Acasă Blog Pagina 1342

România va cumpăra 32 de avioane F16 vechi de 30 de ani. Aerostar Bacău trebuie să le facă să mai zboare înca 10 ani

    Guvernul României a aprobat alocarea a 454 de milioane de euro pentru achiziționarea din Norvegia a unei flote de avioane F-16 uzate, aflate în serviciul de luptă de aproximativ trei decenii. Din această sumă, 354 de milioane vor fi cheltuite pentru achiziționarea propriu-zisă a aeronavei, iar 100 de milioane pentru modernizarea acestora în Statele Unite, cu participarea Aerostar Bacău, pentru a prelungi durata de viață cu cel puțin zece ani.

    Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, proiectul de lege pentru achiziţionarea a 32 de aeronave F-16 din Norvegia.

    Conform proiectului pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene de tranziţie prevăzute în Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”, Guvernul României va atribui Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziţie a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic iniţial şi a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii).

    Ministerul Apărării Naţionale (MApN) precizează într-un comunicat că avioanele vor fi livrate în stare operaţională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziţie, de minimum 10 ani, către avioanele de generaţia a V-a, ceea ce face ca achiziţia avioanelor de la Guvernul Norvegiei să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două ţări NATO aliate.

    Aeronavele vor asigura îndeplinirea noilor cerinţe existente la nivelul NATO, ulterior urmând a fi introduse în programul de modernizare la aceeaşi configuraţie M6.X cu avioanele F-16 din prima escadrilă intrată deja în dotarea Forţelor Aeriene Române, mai arată MApN.

    De asemenea, MApN afirmă că această soluţie asigură implicarea industriei naţionale de apărare în executarea lucrărilor de mentenanţă şi modernizare a avioanelor F-16, prin operatorul economic desemnat centru de mentenanţă pentru aeronave F-16 de către Guvernul României (Aerostar Bacău), aspect care va contribui la consolidarea şi menţinerea capabilităţii aeriene operaţionale.

    Achiziţia de la Guvernul Regatului Norvegiei a pachetului de 32 avioane F-16 include şi instruirea unui număr minim de specialişti din cadrul personalului tehnico-ingineresc de aviaţie din Forţele Aeriene necesar pentru încadrarea funcţiilor-cheie din structurile de planificare şi execuţie a mentenanţei şi de asigurare a planificării logistice la nivelul Bazei Aeriene şi Statului Major al Forţelor Aeriene pentru cele două escadrile de avioane F-16.

    „Această soluţie asigură, într-un interval de timp scurt, crearea la nivelul escadrilelor a capabilităţii minime de operare, mentenanţă, planificare şi conducere strict necesare pentru exploatarea în condiţii de siguranţă a avioanelor F-16 care vor fi achiziţionate”, arată sursa citată.

    Fondurile estimate pentru achiziţie sunt de circa 454 milioane euro, fără TVA. MApN menţionează că, în contextul complexităţii programului, resursele financiare necesare vor fi stabilite cu exactitate după iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie şi începerea discuţiilor cu reprezentanţii Guvernului Norvegiei şi Guvernului Statelor Unite ale Americii.

    În prezent, Forţele Aeriene Române au în dotare 17 aeronave F-16 în configuraţie M5.2R, care vor fi modernizate la configuraţia M6.X, achiziţionate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”.

    Misiunile specifice Serviciului de Luptă Permanent – Poliţie Aeriană (SLP-PA) sunt executate cu aeronave F-16 şi MiG-21 LanceR, însă folosirea acestora din urmă este o soluţie pe termen scurt (un an).

    MApN arată că scoaterea graduală din serviciu a avioanelor MiG-21 LanceR şi necesitatea executării în regim permanent a Serviciului de Luptă – Poliţie Aeriană cu avioane F-16, coroborate cu evoluţia mediului de securitate regional, au determinat nevoia identificării unei soluţii care să permită apărarea spaţiului aerian al României cu avioane F-16 şi executarea SLP-PA cu avioane F-16, conform angajamentelor asumate faţă de NATO.

    Parlamentul României a aprobat iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru pachetul de 32 de avioane de la Guvernul Regatului Norvegiei şi a pachetului de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii, în şedinţa comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

    Încă un studiu de fezabilitate. Primăria Bacău plătește 1,1 milioane pentru a afla dacă e nevoie de încă un pod peste Bistrița

    Primarul Bacăului a anunțat ca s-a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru un nou pod peste Bistrița, pornind din strada Milcov și ajungând în Letea Veche.

    Serviciile de proiectare, la fel ca și studiile de trafic, geo, hidro și documentațiile cadastrale vor fi realizate de Routte Construct și Rutier Conex XXI. Contractul pentru realizarea studiului are o valoare de 1.1 milioane de lei, iar durata de realizare este de 5 luni.

    „Este primul pas concret pentru realizarea acestui obiectiv strategic (aflat pe agenda publică de 20 de ani, doar ca promisiune) pentru municipiul Bacău și o obligație legală, așa cum am mai spus!

    Pentru cei care tranzitează orașul, cei care lucrează în municipiu sau locuiesc în afara lui va fi un mare avantaj existența acestui pod.

    Suntem în discuții avansate cu Compania de Drumuri pentru ca Primăria Bacău să gestioneze această investiție și să obținem fonduri europene prin Planul Operațional de Transport, care este în aprobare la Guvern”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

    Ce știu ei și nu știm noi? Pompierii băcăuani au exersat scoaterea victimelor de sub o clădire prăbușită

    Joi, 16 iunie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a desfășurat un exercițiu de cooperare și conducere, cu forțe și mijloace în teren. Acesta a avut drept scop antrenarea structurilor de intervenție, în cazul prăbușirii unei clădiri.

    Potrivit scenariului, în urma producerii unui seism cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter, eveniment ce a condus la prăbușirea unei clădiri, pompierii militari sunt anunțați prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 despre faptul că, mai multe persoane sunt grav rănite sau surprinse printre dărâmături. Concomitent, aceștia sunt înștiințați și despre producerea unui incendiu, la nivelul unei clădiri din proximitate.

    Pompierii militari au intervenit conform scenariului, scopul acțiunilor de primă intervenție fiind orientat către salvarea vieților omenești și evacuarea bunurilor materiale. Astfel, au fost constituite echipaje de căutare-salvare și echipaje de stingere.

    După ce victimele au fost extrase de sub dărâmături și evaluate de echipajele SMURD prezente la fața locului, acestea au fost pregătite în vederea transportării la cea mai apropiată unitate medicală. De asemenea, în acest timp, echipajul de stingere a localizat și lichidat incendiul.

    Scopul antrenamentului a fost atins prin verificarea capacității de acțiune în cazul producerii unor astfel de evenimente care presupun o desfășurare amplă de forțe și mijloace.

    Precizăm faptul că, subunitățile de intervenție din cadrul ISUJ Bacău desfășoară frecvent astfel de exerciții de pregătire.

    Prins la furat lemne

      Ieri după-amiază, un bărbat care transporta mai mulți arbori sustrași din fondul forestier din zona Sohodol a comunei Măgura a fost prins de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Stefan Cel Mare ” Bacău.

      Barbatul a fost depistat în fondul forestier din zona Sohodol, iar la vederea jandarmilor acesta a fugit, abandonând atelajul hipo și lemnele în speranța că își va pierde urma printre arbori, însă fără succes.

      În urma constatării făcute în colaborare cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Bacău, jandarmii i-au întocmit bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tăiere ilegală de material lemnos” și ,,sustragerea de material lemnos „,faptă prevăzută și pedepsită de Codul Silvic.

      Actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale, iar materialul lemnos din specia fag și carpen, un atelaj hipo, două hamuri și două orcicuri au fost ridicate în vederea confiscării.

      Romsilva a montat 177 de camere de monitorizare pentru prevenirea tăierilor ilegale în fondul forestier administrat

        Pentru a preveni tăierile ilegale în fondul forestier de stat și transporturile ilegale de masă lemnoasă, direcțiile silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au instalat, până în prezent, 177 de camere video de monitorizare, pe drumurile forestiere administrate.

        O parte din aceste camere video sunt de tipul Licence Plate Recognition (LPR), care identifică și verifică automat numerele de înmatriculare ale autovehiculelor care circulă pe drumurile forestiere din pădurile de stat, permițând verificarea transporturilor de masă lemnoasă, precum și trasabilitatea lemnului exploatat din pădurile proprietatea publică a statului. Accesul la aceste sisteme video au și organele de poliție, în unele cazuri, în baza unor protocoale de colaborare.

        Cele mai multe sisteme video au fost instalate la direcțiile silvice Caraș – Severin, Botoșani, Mureș, Bacău, Brașov, Hunedoara, Sibiu, Maramureș, Suceava și Vâlcea.

        Procesul de implementare a acestor sisteme video este în desfășurare, la nivelul tuturor direcțiilor silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva fiind identificat un necesar de 1.603 sisteme de monitorizare video în fondul forestier de stat și pe drumurile forestiere. Amplasarea lor se va face în zonele cu risc la sustragerea de material lemnos, identificate de specialiștii Romsilva.

        Se intenționează ca, pe viitor, aceste sisteme video să fie conectate la sistemul informatic SUMAL 2.0, printr-o investiție prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență, acestea putând astfel să monitorizeze în timp real transporturile de lemn recoltat din pădurile de stat și să emită alerte dacă aceste transporturi de masă lemnoasă nu dețin avizele legale.

        Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

        Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

         

        Itești: Comuna a rămas fără apă din cauza unei facturi disputate la energia electrică

        Pentru că primaria din Itești nu ar fi achitat o factură mai veche, de prin 2018, furnizorul de energie a sistat alimentarea comunei. Primarul este de negăsit, și de autoritățile județene, și de angajații primăriei. Nici localnicii nu au avut cui să se plângă. Prefectul a trimis în teren corpul de control pentru a verifica datele problemei.

        De mai bine de o săptămână, câteva zeci de familii din Itești au rămas fără apă la robinete. Neajunsul a apărut după ce furnizorul de energie din zonă a decis să sisteze alimentarea comunei. Decizia extremă i-a afectat atât pe localnicii din satele Ciumași și Itești, racordați la sistemul public de apă al comunei, cât și instituțiile publice – primăria, scoala, poliția, dispensarul etc. care, în prezent, nu au curent la prize și nici apă la robinete. Motivul sistării alimentării cu energie a comunei ar fi o presupusă factură neachitată încă de prin … 2018.

        Am încercat să luam legătura cu administrația comunei, dar primarul Norocel Ciubotaru nu a răspuns solicitărilor noastre. Am avut noroc mai mult cu „vicele” localității, Petrică Burcean, de la care am aflat că furnizorul de energie a „descoperit” niște facturi mai vechi, de prin 2017 – 2018, neachitate. „Noi am plătit, la zi, toate facturile. Chiar avem achitate în plus, peste 100.000 de lei. Nu știu de ce ne-au tăiat curentul. Noi bani avem, dar dacă nu ni s-a emis nicio factură … Toate facturile de până acum au fost achitate la zi. Eventual, dacă vom primi o factură, să ni le eșaloneze, pentru că e o sumă mare, de vreo 80.000 de lei”, ne-a declarat viceprimarul Petrică Burcean.

        Fântânile – unica soluție, deocamdată

        Din păcate, urmare a acestei situații, locuitorii comunei nu au apă pentru băut sau pentru menaj. La fel și cei care cresc animale sau care au au grădini în care au cultivat diverse legume. Prin urmare, oamenii sunt nevoiți să se întoarcă la vechile surse de alimentare – fântânile și puținele izvoare din zonă. În aceste condiții, Prefectura a trimis corpul de control pentru a verfica, la fața locului, datele problemei. Totodată, în comună au ajuns și specialiști de la Direcția de Sănătate Publică Bacău, care verifică impactul lipsei apei, întrucât o mare parte din comună se alimentează, de la subteran, cu ajutorul pompelor.

        „Am primit și noi o petiție, motiv pentru care acolo se află, acum, la primăria Itești și corpul de control de la noi, pentru a verifica în amănunt situația semnalată de localnici. Inclusiv a aspectelor privitoare la contextul în care primăria nu ar fi achitat facturile la energie, deși dispunea de banii necesari. Dar, vreau să am mai întâi o imagine clară, vizavi de această chestiune. Problema este că primarul este de negăsit, nu le răspunde nici angajaților primăriei, secretarului, șefului de la Juridic, de la Economic”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

        Recalculare abuzivă

        Am reușit, până la urmă, să discutăm și cu edilul din Itești, Norocel Ciubotaru, care, din spusele acestuia, era implicat în rezolvarea problemei, participând inclusiv la concilieri cu furnizorul de energie. „Nu e vorba de nicio factură, ci despre o recalculare, abuzivă, pe cinci ani de zile. Culmea e că ei (furnizorul de energie n.r.) ne emit o factură, la sfârșitul anului, și-mi spun că soldurile sunt zero, pentru ca, ulterior, în 2022, luna a treia, să ni se trimită o notificare de plată prin care suntem anunțați că am de plătit 88.000 de lei, pentru cinci ani de zile.

        Or, pe lângă faptul abuziv de a emite cinci facturi pentru același consum, legea mai și spune clar că, după trei ani, facturile neîncasate se prescriu ”, ne-a declarat primarul din Itești. Cert e că oamenii vor să se rezolve cât mai rapid problema curentului și, implicit, a apei, mai ales că se anunță zile caniculare, în acest sezon. Interesant e că directorul companiei de energie electrică ar fi anunțat că s-a dat ordin de rebranșare încă din data de 15 iunie, însă pompele de apă nu funcționează nici în prezent.

        „Am făcut plângere, în instanță și la ANRE. Pentru că nu aveau voie, prin lege, să mă debranșeze de la sursele vitale de apă ale comunei. Mai ales că, de o săptămână, eu le-am tot trimis responsabililor locali ai furnizorului de energie dovezi – poze, număr de sigiliu și zeci de adrese – prin care-i anunțam că mi-au tăiat alimentarea cu energie electrică a pompelor de apă”, a încheiat primarul Norocel Ciubotaru.

        Traficant de droguri, căutat în Germania, găsit la Onești

          La data de 15 iunie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Oneşti, aflându-se în executarea serviciului de patrulare pe strada Calea Bacăului, din localitate, au legitimat un bărbat de 35 de ani, din județul Timiș, iar ca urmare a verificărilor efecutate în bazele de date ale poliției a rezultat faptul că, acesta deţine mandat european de arestare, fiind dat în urmărire de autoritățile germane pentru comiterea infracțiunii de comerț ilicit de stupefiante.

          Bărbatul a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău.

          Posesori de mandate de executare a pedepsei închisorii, depistați de polițiști

            La data de 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Buhuși au depistat pe raza comunei Blăgești, un tânăr de 30 de ani, pe numele căruia Judecătoria Buhuși a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, având de executat 9 luni pentru infracțiune la regimul rutier.

            Cel în cauză a fost introdus în Penitenciarul Bacău.

            La aceeași dată, o patrulă de poliție din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au identificat un bărbat de 52 de ani, din comuna Luizi- Călugara, posesor de mandat de execuatare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Bacău.

            Bărbatul este condamnat la o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la fals intelectual.

            Cel în cauză a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.

            Bicicletă sutrasă, recuperată de polițiștii oneșteni

              La data de 16 iunie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Poliţiei Mun Oneşti a depistat în flagrant delict, un localnic de 26 de ani, jud. Bacău care se deplasa pe lângă o bicicletă căreia nu a putut sa-i justifice provenienţa.

              În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bicicleta aparţine unui bărbat de 51 de ani, din mun. Oneşti, care a declarat că avea bicicleta asigurată cu un dispozitiv antifurt pe casa scării imobilului de domiciliu.

              Polițiștii au predat bunul sustras păgubitului.

              Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

                La data de 16 iunie a.c, un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Moinești au depistat în trafic, pe raza comunei Solonț, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din localitate.

                Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                Bărbatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice.

                A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

                Cum arată șantierul podului de la Poiana Sărată

                  FOTO: DRDP Iasi

                  Se execută lucrări de hidroizolație la noul pod de pe DN 11, km 93+704, din exteriorul localității Poiana Sărată.

                  Dezbaterea publică pentru primul Parc atletic din România

                  Joi au avut loc lucrările dezbaterii publice organizate în vederea realizării în municipiul Bacău a primului parc atletic din România și din zona estică a Europei.

                  Extrem de importantă pentru derularea acestei investiții este prezența în Bacău a arhitectului Flemming Overgaard, creatorul parcului atletic construit în Odense, Danemarca – proiectul pilot, premiat la nivel internațional, după care ne ghidăm.

                  „Mă bucur că putem conta pe expertiza dlui. Overgaard, având astfel garanția că vom construi în Bacău un parc durabil şi bine chibzuit din punctul de vedere al contextului urbanistic”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

                  În cadrul discuțiilor, arhitectul a prezentat parcul realizat în Odense iar autoritățile publice, cluburile sportive, antrenorii, profesorii, mediul de afaceri și ONG-urile participante au prezentat viziunea pe care o au cu privire la acest obiectiv. În luna septembrie, vom analiza cele 3 schițe propuse de Flemming Overgaard la dezbaterea de azi, vom alege varianta care aduce în Bacău conceptul din Danemarca și se pliază cel mai bine pe necesitățile, cultura și specificul comunității noastre.

                  „Cu totul deosebit e faptul că implementarea acestui proiect a reunit profesioniști și amatori, tineri și vârstnici, cetățeni care resimt lacunele majore din infrastructura sportivă a municipiului dar, totodată, sunt constienți de beneficiile practicării sportului pentru sănătatea fizică și mentală”, a mai declarat Valentin Ivancea.

                  „Am participat la dezbaterea publică organizată în vederea realizării în municipiul Bacău a primului parc atletic din România și din zona estică a Europei. Este un concept inovativ despre care v-am mai informat și care, sunt convins, va fi iubit de băcăuani. În luna septembrie, vor fi analizate cele 3 schițe propuse de arhitectul danez și se va alege varianta care aduce în Bacău conceptul de «parc atletic» care se pliază cel mai bine pe necesitățile și specificul comunității noastre. Este un proiect pe care Consiliul Local îl cofinanțează alături de Consiliul Județean”, a declarat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

                  Idei de vacanță în România pentru această vară

                  În cazul în care îți dorești să petreci o vacanță în România în această vară, iată câteva idei menite să te ajute. 

                  1. Cheile Bicazului – Una dintre cele mai frumoase zone din România. Cheile Bicazului fac legătura între Moldova și Transilvania și oferă o serie de peisaje de vis pentru cei care le străbat. Printre obiectivele turistice pe care le poți vizita în cazul în care îți dorești să pornești pe acest traseu se află Barajul Izvorul Muntelui, care are o lungime de 435 de metri, o lățime de 119 metri și o înălțime de 127 de metri. Acesta este cel mai mare baraj ca greutate de pe râurile interioare din România. Totodată, mai poți vizita Lacul Izvorul Muntelui (numit și lacul Bicaz), care se află la 4 kilometri de Bicaz, masivul Ceahlău, peștera Ghiocelul și Biserica Învierea Domnului. În cazul în care alegi să călătorești în weekend în această zonă, ține cont că este destul de aglomerat. 
                  1. Castelul Bran – Este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România, cu sute de mii de oameni care îi trec pragul anual, mulți veniți din străinătate. Castelul Bran este faimos la nivel internațional prin prisma legendei lui Dracula, despre care se crede că a locuit aici. De altfel, la Bran au fost filmate scene din filme precum Dracula 2012, The Truth About Dracula ori The Carpathian Castle. În plus, inclusiv Anthony Bourdain a filmat la Bran scene pentru emisiunea sa TV. Iar legenda lui Dracula a dus și la apariția unui joc de pacanele online. Poartă chiar numele Dracula și a fost dezvoltat de compania Stake Logic. Jocul are elemente din povestea originală a lui Dracula, astfel că, pe lângă chipul contelui, mai conține printre simboluri și alte elemente de magie. Așadar, ai toate motivele să mergi la Bran, iar dacă ajungi în zonă poți vizita și localitatea Moieciu. 
                  1. Sulina – Este cel mai estic punct al României și aici se poate ajunge numai pe apă, fie pe Dunăre, fie pe Marea Neagră. Un oraș cu o istorie bogată, situat la o altitudine de doar 4 metri deasupra nivelului mării. Dacă alegi să mergi cu mașina, o poți lăsa la Tulcea, iar apoi vei mai face încă aproximativ o oră și jumătate cu o ambarcațiune. Dacă ajungi în zonă, poți face excursii pe Dunăre, să vizitezi Insula păsărilor, Pădurea Letea ori brațul Sfântul Gheorghe. De asemenea, e recomandat să vizitezi și locul în care Dunărea se varsă în Marea Neagră. Aici poți face și plajă, iar zona nu este foarte aglomerată. 
                  1. Cazanele Dunării – Unul dintre cele mai turistice zone din România în perioada verii, un loc cu un farmec aparte. Pe lângă peisajele idilice, poți face excursii cu barca pe Dunăre în Cazane pentru a vizita Peștera Ponicova (Peștera Liliecilor) și Grota Veterani. De asemenea, mai poți face și drumeții montane pe traseele prestabilite din Ciucarul Mare și Ciucarul Mic. În plus, chipul sculptat în stâncă al lui Decebal este unul dintre principalele atracții turistice, la care toată lumea își face poze. În zonă vei găsi și pește proaspăt, astfel că dacă te pasionează aceste preparate e locul potrivit pentru tine. 
                  1. Salina de la Turda – Situată în inima Transilvaniei, Salina de la Turda este unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din țara noastră. Galeria Franz Josef, Minele Rudolf, Terezia și Iosif, Sala de Apel, Sala Crivacului, staționarul Ghizela și Mina Anton sunt principalele puncte de atracție din Salina Turda. Este deschisă în fiecare zi, de luni până duminică, iar în salină pot fi închiriate și bărcuțe pe lacul de la mina Terezia pentru o plimbare de neuitat.

                   

                  Aproape 350 de absenți la a doua probă a Evaluării Naționale

                  La a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 2022, cea la Matematică, în județul Bacău s-au prezentat efectiv în examen 4.762 de candidați (un candidat a susținut proba în județul Iași), din totalul celor 5.110 înscriși. Nu s-a înregistrat nicio eliminare pentru tentativă de fraudă.

                  Ca și la prima probă, cea la Limba și literatura română, accesul candidaților în cele 139 de centre de examen, organizate la nivel județean, a fost permis în intervalul orar 8:00 – 8:30, proba a început la ora 9.00, timpul de redactare a subiectelor fiind de 120 de minute (două ore), calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare.
                  Va urma vineri, 17 iunie, proba la Limba și literatura maternă, ce va fi susținută de 29 de elevi de la Școala Gimnazială „Dani Gergely” din Ghimeș.

                  Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14.00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.

                  Comunicarea rezultatelor obținute se va face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se Regulamentul General privind Protecția Datelor Personale, în baza unor coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite acestora, cu semnătură de primire, la prima probă susținută.
                  Media generală obținută în examenul de Evaluare Națională are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

                  Au apărut hribii

                  Trufandalele pădurii, funghi porcini cum le spun italienii hribilor, alături de pâinișoare, sunt cei mai apreciați bureți în gastronomie. Cu trufele e altceva. Este unanim apreciat faptul că cei care apar primii în luna iunie, în pădurile premontane cum mai avem încă la Berzunți și Blăgești, nu pot fi egalați la gust de ciupercile champignon sau pleurotus, de crescătorie. Drept dovadă că se vând repede, prețul fiind același ca în anii trecuți.

                  A venit vara, ploi au fost, așa că este de așteptat ca și tarabele din piețe să fie invadate de culegătorii autohtoni. Atenție la ce cumpărați dacă nu vă pricepeți. Mutațiile genetice se produc de la an la an, multe ciuperci din flora spontană din zona noastră, pe care le știam că sunt comestibile, au suferit mutații devenind otrăvitoare.

                  Sfatul medicului specialist este ca în cazul în care ați consumat, ciuperci (bureți) considerați comestibili și după câteva ore constațați apariția bruscă a următoarelor simptome: grețuri, vărsături, colici abdominale, diaree, transpirații abundente, semne de deshidratare manifestate prin piele uscată și sete mare, stări de agitație, confuzie, halucinații, crampe musculare, micșorarea pupilei, să vă prezentați de urgrnță la cea mai apropiată unitate medicală. Tocănița de hribi în ceapă prăjită, presărată cu fire de mărar, alături de o mămăliguță pripită, este un adevărat deliciu dar și sănătate pentru organism.

                   

                  Apa Sâmbetei izvorăște în Parcul Cancicov

                  De mai bine de două săptămâni, un băcăuan tot sună pe la Regia de Apă, la „intervenții”, după cum susține Ioan Adumitroaie, pentru că lângă aleea de la intrarea din Parcul Cancicov, din zona în care joacă șah și table pensionarii, și nu numai, pur și simplu izvorăște apă din pământ. Și clar nu e izvor. Cel mai probabil e vreo țeavă spartă.

                  „Am sunat la mai multe numere de telefon. E greu să-i prinzi pe ăștia. Când în sfârșit mi-a răspuns o cucoană și a zis că anunță ea șeful de zonă”, a povestit Ioan Adumitroaie, nea Ion așa cum îi spun prietenii. După o săptămână, timp în care nu s-a rezolvat nimic, nea Ion a sunat din nou. „Cucoana a zis că ea a anunțat, dar că nu sunt oameni, treburi de astea. Dar mai că nu m-a întrebat dacă altă treabă nu am. Eu cred că e păcat că se pierde atâta apă. Și cred că tot noi o plătim”, mai spune nea Ion. După ce și-a spus of-ul cu țeava spartă, nea Ion s-a dezlănțuit și ne-a povestit din viața lui.

                  „În rest toate bune… Am zis și eu să o pun de o însurătaoare, că-s singur la 77 de ani. Hai dom”le, zic, să caut pe cineva și să stăm împreună. Și să vă spun prin câte am trecut. Vorbesc cu niște cucoane pe aici prin parc… Doamnă, zic, nu vrei să ne luăm cumva… Mata singură, io singur zic… Nici una nu mai vrea să se ocupe de călcat, de spălat, de îngrijit bărbat… Dar nu se pune problema așa doamnă, zic. Eu vorbeam de companie, dar toate zic că s-au săturat. Atunci, ce m-am gândit eu? Să mă uit în ziar la matrimoniale. Și găsesc: doamnă bine, minionă, simpatică, nu știu ce…

                  Măi omule, zic, dacă e așa, e cam pentru mine. Îi dau telefon, îi propun să omorâm timpul împreună și zice că e de acord. Ne dăm întâlnire în parc și ar fi trebuit să aibă un ziar în mână ca să o recunosc. Trece o doamnă la deal, trec și eu..mă uit la ea – măi o fi asta, n-o fi asta – mai trece odată și o întreb: dumnevaostră sunteți doamna cu anunțul? Și ea zice: Da mamă. Ne așezăm pe o bancă și zic să fiu direct: dar nu arătați așa cum ați spus în anunț, simpatică, minionă… Era trecută bine..Oi fi și eu, dar ea… Dar cum vrei să fiu?… știi cât am suferit eu? Cinci bărbați am îngropat până acuma…

                  Văleeuu, când am auzit-o am rupt-o de fugă. Și m-am dus la gară. Ajuns acolo, am zis că să-mi trag oleacă sufletul. Intru la o crâșmă să iau o halbă de bere. Văd fetișoarele alea acolo și zic: domnișoară, parcă aș și mânca ceva. Păi ce ați vrea, mă întreabă. Aș vrea, zic, un borș de păsărică. Face domnișoara niște ochi mari și pleacă la bucătărie. Iese de acolo o bucătăreasă, așa…mai zdravănă, cu un satâr în mână și vine la mine.

                  „Borș de păsărică vrei mata? Așteaptă să o jumulim, să o pregătim și după aceea o să te servim. Treci mai târziu”, zice bucătăreasa. Asta e. Am plecat. Am dat-o rău și acolo. Am un prieten, are vre-o 39 de ani, dar nu-l interesează nimic. I-am zis că vreau să mă însor, dar nu reacționează în niciun fel. L-am întrebat: tu ai fost în luna de miere? Iar el îmi răspunde: nu, dar e departe? I-am zis că-i dincolo de Cluj, ce să-i mai spun? Și umblând eu așa prin oraș, am ajuns la o biserică. Cum știu că mai am păcate, zic să intru să aprind și eu o lumânare.

                  Știi vorba aia, să mă ierte Dumnezeu, că văd că nu mă lipesc nici la matrimoniale, nici colo, nici colo. Intru acolo, aprind o lumânare și să o dau la preot, cum dă toată lumea. Când colo, la rând, era o doamnă la vreo 60 de ani, după mine. Arăta bine. M-am uitat eu olecă, că în biserică nu te poți uita mai mult… Tac din gură, mă duc cu lumânarea, ea cu lumânarea înaintea mea. Ajungea ea la preot, îî spune nu știu ce. Preotul îi zice „am să mă rog pentru dumneavoastră”, îi face cruce după care îi spune „mergeți cu Domnu”. Ea când s-a întors a dat peste mine și zice: „a zis părintele să merg cu dumneata! Ooooo. Am pus lumânarea, am luat-o la braț și am ieșit din biserică. Uite dom”le, norocul unde stătea… Și de atunci am prins drag să merg la biserică…”.

                  O băcăuancă pe catwalk la Atipic Beauty

                  • în această seară, de la ora 19.00, la Palatul Parlamentului din București

                  Andreea Lichi, o tânără ce ne-a demonstrat de nenumărate ori că puterea noastră interioară e mai presus de multe limite, participă la o nouă gală Atipic Beauty, în calitate de model pe catwalk. Evenimentul, devenit tradiție, își redeschide porțile în seara de joi, 16 iunie, la Palatul Parlamentului, iar mesajul serii – „Frumuseţea e în noi, nu în aparenţe!” – se împletește cu moda și cu fenomenul artistic din România. Oameni de televiziune și radio, din mediul de afaceri, sportivi de performanță, designeri și artiști, oameni de succes din diverse domenii, dar și autorități ce schimbă lucrurile în bine își dau mâna și construiesc împreună. Va fi o seară a strălucirii, dar și a motivației, inspirației, menită să ducă spre o realitate mai bună.

                  Amfitrionul serii va fi Andreea Marin, iar pe scenă vor urca echipe formate din vedete și modele de catwalk, dar care sunt mai ales modele de viaţă prin atitudinea lor în fața dizabilitații, demonstrând ca dizabilitatea nu e neapărat o piedică pentru a clădi ceva durabil, ci poate fi transformată într-o motivație. Aceste modele îi inspiră pe cei din jur, lasă ceva valoros în urmă, au numeroase realizări, în ciuda problemelor de viață ce par o povară mult prea grea. Modelele Atipic Beauty, deși trăiesc în scaune rulante, ne arată că stă în puterea noastră să transformăm ideile preconcepute în credinţe pozitive şi în fapte care schimbă lumea în bine.

                  „Consider că emoția și spiritul de învingător sunt parte din ceea ce suntem, iar Atipic Beauty a adus foarte multe lucruri frumoase în viața mea. Inițiatoarea evenimentului este Magda Coman, un om ce aduce oamenilor zâmbetul pe buze, prin tot ceea ce face. Să fiu model în acest eveniment, pentru mine e o ocazie deosebită, în cadrul căruia am șansa să mă dezvolt și mai mult. Sunt deja peste 10 ediții la care am participat, le-am pierdut numărătoarea, fiind model din 2019, iar cu fiecare ediție ajung să am parte și de mai multe oportunități benefice pentru mine”, ne-a spus Andreea Lichi.

                  Pe lângă participarea în evenimentul Atipic Beauty, Andreea peste 2 săptămâni va fi absolventă a facultății de psihologie, din Iași, dorind să își continue parcursul academic în psihologie clinică și formare în psihotraumatologie, pentru a le putea fi sprijin celor ce se confruntă cu experiențe fragile ale vieții. Andreea este și autoarea cărții „Suflet de porțelan” despre care ați mai citit în Deșteptarea, face voluntariat și se implică in diverse proiecte ce au ca scop susținerea persoanelor vulnerabile.

                  Cu toate acestea, cea mai mare dorință a ei este să devină cât mai independentă fizic. Cu mult efort fizic și psihic, de ceva timp starea ei fizică s-a îmbunătățit considerabil, a făcut multe progrese. Amintim că Andreea a rămas într-un fotoliu rulant din cauza unui accident rutier, în anul 2014. Acum a primit șansa unui plan de recuperare la o clinică din America. Pentru a beneficia de această șansă, are nevoie de aproximativ 45.000 de euro pentru două luni. E o sumă foarte mare, însă cu ajutorul nostru, al celor din jur, speră să reușească. Așa că, a început o campanie de strângere de fonduri și pe rețelele sociale. Puteți vizualiza videoul campaniei în acest link și să vă alăturați dorinței ei:

                  De asemenea, puteți dona în conturile următoare:

                  RO22BTRLRONCRT0473206001 (RON)

                  RO69BTRLEURCRT0473206001 (EURO)

                  Lichi Andreea Alexandra

                  REVOLUT

                  RO72 BREL 0005 5138 4428 0100

                  Andreea Alexandra Lichi

                  Împreună putem fi șansa Andreei către o viață mai independentă!

                   

                  Psihologia din spatele iubirii

                  Iubirea este una dintre cele mai profunde emoții cunoscute ființelor umane. Există multe feluri de iubire, dar mulți oameni caută exprimarea ei într-o relație romantică cu un partener compatibil. Pentru aceste persoane, relațiile romantice cuprind unul dintre cele mai semnificative aspecte ale vieții și sunt o sursă de împlinire profundă.

                  În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în timp ce nevoia de conexiune umană pare a fi înnăscută, capacitatea de a forma relații sănătoase și iubitoare este învățată. Unele dovezi sugerează că această capacitate de a forma o relație stabilă începe să se formeze în copilărie, în primele experiențe ale unui copil cu un îngrijitor care satisface în mod fiabil nevoile copilului de hrană, îngrijire, căldură, protecție, stimulare și contact social.

                  “Astfel de relații nu țin neapărat de destin, dar sunt teoretizate pentru a stabili modele profund înrădăcinate de relaționare cu ceilalți. Sfârșitul unei relații este însă adesea o sursă de mare angoasă psihologică. Poate una dintre cele mai misterioase părți ale existenței umane, dragostea romantică are aproape toate efectele pozitive asupra oamenilor. Deși cei mai mulți dintre noi o experimentăm, cântăreții și poeții s-au chinuit să o pună în cuvinte, iar dacă suntem sinceri cu noi înșine, cei mai mulți dintre noi nu o putem explica. Psihologii, însă, au multe de spus pe această temă și le place să explice frumusețea creierului îndrăgostit”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

                   

                  Creierul uman și iubirea

                  Mai mult, specialistul crede că prima parte a iubirii romantice, după cum mulți dintre noi știm, este atracția inițială. Știm cu toții că este un moment puternic când întâlnim pe cineva de care suntem atrași. Inimile ne bat cu putere, pielea noastră începe să se înroșească, devenim energici și entuziasmați de toate posibilitățile. În timp ce cei mai mulți dintre noi își pot aminti această experiență, puțini înțeleg ce se întâmplă cu adevărat în creierul uman.

                  “În acest moment, neurotransmițători specifici, sau mesageri chimici din creier, sunt eliberați. Aceste substanțe, oxitocina, fenetilamina și dopamina grăbesc creierul, provocând sentimentele pe care le asociem cu toții cu dragostea și atracția romantică. Se comportă foarte mult ca amfetamina, ceea ce ne dă dorința de a forma relații, de a ne apropia. Creierul nostru este pregătit să se îndrăgostească – să simțim beatitudinea și euforia romantismului, să nu bucurăm de plăcere, să relaționăm și să procreăm. Neurochimicele care ne fac să ne simțim bine inundă creierul în fiecare etapă de poftă, atracție și atașament. În special, dopamina oferă sentimente naturale de extaz care pot crea un fel de dependență. Sentimentele mai profunde sunt asistate de oxitocină, „hormonul de iubire”, eliberat în timpul orgasmului. Este direct legată de relaționare și crește încrederea și loialitatea în atașamentele romantice”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

                   

                  Etapa ideală a romantismului

                  E adevărat că suntem orbiți de iubire. Idealizarea sănătoasă este normală și ne ajută să ne îndrăgostim. Ne admirăm iubitul/a, suntem dispuși să explorăm interesele partenerului nostru și să acceptăm idiosincraziile sale. Dragostea scoate în evidență și părți ale personalității noastre care erau latente. Ne-am putea simți mai masculini sau mai feminini, mai empatici, generoși, plini de speranță și mai dispuși să ne asumăm riscuri și să încercăm lucruri noi. În acest fel, ne simțim mai vii, pentru că avem acces la alte aspecte ale personalității noastre obișnuite sau restrânse. În plus, la întâlnirile timpurii, suntem de obicei mai cinstiți decât pe parcurs atunci când investim în relație și ne temem că dacă spunem adevărul… ar putea precipita o despărțire.

                  “Deși, idealizarea sănătoasă nu ne orbește la semnele de avertizare serioase ale problemelor, dacă suntem deprimați sau avem o stimă de sine scăzută, avem mai multe șanse să idealizăm un potențial partener și să trecem cu vederea semnele de probleme, cum ar fi lipsa de încredere sau dependența, sau să acceptăm un comportament lipsit de respect sau abuziv. Neurochimicele romantismului ne pot ridica starea de spirit depresivă și pot alimenta co-dependența și dependența de dragoste atunci când căutăm o relație pentru a pune capăt singurătății. Când ne lipsește un sistem de sprijin sau suntem nefericiți, s-ar putea să ne grăbim să intrăm într-o relație și să ne atașăm rapid înainte de a ne cunoaște cu adevărat partenerul. Aceasta este denumită și „dragoste de recuperare” sau „relație de tranziție” în urma unei despărțiri sau a divorțului. Este mult mai bine să vă recuperați după o despărțire – înainte să intrați într-o relație”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

                   

                  Etapa de „încercare” a iubirii romantice

                  După etapa ideală inițială, care începe de obicei după șase luni, intrăm în etapa de calvar pe măsură ce aflăm mai multe lucruri despre partenerul nostru care ne nemulțumesc. Descoperim obiceiuri și defecte care ne plac și atitudini pe care le credem a fi ignorante sau dezagreabile. De fapt, unele dintre aceleași trăsături care ne-au atras, acum ne enervează.

                  „Ne-a plăcut că partenerul nostru era cald și prietenos, dar acum ne simțim ignorați în anumite situații. Am admirat îndrăzneala și hotărârea, dar acum aflăm că partenerul este nepoliticos. Am fost captivați de expresiile sale neîngrădite de dragoste și de viitorul promis, dar descoperim că acesta nu este adevărul. În plus, pe măsură ce euforia dispare, începem să revenim la personalitatea noastră obișnuită, la fel și partenerul nostru. Nu ne simțim la fel de expansivi, iubitori și altruişti. La început, poate că am făcut tot posibilul să ne acceptăm partenerul, acum ne plângem că nevoile noastre nu sunt satisfăcute. Ne-am schimbat și nu ne simțim la fel de minunat, dar ne dorim să revină acele sentimente fericite”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.

                  În continuare se întâmplă două lucruri care pot deteriora relațiile:

                  În primul rând, acum că suntem atașați și ne temem să ne pierdem sau să ne supărăm partenerul, ne reținem sentimentele, dorințele și nevoile. Acest lucru ridică ziduri intimității, ingredientul secret care menține dragostea vie. În locul ei ne interiorizăm și naștem resentimente. Sentimentele noastre pot derivă în sarcasm sau agresivitate pasivă.
                  Pe măsură ce romantismul și idealizarea se estompează, a doua greșeală fatală este să ne plângem și să încercăm să ne transformăm partenerul în “idealul” la care am visat.

                  „Ne simțim înșelați și dezamăgiți că partenerul nostru se comportă acum diferit decât la începutul relației. El sau ea, de asemenea, revine la personalitatea lor obișnuită, care poate include mai puțin efort pentru a vă câștiga și pentru a vă satisface nevoile. Partenerul nostru se va simți controlat și plin de resentimente și se poate retrage.
                  În unele cazuri, am putea descoperi probleme grave – că partenerul nostru are o dependență, o boală mintală, este abuziv sau necinstit. Acestea sunt probleme care necesită un angajament serios de schimbare și adesea ani de terapie pentru a fi depășite. Mulți codependenți, care se implică rapid din motivele expuse mai sus, își vor sacrifica propria fericire și vor continua o relație ani de zile încercând să-și schimbe, să ajute și să-și “repare partenerul”.  Dinamica familială disfuncțională a copilăriei se repetă adesea în căsniciile și relațiile lor. Ei pot contribui inconștient la problemă, deoarece reacționează la un părinte abuziv sau obsedat de control. Schimbarea necesită vindecarea trecutului nostru și depășirea rușinii și a stimei de sine scăzute pentru a ne simți îndreptățit la iubire și apreciere.
                  Pași pe care îi putem face pentru a face dragostea să dureze
                  Vom atrage pe cineva care ne tratează așa cum ne așteptăm să fim tratați. Pe măsură ce ne prețuim mai mult, cei de care suntem atrași se vor schimba și, în mod natural, vom evita pe cineva care nu ne tratează bine sau nu ne satisface nevoile”, declară psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

                   

                  De aceea este necesar să urmăm câteva reguli:

                  1. Să ne cunoaștem mai bine, pe noi, nevoile, dorințele și limitele noastre.
                  2. Să ne alocăm timp să cunoaștem persoana cu care ne întâlnim. Să aflăm cine este cu adevărat și cum să rezolvăm eventualele conflicte.
                  3. Să ne amintim că sexul eliberează oxitocină și crește legătura (deși poate apărea și fără ea).
                  4. Să fim sinceri de la început. Să nu ascundem cine suntem, inclusiv nevoile noastre. Fii clar și vorbește când nu-ți place ceva.
                  5. Să vorbim sincer despre ceea ce vrem și despre așteptările noastre într-o relație. Dacă cealaltă persoană nu vrea aceleași lucruri, este impetuos să încheiem relația. Acest lucru poate să nu fie ușor, dar relația oricum nu ar fi funcționat.
                  6. Cercetările arată că rezultatele relației sunt previzibile pe baza stimei de sine a partenerilor. Valoarea de sine este esențială pentru relații sănătoase. De asemenea, ne permite să primim dragoste și să respingem abuzurile.
                  7. Granițele și intimitatea sunt esențiale pentru relații. Este necesar să învățăm să fim asertivi pentru a ne exprima sentimentele, nevoile și dorințele și să stabilim limite. Poate că cel mai bun mod de a menține dragostea vie este să facem tot ce putem pentru ca partenerul să știe că îl/o iubim. Distrați-vă și nu uitați niciodată că o relație este ceea ce facem noi din ea! Mai mult efort vă va duce aproape întotdeauna la o existență plină de pasiune și bucurie.

                   

                  Concertele Filarmonicii

                  În anul 1873, moartea arhitectului Victor Hartmann, prieten cu Musorgski și cu compozitorii din Grupul celor Cinci prilejuiește o expoziție de machete și desene, care îi va sugera lui Modest Musorgski compunerea unui ciclu de lucrări pentru pian, Tablouri dintr-o expoziție. Compuse pentru pian în iunie –iulie 1874, pe parcursul a trei săptămâni, Tablourile au beneficiat de-a lungul timpului de mai multe transpuneri pentru orchestră, cea care s-a impus fiind realizată de Maurice Ravel în anul 1922.

                  Când am aflat de faptul că apreciatul dirijor al simfonicului din 16 iunie, Juan Cantarell a ales ca această monumentală lucrare să facă parte din programul propus orchestrei băcăuane, mi-am amintit de fantastica interpretare pe care maestrul Petre Sbârcea – un colorist neîntrecut, cu o putere de transmitere a sensurilor sonore de neegalat a dat-o Tablourilor dintr-o expoziție de Musorgski – Ravel, la închiderea stagiunii muzicale a Filarmonicii Mihail Jora, în iunie 2017. Promenada, liantul părților, pregătește cele 10 secțiuni ale mirobolantei lucrări ce se încheie cu Marea Poartă a Kievului.

                  Înainte de această capodoperă a muzicii universale vom audia Concertul pentru 2 corni și orchestră în Mi bemol Major de Georg Philippe Telemann, în interpretarea soliștilor Ion Luca și Mihai Sîrbu, prezenți și aplaudați de multe ori pe scena Ateneului.

                  Tânăra violonistă Florentina Stoica, a fost îndrumată la Colegiul de Artă Carmen Sylva din Ploiești de profesorul Nicolae Comăniță și ne-a fost prezentată ca având 4 atu – uri: „modestie, siguranță, maturitate și eleganță muzicală”. În compania orchestrei băcăuane, ca solistă, Florentina Stoica va interpreta Concertul nr.1 pentru vioară și orchestră în sol minor de Max Bruch, o lucrare menită să îi pună în valoare calitățile artistice.

                  Ozana Kalmuski Zarea

                  ULTIMELE ȘTIRI