sâmbătă, 13 decembrie 2025
type here...
Acasă Blog Pagina 1260

Nu ne mai facem bine!

de
Gheorghe Bălțătescu
-

Câți ani ne mai trebuie? Câți ani le mai trebuie unor băcăuani – și nu puțini – să înțeleagă că lumea, societatea se schimbă și, inevitabil – obligatoriu, ar fi ine să țină și ei pasul cu timpul și schimbările. Brucan a fost blând cu noi, se pare că nu merge, mulți nu vor să trăiască – și nu numai cei mai în vârstă – în acest anotimp, în acest secol. Cu ani în urmă, mă miram, eram mai înțelegător, acordam circumstanțe, însă degeaba, cred acum că ar fi trebuit, nu numai eu, noi cei din redacția ziarului, ci toți băcăuanii, instituțiile statului, organizațiile non-guvernamentale, să fim mai exigenți, să fi scos permanent carnetul de amenzi și să taxăm nesimțirea, obrăznicia, reaua-voință, jemafisismul unora, față de noile norme și cerințe de conviețuire, de trai într-un oraș a cărei administrație – așa cum înțelege și cum poate – încearcă, prin măsuri concrete, să țină orașul curat, frumos, igienic. Cât poate, cu banii pe care îi are. E mult, e puțin? E puțin, dar este mai mult decât nimic.

Concret și la obiect, revin, la fel ca și colegii mei, la comportamentul unora, după ce SOMA, Primăria (nu știu sigur, important este că s-a făcut) au instalat, montat, dotat unele zone, cartiere, străzi, cu noi containere pentru depozitatea selectivă a resturilor menajere și ambalajelor. Sunt acele containere închise, puse în linie, pe care scrie mare și citeț, românește, destinația: hârtie, plastic, fier, sticlă, resturi menajere. Ce nu-i clar? Ce nu se înțelege? Înclin să cred că toți locatarii, proprietari sau chiriași, știu limba română, scrisă cu majuscule. Ce pot să înțeleg eu, vecinii mei, trecătorii ocazionali când văd cum se comportă vandalii, analfabeții funcționali, sălbaticii, că altfel nu le mai pot spune, și nu-mi cer scuze. Stați zece minute în apropierea unor asemenea dispozitive, containere, verzi, frumoase, închise și vedeți nesimțire: mulți, prea mulți, nu selectează din casă tot ce scot afară, le aruncă la grămadă, nici nu clipesc când văd că scrie mare destinația fiecărui compartiment.

Dacă s-a umplut, neapărat trag, împing, rup, forțează. Până la urmă, tabla cedează, totul se blochează. Fac curățenie prin fața blocului, aruncă, înghesuie prin acele fante, până rup, strică. Am îndrăznit să atenționez un asemenea individ că nu-i corect ce și cum face. Dacă nu săreau alți doi vecini în ajutor, o încasam rău. Ce era la gura lui! Cum Doamne și când ne mai facem bine? Am sperat, la un moment dat am crezut că ne-am revenit, știm să scriem și să citim, am fost la școală, ne mai uităm la televizor, mai citim un afiș, ne mai gândim la bani, ai noștri sau ai administrației. Nu, nici o șansă. Ne comportăm în continuare ca vandalii, goții și vizigoții, hunii și tătarii. Dacă cu vorbă bună nu merge, nu-i logic că este nevoie de vergea, amendă, dar nu simbolice, ci din acelea care să usture. Vine vara, iar semințe și coji de semințe peste tot, iar flori distruse, iar nasuri suflate pe stradă și scuipați pe pereți. Da, la noi, în Bacău. Ce ne facem, oameni buni? Cred că fiecare ar trebui să ne punem întrebarea și să și răspundem.

 

Comunicat de presă

de
Deșteptarea
-

Ne mănâncă?

de
Răzvan Bibire
-

Am tot spus și am repetat: trebuie să stăm departe de războiul din Ucraina. Nu doar că nu este lupta noastră dar nici măcar nu suntem pregătiți pentru un conflict. Nici militar și nici economic. Faptul că Guvernul se agită iar autoritățile bagă iar bățul prin gard nu sunt semne bune. Nici nu vreau să discut despre zvonurile cum că România va intra cu trupe în R. Moldova pentru a „elibera” Transnistria; e suficient că livrarea de arme Ucrainei ne va transforma în țintă. Momentan, lumea e liniștită: Articolul 5 al Tratatului NATO – se crede – ar fi suficient pentru a face ca Rusia să nu pedepsească țările care alimentează Kievul cu arme. Dar, de ce să punem la încercare răbdarea Moscovei, repet, intr-un conflict care nu este al nostru?

Pentru că – fără să vrem – lumea se schimbă. În Europa au loc schimbări de atitudine. Ies la iveală vechi conflicte, se acutizează altele noi. În Balcani nu este liniște, în Kosovo au loc provocări în fiecare zi, raziile forțelor speciale albaneze au devenit o obișnuință. În Muntenegru se acutizează conflictele interetnice: un autocar cu copii sârbi a fost atacat cu pietre din cauza că micuții au cântat despre o familie sârbeasca. Premier al țării a fost ales un etnic albanez. Dincolo, în Macedonia de Nord, președintele Parlamentului este tot un albanez, care acum niște ani a dezertat din Armata țării pentru a intra în varianta locală a UCK. Sportivii sârbi au fost întâmpinați, în Polonia, cu un afiș pe care scria „Srbe na vrbe!”. Acesta este sloganul folosit de unul dintre ideologii mișcării Ustaše, Mile Budak. Înseamnă, literar, „Sârbii pe sălcii”, un îndemn la spânzurarea sârbilor. Ministerul Apărării al Poloniei a anunțat „exerciții militare” de la 1 mai până la sfârșitul lunii. În acest sens, va avea loc o deplasare intensivă a coloanelor cu echipament în nordul și estul țării. Adică spre enclava rusească Kaliningrad și către Ucraina și Bielorusia. Despre Transnistria, numai de bine, recentele atentate, deși puse de UE și SUA pe seama rușilor – au folosit de minune Ucrainei și Moldovei, însă, să așteptăm să vedem cum se termină povestea pentru că depozitele de muniție de la Cobasna sunt, încă, destul de tentante pentru Kiev.

Înapoi, în Balcani, nu este liniște în Bosnia și Herțegovina. Pe de o parte, Republica Srpska – a sârbilor – pare să deranjeze Occidentul, mai ales pe britanici (pentru că nu dorește aderarea Bosniei la NATO și nu susține sancțiunile contra Rusiei) și care doresc să lichideze această entitate. Croații din Bosnia, pe de altă parte, care nu au o republică a lor vor și ei să formeze o entitate proprie pentru a nu mai sta la mâna bosniacilor. Croația spijină doleanțele etnicilor săi din Bosnia și a anunțat că blochează aderarea la NATO a Finlandei și Suediei dacă nu se rezolvă problema. UE a răspuns cu creșterea numărului de trupe EUFOR în Republica Srpska.

În concluzie, cu cât criza economică se adâncește, cu atât cei care ghidoneaza Europa spre conflict nu mai trebuie să depună eforturi prea mari, pentru că totul vine de la sine. Pentru că, dacă credeți că în spatele acestor evenimente este doar hazardul, înseamnă că nu ați învățat nimic din istorie.

 

INTERTRANSCOM Buhuși: Cifră de afaceri dublată, profit crescut de patru ori

    de
    Ion Fercu
    -

    La sfârșitul anului trecut, într-un reportaj realizat la INTERTRANSCOM IMPEX SRL Buhuși abordam și problema dezvoltării durabile a acestei firme. Ioan Teslaru, administratorul societății, ne argumenta atunci faptul că orizonturile acestei dezvoltări sunt optimiste. Acum avem argumente noi…

    Potrivit datelor oficiale recente, INTERTRANSCOM, producător de plasă sudată, aproape și-a dublat cifra de afaceri în 2021, ajungând la 1,7 miliarde de lei (350 milioane de euro). Profitul a crescut, în același an, de peste patru ori faţă de 2020, atingând cota de 174,8 milioane de lei. Presa de specialitate, între care și Ziarul financiar, apreciază aceste rezultate ca fiind spectaculoase, întrucât în 2020, existau doar 19 firme antreprenoriale în România cu afaceri de cel puţin 1 miliard de lei.

    Cu o bază de producție modernă, tehnologia fiind la standarde occidentale, dispunând de un parc auto propriu, asigurând servicii de încărcare/ descărcare auto și feroviare, firma este, datorită extinderii activității, încă în căutare de forță de muncă. În 2021, INTERTRANSCOM avea 358 de angajați, cu 57 mai mulți decât în anul anterior. La ,,zi”, numărul angajaților este de 450. Din Tadjikistan, anul acesta au mai fost angajați încă 25 de muncitori, aceștia adăugându-se altor 25 angajați anul trecut. Nota bene, zice administratorul Ioan Teslaru, ,,războiul nu ne-a afectat. Au fost derulate în condiții normale și contractele cu Ucraina. Momentan, suntem OK. Avem chiar creșteri evidente”.

    Primarul Vasile Zaharia aplaudă: ,,Suntem onorați și bucuroși că avem în oraș un asemenea întreprinzător de succes. Ioan Teslaru este un om de afaceri care, de la o afacere mică, investind muncă și corectitudine, inteligență și responsabilitate, a progresat enorm. În plus, este un filantrop de excepție al culturii, sănătății și sportului. Este foarte sensibil la nevoile orașului. Firește, volumul, calitatea și eficiența afacerilor sale, care pentru noi înseamnă și taxe/ impozite colectate, reprezintă un mare ajutor. Ne dorim ca în peisajul afacerilor buhușene să mai apară asemenea întreprinzători de mare succes, cu anvergură națională”.

    Organele prelevate de la pacienta din Bacău au fost transplantate

      de
      Deșteptarea
      -

      Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi şi cei de la Spitalul „Sf Spiridon” au efectuat transplanturi renale şi hepatice în urma prelevării organelor de la un donator din judeţul Bacău aflat în moarte cerebrală.

      Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, dr Raluca Neagu, a declarat că donatorul este o femeie de 31 de ani, din judeţul Bacău.

      Potrivit sursei citate, prelevarea de organe a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, la Spitalul Judeţean Bacău. În timpul intervenţiei au fost prelevaţi rinichii, ficatul şi corneea.

      „Transplantul hepatic s-a efectuat sâmbătă noaptea, la Spitalul ‘Sf. Spiridon’ din Iaşi. Beneficiară este o femeie de 39 de ani care suferea de hepatită şi ciroză”, a declarat coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi.

      Coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, prof.univ.dr Adrian Covic, a declarat că beneficiarii transplantului renal sunt doi pacienţi care se aflau în evidenţele medicilor ieşeni şi care aveau nevoie de dializă pentru ca rinichii lor să funcţioneze.

      Unul dintre primitori este un bărbat de 37 de ani din judeţul Iaşi, inclus în programul de dializă din luna iunie a anului 2021, care fusese diagnosticat cu glomerulonefrită cronică în stadiu final. Al doilea rinichi a fost transplantat către o femeie de 55 de ani din oraşul Roman, judeţul Neamţ, inclusă în programul de dializă din 2020, fiind diagnosticată cu insuficienţă renală secundară diabetului zaharat.

      Operaţiile de transplant au durat aproximativ 4 ore şi jumătate, au fost finalizate cu succes, pacienţii aflându-se acum în perioada de supraveghere medicală. În total, de la începutul anului, echipa medicală de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” a realizat un număr de 22 de transplanturi renale. AGERPRES

      Doliu în presa băcăuană! Jurnalista Nicoleta Bichescu a urcat la ceruri

      de
      Deșteptarea
      -

      Nicoleta Bichescu a traversat orizonturile uneori senine, alteori înnourate, care au definit zilnic starea vremii, a politicii, socialului și economicului, a vieții băcăuane, ca o cometă, marcând și remarcând.

      Nicoleta nu a fost o surpriză pentru mai vechii ziariști din Bacău. Ca mulți tineri din generația sa nu a încăput în vechile tipare ale industriei care se clătina serios, după trecerea la noile exigențe ale economiei de piață.

      Nicoleta și-a ascultat glasul inimii, al sufletului atins de plumbul literelor care curgeau din linotip, mângâiate ani și ani și de tatăl său, Dumitru Mitulescu, împătimit gazetar, mulți ani redactor șef al ziarului local Steagul Roșu.

      Nicoleta, fire voluntară, independentă, șlefuită în Iașul cultural, universitar, revoluționar, a început urcușul pe Golgota meseriei de ziarist, depășind etape, bariere, cutume, mânuind cuvântul, cuvântul care mângâie sau ucide. Ucenic la „bobocul” ULTIMA ORĂ, aspirând prin economia județului, după fuziunea celor două ziare: DEȘTEPTAREA și ULTIMA ORĂ, devine, în urma unor schimbări în redacția mai titratului ziar, care purta deviza „Un cotidian de cursă lungă”, șef de secție, statut care se câștiga după ani și ani de muncă, dar timpul nu mai avea răbdare, redacția noastră avea porțile deschise, mai ales pentru tineri, erau anii nebuni ai presei libere, ai entuziasmului, iar Nicoleta devenise, era deja, un port-drapel al acelor tineri.

      Nicoleta domina ședințele de redacție. Eram împreună șefi de secții, ea la Economic, eu la Politic. Nicoleta Bichescu scria și semna analize, comentarii, anchete, muncea ca un salahor, mereu cu dreaptă măsură. Ținea la opiniile ei, se bătea pentru ele, se bucura, cu zâmbetul ei frumos, șăgalnic, când erau confirmate.
      Nicoleta nu știa de dreapta sau stânga, ara pe drumul drept, colegii mai vârstnici deveniseră geloși: „fata asta n-are mamă, n-are tată”, ceea ce pentru un jurnalist era nu numai un compliment, devenise, în acele vremuri, o etichetă.

      Nicoleta, ca orice jurnalist, era aproape de politică, scria, mergea la întâlniri cu politicienii, la conferințe de presă. Îmi amintesc de un episod comic-hazliu, la limita dintre obiectivitate și subiectivitate. Venise în vizită, în Bacău, pereședintele Ion Iliescu, se întâlnea cu electoratul la Librăria „Vasile Alecsandri”. Nicoleta și-a făcut timp să fie acolo. Din păcate, pentru un jurnalist, s-a plasat de o anumită parte a publicului. Deschis. Urmările au fost o retragere strategică spre redacție. Eram redactor șef, am avut o discuție pe această temă: independența și obiectivitatea jurnalistului. Am învățat amândoi suficient pentru a merge mai departe. Erau vremuri frumoase, era loc și timp. Împreună cu ceilalți din echipa DEȘTEPTAREA am construit și am sperat, am îndrăznit, am greșit și ne-am ridicat. „Deșteptarea” i-a dat aripi, aici s-a format, aici a învățat ce înseamnă ECHIPA, însemnătatea și greutatea unei virgule și a unui adjectiv.

      Nicoleta nu avea răbdare. Și-a căutat un alt drum. Începea marea expansiune a presei, libere și independente. După numai un an în redacția ziarului DEȘTEPTAREA, Nicoleta semna în paginile unui nou ziar. Era un nume, era o semnătură, de care oricine, politician, manager, intelectual ținea cont. Devenise o voce.

      Nicoleta și-a continuat calea. A construit și a lansat pe piață un nou ziar, pe care l-a condus ani buni și buni. A rămas același om deschis, prietenos, orgolios, suficient de dur pentru un gazetar adevărat, cu împliniri și eșecuri, cu realizări și greșeli, în urma cărora a rămas un nume: NICOLETA BICHESCU. Ne vom aminti mereu de Nicoleta, atunci când ne vom întâlni, ne întâlnim, la o vorbă, în pragul timpului și al amintirilor.

      Adio, Nicoleta! Dumnezeu să te ierte!

      Gheorghe Bălțătescu

       

      De data asta, Nicoleta s-a grăbit!

      Nicoleta Bichescu a murit vineri, după 52 de ani de viață și 7 săptămâni de suferință. După Claudiu Poe Boangiu și Cezara Duță, în 2011, și Ovidiu Pauliuc, în aprilie 2020, dar și după alți și alți jurnaliști, nu musai de la Ziarul de Bacău, am ajuns în etapa „și nici eu nu mă simt prea bine”. I-ar fi plăcut gluma…

      Am cunoscut-o mai bine după ce m-am dus să lucrez cu ea. S-au nimerit să fie anii de foc 2002-2004, care au pregătit mari schimbări în societatea băcăuană. Ca șefă, era enervantă, de cele mai multe ori, cu un stil de lucru de-a dreptul imposibil, dar care scotea untul și din cele mai proaste condeie. Ca jurnalistă, textele ei erau impecabile, mereu am considerat că am de învățat de la ea.

      Obișnuit cu munca de „teren” mai mult pe la instituții, Nicoleta m-a scos din lene, m-a târât pe Valea Trotușului, la inundații, și m-a învățat să dau buzna cu întrebări peste mărimile zilei. Am scris la două mâini cu ea, cum au făcut și alți colegi, multe anchete care au ținut prima pagină în presa centrală. Era meticuloasă și insistentă, cum n-am văzut pe altcineva.

      Nu se certa cu nimeni, decât atunci când era la tastatură și scria, lucru pe care ar trebui să-l practice toți jurnaliștii. Nu se grăbea niciodată sau, dacă o făcea, tot în ritmul ei era. Locuia deasupra redacției, dar cumva reușea să întârzie la ședințele convocate tot de ea. Enervantă! Doar acum, cu boala, s-a dus repede…

      Până a ieșit din presă, a fost cel mai influent ziarist din Bacău și una dintre vocile care răzbăteau în presa națională. Acuși, în pe 3 iunie, se fac 20 de ani de la lansarea Ziarului de Bacău, unde a fost redactor-șef și director. Ca fondator, își dorea să facem din asta un eveniment, dar uite că ne pregătim de înmormântare.

       Florin Popescu, Ziarul de Bacău

      Sîntem în fața unui nou început. „Ziarul de Bacău”. O provocare în care credem. Dorim să facem un ziar de informație, dar și de opinie, care să găzduiască părerile și problemele cititorilor noștri. Vrem să demonstrăm că ne pasă de cei din jurul nostru, că problemele lor, mari sau mici, contează. Și promitem că problemele dumneavoastră vor ajunge, prin intermediul nostru, la cei care au putere de decizie și care pot face ca oamenii să nu mai sufere.

      „Ziarul de Bacău” lansează o provocare și autorităților, celor care conduc instituții și pot schimba destine. Vă invităm la o luptă cu indiferența și nepăsarea. La o bătălie cu mentalitățile ruginite. Putem, împreună, să-i facem pe băcăuani să ajungă ziua în care vor simți că părerea lor contează. Îi invităm pe toți, indiferent de culoarea politică, la un parteneriat care să aibă un singur cîștigător: cetățeanul.

      – Nicoleta Bichescu, 3 iunie 2002, primul editorial, din prima ediție a Ziarului de Bacău

       

      Veterani de război ridicați onorific în grad

      de
      Petru Done
      -

      Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de acordare a gradului de general de brigadă cu o stea, în retragere, veteranului de război colonel (rtr), Ion Procopie, din Moinești – ne-a informat președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, gr. flot. aer. (rtr) dr. Vasile Florea.

      Consiliul Local al Municipiului Moinești a aprobat finanțarea celebrării ridicării onorifice în grad a veteranului Ion Procopie cu 5.000 de lei, iar Consiliul Județean i-a conferit titlul de Cetățean de onoare al județului Bacău. Festivitatea de înmânare a gradului onorific și a titlului de Cetățean de onoare – a precizat primarul de Moinești, Valentin Vieru -, va avea loc pe 2 iunie, când sărbătorim Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor. Veteranul, originar din comuna Solonț, a ajuns, din luna decembrie, la vârsta de 102 ani.

      Recent – aflăm de la Filiala Cultului Eroilor Bacău -, alți trei veterani de război din județ, care au depășit deja vârsta de o sută de ani, au fost înaintați onorific la gradul de locotenent colonel. Ei sunt Ion Andrioaei (102 ani), din comuna Măgirești, Ion V. Chelaru (101 ani), din comuna Parava, și Neculai Groza (101 ani), din comuna Glăvănești. Veteranii au primit și titluri de cetățean de onoare al comunelor în care trăiesc.

       

      Bacăul, locul I pe podiumul Olimpiadei Naționale de Limba Rromani Maternă și pe locul III la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Maghiară

      de
      Deșteptarea
      -

      Între 27 și 30 aprilie 2022, la Alba Iulia, a avut loc Olimpiada Națională de Limba Rromani Maternă.

      Ne mândrim cu premiul I câștigat de eleva noastră, Andreea Gugiuman, de la Școala Gimnazială Băcioiu, județul Bacău! Bacăul a fost reprezentat la această olimpiadă de elevii Andreea Gugiuman și Frunză Alex-Andrei, de la Școala Gimnazială Băcioiu, pregătiți de domnul profesor Pușcașu Neculai.

      În perioada 27-29 aprilie 2022 a avut loc, la Satu Mare, Olimpiada Națională de Limba și Literatura Maghiară „Mikes Kelemen”. Eleva Saroș Camelia Carina, de la Școala Gimnazială Pustiana, structura a Școlii Gimnaziale Pîrjol, județul Bacău, a obținut premiul III.

      Lotul băcăuan a fost format din Antal Amália, Bîrsan Edina și Antal Emília de la Școala Gimnazială „Dani Gergely” Ghimeș, Gabor Teodora și Vrîncean Ionela (Școala Gimnazială Agăș, structura Coșnea), Benchea Ana-Maria (Școala Gimnazială Cleja, structura Somușca) și Saroș Camelia Carina (Școala Gimnazială Pîrjol, structura Pustiana), ultimele patru fete concurând la secțiunea pentru școli cu predare în limba română.
      Felicitări atât concurenților, cât și profesorilor!

      Unei femei care a suferit un accident rutier i s-au prelevat organele pentru transplant

      de
      Deșteptarea
      -

      La Spitalul Județean de Urgență Bacău a avut loc, ieri, o nouă acțiune de prelevare de organe.

      Un tragic accident de circulație a făcut ca o femeie în vârstă de 31 de ani din Bacău sa ajungă la Spitalul Județean de Urgență cu leziuni cerebrale severe.

      În urma efectuării tuturor testelor necesare de către echipa de transplant coordonată de dr. ATI Bianca Purcărin, pacienta a devenit eligibilă pentru o potențială acțiune de prelevare.

      Cu acordul familiei, a început operațiunea în jurul orelor 13. Echipe de medici venite din Iași au prelevat ficatul, rinichii și corneea pentru a putea ajunge la pacienți aflați pe lista de transplant și a căror viață atârnă de speranța că vor primi organul de care au nevoie.

      „Ne exprimăm regretul și condoleanțele familiei îndurerate și mulțumim că a înțeles nevoia și importanța prelevării de organe. Felicitări tuturor celor implicați în această acțiune, de la coordonare până la execuție!”, se arată într-un comunicat al spitalului.

      Îngrijorări

      de
      Carmen Mihalache
      -

      Oare câți mai sunt în stare astăzi să repete vorbele filosofului: „știu că nu știu nimic”? Acum, „trăim în vremuri periculoase – niciodată oamenii nu au avut acces la atâta cunoaștere în număr atât de mare fără ca totuși să învețe ceva”, O spune Tom Nichols în cunoscuta sa carte despre sfârșitul competenței și discreditarea specialiștilor. A experților de care, după cum merge lumea, nu mai are nevoie nimeni, pentru că toți se uită pe internet și cred că le intră, instant, în cap, cunoașterea, ei devenind deștepții pământului. Culmea este însă că această avalanșă de informații, luată „tale quale”, te prostește, de fapt, dacă nu ești îndeajuns de lucid și nu-ți pui mintea la treabă, nu selectezi, nu treci printr-un filtru critic ce vezi, ce citești. Autorul menționat își exprima o sinceră îngrijorare față de situațiile actuale de viață, în care oamenii sunt grăbiți, superficiali, intoleranți, nemaiavând timp și chef de a sta de vorbă în mod real, adică ascultându-l și pe celălalt. Care poate să aibă și să expună principii, argumente. Așa că Nichols constată o dezastruoasă direcție spre „gândirea zero”. Ce e mai trist e însoțirea acesteia de o îngrozitoare bădărănie și de un inept egalitarism. Dacă ești trecut/ă de vârsta tânără, de pildă, ești imediat categorisit drept „moș” sau „mamaie”, un pensionar oarecare acolo, chiar dacă ai fost un specialist recunoscut în branșa ta, un profesor universitar, critic și istoric literar reputat, și trec rapid în revistă un caz din Bacău, când dl. Constantin Călin, un distins cărturar, de modă veche, e drept, a fost atacat (pe rețelele sociale) de o liotă de ignoranți mitocani, foarte vocali, că așa-i moda acum, în urma discursului său la conferirea titlului de cetățean de onoare al urbei noastre. Discurs în care s-a referit la niște adevăruri istorice, pe care prea puțini le cunosc sau și le mai amintesc în vremurile astea de confuzie generală și de fake-uri. Este evidentă invazia noilor troglodiți, foarte activi, dornici să ia rapid locul celor competenți și cu bun-simț. Încurajați fiind și de absurdul curent al „corectitudinii politice” și de „cancel culture”. Am găsit într-un comentariu critic inspiratele expresii ale unui gazetar britanic, care vorbea despre „răzbunarea netalentaților” și „răfuiala repetenților cu premianții”. La acest dezolant spectacol asistăm tot mai des. Indivizi obscuri, fără nicio calitate intelectuală deosebită, dar roși de ambiții, dornici de parvenire, vor să ocupe funcții, poziții de top, acționând fără pic de scrupule în acest sens. Cei mai mulți dintre inșii aceștia anonimi se cred interesanți dacă atacă pe rețele oameni de valoare, artiști, scriitori, personalități din cultură, știință, în fine, care au creat ceva. În timp ce „combatanții” de pe net, abia pot însăila niște biete, chinuite cuvinte, în totala ignorare a normelor gramaticale și a sensurilor figurate. Simt o îngrijorare sporită în fața înmulțirii inșilor opaci, încuiați, cu mutre posace, încruntați tot timpul, incapabili să înțeleagă o nuanță, o vorbă de duh, gata să condamne orice manifestare de gândire liberă.
      E atât de greu în zilele noastre să mai întâlnești oameni de lume, care au și o însușire rară, numită „politețea inimii”, având bunăvoință, știința să te încurajeze cu o vorbă caldă când te văd abătut, să te consoleze când ai un necaz, când suferi o pierdere. Nici nu-mi amintesc de când nu am mai auzit cuvântul finețe, în legătură directă cu felul de a fi al unui om! Spun asta, pentru că eu înțeleg politețea nu ca pe ceva formal și ipocrit, ci ca pe o expresie a civilității, și, mai mult, în cele mai fericite cazuri, a unei delicateți interioare.

      Filmul documentar – între trecut și viitor

      de
      Deșteptarea
      -

      De film, știm cu toții. Ne înconjoară, sub o formă sau alta, pe măsură ce ne afundăm în apele lumii de dincolo de ecrane, în căutarea sinelui. Totul se bazează pe ceea ce vedem. Pe mișcare, pe lumină, pe sunet. Dar câți dintre noi, în special dintre cei tineri, aleg să își petreacă timpul vizionând un film documentar? Adevărul este că nu prea mulți.
      De ce? Oare chiar sunt tinerii din zilele noastre superficiali, neinteresați de tot ce înseamnă cultură, artă, frumos? Oare chiar s-au îndepărtat ei de eul colectiv național sau doar au fost îndepărtați din exterior? Bineînțeles că generațiile se schimbă. Bineînțeles că nevoile și interesele, deși diferite de la o persoană la alta, converg, așadar se dezvoltă oarecum simultan în cazul tuturor. Dar asta nu înseamnă că schimbarea are caracter negativ. Din contră. Cred că, promovate în concordanță cu caracterul adolescenților de azi, creații importante pentru spiritul românesc, precum filmele documentare care pun în valoare personalități marcante pentru țară și cultura acesteia, vor retrezi interesul oamenilor pentru astfel de subiecte. Căci, deși nu toți ne dăm seama, reîntoarcerea la ce am fost nu face decât să ne apropie mai tare de ce putem fi, de ceea ce vom fi.
      Din fericire, filmul documentar nu a murit odată cu protagoniștii săi. Pe 14 și 15 aprilie 2022, Centrul de Cultură ”George Apostu” a organizat, în parteneriat cu Studioul de creație foto – video ”Chromatique” și artistul vizual Ovidiu Ungureanu, prima ediție a Zilelor Filmului Documentar Artistic – FilmDocArt. Participând la acest eveniment, alături de membrii Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, am realizat două lucruri: filmele documentare sunt capabile să redea realități într-un mod ireal de poetic, care naște viitoruri, dar, cel mai important, există tineri pasionați care să ducă meșteșugul mai departe într-un mod care să atingă suflete și să deschidă inimi.
      În cea de-a doua zi a proiectului, am făcut cunoștiință cu o persoană deosebită, un om care vede și simte, un om al cuvântului. Este vorba despre scriitorul Emil Brumaru, care, prin intermediul filmului „Zidul lui J.O.”, creația artistului Matei Bejenaru, se reîntâlnește cu locul copilăriei sale, ce îl inspira odată să se exprime, să compună. Revederea cu persoanele, clădirile, străzile pe care le lăsase în urmă cu cincizeci de ani înainte îl fac să navigheze către zilele în care compunea, asamblând puzzle-uri de cuvinte. Nelipsit de umorul caracteristic, acesta își amintește de marea sa sursă de inspirație, lumina, materializând-o și captându-i esența în poeziile sale. Creația sa este concentrată pe optimism, pe bucurie, pe curiozitate, afirmând că „scrisul este una dintre cele mai adanci si nepotolite forme de fericire pe care le încerci”. Acest film spune, prin simplitatea și naturalețea sa, o poveste despre trecut ca reflexie a identității omului viu, aceasta stând drept mărturie a importanței filmelor documentare, ancore ale realității.
      Și poate că acest gen cinematografic nu este despre fantezie și vis, însă eu una nu găsesc alte cuvinte care să surprindă esența celui de-al doilea film vizionat, „Abis”. Începând cu scurta introducere plină de impact, ce înfățișa o Românie înzăpezită în neputința sa, documentarul prezintă viața plină de contraste a balerinei Irinel Liciu, o femeie frumoasă, puternică, expresivă, aflată sub protecția unei aure de mister. Talentata artistă pășește cu grație peste încercărie pe care soarta i le aduce în cale, despărțind-o, încet încet, de fiecare lucru și persoană care îi contruia esența și îi învigora sufletul. Cadre ce înfățișează natura, simbol al vieții artistei de altădată, înecate în întuneric și ceață ca forme ale purei disperări, se îmbină armonios cu elementele auditive, creeând imaginea pierderii în două acte: cea a carierei și cea a persoanei iubite. Irinel Liciu a murit de trei ori, însă ceea ce ea reprezintă va râmâne viu, datorită acestui film. Căci filmul documentar, iată, ne învață să trăim nu numai viața noastră, ci și viețile persoanelor care ne sunt modele. Să avem curajul să pierdem tot pentru a regăsi un nou „eu”.
      E timpul să ne lărgim orizonturile și să reînviem spiritul filmelor documentare. Bacăul obișnuia să găzduiască unele dintre cele mai mari festivaluri de film documentar din lume. Ce ne oprește să continuăm tradiția, onorând totodată toate persoanele care au învins somnul rațiunii? Până la urmă, e vorba despre lucruri simple care schimbă viziuni. O rază de lumină printre perdele, o poveste proiectată pe o bucată de pânză. Un om.

      Daria Humă, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială ”Constantin Platon”, elevă la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău 

      FERICIT ESTE CEL CE NU A VĂZUT ȘI A CREZUT!

      de
      Deșteptarea
      -

      Prima duminică post-pascală, dedicată memoriei Sfântului Apostol Toma, ne poziționează tot spre Înviere. Rostirea duhovnicească a pericopei evanghelistului Ioan (20, 19-31), ce se regăsește și în slujba miezului zilei Paștelui, numită a Doua Înviere, și care este lecturată în mai multe limbi, semn al prezenței persoanei Duhului Sfânt așteptat să se pogoare deplin peste Biserică în ziua Cincizecimii, evocă momentul în care Mântuitorul Hristos, purtând semnele biruitoare ale Răstignirii, transfigurat fiind prin Înviere, intră prin ușile încuiate ale foișorului unde apostolii se tăinuiseră de frica iudeilor. Narațiunea scripturistică, admirabil structurată, ne oferă descrierea acestei revelații aparte. Apostolii, înfricoșați, răscoliți sufletește, poate chiar depresivi, a căror lume se dărâmaseră la propriu și al căror zel misionar avea nevoie să fie potențat, sunt copleșiți de prezența Domnului. Care apare intempestiv. Nu pentru a-i impresiona, ci pentru a le risipi frica și a-i încredința de o strașnică misiune, scrupulos consemnată: ”a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute”.
      Totuși, evenimentul este marcat de o mare absență. Nu ni se prezintă cauza. Spre deosebire de ceilalți ucenici, Toma este pe cale. Cine știe ce misiune a avut de săvârșit. Poate că și lui îi era frică. Ori poate nu! Om strașnic și lucid la minte, la vestirea colegilor săi de apostolat, vrea dovezi: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor și nu voi pune degetul meu și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!”. Fusese prea apăsător șocul morții Învățătorului. De aceea, întâlnirea-i cu Domnul devine paradigma tuturor întâlnirilor dintre om și Înviere. Hristos chiar se vădește un Dumnezeu pus la îndemâna omului, pentru ca acesta să capete siguranța Învierii. Arătându-Și rănile prin care a biruit moartea, Mântuitorul nu îi dăriește argumente. Argumentele fuseseră cuvintele Apostolilor-frați. El îi oferă doar fundamentul credinței. Gâtuit, probabil, poate chiar bâlbâindu-se, Toma reușește să dea glas bucuriei și stării de uimire: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Și Domnul fericește: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericit este cel care nu a văzut şi a crezut”! Pentru această desfătare, a descoperirii sensului Iubirii adânci, Toma-și pecetluiește trăirile cu jertfa propriei vieți. Devine apostolul parţilor, mezilor, perşilor, hircanienilor şi bactrienilor, popoare ce se aflau pe teritoriul Iranului, Irakului, Afganistanului şi Pakistanului de astăzi (numai în Kerala, Toma botează peste trei mii de suflete, formând astfel prima comunitate creştină din India), aflându-și sfârșitul în anul 72, prin străpungerea cu o suliță. Că doar nu degeaba este pictat în icoana din Densuș cărându-și pielea-n băț la propriu.
      Să facem, dar, și din aceste zile trepte către Cer. Curajoși fiind și nădăjduitori în efortul de a ne vindeca necredința și îndoiala prin Înviere, asemeni apostolului Toma. Cu moartea pe moarte călcând!…

      Inspector scolar,
      pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

      O lecţie semnată Mihai Eminescu

      de
      Ioan Dănilă
      -

      29 aprilie 1876
      La această dată, cel ce va deveni poetul naţional al românilor a inspectat Şcoala Primară din Lipova, judeţul Vaslui. (În zilele noastre, comuna a fost cuprinsă în judeţul Bacău şi astfel ne-am îmbogăţit cu singura localitate băcăuană sfinţită de pasul eminescian.) Reamintim că în 1875-1876, poetul a fost revizorul şcolar al judeţelor Iaşi şi Vaslui, perioadă rămasă drept exemplu de conduită profesională din partea unui funcţionar al statului. Mărturie stau procesele-verbale alcătuite de dânsul, model de responsabilitate, pe care o impunea şi celor din jur.

      Viabilitatea unui document
      Procesul-verbal redactat de revizorul-poet arată astfel:
      „LIPOVA
      O cartă a Daciei şi a Europei la Lipova,
      Lipova în 29 april 876 (Manliu, Gramatica şi Cartea de citire)
      Inspectînd astăzi şcoala din Lipova, am găsit puţini elevi prezenţi, din cauza ploilor mari cari durează de mai multe zile. Deşi trebuie să recunosc că d-nul învăţătoriu îşi dă silinţi, totuşi am următoarele observaţii de făcut, a căror întocmai urmare o pretind:
      1. Lectura trebuie făcută în toate clasele pe cărţi regulate de1 citire, iar nu pe manuale de geografie, catehii sau altele. Făcîndu-se lectura pe asemenea manuale, în genere scrise de autori proşti, c-o ortografie rea şi c-o limbă imposibilă, se-ntîmplă ca copiii în clasa a treia să citească mai rău decît în întîia, în care au metoda2 nouă, cu limba limpede şi înţeleasă.
      2. Gramatica trebuieşte învăţată nu pe de rost, ci prin dese exerciţii orale şi în scris. De aceea trebuie esclus Măcărescu, şi gramatica predată după Manliu.
      În clasele I-ia şi II-ua am găsit că citirea3 şi scrierea merge bine. Am încă de observat ca, în privinţa notelor, d-nul învăţător să fie mai strict”.
      Documentul se află la Biblioteca Academiei Române, codificat ca manuscrisul 2306, fila 46, şi este reprodus în volumul XVI al Opere-lor lui Mihai Eminescu („Corespondenţă. Documentar”; Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1989, p. 468), apărut sub egida Academiei R.S.R. şi a Muzeului Literaturii Române (coordonator, Dimitrie Vatamaniuc). Editorul a explicat notaţiile din text: „1. după le[ctură] şters 2. după înţele[s] şters 3. deasupra lui lectura şters”.

      Ca „bătrânul dascăl”
      În loc de recunoştinţă, la 28 aprilie, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice îl învinuieşte că între 16 şi 31 martie 1876 nu a inspectat şcolile din judeţul Iaşi. La 4 mai, revizorul-poet redactează un răspuns dur la învinovăţirea pe nedrept de a nu-şi „îndeplini această datorie”. Drept urmare, la 18 mai, Consiliul Permanent al Instrucţiunii, alcătuit din V.A. Urechia, Aaron Florian, Gr. Ştefănescu, D. Petrescu şi I. Zalomit, consideră că atitudinea lui Mihai Eminescu evidenţiază „în mod conchetador necesitatea simţită de Consiliu” de a fi destituit. Abia la 1 iulie ar fi împlinit un an de revizorat…

      Virtuțile tăcerii, violul duziniștilor limbuți și inteligența Labradorului

      de
      Ion Fercu
      -

      Spuneam cândva că sunt descumpănit din cauza neputinței de a opta pentru Dimitrie Cantemir sau Francis Bacon, în disputa acestora, purtată la mare distanță… temporală, cu privire la esența Tăcerii. În timp ce Bacon îmi spunea că aceasta este „virtutea nebunilor”, Cantemir îmi șoptea că este „capul filosofiei”. Într-o vreme, Cicero, care-mi amintea obsesiv despre faptul că Tăcerea este una dintre marile arte ale conversației, mi-a mai atenuat pasiunea acestor zvârcoliri cognitive. Ajunsesem să „lucrez” la elaborarea unei definiții personale a Tăcerii („Un strop de suflet care vorbește doar cu el însuși”), dar a venit peste mine, ca un uragan ciudat în care locuiesc toate tăcerile cele frumoase și înțelepte ale lumii, povestea „Despre tăcere” (Editura All , București, 2001) a lui David Le Breton, care, vía Kierkegaard, deschide perspectiva unui „catharsis al tăcerii”, cel puțin până atunci când valoarea autentică a Cuvântului va fi pe deplin restaurată…
      Sfinţii Părinţi, se știe, au aşezat virtutea tăcerii în vârful piramidei virtuţilor. Ei argumentau că fără tăcere nicio virtute nu poate rămâne în sufletul omului. Părinţii deşertului ne spuneau că acele cuvinte grăite din tăcere au o valoare autentică, încercau să ne înțelepțească repetându-ne aproape obsesiv: cuvintele care se nasc din zgomotul şi din anxietatea lumii nu sunt decât caricaturi ale cuvintelor adevărate. Tăcerea ne învaţă să ascultăm. Este important să știi când să taci, să-i asculți pe ceilalți și să găsești acel spațiu interior în care să comunici. Kent Nerburn, în ,,Nici lup, nici câine: urmele uitate ale unui indian bătrân”, descriind cultura amerindiană, prezintă un univers în care tăcerea este o virtute care îi ajută pe oameni să devină conștienți de toate împrejurimile vieții lor. Ea îi apropie de pământ, de natură, de ceilalți oameni, de ciclul vieții și chiar de ei înșiși, de propriile gânduri, de esențele/ virtuțile supraviețuirii.  În Upanișade ni se sugerează că tăcerea este o mare bogăție a spiritului. Învățătorul bun ne învață și prin tăcerile sale. Un eseist, Dragoș Șerban, îmi spune: ,,Nu am uitat, de exemplu, tăcerea, acest fenomen la fel de minunat pe cât este zeroul din matematică. Ce ar fi matematica fără zero, doar cu unu și doi și trei, ce ar fi ea altceva decât o înșiruire de cifre infinit de obositoare în absența tăcerii dintre ele. Ce ar fi muzica fără tăcere între sunete? Un strigăt lung și strident”. Tăcerea și cifra zero sunt mari virtuți ale spiritului. Prima este un agent psihologic doldora și de bun simț, a doua este un agent matematic. Ambele au un grad de abstractizare foarte înalt.
      La sărbătorile pascale, stridența cea mai violentă a constituit-o, din nou, zgomotul provocat de duziniștii noștri limbuți, de cei care ar trebui să administreze eficient (pentru comunitate, nu doar pentru ei) resursele noastre naționale. Li se mai spune și politicieni. I-am văzut, urmați de cohorte de pseudo ziariști, lipiți, a credință mimată, de sfintele altare. Uneori, într-o regie jalnică trimisă în operă chiar și pe la bisericuțele din varii cătune, aceștia au luat primii Lumina Învierii. Îi văzusem, mai înainte, prin tot felul de comunicate din ziare, prin jenante talk-show-uri, cum transmiteau, de Paște, urări electorale. Mi-am spus atunci că pentru asemenea voci ar trebui instituit, prin lege, un alt tip, de limbaj: al faptelor. Poate că în felul acesta ar putea prețui și tăcerea. Deocamdată, nu fac altceva decât s-o violeze. Pitagora ne spusese: ,,Taci, atâta timp cât nu poţi spune mai mult decât tăcerea!” Mahatma Gandhi, politician de excepție, le sugerase celor care ar dori să fie politicieni: ,,Omul strică lucrurile mai mult cu cuvintele decât cu tăcerea”. Dar cine să-l asculte? A asculta nu înseamnă doar să fii posesorul unor urechi sănătoase, ci mai ales gazda unui spirit elevat.
      A, să nu uit: am un câine; Labrador. Atunci când exagerează cu lătratul și efuziunile sentimentale, îi fac un semn scurt, tăcut, arătându-i padocul. Pleacă smerit, intră în padoc și se înfrățește cu tăcerea… O, aproape să uit și asta: Labradorul meu este înțelept și are un bun simț ireproșabil.

      † DUMINICA a 3-a a Paştelui

      de
      Deșteptarea
      -

      Cristos a înviat!
      Credinţa în prezenţa Celui Înviat printre noi nu trebuie să fie un secret al nostru, ci un adevăr care să cucerească lumea întreagă. Acesta este mesajul acestei duminici: invitaţia de a-l mărturisi pe cel Înviat în ciuda tuturor obstacolelor.
      Iubirea pe care Cristos ne-o cere nu este o iubire de care nu suntem în stare, ci iubirea de care fiecare dintre noi este capabil, o iubire după puterile noastre, nu ale altora, o iubire care îşi cunoaște limitele şi inconsecvența, dar care are încredere în harul lui Dumnezeu. În mod corespunzător, şi mărturisirea pe care trebuie să o facem nu este alta decât aceea care corespunde puterilor noastre: nu în ţările de misiune, ci acolo unde trăim, în satul/oraşul nostru; nu predicând în biserică, ci purtându-ne creştineşte în şcoală, la locul de muncă şi în familiile noastre; nu prin discursuri înalte, ci prin gesturile de iubire pe care le putem face în atâtea ocazii.
      Bucuria învierii nu poate fi trăită pe deplin fără a fi mărturisită, dar mărturisirea ei presupune iubirea lui Cristos care este vestit, o iubire care trebuie să se hrănească din intimitatea cu cel iubit şi din primirea darurilor sale. Astfel trebuie trăit acest timp pascal în care ne aflăm: în unirea cu Cel Înviat şi mărturisirea prezenţei sale reale!
      Creştinul, dacă vrea să rămână fidel Evangheliei, trebuie să se arate capabil să spună Nu. Un preot astăzi ia chipurile cele mai diverse, dar scopul este mereu acesta: să aranjeze consensul, să asigure normalitatea, să-i facă pe toţi „integraţi”. Toţi pretind un Da necondiţionat. Propaganda, publicitatea, modele, vânzătorii de ultimele noutăţi, cer, făcând cu ochiul sau pe ton şantajist, convingător sau ameninţător, acel Da.
      Dacă vrei să ai succes trebuie să spui Da. Dacă ţii să faci carieră, să te aşezi în acel fotoliu, să dobândeşti acel post trebuie să te resemnezi să spui Da. Dacă doreşti să aduni o grămadă considerabilă de bani, n-ai decât să neutralizezi pe acel Nu insuportabil al conştiinţei cu Da al lipsei de scrupule. Cineva rămâne creştin în măsura în care păstrează capacitatea de a produce nota plictisitoare a lui Nu în ansamblul concertului. Un creștin știe să spună și Nu…
      Pr. Richardo-Dominic Baciu

      Recomandările pompierilor pentru 1 Mai

        de
        Comunicat de presa
        -

        În acest sfârșit de săptămână, peste 200 de pompieri vor fi la datorie, pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență , pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

        În contextul aglomerației preconizate cu prilejul sărbătoririi Zilei de 1 MAI, pentru a ne bucura împreună de liniștea acesteia și pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, recomandăm respectarea următoarelor reguli:

        Dacă luați parte la manifestări cu public numeros: spectacole, cluburi, zone comerciale

        Vă recomandăm :

        Nu parcaţi autoturismul pe căile de acces-evacuare din zonele respective, îngreunând astfel accesul echipajelor de intervenţie;
        De asemenea, nu intraţi în cluburile unde s-a depăşit deja capacitatea acestora și nu fumaţi în spaţiile respective;
        Dacă sunteți cazați în această perioadă la unităţile hoteliere

        Vă recomandăm:
        Nu introduceţi în clădirea hotelului substanţe inflamabile;
        Nu fumaţi în cameră;
        În cazul izbucnirii unui incendiu în hotel, părăsiţi imediat clădirea urmând instrucţiunile din Planul de evacuare. Nu vă întoarceţi pentru a vă lua bunuri personale;
        Utilizaţi pentru evacuare doar scările de evacuare. Nu folosiţi lifturile, pentru că acestea se pot bloca;
        Dacă optați pentru un sfârșit de săptămână petrecut în natură

        Vă recomandăm:

        Nu aruncaţi resturi de ţigări la întâmplare. Acestea pot aprinde vegetaţia uscată sau alte materiale combustibile;
        Atunci când faceţi focul în spaţiile special amenajate, supravegheaţi arderea permanent. La plecare stingeţi focul cu apă şi acoperiţi jarul cu pământ.
        Nu faceţi focul la mai puţin de 100 metri de pădure, stuf/papură şi în condiţii de vânt.
        Pompierii băcăuani sunt zilnic la datorie, monitorizează permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor dispune măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

        Un incendiu a distrus o mașină la Dumbrava

        de
        Deșteptarea
        -

        Un autoturism a luat foc, în această după-amiază, pe E85, în apropiere de localitatea băcăuană Dumbrava, în apropiere de popasul Euro-Ema.

        La fața locului a ajuns o autospecială cu apă și spumă de la ISU Bacău.

        Autoturismul a ars în proporție de 80%. Cauza incendiului ar fi, conform pompierilor, un scurtcircuit electric.

        FOTO: Mada Madalina

        Investiții de interes local finanțate prin PNDL

          de
          Deșteptarea
          -

          Împreună cu deputatul Costel-Neculai Dunava și prefectul județului, Lucian Bogdanel, președintele Consiliului Județean Bacău a fost în sudul județului pentru a vedea stadiul implementării unor proiecte de interes local finanțate prin PNDL II.

          Primarul comunei Coțofănești, Olariu Viorel, derulează o investiție de 3,4 de milioane lei prin care modernizează 2,5 km din drumul comunal 116A din satul Tămășoaia. În curând această lucrare va fi finalizată, stadiul actual al realizării fiind de 90%.

          Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și asigurarea unui spațiu adecvat pentru consultații medicale este o prioritate pentru Gabriel Orandaru, primarul comunei Căiuți. La clădirea cu o arhitectură deosebită, în care funcționează dispensarul, s-au terminat lucrările de reabilitare, în valoare de 1,2 milioane lei iar după ce se fac dotările, va fi dat în folosință.

          În satul Negoiești din comuna Ștefan cel Mare, primarul Vlasie Ion a construit pentru persoanele vârstnice şi nu numai, un Centru socio-medical. În proporție de 90% investiția este finalizată și urmează dotarea spațiilor cu aparatură specifică.

          „Cei trei primari dovedesc, prin fapte, că fac o prioritate din dezvoltarea comunităților pe care le conduc. A fi gospodari, implicați, atenți la nevoile cetățenilor și lucrând în echipă reprezintă modul în care au înțeles că trebuie să facă administrație locală! Și acest lucru se vede în investițiile derulate!”, a declarat președintele Valentin Ivancea.

          Un TIR ucrainean care transporta autoturisme s-a răsturnat

            de
            Deșteptarea
            -

            Un autotren pentru transport autoturisme înmatriculat în Ucraina s-a răsturnat, dimineață, în afara părții carosabile pe DN 2, la limita județelor Vrancea și Bacău.

            Nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a accidentului ar fi faptul că șoferul a adormit la volan. Traficul se desfăşoară normal.

            În ciuda războiului din țară, Ucraina a înregistrat, în aceste zile, recorduri în ceea ce privește importul de autoturisme, după ce guvernul a desființat taxele vamale.

            Ministrul adjunct al infrastructurii Ucrainei, Mustafa Nayem, a anunțat că, în doar opt zile, în țară au intrat 14.300 de autoturisme.

            «Conform lui Nayem, citat de presa de la Kiev, partenerii din Polonia, Slovacia și România sunt surprinși de o reînnoire atât de activă a flotei de vehicule a unei țări în război pentru care întreaga lume strânge fonduri pentru asistență umanitară.

            „De exemplu, sunt șocați de scara industrială a importurilor de mașini de lux «pentru nevoile forțelor armate ucrainene». Ca să înțelegem, 14.300 (!) de mașini au fost importate în țară în opt zile de la eliminarea taxelor vamale. Inclusiv zeci de BMW X5, Mercedes -Benz S-Class, Audi Q7 2022 și chiar Cadillac Escalade pentru 3,1 milioane UAH”, a declarat el.

            FOTO: DRDP Iași

            Întâi Mai muncitoresc

            de
            Ioan Bîșcă
            -

            După defilare, fuga la grătare! Este greu de înțeles astăzi acel entuziasm care anima sincer, nevoia ca cei care muncesc să aibă o zi de sărbătoare dedicată lor. S-a ajuns aici după mute greve, demonstrații, recunoașterea unui program de lucru și de odihnă, renumerație egală la aceași funcție atât pentru barbați cât și pentru femei. Acum legislația în domeniul muncii este bine definită.

            Un rol foarte important l-au avut sindicatele. După Naționalizare și Colectivizare, propaganda politică influențată de sistemul aplicat cu forța în Est, a generat și la noi acea uniformizare socială, diminuând aproape de tot inițiativa privată și drepturile de proprietate individuală. Toate au devenit bunurile poporului, de aceea poporul trebuia să răspundă la o singură comandă. Acum bunurile poporului s-au evaporat printre degete, s-au închis ca nerentabile mii de fabrici și uzine, dar s-au deschis granițele pentru cei rămași fără locuri de muncă.

            Cum mai sărbătorim astăzi 1Mai? Avem zi liberă! Fiecare alege ce face în funcție de buget. Zi liberă se dă și dacă donezi sânge sau completezi chestionarul pentru recensământ.

            Ce defilări prin centrul orașului? Cozi de mașini la munte. Carele alegorice au apărut prima dată pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. La începutul anilor șaptezeci, Casa de Cultură găzduia mari întruniri, unde veneau delegații ale tovarășilor din țările prietene comuniste. Se decernau ordine, stele, diplome, drapele, fruntașilor în întrecerea socialistă.

            De prin 1974 până prin 1980, a fost la modă participarea la demonstrații. Așa se mai trăgea puțin chiulul, știind că după ovații, până seara te puteai bucura de Berea Mărgineni și micii făcuți la grătar. După 1980 s-a dus de tot farmecul. S-a hotărât ca ziua de Întâi Mai muncitoresc să fie sărbătorită prin muncă. Nu au fost uitați nici Șoimii Patriei, Pionierii, Uteciștii.

            Fiecare după puterile lor, la făcut curat, plantat pomi și flori. Să ne bucurăm de această zi, răsfoind și o mică galerie foto care să aducă celor mai în vârstă, puține nostalgii.

            1...1.2591.2601.261...5.778Pagina 1.260 din 5.778

            		 ziare & stiri
            © Deșteptarea - unicul ziar tipărit din Bacău, neîntrerupt, de 36 de ani.