sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1287

Final în „Global Money Week 2022”

    Banca Națională a României (BNR) a finalizat ediția din acest an programului „Săptămâna Mondială a Banilor”, organizată în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și OECD/INFE (International Network on Financial Education).

    Reprezentanții BNR din întreaga rețea teritorială – ne-a informat Agenția Bacău a Băncii Centrale – au derulat activități pe teme financiar-bancare adresate tinerilor, la care au participat peste 20.000 de elevi și studenți din 186 de instituții partenere, tematica acestui an fiind „Construiește-ți viitorul, fii înțelept cu banii tăi!”.
    În anul 2022, BNR este lider de țară în acest proiect internațional, parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor, la care au participat peste 170 de țări de pe toate continentele.

    Demersul Băncii Centrale are rolul de a crește nivelul de educație financiară al copiilor și tinerilor, precum și cel al incluziunii financiare.
    În spiritul acestui demers, seria de filme educaționale „Educație financiară cu Ana și Radu” a fost completată cu două noi episoade care abordează teme precum economisirea și cardul bancar (https://www.bnr.ro/Educatie-financiara-cu-Ana-si-Radu–22552.aspx).

    Totodată, a fost lansat primul număr al unei reviste de educație financiară în limba engleză, în încercarea de conectare mai puternică a activității de educație financiară la tendințele internaționale (https://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=39733&directLink=1).

    Petru Done

    Când o să vă ghiorăie mațele de foame să strigați „Slava Ucrainei!”

    Este foarte interesant că foarte mulți români nu mușcă propaganda susținută de mass-media. Găsesc peste tot referințe la informațiile din „cealaltă parte” a zidului, la comentarii, la imagini, la informații. Bariera lingvistică a fost depășită cu ajutorul instrumentelor de traducere automată.

    Grație acestui flux de informații, propaganda reușește mai greu să pătrundă iar asta este un atu în raporturile politice ale momentului. Faptul că un procent destul de important din cetățeni nu aprobă atitudinea oficialilor, că nu înghit ceea ce li se livrează la TV (cei doi ani de manipulare corona să trăiască!) face destul de greu pentru Executiv să implice și mai mult țara în conflictul din Ucraina. Bine, la asta contribuie și starea deplorabilă a forțelor noastre armate.

    Dacă acum o luna întâlneam poziții destul de agresive ale rușilor față de România (în genul „ar trebui trasă o rachetă în România și Polonia ca să li se dea un avertisment”), acum atitudinea este mai calmă, cel mult se face mișto de dotarea flotei românești care aleargă după minele ucrainene.

    Cu toate acestea, situația economică se înrăutățește iar conducerea politică pare încremenită în proiect. Decalajul dintre România reală și cea a guvernanților crește de la o zi la altă. Dar nimănui nu-i pasă.

    Partidele politice par să aiba alte priorități pe agendă în vreme ce pe piața mondiala prețurile cresc. Occidentul a reușit să-și tragă un glonte în rotula cu sancțiunile contra Rusiei, sancțiuni care afecteaza mai mult SUA și UE decât pe ruși. Prețul îngrăsămintelor a ajuns la maximul istoric, nichelul, oțelul și alte materii prime înregistreaza prețuri extreme, ca să nu mai vorbim de gaz și benzină. Agricultura, construcțiile de mașini, industria chimică, transporturile sunt primele afectate, dar principala prioritate a autorităților este să asculte discursul lui Zelensky.

    De economie nu se mai ocupă nimeni. Se vede că lumea are încă bani, chiar dacă trăim de ani de zile pe datorie. Guvernul aruncă fonduri în dreapta și în stânga, de la cadrele medicale care încă își încasează sporurile de covid, la refugiații ucraineni, cărora li se plătește cazarea în hoteluri și pensiuni.

    Practic, nimeni nu a învățat nimic din experiență țării vecine…

     

     

    Fotbal/ Liga a III-a: Etapă de 1 X 2

    Pentru divizionarele C băcăuane, prima rundă din play-off și play-out a fost una asemănătoare Pronosportului de pe vremuri. De 1 X 2. Sau, mai exact, de 2 1 X. Uvertura etapei din play-out-ul Seriei 2 a avut loc vineri, la Rămnicu-Sărat, acolo unde FC Dinamo Bacău a obținut o importantă și surprinzătoare victorie cu 1-0 contra gazdelor de la CSM. Unicul gol al jocului a fost realizat în minutul 2, de Alexandru Băisan, juniorul împrumutat în acest sezon de Aerostar dinamoviștilor băcăuani. În formula Stratulat- Senteș, Iorga, Panainte, Luncanu- Hodorogea, Pușcașu, Juncu, Butnariuc- Băisan, Tofan (au mai intrat Fodor, Brăescu și Lupu), echipa antrenată de Andrei Întuneric își continuă turul de forță din 2022 (zece puncte din 12 posibile), făcând un nou pas către salvarea de la retrogradare. Succesul realizat de FC Dinamo Bacău la Rămnicu-Sărat vine și ca o răzbunare pentru mascarada orchestrată de CSM Rămnicu-Sărat, cu complicitatea FRF referitoare la rejucarea partidei din turul sezonului regulat, dar și ca un cadou aniversar, sâmbătă, 2 aprilie, clubul prezidat de Remus Pozînărea celebrând cinci ani de existență. În play-off-ul Seriei 2, Aerostar a a cedat la limită, cu 0-1 pe terenul liderei SC Oțelul Galați, care a avut câștig de cauză grației reușite semnate de Cireș în min. 12. Deși au jucat vreme de aproape o repriză în inferioritate numerică, Chirilă fiind eliminat pentru două „galbene” în min., 55 „aviatorii” au făcut o figură frumoasă în fața celor peste 6000 de spectatori gălățeni, demonstrând că-și merită locul în play-off. La Galați, Mișu Ionescu a mizat pe următoarea garnitură de start Dinu- Bobîrnac, Vișinar, Benchea, Bacalu- Chirilă, Izmană, Pavel- Belciu, Vraciu, Viorică, pe parcurs mai intrând H. Ilie, Gavrilă, Zaharia, Coroamă și Tofan. După 2 și 1, am avut și un X. El s-a înregistrat în partida din play-out-ul Seriei 1, Sporting Juniorul Vaslui- CSM Bacău, încheiată cu scor alb, 0-0. Dispuși în formula Câmpeanu- Prențu, Mihăeș, Manta, Strat- Adăscăliței, L. Popa- Gîrniață (Hilițanu), Priboi (Furtună), Antal (R. Vasile)- B. Ungureanu, „CSMeii” lui Codrin Mindirigiu au au avut mai multe posibilități de a tranșa jocul în favoarea lor, țintind, printre altele, și o bară, prin Ungureanu. Rezultatul rămâne însă unul pozitiv pentru CSM Bacău atât în plan moral, cât mai ales din perspectiva clasamentului, care îi apropie la numai două puncte de salvarea de la retrogradare. De notat și faptul că finalul i-a găsit pe oaspeți în zece oameni, Adăscăliței vâzând al doilea cartonaș galben și, implicit pe cel roșu, în min. 80.

    Seria 1

    Rezultatele etapei din play-off: Dante Botoșani- Hușana Huși 0-0, Foresta Suceava- Bucovina Rădăuți 5-0.

    Clasament play-off: 1) Dante Botoșani 41p., 2) Foresta Suceava 38p., 3) Hușana Huși 29p., 4) Bucovina Rădăuți 28p.

    Programul etapei viitoare (sâmbătă, 9 aprilie, ora 17.00): Hușana Huși- Bucovina Rădăuți, Dante Botoșani- Foresta Suceava.

    Rezultatele etapei 1 din play-out: Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Pașcani 4-0, Sporting Juniorul Vaslui- CSM Bacău 0-0, Șomuz Fălticeni- Știința Miroslava 3-1.

    Clasament play-out: 1)) Ceahlăul Piatra Neamț 30p., 2) Șomuz Fălticeni 27p., 3) Sporting Juniorul Vaslui25p., 4) Știința Miroslava 20p., 5) CSM Bacău 18p., 6) CSM Pașcani 4p.

    Programul etapei viitoare (sâmbătă, 9 aprilie, ora 17.00): CSM Pașcani- Știința Miroslava (se joacă vineri, 8 aprilie, ora 17.00), CSM Bacău- Șomuz Fălticeni, Ceahlăul Piatra Neamț- Sporting Juniorul Vaslui.

    Seria 2

    Rezultatele etapei din 1 play-off: SC Oțelul Galați- Aerostar Bacău 1-0, CSM Focșani 2007- Metalul Buzău 2-0.

    Clasament play-off: 1) SC Oțelul Galați 49p., 2) CSM Focșani 2007 47p., 3) Metalul Buzău 33p., 4) Aerostar Bacău 31p.

    Programul etapei viitoare (9 aprilie, ora 17.00): Aerostar Bacău- Metalul Buzău (se joacă vineri, 8 aprilie, de la ora 17.00), SC Oțelul Galați- CSM Focșani 2007.

    Rezultatele etapei din 1 play-out: CSM Rîmnicu-Sărat- FC Dinamo Bacău 0-1, Sporting Liești- Sportul Chișcani 5-0, Viitorul Ianca- CS Făurei 3-0.

    Clasament play-out, Seria 2: 1-2) Sporting Liești și Viitorul Ianca- câte 31p., 3) CSM Râmnicu-Sărat 27p., 4) FC Dinamo Bacău 17p., 5) CS Făurei 8p., 6) Sportul Chișcani 0p.

    Programul etapei vitoare (sâmbătă, 9 aprilie, ora 17.00): Sportul Chișcani- FC Dinamo Bacău, CS Făurei- CSM Râmnicu-Sărat, Sporting Liești- Viitorul Ianca.

     

    Lupte greco- romane/ CE Seniori: Doi băcăuani, în prim-plan

    Luptătorul SCM Bacău Denis Mihai își continuă seria evoluțiilor foarte bune la nivel de vârf. Deși este junior U20, Denis a cucerit bronzul la greco-romane în cadrul Europenelor de Tineret U23 desfășurate luna trecută, în Bulgaria și a fost foarte aproape de a urca, sâmbătă, și pe podiumul Campionatului European de Seniori din Ungaria.

    La Budapesta, băcăuanul antrenat de Ion Butucaru a fost nevoit să se mulțumească doar cu locul 5 la categoria 55 kg, însă, având în vedere handicapul de vârstă, parcursul lui Denis Mihai este unul de… aur.

    Aproape de aur a fost și un alt băcăuan format de Ion Butucaru și pe care SCM Bacău a încercat să-l „repatrieze” anul trecut de la Dinamo: Nicu Ojog. La categoria de greutate 87 kg, Ojog a cucerit argintul la Europenele de Seniori din Ungaria, confirmând încă o dată, dacă mai era nevoie, valoarea școlii de lupte băcăuane.

    Ministrul Sănătății, la deschiderea „Spitalului mobil” de la Sala de Atletism

    Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a participat, duminică, la Sala de Atletism, cu ocazia începerii evenimentului medical „Împreună prentru oameni”, organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău.

    Programat să se desfășoare în perioada 3- 5 aprilie, între 10.00 și 18.00, băcăuanii vor putea beneficia de servicii gratuite în domeniile medical, social, ecologic și de prevenție, din partea medicilor voluntari veniți din toată țara.

    „Ne dorim, așa cum este filozofia noastră, să schimbăm stilul de viață al oamenilor, să ne implicăm pentru semeni. În cadrul acestui «spital mobil», sunt 25 de secții cu medici voluntari, care, timp de trei zile, oferă consultații gratuite unui număr de cel puțin 2.000 de pacienți”, a declarat Dragoș Mușat, directorul de comunicare al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

    În cadrul celor 25 de cabinete mobile, băcăuanii care s-au înscris sau se înscriu pe pagina de internet https://impreunapentruoameni.ro/ vor putea beneficia de diferite proceduri medicale, de la ecografie mamară și ecografie pelvină sau abdominală, la consultații cardiologice, urologice, pediatrice sau ORL etc, inclusiv consiliere psihologică, consult psihiatric, screening metabolic ș.a.

    „Spitalul mobil, cum îl numiți dumneavoastră, de fapt, este un centru de servicii medicale ambulatorii. Am avut o supriză extrem de plăcută, din două motive. În primul rând, pentru că este o idee excelentă să poți să răspunzi nevoii de servicii de sănătate a oamenilor dintr-o anumită comunitate. Oamenii au nevoie de aceste servicii și, faptul că dvs. aveți o influiență așa de mare în cele câteva zile cât durează acest centru, demostrează că și noi mai avem mukte de făcut, la ministerul Sănătății ți în general, ca politică de sănătate în România. pentru că înseamnă că încă accesul la servicii de sănătate în sectorul public este limitat”, a arătat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

    Acesta le-a mulțumit cadrelor medicale din Iași, Botoșani, Bacău, Cluj etc. care s-au alăturat inițiativei, fără a pretinde nimic la schimb pentru serviciile acordate populației. „Acest lucru arată responsabilitatea pe care majoritatea membrilor corpului medical o arată față de semenii lor, față de pacienți. Este, poate, și un moment în care putem să lansăm un apel în această perioadă dificilă, tuturor categoriilor de profesioniști din Sănătate, să participe la acest efort de a proteja populația României”, a completat ministrul Rafila. Totodată, demnitarul i-a sfătuit pe organizatori să dezvolte, împreună cu autoritățile locale, un model de bună practică, care să fie replicat la nivel național.

    În puținele zile cât va dura evenimentul, organizatorii, prin specialiștii din medicină care au subscris acțiunii, și-au propus, printre altele, să acorde gratuit minimum 1.000 de consultații ecografice și să reușească să convingă cel puțin 200 de persoane să doneze sânge. În plus, vor ajuta circa1.500 de persoane sărmane din localitățile limitrofe municipiului Bacău, cu alimente și diverse servicii sociale.

    Miercuri, începând cu ora 8.00, este planificată o acțiune de ecologizare a parcului Gherăiești. Din program, mai reținem și seria de seminare publice de tip preventiv și motivațional, clasa de gătit vegetarian, precum și concertul de muzică sacră, dedicat tuturor beneficiarilor. Persoanele cu dizabilități care s-au înscris pentru consultații pe site-ul https://impreunapentruoameni.ro/, vor beneficia de transport gratuit, cu taxi-ul, timp de trei săptămâni.

    Prevenirea violenței în familie, în atenția polițiștilor băcăuani

      Prevenirea violenței în familie este una dintre prioritățile polițiștilor băcăuani pentru anul 2022, fiind monitorizate cazurile pentru cunoaşterea fenomenului de pe raza de competență.

      Activitățile desfășurate de către polițiști au ca scop creșterea gradului de informare a populației cu privire la prevederile legale privind violența domestică.

      Polițiștii își propun identificarea cazurilor de violenţă domestică şi a factorilor declanşatori sau favorizanţi specifici fiecărui caz în parte, promovarea unor măsuri educativ-preventive și informarea populaţiei cu privire la prevederile legale în domeniul prevenirii violenţei domestice.

      Violența în familie, fie ea emoțională, fizică sau de orice altă natură, provoacă traume victimelor și celorlalți membri ai familiei. Astfel Poliția Română intervine pentru protejarea grupurilor vulnerabile și pentru sensibilizarea cetățenilor contribuind la schimbarea mentalităţii care perpetuează comportamentul abuziv în familie.

      Astfel, în săptămâna 28 martie – 01 aprilie a.c. polițiștii de prevenire, împreună cu cei de proximitate din cadrul Secției 1 și Secției 2 Bacău au acționat pentru prevenirea violenței în famile.

      Au fost transmise mesaje precum ”MAKE UP–UL ASCUNDE URMELE! SUFLETUL RĂMÂNE RĂNIT!” și ”PERECHEA POTRIVITĂ NU TE BATE! ”, cu sprijinul societăților comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu produse cosmetice sau comerțul cu obiecte de încălțăminte, dar și prin intermediul asociațiilor de proprietari.

      Polițiștii aduc în atenția cetățenilor, prin activitățile desfășurate, condițiile pentru emiterea ordinului de protecție, aplicaţia gratuită Bright Sky Ro, dezvoltată de Poliţia Română, în parteneriat cu Fundaţia Vodafone, Asociaţia Necuvinte şi Asociaţia Code for Romania, cât și modalitatea de sesizare a cazurilor de violență domestică.

        Apelați număr de urgență 112!

       

      A condus un autoturism cu o alcoolemie de 0,84 mg/ l alcool pur în aerul expirat

        La data de 02 aprilie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii Biroului Rutier Bacău, au depistat în trafic, pe strada Calea Republicii, din localitate, un conducător auto, de 28 de ani, din județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism, cu o alcoolemie de 0,84 mg/ l alcool pur în aerul expirat.

          Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. 

        Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 an la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetărilor, permisul de conducere este reținut fără drept de circulație.

        Tamași: depistat drogat la volan

        La data de 01 aprilie a.c., un echipaj mixt, format din polițist și jandarm, aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe raza comunei Tamași, au depistat în flagrant delict, un localnic de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism sub influența substanțelor psihoactive.

          În urma testării tânărului cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice.

          Conducătorul auto este cercetat penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

        Sancționat contravențional pentru transport ilegal de persoane

           La data de 01 aprilie a.c., polițiștii băcăuani au depistat, în trafic, pe strada Calea Bârladului din localitate, un bărbat de 46 de ani, din comuna Ungureni, în timp ce transporta, contra cost, trei persoane, pe ruta mun.Bacău-comuna Ungureni, fără a deține documente legale de efectuare de transport public de persoane.

            Conducătorul auto a fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă în valoare de 1.000 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, în vederea suspendării pentru o perioadă de 6 luni.

          Omenoşi nu de azi, de ieri

            Acum trei secole şi ceva (mai precis la 2 martie 1716) apărea cea dintâi monografie istorică, geografică şi spirituală alcătuită de un român, la cererea Academiei din Berlin: „Descrierea Moldovei”, de Dimitrie Cantemir. Scrisă în limba latină („Descriptio Moldaviae”), lucrarea cuprinde prima hartă a acestei provincii româneşti.

            Un pasaj de atunci e actual în acest moment, când am demonstrat cu fapte că umanitatea nu are hotare: „Chipul cu care primesc oaspeţi străini şi drumeţi – notează Dimitrie Cantemir în urmă cu trei sute de ani – e vrednic de cea mai mare laudă, căci deşi foarte săraci din pricina învecinării cu tătarii, totuşi nu se dau înapoi niciodată să dea mâncare şi găzduire unui oaspe şi-l adăpostesc fără plată timp de trei zile, împreună cu calul său. Pe străin îl primesc cu faţa voioasă, ca şi când le-ar fi frate sau altă rudenie. Unii aşteaptă cu masa de prânz până la al nouălea ceas din zi şi, ca să nu mănânce singuri, îşi trimit slugile pe uliţe şi le poruncesc să poftească la masă drumeţii pe care îi întâlnesc”.

            S-a citit acest fragment (şi altele) la „Conexiunile culturale” organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău în parteneriat cu Primăria comunei Filipeni. Partea artistică a fost asigurată de Grupul folcloric „Valea Dunavăţului”, în colaborare cu Şcoala Populară de Arte şi Meserii Bacău.

            Foto: Amedeo Spătaru

            Drona Watchkeeper X ar putea fi asamblată la Aerostar Bacău

            Elbit Systems oferă Watchkeeper X pentru programul UAS TO pe care Ministerul Apărării Naționale (MApN) îl are în derulare. Elbit Systems, cu sprijinul companiei britanice U-TacS, va oferi know-how extins, transfer de tehnologie (ToT) și dezvoltarea unui sistem de aeronavă fără pilot, UAS Clasa II NATO, pentru România. Bazat pe varianta sa britanică, Watchkeeper X va include o serie de modificări tehnologice ale sistemelor Data-Link, EO/IR și senzori suplimentari, pentru a răspunde tuturor nevoilor operaționale actuale și cerute de Armata Română. Watchkeeper X va fi livrat Armatei Române în cooperare deplină cu industria de apărare locală din România.

            Soluția Watchkeeper X va răspunde cerințelor MApN cu capabilități de interoperabilitate NATO. Elbit Systems și U-TACS (deținută în comun de Elbit și Thales) vor oferi soluția optimă dintre experiența extinsă în dezvoltarea și producția UAS și a capabilităților dovedite de a lucra la cele mai înalte standarde NATO.

            Elbit Systems are mai multe filiale și unități de producție în România. Ca urmare a transferurilor tehnologice succesive deja realizate, aceste companii produc în România de peste 15 ani componente ale sistemelor UAS ce operează peste tot în lume. Prin unitățile de producție românești și împreună cu alte companii din România, Elbit Systems, cu sprijinul U-TacS, oferă o soluție completă de integrare la nivel industrial:

            – Producția locală de părți componente pentru UAS (Aerostar, Romaero, A/E Electronics și Elmet)
            – Centru local de asamblare și întreținere a UAS (Aerostar)
            – Soluția completă de training și simulatoare de zbor (Simultec Măgurele).

            Elbit Systems, cu sprijinul U-TacS, oferă producția, dezvoltarea, asamblarea, integrarea, instruire și simulări, întreținere și reparare, precum și managementul programului UAS-TO în România, de către industria locală de apărare românească, în scopul creării de locuri de muncă locale, dezvoltării economiei locale, și extinderii transferului de tehnologie, și oferă o soluție matură bazată pe vasta experiență dobândită în peste un milion de ore operaționale de zbor acumulate de către UAS-urile companiilor în diferite teatre de operații peste tot în lume de-a lungul anilor.

            De ce teatru?

            Prezentul e plin de noi ”capcane” care îți pot ocupa timpul. Filme, seriale, content pentru social media, desenat ș.a.m.d. Însă unule lucruri nu se schimbă niciodată, rămân o constantă în viața ta și te fac să revii către ele din nou și din nou. Un astfel de lucru este pentru mine teatrul. De ce? Fiindcă nu ai cum să nu mergi la un spectacol și să pleci fără nici o noutate.
            La prima vedere, observăm o clădire, apoi e o sală plină cu scaune acoperite de catifea, ce au vederea la scenă. Dar e mai mult decât pare la prima vedere. E important să privim dincolo de ceea ce ochii noștri pot vedea. Teatrul e lumea în care imaginația și creativitatea sunt infinite. E locul unde acestea iau naștere la fiecare spectacol ca într-un carusel. Se învârte mereu și o ia de la capăt. Imaginația și creativitatea sunt caruselul din spatele cortinei.
            Când lumina se stinge, iar telefoanele se opresc, atunci adevărata aventură e pe cale să înceapă. Toate persoanele privesc în același timp și în același spațiu același spectacol, însă, la final, când ne întoarcem la lumea reală, fiecare persoană rămâne cu altă lecție. Acesta este unul dintre lucrurile pe care le iubesc la teatru. Dacă actorii dețin puterea improvizației, spectatorii au puterea reinterpretării.
            De fiecare dată când mă gândesc la teatru, îmi vine în minte o altă lume. Teatrul este un univers plin de alte lumi. Cu toate că nu avem razele soarelui în sală, el tot ne surâde alături de spectacolul de pe scenă.
            Acum, tot ce am spus poate părea o reclamă pentru teatru, dar nu este. Poate că sunt și lucruri pe care nu le adorăm când vine vorba despre această artă. Fiecare cu experiențele lui. Însă fără lucrurile neplăcute nu ne-am putea bucura de cele frumoase. Astfel că lecția balanței se potrivește în acest context. Cântărim plusurile și minusurile, iar în unele cazuri se ajunge ca minusurile să fie… pe minus.
            Oportunitatea noastră de a scăpa de toate, de a evada temporar din realitate, chiar și pentru puțin timp, e mai la îndemână decât am crede, într-o sală de spectacol. Să mergem la teatru, ni se spune. Când primim acest sfat chiar ar trebui să-l urmăm. Între toate dramele zilnice, ar trebui să ne facem puțin timp pe care să-l petrecem la teatru. Noi, cu spectacolul, iar acesta, cu noi.
            Se spune că niciodată nu e prea târziu să începi. Dacă este adevărat e cazul să nu așteptăm până în ultima clipă. Fiindcă clipele se transformă în timp, iar acesta în amintiri de neuitat. Totul depinde de noi, iar amintirile, de faptele noastre. Una dintre cele mai plăcute senzații e să mergi la teatru și mai târziu să îți amintești cum timpul a stat în loc preț de un spectacol, măcar!

            MARIA-ALEXANDRA VAMAN, 14 ANI, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Dr.Alexandru Șafran”, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

            Prizoniere în nefericire (I)

            Noua carte a Aurorei Liiceanu, „Întotdeauna singură. Nefericiri paralele”, spune povestea a două femei care au trăit o mare neîmplinire în dragoste, dar nu din aceleași motive, având o altă structură a personalității și fiind din epoci diferite. Prima este Catherine, o femeie cultă, o intelectuală de la începutul secolului XX, cealaltă e Claudia, care trăiește în zilele noastre, dar nefericirile lor sunt asemănătoare. Și, după cum citim în prezentarea volumului, deși le desparte un secol, cele două par să aibă aceeași poveste de dragoste tristă. „De ce? Există oare, un fel de genă a nefericirii, rebelă, autonomă și, mai mult, specifică femeilor?” Nu aflăm un răspuns clar parcurgând cartea, pentru că Aurora Liiceanu se ferește de afirmații categorice, de verdicte, recunoscând, cu îndelungata ei experiență de psiholog că „există un mister al potrivirii, că acest mister nu e deloc simplu, ci este compus din multiple realități, unele inexplicabile, care fac ca viața să fie complexă și imposibil de înțeles pe deplin”. Oprindu-și atenția la cazuri cât mai diverse, cercetătoarea caută totuși explicații, dar o face cu finețe, cu subtilitate și uzând de multe comparații, aducând în discuție mai multe relații de cuplu, fiecare cu specificul ei. De pildă, ea retrasează, în câteva linii definitorii, istoria a două cupluri faimoase: filosoful, economistul și omul politic englez John Stuart Mill și Harriet Taylor (care au fost fericiți împreună) și Jean Paul Sartre și Simone de Beauvoir, figuri marcante ale existențialismului francez (ea și o preoteasă a feminismului), cu o relație nonconformistă, deschisă, cu reguli stabilite de comun acord, dar în care femeia a avut totuși de suferit.
            Să ne întoarcem la personajul Catherine. Ea a fost fiica unui medic celebru, Samuel- Jean Pozzi, o celebritate în domeniul său, dar un tip egoist, seducător și adulterin. Între fiică și tată sunt multe dezacorduri, conflicte, dar și o reală afecțiune. Catherine a fost însă obsedată de personalitatea complexă a doctorului Pozzi și s-a îndrăgostit de un bărbat asemănător, genial, narcisic, nimeni altul decât Paul Valéry, „poetul intelectului, simbol cultural al Franței”. El era mult mai în vârstă decât ea, însurat și cu trei copii, neavând de gând să-și părăsească familia, în ciuda libertinajului său, schimbând mai multe amante în cursul vieții. În opinia ilustrului poet, un bărbat nu putea alege decât între două tipuri de feminitate: prostituata și proasta. „Mici animale grațioase”, așa le vedea Valéry pe femei, încă din adolescență, și părerea nu i s-a schimbat nici mai târziu. Un fel de animăluțe de companie, așadar, care nu înseamnă mare lucru, convingerea lui fiind că „Dumnezeu a creat omul și, găsind că nu era suficient de singur, i-a dat o tovarășă care să-l facă să-și simtă mai bine singurătatea”. Ce putea un astfel de bărbat, interesat de arta și de prestigiul lui, mai presus de orice, să-i ofere lui Catherine, o tânără deosebit de inteligentă, sensibilă, cultivată, dar nesigură pe ea, incompletă, rămasă captivă trăirilor din perioada adolescenței? I-a dăruit doar iluzia unei iubiri care s-a întins pe durata câtorva ani, cu turbulențe, despărțiri și reveniri, până la ruptura definitivă. Dar cei doi nu erau decât expresia unor „singurătăți diferite”, după cum notează, cu multă pătrundere, Aurora Liiceanu. O fi având dreptate o biografă a relațiilor de cuplu, Phyllis Rose, când afirmă că „orice căsnicie e o ficțiune subiectivă cu două puncte de vedere aflate deseori în conflict profund, uneori accidental congruente”? Complicate lucruri! Voi reveni.

            Tectonismul, rabinismul, NOM și cimitirele… Novodievici

            În culise, marile puteri ale lumii se compară cu plăcile tectonice. Cum aceste plăci se reașează natural, din când în când și orgolioasele puteri amintite le urmează pilda. Reașezările vizează o nouă ordine. Noua ordine cauzată tectonic în hărțile fizice (șocurile și fricțiunile lor modelează relieful terestru și oceanic) este precedată uneori de cutremure, uragane, violențe vulcanice, urmate de victime omenești, de moarte. Celelalte reașezări vizează o nouă ordine mondială (NOM) și sunt anunțate de războaie (operațiuni speciale…) cauzatoare de crime (victime colaterale, în limbajul politicienilor).
            ,,Cutremurul” ucrainean are miza unei noi ordini mondiale profunde. ,,Seismografele” SUA, NATO, Rusiei, ale altor mușchiuloase puteri, cu servicii inteligente de Baba Venga, știau de multă vreme că acest cataclism va avea loc. Și-au asumat totul. Acum calculează profitul; nu există interes pentru statistica morților. Rușii știu că NATO et comp. își vor opri extinderea; în plus, teritoriilor est-ucrainene ocupate de Rusia sau de insurgenţii proruşi în 2014 vor fi apreciate ca victorii… aproape definitive. Rusia câștigă o poziție geostrategică. Nu va mai fi, ceva vreme, nicio discuție despre extinderea NATO, mai ales spre Rusia. În plus, rușii vor câștiga controlul asupra rezervelor de uraniu,  importante în echilibrul nuclear, dar și controlul Mării Negre.
            NATO, rușii și alții au avut/ au un bun poligon de tragere în Ucraina. Și-au testat multe arme; cu dezamăgiri și succese. Nemții s-au înviorat, primind undă verde pentru cheltuielile militare limitate strict la Nürnberg. În top 5 al companiilor de armament din lume găsim numai amprentă americană. Zecile de miliarde primite anual din Germania și Japonia (și poate jumătatea de trilion pe an de la toate statele lumii care măresc bugetele de apărare) vor tripla, cvadrupla cifrele de afaceri ale acestor companii. Ce au câștigat cei cu vaccinurile mustrătoare de Covid va căpăta statutul banilor de buzunar, comparativ cu asta.  Japonezii au prins glas, reactualizându-și pofta de Kurille. Chinezii, jucând la alba-neagra, sunt siguri acum că se vor dedulci și cu Taiwanul. Macron și-a mai trezit puțin mușchii electorali fleșcăiți, Boris Johnson a parat furiile stârnite împotriva tâmpeniilor interne, agitând stindarde de pace, Biden și-a activat neuronii acuzați de pierderea memoriei. Coreea de Nord se joacă de-a rachetele bau-bau. Mossad și-a dovedit încă o dată superioritatea față de CIA, FSB, MI5 etc. Israelul a jucat rolul rabinului buhușean. Este singurul aliat strategic al SUA  și NATO care nu are cu Rusia relații de adversitate; dimpotrivă. A anunțat condițiile păcii încă de la izbucnirea conflictului. Dacă mai avea cineva incertitudini cu privire la faptul că Israelul este (cel puțin) a patra putere mondială, acum s-a convins. Iohannis își va înnobila portofoliul foto cu strângerile de mână ale unor lideri mondiali veniți în vizită deveseluană.
            Postbellum, Ucraina va câștiga un ,,plan Marshall” în valoare de câteva trilioane. Într-o frățietate emoționantă, firme rusești și occidentale vor reconstrui profitabil peste ruinele fumegânde. Istorica Ucraina se va îmbogăți cu încă un cimitir de eroi. Eroul Zelinski va trece repede în anonimat. Dacă până și Churchill a fost trecut iute pe linie moartă… Analfabeții occidentali, UE încep să învețe ce înseamnă independența energetică. În Rusia, navalniștii vor cuceri teren. Pe tectonicul Putin îl va aștepta, probabil, un mormânt aidoma celui care îl găzduiește pe Hrușciov, în cimitirul Novodievici. Lui Hrușciov i-a fost refuzată înmormântarea lângă zidul Kremlinului. A fost înmormântat pe furiș. I-am văzut mormântul; împrietenit cu buruienile…
            Vestea proastă a intuiției mele de non-expert spune că încă nu se va stinge ecoul oftatului ucrainenilor simpli, nevinovați, când lumea va începe să fiarbă din nou; dar nu la foc mic. Săptămâna trecută, Joe Biden, tectonicul number one al lumii, (ne)tânăr și neliniștit, ne-a spus că are chibritul gata de muncă. Îl pregătește de pe când era senator. În 1992 și 2003 ne spusese despre asta ținând batista pe țambal. Acum glăsuiește despre faptul că va începe repede procesul de realizare a NOM. Are el în neuroni o poveste care zice că această ordine trebuie reașezată neapărat odată la trei-patru generații. ,,În lume se va produce o nouă ordine mondială, iar noi vom fi în fruntea ei”, zice el. Vrea o epocă în care se va trăi sub Pax Americana. Noile reguli de supraviețuire vor fi stabilite în laboratoarele de la Casa Albă. Rușii, chinezii, nemții (cu mușchi economici forte, cu dezlegare la bum-bum), unii membri ai NATO, dar și India sau Turcia, au orgolii dotate cu urechi. Dacă nu-i astâmpără nimeni tectonicului Biden neuronii agitați, mă tem că americanii îi vor pregăti și lui o variantă de Novodievici. Acolo-și va putea disputa etern supremația peșteristă cu alde Putin și alți tectoniști.

             

            Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!

            Pentru că perioada Triodului este o continuă invitație de a ne așeza în lumina comuniunii de iubire ce izvorăște din lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, suntem încurajați să trăim preaplinul Ortodoxiei fără a ne mai teme de greutatea postirii. Duminica aceasta, a patra din post, ne aduce aminte de Sfântul Ioan Scărarul și de Părinții care au rânduit lecturile din Scriptură, ce leagă nevoința și strălucirea urcușului duhovnicesc de încântătoarele pericope evanghelice ale izbăvirii unui suflet nevinovat din duh necurat (Marcu 9, 17-32) și ale Fericirilor, din Predica de pe Munte a Mântuitorului (Matei 5,25; 5, 1-12). Pomenirea Sfântului Ioan, supranumit ”Scărarul” (sau Scholasticul, semn că devenise din timpul vieții – se naște în 579 d.Hr. – un Învățător recunoscut), egumen al Mănăstirii Sinai, nu se face în această zi pe motivul trecerii sale la cele veșnice. Autorul cunoscutei lucrări ascetice intitulată ”Scara Raiului” sau ”Scara dumnezeiescului urcuș” este prăznuit pe 30 martie, însă este menționat astăzi pe temeiul de a fi ”scară” sau întărire celor ce vor să înainteze duhovnicește pe cărarea Învierii, urmând pilda vieții sale. Prezentată sub forma unei scări cu 30 de trepte, ascensiunea duhovnicească, considerată a fi jurnalul vieţii sfântului, reprezintă expresia metamorfozată a trăirilor dobândite de ascet în isihie, prin stăruinţă, despătimire, înfrânare, post, priveghere şi rugăciune.

            Tot întărire pe Cale ne este și lectura pericopei duminicale. Un cărturar iese înaintea Domnului și realizează o deschidere de dialog: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Un act de curaj, dar și de desnădejde nădăjduitoare. Tatăl epuizase totul. Nicio soluție nu-i mai era la îndemână, căci „am zis și ucenicilor Tăi să-l alunge, dar nici ei nu au putut”. Cuvintele prin care intră în inima Mântuitorului sunt teribilele: ”Cred, Doamne, ajută necredinței mele!” Adus înainte, copilul se zvârcolește. Hristos nu doar că-l izbăvește de îndrăcire, ci îl înviază de-a dreptul, reașezându-l în viață. Căci, El este nu doar Învățătorul, ci Dumnezeul Vieții. Ucenicii rămân dezorientați. Iar Domnul le explică în ce mod această neputință poate fi îndreptată prin post și rugăciune. Nu-i ceartă că nu pot. Îi învață ce au de făcut pentru a putea.

            Imaginea zilei este și povestea noastră. Neputincioși în a crede, ne dăm știutori. Fără Hristos, nici a ști și nici a crede nu au valoare. A posti înseamnă să înțelegi cărui Dumnezeu îi ești fiu. Și cum te scoate  El din apă și din foc, din căderi și din urcușuri nesăbuite.

             

            Inspector scolar,

            1. prof. dr. Adrian Alexandrescu

            Aprilie, ca martie?

            Mai nimic din sfera meteo

            A patra lună a anului e recunoscută ca fiind capricioasă. Eminescu i-ar fi spus tonoasă: „Pătimaş şi îndărătnic s-o iubeşti ca un copil/ Când ea-i rece şi cu toane ca şi luna lui april?” (Scrisoarea IV), pentru ca alteori să şi-o apropie într-o urare: „Ci tu rămâi în floare ca luna lui April,/ Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil” (Despărţire). Să fie o întâmplare că cele două cuvinte interferează? Saussure ar fi avut încă un exemplu: cAPRIcios.

             

            Etichete ale lunilor vecine

            E vorba de consecinţa aplicării ad litteram a regulii unei abrevieri: se ia prima silabă din cuvântul respectiv, la care se adaugă consoana din silaba următoare. Aşa le avem pe ian. (ia- + n, din ianuarie) şi pe dec. (de- + c, din decembrie), ca să luăm extremităţile unui an. Aşadar, abrevierea lunii martie ne obligă să transcriem patru litere: mart., de vreme ce prima silabă este mar-, iar consoana care îi iese în cale este t. Să folosim aceeaşi reţetă pentru luna aprilie: a este prima silabă, iar p, consoana care îi urmează, rezultând *ap. Ca atare, cele două abrevieri ar ilustra formula minimalistă (*ap.) şi opusul acesteia (mart.). Aici intră în acţiune o excepţie care ţine seama de firescul despărţirii cuvintelor în silabe: oricât ne-am strădui, nu putem izola consoana p de vecina ei, r. Regula va continua astfel: dacă după prima silabă se află un grup consonantic în care a doua consoană este o lichidă (l sau r), ambele consoane intră în abreviere. Aşa avem apr.  şi febr. (Nici o lună nu conţine în a doua silabă din numele ei cealaltă consoană lichidă, l, precedată de o surată, pentru a discuta şi acest caz.)

             

            Aprilie, în DOOM3

            Întâi m-am neliniştit când am văzut semnul exclamării în faţa cuvântului-titlu, dovadă că s-a produs o modificare faţă de norma din DOOM2. Să comparăm cele două tablouri: „aprilie (a-pri-li-e) s.m., g.-d. lui aprilie; abr. apr.; IV/.04./-04-“ (în DOOM2) şi „!aprilie (desp. a-pri-li-e) s.m., g.-d. art. lui aprilie; abr. apr.; simb. IV/.04./-04-“ (în DOOM3; punctul-şi-virgula este marcat greşit cu italice). După cum se vede, ediţia din 2021 este mai explicită, dacă nu mai exactă: precizarea „desp.” pentru „despărţit la capăt de rând” ar părea redundantă, dar credem că nu e aşa, fiind necesară publicului larg; la fel, precizarea „art.” pentru „articulat”. Nu acelaşi lucru se poate spune despre abrevierea „abr.” pentru „abreviat” (iată o situaţie rarisimă în limba română când nu putem evita o repetiţie); acel „simb.”, pentru „simbol”, semnifică altceva decât o abreviere, fiind recomandări (trei la număr) pentru notarea datei calendaristice: cu cifre romane (IV), cu cifre arabe încadrate de puncte (.04.) sau de cratime (nu de linii de pauză): -04-.

            A mai fost un motiv de nelinişte, repede stins: dat fiind că majoritatea dintre utilizatori prescurtează numele lunii martie cu trei litere, credeam că Academia Română va ceda uzului. N-a fost aşa, deci rămâne mart., de dragul regulii de mai sus.

             

            Eu sunt milostiv şi îndurător

            Important nu este ce facem noi pentru Cristos; important este ce face Cristos pentru noi.
            În duminica ce urmează vom auzi în Biserică cum Isus iartă o femeie prinsă în adulter: Învăţătorule, spun fariseii pe un ton triumfător, femeia aceasta a fost prinsă asupra faptului chiar pe când săvârşea adulterul. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei. Dar tu ce zici? Pe farisei nu i-ar fi interesat ce gândeşte Isus. Voiau să-i întindă o capcană ca să-l învinuiască. Oricare ar fi fost răspunsul, nu avea cum să le scape. Dacă zicea „Lăsaţi-o în pace. Nu-i faceţi nimic!”, îl acuzau că încalcă Legea lui Moise, iar Isus afirmase: „Nu am venit să desfiinţez Legea. Nu am venit să o desfiinţez, ci să o desăvârşesc”. Dacă zicea: „Puneţi mâna pe pietre şi omorâţi-o pe loc”, în acest caz, mila, bunătatea lui, care îl făcea atât de popular şi îndrăgit de popor şi care îi deranja atât de mult pe fariseii invidioşi, s-ar fi spulberat.
            Isus, calm, nu le dă nici un răspuns. Se apleacă şi scrie ceva pe praful de jos. Cum fariseii insistau, Isus le spune: “Cine dintre voi este fără de păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. Şi iar s-a aplecat să scrie cu degetul pe pământ.
            Văzându-se demascaţi, aprigilor justiţiari ai adulterei le cad pietrele din mâini. Într-o clipă dispar, se fac nevăzuţi, începând de la cei mai bătrâni. Isus se trezeşte singur cu adultera: Femeie, unde sunt acuzatorii tăi? Nimeni nu te-a osândit? Nimeni, Doamne. Nici eu nu te osândesc. Mergi şi nu mai păcătui. Privirea blândă cu care a învăluit-o, glasul dulce cu care i-a vorbit, a stârnit în inima femeii remuşcare, ruşine, căinţă. A plecat iertată și transformată lăuntric.
            Isus vrea să îndrepte o mentalitate greşită care domina lumea în vremea aceea, anume, inegalitatea între femeie şi bărbat, discriminarea. Femeia prinsă în adulter e culpabilizată, e adusă la judecată spre a fi judecată şi condamnată la moarte. Dar bărbatul cu care păcătuise unde era? De ce a fost lăsat să-şi vadă de treabă? El nu era la fel de vinovat? Isus a fost marele luptător împotriva discriminării: toţi oamenii sunt egali, dar nu în a săvârşi răul, ci în a săvârşi binele, pentru a creşte în demnitate.
            Pr. Richardo-Dominic Baciu

            Jandarmii băcăuani au ” Plantat fapte bune în România „

              În această dimineață, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au
              participat ca voluntari alături de Asociaţia Activ Moineşti și Asociaţia „EcoAssist – Plantăm fapte bune în România” la o campanie de plantare de arbori.

              Astfel, mai mulți jandarmi au fost prezenţi în zona Schela din municipiul Moineşti pentru a ajuta la concretizarea acestei iniţiative. Jandarmii băcăuani au plantat mai mulți puieți, dar 172 au fost dedicați pentru fiecare an de la înființarea Jandarmeriei Române.

              Scopul campaniei este acela de a determina cât mai multe persoane să participe în mod voluntar la asemenea activități, deoarece prin plantarea de puieți putem aduce un beneficiu important locuitorilor din comunitatea noastră.
              Jandarmii băcăuani au mai participat şi în trecut la astfel de acţiuni voluntare şi vor fi prezenţi, ori de câte ori, vor fi demarate activităţi de acest gen.
              Plantăm pentru viitor, pentru că ne pasă de mediul în care trăim!

              Împădurire la Corbasca

                Șefii județului au participat astăzi, la o împădurire în comuna Corbasca, unde au fost plantați peste 2500 de puieți de stejar și cireș.

                Președintele Consiliului Județean Vacău, Valentin Ivancea, a făcut echipă cu Gelu Panfil- vicepreședinte CJ, Lucian Bogdanel- Prefectul Județului Bacău, Costel-Neculai Dunava- deputat PSD Bacău și Ionel Floroiu- deputat PSD Bacău.

                „Am întâlnit oameni deschişi şi conştienţi de importanţa protecției mediului asupra calităţii vieții. Cred că întoarcerea la lucrurile simple, la natură, ne împlineşte ca oameni. Chiar dacă tumultul problemelor de zi cu zi ne afectează și ne copleșeşte, locul in care ne limpezim și ne regăsim nu poate fi decât natura!”, a declarat Valentin Ivancea,

                Anca Egarmin, noul inspector școlar general: „Insist pe reactivarea atitudinilor decisive în educarea copiilor și tinerilor: moralitatea, sociabilitate, empatia”

                De la 1 aprilie, județul Bacău are un nou inspector școlar general: Anca Egarmin. Deșteptarea a dorit sa afle cu ce gânduri pornește la drum cea care va conduce destinele învățământului băcăuan.

                „Responsabilitățile majore pe care le implică funcția de inspector școlar general – pe care o ocup începând cu 1 aprilie 2022 – țin, în primul rând, de găsirea căilor de (re-) motivare a elevilor în a se lăsa educați, respectiv a noastră, a educatorilor, învățătorilor, profesorilor, consilierilor școlari în a conștientiza că suntem direct răspunzători de traseul evolutiv al copiilor noștri și că doar noi și părinții putem îndrepta ,,bagheta magică” a formării acestora spre bine, adevăr, frumos, cunoaștere”, a declarat pentru Deșteptarea Anca Egarmin.

                „Am tot constatat în ultima vreme că nu mai avem repere reale, valoric vorbind, că ne ghidăm, mai degrabă, după principiul ,,Las’ că merge și așa!”. E periculos să nu știm direcția, să nu dăm o direcție copiilor noștri. Insist pe reactivarea atitudinilor ce par simpliste, dar sunt decisive în educarea copiilor și tinerilor: moralitatea, sociabilitate, empatia… pentru că din deficiența sau chiar din lipsa acestora derivă bullyingul, excluziunea, demotivarea – realități nedorite, însă, din ce în ce mai prezente”, a mai spus ea.

                „Nu îmi propun să conduc învățământul băcăuan din birou… voi fi pe teren, în școlile din întreg județul, pentru a simți cât mai bine realitatea și, astfel, pentru a acționa în sensul ameliorării sau chiar soluționării problemelor, alături de cadrele didactice, de părinți sau de autorități locale”, a încheiat noul inspector școlar general.