Colegul meu de redacție, de la „Ateneu”, Dan Perșa, un bun camarad pentru mine, fiindcă suntem Vărsători amândoi și avem multe intersecții, câteva gusturi asemănătoare, un apetit și o deschidere totală pentru discuții relaxate, săltărețe, despre cele mai diverse lucruri, trăiește o perioadă de creativitate intensă. E inspirat, are un teribil chef de scris, fiind un adevărat izvor de povești. Câteva subiecte și teme îl urmăresc de ani de zile, și istoriile se înlănțuie în excelente pagini de proză, Dan scoțând acum la iveală și romane la care a lucrat mai demult și au fost lăsate în așteptare. Recent, și-a lansat la Salonul Internațional de Carte Bookfest, o nouă carte, „Călătorie în iad și în rai și-n oraș”, apărută la Editura Polirom, care vine la doar un an după succesul cu „Bestiarro”.
Cred că lui Dan i se potrivește ceea ce spune marele scriitor japonez Haruki Murakami: „Nu este atât de greu să scrii un roman, nici măcar unul remarcabil. Nu spun că e simplu, dar, în orice caz, nu e ceva imposibil. Greu este, însă, să tot continui să scrii romane. Așa ceva nu poate chiar oricine, pentru că, așa cum am spus mai înainte, sunt necesare anumite calități speciale, diferite în natura lor de ceea ce numim «talent»…Pentru romancieri, a-și găsi liniștea înseamnă, de fapt, a-și pierde creativitatea. Romancierii sunt ca peștii: dacă nu pot să meargă drept înainte, în apă, mor.”
Asta se întâmplă cu Dan, e tânăr și neliniștit și navighează, neobosit, în apele lui teritoriale, în lumea pe care o creează cu nestăvilită imaginație, cu spirit ludic, cu umor. I-am citit romanul savurând comicul situațiilor, jocurile parodice, toate trimiterile livrești, culturale, aluziile mitologice, pentru că personajul său, moș Petrache, un baci bătrân și filosof, e un fel de Ulise, și fiindcă romanul reface o cunoscută călătorie dantescă. Desigur, într-un registru umoristic. Dar „Călătorie în iad și în rai și-n oraș” este și un captivant roman de dragoste, cu elemente de senzațional, ținând de triunghiul conjugal în care sunt implicate personajele.
Cert este că prozatorul, pe care poetul și criticul literar Octavian Soviany îl vede ca pe un autor de „comedii metafizice” (continuând seria romanelor sale: „Vestitorul”, „Cărțile vieții” și „Dincolo”) și ca pe „un Ion Creangă trecut prin postmodernism”, hâtru și grav în același timp, visător, idealist, căutător de semnificații profunde ale existenței, a scris acum un roman „care ne arată că iubirea pură are puterea de a transcende spațiul și timpul, fără limite, și chiar de a scoate sufletele osândite din infern ori pe cele cuprinse de lumină din paradis”.
