duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1665

Call-center dedicat procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale

    Băcăuanii care vor să afle date privind modul în care vor putea alege noul furnizor de energie electrică au la dispoziție o linie telefonică special înființată de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Facilitatea apare în contextul în care, de la 1 ianuarie, piaţa de energie electrică s-a liberalizat şi foarte puţini clienţi casnici au înţeles cum pot face schimbarea operatorului de electricitate. Începând cu această dată, dacă păstrează actualul contract, consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%. În aceste condiții, autorităţile şi specialiştii recomandă consumatorilor casnici să încheie contracte pe piaţa concurenţială, cu actualul furnizor sau cu un altul, licenţiat de ANRE.

    Prin urmare, apelând numărul de telefon 0374.554.265, de luni până duminică, în intervalul orar 08:00-18:00, (tarif normal din orice reţea fixă sau mobilă), clienţii casnici din piaţa de energie electrică (dar şi de gaze naturale) pot cere lămuriri privind procesul de încheiere a unui contract în piaţa concurenţială.

    De altfel, încă din prima zi de la introducerea liniei telefonice, aproape 500 de consumatori au apelat la acest serviciu, majoritatea persoane în vârstă, cel mai bătrân fiind de 89 de ani. Oamenii au fost interesați, cel mai mult, să afle date legate de preţul energiei de la 1 ianuarie, în cazul în care nu trec în piaţa concurenţială, sau despre cum se poate folosi comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE. Termenul până la care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială a fost prelungit până la finalul lunii martie.

    Sindicaliștii din administrație ies din nou în stradă  

      Federația sindicală PUBLISIND a salariaților din administrația publică, asistența socială, poliție, grefa judiciară, penitenciare și probațiune, sport și tineret, finanțe și control financiar, mediu și Regia Protocolului de Stat anunță reînceperea, din 13 ianuarie, a seriei de proteste sindicale.

      O acțiune de protest, cu 100 de persoane, este anunțată, între orele 10.00-13.00, și în Bacău, chiar pe 13 ianuarie, în fața Prefecturii.

       PUBLISIND protestează contra înghețării salariilor și pensiilor, a neindexării pensiilor cu valoarea inflației,precum și a creșterii salariului minim net cu doar 41 de lei.

      „Nu cerem majorări salariale!, spun liderii federației. Guvernul României trebuie să respecte propriile acte normative asumate la nivel de executiv și aprobate în Parlament. Suntem bugetari, iar aceasta nu trebuie să fie un stigmat! Noi nu ne putem negocia salariile așa cum nu putem refuza restricțiile, interdicțiile și incompatibilitățile impuse de lege. Pentru o salarizare decentăși echitabilă așteptăm cuminți la rând încă din anul 2010, an în care mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare. Avem o nouă lege-cadru din anul 2017, care nu a fost aplicată decât pentru anumite familii ocupaționale. Însă sectorul public nu este împărțit în șmecheri și fraieri. Nu putem înghiți la nesfârșit tergiversările. Sporurile sunt înghețate din anul 2010. Din anul 2021 îngheață din nou și salariile, după doar doi ani de aplicare a legii-cadru, însăîngheață exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevăzut de lege și care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzător până în anul 2022!”

      Sindicaliștii cred că măsurile de austeritate impuse de Guvernul Câțu reprezintă ultima soluție la problemele economice pe care le traverseazățara noastră. „Creșterea deficitului bugetar, mai adaugă ei, este un pretext la îndemână pentru toate guvernele dispuse, în primul rând să taie, în condițiile în care personalul din sectorul apărare, ordine publică și securitate națională se află în prima linie și gestionează măsurile împotriva pandemiei de SARS-CoV-2 de mai bine de 8 luni, căzând la datorie cu miile”.

      Mitingurile anunțate vor fi completate și cu alte acțiuni organizate pe domenii, cum sunt: excesul de zel în efectuarea unor misiuni sau activități, refuzul de prestare a muncii suplimentare, acțiuni de tipul grevei japoneze, suspendarea sau blocarea activității în anumite domenii de activitate (având prioritate strict intervențiile în cazurile de urgență) etc.

      Datoriile mici, șterse automat de Fisc

        Băcăuanii cu datorii de până în 40 de lei la Finanțe vor scăpa automat de ele. Aceste debite sunt șterse, în fiecare an, în primele șapte zile ale lunii ianuarie. Sunt considerate creanțe fiscale impozitele, taxele și contribuțiile sociale, precum și dobânzile, penalitățile sau majorările aferente acestora. Măsura anulării acestor datorii este inclusă în Codul de procedură fiscală care, la articolul 266, prevede că „toate creanțele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanțelor fiscale datorate și neachitate de debitori”. Anularea acestor datorii aproape nesemnificative are ca rațiune faptul că s-ar cheltui sume mai mari cu executarea silită, care nu ar acoperi sumele ce trebuie recuperate de Fisc.

        Unde să ne vaccinăm?!

        Să presupunem că toți românii, convinși de campaniile publicitare care rulează aproape în buclă la televizor, vor hotărî ca, de mâine, să se vaccinze împotriva COVID-ului. Că rujatul ăla de la Armată, tanti doctor și medicul de familie (toți cu mâinile ținute în față cu degetele formând un romb, așa cum toți politicienii români s-au învățat să stea după ce poziția a fost consacrată de madam Merkel) au convins românii responsabili că trebuie să se injecteze ca să… Ca să ce?! Că vaccinul – ni se spune – nu oferă imunitate prea lungă și nici nu te scutește de purtatul măștii, de păstrarea distanței sau de celelelte inovații introduse în ultimul an. Dar să zicem că lumea decide brusc să se vaccineze.

        Unde să se ducă?! Dacă eu vreau să mă vaccinez de mâine, unde merg să-mi facă vaccinul? Există suficiente doze pentru toată lumea? Cine mi-l va face? Cine mă va lua în evidență, cine-mi va spune unde și când să vin pentru a doua doză obligatorie? Vă spun că nu există nici un răspuns la aceste întrebări. Onor Guvernul și comandanții pandemiei nu au stabilit încă aceste lucruri dar au declanșat o campanie media care ne asasinează zilnic invitându-ne să ne vaccinăm.

        Imaginați-vă că sunteți în 1986 în Republica Socialistă România. La televizor e un meci de fotbal din Cupele Europene și, în pauză, se bagă reclame. (Să stiți că chiar se dădeau reclame în pauzele de la meciuri). Și una dintre reclame ar fi la Coca Cola. Tineretul revoluționar al țării este îndemnat să bea această băutură răcoritoare. Dar nici un magazin nu are așa ceva pe raft. Poate cel mult Pepsi prin vreo cofetărie mai cu ștaif. Dar Coca Cola, nu. Și atunci la ce bună reclama?!

        Cam așa e și acum. Guvernul face publicitate la un vaccin pe care nu îl are. Vor spune unii că nu e problemă, campania e bună pentru când va veni vaccinul și vor fi gata spațiile de vaccinare și personalul medical. Doar că în publicitate nu prea se socotește așa. Dacă nu poți oferi acum produsul pe care-l promiți, riști să-ți distrugi credibilitatea, să plictisești publicul sau, mai rău, să produci efecte inverse.

        Într-un singur an, pandemia și pesta au făcut ravagii: Numărul porcilor din gospodăriile populației a scăzut cu 30%

          Din cauza restricțiilor impuse atât de acțiunile îndreptate contra pestei porcine africane, dar și din cauza închiderii târgurilor și a limitării circulației persoanelor ca urmare a stării de urgență, în 12 luni aproape o treime din porcii crescuți de populația județului Bacău au dispărut.

          Este evident că porcii crescuți în gospodăriile persoanelor fizice au obiceiul să dispară în preajma Ignatului, însă, după ce sacrifică animalele, oamenii cumpără din târguri godaci pentru anul următor. Restricțiile impuse de autorități au determinat, însă, populația să nu mai fie preocupată de reproducerea porcilor. Astfel, prima veriga necesară pentru reînnoirea populației porcine a fost ruptă. Ca să fie cât se poate de clar, iată și cifrele.

          Conform datelor Direcției Județene de Statistică Bacău, la 31 octombrie 2020, numărul porcilor deținuți de persoane fizice era de 33.901, cu 14.601 mai puțini decât la 31 octombrie 2019. Scăderea este de aproape 30 la sută. Datele sunt și mai clare: la finele lui octombrie 2020 numărul porcilor fătați în gospodăriile populației era cu 13.000 mai mic decât la finele lunii octombrie 2019. Rezultă fără dubii că principala cauză a scăderii efectivelor cu 30 la sută o constituie scăderea numărului de produși vii în condițiile în care mortalitatea este aceeași că în anul precedent. Dacă gospodăriile populației cunosc o scădere a efectivelor cu 30 la sută, nu același lucru se întâmplă în ferme. Numărul porcilor din crescătoriile comerciale a crescut de la 25.962 la 28.963 (+11 la sută) pe seama unei creșteri a „produșilor vii” cu 1.268 de capete.

          Ne pregătim de „invazia musulmană”?

          În condițiile scăderii dramatice a efectivului de porcine din județ, atrage atenția o creștere cu 12 la sută a efectivelor de ovine și caprine din gospodăriile populației (+ 42.373 de capete) și la păsări – peste un milion de capete (+49,6%). Aceasta, în vreme ce 20 la sută din efectivul de păsări deținut de firme dispare (556.000 de capete). Tot în aceste 12 luni (oct.2019 – oct. 2020) dispar 15 la sută din vitele populației – peste 6.600 de capete. Ca și la porci, este vorba de reproducție: în primele 10 luni ale lui 2020 se nasc cu 4.445 mai puțini viței decât în perioada similară a lui 2019.

          Scăderi de producție

          În primele 10 luni ale lui 2020 s-a obținut o producție de carne de 61.880 de tone, cu 2.571 de tone mai puțin decât în același interval din 2019. Producția de lapte de vacă a scăzut cu aproape 5.000 de tone (echivalentul producției pe o lună și o săptămână). Producția de lapte de oaie a scăzut cu 4.600 de tone iar cea de lapte de capră cu 5400 de tone. În intervalul menționat s-au produs cu 9,6 milioane de ouă mai puțin decât în intervalul similar precedent.

          Sprijin mai mare pentru consumatorii de energie săraci

            Potrivit unui proiect de lege, afișat pe site-ul Ministerului Muncii, persoanele singure și familiile care, din motive de boală, vârstă, venituri insuficiente sau din cauza altor factori, ar trebui să beneficieze de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale, vor fi încadrate în categoria de ”consumator vulnerabil de energie”. Ele vor primi ajutoare financiare, precum cele destinate satisfacerii nevoilor energetice minimale (iluminat, încălzirea optimă a locuinței, susținerea facilităților de gătit și asigurarea apei calde) și utilizării mijloacelor de comunicare. Dar vor beneficia și de facilități de acces și conectare la sursele de energie disponibile, precum și de ajutoare financiare destinate achiziționării de dispozitive/instalații/sisteme ce pot conduce la creșterea eficienței energetice în locuință. Potrivit proiectului de lege, consumatorii vulnerabili vor beneficia în continuare de un ajutor de încălzire, stabilit tot în funcție de sistemul utilizat pentru asigurarea confortului termic în locuință (centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi ori petrolieri).

            Limita maximă a veniturilor până la care se va acorda ajutorul de încălzire va fi de 810 lei/membru component (față de 800 lei, în prezent) în cazul familiei și de 1.445 lei (1.082 lei, actual) pentru o persoană singură. Cuantumul ajutorului va fi stabilit prin compensare procentuală aplicată unei valori de referință care va fi diferențiată în funcție de sistemul de încălzire. Cei care au cele mai mici venituri vor beneficia de o compensare de 100 la sută, iar pentru cei cu resurse financiare situate la limita maximă a plafonului se vor acorda 10 la sută. Valorile de referință la care se vor aplica procentele de compensare vor fi de 250 lei/lună la gazele naturale, 500 lei la energie electrică și 80 lei pentru combustibili solizi sau petrolieri.

            Totodată, consumatorul vulnerabil va primi un supliment lunar în valoare de 30 lei pentru curent electric, 10 lei-gaze naturale, 10 lei-energie termică și 20 lei pentru combustibili solizi și petrolieri. Dacă unica sursă energetică este energia electrică, suplimentul se va majora la 50 lei și va fi plătit direct la furnizor. Proiectul de lege mai prevede că este interzisă deconectarea de la sursele de energie a consumatorilor vulnerabili, inclusiv în situații de criză energetică. Dacă va fi aprobată, legea va intra în vigoare în septembrie 2021.

            Fotbal/ Liga a II-a: Aerostar, din nou la treabă

            Gata cu vacanța la Aerostar Bacău! Penultima clasată din liga secundă se reunește astăzi, la ora 14.00, la propriul stadion, pregătind partea a doua a sezonului, în care are ca obiectiv salvarea de la retrogradare. O singură plecare din tabăra „aviatorilor”: atacantul Alexandru Zaharia, care nu a convins în sezonul de toamnă și, prin urmare, a fost trimis înapoi la prim-divizionara Poli iași, de unde fusese împrumutat. Cu totul altfel stau datele la capitolul sosiri. Chiar dacă încă nu a fost oficializată nicio mutare, Aerostar vizează întăriri de lot pe trei posturi: cel de stoper, de mijlocaș central și de atacant. În acest sens, există tratative avansate cu mai mulți jucători, o parte dintre aceștia fiind așteptați la Bacău săptămâna aceasta.

            „Așa cum am mai spus-o, vrem să aducem doar jucători care se pot impune ca titulari și care pot garanta un plus de valoare echipei”, a declarat antrenorul Aerostarului, Daniel Munteanu, care a adăugat: „Chiar dacă nu am adunat câte puncte am fi meritat, finalul lui 2020 a arătat că suntem în progres. Prin urmare, vrem să continuăm și chiar să îmbunătățim acest parcurs. Dorința noastră este de a obține cât mai multe puncte în etapele rămase din sezonul regulat, care să ne dea încredere în play-out astfel încât să reușim salvarea de la retrogradare”.

            Până pe 25 ianuarie, Aerostar se va pregăti la propria bază, după care va pleca într-un stagiu centralizat până pe 5 februarie.

            Deși au oscilat între cantonamentele de la Târgu-Secuiesc și Piatra Neamț, conducătorii echipei au optat în cele din urmă pentru o a treia variantă, cea de la Miercurea-Ciuc. „Am decis să efectuăm cantonamentul la Miercurea Ciuc, deoarece aici condițiile de cazare și de pregătire sunt foarte bune”, a spus Daniel Munteanu.

            Sâmbăta aceasta, Aerostar va susține și primul amical al iernii, contra echipei de liga a treia, Tâmpa Brașov, cel mai probabil la Piatra Neamț. În plan mai sunt teste cu Csikszereda, cu Foresta Suceava, Știința Miroslava și Gloria Buzău. Jocul cu Gloria ar urma să se dispute pe 12 februarie, fiind ultimul meci de verificare dinaintea reluării campionatului. Pe 20 februarie, în prima partidă oficială din 2021, Vraciu și compania vor primi vizita vecinei de clasament Unirea Slobozia.

            Carne și produse din carne periculoase, distruse de inspectorii sanitari veterinari

              Pe perioada sărbătorilor de iarnă, inspectorii sanitari veterinari băcăuani au efectuat peste 128 de controale la comercinții din tot județul. Controalele, demarate, în principal, în scopul prevenirii apariției toxinfecțiilor alimentare, au vizat atât unitățile de procesare a cărni roșii, carmangeriile, măcelăriile, pescăriile sau unitățile de alimentație publică, cât și firmele de catering, supermarketurile, magazinele alimentare, laboratoarele de cofetărie – patiserie, nefind ocolite nici depozitele alimentare sau piețele agroalimentare etc.

              În doar două săptămâni, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău au reușit să scoată la iveală numeroase abateri care puneau în pericol sănătatea consumatorilor. Printre principalele deficiențe depistate s-a numărat și faptul că unii comercianți valorificau la raft sau în galantare produse alimentare în privința cărora nu exista niciun fel de informații, întrucât de pe produse lipseau cu desăvârșire etichetele care să indice de unde proveneau sau dacă mai pot fi consumate ori nu. În plus, controalele veterinarilor au mai relevat și faptul că spațiile de depozitare erau neîntreținute (plăcile de faianță căzute sau varul de pe pereți, exfoliat), dar și că lipseau recipientele (containerele) în care trebuiau depozitate, pentru a fi neutralizate, subprodusele de origine animală (care nu puteau, în niciun caz, destinate consumului uman).

              În fine, la unele unități verificate, au mai fost găsiți și angajați care erau dotați cu echipamente de protecție sanitară incomplete. Cert este că, pentru deficiențele constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.600 lei, la care s-au adăugat și 6 avertismente.

              „A fost reținută, oficial, în vederea neutralizării la o unitate specializată, o cantitate totală de 54 kilograme de produse din carne”, a precizat dr. Luminița Ionescu, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău.

              La o șuetă cu Micul Prinț

              Dacă astăzi ar fi ziua mea de naștere, cred c-aș avea chef de-o mică paranghelie. Doar așa, cât să uit de neprietenul meu Timp. Dar pe cine aș mai putea invita la acest  (mini) festin, de vreme ce toată lumea are contorul bucatelor/ lichidelor/ urărilor dat peste cap? De pe la jumătatea lui decembrie și până la Sf. Ioan, am tot dus-o într-un chef de chef.  Suntem obosiți, dar, curios,aud că toți au chef de trudă, vor să se dezfestinizeze. Șefii sunt de-a dreptul siderați, gândindu-se la ce energii clocotitoare am putea slobozi, aidoma unor Trabanturi care  ar porni cu peste o sută de kilometri pe oră, de pe loc, întru prosperitatea profitului.

              În pană de companie paranghelică, probabil c-aș  arunca în desagi câteva porții bune de jar și-aș zbughi-o, călare pe-o mârțoagă, până prin deșertul Sahara. Ajuns acolo, obosit și cu gloaba implorând din ochi tava cu jăratic, sugerându-mi că ar putea deveni un mustang veritabil, aș campa departe de ochii beduinilor și, aidoma lui Antoine de SaintExupéry, cel cu avionul în pană, aș aștepta sosirea inocentului lumii, Micul Prinț, care m-ar întreba: „Ce faci aici?” „Iaca”, i-aș zice, „neavând avion, repar o mârțoagă”. „De ce-ai fugit din lumea ta?!”, m-ar întreba el. „De supărare: oamenii au chef de muncă, pe când eu am încă în cap doar paranghelii…” „Eu”, zise Micul Prinț, „am evadat de pe asteroidul meu, îmbrâncit de-o neliniște iscată dintr-un taifas cu singura floare de acolo”… „Și?”, îndrăznesc eu… „Oamenii de pe meleagurile tale cresc cinci mii de trandafiri într-o singură grădină… şi tot nu găsesc ceea ce caută…”  „Ce vrei să spui?”… „Mi-am dat seama că tot ce caută oamenii ar putea fi găsit într-o singură floare sau într-un strop de apă… Hai, repară-ți mârțoaga și caută-ți floarea sau stropul tău de apă. Dar nu uita: ochii sunt orbi; cu inima trebuie să cauți”…

              Medicul care l-a vaccinat pe Netanyahu are în buzunar „Cheia municipiului Onești”

              Premierul Israelului a fost vaccinat recent pentru imunizare la Covid-19 de medicul său personal, dr. Herman Berkovits-Țvica. Medicul, care este un evreu originar din România, a primit, acum aproape patru ani, „Cheia municipiului Onești”, de la Consiliul Local, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa la dezvoltarea și consolidarea relațiilor dintre România și Israel. Herman Berkovits-Țvica a fost consul onorific al României în Israel.

               „M-am vaccinat și eu, împreună cu soția, a declarat presei dr. Herman Berkovits-Țvica. În Israel, faptul că și premierul s-a vaccinat a dat un exemplu și i-a încurajat foarte mult pe cetățeni”.

              Excelența Sa a fost la Onești la mijlocul lunii martie 2017, însoțit de soția sa și de un nepot. La intrarea în primărie a fost întâmpinat cu tradiționala pâine și sare. A fost momentul în care medicul ne-a surprins pe toți când a fredonat un cântec pe care a spus că nu-l poate uita nici acum: „Onești, Onești, zâmbet cald pe harta țării”.

              Dr. Berkovits-Țvica și-a petrecut anii tinereții în țara noastră și a fost un pasionat interpret de muzică instrumentală și solist vocal.

              „Pentru mine, Oneștiul a fost un vis. De mic mă întrebam unde este acest oraș, o citadelă a petrochimiei românești. Iată, acum visul s-a împlinit”, spunea Herman Berkovits-Țvica

              La finalul ceremoniei, oaspetele israelian a vizitat Spitalul Municipal și a asistat, la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, la un concert de muzică clasică românească și israeliană.

              Foto: Vizita lui Herman Berkovits-Țvica la Onești

              Consulul Onorific al României în Israel a mai primit, acum patru ani, și un dar din partea comunității oneștene: macheta monumentului ridicat în onoarea Nadiei Comăneci și a gimnasticii dezvoltate în complexul sportiv care poartă acum numele marii campioane.

              Dr. Herman Berkovits-Țvica s-a stabilit în Israel, cu familia, în anul 1975, unde și-a finalizat și perfecționat pregătirea medicală începută și practicată în țara noastră. Din 1985 conduce Clinica Privată de Medicină Pediatrică și Generală în orașul Ierusalim și este, din anul 2009, medicul personal al premierului Israelului, Beniamin Netanyahu, funcție guvernamentală.

              Dr. Herman Berkovits-Țvica a lucrat, între anii 1981-1985, ca medic specialist în pediatrie la spitalul Bekur Holim din Ierusalim. În alegerile parlamentare din România din 2008 a candidat pentru funcția de parlamentar în colegiul pentru diaspora din Orientul Mijlociu și Africa și a obținut cel mai mare număr de voturi. 

              Anul în care mi-am întâlnit „Expertul”

              Anul 2020, de care tocmai ne-am despărțit, ne-a adus tuturor multe provocări. Dar n-o să vorbesc despre ceea ce știe toată lumea, ci o să vă spun despre o întâlnire care va rămâne pentru totdeauna în istoria vieţii mele. Pe lângă profesoara mea de jurnalism, Laura Huiban, pe care o iubesc şi o admir din tot sufletul, am ajuns să cunosc, personal, într-un eveniment online organizat de „Terre des Hommes”, „Ziua Ștafetei”, un jurnalist profesionist sau cum s-ar zice „expertul” meu.

              Conform propriei sale descrieri, „expertul” este persoana care este mereu pricepută în domeniul despre care vrei să scrii. Ca în cazul de faţă, când eu scriu despre Ovidiu Vanghele, expertul în jurnalism, pe care am avut onoarea de a-l cunoaşte personal şi a-l întreba despre ceea ce preţuiesc eu mai mult în lume, şi anume: scrisul. Desigur, am discutat şi câteva aspecte legate de meseria sa şi de viaţa unui jurnalist, dar cel mai mult mi-au plăcut aceste afirmații ale sale: „Nicio zi din viaţa unui jurnalist nu este la fel.”, „Dacă înţelegi regulile ţării tale, înţelegi jurnalismul. Totul se bazează pe reguli.”

              Dar oare ce a vrut să spună prin aceasta?  În opinia mea de observatoare, a vrut să sublinieze că fiecare zi este o provocare. În viața unui jurnalist, zilele nu pot, nu au cum să fie la fel. Este ceva nou care apare neaşteptat, imprevizibil, ce poate fi bun sau mai puţin bun (excepţie făcând cazurile în care e de rău). Important este să fim responsabili și deschişi în faţa oricărei provocări, să nu ne ascundem după o copertină sperând că toţi uită de noi şi spectacolul se anulează.

              În acea seară, practic, am căpătat o nouă filă a cărţii vieţii mele, una esenţială. Una care mă face nu să cred, ci să ştiu că voi fi cineva. Scrisul mă defineşte. Acum este şansa mea să arăt ce pot! Sau cum a spus domnul Ovidiu Vanghele: „să hrănesc minţile oamenilor cu mâncare bună, proaspătă pentru creier.”

              Întrebarea mea pentru el a fost: „Ce abilităţi v-a dezvoltat jurnalismul?”. El mi-a spus foarte relaxat şi direct că dintotdeauna a fost împrăştiat, iar jurnalismul l-a făcut într-un fel să se axeze pe detalii, ca acele mici umbre sau linii sau puncte dintr-un desen, esențíale pentru imaginea de ansamblu. Trebuie atunci când scriem o poveste, a zis, să ne bazăm practic pe detalii. Să adăugăm acel plus în povestea noastră, care face diferența.

              În acea seară, domnul Vanghele nu a răspuns doar la întrebarea mea, ci la multe altele, astfel ajutându-mă să-i conturez cumva caracterul, să-l cunosc ca om. Am aflat de la el următoarele:

              – „Dacă înţelegi regulile ţării tale, înţelegi jurnalismul. Totul se bazează pe reguli.”

              – „Există două tipuri de zile în viaţa unui jurnalist: • La laptop, • Pe teren”

              – „Înainte să publici ceva trebuie să te super verifici, să fii responsabil şi să aloci timp subiectului la care lucrezi. Mereu este vorba despre public, pentru că atunci când devii jurnalist, preiei responsabilitatea de a le da ceva bun de consumat.”

              – „Da, mi-a fost frică la un moment dat, pentru că am scris nişte lucruri despre oameni mari, cărora nu le-a convenit”.

              – „Cu cât omul despre care scrii are un rol mai important în societate, cu atât modul de obţinere a informaţiilor va fi mai greu. Spre exemplu, am lucrat timp de doi ani pentru șase articole despre Gabriel Oprea, deoarece a fost foarte bine protejat.”

              – „Din momentul în care am abandonat facultatea de Drept, nu m-am mai gândit la ea.”

              – „Jurnaliştii au tot timpul pe lângă ei un expert (despre care vorbeam mai devreme, nota mea) adică un prieten, telefon, notiţe… pe scurt, surse de inspiraţie şi informare. Mă ajută să înţeleg.”

              – „Am scris şi am publicat articole despre ski prin Gazeta Sporturilor, deoarece iubesc să skiez.”

              – „Trebuie să luptaţi voi pentru generaţia voastră, să le daţi mâncare sănătoasă pentru a nu se intoxica la cap. Presa şi ştirile de azi afectează mintea multor oameni.”

              De aceste sfaturi şi micuţe istorisiri voi ţine cont în cariera mea de-a lungul timpului. Ziua asta chiar m-a ajutat. A fost exact ceea ce trebuie, suficient să mă motiveze să nu renunţ. Voi face chiar aici, chiar acum, când scriu, un jurământ: „Nu contează peste câte creste voi trece, prin câte mlaştini mă voi scufunda sau câte trepte voi urca, promit solemn că NU VOI CEDA NICIODATĂ!” Mulţumesc.

              Daria Apalane, elevă, în clasa a VI-a, la Școala Gimnazială „Miron Costin” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

              Timpul, căpcăunul care locuiește în mine

              Ciudată specie mai suntem! Ne bucurăm în noaptea fiecărui An Nou, de parcă am da timpul înapoi, de parcă am întineri! La răscruce de ani, printre cupe și pahare, eu, cel aflat cu marginile Timpului în destrămare, am început să cârtesc respectuos, aidoma lui Eugène Ionesco: „Înainte, sculându‑mă în fiecare dimineaţă, spuneam: «Slavă lui Dumnezeu care mi‑a mai dăruit încă o zi!» Acum spun: «Încă o zi pe care mi‑a retras‑o»”… Și m-am mai gândit la versul acela memorabil al lui Eminescu: „Iar timpul creşte-n urma mea. Mă-ntunec!” M-a înghesuit tulburător și Nichita: „Și nu va mai fi/ Nici ieri…/ Nici azi…/ Nici mâine…/ Va fi doar atunci/ Când am râs sau am plâns odată împreună/ La începutul și sfârșitul unui drum”. Bacovia m-a lecuit puțin de tirania clipei: „Nu-i mâini,/Nici azi,/Nici ieri –/Timpul…” M-am certat cu Sofocle, care mi-a spus că timpul e „zeu blând”, deși eu cred că este ticălos, l-am îmbrățișat pe Hugo, atunci când mi-a șoptit  tragic: „Bucuria şi durerea măsoară rău orele; prima le face secunde, cealaltă secole”…

              Am ciocnit un pahar de șampanie cu Rabindranath Tagore. Văzându-mi pesimismul tolănit în ființă, el a încercat să mă încarce cu optimism: „Fluturii numără clipe, nu ani, şi totuşi au timp destul”. Uitase că și-n el locuiește pesimismul. Într-una din zile îmi spusese că „fiecare copil care se naște dovedește că Dumnezeu nu s-a săturat încă de oameni”. Încă… Dar lasă deschise porți către această perspectivă. De pe un raft al bibliotecii, timpul absurd și fermecător de estetic al lui Ismail Kadare, cel din „Umbra”, turbat parcă de dihania pandemică, i-a dat  un bobârnac amical lui Tagore: „Mașinăria, vârtelnița timpului scotea rebuturi. Ghemuite, parcă deformate de paralizie, zilele se năşteau cu seara la început şi dimineaţa la sfârşit. Ani cu două ierni şi o toamnă între ele, şi mai rău, trei veri la rând şi o iarnă atârnând jalnic. Dar cel mai trist era să vezi timpul scurgându-se invers”…

              Poate că nu există un moment mai potrivit ca să cugetăm despre Timp decât în noaptea  care schimbă ștafeta anilor, atunci când  realizezi că zilele trec greu, dar anii foarte repede. M-am dus din nou către „Confesiuni” și mi-am îmbătat frumos sufletul cu tulburătoarea/ paradoxala viziune despre timp a Sfântului Augustin: „Ce este timpul? Dacă nu sunt întrebat, știu. Dacă sunt întrebat, nu știu”. Ieșind din jocul cuceritor  în care certitudinile și incertitudinile stau la festinul cel mare al cugetării, Sfântul Augustin mi-a spus că există, de fapt, trei timpuri: prezentul din cele trecute; prezentul din cele prezente; prezentul din cele viitoare. Numai că acestea, mi-a mai zis el, „există doar în suflet, iar într-un alt loc, eu, unul, nu le văd a exista. Prezentul din cele trecute se află în memorie; prezentul din cele prezente, în privirea atentă; şi prezentul din cele viitoare, în aşteptare”. În sufletul meu, al Tău… Asta înseamnă că există (și) un Timp privat, exclusiv personal, care trebuie gestionat fericit. Altfel, acest căpcăun care locuiește în noi ne va devora fără onoruri. Da, mi-a  spus și Einstein, tot în noaptea dintre ani, Timpul este un căpcăun privat, dar, pentru că a fost hărăzit cu relativitate, îl putem manipula, între anumite limite. „Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut”, zice savantul,  făcându-se pentru câteva clipe frate de cruce cu humorul lui Mark Twain…

              În zorii Anului Nou, privind către timpul primenit (doar) în calendare, m-am întrebat dacă, mărșăluind (cât o mai îngădui Domnul) prin cenușa  fierbinte a clipelor, mă voi lăsa târât de zile, voi târî eu zilele după mine sau… Încă n-am schițat îndestulător portretul acestui sau…

              Târgul de toate zilele. Noroc de duminică

              Bazarul Milcov la început de an. Zi de lucru. Găsești cu greu un loc de parcare. Micii întreprinzători se aprovizionează de aici cu piese de schimb, mai ieftine decât există în magazinele de profil. Găsești înlocuitor pentru aproape orice tip de angrenaj, casnic sau utilaj industrial. La mâna a doua. Garanția este obrazul. Dacă ceva nu merge… se repară. Există o regulă nescrisă. În târg nu se fură!

              Duminica se vinde și se cumpără sărăcia

               În colțul estic, pozționat strategic ca vad, într-o rulotă mică, un zâmbet mare cu ochelari, te invită, din perspectiva gemulețului mic, să comanzi. Cea mai cerută este cafeaua. Are omul rețeta lui, experimentată dea lungul anilor. Ceaiuri, supe instant și preparate la grătar, doar la comandă. Acum grătarul e rece.

              La cinzeci de ani, leu ca zodie, viața nu mai prezintă o provocare. Dar nici resemnare. Trebuie trăită așa cum e. Silviu Stan știe că duminica iese pe plus. Recuperează. A experimentat de toate, din ’92. În Turcia, apoi Italia, unde a lucrat de toate. De la dulgher, faianțar, marmorar, la măturător pe autostradă. Nu erau câini cu colaci în coadă pe acolo, pe care îi căutam noi.

              „Aici eu comand, eu execut! Nu mor de foame dar nici nu mă îmbogățesc. Să am cu ce plăti dările la stat. Ca să îți faci o casă, în țară, trebuie să te duci afară să muncești.”

              Tot acasă e mai bine

              De 10 ani are o mică afacere. „Într-o săptamână, dacă le pui cap la cap, nu-ți scoți banii! Cu sărăcii se trăiește în Bazar. Aduce omul din casă ce are. Calcă și apretează lenjeria folosită. Mă crezi? Așa existăm. De la farfurii la bluze. Să-i vezi cum trebăluiesc în palmă, cum îi numără, când adună 50 de lei. Mulți de un leu. Ce bucurie! Au pentru o săptâmână bani de mâncare. Duminica vin oamenii cu mobila, cu fierul forjat, pantofi, o haină spălată ca nouă. Dar dacă nu ar fi tot omul de rând, care să cumpere, noi am muri de foame! Vin și colecționari. Ăla bogat vine și ciugulește și el o bobiță. E orientat. O cumpără de parcă îi trebuie. Așa a lăsat Dumnezeu! Ca să trăiască toți. Când ajunge acasă o aruncă pe undeva, la colecție. Dar prin gestul lui, trimis fără să știe, l-a ajutat pe amărât. A cumpărat și ăla un kil de carne, la familie. Farmecul este că se cumpără ce aruncă alții la gunoaie. Bine că merge!”

              Despre virus?

              „Eu aș zice să lăsăm timpul să decidă. Cât am luptat, am luptat. Nu e vorba să te îmbogățești. Dacă nu te-ai născut să ai, n-ai să ai! Ai să ai dacă te zbați. Dar restul…? N-ai să-ți pui șampania, pe roți la mașină! Știi faza?! Am trecut anul cu bine. Ne-am trezit dimineață! Sănătoși? Bine cu tensiunea? În domeniul în care lucrez trebuie să fii apt din punct de vedere medical. Fac analizele la jumătate din an. Știți ce se zice? Că toate bolile astea, tot prin injecții se combat! Când erau în vechime astfel de boli, comunitatea impunea carantină. Cum a fost cu lepra. Îi izolau. Le lăsau de mâncare într-un loc dinainte stabilit. Nu intrau în contact. Eu acum îmi pun întrbarea? Este corect să pui pe un om, sănătos, să accepte să-l vaccinezi ca să devină bolnav? Nu-l îmbolnăvești? Cică nu-l constrângi! Dar nu-i mai dai voie să urce în avion, sau să-și ducă copilul la școală, dacă nu  figurează pe listă. Nu-i obligatoiu dar sunt obligat! Adică să stau în curtea mea dacă nu vreau? Pe timpul meu, la școală, nu intrai în clasă dacă nu făceai vaccinul. Am ștampile pe mână. Un copăcel îl scoți ușor din pământ, când e tânăr. Cu tot cu rămurele. La unul mare? Nicio șansă! Boala când o scoți? Fă vaccinul când copilul e tânăr. La o scoarță bâtrână e ca chestia aia, cum îi zice… Placebo! Dar dacă trebuie? Trebuie!”

              Alt colț din Bazar

              Vorbeam de vad. Strada Milcov nu are nicio legătură, ca denumire, cu locul pe unde curgea Bistrița altădată. Milcovul se pupă cu Siretul mult mai la vale, pas de imn pentru Prima Unire. Aia mică. Să dăm mână cu mână! Am bătut deja palma. Aici era un teren viran. Bazarul a fost amenajat la inițiativa edilulului de atunci, Dumitru Sechelariu, de a curăța orașul de cașcarabete și alte dughene, pentru a face un comerț civilizat. Cu reduceri de taxe și impzite pentru primii intreprinzători. Administrator al piețelor era Constantin Scripăț, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău.

              Dacă nu știi ce vinzi… stai acasă

              Un principiu pe care Neculai Ardeleanu, 53 de ani, băcăuan get-beget, născut crescut și botezat, exact de ziua onomastică. Săgetător! A mizat. Mai bine zis, a intuit oportunitatea. Își desfășura activitatea de comerciant la „Târgul de ruși”. Pe Mioriței, cum era cunoscută zona de către băcăuanii amatori de chilipiruri. E drept, locația de acum este cam peste mână, dar asta nu înseamnă că meseriașul nu sfințește locul, dacă are marfă bună și prețul mai mic.

              „Am început anul, cu speranța în suflet că o să ne ocolească orice boală, dar nu și clienții! Asta ne dorim! Să fim sănătoși! Ne-am specializat pe accesorii auto și elemente de asamblare. Am fost primul vânzător din bazarul acesta. Au trecut 24 de ani. Am lucrat la Partizanul. S-a dus! Am încercat altceva, prin ’93. Cu o măsuță. Pe Mioriței. Știți care a fost primul meu obiect vândut? Un ghem de sfoară! Am căpătat experiență. Era un risc să investești, plătind ceva adus la grămadă. Dar veneau moldovenii, de peste Prut, cu tot felul de produse de care vroiau să scape repede. Marfă rusească de calitate. Se căuta la noi.”

              Proiectul de modernizare a Pieței Miorița le-a oferit comercianților, cu acte în regulă, varianta de a-și desfășura activitatea legal, într-o altă locație. Era cam departe de ceea ce se cheamă vad comercial. „Am fost primul care a venit aici.  O săptămână am fost singur. Colegii, mai sceptici, încet-încet au venit și ei. Am pus umărul. Acum ne luptăm să-l menținem viu, Este singura noastră sursă de venit. Nu mai avem ce face altceva”.  Vorbește la plural. Asociat unic. Partener de afaceri  îi este soția. „Spun o vorbă pe care mi-o asum: încerc să supraviețuiesc, pentru că în Romînia nu văd alte oportunități oferite de stat. Mă voi vaccina. Pentru că sunt sigur că vor fi restricții. În vamă, la o angajare, și chiar dacă vreau să merg în Moll, la un film. Sau să prezint pașaportul dacă vreau să urc în avion. Noi suntem aici nu ca să-i scoatem banii din buzunar clientului, ci să îl ajutăm. Am învățat și învățăm! Tot ce vindem aici trebuie să știm ce vindem. Să dăm detalii tehnice. Nu trebuie să greșim. Altfel, vine clientul și ne înjură. Dacă ne pierdem  clienții, se duce credibilitatea! Se duce tot! Avem mască, dezinfectant, un an mai bun sperăm. Fără restricții, dar cu putere de muncă, vă urez tuturor!”

              † BOTEZUL DOMNULUI

              Sărbătoarea din această duminică este o teofanie, adică o manifestare a divinităţii lui Isus, deosebit de solemnă, mai mult decât Epifania din 6 ianuarie, datorită intervenţiei directe din partea cerului: Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria, spune Tatăl; şi Duhul Sfânt coboară asupra lui sub chip de porumbel.

              Profeţia lui Isaia despre slujitorul lui Dumnezeu, figura lui Mesia, ne este spreînţelegerea teologică a teofaniei. Profetul îl prezintă în numele Domnului: Iată-l pe slujitorul meu, alesul meu. Acest slujitor apare distinct de poporul istoric israelit şi este gata să împlinească o misiune întreită de mare importanţă: în primul rând, reînnoirea alianţei făcute cu Israelul; în al doilea rând, să conducă în patrie pe cei exilaţişi, în al treilea rând, să pună adevărata religie în mijlocul tuturor popoarelor păgâne.

              În vederea botezului lui Isus, Ioan a fost sfinţitşi umplut de Duhul Sfânt încă din sânul mamei sale Elisabeta (cf. Lc 1,41); a fost atât de sfânt în viaţa sa încât însuşi Mântuitorul îi aduce omagiul suprem, zicând: Om mai mare ca Ioan nu s-a născut din femeie, şi: El este îngerul trimis să-i pregătească drumul (Mt 11,10-11).

              Isus se apropie de Ioan Botezătorul şi prin acest gest îi recunoaşte deschis misiunea sa profetică; ba chiar se aşază în capul rândului prozeliţilor lui şi îi cere botezul pe bază de dreptate, confirmându-şi propria misiune de slujitor al lui Iahve. Acum botezul lui Ioan devine mai mult decât un simplu rit, devine un act moral de recunoaştere a păcatelor. Isus împărtăşeşte condiţia păcătoşilor, adică ia asupra sa păcatele lumii în calitate de Miel destinat pentru jertfă, devenind marele sacrament al lui Dumnezeu.

              Apa constituie elementul comun care stabileşte o legătură între Cristos şitoţi cei intraţi în apă spre a-şi mărturisi păcatele: Cristos Capul Bisericii şi Biserica semper renovanda prin botez şi pocăinţă, prin schimbare radicală de mentalitate.

              Botezul primit în numele lui Isus trebuie să ne facă solidari cu toţi fraţii săi, dar mai presus de toate trebuie să avem această conştiinţă că prin botezul lui Isus din Iordan noi intrăm în familia lui Dumnezeu, intrăm în intimitate cu cele trei Persoane, ceea ce de fapt constituie o nouă naştere, fiind o trecere de la solidaritatea cu păcatul la solidaritatea cu iubirea; din întuneric şi din singurătate, botezul lui Isus ne trece la o lume nouă de frăţietate.

              Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”

              Caravanserai

              Cred că toți cei care au trăit într-o familie cu mai mulți frați și surori își amintesc de jocurile copilăriei. Unii continuă să se joace împreună și când au crescut, pentru că sunt tot felul de jocuri, unele chiar foarte serioase, frumoase și creative. Cum ar fi literatura, de pildă. Există frați scriitori care au compus împreună, la patru mâini, un roman. Și am la îndemână un exemplu din literatura noastră actuală, mă gândesc la frații Filip și Matei Florian și la cartea „Băiuțeii”, în care ei se întorc în timp, retrezind în memorie o mulțime de întâmplări din aventuroasa lor copilărie. Sunt amândoi buni povestitori, au personalități diferite, stil distinct, și au reușit să scrie o poveste autentică, având note de pitoresc, de candoare și mult umor.

              Scrisul în familie nu este o noutate și mereu se ivesc alte și alte noi cazuri, cu unul întâlnindu-mă recent, când prozatorul Dan Perșa, colegul meu de redacție, de la Ateneu, mi-a adus o carte semnată de Codruța Perșa. Nimeni alta decât sora lui. O doamnă având o ocupație din afara lumii literare, dar cu preocupări și interes constant pentru arte, din moment ce a absolvit un liceu de profil (la o secție arte plastice). Totul a pornit de la o provocare, un fel de original pariu. Fratele, cunoscut autor al câtorva romane de succes, știind că și sora lui are proiecte literare neduse la sfârșit, i-a propus să înceapă amândoi câte un roman, pornind de la câteva elemente comune. S-au prins într-un joc al minții, al imaginației, și s-au pornit la treabă. Și așa s-a ivit romanul Codruței Perșa „Întâia noapte de dragoste”, scris cu o uimitoare, pentru un debut, siguranță a construcției, a stilului narativ.

              Am remarcat titlul, cu trimitere la Camil Petrescu, și am crezut, parcurgând prima parte a cărții, că voi citi roman de dragoste, gândul zburându-mi la perioada interbelică, la romanele lui Mihail Sebastian, de pildă. Era acolo o tonalitate care-mi amintea de prozatorii din acel timp. Dar, ce să vezi? Lucrurile au luat o întorsătură cu totul și cu totul neașteptată, romanul virând spre genul gotic, o parodie de fapt a acestuia, cu ramificații în fantastic și horror.

              Codruța Perșa se vădește a fi, în primul rând, o pasionată cititoare de literatură, o cunoscătoare a secretelor acesteia, ea mânuind abil procedee stilistice postmoderniste, intertextualitatea și ironia. Sunt savuroase, pline de umor, trimiterile la cunoscute opere literare, la personaje celebre (apare, la un moment dat, numele conului Leonida, printre altele, dar  este pomenit și un personaj dintr-un roman al fratelui ei), plăcerea jocului cu cuvintele și cu ițele încâlcite ale poveștii fiind una evidentă. O poveste captivantă, extrem de aventuroasă, stranie, cu vampiri, ceva desprins, după cum am notat deja, din genul  gotic. Romanul  pune mereu cititorul pe piste false, din cauza multor metamorfoze prin care trece. Este exact așa cum și-ar dori personajul principal Natalia (o femeie ciudată, foarte frumoasă și sensibilă, dar plină de surprize) să fie unul scris de ea.

              Interesant și atrăgător este și subtitlul romanului, „Caravanserai”, autoarea gândindu-se la hanurile vechi, de odinioară, unde poposeau călătorii, „adunându-se în jurul focului pentru a auzi povești uluitoare”. Iar nevoia oamenilor de povești este nemuritoare. Având și o supratemă, despre puterea vindecătoare a artei, a imaginației creatoare de noi universuri, „Întâia noapte de dragoste” este o carte scrisă cu real talent de povestitor, fiind  un plăcut popas de lectură.

              Văz şi auz

              PRIMA, NU ULTIMA! Pe 30 decembrie, la radioprogramul „Între prieteni” (RRA), Dan Creţa le cere numeroşilor săi ascultători să propună cuvântului anului 2020. După circa zece minute, îl aflăm: speranţă. Cine zicea că nu mai avem nici măcar speranţe?

              CINE NU ŞTIE GRAMATICĂ PLĂTEŞTE. Suntem anunţaţi de posturile publice de radio că în ultima decadă a lunii decembrie şi-au făcut apariţia pe reţelele de socializare mesaje ca venind din partea unor bănci (li se împrumutau şi siglele), prin care se comunica un anume raport privind costurile operaţiilor efectuate în anul gata să se încheie: 2020. Era invocat şi un articol dintr-o lege recentă. Având doar scop informativ, raportul respectiv doar trebuia consultat, dar pentru a deschide fişierul, erau cerute ultimele 6 cifre din codul numeric personal. Radio-România Actualităţi îşi avertiza ascultătorii să nu dea crezare unor mesaje de acest fel, existând riscul violării contului bancar. Autorii tentativei de furt s-au dat însă de gol când au formulat textul solicitării, care suferă de o cunoaştere precară a regulilor de exprimare în limba română. Iată un fragment: „În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. […] privind pieţele de instrumente financiare, precum şi a  legislaţiei secundare”. Acel „a” dinaintea cuvântului „legislaţiei” nu poate fi corespondentul vreunui substantiv (feminin, la numărul singular) din prima parte a mesajului, ceea ce se traduce printr-o eroare gravă de folosire a limbii române.

              JOCURI DE CUVINTE CU FOLOS SOCIAL. Le-am notat ascultându-i pe oficialii noştri care au reuşit, credem, să-şi atingă ţinta: „Vaccinarea este singura şi sigura cale pentru a reintra în normalitate”, iar înainte de Crăciun, am primit un sfat înţelept: „Să fim solidari şi solitari de sărbători!”

              DOR DE COPILĂRIE. Să ne amintim de scrierea „A murit Luchi” a Otiliei Cazimir: povestea unei fetiţe silite să se despartă de copilărie. Monica Pillat, întrebată când a aflat că nu există Moş-Crăciun, şi-a amintit anul – 1958 –, dar şi consecinţa dureroasă: „A fost atâta jale în seara aceea”, când s-a produs accidental deconspirarea „impostorului”, pentru că „ne-a murit Moş-Crăciun” (Orizont, Timişoara, 12/2020).

              DEPREPOZIŢIONALIZARE POPULARĂ. Mulţi ani!, în locul literarului „La mulţi ani!”, are avantaje: e pentru toată lumea, ne scapă de obligaţia ghilimelelor şi mai are o ţintă (mulţi ani! > mulţam! > mulţumesc!).

              SFINŢENIE. „Vă doresc în primul rând SĂNĂTATE – cu majuscule, în bold, italice şi cu roşu, ca sărbătorile majore din calendar”, ne urează L. F. Aşijderea tuturor semenilor noştri!

              AVEM PRIETENI DE CURSĂ LUNGĂ. „La cât mai multe articole «deşteptătoare»!” (Elena Petriman-Ţarălungă); „Viaţă lungă celor două pagini (6 şi 7) din ediţia de vineri a cotidianului băcăuan!” (Valeriu Bogdăneţ)

              Pe malul Iordanului, alături de Domnul…

              Trecut-au praznicele, dar marea Sărbătoare tot înainte ne stă. Căci, murmurul Iordanului, tulburat de intrarea Domnului, ne dă de stire că se va apropia Învierea. Avem de a face cu un fel de crăpătură a nădejdii, care ne deschide cerul iubirii. O arătare și o vedere a Domnului. Nu întâmplător, Biserica vede în această cuprindere de celebrări – Nașterea Domnului, Punerea Numelui, Tăierea împrejur și Botezul în Iordan – un singur mare Praznic, numit Epifanie. Trăim pentru el…

              Este importantă ziua de astăzi pentru înțelegerea tainică a faptului că pruncul Betleemului, devenit om în plinătatea vârstei, care acum se botează în apele Iordanului, care întotdeauna ne va putea trage de-a dreapta Tatălui, acolo unde ne este locul, are carne și oase. A călcat pământul, a văzut marea, a intrat în ea, a îmbrățișat pe cei ce plângeau, a iertat. Este Unul de-al nostru și Dumnezeu în aceeași vreme. Nu este o nălucă. El este în istorie. Sfinții Evangheliști, pentru a nu exista vreo urmă de îndoială asupra celor care s-au întâmplat, ne aduc înainte și coordonatele istorice ale evenimentului: În anul al XV-lea al domniei Cezarului Tiberius, pe când Ponțiu Pilat era guvernator în Iudeea, Irod era tetrarh în Galileea, Filip, fratele său, era tetrarh în Itureea și ținutul Trahonitidei și Lisanias, tetrarh în Abilena. Pe vremea arhiereilor Ana și Caiafa. (Evanghelia Sf. Luca, cap. 3). Realitatea existenței Sale este la fel de copleșitoare astăzi, ca și atunci. El, Fiul lui Dumnezeu, a venit să ridice păcatele lumii. O exprimă Ioan, numit Botezătorul, teribilul verișor îngeresc al tânărului bărbat ce răzbește istoria, singurul om pictat cu aripi în Biserică, Sfântul aflat la marginea dintre îngeri și oameni, care zărește cerurile deschizându-se, vede porumbelul și aude Glasul. De Bobotează, acest lucru se înfăptuiește: un om îngeresc se întâlnește cu Dumnezeu, pentru ca omul să poată deveni ca Dumnezeu. Iar taina Botezului nostru limpezește faptul că toți suntem invitați să primim pe Duhul Sfânt, murind și înviind.

              Minunat se poate alătura acestui tablou Cuviosul Antipa de la Calapodești, mare trăitor duhovnicesc și sfânt călugăr, odrăslit în ținutul Bacăului veacului al XIX-lea, pustnicul care-și onorează chemarea prin post, priveghere și rugăciune, prăznuit cu inimă plină de bucurie pe 10 Ianuarie. Trecut-au sărbătorile!… Dar Sărbătoarea tot înainte ne stă.

              Pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar

              Nu a oprit la trecerea la nivel cu cale ferată

                Poliția în acțiune

                La data de 08 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri din Bacău au depistat un bărbat de 53 de ani, din comuna Letea-Veche care conducea un autoturism pe strada Constanţei şi nu a respectat semnificaţia indicatorului Oprire, amplasat înaintea trecerii la nivel cu cale ferată fără bariere.Totodată, din verificări, poliţiştii au stabilit că bărbatul în cauză nu deţinea dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu are drept de a conduce autovehicule în România.

                Reamintim prevederile legale referitor la trecerea la nivel cu calea ferată:

                O.U.G. 195/2002R – Codul Rutier, prevede:

                Art. 60. (1) Participanţii la trafic trebuie să dea dovadă de prudenţă sporită la apropierea şi traversarea liniilor de cale ferată curentă sau industrială, după caz.

                H.G. 1391/2006 – Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, prevede:

                Art. 69. (1) Trecerea la nivel cu calea ferată curentă fără bariere sau semibariere se semnalizează, după caz, cu indicatoarele Trecere la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere sau Trecere la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere, însoţite de indicatorul Oprire.
                (2) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă prevăzută cu instalaţii de semnalizare automată fără bariere, interzicerea circulaţiei rutiere se realizează, optic, prin funcţionarea dispozitivelor cu lumini intermitent-alternative roşii şi stingerea semnalizării de control reprezentate de lumina intermitentă albă şi, acustic, prin emiterea de semnale sonore intermitente.

                Art. 71. (1) Semnalizarea de interzicere a circulaţiei rutiere se consideră realizată chiar şi numai în una din următoarele situaţii :
                a) prin aprinderea unei singure unităţi luminoase a dispozitivului cu lumină intermitent-alternativă roşie;
                b) prin funcţionarea sistemului sonor;
                c) prin poziţia orizontală a unei singure semibariere.
                (2) Circulaţia rutieră se consideră de asemenea interzisă şi în situaţia în care barierele sau semibarierele sunt în curs de coborâre sau de ridicare.

                Art. 136. (1) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă şi să se asigure că din partea stângă sau din partea dreaptă nu se apropie un vehicul feroviar.
                (2) La traversarea căii ferate, pietonii sunt obligaţi să se asigure că din stânga sau din dreapta nu se apropie un vehicul feroviar.

                Art. 138. (1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
                a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare;
                b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
                c) întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.
                (2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire, ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau ridicare.

                Poliția în acțiune

                  Reținut de poliţişti pentru violență în familie

                  Polițiștii Secției 6 Poliţie Rurală Traian au fost sesizați de o femeie de 49 de ani, din comuna Lipova, despre faptul că, în ziua de 06 ianuarie a.c., concubinul acesteia, un bărbat de 44 de ani, pe fondul consumului de alcool în exces, ar fi agresat-o fizic . De asemenea, bărbatul ar fi pornit o drujbă şi ar fi amenințat-o cu moartea pe femeie şi cei doi minori.
                  Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, loviri și alte violențe și amenințare.

                  Conducea cu viteză excesivă

                  La data de 08 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 38 de ani, din mun.Bucureşti, care conducea un autoturism, pe DN 2, pe raza localității Bogdan- Vodă, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 101km/h.
                  Bărbatul a prezentat poliţiştilor un permis de conducere emis de autorităţile din Iordania, fără a deţine un permis de conducere internaţional. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu are drept de a conduce autovehicule în România.

                  Reţinut şi cercetat de poliţişti pentru furt de telefoane şi ceasuri

                  Poliţiştii au depistat şi identificat un tânăr, de 26 de ani, din Bacău, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. A fost reţinut pentru 24 de ore.

                  La data de 08 ianuarie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat şi identificat un tânăr din localitate, bănuit de furt calificat.
                  Astfel, în urma cercetărilor specifice efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în cursul lunii decembrie 2020 şi la data de 05 ianuarie a.c., acesta ar fi sustras din trei magazine din Bacău, ceasuri şi telefoane mobile cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei.
                  Bănuitul a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.

                  Recomandări de la Poliția Rutieră

                  Având în vedere avertizările meteorologice privind condiții meteo nefavorabile la acest sfârșit de săptămână, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău vă reamintesc despre obligația echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei.

                  Totodată, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule următoarele:

                  -dotați autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece;
                  -verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și prognozele meteo;
                  -verificaţi funcţionarea sistemelor de degivrare şi de lumini, echipaţi autoturismul cu lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri antiderapante;
                  -evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului;
                  -nu uitaţi că în cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor;
                  -pentru a putea opri în condiţii de siguranţă în situaţia în care autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers;
                  – în condiţii de temperaturi scăzute, chiar şi când drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului. De aceea, evitaţi deplasările pe drumurile publice, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

                  – acționați pedala de accelerație cu moderație atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului și pe ceilalți participanți la trafic.
                  – în condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
                  – Nu folosiţi telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”. Totodată, evitaţi să conduceţi dacă sunteţi obosiţi şi nu consumaţi alcool!

                  Pentru pietoni recomandăm să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. De asemenea, nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie voluminoase şi traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă.

                  Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.