luni, 8 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1227

Vremuri grele, vremuri rele

Cred că nu este român care să nu resimtă acut avalanșa prețurilor crescute până aproape de refuz. Și cel care, să zicem, are bani cu mult peste medie, tot se simte măcar zgâlțâit de scumpirile continue, la absolut tot. Măcar că de banii ăia nu-și mai ia două sticle de șampanie, ci un sfert dintr-una. Personal, am simțit un șoc de-a dreptul, când am revenit într-un hypermarket, după o săptămână, pentru a-mi reface „stocurile”, adicătelea, litrul de ulei, punga de-un kil’ de zahăr, unul așișderea de făină, hârtia igienică sau apa plată cu PH-ul ridicat etc, etc. Atenție!, după doar o săptămână.

M-am uitat de câteva ori pe bonul de casă, socotind ca un învățăcel, în încercarea de a identifica eventuala greșeală a casieriței sau măcar eroarea softului casei de marcat. Totul era corect, inclusiv jenanta reducere de … șase bani, la nu mai știu ce produs. Să nu-mi spună careva că, pentru toată nebunia asta, de vină e doar Putin.

Și-o fi băgat coada gospodin Vladimir Vladimirovici în prețul carburanților și al gazelor, nu zic ba. Dar, în rest, e „opera” altora. Să fim serioși! Problemele astea își au rădăcinile mult mai adânci și vin din vremea pandemiei, când țara (cu tot cu resurse) a ajuns pe mâinile lui Orban și, mai apoi, ale nefericitului de Câțu, unul dintre cele mai sinistre personaje ale ultimilor trei decenii. Să ne aducem aminte cât a sărit de sus prețul banalei măști sanitare, imediat după declanșarea nebuniei Covid – 19, sau al spirtului și al restului produselor atât de folosite la acea dată … Nici nu vreau să mă mai gândesc la miliardele ajunse în buzunarele „băieților deștepți”, odată cu spitalele modulare dezumflate, de peste tot … și câte și mai câte.  Or, după ce s-a declarat învins coronavirusul, n-a mai scăzut prețul la nimic din toate astea. Dimpotrivă, prețurile (la absolut toate produsele și serviciile) și-au urmat drumul ascendent, nestingherite nici măcar de guvernanți care, fără nicio emoție, ne-au majorat și ROBOR-ul, spaima românilor cu rate. La fel și IRCC-ul.

În fine, robor, cocor, mosor sau mai știu eu ce bazaconie monetară, cert e că al meu Popor e cam disperat, vă spun sincer. Și nu știu cât o să îndure. Pesemne, pensionarii, fiind obișnuiți, bieții de ei, să tot taie din amara felie de pâine, vor sta ceva mai liniștiți, mulțumiți că vor primi câte 700 de lei, însă doar o lună, ca să-și echilibreze, chipurile, bugetul. Dar, în rest, tare mi-e teamă că vor sări în sus, odată ce va exploda mămăliga, de se va auzi și-n rai. Căci, știe toată lumea: pe român îl duci ușor, dar până la … mâncare, frate, la potol, crăpelniță, clămpăneală. Ferească-ne Dumnezeu, să nu fie mai rău ca-n 1907, iarna, dacă s-o porni ceva! Ce ne-am speriat noi când s-au scumpit, în plină iarnă, curentul și gazul, dar ce-o să vorbim singuri, pe stradă, de-acum încolo! Să zicem că, vara asta, o mai fentăm, cu salate, cu zemuri lungi și … multă apă. Mă-ntreb: ce-o să facem, cu toții, la iarnă? Că salariile nu vor crește, mi-e clar.

Niciodată n-au crescut pe timp de criză. Nu se înzdrăvenesc ele pe timp de pace și liniște, darmite acum, când nu-i … Iar prețurile nu vor scădea, că ăștia de vor să facă bani nu-s proști. Nu rămâne de făcut decât să strângem din dinți (care mai avem) și să-i trimitem bunului Dumnezeu, iubitorul de oameni, rugăciuni de milostivire.

 

Indemnizația de șomaj tehnic, pentru o perioadă mai mare

    Angajatorii care, din cauza crizei economice, au fost nevoiți să recurgă la reducerea timpului de lucru vor beneficia o perioadă mai mare de sprijinul financiar din partea statului, prevăzut de lege. Mai exact, aplicarea măsurilor de sprijin financiar acordat angajatorilor și altor entități economice, care se confruntă cu diminuarea producției ca urmare a crizei economice de la nivel internațional, va fi prelungită până la 31 decembrie 2022.

    Aceste măsuri ar fi urmat să înceteze la data de 8 iunie anul curent. Dar Guvernul a aprobat continuarea, până la 31 decembrie 2022, a acordării indemnizației de 75 la sută (de șomaj tehnic) din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, salariaților afectați de diminuarea timpului de activitate cu cel puțin 80 la sută din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută de contractul individual de muncă.

    Acest tip de indemnizație este plătită inițial de către angajator, după care el o va primi din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Angajatorii pot solicita acest sprijin, dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiții. Măsura de reducere a timpului de lucru trebuie să afecteze cel puțin 10 la sută dintre salariații unității și să fie justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară sau dinaintea acesteia cu o lună cu cel puțin 10 la sută. Această diminuare trebuie raportată la luna similară sau media lunară a cifrei de afaceri din anul anterior declarării stării de urgență/alertă din cauza pandemiei cu coronavirus, respectiv 2019.

    Se poate lua în calcul, însă, și reducerea cu acest procent a producției realizate în luna pentru care se solicită aplicarea măsurii sau, cel mult, din cea de dinaintea lunii anterioare acesteia, raportat la același an 2019. Totodată, Guvernul a hotărît prelungirea perioadei de acordare a indemnizației de 41,5 la sută din câștigul salarial mediu brut pentru profesioniștii prevăzuți de Codul Civil, pentru persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor și drepturi conexe și pentru cele cu convenții individuale de muncă.

     

    Revista ATENEU: „Dăruind vei dobândi” sau „Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”

      Nu știu (doar intuiesc că da) dacă redactorii revistei ATENEU se gândesc (sau s-au gândit) la aceste adevăruri rostite de marele teoretician, preot, călugăr, deținut politic Nicolae Steinhardt, atunci când semnează în paginie revistei, însă am citit (și recomand) cititorilor interesanta cronică la un eveniment de care puțină lume a știut și știe, transformată pe parcurs într-un frumos și consistent eseu asupra căruia a trudit pentru noi părintele Constantin Gherasim: „O corespondență pentru eternitatea ființei: Nicolae Steinhardt” (pag. 17). Evenimentul a avut loc recent la Iași, respectiv prezentarea publică a celor 22 de volume apărute în seria de autor, editată de „Polirom” și Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, ceea ce reprezintă opera completă a părintelui Steinhardt, care a avut loc la Universitatea „Al.I. Cuza”, cu participare de excepție. „În mod constant și consecvent, N. Steinhardt s-a bucurat în ultimii 30 de ani de un interes pe care nu cred să-l mai fi întâlnit vreodată la un monah sau chiar intelectual creștin român”, afirmă, în comentariul său Constantin Gherasim. Continuând în aceeași paradigmă (mă intrigă și fascinează), să cititm mai departe din paginile revistei ATENEU, ediția pe luna mai (nr. 633), apărută pe piață, inclusiv în rețeaua de distribuția a SC Deșteptarea SA, revistă care a primit, săptămâna trecută, Premiul pentru cea mai bună revistă, acordat de „Convorbiri literare”, regina de necontestat a publicisticii culturale din România . Costă doar 4 lei, de aceea este de apreciat efortul Consiliului Județean Bacău de a finanța apariția acestei reviste de cultură, care se apropie de centenar.
      • Adrian Jicu – Nichita – Anti-biografica (Analiza volumului „Poetul, ca și soldatul”, de Bogdan Crețu) • Marius Manta– Dialogul artelor (prezentarea Albumului Expoziției Internaționale de Graficã, Fotografie și Sculpturã, coordonat de Angela Scarlat) • Ioan Dănilă în dialog cu Dragoş Pătraşcu – “Personalităţile nu se nasc în fiecare zi” Ştefan Radu – Digitalizarea literaturii (temă de mare interes astăzi) • Elena Ciobanu – În umbra lui Marx • Carmen Mihalache – Captivă într-o lume prea mică (cronică la Performance-ul „Spectacolul lumii – Estul întâlnește Estul“; „Casa este neagră”, un proiect al Centrului de cultură George Apostu) • Constantin Ţînteanu – Calea inefabilă, nedefinibilă (cronică plastică a Expoziției „Peisajul între figurativ și abstract (benefică achiziție publicistică a acestui artist, critic de artă, curator și patron al unei galerii de artă, unică în Bacău s.n.) • Ioan Burlacu – Peisaj în plein-air • Vasile Crăiţă-Mândră – Începuturile peisagistice • Dan Perşa – Ovidiu Ungureanu: o poveste • Dan Petruşcă – Să-i spunem fiarei pe nume • Ion Fercu – Prejudecăţile: infern şi provocare eternă • Ionel Savitescu – Dosarul lui Hitler. Gheorghe Iorga – Arthur Rimbaud. Fețele mitului.

       

      Un telefon mobil, pierdut în Parcul Măgura, restituit de jandarmi proprietarului

        O femeie, care a pierdut telefonul mobil în Parcul Măgura din Târgu-Ocna a avut şansa să îl recupereze datorită echipajului de jandarmi, care se afla în misiune de asigurare a ordinii publice.

        În această după-amiază, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Balneoclimateric din Târgu-Ocna, aflându-se în misiune în Parcul Măgura la activitățile dedicate Zilei Internaționale a Copilului au găsit un telefon mobil.

        Jandarmii au început demersurile pentru identificarea proprietarului telefonului, care după aspect părea a fi al unei femei şi au reuşit să ia legătura cu aceasta, care le-a confirmat că îl pierduse, ulterior fiind restituit.

        Femeia le-a mulţumit jandarmilor pentru gestul firesc şi spiritul civic de care au dat dovadă.

        Victima unui accident feroviar, ajutată de un jandarm și un alt călător

        Victima unui accident feroviar petrecut in această după-amiază, între staţiile C.F.R. Sihlea şi Voetin, la o distanţă de aproximativ 2 km de gara Sihlea, pe sensul de mers către Buzău, a fost ajutat de un jandarm băcăuan și un alt călător.

        Locotenentul Mihai Damian din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, care se afla în timpul liber și se deplasa cu trenul pe ruta Bacău-București, a observat că trenul s-a oprit, deși nu era într-o stație.

        Jandarmul a coborat imediat din tren pentru a vedea ce se întâmplă.

        ,,Am auzit că un bărbat de 71 de ani a fost lovit de tren, am întrebat unde se află, iar acesta era chiar sub vagonul în care eu călătoream.

        Persoana era conștientă, dar sângera abundent, în urma amputării picioarelor. Împreună cu un alt călător am actionat imediat cu o cămașă pentru a-i opri sângerarea și am sunat la 112, înformând despre starea barbatului”, a relatat jandarmul.

        Ulterior, cei doi au asistat persoana până la sosirea echipajului medical în vederea acordării asistenței de specialitate.

        Medicul de pe ambulanță le-a mulțumit celor doi, spunându-le că interventia lor a contat foarte mult, iar faptul că bărbatul este în viață se datorează primului ajutor oferit, care a limitat sângerarea.

        Polițiștii, jandarmii și pompierii urează tuturor copiilor La mulți ani!

        De 1 IUNIE, Ziua Internaţională a Copilului, poliţiştii, jandarmii și pompierii au organizat şi participat la evenimente, alături de copii, părinţi și bunici. 

        Astfel, polițiștii, jandarmii și pompierii, alături de reprezentanți ai Agenţiei Naţionale Antidrog au petrecut câteva ore în mijlocul celor mici, bucurându-se împreună de această zi importantă. 

        Copiii au fost încântați de autospecialele structurilor teritoriale ale M.A.I., tehnica și materialele din dotare, tiroliana și, mai ales, de exercițiul de dresaj canin care a primit aplauze generoase din partea tuturor spectatorilor. 

        Laboratorul criminalistic și cel de educație rutieră au fost unele dintre principalele atracții a celor mici, pasionați de tehnicile și metodele de amprentare, precum și a celor de identificare, culegere și ridicare a mijloacelor materiale de probă. 

        Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și cei ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au reușit să aducă zâmbetul pe fețele copiilor, care, cu ajutorul lor, au învățat să-și dezvolte spiritul de echipă, competitivitatea și fair-play-ul. 

        Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău i-au surprins pe cei mici cu o mulțime de surprize menite să-i distreze, dar și să îi familiarizeze cu domeniul situațiilor de urgență. De la prezentarea tehnicilor de prim-ajutor, la atelierele de prezentare a echipamentelor folosite în misiunile de asanare și până la trasee aplicative. 

        Ne-am bucurat și de faptul că tinerii s-au arătat interesați de meseria de jandarm, polițist sau pompier, adresând întrebări pertinente despre atribuțiile, funcționarea și organizarea celor trei structuri și au avut un dialog interactiv despre modul de acțiune în diferite situații, precum și despre cum pot ei să evite situațiile periculoase.  

        Mulțumim tututor copiilor pentru participare și pentru ca ne-au arătat aprecierea lor sinceră!

        La mulți ani tuturor copiilor!

        Polițiștii băcăuani, implicați în donarea de sânge pentru copii

          Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău s-au prezentat, în zilele de 30 și 31 mai a.c., la Centrul de Transfuzii din din municipiul Bacău, pentru a veni în sprijinul copiilor, prin donarea de sânge.

          Este 01 iunie, cea mai importantă zi din an dedicată copiilor, astfel că, polițiștii băcăuani s-au gândit și la copiii mai puțin norocoși, care au nevoie de sânge pentru a se vindeca și a-și recăpăta bucuria copilăriei.

          Astfel, polițiști de ordine publică, de investigații criminale, polițiști rutieri, de la protecția animalelor, cei de la siguranță școlară și criminaliști s-au alăturat campaniei de donare de sânge pentru copiii care au nevoie de o șansă la viață.

          Profesionalismul, dăruirea și disponibilitatea echipei minunate de la Centrul de Transfuzii Bacău ne determină să revenim ori de câte ori este necesar.

          Prin exemplul nostru, dorim să încurajăm cât mai mulți oameni să doneze sânge pentru a salva vieți.

          Ziua Eroilor evocată emoționant la Universitatea „Vasile Alecsandri”

            Președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, gr. flt. aer. (rtr) dr. Vasile Florea, și veteranul de război gr. (rtr) Ioan Procopie, care în acest an va împlini 103 ani, au fost oaspeții studenților de la Universitatea „Vasile Alecsandri” (UVA). Întâlnirea cu studenții a fost dedicată sărbătoririi Zilei Eroilor marcată în acest an pe 2 iunie, de Ziua Înălțării Domnului în Calendarul creștin ortodox, și a avut loc sub forma unui simpozion intitulat „Cinstire Eroilor Neamului”.

            La simpozion, gr. flt. aer. (rtr) dr. Vasile Florea a susținut prelegerea „Eroii Războiului de Independență și din Primul Război Mondial”, conf. univ. dr. Cristina Cîrtiță-Buzoianu, prorector pentru Etica și imaginea Universității „Vasile Alecsandri”, a evocat semnificație zilei de 2 iunie, iar gr. Ioan Procopie a reiterat cele mai fierbinți episoade din perioada pe care a trăit-o pe front în Al Doilea Război Mondial.

            Întâlnirea venerabilului veteran de război cu studenții a fost una emoționantă și de senzație.

            Joi, 2 iunie, Ioan Procopie, care a primit recent și titlul de Cetățean de onoare al județului Bacău, va fi omagiat la Moinești cu prilejul sărbătoririi Zilei Eroilor și va primi oficial gradul onorific de general oferit de Ministerul Apărării Naționale.

            Omagiu „Reginei înălțimilor”, Smaranda Brăescu

              Joi, 2 Iunie 2022, la ora 13.30, în holul Complexului Muzeal ”Iulian Antonescu” Bacău, din str. 9 Mai, nr. 7, are loc Simpozionul „Smaranda Brăescu- personalitate emblematică a societății românești de la jumătatea secolului XX”.

              Anul 2022 este marcat de împlinirea celor 90 de ani de la realizarea Recordului Mondial Absolut în parașutism, (19 Mai 1932) și, de asemenea, 125 de ani de la nașterea „reginei înălțimilor”, Smaranda Brăescu.

              De aceea, anul 2022 este numit pe drept Anul „SMARANDA BRĂESCU”, recunoscându-i-se, astfel, meritele și excelența; oferindu-i-se prețuirea și respectul pentru curajul și activitatea sa în slujba intereselor României.

              Activitățile organizate: Prezentarea generală a simpozionului- col. (r) dr. Doru-ConstantinTocilă. Moment liturgic (Te Deum)- preot paroh militar Lucian Butnaru. Alocuțiune documentară istorică privind semnificația Zilei Eroilor- muzeograf Marius Istina. Evocarea personalității Smarandei Brăescu în contextul societății românești al anilor 1930-1940. Vernisarea expoziției foto-documentare- prof. Mihaela Băițan, director al Muzeului MilitarNațional”Regele Ferdinand I”-filiala Bacău.

              Vizionare fragmente selectate din filmul documentar al Trustului de Presă al MapN- ”Măndița”, prezentarea cărții scrisă de Eugen Dorin Spătaru, „O viață de om pentru un record”, susținută de fiica generalului-maior Grigore Baștan, Valentina Baștan, prezentarea standurilor de expoziție și documentare ale unităților militare din Garnizoana Bacău, mesajele asociațiilor și sucursalelor locale și naționale, acordarea de însemne și obiecte reprezentative. Manifestarea se va încheia cu un recital de cântece patriotice, susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău.

               

               

               

              NEW PRESS / INTERVIU / PALAT65 / Ciprian Bejenaru, directorul Palatului Copiilor Bacău: ”Scopul principal e acela de a face această instituție mai primitoare pentru copii”

              La acest sfârșit de an școlar, Palatul Copiilor Bacău, instituție de învățământ non-formal, subordonată Ministerului Educației, sărbătorește 65 de ani de activitate. Vă invităm să citiți un interviu, în premieră, cu noul director al Palatului Copiilor Bacău, prof. Ciprian Bejenaru, numit, prin concurs, pe această funcție, la începutul anului 2022. Interviul este realzat de elevi ai Cercului de jurnalism al Palatulu Copiilor Bacău, coordonat de prof. Laura Huiban.

              ”Succes înseamnă pentru mine atunci când copiii înscriși la cercurile Palatului vin aici cu placere

              Ciprian Șerban: Cu ce scop ați devenit directorul Palatului Copiilor Bacău?

              Ciprian Bejenaru: Scopul principal e acela de a asigura activități conforme cu profilul unității noastre, de a aduce o oarecare îmbunătățile în desfășurarea procesului didactic și de a face această instituție mai primitoare pentru copii, în primul rând, dar și pentru cadrele didactice, părinți.

               

              Ciprian Șerban: Cum ați descrie stilul dumneavoastră de management?

              Ciprian Bejenaru: Un stil de management care decurge cumva și din personalitatea mea, un stil democratic, participativ, colegial, un stil care să fie apropiat de colegi, în primul rând, dar și de ceilalți parteneri educaționali, fie că vorbim de părinți, de instituții sau de Inspectoratul Școlar. Un stil de management participativ și democratic.

              Ciprian Șerban: Cum s-a schimbat stilul dumneavoastră de management de la numire până acum?

              Ciprian Bejenaru: N-aș putea spune că s-a schimbat mare lucru, pentru că în aceste patru luni am păstrat acest stil participativ, mă consult în luarea deciziilor cu colegii, atât cu personalul didactic cât și cu personalul didactic auxiliar, adică atunci când aven probleme din domeniul financiar-contabil, cu serviciul financiar contabil, cu serviciul secretariat, în multe detalii. Cer sfatul atunci când am unele probleme pe care nu le pot pătrunde ușor, îmi place să colaborez în general cu colegii, cu oamenii.

              Ciprian Șerban: Care este pentru dumneavoastră definiția succesului?

              Ciprian Bejenaru: Succes înseamnă realizarea obiectivelor, deci în măsura în care îți propui niște obiective să le și atingi într-un termen dat. Bun, mandatul acesta are o durată de patru ani, sunt obiective pe termen scurt, termen mediu, să zic că termen lung ar fi la sfârșitul celor patru ani. Succes înseamnă pentru mine atunci când copiii înscriși la cercurile Palatului vin aici cu plăcere, cu drag, vor să vină, mai antrenează și pe alți colegi de-ai lor sau rude, când vin mai mulți copii și participă cu bucurie la activitățile de cerc și, ori de câte ori mai au ocazia să participe la competiții, mai câștigă premii, să zicem distincții, dar, în general, dacă sunt mulțumiți și copiii și colegii, atunci eu cred că am succes.

              Ciprian Șerban: Care sunt cele mai mari atuuri ale dumneavoastră ca director?

              Ciprian Bejenaru: Eu cred că faptul că sunt apropiat, încerc să fiu apropiat de colegi, să comunic cu ei deschis, să colaborez, nu vreau să mă impun cu forța, nu e genul meu. Cred că acestea ar fi.

              Ciprian Șerban: Care credeți ca sunt cele mai importante contribuții ale unui mananger la locul de muncă?

              Ciprian Bejenaru: Cred că important este să asigure, în limita posibilităților, desfășurarea normală a procesului în instituția pe care o conduce, dar și să aducă niște îmbunătățiri, dacă știe să facă o schimbare măcar, ar fi bine mai multe, să aducă niște îmbunătățiri în activitatea instituției, atunci cred că asta ar fi un succes, o contribuție mare.

              Ciprian Șerban: Ce credeți că fac managerii ce eșuează în acest post, în opinia dumneavoastră?

              Ciprian Bejenaru: Poate unii sunt ușor autoritari, dar aici depinde și de firea fiecăruia, de caracterul fiecăruia, poate am vrea să facem mai multe și sunt sigur că și colegii mei anteriori și-au dorit să facă mult mai multe, dar suntem limitați de bugetul alocat instituției noastre. Cu toate acestea, bine, noi căutăm să mai aducem niște sponsorizări, să aducem și o finanțare extrabugetară. N-aș putea spune că au fost eșuări. Un mare eșec ar fi să pierdem niște cercuri, să pierdem spații, să pierdem copii, asta ar fi, după părerea mea, eșecuri. Sper să n-avem situații de genul acesta.

              Ciprian Șerban: Cum gestionați performanța angajaților dvs.?

              Ciprian Bejenaru: Performanța angajaților e gestionată prin asistența la ore, pe care trebuie să o efectuez periodic, sfaturi, îndrumări din experiența pe care am acumulat-o personal și din experiența altor colegi, și mă mai consult, de regulă, și cu alți colegi, chiar și cu cei pe care îi controlez, până la urmă pe toți trebuie să-i controlez, dar în mod colaborativ.

              ”Îmi doresc foarte mult să fim mai vizibili

              Anisia Mardale: Ce schimbări ați dori să aduceți Palatului în mandatul dumneavoastră?

              Ciprian Bejenaru: Mi-aș dori să inbunătățim măcar puțin baza materială a instituției, să recuperăm pe cât posibil din spațiile care au fost anterior cedate Inspectoratului Școlar sau altor instituții și, pe cât posibil, să îmbunătățim și baza materială a cercurilor, aici depinde în mare parte de bugetul alocat, dar sper să mai reușim să atragem și alte surse financiare, și îmi doresc foarte mult să fim mai vizibili. Vizibili suntem și azi, și cu ocazia activităților din perioada asta, dar mi-aș dori să fim poate un pic mai vizibili.

              Anisia Mardale: Ce va organiza Palatul în legătură cu împlinirea a 65 de ani de la inaugurare?

              Ciprian Bejenaru: Am demarat de câteva săptămâni mai multe proiecte și activități coordonate de cercuri sau la nivel instituțional, concursuri, expoziții, spectacole s.a.m.d. În perioada 1-5 iunie avem un contract de parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, interval în care vom susține, în zilele de 1 și 2 iunie, în Piața Tricolorului, în cadrul proiectului ”Copil talentat, copil la Palat”, coordonat de prof. Claudiu Filip, activități cultural-artistice, vom face o prezentare a activității cercurilor de la Palatul Copiilor, avem numere de dans modern, de muzică populară, muzică ușoară, desene pe asfalt, demonstrații de judo, și vor fi și celelalte cercuri ale Palatului prezente acolo, cu expoziții, lucrări de arte vizuale din concursul ”Palatul viitorului”, desene pe alfalt, expoziții de grafică pe computer, cu o paradă ”Haine reiventate” ș.a.m.d. Cu ocazia asta chiar dorim să fim vizibili, și copiii noștri de la cercuri să fie vizibili cu activitățile lor. De asemenea noi avem și cluburi în județ, Moinești, Comănești, Buhuși, Târgu Ocna și Onești și acolo, în parteneriat cu primăriile din aceste localități, vom avea activități specifice, cercurile de acolo vor evolua de asemenea cu numere de dans, muzică, desene pe asfalt, pictură pe față, și alte activități distractive pentru Ziua Copilului și pentru marcarea a 65 de ani de activitate la Palatul Copiilor. De exemplu, Clubul Elevilor Târgu Ocna împlinește 70 de ani anul acesta, o cifră mai rotundă.

              Anisia Mardale: Cum vă face să vă simțiți faptul că sunteți directorul acestei instituții la un moment așa de important în istoria sa, și anume aniversarea a 65 de ani?

              Ciprian Bejenaru: E o onoare, e o plăcere să fiu directorul acestei instituții, și cu ocazia acestei sărbători cu atât mai mult mă bucur și eu alături de copii și de colegii mei, voi fi prezent pe cât posibil la aceste activități, voi fi și în județ dacă pot, dacă se poate, dar în primul rând voi fi aici, în Bacău, la activitățile despre care am vorbit. Mă bucur de bucuria copiilor și a colegilor mei.

              Anisia Mardale: Care e cel mai greu lucru la slujba de director?

              Ciprian Bejenaru: Mai greu poate fi în obținerea unor fonduri necesare desfășurării activității noastre, și mai ales necesare dezvoltării instituției, atât în asigurarea materialelor necesare, cât și în transformarea spațiilor existente în ceva mai primitor și mai frumos, dar sper să depășim în timp mare parte dintre aceste obstacole și să realizăm ce ne propunem.

              Anisia Mardale: Cum v-ar plăcea să fie Palatul la aniversarea a 70 de ani?

              Ciprian Bejenaru: Mai frumos și cu mai mulți copii. Mai mulți copii bucuroși să văd.

              ”Sper să fi instalat un climat de încredere și colaborare deschisă între colegi”

              Tudor Pascu Mihail: De când ați devenit Director, considerați că Palatul Copiilor a avut schimbări bune? Argumentați vă rog!

              Ciprian Bejenaru: În aceste patru luni nu știu dacă au fost schimbări care să se vadă foarte clar, dar sper că nu au fost înrăutăţiri față de ceea ce fost și sper să fi instalat un climat de încredere și colaborare deschisă între colegi.

              Tudor Pascu Mihail: Care sunt părțile bune ale Palatului?

              Ciprian Bejenaru La cercurile instituției copiii vin de plăcere, nu sunt obligați, aici nu se acordă calificative, note, nu există absențe, nu lăsăm corigenți sau repetenți. Toate activitățile sunt cu benevole iar copiii participă cu plăcere și de drag.

              Tudor Pascu Mihail: Dar cele rele?

              Ciprian Bejenaru Pe parcursul anului școlar am observat la mai multe cercuri, dacă nu chiar la toate, că unii copii abandonează activitățile noastre. Eu sper că acest abandon se datorează doar lipsei de timp. În schimb, am văzut că sunt cereri de înscriere și în timpul anului școlar, chiar și zilele trecute am primit cereri de înscriere la unele cercuri.

              Tudor Pascu Mihail: Credeți că un director este cel mai important om dintr-o instituție? Dacă da, de ce? Dacă nu, care este acela?

              Ciprian Bejenaru: Nu pot să spun că directorul este cel mai important om, el este un factor care contribuie la desfășurarea normală a activității. În această instituție toți suntem importanți, pentru sănătatea noastră, femeia de serviciu este foarte importantă, de exemplu, fiecare cadru didactic care își coordonează activitatea de cerc, fiecare copil care vine la noi este important, fiecare om contează pentru noi. Directorul este important și prin faptul că mai semnează documente, emite acte necesare bunei desfășurări administrative.

               

              ”Directorul e un conducător, dar cred că în primul rând e important să fii un bun coleg”

              Maria-Alexandra Vaman: Cine este, de fapt, persoana din spatele domnului director Ciprian Bejenaru? Cum vă caracterizați ca persoană?

              Ciprian Bejenaru:: Păi, cum să spun eu… În general, sunt un om calm care caută să colaboreze cu cei din jur, cu colegii, atât cadrele didactice cât și cu personalul didactic auxiliarm adică secretariat, contabilitate, nedidactic… De felul meu, sunt un om calm, căruia îi place să colaboreze pentru realizarea obiectivelor și consider că sunt un om căruia îi place să se perfecționeze, dacă se ivește o ocazie de a mă perfecționa, merg să realizez și acel demers. Ca la orice om, mai sunt și defecte, încerc să nu le arăt aici la acest job, nimeni nu-i perfect, dar aici cred că mai bine ar răspunde colegii.

              Maria-Alexandra Vaman: Cum arată o zi din viața dumneavoastră în calitate de director?

              Ciprian Bejenaru: Dimineață, la prima oră, consult e-mail-urile instituției, atât mesajele de pe adresa de director al instituției, cât și cele de pe celelalte adrese ale Palatului, mesajele de pe WhatsApp, deci corespondența instituțională, și consult agenda. În general, știu ce am de făcut în ziua aceea, dar eu mă mai uit și în agendă, mai întreb colegii de la secretariat sau contabilitate și, în funcție de ce se ivește în ziua respectivă, caut să le rezolv toate sarcinile. Deci, dimineață de la 08:00, încep cu verificarea corespondenței, cu asistență la ore. Am avut perioade în care a trebuit să efectuez și inspecții la colegi și nici nu-mi dau seama uneori cum trece timpul, mă prinde ora 16.00 sau 17.00 după amiaza, altădată m-a prins ora 20.00, la Palat sau în județ, depinde de situație.

              Maria-Alexandra Vaman: Care este obiceiul la care nu ați renunța niciodată?

              Ciprian Bejenaru: La care nu aș renunța? Cred că băutul cafelei…

              Maria-Alexandra Vaman: De ce?

              Ciprian Bejenaru: Pentru că îmi place cafeaua, nu exagerez, dimineața după ce iau micul dejun, servesc și o cafea.

              Maria-Alexandra Vaman: Ce vă place să faceți în timpul liber?

              Ciprian Bejenaru:: Îmi place mult să călătoresc, să merg cu mașina personală în județ sau în țară, în limita posibilităților, a timpului disponibil, și, de asemenea, să mă relaxez, să urmăresc un film bun, un film clasic sau să citesc o carte… Aici recunosc, mai puțin în ultima vreme. Îmi place, mai ales acum, când e vreme frumoasă, să ies, să mă plimb și prin parc, cam asta.

              Maria-Alexandra Vaman : Dacă ar fi să descrieți Palatul Copiilor în cinci cuvinte, care ar fi acelea?

              Ciprian Bejenaru: Performanță, profesionalism, bucurie, culoare, dinamism.

              Maria-Alexandra Vaman: De ce?

              Ciprian Bejenaru:: Cred că acestea ar fi cuvinte care reprezintă instituția, activitățile noastre și pe copiii noștri.

              Maria-Alexandra Vaman: Ce înseamnă Palatul Copiilor pentru dumneavoastră?

              Ciprian Bejenaru:: E mai mult decât un loc de muncă , a devenit și o pasiune, și o plăcere. E, aș putea spune, aproape a doua familie.

              Maria-Alexandra Vaman: Care este cartea dumneavoastră preferată?

              Ciprian Bejenaru:: Recent, am citit un roman de anticipație, ”Teoria haosului”, era vorba acolo de o societate ipotetică, care se conducea după niște reguli, care de fapt nu existau.

              Maria-Alexandra Vaman: Dacă ar fi să trăiți 65 ani într-o carte sau într-o serie, la alegere, care ar fi aceea?

              Ciprian Bejenaru:: Nu știu, poate într-un… mi-a plăcut foarte mult serialul ”Star Treck”, cred că într-o carte de acel gen, în care să explorez lumea, oameni noi, locuri noi, probabil, cred că mi-ar plăcea mult și într-un roman de Jules Verne.

              Maria-Alexandra Vaman: Ce înseamnă pentru dumneavoatră să fiți director?

              Ciprian Bejenaru: În primul rând, înseamnă să fiu un coleg care să asigure în limita posibilităților un sprijin pentru ceilalți colegi în desfășurarea optimă a activității. Directorul e un conducător, dar cred că în primul rând e important să fii un bun coleg

              Maria-Alexandra Vaman : Cum definiți lumea în care trăim?

              Ciprian Bejenaru:: Lumea? Agitată și imprevizibilă, în ultima vreme, și poate uneori m-a cam dezamăgit așa, în lumina ultimelor evenimente.

              Maria-Alexandra Vaman: Ce mesaj vreți să transmiteți acestei generații de elevi care vin la Palatul Copiilor?

              Ciprian Bejenaru: Să vină aici cu plăcere, cu drag, să persevereze în activitățile pe care le desfășoară, pentru că eu zic că au ce învăța, lucruri noi care vin în completarea celor învățate la școală sau citite în niște cărți. Cred că aici au posibilitatea să își descopere unele talente, poate pe care nu le bănuiau sau să exerseze talente pe care le au. Să vină aici, cu plăcere, cu drag.

              Maria-Alexandra Vaman: Care sunt avantajele și dezavantajele copilăriei de astăzi?

              Ciprian Bejenaru: Avantajele, poate faptul că avem posibilitatea să călătorim, să studiem aproape oriunde dorim, mai ales în Europa, în Uniunea Europeană. Părerea mea este că acesta ar fi unul dintre principalele avantaje ale zilelor noastre. Ca dezavantaj, poate mijloacele multimedia, care ne atrag și care consumă mult timp, mai ales copiilor, tinerelor generații, și poate mulți nu mai știu să bată o minge.

              Faptul că am urmat cursurile Cercului de electronică și-a pus amprenta și asupra evoluției mele profesionale

              Paul Șolot: Care a fost visul dumneavoastră de când erați mic?

              Ciprian Bejenaru: Cred că la un moment at am visat să fiu aviator, dar cred că mulți copii își doreau lucrul ăsta, am avut ocazia la cinci ani, țin minte, să zbor cu avionul la București, de aici, de la Bacău. Dacă era după mine, m-aș fi dus în cabina piloților (râde, nota mea). Știu că eram foarte agitat, dar eram entuziasmat de ceea ce vedeam pe hublou. Un alt vis a fost să fiu fotbalist, am jucat fotbal la un moment dat la Clubul Letea Bacău, cam un an și ceva, în clasa a VI-a, a VII-a, apoi am renunțat ca să mă ocup mai serios de carte.

              Paul Șolot: V-a plăcut școala când erați mic?

              Ciprian Bejenaru: Da, mai ales în clasele primare cred că era curiozitatea, plăcerea de a descoperi universal literelor, de a citi, faptul că reușeam să citesc eu singur subtitrarea filmelor, fără să îi mai întreb pe părinți ce scrie, pentru mine era o mare realizare, de asemenea când reușeam să rezolv singur unele problem de matematică, iarăși era o mare satisfacție, chiar îmi plăcea. Pe măsură ce am crescut, să zicem că au mai apărut și alte tentații, dar, în general, erau legate de joacă.

              Paul Șolot: Ați fost elev la Palat când erați mic sau v-ați dorit?

              Ciprian Bejenaru: Da, am fost elev al Palatului, în 1987 – 1988, atunci se numea Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei, era destinată copiilor de la gimnaziu, ciclu primar și grădinițelor. Am fost la Cercul de aeromodele în clasa a VII-a, iar în clasa a VIII-a și în clasa a XI-a am fost la Cercul de electronică. De fapt, faptul că am urmat cursurile Cercului de electronică și-a pus ampreta și asupra evoluției mele profesionale, de aici am hotărât să-mi aleg o carieră tehnică, în domenul electric. Și iată că am ajuns în Palatul Copiilor Bacău ca profesor de electrotehnică.

              ”Aș face un sediu mult mai spațios și mai primitor și aș dota pe toată lumea cu tot ce are nevoie, atât pe colegi, cât și pe copii

              Vladimir – Alexandru Moțoc: Care este cea mai mare realizare a Palatului de când sunteți director?

              Ciprian Bejenaru: Cea mai mare realizare a Palatului cred că e acest proiect legat de aniversarea a 65 de ani de existență. Cel puțin, acesta este cel mai important eveniment ce se derulează în instituția noastră de când am venit eu ca director. În fiecare an, Palatul Copiilor organiza spectacole cu ocazia zilei de 1 Iunie în Piața Tricolorului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, dar de această dată îi dăm o amploare ceva mai mare, deoarece împlinim și această vârstă de 65 de ani.

              Vladimir – Alexandru Moțoc Cum ați ajuns să aveți această funcție? Dorință sau coincidență?

              Ciprian Bejenaru: Cred că mai degrabă a fost o împrejurare, un concurs de împrejurări. Funcțiile de director și director adjunct din instituțiile de învățământ preuniversitar au fost scoase la concurs în toamna anului trecut. Pentru mine, a fost mai mult o provocare , am vrut să vad cum m-aș descurca la acest concurs, am vrut să văd mai întâi ce se întamplă. Am participat și am câștigat.

              Vladimir – Alexandru Moțoc: Cum definiți dumneavoastră copilăria?

              Ciprian Bejenaru: Copilăria, după părerea mea, ar fi perioada cea mai frumoasă din viață, pentru că, cel puțin așa am perceput-o eu, principala grijă era școala și, după aceea, să mă joc. Restul grijilor erau pe părinți.

              Vladimir – Alexandru Moțoc Dacă ați avea posibilități nelimitate ce îmbunătățiri ați aduce Palatului?

              Ciprian Bejenaru: Aș face un sediu mult mai spațios și mai primitor și aș dota pe toată lumea cu tot ce are nevoie, atât pe colegi, cât și pe copii. Chiar aș face un sondaj în rândul copiilor să văd cam ce ar dori ei să facă aici și cu ce materiale și clar le-aș asigura. Posibil, aș organiza și excursii și tot ce mi-ar veni prin minte.

              Vladimir – Alexandru Moțoc: Cum ați ajuns la așa numita “Casă a Pionierilor” și cum ați aflat de aceasta?

              Ciprian Bejenaru: Inițial, am aflat de la școală și de la colegi. Aveam colegi mai mari care frecventau în acea vreme Casa Pionieriilor. Eu fiind in acea perioadă in clasa a VII-a am aflat de la colegii de clasa a VIII-a. Am aflat ceva și de la televiziune pentru că era duminica, spre exemplu, o emisiune “Lumea Copiilor”, dimineța, pe la 10.00, și acolo erau deseori prezentate și activități ce făceau parte din această Casă a Pionierilor, Șoimilor Patriei. Mi s-a părut interesant faptul că aveau caracter aplicativ, mai puțină teorie și era ceva nou față de ce învățam noi la școală.

              ”Doresc să rămân același coleg”

              Vlad Pavalache: Ce facultate ați urmat? V-a plăcut?

              Ciprian Bejenaru: Am urmat Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău Facultatea de Inginerie, specialitatea Energie Industrială. Mi s-a părut interesant fiind în domeniul electric, mi-am dorit să urmez o facultate de inginerie în domeniul electric.

              Vlad Pavalache: Acum că aveți job-ul de director vă tratează lumea în alt fel?

              Ciprian Bejenaru: Un pic, da, însă nu încurajez asta neapărat, doresc să rămân același coleg.

              Vlad Pavalache: Vă iubiți jobul? Ați fi dorit să fi făcut altceva?

              Ciprian Bejenaru: Nu, chiar mi-a plăcut foarte tare de când am venit în această instituție să fiu profesor de elctrotehnică. Ca director, am ajuns printr-un concurs de împrejurări, fiind o întâmplare, mai mult dorind să văd în ce constă acel concurs. Îmi place instituția, îmi place mediul în care lucrez, îmi plac colegii si copiii care vin la cercurile Palatului.

              Foto credit: Mara Lazăr, elevă la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

              Șofer blocat și încătușat după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor

                FOTO: Petru Zaharia

                În această dimineață, în zona Autogării Bacău, o mașină cu numere de Neamț a fost blocată de o autoutilitară a Poliției.

                Șoferul – spun martorii – a fost scos din mașină, pus jos și încătușat.

                Se pare că mașina respectivă nu oprise la semnalele polițiștilor.

                Concurs regional pe teme economice la Universitatea „Vasile Alecsandri”

                  Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, în colaborare cu Liceul „Vasile Conta” Tîrgu Neamţ, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focşani, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, Liceul Tehnologic „Joannes Kajoni” Miercurea Ciuc și Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci, au organizat în data de 28 mai 2022, la sediul Facultății de Științe Economice, etapa finală a Concursului regional pe teme economice „Ion Ionescu de la Brad”, eveniment ce are ca scop principal promovarea excelenței în educație, precum și a parteneriatului educațional.

                  Totodată acest eveniment cinstește memoria economistului, statisticianului, profesorului și omului politic Ion Ionescu de la Brad, savant și personalitate distinsă a județului Bacău.

                  Această formă de competiție preuniversitară este la a patra ediție, având un trend ascendent, contribuind la creșterea imaginii învățământului prin parteneriatul între învățământul universitar băcăuan și cel preuniversitar la nivel zonal.

                  Evenimentul a fost susținut de către Consiliul Județean Bacău și SC Aerostar SA Bacău.
                  Competiţia s-a desfăşurat la nivelul a 10 secţiuni: Bazele contabilităţii – clasa a IX-a, Economia întreprinderii – clasa a IX-a, Contabilitate generală – clasa a X-a, Protecția consumatorului – clasa a X-a , Contabilitate – clasa a XI-a, Marketingul afacerii – clasa a XI-a, Administrarea firmei – clasa a XI-a, Analiza economico – financiară – clasa a XII-a, Elemente de statistică – clasa a XII-a, Finanţe şi fiscalitate – clasa a XII-a.

                  Bacăul nu este un oraș pentru vegani. Orașul se află pe locul 27 din 30 în privința restaurantelor și opțiunilor vegane

                  Băcăuanilor le place carnea și nu dau doi bani pe alimentația vegană sau vegetariană. Conform unui studiu realizat de SRD Media în colaborare cu echipa Bookingham, municipiul Bacău ocupă abia locul 27 în primele 30 din cele mai mari orașe din România, top calculat pe baza interesului localnicilor pentru veganism și vegetarianism, volumului de căutări, în funcție de populație, și numărului de restaurante cu opțiuni vegane și vegetariene, raportate la populația orașului.

                  Conform Bookingham.com, datele arată că Transilvania e cea mai populară regiune din România pentru vegani și vegetarieni. Cluj-Napoca se situează pe primul loc, cu un scor de 81.86, urmat de Sibiu pe locul doi, cu un scor de 65.90.

                  Bucureștiul are un scor de 63.97, poziționându-se astfel pe locul 3. Top 5 e completat de Brașov (61.65) și Timișoara (61.30).

                  Alte restaurante care oferă diversitate pentru vegani și vegetarieni, se găsesc tot în orașele mari din țară: Iași (57.13), Oradea (55.04) și Constanța (54.60).

                  La coada clasamentului, se află Bacăul (38,16), Brăila (37.25), Focșani (32.52) și Botoșani (32.50). Din top 30, acestea sunt orașele cele mai hotărâte în privința faptului că cea mai bună legumă rămâne, totuși, porcul…

                  Și reciclarea poate fi un spectacol!

                    Palatul Copiilor Bacau prin Cercul ”Protecția Mediului-Ecologie” si Liceul Tehnologic ”Dumitru Mangeron” Bacău au lansat o invitație tuturor unităților de învățământ preuniversitar. De ziua lor, elevii de toate vârstele din județul Bacău sunt îndemnați să recicleze bidoanele de plastic și să colecteze capacele acestor recipiente. Cu ajutorul lor, micuții vor crea în Piața Tricolorului mozaicuri multicolore pe tema ”Pădurea și Copilăria”.

                    Vor fi răsplătiți, ca în fiecare an, cu diplome și premii oferite de sponsorul nostru generos – Direcția Silvică Bacău.

                    La finalul activității capacele vor lua drumul reciclării iar contravaloarea lor va fi dirijată către un caz umanitar. Natura va fi mai curată prin numărul mare de PET-uri reciclate iar Piața Tricolorului va fi pentru câteva ore un loc frumos, care va zumzăi de vocile copiilor creativi și entuziaști. Palatul Copiilor Bacău sărbătorește în același timp 65 de ani de existență.

                    Pe scena pusă la dispoziție de Primăria Bacău vor evolua micii artiști de la cercurile de muzică ușoară, populară, teatru, etc în cadrul manifestării ”Copil talentat… Copil la Palat!”. Toate cercurile vor antrena copiii spectatori în diverse activități interesante, așa că îi asteptăm în număr cât mai mare, la sărbătoarea copilăriei. Concursul de creație (ajuns la ediția nr. 8!) va lua startul la ora 12:30.

                    „Ziua Copilului” altfel  

                    Titlul de mai sus nu arată nicio aliniere la inițiativa aplicată de câțiva ani în școlile din România, numită chiar așa, „Școala altfel”, prin care se încearcă un alt mod de a face educație școlară, prin activități ieșite din tiparele obișnuite, din rigorile metodelor clasice.

                    Titlul mi-a fost inspirat de un ONG care încearcă să ne atragă atenția asupra sărbătorii anuale dedicată copiilor, dar la date diferite în unele țări. La unii, data este 20 noiembrie, ziua în care a fost adoptată Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. În fosta URSS și în țările care i-au fost satelitare, deci și la noi, data aleasă a fost 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. Multe țări au optat însă și pentru alte date din calendar.

                    Consemnăm, în aceste zile sau în preajma lor mai ales acțiuni standard dedicate copiilor, organizate de instituții de stat sau de organizații de diferite orientări, de regulă evenimente edulcorate specifice lumii celor mici. Anul acesta m-am trezit, însă, pe e-mail, cu un apel care are și un ușor iz publicitar. Semnalul vine de Asociația BookLand, care ne atrage atenția că în problema acestei sărbători ar trebui să vedem și o altfel de realitate. „Încă există o mare discrepanță între deziderate și realitate – spun ei. Potrivit UNICEF, circa 170 de milioane de copii lucrează, jumătate dintre ei chiar 16 ore pe zi. Evident că aceștia nu mai au când să meargă și la școală. Iar exploatarea copiilor prin muncă (70% activitate agricolă) este de trei ori mai mare în mediul rural decât în urban”.

                    Și exemple sunt date și din România: 21% dintre copiii din mediul rural consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiți, potrivit studiului ″Bunăstarea copiilor din mediul rural″ (Fundația World Vision România 2020). 80% dintre ei muncesc 1-2 ore pe zi în gospodărie, fac curățenie, îngrijesc animalele sau au grijă de alți membri ai familiei. (Doar) o treime dintre părinți recunosc că au un comportament necorespunzător cu proprii copii (îi îmbrâncesc, jignesc, lovesc). Iar 1 din 10 copii recunoaște că seara se duce flămând la culcare.

                    Șirul exemplelor, credibile, continuă. Asociația BookLand nu uită, totuși, să arate că ea reprezintă „un demers educațional de amploare, unic în Romania: renovează și dotează școli în mediul rural, inspiră tinerii prin intermediul interviurilor cu persoane excepționale care și-au îndeplinit visele și organizează cele mai cool tabere”. Să mai spun, doar, că BookLand a renovat o școală și în județul Bacău, la Țepoaia (Motoșeni).

                    Ziua Copilului înseamnă deci un cumul de activități și realități „altfel”.

                     

                    Clasa ECO din curtea școlii

                      Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Bacău, reprezentată de director, prof. Hahui Mihaela, are de la începutul acestei săptămâni o clasă în aer liber, amplasată strategic în curtea acesteia, printre copacii înfrunziți.

                      Acțiunea „Clasa ECO din cutea școlii” este cuprinsă în proiectul local „Pădurile- sursă de viață” care se defășoară pe o perioadă de 2 ani, iar scopul acesteia este formarea conduitei și conștiinței morale a elevilor, de protejare a mediului înconjurător prin implicarea în activități de ecologizare și desfășurarea unor lecții în afara sălilor de curs.

                      „Clasa ECO”, așa cum a fost numită de inițiatoarea proiectului, prof. Dascălu Mădălina, a fost construită din materiale reciclabile (paleți de lemn, cauciucuri uzate, plăci de pal subtire) cu ajutorul unor părinți ai elevilor școlii, care au luat în serios acestă inițiativă, au venit cu materialele, uneltele necesare și buna dispoziție ca să transpună în realitate ideea.

                      Odată confecționate băncile, elevi din clasele a VIII-a B, a VII-a A și clasa I, coordonați de prof. Budeanu Cristina, prof. Dumea Liliana și prof. înv. Pricopoaia Manuela, au adus vopsea și le-au vopsit în culori vii. Câteva clase din ciclul primar, de la clasele a III-a A și C,respectiv clasa I, îndrumați de prof. Ghiurcă Florentina,

                      Prof. Lungu Andriana și prof. Hodea Cristina, au adus diferite specii de flori pe care le-au plantat în cauciucurile uzate donate de un părinte de la clasa pregătitoare D, a cărei coordonator este prof. înv. Posmag Claudia. Elevii clasei a II-a, îndrumați de prof .Porcescu Izabela, au pictat indicatoare cu mesaje specifice protecției mediului pe care le-au fixat la intrarea principală a grădinii și pe trinchiurile copacilor.

                      Pentru a primi un feedback din partea elevilor, prof Ștefănică Anca și prof. Radu Mihaela, au organizat un concurs de desene cu tema „Protejând natura ne bucurăm de ea”, iar lucrările cele mai reprezentative au fost expuse în Clasa ECO.

                      Copilăria este un dar pe care îl vom păstra în suflet toată viața

                        Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr.2 Comănești, Școala Gimnazială „C. Porumbescu” și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului au petrecut împreuna o zi de suflet pentru suflet.

                        Prin activități de joc, muzică, ritm și mișcare, cei 40 de elevi implicați în evenimentul desfășurat în ultima zi a lunii mai au legat prietenii și au desfășurat jocuri de întrecere unde au primit recompense oferite de sponsori.

                        Obiectivele activitatii au fost: integrarea copilului cu cerințe educative în societate prin activități interactive, joc și mișcare; socializare, implicare, colaborare între copii.

                        Coordonatorii activității din partea CSEI nr.2 Comănești, dir.prof. Acsente Teddi Constantin, consilier educativ prof. Ardeleanu Oana, Scoala Gimnazială „C.Porumbescu” , dir. prof. Sichin Giany, prof. învățământ preșcolar Spătaru Claudia și Anton Mihaela, iar din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a participat Albu Liliana, asistent social.

                        Ziua Copilului – prilej de bucurie pentru toți elevii Școlii Gimnaziale „C. Platon” Bacău

                          La Școala Gimnazială „C. Platon” Bacău, bucuria, inocența copilăriei și starea de bine a fiecărui copil au făcut parte din programul zilei de 31 mai. Au fost organizate o serie de activități, pe grupe de vârstă, care au marcat „zilele școlii” dar și începutul manifestărilor prilejuite de Ziua Copilului. La structurile școlii Grădinița cu Program Normal „Violeta” a fost organizată o expoziție de desene și picturi cu titlul generic „Cartea călătoare”, s-a vizionat un spectacol de teatru de păpuși, s-a desenat pe asfalt, s-a cântat și s-a dansat, iar la Grădinița cu Program Prelungit 33, s-a organizat o „Șezătoare de voie bună cu mici și mari împreună”, un concurs de ghicitori cu recunoașterea personajelor din poveștile îndrăgite, jocuri libere în curtea grădiniței, concursul muzical „Cel mai îndrăgit interpret” și o drumeție pe Insula de agrement. Pentru elevii de nivel primar și cei de gimnaziu a fost organizat un „Carnaval al personajelor din povești”, un târg de jucării și activități sportive. „Ziua Copilului este un eveniment care ne îndeamnă să nu uităm să ne bucurăm în fiecare zi precum copii, să ne lăsăm inspirați de lucrurile simple, să uităm de griji, să fim prietenoși, buni și generoși”, au transmis cadrele didactice de la Școala Gimnazială „C. Platon”.

                          Vom plati datoria de război a Ucrainei!

                          Așa cum precizam și cu alte ocazii, victimele acestui război sunt cetățenii europeni. Ucrainienii și rușii au răfuieli și trădări istorice. E o chestiune de reglat în familie, însă oalele sparte o să le plătim noi, europenii. Conform agenției de presă https://www.reuters.com/world/us-suggest-tariffs-russian-oil-alternative-embargoes-officials-2022-05-17/,Statele Unite ale Americii vor să propună țărilor Uniunii Europene să impună o taxă pentru petrolul furnizat din Rusia ca alternativă mai rapidă la embargoul petrolului. „ Deoarece petrolul rusesc este vândut cu reducere în comparație cu valorile de referință mondiale, tariful poate fi stabilit la un nivel care va acoperi simultan o parte din acest decalaj și va reduce profiturile Rusiei”, a spus sursa citată. ,,…Taxa pentru petrol nu ar trebui să fie prea mare, astfel încât Rusia să poată obține un profit peste propriile costuri și, în același timp, să aibă un stimulent să continue exportul.” Trezoreria SUA mai vrea să propună ca banii încasați ca taxă pentru petrol să fie trimiși la fondul de reconstrucție postbelică a Ucrainei. Raționamentul este uluitor de cinic. Cu alte cuvinte, europenii și Rusia, pentru a beneficia de autorizarea unchiului Sam în ceea ce privește achizițiile de petrol dinspre Rusia spre Europa, trebuie să accepte două condiții; europenii să suporte o taxă de achiziție inclusă în preț, pe care să o plătească Ucrainei, iar rușii să mai reducă din prețul actual, ceea ce ar presupune revenirea la prețul dinaintea conflictului. De ce trebuie să plătească europenii reconstrucția Ucrainei când SUA a încurajat conflictul? Raspunsul e simplu. Pentru că pot. Statele Unite tocmai au creditat Ucraina cu cca. 40 mld. dolari, bani pe care îi vrea înapoi. La fel și FMI, care este creditorul Ucrainei, la fel și niște fonduri private americane….., care înainte de conflict apucaseră să cumpere 20% din datoria suverană a Ucrainei. Cum Ucraina va fi falită la finalul conflictului, cineva trebuie să achite nota de plată. O vor face europenii în mod indirect, susținând reconstrucția Ucrainei pt. ca aceasta să-și poată plăti datoriile. Și dacă nu era suficient de clar că Europa e doar o anexă a politicii SUA, acum nu mai există nici o îndoială. După publicația austriacă https://www.weeklyblitz.net/oped/deceiving-european-allies-united-states-increases-oil-import-from-russia/ ,, într-o mișcare contrastantă față de presiunile asupra aliaților europeni pentru a nu cumpăra petrol rusesc, pe fondul crizei din Ucraina, SUA a crescut importurile de țiței din Rusia cu 43% sau 100.000 de barili pe zi, în ultima săptămână (începutul lunii aprilie n.n.) ….Mai mult, Washington a permis companiilor sale să importe îngrășăminte minerale din Rusia, recunoscându-le drept bunuri esențiale…” Cui Heng, cercetător asistent de la Centrul de Studii Ruse al Universității Normale din China de Est, citat de publicația austriacă a declarat că ; ,,…politica SUA față de Rusia este centrată pe două aspecte – unul fiind liberalismul, pentru a contracara sistemul politic și ideologia colectivă a Rusiei și celălalt fiind pragmatismul, pentru a servi intereselor naționale ale SUA. Din nevoia de a se confrunta ideologic cu Rusia, SUA îi atrag pe aliați să sancționeze Rusia, în timp ce, din nevoia realității, SUA cumpără energie rusească la un preț mai ieftin și o vinde Europei la un preț mai mare, pentru a-și servi interesele naționale. În cele din urmă, Europa devine victimă – bogăția europeană curge către SUA și ajută la consolidarea avantajului dolarului față de euro.” Practic SUA încearcă să se interpună parazit, în relația dintre producător și beneficiarul final pentru a-și rezolva propriile interese. După https://tass.ru/politika/14741761 , Rusia este gata să exporte cereale și îngrășăminte în cazul în care sancțiunile sunt ridicate. Președintele rus Vladimir Putin a declarat acest lucru într-o conversație telefonică cu premierul italian Mario Draghi, a informat joi serviciul de presă de la Kremlin. Conversația a avut loc la inițiativa părții italiene. În timpul discuției privind problemele de securitate energetic, a fost confirmată intenția părții ruse de a asigura în continuare aprovizionarea neîntreruptă cu gaze natural a Italiei, la prețurile stabilite în contracte” Sigur că ,,tiranul, criminalul și cancerosul” Putin își va îndeplini obligațiile contractuale. Dar, „partenerii” americani vor ajuta Italia din perspectivă energetică Anterior, compania italiană de energie Eni a anunțat că a deschis un cont de ruble la Gazprombank, care, conform noii scheme, va plăti în ruble. În acest timp, Ucraina sângerândă și sfâșiată nu mai are alternative, declarațiile sale sunt contradictorii după cum îi este dictat discursul de creditorii săi. Un exemplu îl constituie informația, ,,în buclă” , furnizată în 30 mai de publicația ucrainieană https://ukranews.com/news/859904-rossiyane-ponesli-ogromnye-poteri-ofitserov-srednego-i-mladshego-zvena-razvedka-britanii care, invocând o sursă externă, încerca să credibilizeze informația, asigurându-si cititorii că; ,,ocupanții ruși au suferit pierderi uriașe în rândul ofițerilor de nivel mediu și inferior în timpul invaziei Ucrainei. În viitor, aceasta va duce la o scădere a moralului armatei ruse, se precizează în mesajul Ministerului Apărării al Marii Britanii pe Twitter.” Deci Marea Britanie ar fi fost sursa informațiilor de pe propriul teatrul de operațiuni al Ucrainei. Aceeași publicație, https://ukranews.com/news/859908-okkupanty-gotovyatsya-nastupat-na-slavyansk-i-pytayutsya-okruzhit-vsu-v-dvuh-rajonah-genshtab titra în aceeași zi, informații contrare ipotezei tocmai avansate; ,,… Ocupanții ruși continuă să desfășoare operațiuni ofensive în Zona Operațională de Est….. În  direc

                          ția Seversk,  inamicul a lansat lovituri aeriene …. În  direcția Harkov ,  inamicul a tras în zonele de la nord și nord-est ….În  direcția slavă, gruparea inamică regrupează trupe pentru a relua ofensiva ….. În Donețk  , unitățile de agresor își concentrează principalele eforturi pentru a izola trupele ucrainene .. În Limansky,  inamicul se regrupează pentru un atac ulterior … În  direcția Severodonețk,  inamicul este înrădăcinat în periferia de nord-est și sud-est a orașului … În  direcția Bakhmut,  invadatorii se regrupează ….. În  direcția Zaporozhye,  ocupanții au întărit grupul … În direcția Krivoy Rog, inamicul continuă să bombardeze pozițiile Forțelor Armate ale Ucrainei …” Prizonierul propriei legende, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, declara pe 29 mai, într-un discurs adresat naţiunii, că; ,,… Ucraina va lua înapoi tot ce îi aparţine. Tot. Categoric. Şi este doar o chestiune de timp. … Facem totul pentru asta  Cu două zile înainte însă, ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba, care cerea Occidentului să livreze Ucrainei armament greu avea altă reprezentare asupra realității; ,, Forţe ruse avansează şi câştigă teren încet în Donbas. Linia apărării ucrainene întâmpină dificultăţi serioase. Situaţia militară este mai rea decât se spune.” Jacques Baud, colonel al armatei elvețiene, expert în informații militare și adjunct NATO, analizând războiul din Ucraina în cadrul unui interviu preluat de https://www.alertadigital.com/2022/04/21/jacques-baud-coronel-del-ejercito-suizo-experto-en-inteligencia-militar-y-adjunto-en-la-otan-analiza-la-guerra-en-ucrania-el-enfoque-belico-ruso-es-muy-diferente-al-de-eeuu/ , spunea; ,,… fiecare țară își impune propriile sancțiuni împotriva Rusiei și știm foarte bine că acest lucru nu duce nicăieri. Ceea ce m-a șocat în mod deosebit a fost declarația ministrului francez al economiei că vor să distrugă economia rusă cu scopul de a face poporul rus să sufere. O astfel de afirmație este scandaloasă…. În primul rând, trebuie să fie clar că Putin nu este nici nebun, nici deconectat de realitate… Este ironic faptul că SUA critică dependența energetică a Germaniei sau a Europei de Rusia. Rusia este al doilea cel mai mare furnizor de petrol din lume. SUA își cumpără petrolul în principal din Canada, apoi din Rusia, Mexic și Arabia Saudită. Aceasta înseamnă că SUA este parțial dependentă de Rusia. Acest lucru este valabil și pentru motoarele lor de rachete, de exemplu. Asta nu deranjează SUA. Dar îi deranjează faptul că europenii sunt dependenți de Rusia. … În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică nu a făcut niciodată o legătură între comerț și politică. În acest sens, disputa legată de Ucraina este preponderent politică….” Războiul pare departe de casa noastră dar suflul exploziilor se simte în prețul carburantului, la raft, în contorul de energie electrică de pe peretele locuinței. Acestea sunt efectele imediate ale sancțiunilor eșuate asupra Rusiei. Dar pentru democrații președintelui Biden, continuarea luptei din Ucraina e esențială în perspectiva alegerilor din toamnă. Catastrofa militară în curs de desfășurare, alimentată prin furnizare de arme regimului de la Kiev, chiar dacă nu va schimba rezultatul, va minimaliza umilința retragerii SUA din Afganistan. Și cu cât prețul de sânge va fi mai mare, și mai bogați vor fi negustorii de moarte.

                           

                          Jr. Adrian M. Ionescu

                           

                           

                           

                          Tursit decedat în Munții Tarcăului. Salvamont Bacău transportă victima

                            Un bărbat a suferit, azi, un accident în Munții Tarcăului, în zona Bolovăniș.

                            La fața locului au ajuns salvatorii montani din cadrul SPJ Salvamont Bacău, însă victima a fost găsită decedată.

                            Salvamontiștii transportă decedatul pentru a fi predat reprezentanților IML.

                            FOTO: Salvamont Bacău