29 martie 2024
OpiniiEditorialL-ați zărit cumva pe Gongo?

L-ați zărit cumva pe Gongo?

În comparație cu el, Dorel e un dulce. Dorel măcar încearcă, trudește, se străduiește, este de bună credință, deși ne supără atunci când confundă gresia cu faianța sau instalațiile sanitare din baie cu instalațiile din bucătărie. Îi mai iertăm din păcate, întrucât, fiind personaj de bancuri, se amuză de-a toarta cu noi.

Gongo, în schimb, e vai de mama lui. Dac-ar încerca să trudească pe undeva, Dorel i-ar fi șef. Are oarece patalama de studii, dar nu se pricepe la nimic. Patalamaua e doar așa, un decor de mucava pentru viață. Motiv pentru care vrea mereu să fie șef. Și nu oriunde, ci la stat, căci panarama asta necesară este ideală pentru a găzdui asemenea specimene care imită truda. Dar Gongo nu vrea să fie șef ales prin concurs, ci doar ales prin vot sau numit de partid.

Gongo scrie greu. Se poticnește, transpiră ca un milițian dejist care compune, ca pe o operă literară a vieții, un proces-verbal de amendă. De aceea iubește el să fie angajat la stat, fie și cu o sinecură amărâtă, dacă nu prinde osul de primar, care l-ar putea potența precum un afrodiziac ecologic.

L-ați zărit cumva pe Gongo? Firește că l-ați zărit. Chiar mai repede decât mine, căci eu cred că toți cititorii sunt niște detectivi cel puțin la fel de isteți ca jurnaliștii. Gongo a stat pitit o vreme (după ce a candidat, a tot recandidat). Acum l-am zărit călărind un banner. Ba, să-mi fie scuzată zisa, l-am văzut călărind și un stâlp, cu fotografia sa electorală, deși nici măcar neamului hahham nu-i mai sunt îngăduite, fără mustrări, asemenea extravaganțe pipicești.

Gongo, măcar de nu ți-ai fi photoshopat imaginea, dragule! Ce mama naibii, doar noi știm ce javră ești!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri