luni, 22 decembrie 2025
type here...
Acasă Blog Pagina 1269

,,Când scriu, sunt fereastră către o lume numai a mea cu Dumnezeu”

de
Ion Fercu
-

Interviu cu scriitoarea Cristina Ștefan

 

– Sărut mâna, LA MULȚI ANI! Ce valoare are pentru dumneavoastră  cuvântul  pe care-l sculptați în operă?

– Grele întrebări, la vremuri grele, căci nu e ușor să răspunzi când tocmai împlinești 65 de ani. Ce sunt cei 65 de ani strânși într-o cifră?  Creșteri, descreșteri, succese, eșecuri, pierderi, câștiguri, datorii împlinite și nesfârșite așteptări. Toate acestea, cumulate, sunt metacuvinte. Eu, prin cuvânt, al meu, al celora citiți într-o viață de om, înțeleg sensul vieții. Cel atât de căutat de filosofii timpurilor și, de fapt, negăsit. Pentru că piatra filosofală nu prea există. Mi-am pus de multe ori întrebarea dacă versurile cuvintelor mele sunt eu sau meta-eul meu. Și atunci m-am analizat cum/ cine sunt când scriu, atunci când gândul, ideea, imaginea mă fac să iau caietul și să scriu. Doar în rest sunt o femeie, soție, mamă, bunică absolut obișnuită. Dar când scriu sunt fereastră către o lume numai a mea cu Dumnezeu. Acel prundiș al lacului limpede din mine la care nu are acces nimeni în afara Lui. Probabil, cum spuneam: ,,Lumea mea de rezervă”. Să nu mă întrebați care dintre lumi e mai importantă… Sunt gemene. Trec ușor dintr-una în cealaltă și le respect egal cuvintele lor ctititoare. Cuvântul, pentru mine, este fericirea însăși a existenței mele. Îl mențin curat, îl studiez, îl vindec, sunt creatorul lui, medicul lui, mama lui, profesorul, și-n egală măsură, învățăcelul lui. Într-o lume a glagoriei violente, a aruncătorilor de vorbe, a sfârtecării cuvântului, ce altă dimensiune onorabilă să aleg decât a fi prin cuvânt?

– Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

– Firea omenească este duală. Pilda aceasta, a Fiului Risipitor, este mai profundă decât la prima citire și învățătură. Pe de o parte, suntem noi, oamenii, dăruiți binelui, dragostei între oameni, grijii pentru părinții noștri, pentru copiii noștri, pe de altă parte, suntem focul mocnind al libertății, al nerespectării regulilor impuse de alții, al normelor. Îngeri și îngeri căzuți. Binele și răul într-un același embrion existențial. Cât rău au făcut oamenii încredințați că, de fapt, fac bine? Sau binele înfăptuit în urma unui rău întâmplat? Relativ, totul este relativ între cele două dimensiuni umane. Pentru că nu avem capacitatea intelectuală a discerne absolutul între bine și rău. Acționăm impulsiv pe cei doi vectori, uneori chiar instictiv. Poate că nu vom ajunge niciodată, sau nu pe planeta asta, să putem discerne ideal… Dar mă străduiesc, cel puțin, să dau o șansă Fiului Risipitor, dar să și îngrijesc pe Fratele meu, fidel și iubitor. Cred că alegerea aceasta ne presupune exact dreptul de a nu judeca, ci de a ierta și a dărui, drepturi pe care le-am cam pierdut odată cu evoluția noastră… decadentă. Eul nostru limitat ne face doar bătaia de aripi ale fluturelui, cu milioane de consecințe posibile.

– Stați uneori la taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?

–Eu l-am descoperit relativ târziu pe Spinoza, dar și controversa lui cu Einstein, referitor la existența lui Dumnezeu. Mai întâi citisem Biblia, la porunca bunicii Maria, foarte credincioasă și bisericoasă. Apoi, Pascal, cu pariul lui, m-a liniștit în a pune întrebări. Dar sunt o biată ființă care nu are a judeca marile legi ale Universului și dacă este să le numim Creatorul, această forță uriașă, această energie de neconceput minții umane, acest artist suprem, această perfecțiune a Facerii vieții, atunci da, îi transmit lui Dumnezeu unele gânduri și rugăciuni în nimicnicia mea. Nu stau la șuete cu Dumnezeul pe care îl gândesc suprem, dar de câte ori l-am sunat, mi-a răspuns cu aripă protectoare. Chiar simplul fapt că am trăit aici, iubind și dând naștere copiilor mei, este răspunsul Lui. Și privesc copacii din livadă, brândușele și ghioceii, cerul, cocorii sosind, cum să nu-I mulțumesc lui Dumnezeu? Și dumneavoastră ați răspuns asemănător în cartea ,,Dac-aș fi fost Dumnezeu” – o, acest titlu îndrăzneț! Ați răspuns nu direct, ci prin itinerarul faptelor personajelor. Nu suntem Dumnezei, dar putem, deocamdată, să alegem calea spre El.

– Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

– Sigur că sunt utopii în versiunea existenței lor fizice. Însă nu cred că sunt utopii în versiunea conștiinței fiecăruia dintre noi. Dacă noi suntem mici atomi de energie conectați la energia universală – o numim Dumnezeu –  (nu e chiar imposibilă ipoteza), atunci alegerile noastre în viață pot fi puse într-o grilă de testare și rezultă un punctaj anume. Păstrarea noastră ca energie după moartea fizică depinde de pragul atins. Simplu, nu? Și poate, tot ca părți integrante energiei universale, tot noi avem capacitatea, pe care nu o cunoaștem în timpul vieții, de a ne judeca la final. Nu aleg nici raiul, nici iadul. Aleg o nouă viață!

– Când ați trădat, uneori, ce-ți simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

– Să fi trădat, nu știu. Cel puțin, nu conștient. Pentru simplul motiv că am fost și sunt un om liber de înregimentări în sisteme, în organizații, în contracte de vreun fel, în partide politice. Sunt un om liber, cu liberul meu arbitru. Nu, nu urăsc, deși am dușmani, nu știu de ce apăruți, și nu am făcut rău nimănui din vrerea mea conștientă. Nu mă declar un om bun, am repulsiile mele, oameni pe care îi antipatizez, poate fără motiv, dar trădare, ură, satisfacții din astea, nu! Ar fi bătăi de cap fără noimă și am, slavă Domnului, la ce mă gândi încă, fără a mă vătăma în vreun fel. Pot vorbi, însă, de trădarea mea pentru mine însămi, alegându-mi meseria pentru care mi-am făcut datoria fără pasiune, însă și aceasta a avut reparație spre vârsta a doua, căci am scris din belșug… No, je, ne regrette rien!

– Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?

– Nici Dumnezeu nu a stârpit invidia, crima, războiul. Suferința face parte din aceeași fire duală pe care o ducem ancestral. Și toate sunt făcute de oameni în viața lor foarte scurtă… Avem un loc extraordinar pe această planetă, dar nu am ajuns la claritatea gândirii care să apere acest loc. Evoluția umană se dovedește distructivă, iată, după două milenii de civilizație. Legi împotriva războiului nu s-au făcut. Deși suntem un imens conglomerat, umanitatea gândește în șapte miliarde de feluri. Facerea nu trebuie cârpită, a fost perfectă, omul în schimb, trebuie să-și înalțe mintea. Prin educație. Mintea este cea mai mare victorie a omenirii, cea mai aproape de lumina peșterii lui Platon.

–  Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

,,…pe mine/ Mie redă-mă!” (,,Odă în metru antic”, Eminescu).

 

 

 „Iepurașul ne iubește pe toți”

    de
    Comunicat de presa
    -

    Asociația Totul pentru un surâs, ce are ca scop principal de activitate: susținerea, modernizarea, eficientizarea, creșterea calității, precum și îmbunătățirea continuă a vieții sociale a copiilor și tinerilor cu dizabilități și a copiilor ce provin din medii defavorizate, a fost în data de vineri, 22 aprilie a.c., organizatorul evenimentului caritabil „Iepurașul ne iubește pe toți”.

    În cadrul acestui proiect, misiunea asociației a fost de a dărui 100 de pachete pentru sărbătorile pascale, distribuite astfel: 40 de pachete au ajuns la copiii Centrului de Zi Sfântul „Arhanghel Rafail” din satul Holt, comuna Letea Veche și la câteva familii aflate în nevoie din sat, cu ajutorul  preotului Iulian Adam de la Parohia Ortodoxă Holt; 20 de daruri către copiii și tinerii cu sindrom Down, beneficiarii Asociației Sindrom Down Bacău cu sprijinul Grădiniței Pinochio și al părinților minunați ai prichindeilor; 40 de pachete către oamenii internați la secția de psihiatrie a Spitalului Județean Bacău prin ajutorul neprețuit al domnului Marius Antal.

    Pachetele dăruite prin bunăvoința sponsorilor și a susținătorilor Asociației Totul pentru un surâs, au avut cozonaci delicioși, pâini rumenite cu semințe, dulciuri specifice sărbătorilor pascale, iepurași de ciocolată, alimente neperisabile necesare în gospodării, răcoritoare la pet-uri de 2 litri, pufuleți dulci. Sponsorii evenimentului caritabil „Iepurașul ne iubește pe toți” au fost: BARLETA; FIALD IMOBILIARE ; MCA BUILDERS TRUST și  ASOCIAȚIA DREAMIS. Ni s-au alăturat: Grădinița Pinochio,  Șeminee Jipa, Arbisav 42, Florăria Passiflora Bacău,  Theo Bijuterii, John’s Barber Shop Bacău, echipa Intersport Bacău și prietenii constanți ai Asociației Totul pentru un surâs, respectiv, Claudia-Gabriela,  Irina & Denis.

    Se cuvine să mai mulțumim brutăriei Davio Pan din Dărmănești, prin amabilitatea domnului administrator Răzvan Ferțu pentru profesionalism și promptitudine.                     

    Bucuria darurilor către copiii și tinerii cu sindrom Down a fost întregită de prezența domnului psiholog Gabriel Tudor, însoțit de fiul lui, voluntarul Andrei Tudor, adolescent de 14 ani care ne-a mărturisit: „Voluntariatul este o misiune nobilă, cea mai importantă pentru autocunoaștere și dezvoltare. Sunt voluntarul acțiunilor cu scop caritabil ale Grădiniței Pinochio încă din clasa a treia datorită  puterii  exemplului părinților mei, Mimi și Gabriel Tudor și al fratelui meu mai mare, Ștefan.  Oamenii buni cu copiii la această grădiniță și doamnele educatoare, profesorii se mobilizează exemplar, uniți de sentimentul de compasiune pentru cei care au reală nevoie de sprijin, iar darurile oferite de noi, le înseninează  sărbătorile din an și le zâmbesc ochii când ne văd. O mare și imensă bucurie a fost întâlnirea cu copiii și tinerii cu sindrom Down și mulțumim pentru primirea călduroasă  doamnei Gabriela Oteliță, Președinta Asociației Sindrom Down Bacău. Atunci când fac voluntariat, mă simt util pentru contribuția socială adusă comunității din care și eu fac parte”.

    Darurile pentru sărbătorile pascale au fost primite cu mare drag, fiindu-le de un real ajutor, celor 100 de beneficiari, care au trimis recunoștința lor tuturor sponsorilor și susținătorilor evenimentului caritabil „Iepurașul ne iubește pe toți”, aflat la a doua ediție. Mulțumim respectuos pe această cale, domnului Ciprian Diaconu pentru implicarea directă și grafica deosebită a afișului evenimentului. (www.cipriandiaconu.ro).

    Recunoștința noastră adâncă se îndreaptă și către doamna Lăcrămioara Dumitrache în calitate de Președinte a Asociației DreamIs din Iași, care ne-a amintit cuvintele magice: „Binecuvântați sunt cei care pot oferi fără să-și amintească și pot primi fără să uite.” (Elisabeth Bibesco).[ Ne leagă o veche și solidă nevoie de a ajuta conform sloganului Asociației DreamIs „Ajută și vei fi ajutat”. Niciodată nu se știe cum dăruind azi celor aflați în nevoie, mâine ai putea fi chiar tu în situația de a primi susținere. Dăruind, principalul beneficiu emoțional derivă din conectarea pe care o realizăm cu semenii noștri și astfel căpătam sens și semnificație. Practicând arta de a dărui, ne hrănim sufletele cu mulțumirea celor care primesc.] (Lăcrămioara Dumitrache).

    Astfel, am reușit să aducem bucurie beneficiarilor evenimentului caritabil „Iepurașul ne iubește pe toți”, darurile noastre înmagazinând dorințele și așteptările lor. Dăruind, ne îndeplinim misiunea nobilă de a fi oameni.

    Biserică, şcoală, arte

      de
      Ioan Dănilă
      -

      Parohia Ortodoxă „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” Luncani l-a invitat pe Ioan Măric să vină în biserica satului natal pentru un nou popas în Grădina Maicii Domnului.

      A deschis aici o expoziţie tematică în Săptămâna Mare, în prezenţa elevilor din sat şi a cadrelor didactice care i-au însoţit.

      A fost „o formă de spovedanie şi, simultan, de împărtăşire” din partea pictorului, a spus dr. Aurel Stanciu, cel care a prezentat evenimentul, alături de Olguţa Pâţu/Carmen Voisei, directoarea Școlii Populare de Arte şi Meserii Bacău, membră a U.A.P. din România, filiala Iași, şi de pr. Vasile Gînju. Parohia (pr. Adrian Grigoraş) l-a recunoscut pe Bădiţa ca ambasador cultural al tradiţiilor şi obiceiurilor străbune de pe meleagurile Luncanilor.

      Despre respect

      de
      Dan Sion
      -

      La 70 ani trecuți binișor, Ion Gogu Munteanu se prezintă excelent. Are o memorie de elefant și un fizic de centru înaintaș de pe timpuri, atunci când, dacă țineai să te impui cu adevărat în careul de 16 metri, trebuia sa fii tare. Tare ca o stâncă. Pentru că stânci erau stoperii de profilul lui Cornel Dinu, Lajos Sătmăreanu ori Gogu Tonca. De neclintit era, însă și Gogu, cel care, ca atacant, între 1968 și 1978 și-a făcut un nume la Dinamo Bacău, Universitatea Cluj și Sport Club și un renume printre fundașii adverși.

      Cu Cornel Dinu nu a împărțit doar contre la balon și crampoane pe tibiile fără-de-apărători, ci și satisfacția unui titlu de campion mondial universitar, cucerit în vara lui 1972, după victorii pe linie cu Malta, Republica Federală a Germaniei, Olanda, URSS, Spania și Iugoslavia. Adversari unu și unu! Dar și fotbaliști unul și unul, pentru că, alături de Gogu Munteanu și Cornel Dinu, în acea națională universitară a României se regăseau Dan Anca și Mircea Sandu, Ion Oblemenco și Mitică Marcu, Vasile Simionaș și Petre Deselnicu.

      Erau vremurile în care în România se făcea și fotbal, dar și carte. Și, mai ales, erau vremurile în care „respect” nu se dovedea un simplu cuvânt menit fie să salte șmecher pe ritmuri de hip-hop, fie să salute, în vaiet de manele, ghiulurile și bolizii vreunui interlop. Pe atunci, respectul însemna, înainte de toate, cei șapte ani de acasă. Gogu Munteanu își amintește: „Când am venit la Dinamo Bacău, mă adresam lui Duțan și Rugiubei cu apelativul nea. Deși erau doar cu un an mai mari decât mine, le spuneam nea Costică și nea Mihăiță. Nu mi-o ceruse nimeni, dar așa simțeam eu că trebuie să fac”.

      Aici începe povestea. Și, de fapt, aici se și încheie. Venit în 67 de la Onești, Gogu a debutat cu gol pentru FC Dinamo Bacău în primăvara lui 1968, în victoria cu 2-0 de la Arad, contra campioanei de mai târziu, UTA.

      Reușita nu l-a oprit însă să-i spună, în continuare, nea Costică lui Duțan, în semn de respect. La fel cum a a continuat să i se adreseze cu nea Mihăiță lui Rugiubei, chiar dacă, între timp, i se alăturase acestuia și la naționala de tineret a României. Pe final, ar mai fi loc de o amintire. Una care are, de asemenea, legătură cu respectul. Respectul unui fotbalist pentru echipa și orașul său, dar și respectul orașului pentru unul dintre fotbaliștii săi emblematici. În aprilie 1977, SC Bacău juca un meci important acasă, cu Progresul.

      Bucureștenii au condus cu 1-0 până spre final. La 0-1, Gogu Munteanu, care fix în acea duminică își serba ziua de naștere, a ratat un penalty: „Simțeam cum cade cerul pe mine, mai ales că din penalty-ul meu tras în bară,

      Progresul a fost aproape de a face 2-0 pe contraatac”. Nu s-a făcut 0-2. În schimb, printr-o dublă de senzație a sărbătoritului zilei (șut de la 16 metri și lovitură cu capul din plonjon), s-a terminat 2-1 pentru Sport Club. „Iar lumea m-a purtat la final pe brațe tot drumul către casă”, își amintește și azi, la 70 de ani trecuți binișor, Ion Gogu Munteanu, căruia îi spunem, cu tot respectul și dragostea, nea Gogu.

      Acces mai facil la ajutorul social

        de
        Comunicat de presa
        -

        Normele de aplicare a Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (ajutorul social) vor fi modificate, în așa fel încât să fie corelate cu normativele actuale. Astfel, într-un proiect de hotărâre de guvern, publicat pe site-ul Ministerului Muncii, se preconizează ca ajutorul social să fie menținut pentru o perioadă de 6 luni de la data angajării beneficiarului, dacă acesta încheie contractul de muncă pentru o perioadă de cel puțin 24 luni.

        Totodată, vor fi actualizate resursele financiare care sunt exceptate de la stabilirea venitului net lunar al familiei sau al persoanei singure în raport de care se acordă ajutorul social. În plus, prin noul act normativ se va stabili procedura de decontare a cheltuielilor de transport asigurate de autoritățile administrației publice locale pentru persoanele apte de muncă, beneficiare de ajutor social, care urmează cursurile programului de formare profesională ”A doua șansă”, la o distanță mai mare de 5 km față de domiciliu.

        De asemenea, vor fi eliminate prevederile referitoare la plata contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate pentru beneficiarii ajutorului amintit. Nu în ultimul rând va fi revizuită și modificată lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social. Astfel, pentru clădiri sau alte spații locative, în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești, se propune să fie exceptate de la a fi luate în calcul cele aflate în stare avansată de degradare și/sau care nu au potențial de valorificare.

        Nu vor fi luate în considerare nici cele din care solicitantul/beneficiarul ajutorului social deține o parte și care nu pot fi valorificate, deoarece lipsesc ceilalți deținători. Totodată, suprafața terenurilor care îi exclude pe proprietari de la acordarea ajutorului va crește de la 1.000 la 1.200 mp, în intravilan, și de la 2.000 la 2.500 mp, în extravilan.

        Apoi, suma ce poate fi deținută în depozite bancare în raport de care se stabilește ajutorul social va fi majorată de la 3.000 lei la 7.000 lei, fără dobânda aferentă, și vor fi și alte schimbări. Dar vor fi modificări și în ceea ce privește ajutoarele de urgență. Acestea vor fi acordate de la bugetul de stat și de la cel local și în situații de necesitate provocate de epidemii și epizotii.

        Cele de la bugetul local vor fi date și în alte situații deosebite care pot genera apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, inclusiv în caz de deces în țară sau străinătate, stabilite prin hotărâre a consiliului local.

        A condus băut și fără permis de conducere

          de
          Comunicat de presa
          -

          La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 23.30, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliție Rurală Podu Turcului a identificat în flagrant delict, un tânăr de 28 de ani, din comuna Huruieşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Dealu Morii, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

          Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

          S-a întocmit doar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și sub influenţa băuturilor alcoolice.

          Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem război!

          de
          Răzvan Bibire
          -

          S-a împlinit, recent, o lună de când trupele rusești ar fi trebuit să rămână fără rachete și hrană în Ucraina. Cel puțin așa ne-a informat presa națională. Că nu s-a întâmplat acest lucru ține nu de supranatural, ci de logica unei confruntări militare care spune că atunci când ataci, îți asiguri și rezervele necesare.

          Dar informațiile care ne sunt oferite de presa noastră sau de presa occidentală, în general, sunt pline de mistificări. Și, așa cum ne-au învățat cei doi ani de „plandemie”, acest lucru se întâmplă cu un scop. Faptul că mijloacele de informare în masă ne mint și ne spun că rușii pierd războiul când, de fapt, ei sunt în ofensivă ține de intenția celor care se află în spatele întrgului conflict de a manipula populația Europei pentru a acceptă sacrificiile cerute în numele „războiului sfânt”.

          Ani de zile presa occidentală a tăcut și nu a spus aproape nimic despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina și, mai ales, în Dondass, unde populația rusofonă era bombardată zilnic de trupele Kievului. Nu s-a spus nimic despre modul în care adversarii politici ai conducătorilor ucraineni dispăreau subit pentru ca, după un timp, cadavrele lor să apară prin păduri sau prin alte locuri. Occidentul a luat sub aripa sa protectoare un regim care a făcut din asasinarea oponenților o politică de stat. Lucrurile nu s-au schimbat de la alegerea lui Zelensky. Politicieni și activiști ai drepturilor omului au fost arestați de SBU sau de Azov iar unii au fost asasinați deja.

          Aceste fapte nu scuză agresiunea Rusiei ci doar o pun într-un anumit context. Războiul nu trebuie să fie o cale de rezolvare a diputelor. Nu trebuie dar este. Și din moment ce se ajunge la război, țelul suprem al tuturor națiunilor trebuie să fie oprirea cât mai rapidă a ostilităților și găsirea de soluții pașnice pentru rezolvarea diferendelor. În cazul de față, însă, în loc de negocierile cerute chiar de către agresor, statele NATO, ghidonate, ferm, de SUA, au răspuns cu o acutizare a conflictului prin trimiterea de armament Ucrainei. Dar modificarea legislației interne a Ucrainei permite țărilor NATO mai mult: să-și trimită, pe lângă avioane și tancuri, și propriii militari care să lupte sub comanda Kievului.

          Acest lucru înseamnă depășirea unei noi linii roșii. Coroborate cu atentatele de pe teritoriul Rusiei, de care NATO nu pare să fie străin, ne putem aștepta la o reacție a Moscovei, care deja a avertizat SUA că va suportă consecințe „impredictibile”. Dar aceste consecințe pot fi suportate și de țările europene care trimit arme și personal sau permit folosirea facilităților naționale, cum ar fi aeroporturile, pentru a ataca forțele rusești. Desigur, țările estice, unele foarte agresive, se ascund după articolul 5 din tratatul NATO și sunt convinse că Rusia nu le va ataca, orice s-ar întâmplă. Dar cetățenii acestor țări au fost întrebați dacă acceptă să fie târâți într-un conflict care poate deveni mondial?

           

          Vânătoare de bunătăţi în grădina „Sfinţilor Trei Ierarhi” Bacău

            de
            Florin Ștefănescu
            -

            În prima zi de Paște, după slujba Vecerniei Învierii Domnului, cunoscută și sub denumirea de „A doua Înviere”, grădina bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău s-a umplut de copilaşi. Plini de entuziasm, aceştia au pornit la vânătoare de iepuraşi şi ouă de ciocolată, ascunse cu măiestrie „de către îngeraşi”, în timp ce copiii se aflau în biserică împreună cu părinţii sau bunicii lor. Micuții au răscolit toată curtea bisericii „Sf. Trei Ierarhi” pentru a găsi „comorile” printre tufele de flori, sub frunze sau în copaci.

            Acest joc cu numeroase valenţe educative şi recreative a fost o încântare nu numai pentru copilaşi, care s-au ales cu multă bucurie şi ciocolată, dar şi pentru cei mari, întrucât bunătăţile au fost împărţite în familie.

            Activitatea cu tematică pascală, numită „Vânătoarea de comori în grădina Sfinţilor Trei Ierarhi”, ajunsă la a III-a ediţie, a fost pregătită de către membrii şi voluntarii Asociaţiei „Treime de Arhierei”, cu sprijinul preoţilor parohiei: Pr. paroh Aurel Cîrlan, Pr. Mihai-Flavius Balaban şi Pr. Marian Gliga, dar şi cu implicarea Dianei-Elena Ursache, asistent social al acestei parohii. Distracţia a fost întregită de prezenţa iepuraşului, care a împărţit bunătăţi şi voie bună, transformând toţi participanţii la acest joc în câştigători.

            „Am avut parte de o zi minunată şi plină de surprize, fericirea se poate vedea pe chipul tuturor copiilor. Prilej de bucurie sufletească pentru adulți, Paștele poate fi în acelaşi timp distractiv pentru cei mici”, a spus plină de bucurie o mămică venită cu copilul la această activitate.

            Accident la Cleja: trei persoane au fost rănite

            de
            Comunicat de presa
            -

            Un accident rutier a avut loc, astăzi, în jurul orei 17:10, pe DN 2, în zona localității Cleja din județul Bacău.

            Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN 2 Bacău-Adjud, în zona localității Cleja, județul Bacău, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.

            Din primele informații, trei persoane au suferit leziuni, una dintre ele fiind încarcerată.

            Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri.

            Cu 106 km/h în localitate. Șoferul avea permisul suspendat

              de
              Comunicat de presa
              -

              Un echipaj de politie din cadrul Biroului Rutier Bacău a depistat pe strada Calea Moinești din localitate, un autoturism care circula cu viteza de 106 km/h, condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Hemeiuș.

              În urma verificării în bazele de date ale Poliției Romane a rezultat faptul că, acesta figurează cu dreptul de a conduce, suspendat.

              Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

              Au condus autovehicule, deși consumaseră alcool

                de
                Comunicat de presa
                -

                La data de 23 aprilie a.c, în jurul orei 02:00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Sectiei 1 Poliţie Bacău, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Milcov, din localitate, au depistat în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 36 de ani, care emana halenă alcoolică.
                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.

                La aceeași dată, polițiștii Biroului Rutier Oneşti au depistat în trafic un localnic de 40 de ani, care conducea un autoturism pe strada Republicii.
                Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.
                Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

                Doua cutremure, în a doua zi de Paști

                  de
                  Comunicat de presa
                  -

                  Două cutremure slabe cu magnitudinea de 3 şi, respectiv, 3,6 s-au produs luni dimineaţa, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

                  Primul seism, de 3 pe Richter, a avut loc la ora 4:21 (ora locală a României) la adâncimea de 22 km şi s-a înregistrat în apropierea următoarelor oraşe: 80 km V de Brăila, 83 km V de Galaţi, 92 km NE de Ploieşti, 110 km E de Braşov, 126 km S de Bacău, 130 km NE de Bucureşti, 178 km E de Piteşti, 190 km NV de Constanţa, 192 km NE de Ruse, 198 km S de Iaşi.

                  Cel de-al doilea cutremur s-a produs la ora 5:56 la adâncimea de 128 km. Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 55 km E de Braşov, 61 km N de Ploieşti, 116 km N de Bucureşti, 130 km NE de Piteşti, 131 km S de Bacău, 135 km V de Brăila, 138 km V de Galaţi, 169 km E de Sibiu, 181 km N de Ruse, 214 km SV de Iaşi.

                  De la începutul lunii aprilie, în România au avut loc 10 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,6.

                  Și beat și fără permis

                  de
                  Comunicat de presa
                  -

                  un șofer a fost depistat de polițiști în timp ce conducea cu o alcoolemie de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat și cu permisul anulat

                  La data de 25 aprilie a.c, în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Rutier Bacău au depistat în trafic, un bărbat de 40 de ani, din județul Neamt, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Abatorului, din Mun. Bacău, sub influența alcoolului.

                  S-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest rezultând o îmbibaţie alcoolică de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care cel în cauză a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.Totodată, din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, bărbatul are dreptul de a conduce anulat.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului și fără permis de conducere.

                  Veșnicul nostru reînceput

                  de
                  Ion Fercu
                  -

                  Timpul vieții fiecăruia dintre noi ,,se dilată, se contractă, în funcție de neliniștile inimii” (Haruki Murakami). Pentru creștini, frumoasele neliniști ale inimii ating seducătoare profunzimi și în preajma/ în timpul sărbătorilor pascale. Această Sărbătoare ne trimite mereu către veșnicul nostru început…
                  Pentru omul religios, spune Mircea Eliade, timpul nu este omogen. El se împarte în ,,timp sacru” și ,,timp profan”. Timpul profan, cel al cotidianului, este ,,împănat” cu timpul sacru, cel marcat de prezența divinității (teofanic). În timpul unor sărbători precum Paștele sau Crăciunul suntem invadați de virtuțile timpului sacru. De Paște, de pildă, nu sărbătorim doar un număr de ani de la Învierea Domnului. Pentru creștin, Iisus se naște în fiecare an. Timpul vechi este anihilat, se deschide un nou orizont temporal, o regenerare fundamentală a timpului. Fiecare om devine contemporan cu evenimentele biblice, nu mai este despărțit de acestea prin mii de ani. Timpul sacru are alte ritmuri, alte semnificații și dimensiuni.
                  Pentru orice creștin, istoria lumii nu este doar o succesiune de momente cu egală valoare. Timpul în care a viețuit/ supraviețuit Iisus Hristos ne împarte istoria în două perioade distincte… ,,În religie”, scrie Mircea Eliade (,,Tratat de istorie a religiilor”), ,,ca și în magie, periodicitatea înseamnă înainte de toate utilizarea la infinit a unui timp mitic readus în prezent. Toate ritualurile posedă proprietatea de a se petrece acum, în această clipă. Timpul care a văzut evenimentul comentat sau repetat de un ritual oarecare este făcut prezent, «re-prezentat», dacă putem spune astfel, oricât de îndepărtat este imaginat în timp. Patimile lui Cristos, moartea și învierea sa nu sunt doar comemorate în timpul slujbelor din Săptămâna Mare, ci ele se petrec, aievea, atunci, sub ochii credincioșilor. Iar un creștin adevărat trebuie să se simtă contemporan cu acele evenimente transistorice, deoarece repetându-se, timpul teofanic îi devine prezent…” Poate că de aceea ne-a spus și Hegel (,,Prelegeri de istorie a filosofiei”) că ,,istoria universală nu este… decât înfățișarea spiritului în timp”.
                  Existenţa sacrului presupune convingerea în discontinuitatea realităţii, dar și în cea a existenței unei realități cu intensități diferite ale lui a fi: zone privilegiate, unde acesta se manifestă foarte intens, şi zone terne. Discontinuitatea texturilor Universului, de la spaţiu-timp până la suprafaţa obiectelor solide, este astăzi un adevăr general acceptat în ştiinţă. Universul e la fel în toate zonele şi în toate direcţiile, dar nu e continuu; are zone de gol şi de plin, iar la nivel cuantic are fisuri şi neregularități în întreaga alcătuire. Astfel, discursul despre sacru, care presupune neregularități la nivelul lui a fi, este în consonanță cu întreaga fiinţare.
                  Eliade ne-a dăruit acel illud tempus sau illo tempore („timpurile acelea”, în sensul de timpul lui „a fost odată ca niciodată”, timpul originilor). Participând la ritualuri de consacrare, implicându-se în activități care marchează intrarea în spațiul-timp sacru, ființa umană poate ieși din durata profană pentru a se reface prin integrarea în illo tempore. Istoricul religiilor argumentează că în culturile arhaice Cosmosul îşi împrospăta şi menținea sacralitatea prin re-creare şi reactualizarea vremurilor de origine. Sărbătorile religioase proclamau miturile colectivității, adică reactualizau vremurile de origine. Marile sărbători religioase au și funcţia de re-creare a Cosmosului. În acest context, Mircea Eliade întreprinde și o excelentă analiză a mitului, care este un fel de înregistrare a evenimentelor din timpul originilor şi are rolul de a conserva paradigmele pentru ritualuri şi activităţi umane importante. Omul religios imită comportamentul divinităților şi eroilor din mituri, pentru a fi sigur că procedează corect. El este convins că numai astfel îşi poate menține calitatea de om.
                  Ion Fercu

                  Realitatea la care merită să ții

                  de
                  Carmen Mihalache
                  -

                  Nu am mai văzut de mult timp atâtea magnolii în oraș, care parcă au explodat, țintuindu-ți privirea cu uluitoarea lor frumusețe. Cele mari, cu petale cărnoase, colorate în roșu și alb, sunt un adevărat spectacol, un festin de grație. În fiecare dimineață, în drum spre redacție, stau pironită locului minte în șir să le privesc, să-mi umplu ochii de frumos. Îmi iau astfel o bună doză de energie și mă încarc cu poftă de lucru, totul părându-mi-se mai ușor în ziua pe care o încep așa. Nu e deloc complicat să facem un astfel de exercițiu cât mai des, pentru că, „ am ajuns foarte înapoiați și foarte puțin știutori în a ne înfrumuseța existența”. În marea de agresivitate, de abrutizare și vulgaritate care ne înconjoară e greu să mai găsești o insulă de calm, de unde să poți contempla lucrurile, să meditezi, să-ți remontezi moralul, redescoperind plăceri uitate. Într-o epocă de confuzie generalizată, de aberații, de asalt al fake-urilor, luciditatea, echilibrul, moderația. civilitatea sunt valori din ce în ce mai greu de găsit la semenii noștri. Mie, moderația și simțul relativului mi se par calități de excepție, pe care le apreciez în mod special, asociindu-le și cu umorul, un ingredient minunat care dă o savoare aparte dialogurilor între oameni inteligenți. Mai cu seamă dacă ei dețin și arta autoironiei, neluându-se prea mult în serios. Îmi plac oamenii flexibili, maleabili, veritabile „trestii gânditoare”, fanaticii fiind, dintotdeauna, un gen nefrecventabil pentru mine. Iar în vremurile astea care se deșiră, se destramă sub ochii noștri, punând umanitatea în mare pericol, am nevoie să aud și să văd și oameni optimiști. Senini, echilibrați, cu un scepticism surâzător, în stare de abile, deștepte compromisuri, menite să salveze valorile esențiale, iată oamenii spre care gravitez. Admir oamenii care au un univers al lor, o viață interioară bogată, pasiuni, creativitate, fiind străini de sentimente josnice. Așa cum socotesc că este invidia, de pildă. Și am văzut pe mulți îngălbenindu-se de sucurile ei otrăvite, chircindu-se într-o expresie dizgrațioasă, torturați de sentimentul de ciudă neagră. Mi-e greu să-i înțeleg, fiindcă eu am crezut mereu în unicitatea ființei, în timbrul, stilul personal.
                  Ce lucru extraordinar, reconfortant întru totul, revigorant este să întâlnești astfel de oameni! Buni, în primul rând, cu suflet mare, generoși, empatici, cu o vie sensibilitate. Care au tact, blândețe, ferindu-se de a jigni, de a răni pe alții, în acest timp în care haterii se înmulțesc și acționează în haită. Ura este o boală devastatoare, care îți afectează toate organele vitale și, mai ales, îți zbârcește, îți usucă sufletul. În ce mă privește, totdeauna i-am considerat proști pe oamenii răi, și iată că rezultatele unor recente cercetări îmi dau dreptate, concluzionând că oamenii cu un IQ ridicat sunt cei buni, înzestrați și cu inteligență emoțională.
                  Recurg, în încheiere, la spusa unuia dintre autorii mei preferați, Al. Paleologu, care-mi întărește convingerile: „Realitatea cea mai de preț, repet, realitatea, este sufletul. A nu ți-l «pierde» , a ți-l salva, a ți-l mântui, e dintotdeauna marea temă a conduitei morale și a soteriologiei, fie de natură laică, fie religioasă. Nu există nenorocire mai mare decât cea de a-ți «pierde sufletul»; a nu înțelege asta, a fi indiferent la pierderea propriului suflet e pur și simplu imbecilitate; imbecilitatea nu e niciodată o scuză, ci o circumstanță agravantă”.

                  De data asta spunem ”DA!”

                  de
                  Deșteptarea
                  -

                  ”Trăiește clipa!”, se spune. Cine o zice? Toată lumea. Ei bine, de data asta e vremea unei schimbări, chiar a unei provocări: ”Trăiește amintirile!”, spun eu, în urma unei noi experiențe. În zilele de 14 și 15 aprilie a avut loc, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, prima ediție ”FilmDocArt” – Zilele Filmului Documentar Artistic, un proiect inițiat de Centrul de Cultură ”George Apostu”, în parteneriat cu artistul vizual Ovidiu Ungureanu și Studioul ”Chromatique”.

                  O idee mai veche a Centrului, festivalul de film documentar etnografic ”Ethnos”, a fost readusă în prezent, cu un ”update”, etnograficul fiind înlocuit de ”artistic”. Prima ediție a acestei amintiri reinventate a trezit, însă, atât interesul persoanelor mai în vârstă, cât și cel al noii generații. Ce să spunem unui documentar ca la carte? Acceptăm invitația!

                  Cel care a făcut memorabil acest eveniment, în cea de-a doua zi, la care am fost prezentă, Ziua Eseului Cinematografic, prin filmele prezentate și prin subiectele de discuție, a fost artistul vizual Matei Bejenaru. Două documentare, două bilete pentru trenul ce ne-a purtat spre amintiri noi, pe care nu le cunoșteam. Prin creațiile sale ”Zidul lui J.O.” și ”Abis”, Matei Bejenaru a reușit să scoată în evidență aspecte profunde ale sensibilități din viața personalităților pe care le-a adus în prim-plan. Primul a fost poetul Emil Brumaru și a doua, marea balerină a anilor 50-60, Irinel Liciu.

                  Ambele documentare au fost ceea ce majoritatea ar înțelege prin reproducerea expresiei: ”Am rămas fără cuvinte”. Dacă nu eram eu, aș fi rămas, la rândul meu, fără replică. După ce amintirile au dispărut din forma lor de imagine, ”distracția” a continuat, iar cuvintele au curs. Matei Bejenaru a răspuns tuturor comentariilor și întrebăriilor ce au urmat, de la alegerea subiectelor, până la detalile tehnice care se află în spatele unor imagini de film documentar.

                  ”FilmDocArt”, ediția I, a fost o experiență ce a produs o schimbare în fiecare persoană prezentă, după întâlnirea cu artiștii vizuali Ovidiu Ungureanu și Matei Bejenaru. Astfel că, după două zile în care filmul documentar a fost promovat, credem că noi ediții vor urma și în anii următori. E timpul să spunem ”Da” amintirilor! Haideți să facem ceva diferit! Dacă noi, noua generație, suntem mereu gata pentru senzații tari, haideți să fim gata și pentru experiențe noi! Amintirile sunt o nouă variantă prin care putem privi lumea. Iar documentarele sunt o nouă oportunitate de a ne cunoaște istoria! Și pe noi înșine.

                  Maria-Alexandra Vaman, 14 ani, clasa a VII-a
                  Școala Gimnazială ”Dr Alexandru Șafran”
                  Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

                  Duminica a II-a a Paștelui

                  de
                  Deșteptarea
                  -

                  Cred că unul dintre cele mai cunoscute episoade din Biblie este cel cuprins în evanghelia de astăzi, din cea de-a doua duminică din timpul Paștelui, și anume momentul în care apostolul Toma se arată neîncrezător la vestea că „Isus a înviat!” Sunt puțini oameni care nu au auzit niciodată de acest episod. De fapt, în limbajul nostru comun, a devenit chiar proverbială folosirea numelui „Toma” atunci când ne ciocnim cu neîncrederea, cu suspiciunea cuiva: în astfel de momente, aproape instinctiv, îi atribuim celuilalt numele de „Toma necredinciosul”, sau „ești ca Toma necredinciosul”.

                  Dar oare acest apostol a fost chiar atât de necredincios? De cele mai multe ori, se vorbește despre el în acest mod: se scoate în evidență doar faptul că s-a îndoit de învierea lui Isus: „ Dacă nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede” (In 20,25). Dar vă propun să ne reamintim puțin un alt text din Sfânta Scriptură: momentul în care Ioan Botezătorul își trimite doi ucenici la Isus cu această întrebare: „Tu eşti cel care trebuie să vină sau să aşteptăm un altul?” (Mt 11,3). Și în această întrebare se poate citi suspiciunea, neîncrederea, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-l numească pe Ioan Botezătorul „Ioan necredinciosul!” Și apoi, să ne amintim cât de frumos a vorbit însuși Isus despre el în fața altora: „Nimeni dintre cei născuţi din femeie nu este mai mare decât Ioan” (Lc 7,28).

                  Din acest motiv, cred că este cam nedrept să-l privim pe Toma doar ca un model de îndoială și de necredință! Ci, mai degrabă, atenția noastră ar trebui să se concentreze pe ce anume scoate el pe gură în momentul în care se întâlnește cu Isus înviat: „Domnul meu și Dumnezeu meu!” Aceste câteva cuvinte alcătuiesc cea mai formidabilă, cea mai profundă declarație de credință și de adorație rostite vreodată de vreun om!

                  Pornind de la aceste cuvinte – „Domnul meu și Dumnezeu”, putem recunoaște în sfântul Toma un model de credință autentică, un model al celui care a depășit criza îndoielii și-l mărturisește pe Isus înviat cu toată ființa sa! Cu toții, de-a lungul vieții, avem momente de îndoială, momente în care încrederea noastră în Dumnezeu devine fragilă! Dar sfântul Toma ne invită ca în acele clipe să ne punem cu umilință în genunchi și să ne reînnoim credința, spunându-i Domnului: „Domnul meu și Dumnezeu meu!”

                  Pr. Laurențiu Turbuc
                  Parohia „Fericitul Ieremia Valahul”, Bacău

                  Văz şi auz

                  de
                  Ioan Dănilă
                  -

                  CA ORICARE ALTUL. Am auzit la radio: „Acest oengeu a ajutat…” şi m-am bucurat pentru popularitatea organizaţiilor nonguvernamentale. Vorbitorii simt nevoia de a-l acomoda cu regulile oricărui substantiv comun. Corect e totuşi: ONG, cu pluralul ONG-uri.
                  BUCURIE… POSTUMĂ. Pe 18 martie s-au împlinit şase ani de când jurnalistul lingvistic Şerban Iliescu ne-a părăsit. Daniela Mihai (RRA) l-a etichetat just: „cavaler al limbii române”.
                  FILOLOGIE LIRICĂ. Definirea incunabulelor ca „leagăn al cărţilor” (Oana-Georgiana Enăchescu, RRC) mi-a amintit de D.C. Mazilu, care găsea că editura este „maternitatea cărţilor”.
                  SIMPATIC ŞI RELEVANT. Aşa este numit un exerciţiu de plasare corectă a virgulei (ziarul „Lumina”, 14 febr. 2022, „Cum salvăm limba română”, p. 10), pe care noi l-am aşeza într-o întrebare: câte persoane sunt în fiecare dintre următoarele enunţuri? a) „Ion, fratele lui, Radu, şi Ana cântă”; b) „Ion, fratele lui Radu, şi Ana cântă”; c) „Ion, fratele lui, Radu şi Ana cântă”. Răspunsuri: a – 3; b – 2; c – 4. Variantă: se dau cuvintele „Ion fratele lui Radu şi Ana cântă” şi se cere alcătuirea de enunţuri în care subiectul multiplu să fie exprimat prin 2, 3 sau 4 substantive.
                  MAGAZIN LINGVISTIC. Învăţătorul (şi fostul inspector şcolar) Ştefan Ciobanu, din Bacău, ne-a arătat trei bibliorafturi cu articole despre limba română decupate din presă, în special din săptămânalul „Magazin”. Treabă de decenii bune…
                  INDUSTRIA POEZIEI. O problemă de matematică pentru clasa a III-a cere să se scrie o fracţie al cărei numărător să corespundă cu numărul de substantive dintr-o propoziţie dată şi al cărei numitor să fie dat de numărul adjectivelor dintr-o altă propoziţie. Nu e uşor nici cu literatura propriu-zisă. Scriitorul Mircea-Radu Iacoban e derutat de o cerinţă şcolară: „Dacă, prin minune, aş ajunge într-a VII-a, m-ar aştepta invitaţia să creez «un poem-diamant de şapte versuri, cu titlul Voluntarii, după următoarea structură: substantiv/adjectiv, adjectiv/gerunziu, gerunziu/gerunziu, gerunziu/substantiv, substantiv/substantiv, substantiv/gerunziu, gerunziu, gerunziu, gerunziu/adjectiv, adjectiv/substantiv». Sunt sigur că asemenea tentative de autopsiere a miracolului poeziei nu-s deloc apte să-l apropie pe şcoler de fiinţa poeziei înseşi; dimpotrivă, îl fugăresc cale de şapte poşte!” („Pro saeculum” 1-2/2022, p. 132).
                  UN CUVÂNT DE PATRU SECOLE… Verbul a adeveri este atestat din anul 1622, ceea ce ne face să preţuim şi mai mult forţa argumentelor dintr-un demers.
                  …ŞI UNUL DE ALINARE A SUFLETULUI. „Ce tainică-i și plină de credință/ Rostirea de Hristos a înviat!/Și câtă bucurie și lumină/Când spui Adevărat a înviat!//Vi le-adresez și vouă, dragii mei,/Cu vechi temei și pline de simțire./Să aveți parte de-mpliniri și pace,/Viață-n armonie și iubire” (Virgil Răzeşu, medic şi scriitor; n. 1932).
                  Ioan Dănilă

                   

                  HRISTOS A ÎNVIAT! ȘI NOI VOM ÎNVIA!

                  de
                  Deșteptarea
                  -

                  Învierea Mântuitorului Iisus Hristos – sărbătoarea vieții și a nemuririi – este Bucuria care marchează într-un mod profund și definitiv timpul mântuirii noastre. Sărbătorită în anotimpul care ne dezvăluie frumusețile creației, evenimentul culminant al istoriei mântuirii ne revelează importanța credinței, evidența dragostei și devenirea prin nădejde. Dar și faptul că suntem chemați la a redescoperi ce înseamnă a fi candidați la Înviere.
                  Despre Taina vestitoare a Desfătării fără de sfârșit, evangheliştii sfinți ne expun faptul că s-a petrecut în miez de noapte, în zorii celei dintâi zile a săptămânii, după rânduiala iudeilor. În izvorul de lumină al Golgotei, intitulat Locul Căpățânii, treapta de unde începe urcușul spre Cer. Acolo unde pământul tresare, de bucurie, iar îngerii răstoarnă lespezile împovărătoare ale tristeților vieții. Obsedați de ticăloșia falsității, soldații romani se înspăimântă şi fug. Iar femeile mironosiţe, spre revărsatul zorilor, grăbite, obosite de tristețe și înfricoșare, urcă vibrând de singura bucurie rămasă: datoria de a fi purtătoare de mir. Au și o mare neliniște: cine le va prăvăli piatra? Dar, pe lespedea răsturnată, un Înger le surprinde cu întrebarea: De ce căutați pe Cel Viu printre cei morți? Nu este aici! Și cu ale lor buze, arse de setea așteptării, rostesc: Hristos a Înviat!  Dar nu au curajul să ducă bunăvestirea ucenicilor dezorientați, la îndemnul Îngerului Învierii, căci o spaimă li se înghemuiește în inimi. Aceea de a nu fi socotite nebune! Tac. Dar vestea izbucnește! Petru aleargă la mormânt și vede giulgiurile puse deoparte. Semn al liniștii ce însoțește Învierea. Și al vindecării de sperjur. Doar Bucurie şi Pace… darurile sfinte de după anastază.
                  Suntem dinaintea lecției propriei noastre deveniri. Căci, darul cel mare al Învierii, pentru fiecare dintre noi, este împărtășirea cu Domnul. De aceea, rugăciunea adresată Mântuitorului, de ucenicii care se grăbeau pe drumul Emausului este minunată: «Rămâi cu noi, căci este spre seară» (Luca 24.29). Și Domnul nu a plecat! A rămas. Cu noi, Domnul ne este Înviere!

                   

                  Inspector scolar,
                  pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

                  Câștigătoarea concursului organizat de Apium Food și Deșteptarea și-a ridicat premiul

                    de
                    Deșteptarea
                    -

                    Mihaela Danca și-a ridicat premiul oferit de Apium Food și Deșteptarea la concursul organizat pe Facebook.

                    Premiul constă într-un platou clasic mare, pentru șase persoane, un cozonac și o sticlă de vin oferite de Apium Food (Calea Moinești, nr. 95, comuna Mărgineni, telefon 0742 401 401, office@apiumfood.ro) pentru masa de Paști.

                    1...1.2681.2691.270...5.782Pagina 1.269 din 5.782

                    		 ziare & stiri
                    © Deșteptarea - unicul ziar tipărit din Bacău, neîntrerupt, de 36 de ani.