Acasă Blog Pagina 1205

CSE DECEBAL scoate caii pe Centru

    Club CSE DECEBAL organizează duminică, în Piata Tricolorului din Bacău, festivitatea de premiere a sportivilor și elevilor membri ai clubului.

    Scopul acestei adunări este de a atrage atenția asupra performanțelor deosebite pe plan național și internațional ale clubului .

    8 locuri de joacă închise în Municipiul Bacău; 10.000 de lei amendă, aplicată de comisarii CJPC

    Parte a unei acțiuni de control derulată la nivel regional, nu doar în plan local, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a verificat situația locurilor de joacă din municipiul Bacău, în condițiile în care multe dintre acestea sunt într-un stadiu de degradare şi paragină strigătoare la cer, un pericol iminent pentru integritatea fizică a copiilor.

    În urma acțiunii de control au fost #închise 8 locuri de joacă aflate în administrarea UAT Municipiul Bacău, comisarii CJPC Bacău aplicând o contravenție de 10.000 de lei.

    „Dezinteresul flagrant al conducerii municipalității, care a irosit şi acest an fără să reabiliteze şi să modernizeze locurile de joacă din oraş, este revoltător, cu atât mai mult cu cât excedentul cumulat al UAT Mun. Bacău (2021 + sept. 2022) sare de 100 milioane lei”, a declarat prefectul județului, Lucian Bogdănel.

    Locuri de joacă închise:

    Str. Bicaz nr. 7
    Str. Electricienilor nr. 6
    Str. Logofăt Tăutu nr. 7
    Str. George Apostu nr. 5
    Str. Vasile Alecsandri
    Parc Cancicov
    Parc Gherăieşti
    Insula Agrement

    Principalele nereguli constatate de comisari au fost:

    • Utilizarea unor echipamente deteriorate;
    • Existența unui paviment cu denivelări, cu găuri;
    • Bucăți de tartan lipsă;
    • Utilizarea unor tobogane metalice și aparate de joacă cu porțiuni deteriorate, spărturi, șuruburi ieșite în relief;
    • Lipsa unor bare de protecție;
    • Lipsa manșoanelor de protectie din cauciuc la lanțurile leagănelor;
    • Lipsa informării scrise a publicului la locurile de joacă;
    • Igienizarea precară a locațiilor;
    • Leagăne cu grinda de susținere putrezită, cu pericol iminent de rupere și accidentare;
    • Plasă de cățărare, cu protecția deteriorată, cu sârme subțiri ieșite în afară, existând riscul de zgâriere și înțepare.

    Poezii și povești inedite inspirate de frumusețea Slănicului, acest ,,cuib de paradis”

      Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

      Mențiune: Din colecția ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” pe anul 1905 lipsesc: Nr. 4/10 iulie, Nr. 6/1 august, Nr. 7/10 august.

      În acest episod: Ziarul ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 5 (Seria a III-a), Miercuri, 20 iulie 1905. Din sumar: Slănicul era poetizat de unii scriitori și poeți, care îl considerau un ,,cuib de paradis”; vis de dragoste în Slănicul dintr-o frumoasă noapte de vară; revederea cu fosta Dulcinee a visurilor unui tânăr avocat și jurnalist; la Cazinou concerte de operă și baluri cu zeci de dansatori și dansatoare.

      În editorialul ,,Conachi și Slănicul”, frumusețea și binefacerile stațiunii sunt prezentate într-o scurtă introducere, care demonstrează mai apoi, tocmai motivația scriitorilor și poeților de a poetiza un astfel de loc, pe care deseori l-au comparat cu un ,,cuib de paradis”. Iar o primă dovadă în acest sens o reprezintă creațiile lui Costache Conachi, unul dintre primii poeți români, considerat ,,părinte al poeziei române” (prezentat într-un număr anterior).

      Înfierbântat de mirificul peisaj al stațiunii și de dragostea sa față de Zulnia (numele de alint al Smarandei Negri, mama lui C. Negri), acesta scrie la Slănic mai multe poezii pe care i le dedică iubitei și pe care, Nicolae Manolescu le vede ca pe „prima autobiografie lirică erotică de la noi, în spirit trubaduresc și balcanic”. Iată și un fragment din poezia ,,Amorul din prieteșug”, inserat în articol: ,, Într-un loc pustiu şi tainic, de curînd aflat la lume,/ Unde spre tămăduire pătimaşii mărg anume,/ Unde firea întristată şi întru posomorîre/ Au răvărsat toate celea ce pricinuiesc mîhnire,/ Munţi înalţi pînă la nouri, păraie prin stînci vărsate,/ Codri cu copaci sălbatici printre petre răsturnate,/ Prăpăstii pste prăpăstii, adîncimi întunecoasă,/ Unde zmeura şi fragii şi mura cea mai frumoasă,/ Cresc în voie despre oameni, că numai cîte-o potică/ Slujeşte la bieţii bolnavi de trecut cu mare frică,/ Acolo, bietul Ikanok, acolo, biata Zulnie/ S-o-ntîlnit, ah, cine poate întîlnirea lor s-o scrie!”

      Sau, un altul, din poemul ,,Scrisoare către Zulnia”, la fel de expresiv: ,, Mă doare, că acolo (la Slănic, n. a.) numai am trăit în fericire,/ Am gustat hazul din lume, cu plac şi cu mulţămire./ Acei munţi până la nouri, acele stânci despicate,/ Ce răsuna de suspinul dragostelor înfocate,/ Acei copaci nalţi şi mândri, marturi cu a lor umbrire/ De dezmierdări, de voroave, de libov şi de iubire,/ Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare,/ Dar ne înlesnea prilejul de-o furişă sărutare,/ Râpele întunecoase ce ferea cu tăinuiri/ A desfătărilor noastre înfocate întâlniri,/ Apele acelea-n care, pe furiş, în scăldătoare,/ Te prindeam, ochilor, spuneţi, ce priveam atunci în zare/ Comorile firii toate la ochii mei dezvălite,/ De mii de ori sărutate, de mii de ori pipăite,/ Le răpeam cu lăcomie şi într-acea fericire/ Aş fi dat orice pe lume pentru-un ceas de prelungire”. Bineînțeles, în material este amintit și Regele Carol I, care ,,vizitând Slănicul în anul 1876 (e vorba de o greșeală, întrucât regele a vizitat stațiunea în 1891, conform datelor istorice, n. a.) a fost și el impresionat și de frumusețea locului și a aerului curat, a acestei pozițiuni romantice dar și de reputația puterii vindecătoare a apelor”.

      Și pentru a da o greutate și mai mare farmecului acestei stațiuni, autorul însemnărilor din rubrica intitulată ,,Carnetul meu”, care se semnează cu pseudonimul de ,,Crismis”, își amintește de un vis de dragoste inspirat de Slănicul dintr-o prea frumoasă noapte de vară, când, singur, retras pe o bancă din parcul ce se cufunda în noaptea cea întunecată este cuprins de singurătate și visare: ,,Și în aceste clipe de descurajare, poate că m-aș lăsa învinsul sorții, dacă o licărire ușoară de speranță ce-mi dezmiardă ușor simțirea, nu mi-ar întinde în fața realității valul captivant al visurilor, țesut în lumea gândurilor din firul unor scumpe amintiri, în care, ca o lacrimă într-o mreajă de păianjen străluce chipul surâzând al iubirii. Și cu privirea obosită, dusă în orizontul îndepărtat în care diafana pânză înstelată se reazămă ușor pe coama ondulată a munților întunecați, blând chipul ei îmi apare din ce în ce mai clar, mai atrăgător. Parcă văd desprinzându-se din noapte făptura-i divină ce se mlădie gingaș, ca roza în legănarea dulce a zefirului de mai”. El închide ochii și parcă îi vede ,,figura ca petala crinului, scăldată în argintul razelor de lună ce-i dezmiardă umerii de marmură, peste care, în unde de aur se resfiră părul ei bălai”. Și finalul, la fel de frumos descris, ca și visul său, unul de poveste: ,,Cu sufletul îndurerat de nostalgia unei iubiri visate, îi arunc o sărutare. Noapte bună… Vântul alintă duios frunzișul pădurii ce tremură ușor parcă sub impresia unei calde sărutări. Ecoul munților îngână zbuciumul dureros al Slănicului ce-și rostogolește undele-i cristaline zdrobindu-le de stânci”.

      În ,,Revedere”, un tânăr avocat și jurnalist al Iașului (care se semnează cu pseudonimul R. C.) expune povestea reîntâlnirii cu fosta Dulcinee a visurilor lui, cunoscută de prin anii tinereții, întâmplare ce avea să-i răscolească amintirile și care se petrece în trenul cu care trebuia să ajungă la Târgu-Ocna, iar de acolo, la Băile Slănic. În compartiment, el singur, ea apare cu soțul, iar la revederea ei, blocaj total. Până ca el să poată îngâna ceva, amintirile se succed cu repeziciune: ,,Sub contururile acestea superbe, încă mai recunosc trupul mlădios și filat al brunetei din clasa a V-a curs modificat de la pensionul X din Iași, care mai bine de un an îmi zdrobise inima și îmi ucise mintea. Și cu ochii fixați asupra ei încep a retrăi clipele de odinioară”. Și povestea lui continuă, cu toate încercările prin care a trecut pentru a putea comunica cu ea, în special prin intermediul scrisorilor, trecând peste timiditatea ce-l caracteriza și peste ,,privirile chiorâșe ale tatălui ei, mare proprietar și senator din unul dintre județele din nordul Moldovei”. Iar faptul că a găsit combinația salvatoare pentru ca scrisorile să ajungă direct la ea, îl bucură și acum pe tânărul nostru, demn de toată aprecierea pentru demersul său: ,,Pensionul se ducea la teatru în loja balcon, a cărei garderobă e situată într-un mic antreu întunecos. La ridicarea cortinei, lumina stingându-se, mă furișam încet, căutam jacheta gri – aceea era a ei -, prindeam în mânecă scrisoarea și cât ai clipi din ochi o ștergeam jos în sală, de unde începeam ocheadele d’al capo”.

      Ingenios nu-i așa? Și cât efort și câtă discreție! Urmează apoi conversația dintre cei doi, la care mai intervine uneori și soțul fostei sale iubite, dar bomba ,,căzu deodată prea vertical”, atunci când ea recunoaște senină că i-a citit bărbatului ei toate scrisorile primite, fără însă ai spune cine era destinatarul. El, curios, o întrebă cu o oarecare rezervă: ,, – Și ce-a zis?” Răspunsul fu unul surprinzător, dar liniștitor în cele din urmă: ,, – Că-l plictisesc. Ce vrei? Erau prea sentimentale pentru el”. Și uite-așa, ,,toți trei ne regruparăm în compartiment, iar la coborâre îmi iau ziua bună, depun un sărut pe mâna albă și catifelată a doamnei și mă scobor”. Și la final, un gând îl străbătu, care nu-i mai dădu pace: ,,Pe urmă, ceasuri întregi nu mi-a ieșit din minte această neașteptată întâlnire, care m-a făcut să retrăiesc în câteva clipe, pagini întregi a unor timpuri regretate, timpuri care, vai, nu se mai pot nicicând întoarce”.

      În timp ce melomanii luat cu asalt sala Cazinoului în care concertau mari soliști ai Operei din București, printre care tenorul Ion Băjenaru (1863 – 1921), cei pasionați de distracții în ritm de dans participau în număr mare la balurile muzicale organizate în incinta aceluiași Cazinou.

      Aici, muzica era asigurată de Fanfara Regimentului ,,Ștefan cel Mare” Nr. 13 din Iași, sub bagheta simpaticului și excelentului capelmaistru, locotenent Vlăduță: ,,Deși în toate stațiunile balneare balurile sunt lipsite de orice etichetă, având un aer familiar, totuși acesta, la care a luat parte tot ce Slănicul are mai distins, avea un aspect într-adevăr grandios și sala, elegantă ca o bombonieră era insuficientă în fața numeroaselor perechi ce se legănau pe luciul parchetului, în armonia ritmică a valsului fermecător”.

      Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

      Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

      Sursa: BCU Iași; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

      Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.

      (Va urma)

      Silvicultorii trag un nou și serios semnal de alarmă

      Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, structură sindicală reprezentativă pentru sectorul silvic din România, al cărei lider este inginerul băcăuan Silviu Geană, împreună cu alte structuri sindicale afiliate la Confederația Sindicală Națională Meridian, organizează pe 25 octombrie un miting de protest în Piața Victoriei, la sediul Guvernului României.

      Sindicaliștii vor susține următoarelor revendicări sindicale: 

      Respingerea Planului de măsuri elaborat de Guvern referitor la Romsilva, care prevede, între altele: regionalizarea administrației silvice, reconfigurarea structurilor organizatorice ale Romsilva prin separarea activității de administrare și gestionare de activitatea de exploatare, dublarea suprafețelor ocoalelor silvice în zonele de câmpie și deal, respectiv triplarea suprafețelor în cazul ocoalelor de munte. Dacă acest plan de măsuri va fi aplicat, vor fi desființate mii de locuri de muncă de la Romsilva, iar activitatea Regiei Naționale a Pădurilor va fi grav afectată;

      Respingerea inițiativelor de reorganizare a activității de pază a pădurilor și de separare a activităților din Romsilva, măsuri care vor avea ca efect distrugerea pădurilor statului prin retragerea personalului silvic cu atribuții de pază, punerea în pericol a aprovizionării populației cu lemn de foc și diminuarea considerabilă a locurilor de muncă la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor;

      Menținerea administrațiilor celor 22 de parcuri naționale și naturale în Regia Națională a Pădurilor;

      Indexarea salariilor cel puțin cu rata inflației, având în vedere majorarea galopantă a tuturor prețurilor;

      Majorarea salariului minim brut garantat în plată la valoarea de 3.200 lei, începând cu 01.01.2023;

      Respectarea și aplicarea Statutului personalului silvic, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, cât și a Contractului Colectiv de Muncă;

      Consultarea partenerilor sociali la elaborarea, modificarea sau completarea actelor normative cu impact asupra sectorului silvic;

      Dotarea personalului silvic cu uniformă și armament de serviciu, cu echipamente de protecție, cu mijloacele necesare pentru apărare și intervenție, cu mijloace de deplasare și de comunicație, așa cum sunt prevăzute de Statutul personalului silvic și Codul Silvic;

      Intervenția Guvernului pentru a corecta cifra de 20 mil. mc. de lemn, care, după declarațiile tendențioase ale unor demnitari din zona guvernamentală, ar fi dispărut anual din pădurile României. Această corecție se impune pentru a elimina dezinformările care circulă atât în societatea românească, cât și la nivelul Comisiei Europene;

      Intervenția Guvernului pentru stoparea campaniei de denigrare a personalului silvic și a activităților din silvicultură. Pe fondul acestor campanii, în ultimii ani, 6 pădurari au fost uciși, iar peste 750 de silvicultori au căzut victime ale violenței infractorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal arbori, sustrăgeau lemn din păduri sau se aflau la braconaj;

      Înființarea de către Guvern a unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri și luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri.

      Polițiștii băcăuani alături de elevii din Sănduleni

        În această săptămână, polițiștii băcăuani în parteneriat cu Asociația EDIT au implementat Programul ,,România în Siguranță”, un amplu program de educație rutieră derulat la nivel național. 

        Programul,, România în Siguranță” are ca scop instruirea și informarea copiilor, tinerilor și adulților în ceea ce privește educația pentru siguranță.

        În județul Bacău, programul a fost implementat de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, prin Serviciul Rutier și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității la Școala Gimnazială Sănduleni și Școala Gimnazială Verșești, comuna Sănduleni.

        Peste 70 de elevi au participat la activitatea propusă de polițiști, au învătat despre siguranță, despre indicațiile polițistului în trafic, despre semne de circulație și de ce este important să le respectăm.

        Poliţiştii de rutieră și prevenire le-au prezentat copiilor și principalele reguli de comportament în trafic, indicatoarele rutiere, aspecte privind trecerea pentru pietoni şi semnificaţia semaforului pentru pietoni, dar și recomandări referitoare la adoptarea unui comportament preventiv la şcoală, acasă sau pe stradă.

                    Indiferent de vârstă, regulile referitoare la traficul rutier trebuie cunoscute și respectate cu consecvență și responsabilitate.

        În interacțiunea cu polițiștii, elevii au putut vedea laboratorul de educație rutieră, dar și aspecte privind activitatea de zi cu zi a unui polițist, modul în care, criminaliștii din cadrul Serviciului Criminalistic identifică dovezi la locul săvârșirii unei infracțiuni și modul în care se ridică amprentele.

        La finalul activității polițiștii le-au transmis micilor participanți ”Vacanță frumoasă în siguranță!”.

        Ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău LIVE

        Ordinea de zi:

        1.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a DEVIZULUI GENERAL pentru obiectivul de investiții „ Coridor pentru deplasări nemotorizate Parcul Cancicov – Stadion – Bazin de Înot – Universitatea ”Vasile Alecsandri” (Traseul Tineretului și Sportului)”, Cod SMIS 128421

        2.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea bugetului proiectului pentru obiectivul de investiții „ Coridor pentru deplasări nemotorizate Parcul Cancicov – Stadion – Bazin de Înot – Universitatea ”Vasile Alecsandri” (Traseul Tineretului și Sportului)”, Cod SMIS 128421

        3.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind asocierea Municipiului Bacău cu Asociația Club Sportiv Adamas Bacău, în vederea organizării în comun a Concursului Național de Dans Sportiv ” CUPA ADAMAS – ediția a VII-a”

        4.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind completarea HCL nr. 337/ 2022 prin care s-a aprobat Lista finală a proiectelor/ programelor care vor primi finanţări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bacău, pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza Legii nr. 350/ 2005 aferente anului 2022

        5.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind completarea HCL nr. 441/ 2010 prin care s-a aprobat înființarea „Club Sportiv Municipal Bacău” sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Bacău

        6.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea H.C.L. nr. 207/ 12.05.2022 privind aprobarea participării Municipiului Bacău în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), a depunerii proiectului „Modernizarea şi extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane a Municipiului Bacău” precum și abrogarea HCL nr. 162 din 29.04.2022

        Aerostar, prietenie prin fotbal

        Divizionara C antrenată de Mișu Ionescu a demarat un proiect ce prevede meciuri demonstrative jucate în mai multe licee din Bacău. Prima etapă a avut loc ieri, la Colegiul Tehnic de Comunicații „NV Karpen”

        Se poate să învingi la scor pe Dacia Unirea Brăila și să ai emoții cu selecționata liceenilor de la Colegiul Tehnic de Comunicații „NV Karpen”? Să zicem că se poate. Divizionara C Aerostar Bacău a demarat proiectul „Prietenie prin fotbal” ce prevede meciuri demonstrative în mai multe licee băcăuane, iar prima etapă, derulată ieri, la Colegiul Tehnic de Comunicații „NV Karpen” a stat, așa cum era și firesc, sub semnul emoțiilor. Și de o parte- doar nu în fiecare zi vine echipa Aerostarului la tine în curte- și de alta, că deh, liceenii din ziua de azi îți dau replica atunci când nu te aștepți, inclusiv la fotbal.

        „Pentru noi este o bucurie să vă avem ca oaspeți”, mărturisește directorul Colegiului NV Karpen, Remus Cazacu. „Și pentru noi e o plăcere să vă vizităm, mai ales că în ultimii ani nu mai puțin de 74 de absolvenți ai acestui colegiu s-au angajat la compania noastră”, punctează Dan Mălin Popa, directorul de Resurse Umane din cadrul Companiei Aerostar, singurul sponsor al divizionarei C care ocupă locul 2 în Seria 2 din Liga a III-a la fotbal. Introducerea fiind făcută, se poate trece la joc. Șase la șase, două reprize de câte 15 minute, sub comanda arbitrului de conjunctură Sebi Nica, antrenor secund la Aerostar.

        În ciuda… arbitrajului, „aviatorii” încep mai bine: pase în viteză, călcâie, un-doi-uri. Și goluri. Trei, unul după altul. Cu fundașul Vișinar deschizător de scor și cu golgheterul Vraciu autor al unei duble. Dar, așa cum spuneam, liceenii ajung să-ți dea replica atunci când nu te aștepți. Iar pe acest teren, în urmă cu 15 ani, FCM Bacău, pe atunci divizionară secundă, a suferit singura sa înfrângere din cadrul turneului „FCM Bacău joacă pentru tine”. Antrenorul cu portarii de la Aerostar, Cristinel Roca își amintește și acum cât de bine au putut juca atunci cei de la Colegiul Karpen:

        „Parcă nu ne venea să credem că ne-au bătut”. Cătălin Vraciu, aflat în acea vreme la primul său sezon sub culorile galben-albastre ale FCM-ului, nu a uitat nici el atmosfera de atunci. Mai ales că și acum Karpenul joacă bine. Și uite că Robert Ciochină punctează pentru 3-1 la capătul unei frumoase acțiuni personale. Golul este aplaudat îndelung de antrenorul Aerostarului Mișu Ionescu:

        „Bravo, copile!”. Încurajat de aprecierile de pe margine, „copilul”, care este elev în clasa a X-a, iar în timpul liber joacă… handbal ca portar la CSȘ Bacău, mai înscrie o dată, din penalty. „Aviatorii”, cu atacantul Andrei Pavel ca fundaș și cu stoperul Benchea urcat vârf de atac „fără pașaport”, așa cum glumește Mișu Ionescu, trec în mai multe rânduri pe lângă golul de 5-2, asta după ce Alessandro Bobârnac își pusese și el semnătura pe lista marcatorilor. Nu se va face 5-2. Dimpotrivă, partida se va încheia 4-3, Karpenul găsind resurse pentru încă un gol pe final. Învingători sunt însă cu toții, liceeni și fotbaliști, așa cum o arată și fotografia de grup de la final. Team-managerul CS Aerostar, Gabriel Voicu oferă echipei adverse un fanion și o minge, dar și posibilitatea revanșei:

        „Evident că vă așteptăm la meciurile noastre din campionat, dar, în egală măsură, vă așteptăm la baza noastră sportivă pentru meciul retur. Dacă e vreme frumoasă, poate chiar luna viitoare”. Invitația este acceptată. La pachet cu promisiunea că, în măsura posibilităților, lotul Aerostarului va fi prezent și la „Balul bobocilor” organizat în această toamnă de Colegiul „NV Karpen”. Să vezi acolo emoții!

         

         

        A dispărut, este căutată

          Polițiștii băcăuani au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Ludu Ileana, de 76 de ani, din comuna Berești-Bistrița.

          SEMNALMENTE înălţime 1,60 m, 60 kg, ochi căprui, faţă ovală.

          La data plecării purta un pardesiu negru, fustă de stofă, de culoare neagră, batic maro şi ghete negre.

          Cetățenii care pot furniza informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze Poliția Municipiului Bacău, tel. 0234.202056, Dispecerat IPJ Bacău, tel 0234.202000 sau să apeleze 112.

          Program Happy Cinema Bacau, 21- 27 octombrie

          Vineri,21 Octombrie
          12:30 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
          13:00 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
          13:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          14:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          14:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
          15:10 One Piece Film: Red – Animaţie, Normal, AG
          15:40 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
          16:40 Medieval – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
          17:00 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          17:40 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
          18:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          19:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          19:20 Amsterdam – Dramă, Istoric, Normal, N15
          20:00 Mirciulică – Comedie, Normal, N15
          20:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          21:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          22:00 Smile – Horror, Normal, IM18
          22:10 Halloween Ends – Horror, Thriller, Normal, IM18

          Sâmbătă,22 Octombrie
          10:20 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
          10:40 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
          11:00 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          12:00 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          12:30 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
          13:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
          13:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          14:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          14:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
          15:10 One Piece Film: Red – Animaţie, Normal, AG
          15:20 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          16:40 Medieval – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
          17:00 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          17:40 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
          18:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          19:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          19:20 Amsterdam – Dramă, Istoric, Normal, N15
          20:00 Mirciulică – Comedie, Normal, N15
          20:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          21:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          22:00 Smile – Horror, Normal, IM18
          22:10 Halloween Ends – Horror, Thriller, Normal, IM18

          Duminică,23 Octombrie
          10:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
          10:20 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
          11:00 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          11:40 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          12:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
          12:30 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
          13:00 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          13:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          14:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
          14:40 One Piece Film: Red – Animaţie, Normal, AG
          15:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          16:10 Medieval – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
          16:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          17:10 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
          17:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:40 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:50 Amsterdam – Dramă, Istoric, Normal, N15
          19:20 Mirciulică – Comedie, Normal, N15
          20:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          21:20 Smile – Horror, Normal, IM18
          21:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          21:40 Halloween Ends – Horror, Thriller, Normal, IM18

          Luni,24 Octombrie
          12:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
          12:10 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          12:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
          13:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          14:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
          14:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          14:40 One Piece Film: Red – Animaţie, Normal, AG
          15:20 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          16:10 Medieval – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
          16:40 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          17:10 Mirciulică – Comedie, Normal, N15
          18:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
          18:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:50 Amsterdam – Dramă, Istoric, Normal, N15
          19:10 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
          20:10 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          21:10 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          21:20 Smile – Horror, Normal, IM18
          21:40 Halloween Ends – Horror, Thriller, Normal, IM18

          Marţi,25 Octombrie
          12:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
          12:10 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          12:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
          13:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          14:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
          14:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          14:40 One Piece Film: Red – Animaţie, Normal, AG
          15:20 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          16:10 Medieval – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
          16:40 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          17:10 Mirciulică – Comedie, Normal, N15
          18:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
          18:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:50 Amsterdam – Dramă, Istoric, Normal, N15
          19:10 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
          20:10 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          21:10 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          21:20 Smile – Horror, Normal, IM18
          21:40 Halloween Ends – Horror, Thriller, Normal, IM18

          Miercuri,26 Octombrie
          12:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
          12:10 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          12:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
          13:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          14:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          14:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
          14:40 One Piece Film: Red – Animaţie, Normal, AG
          15:20 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          16:10 Medieval – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
          16:40 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          17:20 Mirciulică – Comedie, Normal, N15
          18:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
          18:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:50 Amsterdam – Dramă, Istoric, Normal, N15
          19:20 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Avanpremiera, N15
          20:30 The Woman King – Acţiune, Dramă, Istoric, Avanpremiera, N15
          21:10 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          21:20 Smile – Horror, Normal, IM18
          21:40 Halloween Ends – Horror, Thriller, Normal, IM18

          Joi,27 Octombrie
          12:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
          12:10 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          12:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
          13:30 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          14:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
          14:00 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          14:40 One Piece Film: Red – Animaţie, Normal, AG
          15:20 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          16:10 Medieval – Acţiune, Dramă, Istoric, Normal, N15
          16:40 Captain Sabertooth and the Magic Diamond – Animaţie, Familie, Premiera, AG
          17:20 Mirciulică – Comedie, Normal, N15
          18:00 Teambuilding – Comedie, Normal, N15
          18:30 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          18:50 Amsterdam – Dramă, Istoric, Normal, N15
          19:20 The Devil’s Light – Horror, Thriller, Avanpremiera, N15
          20:30 The Woman King – Acţiune, Dramă, Istoric, Avanpremiera, N15
          21:10 Black Adam – Acţiune, Fantastic, SF, Premiera, AP12
          21:20 Smile – Horror, Normal, IM18
          21:40 Halloween Ends – Horror, Thriller, Normal, IM18

          Elevii care au luat 10 la examenele naționale, premiați cu bani de Guvern

            Executivul a aprobat acordarea de stimulente financiare pentru absolvenții claselor a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională din acest an, dar și pentru absolvenții de liceu, cu media 10 la examenul național de Bacalaureat, sesiunea din vară. Valoarea acestor premii în bani a fost majorată, după cum urmează:

            – de la 1.000 la 2.000 de lei pentru fiecare absolvent de clasa a VIII-a care a obținut media 10 la Evaluarea Națională, sesiunea 2022;

            – de la 3.000 la 5.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022.

            Din județul Bacău, vor primi aceste stimulente:

            • 9 absolvenți de gimnaziu – de la Școala Gimnazială „Al.I.Cuza”, Școala Gimnazială „Miron Costin”, Școala Gimnazială „Spiru Haret”, Școala Gimnazială Nr. 10 (doi), Școala Gimnazială „George Bacovia”, Școala Gimnazială „Mihai Drăgan”, Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran”, toate din municipiul Bacău, și Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești;

            • 5 absolvenți de liceu – de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești (doi), Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești și Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești.

            Doi tineri care au distrus o bancă în parc, puși să o repare de polițiștii locali

            În data de 29 septembrie 2022, dispecerul de serviciu din cadrul Biroului Monitorizare și Activități Specifice a observat pe camerele de supraveghere amplasate în Parcul Unirii, cum un grup de tineri au degradat o banca aflată în apropierea locului de joaca pentru copii. În urma verificărilor efectuate de politiștii locali au fost depistați vinovați de pagubele produse doi tineri de 16 ani, G.G.E. din municipiul Bacău și S.R.A. din sat Gârleni, jud. Bacău.

            Pentru faptele comise polițiștii locali i-au sancționat cei doi tineri conform H.C.L. nr 234/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus aducere mobilierului distrus la starea inițială.

            Joi, 20 octombrie a. c., în jurul orelor 09.00 persoanele în cauză s-au prezentat la fața locului și au refăcut mobilierul urban distrus.

            Menționăm că, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Monitorizare și Activități Specifice care monitorizează cele 110 camere de supraveghere amplasate în zonele de interes din municipiul Bacău, constată zilnic nereguli pe care le transmit echipajelor operative din teren. Astfel, de la începutul anului până în prezent agenții dispeceratului de monitorizare au transmis peste 2300 de sesizări spre rezolvare în timp real.

            Pe această cale rugăm cetățenii municipiului Bacău care constată abateri de la normele de conviețuire socială să sesizeze Dispeceratul Poliției Locale la numărul de telefon scurt 0234/986 sau pe adresa de e-mail sesizari@politialocalabc.ro

            Carburanții se tot scumpesc, de la o zi la alta

            De la începutul lunii, benzina s-a scumpit cu 32 bani/litru, iar motorina cu 43 de bani/litru. Din păcate, tendința este în creștere, urmare atât a scumpirii barilului de petrol, cât și a grevelor din Franța, dar mai ales a embargoului impus la importul de țiței din Rusia, pe fondul conflictului din Ucraina, țară unde ajung cantități uriașe de motorină, integral adusă din afară, inclusiv de la noi.

            Nici măcar o lună nu a durat bucuria șoferilor de a-și face plinul cu bani mai puțini, prețurile carburanților auto înregistrând repetate majorări, de la o zi la alta. Și asta după ce, în ultimele 3 luni, carburanții se ieftiniseră cu 1,3 lei/litru, respectiv, 2 lei/litru, urmare a aplicării subvenției de 50 de bani pe litru (jumătate statul, jumătate comercianții de carburanți). Astfel că, în prezent, nicio stație de carburanți nu mai vinde benzina normală cu prețuri sub 7 lei, (preț întreg, nesubvenționat cu 50 de bani de către stat).

            Diferență de 1,5 lei între prețul motorinei și cel al benzinei

            De altfel, în ultimele două săptămâni, Petrom, care deține cea mai mare rețea de benzinării din țară, a crescut de 8 ori prețul la pompă, cea mai recentă, miercuri, e drept, cu doar trei bani pe litru. Cea mai ieftină benzină se găsea în stațiile LukOil – 7,32 lei/litru. La Petrom, prețul afișat era de 7,38 lei/litru, iar în stațiile Socar – 7,39 lei/litru. Cele mai scumpe benzine de 95 se găseau la Mol, Rompetrol și OMV – 7,42 lei/litru.  De precizat că prețurile reale pe care le plătesc șoferii sunt cu 50 de bani mai mici (25 de bani efortul statului, 25 de bani efortul companiei), adică între 6,82 lei și 6,92 lei pe litru. La motorina standard, situația era și mai crâncenă, prețul unui litru din acest tip de carburant apropiindu-se de 9 lei. Mai exact, la LukOil, stațiile care vindeau cele mai ieftine motorine, prețul afișat era de 8,82 de lei pe litru (8,32 de lei/litru, cu reducerea de 50 de bani). Urmau stațiile Socar, cu 8,86 lei/litru (8,36  lei/litru, preț subvenționat), Petrom – 8,87 lei/litru (8,35 lei/litru), Mol și OMV, ambele cu 8,91 lei/litru (8,41 lei/litru, prețul real achitat la casă). Practic, de pe 7 octombrie, data de când au început să crească prețurile la pompă, motorina s-a scumpit cu 43 de bani/litru, iar benzina cu 32 bani/litru. Remarcăm, așadar, cea mai mare diferență de preț dintre cele două tipuri de combustibil, respectiv 1,5 lei. Or, motorina este mai scumpă decât benzină tocmai din cauza restricțiilor impuse importurilor de motorină din Rusia.

            Război, greve și … antipatii

            Reținem că prețul, la pompă, al carburanților este strâns legat de cotațiile produselor petroliere, care la rândul lor sunt influențate de prețul țițeiului, cursul de schimb leu -dolar, dar și de factorii zonali – vorbim, în prezent, de conflictul din Ucraina, țara care consumă enorme cantități de motorină (de 12 ori mai mult), toate aduse de la import (inclusiv de la noi), și de recentele nemulțumiri din Franța, serios afectată, în ultimele săptămâni, de grevele sindicatelor, 60% din rafinării fiind oprite. De luat în seamă și recentele decizii ale OPEC+, de a reduce producţia de petrol, în pofida opoziţiei dure a SUA, fapt care a determinat creșterea, din nou, a prețului petrolului. Specialiștii se așteaptă la creșteri de preț și mai mari, gândindu-se la data de 5 decembrie, când va intra în vigoare embargoul impus de UE importului de țiței din Rusia. La final, precizăm că, în medie, în România, se consumă, anual, circa 7,3 milioane de tone de carburanți (5,9 milioane de tone de motorină, restul benzină). Două treimi din aceste cantități sunt produse în țară, diferența fiind importată. Prin urmare, va fi interesant de urmărit care vor fi prețurile în benzinării, de la 1 ianuarie, când va expira prelungirea termenului de aplicare a reducerii de 50 de bani pe litrul de carburant. Până atunci, șoferii pot răsfla ușurați că, da la anul, în mod excepțional, nu se vor mai aplica creșteri ale accizelor ca urmare a corelării cu rata inflației (măsură care ar fi determinat creșterea prețurilor cu până la 38 de bani pe litru). Și asta ca urmare a adoptării, în vară, a OG 16/2022, prin care se abrogă anumite acte normative și alte măsuri financiar – fiscale.

             

            Poliția în acțiune

              Depistat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Bacău 

                La data de 20 octombrie a.c, polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat pe raza comunei Mărgineni, un tânăr, de 22 de ani, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Bacău.

                Persoana în cauză a fost condusă şi încarcerată la Penitenciarul Bacău având de executat o pedeapsă de 1 an, 6 luni şi 20 zile de închisoare, pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier.

              Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști 

              Polițiștii din Oneşti, în timp ce acţionau pe raza comunei Coţofăneşti, au depistat, în trafic, un localnic, de 53 de ani, care conducea un autoturism,deși avea o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

                Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumul public sub influenţa alcoolului. 

                La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Buhoci au depistat în trafic, la volanul unui autoturism, un bărbat de 35 de ani, cu o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.

              Târg de toamnă, „la Lizuca în ogradă”

                Marți. 18 octombrie curtea Grădiniței cu Program Prelungit Lizuca, Structură a Școlii Gimnaziale Ion Creangă Bacău, a fost transformată într-un veritabil târg cu produse de toamnă, Colectivul de cadre didactice, împreună cu conducerea instituției, și părinții au organizat a III -a ediție a Târgului de Toamnă La Lizuca în ogradă, o adevărată sărbătoare a frumuseții și a rodniciei toamnei, activitate din cadrul proiectului Lizuca în aventura cunoașterii. manifestare cu tradiție organizată cu scopul de a promova obiceiurile și tradițiile specifice toamnei.

                Iată că dărnicia și frumusețea acestui anotimp al culorilor și al belșugului ne-a dat prilej de a ne arăta bucuria și recunoștința pentru roadele pământului prin această activitate deosebită, a declarat prof. Păduraru Lenuța, coord de proiect.
                Fructe, legume, flori de toamnă, diverse prăjituri, delicioase dulcețuri, plăcinte, bomboane, zacuște, compoturi și bunătăți de tot felul, preparate acasă de părinți sau bunici, extraordinare decoruri de toamnă și foarte multă bucurie, zâmbete, forfotă și entuziasm au putut fi găsite la această ediție a Târgului de toamnă. Nu au lipsit nici lucrările originale realizate de mânuțele micuților preșcolari, ajutați de educatoare sau părinți: măști, tablouri de toamnă, semne de carte, dovlecii pictați, figurine din fructe și legume etc.

                Invitatele speciale ale evenimentului, ca de fiecare dată au fost trei purtătoare ale tradițiilor sufletului românesc: Trinidad Aylana Stan și Sofia Bojoga și Ștefania Bojoga, care au încântat participanții cu glasul lor.

                Evenimentul a marcat și lansarea Proiectului ERASMUS+ EDUCAȚIE TIMPURIE DE CALITATE PRIN JOC PENTRU TOȚI. Proiectul este rezultatul unei echipe de cadre didactice din grădiniță, ca răspuns la nevoile instituției de învățământ prescolar, cu scopul profesionalizării europene a cadrelor didactice prin inovarea metodologiei didactice utilizând tehnici de îmbinare a educației formale și nonformale, tehnici digitale pentru dezvoltarea holistica a preșcolarilor.

                Suntem de părere că abilitățile și competențele digitale si științifice dobândite in cadrul cursului vor fi dezvoltate printr-un proces educațional inovativ si utilizate in cadrul activitatilor formale si non-formale pentru a integra copiii din medii defavorizate. Pentru atingerea acestui deziderat, vom avea activități de parteneriat cu alte institutii. O prioritate este si integrarea copiilor care vin din Uniunea Europeana, a menționat coordonatoarea acestui proiect, dir, adj. prof. Rusu Anca Monalisa

                Asociaţia Absolvenţilor Colegiului Economic se reîntâlnește cu membrii ei între 21-23 octombrie, în Parcul Catedralei

                Intalnirea noii generatii cu isoria liceului

                Reporter:Cum v-a venit ideea să  înfiinţaţi o astfel de asociaţie?

                Liviu Miron: Ideea înfiinţării unei astfel de asociaţii a apărut cu ocazia planificării întâlnirii de 20 de ani de la terminarea liceului când s-a simţit lipsa unei culturi organizaţionale care să fie însuşite de cât mai mulţi absolvenţi ai liceului nostru. Deşi entuziasm a existat, s-a observat că la nivelul liceului nostru nu a existat o astfel de tradiţie de a ţine legătura cu liceul care şi-a adus o contribuţie semnificativă la formarea noastră.

                În demersul meu am încercat să găsesc cât mai multe informaţii despre cum s-au mobilizat alţi elevi de la alte licee din municipiul Bacău sau din ţară în vederea organizării unor astfel de întâlniri.

                Cautând informaţii am aflat despre aceste forme asociative care funcţionează în mod natural, în simbioza, pe lângă toate instituţiile de învăţământ liceal şi universitar.

                Membrii fondatori si profesorii liceului

                Aceste asociaţii au un impact major în menţinerea legăturilor dintre foştii şi actualii liceeni precum şi în conectarea liceului cu spaţiul economic, cultural şi social unde absolvenţii işi desfăşoară activitatea.

                Având în vedere contribuţia pe care a avut-o Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău la dezvoltarea economică a Judeţului Bacău spunem că această instituţie merită şi trebuie să aibă o astfel de asociaţie care să valorifice acest potenţial uman.

                Semnarea protocolului de colaborare dintre colegiui si asociatie

                Reporter:Puteţi să-mi spuneţi ce obiective şi-a propus asociaţia?

                Liviu Miron: Obiectivul operativ pe care l-a avut asociaţia a fost să contribuie la marcarea evenimentului de sărbatorire a „100 de ani” de la înfiinţarea Liceului Economic. Şi considerăm că am reuşit să ne mobilizăm şi să ne aducem o contribuţie importantă la marcarea acestui eveniment. Obiectivul general pe care asociaţia îl urmăreşte este să atragă un numar cât mai mare de membri alături de noi şi să ajutăm colegiul din punct de vedere material şi nu numai.

                Timpul isi are legile lui 

                Reporter:Vă rog să-mi spuneţi câteva din realizarile pe care le-a avut asociaţia?

                Liviu Miron: În primul rând este vorba de contribuţia avută la organizarea evenimentului „100 de ani” de la înfiinţarea Liceului Economic.  Au fost multe activităţi legate de acest eveniment iar asociaţia a fost prezentă la toate aceste momente. O realizare dacă aş putea spune ca nematerială este faptul că informaţia despre existenţa acestei asociaţii a ajuns la foarte multi absolvenţi ai liceului nostru. Mulţi dintre ei ne-au felicitat pentru această iniţiativă şi vor să ne sprijine în demersul nostru.

                Reporter:Cum este colaborarea cu actualii elevi ai colegiului şi cu noua generaţie de profesori?

                Liviu Miron: Colaborarea noastră cu liceul a început prin intermediul foştilor nostri profesori care s-au bucurat că ne-au revăzut şi că dorim să ne implicăm în viaţa liceului. Au înţeles obiectivele pe care şi le propune asociaţia şi au dorit să ne ajute în demersul nostru care nu este uşor având în vedere că este ceva nou pentru învaţămantul bacăuan şi chiar naţional. Aici aş vrea să menţionez şi să mulţumesc domnilor profesori: Nechita Marius, Ciuchi Mihaela şi Lungu Anca care au fost de la început alături de noi. Mulţumiri aş vrea să aduc şi conducerii actuale a colegiului care spre bucuria mea a înţeles demersul nostru şi a conştientizat că este în interesul colegiului să ne sprijinim reciproc. Mulţumesc doamnei director Teodora Craus pentru ajutor.

                În ceia ce priveşte colaborarea cu actualii elevi trebuie să spun că nu sunt mulţumit. Au foarte puţine acţiuni în care am interacţionat cu actualii elevi. Motivele sunt legate de actuala fază de dezvoltare a asociaţiei. Dar încercăm pe viitor, pe măsura resurselor de care dispunem să ne implicam mai mult în pregătirea de specialitate a elevilor actuali.

                Reporter:Vă rog să-mi spuneţi câteva cuvinte despre evenimentul din Parcul Catedralei?

                Liviu Miron: Aş începe cu câteva mici amanunte organizatorice. Evenimentul are loc în Parcul Catedralei in zilele de 21-23 octombrie între orele 10-16. În cadrul evenimentului vor fi expuse fotografii despre istoria colegiului nostru începand cu anul înfiintării-1921 şi o expoziţie cu manuale de specialitate economică din diferite perioade. Tot în acest spaţiu va fi amplasat şi un stand al Asociaţiei Absolvenţilor Colegiului Economic  pentru a lua contact cu absolvenţii care vor veni la acest eveniment. Acest eveniment este o ocazie de întâlnire intr-un cadru neformal al tuturor absolventilor Colegiului Economic Bacău

                Trei generatii de profesori-2021-centenar economic

                Reporter:Ce planuri de viitor are asociaţia?

                Liviu Miron: Dorim să atragem cât mai mulţi membri alături de noi, informaţia despre existența acestei asociaţii să ajungă la cât mai mulți absolvenţi de liceu economic şi să reuşim să atragem resurse financiare pentru a ajuta elevii de azi ai colegiului.

                Reporter:Doriţi să transmiteţi câteva gânduri în încheierea acestui interviu?

                Liviu Miron: Aş dori să invit cât mai mulţi absolvenţi de economic în Parcul Catedralei la acest sfârşit de săptămană să se revadă şi să ne fie alaturi în acest demers îndrazneţ. Nu aş vrea să închei fără a mulţumi Bibliotecii Județene „C. Sturdza” Bacău pentru sprijinul acordat în ce priveşte expoziţia de manuale de specialitate.Vă mulţumesc!

                 

                Un nou magazin Dedeman în Brașov

                Dedeman, lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, cu capital integral românesc, a deschis pe 21 octombrie, în Brașov, magazinul său cu numărul 58. 

                Noul magazin Dedeman, situat la intrare în Cartierul Noua pe Calea București, a creat 202 locuri de muncă și a presupus o investiție totală de 19 milioane de euro. Această sumă include valoarea de achiziție a terenului de aproximativ 5 ha, cheltuielile pentru lucrările de construcție, rafturile, obiectele de mobilier și materialele utilizate în amenajarea zonei comerciale, de birouri și a zonei exterioare, utilajele și echipamentele necesare desfășurării activității, precum și valoarea stocului de produse pregătite pentru deschidere.

                Suprafața construită a noului magazin este de 17.700 mp, din care circa 3.000 mp sunt alocați serei. În zona de exterior au fost amenajate spații verzi și o parcare care pune la dispoziție 437 de locuri.

                Gama variată de produse este susținută de servicii complementare precum cele de mixare vopsele, confecționare perdele, livrare marfă, dar și de magazinul online (www.dedeman.ro), disponibil inclusiv în aplicația mobilă Dedeman. În plus, în paginile de prezentare a produselor din magazinul online este indicată mai nou și localizarea exactă la raft pentru produsele disponibile în magazinul fizic (zonă și deschidere).

                Clienții pot apela și la DedeSign, un proiect online de design interior dezvoltat de companie, care propune încăperi mobilate și decorate în stilurile clasic, modern, multicolor sau glamour. Acestea sunt amenajate exclusiv cu produse comercializate în rețeaua Dedeman și sunt prezentate în detaliu pe dedesign.dedeman.ro.

                Noul magazin pune la dispoziția clienților și o stație de încărcare a mașinilor electrice unde pot fi încărcate simultan 2 autoturisme.

                Dedeman Brașov – Cartier Noua este primul magazin inaugurat de companie în 2022. Următorul magazin Dedeman care își va deschide porțile anul acesta va fi cel din Bârlad.

                 

                Dragoș Pavăl, președintele Dedeman: „Primul magazin Dedeman din Brașov a fost inaugurat în anul 2010. De atunci am crescut, am învățat, am planificat, am așezat magazine pe aproape întreaga hartă a țării și am aniversat, cu mândrie, 30 de ani de existență. De aceea, astăzi suntem pregătiți să deschidem în acest oraș porțile unui nou magazin Dedeman, care ne va permite să fim mai accesibili pentru toți clienții noștri din municipiul Brașov și din localitățile vecine și, totodată, să le oferim o experiență optimă la cumpărături într-un magazin modern, spațios și prietenos cu mediul.”

                 

                Unde-s mulți puterea crește

                Fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din Transilvania au dat lovitura. Circa 400 de agricultori reuniți într-o asociație profesională au ajuns la înțelegere cu patronii francezi ai Fabricii de zahăr din Luduș pentru a o prelua, pentru că era în pericol să fie închisă. România ar mai fi rămas doar cu fabrica de zahăr din Roman, patronată și aceasta tot de străini, de austrieci.

                Oricât de „nerecomandat” ar fi zahărul în alimentația noastră, de zahăr tot avem nevoie, precum și de sare în bucate – vorba povestitorului Petre Ispirescu.

                Cu terenuri agricole propice culturii de sfeclă de zahăr, în țara noastră se mai produce, însă, doar un sfert din zahărul de care avem nevoie. Dar, sute, sute de cultivatori de sfeclă ar fi rămas fără obiectul muncii în lipsa fabricilor de zahăr.

                Până în 1990, nu importam zahăr. România avea 33 de asemenea fabrici, cea mai veche fiind fabrica din Sascut (din 1875), construită pe ferma bancherului Elias, dar care de mulți ani nu mai există.

                Cultura sfeclei de zahăr a fost permisă în Europa la începutul Secolului al XIX-lea, după ce Napoleon blocase importul de zahăr din trestie. Iar prima fabrică a apărut în Silezia, în 1802. Din 1831, sfecla de zahăr a început să fie cultivată și la noi, în județele Sălaj și Cluj. Dar industria de prelucrare a sfeclei a luat avânt abia din 1960. S-a ajuns la 240.300 ha cultivate și la 83.000 de tone de zahăr fabricat în 24 de ore.

                Acum, ce mai e cu industria zahărului de la noi e altceva. Impresionant mi se pare că fabrica din Luduș va fi preluată de fermierii care S-AU ASOCIAT, după ce ideea de asociere a fost atât de hulită (și încă mai este!) mai ales în agricultură. Iată, totuși, că numai unirea face forța.

                „Unde-s doi puterea crește, iar dușmanul nu sporește” – cântăm jucând Hora Unirii. Ferice de oamenii care știu ce cântă, dar și ce joacă.

                 

                Nodul gordian se taie doar cu sabia!

                Mai există lume care crede că lucrurile se pot rezolva cu discuții, cu vorba bună, cu convingerea celorlalți că greșesc. Numai că și ceilalți au aceleași idei, nu ei greșesc, noi greșim.  Ne-au adus ușor într-o situație în care nimic nu se mai poate discuta. Am trecut de punctul în care problemele s-ar fi putut rezolva prin negocieri, prin împăcarea părților. Nu mai există nici o problemă care să-și găsească o rezolvare amiabilă. Și încet-încet suntem împinși spre celălalt punct. Cel în care vom fi convinși că rezolvarea nu poate fi decât violență.

                Niciuna dintre problemele apărute mai mult sau mai puțin artificial nu-și poate găși o rezolvare întrucât nici cei care sunt „pentru”, nici cei care sunt „împotrivă” nu ajung la un compromis. Taberele sunt îndemnate să se radicalizeze, să nu accepte argumentele celorlalți, să le respingă și să împingă în față, prin orice metode, propriile idei. Fie că vorbim despre avort, LGBTQ, veganism, ecologie, COVID sau războiul din Ucraina, nu se întrevede nici o posibilitate de a se ajunge la un numitor comun.

                Din contra, după cum am spus, ne radicalizăm pozițiile. Vedem cum activiști vegani atacă măcelariile, adepții dezindustrializării agriculturii varsă pe jos laptele din magazine, cei care refuzau vaccinarea cu un produs insuficient testat erau cât pe ce să fie băgați în lagăre și așa mai departe.

                Violența este încurajată în mod oficial, pe față. Ia să vedem cum sunt tratați rușii peste tot prin Europa fără ca oficialii care au condamnat, de curând, folosirea cuvântului „negru” pentru a desemna o persoană de culoare, să ia poziție. Evident, un rus obișnuit nu are nici o treabă cu politica Rusiei, dar europenii au altă părere. La fel de evident este că, pe când oficialii ucraineni încurajau măcelărirea concetățenilor lor de limbă rusă, Europa se uita în altă parte.

                Suntem împinși către poziții ireconciliabile pentru că establishmentul nu dorește pacea socială. O pace care ar lasă timp cetățenilor să-și pună întrebări. Iar întrebările ar cutremura castelul de cărți de joc al Puterii. Pentru că nu vrem să vedem și nu avem timpul necesar ca să gândim ceea ce s-ar putea vedea cu ochiul liber dacă nu am fi legați la ochi: avuția națiunilor este deținută de doar câțiva oameni. Și, pentru a o păstra numai pentru ei, inventează tot felul de strategii pentru ține sub control societatea.

                Iar cea mai de succes strategie rămâne dezbinarea populației prin cultivarea de probleme sociale aparent de nerezolvat care să ocupe timpul și să consume energia poporului. Uneori, însă, se apasă prea mult pe pedala. Și se crează un ditamai nodul gordian imposibil de dezlegat chiar și de către creatorii săi.

                Iar când nodul gordian nu poate fi dezlegat, trebuie tăiat cu sabia.

                Iar momentul acela se apropie.

                 

                Final de tur

                Acest weekend programează ultima etapă a turului din sezonul regulat al Ligii a III-a. Nu va fi automat și căderea de cortină peste 2022 deoarece competiția va continua până în decembrie cu șase din cele nouă etape ale returului.

                Pe final de tur este rost de puncte bune pentru toate cele trei divizionare C băcăuane. Astfel, în Seria 1, CSM Bacău ăși reia asaltul asupra zonei play-off de care o desparte un singur punct. Sâmbătă, de la ora 15.00, „CSMeii” antrenați de Cristi Popovici vor primi vizita Csikszeredei 2, însă chiar dacă vorbim de penultima clasată, meciul nu se anunță unul foarte facil în condițiile în care ciucanii vin pe „Letea” după remiza internă obținută în compania vice-liderei Șomuz Fălticeni.

                Dacă vor juca însă la nivelul lor și, în special, nu se vor…juca din nou cu ratările, așa cum au făcut-o runda trecută, pe terenul Brodocului, băcăuanii sunt favoriți să câștige și să reintre în 1-4, cu atât mai mult cu cât întreaga etapă le poate fi favorabilă. În Seria 2, Aerostar se deplasează la Liești unde va întâlni o echipă, Sporting, care, chiar dacă pare să fi slăbit puțin ritmul față de sezoanele trecute, rămâne un adversar de luat seamă.

                Cu al doilea atac al campionatului și cu ascendentul moral al victoriei directe obținute în vară, în Cupa României, „aviatorii” lui Mișu Ionescu pornesc însă cu prima șansă. Tot în Seria 2 este programat și derby-ul suferinței dintre Voința Limpeziș și FC Dinamo Bacău, echipe aflate egalitate de puncte. Dinamoviștii băcăuani și-au schimbat antrenorul la începutul săptămânii, iar noul tehnician, Radu Ciobanu speră într-un debut cu dreptul care să dea un alt curs campionatului pentru „alb -roșii”.

                Seria 1

                Programul etapei a noua (sâmbătă, 22 octombrie, ora 15.00): Viitorul Darabani- Știința Miroslava, Șomuz Fălticeni- Dante Botoșani, CSM Bacău- Csikszereda 2, Ceahlăul Piatra Neamț- Rapid Brodoc, Foresta Suceava- Bucovina Rădăuți.

                Clasament

                1 Foresta Suceava   8        6        1        1        17-5   19p.

                2 Șomuz Fălticeni    8        4        2        2        13-6   14p.

                3 Bucovina Rădăuți  8        4        1        3        14-8   13p.

                4 Dante Botoșani     8        4        1        3        11-11 13p.

                5 Știința Miroslava   8        4        0        4        10-9   12p.

                6 CSM Bacău           8        3        3        2        10-10 12p.

                7 Ceahlăul P. Nt.     8        3        2        3        16-12 11p.

                8 Rapid Brodoc       8        2        1        5        10-16 7p.

                9 Csikzereda 2        8        1        3        4        3-11   6p.
                10 Viitorul Darabani 8        2        0        6        7-23   6p.

                Seria 2

                Programul etapei a noua (sâmbătă, 22 octombrie, ora 15.00): CSM Râmnicu-Sărat- CSM Focșani 2007 (se joacă vineri, 21 octombrie, ora 15.00), Dacia Unirea Brăila- Unirea Braniștea, Sporting Liești- Aerostar Bacău, Voința Limpeziș- FC Dinamo Bacău, Viitorul Ianca- Metalul Buzău.

                Clasament

                1 Metalul Buzău       8        7        1        0        28-4   22p.

                2 Aerostar Bacău     8        5        2        1        25-10 17p.

                3 CSM Rm. Sărat     8        5        2        1        15-2   17p.

                4 CSM Focșani 2007 8        4        2        2        23-6   14p.

                5 Unirea Braniștea   8        4        1        3        12-11 13p.

                6 Viitorul Ianca       8        3        2        3        12-12 11p.

                7 Sporting Liești      8        2        3        3        9-13   9p.

                8 FC Dinamo Bacău 8        1        1        6        6-14   4p.

                9 Voința Limpeziș    8        1        1        6        11-31 4p.

                10 Dacia Brăila        8        0        1        7        3-41   1p.

                 

                Deplasare la Constanța

                După o pauză de două săptămâni, campionatul Ligii Zimbrilor se reia cu etapa a opta, în care CSM Bacău se va deplasa la Constanța. Partida de pe Litoral este programată sâmbătă, de la ora 17.30, urmând să fie televizată de Pro Arena. Aflați pe locul secund al clasamentului, handbaliștii de la CSM Constanța pornesc cu prima șansă, dar asta nu înseamnă că băcăuanii nu vor încerca să-și vândă cât mai scump pielea. Runda, deschisă de meciul de aseară, dintre Minaur Baia Mare și Dinamo, va bifa azi o singură întâlnire, CSM București- HC Buzău 2012, pentru ca după cele trei partide de sâmbătă, CSM Vaslui- Potaissa Turda, CSU din Suceava- CSM Focșani 2007 și CSM Constanța- CSM Bacău să se încheie luni, 24 octombrie, cu jocurile CSM Oradea- Politehnica Timișoara și Steaua- CSM Odorheiul Secuiesc.

                Clasament Liga Zimbrilor

                1 Dinamo București           6        6        0        0        229-174       18p.

                2 CSM Constanța              7        6        0        1        198-170       18p.

                3 Minaur Baia Mare           7        6        0        1        210-185       18p.

                4 CSM București                7        5        0        2        214-192       15p.

                5 CSM Focșani 2007          7        5        0        2        197-198       15p.

                6 Steaua București            5        3        0        2        130-123       9p.

                7 Potaissa Turda               7        3        0        4        191-189       9p.

                8 CSU din Suceava            7        3        0        4        219-222       9p.

                9 HC Buzău 2012              7        3        0        4        200-204       9p.

                10 CSM Bacău                  7        3        0        4        200-204       9p.

                11 Polit. Timișoara            6        2        0        4        170-186       6p.

                12 CSM Vaslui                  7        2        0        5        191-209       6p.

                13 CSM Oradea                7        0        0        7        194-227       0p.

                1. CSM Odorhei 7 0        0        7        187-246       0p.

                 

                 

                ULTIMELE ȘTIRI