Habitat for Humanity România a finalizat lucrările de construcție la Centrul Comunitar pentru situații de Urgență Moinești. Clădirea este 100% funcțională și a fost ridicată de la zero de Habitat for Humanity România, cu sprijin din partea partenerilor și a donatorilor individuali.

În martie 2019, Habitat for Humanity România începea primele lucrări pe terenul aflat în orașul Moinești, în vederea realizării unei clădiri noi, care să găzduiască Serviciul de Ambulanță Moinești.

Nevoia construirii unui sediu nou era urgentă, întrucât la momentul respectiv, Serviciul de Ambulanță Moinești își desfășura activitatea în două clădiri foarte vechi, aflate într-o stare avansată de degradare, care nu dispuneau de grupuri sanitare și nici de spații decente de lucru.

Noua clădire are o suprafață utilă de 200 mp, este construită pe un teren aflat sub administrarea Primăriei Moinești și este racordată la toate utilitățile. Încăperile sunt spațioase, salubre și amenajate astfel încât să îndeplinească toate normele igienico-sanitare aflate în vigoare. De asemenea, spațiile de la parterul centrului sunt gândite astfel încât să respecte și protocolul pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Clădirea este prevăzut și cu etaj, unde se află sălile în care vor fi organizate cursuri de prim ajutor și de prevenție în caz de dezastre naturale, adresate locuitorilor din comunitățile aflate în proximitatea centrului.

Personalul medical de la Serviciul de Ambulanță Moinești este format din 34 de angajați – medici, asistenți și ambulanțieri. Substația de Ambulanță Moinești este singura din zonă care are în echipa de intervenție și medici. Aceștia oferă sprijin și asistență medicală de urgență pentru aproximativ 65.000 de persoane din 11 localități ale județului Bacău. Ei sunt primii care intervin când cineva solicită ajutor sunând la 112.

Deși sprijinul lor este vital pentru locuitorii celor 11 comunități din județul Bacău, personalul medical de la Serviciul de Ambulanță Moinești și-a desfășurat activitatea, timp de mulți ani, în spații înguste și insalubre, unde pereții erau deteriorați și pătrunși de mucegai.

În pauzele dintre intervenții, aceștia erau nevoiți să se odihnească în paturi improvizate, până la următoarea urgență.

„Într-un an în care pandemia încă ne afectează puternic ritmul vieții, noi am reușit să întindem o mână de ajutor luptătorilor din linia întâi. Echipa de la Serviciul de Ambulanță Moinești formată din medici, asistenți și ambulanțieri, beneficiază acum de un centru operațional, amenajat corespunzător, care oferă condiții foarte bune de siguranță. Am construit un centru sustenabil, care va funcționa atât în pandemie, cât și în anii ce urmează.”, a declarat Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România
Pandemia de COVID-19 a întârziat finalizarea noului centru. Clădirea urma să fie ridicată și consolidată cu ajutorul voluntarilor, însă din cauza riscului foarte ridicat de infectare cu noul coronavirus, a fost luată decizia suspendării tuturor activităților care implicau voluntari pe șantierele Habitat for Humanity România. Lucrările au continuat, în limita resurselor financiare, cu mobilizarea echipei de constructori Habitat.

Habitat for Humanity România a investit aproximativ 120.000 Euro în construirea centrului, cu fonduri venite de la companiile private, cât și de la donatorii individuali, mobilizați prin campanii de strângere de fonduri.

O astfel de campanie a fost demarată în aprilie 2020, chiar la începutul pandemiei de COVID-19 în România. Campania „Salvăm Salvatorii” și-a propus atunci strângerea de fonduri pentru continuarea lucrărilor la Centrul pentru Situații de Urgență Moinești.

Traficul de pasageri de la Aeroportul Internațional „George Enescu” a atins un prag record, în această vară. Performanța, de 75.010 de pasageri, a fost atinsă în luna august 2021, recunoscută ca fiind cea mai aglomerată din an. De altfel, creșterile au început să fie înregistrate încă din luna mai.

În luna iulie, Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău s-a poziționat pe locul 5 la traficul de pasageri înregistrat în Romania, cu un total de 64.171 pasageri, același loc fiind păstrat în clasamanent și în luna august. „Această recuperare a fost determinată, în principal, de traficul din perioada vacanței de vară spre destinațiile turistice, în ciuda restricțiilor de călătorie impuse de pandemie”, au transmis reprezentanții Autorității Aeronautice Civile Române. Reamintim că din luna iunie, avioanele Blue Air și Wizz Air și-au reluat cursele spre Anglia și Irlanda. În plus, Italia și-a deschis și ea granițele, iubitorilor de pizza și prosecco.

Tot în aceeași lună, din Bacău, s-a putut zbura și spre Atena, Larnaca sau Antalya. În plus, celor doi operatori privați s-a alăturat și compania națională TAROM care, după o pauză de 12 ani, a început să opereze din nou de pe aeroportul din Bacău. Astfel, băcăuanii și nu numai, au avut la dispoziție zboruri către Antalya, folosind avioanele companiei de stat, la care s-au adăugat și curse interne către București, Cluj și Timișoara.
Florentin Radu

Grădinița cu Program Prelungit nr. 10 Onești, structură a Școlii Gimnaziale nr. 1 Onești desfășoară cursurile în sistem on-line

Marți, 5 octombrie 2021, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, (C.J.S.U. Bacău), în sistem audio-conferinţă, condusă de subprefectul cu atribuţii de prefect, doamna Tudoriţa Lungu, în care au fost actualizate și aprobate scenariile privind desfăşurarea activităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ, conform propunerilor consiliilor de administraţie ale acestora, avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Direcţia de Sănătate Publică Bacău.
Astfel, având în vedere situația epidemiologică din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 10 Onești, structură a Școlii Gimnaziale nr. 1 Onești, unde au fost suspendate cursurile pentru 50% din colectivele de preșcolari, s-a hotărât suspendarea cursurilor cu prezență fizică a preșcolarilor în instituția de învățământ menționată.

Reluarea cursurilor pentru Grădinița cu Program Prelungit nr. 10 Onești, structură a Școlii Gimnaziale nr. 1 Onești se va dispune printr-o hotărâre ulterioară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, la propunerea conducerii unității de învățământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean Bacău și al Direcției de Sănătate Publică Județeană Bacău.

Hotărârile C.J.S.U. Bacău pot fi vizualizate în întregime, cu anexa aferentă, accesând link-ul: https://bc.predectura.mai.gov.ro/informare-publica-covid-19/

Interviu cu ing. Constantin Poiană, managerul spitalului buhușean

(Despre Kierkegaard, ,,boala de moarte”, crosa la patină, pacienți, responsabilitate, suferință, evoluție, optimism ș.a.)

– Spuneți-mi, vă rog,  repede, cinci cuvinte care vă trec prin cap atunci când spun Spitalul ,,Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși…

– Pacienți, suferință, nevoi, implicare, rezultate.

– Acum, cu aceeași celeritate, spuneți-mi trei propoziții/ fraze, despre același subiect…

– Dacă alții pot, putem și noi. Pacienții sunt cei care ne oferă cel mai bun feed-back. Un spital mic poate oferi soluții mari în situații de criză.

– Putem face o comparație, cu știuta exagerare convențională, între creșterea voinicului din poveste – o zi, cât într-un an – și evoluția spitalului buhușean?

– Îmi place să spun că spitalul are un viitor frumos. Comparația e frumoasă, dar e cam mult spus. Poate că mai potrivit ar fi  să spunem că nu am stat degeaba. Am căutat mereu soluții la problemele spitalului. Mă refer la atragerea de medici, la realizarea de dotări și reabilitări, mai ales. Nu am așteptat să vină soluțiile ușor, de ,,sus”. Am mers direct la factorii de decizie, am propus soluțiile noastre și, de multe ori, am găsit rezolvarea acestora. Am învățat că, dacă nu poți rezolva o problemă, nu trebuie s-o abandonezi.  Cauți să vezi ce nu a fost bine și o iei de la capăt!

–  Care ar fi principalele argumente ale acestei evoluții aplaudate și la nivel național?

– Seriozitatea, responsabilitatea, implicarea, munca, dorința de a demonstra că se poate chiar și atunci când unii nu ne dădeau nicio șansă. Această atitudine constantă nu a trecut neobservată. Nu am spus niciodată NU. Am răspuns tuturor provocărilor, atât de la nivel local, cât și național.

–  Cum apreciați sprijinul comunității locale?

– Fără sprijinul comunității locale nu am fi reușit nimic. Oamenii au nevoie de un loc în care să-și îngrijească sănătatea, iar noi am venit în sprijinul lor cu un spital curat, sigur, cu specialități noi, medici și dotări cu aparatură și echipamente medicale. Au fost înființate:  Compartimentul de recuperare  medicală (4 paturi), Compartimentul de  urologie (4 paturi), Structura de terapie intensivă și terapie acută (14 paturi ), Compartimentul O.R.L. (4 paturi), Cabinetul de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Cabinetul de oftalmologie. Am atras în ultimii doi ani încă 24 de medici; toți au rămas la noi, profesează.  Poate că nu am reușit întotdeauna să răspundem așteptărilor, dar am recunoscut acest lucru și am fost mereu aproape celor bolnavi sau aparținătorilor acestora.

– Cred că vă bucurați și de sprijin județean și național.

– Da, au căpătat încredere în noi și această atitudine ne-a dat curaj. Dar nici noi nu am dezamăgit.

– Nu simțiți, totuși,  uneori crosa la patină?…

– Da, de multe ori.  Chiar și din partea unor oameni de la care nu mă așteptam! Dar sar peste crosă și-mi urmez drumul. Până acum am reușit, dar sunt sigur că va exista un moment când nu voi putea evita crosa.

– Greșesc? Saltul acesta calitativ n-ar fi putut fi realizat fără managementul anterior al unor directori precum  dr. Constantin Negru, dr. Maria Mihaela Colbeanu și dr. Mouhannad Toron, care, în același timp, sunt și profesioniști aplaudați ai medicinei interne și chirurgiei.

– Indiscutabil, sunt medici buni, cu experiență și recunoaștere în comunitate și nu numai. Sunt sigur că au făcut, și ca manageri,  tot ce se putea face ca acest spital să se dezvolte, să prospere și să aline suferințele pacienților.

– Ce surprize plăcute mai pregătește spitalul buhușean pentru pacienți?

– În primul rând, nu vom lăsa garda jos. Spitalul buhușean trebuie să devină din ce în ce mai primitor, mai curat, mai sigur pentru pacienți.  Vom mai atrage medici și vom mai înființa și alte specialități. În anul 2022, probabil, vom avea specialitatea de gastroenterologie si Compartimentul diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. Sunt în curs de avizare.  Vom continua să dotăm structurile spitalului cu aparatură și echipamente medicale și, mai ales, vom menține accentul pe procesul de instruire/ perfecționare continuă a personalului.

– Or fi chiar toate fără cusur prin instituția care încearcă să oblojească suferințele buhușenilor (și nu numai)? Dacă da, o să mă cert la cuțite cu Kierkegaard, filosoful drag sufletului meu, care-mi spune că ne naștem cu ,,boala de moarte”.

– Suntem departe de perfecțiune.  Nici măcar nu ne propunem acest lucru! Sunt multe de făcut, sunt obiective greu de atins, dar nu vrem să stăm pe loc. Încercăm să-i ajungem pe cei care au luat startul cu mult înaintea noastră. Ne bucuram că pacienții noștri, din ce în ce mai mulți, încep să aibă încredere în acest spital care, potrivit dorinței unora, nu cu mult timp în urmă, trebuia să dispară. Poate aveau și motive, ca  să fim sinceri…

– Câteva vorbe la ,,liber alese”?…

– Suntem un spital mic, dar cu inima mare! Trebuie să demonstram că merităm să existăm ca instituție sanitară.

Românul se descurcă pe oriunde ar fi. A învățat să facă asta, de-a lungul existenței sale milenare pe aceste meleaguri. Dar mai ales când a fost nevoit să găsească rezolvare la nevoi. Am regăsit acest spirit descurcăreț și la  țăranii pe care i-am întâlnit, în trecerea mea prin satele relativ izolate din județ.

Drumul prost și apa lipsă, amarul sătenilor

În peregrinările mele prin județ, am trecut și prin comuna Racova. Am ales să ajung în sate despre care am scris recent, ce par uitate de autorități: Ilișești și Gura Văii care compun comuna Racova. Cele două localități (victime ale ambițiilor politice care au dezbinat comunități, în cei 30 de ani de democrație) sunt străbătute de un drum de țară, e drept, pietruit, dar care contrastează cu ulițele asfaltate din  jur, mai ales din comuna vecină, Berești – Bistrița. „La noi, nu vor să ne facă drumul. Nu credem că primarul e de vină. La alții este problema. Ați văzut «dincolo» (în comuna vecină n.r.)? E autostradă, domnule, drumul e «neckerman»”, se plâng sătenii. După vreo 7 kilometri de drum prăfos și zdruncinat, dar care mi-a oferit șansa să întâlnesc sălbăticiuni mai puțin văzute de un orășean oarecare (vulpi, iepuri, mistreți sau ulii), ajung  satul Gura Văii. Acolo, cu surprindere, am zărit un bărbat, încălțat cu șlapi iefini, care se căznea să care apă în două găleți, atârnate, într-un echilibru precar, pe o cobiliță improvizată. Aflu de la sătean că apa e o problemă mai veche, oamenii chinuindu-se de-o viață cu procurarea prețiosului lichid pe care sunt nevoi să-l aducă, pe jos, de la distanțe mari. La câteva zeci de metri, în josul uliței, o femeie mai plinuță, trecută de vârsta pensionării, încerca să-și găsească loc într-o „cașcarabetă pe patru roți”. La doi pași, bărbatul său zăvora poarta casei, privindu-ne iscoditor peste umăr. Curiozitatea de jurnalist m-a determinat să scurtez drumul pe ulița prăfuită și să mă conversez puțin cu cei doi săteni. Le dăm binețe și intrăm în vorbă, liberi, detașați, ca și cum ne-am cunoaște de o viață. Aflu că sunt familia Olaru. Constantin și Olimpia. Au avut șase copii, de la care au venit cei 11 nepoți și alți doi strănepoți. Ne confirmă și ei problema apei greu de procurat, neajuns de care se izbesc chiar și cei care au avut bani să-și facă o fântână. Apa lipsește, mai ales, pe timpul verii, când, se știe, nu prea plouă în zonă. „De-o viață cărăm apă. Aici, toată lumea face asta. Am reușit cumva să forăm pentru o fântână. Am găsit apă abia la 60 de metri, dar m-am dus la 82 de metri. Încă, fântâna de mai sus are săpați 98 de metri.  Și înainte, am mai pus oameni să-mi sape, dar s-au dus până la 18 metri, după care m-au lăsat, pentru că nu găseau apă. Dăduseră de-o stâncă”, povestesc cei doi.

Țărani isteți și cu simțul umorului

Întorcându-mă la cașcarabeta ambulantă, motivul care m-a făcut să-mi domolesc drumul de întoarcere spre civlizație, aflu că e o invenție sau, mai bine zis, o inovație a celor doi. Un fel de alternativă la vechile mijloace de transport local, trase de animale. În orice caz, mai practică și mai ieftină, chiar și decât scuterele sau trotinetele electrice, folosite, prin țară, de cei care, de la o vârstă, abia mai pot merge pe jos pentru a ajunge la biserică sau la magazinul din sat. Au confecționat-o ca să se poată deplasa mai ușor pe drumurile aspre, de țară. Și asta după ce nevoia i-a determinat să-și vândă căruța, cu tot cu cai. De fapt, au dat aproape toate animalele, și vacile, și junincile, caprele, chiar dacă, doar cu ajutorul lor, și-au putut crește cei șase copii. I-au purtat la școli, pe toți. Se mândrește cu Anamaria, o nepoată pe care au crescut-o de la 3 săptămâni. Tobă de carte. Îmi spun că, după ce a făcut o facultate de inginerie, urmată de master, acum, studiază … actoria, tot la Iași, fiind admisă pe locul 3. Au plâns ca niște copii, când profesorii i-au înmânat diploma de absolvire, strigând-o pe nume. Are, nepoata, mașinuța ei, „lucrează, ca să-și plătească gazul”. Uneori, le spune bunicilor că, peste puțin timp, „o să mă vedeți, cu Bendeac, la televizor”. În fine, cert e că au mai păstrat câteva dintre animalele din bătătură, dar nu pentru mult timp. Niște oi și capre care, acum, sunt la stână. „Am dat caii, prin primăvară. Nu mai putem munci atât de mult, după ce m-am pensionat. Am lucrat la «Drumuri și poduri», și, în ultima perioadă, la SMA, la tractoare. Era greu, mai ales cu «strânsura». Să fi văzut ce patinam cu caii, iarna, când urcam să iau apă de la un izvor… Acum, nu mai am treabă. Îi pun roți de fier, la «mașina» asta a mea, și…drumuuu’”, spune nea Costică Olaru. Practic, „mașinuța” simpaticilor țărani este … o banală motosapă, înmatriculată, folosită, cel mai des, la munca în grădină. I-au făcut și o remorcă pe care o atașează, cu proțapul, de micul motor. „Mai am o motosapă, dar mai mică, pe care o folosesc în grădină, când fac «straturi». Cu asta mare nu pot lucra la grădină, că trage mai ceva ca niște cai, de n-o poți stăpâni. Cu asta mare ne deplasăm în sat, când vrem să aducem apă sau să ducem lucruri mai grele. Ori dacă avem drum mai la deal, la Ilieși, unde stă fata noastră. Cu spinarea nu poți căra! Eu am și probleme la picioare … O luăm ca să mă poată urca la deal, că eu îs grea. Plecăm cu ea numai când e vreme bună, că nu e acoperită și dacă ne prinde ploaia …”, spune femeia în timp ce râde copios, arătând că știe de glumă. Mă îndes și mai mult la discuții întrebând și de altele. Oameni cumsecade, moldovenii șugubeți mi se alătură la vorbă. Turuie câte și mai câte, fiecare, amestecându-se în vorbe, încât abia mai pot ține ritmul cu doi oameni frumoși la suflet, de-a dreptul bucuroși să vadă chipuri străine oprindu-li-se în bătătură. Insist să aflu cum de le-a venit ideea cu „decapotabila” din bătătură, motocoasa pe post de mașină. „Trebuia săm facem ceva, ca să ne putem hâi, de colo-colo. Să putem pleca, să vedem și noi lumea. Toamna trecută, cu 10 milioane (lei vechi n.r.), am luat o tonă de grăunțe pentru cai. Or, eu n-am făcut un milion cu ei! Mașinuța asta are rezervor de 5 litri. Punem la pensie benzină și…ne plimbăm. Mă sui, cu ea, la deal, chiar și încărcată cu o tonă!”, își încheie istorioara bătrânul om, cu soția sa.

Studii: Şcoala nr. 19 “Alexandru Ioan Cuza” ” Bacău; Colegiul Naţional “Ferdinand I” Bacău;

Colegiul Naţional “I.L.Caragiale” Bucureşti; Pratt Institute New York – diplomă universitară;

Universitatea Columbia, Şcoala Postuniversitară de Arhitectura, Planificare Urbană şi Conservare, New York – master; Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti – studii doctorale, asistent universitar.

Burse, cursuri, conferinţe: Programul Onorific Pratt în străinătate, Roma, Italia; Universitatea Tehnica de Stiinte Aplicate, Berlin-  Atelier de vara  de arhitectură; Atelier de design industrial biomimic – Pratt, insulele Turks and Caicos si NY: Universitatea din Panama în colaborare cu programul postunivesitar de planificare urbană Pratt, Panama;

Experienţă profesională: Asistent universitar, consultant şi manager de proiect în construcţii sustenabile, bibliotecat Pratt Institute New York.

Articole publicate în reviste de specialitate şi lucrări expuse în galerii americane şi europene. Tânăr ambassador al României în tabere internaţionale ale Lions Club International.

Fostă elevă a liceului Ferdinand din Bacău, Laura Amâiei a fost primul student român admis la o universitate de arhitectură în Statele Unite ale Americii. După şapte ani de studiu și călătorii în întreaga lume, a revenit în România pentru a-și continua cariera, devenind astăzi doctor în arhitectură, cadru didactic şi își va continua cariera în practica arhitecturii sustenabile.

-Cum a început povestea de succes a arhitectului Laura Amâiei? Ce v-a determinat să alegeți această profesie?

-Nici nu se putea altfel, de vreme ce sunt fiica lui Constantin Amâiei, arhitectul care a proiectat multe clădiri în Bacău, cele mai cunoscute fiind Catedrala “Înălțarea Domnului”, Universitatea “George Bacovia”, Tribunalul, Arena Mall, dar și Catedrala „Mântuirii Neamului” din București. M-a luat cu el peste tot unde a construit și a avut răbdarea de a-mi explica fiecare detaliu al construcțiilor, al desenului, al geometriei spațiului sacru și al procesului de creație, chiar dacă îmi vărsam limonada zilnic pe planșeta lui în timp ce-l urmăream cu bucurie. Deși era mândru de înclinația mea pentru artă, desen, pictură, mereu m-a sfătuit să nu merg pe calea arhitecturii, o profesie care vine cu multe satisfacții și succes personal, dar și uneori eșecuri. Mama mea, Nicoleta Amâiei, mi-a dat încredere pe drumul care mi se deschidea, cu grijă și iubire, moştenindu-i darul pentru științele exacte, ea fiind economist și director economic al Inspectoratului Școlar Bacău timp de 27 de ani. Părinților le sunt extrem de recunoscătoare pentru susținerea necondiționată, educația oferită de ei fiindu-mi busola după care m-am ghidat mereu.

-Şi totuşi, care a fost vocea care să vă confirme vocaţia?

– Cred că domnul arhitect Constantin Blebea din Bacău, care din păcate nu mai este printre noi, dar care a rămas în amintirea tuturor celor pe care i-a inițiat în tainele arhitecturii. Îmi aduc aminte și acum emoțiile care m-au copleșit atunci când am intrat prima dată în atelierul aglomerat cu un număr enorm de cărți și obiecte de artă, ştiind de la tatăl meu că validarea domnului profesor era definitorie: dumnealui era cel care detecta talentul care merită sau nu, sfătuind alegerea profesiei sau urmarea altui drum. După o zi întreagă dedicată desenului, am primit o încurajare din toată inima și am devenit o elevă de suflet a stimatului profesor, ceea ce m-a onorat și îmi trezește amintiri frumoase.

„Meseria de arhitect înseamnă o dedicare a sinelui, o pierdere a sinelui, dacă vreți, cerând un devotament complet și multe sacrificii, nefiind o garanție pentru succes. Cu toate acestea, profesia de arhitect reușește prin actul creației să contribuie la continuarea vieții și după ce nu vom mai fi, pentru că putem lăsa în urmă o parte din sufletul nostru, prin clădirile pe care le construim.”

-Cât de greu este să devii arhitect?

-Acum aş spune că nu e greu, dacă ai o familie ca a mea şi profesori aşa cum au fost ai mei.

Formarea mea a început la Școala nr. 19, unde am terminat șefă de promoție, și a continuat la Colegiul „Ferdinand I”, unde am intrat cu prima medie. Am avut şansa unor mari profesori care mi-au marcat existența și cultura, cum ar fi doamna profesor Sdrobiș de istorie, domnii profesori Blăjuț și Antohe de matematică, cei datorită cărora mi s-a format logica gândirii, domnul profesor Piticar de limba română, cel care mi-a creat lista de lectură și baza culturii mele, doamna profesor Filioreanu Nistor, alături de care mi-am perfecționat limba engleză, și mulți alții pe care nu îi menționez acum dar cărora le sunt extrem de recunoscătoare.

-Acestea au fost bazele…

-Într-adevăr, fără ele nu aş fi devenit ceea ce sunt. Încă din primul an de liceu m-am pregătit intens pentru admiterea la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, aplicând totodată la universități din Statele Unite ale Americii. Fără niciun motiv anume, busola mea interioră mă ghida către acea lume, unde am ajuns, deși fusesem puternic descurajată în centrele de pregătire a studenților români care doreau studiul în SUA. Încă din clasa a X-a mi s-a spus că nu există precedent pentru admiterea la universitățile americane cu profil de arhitectură, informație care m-a ambiționat. Am muncit foarte mult pentru a-mi crea dosarele pentru Statele Unite, am aplicat la 10 universități și am fost admisă la 6 dintre ele, cu bursă de merit. Au fost ani de sacrificiu, în care nu prea am avut parte de adolescență, dar care au meritat. Am fost primul student român la o facultate cu profil de arhitectură din Statele Unite, unde am ales „Pratt Institute” din New York.

-Se spune că orice călătorie te îmbogăţeşte. Ce „comori” aţi strâns în atâţia ani de studiu în stăinătate?

-Orașul New York mi-a schimbat totul: viziunea, concepția despre lume, toleranță, competiție, ambiție. A reprezentat şi o rampă de lansare către alte orașe ale lumii, unde am studiat arhitectura – Panama, Lima, Roma, Berlin, insulele Turk and Caicos și, ulterior, Shenzhen, China, în timpul studiilor de master. Experiența din Roma, unde am ajuns alături de alți 30 de studenți selectați ai Institului Pratt, în anul IV de studiu, a reprezentat o perioadă de 6 luni de studiu și desen, un periplu prin întreaga Italie și prin secretele sale din artă și arhitectură. Pot spune cu amuzament ca am suferit de sindromul Stendhal, prin expunerea la prea multă artă, la un moment dat.

-În România, din păcate, studenţii învaţă multă teorie, practica e mai puţină. În SUA cum a fost?

-Şcoala românească e foarte bună, doar şi eu sunt un produs al ei, nu-i aşa?! Dar într-adevăr, am avut şansa unor experiențe practice care m-au ajutat enorm. Proiectul de refacere a locuințelor vulnerabile din Lima, Peru; atelierul de vară al universității Technische Fachhochschule din Berlin, inaugurat cu o frumoasă expoziție a proiectelor noastre într-o galerie de artă; proiectul de design industrial din insulele Turks and Caicos, unde am studiat viața subacvatică pentru a o transpune în obiecte industriale; proiectul de planificare urbană din Panama City, având rolul de a salva pădurea tropicală; proiectul celei mai mari dezvoltări urbane din orașul Shenzhen, China, într-o echipă selectată de 4 studenți la Master de la Universitatea Columbia; vizitele organizate în diverse metropole americane precum Dallas, Miami, Los Angeles, Denver. Toate aceste experiențe mi-au marcat viața într-un mod greu de transpus în cuvinte,  persoanele minunate pe care le-am cunoscut și alături de care am colaborat mi-au deschis mintea, au avut încredere în mine și m-au susținut necondiționat.

-Bursele de studiu nu au fost singurul prilej de a descoperi lumea…

-Verile mi le petreceam călătorind, ca reprezentant al României, în taberele pentru pace organizate de Lions Club International. Hawaii, Hong Kong și China, Japonia, Brazilia, Africa de Sud, Tunisia, Sri Lanka și Taiwan sunt locuri care au avut un puternic impact asupra personalității și a profesiei mele. Susținerea am avut-o din partea Clubului Lions “Sfântul Gheorghe” din Bacău, membrilor cărora le sunt extrem de recunoscătoare. Prin aceste experiențe, am cunoscut spiritul lionistic, de pace și toleranță, de prietenie cu toate popoarele lumii, accesând totodată arhitectura acestor lumi. Am reprezentat cu mândrie România și am legat prietenii pe viață. Interacțiunea cu locuitorii acelor țări mi-a oferit o experiență unică, pe care poate o călătorie obișnuită nu o poate oferi, deoarece am locuit în casele lor, am învățat obiceiurile lor și am înțeles că toți suntem de fapt la fel.

„Am avut marea șansă de a fi mereu apreciată acolo, prin includerea în anuarele celor mai reprezentative proiecte sau galerii din cadrul facultății și chiar a altor galerii din New York. În acea perioadă ne miram toți de ce acest sistem draconic este necesar, dar apoi am înțeles că motivul împingerii limitelor avea scopul de a ne pregăti pentru viață, de a înfrunta și împlini orice sarcină cu ușurință, în carieră sau chiar în experiențele  vieții.”

-Ce impact a avut „lumea nouă“ asupra devenirii dumneavoastră ca arhitect?

-În Statele Unite a fost o etapă minunată de şapte ani, dar și cea mai grea perioadă a vieții mele, deși satisfacțiile au fost nenumărate. Institutul Pratt este în top 5 din lume, unde pregătirea este de excepţie și în aceeași măsură solicitantă. Nu pot spune câte nopți de muncă asiduă au fost pierdute (de fapt, câștigate) în atelier, acolo unde studenții au acces permanent, care devine o a doua locuință, iar colegii devin familie pentru întreaga viață. Uneori, volumul de muncă, presiunea, juriul care ne critica permanent, la fiecare atelier ce putea dura 10 ore, nopțile nedormite, uneori câte 3-4 la rând, competiția dintre noi, cursurile care erau toate obligatorii, toate acestea ne aduceau mereu în pragul epuizării. Totuși, nicio clipă nu ne lăsam doborâți, ci continuam cu o mai mare pasiune și obțineam rezultate atât de frumoase și de valoroase, încât totul merita, exact ca linia de sosire într-un sport de performanță.

-Dar nu v-aţi oprit.

-Apoi a venit perioada de Master în Arhitectură, la Universitatea Columbia din New York, unde deja vedeam rezultatele studiului de la Pratt, experiența fiind o încununare a acelor ani de muncă. Am trăit și aici o perioadă de neuitat, cu profesori de excepție, călătorii, proiecte și conferințe nenumărate. Aceste conferințe îi aduceau în fața noastră pe cei mai mari arhitecți sau dezvoltatori ai lumii pentru a ne vorbi și inspira. Masterul urmat la Columbia a reprezentat un program nou, care aducea laolaltă  practicieni din domeniul arhitecturii și al dezvoltării imobiliare, din domeniul economiei aplicate în afacerile de operare și investiții ale clădirilor, pentru a crea o punte de colaborare între domeniile atât de diferite, dar totuși interconectate de afaceri și proiectare. Am învățat unii de la alții, am creat echipe multidisciplinare și am realizat proiecte complete din toate punctele de vedere: urbanistic, estetic, funcțional, sustenabil, analiză cost-beneficiu.

“Proiectul meu de diplomă din New York a fost destinat studiului resurselor tehnologice existente și aplicarea acestora în cadrul unui proiect futurist – un oraș pe apă intitulat: „Waterborne New York – Apa, al șaselea cartier”. Proiectul a fost foarte apreciat și a devenit reprezentativ în galeria proiectelor din acel an și, în mod ironic, după fenomenul uraganului Sandy, a fost văzut ca o posibilă viziune a modului în care abordăm orașele amenințate de inundații, drept efect ale schimbărilor climatice ireversibile.”

-Acum sunteți din nou în România. De ce ați renunțat la o posibilă carieră în Statele Unite și ați ales să vă întoarceți în țară?

-Înainte de a povesti, vă spun că nu am renunțat la nimic, doar am ales un nou loc, cel mai bine cunoscut loc din lume pentru mine, România, pentru a-mi continua visul. M-am întors pentru a treia oară aici, pot recunoaște amuzată. Prima încercare a durat doar un an, după terminarea studiilor de arhitectură din cadrul Institului Pratt, dar m-am reîntors ulterior în New York, pentru masterul la Universitatea Columbia. Nu am reușit să mă readaptez și nici să obțin recunoașterea diplomei în România, în momentul respectiv, dar după terminarea masterului am reușit fără probleme. A doua încercare a avut loc după experiența de un an din München, unde am ajuns din motive personale, dar am avut șansa de a lucra în cadrul unei firme de arhitectură cu accent pe concept și artă, Archibrand Studio. Aici am participat la proiecte mari, care m-au învățat foarte multe lucruri noi. Cu toate acestea, am decis să reîncerc revenirea în România, unde sunt multe oportunități și pot aplica experiența acumulată în toți acești ani.

-Şi cum e a treia oară?

-Un succes, pentru frumoasa colaborare cu echipa Consiliului Român pentru Clădiri Verzi, iar în prezent cu echipa Colliers International pentru crearea de proiecte sustenabile în România. Deși colaborarea cu membrii Consiliului Român pentru Clădiri Verzi a fost una fructuoasă de-a lungul anilor, prin proiecte europene sau locale, prin creșterea gradului de conștientizare al importanței clădirilor sustenabile la nivel național, experiența de a lucra în echipa de sustenabilitate pentru cele mai mari și mai prestigioase proiecte din România a venit odată cu intrarea în echipa Colliers. În paralel, am reușit să devin doctor în arhitectură, în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, pe tema sustenabilității, obținând totodată atestările în practicile sustenabile ale diferitelor sisteme de certificare internaționale a clădirilor verzi.

„La începutul studiilor, în 2005, persoanele care făceau inițierea în campus studenților veniți din alte țări ne-au avertizat că trebuie să fim conștienți de faptul că mereu vom fi „prea români, greci, coreeni etc.” pentru Statele Unite, iar la întoarcerea acasă, vom fi “prea americani” pentru țara noastră. Pot spune că această dublare a identității a avut loc și în mine, dar am gândit mereu că sunt un cetățean al lumii, apropiat de oamenii oricărui loc, gata să mă adaptez sau să mă readaptez cu o mai mare ușurință.”

-Arhitectură sustenabilă sună bine, dar pre puţini ştiu ce înseamnă cu adevărat…

-Lucrarea de diplomă a fost un moment special, deoarece atunci abia se discuta problema încălzirii globale, prin documentarul activistului și politicianului Al Gore, iar principiile de sustenabilitate abia intrau în programa facultăților americane. Acest principiu era privit cu mare scepticism deoarece până atunci nu ni se impunea nicio restricție în procesul de creație. Dar am înțeles atunci importanța clădirilor performante din punct de vedere energetic și sustenabile din punct de vedere holistic, astfel încât lucrarea mea de diplomă a avut această temă, menținându-și totuși în principal viziunea conceptuală și artistică iar două galerii importante din New York mi-au expus lucrarea. În 2009, am petrecut o vară urmând un atelier de proiectare la facultatea de arhitectură din Berlin, unde am fost cu adevărat introdusă arhitecturii sustenabile, prin proiecte și vizite la diverse clădiri sustenabile de referință. Am obținut în paralel această specializare, cu recomandări, procesul fiind diferit în acea perioadă, 2011. Acum el îmi reprezintă cariera.

-Ați finalizat un doctorat despre noul concept de arhitectură „verde“. Definiți vă rog acest domeniu și în ce măsură credeți că va fi aplicat și în România?

– În arhitectură, sustenabilitatea poate fi definită drept activitatea de proiectare și construcție a clădirilor și orașelor, dar și de protejare și regenerare a siturilor, care conduce la creșterea economică, protecția mediului și progresul social pentru generația actuală, fără a compromite potențialele generații viitoare în a avea un ecosistem care să le răspundă nevoilor. La acest lucru mă concentrez de la începutul alertelor la nivel global referitor la schimbările climatice și alte efecte negative semnificative ale proiectării neglijente, destinate exclusiv profitului. Am început să mă raportez la spațiu și arhitectură precum la organisme vii care trebuie să se integreze în contextul înconjurător, nu doar prin țesutul urban sau din punct de vedere estetic sau funcțional, ci ca o legătură cu întreaga lume, în toate aspectele ei în ansamblu. Toate aceste concepte au reprezentat dedicarea carierei mele din ultimii ani, începând prin colaborarea cu echipa Consiliului Român pentru Clădiri Verzi, prin proiectul european Build Upon, referitor la strategia națională de renovare sustenabilă a clădirilor existente. În București, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, Galați, Craiova am susținut conferințe și ateliere de lucru cu părți interesate, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice locale.

-Doctorat, cadru didactic, autor de carte, toate sub „umbrela verde”!

-După experiența de colaborare cu echipa Consiliului Român pentru Clădiri Verzi, am continuat cu înscrierea la doctorat, în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, prezentând în luna septembrie lucrarea intitulată “Aplicarea locală a principiilor globale de reducere a efectelor schimbării climatice asupra arhitecturii clădirilor și orașelor”, sub îndrumarea doamnei profesor doctor arhitect Cristina Ochinciuc. Această carte ce reprezintă un ghid complet al aplicării principiilor sustenabile pentru clădirile noi și existente, amenajări peisagistice, cartiere și orașe va fi publicată în curând în librării și aștept cu mari emoții acest moment. Lucrarea încununează 4 ani de studiu intens și reprezintă al doilea copil al meu, după fetița mea, Eveline Maria. În această frumoasă perioadă, am început să predau ca asistent universitar și sper să îmi pot continua cariera universitară în paralel cu practica.

-Ce părere aveți despre orașul Bacău din punct de vedere urbanistic? Ce credeți că ar trebui făcut pentru schimbarea în bine a spațiilor urbane și a arhitecturii din acest oraș?

-Pentru orașul Bacău, recomand o cercetare integrată, ce include o analiză comparativă a diferitelor orașe sustenabile de dimensiuni similare, din România și din alte țări, strategiile ce pot fi aplicate local și o analiză a relațiilor dintre sistemele urbane actuale ale orașului Bacău. De exemplu, parcurile din Bacău sunt frumos menținute, este vizibilă atenția pentru vegetație și natură, dar trebuie luată în considerarea crearea sau restaurarea ecosistemelor naturale, cu plante adaptate sau native, fără necesar de irigație. Acest tip de vegetație poate fi instalat totodată pe terasele sau fațadele clădirilor. Din punct de vedere al rețelei de transport, locuitorii din Bacău nu ar trebui să fie dependenți de automobil, ci să facă parte dintr-un oraș al pietonilor și al metodelor alternative de transport, prin piste de biciclete și mijloace diverse de transport în comun. Momentan, se creează mari blocaje ale traficului din cauza faptului că nu sunt suficient încurajate metodele de transport alternativ. Dacă luăm exemplul pozitiv al renovării Insulei de Agrement, observăm aplicarea acestor principii de sustenabilitate, iar locuitorii au tratat această oază ca pe un refugiu pentru agrement, activități fizice, adunări sociale, mers cu bicicleta și alte activități.

-Bine şi frumos spus, dar băcăuanii au nevoie de locuri de muncă decent plătite.

-Într-adevăr, punctul de concentrare principal este creșterea economică, acest obiectiv va fi obținut prin realizarea unui studiu de fezabilitate sau analiză a pieței, identificând capitalul uman și împărțirea acestuia în sectoare și clustere economice, prin zonificare urbană și zone pentru activități economice și prin furnizarea infrastructurii necesare fiecărui sector de către aleşii orașului. De exemplu, crearea unui hub logistic pentru sectorul de fabricație sau IT și un plan de localizare economică pentru creșterea producției locale pentru consum local și export. Acestea ar fi câteva dintre ideile posibile pentru acest oraș.

„De acum înainte, voi fi vântul ce îi va ghida aripile în viață copilului meu, cea mai mare responsabilitate pe care o poate primi un om. Cu emoție și inima strânsă sper să ii fiu ghid pe un drum frumos al vieții. Îi voi fi alături orice va decide și îi voi lăsa libertatea de alegere, ghidând-o doar în dobândirea unei conștiințe frumoase, cultivate și capabile de a lua decizii corecte, pentru ea și în relația cu ceilalți.”

-În final, cum îmbinați preocupările dumneavoastră profesionale cu viața socială în general și cu familia? Credeți că fetița dumneavoastră va urma aceeași profesie de arhitect moștenită din familie la fel ca pe o zestre ereditară?

-Viața socială mereu a fost un important aspect al stării mele de bucurie, mai ales datorită oamenilor intersanți pe care i-am cunoscut în periplul de-a lungul anilor, în diversele țări vizitate. Prinzând gustul călătoriilor și al experiențelor cu persoane din culturi diferite, acestea au devenit o căutare permanentă, încercând mereu să călătoresc și în timpul liber. Perioada pandemiei a coincis cu perioada în care am adus-o pe lume pe minunata mea fetiță Eveline Maria, care mi-a schimbat total viața și mi-a reorganizat prioritățile. Dacă fiica mea va opta pentru arhitectură, va fi opțiunea ei și o voi susține.

„În clădirile pe care le construim lăsăm o parte din sufletul nostru!”

A consemnat Bogdan Radovici

La împlinirea a 613 ani de atestare documentară a Bacăului și a 24 de ani de la prima ediție a „Zilelor Bacăului”, europarlamentarul Dragoș Benea critică decizia Primăriei de schimbare a denumirii sărbătorii, în Oktoberfest Moldovenesc, dar și organizarea petrecerii în plin val 4 al pandemiei, fapt ce pune în pericol sănătatea locuitorilor orașului.

 Anul acesta Bacăul împlinește 613 ani de atestare documentară și aproape un sfert de secol de la prima ediție, din 1997, a Zilelor Bacăului. Privind în urmă, cum vi se pare că a trecut timpul peste această sărbătoare care, altădată, aduna în jurul ei întreaga comunitate?

Dragoș Benea: Într-adevăr, „Zilele Bacăului” au pornit la drum ca o sărbătoare-liant ce strângea în jurul ei membrii comunității băcăuane, aș spune indiferent de statutul lor, de poziția lor socială. Îmi amintesc foarte bine cum în centrul Bacăului se adunau, timp de o săptămână, 60-70.000 de băcăuani în așteptarea celor mai în vogă nume din muzica autohtonă. Existau, la un moment dat, chiar 3-4 scene distincte pe care aveau loc tot felul de evenimente, recitaluri și reprezentații.

Cred că această dublă semnificație, identitară și comunitară, s-a pierdut undeva pe traseu, iar astăzi recursul la tradiție, la istoria locului nu mai are importanța de altădată. Peste toate, pandemia a complicat și mai mult lucrurile – nu mai putem vorbi despre o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului.

Ați vorbit despre identitate și comunitate – ce relevanță credeți că mai au aceste concepte într-o epocă a globalizării, a liberei circulații de persoane și mărfuri?

Libera circulație a persoanelor și mărfurilor, chiar și penalizată de pandemie, rămâne totuși un bun câștigat în contextul aderării noastre la Uniunea Europeană. În același timp, să nu uităm că UE a pus și pune un mare preț pe așa-numita „unitate în diversitate”, o filozofie care stă la baza tuturor politicilor de incluziune și coeziune social-teritorială ale Uniunii. Din perspectiva asta, identitatea și comunitatea contează fără doar și poate.

Vedem cum regiunile și comunitățile europene caută să-și expună specificul local, cultura și produsele locale care, în cele din urmă, sunt cei mai eficienți ambasadori peste hotare ai acestor comunități. Trebuie să ținem cont de asta pentru că și județul Bacău are tradiții care pot fi exploatate în sensul bun al cuvântului.

Fiecare localitate are frumusețea ei și o istorie locală care trebuie împărtășită, fără doar și poate. Că vorbim de colinele Zeletinului, comunitățile de pe Valea Trotușului, aliniamentul Oituz – Tg. Ocna unde am rezistat eroic în Primul Război Mondial sau de hotarul de vest al județului unde e granița cu fostul Imperiu Austro-Ungar, toate aceste locuri sunt impregnate de un specific local ce trebuie făcut cunoscut. În concluzie, identitatea și spiritul comunitar merg mână în mână și contează. Avem suficiente modele europene care confirmă asta.

Că veni vorba de specificul local în context european, Primăria Bacău tocmai a schimbat numele „Zilelor Bacăului” în „OktoberFest Moldovenesc”, după numele unei sărbători din Germania. Schimbarea a fost întâmpinată cu critici de mulți băcăuani. Cum comentați?

Există această tentație, mai ales la aleșii al căror mandat tinde să devină un festival de gafe și autogoluri, de a crede că rescriu istoria, că rămân în istorie prin inițiative exotice, de cele mai multe ori inadecvate. Este și cazul acestui așa-zis Oktoberfest, care nu poate fi decât bavarez, nicidecum moldovenesc. Nu văd sensul acestei schimbări de nume.

Mai mult, găsesc că e cel puțin o imprudență să organizezi un astfel de eveniment în plină ascensiune a valului 4 covid, când siguranța sanitară ar trebui să primeze, nu micii și berea.

Dar, repet, există și astfel de aleși care caută, cu orice preț, să rămână în istorie – cred că pandemia îi va ajuta în acest sens și le va taxa, cu vârf și îndesat, iresponsabilitatea că despre iresponsabilitate vorbim în cazul celor care conduc Primăria Bacău.

„Am crescut cu Deșteptarea – școala de jurnalism a Bacăului”

 Pentru cotidianul Deșteptarea, ziarul Bacăului, acest început de octombrie e și un prilej de sărbătoare – tipărim ediția cu numărul 9000, practic peste 30 de ani de apariție continuă…

Am crescut cu Deșteptarea, dacă pot spune așa, iar activitatea mea administrativă și-a găsit ecou în paginile acestui ziar de care mă leagă multe amintiri și nostalgii. Faptul că a rămas singurul ziar tipărit din municipiul Bacău reprezintă o dovadă în plus a vocației „Deșteptării” spre anduranță și, cu un cuvânt la modă acum, reziliență. Cred că aproape toți jurnaliștii care au avut un cuvânt de spus în Bacău au trecut prin redacția acestui ziar. Nu mai spun că Deșteptarea este nu doar o instituție de presă, ci și o școală de presă, iar cele peste trei decenii de apariție neîntreruptă sunt concludente în acest sens. Profit de ocazie și urez, la rândul meu, conducerii administrative și redacționale „La mulți ani!”.

„Cu PSD la guvernare, românii n-au avut facturi duble la gaz și energie”

După un 2020 dificil, pare că nici 2021 nu se va încheia sub auspicii mai bune. Cum se vede de la Bruxelles criza politică de la București, eșecul combaterii pandemiei și acest nou val de interdicții și restricții ce însoțește valul 4 al pandemiei?

În octombrie împlinim și 2 ani de guvernare de dreapta PNL, apoi PNL/USR. Cred că românii decontează, din plin, acești 2 ani în care principala preocupare a partidelor de guvernământ nu a fost combaterea pandemiei și sănătatea publică.

Atât în 2020, cât și în 2021, mai întâi Orban, apoi Cîțu au urmărit organizarea de alegeri – locale și generale anul trecut, alegeri interne în PNL anul acesta. Au măsluit și cosmetizat cifrele pandemiei ca să poată organiza aceste evenimente, iar acum – după ce rata de infectare a luat-o în sus – ne cer să fim responsabili și să respectăm noile interdicții. După ce în iunie ni s-a spus, de la cel mai înalt nivel în stat, că s-a reușit oprirea pandemiei, vedem cum pacienții ard în spitale suprasolicitate de cazuri covid, iar impresia din exterior e că țara este neguvernată, românii fiind lăsați să se descurce de unii singuri. Altminteri, cred că ne aflăm într-unul din cele mai de jos puncte de după Revoluție, asta după ce guvernarea PSD 2017 – 2019 a lăsat țara pe un curs al dezvoltării durabile, cu venituri crescute pentru categorii sociale largi. Cu PSD la guvernare nu s-a pus niciodată problema unor facturi duble la energie și gaz, asta e cert.