vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1248

Viceprimarul Liviu Miroșeanu: „Sunt nemulțumit de ritmul prea lent în care se derulează unele proiecte”

Viceprimarul Liviu Miroșeanu se declară nemulțumit de ritmul în care se derulează proiectele de investiții din oraș. Acesta consideră că, deși există o anumită birocrație, nu aceasta este de vină pentru faptul că, de exemplu, administrația s-a grăbit să demoleze garajele fără să aibă pregătite proiectele pentru parcări.

„Am fost prezent în mai multe zone din oraș unde ar fi trebuit să înceapă lucrări de amenajare a terenurilor care au fost eliberate de garaje. Pe străzile Ștefan cel Mare, Slănicului, Neagoe Vodă, în zona Băncii Naționale nu a început nicio lucrare, situație care, așa cum era de așteptat, stârnește nemulțumirea locuitorilor”, spune viceprimarul Miroșeanu.

„Este adevărat, există o anumite birocrație, numeroase avize de obținut, pași obligatoriu de urmat, dar chiar și așa lucrările trebuie urgentate. La fel de adevărat este că unii s-au grăbit să demoleze, fără să aibă proiectele pregătite. De aceea, trebuie să profităm cât mai mult de vremea de afară, căci în curând vine toamna, apoi iarna, iar când tragem linie…

Promit să vă țin la curent cu toți pașii pe care-i facem pentru a demara cât mai urgent reamenajarea zonelor eliberate de garaje, cu parcări, alei, zone verzi, locuri de joacă, acolo unde este cazul, mobilier urban etc”, a mai declarat acesta.

Sala de Atletism va purta numele Doinei Melinte

La o săptămână după ce Sala Sporturilor din Bacău a primit numele fostei vice-campioane mondiale la handbal feminin, Narcisa Lecușanu, Sala de Atletism a Bacăului își schimbă, la rândul său denumirea, urmând să fie cunoscută drept Sala de Atletism ”Doina Melinte”.

Evenimentul ca va oficializa schimbarea denumirii va avea loc mâine, în prezența Doinei Melinte și va fi coordonat de directorul Direcției Județene pentru Sport a Bacăului, Radu Ababei.

Campioană olimpică în 1984, dublă campioană mondială în sală și cvintuplă campioană europeană indoor, Doina Melinte a rămas aproape de atletism și de sportul băcăuan și după retragerea din activitate.

De altfel, modernizările și investițiile efectuate, de-a lungul timpului, în infrastructura sportivă băcăuană (inclusiv în sala de atletism care, de azi înainte îi va purta numele) i se datorează în mod direct.

Sărbătoare în oraș. Au defilat absolvenții de la „Alecsandri”

7 absovenți cu media 10

Monotonia tipică orașului a fost spartă marți dimineață de zgomotul și energia absolvenților de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” care și-au strigat bucuria încheierii unui ciclu important din viața lor. Cei patru ani frumoși de liceu s-au dus și fac loc altor ani interesanți, cu multe provocări. Defilarea a fost deschisă de echipa de majorete, urmată de ansamblul folcloric al colegiului. Profesorii au fost și ei prezenți la defilare acolo unde tinerilor li s-au alăturat părinți, frați și surori, prieteni.

Marșul „alecsandrienilor” a pornit din fața colegiului, de pe str. Vasile Alecsandri și a urmat traseul Ateneu – Hotel Decebal – Policlinica Veche – Aleea Parcului. Parada a avut o scurtă oprire în fața Palatului Administrativ pentru câteva fotografii după care a continuat până la Teatrul de Vară „Radu Beligan”. La intrarea în sala teatrului absolvenții au fost ovaționați de o prezență numeroasă de apropiați.

A urmau cursul festiv în cadrul căruia conducerea colegiului a oferit și două „tiluri de sponsorii anului”, acestea fiind atribuite companiei Barleta, cu sprijinul căreia colegiul a obținut reabilitarea unui laborator de informatică, precum și Alinei Căprioară de la Asociația Academia Clar, absolventă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, care prin sponsorizări a contribuit la reabilitarea unui laborator de informatică și a mobilierului din patru săli de clasă.

În cadrul cursului festiv au luat cuvântul și distinși băcăuani, între aceștia numărându-se prefectul Lucian Bogdănel, absovent al acestui colegiu. Mai mult decât atât, soția prefectului Bogdănel este profesoară a colegiului și chiar diriginte la o clasă de absolvenți. Am lăsat la final „cireașa de pe tort” și precizăm că promoția 2022 a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” numără 249 de absolvenți dintre care 7 au încheiat studiile cu media generală 10.

Vizitiu Alin – clasa 12E; Ghiugan Anca – clasa 12E; Jugariu Andreea – clasa 12E, Nistor Melinda – clasa 12E; Pânzaru Alexandra – clasa 12E; Rachiteanu Ștefania – clasa 12E, Apostu Izabela – 12G. Șeful promoției 2022 este elevul Vizitiu Alin, care s-a făcut remarcat la mai multe olimpiade și concursuri școlare.

Hat trick: fără permis, băut și cu 124 km/h

    La data de 16 mai a.c., în jurul orei 02:30, pe DN 15 din comuna Hemeiuș, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier au înregistrat cu dispozitivul radar un autoturism, care se deplasa pe direcţia de mers Bacău către Buhuşi, cu viteza de 124 km/h, care era condus de un bărbat de 34 de ani.

    Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    De asemenea, în urma verificării documentelor autoturismului, polițiștii au constatat că acesta are autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 24.04.2022.

    Conducătorul auto a fost sancționat contravențional iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumul public a unui autovehicul neînmatriculat.

    Un neamț fără permis a fost prins cu 102km/h în localitate. Cum a încercat să scape

    La data de 16 mai a.c., în jurul orei 20:30, pe DN2-E85, pe raza localităţii Gheorghe Doja, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier au înregistrat cu dispozitivul radar un autoturism circulând cu viteza de 102 km/h.

    În momentul opririi, conducătorul auto a încercat să facă schimb de locuri cu pasagerul din dreapta.

    Polițiștii au constatat faptul că persoana care a condus autoturismul este cetăţean german și nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

    Elevii de gimnaziu de la Colegiul de Arte, vizitați de polițiștii de la Siguranță Școlară

      Astăzi, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți la Colegiul de Arte ”George Apostu” Bacău unde s-au întâlnit cu elevii de gimnaziu pentru a discuta despre comportamentele deviante și consecințele nerespectării prevederilor legale.

      Totodată, au fost dezbătute mai multe teme legate de violență și bullying, comportamente adesea întâlnite în școli, care pot avea consecințe grave, atât fizic cât si emoțional.

      Astfel elevii au fost sfătuiți să adopte o atitudine nonviolentă, să evite asocierea cu persoane ce ar putea avea potențial infracțional sau care adoptă un comportament necivilizat, la limita delincvenței și să nu se lase influențați de acestea, doar pentru a atrage atenția sau pentru a fi la fel ca restul grupului. Orice alegere nocivă la vârsta adolescenței va avea efecte negative asupra viitoarei vieți de adult.

      Pe lângă informațiile prezentate de polițiști, elevii au urmărit o serie de videoclipuri pentru a înțelege consecințele comportamentului agresiv și a bullyingului, atât pentru victimă și agresor, cât și pentru ceilalți membri ai școlii.

      Ne dorim să acționăm în permanență pentru ca elevii din județul nostru să fie mereu în siguranță.

      17 mai – Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale

      Serviciul de Telecomunicații Speciale marchează Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale și publică imagini nemaivăzute din arhivă cu echipamente și autospeciale de telecomunicații folosite în urmă peste 60 de ani. E modul nostru de a prezenta publicului contribuția instituției la evoluția și transformările societății informaționale din România.

      De 30 de ani STS asigură telecomunicații speciale și de aproape 20 de ani furnizează internet și servicii IT, cu măsuri de securitate asociate, pentru toate instituțiile statului, de la Guvernul și Președinția României până la primării de comună. De 15 ani STS operează și gestionează centre de date în care sunt găzduite cele mai importante sisteme și aplicații informatice, servicii și site-uri web ale autorităților din România.

      În prezent, cele mai multe solicitări din partea beneficiarilor STS, instituții și autorități publice, vizează:

      • servicii securizate de comunicații integrate voce-date-video;
      • servicii de telefonie specială și de cooperare;
      • servicii de securitate cibernetică;
      • audioconferință și videoconferință;
      • servicii de internet, e-mail, găzduire site-uri și sisteme informatice, cu măsuri de securitate asociate;
      • conexiuni private de tip VPN;
      • semnături electronice;
      • dezvoltare aplicații software.

      Echipa STS este formată din programatori, ingineri hardware și de comunicații, administratori de sistem și de baze de date, specialiști în centre de date și platforme de virtualizare, experți în securitate cibernetică, specialiști în rețele, în telefonie IP și videoconferință, în management organizațional, precum și în alte domenii care dezvoltă și sprijină funcționarea serviciilor IT&C puse la dispoziția beneficiarilor.

      Proiectele pe care le desfășurăm împreună cu instituțiile publice din România ne demonstrează că digitalizarea nu este numai un termen pe care îl întâlnim tot mai des în vocabularul cotidian. STS susține o abordare integrată a procesului de digitalizare la nivel național, cu o infrastructură comună tuturor instituțiilor și aplicarea modelului „Punct de Contact Unic în relaționarea cu cetățeanul”, prin interconectarea bazelor de date de la nivelul instituțiilor publice.

      În contextul aniversării Zilei mondiale a telecomunicațiilor și a societății informaționale, STS reafirmă disponibilitatea de a sprijini autoritățile guvernamentale în implementarea proceselor de digitalizare.       

      Repere istorice

      1889 este anul din care datează primele atestări istorice ale telecomunicațiilor de stat în România prin instalarea centralei telefonice manuale cu cinci abonați pentru Parlament și ministere, la București, și a centralei telefonice automate a Casei Regale. 80 de ani mai târziu, aveam o unitate specializată în asigurarea legăturilor telefonice, radiotelefonice, telegrafice, radiotelegrafice pentru aparatul central și teritorial al statului român.

      La începuturile sale, Serviciul de Telecomunicații Speciale asigura, în principal, legături telefonice și telegrafice cifrate pentru autoritățile statului. Tehnologia a evoluat, iar astăzi instituția noastră este principalul furnizor de servicii din domeniul comunicațiilor guvernamentale și tehnologiei informației pentru instituțiile și autoritățile publice din România, oriunde și oricând.

      Telecomunicațiile speciale sunt comunicațiile securizate care asigura comunicarea și cooperarea de la cel mai înalt nivel al statului la cea mai mică structură teritorială, iar prin infrastructura STS, interconectarea între autoritățile statului român este posibilă, în condiții securizate, pe verticală, orizontală și interinstituțional. Asigurăm servicii de comunicații și tehnologia informației, prin orice mediu și în diverse tehnologii, cu soluții de securitate cibernetică asociate, susținând astfel funcțiile statului și buna guvernare.

      ESTIMARE KEYSFIN: CIFRA DE AFACERI A transportatorilor locali DE MĂRFURI, NIVEL RECORD de peste 75 de miliarde de lei ÎN 2021

      Cifra de afaceri a transportatorilor locali de mărfuri a scăzut marginal în 2020, cu 0,7% față de 2019, însă a rămas cu 36% peste nivelul din 2016, până la aproape 66 miliarde de lei.

      Dacă în 2020 am văzut scăderea cifrei de afaceri în baza schimbării comportamentului de consum (food retail în defavoarea bunurilor de folosință îndelungată) generată de pandemia de COVID-19, pentru 2021 estimăm o revenire, chiar un avans semnificativ în baza volumelor transportate în creștere și a transmiterii considerabile a presiunilor inflaționiste pe întregul lanț de producție, distribuție și comerț, la nivelul record de peste 75 miliarde de lei. Cu toate acestea, ne așteptăm la o ajustare a marjelor de profitabilitate în urma creșterii costurilor cu materiile prime, carburanți și utilități, a scumpirii creditării și a forței de muncă”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

      NUMĂR DE COMPANII & REZULTAT NET RECORD

      Rezultatul net al transportatorilor locali de mărfuri (profit net minus pierdere netă) a crescut într-un ritm accelerat, cu 60% față de 2019 și a fost cu 135% peste nivelul din 2016, atingând maximul istoric de 3,8 miliarde de lei în 2020.

      Numărul de companii din industria transportatorilor de mărfuri a crescut cu 7% față de 2019 și a fost cu 27% peste nivelul din 2016, ajungând la nivelul record de 44,5 mii de companii în 2020.

      TOPUL TRANSPORTATORILOR LOCALI DE MĂRFURI

      AQUILA PART PROD COM SRL a rămas lider de piață în 2020, cu o cifră de afaceri record de aproape 1,5 miliarde de lei (2,2% din total) după cel mai mare avans anual nominal și procentual din top 10, de 58% respectiv 540 milioane de lei, rezultat ca urmare a achiziției distribuitorului de produse alimentare Agrirom.

      GRUP FEROVIAR ROMAN SA și-a menținut poziția a doua în topul după cifra de afaceri (este în același timp al treilea angajator și numărul 3 ca profitabilitate) cu venituri de 692 milioane de lei în 2020.

      Dacă primii 2 jucători au rămas aceiași, pe locul al V-lea a intrat TIM RAIL CARGO SRL cu al doilea avans anual procentual și nominal din top 10, de 48% respectiv 158 milioane de lei, până la o cifră de afaceri de 490 milioane de lei în 2020.

      Cumulat, primii 10 transportatori locali de marfă au avut o cifră de afaceri de 5,8 miliarde de lei, adică 8,9% din totalul industriei în 2020.

      ANGAJAȚII DIN TRANSPORTUL LOCAL DE MARFĂ

      Numărul de angajați din industria transporturilor locale de marfă a scăzut cu 2% față de 2019, însă a rămas cu 11% peste nivelul din 2016, la aproximativ 184 de mii de salariați în 2020.

      În privința celor mai mari angajatori, lider rămâne SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TRANSPORT FEROVIAR SA, cu 4,8 mii de angajați reprezentând 2,6% din total, urmată de AQUILA PART PROD COM SRL cu 2,5 mii de angajați și de GRUP FEROVIAR ROMAN SA cu 2,2 mii de angajați în 2020.

      PESTE DOUĂ TREIMI DINTRE MĂRFURILE DIN ROMÂNIA, TRANSPORTATE RUTIER

      Volumul mărfurilor transportate în România a crescut cu 14% față de 2020, la 449 milioane de tone în 2021, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

      Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 15,1% față de 2020, la 307 milioane de tone în 2021, transportul feroviar de mărfuri s-a majorat cu 15,6% la 57,4 milioane de tone, cel maritim a avansat cu 12,5% la 53 milioane de tone, transportul pe căile navigabile interioare a crescut și el cu 5,2% față de 2020, la 32 milioane de tone, iar cel aerian s-a majorat cu 1,9% la 41 de mii de tone, în 2021.

      Ca pondere a modului de transport, analiștii KeysFin observă o creștere a transporturilor rutiere de 0,6 puncte procentuale la 68,3% din total în 2021. Urmează transportul feroviar cu 12,8% din total (avans de 0,2 p.p. față de 2020), cel maritim cu aproape 12% din total (reducere anuală de 0,2 p.p)  și cel pe căi navigabile interioare cu 7,1% din total (contracție anuală de 0,6 p.p.) în 2021.

      Notă: Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre următoarele coduri CAEN: 4920 – transporturi de marfă pe calea ferată, 4941 – transporturi rutiere de mărfuri sau 5229 – alte activități anexe transporturilor. Toate cifrele sunt exprimate în lei iar datele au fost extrase în aprilie 2022.

      DESPRE KEYSFIN

      KeysFin oferă soluții 100% digitalizate pentru verificarea mediului de business, cu date financiare și juridice, rapoarte, grafice și analize actualizate la zi despre companiile din România și din străinătate, în vederea reducerii riscului comercial. Cu un portofoliu de peste 700 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România. KeysFin deține și aplicația KeysFinder, prin intermediul căreia utilizatorii pot accesa ușor și rapid situații financiare, indicatori și informații juridice de la peste 4 milioane de entități economice din România, direct de pe telefonul mobil.

      Salariul mediu brut în județul Bacău, mai mic cu 811 lei decât media pe țară

      În luna FEBRUARIE 2022 câştigul salarial mediu brut a fost în judeţul Bacău de 5.248 lei (RON)/persoană, cu 811 lei (RON)/persoană mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-13,4%).

      Salarii medii brute peste media judeţului s-au înregistrat în “servicii”, iar sub media salariului din judeţ se află activitățile “agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit” şi “industrie şi construcţii”. Faţă de luna IANUARIE 2022 câştigul salarial mediu brut la nivelul judeţului a scăzut, în preţuri comparabile, cu –1,2%, iar faţă de luna FEBRUARIE 2021 acesta a crescut, în preţuri comparabile, cu +0,6%.

      Câştigul salarial mediu net a fost în judeţul Bacău de 3.263 lei (RON)/persoană, cu 458 lei (RON)/persoană mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-12,3%).

      Salarii medii nete peste media judeţului s-au înregistrat în “servicii”, iar sub media salariului din judeţ se află activitățile “agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit” şi “industrie şi construcţii”. În prețuri comparabile, faţă de luna IANUARIE 2022 câştigul salarial mediu net la nivelul judeţului a scăzut, în preţuri comparabile, cu –0,6%, iar faţă de luna FEBRUARIE 2021 acesta a înregistrat o creștere, în preţuri comparabile, cu +0,6%.

      Ședința Consiliului Local Bacău – LIVE

      Ordinea de zi

      1.Proiect de hotărâre privind aprobarea DEVIZULUI GENERAL ACTUALIZAT la faza Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiții ” CORIDOR PENTRU DEPLASĂRI NEMOTORIZATE PENTRU AGREMENT: CENTRU-INSULĂ ” cod SMIS 128425

      2.Proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a DEVIZULUI GENERAL pentru obiectivul de investiții ” Traseu pentru deplasări nemotorizate Sud: Centru-Aeroport ” cod SMIS 128418

      3.Proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a DEVIZULUI GENERAL pentru obiectivul de investiții ” Coridor pentru deplasări nemotorizate Parcul Cancicov-Stadion-Bazin de Înot-Universitatea ”Vasile Alecsandri”(Traseul Tineretului și Sportului)”, cod SMIS 128421

      4.Proiect de hotărâre privind actualizarea bugetului proiectului pentru obiectivul de investiții ” Coridor pentru deplasări nemotorizate Parcul Cancicov-Stadion-Bazin de Înot-Universitatea ”Vasile Alecsandri”(Traseul Tineretului și Sportului)”, cod SMIS 128421

      5.Proiect de hotărâre privind aprobarea DEVIZULUI GENERAL ACTUALIZAT la faza Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiții “Coridor pentru deplasări nemotorizate Centru – Gara Bacău – Cartier CFR – Sala Polivalentă – CAEX/ Parc Industrial (CFR)”, cod SMIS 128419 și abrogarea H.C.L nr.40/2022

      6.Proiect de hotărâre privind actualizarea bugetului proiectului pentru obiectivul de investiții “Coridor pentru deplasări nemotorizate Centru – Gara Bacău – Cartier CFR – Sala Polivalentă – CAEX/ Parc Industrial (CFR)”, cod SMIS 128419 și abrogarea H.C.L nr.41/2022

      7.Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea H.C.L. nr. 147/2022 privind asocierea dintre Municipiul Bacău Bacău și Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” Bacău în vederea organizării în comun a evenimentului MUZIC BOX desfășurat în perioada 01.06.2022-31.07.2022, în Parcul Catedralei din municipiul Bacău

      8.Proiect de hotărâre privind punerea la dispoziție cu titlu gratuit și caracter temporar, a sălii de spectacole a Teatrului Municipal Bacovia, unor instituții de învățământ preuniversitar din municipiul Bacău, în vederea organizării unor evenimente

      9.Proiect de hotărâre privind desființarea Centrului Bugetar Creșe Bacău

      10.Proiect de hotărâre privind stabilirea mandatului reprezentantului legal al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Bacău pentru ședința Adunării Generale a Acționarilor a S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 25.05.2022

      11.Proiect de hotărâre privind aprobarea Profilului Consiliului de Administrație al Societății Thermoenergy Group S.A. Bacău și al Profilului personalizat al membrilor Consiliului de Administrație al Societății Thermoenergy Group S.A. Bacău

      12.Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciților Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acționarilor Societății de Servicii Publice Municipale Bacău S.A.

      13.Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 213/22.09.2020 privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unor amplasamente(spații și construcții) situate pe Insula de Agrement din Municipiul Bacău modificată prin H.C.L. nr. 122/29.04.2021

      14.Proiect de hotărâre prin care se ia act de datoria Municipiului Bacău către Societatea Thermoenergy Group S.A. Bacău, reprezentând pierderi induse de prestarea serviciilor publice de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat și neacceptate în preț/tarif pentru perioada februarie – martie 2022.

      15.Proiect de hotărâre privind alegerea ”Președintelui de ședință” al Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru ședința extraordinară din 17.05.2022

      16.Proiect de hotărâre privind organizarea unor evenimente cinematografice în aer liber, în spațiul dedicat manifestărilor cultural-artistice din Parcul Cancicov Bacău, care vor avea loc în perioada 04.06.2022-24.09.2022

      17.Proiect de hotărâre privind asocierea dintre Municipiului Bacău și Palatul Copiilor Bacău, în vederea realizării în comun a evenimentului ce va marca 1 Iunie –Ziua Copilului, denumit ” 1 -5 IUNIE-FESTIVALUL COPIILOR ” desfășurat în Municipiul Bacău

      18.Proiect de hotărâre privind actualizarea bugetului proiectului pentru obiectivul de investiții ” Traseu pentru deplasări nemotorizate Sud: Centru-Aeroport ” cod SMIS 128418

      Ajutoare financiare pentru firmele și PFA-urile din domeniul agroalimentar

      Banii vor veni sub formă de microgranturi de 5.000 de euro, și granturi de maximum 120.000 de euro, pentru capitalul de lucru, în funcție de cifra de afaceri înregistrată în anul 2019.

      Microgranturi de cel puțin 5.000 de euro, dar și sume nerambursabile de maximum 120.000 euro, sub formă de sumă forfetară, vor putea solicita firmele din domeniul agroalimentar, inclusiv PFA-urile. Sumele sunt prevăzute în OUG 61/2022, publicată în această lună, și reprezintă ajutoare acordate societăților care au fost afectate de criza Covid. Schema de ajutor de stat, accesibilă prin aplicația online IMM Recover, este inclusă în Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020, urmând a fi administrată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (microgranturile de 5.000 de euro) și de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (granturile pentru capital de lucru).

      Primii veniți, primii serviți

      Cererile de sprijin vor fi selectate la finanțare în ordinea depunerii lor, în limita bugetului disponibil. Vor putea beneficia de aceste ajutoare întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv microîntreprinderile, PFA-urile, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale. În plus, pot aplica la această schemă de sprijin și societățile agricole, cooperativele agricole, precum și grupurile și organizațiile de producători. Practic, ajutoarele vor fi direcționate către firmele și PFA-urile care activează în gricultură (cultivarea cerealelor, cultivarea strugurilor, cultivarea fructelor, creșterea animalelor), industria alimentară (prelucrarea și conservarea cărnii, fabricarea pâinii și a altor alimente, a băuturilor răcoritoare nealcoolice), silvicultură și pescuit.

      Menținerea angajaților, cel puțin șase luni, după primirea ajutorului

      Pentru a beneficia de aceste subvenții, solicitanții trebuie să fi desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin trei luni calendaristice, înainte de 31 decembrie 2019, și să fi obținut o cifră de afaceri/venituri de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data de 31 decembrie 2019. În plus, firmele beneficiare sunt obligate să-și mențină activitatea pe o perioadă de cel puțin șase luni de la acordarea micrograntului. Banii primiți de la stat vor putea fi folosiți, printre altele, pentru acoperirea cheltuielilor privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate, precum și pentru plata datoriilor curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități. Sumele vor mai fi destinate și acoperirii cheltuielilor cu chiria și/sau a cheltuielilor privind arenda sau redevența pentru terenurile agricole. Alte activități finanțate mai sunt achiziția de echipamente, utilaje, instalații și tehnologii necesare reluării activității curente/operaționale și cheltuielile privind plata datoriilor către bugetul statului și bugetele locale.

      Florentin Radu

      ,,Sunt eu prietenul lui Dumnezeu? Îmi pot eu permite a crede, măcar pentru o clipă, una ca asta? Mă îndoiesc. Deci exist”

      – Interviu cu lect. univ. dr. Adrian JICU, critic și istoric literar –

      – Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul pe care-l sculptați în operă?
      – Care operă?! Ce sculptură?! Ce cuvânt?! Cât de prețios/ pretențios sună toate astea, pentru unul ca mine, care se nevoiește cu condeiul/ tastatura ca să scrie câte ceva despre cărțile pe care le citește! Aș putea, desigur, să vă răspund pedant, împănându-mi vorbele cu citate frumos meșteșugite, despre Logosul întemeietor și despre „cuvântul ce exprimă adevărul”, despre „beția de cuvinte” și despre „poezia refuzată de Idee”, despre cugetările sfinților părinți sau despre tăcerea înțeleaptă, despre Wittgenstein și Habermas etc., etc.. Cui prodest? La ce bun parada asta de (pseudo)erudiție și pedanteria? La ce bun invocarea unor autorități în domeniu și cuvintele goale, „ce din coadă or să sune”?
      Așa că voi rămâne la lucruri simple, fiindcă așa înțeleg eu cuvântul: ca instrument de comunicare, ca vehicul prin care încerc să spun (câte) ceva lumii și mie sau mie și lumii… Și, dacă scriu uneori, e ca să mă eliberez de cele ce mă frământă, ca să dau glas întrebărilor și curiozităților mele. Fără a-mi face iluzii…
      De fapt, altceva contează cu adevărat. Mă întreb, adesea, ce valoare are cuvântul meu pentru ceilalți, fie că e vorba de prieteni sau neprieteni, de cunoscuți sau de necunoscuți? Sau, ca să rămân în cadrele procustiene ale întrebării, pentru cititori? Reușește cuvântul meu să spună ceva? Să miște ceva? Să nască o mirare? O ridicare din sprânceană sau o tresărire? Ori poate chiar o nemulțumire? Dacă da, înseamnă că nu scriu degeaba… Înseamnă că merită toată această vânare de vânt, în care se întâlnesc vanitatea și narcisismul…

      – Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?
      – Tatăl. Tatăl care găsește, într-o situație complicată, soluția iertării și a generozității, primindu-l în brațele sale pe Fiul Risipitor și ostoind nemulțumirea aparent justificată a Fratelui care și-a făcut datoria și care se crede nedreptățit. Cât de subtil și de plin sună cuvintele sale: „Fiule, tu ești cu mine totdeauna și toate ale mele sunt ale tale”. E una dintre marile lecții ale creștinismului și, în sens larg, ale umanității. Nu întâmplător, în traducerea Evangheliei după Luca, Cristian Bădiliță o numește „Parabola tatălui iubitor” și nu „Parabola fiului risipitor”, așa cum îndeobște este ea cunoscută. Mi-e mai aproape Tatăl, care face, cum spune Andrei Pleșu, „risipă de iubire”. Care iubește necondiționat. Mi-e mai aproape – trebuie să recunosc asta – și din interes și din teamă. Pentru că pot fi, oricând, în pielea oricăruia dintre frați. Pentru că pot greși. Pentru că am nevoie de această iertare și de această iubire. Cu Fiii mă identific, cu Tatăl mă consolez.

      – Stați uneori la taclale, la o șuetă cu Dumnezeu?
      – E-he! Cu taclalele astea e complicat! Dar îmi place formularea, care trimite la o ipostază mai puțin rigidă, argheziană, a lui Dumnezeu. Un Dumnezeu umanizat, ca în legendele și basmele populare, când Creatorul cobora printre noi, însoțit de Sfântul Petru, spre a lua pulsul oamenilor, trăgându-i de limbă ca să le asculte păsurile. Să nu uităm că „taclale” vine din limba turcă, unde înseamnă „tumbă”. Iar etimologia aceasta se potrivește de minune nevoii de comunicare cu transcendentul, indiferent cum l-am numi… Oare nu asta presupune viața: a sta la taclale cu Dumnezeu? Oare nu e o altă formă, lipsită de morgă, a unei neostoite căutări? Oare nu ne copilărim întruna, făcând felurite tumbe, sub supravegherea Lui nevăzută?
      Stau, așadar, la taclale cu Dumnezeu, punând întrebări și răspunzând, mă tem, de unul singur. Pentru că răspunsurile se lasă doar ghicite. Cât despre „șuetă”, e și mai dificil. Fiindcă ea presupune o conversație amicală, între prieteni. Sunt eu prietenul lui Dumnezeu? Îmi pot eu permite a crede, măcar pentru o clipă, una ca asta? Mă îndoiesc. Deci exist. Asta ne e condiția. Asta ne e singurătatea. Și atunci mă prostesc. Mă joc. Nu îndrăznesc „să-l dobor din cer grămadă”. Și recurg la tot felul de asemenea giumbușlucuri, agățându-mă de speranța că voi primi, cândva, cumva, un semn…

      – Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?
      – „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”

      – Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?
      – Câte ceva din toate. În doze indicibile. Și nu mi-e rușine s-o recunosc, fiindcă între a fi ipocrit și a fi cinic, prefer a doua ipostază. Și mă consolez cu o vorbă a anticilor, care socoteau că „Naturalia non sunt turpia”. Iar trădarea e și ea în firea lucrurilor. Trădăm, mai devreme sau mai târziu, sub o formă sau alta, conștient sau nu. E ca într-un cunoscut banc, pe care îl adaptez nițel. Cică oamenii se împart în două categorii: oameni care trădează și oameni care nu recunosc… În ce categorie ne încadrăm, depinde de noi… Important mi se pare însă altceva. Cum ne raportăm la trădările noastre, cum trăim cu ele și, mai ales, ce învățăm din această lecție..

      – Dac-ați putea cârpi… esențial ceva din zămislirea Facerii, ce ar viza acest petic?
      – E bun, foarte bun verbul „a cârpi”, fiindcă ne cârpește nemilos, stabilind cu precizie locul omului în raport cu Creatorul. Ce altceva suntem dacă nu niște bieți cârpaci, care încearcă să-și ascundă sărăcia și goliciunea, cârpindu-ne existențele cum putem?
      Cât despre întrebare, ea constituie o (nouă) provocare subtilă, o instigare care mă aruncă în cușca leilor, fiindcă atacă, dacă înțeleg bine, problema liberului arbitru. Carevasăzică: trăim în cea mai bună lume cu putință sau, dimpotrivă, suntem condamnați, după cum ne-au învățat Voltaire, Dostoievski, Nietzsche și alții? Se cuvine oare să schimbăm ceea ce ni s-a dat sau gestul ar echivala cu o reactualizare a mitului luciferic? N-am deregla astfel ordinea (pre)stabilită a universului și ne-am trezi în plin hybris? Ce-i de făcut cu Facerea asta? Fatalism sau revoltă? Resemnare sau indignare? Ce-i de făcut? Și iată-mă răspunzând întrebării cu alte și alte întrebări, căci nu îndrăznesc a gândi alte scenarii și a propune remedii dumnezeieștii alcătuiri a lumii.

      – Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…
      – E, ca să zic așa, multe… Dar, dintre toate, rămân la un catren eminescian, scris de o mână tremurândă, cu vopsea roșie, pe peretele unui bloc din centrul Bacăului, la mijlocul anilor ’90. E un catren pe care-l vedeam în fiecare zi, în drum spre liceu, și care mă urmărește de atunci, din adolescență: „Nu e păcat/ Ca să se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat?”

      Karate/ Cupa Shingoryu: Phoenix Bacău, pe podium în Danemarca

      Karateka de la Phoenix Bacău rămân în strâns contact cu podiumul de premiere. Chiar și sau mai ales atunci când participă la competiții internaționale. Lucrurile nu puteau sta altfel nici la Cupa Shingoryu, derulată luna aceasta în orașul danez Naestved.

      Rezervată copiilor, juniorilor și seniorilor care s-au întrecut la probele de kata, kumite și kobudo, Cupa Shingoryu a reunit la start 31 de cluburi care au totalizat 197 de participanți: 117 la kata, 109 la kumite și 36 la kobudo. Phoenix a deplasat un lot de opt sportivi: Eduardo Munteanu, Andreea Prodan, Ioana Belet, Cristian Belet, Miruna Moldoveanu, Rebeca Dimofte, Adrian Dan șl Luminița Dan.

      Dintre aceștia, trei au urcat pe podiumul de premiere. Astfel, Eduardo Munteanu a cucerit aurul la Kumite, în timp ce Andreea Prodan și Miruna Moldoveanu și-au adjudecat bronzul la kumite, respectiv kata. „În Danemarca, sportivii noștri au intrat pe tatami cu o determinare deosebită, iar evoluțiile și rezultatele lor ne fac mândri”, a declarat antrenoarea Clubului Phoenix, Luminița Dan.

      Fotbal, Liga a IV-a/ Play-off: Sportul Onești, agentul 07

      Weekendul trecut s-a dat startul în play-off-ul Ligii a IV-a băcăuane, care reunește fruntașele sezonului regulat posesoare de CIS eliberat de Ministerul Sportului: Unirea Bacău și Siretu Săucești (Seria 1), Sportul Onești și Viitorul Curița/ CSȘ Onești (din Seria 2). Prima etapă din play-off a aparținut oaspeților.

      Astfel, Sportul Onești s-a impus cu un categoric 7-0 la Răcăciuni, în fața Unirii, grație „dublelor” lui Răzvan Covaci și Iulian Cuibar (junior de 16 ani) și a golurilor înscrise de Bogdan Corman, Dan Paone și Radu Boacă, în timp ce Siretu Săucești a câștigat cu 3-2 la Onești, în fieful celor de la Viitorul Curița/ CSȘ Onești.

      Mâine, de la ora 17.00, va avea loc etapa a doua, care prevede întâlnirile Siretu Săucești- Unirea Bacău și Sportul Onești- Viitorul Curița/ CSȘ Onești. Play-off-ul se va încheia pe 11 iunie, atunci când este programată runda a șasea, iar prima clasată, pe lângă titlul de campioană, va câștiga și dreptul de a reprezenta Bacăul barajul de promovare în Liga a III-a contra campioanei județului Botoșani.

      Au vrut să-i dea un mesaj lui Putin și și-au tras un glonte în genunchi

      Eurovisionul este, de mulți ani o mizerie iar ediția de anul acesta nu a făcut excepție. Dincolo de muzicile promovate la festival, anul acesta, evenimentul a fost folosit politic deși regulamentul său spune clar că politica este interzisă. Dar una scrie în regulament, alta fumează organizatorii, așa că s-a dorit să se transmită un mesaj de unitate europeană față de Rusia lui Putin.

      Doar că organizatorilor nu prea le-a ieșit pasiența și au fost nevoiți, pur și simplu, să mânărească voturile din concurs ca să poată da câștigătoare Ucraina. Pentru asta au anulat voturile a șase jurii naționale, inclusiv cele ale României și Modovei. România a dat 12 voturi Moldovei și viceversa dar organizatorii au spus că românii și moldovenii nu știu să voteze și au trimis câte 12 puncte de la fiecare țară Ucrainei. C-așa-i în tenis!

      Pe lângă frauda asta nici nu mai contează că reprezentanții Ucrainei au cerut sprijin pentru azoviștii blocați la Mariupol și au ridicat mâinile după ce le-ai lovit de piept, în stilul salutului nazist. Alte mesaje politice, trecute cu vederea, în aplauzele vijelioase ale audienței. Regizorii transmisiunii au făcut minuni pentru a arăta cât de entuziastă este lumea de faptul că a câștigat Ucraina.

      Mesajul care se voia unul puternic, de unitate al europenilor, s-a dus naibii. Lumea întreagă vede că, de fapt, unitatea europeană nu există iar ceea ce se încearcă a fi prezentată drept o poziție unitară se obține prin frauda cea mai penibilă. Aici vorbim de un biet festival de doi lei. Dacă pentru atâta lucru s-au făcut asemenea mânăreli, ne putem doar imagina ce se întâmplă în alte domenii.

      Evident că lui Putin i se fâlfâie de asemenea mesaj. La fel ca și rușilor excluși de organizatori. Mai mult, propaganda rusească a primit un preaminunat cadou pentru a arăta cum se petrec lucrurile în Occidentul cu care trebuie să se confrunte.

      În rest, ce să mai spun decât că propunerea României a fost tembelă iar cea a Moldovei extraordinară. Ucraina a câștigat și, conform regulamentului, va organiza, anul viitor, festivalul. Să vedem unde!

      Răzvan Bibire

      Lupte/ CN Under 15: Două titluri pentru băcăuani

      Luptele băcăuane continuă să rămână în prim-plan și, implicit, să-și completeze palmaresul. Ultimele două medalii au străluciri de aur și au fost obținute la Campionatele Naționale Under 15 derulate recent la Târgu-Mureș. De-abia revenit din Armenia, unde a cucerit argintul la un important turneu internațional, Ionuț Mereuță (CSM Bacău) s-a laureat campion național la Târgu-Mureș, acolo unde s-a impus la categoria 44 kg.

      Având în vedere că luptătorul antrenat de Irinel Botez și de Mihai Botez este practic calificat la Europenele din Croația care se vor desfășura în perioada 16-19 iulie, la Zagreb, este de așteptat ca vara să fie la fel de rodnică precum primăvara pentru „CSMeul” născut în 2007.

      Celălalt titlu de campion național U15 adjudecat de luptele băcăuane aparține lui Robert Ambrose (Sport Club Municipal Bacău). În ciuda diferenței de vârstă (este născut în 2009), Ambrose s-a impus într-un mod pe cât de spectaculos pe atât de surprinzător la categoria de greutate 35 kg, demonstrând că medalia de bronz cucerită la Cupa României de luna trecută, de la Odorhei nu a fost sub nicio formă întâmplătoare. De notat că Robert Ambrose provine de la centrul de selecție Sascut înființat (fix acum un deceniu, pe 16 mai 2012) și coordonat de Ion Șarban și Ion Ambrosie.

      Având în vedere campionii de marcă produși aici (actuala stelistă Beatrice Ferenț fiind cap de listă), este clar că centrul de selecție Sascut continuă să aibă… mână bună.

      Poetul, praștia și Goliat

      Supoziția unui cunoscut poet contemporan cu privire la situația creată în Ucraina mi-a și plăcut, mi-a și dat de gândit. Poetul tot poet rămâne, creator de metafore surprinzătoare, dar care surprind interesant realitatea.

      Poetul și-a dat cu părerea vizavi de ceea ce s-a pornit în Ucraina cu efecte în toată lumea: ambiții imperiale, război, distrugeri inimaginabile în acest secol, moarte. De ce ni se întâmplă și, mai ales, cine are de câștigat? Răspunsul pare clar, mai ales că omenirea a trecut prin două războaie mondiale și nenumărate conflicte armate cam peste tot. Am învățat din istorie despre efectele înarmării, despre complexul militar-industrial și politic mereu interesat de conflicte armate. Aici vedem interesele și afacerile marilor grupuri industriale cu reprezentanți politici în parlamente, congrese, dume etc. Mișcare pornită, practic, în Secolul XX aproape pe față în țările cu structuri politice și militare dezvoltate. Iar asemenea state se numără pe degete și le știm cu toții.

      Conceptul de „complex militar-industrial și politic” duce însă mai ales spre SUA. Unii spun că numai acolo ar exista. În 1934, Senatul american a format o comisie pentru investigarea influenței pe care industria muniției a avut-o în 1917 de a intra în Tripla Alianță din Primul Război Mondial. Comisia a demonstrat profiturile uriașe obținute de lobby-urile armelor, supranumită și „negustorii morții”. Al Doilea Război Mondial a amplificat fenomenul, iar în 1961 președintele Eisenhower a avertizat public asupra pericolului adus de complexul militar-industrial.

      Războaiele consumă arme, iar armele sunt fabricate de marile industrii. Armele distrug omenirea, iar industriașii și finanțatorii câștigă.

      Ceea ce nu înțelegea poetul din această clară realitate este că, în prezent, armamentul greu nu prea mai are succes pe orice front. Pentru că au apărut elemente tehnice și tactice miniaturizate care pot rezolva totul, precum dronele, dar și elemente care nici nu mai sunt vizibile, precum internetul. Iar această realitate nu este o premieră absolută, exemple au fost chiar în timpurile biblice: uriașul filistean Goliat a fost ucis de celebrul David, om obișnuit, dar inventiv și înțelept. Ucis cu o banală praștie.

      Da, dar și praștia este tot o armă.

       

      Bărbat dispărut de la domiciliu

      Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia numitului COȘA FERENȚ de 65 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, sat Galbeni, județul Bacău.

      La data de 16 mai a.c., în jurul orei 13.00, bărbatul ar fi plecat voluntar de la adresa de domiciliu, însă nu a revenit până în acest moment.

      SEMNALMENTE

      Înălţime 1,65 m, greutate 65 de kilograme, ten măsliniu, ochi căprui, păr negru cu calviție, cunoscut cu handicap psihic accentuat.

      ÎMBRĂCĂMINTE

      Pantaloni din stofă de culoare neagră, vestă de culoare roșie, șapcă albastră și bocanci negri.

      Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția Municipiului Bacău, tel. 0234.202056, Dispeceratul IPJ Bacău, tel.0234202000 sau să apeleze 112.

      Bacău: Incendiu la un bloc la strada Castanilor

      FOTO: Mircea Merticariu

      Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, într-un apartament situat la etajul cinci al unui bloc de locuinţe din municipiul Bacău.

      Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, Ema Tereş, a declarat că locatarii din imobilul cu 10 etaje s-au autoevacuat.

      FOTO: Mircea Merticariu

      „La ora 17,20, pompierii băcăuani au fost solicitaţi să intervină pentru a lichida un incendiu care se manifesta într-un apartament de la etajul cinci al unui bloc de tipul parter cu 10 etaje. Imediat, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoplatformă, un echipaj SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă, încadrate cu 17 pompieri militari”, a precizat Ema Tereş.

      Din imobil au fost evacuate de forțele de intervenție aproximativ 60 de persoane, iar alte aproximativ 20 s-au autoevacuat.

      Consiliul Județean preia clădirea fostului Spital Municipal

      Consilierii județeni au fost convocați, la începutul acestei săptămâni, în ședință extraordinară, pentru a se pronunța în privința trecerii clădirii fostului Spital Municipal Bacău, din domeniul public al municipiului, în domeniul public al județului. La eveniment, a fost invitat să participe și primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, dată fiind importanța acestei decizii. Timp de câteva ore, s-au purtat discuții aprinse, repetându-se de multe ori teme deja expuse, și fiecare expediind către adversar replici acide.

      „Teze false”

      În debutul întâlnirii, primarul Stanciu Viziteu a expus un scurt istoric al clădirii, începând cu anul 2005, când apărea normativul prin care se decidea înființarea unității spitalicești, amintind apoi despre cei 7 ani în care au fost executate parțial lucrările la clădire, urmați de falimentul constructorului, dar și despre schimbarea proiectului tehnic de către administrația Necula, în vederea complementarizării cu Spitalul județean de Urgență. Edilul Bacăului a punctat asupra studiului de fezabilitate, realizat în 2017, de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB) prin care se prevedea o serie de pași pentru realizarea acestei complementarizări, precum și amenajarea etajelor 4 și 5, începută de către fostul edil Necula, pentru a putea fi folosite la vindecarea bolnavilor de Covid, iar ulterior a parterului și a subsolului clădirii, în parteneriat cu Consiliul Județean. Potrivit primarului Stanciu Viziteu, până acum, au fost decontate peste 170 milioane de lei, din care peste 85 % din bugetul municipiului Bacău, fie din surse proprii, fie din credite.

      „Pașii prevăzuți în studiu cuprindea elaborarea unui normativ prin care să fie desființat Spitalul Municipal Bacău, pas realizat de guvernul Orban, în 2020. Următorul era includerea acestuia în SJU Bacău, ca parte integrantă complementară, prin reorganizarea spitalului județean. Noua clădire, împreună cu dotarea, rămâne a municipalității și în administrarea SJU, urmând ca reorganizarea serviciului să fie de competența managementului spitalului județean”, a arătat edilul Bacăului, citând din studiul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică. Mai departe, primarul Stanciu-Viziteu a atacat o serie de așa-zise „teze false” abordate de unii aleși județeni la ședința precedentă, respectiv imposibilitatea finalizării lucrărilor în lipsa schimbării proprietarului, precum și riscul de a nu se putea obține finanțări prin PNRR din cauza inexistenței Spitalului Municipal (desființat, prin hotărâre de guvern n.r.). „Fals. Pentru că la etajele 4 și 5, s-a lucrat, în parteneriat cu Consiliul Județean, când proprietar era tot Consiliul Local, acum, la fel, se lucrează pentru parter și subsol. Pe de altă parte, teza fondurilor PNRR este demontată de chiar lista în care figurează cel puțin trei unități medicale din țară care nu au personalitate juridică, exact ca la noi: Centrul de Transplant de la Cluj, Policlinica Municipală de la Constanța și Centrul de Diagnostic și Tratare de Tuberculoză de la București”, a precizat edilul Bacăului.

      „Să lăsăm politicianismul deoparte și să facem politică administrativă”

      Cum era de așteptat, discursul primarului Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a stârnit reacții în lanț, în special din partea consilierilor PSD. „Ați făcut o serie de omisiuni, cu bună știință. Există mai multe feluri de a denatura adevărul: prin prezentarea unor jumătăți de adevăr alături de jumătăți de minciună sau pur și simplu folosind minciuna prin omisiune. (…) În 13 martie 2020, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a emis o hotărâre pentru operaționalizarea celor două etaje – 4 și 5. Era stare de alertă. A fost singura bază juridică. Plus că autorizația de incendiu nu poate fi obținută nici de Consiliul Județean, nici de Spitalul Județean, ci de către proprietar. Mai mult decât atât, să nu se uite că fostul Spital Municipal s-a putut constitui mulțumită faptului că aleșii județeni au aprobat trecerea terenului din proprietatea județului în cea a municipiului, și asta fără prea multe discuții. Pentru că obiectivul în sine era sănătatea băcăuanilor, și nu cine știe ce tertipuri juridice”, a replicat președintele CJ.

      Acesta a mai arătat că deși primăria pretinde că au fost investiți mulți bani din bugetul local, faptul că unitatea nu a fost folosită timp de 15 ani a determinat degradări majore ale clădirii. „Conform unei expertize, a trebuit schimbată toată vata minerală și, în plus, făcute alte compartimentări, și amenajate instalațiile. Ca să nu mai spun că am găsit doar capace la ventilație, fără să existe … instalația de ventilat. Cred că avem percepții diferite asupra a ceea ce înseamnă modul de a realiza un obiectiv de investiții. (…) Să lăsăm politicianismul deoparte și să facem politică administrativă”, a mai spus Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău. Au urmat zeci de minute de contre între cele două părți, dezbateri sterile, adesea fără substanță, pentru ca, abia spre final, să intervină liderul grupului PNL din Consiliul Județean, Cezar Olteanu care a arătat că, „din păcate riscăm să intrăm într-un scenariu care s-a mai văzut: rezerva de apă și altele”. „Avem, nevoie de sănătate. Aici e vorba despre un serviciu public, și nu despre proprietate. Putem prinde o finanțare din fonduri UE, altă soluție nu avem. Nu cred că poate altcineva să finanțeze un obiectiv care nu-i aparține. Noi vom aproba orice proiect care servește asigurării sănătății băcăuanilor”, a declarat Cezar Olteanu, consilier PNL.

      „Cred că ar fi bine să ascultați și ce vă spunem noi, cei care lucrăm în spitalul județean și care suntem zi de zi puși în fața pacientului și care are nevoie de servicii medicale din ce în ce mai performante. Astfel că și infrastructura trebuie adusă la acest nivel. Ca atare subliniez necesitatea ca acest spațiu să fie dat în folosul pacientului, de peste tot, și de la Plopana, și din Bacău. Or, județul Bacău este unul cu foarte puține spitale, fapt resimțit negativ mai ales în perioada pandemiei, când adresabilitatea la SJU a fost destul de ridicată. Or, imaginați-vă ce s-ar fi putut întâmpla dacă acest corp de clădire nu ar fi putut prelua bolnavii de Covid”, a subliniat la rândul său Aurelia Țaga, consilier Pro România.

      Mingea e în terenul consilierilor municipali

      Cert este că, după mai bine de două ore de discuții, proiectul preluării clădirii fostului Spital Municipal în domeniul public al județului Bacău a fost aprobat de 32 de consilieri județeni, restul aleșilor (USR) abținându-se de la vot. Urmează ca măsura transferului de proprietate să fie dezbătută și de Consiliul Local, astfel încât să fie finalizate și restul etajelor fostului spital municipal (1,2 și 3) și integrarea întregii unități medicale în circuitul sanitar al Spitalului Județean de Urgență.

      „Cei care vor decide, până la urmă, dacă vor sau dacă nu vor, dacă e bine sau dacă nu e bine, vor fi doar consilierii municipali. Dar, cred că dacă v-ați da mânile, dacă mergeți împreună la Ministerul Sănătății, ar fi mult mai benefic pentru fiecare dintre noi. Nu considerați un titlu de glorie, nici un exemplu de trufie din partea mea, dar în 2020, s-au dat deoparte supărările și s-a făcut spitalul”, a fost intervenția consilierului Pro România, Cosmin Necula. „Mă aștept ca aleșii locali să surmonteze opacitatea primarului Viziteu și a consilierilor USR, care după 15 ani de șantier urmăresc să blocheze finalizarea lucrărilor și să mențină clădirea fostului Spital Municipal la statutul de… șantier. (…)

      Aștept aceeași responsabilitate și din partea omologilor noștri din Consiliul Local (CL). Un vot în oglindă din partea CL deschide calea pentru integrarea clădirii în circuitul medical al SJU, sub acoperișul unui spital unic, de sine stătător”, a subliniat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.