O filmare cu drona arată străzile și blocurile de locuințe din orașul ucrainean Mariupol, dupa o lună de lupte de stradă.
Peste 40 de incendii în ultimele 24 de ore
Doar în ultimele 24 de ore, pompierii militari băcăuani au gestionat un număr de 70 de misiuni. Dintre acestea, intervențiile pentru stingerea incendiilor păstrează cea mai ridicată proporție (42). De asemenea, salvatorii au intervenit și în 9 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență, 1 misiune asistență persoane și au gestionate alte 18 intervenții în sprijinul comunității.
Printre intervențiile semnificative înregistrate în cursul zilei de ieri amintim:
Incendiul de vegetație din localitatea Oituz. La ora 22:03, prin apelul unic de urgență, salvatorii băcăuani au fost solicitați să intervină pentru a lichida un incendiu de vegetație uscată. Ajunse în terne, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la litera de pădure, pe o suprafață de aproximativ 9 hectare. Acesta a fost lichidat după o intervenție ce a durat aproximativ două ore jumătate, din momentul anunțării.
Incendiul de vegetație din localitatea Poduri. În cursul zilei de ieri, Garda de Intervenție a Detașamentului Moinești a intervenit pentru a lichida un incendiu izbucnit la vegetația uscată. În urma acestuia a fost afectată o suprafață de aproximativ 30 hectare de lăstăriș și mărăciniș din zona de islaz și 5 hectare litieră de pădure.
Atragem din nou atenția cetățenilor să renunțe la curățarea terenurilor prin incendiere!
Nu uitați:
Arderea miriștilor, a vegetației uscate și a altor materiale combustibile este interzisă;
Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt, este interzisă;
Nu utilizați focul deschis la distanțe mai mici de 100 de metri față de construcții, materiale sau substanțe combustibile;
Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol viața și bunurile materiale, iar nerespectarea măsurilor enunțate, care prin abatere, conduc la propagarea focului la vecinătăți, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 2000 de lei.
Acțiuni pentru sprijinirea apicultorilor și deținătorilor de tractoare și utilaje agricole
Registrul Auto Român, alături de fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) la domiciliu sau locul de garare al acestora. Echipele RAR se deplasează continuu pe tot teritoriul țării cu autolaboratoarele specializate, pentru ca deținătorii acestor vehicule să nu mai fie nevoiți să le transporte la stațiile ITP sau la reprezentanțele județene ale Registrului Auto Român. Începând cu această primăvară, procedura se efectuează și pentru remorcile speciale apicole.
Legea nr. 260/2020 a produs modificări în procedura de înregistrare a tractoarelor și mașinilor autopropulsate pentru lucrări în cadrul primăriilor, această procedură fiind posibilă doar pentru vehiculele care dețin CIV sau atestat tehnic și ITP. Desigur, obligativitatea se aplică doar în cazul în care respectivele vehicule circulă și pe drumurile publice, dar este puțin probabil ca un astfel de utilaj să se poată deplasa doar în afara acestor sectoare de drum.
La scurt timp după modificările cadrului legal, Registrul Auto Român a demarat o campanie de sprijinire a deținătorilor de tractoare agricole și mașini autopropulsate pentru lucrări, prin intermediul laboratoarelor noastre mobile pentru certificarea autenticității, disponibile în toate reprezentanțele din țară. La solicitarea proprietarilor acestor vehicule, specialiștii RAR se deplasează în teren și efectuează procedurile necesare pentru eliberarea CIV sau a atestatului tehnic, în funcție de tipul vehiculului: tractor agricol sau mașină autopropulsată pentru lucrări. În plus, în cadrul aceleiași deplasări în teren, inginerii RAR fac și inspecția tehnică periodică a tractoarelor. Tot acest demers vine în sprijinul proprietarilor de utilaje, care nu mai sunt nevoiți să transporte vehiculele la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR, dar pentru a face aceste proceduri mai eficiente, sfatul nostru este ca proprietarii să solicite sprijinul autorităților locale, pentru a fi ajutați să se organizeze și să solicite deplasarea autolaboratoarelor mobile.
Luând în calcul dificultățile pe care le au apicultorii în a se deplasa la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR, de curând am extins procedura și pentru pavilioanele apicole. Astfel, ne deplasăm noi, inginerii RAR, acolo unde sunt amplasate remorcile sau semiremorcile speciale apicole care au nevoie de CIV sau ITP, iar procedura este una cât se poate de simplă.
Pentru efectuarea ITP în teren, apicultorii pot contacta șefii reprezentanțelor teritoriale ale RAR ca să stabilească detaliile concrete ale deplasării autolaboratoarelor noastre.
“ITP la fața locului” face parte din campania noastră de sprijinire a deținătorilor de (semi)remorci speciale apicole, prin înlesnirea condițiilor de efectuare a inspecției tehnice periodice (ITP) acolo unde ne solicitați prezența.
În ceea ce privește autovehiculele speciale apicole, precizăm că avem în lucru procedura de extindere a acestei facilități și asupra pavilioanelor apicole montate pe autovehicule, activitate ce se va regăsi în proxima modificare a legislației naționale de ITP.
Până când se va concretiza demersal, această activitate se poate face doar la reprezentanțele RAR sau la stațiile ITP autorizate.
A luat un telefon pe numele altcuiva și l-a vândut
La data de 28 martie a.c., un bărbat din comuna Sascut a sesizat I.P.J Bacău, despre faptul că, persoane necunoscute, fără acordul său, ar fi semnat, în numele său, un contract valabil în perioada decembrie 2021- 2023, cu o firmă de telefonie, iar în urma încheierii acestui contract i s-ar fi livrat, la domiciliu, prin firmă de curierat un telefon mobil şi cartelă, motiv pentru care trebuie să achite lunar suma de 70 de lei, pe toată perioada contractuală, bani care reprezintă contravaloarea telefonului, care, de fapt, nu ar fi ajuns în posesia sa.
În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale, a fost identificat un bărbat, de 34 de ani, din orașul Târgu-Ocna, bănuit de comiterea faptelor.
Telefonul mobil, în valoare de aproximativ 1700 de lei, a fost recuperat de polițiști, din posesia unui cumpărător din Onești, care l-ar fi achiziționat cu suma de 1000 de lei.
Faţă de bănuit s-au dispus cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore.
Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J Bacău.
Aproape 150 de permise, reținute pentru depășirea vitezei
Polițiștii Serviciului Rutier au acționat pentru reducerea riscului rutier prin depistarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, îndeosebi pentru depistarea vitezomanilor sau cei care comit infracțiuni la regimul circulației rutiere.
În perioada 21-27 martie a.c., polițiștii rutieri au acționat, pe drumurile publice din judeţ pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă limita legală de viteză. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 747 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, din care 149 pentru depășirea limitelor legale de viteză și au verificat în trafic peste 1.800 de autovehicule.
De asemenea, polițiștii au reținut 149 de permise de conducere pentru depășirea limitei legale de viteză, din care, 139 cu peste 50 de km/h, iar 10 permise de conducere pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h.
Polițiștii au depistat în localitatea Dumbrava, un bărbat de 36 de ani, din județul Buzău, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 127 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei și i s-a reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.
De asemenea, un conducător auto, de 46 de ani, din Bacău a fost depistat de aparatul radar, în timp ce rula cu o viteză de 132 km/h în localitatea Răcăciuni. Polițiștii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei și i s-a reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Pentru prevenirea evenimentelor negative, polițiștii de la rutieră vă reamintesc:
Respectaţi limita legală de viteză pentru fiecare segment de drum!
Manifestaţi prudență sporită la volan, adaptaţi viteza de deplasare condiţiilor de drum, măriţi distanța în mers și nu vă angajaţi în efectuarea unor manevre riscante în trafic!
Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
De ce să nu mai joci la pariuri?
Jocurile de noroc au reprezentat întotdeauna o variantă foarte atractivă de relaxare sau distracție. Regula de aur pentru a nu pierde controlul și a nu transforma această activitate într-un lucru nociv este să ai autocontrol. Orice lucru făcut cu măsură și calculat poate fi un lucru bun. În schimb, când este depășită măsura sau este pierdut controlul, lucrurile devin destul de serioase și te pot afecta semnificativ.
Cu siguranță ai auzit de oameni care au ajuns în situații neplăcute din cauza jocurilor de noroc. Fie că vorbim de pariuri, de cazinouri sau de alte jocuri de noroc, există mereu riscul de a deveni dependent. Pe site-urilor caselor și casinourilor precum Maxbet online este afișat mereu mesajul Joaca Responsabil.
Nu puțini sunt cei care se confruntă cu această problemă, în schimb, sunt puțini cei care recunosc. Orice dependență este o problemă care necesită ajutor și suport. Foarte puțini dependenți de jocuri de noroc reușesc să se lase singuri, fără ajutor. Pentru a nu ajunge în această situație este necesar să urmezi câteva reguli cu strictețe.
Trebuie să ai un money management bine pus la punct
În primul rând, trebuie să ai un money management foarte bine pus la punct și pe care să îl respecți, indiferent de situație. Autocontrolul este pe primul loc atunci când vorbim de jocuri de noroc, iar pariurile nu fac nicio excepție. Este important să știi dacă îți permiți să riști bani la pariuri.
Ca orice alt joc de noroc, șansele de câștig sunt proporționale cu șansele de pierdere. Este esențial să îți cunoști veniturile și cheltuielile pentru a putea afla dacă îți permiți să pariezi sau nu. Specialiștii recomandă ca suma alocată pentru pariuri să nu depășească 20% din totalul veniturilor lunare. Chiar și acest procent poate fi unul mare.
După ce ai stabilit un buget exact pentru pariuri, este esențial să îl împarți în așa fel încât să poți paria toată luna din acel buget. De multe ori vei fi tentat să depășești limita impusă atunci când ai o serie pierzătoare, iar atunci este momentul în care trebuie să ai un autocontrol foarte bun.
În viața oricărui parior există zile proaste când nimerește o serie de pariuri pierzătoare și este tentat să mărească miza pentru a recupera pierderea. Dacă ai un money management bine pus la punct și o strategie bine aleasă, îți poți recupera pierderea în zilele următoare.
Plăcere și dependență
Există un pas foarte mic de la plăcere la dependență atunci când vorbim de jocurile noroc. Pierderea controlului te poate afecta pe toate planurile. Financiar vei ajunge în situația în care vei dori să te împrumuți pentru a paria, social te vei îndepărta de oameni și ei de tine deoarece vor afla că ai o problemă cu jocurile de noroc, iar psihic te vei simți tot mai tensionat și poți ajunge chiar într-o depresie severă.
Exista multe situații în care oameni cu un statut bun în societate, cu o familie și cu un job foarte bun au ajuns să piardă tot și să aibă diferite afecțiuni din cauza jocurilor de noroc. Dacă simți că ești o persoană care nu este foarte puternică atunci când vine vorba de vicii, este mai bine să eviți orice tip de joc de noroc.
Cum decizi care e casa de pariuri potrivită pentru tine?
Tot mai multe case de pariuri noi apar atât la nivel internațional, cât și în România, astfel încât pariorii amatori nu știu pe care să o aleagă. Alegerea unei case de pariuri poate fi destul de complicată dacă nu știi exact ce să iei în considerare.
Fie că vorbim de oferta sportivă pe care o casă de pariuri o oferă sau de diferitele beneficii pe care le aduce, acestea sunt lucruri de care ar trebui să ții cont atunci când alegi o casă de pariuri la care să joci. O să îți prezint cele mai importante aspecte pe care trebuie să le iei în considerare atunci când alegi o casă de pariuri.
Oferta sportivă
Oferta sportivă este un factor de bază în alegerea casei de pariuri la care joci. Fiecare casă de pariuri este specializată pe anumite sporturi, în așa fel încât acestea oferă cote mai bune sau evenimente mai multe pe acele sporturi. În funcție de sportul pe care îți place să pariezi trebuie să alegi o casă de pariuri care pune accent pe acel sport. Dacă sportul tău preferat pentru pariat este tenisul, este de la sine înțeles că nu vei alege o casă de pariuri care are o ofertă mai bună pe fotbal și una mai slabă pe tenis.
Pentru a vedea ce case de pariuri dețin o ofertă mai bună pe sportul pe care îl preferi, trebuie să accesezi mai multe platforme de pariuri și poți vedea acolo ce oferte sportive au. Acest lucru se realizează cu doar câteva clickuri deoarece ofertele sportive sunt foarte ușor de vizualizat la casele de pariuri online. De asemenea, există și anumite site-uri care compară ofertele sportive ale mai multor case de pariuri în funcție de sport. Cu o singură căutare pe internet, vei avea acces la toate informațiile.
Bonusuri
Pe lângă oferta sportivă și cotele oferite, bonusurile joacă un rol important atunci când alegi o casă de pariuri la care să joci. Vei avea șanse mult mai mari de câștig dacă alegi o casă de pariuri care oferă un bonus de bun venit consistent decât o casă de pariuri care este slabă din punct de vedere al bonusurilor. De exemplu, la Betano ro ai bonus 100% până la 500 RON. Pe lângă bonusul de bun venit, este important ca o casă de pariuri să ofere și bonusuri sau promoții pe parcurs. Unele case de pariuri oferă bonusuri cu fiecare ocazie, în timp ce altele nu oferă mai deloc.
Serviciul de suport
Serviciul de suport este foarte important atunci când vorbim de casele de pariuri online. Cu cât ai mai multe căi de comunicare cu operatorii casei de pariuri, cu atât este mai bine. Este indicat ca o casă de pariuri care se respectă să aibă chat online. Acest lucru te ajută în cazul în care ai o nelămurire sau o problemă și nu mai trebuie să trimiți mail și să aștepți câteva zile să ți se răspundă, ci ți se rezolvă problema pe loc, vorbim cu operatorii prin chat. O căutare pe internet despre casa de pariuri pe care vrei să o alegi este indicată pentru a vedea dacă au existat probleme în rândul utilizatorilor.
Tinerii din mediile defavorizate vor fi susținuți în vederea obținerii permisului de conducere
•55 de tineri au fost desemnați câștigători ai concursului de proiecte din cadrul celei de-a șaptea ediții a Programului Permis pentru viitor și obțin finanțare pentru a urma anul acesta cursurile școlii de șoferi pentru categoriile B, C și D.
•Pentru această ediție a Programului, lansată la finalul anului 2021, suplimentarea finanțării majorează numărul de beneficiari, mai mulți tineri din medii defavorizate având acum șansa de a urma gratuit cursurile școlii de șoferi.
MOL România și Fundația Pentru Comunitate dublează finanțarea alocată celei de-a șaptea ediții a Programului Permis pentru viitor, lansată în noiembrie 2021, bugetul total fiind în valoare de 190.000 de lei. Astfel, un număr mai mare de tineri au devenit beneficiari ai programului, respectiv 55 de tineri din medii defavorizate vor fi sprijiniți anul acesta pentru a urma cursurile școlii de șoferi. Proiectele desemnate câștigătoare și care vor beneficia de finanțare au fost selectate dintre cele 216 aplicații înscrise în concurs în perioada 25 noiembrie 2021 – 21 ianuarie 2022. 193 tineri au solicitat finanțare pentru obținerea permisului de conducere pentru categoriile B și BE, 18 pentru categoriile C și CE, trei pentru tractor agricol, iar pentru categoria D și atestat, câte o solicitare. Dintre cei 55 de beneficiari, 47 au obținut finanțare pentru categoriile B și BE, șapte pentru C și CE, iar un tânăr pentru categoria D.
Beneficiarii acestei ediții a Programului Permis pentru viitor provin din 18 județe: Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Vâlcea, Vrancea și din Municipiul București.
„Tinerii care au obținut finanțare, în termen de o lună de zile de la încheierea contractelor se vor înscrie la o școală de șoferi, iar în a doua parte a anului vor finaliza cursurile, apoi vor susține examenul. O nouă ediție a Programului va fi lansată la sfârșitul lunii noiembrie. Cei interesați se pot informa accesând website-ul Fundației Pentru Comunitate sau ne pot contacta telefonic. Menționez faptul că în procesul de evaluare este important ca solicitanții sau susținătorii să poată fi contactați telefonic în vederea unor clarificări suplimentare”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
„Zilele Asistenţei Sociale” sărbătorite de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România
Evenimentele organizate urmăresc să celebreze realizările asistenților sociali și să promoveze rolul asistentului social în rândul comunității în vederea transmiterii unui mesaj comun la nivel internațional cu privire la conștientizarea contribuțiilor din domeniul social și nevoia acțiunilor ulterioare.
Tema aleasă pentru anul 2022 este „Construirea, împreună, a unei noi lumi eco-sociale: o lume care nu lasă pe nimeni fără support” şi coincide cu tema summitului pentru oameni iniţiat de Institutul de Cercetare al Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Socială (UNRISD) şi Federația Internațională a Asistenților Sociali (IFSW) ce va avea loc în perioada 29 iunie – 2 iulie 2022. Tema de anul acesta prezintă o viziune și un plan de acțiune pentru a crea noi valori globale, politici și practici care să dezvolte încrederea, securitatea și încrederea tuturor oamenilor cât și sustenabilitatea planetei. Ziua Mondială a Asistenței Sociale 2022 va fi o oportunitate importantă pentru profesia de asistent social, de a angaja toate rețelele de asistență socială cu comunitatea în care lucrează pentru a contribui la valorile și principiile care permit tuturor oamenilor să li se respecte demnitatea printr-un viitor comun.
Structura Teritorială Bacău a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România organizează cu ocazia Zilelor Asistenței Sociale un eveniment în cadrul căruia se va lansa Campania Umanitară „Dizabilitatea naște solidaritatea”. Evenimentul se va desfășura în data de 30.03.2022, la ora 14.00, la Restaurantul Vialux, municipiul Bacău.
„Prin această campanie ne dorim ca, împreună cu dumneavoastră, să construim noi posibilități pentru copiii cu autism, care au nevoie de terapiile realizate în centre specializate, precum cel al Asociației Betania sau al Parohiei Ortodoxe Lazaret. Totodată, ne vom bucura de un moment artistic oferit de către Aura Marcu și Camelia Hrostea. Sunt invitați să participe la eveniment asistenți sociali din județul Bacău și specialiști din cadrul serviciilor specializate în îngrijirea copiilor cu autism. Evenimentul va fi creditat cu două credite profesionale de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România”, au arătat reprezentanții locali ai Colegiului Național al Asistenților Sociali.
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România este autoritatea profesională în domeniu care reprezintă, apără și promovează drepturile și interesele membrilor la nivel local, naţional și internaţional, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului social în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către asistenţii sociali a obligaţiilor care le revin faţă de beneficiari, instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei.
Prin piețele Bacăului: Nu mai există un mercurial
Pentru o bună aducere aminte, mercurialul presupunea stabilirea unui preț fix pentru toate produsele alimentare vândute în piețe, nu numai de către producătorii indviduali ci și a celor provenite de la CAP-uri sau Gostaturi. Mai pe înțeles, comunitățile unde țăranii s-au asociat „de bună voie” în cooperative agricole, cedând terenul propriu în folosul comunități, și Gospodăriile agricole, „Semeteurile” care se ocupau de mecanizarea agriculturii, fermele zootehnice, toate gestionate de stat.
Să revenim la zi, luând la fotografiat ce zarzavaturi se mai vând, și la ce prețuri, prin piețele bacăului. Nu există motiv de panică, chiar dacă Piața Mioriței nu mai există. A fost privatizată. Bravo lor celor care au făcut acest lucru. Nu le fac reclamă.
Dacă vrei ceva proaspăt, zarzavat, lapte, vin, murături, miere de albine și încă multe altele, faci câțiva pași până pe trotuarul alăturat. De la un leu cinzeci – doi, se negociază legătura de mărar, ceapă, pătrunjel proaspăt, în funcție și de cât vrei să cumperi. Cine vinde acolo, cu tot respectul pentru munca lor, oamenii ăia abia își scot banii pentru munca pe care o fac. Să-i mai lase polițiștii comunitari în pace că nu fac evaziune fiscală, dacă un dependent de tutun vrea să se intoxice.
La Piața Centrală umblă acul barometrului. Acolo este punctul de referință. Dar oricât ar vrea un producător să ridice prețul, tot puterea de cumpărare a cetățeanlui reglementează treburile. Pe tarabe sunt multe grămezi de usturoi. Clientul strâmbă din nas când vede prețul. Producătorul ce să mai facă dacă oferta este mare și cererea mică? Are rezervă pentru producția viitoare.
Îl aruncă? Nu se îndură. Îl dă mai ieftin! Un sac de sămânță de cartofi, la 25 de lei kg, se vinde cu 50 de lei. Doi saci sunt suficienți pentru o familie normală, care are o bucată de pământ, să-și asigure necesarul pentru o iarnă. Nu mai trebuie reinventată sapa pentru necesarul propriu. La nivel de găină și ceva prin coteț, românul tot se descurcă. Important este să nu fie crescute pe balcon. Prețul crescut al carburantului afectează în primul rând fermierii, agricultorii meseriași care știu cu ce se mănâncă și se face agricultura.
Aia sustenabilă despre care tot se vorbește, și pe care o s-o înțelegem când ne va tăia un gol pe la lingurică. Pentru gospodinele care vor să se bucure de beneficiile acestui sezon deja verde, și vor să aibă grijă de ten, dar și pentru cei care țin post, imaginile surprinse prin piețe vorbesc de la sine. Sunt ieftine verdețurile.
Gâlceavă pe spații verzi și locuri de parcare
Treburile sunt în toi prin oraș. Prin unele cartiere se dărâmă garaje, prin altele se curăță spațiile verzi iar în alte zone se fac locuri de parcare. Astăzi ne oprim la ultima categorie, și asta pentru că un cetățean din zona Aviatori ne-a făcut o sesizare telefonică prin care ne-a anunțat că la dumnealui în zonă se fac parcări și că se distruge spațiul verde iar lucrările respective nu au autorizație de mediu. Cadar Petru locuiește la blocul nr. 4 de pe strada Aviatori și este nemulțumit că i se ia din spațiul verde.
„Am făcut dinainte o hârtie ca nu cumva să aprobe să-mi strice parcul aici. Acum, n-au niciun proiect și nicio aprobare de la Mediu. Am sunat de două ori la Garda de Mediu iar secretara mi-a zis că comisarul-șef e plecat la București. Acum am să mă duc luni la ei acolo. Eu am aprobare de la Primărie să ne facă parcare undeva în spate, nu acolo să ne ia spațiul verde”, spune cetățeanul nemulțumit.
De altfel, mai mulți cetățeni din bloc doresc să se facă parcări și în spatele blocului pentru că zona este sufocată de mașini și nu au unde să își lase autoturismele când se întorc de la serviciu. „Nimeni nu vrea spațiu verde, toată lumea vrea parcare”, spune o doamnă în trecere care precizează că toți locatarii din bloc, cu excepția unuia, sunt deținători de mașini. Mai mult, băcăuanca a povestit că odată a primit și o amendă pentru că a parcat necorespunzător din pricina lipse locurilor de parcare. Situația nu pare prea roză, Petru Cadar spunând că a strâns semnături pentru păstrarea spațilui verde din fața blocului, acolo unde se fac acum locuri de parcare, și construirea de locuri de parcare în partea din spate.
Dar locatarii vor cât mai multe locuri de parcare. În ciuda divergențelor locatarilor, muncitorii SSPM își văd de treabă iar locurile de parcare de pe str. Aviatorilor prind contur.
Badminton/ Cupa României Seniori: Știința, trei titluri din cinci!
Povestea continuă. Și continuă frumos, așa cum se derulează de mai bine de două decenii. Scrii badminton, citești Știința Bacău. Gruparea antrenată de Bogdan și Alexandra Milon au mai așternut o pagină importantă în badmintonul românesc, cucerind trei titluri din cinci posibile la recenta ediție a Cupei României rezervată Seniorilor, de la București. Având în „veteranii” Robert Ciobotaru și Daniel Cojocaru vârfurile de lance și în mai tinerii Mihnea Crăciun și Luiza Milu noii scutieri, Știința nu a lăsat șanse adversarilor.
Cuplul Ciobotaru/ Cojocaru și-au adjudecat victoria la dublu masculin, recofirmându-și valoarea incontestabilă. Succes băcăuan și la dublu mixt, prin perechea Crăciun/ Milu, în timp ce proba de simplu masculin a revenit lui Mihnea Crăciun. Pe lângă medaliile de aur, Știința și-a trecut în cont și alte prezențe pe podium. Astfel, Daniel Cojocaru a luat argintul la dublu mixt, Robert Ciobotaru bronzul la simplu masculin, Mihnea Crăciun argintul la dublu masculin, iar Luiza Milu argintul la dublu feminin.
„Sunt rezultate deosebite, care vorbesc de la sine. Pe de o parte avem experiența lui Pozo Cojocaru și Boby Ciobotaru, iar pe de altă parte avem elanul Luizei Milu și al lui Mihnea Crăciun, două transferuri de succes operate anul trecut. Două transferuri care au confirmat din plin, reușitelor de la Naționalele de Tineret din 2021 urmându-le aceste performanțe de la Cupa României pentru seniori. Am tot respectul și admirația pentru sportivii noștri care continuă să țină steagul sus”, a declarat antrenorul Bogdan Milon, care a ținut să sublinieze aportul antrenorului voluntar Carmeniu Milu, dar și sprijinul acordat de conducerea clubului și de sponsorii în frunte cu Simba Invest.
Și pentru că povestea nu se poate opri aici, din spate vin alți performeri, așa cum sunt David Sînculeț și Radu Mândrilă de la CSȘ Bacău. Astfel, la Cupa României Under 15, Sânculeț, care va reprezenta România la la Europenele U15 din toamnă, de la Ibiza, a cucerit argintul la dublu masculin și bronzul la simplu masculin. Evoluție încurajataore și din partea lui Mândrilă, care, conform antrenorului Milon, „cu ceva muncă în plus, sigur va ajunge, la rândul său, pe podiumul competițiilor naționale”.
Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău, înfrângere dureroasă la Cluj
Reluarea campionatului Ligii Zimbrilor la handbal masculin după pauza impusă de meciurile echipei naționale a adus un duș rece pentruj CSM Bacău. Duminică, în etapa a 22-a, gruparea băcăuană a cedat fără drept de apel, cu scorul de 41-35 (20-14) pe terenul penultimei clasate, Universitatea Cluj. Gazdele antrenate de Marius Stavrositu au dominat întâlnirea și, beneficiind de o apărare băcăuană lipsită de reacție, și-au trecut în cont cea de-a treia victorie stagională. În ceea ce-i privește pe „CSMeii” antrenați de Sandu Iacob, aceștia au ratat o oportunitate importantă de a reduce la trei puncte diferența față de locul 10, primul care asigură salvarea directă. Runda viitoare, programată duminică, 3 aprilie, CSM Bacău va susține un alt meci cu implicații directe în zona de jos a clasamentului, primind vizita echipei Politehnica Timișoara. La Cluj, băcăuanii au evoluat în formula: Rusu, Cozma- G. Bujor 7 goluri, Dospinescu 6, Serhel 6, Rotaru 4, M. Bujor 3, Coric 3, Costea 3, Stăincă 2, Iordachi 1. Rezultatele complete ale etapei a 22-a: Politehnica Timișoara- Minaur Baia Mare 30-36, CSM București- Dinamo 27-39, CSU din Suceava- Potaissa Turda 30-26, Universitatea Cluj- CSM Bacău 41-35, HC Buzău 2012- Steaua 21-25, HC Dobrogea Sud- CSM Alexandria 31-23, CSM Focșani 2007- CSM Vaslui 30-26. Programul etapei viitoare: Minaur- CSM București, Dinamo- HC Buzău 2012, HC Dobrogea Sud- CSU din Suceava, CSM Alexandria- CSM Focșani 2007, CSM Vaslui- Universitatea Cluj, CSM Bacău- Politehnica Timișoara, Steaua- Potaissa Turda.
Clasament
1 Dinamo București 21 19 1 1 633-536 58p.
2 Steaua București 22 17 1 4 610-535 52p.
3 Potaissa Turda 22 17 1 4 676-621 52p.
4 HC Dobrogea Sud 22 16 2 4 570-491 50p.
5 Minaur Baia Mare 21 16 1 4 614-567 49p.
6 CSM Focșani 2007 20 11 2 7 521-518 35p.
7 CSU din Suceava 22 9 1 12 608-596 28p.
8 CSM București 22 8 3 11 595-591 27p.
9 CSM Vaslui 22 8 1 13 583-626 25p.
10 HC Buzău 2012 22 7 2 13 557-587 23p.
11 CSM Bacău 22 5 2 15 616-682 17p.
12 Poli Timișoara 22 5 1 16 627-664 16p.
13 Universit. Cluj 22 3 0 19 567-724 9p.
14 CSM Alexandria 22 1 2 19 511-600 5p.
Consiliul Județean: Investiții de amploare la Onești și în alte localități din județ
Aleșii județeni, întruniți în ședință luni, 28 martie, au aprobat realizarea unor investiții de amploare în municipiul Onești, dar și în alte localități din județ – Zemeș, Moinești, Corbasca, Dofteana etc. În plus, Consiliul Județean se va implica în dezvoltarea învățământului dual, prin înființarea unui cluster de educație, în parteneriat cu municipiul Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” și o serie de agenți economici importanți din județ.
Un pasaj rutier va fi amenajat pe DN 11, la intrarea în municipiul Onești, în apropiere de podul feroviar de peste râul Trotuș. Proiectul a fost aprobat în unanimitate de aleșii județeni în cadrul ședinței Consiliului Județean, derulată la începutul săptămânii. Construcția va fi executată peste calea ferată Adjud – Siculeni, din apropiere, sau pe sub aceasta, în funcție de soluțiile pe care le vor întocmi specialiștii. Propunerea a fost făcută de primarul municipiului de pe Trotuș, Laurențiu Neghină, care a arătat că investiția este necesară în contextul în care traficul auto în zonă este deseori îngreunat de mașinile de tonaj, și nu numai, care traversează orașul. Și asta atât ca urmare a circulației trenurilor, care impune oprirea traficului rutier, cât mai ales a lipsei unei variante ocolitoare care să devieze traficul, în condiții de siguranță, la ieșirea din municipiul Onești spre Bacău, sau la intrarea spre Brașov, respectiv Pasul Oituz. De altfel, oneștenii și nu numai își amintesc de blocajele care s-au creat mai ales în perioada când se executau lucrări la reabilitarea podului rutier de la intrarea în municipiu (intersecția drumurilor DN 11 Brașov – Onești – Bacău cu DN 12A Miercurea Ciuc – Comănești – Onești). De reținut că ideea amenajării unui pasaj rutier în zonă este mai veche, însă din rațiuni necunoscute proiectul a fost stopat. „Este un deziderat mai vechi al oneștenilor, intenția de a se face acest pasaj a apărut prima dată în anul 2000, când CL Onești aprobă PUZ-ul. Este un obiectiv în interesul a miilor de șoferi care circulă pe drumul european unde trec zilnic între 3.000 și 8.000. Vreau să dau o mână de ajutor celor care se vor ocupa de proiect, anunțându-i că deja există un studiu de fezabilitate, încă din 2009, care, evident, poate fi actualizat. Este stabilită o valoare în jurul a 9,5 milioane de lei. Pe de altă parte, trebuie să vă spun că s-au făcut pași importanți, trecându-se deja la expropierea terenurilor din zona intrării și ieșirii din viitorul pasaj. Este un proiect potrivit pe care-l susținem cu toată convingerea”, a declarat Cezar Olteanu, liderul grupului PNL din cadrul CJ Bacău. Necesitatea edificării pasajului este cu atât mai mare cu cât drumul național DN 11 care traversează municipiul Onești se suprapune cu Drumul European E 574, o cale secundară a transporturilor rutiere din Europa, care face legătura între Regiunea Centru și Regiunea Nord-Est a României. Deocamdată, nu se știe la cât se va ridica întregul cost al construcției. „Cred că trebuie făcut un nou studiu de fezabilitate, pentru dacă facem doar o actualizare vom merge doar pe soluțiile constructive de la acel moment. Pe de altă parte, eu zic să încercăm ambele variante ale soluției constructive – aerian, subteran. Este atributul UAT-ului să facă studiul de fezabilitate. Vom vedea ce va ieși, după ce vom afla valoarea acestui proiect, pentru că, e clar, vorbim despre un proiect amplu, costisitor, dar foate necesar”, a arătat la rândul său vicepreședintele CJ, Gelu Panfil, oneștean la origine. Cert este că 95% din suma necesară elaborării documentației tehnico-economice de proiectare vor fi asigurate de către Consiliul Județean, diferența fiind o obligație a municipiului Onești. Tot în zona Oneștiului, consilierii județeni au aprobat investiția de reabilitare a 2,5 kilometri din Calea Caraclăului, situată la ieșirea din municipiu, arteră care asigură legătura comunei Bârsănești cu importante obiective instituționale (școli, unități spitalicești, administrative și de apărare). În plus, localitatea Bârsănești adăpostește un important lăcaș de cult – Mănăstirea Caraclău. Odată reabilitat, drumul va putea asigura și o variantă ocolitoare, în cazul apariției unei situații imprevizibile în zonă. În prezent, porțiunea de drum este prevăzută cu o structură rutieră pietruită, care prezintă un grad avansat de degradare, drumul nefiind dotat cu facilități de scurgere a apei pluviale. Pe traseu, există și un podeț, la fel de degradat, subdimensionat în raport cu debitul de ape. Execuția lucrărilor de reabilitare vor fi suportate financiar, în procent de 95%, de la bugetul Consiliului Județean Bacău.
Parc de distracții la Zemeș
Investiții importante se vor face și în localitatea Zemeș, unde, în scurt timp, se va amenaja un parc de distracții, denumit „Escapada Zemeș Parc”. Inițiativa apare în contextul în care activitatea petrolieră din zonă este în continuă scădere, autoritățile locale fiind nevoite să gândească un nou model de dezvoltare regională, bazată pe crearea unor obiective turistice care să fie incluse în identitatea zonei și care să poată asigura promovarea acesteia atât la nive local, cât și la nivel regional. Astfel, prin realizarea acestui obiectiv ce se anunță a fi „inedit și spectaculos” se urmărește „resuscitarea zonei prin reducerea tendinței ocupaționale monoindustriale și inițierea unor alte activități economice și ocupații diverse care să solicite întreg spectrul economic potențial al localității, de la resurse până la servicii”. Contribuția comunei Zemeș la acest proiect va fi de doar 5%, prin punerea la dispoziție a terenului pe care va fi edificat parcul de distracții, cheltuielile cele mai mari fiind suportate de la bugetul județului Bacău.
Pași importanți spre învățământul dual
În cadrul întâlnirii de luni, consilierii județeni au aprobat participarea județului la înființarea unui cluster de educație, în parteneriat cu municipiul Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” și o serie de agenți economici importanți din județ – Dedeman, Aerostar, Barrier și Barleta. Ideea înființării unei astfel de structuri vine în contextul dispariției, în ultimii 30 de ani, a unităților de învățământului profesional și tehnic, timp în care numeroase firme din domeniu s-au confruntat cu o lipsă acută de personal specializat. Prin urmare, clusterul va avea marea contribuție de a așeza laolaltă mediul de afaceri cu instituțiile de învățământ și cercetare (universități, institute de cercetare, agenții guvemamentale, centre de pregătire profesională etc.) din anumite ramuri industriale. „Este un proiect important. Sperăm ca prin acest cluster să atragem fonduri europene și să facem ca educația să servească pieței de muncă din județ. De aceea avem un parteneriat cu mediul privat, în așa fel încât solicitările acestora să se suprapună cu ceea ce se va dezvolta la nivelul învățământului. Știm foarte bine că este o lipsă acută de oameni bine pregătiți, mai ales ingineri și tehnicieni”, a arătat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău. De altfel, încă din toamna trecută, au avut loc dese întâlniri pe marginea oportunității înființării acestei asocieri. Cert este că învățământul dual, ca formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, tripartită, se va fudamenta pe un contract de parteneriat între operatorii economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială, precum și pe contracte individuale de pregătire practică între operatorul economic, elev/părinte-tutore și unitatea de învățământ. „Situația generată de pandemia cu coronavirus a demonstrat, o dată în plus, nevoia coagulării tuturor actorilor locali, reprezentanți ai Consiliului Județean Bacău, ai Municipiului Bacău, ai Inspectoratului Școlar Județean și ai Universității «Vasile Alecsandri», într-o Asociație pentru conectarea educației cu mediul economic și de business. Viziunea Clusterului de Educație este cea a unui ecosistem educațional conectat și competent, care pune în centrul proceselor educaționale elevul/studentul, asigurându-i acestuia instrumentele și dezvoltarea abilităților care îl vor transforma într-un membru al societății empatic și participant activ la structurarea comunității”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. În cadrul Clusterului, se va dezvolta și dota un campus profesional integrat, liceal și universitar, creat ca o infrastructură socială și educațională care să deservească deopotrivă învățământul dual preuniversitar și universitar tehnic. Pentru acest proiect, Consiliul Județean va aloca suma de 22.500 lei.
Consiliul Județean premiază excelența în învățământ
Consilierii județeni au aprobat premierea elevului Luca Vartolomei, de doar 12 ani, care a reușit marea performanță de a se clasa pe primul loc la Competiţia Internaţională de Aritmetica Mentală Horus de la Dubai, unde a concurat cu 455 de copii din 13 ţări. Micuțul geniu, membru al Centrului de Aritmetică Mentală SmartyKids Bacău, coordonat de profesorul Mirela Păduraru, a avut de rezolvat 160 de exerciţii (operaţii de scădere, adunare, înmulţire şi împărţire cu 10 termeni) în doar 10 minute. „Este o normalitate să premiem excelența în învățământ. Nu facem decât să ne încurajăm copiii să învețe și să obțină performanțe la nivel județean, național și internațional. Este remarcabilă această performanță a elevului Luca Vartolomei”, a declarat președintele Valentin Ivancea. Prin urmare, Consiliul Județean va recompensa cu 5.000 de lei remarcabila performanță a elevului băcăuan. Reușita elevului este cu atât mai valoroasă cu cât, se știe, aritmetica mentală, pe lângă faptul că aduce copilului o dezvoltare intelectuală de excepție, presupune și un antenament cognitiv impresionant, bazat pe o tehnică ce necesită folosirea ambelor mâini simultan, timp în care sunt activate cele două emisfere cerebrale. Astfel, pe parcursul rezolvării calculelor pe abac, sunt folosite la extrem atenția, concentrarea, memoria, precum și viteza de gândire a copilului, manipularea biluțelor devenind un automatism pentru acesta.
Cresc amenzile pentru lipsa rovinietei
Guvernul a aprobat sâmbătă, în cadrul unei şedinţe, un proiect de lege pentru modificarea anexei 2 la Ordonanţa Guvernului numărul 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, în sensul actualizării cuantumului amenzilor contravenţionale aplicabile utilizatorilor pentru lipsa rovinietei valabile.
Potrivit unui comunicat al Executivului, cuantumul amenzilor este stabilit în funcţie de tipul autovehiculelor, informează Agerpres.
„Din anul 2010 până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă”, se arată în comunicat.
Sursa citată precizează că amenda stabilită prin procesul verbal de constatare a contravenţiei poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la comunicare.
„Propunerea de modificare a cadrului legal actual este justificată de faptul că numărul contravenţiilor aplicate pentru circulaţia fără achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (rovinietă) a crescut foarte mult în ultimii ani (734.143 PVCC aplicate în anul 2021 prin intermediul punctelor fixe şi mobile de control faţă de 357.531 aplicate în anul 2015). Tariful de utilizare pe reţeaua de drumuri naţionale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai menţionează în comunicat.
Incidență de 0,71 la mie în județ. Încă mai există persoane care se vaccinează
Conform Direcției de Sănătate Publică, incidența cumulată la 14 zile în județul Bacău este de 0,71 la mie. Cel mai ridicat nivel – 1,59 la mie – se înregistrează la Târgu Ocna. În municipiul Bacău nivelul este de 1,24 la mie.
Conform DSP, în spitalele din județ mai sunt 55 de pacienți internați cu diagnoisticul COVID. Ieri, 28 martie, au fost înregistrate 23 de noi cazuri din 1097 de teste.
În perioada 25-27.03.2022 au fost vaccinate un număr total de 119 persoane, din care din care 19 de persoane cu prima doză, 45 persoane au primit doza a două și 55 persoane au primit doza de rapel.
De la începutul „pandemiei”, în județul Bacău au fost declarate infectate 60.210 persoane, din care 57.763 de persoane au fost declarate vindecate iar 2015 au decedat.
E noapte în Madagascar
E cam întuneric, pe la noi, ca și în Madagascarul de poveste evocat de un cântec – satiră mai vechi, în care, la refren, se statua: Las-o, băi, că merge-așa! Ca în Madagascarul lui Mazăre, primarul „internat”, acum, la „Beciul Domnesc”, care visase să îmbătrânească la soare, fără griji, făcând surfer, în colanții care nu-l prindeau deloc, și cu buzele acoperite până spre bărbie de unsoarea dată din belșug, aidoma unei maimuțe căruia stăpâna i-a scăpat poșeta cu rujuri, ei bine și în țara lui „las-o, băi, că merge așa” lucrurile merg la fel de împiedicat.
Și nu de-acum, ci…dintotdeauna. Iată, de exemplu, actuala criză, în care, guvernanții nu fac eforturi prea mari pentru a ajuta populația, astfel încât să treacă mai ușor de hopurile din portofel, iar firmelor le promite marea cu sarea, încă de când Covidul făcea slalom prin spitale. În schimb, generosul stat îndeasă milioane de euro în gura marilor căpcăuni ai economiei, care de decenii înghit, fără să producă profit, alte multe zeci, sute de milioane. E noapte, în Madagascarul nostru, și-ntrega junglă face nani. Iar, hipopotamii de la București, continuă să-și facă dosurile mari, în vreme ce românul suportă cuminte prețul uriaș la curent și gaze.
Bașca și benzina i-a sărit în cap românașului, iar RCA-ul a rămas tot la cotele nesimțite care falimentează, la propriu, șoferii de peste tot. Deci, nimic pe linie pentru românul prost(it) și indulgent. Cine plătește nota? Evident, tot noi, oamenii simpli, din salariile și pensiile care nu dau semne să se înzdrăvenească, bucătarii șefi uitând să pună ceva drojdie pentru dospit. Nici măcar sarea nu se regăsește în gustul fad al vieții românului. Despre miere și lapte, nici nu mai zic, sunt ingredinte – trufanda. Mă gândesc că doar pensiile celor care s-au grăbit să profite de legislația păguboasă pentru buget au rămas la nivelul la fel de nesimțit ca și treapta pe care s-au ridicat politicienii de doi bani de la noi. Nutresc, totuși, speranța că, la fel cum sărmanul Băsescu a rămas fără multe dintre privilegii, așa o să se renunțe și la pensiile nesimțite.
Acum, la fel ca-n celelalte scenarii, atenția publică este deturnată de la problemele interne, vitale, și dusă către granițe, unde se petrec cele mai oribile grozăvii din acest debut de mileniu. Mi-e milă de ei, de vecini, sincer, doar oameni suntem, cu toții, dar sunt trist și pentru-ai mei pe care nu știu unde o să-i văd la vară sau mai târziu, când se va lăsa întunericul de-a binelea peste Madagascarul nostru dintre Carpați și Dunăre.
Simpozionul „Unirea Basarabiei cu România”
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău a organizat, în data de 28.03.2022, „Unirea Basarabiei cu România”. Prin Actul Unirii consfinţit în şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie, într-un context politico-militar extrem de dificil, Basarabia devenea primul teritoriu românesc care revenea la patria mamă în anul 1918. Ulterior, la 28 noiembrie Bucovina și la 1 decembrie Transilvania, prin hotărârile de la Cernăuți, respectiv prin Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, hotărau Unirea acestor teritorii și astfel era desăvârșit statul unitar român.
Cu această ocazie, au fost prezentate comunicările: „Considerații privind Unirea Basarabiei cu România” – dr. Marius-Alexandru Istina (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău); Situația Basarabiei după 1918. Aspecte din viața culturală” – prof. Mihaela Băițan (Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – Filiala Bacău); „Structurile de ordine publică și siguranță națională din Basarabia în primul deceniu după Unire” – Valentin Ioan (Arhivele Naţionale Bacău); „Stema Basarabiei” – prof.dr. Anton Coșa (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău).
Partenerii manifestării: Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Filiala Bacău și Arhivele Naţionale Bacău.
O echipă de la Școala „Cuza” a fost în Polonia prin Erasmus
Școala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza” a participat în prima jumătate a lunii martie cea de a patra mobilitate din cadrul proiectului Erasmus + ,,Bullying NOT in my school!”, ID 2019-1-PT 01-KA229-060923-4, în orasul Tychy, Polonia. Au fost prezenți elevi și profesori din școlile partenere din Grecia, România,Turcia și Polonia iar online au fost și parteneri din Portugalia.
Echipa „Cuza” a fost formată din elevii: Constantinescu Sarah, Hălănduț Amalia, Roșu Alexandra, Rusu Brianna, Mardare Ovidiu, însoțiți de profesoarele Trifan Marcela și Chiciu Oana.
Timp de o săptămână, țările participante au fost implicate în ateliere de lucru, mese rotunde, jocuri în echipe, vizite de lucru, activitati sportive și participări la orele de curs.
Toate acestea au avut un numitor comun: importanța rolului părinților și al profesorilor în prevenirea situațiilor de bullying și identificarea timpurie a semnelor acestuia.
Vizita a fost și un prilej de a intra în contact cu familiile elevilor din Polonia, de a împărtăși experiențe culinare, de a experimenta emoții într-o țară minunată și extrem de primitoare.
E voie cu folii fumurii pe geamurile taxiurilor?
Conform legislației în vigoare, (Legea 66/23.03.2022 publicată în M.O. 283/2022) Registrul Auto Român NU emite certificatul de agreare taxi dacă mașinile în cauză au pe geamuri folii sau alte tratamente chimice (vopsea) care obturează vizibilitatea.
Există însă și particularitatea ca geamurile laterale spate și luneta, care NU fac parte din câmpul principal de vizibilitate, să poată avea o transparență mai redusă, însă doar dacă geamul respectiv a fost omologat ca atare de fabricant. Ca sa fiți siguri că geamurile mai închise la culoare ale taxiului (menționate mai sus) sunt în regulă și nu vor face obiectul respingerii mașinii la inspecția RAR, asigurați-vă că au imprimate din fabricație caracteristicile V43R (marcajul ștanțat care atestă că geamul este conform).
Mai pe scurt, este în regulă cu geamuri fumurii pe lateral spate și lunetă doar daca au marcajul V43 R și doar dacă NU sunt aplicate folii peste geam, fie ele și certificate! În caz contrar, RAR sancționează orice abatere în privința vizibilității, dacă mașina este trasă pe dreapta de poliție, la un control în trafic sau dacă vă prezentați la sediile Registrului cu prilejul oricărei verificări. Toate detaliile menționate sunt valabile doar pentru activitatea de taximetrie!

























































