miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1563

Cum e să ai pisică?

Poate că anul 2020 a fost groaznic. Dar știu că au fost și câteva lucruri grozave. De exemplu, ziua mea. Cea mai tare. Am primit două cadouri care m-au schimbat: o cameră foto și o pisică. De fapt, o cameră foto (despre care nu voi vorbi acum) și o prietenă felină. Se spune că în cazul unui animăluț de companie, el sau ea trebuie să te aleagă. Însă în cazul meu nu a fost așa. Ea s-a ales cu mine și eu cu ea.

Cred că unele daruri sunt menite să sosească la momentul potrivit. Și acest moment a fost carantina. Când ești singură în casă, fără să ai voie să ieși afară, o pisică te ajută foarte mult. Astfel că Luna a devenit super-prietena mea în timpul pandemiei. Cine ar fi crezut că pisicile râd, zâmbesc, transpiră pe burtică? Până la urmă asta nu se întâmplă decât atunci când este foarte fericită. Poate nu e normal, neapărat, însă nici noi, oamenii, nu suntem normali. Dacă întrebați cum știu când e relaxată, tristă, fericită sau când vrea plic, nu știu. Pur și simplu, totul vine de la sine. E frumos să ai pe cineva blănos alături, mai ales când îți este rău. Căci știe să te facă mai bine. Stă lângă tine și nu te judecă. Ei bine, poate da, câteodată, dar asta depinde de câtă afecțiune și câte plicuri cu mâncare îi oferi.

M-am hotărât într-o zi să privesc lumea așa cum o face Luna. Pisica se afla pe calorifer, iar eu, lângă ea. Privea pe fereastră, adoră să facă asta, și am început să privesc împreună cu ea. Și atunci mi-am dat seama ce lipsește din tabloul pe care-l priveam, mi-am dat seama că (îmi) lipsesc fețele oamenilor, că vreau să văd iar zâmbete pe chipuri străine (poate unii oameni mai erau și triști, dar măcar îți puteai da seama de emoțiilor lor).

Da, pandemia e nasoală rău, dar se va termina, pentru că totul trece, bun sau rău. Și, uneori, în acest timp, poate fi de folos să ai o prietenă felină, care să te învețe să privești, să iubești (fără să judeci) și să ai răbdare.

Maria-Alexandra Vaman, 12 ani, elevă în clasa a VI-a A, la Școala Gimnazială „Dr. Al. Șafran”, membră a Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău

Invazia păreriștilor

Văd că sunt aprinse discuții în jurul PNRR, considerat a fi un adevărat test pentru actuala guvernare. Și sunt mulți aceia care se avântă în discuții, în datul cu părerea, unde avem sumedenie de „specialiști”. Mai ales că, din spatele calculatorului, la adăpostul anonimatului, cel mai adesea, se poate spune orice. Iar asta nu e bine, pentru că este vorba despre un spațiu public, care nu ar trebui lăsat la voia întâmplării, ca să fie infestat cu tot felul de dejecții. Să le ceri însă unora un minimum de bun-simț, de autocontrol e prea mult, din moment ce marea și singura lor distracție, pesemne, e vorba groasă, înjurătura trivială.

Sunt indivizi agresivi, resentimentari, plini de toxine, care dau senzația că nu au nicio ocupație și stau non-stop pe rețelele de socializare, pe forumurile unor publicații, pe Facebook, dându-și cu părerea despre orice și despre oricine. Cei mai penibili sunt atotștiutorii, care atacă toate subiectele, băgându-se ostentativ în discuții despre cele mai diverse teme. N-au idei, argumente, dar au tupeu cu caru’. Sunt plini de sine și extrem de combativi, contrazicând pe toată lumea. Rețelele sunt sufocate de o avalanșă de sfertodocți totalmente agramați, dar foarte volubili, gresivi, lansându-se în fel de fel de controverse. Vin la rând inșii năimiți de cine știe ce formațiune, care au ținte precise și împrăștie calomnii, denigrează, maculând tot ce ating. Iar unii se cred atât de deștepți, încât minimalizează pe oricine, fac bășcălie, trăgându-se de bretele cu alți ciraci aidoma lor, foarte activi și ei în mediul online.

Din păcate, sunt prea puțini acei oameni care știu cu adevărat să citească o știre, un articol, pentru asta fiind nevoie de un anume efort, altfel sensurile trec pe lângă, scapă înțelegerii. Oamenii nu mai au însă răbdare și totul se face pe fugă și pe deasupra, fragmentar, superficial, zappingul devenind un mod de existență. Iar cu acei aprigi combatanți de pe forumuri, cu surplus de adrenalină, umorali, veșnic încrâncenați, n-are rost să te răfuiești nicicum. Dimpotrivă, e bine să-ți amintești o înțeleaptă vorbă a lui Caragiale (era un sfat pe care i-l dădea lui Octavian Goga, ajuns în închisoare, în urma unor procese de presă). „Ți-am spus de atâtea ori, nu te mai bate cu proștii, că te răpun… Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viață? Pe urma deștepților ? Prostia, suverana prostie e întotdeauna mai tare.(…) Nimic mai greu decât să cârmuiești proștii. Ei au un instinct de împotrivire organică” Organică era și suferința marelui scriitor în fața prostiei, care-i dădea dureri fizice, îl lua cu rece în creștet când se izbea de ea. Ăsta-i paradoxul, prostia nu-i doare pe „apropitarii” ei, dar dă grele dureri de cap celorlalți, neatinși de ea.

Revenind la ce spuneam vizavi de „păreriștii” de toate orientările și culorile, inși sterili și toxici, cred din ce în ce mai mult că e nevoie urgentă de o ecologie a opiniilor, pentru ca viața noastră socială să fie una civilizată și mai curată, cu un aer respirabil. E prea multă frenezie autodizolvantă pe rețelele de socializare, e inflație de „opinii” și ar fi bine să scăpăm de ea. Invazia păreriștilor din spațiul public, de inși care spun tâmpenii enorme, este profund nocivă.

† DUMINICA a 6-a a Paştelui

Duminica a VI-a a Paştelui poate fi numită, mai mult decât alte duminici sau sărbători, drept duminica iubirii, reluând testamentul lui Isus de la Cina cea de Taină. Sfântul Ioan apostolul nu a găsit altă definiţie mai bună pentru Dumnezeu decât că Dumnezeu este iubire (1In 4,16).

Ce este această iubire divină? Iubirea divină intervine mereu în istoria lumii pentru a-i da omului sensul vieţii lui, uşurinţă pentru a o parcurge, ajutor în necazuri, vitalitate şi fericire în conştiinţă. Orizontul omului, deşi creatură limitată, se lărgeşte până la infinitul absolut numai prin iubire. Iubirea divină deţine primatul în toate şi de aceea are dreptul asupra tuturor lucrurilor şi mai ales asupra omului, fiindcă el ne-a iubit mai întâi şi a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (1In 4,10).

Durata iubirii divine faţă de noi este veşnică: Eu te-am iubit cu o iubire veşnică (Ier 31,3); ea nu se poate termina în timp. În noi, iubirea poate să fie şi să nu fie, dar în Dumnezeu ea este tot una cu esenţa sa, cu existenţa şi nu poate să nu fie. Dumnezeu nu poate dispreţui pe nimeni, nici chiar pe cei mai mari păcătoşi, fiindcă vede în ei valoarea persoanei din actul creaţiei, act de iubire. Dumnezeu urăşte faptele rele ale omului, fiindcă acestea arată lipsa iubirii, ele sunt o absenţă a binelui care îi repugnă, sunt un nimic lipsit de sens, sunt un fel de haos creat de om în care îşi pierde sensul şi îşi creează singur iadul. Aşa cum îngerii cei răi şi-au format haosul lor, tot aşa şi omul desprins de iubire îşi creează haosul propriu.

Unii cred că perfecţiunea stă în asprimea vieţii, alţii în rugăciune, alţii în primirea deasă a sfintelor taine, alţii în faptele creştineşti de milostenie, dar se înşală, pentru că desăvârşirea stă în iubirea lui Dumnezeu din toată inima, spune sfântul Francisc de Sales. Iubirea desăvârşită nu o putem avea decât prin Fiul Omului, fiindcă numai el ni-l poate da pe Duhul Sfânt, ca să-l vedem pe Dumnezeu în orice om şi să-l iubim aşa cum vrea el.

Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

Un reper editorial… fluviu: „Personalități băcăuane”

Cornel Galben ne-a dăruit recent al optulea volum din ampla lucrare „Personalități băcăuane” (Bacău, Editura Corgal Press, 2020, 304 pagini). Este, după știința noastră, cel de-al treizeci și doilea volum publicat de autor. Debutul fusese în 1993 („Enescu etern”, București, Editura Quadrat Press). Un calcul simplu ne spune că, în medie, la fiecare segment temporal de 2,21 de ani de viață Cornel Galben a publicat câte o carte…

Probabil că nu există zonă literară a României în care cineva să se fi aplicat cu atâta acribie și consecvență asupra personalităților locului. Truda aceasta pe teritoriul istoriei literare, al culturii, în general, este pilduitoare, dar aplauzele primite n-au fost întotdeauna pe măsura efortului său. Să aruncăm, cu ajutorul autorului, o privire generală asupra acestui ultim volum din seria „Personalități băcăuane”: „Ca și în precedentul, ponderea o dețin și de data aceasta scriitorii – poeți, prozatori, critici și istorici literari, eseiști, traducători, memorialiști – dar veți găsi în pagini fișele altor reprezentanți de seamă ai spiritualității băcăuane, de la academicienii Ioan Athanasiu și Radu Beligan la ofițeri și inventatori, de la profesori universitari și artiști la slujitori ai Bisericii, de la gazetari și medici la diplomați etc., scriitorii având ei înșiși o paletă largă de profesii, fără de care nu ar putea supraviețui, într-o societate guvernată de analfabeți funcționali, puși pe căpătuială și în dispreț total față de cei care reprezintă cu adevărat oropsitul nostru neam” (op. cit, p. 5).

Între cele 50 de personalități incluse în volum există uneori distanțe mari e o scală a ierarhii valorilor, unii, precum psihologul Stela Teodorescu, universitarul Ștefan Munteanu, scriitorii Viorel Savin, Victor Munteanu și Valeria Manta-Tăicuțu sau actorii Radu Beligan și Ernest Maftei reprezentând valori consacrate național și nu numai.

Și pentru acest volum, activitatea de documentare este impresionantă. În cazul unor personalități, „Referințele selective” (în volume, în periodice) sunt copleșitoare, nu doar ca întindere. Pentru Viorel Savin, de pildă, aceste referințe cuprind zece pagini, pentru Radu Beligan opt, pentru Victor Munteanu alte cinci etc. Precaut, Cornel Galben ne spune că referințele despre personalitățile incluse în volumele sale sunt selective, dar ele ar putea fi considerate exhaustive, de vreme ce cunosc și autori care află noutăți despre referințele critice care-i vizează solicitând consiliere/ informații de la banca de date… Galben.

Aplaudăm precizarea pe care autorul o face în însemnările introductive („Încă un început”), atunci când spune că, deși între cei prezenți în paginile volumului există diferențe de valoare, „fiecare în parte se distinge printr-o activitate bogată și laborioasă în domeniul său, utilă în primul rând semenilor și pilduitoare pentru cei ce azi au cu totul alte modele” (ibidem, p. 6). Totuși, constatăm uneori existența unei generozități în exces. Unora le sunt atribuite sau își atribuie ei înșiși titluri de profesor, deși competențele certificate riguros le lipsesc sau nu sunt decât efemere popasuri în acest domeniu. Despre alții aflăm că sunt poeți, eseiști, prozatori, deși urmele lăsate în aceste zări creative nu par a fi decât niște încercări cu ecouri timide de tot.

Trei sugestii… Două pentru autor. Lipsesc din cele opt volume personalități băcăuane foarte importante. Viitorul le-ar putea aduce în prim-plan? Un volum special al „Personalităților băcăuane” n-ar putea fi dedicat ziariștilor băcăuani? Celor din formatul… clasic și contemporan al jurnalismului, vreau să spun. A treia sugestie este pentru un posibil… Mecena (viețuitor chiar și sub chipul unei autorități publice), care ar putea investi în reeditarea… unitară a volumelor „Personalități băcăuane” (din care mai așteptăm cel puțin încă două volume). Ar fi un gest interesant pentru Istoria locului, dar și un gest de prețuire față de Autor.

Urmează o lună cu restricții la apă în Bacău: 5 ore dimineața și 5 ore seara

Apa va fi livrată în municipiul Bacău cu porția în următoarele 35 de zile după ce municipalitatea a dat undă verde continuării lucrărilor la rezervoarele de la Barați. Lucrările au început anul trecut, însă a mai rămas de înlocuit ansamblul hidraulic de la camera vanelor de la un rezervor de 5.000 de mc. Ca și anul trecut, lucrările vor avea ca efect reducerea presiunii la robinete și furnizarea apei cu program în mai multe zone din Bacău.

Se reiau lucrările la rezerva de apă a Bacăului

De luni, 10 mai, reîncep lucrările la rezerva de apă a Bacăului. Anunțul a fost făcut vineri, 7 mai, de către primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, într-o conferință de presă organizată chiar la fața locului, împreună cu reprezentanții Companiei Regionale de Apă Bacău și cei ai constructorului care va executa lucrările.

Proiectul „Înlocuire a asamblului hidraulic existent în camera vanelor de la rezervoarele Barați”, executat în proporție de 50%, a demarat în mandatul primarului Cosmin Necula, în iunie 2020, lucrările fiind suspendate din cauza pandemiei de SARS-COV-2. „Stația de tratare a apei este construită în urmă cu 60 de ani. Multe dintre instalațiile de aici sunt neschimbate de atunci. Anul trecut, au început lucrările care au durat câteva săptămâni, fiind întrerupte din motive de pandemie. Am discutat, pe la începutul anului, cu directorul CRAB și am așteptat să se ajungă la o rată de infectare mai mică, sub 1 la mie la cât s-a ajuns în prezent, să treacă și sărbătorile pascale, ca să reluăm lucrările, esențiale pentru a cupla rezerva de apă”, a declarat primarul Stanciu Viziteu. În prezent, sunt recepționate lucrările deja încheiate la acest obiectiv, concomitent cu reluarea celor restante.

„Important pentru băcăuani este că se va rezolva definitiv problema alimentării cu apă a municipiului, prin înlocuirea ansamblurilor hidraulice, astfel încât să conectăm rezerva de apă, care, evident, va aduce un suplus, asigurând fluxul necesar consumului. Este important ca lucrările să fie executate cât mai rapid, așa că am toată încrederea în CRAB și în constructor că se vor mobiliza foarte bine”, a mai spus primarul Bacăului.

Restricții în furnizarea apei

Cert este că necesitatea și oportunitatea realizării acestei investiții a fost impusă atât de vechimea mare și de gradul de uzură avansat, cât și de de faptul că lucrările sunt esențiale pentru interconectarea cu viitoarea conductă de legatură (așa-zisa rezervă de apă a municipiului Bacău) dintre Stația de Demanganizare Gherăiești și Stația de Tratare Barați. De reținut că, în mod normal, durata maximă de folosință în condiții cât de cât optime a unor astfel de ansambluri este de cel mult de 40 ani.

„O parte din populația municipiului este alimentată cu apă de la stația de pompare de la Gherăiești, ceea ce înseamnă cu nu va fi afectată de aceste lucrări. Asta pentru că aceștia vor avea apă asigurată de la fronturile de captare de la Gherăiești și din Mărgineni 2, unde, de asemenea, CRAB are un șantier în lucru, pe fonduri europene, respectiv reabilitarea fronturilor de captare și realizarea stației de demaganizare. Este o lucrare complementară rezervei de apă, întrucât de acolo se aduce surplusul de apă, prin intermediul rezervei de apă Barați”, a precizat Nina Chiper, directorul general al CRAB Bacău.

Prin urmare, odată cu reînceperea lucrărilor rămase de executat în incinta Stației de Tratare Barați, respectiv înlocuirea instalației hidraulice aferente celui de-al doilea rezervor de 5000 mc și înlocuirea conductelor din zona camerei vanelor, între 10 mai și 15 iunie, va fi restrictionat programul de furnizare a apei potabile, la parametri normali de debit si presiune, pentru 40% din consumatorii municipiului.

„Aici, sunt 2 rezervoare de 5.000 metri cubi și unul de 10.000 de metri cubi, iar lucrările, începute anul trecut și reluate de acum, vizează cele două rezervoare de 5.000 mc. Practic, acum vom scoate din funcțiune un rezervor, de aceea aper programul restricționat. Vom avea minus 5.000 de mtri cubi în privința alimentării cu apă a populației”, a subliniat directorul CRAB.

Cine și când va avea apă cu porția

Practic, vor fi trei etape de excutare a lucrărilor, timp în care apa potabilă va curge la robinete după un program bine stabilit. Astfel, între 10 mai și 9 iunie, furnizarea apei potabile se face 5 ore dimineața (în intervalul orar 05.00 -10.00) și 5 ore după amiaza (în intervalul orar 16.00 – 21.00). În această primă etapă, se va înlocui instalatia hidraulică a celui de-al doilea rezervor de 5000 mc, fiind necesară golirea rezervorului, ceea ce înseamnă reducerea stocului de apă necesar compensării consumului în anumite perioade, cu 5000 mc”, au preciat reprezentanții companiei de apă.

Vor fi afectați de aceste lucrări blocurile din zonele Pod Mărgineni – str. Gării – Aleea Parcului – Str. Oituz – Str. Energiei – Str. Mioriței , etj.II-IV, precum și Str. Gării – Str. Bradului – Str. Mioriței – Str. Ion Luca – Str. G. Bacovia – Str. Energiei, etj.II-IV. Totodată, restricții vor fi la blocurile de pe Str. Narciselor – Calea Republicii – Str.Condorilor – Str. Henri Coandă, et. II-IV, precum și cele de pe Calea Mărășești – Str. Garofiței – Str. Letea, etj.II-IV, Calea Republicii – Metro – Str. 2 Stejari (com.Sarata), et. II-IV, din zona centrală a Bacăului – Str.9 Mai – Bd. Unirii – Calea Marasesti – Str. Războieni etj.II -IV, din cartierul Gheraiesti, cartierul CFR – Str. Constanței și blocurile bară, altele dacât cele menționate mai sus, vor fi afectate la etajele III si IV.

A doua etapă va fi între 10 iunie și 11 iunie, când la fel va fi necesară întreruperea alimentării cu apă a conductei de transport Mărgineni – Barați, însă doar pe o perioadă de 12 ore. În acest timp, nu vor avea apă la robinet atât băcăuanii amintiți mai sus, cât și cei de pe Calea Moinești, din zona SALBAC, de pe Calea Moinești nr.34, fosta fabrică Diana Forest (actualmente Barlinek Bacău), cei de pe Str. Arcadie Șeptilici, Str. Prelungirea Arcadie Șeptilici (com. Mărgineni) și str. Între Vii (com. Măgura), locuitorii satului Barați (com. Mărgineni) și din comuna Mărgineni, satele Valea Budului – Trebeș – Pădureni – Luncani – Podiș. Programul de furnizare va fi de 3 ore, dimineața, și 3 ore, după amiaza.

În fine, etapa a treia, va fi în perioada 11 iunie – 15 iunie, când furnizarea apei potabile se face 3 ore, dimineața, (în intervalul orar 06.00 – 09.00) și 3 ore, după amiaza (în intervalul orar 17.00 – 20.00). În această etapă, se vor realiza lucrări de înlocuire a tronsonului de conductă de alimentare Mărgineni – Rezervor Barați, din camera vanelor până în exteriorul acesteia, precum și înlocuirea conductei efluentă din cele 2 rezervoare, din camera vanelor până în exeteriorul acesteia. În această păerioadă, vor avea apă cu porția toți cei amintiți anterior.

„Menționăm faptul că utilizatorii din zonele alimentate din Gospodăriile de apă Gherăiești și Mărgineni nu vor fi afectați de lucrările din această etapă, furnizarea realizându-se la parametrii normali de debit și presiune, 24 din 24 ore”, au precizat reprezentanții CRAB. Este vorbe despre locuitorii de pe Calea Moinești, între Conagra și fosta fabrică CPL, Arcadie Șeptilici, cartierul Șerbănești, Cartierul Izvoare, zona Milcov – Stadionului – Alecu Russo, zona Ștefan cel Mare, blocurile cu numere cu soț, inclusiv străzile Valea Roșie, Turbinei, Vântului și Vadul Bistriței, precum și ANL Gherăiești. De asemenea, pentru blocurile turn, furnizarea apei se va face în regim continuu.

În următorii 8 ani, SOMA va ține curat Bacăul și alte 22 de comune limitrofe

Joi, 6 mai, la Sala mare a Palatului Administrativ, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului colectare și transport a deșeurilor municipale în municipiul Bacău și 22 comune limitrofe. La eveniment, au participat, pe de o parte, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău, alături de echipa de conducere a asociației, iar de cealaltă parte, reprezentanții companiei de salubritate care a câștigat licitația de luna trecută, SC SOMA Bacău.

„Este un contract așteptat, și de băcăuani, și de municipalitate, dar în aceeași măsură și de locuitorii celor 22 de localități limitrofe, membre ADIS. Astăzi, se încheie o procedură care ar fi trebuit să înceapă acum zece ani, odată cu recepționarea și punerea în funcțiune a Celulei 1 care, în prezent, și-a atins capacitatea, trecându-se la operarea celei de-a doua celule”, a declarat în deschidere, președintele CJ, Valentin Ivancea.

În mod normal, procedurile trebuiau pornite în 2010-2011, dar abia din 2016, ADIS a început o colaborare cu Primăria Bacău, preluând, astfel, sarcina elaborării documentației de atribuire și, mai apoi, a organizării licitației pentru colectare și transport a deșeurilor. Prin urmare, în decembrie 2018, ADIS a demarat procedura de licitație, dar, din cauza pandemiei care avea să se abată și asupra noastră, precum și a contestațiilor judecate de instanțe, s-a ajuns cu procedura până în luna aprilie 2021.

„Mulțumesc echipei ADIS pentru profesionalismul de care a dat dovadă, astfel încât, astăzi, să avem un serviciu de salubritate de calitate, în Bacău și în cele 22 de comune limitrofe. Felicit, totodată, și operatorul SOMA pentru câștigarea acestui contract, cu atât mai mult cu cât este din Bacău și va presta pentru locuitorii municipiului și pentru o parte din cetățenii din județ. (…) Știu că SOMA prestează, în condiții calitative, la Sibiu, fiind un exemplu de bune practici pe care-l vrem multiplicat în Bacău”, a apreciat președintele Ivancea.

Constantin Șoșu: „Vreau ca vorbele să fie înlocuite de fapte”

În urma licitației, la care s-au înregistrat doar doi participanți, firma băcăuană SOMA a fost declarată câștigătoare, oferind prețul cel mai mic pentru serviciile de salubritate, respectiv 386,52 lei/tonă, fără TVA. Contractul are o valoare de peste 128 de milioane de lei, perioada de derularea acestuia fiind între anii 2021 și 2029.

Beneficiar va fi ADIS, în numele municipiului Bacău și al 22 comune limitrofe: Berești Bistrița, Buhoci, Cleja, Faraoani, Filipești, Gârleni, Gioseni, Hemeiuș, Horgești, Itești, Letea Veche, Luizi Călugăra, Măgura, Mărgineni, Nicolae Bălcescu, Prăjești, Răcăciuni, Racova, Sărata, Săucești, Tamași și Traian.

„Aș dori ca vorbele să fie înlocuite de fapte. Cert este că vom încerca să facem în așa fel încât serviciile în Zona Metropolitană să fie la nivelul activităților desfășurate în alte zone. Însă, în primul rând, vom face eforturi pentru atingerea țintelor impuse de legislația națională și europeană”, a declarat la rândul său Constantin Șoșu, președintele societății SOMA Bacău.

Noul operator de salubritate va pune la dispoziția utilizatorilor aproape 91.700 de echipamente, constând în:

• circa 43.500 de pubele de 120 de litri, pentru gunoiul menajer;
• aproape 46.000, pentru gunoiul reciclabil;
• vor fi amplasate peste 1.000 de containere de 1,1 metri cubi, destinate colectării gunoiului menajer, peste 900, pentru gunoiul reciclabil, și 18, pentru cel biodegradabil;
• SOMA are pregătite și 603 containere tip „igloo”, pentru deșeurile reciclabile.

Tarife, semnificativ mai mici, pe anumite categorii de deșeuri.

Esențial de reținut că, în general, tarifele la care SOMA va colecta gunoiul vor fi mai mici. „Acest contract, a avut, ca și criteriu de departajare, prețul cel mai mic, care, în fapt, reprezintă 85 la sută din valoarea estimată. Or, tocmai acest criteriu dădea posibilitatea, în trecut, celor care participau la licitație să se ducă în jurul a 50-60 la sută, și să câștige, astfel, contractul, în condițiile în care nu puteau să presteze calitativ. De această dată, operatorul a venit un preț rezonabil”, a punctat președintele CJ.

Ca titlu de exemplu, pentru deșeurile reciclabile colectate în prezent la UAT Bacău, tariful este de 1.400 lei/tonă, comparativ cu noul preț, prezentat în ofertă de firma SOMA, respectiv 386,52 lei/tona, fără TVA, tarif unic pentru toate localitățile amintite mai sus. De exemplu, la UAT Săucești, vechiul tarif era de cca. 544 lei/tonă, față de 386,52 lei aplicabil de acum încolo, la UAT Itești, se plătea cca.849 lei/tona, în trecut, la UAT Tamași cca. 406 lei/tonă, iar la UAT Răcăciuni cca.966 lei/tonă. În cazul deșeurilor menajere, voluminoase și biodegradabile, în municipiul Bacău se plăteau cca.151 lei/tonă, la UAT Itești, cca.151,31 lei/tonă, la UAT Tamași, cca.151,31 lei/tonă, iar la UAT Răcăciuni, cca.151 lei/tonă. De acum încolo, tariful unitar pe care-l vor plăti aceste localități pentru acest tip de deșeuri va fi de … 167,65 lei/tonă, fără TVA.

„Majoritatea tarifelor sunt mai mici, ceea ce înseamnă că încurajăm reciclarea. Pentru că, pe măsură ce crește reciclarea, se micșorează și fondurile pentru salubrizare. Este un principiu care se aplică în întreaga UE”, a precizat Valentin Ivancea. Însă, este foarte posibil ca tarifele chiar să scadă.

„ Vă dau un exemplu concret. Poate apărea, așa cum s-a întâmplat în activitatea noastră de la Sibiu, să scadă componenta din cost a combustibilului, de la 4,2 – 5, cât este acum, la 3. În acest caz, ADIS poate cere modificarea tarifului, în minus. Deci, modificarea nu poate însemna, întotdeauna, o creștere. La fel, pot apărea prevederi legislative, cum a fost cazul contribuției la economia circulară – CEC, de 80 de lei, ceea ce a dus la creșterea tarifului. Dar, precizez că toate aceste modificări trebuie înaintate spre aprobare ADIS, membrilor asociației, și doar dacă elementul de cheltuială manifestă o creștere de 5 la sută pentru cel puțin de trei luni consecutive”, a precizat Doru Narcis, directorul tehnic al SOMA Bacău.

În trecut și … în prezent

Mai trebuie notat și că, înainte de semnarea noului contract, erau nu mai puțin de 23 de contracte de prestări servicii colectare și transport deșeuri menajere, câte unul în fiecare UAT, fără, însă, a avea prevăzuți indicatori de performanță și penalități. În plus, colectarea deșeurilor reciclabile se făcea doar de la platformele publice special amenajate, iar în multe cazuri, utilizatorii nu beneficiau de echipamente de colectare a deșeurilor reziduale. Noul contract, pe lângă faptul că stabilește doar un singur operator (față de doi, câți erau până acum), include o serie de clauze speciale, prevăzute de legislația în domeniu, pentru indicatorii minimi de performanță și a penalităților aferente nerealizarii lor. Mai mult, colectarea deșeurilor reciclabile se va face atât de pe platformele publice, cât și din poartă în poartă. Operatorul de salubritate va pune la dispoziția tuturor utilizatorilor serviciului echipamente de colectare, inclusiv a operatorilor economici. Totodată, pentru transportul deșeurilor, în funcție de fluxurile și cantitățile de deșeuri, firma băcăuană va utiliza 37 de mijloace auto, inclusiv cele achiziționate prin ISPA. Nu în ultimul rând, la nivelul municipiului Bacău, SOMA va completa numărul de platforme destinate colectării deșeurilor reciclabile, până la un total de 201 amplasamente (față de 180 câte existau până acum).

Campanii de conștientizare a populației în vederea colectării separate

Suplimentar față de situația actuală, noul contract prevede derularea de campanii de colectare separată a deșeurilor periculoase din deșeurile menajere, precum și a deșeurilor voluminoase, cu o frecvență de patru pe an, în municipiul Bacău, și de două pe an, în cele 22 de comune limitrofe. În plus, anual, vor fi demarate și campanii de informare și conștientizare a locuitorilor privind colectarea separată a deșeurilor. Interesant este că, în lumina noilor restricții impuse de legislația în domeniu, SOMA va colecta și transporta inclusiv deșeurile rezultate din activitățile de construcții și demolări, evident, la cererea utilizatorilor serviciului, plata urmând a fi făcută în baza unui contract de prestări servicii încheiat de operator cu acestia. În contract, este prevăzută inlcusiv colectarea deșeurilor biodegradabile provenite din piețe. Toate mijloacele de transport deșeuri vor fi prevăzute cu sistem de cântărire și sistem de monitorizare GPS. La final, reținem că va implementat un sistem informatic computerizat, unde vor fi stocate și procesate datele legate de prestarea activităților de salubrizare. În acest fel, ADIS va putea verifica, în orice moment, modul în care este prestat serviciul de salubrizare.

(Des)pre limba lui Cioran (V)

Terapie prin morfosintaxă

Gramatica, expresie a raportului dintre gândire şi forma ei, deconectează. Notează în trei reprize: „Am remarcat ce uşurare este pentru mine să am o carte de gramatică în clipele de melancolie” (1965); „Nimic nu ne ajută mai mult să învingem melancolia decât o carte de gramatică. Gramatica e cel mai bun antidot împotriva urâtului” (15 ian. 1966); „Gramatica vindecă de melancolie” (1972). Sau, separat: „Iubesc, întocmai ca Iov, «lepra şi sintaxa»”.

Răbdarea şi reţeta ei

Sunt sugerate printr-un duet antonimic: „Succesele duc la blazare; le acceptăm ca pe un lucru de la sine înţeles. În schimb, în faţa fiecărui eşec reacţionăm ca şi cum ar fi primul. […] Ce profundă este expresia a se înarma cu răbdare! Dar tocmai de asta suntem cel mai puţin capabili”.

Cuvântul atotputernic…

A fost anticipat de reculegere: „N-aş vrea să trăiesc într-o lume în care rugăciunea ar fi de neconceput. […] Probabil că omul a început să se roage chiar înainte de a fi descoperit cuvântul”. Aceasta presupune „să nu mai ai limbaj comun decât cu Dumnezeu, cu Marele Mut”, căci „a admira e tot ce putem face mai bun pe acest pământ; mai bun şi mai nobil”. Altfel ne bântuie dilemele: „Cum funcţionează spiritul meu când se desprinde de cuvinte? Care-i este identitatea? Cine este el? Dar mai există oare?” Ajungi „să încerci să spui cu cuvinte ceea ce cuvintele nu pot spune”. Prospeţimea limbii pare a fi din afara culturii: „Indivizii care au clasă nu sunt deosebit de inventivi în materie de limbaj. Manifestă aptitudini şi originalitate în acest domeniu oamenii vorbăreţi, vulgari aproape”. Cât priveşte respectarea proprietăţii termenilor, părerile sunt împărţite: „Cu cât cuvântul s-a desprins de originile lui, cu atât serveşte mai bine gândirii”, crede Michel Bréal, pe când „pentru Heidegger a gândi înseamnă a reveni la sensul originar al cuvintelor”.

… şi cel folosit anume

Ce ne facem dacă suntem vorbiţi de rău? Simplu: „Orice calomnie ţi s-ar zvârli în faţă, trebuie să mergi înainte de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic”. Dar dacă asistăm la acte de colportaj? „E foarte grav să ni se dea de ştire când cineva ne vorbeşte de rău. […] Urile profunde se nasc aproape toate din vorbe colportate. Cel care ne spune ce se spune despre noi ne este cel mai mare duşman. Este imposibil să nu apleci urechea la o calomnie care te priveşte şi care ţi se aduce la cunoştinţă. Ce vulnerabili suntem!” Avem şi calea de a ieşi din impas: „Dacă vrei să neutralizezi un duşman, […] cea mai bună metodă e să-l vorbeşti numai de bine. Se va găsi cineva să i-o spună, iar el n-o să mai aibă forţa de a-ţi face rău”. Ne-a prevenit şi Biblia: „«Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine» (Luca 6, 26). Ce vorbă extraordinară!” Excesele scriitoriceşti ori cele didactice pot fi şi ele nocive: „Sunt împotriva surmenării cuvintelor şi i-aş reproşa oricând poeziei contemporane lipsa de milă faţă de ele. […] Să le cruţăm, de teamă că, istovite, nu vor mai fi bune de nimic!”, respectiv: „Un cuvânt, disecat, nu mai are nicio semnificaţie, nu mai este nimic. Ca un trup care, după autopsie, e mai puţin decât un cadavru”.

Selecţie şi comentarii de Ioan Dănilă

Duminica Tomii

Împreună ne-am bucurat de Învierea Mântuitorului şi cu toţii am cântat imnul ce cuprinde quintesenţa mântuirii noastre: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le “. Am parcurs și prima săptămână după Paşti, numită şi „Luminată”, în care Domnul Însuşi risipeşte îndoiala din inimile oamenilor privind Slăvita Sa Înviere. Bulversati de minunea Învierii, cei ce fuseseră martorii patimilor şi răstignirii , împreună cu toţi locuitorii cetăţii Ierusalimului, caută să-şi explice această extraordinară succesiune de evenimente, pendulând între îndoială şi evidenţa realităţii. Dubiile privind Învierea, răspândite de „mai marii arhiereilor, de cărturari şi farisei” sunt spulberate de chiar Mântuitorul Iisus Hristos, imediat după ce a înviat „celor ce umblă în întuneric şi în umbra morţii Lumină le-a răsarit, căci cu noi este Dumnezeu”.

Mântuitorul se arată mai întâi femeilor mironosiţe, ce au venit la mormântul „unde fusese pus trupul lui Iisus”, încurajându-le şi trimiţându-le să-L vestească oamenilor spre a-L vedea Înviat: „Bucuraţi-vă ! Nu vă temeţi ! Mergeţi de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea”[Matei 28,9-10]. Imediat Domnul se arată lui Luca şi lui Cleopa ce mergeau spre Emaos-un sat la 60 stadii [cca 12 km] de Cetatea Sfântă şi care vorbeau între ei „despre toate întâmplările petrecute în Ierusalim” privind patimile, moartea şi Învierea Sa, „fiind trişti pentru că ei nădajduiau că El este Cel ce avea sa izbăvească pe Israel”. Mântuitorul li se alătură pe cale şi le explică „toate Scripturile” privitoare la El, intră cu ei la masă unde le binecuvintează pâinea şi „atunci li s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut,dar El s-a făcut nevăzut”[Luca 24,12-32].

Spre seara primei zile după Înviere, Iisus se arată celor 10 apostoli ai Săi, „care erau adunaţi într-o casă cu uşile încuiate de teama iudeilor”, Toma nefiind de faţă. Apostolii Îl văzuseră mort iar acum era viu în faţa lor: „De ce vă tulburaţi şi de ce se ridică astfel de gânduri în inimile voastre ? Priviţi mâinile Mele şi picioarele Mele că Eu Însumi sunt”. Aşa mărturisesc şi la venirea lui Toma: „Am văzut pe Domnul!”. Acesta zice: „nu voi crede dacă nu voi pune mâna mea pe locul cuielor de la mâini şi picioare şi la coasta unde a fost străpuns cu suliţa”[Ioan 20,24] La numai opt zile de la acestea, Domnul se arată din nou ucenicilor, acum fiind de faţă şi Toma; trece prin uşile încuiate, îi salută „Pace voua” şi se adresează direct lui Toma mustrându-l: „Adu-ţi degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi picioarele Mele şi mâna ta o pune la coasta Mea; şi nu fii necredincios, ci credincios” [Ioan 20,26-27].

„Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”[Ioan 20,28]. Toma exclamând: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Alungarea îndoielii din mintea Apostolilor şi din inima lui Toma privind Învierea Sa este risipirea definitivă din minţile şi inimile noastre a oricărui dubiu privind moartea şi Învierea. În acelaşi timp cu Toma, să-L mărturisim şi noi pe Hristos Cel Înviat cântând şi zicând: „Domnul meu şi Dumnezeul meu! Fii cu mine în toate zilele vieţii mele şi mă ajută să Te pot mărturisi în faţa oamenilor ca Domn şi Stăpân al vieţii, ca Biruitor al morţii şi al păcatului prin Învierea Ta cea de a treia zi!”

Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

Doar 12 cazuri noi confirmate COVID-19 în ultimele 24 de ore

Direcția de Sănătate Publică Bacău a transmis, printr-un comunicat de presă, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat doar 12 cazuri noi confirmate COVID-19, la 303 de probe recoltate. De la declanșarea pandemiei, în județ, 25.808 de persoane au fost confirmate cu noul virus, iar 23.856 au fost vindecate. S-au înregistrat însă și 904 decese din această cauză.

Se reamintește că, la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății, este operațională linia TELVERDE 0800.800.358, destinată persoanelor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV–2 (coronavirus), care are program de funcționare permanent. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă. Cetăţenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență, iar pentru solicitarea de informații să apeleze linia TELVERDE.

De asemenea, și la Direcţia de Sănătate Publică Bacău funcţionează o linie telefonică de urgenţă, 0729/300.130, care are program de funcţionare permanent, unde cetăţenii pot obţine informaţii utile de prevenire şi combatere COVID-19. Tot DSP Bacău pune la dispoziția populatiei un CALL CENTER – 021/414.4434, care are program de funcţionare in intervalul orar 08.00-22.00 si poate fi accesat pentru informații privind simptome, informații legate de persoanele carantinate (contacți directi), informații pentru persoanele izolate (confirmate COVID-19), informații destinate programării la vaccinare, dar și alte date legate de campania de vaccinare.

În ceea ce privește vaccinarea antiCOVID, la nivelul județului Bacău, până la data de 07.05.2021, au fost administrate 103.196 de doze de vaccin. Numai în ultima zi de raportare au fost vaccinate 2.072 persoane, din care 804 de persoane cu prima doză și 1.268 au primit doza de rapel. Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și voluntară.

Liderii UE au adoptat Declarația de la Porto. Se angajează să plaseze educația și îmbunătățirea competențelor cetățenilor în centrul acțiunii politice

Liderii țărilor membre UE s-au reunit la Porto pentru a analiza situația socială în contextul pandemiei, într-o conferință urmată de desfășurarea Consiliului European informal (ramură legislativă a UE, alături de Parlamentul european). Ei au adoptat o declarație în 13 puncte, în care se angajează să facă pași concreți în direcția unei și mai mari solidarități europene, în principal pe trei direcții: ocuparea forței de muncă, instrucția acesteia și reducerea sărăciei.

Declarația de la Porto

1. Subliniem importanța unității și solidarității europene în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Aceste valori au caracterizat răspunsul cetățenilor europeni la această criză și se află, de asemenea, în centrul proiectului nostru comun și al modelului nostru social distinct. Mai mult ca niciodată, Europa trebuie să fie continentul coeziunii sociale și al prosperității. Ne reafirmăm angajamentul de a acționa în direcția unei Europe sociale.

2. De la începutul pandemiei de COVID-19, milioane de vieți, locuri de muncă și întreprinderi au fost protejate grație adoptării de măsuri rapide, vitale și cuprinzătoare la nivelul UE, precum și la nivel național.

3. Același spirit de unitate și solidaritate a inspirat acordul nostru istoric din iulie 2020 privind cadrul financiar multianual și efortul specific de redresare din cadrul Next Generation EU. În contextul accelerării tranziției verzi și a celei digitale, aceste investiții europene masive și reformele asociate lor vor plasa în mod ferm Uniunea și statele sale membre pe calea reformei în vederea unei redresări echitabile, durabile și reziliente. O redresare colectivă, favorabilă incluziunii, realizată în timp util și bazată pe coeziune va consolida competitivitatea, reziliența, dimensiunea socială și rolul Europei pe scena mondială.

4. Salutăm conferința la nivel înalt organizată de președinția portugheză în contextul Summitului social de la Porto și luăm act de rezultatele acesteia. Pilonul european al drepturilor sociale este un element fundamental al redresării. Punerea sa în aplicare va consolida eforturile Uniunii către o tranziție digitală, verde și echitabilă și va contribui la realizarea unei convergențe sociale și economice ascendente și la abordarea provocărilor demografice. Dimensiunea socială, dialogul social și implicarea activă a partenerilor sociali au constituit întotdeauna componente centrale ale unei economii sociale de piață cu grad ridicat de competitivitate. Angajamentul nostru privind unitatea și solidaritatea implică, de asemenea, asigurarea egalității de șanse pentru toți și a faptului că nimeni nu este lăsat în urmă.

5. Astfel cum s-a stabilit în Agenda strategică a UE 2019-2024, suntem hotărâți să consolidăm în continuare punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale la nivelul UE și la nivel național, ținând seama în mod corespunzător de competențele respective și de principiile subsidiarității și proporționalității. Planul de acțiune prezentat de Comisie la 4 martie 2021 oferă orientări utile pentru punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale, inclusiv în domeniul ocupării forței de muncă, al competențelor, al sănătății și al protecției sociale.

6. Salutăm noile obiective principale ale UE privind locurile de muncă, competențele și reducerea sărăciei, precum și tabloul de bord social revizuit propus în planul de acțiune, care vor contribui la monitorizarea progreselor înregistrate în direcția punerii în aplicare a principiilor pilonului social, ținând seama de diferitele circumstanțe naționale, și ca parte a cadrului de coordonare a politicilor în contextul semestrului european.

7. Pe măsură ce Europa se redresează treptat după pandemia de COVID-19, prioritatea va consta în trecerea de la protejarea locurilor de muncă la crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea calității acestora, întreprinderile mici și mijlocii (inclusiv întreprinderile sociale) jucând un rol-cheie în acest scop. Punerea în aplicare a principiilor Pilonului european al drepturilor sociale va fi esențială pentru a se asigura crearea de locuri de muncă mai numeroase și de mai bună calitate pentru toți, în cadrul unei redresări favorabile incluziunii. În acest sens, ar trebui asigurat progresul activităților relevante cu sau fără caracter legislativ de la nivelul UE și al statelor membre.

8. Vom plasa educația și competențele în centrul acțiunii noastre politice. Tranziția verde și cea digitală vor oferi oportunități enorme pentru cetățenii europeni, dar și numeroase provocări, care vor necesita mai multe investiții în educație, formare profesională, învățarea pe tot parcursul vieții, în perfecționare și în recalificare, astfel încât să se stimuleze tranziția profesională către sectoare în care cererea de forță de muncă este în creștere. În același timp, schimbările legate de digitalizare, de inteligența artificială, de telemuncă și de economia platformelor vor necesita o atenție deosebită în vederea consolidării drepturilor lucrătorilor, a sistemelor de securitate socială și a securității și sănătății în muncă.

9. Ne angajăm să reducem inegalitățile, să susținem salarii echitabile, să luptăm împotriva excluziunii sociale și a sărăciei, asumându-ne obiectivul de a combate sărăcia în rândul copiilor și de a contracara riscurile de excluziune pentru grupurile sociale deosebit de vulnerabile, cum ar fi șomerii de lungă durată, persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități și persoanele fără adăpost.

10. Vom intensifica eforturile de combatere a discriminării și vom depune eforturi active pentru a elimina disparitatea de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, remunerarea și pensiile, precum și pentru a promova egalitatea și echitatea pentru fiecare individ din societatea noastră, în conformitate cu principiile fundamentale ale Uniunii Europene și cu principiul 2 al Pilonului european al drepturilor sociale.

11. Vom acorda prioritate acțiunilor de sprijinire a tinerilor, care au fost deosebit de afectați de criza provocată de pandemia de COVID-19. Aceasta a perturbat profund participarea lor pe piața muncii, precum și planurile lor de educație și formare. Tinerii reprezintă o sursă indispensabilă de dinamism, talent și creativitate pentru Europa. Trebuie să ne asigurăm că aceștia devin forța motrice a redresării verzi și digitale favorabile incluziunii, contribuind la construirea Europei viitorului, inclusiv prin utilizarea întregului potențial al programului Erasmus+ pentru a promova mobilitatea în întreaga Europă pentru toți studenții și ucenicii.

12. Subliniem importanța unei monitorizări atente, inclusiv la cel mai înalt nivel, a progreselor înregistrate în direcția punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale și în vederea atingerii obiectivelor principale ale UE pentru 2030.

13. Salutăm, ca pe un nou succes al dialogului social european, faptul că partenerii sociali europeni au înaintat o propunere comună cu privire la un set alternativ de indicatori pentru măsurarea progresului economic, social și de mediu, care să vină în completarea PIB-ului ca măsură a bunăstării în vederea unei creșteri durabile și favorabile incluziunii. (sursa: biziday.ro)

UNGURENI: Au încercat să fure un cal lăsat nesupravegheat

    O patrulă de sigurantă publică din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Ungureni, a fost interpelată de un bărbat de 43 ani, din localitate care a sesizat faptul că, în urmă cu scurt timp a identificat în flagrant doi tineri care i-ar fi furat o cabalină şi ar fi reuşit împreună cu mai multe rude să prindă pe unul dintre bănuiţi şi să-şi recupereze animalul.

    Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că doi tineri, de 22 de ani şi respectiv, 14 ani, ambii din comuna Ungureni, s-ar fi deplasat către un iaz unde cunoşteau că sunt priponite mai multe cabaline iar acestea nu sunt supravegheate corespunzător.  După ce s-au asigurat că în zonă nu sunt prezente alte persoane, cei doi ar fi tăiat cu un cuţit funia cu care era priponit animalul şi ar fi plecat către comuna Buhoci pentru a vinde calul. La scurt timp ar fi fost vazuţi de păgubit care ar fi venit să ia animalul acasă.

    În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de infracţiunea de furt.

    • Nu lăsaţi animalele nesupravegheate pe izlaz, câmp sau alte locuri.
    • Nu amplasaţi grajduri, adăposturi, stâne la distanţe mari de localităţi, fără să fie păzite de cel puţin doi paznici, dotaţi cu telefoane mobile şi instruiţi cum să acţioneze în caz de urgenţă.
    • Atunci când aveţi animale pe care le oferiţi spre vânzare, identificaţi persoanele care se prezintă pentru a cumpăra şi reţineţi numărul de înmatriculare al autovehiculului cumpărătorului, solicitând totodată şi documentele ce se întocmesc cu ocazia vânzării.

    Aleargă pentru cei care nu pot

      Începută în 2019 și întreruptă de pandemie, povestea Wings for Life World Run – Bacău continuă în acest weekend când mai mulți pasionați de mișcare în aer liber vor alerga pentru cei care nu pot. Mai exact, dacă îți dorești, poți alerga duminică, 9 mai, de la ora 14.00, la aceeași oră, împreună cu milioane de oameni prin intermediul aplicației de mobil Wings for Life World Run*. Evenimentul este organizat în Bacău de Let’s trip în parteneriat cu Street Delivery Bacău, ZIDART și Federația Tinerilor din Bacău.

      „Wings for Life World Run este o cursă mondială, cu un format inedit, ce se adresează atât alergătorilor, cât și persoanelor în scaun rulant. În loc de o linie fixă de finiș, concurenții aleargă umăr la umăr pentru a rămâne în fața unei mașini de finiș. Fie că o fac într-unul dintre zecile de orașe de pe întreaga planetă, în cadrul unui APP Run, precum cel din Bacău, sau individual, prin intermediul aplicației de mobil, important este să alergăm pentru cei care nu pot”, au anunțat organizatorii printr-un comunicat.

      Întâlnirea va avea loc la ora 13.30 la intrarea dinspre Teatrul de Vară din Parcul Cancicov, iar după o „sesiune” de încălziri, dar și de socializare, la ora 14.00 se va da startul odată cu zecile de mii de concurenți din toată lumea, alergând împotriva unei mașini virtuale de finiș. Participarea se va face sub formă de donație, toate taxele de participare mergând direct către proiectele de cercetare de ultimă oră pentru a găsi un remediu leziunilor ale măduvei spinării. Din cauza contextului pandemic, toți participanții vor alerga individual și vor respecta toate măsurile indicate de autorități privind prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19 și se vor respecta toate normele de conduită în timpul alergării.

      Sancționat contravențional pentru transport ilegal de persoane

        Un bărbat de 55 de ani, din comuna Horgeşti, care transporta, contra cost, 4 persoane, pe ruta Bacău-Horgeşti, fără a deţine documente legale pentru a executa serviciul de transport public de persoane a fost depistat de polițiști în trafic. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.

        ATENȚIE! Deplasarea cu maşina de ocazie implică riscuri majore. Nu acceptaţi niciodată să vă urcaţi în maşina unei persoane necunoscute. Oricât de prietenoasă ar părea, nu puteţi avea siguranţa că este bine intenţionată. Nu aveţi garanţia că şoferul nu se va abate de la traseul stabilit.

        În plus, există riscul de a fi victima unui accident rutier deoarece:

        • Conducătorul auto nu are pregătirea necesară pentru transportul public de persoane;
        • Autoturismul/autovehiculul poate avea o stare tehnică neconformă, care să pună în pericol siguranţa pasagerilor;
        • Şoferul poate fi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psiho-active;
        • Şoferul poate să nu aibă experienţă suficientă în conducerea autovehiculelor;
        • Şoferul poate să nu deţină permis de conducere sau acesta să fie suspendat pentru săvârşirea unor abateri rutiere;
        • Şoferul poate fi obosit sau poate avea afecţiuni medicale care să îi afecteze capacitatea de a conduce;
        • Şoferul  poate avea un stil de conducere agresiv care să crească riscul de implicare în accidente rutiere;
        • Nu ţi se oferă oferă nicio siguranţă pe perioada deplasării şi nu vei beneficia de asigurare pe durata călătoriei aşa cum prevăd actele normative în cazul transporturilor licenţiate.

        Utilizaţi mijloacele de transport în comun! Sunt mult mai sigure!

        Două minore plecate de la domiciliu din judeţul Vrancea au fost depistate de poliţişti în comuna Corbasca

          O patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Corbasca au depistat o minoră de 13 ani, dată în urmărire naţională, întrucât a plecat voluntar de la domiciliul său din judeţul Vrancea.

          Minora a declarat verbal faptul că a venit de bunăvoie la adresa prietenului ei, respectiv un tânăr, în vârstă de 15 ani, din comuna Corbasca. Totodată, aceasta a declarat verbal faptul că nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nici nu a comis vreo infracţiune. Tânăra a fost predată poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud în vederea luării măsurilor legale.

          Un alt echipaj de poliţie cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat o minoră în vârstă de 14 ani, tot pe raza comunei Corbasca. S-a procedat la verificarea acesteia în bazele de date ale Poliţie Române, ocazie cu care s-a constat faptul că aceasta este dată în urmărire naţională, întrucât la data de 06 mai a.c., în jurul orei 15:00, a plecat voluntar de la domiciliul său din judeţul Vrancea. Tânăra a fost predată organelor de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud în vederea luării măsurilor legale.

          DE ASTĂZI: Vaccinare doar cu buletinul în toate centrele!

          Începând de astăzi, 8 mai 2021, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a extins modalitatea la vaccinare fără programare în platforma electronică. Astfel, persoanele cu vârste de peste 60 de ani se pot prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare. De asemenea, populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se poate prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin.

          Anunțul a fost făcut inclusiv de Direcția de Sănătate Publică Bacău, care a mai precizat că având în vedere faptul că imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru, următoarele centre de vaccinare din județul Bacău – Baza Aeriană, Centrul Militar Județean Bacău, Colegiul Tehnic Letea Bacău – nu pot primi, la acest moment, persoane fără programare deoarece toate locurile din listele de vaccinare sunt ocupate. Dacă vor surveni modificări în privința programărilor, acestea vor fi anunțate.

          Persoanele care doresc vaccinarea împotriva COVID-19 fără programare se pot prezenta la următoarele centre din județul Bacău:
          1. Centrul de Afaceri și Expozitii Bacău (2 centre),
          2. Complexul de Servicii Sociale din Moinești,
          3. Muzeul de Istorie Onești,
          4. Centrul de Vaccinare nr. 5 – Comănești,
          5. Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” Buhuși (2 centre),
          6. Oraș Tg. Ocna : Centrul Balnear „Parc Măgura”,
          7. Municipiul Bacău: Sala de Sport Școala Ion Luca,
          8. Comuna Sascut : Clădire S.C. SEPRAG S.R.L. – SALON LUX,
          9. Sala de Sport – Liceul Tehnologic A. Vlahuță – Podu Turcului,
          10. Cămin Cultural – Dărmănești,
          11. Baza Sportivă – Onești,
          12. Colegiul Tehnic Letea Bacău.

          Au prioritate persoanele care sunt programate. În limita dozelor de vaccin disponibile, vor fi vaccinate persoane fără programare dacă numarul de persoane prezente depășește numărul locurilor sau dozelor disponibile, se vor elibera bonuri pentru zilele următoare.

          De asemenea, în zilele de 9 și 10 mai 2021, în intervalul orar 10.00-18.00, la Centrul de Afaceri și Expoziții (Calea Doctor Alexandru Șafran 145, Bacău) va funcționa primul centru drive-through de vaccinare (vaccinare din mașină) din județul Bacău. Astfel, cei care doresc să fie imunizați anti-Covid (cu vaccin produs de compania Pfizer/BioNTech) vor putea face acest lucru doar cu buletinul, din mașină. Intrarea se va face din Calea Dr. Alexandru Șafran. În acest sens, conducătorii auto sunt rugați să urmeze indicațiile agenților de poliție de la IPJ Bacău și de la Poliția Locală Bacău care vor fi prezenți pe durata celor două zile pentru asigurarea unui trafic fluid.

          Primul drive-through de vaccinare din Bacău, în zilele de 9 și 10 mai 2021

          În zilele de 9 și 10 mai 2021, în intervalul orar 10.00-18.00, la Centrul de Afaceri și Expoziții (Calea Doctor Alexandru Șafran 145, Bacău) se va deschide primul centru drive-through de vaccinare din județul Bacău. Anunțul a fost făcut de Prefectura Bacău.

          Astfel, cei care doresc să fie imunizați anti-Covid, vor putea face acest lucru doar cu buletinul, din mașină. Serul administrat este Pfizer. Intrarea se va face din Calea Dr. Alexandru Șafran. În acest sens, conducătorii auto sunt rugați să urmeze indicațiile agenților de poliție de la IPJ Bacău și de la Poliția Locală Bacău care vor fi prezenți pe durata celor două zile pentru asigurarea unui trafic fluid. După administrare, potrivit protocolului, pacienții vor rămâne 15 minute în parcare, pentru monitorizare.

          La drive-through se vor amenaja două fluxuri de vaccinare, cu trei medici, șase asistenți și voluntari ai Crucii Roșii Bacău. Chestionarul de triaj poate fi completat anterior prezentării la vaccinare. Documentul poate fi accesat aici.

          La evenimentul de deschidere care va avea loc duminică, 9 mai, de la ora 10, vor fi prezenți prefectul Leonard Bulai, subprefecții Tudorița Lungu și Narcis Jitaru, primarul Municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, directorul Crucii Roșii Bacău, Dan Marcel Babliuc.

          Tot duminică, 9 mai 2021, de la ora 10.00, cvartetul „Fagotissimo”, al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, va susține un scurt recital în incinta Centrului de Afaceri, la care vor putea asista cei care se vaccinează. Evenimentul se dorește a fi o invitație pentru băcăuanii iubitori de cultură, care se pot reîntoarce, din această săptămână, în sălile de concerte și de spectacole.

          Din dorința de a încuraja atât vaccinarea, cât și actul cultural, în colaborare cu Filarmonica „Mihail Jora” Bacău și Teatrul Municipal „Bacovia”, cei care se vor vaccina în zilele de duminică și luni, 9 și 10 mai 2021, vor primi bilete la spectacole și concerte (gratuit, câte trei pe oră). Instituțiile de cultură au fost afectate în acest an pandemic, drept pentru care ne dorim susținerea acestui domeniu și încurajarea revenirii publicului, în siguranță, în sălile de spectacole, se mai arată în informarea Prefecturii Bacău.

          Potrivit ultimelor informații ale Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, vaccinarea fără programare va funcționa în toate centrele din țară, începând din acest weekend, pe tot parcursul programului din centrul de vaccinare.  Persoanele programate prin platformă şi care au locuri rezervate conform planificării au prioritate la vaccinare.

          Sancțiuni aspre pentru șoferii indisciplinați

            Polițiștii rutieri şi de ordine publică, sub coordonarea Serviciului Rutier Bacău au organizat o acțiune pe raza municipiului Oneşti şi drumurile adiacente, ce a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, a consumului de alcool în rândul participanţilor la traficul rutier şi respectarea ordonanţelor militare în vigoare.

            Polițiștii rutieri şi de ordine publică au legitimat peste 400 de persoane şi au controlat 423 de autovehicule. Totodată, au constatat 176 de contravenții și au aplicat sancțiuni în valoare de 126.000 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 23 permise de conducere, din care, 19 pentru depăşirea regimului legal de viteză, 2 pentru consum de alcool în rândul conducătorilor auto şi 2 pentru depăşiri neregulamentare. Au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

            Exemplu: Poliţiştii au depistat un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ116D, pe raza localităţii Dofteana având o îmbibaţie alcoolică de 0,19 mg/ l în aerul expirat. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

            8 mai: Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

              Pe 8 mai sărbătorim Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. Această zi este dedicată personalului și voluntarilor Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii care intervin și susțin persoanele afectate de COVID-19, care, cu responsabilitate și dăruire duc la îndeplinire misiunea organizației, acțiuni ce sunt „de neoprit”.

              În România, de la începutul pandemiei COVID-19, personalul și voluntarii Crucii Roșii Române au fost permanent în acțiune, asumându-și riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistență umanitară și  servicii socio-medicale celor în nevoie. Totodată, pentru a ajuta comunitățile să se pregătească, au diseminat  informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului, au sprijinit persoanele izolate la domiciliu cu alimente esențiale și produse de igienă, au oferit sprijin psihosocial persoanelor vulnerabile și în carantină, au monitorizat telefonic persoanele izolate. Prin implicarea a sute de donatori și parteneri din întreaga țară, personalul și voluntarii Crucii Roșii Române au reușit să sprijine unitățile medicale și instituțiile angajate în combaterea pandemiei cu echipamente medicale și de protecție în valoare de peste nouă milioane de euro.

               „În ultimul an, COVID-19 a adus multă incertitudine și a perturbat viața românilor. Acest lucru s-a reflectat mai ales asupra persoanelor care erau deja afectate de sărăcie și izolare socială. Dar un lucru nu s-a schimbat: sprijinul oferit de voluntarii și personalul Crucii Roșii Române. Oamenii de Cruce Roșie au fost în comunități în fiecare zi, ajutând familiile afectate cu pachete cu alimente și produse de igienă sau oferind informații despre importanța prevenirii răspândirii virusului. Timp de un an ei ne-au demonstrat că angajamentul lor nu se clatină niciodată, iar compasiunea lor nu are limite.”
              Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română

              Mișcarea Internațională este alcătuită din 192 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, cu 160.000 de filiale locale și aproximativ 14 milioane de voluntari în întreaga lume. Estimăm că unul din 636 de locuitori ai planetei este voluntar al Crucii Roșii sau al Semilunii Roșii. Împreună, Crucea Roșie și Semiluna Roșie au ajuns la 650,5 milioane de persoane cu activități de promovare a sănătății și a măsurilor de igienă – adică 1 din 12 persoane, au desfășurat lucrări de alimentare cu apă și salubrizare pentru 106,2 milioane de oameni (adică 1 din 72 de persoane), au acordat asistență alimentară sau în natură pentru aproximativ 79 de milioane de persoane (1 din 97 de persoane) și mai mult de un milion de persoane au fost conectate cu familiile lor prin apeluri telefonice sau video, mesaje scrise sau verbale.

              Președintele Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), dl. Francesco Rocca declarat cu ocazia zilei de 8 mai: „Există multe provocări globale serioase de abordat, cum ar fi COVID-19, criza climatică și sprijinul pentru migranți. Dar astăzi avem aproximativ 14 milioane de motive pentru a sărbători: voluntarii noștri de neoprit.  Fiecare act individual de bunătate și sprijin contează – indiferent de cât de mic poate părea. Această acțiune locală colectivă are un impact global masiv în fiecare zi”.

              La rândul său domnul Peter Maurer, președintele Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), a declarat: „Personalul și voluntarii Crucii Roșii și Semilunii Roșii se află în prima linie a fiecărei crize, uneori riscându-și propria siguranță. Ei lucrează neîncetat, cu și pentru comunități, pentru a preveni și a atenua suferința umană în cele mai grave situații, în conflicte armate, dezastre și alte crize umanitare. Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii este ocazia noastră de a le aduce tribut, ei fac o schimbare în toată lumea în fiecare zi și se asigură că nimeni nu rămâne în urmă”.

              Despre Crucea Roșie Română

              Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale ale  Crucii Roșii Române care stau la baza tuturor  acțiunilor sale.

              Informații despre intervenția Crucii Roșii Române pentru limitarea efectelor negative ale pandemiei COVID19 găsiți aici.

              Teatrul de Animație din Bacău împlinește 70 de ani de la înființare

                Pe 8 mai 2021 se împlinesc 70 de ani de Animație băcăuană, 70 de ani de poveste în care primii copii spectatori ai Bacăului au devenit, în timp, părinți și bunici iubitori de teatru. Istoria artei păpușărești băcăuane s-a scris cu încercări, dar și cu multe reușite, de scena de teatru pentru copii din Bacău fiind legate premii, festivaluri & turnee internaționale (Ungaria, Cehoslovacia, Praga, Italia, Albania s.a.m.d.) și nume importante ale artei păpușărești naționale și internaționale, precum legendarul Cristian Pepino, care a debutat aici în anul 1973.

                Dragostea de teatru, de emoție, dragostea de sens și de învățătură au dus povestea mai departe. Sâmbătă, 8 mai, Teatrul Municipal ”Bacovia” vă invită să sărbătorim și să evocăm împreună spiritul frumos al acestui teatru, al trupei, al istoriei celor 70 de ani. Intrarea la cele două spectacole programate în cadrul evenimentului („Cipollino” – ora 11.00 și „Cei trei purceluși” – ora 17.00, două producții regizate de Gheorghe Balint) este liberă, în limita locurilor disponibile și în baza unei rezervări la numerele de telefon 0753.090.588 sau 0234.52.28.28. Iar cei care vor răspunde invitației se vor bucura, de asemenea, de două expoziții inedite: expoziția „Animația în culorile timpului” (fotografii de colecție din arhiva Teatrului de Animație din Bacău, numit în timp „Licurici”, și apoi ”Vasile Alecsandri”) și „Păpuși de poveste” (cele mai frumoase păpuși care au prins viață în spectacole).

                La moment aniversar, artiști păpușari din trupa băcăuană își deschid sufletul, din nou, în fața publicului, și mărturisesc ce înseamnă pentru ei Teatrul de Animație din Bacău. Interviurile pe larg, pe pagina de Facebook a Teatrului Municipal „Bacovia” și pe site-ul http://teatrulbacovia.ro/.

                Andreea Sandu:

                ”Teatrul de Animație înseamnă «o ființă», și o ființă are bătăi de inimă și respirație! E VIIIIUUU, încă… Dacă, pentru TINE și pentru DUMNEAVOASTRĂ teatrul ÎNSEAMNĂ, înseamnă că pentru mine (actor păpușar) A ÎNSEMNAT, ÎNSEAMNĂ și VA ÎNSEMNA, atâta vreme cât VOM ÎNSEMNA. DA, da, da, pentru cine ÎNSEAMNĂ, teatrul are într-adevăr un rol foarte important ÎN SOCIETATE, pe copii îi crește mari iar pe adulți îi “crește mici”!!! O JOACĂ ESENȚIALĂ ÎN UNIVERSUL VIEȚII. O transformare rapidă între cele DOUĂ LUMI (cea a copilului și cea a adultului) într-un interval de timp de 50 de minute. IATĂ O MINUNE! Teatrul de Animație e sculptorul (cioplitorul) puiului de om în drumul lui de A FI, OM. DACĂ VOI AVEȚI SPERANȚĂ, ÎNSEAMNĂ CĂ ȘI EU AM SPERANȚĂ, IAR speranța ÎNSEAMNĂ. LA MAI MULȚI ANI “LUME”! Îți mulțumesc că m-ai acceptat și m-ai «cioplit» definindu-mă”.

                Laurențiu Budău:

                ”Rolul teatrului de animație în viața unui copil este unul crucial. Binele, Adevărul, Frumosul, trebuie să triumfe până la urmă în acestă viață, ca și în povești, mai devreme sau mai târziu. Dacă în copilărie, puii de om nu au fost duși de către părinți ori bunici la biserică, e greu de presupus că se vor mai duce adulți fiind. Așa e, mă gândesc, și cu teatrul. Majoritatea covârșitoare a adulților care frecventează spectacolele teatrului de dramă, au fost cândva și spectatorii noștri. Îmi aduc aminte de un fapt mărunt în aparență, dar extrem de important pentru noi, păpușarii, care ne străduim să dăm viață materiei moarte. În timpul unui spectacol, o fetiță a urcat pe scenă și a luat-o în brațele ei pe Rățuca cea urâtă, înlănțuind-o strâns, vrând să o protejeze de atacurile celorlalte personaje… Restul este poveste”.

                Marlene Duduman:

                ”Rolul teatrului de păpuși în viețile noastre este acela de a învăța… Chiar dacă, de-a lungul timpului, s-a creat o concepție, greșită, conform căreia teatrul de păpuși este destinat în mare parte copiilor, temele abordate sunt atât de diversificate încât acest complex gen de teatru este destinat persoanelor de orice vârstă. Aici, toată lumea cântă alături de păpuși, bate din palme, se bucură, se râde mult, pentru că teatrul de păpuși este fantezie, creativitate, joc. Este fundația pe care se construiesc valorile. Este sensibilitatea și personalitatea adultului de mai târziu!!! Și să nu uităm că ….Toți oamenii mari au fost cândva copii, doar că puțini își mai aduc aminte, spunea Exupery”.

                Mihai Chihaia:

                ”Teatrul de Animație din Bacău este unul dintre cele mai recunoscute teatre din România, care a concurat cu Teatrul «Țăndărică» din București și mai mult. A fost primul teatru cu această titulatură, anume ”animație”, din România. Dacă facem referire la cuvântul italian «Anima» pentru mine Teatrul de Animație din Bacău înseamnă «inima». Și a fost inima pentru copiii care acum sunt părinți și pentru care am jucat din suflet. Sunt astăzi părinți care au crescut alături de noi, artiștii, copii fiind. Rolul și însemnătatea Teatrului de Animație îl dau spectatorii, oamenii care vin constant la teatru și îl iubesc din tot sufletul. Actorul Mihai Chihaia vă iubește și vă așteaptă la teatru! ”.

                Giuseppe Torboli:

                ”Pe când eram copil, mergeam destul de des la teatrul de animație, fie cu părinții, fie cu școala la care învățam. Pot spune ca această activitate mi-a stârnit curiozitatea de a explora mai multe arii și mi-a dezvoltat zona creativă. Vedeam păpuși care făceau imposibilul să pară posibil. (…) Consider că teatrul de animație are puterea de a duce copilul în altă lume, iar pe adult îl poate aduce în lumea copiilor. Pentru o comunitate, teatrul de animație este o gură de aer proaspăt, un mod de eliberare a gândurilor, actorii devenind păpușarii imaginației lor. (…) Am fost sfătuit cu folos și îndrumat de către colegii mai experimentați și de către societarii de onoare ai trupei băcăuane, care veneau la fiecare premieră. Toate acestea m-au ajutat să pot sintetiza Teatrul de Animație din Bacău în două cuvinte: Evoluție și familie. (…) În această clipă îmi doresc ca animația băcăuană să prindă aripi și să zboare pe cele mai înalte culmi profesionale”.

                Tiberiu Gabor Bitere:

                ”În istoria sa, Teatrul de Animație din Bacău s-a remarcat printr-o activitate vastă, care a acoperit aproape toată zona Moldovei, numărul de spectacole este unul impresionant, iar multitudinea premiilor caștigate la diferite festivaluri, vorbește de la sine despre calitatea spectacolelor. Pentru mine, Teatrul de Animație din Bacău reprezintă instituția în care am debutat ca tânăr actor. Aici am avut ocazia să învăț și sa îmi dezvolt abilitățile ce le-am dobândit în facultate și liceu. In aceasta scurtă perioadă, mai exact de 8 stagiuni (ani), experiențele acumulate (…) au ajuns să mă definească pe mine ca om. Rolul teatrului este acela de a oglindi societatea dar și de a crea un sistem de valori sociale, atât estetice cât și morale. La acest moment de răscruce pentru societate (mă refer la pandemie, în mod special) mi-aș dori ca lumea sa realizeze importanța culturii, și, ca sa fiu si mai exact, importanta formării și creșterii celor mici într-o societate civilizată și culturală”.

                Cristian PEPINO, regizor: ”În 1973 am absolvit facultatea şi m-am angajat la Teatrul Dramatic «Bacovia» din Bacău. Imediat după ce m-am angajat am fost invitat de către regizorul Petru Valter, care era directorul Teatrului de Animaţie din Bacău, să pun în scenă la teatrul lui un spectacol. (…) Petru Valter a fost o mare personalitate a teatrului de animaţie, regizor talentat şi novator, şi manager foarte bun. (…) Sub conducerea sa teatrul s-a impus pe plan internaţional, şi a făcut senzaţie cu modalităţile regizorale şi scenografice originale şi cu virtuozitatea actoricească. Lui Petru Valter îi datorez foarte mult. Sigur, am avut şansa să am mulţi profesori extraordinari, dar în domeniul animaţiei teatrale am învăţat foarte multe lucruri de la el. (…) Îmi aduc aminte cu plăcere şi de marele festival al teatrelor de animaţie de la noi «Ion Creangă» de la Bacău, care a avut un rol deosebit de important pentru dezvoltarea artei noastre. Cu ocazia aniversării, urez tuturor colegilor de la Bacău sănătate, mulţi ani şi creaţii minunate şi Teatrului din Bacău mulţi ani şi multe spectacole frumoase!”

                Laura Huiban

                Campanie de prevenire a polițiștilor băcăuani. ATENȚIE la hoții de buzunare!

                  Activitățile desfășurate de polițiștii băcăuani au ca scop principal siguranța cetățenilor, fie că se referă la prevenirea furturilor din buzunare, din locuințe sau de şi din auto, fie că se referă la înșelăciuni, tâlhării sau siguranța rutieră.

                  Infracţiuni specifice zonelor urbane, furturile din buzunare, din poşete sau genţi reprezintă o ameninţare la siguranţa personală, creând totodată un sentiment de nesiguranţă în rândul victimelor acestui gen de fapte prin prisma invadării spaţiului personal şi prin prisma deposedării de bunuri de valoare aflate asupra victimelor.

                  Vineri, 7 mai, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității cu sprijinul Serviciului Ordine Publică și al Secției 1 Poliție Bacău, au acționat în municipiul Bacău, în vederea informării cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a furturilor din buzunare, din genți sau poșete.

                  Aglomeraţia şi agitaţia care se creează zilnic, în special la orele de vârf, atrag hoţii de buzunare. De aceea trebuie ca cetățenii să fie foarte atenţi pentru a evita evenimente neplăcute.

                  Hoţii de buzunare/genţi, atât femei cât şi bărbaţi – acţionează cel mai adesea în locuri aglomerate: pieţe, magazine, mijloace de transport în comun, în grupuri de 3-5 persoane, fiecare ştiind foarte bine ce are de făcut. Unul dintre ei creează o diversiune – se împinge, de exemplu, altul, bine antrenat în acest sens, sustrage portofelul şi îl dă mai departe, la a doua sau a treia mână. Cel care sustrage portofelul are, de regulă, o haină sau o pungă/plasă cu care maschează mâna cu care „operează”.

                  Pentru a evita aceste evenimente, recomandăm doamnelor şi domnişoarelor să fie mai precaute la modul în care poartă poşeta: întotdeauna aceasta să fie imobilizată de braţ sau să o ţină în partea din faţă a corpului, lipită de haină.

                  De asemenea, evitaţi transportarea unor sume mari de bani dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare! Dacă, totuşi, aveţi asupra dvs.aceste sume, nu ţineţi toţi banii într-un singur loc!

                  Bărbaţii ar fi bine să poarte portofelul într-un buzunar interior, în partea din faţă, cât mai aproape de corp! În nici un caz nu purtaţi banii în buzunarele din spate sau în cele laterale!

                  Nu purtaţi portofelul în sacoşe! uneori hoţii taie cu o lamă sacoşa şi veţi ajunge acasă fără bani/acte!

                  În mijloacele de transport în comun sau atunci când staţi la rând pentru cumpărături, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi!

                  Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele şi cheile de la casă! dacă totuşi aţi făcut această imprudenţă şi vi s-au sustras cheile şi actele, schimbaţi de îndată sistemul de închidere a uşii locuinţei şi anunţaţi furtul actelor de identitate!

                  Când faceţi o plată, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi, nu-i număraţi în văzul tuturor!

                  ATENŢIE!!! Reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi sesizaţi în cel mai scurt timp Poliţia la tel. 112, pe cât posibil chiar de la locul producerii faptei!

                  Pe această cale, cerem cetăţenilor să dea dovadă de mai multă responsabilitate, încercând să acţioneze cu promptitudine în cazul în care sesizează comiterea unor astfel de fapte. Indiferenţa nu face decât să sprijine infractorii!