marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1713

Jandarmii au dat peste 1000 de amenzi în luna octombrie, în Bacău

    În luna octombrie a.c., jandarmii băcăuani au aplicat peste 1000 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 146.000 de lei, mai mult de jumătate dintre acestea, respectiv 682 de amenzi și avertismente, fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, în special în ceea ce privește portul măștii în locuri publice.

    De asemenea, nici faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială (tulburarea ordinii și liniștii publice, adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, consum de alcool în locuri publice) nu au fost trecute cu vederea, personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău constatând și sancționând nu mai puțin de 237 de astfel de fapte, iar 140 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte încălcări ale legislației în vigoare (fumat în spații publice închise, comerț ilegal, regimul silvic și piscicol).

    Jandarmii au acționat atât independent, cât și în sistem integrat, împreună cu polițiști, pentru combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, intervenția la apelurile 112 făcute de cetățeni, precum și în cadrul misiunilor de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirusul SARS CoV-2.

    Băcăuanul Mircea Fechet este noul ministru al Mediului

      Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care ia act de demisia din această funcţie a lui Costel Alexe, ales preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, și a numit succesorul acestuia, tot prin decret prezidențial, în persoana băcăuanului Mircea Fechet, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

      Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură are loc azi, de la ora 15:30, la Palatul Cotroceni.

      Mircea Fechet, în vârstă de 40 de ani, ca secretar de stat în minister, din 2019, a avut în coordonare Administraţia Fondului pentru Mediu, Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Direcţia Generală Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Periculoase, Direcţia Generală Evaluare Impact şi Controlul Poluării, fiind și reprezentant al României la Agenția Europeană de Mediu. El este absolvent al Facultăţii de Stiinţa şi Ingineria Alimentelor de la Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi, precum şi al Universităţii „George Bacovia”, Bacău, Facultatea de Drept si Stiinţe Administrative.

      Plante exotice și nu numai, în fostele cartiere muncitorești băcăuane

        Prin fostele cartiere muncitorești, găsești, la tot pasul, gospodari care au dovedit că știu să sfințească locul. Cei mai mulți au învățat de acasă, în copilărie, cum să aibă grijă cât mai bine de locul în care stau. Așa au luat ființă, pe lângă blocuri, adevărate oaze de verdeață.

        Un fost jandarm a naturalizat smochinul în grădina din fața apartamentului

        Unii nu s-au limitat în a sădi doar trandafiri, crizanteme sau alte flori decorative, ci au mers mai departe, plantând pomi fructiferi … exotici. Am găsit un astfel de exemplu, în zona Milcov, unde un fost angajat al Jandarmeriei a reușit să naturalizeze un smochin, în spațiul verde din fața apartamentului.
        „Am adus un puiet de smochin, de la cumnatul meu, care stă în sud, la Buftea. Avea cam 30 de centimetri și am zis să încerc, să văd dacă se va prinde. Eram curios și să aflu dacă va rezista iernilor de la noi. Interesant este că nu am făcut nimic special, nu l-am acoperit, în sezonul rece. Doar l-am săpat, l-am udat regulat, mai ales vara, și atât”, povestește Adrian Stoian, fostul jandarm.

        Și mai interesant este că micul pom a și început să dea roade, e drept mai puține, după primul an de la plantare. Ulterior, smochinul, ajuns deja la al treilea an de viață, a oferit proprietarului sute de fructe, însumând o cantitate de câteva kilograme bune.

        „Curios este că smochinul nu face flori, ci direct fructe. Am cules fructe, în fiecare an, de mai multe ori la rând, smochinul fiind în stare să rodească de 3-5 ori pe an, cam 20 de smochine pe serie, până aproape de iarnă. Chiar și acum mai am câteva smochine în pom, în condițiile în care au fost și 4 grade Celsius, noaptea”, ne mai spune fostul militar. Mai aflu că micul pom nu trebuie întreținut prin tăieri succesive, toamna sau primăvara, așa cum se întâmplă în cazul pomilor fructiferi autohtoni, întrucât smochinul crește, în primii ani, până la o anumită talie, după care se oprește, extinzându-se în lateral, prin puieții care ies, la baza plantei.

        Amintind de Cuba și de… viața la țară

        În grădinița lui Adrian Stoian mai poți găsi și alt fel de plante, mai puțin obișnuite locului. La doi pași de smochin, gospodarul a mai plantat și niște trestie de zahăr, căpătată tot de la rudele din sudul țării. A făcut-o, la fel, din curiozitate, dar și în scop decorativ. „Văzusem trestia de zahăr tot la cumnatul meu, în fața casei, și mi s-a părut că arată frumos. Vă dați seama: trestie de zahăr, în Bacău, și nu în Cuba, unde e la ordinea zilei. Dacă se va extinde, intenționez să o plantez de jur împrejurul grădinii. Mai ales că nu trebuie să-i faci nimic special pentru a crește”, mai spune fostul jandarm.

        Faptul că a crescut la țară, undeva în comuna Răchitoasa, se vede și prin plantele autohtone care cresc în grădina sa. Astfel, dacă cei mai mulți agricultori se tot plâng că, de ani buni, nu recoltează mai nimic din grădini, Adrian Stoian se poate mândri cu roșii de toată frumusețea, din vară până toamna, târziu.

        Peste tot locul, vezi roșii coapte, inclusiv din soiul Cherry, o mândrie pentru jandarmul nostru. „Vă spun eu: roșiile celor de la țară s-au mănat tocmai pentru că le-au stropit cu tot felul de chimicale, toxice, de altfel. Altă explicație nu există. Pământul se revoltă, dacă îl tot stresezi. Eu nici măcar o dată nu le-am tratat, cu absolut nici o substanță chimică. Doar udate cu apă, curățate, în jur, de buruieni, și atât. Iar, acum, culeg, încă, roșii”, încheie jandarmul de pe Milcov. (Florentin Radu)

        Periplu printre blocurile din partea de sud a orașului

        Un zâmbet sub balcon

        În cea mai supărată lună a anului, când majoritatea pomilor se dezbracă știind că vine frigul, un petec de verdeață, mai ales pentru cei care locuiesc printre betoane, mai ridică moralul. Cine-i harnic și muncește, vorba înțeleptului, după ce plantează și plivește, are la ce privi. Păcat că sunt doar oaze, și prea puțini cei care se preocupă de estetica locului unde își duc traiul de zi și de noapte.

        Animaria Danca, Str. Cornișa 13: „Știți care-i problema? Primăria nu-i de acord cu treburile astea. Am înțeles că o să vină, or să dărâme, cum au făcut pe Mioriței. Unde au scos tot ce-a fost frumos. Stau și mă întreb: nici dacă faci nu-i bun? Noi avem fata căsătorită în Japonia. A venit ginerele, era vară, plin de flori. A ieșit desculț. Am amenajat alei micuțe. Și ne-a întrebat: dar de ce la voi este așa de frumos și în rest nu? I-am explicat că noi facem. Noi investim! A rămas uimit. Adică Primăria nu ne dă bani? Nu vă ajută? La ei în Japonia, chiar am fost, cine face așa ceva este sponsorizat de primărie. Numai să vrea! La noi…” Pasiunea o are de la mama ei.

        „Am copilărit printre flori. Acum, de când sunt la pensie, vara grădinăresc și iarna pictez. Am muncit la spital, și nu a fost ușor, exact 43 de ani, 7 luni și 25 de zile. Și după mărire am 1200 lei pensie. Avem noroc că ne ajută copiii!”.

        Tuberoze, Floare de colț, Rhododendron, Canna indica alb și roșu – are bulbi dacă este interesat cineva. Câte nu sunt?! Leandru de Muntenegru, Yucca, Smochin, Rozmarin, Godji, Gutui japonez…„De ce nu ați venit în vară să fi văzut cum arăta?” Toate, pe un spațiu de câțiva metri pătrați, în fața scării, unde vecinele, mai ales, savurează cafeaua, lângă o „masă a tăcerii” în miniatură, realizată din trunchiuri de stejar. De pe trotuar, trecătorii, atrași parcă de un magnet, se opresc si admiră minunăția de culori. Păcat să distrugi așa ceva! (Ioan Bîșcă)

        Nu se lasă nici afecțiunile respiratorii și pneumoniile!

        Chiar dacă suntem în plină pandemie de coronavirus, o situație a afecțiunilor respiratorii întocmită de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău arată că, în numai o săptămână (intervalul 26.10-1.11.2020), s-au înregistrat nu mai puțin de 1.380 de infecții acute a căilor respiratorii, cu 27 de internări, și 299 de pneumonii și bronhopneumonii, cu 73 de internări.

        Cea mai afectată grupă de vârstă este între 0 și 14 ani, în special la infecțiile respiratorii (133 la vârsta 0-1 an, 183 la 2-4 ani, 353 la 5-14 ani), dar au fost confirmate cazuri și la adulți, de peste 40, 50 și 65 de ani, mai ales la pneumonii (55 la vârsta 15-49 de ani, 76 la vârsta 50-64 de ani și 88 la peste 65 de ani).

        Cea mai bună prevenție este vaccinarea antigripală, mai ales acum când virusul gripal se poate suprapune peste coronavirus. DSP a primit pentru campania de vaccinare din acest sezon 25.360 de doze de vaccin antigripal.

        Au fost vaccinate până acum 17.796 de persoane, respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare și metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

        Acest vaccin a fost distribuit către medicii de familie, spitale și instituții de ocrotire. Se mai așteaptă noi tranșe până la necesarul estimat de aproximativ 65.000 de doze.

        Marketingul pandemiei

        Cine are ochi de văzut și urechi de auzit își poate da seama relativ repede că toate acțiunile autorităților politice, medicale, ale managerilor centrelor comerciale, ale forțelor de ordine și așa mai departe au în comun un lucru. Nu, nu acela de a sensibiliza cetățeanul și a-l face mai atent și mai serios în ceea ce privește măsurile de profilaxie.

        Scopul tuturor măsurilor luate este să provoace teamă. Să bage frica în cetățean, să-l facă să se teamă de orice, să nu mai discute cu nimeni, să nu mai participe la acțiuni colective, să nu se mai împotrivească măsurilor impuse de autorități.

        Intrați într-un supermarket și ascultați mesajele de la difuzoare. Vi se spune să nu stați prea mult în magazin, din motive de siguranță. Să plătiți cu cardul, tot din motive de siguranță. Să purtați masca, din motive de siguranță, desigur.

        „Siguranță” este un cuvânt – cheie care repetat la nesfârșit are efect exact invers. Cetățeanul nu se mai simte în siguranță. Raidurile prin biserici ale poliției, lucru care nu s-a întâmplat în timpul regimului comunist, au ca scop să sperie și să bage frica în populația în vârstă.

        Închiderea parcurilor noaptea, interzicerea socializării, forțarea purtării măștilor, toate acestea, deși sunt declarate măsuri anti-virus, au ca efect crearea unui sentiment de panică în rândul populației. O fi doar o greșeală a autorităților? O fi un plan bine pus la punct de panicare a lumii?

        În 1986, când a fost Cernobâlul, autoritățile nu au încercat să bage spaima în oameni. Asta nu înseamnă că nu s-au luat măsuri. Dar totul în liniște, cu calm, cu multă pregătire psihologică.

        În zilele noastre, toată comunicarea în materie de COVID se face în stil prăpăstios, breaking news, apocaliptic. Aici este, să recunoaștem, efectul deprofesionalizării presei centrale, în special pe partea de televiziune.

        Publicul, atât cât mai e, trebuie ținut în fața televizoarelor ca să înghită reclamele aducătoare de profit. De viziunea aceasta s-au molipsit și autoritățile care încearcă să determine poporul, prin sperieturi zilnice, să facă sau să nu facă anumite lucruri.

        Și cu toate sperieturile livrate în fiecare zi, Guvernul tot nu reușește să explice un lucru important: cum, deși în fiecare zi se restrâng activitățile permise de frica virusului, alegerile se vor putea desfășura în deplină siguranță?! Cum de școlile se închid din cauza pandemiei, dar se deschid pentru alegeri?!

        Fotbal/ Liga a II-a: „Aviatorii”, mari cu Craiova lui Mititelu

        Aerostar a reușit surpriza rundei a zecea, remizând, 0-0, marți seara, pe terenul liderei. Vă prezentăm fundalul care a permis penultimei clasate să țină în șah cea mai în formă echipă a campionatului.

        „Exact ca și voi”

        Înainte de a ieși din vestiar și de a se îndrepta spre teren le-a mai spus un lucru. Special l-a lăsat la urmă: „Trebuie să vă mai amintesc ceva. OK, o fi Craiova pe primul loc, o fi având cel mai bun atac și n-o fi știind ce înseamnă să pierzi puncte pe teren propriu, dar nu uitați că sezonul trecut juca în Liga a III-a, exact ca și voi. Așa că…”.

        Așa că, după ce a ascultat cuvintele antrenorului său, Daniel Munteanu, echipa Aerostarului a ieșit de la vestiare pentru a juca de la egal la egal cu U Craiova 1948. Și, în ciuda tuturor pronosticurilor și a statisticilor, penultima clasată a reușit să țină în șah lidera la Turnu Severin: 0-0! Primele puncte pierdute acasă de lidera Craiova. Și primul luat în deplasare de „aviatori”. Primul meci în care oltenii, cu cel mai prolific atac al campionatului, nu marchează. Dar și primul în care băcăuanii nu primesc gol. Pe scurt, surpriza-surprizelor. Cum de a fost ea posibilă?

        Șanse irosite

        Până să fie mari cu Craiova lui Mititelu, băcăuanii au fost mici. Mici în etapa a opta, la Slatina, unde deși au condus cu 1-0, au pierdut cu 1-2. Stoperul Yabre s-a făcut vinovat de penalty-ul ce a dus la 1-1, pentru ca pe final să vadă cartonașul roșu după un fault violent și inutil la mijlocul terenului, portarul Anca-Trip a luat un gol de cascadorii râsului, iar Chelaru, în ciuda faptului că a deschis scorul, a evoluat catastrofal. Mici au fost „aviatorii” și acasă, cu Fotbal Comuna Recea, în etapa a noua.

        Și de această dată, băcăuanii au condus cu 1-0, și de această dată au pierdut. Cu 2-3. Suspendat, Yabre a lipsit de pe teren, iar înlocuitorul său, Moisi, deși a marcat pentru 1-0, a gafat în mai multe rânduri. Așa cum a gafat și supraponderalul Chelaru, care, printre altele, le-a pus pe tavă oaspeților mingea din care s-a născut penalty-ul lui 1-2. Cât despre Anca-Trip, portarul a avut din nou pe conștiință cel puțin un gol, dacă nu chiar două.

        Curățenie în ogradă

        Condiționați de criza sportivă, dar și de cea de ordin financiar, Aerostar a trecut la măsuri. I-a pus pe liber pe Anca-Trip, Yabre, Moisi și Chelaru. Lista putea fi chiar mai lungă, dar subțirimea lotului băcăuan a făcut ca seria excluderilor să se oprească aici. Semnalul a fost însă dat! „Prefer să merg pe mâna unor tineri cu marje de progres decât să continui cu jucători care nu-mi oferă nicio garanție”, a declarat pentru Deșteptarea antrenorul Daniel Munteanu.Tehnicianul a mai avut un mesaj. De data aceasta, către proprii jucători:

        „Să știți că, paradoxal, un meci cu Craiova poate fi mai ușor decât unul cu Recea. Și asta pentru că presiunea e pe Craiova, nu pe voi. Tot ceea ce avem de făcut este ca în faza de non-posesie să nu ne precipităm și să nu oferim spații centrale adversarului. Respectați zonele, obligați-i pe craioveni să scoată mingea la margine și veți vedea că nu vor marca. Oricum, noi nu avem nimic de pierdut”.

        Cebotari, de neînvins

        Aerostar s-a prezentat la Turnu Severin cu o formulă de joc revoluționară. Lucian Cebotari a fost titularizat în premieră în poarta „aviatorilor”. Iar basarabeanul de 22 de ani care a fost a doua opțiune pentru postul de portar și sezonul trecut, când a avut de înfruntat concurența ieșeanului Axinte, și sezonul acesta, când i-a fost preferat plusul de experiență al lui Anca-Trip, s-a dovedit imbatabil contra Craiovei.

        A boxat curajos în finalul primei părți o minge ce-l căuta pe căpitanul Claudiu Bălan, a respins în corner un șut periculos, la colțul scurt, expediat de Răducanu, în min. 54 și a neutralizat miraculos, în doi timp, un cap al aceluiași Răducanu cu cinci minute înainte de final. „Cebotari s-a pregătit exemplar înaintea acestui meci.

        Am totală încredere în el ca poate închide poarta”, i-a spus antrenorul cu portarii, Florin Anton „principalului” băcăuan Daniel Munteanu cu o zi înainte de meci. „La cât este de montat și dornic de a apăra, sigur nu ia gol la Turnu-Severin”, a sunat și verdictul „secundului” Andrei Vatră. Și Cebotari nu a luat gol.

        Mutări reușite

        O mână de ajutor i-au dat însă și fundașii centrali. O pereche de stoperi inedită. Cornel Ardei- Ionuț Chirilă. La doar 18 ani, Ardei, un produs sută la sută al Aerostarului, a demonstrat că se poate conta pe el și în centrul defensivei, nu doar în bandă. Iar mijlocașul la închidere Chirilă, coborât în premieră ca stoper, a fost de netrecut.

        Providențială interveția sa din minutul 70, când a respins de pe linia porții capul lui Răducanu la centrarea trimisă de Anghelina. Interesantă și componența liniei mediane. Una în care „aviatorii” au mizat pe calitate tehnică, viteză de deplasare și viteză de execuție: Corban, Vraciu, Patrick Popescu, Gavrilă, Manole. O adevărată placă turnantă pentru țâșnirile lui Horia Ilie. De altfel, servit foarte bine de Darius Mureșan (benzile defensive fiind singurele zone în care Aerostar nu a produs schimbări, Alecsandru evoluând pe dreapta, iar Mureșan pe stânga), Horia Ilie a avut o acțiune de contraatac foarte frumoasă in min. 58, când șutul său a ocolit însă poarta lui Popa.

        Să nu-l mâniem pe Cel de Sus!

        Ca un spirit de glumă, să notăm că o singură predicție a antrenorului Daniel Munteanu nu s-a adeverit: „Important este să nu mai greșim în apărare pentru că de marcat putem să o facem contra oricărui adversar”. Ei bine, la Turnu Severin, Aerostar a jucat ceas în apărare. Dar nu a mai marcat! Am fi cerut prea mult? „Oportunități am avut și noi, dar prioritară a fost faza defensivă. Dacă ne deschideam prea mult în fața unei echipe precum Craiova care a bătut-o cu 5-0 pe Rapid, consider că ne-ar fi fost fatal”, a explicat Munteanu. La urma-urmei, calculul tehnicianului a fost corect.

        Importanța unui punct luat pe terenul liderei ( în planul clasamentului, al moralului și al imaginii), lipsa de prospețime cauzată de o deplasare de 12 ore, dar și de subțirimea lotului (dovadă stau cele numai trei schimbări operate: Burlacu, Zaharia și Mihalcea) au obligat Aerostarul să se concentreze pe ideea remizei. „Un egal cât o victorie” s-ar potrivi foarte bine rezultatului de la Turnu-Severin. Cu condiția ca el să nu rămână singular. Weekend-ul acesta, „aviatorii” stau, după care vor avea parte de alte două confruntări tari: la Ploiești, cu Petrolul, și acasă, cu Rapid. Două echipe mari. Dar parcă nici noi nu mai suntem chiar așa mici!

        Clasament Liga a II-a: 1) U Craiova 1948 21 p., 2-3) Metaloglobus și Poli Timișoara câte 19p., 4-6) „U” Cluj, Dunărea Călărași și Farul câte 17p., 7) Turris 15p., 8-10) Petrolul, CS Mioveni și Unirea Slobozia câte 14p., 11) Rapid 13p., 12-13) Gloria Buzău și Ripensia câte 12p., 14-15) Csikszereda și Viitorul Pandurii câte 10p., 16) Concordia 9p., 17-18) Comuna Recea și CSM Reșița căte 8p, 19) CSM Slatina 7p., 20) Aerostar 4p., 21) Pandurii Lignitul 3p.

        O echipă pentru Bacău

        PNL trebuie să câștige detașat alegerile parlamentare, că să continue dezvoltarea României, reîncepută odată cu venirea la guvernare, în 2019. Aceasta este concluzia după o săptămână în care candidații partidului au fost în mijlocul oamenilor, în cele mai multe dintre localitățile județului.

         

        Subiectele discutate cu locuitori din întreg județul au acoperit o arie foarte mare, de la sănătate și învățământ la proiectele de dezvoltare locală și de susținerea pe care acestea o vor avea în viitorul Parlament, prin Daniel Fenechiu și Dragoș Luchian în Senat și Mircea Fechet, Cătălina Ciofu, Elena Hărătău și Claudiu Năstasă în Camera Deputaților.

        „Am arătat forța partidului nostru în teritoriu. Intrăm în campania electorală cu un program de guvernare solid, în care sunt cuprinse multe investiții ce au legătură cu județul Bacău. De asemenea, venim și cu echipa cea mai bună de candidați. Vrem să ajungem la guvernare pentru următorii patru ani ca să ne îndeplinim promisiunea noastră principală: Dezvoltăm România”, afirmă Viorel Miron, președintele interimar al PNL Bacău.

         

        Adio clădiri hâde și terenuri în paragină

          De foarte mulți ani se vorbește de situația unor clădiri și terenuri lăsate în paragină, asupra cărora nu se poate interveni, acestea fiind proprietăți private. Dacă ar fi să vorbim în municipiul Bacău despre astfel de cazuri, cu ușurință cetățenii și-ar aminti de situația de la hotelul Moldova, teatrul de animație și terenul aferent sau terenul de pe str. Mărășești, peste drum de corpul A al Universității „Vasile Alecsandri”.

          De-a lungul timpului, toate administrațiile s-au plâns că nu pot să rezolve aceste probleme, neavând pârghii legislative. Numai că această problemă se pare că este pe cale să se rezolve.
          „Proprietarii de clădiri, indiferent dacă sunt instituţii publice, persoane fizice sau juridice, vor avea obligaţia, prin lege, de a întreţine în stare corespunzătoare clădirile din proprietate, precum şi anexele acestora.

          Proprietarii vor trebui să cureţe faţadele locuinţelor şi construcţiilor aflate la stradă, să le tencuiască ori să le zugrăvească periodic şi să asigure inclusiv repararea sau spălarea geamurilor ori a vitrinelor imobilelor din proprietate”, se arată într-o informare a agenției de știri Agerpres, care precizează că hotărârea a fost luată prin adoptarea de Camera Deputaţilor, care e for decizional, a unui proiect de lege referitor la obligaţiile pe care le au instituţiile şi persoanele fizice sau juridice în gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.

          Potrivit proiectului adoptat, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.

          De asemenea, proprietarii trebuie să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora și multe altele. Aceste obligații trebuiesc îndeplinite în termen notificate de primar sau de persoane împuternicite de acesta, în 30 de zile. În caz că acestea nu sunt respectate, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administraţiei publice locale a acţiunilor de curăţare şi igienizare, dar pe cheltuiala proprietarilor notificaţi.

          Volei feminin/ Divizia A1: Știința, gazda turneului 2

          Voleibalistele Științei Bacău au contabilizat o victorie (3-1 cu Medicina Târgu-Mureș) și o înfrângere (1-3 cu CSM Medigidia) la primul turneu al Diviziei A1.

          Echipa antrenată de Florin Grapă are însă toate șansele să-și sporească numărul succeselor cu prilejul celui de-al doilea turneu pe care-l vor găzdui de azi și până sâmbătă. Și asta pentru că, dincolo de avantajul terenului propriu, studentele vor beneficia și de două adversare mai degrabă modeste: „U” NTT Data Cluj și FC Argeș.

          Azi, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor se joacă partida Știința- FC Argeș, mâine, de la ora 17.00 este programată partida FC Argeș- „U” NTT Data Cluj pentru ca sâmbătă, în ultima zi a turneului să se dispute, tot de la 17.00, confruntarea Știința- „U” NTT Data Cluj.

          Având în vedere că, în contextul pandemiei Covid-19, accesul publicului este interzis la întrecerile sportive de sală, cei interesați vor putea urmări turneul băcăuan pe pagina de facebook a Științei: www.facebook.com/stiintabacaulive.

          Vaccin antigripal, la primăvară, pentru cine scapă

          Medicii cu experienţă atrăgeau atenţia încă din luna august că există pericolul ca peste virusul SARS COV-2 să se suprapună cel al gripei sezoniere, cu debut încă din luna octombrie. S-au născut dezbateri între specialişti, au fost aliniate simtomele ambilor viruşi, diferenţe şi asemănări, consecinţe şi profilaxie. Zis şi făcut. Lucrurile sunt clare, mi-am zis, oamenii ştiu ce au de făcut, medicii la fel, capii Sănătăţii din România s-au pus pe treabă, astfel că am ascultat cu mare atenţie angajamentele şi asigurările ministrului Tătaru şi a secretarului de stat Arafat.

          Citiţi aici: Anul acesta suntem pregătiţi să începem vaccinarea împotriva virusului gripal încă din luna septembrie, evitând situaţia de anul trecut, când vechea guvernare nu a fost capabilă să asigure vaccinarea la timp a populaţiei. Cum aveam oarece temeri, bat la uşa medicului de familie la care sunt arondat şi solicit vaccinarea antigripă, aşa cum mi-a promis dl Tătaru şi alţi politicieni băgători de seamă.

          Nu mi-a trecut prin cap că intervenţia mea o să stârnească zâmbete! Cu mare drag, doar că nu avem vaccin, am primit 40 de doze acum vreo două săptămâni, mai treceţi pe aici prin decembrie. Recomandarea, dacă mă grăbesc, a fost să-mi cumpăr vaccin. Cum intrasem deja în panică, în decembrie, ştiam, este prea târziu, pentru ca vaccinul să mă mai ajute, am dat buzna în prima farmacie. În a doua. În a treia: nimic. Acelaşi termen: prin decembrie. Pur şi simplu nu există vaccin antigripal.

          Oameni fără cuvânt, gargaragii ieftini, iresponsabili, „guvernul meu”, „primarii mei”, miniştrii lor au jucat şi joacă sănătatea populaţiei la păcănele, că doar ele mai sunt deschise acum, când oamenii mor pe capete prin spitale şi, mai nou, acasă, că nu se mai duce nimeni în spital, de frica „protocolului” impus pentru tratarea Covid 19, dar asta este o altă problemă. Slabe şanse să primim vaccin antigripal, doar, poate, înainte de 1 decembrie, că pe 6 sunt alegeri, până atunci, încercăm să ne formulăm un răspuns la întrebarea „Eu cu cine votez”?

          Accident la „Ciupercuțe”

            FOTO: Lazarev Oxana

            Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, în această seară, pe strada 9 Mai din Bacău, în apropierea intersecției cu strada Nicolae Bălcescu.

            Nu sunt victime încarcerate. O persoană a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță pentru evaluare.

            Dragoș Benea: PNL și Orban sunt prinși cu alegerile, nu cu redresarea

            Europarlamentarul Dragoș Benea atrage atenția că Executivul nu respectă calendarul promis pentru elaborarea Planului național de reziliență, care să aloce cele peste 30 de miliarde de euro alocate României pentru redresarea economică după criza provocata de COVID.

            „Am intervenit, astăzi, în conferința PES activists România – organizată de colegul meu din Parlamentul European, Victor Negrescu, la care au participat între alții domnii Serghei Stanisev (președinte PES), dr. Alexandru Rafila, europarlamentarul Dan Nica, alături de alți 200 de colegi PES – cu câteva considerații pe marginea unui subiect spinos care, în bruiajul electoral din această toamnă, pare să fi fost trecut nepermis cu vederea: elaborarea Planului Național de Relansare și Reziliență de către Guvern”, a spus Dragoș Benea.

            Acesta atrage atenția cu privire la întârzierea în elaborarea Planului Național de Relansare (Redresare) și Reziliență care, potrivit asigurărilor date în august de Guvern, trebuia prezentat într-un prim draft în octombrie.

            În mai 2020, Parlamentul European, la propunerea Comisiei, a aprobat finanțarea Mecanismului de Redresare și Reziliență – aproape 700 miliarde euro la nivelul întregii Uniuni. Subliniez că României îi revin puțin peste 30 miliarde euro: 13,7 miliarde granturi (fonduri nerambursabile), 16,6 miliarde sub formă de împrumuturi.

            „Nu știm ce conține acest Plan Național – PNL și Orban sunt prinși cu alegerile, nu cu redresarea și reziliența, Planul nu a fost elaborat în conformitate cu calendarul anunțat tot de executiv. Comemorăm un an de guvernare Orban în care aflăm că „recovery” nu e redresare, ci relansare – relansare fără plan, fără proiecte, fără bani europeni!”, a spus Dragoș Benea.

            Europarlamentarul cere imperativ, mai ales că Planul Național de Redresare va conține alocări pe regiunile de dezvoltare, ca actuala guvernare să nu împartă banii pe criterii discreționare, așa cum înțelege dreapta să facă dezvoltare regională – fără coeziune, fără o gestionare echitabilă a fondurilor, ducând alocările preponderent către administrațiile locale din Ardeal.

            Dragoș Benea spune că pandemia nu au existat doar în București sau în Transilvania, ci și în Moldova – ba chiar la Suceava am avut polul Covid19 în România – fitilul care a amorsat bomba coronavirus în regiune și-n țară.

            „Avem nevoie, în județele Moldovei, să întărim sistemele sanitare, să susținem financiar întreprinderile mici și mijlocii – IMM și să ranforsăm, prin investiții, structurile care intervin în situații de urgență, consolidându-le reziliența.
            Acești bani europeni sunt o crucială oportunitate pentru România și regiunea Moldovei, dacă vor fi gestionați judicios și cu promptitudine. În caz contrar, trenul redresării ne va ocoli, fără ca noi să putem atrage vreun euro din fondurile care ni s-au oferit spre accesare”.
            Dragoș Benea, europarlamentar

            Accident la Dărmănești

              La data de 03 noiembrie a.c, poliţiştii din Dărmăneşti s-au deplasat pe strada Calea Trotuşului din localitate, unde s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

              În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că un bărbat de 34 de ani, din Moineşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 12 A, a pătruns pe contrasens şi a acroşat gardul ueni grădini.

              Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

              Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

              Dosare penale întocmite de poliţişti pentru conducere sub influenţa alcoolului

                La data de 03 noiembrie a.c, poliţiştii din Oneşti au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 61 de ani, din comuna Dofteana, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

                Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                La aceeaşi dată, un tânăr de 29 de ani, din Bacău a fost depistat de o patrulă de poliţie rutieră, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa băuturilor alcoolice.

                Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                Având în vedere aceste aspecte, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                DSP spune că rata de incidență ar fi depășit 4 la mie în municipiul Bacău. Vezi cifrele pentru toate localițătile din județ

                  Conform Direcției Județene de Sănătate Publică, rata de incidență ar fi de 4,01 la mie în municipiul Bacău.

                  Prefectul anunță că va ataca decizia instanței care a deschis restaurantele

                    Într-un comunicat al Instituției Prefectului Județului Bacău se afirmă că aceasta așteaptă motivarea instanței la decizia prin care s-a suspendat și anulat articolul care prevedea închiderea restaurantelor la o rată de incidență de 3 la mie. Conform comunicatului, motivarea este necesară deoarece „în principiu, se dorește atacarea acestei hotărâri a instanței”.

                    Conform sursei citate, Instituția Prefectului Județul Bacău și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău au fost și sunt deschise solicitărilor comunității bacăuane pentru a asigura aplicarea măsurilor necesare atât pentru respectarea legalității, cât și pentru protejarea și siguranța cetățenilor și dezvoltarea comunității.

                    Instituția Prefectului Bacău a avut două procese în instanța de judecată deschise de reprezentanții HoReCa, privind Hotărârea C.J.S.U. Bacău; nr. 41/09.10.2020, în care instanța a hotărât respingerea cererilor reprezentanților HoReCa, precum și Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 44/15.10.2020, care cuprindea cu exactitate măsurile dispuse prin Hotărârea de Guvern nr. 856/14.10.2020, în care instanța a hotărât anularea art. 2 al. (7), ce prevede măsurile referitoare la industria HoReCa, precum și suspendarea acestui articol până la soluționarea definitivă a cauzei.

                    „Având în vedere efectele pandemiei de Covid 19 la nivel internațional, unde foarte multe state (în special din vestul Europei) au decis să ia măsuri drastice, până la carantinare, la noi, în situația creșterii, la nivel național, a cazurilor de îmbolnăviri, se impune respectarea măsurilor de siguranță sanitară dispuse atât de autoritățile centrale, cât și de autoritățile județene.

                    De aceea, fac un apel la calm și înțelegerea situației determinată de această pandemie, în care ne aflăm. Îmi doresc, ca și dumneavoastră, măsuri eficiente care să rezolve problema efectelor pandemiei și diminuarea cazurilor de îmbolnăviri cu o cât mai mică afectare a populației și sectoarelor de activitate.”, a precizat prefectul județului Bacău, Sorin Ailenei.

                    S-au găsit bani pentru salariile angajaților DGASPC

                      Miercuri, la CAEX Bacău, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean, convocată în regim de urgență, tocmai în scopul găsirii unor soluții financiare pentru deblocarea plății salariilor pentru cei 1.740 de angajați ai DGASPC Bacău.

                      Fără declarații politice, ci alocare bugetară

                      În preambulul întâlnirii, președintele CJ, Valentin Ivancea, a vorbit despre câștigul repurtat, în primă instanță, de reprezentanții HORECA împotriva deciziei CJSU de a limita activitățile unităților din acest domeniu în timpul pandemiei.

                      „Un semnal către tot spectrul politic de la nivel de județ ar fi acela de a ne da mâna pentru a face un plan rezonabil pentru combaterea pandemiei, cu măsuri corelative, în spijinul industriei HORECA și nu numai”, a arătat președintele CJ, Valentin Ivancea.

                      Acesta a mai anunțat că, la următoarea ședință a CJSU, va susține reprimirea unui reprezentant al HORECA, astfel încât atunci când se va lua o decizie, acesta să-și poată susține punctul de vedere.

                      Mai departe, președintele CJ a amintit despre apropiata semnare a contractului POIM de investiții, de peste 430 milioane euro, în sistemele de alimentare cu apă și canalizare din județ. „Am luat, în comitetul director, reprezentanți din tot spectrul politic, respectiv primari de municipii, de orașe și de comune, în așa fel încât să avem o conducere suplă care să urgenteze implementarea acestui proiect”, a mai spus Valentin Ivancea, făcând, totodată, un apel către Instituția Prefectului pentru urgentarea învestirii primarilor.

                      Apoi, președintele CJ a reiterat necesitatea rezolvării tuturor problemelor județului, dar „nu prin declarații politice, ci prin alocare bugetară”. Astfel, acesta a anunțat că a fost suspendată semnarea contractului de împrumut cu Banca Transilvania, necesar continuării investițiilor la acceleratorul de particule de la SJU Bacău.

                      „Fac o ultimă încercare, disperată, de a lua presiunea de pe bugetul Consiliului Județean, invitând să participe și Ministerul Sănătății la sănătatea băcăuanilor, dar nu prin declarații publice, ci făcând-o efectiv”, a mai punctat președintele CJ.

                      Vot unanim

                      S-a trecut, apoi, la prezentarea și aprobarea singurului punct de pe ordinea de zi – rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului, astfel încât să se poată asigura plata salariilor restante (doar pe o lună) a angajaților DGSAPC Bacău.

                      Astfel, se va redirecționa din bugetele altor instituții aflate în subordinea CJ (de ex. Biblioteca Județeană, Serviciul Public Județean de Drumuri, Evidența Persoanelor, Muzeul „Ion Borcea” și Muzeul „lulian Antonescu” ș.a.) suma de circa 5,42 milioane de lei. „Soluția se bazează pe o ajustare a bugetelor instituțiilor subordonate CJ. În bugetul nostru, nu existau aceste sume, ci ar fi trebuit să fie asigurate de Guvernul României.

                      Am o situație pe ultimii trei ani, ce procent s-a sigurat, nu doar pentru salarii, ci pentru asigurarea unui standard de cost”, a arătat Valentin Ivancea. Acesta a mai spus că, din maximum de 90 la sută din sumele (reprezentând standardul de cost) ce trebuiau asigurate de stat, în 2017 au fost alocate 84 de procente, diferența acoperind-o CJ, în 2018, 105 %, iar anul trecut, 100 %.

                      Standardul de cost include atât salariile (70 la sută), cât și cheltuielile de întreținere, respectiv medicamente, alimente, echipamente etc (30 la sută). Dincolo de nelipsitele șicane dintre consilieri, cert este că, până la urmă, proiectul de hotărâre a fost votat în uninimitate, angajații DGASPC urmând să-și primească o parte salariile neachitate în ultimele luni.

                      Tablete și echipamente IT de la Primăria Moinești pentru elevi și profesori

                        Chiar în prima zi a deschiderii apelului de proiecte, Primăria municipiului Moinești a depus cererea de finanțare pentru achiziția de tablete școlare și echipamente IT pentru elevii, profesorii și școlile din municipiu.

                        Administrația locală a municipiului Moinești a reușit să valorifice o nouă oportunitate pentru finanțarea cu fonduri externe a nevoilor comunității. De data aceasta este vorba despre școlile pe care le are în subordine. Pe 2 noiembrie, s-a deschis apelul de proiecte nr. 2 din cadrul POC 2014-2020 prin care autoritățile locale și alți beneficiari pot solicita finanțare în vederea achiziției de tablete școlare, echipamente/dispozitive IT atât de necesare elevilor și cadrelor didactice în această perioadă dificilă generată de pandemie.

                        „Am făcut tot posibilul să ne încadrăm în rigorile cerute de finanțator, în speță Ministerul Fondurilor Europene, și, mai ales, să ne adaptăm din mers la nenumăratele schimbări pe care le-a suferit, de la zi la zi, ghidul solicitantului. Sperăm ca și acest demers pe care l-am făcut să aibă la rândul său succes, așa cum s-a întâmplat în trecut cu toate celelalte proiecte inițiate de Primăria Moinești”, ne-a declarat Valentin Vieru (foto), primarul municipiului Moinești.

                        Prin această cerere de finanțare, autoritatea locală intenționează să obțină fondurile necesare achiziționării echipamentelor IT pentru 1.450 de elevi din 6 unități școlare (cu un număr total de 92 de clase) și 156 de profesori.

                        Dragoș Benea: În aceste vremuri nu doar COVID ucide, ci și incompetența reprezentanților din teritoriu ai guvernului

                          „Victoria obținută în instanță de petenții Horeca, la Bacău, care au reușit să întoarcă decizia ineptă dată de CJSU, demonstrează că în aceste vremuri nu doar covid ucide, ci și incompetența reprezentanților din teritoriu ai guvernului PNL”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

                          „Cu habarniștii și neștiutorii din guvernarea Orban/PNL – care stabilesc noi culmi de incompetență guvernamentală – ne paște, fără îndoială, falimentul și austeritatea ca țară”, a mai spus acesta.

                          Dragoș Benea a salutat implicarea și hotărârea președintelui CJ Bacău. Europarlamentarul spune că Valentin Ivancea și-a asumat cu determinare, de la bun început, cauza industriei locale Horeca, grav afectată de măsurile heirupiste inițiate de prefectul PNL și aprobate de un CJSU în care fuga de responsabilitate a devenit sport județean.

                          „Încă din campanie, Valentin Ivancea a statuat crezul său, pe care ajuns în funcție îl urmează cu o consecvență de neclintit: a intrat în politică pentru a construi, nu pentru a distruge așa cum face PNL de când e la guvernare”, a mai spus Dragoș Benea.

                          Lupte/ Campionatul Național: SCM Bacău, locul 1 și la Seniori

                          Secția de lupte a SCM Bacău își lărgește supremația. După ce la Campionatele Naționale pentru juniori derulate luna trecută, pe teren propriu, a obținut locul 1 atât în întrecerea pe cluburi, cât și pe echipe, gruparea băcăuană a încheiat în vârful ierarhiei și la Naționalele de greco-romane rezervate seniorilor și desfășurate cu puțin timp în urmă, la Reșița.

                          Reușita de la Reșița este cu atât mai prestigioasă cu cât în lotul băcăuan pregătit de Cătălin Matache și Sorin Tașcă se regăsește un singur senior: Alexandru Solomon. Restul componenților sunt juniori, însă calitatea lor fizică, mentală și tehnico-tactică le-a permis să aibă o prestație mai mult decât convingătoare și la o categorie de vârstă superioară. O dovedește din plin prezența lor in-corpore pe podium.

                          Astfel, Alexandru Dosoftei și-a adjudecat aurul la 72 kg, Alexandru Solomon a cucerit argintul la 67 kg, în timp ce Răzvan Manolache, Claudiu Pal, Daniel Bezman și Vasile Cojoc au obținut bronzul la următoarele categorii de greutate: 55 kg, 60 kg, 77 kg, respectiv 82 kg. La Naționalele din Banat, SCM Bacău a însumat 123 puncte în concursul pe cluburi, fiind urmat pe podium de CS Botoșani (95 p.) și Steaua București (91 p.).

                          În clasamentul pe echipe, lidera SCM Bacău le-a devansat în clasament pe CSM Slatina, Farul Constanța, CS Botoșani și CSU Timișoara. Evoluția băieților a servit drept model și pentru fetele de la lupte libere, care au adus SCM-ului un titlu național la 55 kg prin Ana-Maria Pal (aflată la prima reușită de acest gen din carieră) și un bronz la 72 kg grație Oanei-Crenguța Atănăsoai.