vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1653

PREMIERA ”Motanul încălțat”

Regizorul ieșean Ciprian Huțanu a revenit la Teatrul Municipal ”Bacovia”, la patru ani de la precedenta sa producție pe scena băcăuană – ”Hainele cele noi ale împăratului”, și a pus în scenă, alături de o echipă artistică foarte complexă, spectacolul – experiment ”Motanul încălțat”, după Charles Perrault, pentru care semnează, alături de regie, scenariul și ilustrația muzicală. Premiera, care a avut loc în acest weekend, s-a jucat în două reprezentații, sâmbătă, 30 ianuarie, și duminică, 31 ianuarie, cu casa închisă, solicitările de bilete depășind cu mult capacitatea sălii mari, limitată de regulile de protecție COVID 19.

”Motanul încălțat”, în viziunea regizorului Ciprian Huțanu, este un spectacol non-verbal, cu un decupaj scenic inedit, construit parțial pe structura unei producții cinematografice, cu sprijinul creatorilor ieșeni Andrei Cozlac și Silviu Apostol, care au realizat un video-mapping cu mare impact la public.

Munca la această premieră a însemnat foarte multe ore de repetiție la scenă, dar și filmări în studio, cu sprijinul FNB Events, personajele din proiecția video fiind de asemenea animate de actorii băcăuani.

Alături de artiștii păpușari ai Secției de Animație, din distribuția spectacolului face parte, pentru prima dată într-o producție cu păpuși, actorul băcăuan Tudor Hurmuz, de la Secția Dramă a Teatrului, care s-a integrat perfect în povestea imaginată de regizor.

Scenograful Gavril Siriteanu a creat păpuși captivante, de mari dimensiuni, pentru mânuirea cărora a fost nevoie de un efort de echipă.
La premieră au fost prezenți, alături de obișnuitul publicul băcăuan, creatori de teatru și film din Bacău, Iași și București, care au primit foarte bine noua producție a Secției de Animație a Teatrului Municipal ”Bacovia”. Următoarea reperezentație a spectacolului ”Motanul încălțat”, pe scena băcăuană, va avea loc duminică, 7 februarie, de la ora 11.00, biletele fiind deja puse în vânzare online, și la Agenția Teatrului Municipal ”Bacovia”. (Laura Huiban)

Motanul încălțat
după Charles Perrault

Distribuție:
Andi Andriucă
Tiberiu Gabor Bitere
Giuseppe Torboli
Mihai Chihaia
Marlene Duduman
Andreea Sandu
Ilinca Istrate
Marian Puiu Gheorghiu
și
Tudor Hurmuz

Ciprian Huțanu
Regie, scenariu, ilustrație muzicală

Gavril Siriteanu
Scenografie și păpuși

Andrei Cozlac & Silviu Apostol
Video-mapping

Giuseppe Torboli
Asistent regie

Adrian Costraș
Regie tehnică

Un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău a primit „Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne”

    Pentru modul în care și-a dus la îndeplinire misiunile în anul 2020, plutonierului adjutant șef Severian Vasile Benchea, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, i-a fost conferită „Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne”.

    Subofițerul, prin atribuțiile sale de comandant de grupă, a reușit să se evidențieze în anul care s-a încheiat recent prin modul în care și-a coordonat colegii pe timpul misiunilor specifice și a activităților care au privit respectarea măsurilor de siguranță, atât pe timpul stării de urgență, cât și pe timpul stării de alertă, dând dovadă de competență, profesionalism în exercitarea atribuțiilor la un nivel ridicat de calitate și reacție la situațiile întâlnite.

    Mai mult, jandarmul premiat a participat efectiv și afectiv la misiunea de salvare de vieți omenești în urma tragicului eveniment produs ca urmare a incendiului de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț, Sectia A.T.I, din 14 noiembrie 2020, se mai arată în comunicatul remis presei de către Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

    Fotbal/ Liga a III-a: Înfrângere usturătoare

    Primul amical, prima înfrângere pentru divizionara C CSM Bacău. Una usturătoare: 1-6 pe terenul Ceahlăului Piatra Neamț. „Știam că întâlnim un adversar bun, știam că avem probleme mari în centrul apărării și știam că aceste lucruri ne pot costa. Mi-am asumat însă riscul, așa cum îmi asum înfrângerea”, a declarat antrenorul „CSMeilor”, Giani Florian la finalul jocului de sâmbătă. „Am văzut unde suntem ca să știm ce avem de făcut.

    Oricum, avem nevoie de întăriri de lot, în special la nivelul fundașilor centrali”, a adăugat tehnicianul băcăuan, care a testat la Piatra doi jucători: portarul Dogaru, care a convins („este singurul câștig cert de pe urma acestui amical”, a comentat Florian) și fundașul Iapara din Republica Moldova, care nu a impresionat. Contra Ceahlăului trebuia să evolueze și atacantul de 34 de ani Bogdan Ungureanu (ex SC Bacău în perioada 2012-2104), însă acesta nu a putut fi utilizat din cauza unei disjuncții la umăr suferite la un antrenament.

    CSM Bacău a utilizat următoarea formulă de echipă: Dogaru- Prențu, Iapara, Manta, Strat- Adăscăliței, Ungurenașu- Nicodim, Antal, A. Mocanu- Preda. Au mai jucat: Maxim, Istrate, Priboi (autorul unicului gol al „CSMeilor”) și Cr. Mindirigiu. Următoarea partidă de pregătire a băcăuanilor este programată pe 6 februarie, la Roman, cu Sporting Juniorul Vaslui.

    Trebuie să mai căutăm…

    Am cunoscut un tânăr de aproape 21 de ani, şofer profesionist, care învârte volanul unei maşini de transport marfă. Munceşte de la 18 ani, de când şi-a luat carnetul de conducere. Era încă în liceu. Ştie bine limbile engleză şi italiană. De altfel, a şi încercat gustul apei şi al pâinii din Cizmă câteva luni, însă nu i-a plăcut şi s-a întors acasă. Am vrut să rămân în România, aici am crescut, am prieteni, îmi plac locurile, îmi spune cu un glas pierdut în zgomotul motorului.

    Muncă grea, toată ziua pe drumuri, încarcă, descarcă, mănâncă ce apucă, pe unde ajunge. Ţigara şi muzica îi sunt tovarăşi de nădejde. Când ajunge acasă, cade buştean. Mama este plecată în Italia, de tată nu mai ştie nimic de la vârsta copilăriei. Nu are fraţi, m-am învăţat singur, zice, îmi place munca pe care o fac, dar m-am cam săturat de ţara asta, continuă atent la drum. Şi, deodată, tace, iar eu nu-l tulbur cu alte întrebări. Continuă de unde a rămas: Am zis că m-am săturat de ţara mea, cu toate că o iubesc, însă nu de ţara mea sunt sătul, cred că sunt sătul de oamenii ei, de cei care conduc ţara. Nu fac politică, citesc, observ, discut cu prietenii mei: ceva nu merge, şi nu merge bine deloc.

    Oamenii nu înţeleg, şefii noştri, ai mei, ai altora, că nu neapărat banii sunt importanţi, au şi ei rostul lor, însă important este să fii fericit, să găseşti la muncă, acasă, pe stradă acel mod de a simţi fericirea. Oamenii au nevoie de fericire, sunt chiar condamnaţi să fie fericiţi! Nimeni nu mai ştie să vorbească frumos, să spună un „te rog” sau „mulţumesc”. Ştiţi ce spun?, mă întreabă. Aş vrea să-i răspund, dar nu pot, de fapt nici nu cred că vrea un răspuns. Ce ziceţi? Să îi spun că nu cred în fericirea departe de ţară, de casă, de prieteni, dar are libertatea de a alege…Că eu cred că fericirea este în noi, doar că trebuie să o mai căutăm…

    Pestă porcină la Frumoasa și la Gioseni

      Veterinarii băcăuani anunță noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici din gospodăriile țăranilor din Frumoasa, comuna Balcani, și Gioseni. În aceste condiții, serviciile veterinare au intervenit de urgență. Astfel, au fost plasate sub supraveghere oficială gospodăriile afectate, fiind aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport.

      În plus, autoritățile locale, pe lângă conștientizarea cetățenilor în privința prezenței pestei porcine în zone, prin amplasarea de afișe cu reguli simple și clare, vor instala dezinfectoare individuale, în jurul focarului, la intrarile și ieșirile din gospodăriile populației care deține porci. Săptămâna aceasta, echipe de medici veterinari vor realiza recensământul tuturor exploataţiilor, prin vizite la gospodările proprietarilor de porci, în vederea efectuării unui examen clinic al animalelor.

      De reținut că sunt active restricțiile și pentru 62 cazuri de pestă la porcii mistreți din Fondurile cinegetice de pe raza județului Bacău. Prin urmare, în zonele în care s-a identificat boala la porcii domestici, dar și în Fondurile de vânătoare de pe raza UAT – urilor, se realizeaza vânătoarea intensivă, până la reducerea efectivelor de mistreți la limita cotelor optime.

      Ștefan Vuza premiat la Gala de Excelență „Împreună protejăm România”

      Omul de afaceri Ștefan Vuza, președintele companiei Chimcomplex, a fost distins cu premiul Galei de Excelență „Împreună protejăm România”, organizată de Grupul de Presă MediaUno, sub egida Academiei Române și a Institutului Național de Statistică. Premiul a fost acordat pentru Investiții în economia românească, pentru implicarea Chimcomplex în combaterea efectelor pandemiei de Coronavirus-19 și pentru capacitatea de adaptare la provocările anului trecut.

      Grupul Chimcomplex deține platformele industriale de la Borzești și Râmnicu Vâlcea, care au lucrat tot anul 2020, deși aproape toată industria Europei s-a închis începând cu luna aprilie.

      „A fost o perioadă dificilă, a trebuit să ne regândim strategia și să ne regrupăm, dar am continuat să funcționăm – a spus Ștefan Vuza. Am început anul 2020 cu îmbunătățirea structurii de conducere a companiei și cu numirea unei noi echipe executive, care este performantă și dedicată trup și suflet celor două combinate. Imediat după această schimbare a venit noul coronavirus, împotriva căruia ne-am mobilizat cu toții și în timp record am crescut capacitatea de producție de biocide, inclusiv am adăugat în portofoliu un biocid gata de folosit cu o concentrație recomandată de Organizația Mondială a Sănătății și am redeschis instalația de izopropil-alcool (substanță utilizată în dezinfectanții pentru mâini)”.

      Grupul de Presa MediaUno a fost înființat în anul 2000, la inițiativa unor tineri ziariști specializați în presa socio-economică. Principalul său obiect de activitate este editarea unor publicații de nișă (ProfitNet, Barometrul Medical, Barometrul Social, Barometrul Politic, Barometrul Ora României, Micul Paris și The New Europe).

      „Anul 2020, acest premiu și altele pe care le-am mai primit ne confirmă că strategia noastră este bună. Că focusul nostru trebuie să rămână pe inovare, că suntem o echipă valoroasă și că procesul de integrare a celor două mari platforme chimice de la Borzești și de la Oltchim, companii emblematice pentru industria chimică românească, este unul necesar la nivel național și internațional.
      Acest premiu este al angajaților Chimcomplex! Felicitări!”
      Ștefan Vuza

      „Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face!”

      Elemente alogene care se conectează la pârghiile economice, devalizează resursele țării în folosul unor interese străine, elimina românii care li se opun și nu se opresc până nu reușesc să-și impună propria conducere la nivel național? Oricât de mult vi s-ar părea că rândurile de mai sus descriu o realitate contemporană, în relitate, este vorba de câteva secole din istoria Munteniei, în care grecimea țărigrădeana și rumeliotă s-a dat peste cap pentru a pune stăpânire pe țară.

      Când vorbim de fanarioți, nu trebuie să ne limităm doar la așa-zisul „veac fanariot”; încercările grecilor de a se impune ca stăpâni în Țările Române sunt mai vechi și, probabil, nu degeaba Mihai Viteazul a semnat, la 1595, un tratat cu Sigismund în care se stabilea ca nici un grec să nu fie primit în slujbele statului. Însă, nu mai târziu de 1613, Radu Mihnea vine să preia tronul înconjurat de o liotă de greci. Acțiunile acestora vor determina reacții dure împotriva lor iar mai mulți boieri pamânteni își pierd capul din cauza asta.

      După cinci ani, însă, paharnicul Lupul Mehedințeanu și căpitanul Buzdugan – ne spune Bălcescu – se apucă de măcelărit grecii din Muntenia, faptă pentru care vor fi trași în țeapă un an mai târziu. Grecii se înmulțesc din nou iar boierii români se răzvrătesc determinându-l pe Leon Tomșa să-i alunge din țară pe străini la 1631. Decizia este tardivă, vodă este mazilit iar pe tron va veni Matei Basarab care ia o serie de măsuri, între care „desrobirea” mănăstirilor românești închinate celor grecești, închinarea fiind un mecanism prin care venitul mănăstirilor din Muntenia era transferat mănăstirilor grecești de la locurile sfinte.

      Următorul voievod, Constantin Șerban întărește desrobirea mănăstirilor dar este răsturnat de intrigile grecilor. În locul său vine un grec – Mihnea al III-lea – care, având o ura cumplită față de români, nu ezită să-i măcelărească. Urmează mai multe domnii scurte în care se înmulțesc grecii până când Radu Leon, mazilit de Poartă, promite boierilor români să-i dea afară din țară pe elini dacă se împacă. Boierii sunt de acord, numai că vodă vine de la Stambul înconjurat de o sumedenie de greci care pornesc o adevărată campanie împotriva pământenilor. După ce-l otrăvesc pe logofătul Cantacuzino (cunoscut ca patriot, ne explică Bălcescu), grecii se înțeleg cu domnitorul să-i taie pe boierii români. Numai că aceștia află de complot și, în ziua respectivă, trag clopotele Mitropoliei iar poporul și soldații se fac pavăză.

      Domnitorul e nevoit să promită că-i va alunga pe greci. O face și este mazilit. Voievozii Grigore Ghica și Duca Rumeliotul readuc grecii dar la 1679 începe domnia lui Șerban Cantacuzino, care ca și, ulterior, Constantin Brâncoveanu, se sprijină pe elementul românesc. „Grecii se precurmară și țeara se liniști și începu a se întemeia” – spune Nicolae Bălcescu. „Grecii atunci văzând că țeara le scapă din mână se gătiră să deie o lovitură hotărâtoare. Unele dintre familiile fanariotice, precum Mavrocordații, aflându-se în mare influență la Poartă, intrigara și în doi ani capetele Brâncovenilor, Cantacuzinilor, Văcăreștilor, Dudeștilor căzură supt securea otomană și fanarioții dobândiră pe seamă-le cu hotărâre tronul domnesc”.

      Dar, odată cu domniile fanariote, lupta pământenilor cu grecii nu încetează. Românii vor înregistra victorii dar și victime din rândurile capilor lor, lucruri despre care vom discuta altădată.

      Prima campanie integrată din România pentru Salamul de Sibiu

      Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS), din care face parte și Grupul Agricola din Bacău, prezintă în premieră pentru România prima campanie de prezentare a unui produs încadrat într-un sistem de calitate European – Salamul de Sibiu, produs cu Indicație Geografică Europeană (IGP). Campania, face parte din proiectul european de promovare ,,Enjoy it’s from Europe”, desfășurată până pe 19 februarie și prezintă povestea Salamului de Sibiu, primul produs românesc din categoria „carne procesată”, recunoscut în anul 2016 cu distincția europeană a calității IGP.

      ,,Salam de Sibiu IGP – Gust european desăvârșit” este o campanie integrată de marketing care implică o componentă Social Media, dar și de digital și include ca livrabile două spoturi TV. Spoturile publicitare mizează pe afectiv, surprind meșteșuguri vechi asociate momentelor esențiale ale producerii acestui salam și ne poartă cu emoție prin povestea oamenilor care zi de zi duc mai departe tradiția realizării celui mai titrat salam din România. Salamul de Sibiu a fost recunoscut cu Indicație Geografică Protejată prin înscrierea, pe 9 februarie, în Registrul european al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice protejate. Astfel, pe 9 februarie 2021 cele opt posturi TV incluse în campanie vor difuza în prime-time clipul campaniei de 60 de secunde,’ ca celebrare a notorietății acestui produs atât de iubit de consumatorii din România și din întreaga lume.

      De-a lungul anilor, Salamul de Sibiu nu a suferit schimbări majore în compoziție, păstrându-se materiile prime și condimentele, afumarea la rece și perioada de maturare-uscare de lungă durată care contribuie la crearea gustului său aparte. În etapa de producție corespunzătoare afumării la rece, batoanele de salam sunt expuse fumului provenit de la lemnul de esență tare pentru o durată semnificativă de timp (cuprinsă între 3 și 10 zile). Particularitățile acestui lemn contribuie în mod decisiv la conturarea aromei specifice a sortimentului. Această pricepere este, de fapt, bogăția care s-a transmis de-a lungul generațiilor, cunoașterea fiind împărtășită de toți cei devotați fabricării Salamului de Sibiu.

      ,,Noi trebuie să contribuim la îmbunătățirea percepției consumatorilor cu privire la sistemele de calitate europene. De asemenea, consumatorii au nevoie să cunoască mai multe despre Indicațiile Geografice Protejate și ce beneficii aduc acestea în viețile lor. Provocarea noastră este să dezvoltăm programe care să îmbunătățească imaginea produselor și să conștientizeze consumatorii cu privire la calitatea produselor și a metodelor de producție, astfel încât să crească cererea pe piața internă și să se încurajeze deschiderea de noi piețe.”
      Carmen Gavrilescu, președinta Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu

      Să ţii întunericul sub control

      Am zile colorate, pe care le iubesc, pentru că totul îmi merge bine, altele sunt într-un griu alburiu, au ceva ceţos, nelămurit, nu-mi promit nimic, iar de cele negre nu vreau să-mi amintesc. Şi am zile când mă trezesc cu o melodie în cap, dansez pe ritmurile ei şi plec la treabă cu o stare sprinţară, senină, pe care-mi place s-o transmit celor din preajma mea. Unul dintre cântecele lui Santana, de pildă, „Corazon espinada” îmi pune sângele în mişcare întotdeauna, îmi ridică tonusul, dar îmi plac la fel de mult şi „Black magic woman” şi „Smooth” (ft. Rob Thomas), în fine, Cosmic Carlos, Carlos Nebunul, cum este supranumit, se află mereu pe lista preferinţelor mele. Pentru că este un chitarist genial şi un om de o mare bogăţie interioară, care mi s-a dezvăluit în autobiografia sa, publicată şi la noi sub titlul „Tonul universal”. Cântăreţul care a ştiut atât de bine să topească într-un tot seducător rock-ul cu rimurile de jazz latino, recunoaşte, dintru început, că, „pe vremuri, eram o persoană exagerată şi greu de controlat”.

      Cu o sinceritate, crudă, pe alocuri, aminteşte despre furiile, spaimele lui, despre orgolii şi lipsa de speranţă, despre neîncrederea în sine. Se vedea fără nicio valoare, şi parcă se juca de-a v-aţi ascunselea cu el, până într-o zi când i s-a ridicat vălul de pe ochi şi a început să înţeleagă ce anume îi făcea rău. Santana spune că a fost aidoma unui şarpe care s-a lepădat de pielea sa veche. Care la el însemna „vină, ruşine, pedeapsă, condamnare, frică”. Iar noua piele i-a adus frumuseţe, eleganţă, rafinament, îndurare, demnitate. O metamorfoză uluitoare, un adevărat dar ceresc pentru cântăreţ, el vorbind mult despre divinitate în cartea sa, invocând iubirea supremă, căreia el i-a dat numele de „Ton universal”. Odată ce-l descoperi, ce-l asculţi, egoul dispare, iar energia preia controlul. „Îţi dai seama că nu eşti singur, că eşti conectat cu toţi ceilalţi. În viaţa fiecăruia există o cale de a primi Tonul universal, însă prea puţini îi permit să ia naştere. Cei mai mulţi oameni o anulează prin lucruri care sunt mult mai importante pentru ei, precum banii, faima sau puterea.”

      Despre muzica lui, Cosmic Carlos spune că ea vine prin el direct de la Creator, şi că o foloseşte pentru ca oamenii „să recunoască divinitatea şi lumina care se află în ADN-ul lor”, el nefiind decât un simplu intermediar. Îmi place modestia acestui cântăreţ legendar, care îşi recunoaşte modelele şi le aduce omagiul său, purtând pe tricourile lui chipurile acelora care nu mai sunt: John Coltrane, Bob Marley, Billie Holiday, Miles Davis, ei continuând să inspire oamenii, să aprindă scânteia, să găsească binecuvântări şi miracole, fiindcă sunt „nemuritori, vii într-un prezent etern”. Carlos Santana a reuşit, aşa cum şi-a propus, să scrie o carte tonică, onestă şi elegantă, luminoasă. În care să nu fie regrete, resentimente, vinovăţii trecute. Pentru că, izbânda lui cea mai mare, după cum mărturiseşte, este păstrarea întunericului, pe care toţi îl avem în noi (sub diferite chipuri, egoism, invidie, lăcomie, josnicie, furie, care nu e decât o frică mascată), sub control. Iată şi îndemnurile pe care şi le adresează după revelaţiile sale, după ceea ce a învăţat din lecţiile vieţii: „Fii un instrument al păcii, un gentleman cu orice preţ. Bucură-te, distrează-te. Învaţă să-şi asculţi vocea interioară şi nu te intoxica cu tine însuţi. Păstrează-ţi întunericul sub control!”

      Cum ți-e somnul?

      Există multe tipuri de persoane, și aproape toate sunt diferite între ele. Ceea ce duce la diferite tipuri de oameni care dorm, de fapt la diferite tipuri de a dormi, dar să rămânem la oameni. Sunt cei care dorm buștean, adică poate să treacă și un tren pe lângă ei. Opușii lor sunt cei care au insomnii sau care dorm iepurește. Un tip foarte cunoscut este cel numit ”elev”. Își dorește să doarmă, nu are insomnii, însă are foarte multe teme, proiecte, teste și… dar ce nu are el de făcut. Groaznic! Mai sunt oamenii cărora gândurile rele le chinuie somnul, dar, după cum știți, ”fiecare după cum își așterne”.

      Apoi, sunt alte două categorii, de fapt sunt mai multe, dar acum mă voi referi la două categorii, care împart această planetă, posesorii de pisici și posesorii de căței. Ce-i drept, nu am foarte multă experiență cu cățeii, căci eu sunt în tabăra ”pisică”, iar două petreceri în pijama cu un cățel participant nu se pun, însă am prietene cu un cățel în casă și care trebuie să își strice somnul, deoarece când câinele vrea afară asta e lege. Trist când își dorește asta la trei dimineața.

      Cu pisicile am mai multă experiență, având o prietenă felină. Ele au mai multe moduri de a dormi. Modul meu preferat este atunci când noaptea dorm, și doar pe la unu – două se trezesc să mănânce iar apoi ”trag pe dreapta” toată noaptea. Altă stare a pisicilor e ca omul să fie saltea, adică dorm pe tine sau te vor jos din pat dar, în mărinimia lor, îți lasă totuși și ție un colțișor în care să își faci somnul. Uneori, prietena ta felină vrea să doarmă lângă tine în pat, învelită, și luată în brațe precum un bebeluș. Alteori vrea la locul ei, acoperită cu o păturică. În concluzie, cei care nu au animale dorm liniștiți… dar, cel puțin, cei care au o pisică dorm fericiți. J

      De aceea, rămâne ca voi să alegeți cum dormiți. Cu sau fără animale. Cu sau fără gânduri rele. Sau cu teme, proiecte, și teste. Ori fără.

      Maria-Alexandra Vaman, elevă în clasa a VI-a, la Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran”, membră a Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

      † DUMINICA a 4-a de peste an

      Prima lectură ne vorbeşte despre profetul ales şi chemat de Iahve care, trăind din cuvântul şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, era sfânt şi apăra sfinţenia operelor divine, prevestind prin cuvânt şi prin faptele bune sfinţenia viitoare în care va apărea Mesia şi se va impune ca profetul prin excelenţă.

      Lectura a II-a ne vorbeşte despre sublimitatea fecioriei. Fecioara, ca şi profetul, se luptă pentru aceeaşi cauză: să sfinţească în sine şi în alţii lucrările minunate ale Creatorului. Ea, trăind din cuvântul şi pentru cuvântul Domnului, este sfântă şi prin sfinţenia vieţii prevesteşte venirea a doua a lui Mesia şi starea definitivă a acelora care îl vor însoţi pentru vecie, fiind ca îngerii lui Dumnezeu (cf.Mt 22,30).

      Textul evanghelic al acestei duminici se află într-o firească continuitate cu cel de duminica trecută. Dacă atunci Isus Cristos vestea şi actualiza prin persoana sa prezenţa Împărăţiei lui Dumnezeu în lume, acum, prin gestul eliberării unui posedat de diavolul care îl înrobea, El începe să pună în aplicare programul său mesianic. Acest program presupune îndepărtarea oricărei realităţi înrobitoare (demoniace) şi instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Semnificativ, pentru episodul nostru, este faptul că exorcismul înfăptuit de Isus Cristos este precedat de învăţătura pe care El o dă în sinagogă. Atât învăţătura cât şi exorcismul sunt percepute de cei de faţă ca fiind înfăptuite cu autoritate. Prin urmare, însăşi evanghelia predicată de Isus comportă în sine o forţă eliberatoare câtă vreme este asumată şi trăită. Şi mai semnificativ este faptul că evenimentul relatat are loc în zi de sâmbătă. Semnificaţia profundă acestei zile în care Dumnezeu şi-a încheiat creaţiaşi s-a odihnit, constă în aceea că, odată cu instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a eliberării de orice înrobire demoniacă, Isus Cristos oferă tuturor membrilor Împărăţiei Sale acea odihnă şi pace de care au nevoie.

      Isus a voit să apară înaintea ochilor noştri pe acest pământ în toată strălucirea sfinţeniei sale, nu pentru a ne descuraja, ci pentru ca noi să avem posibilitatea să privim în el, ca într-o oglindă, toate păcatele noastre pe care le-a luat asupra sa.În Isus ne recăpătăm nevinovăţia, haina albă care ne va da dreptul de a intra la ospăţul de nuntă al Mielului (cf. In 1,29.36; 1Pt 1,19).

      Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

      Locul unde se experimentează cultura de măr și cătină

      Medicii, nutriționiștii, chiar și politicienii care știu ce înseamnă dinții străpeziți, ne recomandă să consumăm cel puțin un măr pe zi. Nu întâmplător a fost inclus ca supliment, în beneficiul Programului „Cornul și laptele” oferit copiilor în școli. A fost salutară și inițiativa de a se planta, în curțile unităților de învățământ, acest pom fructifer. Vorbim la trecut. În ultimele decenii, datorită specialiștilor care lucrează în stațiunile de cercetări, au apărut peste 700 de noi soiuri românești. Selectate tot dintre cele adaptate zonei noastre. Mere care se strică. De aceea sunt soiuri de vară, de toamnă și de iarnă. La concurență cu cele din import. Admirate ca un bibelou și jumătate de an, până la Sărbătorile de Paște. Rămân țiplă, cu gust și miros de covid!

      Unde sunt livezile de altădată?

      Când tânărul inginer Ioan Viorel Rați a primit repartiție în Bacău, pe la 1979, profesorul lui universitar, Cireașă, coordonator de licență, îi inoculase deja, dintre sâmburoase ca fruct, studiul cătinei. A lucrat câțiva ani în legumicultură, s-a implicat și în înființarea unei culturi de….

      Dar zvăpăiata de minune vie, fruct și nu numai, cătina cu calitățile ei terapeutice nebănuite, Viorel a păstrat-o în suflet. Crește dar nu se spune, pe unde miroase a zăcăminte de gaz sau petrol în subsol. Și zona e propice la noi. La Gherăiești chiar prisosește. Vorbim de calitatea cătinei cultivate și nu de cea decimată, din arealul natural, pe unde iese, finuț, gazul emanat al atâtor Ere. Un exemplu de răbdare și înțelepciune al Terrei, care nu o să ne ierte greșelile. Nu-l citez pe domnul profesor. Nu ar face asemenea afirmații!

      Trece „ciobanul” cu căruța, are oile prin stufăriș, angajați de verificat. La întoarcere vede că a dat gălbeaza în luncă și nu strechea, scoate securea și, în loc să ia o crenguță cu boboțe de cătină, taie arbustul cu totul. Umple plăvanul căruța! Să le dea de treabă celor de acasă. Să aibă a doua zi ce vinde la tarabă. Sigur o să vedeți și anul acesta iar prin piețe, după ploaia de cireșe, știți cum arată, grămezi cu boabe de cătină. Nu ajung să prindă nici măcar culoarea lor naturală. Fructul are și el o perioadă optimă de recoltare. Altfel nu te poți bucura de proprietățile medicinale atât de lăudate. Mama lui de ginseng românesc! Marfă „bio”?! Nici așa! Pentru cei care doresc să cultive cătină în gospodăria propie, chiar și în spatele blocului dacă spațiul o permite, există opțiuni. La nivel de an 2017 erau deja omologate 7 soiuri noi. Arbuști cu valențe calitative pe care selecția naturală o face în timp. Ca la croșetat sau la dans. Doi pași înainte, unul înapoi. C-așa-i la noi! Pachet de 7&1. Vlăstare și-un vlăjgan bun de prăsilă, ce pot fi cultivate pe câțiva zeci de metri pătrați. Aici nu e vorba de polenizare cu albine. Natura își face treaba și trebuie să-i acceptăm capriciile. Revenind la măr, poate crește în spirală și pe un trunchi de bază, altoit! Să nu ne ducă mintea la pisica cu nouă cozi. E un proces mult mai blând, experimentat. Adevărul e că dacă nu intervii cu foarfeca, briceagul de altoit, dăruitorii noștri de fructe o iau razna! Cert este că arbuștii, crescuți în stațiune, după câțiva ani de grădiniță, dau roade. Și ce roade! Să lăsăm invidia deoparte.

      Cidru, compot, dulceață

      Pelteaua, pe care o pregătea bunica, rămâne inegalabilă în memoria papilelor gustative. Avea doar câîteva ingrediente la bază. Dezvălui doar trei: cotoare de gutui și de măr, un ceaun mare atârnat de un lanț reglabil deasupra unui foc de lemne și un linguroi cu coadă cât mai lungă. Rețeta poate deveni un brend, de ce nu și un brand, dacă-i afli secretul.

      Bazele pomiculturii intensive au fost puse în Bacău, în urmă cu 150 de ani, în arealul străbătut de apele Bistriței și Siretului. „Clădirea unde astăzi este Stațiunea de cercetări pomicole era în degradare, iar toată suprafața, de la dig și până aici, era plină de gunoaie. Împreună cu inginerul Florescu, am adus tractoare cu șenile, am nivelat și am scos tot. Erau niște plopi, șase oameni dacă-i cuprindeau. A trebuit să facem amenajarea care este și astăzi. De la început m-am ocupat cu activitatea de cercetare a stațiunii. Am umblat prin țară după material săditor. Obiectivul fiind acela de climatizare a soiurilor, stabilirea sortimentelor și tehnologia de cultură și de tratament. Clădirea aceasta a aparținut unei comunități religioase. Am căutat prin arhive. Vă dați seama că eram curios! Nu pot să le spun arendași. Frații Șolț au venit aici pe la începutul anilor 1900, aduși de un prinț de Albania, care locuia la Hemeiuș. Unde mai există vechiul castel, în Parcul dendrologic. Unul dintre frați era administrator acolo, celălalt a cumpărat, de la un boier din Săucești, pe la 1920, suprafața de 271 de hectare, pe care le-a plantat cu pomi fructiferi. Erau împrăștiate livezile ca niște enclave. De dincolo de Siret, până în zona asta, lângă albia râului Bistrița, care atunci nu era regularizată. În 1952 a venit naționalizarea. În fotografiile pe care le am expuse pe un perete, la intrare, se vede conacul, casa lor de familie, moara, cărămidăria. Nu apare numele fotografului, dar au fost realizate în 1922.”

      Prof.univ.dr. ing. Ioan Viorel Rați

      Cel mai important lucru, ca profesor, Ioan Viorel Rați le oferă studenților care au optat pentru această specializare, cu mare impact pentru viitor, un loc unde să experimenteze. Pepiniera din Șerbănești reprezintă locul de practică al studentului sau masterandului. Loc unde poate să-și pună în practică proiectele. Să genereze acea competivitate în care fiecare fure” ceva din greșelile celorlalți. Învățământul pe internet nu te obligă să-ți cureți glodul de pe cizme, dacă ți-ai ales această profesie, care trebuie să devină meserie.

      Tranziția

      „Cu un an înainte de Revoluție am fost numit, din partea pomiculturii, președintele comisiei de recepție a investițiilor în pomicultură. Atunci erau multe investiiții pe amenajări, amplasamente. Și urmau să se facă mai multe livezi. Erau 4000 de hectare de pomi și 4500 de hectare cultivate cu viță de vie. În 1889! În afară de acestea, mai urmau să se înființeze încă 2.500 hectare cu pomi, plantații tinere. Așa erau în plan!”, își amintește prof.univ.dr. ing. Ioan Viorel Rați.

      Într-un text, transpus grafic, este greu în a înnobila modestia, pasiunea, perseverența și profsionalismul unei familii de specialiști, de a performa într-un domeniu la care ne raportăm toți. Ce mâncăm mâine? Un cartof, o ceapă, o varză, un măr, o maia decongelată, un cidru sau o țuică făcută din prune? Cine nu a plantat un pom… și așa mai departe, este și el om! Dați un cot și zâmbiți de sub mască. Vorbim de fructe! La atâta stres… gândind la sănătate și la ce avem la îndemână, până a ajunge la medicul de familie, care are și el familie, grija de ce face vecinul ne mai ține în viață! Cu vaccin sau fără, tot Mama natură ne crează adaptabilitate, dacă nu vrem să ajungem , protestând în van, purtați pe scut. Mâncați un măr!

      Dragei mele sau dragii mele? (II)

      Revenire

      Nu am bănuit că va fi nevoie de continuarea discuției pe tema de mai sus, dar faptul că se scrie și se discută despre o chestiune de ortografie nu poate decât să-i bucure pe lingviști. Aceștia sunt însă datori să intervină și să ofere în primul rând conținutul normei academice în vigoare și apoi să imagineze o soluție pentru ca aceasta să fie logic însușită. În urmă cu cinci ani (11 nov. 2016), am încercat o mică analiză a cazului, cu prezentarea cauzelor comiterii acestui gen de greșeli, propunând și o cale de prevenire a erorii de natură morfologică. (În ultimele zile, textul a ajuns să fie cel mai citit articol de pe site-ul cotidianului „Deșteptarea”.)

      Scuze filologice

      Susținătorii formei cu e (dragei mele) se apără cu DEX-ul, iar argumentul este, să recunoaștem, destul de puternic. Se nesocotește însă un adevăr pe care școala și mass-media ar trebui să-l facă mai cunoscut decât este acum: când nu stăpânim sensul unui cuvânt, consultăm Dicționarul explicativ al limbii române sau orice alt dicționar „român-român”, fie și unul școlar pentru clasele mici. Dacă însă vrem să știm care este forma corectă a unui cuvânt scris (cerință ortografică) sau rostit (cerință ortoepică), vom apela la lucrările normative editate de Academia Română, prin Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Acestea sunt două: „Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”, ediția a II-a (DOOM2, 2005) şi „Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație”, ediția a V-a (IOOPV, 1995).

      DEX-ul, restanțier

      Mai întâi să reproducem cuvântul-titlu din DEX 2016: „drag,, dragi, -e, adj., s.m. și f., s.n.” Așadar forma incriminată este recunoscută de cea mai populară lucrare lexicografică de la noi, apărută sub egida Academiei Române. Am consultat și edițiile anterioare ale DEX-ului (1975 – ed. I, 1996, 2009, 2012), în care apare aceeași serie. „Ediția revăzută și adăugită” (cum scrie pe cotor) din anul 2016 conține în prefață următoarea precizare: „Această nouă ediție a II-a, revăzută și adăugită, reprezintă punerea de acord a ediției anterioare a DEX-ului publicată la Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, cu normele ortografice, ortoepice și de punctuație din ediția a II-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2), apărută la aceeași editură în anul 2005” (p. X). Trecem peste faptul că DOOM-ul nu se ocupă de punctuație (cine vrea să știe unde se pune și unde nu se pune virgula are la îndemână IOOP-ul, unde P este abrevierea de la „Punctuație”), dar punerea de acord nu a fost realizată integral. (E drept, volumul de muncă a fost uriaș, confruntările între DEX și DOOM priveau chestiuni de maximă finețe, mergând până la unitatea minimală – litera –, încât colectivul de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” a înregistrat în activitatea de revizuire și minusuri.)

      Duminica lui Zaheu vameşul

      Evanghelia rânduită spre citire în duminica aceasta ne relatează o întâmplare petrecută între Ierihon şi Betania-pe drumul suirii spre patimi a Domnului Iisus şi îl are în centrul atenţiei pe „Zaheu vameşul”. Este acelaşi loc unde mai deunăzi orbul Bartimeu din Ierihon voise să-L vadă şi să-L audă pe Hristos, fiind vindecat în chip minunat de Mântuitorul. Azi aceiaşi dorinţă de a-L vedea şi cunoaşte o manifestă un alt om: Zaheu-şeful vameşilor (Luca 19,2), om mic de statură, hulit de oameni din cauza serviciului său care-l obliga să fixeze şi să strângă taxe şi dări de la oameni pentru romani- pentru cotropitori … Felul în care erau strânse aceste taxe către Imperiul Roman cotropitor dar şi faptul că aceşti vameşi erau constituiţi într-o castă de funcţionari al cărei şef era Zaheu, îl face pe acesta cu atât mai urât de popor.  Ascultând Evanghelia acestei Duminici am putea spune că Mântuitorul şi-a făcut drum special prin Ierihon spre a se întâlni cu acest vameş „fiu şi el al lui Avraam”. Ne impresionează trei lucruri în această Evanghelie: atitudinea Domnului faţă de Zaheu , pocăinţa acestuia şi mântuirea adusă lui Zaheu şi “casei lui”.

      Atitudinea Domnului faţă de Zaheu este evidentă : iubire, chemare la Sine şi rămânere în casa lui – identică faţă de toţi oamenii, faţă de toţi fiii lui Avraam. Ne putem întreba: Care a fost atitudinea lui Zaheu atât de deosebită încât a dobândit promisiunea mântuirii ? Răspunsul este la îndemâna oricui : Zaheu s-a urcat într-un dud ca să-L vadă pe Iisus nu numai la modul literal relatat de Evanghelist; el s-a „ridicat deasupra mulţimii” desprinzându-se de ea, de condiţia vieţuirii în păcate şi fărădelegi aşa cum trăia majoritatea poporului! A recunoscut păcatele sale printr-o pocăinţă publică, făgăduind în faţa tuturor schimbare, îndreptare şi o viaţă nouă în concordanţă cu normele morale noi predicate de Domnul Hristos. Câţi dintre cei din zilele noastre care greşesc în vreun fel ar fi capabili de un asemenea act de pocăinţă şi dorinţa de a-L primi pe Iisus? Sau câţi dintre noi am fi capabili de a făgădui (a ne lua canon) să îndreptăm greşelile săvârşite în trecut şi mai mult decat atât, să ne schimbăm radical viaţa ? Zaheu acest lucru l-a făcut : “Iată jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva întorc împătrit” (Luca 19, 8).  Consecinţa acestei pocăinţe şi făgăduinţe spre o viaţă nouă a adus lui Zaheu mântuirea: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”(Luca 19, 9-10).

      Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

      Continuă operațiunea „Cu mască/fără mască”. Din 1900 de persoane legitimate au fost amendate 46

        În această perioadă, sub autoritatea Instituției Prefectului, structurile teritoriale ale M.A.I. şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii de control continuă să acţioneze, pe raza judeţului Bacău, pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor, fiind intensificate activităţile de verificare în zonele aglomerate, pieţe, societăţi comerciale dar şi în trafic, în mijloacele de transport persoane.

        În ultimele 24 de ore, peste 200 de efective formate din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii de control au verificat 199 de obiective/locaţii cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.
        În cadrul activităţilor au fost legitimate 1898 de persoane, iar pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii de la rutieră au verificat mijloace de transport persoane, fiind oprite pentru control 299 de astfel de autovehicule.

        Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, forţele de ordine au aplicat 46 de sancţiuni contravenţionale, avertismente şi amenzi în valoare de 3 000 lei.

        Reamintim cetăţenilor că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 856 din 2020, în această perioadă nu este permisă organizarea evenimentelor private.

        Acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecţie sanitară dispuse vor continua şi în perioada următoare, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte distanţa socială, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2.
        Echipele mixte de control se află permanent la datorie prin participarea la activităţi informativ – preventive şi, deşi nu aplicarea de sancţiuni este scopul forţelor de ordine, acestea vor interveni cu fermitate în toate situaţiile în care legea este încălcată.

        Accident la Nicolae Bălcescu

          La data de 29 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat cercetări pentru a stabili înmprejurările producerii unui eveniment rutier, pe raza localităţii Nicolae Bălcescu.

          Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 35 ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-un cap remorcă şi remorcă, pe DN2-E85, în interiorul localităţii Nicolae Bălcescu, nu ar fi păstrat distanţa faţă de autovehiculele din faţa sa, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 53 ani, din Bacău şi, ulterior, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a acroşat un autoturism condus de un bărbat de 31 ani, din Bucureşti, proiectându-l în afara părţii carosabile.

          Totodată, primul autoturism lovit a fost proiectat în autoturismul condus de o femeie de 53 ani, din comuna Hemeiuş, care era oprit pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton.

          În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corproală a bărbatului de 31 ani, din Bucureşti.

          Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

          În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

          În weekend jandarmii se vor afla la datorie, pentru siguranța băcăuanilor

            Peste 150 de jandarmi băcăuani vor fi la datorie, în acest sfârșit de săptămână și vor desfășura mai multe acțiuni pe raza județului nostru.

            Efectivele de ordine publică vor acționa zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, precum și pentru verificarea respectării măsurilor sanitare impuse și de combatere a răspândirii a virusului Sars-Cov2, fie independent, fie în cooperare cu polițiștii băcăuani.

            Jandarmii recomandă cetăţenilor să adopte un comportament civilizat şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau să apeleze numărul unic de urgență 112 dacă sunt implicați sau observă persoane care sunt implicate în fapte antisociale.

            De asemenea, având în vedere starea vremii, pe traseele montane vor fi prezenți jandarmii montani care se vor asigura că iubitorii de munte se vor bucura de natură în siguranță.

            Pentru acest lucru recomandăm persoanelor să nu se aventureze pe trasee fără echipament adecvat, să se informeze asupra gradului de dificultate al traseului, să nu consume băuturi alcoolice și să pornească în drumeții. Totodată, aceștia nu trebuie să recurgă la deteriorarea amenajărilor turistice, marcajelor sau indicatoarelor de orientare, pentru a nu crea dificultăți altor persoane care se află pe trasee.

            A furat 900 de lei de la un bătrân de 76 de ani

              La data de 28 ianuarie a.c., poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 25 ani, din comuna Cleja, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.

              În fapt, în după-amiaza zilei de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, tânărul în cauză ar fi pătruns, prin efracţie, respectiv prin forţarea unei ferestre, în locuinţa unui bătrân de 76 ani, din comuna Cleja, acesta lipsind de la domiciliu în intervalul orar 16.30 – 18.30, de unde ar fi sustras suma de 900 de lei.

              Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că aceeaşi persoană ar mai fi comis un furt, prin sustragerea sumei de 1400 de lei, din aceeaşi locuinţă.

              În urma probatoriului administrat, faţă de tânărul de 25 ani s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv.

              Despre algoritmul colbuit al imnurilor și steagurilor

              Am scris la această rubrică despre textele imnurilor naționale, apreciind că sunt niște bocete despre război, moarte și ură. Găsesc în „21 de lecții pentru secolul XXI” (Yuval Noah Harari, Iași, Editura Polirom, 2018, pp. 108-112) alte nuanțe interesante croite pe aceeași temă, dar cu trimitere și către drapelele naționale.

              Nonconformistul Harari zice că majoritatea imnurilor naționale „par să fi fost compuse de Beethoven într-o zi mai curând mediocră” (op. cit.) și ne aruncă o provocare: „Vă puteți petrece o seară împreună cu prietenii ascultând diverse imnuri naționale pe You Tube și încercând să ghiciți cui aparține. Până și versurile sunt aproape la fel în toată lumea, denotând concepții comune legate de politică și loialitatea de grup” (ibidem). El ne propune chiar și versurile unui imn, îndemnându-ne să ghicim cărei țări aparține. Grea, dacă nu imposibilă încercare! Am putea nominaliza zeci de țări…

              Steagurile naționale sunt trimise de către Harari la categoria… „conformism anost”. „Cu o singură excepție, toate steagurile sunt bucăți dreptunghiulare de material textil ce înfățișează un repertoriu extrem de limitat de culori, dungi și forme geometrice. Nepalul este țara care face notă discordantă, cu un drapel alcătuit din două triunghiuri. Firește, până și pruncii interesați de… heraldică știu că: steagul indonezian are o bandă roșie deasupra unei benzi albe; steagul polonez a schimbat ordinea acelorași benzi; drapelul Principatului Monaco este identic celui indonezian … Dacă vrem să realizăm diferențele dintre drapelele Belgiei, Ciadului, Coastei de Fildeș, Franței, Guineei, Irlandei, Italiei, statului Mali și a unei țări numită România avem dificultăți mari” (ibidem).

              Într-o pauză destinată hărțuirii stresului, chiar și Elon Musk, fondatorul Tesla, și-a făcut timp să posteze pe Twitter un mesaj în care arată că steagul României și cel al Ciadului sunt aproape asemănătoare. Drapelul României, care are culorile poziționate pe verticală, datează din 1861. Ciadul a adoptat acest model în 1959, când și-a declarat independența față de Franța. Țara africană a optat inițial pentru culorile verde, galben și roșu, însă, întrucât și Mali avea un drapel asemănător, a schimbat culoarea verde cu albastru… Steagul nostru a devenit lacrimă de cruce cu al statului Ciad, după ce s-a renunțat la stema de pe steag, în 1989.

              În 2004, Ciad a solicitat O.N.U.să analizeze problema. Experții din Ciad au acuzat România că a… furat steagul statului lor. Au fost create și niște instituții internaționale pentru a stinge conflicte de acest gen, dar în zadar. În fiecare țară există slujitori ai vexilologiei care papă o pâine tare gustoasă cercetând steagurile din varii epoci și țări; inclusiv în România.  La noi trudește și Comisia Națională de Heraldică. Dacă vreți să realizați stema unui oraș, vă puteți lăsa păgubași din cauza exigențelor impuse de către varii comisii locale și naționale. Cu un steag național este mai simplu. Decid în culise doi politruci și-i gata simbolul, deși Tudor Mușatescu ne avertizase că pe un drapel ar trebui să fluture sufletul colectiv al neamului.

              5 persoane rănite într-un accident la Onești

              Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma coliziunii unui microbuz de transport călători cu un autoturism pe drumul naţional DN 11, în municipiul Oneşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Andrei Grecu.

              Potrivit acestuia, au fost răniţi şi şoferul şi pasagerul din autoturism şi trei persoane din microbuz.

              „În microbuz se aflau 17 persoane, dintre care 3 au leziuni minore. În autoturism se aflau 2 persoane. La Centrul de Primiri Urgenţe Oneşti au fost transportate astfel: conducătorul auto de pe autoturism, transportat de SMURD Oneşti, şi 5 persoane transportate de 3 ambulanţe SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

              Pompierii au intervenit la locul accidentului cu un modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi echipajul SMURD.

              Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.