Zilele trecute, compania Blue Air a sărbătorit peste 15 ani de operațiuni din Bacău  cu reduceri importante de prețuri la toate zborurile, totodată consolidându-și poziția de lider în Bacău. Cu acest prilej, au fost anunțate noi destinații dar și frecvențe crescute de zbor spre Londra și Dublin de la baza din Bacău.

„Consolidarea operațiunilor Blue Air din Bacău face parte din angajamentul companiei de a se concentra pe a oferi o conectivitate mai bună între Moldova și destinațiile cheie de afaceri și de agrement din Europa, pentru a raspunde cererii tot mai mari de soluții fiabile pentru călătorii de muncă și de familie dn regiune”, se arată într-o postare pe site-ul airlinestravel.ro

„Ne angajăm să ne dezvoltăm poziția de lider pe piață în Bacău și regiunea Moldovei în beneficiul clienților noștri și suntem încântați că am putut să ne îmbunătățim serviciile, poziționând la Bacau două noi aeronave Boeing 737-MAX-8 confortabile si eficiente din punct de vedere al costurilor, ceea ce ne permite să oferim prețuri și mai accesibile. Ne bucurăm să sărbătorim cu o reducere specială de 35% la toate serviciile de la/ catre Bacău, valabilă astăzi doar pe site-urile web și aplicația mobilă Blue Air”, a precizat Krassimir Tanev, Chief Commercial Officer al companiei aviatice.

Începând cu aprilie 2022, Blue Air va opera zboruri directe din Bacău către Barcelona, ​​Bruxelles (nou), Dublin, Liverpool (din 10 iunie 2022), Londra, Madrid, Milano Bergamo, Paris, Roma și Torino.

Luni, 21 martie, artiștii păpușari și marionetiștii din lumea întreagă sărbătoresc Ziua Mondială a Teatrului de Animație. Sâmbătă, 19 martie, și duminică, 20 martie, în ajunul acestei celebrări a artei păpușărești, Teatrul Municipal ”Bacovia” își invită publicul la premiera ”Pinocchio”, după Carlo Collodi, o producție a Secției de Animație, semnată de regizorul Gabriel Apostol, un nume reper în teatrul de animație românesc, creator al Teatrului ”Țăndărică”, din București, conf. univ. dr. al Universității Naționale de Artă teatrală și Cinematografică București, premiat pentru regie și interpretare, în țară și în străinătate, autor al tezei de doctorat ”Animația, de la tradiție, la artă computerizată”. În interviul care urmează, regizorul Gabriel Apostol dezvăluie detalii din procesul creării spectacolului ”Pinocchio” și viziunea sa asupra artei păpușărești.  

• La casting, ați comunicat actorilor că va fi un ”Pinocchio” în stilul commedia dell’arte. De ce ați optat pentru această formulă de spectacol?
• Odată pentru că autorul este italian și mie mi se pare că personajele pe care le-a creionat sunt destul de mult apropiate de caracterele commediei dell’arte și că se potrivesc foarte bine, mult mai bine în felul ăsta. Și pe urmă mai e ceva, e vorba de ritmul commediei dell’arte, e un ritm foarte alert și foarte antrenant. Și asta mi se pare că este foarte bine pentru felul în care se joacă și se percepe astăzi teatrul de animație, când avem de luptat cu noile tehnologii. Adulții sunt mai toleranți cu montările, în general, la ei ritmul e important și nu e, dar ei pot să te și mintă frumos, convențional. Chiar dacă le-a plăcut foarte mult sau nu le-a plăcut, adulții învață să mintă de conveniență, că asta e societatea, nu poți să spui chiar tot ce gândești întotdeauna. Spre deosebire de copii, care, știm cu toții că, sunt spontani, sunt firești, sunt naturali, sunt sinceri. E o diferență foarte mare în felul în care reacționează la același spectacol când vin cu școala, când sunt înconjurați de prieteni ai lor și când vin cu părinții. Când vin cu familia reacționează prin prisma a ceea ce au învățat de la părinți, deci nu se mai bucură la fel de mult de spectacol, nu mai sunt la fel de spontani, la fel de firești, pentru că, cumva, părinții, volens nolens, îi învață și această… ”Cum să te comporți în societate”, lucru care nu e cel mai bun, din punctul meu de vedere, la un spectacol de animație. În general, evident, e nevoie să știi asta. Să înveți limba asta socială.
• Ce elemente din commedia dell’arte sunt preponderent prezente în spectacolul ”Pinocchio”? Pentru că, de exemplu, comedia dell’arte are și improvizația, în lipsa textului, dar aici nu e cazul, avem scenariul dumneavoastră, după textul lui Carlo Collodi.

• Da, aici nu e cazul, cu toate că improvizația, la mine, cel puțin, a fost prezentă atunci când am scris textul (râde, n.m.), pentru că mi-am imaginat caracterele astea din commedia dell’arte și chiar dacă nu pot fi absolut recognoscibile, să zicem Pantalone, Brighela, Îndrăgostiții, ei sunt prezenți. De exemplu, Zâna ar putea fi Îndrăgostita, pe urmă, avem Arlechino și Colombina, pe care i-am păstrat foarte clari, așa cum sunt în commedia dell’arte, cei care să dea această direcție de început a spectacolului, și ritmul, evident. Și apoi, dacă ne gândim puțin, de pildă, Gepetto ar putea fi un soi de Pantalone, pentru că, deși el nu are caracterul lui Pantalone, care era foarte zgârcit, știm și noi, și era bătrân, seamănă ca aparență. Mie îmi place foarte mult comedia dell’arte, de fapt. J
• De ce vă place atât de mult?
• Păi, odată pentru că am făcut în școală comedia dell’arte cu Sandu Mihai Gruia și mi-a plăcut extrem de mult. Evident, ca actor îmi place cel mai mult faptul că ai loc de improvizație. Pe de altă parte, încă un lucru important, care mi-a plăcut mie, sunt aceste caractere fixe, faptul că poți să întinzi improvizația destul de departe, știind că relația ta cu celălalt personaj are totuși niște limite, are totuși un traseu, adică nu poți ieși atât de mult din personaj, n-ai cum, pentru că ele sunt fixe, au o suită de mișcări, o gamă de atitudini. Pe urmă, masca te ajută foarte mult și, în același timp, te și limitează și ai totuși un fel de scenariu în care trebuie să te-ncadrezi întotdeauna, nu poți să te pierzi, nu poți să te rătăcești. Evident, nu poți improviza atât de mult încât să pleci de la caracter sau să ieși din spectacol cu totul. Asta e minunat în commedia dell’arte, improvizația și caracterul fix.

• Este improvizație în spectacolul acesta? Sunt pe parcursul spectacolului ”Pinocchio” momente în care se face improvizație?
• Da, sunt momente și eu îi încurajez pe actori să improvizeze, foarte mult. Și construcția în sine, chiar dacă există un text scris, el evoluează, el se dezvoltă tot timpul și multe dintre scene sunt evident rezolvate cu ajutorul actorilor și după dorința și inspirația lor. Sunt de accord să schimb multe detalii, chiar și mai importante din spectacol, dacă actorii vin către mine, cu improvizația, cu dorința lor, eu așa construiesc. De multe ori, devised theatre, cum se numește genul acesta de spectacol în care textul se scrie, ca și în commedia dell’arte, la fața locului, improvizează, de fapt, dar de multe ori îmi place să îmi pun echipa cu care lucrez în situație și apoi textul să decurgă din asta.
• Ce modificări de structură ați adus poveștii originale, dincolo de cele impuse de adaptarea pe care ați realizat-o pentru scenă?
• Nu am adus modificări structurale majore, să spunem, în povestea lui Carlo Collodi și ar fi două motive pentru care nu am schimbat foarte mult. Unul dintre motive ar fi că există un gen de așteptare a copilului care vine și care cunoaște povestea și sunt niște repere, niște detalii foarte importante, pe care el se așteaptă să le regăsească în spectacol, în dramaturgia poveștii și de fiecare dată când nu le regăsește există un soi de nemulțumire, și la părinți, uneori, deși asta ar fi mai puțin important, pentru că zona mea de interes cu acest spectacol e zona copiilor și a copiilor mai mari.

”Pinocchio asta este, de fapt, o materializare a copilului veșnic din noi”

• Care ar fi segmentul de vârstă specific căruia i se adresează spectacolul dumneavoastră ”Pinocchio”?
• Aș spune că este un segment foarte, foarte larg de vărstă la Pinocchio. Chiar dacă spectatorii foarte mici, de trei – patru ani, poate n-ar reacționa la fel de bine la spectacol, mai ales că sunt păpuși foarte mari, scene destul de dinamice, eu zic că merge de la 4-5 ani, până departe. Eu sper să se amuze și părinții, să se simtă și ei bine, și cu siguranță o vor face, adică în ingenuitatea asta a lui Pinocchio este vorba despre copilul din noi, din fiecare dintre noi. Pinocchio asta este, de fapt, este o materializare a copilului veșnic din noi. De asta, cumva, momentul în care Pinocchio devine băiat, copil adevărat, la final, este un soi de final al copilăriei, de fapt, pentru că trece în lumea asta, a oamenilor, reală. El încetează de a mai fi o păpușă de lemn animată de magie, că, de fapt, asta e, când se termină copilăria, începi să înțelegi lucrurile, lumea în care trăiești, e un moment important din viața noastră. Nu știu dacă momentul cel mai fericit… Bine, asta înțelegem mult mai târziu, cei care înțelegem, cei care nu înțelegem, ca mine, de exemplu (râde, nota mea), rămân așa toată viața.
• Într-un sens, povestea ”Pinocchio” este o artă poetică pentru teatrul de animație. Este, din această perspectivă, spectacolul, ca produs teatral, un copil căruia artistul îi dă viață pentru a-și alunga singurătatea? Sau face asta pentru a alunga singurătatea lumii? Care este răspunsul pentru creatorul Gabriel Apostol?
• Eu cred că ambele răspunsuri trebuie contopite într-unul singur. Eu cred că o fac pentru a alunga singurătatea în general, și, într-un fel foarte personal, de fiecare dată, pentru că în momentul de construcție al oricărui spectacol pe care l-am făcut e un moment de fuziune între tine și echipa de actori. Acolo nu mai există ”Eu îs regizor, tu ești actor, tu faci ce spun eu”. Eu nu sunt pentru genul acesta dictatorial de a regiza, de fapt eu nici nu știu dacă sunt cu adevărat ceea ce se poate numi un REGIZOR, așa, cu majuscule. Faptul că vin din zona actoriei, a păpușii face ca eu să fiu și de o parte și de alta. Și legătura asta dintre noi, fuziunea asta, alungă într-adevăr singurătatea, și a lor, și a mea, și a tuturor celor care văd asta. Pentru că teatrul, nu?, n-am spus-o eu, e un lucru de echipă, întotdeauna, și asta crează niște legături, cum spunea vulpea, din ”Micul Prinț”.

• Ce lecție esențială ați învățat de la regizorul Cristian Pepino, care v-a fost profesor și care, după cum știți, a debutat pe scena Teatrului Municipal ”Bacovia”?
• De la domnul Cristian Pepino am deprins foarte multe lucruri, cred că spiritul, dorința asta de a provoca actorul tot timpul, nu știu dacă e neapărat o metodă, cred că e mai degrabă un fel de a relaționa cu actorul, de a-i crea sentimentul că e liber să fie el, să creeze, să se simtă stăpân pe arta lui. Cred că pe lângă multe alte lucruri asta este cel mai important, de a-l face pe actor să se simtă liber și, totodată, de a-l provoca. Sigur, am învățat multe de la domnul Pepino, am fost distribuit în multe spectacole de-ale dumnealui, dar am fost asistentul dânsului în facultate, mulți ani, până ce dânsul s-a retras, i-am făcut asistență de regie la multe spectacole și nici nu mi-am dat seama că îmi doresc să fiu și regizor până ce nu m-a provocat și în felul acesta.
• Este prima dumneavoastră colaborare cu Teatrul Municipal ”Bacovia”, cum ați lucrat cu echipa?
• Păi, cu unii dintre ei mă știam, cu cei din generația mai veche, să spunem, ne știam din festivaluri, dar acum în distribuție sunt și actori foarte tineri și mie mi se pare că ei se completează foarte bine, rațiunea și experiența, cu energia debordantă a celor tineri merg foarte bine împreună. Cred că trupa are nevoie de mai multe montări, de mai multe provocări, pentru că se simte că își doresc asta, că au nevoie de asta, și ar fi păcat să nu se întâmple, pentru că e o trupă dornică și capabilă de a lucra. Și cred că merită mai multă atenție din punctul acesta de vedere, dacă e posibil. Eu sper că Edi (Eduard Burghelea, managerul Teatrului Municipal ”Bacovia”, n.m.) va rezolva asta, el fiind și tânăr, și trupa are nevoie de un spirit din acesta tânăr, ca manager. Dacă la Dramă, mijloacele de expresie se opresc la suprafața pielii actorului, că acolo se oprește, e actorul de pe scenă, care are un corp, și acela e mijlocul lui principal de expresie, evident, voce, mișcare, nu despre asta este vorba, aici, la teatrul de animație, limita mijloacelor de expresie e mult împinsă, e dincolo de pielea ta, de corpul tău. Orice obiect, orice frunză, orice lumină, orice fum, poți anima orice, doar imaginația e limita și lucrul acesta nu poate fi închis într-o cutiuță, într-o formă. Teatrul de animație, cum îi place domnului Pepino să spună, e artă plastică în mișcare și unde este vorba de artă plastică nu există cuvânt și cu toate acestea poate să existe spectacol, și toată zona asta poate să fie dezvoltată, actorii de teatru de animație simt asta, și cei de aici, și cei de aiurea, de oriunde, simt chemarea asta a depărtărilor expresive și au nevoie de asta.

”Pinocchio este un spectacol al bucuriei pure, cu mijloace clasice, tradiționale”

• Teza dumneavoastră de doctorat se numește ”Animația, de la tradiție, la artă computerizată”. Unde se plasează producția băcăuană ”Pinocchio” între acești doi poli ai creației păpușărești?
• Undeva la mijloc, aș zice eu, pentru că arta computerizată este ceea ce considerăm noi astăzi un pol, nu?, așa cum ați spus, unul ar fi tradiția și celălalt, arta computerizată, sunt două extreme. Or noi, cu acest spectacol, ne plasăm undeva la mijloc și, aș zice, mai aproape de începuturi, pentru că, așa cum există mode, există mode și în teatru, știm foarte bine, adică proiecția video, holograme, ne gândim la tot felul de mijloace noi de expresie, dar într-un spectacol de teatru de animație, acestea sunt mijloace. Era destul de frecventă greșeala ca creatorul de teatru de animație să confunde mijloacele cu scopul, adică făcea un solist din proiecția video sau cu proiecția video rezolva tot ce nu putea să rezolve cu actoria sau cu scenografia clasică, fizică, și atunci apăreau niște proiecții. Nu, acesta este un mijloc, pe care trebuie să-l folosești într-un scop, scopul tău este, zic eu, creația spectacolului în sine, care va ajunge la public. Ca direcție de cercetare, sigur, putem folosi arta computerizată, și ea poate să ne folosească, dar ea produce și o schimbare a esteticii spectacolului de animație, o schimbare necesară până la urmă, dar, din nou, totul trebuie făcut cu niște limite. Îmi vine acum în minte un vers al unui poet cunoscut: ”Din prea mult entuziasm să nu spargeți Voronețul”, zicea. Din prea multă dorință de a folosi mijloace noi, să uiți chiar de unde ai plecat. Și asta înseamnă experiment.

Or, spectacolul nostru ”Pinocchio” este un spectacol al bucuriei pure, cu mijloace clasice, tradiționale, și eu cred că asta trebuie apărat, cu orice preț în teatrul de animație, trebuie apărată această dragoste care se naște între creator și mijlocul său de expresie, între creator și Păpușă, între creator și Mască, urmând ca toată dragostea asta să pornească către public, către spectatori, cred că ăsta este lucrul cel mai important. Și virtuozitatea mânuirii, ăsta este un lucru care trebuie să fie prezent întotdeauna, în toate spectacolele, că ăsta este de fapt specificul, capacitatea omului, actorului, de a da viață, de a însufleți, ANIMA, Animație, de acolo vine, de la suflet.

”Relația aceasta dintre animator și obiectul animat e sacră”

• Credeți în teoria că publicul de vârsta copilăriei, din zilele noastre, are nevoie de un mai mare dinamism în construcția spectacolului și poate chiar de tehnologie pentru a fi captat de poveste?
• Da și nu. Pentru că un spectacol clasic în care nu folosești nici un artificiu tehnic modern, dar în care este prezentă această relație de care vorbeam mai devreme, relația asta de dragoste între animator și obiectul animat, virtuozitatea, de fapt, în mânuire, nu are nevoie de nimic pentru a ajunge la spectator, vorbește de la sine, artificii tehnice poți găsi. Într-adevăr, ce este nevoie e un alt ritm, de un ritm mai alert, pentru că publicul de o anumită vârstă, să zicem copiii, până în adolescență, au nevoie de asta pentru a fi captați. Dar asta nu înseamnă acum să devenim cu toții maratoniști.E adevărat că artificiile tehnice ne ajută foarte mult, succesiunea rapidă de imagini din film, montajul acesta rapid, cu care ei sunt obișnuiți de mici, îi obișnuiește cu un anume fel de a înțelege realitatea. Dar, pe de altă parte, realitatea magică, care este teatrul de animație, prin sine este de ajuns pentru a convinge. Dar poți spune povestea un pic mai rapid, decât clasicul ”Aaa foost odaaatăă, caaa niciodaaatăă…”, dar și acolo există un tip de magie. Și eu sunt pentru dezvoltarea estetică a teatrului de animație, pentru folosirea tuturor mijloacelor de expresie contemporane, pentru a căuta tot timpul noi orizonturi și noi spații, asta îi încurajez și pe studenții mei, tot timpul, dar, în continuare, cred că relația aceasta dintre animator și obiectul animat, oricare ar fi el, asta e sacră. Și totul trebuie să plece de-aici, de la capacitatea lui Gepetto de a-și crea o păpușă de lemn, care prin magie devine vie, asta este, de fapt, povestea noastră, a păpușarilor.

”Colaborarea cu Vlad e ca dragostea la prima vedere”

• Din distribuția spectacolului face parte și un elev de liceu, Vlad Costandache. De ce ați ales să colaborați și cum ați lucrat împreună?
• În primul rând, e dragostea asta a lui, dorința asta debordantă a lui de a face teatru, dar are, evident, și talent și convinge, prin dorința și prin prezența lui. Nu are nici un fel de rezerve în a face lucrul acesta, se vede că iubește zona asta, că o iubește cu totul. Evident, școala o să-l ajute foarte mult și sper să-și păstreze dorința asta nestăvilită de a face teatru. Asta este una dintre colaborări, dar faptul că el este prezent aici, e voluntar, vine la toate spctacolele, or fără iubire, fără dragoste nu poți face lucrurile astea. Poți să-ți dorești foarte mult s-o faci, dar să nu ai date pentru asta, am întâlnit cazuri, mai puțin fericite, să zicem, de pretendenți la actorie, la admitere la facultate, care vin, și se pregătesc foarte mult, dar simți că, din păcate, la unii dintre ei, dincolo de dorința lor nestăvilită nu există alte lucruri, care sunt necesare, pentru că dorința nu e de ajuns, mai trebuie să fie dublată și de altceva, de putință. Și unii înțeleg asta și renunță, alții vin în continuare și suferă. Colaborarea cu Vlad e ca dragostea la prima vedere, e ”văzut, plăcut”, el face parte din distribuție, are ceva-ul acesta cu scena, are o legătură foarte strânsă cu scena. El este Pinocchio Copilul și mai ajută și la mânuirea altor personaje. Orice îi dai în spectacol îi vine ca o mănușă, are și o sete de a cunoaște, de a pune întrebări. Pentru responsabilitatea asta a lui, pe care și-a asumat-o, nu pot decât să-l felicit.
• Ce fel de atmosferă ați dorit să fie creată prin scenografie, muzică și lightING design? Cum ați colaborat cu cei trei creatori de spectacol?
• Cumva există întotdeauna un soi de negociere între creatori, evident. Sigur că îmi place că regizorul are întotdeauna cel mai important punct de vedere, dar există o colaborare foarte dinamică, între muzică, scenografie și regie. Cu Clara (scenografa Oltea Clara Dărângă) lucrez de mulți ani, am făcut multe spectacole împreună, și avem déjà un limbaj comun, nu avem nevoie de multe discuții, cele mai multe, evident, sunt de natură tehnică, se referă la felul în care vor fi mânuite personajele, la dimensiuni, dar în general vorbim aceeași limbă. Cu Cari (Cari Tibor, creatorul coloanei sonore) am mai colaborat la încă un spectacol, la Teatrul ”Țăndărică”, ”Rățușca cea urâtă”, și am văzut și multe alte spectacole în care a lucrat, și Cari are o sensibilitate deosebită și un talent extraordinar, e un creator de muzică foarte inspirat și colaborarea cu el e întotdeauna foarte plăcută și surprinzătoare, pentru că, din nou, el nu are nevoie de foarte multe indicații, are o intuiție extraordinară. El dacă ar fi actor, la fel, ar fi genial.

Există un ritm, și vizual, și sonor, și ritmul intrinsec al spectacolului și de asta există o alternanță de dimensiuni între personaje. De obicei, în spectacolele pentru copii caracterul negativ absolut este cel mai mare, pentru că și în viață răul pare de nesurvolat, copleșește. Or Mangiafoco, de exemplu, care este personajul cel mai mare, după Balenă, demonstrează că, de fapt, nu e rău, nici măcar el nu e rău, și asta pentru că înțelege că Pinocchio e fiul unui păpușar, ca el, doar că e mai mare. Și asta e poate și un mesaj subliminal către copii, că nu tot ceea ce pare de netrecut, chiar e de netrecut. Noi toți suntem niște copii când pășim în lume.

Scenografia și muzica creează, așa cum am gândit-o împreună cu echipa spectacolului, iluzia lumii acesteia mari, cu tot felul de pericole în care tu, ca și copil, trebuie să pășești, s-o cunoști și să-nveți ceva. Povestea lui Pinocchio nu vreau să fie didactică, nu asta îmi doresc, e de fapt povestea fiecăruia dintre noi, așa cum o trăim, unul sparge un geam, cu mingea, altul sparge vaza de cristal, de generații, fiecare întâlnește în viața lui niște accidente din care învață cine este și încotro se-ndreaptă.

Interviu realizat de Laura Huiban

Anul acesta, echinocţiul de primăvară se produce sâmbătă, 20 martie, la ora 17.33 (sursa astro-urseanu.ro). Din acest moment, ziua va fi în continuă creştere până la data de 21 iunie, când este solstițiul de vară.

Chiar dacă meteorologii nu au vești prea grozave, spunând că primăvara va sosi din punct de vedere al vremii după jumătatea lui aprilie, din punct de vedere astronomic primăvara este la start. Și asta pentru că sâmbătă, 20 martie, când ziua va fi egală cu noaptea, va avea loc echinocțiul de primăvară, moment ce marchează începutul primăverii astronomice.
Echinocțiul, numit și echinox, este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ. Tradițional, momentul Echinocțiului este un moment de armonie și echilibru, în care ziua și noaptea sunt într-o perfectă balanță.

Echinocțiul are loc de două ori pe an: primul, în jurul datei de 20 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică; al doilea, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică.

Echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal. Cultul soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei.

Astrologul Daniela Simulescu a vorbit despre Echinocțiul de primăvară pentru dcnews.ro: „Vin niște resurse, dar sunt înșelătoare. Undeva ne țin pe o linie de plutire, avem încredere în partenerii noștri, dar ne lăsăm prea ușor, sub impresia că ne vor salva toți, iar noi nu vom face nimic pentru noi, pentru că dăm puterea tuturor.”

Risc de păcăleală, de abundență înșelătoare

Până la următorul echinocțiu, Soarele fiind în Berbec, aproape de Neptun, ”unele alianțe, fie politice, fie sociale, fie mediatice, nu vor mai fi cum sunt acum, se schimbă, dar de dragul schimbării, pentru a liniști apele”.

”Luna, care e foarte importantă, este în casa a doua – banii, resursele, taxele, veniturile de la alții. Face un careu cu Pluto, ceea ce înseamnă că dacă nu reinventăm anul acesta un sistem financiar, nu ne va merge bine. Pluto în casa a cincea vorbește despre tipare vechi, tradiționale și nesănătoase câteodată. Luna, în careu cu Pluto aduce tensiuni, rezistențe și lupte foarte puternice între ce facem cu banii pe care-i avem și ce am făcut cu banii care i-am avut. E nevoie de o negociere și va fi greu. Undeva va trebui să renunți, să lași capul jos, să accepți că ai greșit. E și risc de păcăleală, de abundență înșelătoare, dar și un risc în care nu mai poți să te joci cu așteptările. Trebuie să ne bazăm pe ce este concret”, spune astrologul Daniela Simulescu.

În același timp, Uranus aflat la granița casei 9 vine cu situații neașteptate, controversate, cu tot felul de probleme. În plus, Venus – Marte în Vărsător în casa a cincea vorbesc despre natalitate și educație: „E nevoie de o schimbare acolo și nu va fi ușoară”, mai spune astrologul. În același timp, „Luna în careu cu Pluto vorbește despre banii de la familie, iar Luna în casa a doua despre banii pe care-i producem. Nu ne mai putem baza pe ce avem. Ascendentul în Fecioară spune să pui osul la muncă, nu mai poți aștepta de la alții”, atenționează Daniela Simulescu.

Generalul maior (rtr) Alexandru Leonov a plecat dintre noi în dimineața zilei de 17 martie, la respectabila vârstă de 93 de ani.
Băcăuanii l-au cunoscut îndeosebi ca președinte al Filialei județene „General Eremia Grigorescu” a Asociației Naționale a Veteranilor de Război.

De-a lungul anilor, a lucrat în învățământul de științe sociale în Școala Militară de Ofițeri de Aviație de la Bobocu, dar și la Școala de Maiștri Militari de Aviație din Mediaș.

A fost și un om al condeiului și a lăsat în urma sa mai multe lucrări despre istoria aviației, dar și despre veteranii de război din județul Bacău.

Pentru implicarea sa în viața socială a comunității a primit, de-a lungul timpului, mai multe titluri, ordine, medalii și decorații:

Titlul de „Cetățean de onoare” al municipiului Bacău și diploma de Cetățean de Onoare însoțită de cheia municipiului Bacău, prin Hot. Nr.134 a C. L. din 17.04.2008;

Emblema de Onoare a Armatei României, prin Ord. M. P. 372/28.04.2008;

Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler, prin Decret 460 din 21.04. 2008;

Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, prin Decret nr. 739/2002;

Medalia „A XXX-a aniversare a zilei Armatei Republicii Socialiste România”, prin Decret nr. 214/18.10.1974 și alte ordine și medalii.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!

Gr. de flotilă aeriană Vasile Florea

Au fost pregătiți peste 900.000 de puieți de molid, brad, gorun, cireș, paltin de munte și salcâm. O parte însemnată din puieți va ajunge la primăriile din județ și la unitățile de învățământ. Pomii vor fi plantați pe terenurile goale, degradate sau neproductive.

A debutat „Luna plantării arborilor”, acțiune organizată în fiecare an de autoritățile silvice locale, cu scopul principal de regenerare a suprafețelor aparținând fondului forestier de stat. Astfel, între 15 martie şi 15 aprilie, când este programat să se desfășoare evenimentul, vor fi organizate atât lucrări de împădurire, cât și acţiuni de popularizare şi educare a populației în domeniul silvic, în eforturile de conștientizare a importanței și a rolului pădurii. „Pentru anul 2022, Direcția Silvică Bacău și-a propus să împădurească 134 hectare. Cele mai mari suprafețe vor împădurite în ocoalele silvice de munte: Comănești, Dărmănești, Moinești, Târgu Ocna, dar și în zona de câmpie – deal: Traian, Zeletin”, ne-au transmis reprezentanții Direcției Silvice Bacău. Totodată, în această campanie de împăduriri de primăvară, pe o suprafață de 41 hectare vor fi efectuate lucrări de completări în plantațiile înființate în anii anteriori. În plus, peste 741 hectare se vor regenera pe cale naturală, ridicând suprafața totală refăcută, aflată în portofoliul Direcției Silvice Bacău, la circa 875 hectare.

900.000 de puieți forestieri pregătiți pentru plantare

Cea mai mare parte a puieților necesari pentru împăduriri provine din pepinierele Direcției Silvice Bacău, unde, anual, se produce material săditor forestier din diverse specii: molid, brad, gorun, cireș, paltin de munte, salcâm, dar și plante ornamentale. „După inventarul puieților produși în pepiniere, efectuat în toamna anului trecut, a rezultat un număr de 1,7 milioane puieți. Din aceștia, aprox. 900.000 de puieți forestieri din diverse specii sunt apți de plantat în primăvara acestui an”, mai aflăm de la specialiștii Direcției Silvice. O parte dintre puieții produși în pepiniere va ajunge, sub formă de sponsorizare, la primăriile și unitățile de învățământ din județ, pentru a fi plantați pe terenuri goale, degradate sau neproductive.

Activități de igienizare a lizierelor

De reținut că, în cadrul campaniei de împădurire, organizatorii au pregătit și activități conexe, atât de popularizare prin afișe și panouri a importanței păstrării integrității fondului forestier și a prevederilor Codului Silvic, cât și de conștientizare a cetățenilor și a proprietarilor privați în privința rolului pădurii în viitor, inclusiv informarea asupra obligațiilor ce le revin în calitate de deținători de păduri. Nu vor lipsi activitățile de igienizare a lizierelor pădurilor din vecinătatea localităților, în care vor fi angrenați localnicii. Totodată, prin parteneriate cu unitățile de învățământ din tot județul, se are în vedere și antrenarea elevilor, studenților, a tineretului, în acțiuni de plantat puieți, de înfrumusețare a spațiilor verzi aflate incinta comunelor, orașelor și a școlilor.

Președintele Consiliului Județean a inspectat astăzi, împreună cu managerul SJU Bacău, Adrian Popa, evoluția lucrărilor derulate la subsolul și parterul clădirii „Spital Municipal”.

Stadiul fizic de implementare a investiției este de aprox. 55 %. S-a finalizat compartimentarea parterului, fiind încheiate lucrările la instalațiile electrice, sanitare și termice, fără de care o unitate medicală nu poate funcționa.