţii materiale, milostenia se arată mai ales ajutându-i pe cei săraci. De aceea, Biserica nu a dezvoltat în istorie numai Liturghia, ci şi Filantropia, adică ajutorarea celor nevoiaşi atât duhovniceşte, cât şi material.

            Tânărul bogat primeşte de la Iisus sfatul de a renunţa la ceea ce are în jurul lui pentru a dobândi comoară în inima lui şi în ceruri. De fapt, toate lucrurile materiale se adună în jurul nostru, dar fapta bună se imprimă în sufletul nostru ca o lumină pe care o purtăm cu noi în veşnicie. De aceea, Iisus îi cere tânărului bogat să renunţe la ceva şi să urmeze pe Cineva. „Urmează-Mi Mie”înseamnă intră în legătură de iubire veşnică cu Dumnezeu Care arată oamenilor iubirea şi bunătatea Sa în Hristos Cel Bun şi Milostiv. Vedem aici prefigurarea tainei Bisericii.”Urmează-Mi Mie” înseamnă fă-te ucenic al Meu, intră în comuniune cu Mine şi în comunitatea celor care Mă urmează. Mântuitorul îl îndeamnă pe tânăr, de fapt, să devină creştin, împreună cu ucenicii Săi Apostoli.

            Ca să fii desăvârşit trebuie să fii următor lui Hristos, să fii în legătură vie cu Persoana Lui şi să fii milostiv ca El, pentru că El este bogăţia cea veşnică, nelimitată şi netrecătoare. ,,Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

            Pr.Liviu Burlacu
            Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

            Să ne luăm crucea și să-l urmăm

            Evanghelia lui Cristos este o monedă cu două feţe: crucea şi coroana. Dacă vrem să îmbrăţişăm o parte, cea glorioasă, şi să o respingem pe cealaltă, a suferinţei, falsificăm Evanghelia. Acelaşi Isus care a spus: Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine, acela o va afla. Provocarea Evangheliei de astăzi este de a spune nu la ceea ce este foarte atrăgător în înţelegerea parţială şi lumească a textului biblic, în căutarea gloriei instantanee, pe calea falsă „fără cruce dar cu coroană”.

            În Evanghelia sfântului Matei, pericopa pe care o citim în duminica a 22-a de peste an, urmează imediat celei pe care am ascultat-o duminica trecută: într-un fel pentru a sublinia necesitatea unei profunde convertiri, pentru a trece de la o manieră de a gândi pe care Isus o defineşte „conform oamenilor” la maniera de a gândi şi vedea lucrurile „ca Dumnezeu”. Şi aceasta, nu numai în ceea ce-l priveşte pe Isus însuşi ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu, dar şi în ceea ce ne priveşte pe noi ca şi creştini şi oameni.

            Isus ne spune tuturor: Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! Noi toţi, care purtăm numele de creştin, suntem în rândurile acelora care în mod oficial înţeleg „să-l urmeze” pe Isus Cristos. Pentru a ne salva într-adevăr viaţa proprie, trebuie să avem curajul de a o pierde. Ştim prea bine că, după logica acestei lumi, tot ceea ce se face pentru interesul propriu şi pentru plăcerea proprie înseamnă ceva risipit, pierdut. În schimb, după Evanghelie, „câştigul” adevărat constă în tot ceea ce se face pentru alţii, până la dăruirea vieţii proprii.
            Mai devreme sau mai târziu, într-un mod sau altul, experienţa durerii ne loveşte pe toţi. În faţa dezamăgirilor, pierderilor, bolilor, eşecurilor, răspunsul credinţei noastre nu trebuie să fie „De ce eu?”, ci recunoaşterea faptului că aceste cruci sunt o condiţie necesară pentru gloria noastră viitoare. Lumea este locul purtării crucii. Iar cerul este locul purtării coroanei.

            Pr. Richardo-Dominic Baciu
            Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

            Noi imagini cu podurile peste râul Bistrița și peste canalul Letea

              La podul peste râul Bistrița suprabetonarea a fost finalizată iar hidroizolarea se apropie și ea de final.

              Pentru podul peste canalul Letea se poate observa în imagini „monstrul” de 600 de tone ce urmează a fi asamblat în vedera ridicării tablierului deasupra canalului.

              Sursa

              Accident cu patru victime la Filipești

                Patru persoane au ajuns, azi-noapte, la spital după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident în comuna Filipești.

                Una dintre victime a rămas încarcerată și a fost scoasă din mașină de echipajul ISU.

                Două ambulanțe au transportat răniții la Spital.

                Avarie pe strada 22 decembrie!

                  Pentru remedierea unei avarii aparuta astazi pe strada 22 Decembrie, RAJA SA a fost nevoita sa scadă presiunea apei potabile astazi, sâmbătă, 29 august 2020, în intervalul orar 12.30-14.30.

                  Sunt afectati de scăderea presiunii apei potabile locuitorii străzii 22 Decembrie.

                  Ne cerem scuze fata de abonatii care vor suferi de scăderea presiunii sau lipsa apei potabile si ii asiguram ca echipele care executa lucrarile vor face tot posibilul pentru finalizarea interventiilor si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

                  Biroul de presa

                  Centrul de mentenanță înființat de Aerostar Bacău la Iași își începe activitatea

                  Reprezentanţii Consiliului Judeţean Iași au informat, vineri, că începând cu 1 septembrie în apropiere de Aeroportul Iaşi îşi va începe activitatea centrul de mentenanţă a avioanelor civile de tip Airbus 320 şi Boeing 737, înfiinţat de Grupul Industrial Aeronautic Aerostar S.A. Bacău.

                  „Iaşiul va reprezenta de acum un punct important pe harta aeronauticii. Este o investiţie mare, care a condus la crearea a cel puţin 150 de locuri de muncă. Începerea activităţii acestui nou centru de mentenanţă pe aeroportul ieşean va atrage şi noi companii de zbor care vor putea opera la rândul lor aici. Îmi doresc o colaborare cât mai îndelungată între Consiliul Judeţean şi Compania Aerostar şi îi asigur pe reprezentanţii firmei de tot sprijinul în ceea ce priveşte dezvoltarea proiectului, deoarece trebuie să vedem această investiţie ca pe o oportunitate pe termen lung pentru judeţul nostru”, a afirmat, potrivit unui comunicat de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa.

                  Hangarul destinat mentenanţei avioanelor civile este construcţia pe structură metalică cu cea mai mare deschidere ridicată până acum în ţara noastră.

                  În septembrie 2017, conducerea Consiliului Judeţean Iaşi şi cea a Aerostar S.A. Bacău au semnat contractul de concesiune pentru suprafaţa de 16.000 metri pătraţi, pentru o perioadă de 49 de ani, cu o redevenţă anuală de 10.500 de euro, teren pe care Aerostar a construit hangarul pentru mentenanţa avioanelor civile.

                  Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult o jumătate din durata sa iniţială