miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1402

Fotbal/ Liga a III-a: Ziua de 13, cu ghinion pentru echipele băcăuane

Sâmbătă, în runda cu numărul 12 a Ligii a III-a, toate cele trei divizionare C ale municipiului au fost învinse la scoruri concludente

Hai să o punem pe seama ghinionului. A zilei de 13. Adevărul-adevărat este însă că (și) runda cu numărul 12 a confirmat diferența de valoare existentă între cele trei divizionare C ale Bacăului și o bună parte din adversarele lor. Bilanțul meciurilor de sâmbătă? Zero puncte din nouă posibile: o premieră negativă la nivelul unei etape întregi, fie ea disputată și într-o zi de 13. În Seria 1, CSM Bacău a fost învinsă acasă cu 3-1 de vicelidera Foresta Suceava. Oaspeții au condus cu 2-0 încă din minutul 17, ca urmare a penalty-ului transformat de Dorobanțu (min. 5) și a golului înscris de  Chika Odoh. Reușita din min. 60 a lui Ionuț Furtună (ajuns la trei goluri în ultimele patru partide) a părut să redeschidă conturile, dar acestea au fost închise în favoarea Forestei, care a punctat și în prelungiri, prin Karime Makongo. În Seria 2, Aerostar nu a avut nicio șansă în fața celei mai bune echipe din campionat, fruntașa Oțelul Galați, în fața căreia a bifat a treia înfrângere în ultimele trei etape. Ca și în meciul din tur, de la Bacău, echipa pregătită de Dorinel Munteanu a dominat, impunându-se cu 3-0 încă din prima repriză, prin golurile înscrise de Cîrjan (min.6), Cireș (min. 11) și Jardan (min.44). În fine, deși marți, în restanța din etapa a treia, a pierdut doar cu 1-0 la Râmnicu-Sărat, sâmbătă, pe teren propriu, FC Dinamo Bacău a fost surclasată cu 4-1 de râmniceni. Autogolului din min. 34, a lui Boghian, i-a urmat „tripla” semnată de Mihalache în minutele 17, 32 și 72, unicul gol al gazdelor fiind marcat de Boghian, în min. 34. La finalul acestei săptămâni este programată etapa a 13-a. Alte ghinioane? Ne-ar plăcea să credem că nu.

 

Seria 1

Rezultatele etapei a 12-a: CSM Pașcani- Șomuz Fălticeni  0-0, Ceahlăul Piatra Neamț- Bucovina Rădăuți 4-1, Sporting Juniorul Vaslui – Știința Miroslava 0-1, CSM Bacău- Foresta Suceava 1-3, Dante Botoșani- Hușana Huși 1-0.

Clasament

1 Dante Botoșani     12      9        2        1        19-6   29p.

2 Foresta Suceava   12      7        2        3        18-14 23p.

3 Șomuz Fălticeni    12      5        4        3        14-11 19p.

4 Ceahlăul P. Nt.     12      5        3        4        19-11 18p.

5 Bucovina Rădăuți  12      5        3        4        11-17 18p.

6 Știința Miroslava   12      4        4        4        13012 16p.

7 Hușana Huși        12      4        3        5        9-13   15p.

8 Sporting Juniorul  12      3        4        5        13-13 13p.

9 CSM Bacău           12      3        3        6        12-17 12p.

10 CSM Pașcani       12      0        2        10      11-25 2p.

Programul etapei viitoare (sâmbătă, 20 noiembrie, ora 14.00): Dante Botoșani- Ceahlăul Piatra Neamț, Hușaa Huși- CSM Bacău, Foresta Suceava- Sporting Juniorul Vaslui, Știința Miroslava- CSM Pașcani, Șomuz Fălticeni- Bucovina Rădăuți.

 

Seria 2

Rezultatele etapei a 12-a: FC Dinamo Bacău- CSM Râmnicu-Sărat 1-4, CS Făurei- Sportul Chișcani 5-2,  SC Oțelul Galați- Aerostar Bacău 3-0, CSM Focșani 2007- Viitorul Ianca 1-0. Partida Metalul Buzău- Sporting Liești a fost amânată din cauza numeroaselor cazuri de COVID-19 din lotul oaspeților.

Clasament

1 SC Oțelul Galați    12      10      0        2        43-9   30p.

2 CSM Focșani        12      9        2        1        29-8   29p.

3 Sporting Lieșți      11      7        1        3        22-14 22p.

4 CSM Rm. Sărat     12      6        3        3        30-18 21p.

5 Metalul Buzău       11      6        2        3        30-12 20p.

6 Aerostar Bacău     12      5        3        4        17-15 18p.

7 Viitorul Ianca       12      5        1        6        19-27 16p.

8 FC Dinamo Bacău 12      2        1        9        14-30 7p.

9 CS Făurei             12      2        1        9        17-39 7p.

10 Sportul Chișcani 12      0        0        12      8-57   0p.

Programul etapei viitoare (sâmbătă, 20 noiembrie, ora 14.00): CSM Focșani 2007- FC Dinamo Bacău, Viitorul Ianca- SC Oțelul Galați, Aerostar Bacău- CS Făurei, Sportul Chișcani- Metalul Buzău, Sporting Liești- CSM Râmnicu-Sărat.

 

Volei feminin/ Divizia A1: Știința, învinsă la Lugoj

În etapa a șasea a Diviziei A1 la volei feminin, Știința Bacău a fost învinsă, în deplasare, cu 3-1 de CSM Lugoj. Băcăuancele au început bine jocul din Banat, adjudecându-și primul set cu scorul de 25-18, însă gazdele, care au avut în ex-băcăuanca Loredana Filipaș principala realizatoare (17 puncte), au basculat rezultatul în favoarea lor, câștigând următoarele trei acte la 17, 18, respectiv 14. În absența antrenorului Florin Grapă, echipa băcăuană a fost condusă de pe margine de „secundul” Florin Vasile Bosi, care a utilizat următoarea formulă: Cojocaru 3 puncte, Airoaie 13, Lupa 13, Faleș 9, Bordea 5, Gorbe 8, Ciucu-libero. Știința a mai contat în lot pe Tvrdisic, Tudorache și Șt. Munteanu. Runda viitoare, studentele vor primi vizita echipei aflate imediat sub ele în clasament, SCMU Craiova.

Rezultatele complete ale etapei a șasea: CSM Târgoviște- Dinamo București 3-1, SCMU Craiova- Rapid București 0-3, Volei Alba Blaj- CSO Voluntari 2005 3-1, CSM Lugoj- Știința Bacău 3-1, ACS Volei Cristina Pârv Turda- U NTT Data Cluj 3-0, CS Medgidia- Dacia Mioveni 3-2.

Clasamentul Diviziei A1

1 Volei Alba Blaj     6        6        0        18-2   18p.

2 CSM Târgoviște    6        4        2        16-7   14p.

3 CS Medgidia         6        5        1        15-8   13p.

4 Rapid București    6        4        2        13-8   11p.

5 CSO Voluntari      6        4        2        15-10 11p.

6 CSM Lugoj           6        4        2        13-9   11p.

7 Dacia Mioveni       6        3        3        12-12 9p.

8 Dinamo București 6        2        4        10-14 7p.

9 Știința Bacău        6        2        4        9-13   7p.

10 SCMU Craiova    6        1        5        6-17   3p.

11 ACS Cristina Pîrv 6        1        5        4-15   3p.

12 U NTT Data Cluj 6        0        6        2-18   1p.

Cronica teatrală. Recitalul, un tur de forță actoricesc

    Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici'' Arad Premiul „Cel mai bun actor” – ZOLTAN LOVAS Bacău Fest Monodrame 2021

    Departe de a fi un gen facil, recitalul, când e bine gândit, când are idee, expresivitate, plasticitate, este o formă de spectacol complexă, dezvăluind personalitatea, potențialul real al unui actor. Bacăul are un festival al recitalurilor actoricești, unic în țară, redefinit și intitulat, de câțiva ani, „Bacău Fest Monodrame”, incluzând și un concurs de dramaturgie. Ediția 2021 s-a desfășurat între 5-7 noiembrie, în formulă online, dat fiind contextul pandemic, care s-a dovedit unul stimulativ pentru actori, în izolarea impusă ei dându-și singuri de lucru. Așa că au fost multe înscrieri la festival, fiind selectate 11 recitaluri, ele aparținând atât unor actori cunoscuți, consacrați, cât și unor tineri aflați la început de drum. Am văzut, ca toată lumea interesată, pe pagina de facebook a Teatrului Municipal „Bacovia”, organizatorul manifestării, cele trei recitaluri premiate și nu am avut niciun dubiu că juriul (alcătuit din criticul de teatru Călin Ciobotari, actrița Katia Pascariu și regizorul Vlad Cristache) a ales bine câștigătorii.

    Trofeul Bacău Fest Monodrame a ajuns în posesia acriței constănțene Mirela Pană, protagonista recitalului „Maria Tănase. O poveste.” Mirela Pană este și o talentată cântăreață, cu o voce plină, gravă, cu un timbru dramatic, cât se poate de potrivită, de asemănătoare cu a personajului pe care l-a întruchipat, o adevărată legendă a cântecului popular românesc, Maria Tănase. Scenariul Lăcrămioarei Dumitrașcu a fost original conceput, concentrându-se pe problemele de viață ale cântăreței, pe perioadele de lipsuri materiale, pe precaritatea condiției de artist în vremuri tulburi. Sărăcie, boală, indiferența guvernanților față de neajunsurile ei, pe toate le-a cunoscut Maria Tănase. Și le-a înfruntat cu aceeași armă, imensa generozitate a sufletului ei și dăruirea totală pentru arta ei. Harului ei i-a jertfit totul. Acest adevăr profund al ființei unei artiste unice este admirabil adus în scenă de Mirela Pană, a cărei interpretare este intensă, excelent gradată, fără niciun ton în plus, cu cele mai exacte și fine nuanțe.Ținută demnă, gesturi atente, puține, dramatism conținut, emoție pură, dicție perfectă. O reușită deplină a unei actrițe foarte înzestrate, ale cărei calități au fost puse în cea mai prielnică lumină de regia inspirată, adecvată, a regizoarei Carmen Lidia Vidu, care conduce cu mână fermă un spectacol complex, cu accent pe partea lui documentară, non-fictivă, întărind veridicitatea și potențând emoția prin expresive proiecții video. De remarcat și prezența pianistei Elena Gatcin, discretă, dar total integrată în spiritul poveștii, al spectacolului.

    „Premiul pentru ce mai bună actriță” a revenit foarte tinerei Alexandra Sorana Eșanu, absolventă a școlii ieșene de teatru. Ea a venit în concurs cu un spectacol independent, produs de Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca, în regia Andei Drăgan, și ea din tânăra generație de creatori. Alexandra Sorana Eșanu a atacat în forță o partitură dificilă, „Medeea Redux”, din „Bash. O trilogie contemporană” de Neil LaBute. Monologul este o reinterpretare, în cheie modernă, a mitului antic al vrăjitoarei Medeea, care s-a răzbunat cumplit pentru trădarea iubitului ei Iason, ucigându-și copiii, această tragică istorie fiind povestită de Euripide și Seneca, în două cunoscute piese. Personajul lui LaBute este o femeie, care, la doar 13 ani a fost sedusă de un profesor pedofil. La 14 ani naște copilul acestuia, și ține, tot 14 ani, ascuns acest teribil secret, pentru ca, după o scurtă întrevedere cu vinovatul pentru copilăria ei furată și viața distrusă, să-l omoare pe băiat. Ca să-l pedepsească pe tată, un detracat, un pervers de un egoism monstruos. Dând declarație la poliție după infanticidul comis, femeia își rememorează trecutul, retrăind scene, stări. Fără menajamente, răsucind cuțitul în rană, așa cum fac personajele lui LaBute. Iar Alexandra Sorana Eșanu e foarte sigură pe ea, credibilă în toate ipostazele, în cea a fetiței naive, pasionată de viețuitoarele marine, apoi a adolescentei seduse de cinicul profesor, care vorbește frumos și o zăpăcește cu povești, cu cântecele senzuale, răvășitoare, ale lui Billie Holiday, și în ultima imagine, funestă, a unei mame criminale. Are candoare la început, pe urmă redă, prin atitudini și explicite gesturi cu încărcătură sexuală, precocea transformarea în femeie, pentru ca, în final, să ne arate pustiul interior al unei femei care a traversat infernul și poartă stigmatul de asasină a propriului copil. Este evident că interpreta face o echipă sudată cu regizoarea Anda Drăgan (care ține bine în mână spectacolul, găsindu-i și un sound foarte sugestiv), rezultatul fiind un recital care trece rampa.

    „Nu pot să joc antipatici”

    După 15 ani, actorul arădean Zoltán Lovas se întoarce la Bacău, unde, în 2006, la Gala Star, a luat Premiul pentru cel mai bun one -man show cu „Apropo, ați chemat pompierii?”. Un recital solicitant, plin de fantezie și umor, creativ, interpretat cu dezinvoltură, convingător, atașant. L-am regăsit pe actor în acceași formă de zile mari, dar cu mai multă experiență de viață și de teatru, transpusă în „One Wo (Man) Show”, numit așa cu skepsis, pentru că, un capitol din recitalul său se oprește la travestiurile pe care le-a făcut în unele spectacole din bogata sa teatrografie. Având în scenă doar un podium (decor, Irina Chirilă), Zoltán Lovas se transformă, cameleonic, într-o mulțime de personaje, în primul rând jucându-se pe sine, destăinuindu-se, pentru că recitalul său este unul autobiografic. Și cum actorul este și el (precum poetul) „ca soldatul”, neavând viață personală, aflăm o mulțime de lucruri legate de teatru, începând cu admiterea la institut, continuând cu travestiurile, cu nuditățile și morțile din spectacole (vedem, pe fundal, și secvențe filmate din acestea), totul într-un cuceritor exercițiu de sinceritate, „cu sufletul în palmă”. Zoltán Lovas schimbă rapid, la vedere, măști, peruci, costume, cântă, dansează („torid”, pe melodia „Bandido” de la Azúcar Moreno) e cameleonic, plin de vervă și, mai presus de toate, e simpatic, cald, făcând risipă de energie, de autoironie și umor. Dar sunt și momente de îngândurare, de tristețe („Unde se duc personajele mele după spectacol?”), de neliniște, de meditație gravă, cu întrebări legate de identitatea actorului („Unde e viața mea, cine sunt eu?”). Recitalul său, unul de autor, este admirabil închegat, are o idee clară, substanță, „carne”, coerență, fiind o ofrandă adusă publicului iubit de un actor pentru care teatrul este rațiunea sa de a fi.

    Cifrele pandemiei

      Ieri, județul Bacău a înregistrat o rată de incidență cumulata la 14 zile (RIC) de 3,52 la mie ( față de 3,73 la mie sâmbătă), iar municipiul Bacău a avut RIC de 4,48 la mie (față de 4,84 la mie sâmbătă). Moineștiul a înregistrat 4,98 la mie (sâmbătă – 5,19 la mie), Oneștiul a avut, ieri, 4,6 la mie (sâmbătă 4,86 la mie).

      La ATI, ieri, la ora 9.00, erau internați 40 de pacienți (19 SJU Bacău, 12 Buhuși, 9 Onești, fără pacienți critici în Spital Moinești).

      În data de 13 noiembrie s-au vaccinat 1.477 persoane, din care cu doza 1 – 394, cu doza 2 – 816 și cu doza 3 – 267. CP

      Proiectul Erasmus+ Real IT încheiat cu succes

        Într-o perioadă afectată de pandemie, șase licee din județele Bacău și Neamț, Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău (coordonator), Colegiul Național „Costache Negri” Tîrgu Ocna, Colegiul Național „Roman Vodă” Roman, Liceul Teoretic „Ion Borcea”, Buhuși, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Săbăoani și Colegiul Național „Ferdinand I”, Bacău, s-au unit în Consorțiu au beneficiat de o finanțare europeana nerambursabilă de 304.140 EUR prin proiectul KA1 REAL IT, 2020-1-RO01-KA102-078788, perioada noiembrie 2020-octombrie 2021.

        În cadrul proiectului, 96 elevi de la profil Matematică Informatică au participat la stagii de practică de trei săptamani în companii IT din Cipru, Spania și Portugalia unde și-au dezvoltat competențe cheie și profesionale informatice legate de comerțul electronic, au dobândit experiență și deschidere către comunicarea interculturală prin lucru într-un context și o echipă multiculturală, plurilingvistică, devenind mai pregătiți șă mai motivați pentru o carieră IT în țară sau în străinatate.

        Proiectul a înlesnit schimbul de bune practici și cooperarea interinstituțională la nivel regional și european a 14 instituții partenere în proiect, din domeniul educației și piața muncii, contribuind la creșterea calității educației oferite de școlile din Consorțiu.
        Conferința de închidere a proiectului „Experiență europeană prin mobilități de formare profesională VET” a fost un prilej de a reuni experințe, trăiri și gânduri. Elevii beneficiari au făcut paradă de virtuozitate IT în „Ateliere demonstrative” cu tematici de actualitate: Design Thinking, pluginuri în WordPress: Pdf poster, SmartSlider3, Yellowpencil si Wpforms, analiză SWOT site-uri web.

        Prin „Biblioteca Umană” împreună, școlile din Consorțiu, au definit și valorificat valorile ce le-au reunit în acest proiect: echipă, creativitate, aventură, inspirație, diversitate și joc.
        Mai mult decât „Real IT”.

        Centrul Cambridge de la Școala ”Alecu Russo” îi așteaptă pe elevi

          În fiecare sâmbătă, copiii din municipiul Bacău care vor să învețe limba engleză după normele celei mai prestigioase universități britanice au șansa cursurilor acreditate Cambridge de la Școala ”Alecu Russo”. Trebuie menționat că este singurul loc unde elevii pot urma cursurile față în față cu profesorii, în alte locuri existând doar varianta online. După absolvire, se va obține un certificat eliberat de Universitatea Cambridge din Marea Britanie, care poate înlocui examenul de admitere la învățământul intensiv în limba engleză sau chiar competențele de la bacalaureat.

          Locul unde Shakespeare devine prietenul fiecăruia

          În 2020, 16 elevi din cele două grupe de la Școala ”Alecu Russo” au obținut rezultate excepționale datorită faptului că toate cursurile în limba engleză au fost dinamice, cu grijă pentru posibilitățile copiilor, iar metodele și atmosfera de lucru gândite să provoace interesul și curiozitatea. Dar cel mai important este că toate cursurile sunt adaptate, printrmetode plăcute, la nevoile educaționale ale vârstei elevilor, într-un mediu cât mai familiar celor mici.Cu cât cursanții sunt mai mici, activitățile sunt orientate pe joc, desen, cântec, însă fără a sacrifica vreuna dintre cunoștințele obligatoriu de transmis. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, fiind urmați nu mai puțin de șase pași, foarte importanți pentru reușita învățăceilor în limba lui Shakespeare. La început, se testează nivelul de cunoștințe la limba engleză, se repartizează elevul în grupa potrivită, iar apoi se stabilește programul pe module de câte 20 de ore în grupe de 8-10 elevi. Urmează achiziționarea materialelor de lucru acreditate de la Cambridge University Press, în funcție de necesitățile fiecărui copil, se țin cursurile și se testează cunoștințele la toate cele 20 de module, iar la sfârșit cei conștiincioși primesc diplome de absolvire.

          ”Anul trecut, elevii de la Școala ”Alecu Russo” și din alte școli au avut progrese remarcabile, de aceea vrem să continuăm. Lectorii acreditați Cambridge știu și vor să ajute micii băcăuani să descopere frumusețea limbii engleze, o limbă universală, care aduce cunoaștere și deschide drumuri în viață. Noi nu tratăm copii ca în învățământul clasic, unde se așteaptă de la ei să fie atenți și să ia notițe timp de două ore. Am reușit să transformăm învățarea limbii engleze într-o aventură plăcută pentru cei mici, iar asta înseamnă o temelie adevărată pentru viitorul lor.”

          Profesor Maria Abaza, manager al Centrului ”Alecu Russo” și lector Cambridge

          Cutremur la mica distanță de Bacău

            În ziua de 14 Noiembrie 2021, la ora 16:59:27 (ora locală a României), s-a produs în MOLDOVA, BACAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 9km.

            Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km S de Bacau, 105km SV de Iasi, 128km NV de Galati, 129km NE de Brasov, 141km NV de Braila, 163km SV de Chisinau, 169km NE de Ploiesti, 211km V de Tiraspol, 220km N de Bucuresti, 225km E de Sibiu.

            In memoriam. Istoric şi român(ist): Relu-Ilie Leoveanu

            Absolvent al facultăţii de profil ieşene, Relu-Ilie Leoveanu (17.07.1942, Bucureşti – 12.11.2021, Bacău) a rămas în memoria băcăuanilor ca remarcabil profesor de istorie, deşi a doua specializare a sa înscrisă pe diplomă este cea de limba şi literatura română. Opţiunea declarată a fost pentru prima disciplină, încât şi-a câştigat repede un loc de frunte între dascălii din această parte de ţară.

            După foarte puţină vreme de şedere în Capitală – unde tatăl său, militar, fusese detaşat –, familia s-a stabilit în Bacău, unde el a urmat cursurile Liceului (actualul Colegiu Naţional) „Vasile Alecsandri”. (Un detaliu biografic poate fi sâmburele măcar al unei povestiri: în 1942, tatăl său făcea parte dintr-o formaţiune militară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A primit permisie pentru a-şi vedea pruncul, iar la întoarcere pe front, nu şi-a mai găsit camarazii: fuseseră ucişi într-o ambuscadă…)

            Studentul conştiincios a devenit profesorul apreciat pentru vastitatea cunoştinţelor din orice perioadă a istoriei românilor şi pentru puterea de a se racorda cu cele ştiute la contexte internaţionale. Dintre etapele sale profesionale, de referinţă rămâne cea de la Liceul (azi, Colegiul Naţional) Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău. A strălucit aici pe toate planurile: ca dascăl de istorie, ca metodician (lucrările pentru obţinerea gradului didactic I coordonate de el pot fi considerate modele de redactare şi de mesaj patriotic, începând cu istoria locală), ca diriginte. A alcătuit sau a colaborat la alcătuirea de cărţi de proiectare didactică, de metodica predării istoriei sau de informare generală („Lexiconul istoric şi de arhaisme” din 2006, realizat împreună cu fiica sa, profesoara de limba şi literatura română Veronica Niţă-Leoveanu, a primit aprecieri unanime). Pentru şcoala pe care a slujit-o cu rar devotament a scris o monografie care pledează pentru anul 1860 ca punct de început în învăţământul pedagogic băcăuan.

            Plecarea dintre noi a lui Relu-Ilie Leoveanu a provocat regrete şi amintiri spontane: „un intelectual şi coleg desăvârşit” (Mihai Semenov), „un vital, mereu cu zâmbet de om binevoitor; ne-ar fi putut lăsa mai multe scrieri” (C. Călin), „un om corect şi realist” (Aurel Stanciu). La spusele lui Daniel Nicolescu mă raliez şi eu: Relu-Ilie Leoveanu face parte dintre cei care „se duc pe rând, pe rând,/ Zarea lumii” luminând.

            Vacanța forțată a schimbat structura anului școlar în curs

            Ca urmare a unei vacanțe forțate de două săptămâni, ce a fost dată în perioada 25-31 octombrie 2021, pentru a se reduce numărul cazurilor de SARS-CoV2, Ministerul Educației a schimbat structura anului școlar 2021 – 2022, ”în timpul jocului”.

            În semestrul I, cursurile au început pe data de 13 septembrie 2021 și se vor termina pe 14 ianuarie 2022. Vacanța de iarnă a fost micșorată, aceasta începând pe data de 24 decembrie 2021 și terminându-se pe 2 ianuarie 2022. pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, cu o săptămână mai devreme, față de calendarul inițial. Pentru clasele din învățământul preșcolar și primar, vacanța se va termina, însă, la fel ca în structura stabilită anterior, pe data de 9 ianuarie 2022.

            Vacanța de primăvară (15 aprilie 2022 — duminică, 1 mai 2022 ) nu a fost afectată. În schimb, elevii nu vor mai avea vacanță intersemestrială. În semestrul al II-lea, cursurile încep pe data de 17 ianuarie 2022 și se vor încheia pe 10 iunie 2022, exceptând clasele a VIII-a, care vor finaliza cursurile pe data de 3 iunie, și clasele a XII-a – zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, care încheie cursurile la data de 27 mai 2022.

            În concluzie, această vacanță forțată a adus următoarele schimbări majore: semestrul I s-a prelungit, vacanța de iarnă va fi mai scurtă, pentru gimnaziu și liceu, și nu vom mai avea vacanță intersemestrială. Toate aceste modificări au fost stabilite printr-un ordin al ministrului Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, din 5 noiembrie 2021.

            Ioana Gabriela Gherasă, elevă, în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială ”Mihai Drăgan” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

            Ce-a fost și ce-a ajuns geniul…

            ,,Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii?”
            (Mihai Eminescu)

            Problematica geniului a fost o vedetă a dezbaterilor încă din antichitate. Platon vorbea despre geniul lui Aristofan, al multor filosofi greci, în vreme ce Aristotel ne avertiza că ,,nu există geniu fără un dram de nebunie”. Psihologii, sociologii, psihiatrii, filosofii, eticienii au consumat fluvii de cerneală și energii pe această temă. În ,,Lumea ca voință și reprezentare” (vol. I., București, Editura Humanitas, 1995), Arthur Schopenhauer argumentează că oamenii geniali sunt prea puţini la număr ca să-şi găsească cu uşurinţă un egal şi prea diferiţi de ceilalţi ca să le poată deveni tovarăşi. Cei mai mulți dintre oameni, spune el, sunt călăuziţi de voinţă, în timp ce la genii predomină cunoaşterea. Filosoful german realizează și fericita distincție dintre talent și geniu. Pentru el, individul talentat gândeşte mai repede şi mai bine decât alţii; geniul, dimpotrivă, contemplă o altă lume, ideal diferită de a celorlalţi. Geniul contemplă mai profund lumea ce li se înfăţişează şi celorlalţi, cu deosebirea însă că aceasta se reflectă în creierul lui mai obiectiv, adică mai pur şi cu mai multă claritate.

            Eminescu a trimis admirabile accente către raritatea geniului: ,,Pământul nostru e mai sărac în genii decât Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului un nou sistem solar decât pe Pământ un geniu”. Amar, tot el sesiza însă faptul că, într-o lume care cochetează jenant cu destrămarea morală, gloriile (numite de unii și genii…) se nasc și la ușa cafenelelor… Actualitatea dramatică a acestui gând este tulburătoare…

            Zilele trecute, m-am înspăimântat. Comentatorul unui post de televiziune spunea că, în culise, Florin Cîțu a făcut o mișcare genială pentru instaurarea noului guvern. Asta după ce un analist de la un alt post de televiziune aservit zicea că Raluca Țurcan are o strategie cel puțin genială cu privire la realizarea unui nou sistem de pensii. Doamne, unde s-a culcușit atât de fericit spiritul geniului! Într-un ministru-epavă și un ministru care zilele trecute ne oferise încă o ,,perlă” istorică: ,,Cetățeni, medici, administrația, tragem cu toții la aceeași trăsură, că doar suntem în aceeași barcă”…

            În lumea fotbalului nostru ca vai de mama lui geniile sunt peste tot. Pase și șuturi geniale, vorbe geniale, gesturi geniale etc. Un antrenor introduce un jucător pe teren în ultimele minute; mingea vine cu mare viteză spre noul intrat în joc. Acesta, de teama impactului, pune mâinile la ochi. Minge se lovește însă de el și ricoșează în gol. Comentatorul exultă: ,,Ce mutare genială a antrenorului!” La începutul acestei săptămâni, în cronica unui meci anost, cu zero-zero la final, jurnalistul folosește de vreo cinci ori cuvântul fantastic, evitând cu greu trimiterile către genialitate.

            Când sunt citate personaje ca Gigi Becali, Ana Maria Prodan-Reghecampf sau Dumitru Dragomir, genialitatea ziselor acestora este anunțată încă din titlu. Atunci când deschid gura pentru uzul unui anumit gen de presă, starletele porno debitează, în ritmul gloanțelor unui Kalașnikov modern, vorbe evaluate ca fiind – cum altfel? – geniale. Pentru Stalin fusese inventată sintagma ,,genialissimul generalissm”. La noi sunt pe cale a fi plămădite expresii ca ,,genialissima porno”, ,,genialissimul analfabet”… Să nu uităm de excelențele lor politicienii, genialissimii noștri fără de pereche.

            Îmi place ceea ce spune Vasile Chira (,,Despre geniu și alte eseuri”, București, Editura Eikon, 2019): ,,…atunci când intenționăm să vorbim despre geniu ar trebui să tăcem, așa cum ne sugerează Wittgenstein să procedăm în fața misterului, sau cel mult să vorbim în șoaptă, pentru că încercăm să pătrundem în intelectul și sufletul ființei, care vede cu ochiul infinitului”. Iar atunci când pronunțăm cuvinte precum geniu, genial etc., ar trebui să pricepem că ne aflăm în teritoriul sacru al spiritului, nu în mahalaua acestuia.

            Ciolaniada, o epopee continuă

            Mare lucru știința asta a titlurilor! Pentru că sunt cărți care-ți stârnesc curiozitatea de cum le-ai văzut sau ai auzit de ele, atrăgându-te ca un magnet. Așa sunt de pildă, cele ale lui Andrei Oișteanu, care a scris despre sexualitate, despre narcotice în literatura română, cu dezvăluiri foarte interesante despre obiceiurile unor scriitori, apoi a scos o carte consacrată imaginii evreului în cultura autohtonă și în cea europeană. Iar acum, a revenit în atenția publicului cu o nouă lucrare, „Moravuri și năravuri.

            Eseuri de istorie a mentalităților”, care reconfirmă talentul special al etnologului, antropologului, istoricului religiilor Andrei Oișteanu de a capta atenția cititorului nu numai prin subiecte, ci și prin felul în care acestea sunt numite, puse în pagină, în capitole și numeroase subcapitole. Și exemplific: „România turcită”, „Viața ca o manea”, „Bonjuriști și duelgii”, „Schimbare de sex: Sentimentul de onor/onoare”, „Ciolanul-simbolul postmodern al puterii politice”, „Cărțile lui Platon ard mai bine, dar ale lui Homer sunt mai gustoase”, și am ales doar câteva astfel de titluri ademenitoare pentru curiozitatea cititorului, la întâmplare. Dincolo de jocurile de cuvinte, ingenios exploatate, se ascund adevăruri, unele greu de acceptat, de recunoscut, din mai multe motive, prejudecăți, teamă, falsă pudoare, interese de grup etc.

            Autorul mărturisește că studiul „Moravuri și năravuri” s-a ivit în timpul pandemiei, după ce a făcut o făcut o formă severă de Covid, după câte au spus medicii. A început lucrul la carte „pentru a-și ține capul deasupra apei” știut fiind că scrisul la o carte disciplinează mintea, creând o structură mentală care tonifică spiritul. În acest sens, Andrei Oișteanu amintește și virtuțile psiho-terapeutice ale ținerii unui jurnal, concluzia fiind că: „Scrisul impune rigoare, dar oferă libertate și creativitate”. Poposind în acest studiu asupra moravurilor și năravurilor, etnologul notează că primul termen vine din latină, însemnând „obicei, deprindere, caracter”, în timp ce al doilea este de proveniență slavă, desemnând un obicei rău, o patimă, un viciu. Apoi precizează că moravurile și năravurile, „cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai înrădăcinate, mai puternice”, ceea ce cunoscutele proverbe românești spun foarte explicit, într-o formulare plastică: „Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba”, „Năravul din fire n-are lecuire” și „Boala din născare leac nu are”.

            Desigur, un punct maxim de interes al cărții este acela care reface traseul semantic al unui cuvânt, al unei locuțiuni de-a lungul anilor, adică „povestea vorbei” cum o numea Anton Pann. Cum a ajuns, de pildă, ciolanul, de la stricta sa realitate culinară, să fie un mare simbol al puterii și al corupției politice? E un termen trivial, dar foarte sugestiv, afirmă Oișteanu, cuvântul fiind unul arhaic, de origine slavă, specific graiului ciobănesc. Carevasăzică, este „un os mare și suculent, cu măduvă, cu ceva carne și zgârciuri pe el, pentru care se încaieră și se sfâșie câinii din stână și lupii din preajma ei”. Cel care-l dobândește devine capul, șeful haitei, masculul alfa, cu speciale drepturi alimentare și sexuale. În societatea modernă, lupta aceasta specifică animalelor, carnasierelor, are loc între indivizi și se desfășoară în termenii unei înfruntări electorale, în final, puterea aparținând celui care înșfacă și ronțăie ciolanul.
            „Ciolaniada” este deci o continuă epopee.

            Hristos – samarineanul vieții noastre

            O pericopă de 12 versete (Luca 10, 25-37) marchează ultima Duminică dinaintea celor 40 de zile ale Postului Nașterii. Iar două interogații se fac prag de înțelegere a tainelor Împărăției Cerurilor. Prima, „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?”, adresată ispititor de un personaj important în ierarhia valorilor vremii și în interpretarea Scripturii, un nevârstnic învățător de lege. Dar și un răspuns – interogație al Domnului: „Ce este scris în Lege, cum citești?”. De fapt, acest „cum citești?” poate fi înțeles drept întrebarea din întrebare. Pentru că demască!

            Și titlul de învățător de lege (tânărul combinând cu ușurință și pe loc texte din cărțile Levitic, Deuteronom și Iosua, ca de pildă: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta și din tot cugetul tău. Iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”) și viclenia, dar și faptul că ușor poți cădea în propria-ți cursă, atunci când începi a te considera superior. Magistrală este pedagogia Domnului! Nu merge la adânc, până ce nu descoperă. Abia după, replică: „Drept ai răspuns; fă aceasta și vei fi viu!”. Ca și cum i-ar fi zis: Fă ceea ce știi că trebuie făcut! Nu provoca! Nu răstălmăci învățătura! Nu o aplica formal în viața ta! …

            Tânărul ispititor continuă, prefăcându-se a nu ști ceea ce se poate înțelege prin termenul aproapele. Drept răspuns, Domnul potrivește o pildă, spre a mijloci înțelegerea conținutului: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort.

            Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. Tot așa şi un levit.. Dar un samarinean, văzându-l, i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Tânărul rosti: Cel care a făcut milă cu el. Iisus încheie: Mergi şi fă şi tu asemenea!” (25-37)

            Lecția zilei este și pentru noi, cei trimiși în lume să nu ispitim, ci să să coborâm dintr-ale noastre, să slujim, să creăm, să dăm sensuri, să ducem începutul Domnului înainte. Merită încercat! Harul Său ne însoțește.

            Inspector scolar,
            pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

            Din nou despre Grigore Gheba al gramaticii

            Instruirea programată, în detaliu

            O puteţi recunoaşte după paravanul englezesc programmed learning şi promovează învăţământul individualizat. Există trei tipuri de instruire programată. Prima, liniară (fondată de B. F. Skinner în 1954), a fost gândită astfel: materia de însuşit este programată în numeroase secvenţe, respectând constant logica întregului. Primul pas parcurs (principiul este al paşilor mici) îl pregăteşte pe al doilea ş.a.m.d. Se înţelege că erorile sunt excluse. Aplicaţia este valabilă pentru întreg efectivul clasei/grupei, însă fiecare dintre elevi îl străbate în propriul ritm. Unui calup informativ îi urmează o întrebare. Elevul formulează răspunsul, pe care-l verifică pe loc (principiul întăririi imediate). Al doilea tip, programarea ramificată (propusă de N. A. Crowder în 1960), face apel la alternative de răspuns.

            Dacă elevul greşeşte, i se dau informaţii suplimentare, menite să suprime eroarea. B. F. Skinner respinge această variantă, afirmând că există pericolul ca o greşeală să se fixeze în memoria elevului. Resursele materiale/ cibernetice înseamnă maşina de învăţat, manualul programat şi fişele programate. Al treilea tip, matetica (fondator, Th. Gilbert, în 1962), îşi doreşte să amelioreze totul: dacă prin primele două variante scopul demersului este necunoscut, matetica îi comunică elevului încă de la primul pas ţinta finală. Prin urmare, distribuirea materiei este realizată în sens invers, rezultând secvenţe mai ample şi eliminând obligaţia parcurgerii paşilor mici.

            Instruirii programate i s-a reproşat, printre altele, absenţa contactului elev-cadru didactic, dar în condiţiile şcolii online, ar putea fi resuscitată.

            Promotori ai noului
            Cercetătorii români au aplicat rapid această tehnică. La începutul anilor ʼ60, Ştefania Popescu a publicat un studiu despre folosirea instruirii programate în predarea sintaxei propoziţiei la clasa a V-a, după ce a experimentat noua metodă la Şcoala Nr. 122 din Capitală. Dăm trei exemple de secvenţe de acest tip: 1. „Priveliştea este uimitoare. Aceasta este o propoziţie …, pentru că are numai părţi principale: subiectul … şi predicatul … 2. Ce maiestuos trece prin poartă! Arată felul acestei propoziţii: a) după alcătuire… ; b) după formă… ; c) după scop… (Pentru răspunsuri: 1. simplă; priveliştea; este uimitoare; 2. dezvoltată; afirmativă; exclamativă. (Gramatica nouă din 2005/2008 a modificat terminologia, riscând să nu asigure înţelegerea acesteia de către elevi.)
            Gramatica practică a limbii române, manual fără profesor

            În absenţa maşinilor de învăţat, Ştefania Popescu a alcătuit o culegere de exerciţii (în 1968) şi apoi, din 1971, o gramatică cu adevărat eficientă, al cărei mecanism ar trebui să-i inspire pe autorii de manuale şi de auxiliare didactice.

            † DUMINICA a 33-a de peste an

            Venirea Fiului Omului a fascinat dintotdeauna omenirea. Motivele aşteptării lui ne dezvăluie cum îşi închipuiau unii sau alţii că o vor vedea împlinindu-se. Astfel, protopărinţii noştri şi toţi cei care simţeau apăsarea păcatului în viaţa lor îşi închipuiau un mântuitor care să purifice fiinţa lor ca cineva care şterge totul cu buretele.

            Fragmentul evanghelic ce va fi prezentat în această duminică redă un dialog dintre Isus şi discipolii săi care ieşeau din templul din Ierusalim şi admirau acea construcţie splendidă, făcând aluzie la acest mod de închipuire a venirii lui Mesia. După ce Isus s-a descoperit discipolilor (prin cuvinte şi fapte) ca Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea lumii, îi avertizează asupra falşilor profeţi care se vor proclama cristoşi şi le prezintă manifestarea glorioasă a Fiului Omului la cea de-a doua sa venire.

            Apropierea Zilei Domnului este sigură. Nesigur este momentul istoric al ei. Isus ne arată clar că acel moment istoric face parte din pedagogia Tatălui, este un secret al său. Dar tocmai secretele ne fac curioşi, interesaţi, prudenţi.

            Lipsa credinţei din acea zi poate proveni din două motive: ori Dumnezeu nu-şi va mai revarsa darul său în suflete, ori oamenii vor refuza acest dar. Însă Dumnezeu este credincios iubirii sale: prin Fiul său va da întotdeauna omului ceea ce îi este necesar pentru mântuire: credinţa. Omul va fi acela care va refuza darul.

            Filozoful Bergson, către sfârşitul cărţii sale Cele două izvoare ale moralei şi ale teologiei, invită tot neamul omenesc să se forţeze pentru ca şi planeta noastră, atât de refractară divinului, să împlinească funcţia esenţială a Universului care este o maşină de fabricat zei. Menirea Universului până în parusie este aceea de a ne face zei, adică să ne ducă la o cât mai mare asemănare cu Dumnezeu prin cunoaştere, ca în ziua de apoi, omul, îndumnezeit prin Cristos, prin evlavia sa, să devină izvor de înnoire a toate în Cristos, a întregului Univers, spre a deveni vrednic să domnească cu Cristos de-a dreapta Tatălui.

            Misiunea este grea, dar o putem îndeplini, dacă ne rugăm cu adevărata evlavie: Doamne, Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, să te urmăm cu bucurie, căci numai slujindu-te necontenit pe tine, izvorul oricărui bine, putem afla fericirea deplină şi nepieritoare.

            Pr. Richardo-Dominic Baciu

            „Trebuie să caut ceva urgent pe Internet!” Cum au rămas cinci băcăuani fără telefoane

            La data de 12 noiembrie a.c., în urma activităţilor desfăşurate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău a fost probată activitatea infracţională a unui tânăr de 20 de ani, bănuit de comiterea a patru infracţiuni de furt şi a unei infracţiuni de furt calificat.

            În fapt, în perioada 07-19 noiembrie a.c., şi-ar fi însuşit 5 telefoane mobile, sub diverse pretexte, fie de a efectua apeluri telefonice sau de a se conecta la internet, din posesia a cinci persoane.

            Faţă de bănuit, polițiștii au luat măsura reţinerii sale, pe o perioadă de 24 de ore.

            Doi răniți într-un accident provocat de un șofer care băuse alcool

              La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi despre faptul că, pe DJ 252 s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime.

              Din cercetări polițiștii au stabilit că, un tânăr de 26 de ani, din comuna Ungureni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252 din direcţia sat Bibireşti către Horgeşti, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autoturismului și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism ce era condus regulamentar de către un tânăr de 19 de ani.

              În urma evenimentului a rezultat avarierea celor două autoturisme şi rănirea unui pasager din autoturismul condus de tânărul de 19 ani, precum și a conducătorului auto de 26 de ani.

              Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 26 de ani și negativ pentru tânărul de 19 ani.

              Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

              Prins la volan sub influența substanțelor psihoactive

                La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei ora 20.00, un echipaj de poliție rutieră din Onesti au depistat în trafic un tânăr, de 25 de ani, din comuna Balcani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din localitate.

                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, iar la testarea cu aparatul drugtest, acesta a indicat o valoare pozitivă.

                Tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor psihoactive în sânge.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

                Simpozionul Național de Estetică

                „Ziua artelor vizuale”, o prelungire pastelată a toamnei în sala de expoziții a Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu”

                Cea de-a XXVI-a ediție a Simpozionului Național de Estetică a debutat joi, 11 noiembrie 2021, cu „Ziua artelor vizuale”. Invitații Centrului au luat parte la vernisarea expoziției „Călătorii în timp”, o expoziție colectivă, cu lucrări de pictură, sculptură, grafică și fotografie, simezele Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu” găzduind o selecție de lucrări plastice aparținând unui număr de 37 de autori. O expoziție colectivă și, deopotrivă, retrospectivă, lucrările fiind realizate în cadrul ultimelor cinci ediții ale Rezidenței Tescani. Un veritabil potpuriu de cromatici contemporane, magistral prezentat de prof. univ. dr. Petru Bejan.

                Colecția de lucrări se află în custodia comună a artistului vizual și fotografului profesionist Ovidiu Ungureanu, fondatorul Chromatique Photo Studio & Art Gallery, și a omului de afaceri Iosif Cernic.

                Au expus: Ilie Boca, Mihai Sârbulescu, Doru Ulian, Cristina Ciobanu, Mihai Chiuaru, Vasile Tolan, Liviu Suhar, Marcel Lupșe, Dionis Pușcuță, Gabriela Culic, Gheorghe Zărnescu, Diana Brăescu, Sorin Nicodim, Dumitru Macovei, Ștefan Pelmuș, Sorin Otînjac, Ovidiu Ionescu, Alexandru Macovei, Valeriu Șușnea, Ovidiu Ungureanu, Vasile Crăiță-Mândră, Pablo Rodriguez Guy, Mariana Popa, Luminița Radu, Florin Șuțu, Andrei Rosetti, Bianca Rotaru, Luminița Radu, Aknay János, Elena Lupașcu, Geanina Ivu, Dragoș Pătrașcu, Bogdan Teodorescu, Gheorghe Coman, Victor Eugen Mihai – VEM, Sarat Rodriguez și Ammar Alnahhas.

                Programul zilei de 11 noiembrie 2021 s-a încheiat cu prezentarea celor mai recente produse editoriale ale Centrului de Cultură „George Apostu” – Revista de cultură „Vitraliu” (nr. 55) și albumul de artă „Athanor” – Dragoș Pătrașcu. Invitația la lectură a fost realizată de Gheorghe Geo Popa, directorul Centrului de Cultură ,,George Apostu”, amfitrionul evenimentului.

                Sondaj Deșteptarea online: salariații fără Certificat Verde ar trebui concediați?

                  Camera Deputaților urmează să decidă dacă va implemnta obligativitatea deținerii Certificatului Verde pentru salariătii de la stat și pentru o parte din salariații din mediul privat.

                  Certificatul Verde se eliberează celor vaccinați, trecuti prin boală sau testați recent. Teoretic, acest certificat este menit să rupă lanțul de transmitere al virusului, însă s-a demonstrat clar că și persoanele vaccinate se pot infecta și pot transmite boala altor persoane.

                  Prin urmare, credeti că Certificatul Verde va trebui să devina obligatoriu iar cei care nu-l posedă să fie concediați?

                  Poll Maker

                  Reținut pentru infracțiune la regimul rutier

                    Ieri, 11 noiembrie a.c, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a unui tânăr de 29 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

                    În fapt, la data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 19.50, o patrulă de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au depistat un tânăr de 29 de ani, din comuna Stănişeşti, care conducea un autovehicul sub influența alcoolului.

                    Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                    Având în vedere faptul că acesta nu a putut prezenta permisul de conducere s-a procedat la verificarea în bazele de date ale Poliţiei Române, ocazie cu care s-a constatat faptul că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                    Pasagerul din autoturism, un bărbat de 35 de ani, din județul Olt i-ar fi încredinţat autoturismul tânărului, deși cunoștea faptul că nu posedă permis de conducere.

                    Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea autoturismului unei persoane care nu posedă permis de conducere.

                    Față de tânărul în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.