vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1282

Un război inutil

Vânzoleala și harababura economică și financiară de la nivelul Europei, și nu numai, determinate de crizele care au lovit toate structurile și domeniile, pun la grea încercare guvernele, mediul economic, dar mai ales populația. Se fac trimiteri și analogii cu marea criză din 1929-1933, cât și cu cea mai recentă din 2009-2011, desigur cu manifestări și consecințe specifice. La o primă analiză, fără a intra în detalii, toate aceste crize au avut la origine „erorile umane”, deciziile și comportamentul mediilor politic, industrial, financiar și, mai ales, bancar.

Nimic nou sub soarele politicilor liberale și neoliberale, pentru care nimeni nu era pregătit, dând frâu  consumului, sălbaticei economii de piață, măriei sale capitalului, creditului și supraîndatorării. Toată lumea trăia „pe credit”, iar când a venit scadența, s-a dovedit că nu erau acoperite, băncile au falimentat, economiile s-au prăbușit, forța de muncă s-a trezit în stradă, iar populația a sărăcit, fiind trecută la cartelă și pomana guvernelor și societăților caritabile.

Războiul a venit inevitabil, care a repus lumea în mișcare, regrupare și s-a trecut la o nouă ordine mondială: bipolară. Semnele crizei de la începutul secolului XXI nu au fost luate în seamă, au fost asimilate doar ca o simplă răceală, astfel că după doar numai un deceniu, din care nu am învățat nimic, din contra, am perseverat în greșeli, politice, financiare, iar mai nou militare. Lumea nu mai încape în vechile tipare, pacea nu mai folosește la nimic, contradicțiile s-au acutizat, vechile orgolii au răbufnit, la care s-au adăugat unele noi, astfel că dezechilibrele tind să se „echilibreze” prin forță, desupra lumii planând amenințarea cu o nouă ordine mondială.

Conflictul din Ucraina o dovedește, unde nu se înfruntă doar Rusia, cu nevinovata națiune ucraineană, care, afirmă analiștii de pe toate meidianele, este doar o perdea (în flăcări, din păcate), ci, deocamdată, două sisteme, două puteri, susținute de marile corporații și structuri militare. Europa este iar scoasă din ecuație, este iar victima. De departe, se afirmă noua putere economică care a devenit China, care, acum, împreună cu Rusia, dorește să ia parte la stabilirea unei noi ordini mondiale, dospită în laboratoarele și de creierele înfierbântate de atâta pace.

În aceste condiții, nu surprinde, după peste o lună de război distrugător, că nimeni nu vorbește de pace, de încetarea ostilităților, nici măcar Ucraina, care acuză pe toată lumea că nu intervine, nu pentru a aplana conflictul, ci pentru a-l înteți. Negocierile sunt formale, atât timp cât se desfășoară cu pistoalele pe masă, iar în diferite colțuri ale lumii, se construiesc noi arme, iar cele acumulate sunt bine unse și pregătite pentru aprinderea fitilului, uitând prea repede ce a pus John F. Kennedy, care a trăit un moment dificil al istoriei, ferind lumea, prin înțelepciune, de o catastrofă nucelară: „Numai armele nu sunt suficiente pentru a menține pacea. Trebuie păstrată de oameni”.

 

Învingător prin artă

    A XII-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale-Concurs cu titlul de mai sus, de la Chişinău, a reunit sute de participanţi, graţie unui parteneriat între Asociaţia Umanitar-Cultural-Ştiinţifică „Vasile Pogor” Iaşi şi câteva instituţii: Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din Iaşi, Şcoala de Arte Plastice „Alexei Şciusev”şi Liceul Teoretic European de la Universitatea de Studii Europene din Moldova, din Chişinău.

    Eleve ale clasei externe de la Școala Populară de Arte și Meserii Bacău, membre ale Cercului de artă plastică „Terapia prin artă” (De la copilărie adunate şi apoi la lume date), au obţinut opt premii I, prin: Cătineanu Rodica (cu desenul Eminescu), Condurat Saveta (cu Dragobete), Hortolomei Lina (Primăvara la sat şi Zi de sărbătoare), Cristian Ileana (Copacul vieții şi Mocănița), Arvinte Mirela (Fierăria Arvinte şi Cocoşul babei), Diaconescu Elena (Peisaj de iarnă şi Răzeşii), Florian Viorica (Gospodina), Bucur Andreea (Spre târg şi Muzicantele), şi două premii II: Tufescu Paulina (Primăvara şi Muzicanţii) şi Caraveţeanu Ana (Răţuşca).

    Premiul I i s-a acordat şi coordonatorului clasei, Ioan Măric, pentru Bucuria primăverii. Lucrările vor fi publicate pe DVD, cu ISBN.

     

     

     

     

     

     

     

    Fotbal/ Liga a III-a: Aerostar, gata să îndoaie Metalul

    În acest weekend este programată etapa secundă din play-off-ul și play-out-ul Ligii a III-a. Balul va fi deschis astăzi, de Aerostar Bacău, care va primi vizita Metalului Buzău în play-off-ul Seriei 2. Învinsă la limită, de lidera Oțelul Galați, săptămâna trecută, formația lui Mișu Ionescu speră să depășească Metalul atât pe teren, cât și în clasament. Chiar dacă nu-l au la dispoziție pe Chirilă (suspendat o etapă), „aviatorii” au suficiente argumente să urce pe podiumul play-off-ului. În ceea ce privește celelalte două divizionare C băcăuane, acestea au aceeași misiune în play-out: evitarea retrogradării. În Seria 1, CSM Bacău (care a debutat cu o remiză în deplasarea de la Vaslui) va evolua acasă, la Letea-Veche, împotriva  Șomuzului Fălticeni, în timp ce în Seria 2, FC Dinamo Bacău speră să-și prelungească seria rezultatelor utile din acest an, mai ales că va avea parte de o deplasare relativ facilă, pe terenul „lanternei roșii” Sportul Chișcani. Cu un succes la Chișcani, dinamoviștii băcăuani pregătiți de Andrei Întuneric (care au început play-out-ul învingând în deplasare pe CSM Rîmnicu-Sărat) ar ajunge la 13 puncte adunate în cele cinci partide jucate în 2022, lucru demn de tot respectul pentru o echipă privată, aflată la prima sa experiență de C.

    Seria 1/ Play-off

    Programul etapei a doua (sâmbătă, 9 aprilie, ora 17.00): Hușana Huși- Bucovina Rădăuți, Dante Botoșani- Foresta Suceava.

    Clasament: 1) Dante Botoșani 41p., 2) Foresta Suceava 38p., 3) Hușana Huși 29p., 4) Bucovina Rădăuți 28p.

    Play-out

    Programul etapei a doua (sâmbătă, 9 aprilie, ora 17.00): CSM Pașcani- Știința Miroslava (se joacă vineri, 8 aprilie, ora 17.00), CSM Bacău- Șomuz Fălticeni, Ceahlăul Piatra Neamț- Sporting Juniorul Vaslui.

    Clasament: 1)) Ceahlăul Piatra Neamț 30p., 2) Șomuz Fălticeni 27p., 3) Sporting Juniorul Vaslui25p., 4) Știința Miroslava 20p., 5) CSM Bacău 18p., 6) CSM Pașcani 4p.

    Seria 2/ Play-off

    Programul etapei a doua (9 aprilie, ora 17.00): Aerostar Bacău- Metalul Buzău (se joacă vineri, 8 aprilie, de la ora 17.00), SC Oțelul Galați- CSM Focșani 2007.

    Clasament: 1) SC Oțelul Galați 49p., 2) CSM Focșani 2007 47p., 3) Metalul Buzău 33p., 4) Aerostar Bacău 31p.

    Play-out

    Programul etapei a doua (sâmbătă, 9 aprilie, ora 17.00): Sportul Chișcani- FC Dinamo Bacău, CS Făurei- CSM Râmnicu-Sărat, Sporting Liești- Viitorul Ianca.

    Clasament play-out: 1-2) Sporting Liești și Viitorul Ianca- câte 31p., 3) CSM Râmnicu-Sărat 27p., 4) FC Dinamo Bacău 17p., 5) CS Făurei 8p., 6) Sportul Chișcani 0p.

     

     

    Fotbal/ Cupa României: Oaspeții, ca la ei acasă

    Marți și miercuri s-au disputat partidele din turul inaugural al Cupei României, faza județeană. De notat că, exceptând victoria Flamurii Roșii Sascut, în rest, celelalte jocuri s-au încheiat cu succesul oaspeților. Iată rezultatele: Flamura Roșie Sascut- Viitorul Berești Tazlău 5-4 după prelungiri, Bradul Mânăstirea Cașin- Unirea Bacău 0-2, Viitorul Urechești- Voința Gârleni 0-3, Siretu Săucești- AS Bârsănești 2-3 după prelungiri, Viitorul Nicolae Bălcescu -AS Măgura Cașin 0-1.

    Sportul Onești și Viitorul Curița/ CSȘ Onești s-au calificat din oficiu, în condițiile în care adversarele lor din această fază, ACS Gauss Bacău și CS Faraoani și-au anunțat forfait-ul. Prin urmare, în sferturile de finală vor fi prezente Flamura Roșie Sascut, Sportul Onești, Viitorul Curița/ CSȘ Onești, Unirea Bacău, Voința Gârleni, AS Bârsănești și AS Măgura Cașin.

    Tragerea la sorți a meciurilor din „sferturi” va avea loc luni, 11 aprilie, de la ora 12.00, la sediul AJF, confruntările din această fază urmând să aibă loc fie pe 20 aprilie, fie pe 4 mai. Având în vedere că în urnă vor intra doar șapte echipe, cea mai norocoasă dintre acestea va accede direct în semifinale.

    Vrei, nu vrei, vremea propagandei trece…

    Credeam, pe timpul așa-zisei pandemii, că ajunsesem în vârful graficului în ceea ce privește diferența dintre realitatea experimentată de cetățeni și iluziile în care se scăldau autoritățile. Se dovedește, în aceste zile, că mai era loc. Asistăm, destul de neputincioși, la un nou maxim al realității virtuale pe care o experimentează decidenții politici. Dacă pe vremea când ni se spunea că vine virusache și trebuie să-l așteptăm pregătiți, politicienii voiau alegeri anticipate, astăzi, cu războiul la frontiere, liderii politici sunt preocupați de alegerea unui nou șef al partidului de guvernământ.

    E mai importantă crearea unei noi conduceri a PNL decât problemele economice, sociale și, de ce nu?!, militare. Președintele și liderii liberali par mai preocupați să-l pună pe premier șef la partid decât să rezolve gravele probleme cu care se confruntă societatea: creșterea prețurilor, șomaj din cauza sancțiunilor, criza umanitară a refugiaților și criza militară pe care nu avem cum să o rezolvăm de unii singuri din cauza că ne-am bătut joc de Armată în ultimii 30 de ani.

    Și mai este o problemă mult mai importantă peste toate acestea: criza de credibilitate a autorităților. După doi ani de minciuni pe seama virusului, foarte puțină lume mai are încredere în ceea ce ne spun „sursele oficiale”. Nici Guvernul, nici politicienii, nici mass-media nu mai au credibilitate; iar de o lună și ceva, de când a izbucnit războiul în Ucraina, pur și simplu nimeni nu mai crede nimic din ceea ce ni se spune.

    Vedem cum, sub pretextul pedepsirii Rusiei, au fost impuse sancțiuni care nu afectează Moscova cât ne afectează pe noi. Sunt fabrici care se închid deoarece patronii lor au intrat sub sancțiuni, sunt fabrici care au probleme deoarece furnizau materie prima fabricilor afectate de sancțiuni. Vedem că refugiații ucraineni încep să aibă drepturi mai multe decât nativii; cu fiecare zi ce trece văd tot mai multă lume că spune că-și dorește să devină refugiat. Cum spuneam nu e vorba de ajutorul care trebuie oferit unor oameni plecați în bejenie; este vorba despre faptul că acest ajutor depășește cu mult ajutorul primit vreodată de români.

    În aceste condiții, ale deteriorării nivelului de trai și ale decesului prematur al propagandei oficiale, va fi foarte greu pentru Guvern să mobilizeze poporul fie numai pentru a acceptă niște minime sacrificii economice. Nici nu mai vorbesc de o eventuală mobilizare în scop de război. S-a văzut clar răspunsul societății când s-a fluturat, doar, ipoteza această: toată lumea a fugit să-și scoată pașaportul.

    Va și mai dificil pentru Guvern să explice de ce, peste câteva luni, va trebui să renunțăm la grâul nostru, la gazele noastre, la alimente, lemne și alte materii prime pentru a-i ajuta pe vest-europeni. Ce ne va spune ca să fim de acord să răbdăm de foame și de frig pentru ca să le fie bine celor care ne-au jefuit și umilit 30 de ani?

     

    Handbal masculin/ Cupa României: CSM Bacău, calificată în „sferturi”

    Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău își continuă parcursul în Cupa României, calificându-se în sferturile de finală ale competiției.

    „CSMeii” au obținut calificarea miercuri seara, în urma succesului extern obținut cu scorul de 35-29 (15-16) pe terenul divizionarei secunde CSM Făgăraș. Victoria băcăuanilor s-a conturat destul de greu, după pauză, însă este una meritată și tonică.

    „Ne era dor de o victorie, chit că a fost obținută cu multă suferință”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Sandu Iacob, care a utilizat următoarea formuă de echipă: Vl. Rusu, Cozma- G. Bujor 9 goluri, Dospinescu 7, Iordachi 7, Coric 5, Serhel 3, Rotaru 2, Stănică 2, Costea, Bălăceanu, Murariu.

    Peste 500 de elevi au participat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în cadrul evenimentului Ziua Porților Deschise

      Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, precum și Amfiteatrul „Dumitru Alistar”, au găzduit joi, 7 aprilie, evenimentul Ziua Porților Deschise, la care a participat un număr de peste 500 de elevi și 26 profesori de la liceele din județul Bacău. Acțiunea se încadrează într-un proiect mai amplu, Luna Porților Deschise la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, când grupuri de elevi și profesori, atât din Bacău, cât și din județele apropiate, pot vizita Universitatea și avea ocazia de a cunoaște mediul academic. Mesajul conducerii Universității a fost unul de încurajare pentru noile generații în vederea unei pregătiri temeinice și diversificate, care să le asigure o integrare cât mai rapidă pe piața forței de muncă.

      Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, în vederea asigurării unui real proces de orientare și consiliere profesională pentru elevi, precum și extinderea pârghiilor de colaborare, comunicare și inter-cunoaștere instituțională între Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și colegiile/liceele din județ. A fost prezentată oferta educațională a celor 5 facultăți, respectiv: Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere, Facultatea de Științe, Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății.

      Studenții le-au împărtășit elevilor oportunităţile de formare pe care le pot avea prin programul ERASMUS+, bursele pe care le pot obţine şi proiectele extra-curriculare în care se pot implica alături de Liga studențească.
      Elevii au vizitat cele două campusuri, amfiteatrele și sălile de laborator, Biblioteca universității, Baza sportivă, căminele și restaurantul universității, postul de radio studențesc UNSR Bacău și postul Academic TV.

      „Centenarul Coroanei” – pelerinaj din Onești la Alba Iulia

        Protopopiatul Onești, Centrul de pelerinaje al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și parohiile din Protopopiatul Onești cheamă credincioșii și preoții la pelerinajul „Centenarul Coroanei” la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Pelerinajul este programat în zilele de 9 și 10 mai, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Ioachim,

        „Pelerinajul la mănăstiri, catedrale și biserici – precizează protopopul de Onești, dr. Ioan Bârgăoanu – este semnul normalității și sănătății sufletești. Vrem să fim om fi în rugăciune liturgică, în Anul dedicat Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului în Patriarhia Română, chiar la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, în anul când sărbătorim centenarul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria”.

        Plecarea în pelerinaj este anunțată din Onești, de la biserica parohială a Protopopiatului, luni, 9 mai, de la ora 7,00. Deplasare se va face cu autocarele spre Alba Iulia, cu oprire în Brașov, la Mănăstirea Sâmbătă de Sus, în Sibiu, la Mănăstirea Prislop (la mormântul părintelui Arsenie Boca), la Mănăstirea Râmeț și în Aiud, la Schitul Crucea Robilor, unde se pomenesc zilnic Martirii Neamului.

        A doua zi, de la ora 8,30, pelerinii vor participa la Liturghia Arhierească de la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. La întoarcerea spre casă vor fi vizitate alte mănăstiri (Recea, Făgețel etc.).

        Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria a avut loc pe 15 octombrie 1922 în curtea bisericii din Alba Iulia, în fața clopotniței, unde a fost amenajată o scenă îmbrăcată în pânză roșie.

        Catedrala Încoronării din Alba Iulia, cu hramul Sfânta Treime, a fost construită cu sprijinul Casei Regale a României.
        Pentru alte detalii, cei interesați pot suna la 0741.047.153.

         

        Motivele pentru care terapia copiilor implică terapia întregii familii

        Toți copiii au nevoie de îndrumare de la părinți pentru a învăța cum să se comporte și adapteze mai bine la viață. Chiar și copiii cu temperamente liniștite au uneori zile în care sunt agresivi, se simt furioși, frustrați sau emoționați. Dar există unii copii și adolescenți care experimentează un model persistent de furie și rebeliune împotriva figurii autorității.

        În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atunci când copiii se luptă cu dificultăți de comportament sau emoționale, intervenția în familie se dovedește a fi cele mai de succes forme de terapie. Toate comportamentele și emoțiile există într-un context. Pentru copii, familia și mediul școlar au un impact atât direct, cât și indirect asupra modului în care gândesc, simt și se comportă.

        „Terapia pentru părinții care se luptă cu comportamentul copilului este o resursă eficientă care îi ajută să înțeleagă ce anume contribuie la problemele de comportament ale copilului lor. De asemenea, învață strategii care vor ajuta să scoată tot ce este mai bun în potențialul copilului lor. Terapia de familie este o formă de ghidaj care privește problemele psihologice și tratamentul acestora în termeni de interacțiuni între membrii familiei. Familiile sunt văzute ca o unitate integrată, interconectată, în care funcționarea psihologică este influențată de fiecare membru al familiei în mod individual și colectiv, ca un sistem întreg. În terapia de familie, nu există o persoană unic identificată ca având nevoie de ghidaj; accentul se pune pe modelele de relație și comunicarea între membrii familiei. De exemplu, atunci când un copil are o problemă de comportament, este probabil ca un terapeut de familie să perceapă dificultățile copilului în contextul mai larg al sistemului familial, mai degrabă decât deficitele sale individuale. În timpul terapiei de familie, terapeuții evită să dea vina pe orice membru al familiei pentru problemă și, în schimb, ajută familia să interacționeze în moduri noi, diferite, care pot îmbunătăți funcționarea”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

        Totodată, specialistul consideră că terapia de familie poate fi benefică în tratarea unui număr de tulburări prezentate de copil/adolescent, precum: anorexie nervoasă, stări depresive, stimă de sine redusă, probleme de socializare și afirmare în public, abuz de droguri și alcool, obezitate, bulimie, anorexie, tulburări somatice de orice tip, diverse traume survenite în urma unor abuzuri – agresivitate (fizică, verbală, emoțională), nedreptate, viol, bullying, divorț părinți, moartea unei ființe dragi ș.a., susținere în perioada unor examene solicitante.

        Care sunt cele mai benefice forme de terapie de familie?

        Terapia comportamentală bazată pe întreaga familie. “În tratamentul comportamental bazat pe familie, părinții dau un exemplu pozitiv schimbându-și propriul comportament pentru a-și ajuta copiii să-și schimbe comportamentul pe termen lung. O componentă importantă a acestui tip de terapie este formarea părinților în gestionarea copilului și abilitățile de rezolvare a problemelor”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

        Terapia comportamentală bazată pe familie – doar pentru părinți. “Părinții sunt adesea o parte importantă a terapiei pentru copii, iar în terapia de familie, cercetările au arătat că în tratarea copiilor cu probleme de obezitate, cu anumite tipuri de traume sau atunci când copilul este foarte mic (sub 5 ani), poate fi adesea benefic să includem doar părinții în procesul de terapie. Adoptarea acestei abordări implică adesea ca părinții să practice modelarea, identificarea recompenselor, implementarea consecințelor și să fie mai atenți la modul în care comportamentele copiilor sunt întărite. Tratamentul bazat numai pentru părinți s-a dovedit deosebit de eficient atunci când este adăugat la un stil de viață corect și sănătos pentru toți membrii familiei. În prezent, tratamentul comportamental bazat doar pe prezența părinților s-a dovedit a fi bine stabilit numai în cazul copiilor, dar nu și pentru adolescenți”, explică psihologul.

        Terapia funcțională de familie. “Terapia funcțională de familie (TFF) este o terapie bazată pe familie care a fost dezvoltată pentru a ajuta tinerii cu probleme de comportament și s-a dovedit eficientă în tratarea tulburărilor legate de consumul de substanțe la adolescenți. Scopul terapiei funcționale de familie este de a motiva adolescenții și familiile lor să reducă negativitatea în familie și să dezvolte abilități în cadrul fiecărui membru al familiei pentru a reduce comportamentele problematice prin utilizarea comunicării, a educației eficiente parentale și a gestionării conflictelor”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

        Terapia familială multidimensională. “Terapia familială multidimensională (TFMD) este un tratament centrat pe familie care se adresează persoanelor, familiei și factorilor de mediu care influențează o varietate de probleme de comportament la tineri. Acest tratament se bazează pe ideea că problemele de comportament la adolescenți sunt cauzate de mulți factori și tratamentul ar trebui să vină dintr-un loc de respect și compasiune. În TFMD, tinerii învață abilități de adaptare, de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor, iar familia învață modalități de a îmbunătăți funcționarea familiei. Prin cercetări s-a dovedit că TFMD este eficient în mod special în tratarea tulburărilor legate de consumul de substanțe la adolescenți”, explică specialistul.

        Terapie multisistemică (TMS). “Terapia multisistemică (TMS) este o intervenție bazată pe dovezi, centrată pe familie, pentru tinerii cu comportamente antisociale semnificative, delincvență și probleme de consum de substanțe. TMS evaluează aceste comportamente în contextul mai larg al sistemelor multiple de influență, incluzând factori socio-ecologici multipli, cum ar fi influențele individuale, familiale, de la egal la egal, școlii și comunității. Într-un cadru rentabil, intervențiile TMS reduc aceste comportamente problematice și îmbunătățesc funcționarea tinerilor și a familiei”, declară psihologul.

        Ce este important să știm/să reținem ca părinți?

        Psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că, în cursul tratamentului familial cu copiii, ne-am putea întâlni cu orice individ singur, cu un părinte și un copil, un părinte și mai mulți copii, ambii părinți singuri, ambii părinți cu un singur copil sau cu formulări diferite de grupuri de frați (perechi, trei, etc.). Acest lucru oferă terapeutului o serie de opțiuni legate de modalitatea în care pot fi ghidate familiile în mod specific.

        Familia noastră este contextul nostru principal. Mediul de acasă pregătește scena pentru dezvoltarea emoțională, comportamentală, cognitivă și socială a copilului. Deși poate părea că participarea la terapie pentru probleme de comportament sau tulburări emoționale ale copiilor se referă la copii, este important să înțelegem că și părintele are nevoie de sprijin și de conexiune externă. Lucrul cu un terapeut care înțelege provocările creșterii copiilor în lumea de astăzi poate fi extrem de benefic pentru sănătatea și bunăstarea părintelui. La rândul său, bunăstarea părintelui creează un mediu sănătos pentru întreaga familie. Dacă înțelegem că toată lumea contribuie, nu înseamnă că evocăm vina. Terapia de familie este concepută în mod explicit pentru a evita vina, ceea ce este deosebit de important pentru copiii mici care își pot asuma vina, chiar și atunci când nu este intenționat. În schimb, înțelegem provocările cu care se confruntă familiile ca parte a unei dinamici relaționale. Scopul urmărit este să observăm dacă doresc să repare răceala și să se apropie, să ofere spațiu pentru a identifica modul în care s-au separat și să analizeze cum trebuie să se schimbe lucrurile, astfel încât să poată înlătura barierele din calea unei relații mai apropiate. Un alt beneficiu al terapiei de familie este acela că, intervenția terapeutică poate fi redusă ca timp și poate lua multe forme benefice deoarece, acest lucru oferă posibilitatea de a lucra în afara unui cadru restrâns”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

         

        Patru mașini au luat foc, azi, la Onești

          Patru mașini au ars, astăzi, în municipiul Onești, pe strada 22 Decembrie, anunță ISU Bacău.

          Au ars 3 autoutilitare și 1 autoturism, mașini dezafectate.

          Cauza probabila: tăiere, lipire fără respectarea normelor.

          Prinși de polițiștii locali în timp ce aruncau deșeuri în locuri nepermise

            Încă de primele ore ale dimineții, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au surprins mai multe persoane cu domiciliul în alte localități care depozitau deșeuri în amestec (carton, textile, deșeuri provenite din construcții, paleți și ferestre din lemn, plastice etc.) la o platformă publică din municipiul Bacău.
            Persoanele în cauză au fost sancționate conform legislației în vigoare, obligate să ridice deșeurile aruncate în interiorul platformei de deșeuri și lângă aceasta.
            Cetățenii municipiului care constată depozitarea unor alte deșeuri decât cele permise la platformele publice (deșeuri provenite din construcții, electrocasnice, deșeuri voluminoase, deșeuri periculoase, etc) sunt rugaţi să sesizeze Poliţia Locală a Municipiului Bacău, la numărul de telefon 0234/986 sau la sediul instituţiei din strada I.L Caragiale nr. 2.
            Polițiștii locali au aplicat,de la începutul anului până în prezent, peste 80 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 67.000 lei doar pentru încălcări ale legislației privind protecția mediului (H. C. L. nr. 223/2001 și O.U.G. 92/2021).

            O nouă întâlnire a polițiștilor cu elevii, pentru prevenirea comportamentelor delincvente

              Azi, 07 aprilie a.c., polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară s-au întâlnit cu elevii Școlii Gimnaziale Măgirești.

              Cu ocazia activităților desfășurate, elevii au învățat despre răspunderea penală, despre principalele reguli de siguranță și despre cum alegerile făcute zi de zi le decide cursul vieții.

              ”Cât de importantă este viața pentru voi?” a fost prima întrebare adresată elevilor. Toți au răspuns că e mai importantă decât orice! ”Atunci ce vă oprește să faceți alegerile potrivite?”

              Zi de zi, fiecare elev alege cum să se comporte la școală, cum să vorbească, cât de mult să muncească și să învețe. Zi de zi fiecare elev alege drumul pe care vrea să-l urmeze în viață și nu are decât două variante, un drum corect sau un drum greșit. Și fiecare părinte, profesor sau polițist își dorește ca ei să facă alegeri corecte într-un mod educat.

              Astfel, violența verbală sau fizică, alcoolul, tutunul și drogurile, anturajul greșit, nerespectarea regulilor sau a legilor sunt alegeri care aduc consecințe pe măsură, în viața elevilor.

              Femeie șantajată de un bărbat care a filmat-o în timp ce făceau sex

                Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au reținut un bărbat de 47 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de violarea vieții private, șantaj și hărțuire.

                O femeie de 43 ani, din Bacău a sesizat faptul că, un bărbat de 40 de ani cu care ar fi întreţinut raporturi sexuale consimțit, ar fi înregistrat-o audio-video, împotriva voinței acesteia și, ulterior, bărbatul ar fi exercitat acţiuni de constrângere asupra femeii, în sensul că va posta în spaţiul public materiale foto și video cu aceasta în ipostaze indecente, în cazul în care nu va da curs solicitărilor acestuia de a continua relația cu el.

                Polițiștii au probat activitatea infracțională a bănuitului faţă de care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violarea vieții private, şantaj şi hărțuire.

                Bănuitul, de 47 de ani, din județul Sălaj a fost condus la sediul poliției si audiat, fiind totodată, luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

                Reținuți de polițiști, după ce ar fi sustras cablu de telefonie

                  În urma unor activităţi informativ-operative desfășurate de polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, a rezultat că, pe raza judeţului Vaslui şi a comunei Podu Turcului, judeţul Bacău, sunt săvârşite infracţiuni de furt din domeniul privat.

                  Astfel, la data de 06 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, împreună cu luptătorii pentru acțiuni speciale și criminaliști, în colaborare cu I.P.J.Vaslui, au efectuat, simultan, trei percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Vaslui şi în comuna Podu Turcului, judeţul Bacău, în urma cărora au fost identificate mijloace materiale de probă şi instrumente folosite la săvârşirea furtului.

                  Totodată, au fost puse în executare patru mandate de aducere.

                  Ca urmare a administrării probatoriului, au fost reținuți doi tineri, unul de 29 de ani, din județul Vaslui și altul de 28 de ani, din comuna Podu Turcului, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

                  În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în noaptea de 14/15 iunie 2021, cei doi ar fi sustras, prin secţionare, în total 550 de metri liniari cablu telefonic dintr-o reţea de telefonie fixă, prejudiciul creat fiind de peste 11.000 de lei.

                  Armă ridicată de polițiști în urma unor perceheziții domiciliare

                    La data de 06 aprilie a.c, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au organizat o acţiune pe raza comunei Dofteana, ocazie cu care au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară.

                    În urma efectuării percheziţiilor, la locuinţa unui tânăr de 30 de ani, a fost identificată o armă neletală supusă autorizării, respectiv o puşcă cu aer comprimat.

                    Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că tânărul ar fi procurat arma în cursul 2020 din Belgia.

                    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor si contrabandă calificată.

                    Arma a fost ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

                    Au furat cardul unor bătrâni internați în spital și au cheltuit 55.000 de lei

                    La data de 06 aprilie a.c, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei din cadrul Poliţiei orașului Buhuşi, Postului de Poliţie Blăgeşti şi luptătorii pentru acțiuni speciale, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară emis de Tribunalul Bacău.

                    Percheziția a avut loc pe raza comunei Blăgeşti, la locuinţa unei tinere de 33 de ani și a concubinului acesteia, un bărbat de 41 de ani, bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.

                    În fapt, s-a reţinut că, în perioada octombrie-noiembrie 2021, profitând de starea de vulnerabilitate a doi soți, de 78 și 85 de ani, internați la o unitate medicală, bănuiții ar fi sustras din locuinţa acestora, un card bancar, pe care ulterior l-ar fi folosit, fără consimţământul acestora pentru efectuarea mai multor operaţiuni financiare în mod fraudulos sau de retragere numerar de la bancomat, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 55.000 de lei.

                    Cu ocazia percheziţiei, în locuinţa celor doi tineri au fost identificate mai multe înscrisuri şi mijloace materiale de probă care au legătură cu cauza, totodată fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, achiziționate cu banii retraşi din contul păgubiților.

                    În baza mandatelor de aducere emise de polițiști, cei doi tineri au fost conduşi la sediul I.P.J. Bacău unde au fost audiaţi cu privire la comiterea infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni finaciare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.

                    Un băcăuan a văzut o vulpe în Parcul Cancicov si a chemat jandarmii

                    Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au intervenit miercuri seară în parcul Cancicov, după ce un bărbat a observat o vulpe care se plimba nestingherită și a sunat la 112.

                    Jandarmii băcăuani s-au deplasat imediat și au verificat zona, dar animalul nu a mai fost văzut.

                    În cazul în care vedeţi în oraş un animal sălbatic, jandarmii vă sfătuiesc să sunaţi la 112, mai ales dacă este vorba despre un animal periculos.

                    În momentul unei solicitări de acest gen, echipajul de jandarmi cel mai apropiat de acea zonă va interveni pentru înlăturarea pericolului iminent, îndepărtând animalele prin folosirea semnalelor acustice şi luminoase ale autovehiculelor de serviciu.

                    Vă recomandăm în situația în care întâlniți animale sălbatice să nu vă apropiați de ele pentru a le fotografia sau pentru a le hrăni.

                    5.209 locuri pentru înscrierea în clasa pregătitoare.

                    Informații privind metodologia și calendarul înscrierii copiilor în învățământul primar pentru anul școlar viitor, 2022-2023

                    În județul Bacău sunt în total aprobate, pentru anul școlar viitor, 277,75 de clase pregătitoare, în învățământul primar de stat, cu un număr total de 5.209 de locuri, în toate unitățile care au în structură și această formă de învățământ. 

                    Documente necesare înscrierii:

                    1. Cerere- tip de înscriere
                    2. Fotocopia actului de identitate al părinților;
                    3. Fotocopia certificatului de naștere al copilului;
                    4. Recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022, inclusiv (dacă este cazul);
                    5. Documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor generale și specifice de departajare;
                    6. Declarație-tip pe proprie răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor introduse în cerere, în cazul completării sau transmiterii online a cererii;
                    7. Fotocopia hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea judecătorească și unde a fost stabilită locuința minorului, în cazul părinților divorțați. Fotocopiile sunt certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale (dacă este cazul).

                    Pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, în perioada 11 aprilie – 10 mai 2022 părintele va completa o cerere-tip, fie online, fie transmisă prin e-mail, prin poștă sau depusă la secretariatul unității de învățământ la care dorește înscrierea copilului.

                    În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021. În situația în care cererea-tip de înscriere se completează la sediul unității de învățământ la care se dorește înmatricularea copilului, completarea datelor în aplicația informatică se face în prezența părintelui, de către un membru al comisiei de înscriere din școală.

                    Se pot înscrie în învățământul primar:

                    • Toți copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2022, inclusiv;
                    • Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022, inclusiv, dacă nivelul lor de dezvoltare corespunde, în baza unei recomandări. 

                    Calendarul înscrierii: 

                    Prima etapă

                    • 11 aprilie – 10 mai 2022: Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, depunerea/transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplă și validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică;
                    • 11 mai – 27 mai 2022: Procesarea de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar (Comisia națională) a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea copiilor la școala de circumscripție, procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere, admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către Consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază, marcarea, în aplicația informatică, a cererilor-tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază, procesarea de către  Comisia  națională  a  cererilor-tip  de  înscriere,  cu  ajutorul  aplicației  informatice,  și  repartizarea  la  școala  de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție, afișarea în toate unitățile de învățământ și pe site-ul Inspectoratului Școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.

                    A doua etapă:

                    • 30 mai – 10 iunie 2022: Comunicarea, prin afișare  la  unitățile  de  învățământ  și  pe  site-ul  Inspectoratului Școlar,  a  procedurii  specifice  de  repartizare  a  copiilor  pe locurile disponibile, elaborată de Inspectoratul Școlar, informarea Ministerului Educației de către Comisia județeană cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua (procedurile vor viza modalități de comunicare și transfer de documente online, după caz), depunerea/transmiterea  cererii-tip  de  înscriere  la  secretariatul  unității  de  învățământ  aflate  pe  prima  poziție  dintre  cele  trei  opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă, validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor, procesarea  la  nivelul  unităților  de  învățământ  a  cererilor-tip  de  înscriere  depuse  de  părinți/tutori  legal  instituiți/reprezentanți  legali, aplicând procedura specifică elaborată de Inspectoratul Școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile, completarea în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații înscriși în această etapă, afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare de înscriere în învățământul primar.

                     A treia etapă:

                    • 1 – 8 septembrie 2022: Centralizarea și soluționarea de către Inspectoratul Școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la o unitate de învățământ și soluționarea de către Inspectoratul Școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului. 

                    Astfel:

                    – În prima etapă sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere. Repartizarea acestora conform solicitării din cererea-tip de înscriere se realizează cu ajutorul aplicației informatice;

                    – În a doua etapă se procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora se realizează la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, iar listele finale sunt validate de către Consiliul de administrație al unității de învățământ;

                    – În a treia etapă sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ  decât școala de circumscripție, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri. Repartizarea acestora se realizează cu ajutorul aplicației informatice, dacă în cererea-tip de înscriere a fost bifată opțiunea de înscriere la școala de circumscripție, în cazul neadmiterii la școala solicitată.

                    Cum se face repartizarea pe clase:

                    Conform Procedurii operaționale aprobate în Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, repartizarea elevilor înscriși în unitatea de învățământ în clasele pregătitoare pentru anul școlar 2022-2023 se va realiza în ordine alfabetică, după cum urmează:

                    1. a) Se întocmește lista copiilor cu CES înscriși în unitatea de învățământ – în ordine alfabetică;
                    2. b) Se întocmește lista copiilor pe etnii (dacă au fost înregistrate înscrisuri din care rezultă apartenența la etnie) – listă pe fiecare etnie – copiii vor fi menționați în ordine alfabetică;
                    3. c) Se întocmesc două liste cu elevii înscriși (cu excepția celor de la pct. anterioare). Una cu fete și cealaltă cu băieți, fiecare dintre liste cuprinzând copiii pe gen feminin/masculin ordonați alfabetic.

                    a).1. Se începe cu repartizarea copiilor menționați în prima listă, în ordinea alfabetică a numelui/inițialei tatălui/prenumelui la fiecare clasă, respectiv:

                    – primul copil va intra în prima clasă (de ex. cls. pregătitoare A);

                    – al doilea copil în a doua clasă (de ex. cls. pregătitoare B);

                    – al treilea copil în a treia clasă (de ex. cls. pregătitoare C);

                    Procesul se continuă până la epuizarea numărului de clase (de ex. cls. pregătitoare D, E,…).

                    Procedeul se reia cu prima clasă (cls. pregătitoare A) în repartizarea a câte unui copil tot în ordine alfabetică a numelui/ inițiala tatălui/prenumelui.

                    b).1. Repartizarea copiilor aparținând etniei declarate de tutore/reprezentant legal se va face pe fiecare etnie conform procedeului descris mai sus, adică în ordinea alfabetică a numelui/ inițialei tatălui/prenumelui la fiecare clasă.

                    c).1. Repartizarea copiilor de gen feminin se va face în ordinea alfabetică a numelui/inițialei tatălui/prenumelui la fiecare clasă, respectiv:

                    – primul copil va intra în prima clasă (cls. pregătitoare A);

                    – al doilea copil în clasa a doua clasă (cls. pregătitoare B);

                    – al treilea copil în a treia clasă (cls. pregătitoare C);

                    Procesul se continuă până la epuizarea numărului de clase (de ex. cls. pregătitoare D, E, …) Procedeul se reia cu prima clasă (cls. pregătitoare A) în repartizarea a câte unui copil tot în ordine alfabetică a numelui/ inițiala tatălui/prenumelui.

                    c).2. Repartizarea copiilor de gen masculin se va face în ordinea alfabetică a numelui/inițialei tatălui/prenumelui la fiecare clasă, exact ca în cazul repartizării copiilor de gen feminin.

                    În situația gemenilor și a fraților în general, aceștia, dacă părinții nu au altă opțiune, sunt repartizați în aceeași clasă, repartiția continuând ulterior conform regulii stabilite inițial.

                    • Dacă este cazul, elevii care se vor afla în situații excepționale (se întorc din străinătate sau, din diverse motive, nu au participat la înscriere în perioada menționată de calendar) vor fi repartizați după cum urmează: primul elev înscris va merge în formațiunea A, al doilea, după caz, în formațiunea B ș.a.m.d.

                    Unitățile de învățământ vor afișa listele cu elevii, pe formațiuni de studiu (clase), repartizați conform proceduri, în data de 10.06.2022, ținând cont de repartizarea învățătorilor/profesorilor pentru învățământul primar la clase, conform deciziilor de încadrare emise în baza Proiectului de încadrare validat în Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

                     

                    S-a rătăcit în pădure urmând indicațiile aplicației de localizare. A fost salvat de jandarmi

                    Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montani Slănic Moldova au intervenit în sprijinul unui bărbat din Brașov, care s-a rătăcit cu mașina pe un drum forestier.

                    Seara trecută, în jurul orelor 20.48, bărbatul a anunțat prin apel la 112 că s-a rătăcit în pădure urmând indicațiile unei aplicații telefonice de localizare, fără a ști cu exactitate unde se află. Mai mult decât atât, masina i-a rămas suspendată intr-un sanț și nu își mai poate continua drumul fără ajutorul autorităților.

                    După ce au primit detalii referitoare la ruta parcursă până în acel punct și descrierea împrejurimilor în care se află, jandarmii montani s-au deplasat imediat în zona indicată și l-au ajutat pe bărbat să repună mașina pe drum și să rezolve o pană la roată, după care l-au îndrumat pe drumul sigur pentru a ajunge în Brașov.

                    Bărbatul le-a povestit jandarmilor că a fost nevoit să parcurgă aproape 10 km pe jos pană a avut semnal la telefon, pe parcurs având ,,ocazia” de a vedea un urs, a cărui apariție aproape că i-a provocat un atac de panică.

                    Nu întotdeauna aplicațiile telefonice indică drumul sigur către destinația dorită și de cele mai multe ori drumul cel mai scurt nu este și cel mai sigur, iar coroborat cu alți factori precum zonă fără semnal la telefon, lăsarea întunericului sau intemperiile, pot crea situații dificile.

                    Amenzi de 50.000 de lei pentru colectarea de deșeuri fără acte

                    Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Bacău – Poliția municipiului Onești au desfășurat o acțiune de inspecție și control în data de 05 aprilie 2022 pentru verificarea modului de desfășurare a activității de colectare/ comercializare a deșeurilor reciclabile (în special fieroase și neferoase) de către persoanele fizice/ juridice din comuna Ștefan cel Mare, sat Rădeana.

                    În urma controlului comisarii G.N.M. au aplicat un număr de 5 amenzi cu o valoare totală de 50.000 lei pentru desfășurarea activității de colectare deșeuri fără a deține acte de reglementare din punct de vedere al protecției mediului.

                    Aducem pe această cale la cunoștința publicului interesat faptul că activităţile ” Colectarea deşeurilor nepericuloase cod CAEN 3811” și ” Comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor cod CAEN 4677” se supun procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu. Funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă.